clujust.ro

O avocată condamnată pentru fals obține suspendarea deciziei Baroului București de excludere

O avocată condamnată definitiv la 11 luni închisoare cu suspendare a obținut recent în instanță suspendarea deciziei Baroului București de excludere din profesie.

Solutia Tribunalului Prahova pe scurt: ”Admite cererea. Suspendă executarea Deciziei nr. 170/19.01.2021, până la pronunţarea instanţei de fond. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.”

Este vorba despre decizis Baroului București de excludere din profesie a avocatei Octavia Bujor. Aceasta a explicat pe un grup de Facebook: ”Decizia de excludere din profesie pentru o condamnare de 11 luni cu suspendare ce provine dintr-o cauza personala! Am fost exclusa din profesie fara sa ma lase sa exercit toate caile de atac de care beneficiez. Am fost condamnata pe baza unui raport de expertiza criminalistica care concluzioneaza ca nu se poate stabili daca semnaturile imi apartin, in conditiile in care procurorul de sedinta de I.C.C.J a spus in sedinta publica inainte de efectuarea expertizei ca nu exista nicio proba impotriva mea!”

Avocata a adăugat: ”Am fost exclusa din profesie in conditiile in care am depus documente clare ca primaria Voluntari a ticluit probe impotriva mea in complicitate cu cei impotriva carora am castigat sa imi restituie banii 444.000 euro hotărâre definitiva si irevocabilă. Dupa ce am castigat, alta persoană decat cea impotriva careia era hotărârea a spus ca are suspiciuni ca taxele judiciare achitate de mine nu sunt reale.

I.C.C.J a motivat ca expertul nu a exclus ca eu sunt autoarea, in conditiile in care dosar exista dovezi clare tocmai a celor ce au formulat plangerea penala impotriva mea. Sunt dovezi ale vinovatiei celor ce au formulat plangerea penala.”

Avocata bucureșteană Octavia Jenica Bujor a fost condamnată, în 9 iunie 2020, de judecătorii instanței supreme la o pedeapsă de 11 luni de închisoare cu suspendare, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Extras din motivarea Deciziei ÎCCJ (avocata inculpată este notată cu A.):

”Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte reţine că, pentru a dovedi plata taxei de timbru în cauza nr. x/3/2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în care inculpata A. avea calitatea de reclamantă, aceasta a depus la dosar originalul Chitanţelor nr. x din 11 noiembrie 2009 în valoare de 680 RON, nr. x din 20 ianuarie 2010 în valoare de 7.000 RON, nr. x din 5 mai 2010 în valoare de 7.000 RON, nr. x din 17 iunie 2010 în valoare de 21.391 RON, iar în Dosarul nr. x/2011 al aceleiaşi instanţe (disjuns din Dosarul nr. x/2009) Chitanţa nr. x din 16 ianuarie 2012, în valoare de 1.400 RON, toate aceste înscrisuri eliberate de Instituţia Primarului Voluntari, Direcţia economică, Serviciul Taxe şi Impozite. În exemplarele copie ale chitanţelor cu nr. x din 20 ianuarie 2010, nr. x din 5 mai 2010, nr. x din 17 iunie 2010 şi nr. x din 16 ianuarie 2012, existente în evidenţele Instituţiei Primarului Voluntari, Serviciul Impozite şi Taxe sunt consemnate alte sume de bani ca fiind încasate de la inculpata A. cu titlu de taxă judiciară de timbru, şi anume: Chitanţa nr. x din 20 ianuarie 2010 este în valoare de 7 RON, Chitanţa nr. x din 5 mai 2010 este în valoare de 7 RON, Chitanţa nr. x din 17 iunie 2010 este în valoare de 21 RON, iar Chitanţa nr. x din 18 ianuarie 2012 este în valoare de 140 RON.

De asemenea, în Dosarul nr. x/2013, al Tribunalului Ilfov, secţia civilă în care A. avea calitatea de reclamantă, pentru a dovedi achitarea taxei judiciare de timbru, inculpata a depus la datele de 25 martie 2014 şi 14 mai 2014, exemplarul original al Chitanţelor nr. x din 25 februarie 2013 în valoare de 15.000 RON, nr. x din 27.011.2013 în valoare de 10.000 RON şi nr. x din 28 februarie 2014 în valoare de 10.000 RON, eliberate de Instituţia Primarului Voluntari, Direcţia Economică, Serviciul Impozite şi Taxe, înscrisuri care nu corespund cu copia chitanţelor existente în evidenţele acestei instituţii, care atestă încasarea unor sume de bani mult mai mici, respectiv în cuantum de 10 RON (Chitanţele nr. x din 25 martie 2013, nr. x din 27 noiembrie 2013) şi de 15 RON (Chitanţa nr. x din 28 februarie 2014).

Înalta Curte constată că întregul material probator administrat în cauză conduce la concluzia certă că chitanţele depuse de inculpata A. în cele două dosare, în dovedirea plăţii taxei de timbru, sunt false, şi, astfel cum se va arăta, autorul acestor falsuri este chiar aceasta.

Din declaraţiile martorilor G., E. şi H., adresa Primăriei Voluntari, Direcţia Economică, Serviciul impozite şi taxe locale nr. x din 6 octombrie 2017) precum şi din constatările reţinute în rapoartele de expertiză criminalistică efectuate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa de apel reţine că eliberarea chitanţelor ce atestau achitarea taxei de timbru se efectua după următoarea procedură:

La solicitarea persoanei interesate, referentul (casierul) din cadrul Serviciului Impozite şi Taxe al Primăriei Voluntari încasa suma indicată de către acesta cu titlu de taxa de timbru. La nivelul acestui serviciu exista un program informatic în care casierul înregistra datele de identificare ale contribuabilului, suma de bani primită şi denumirea creanţei, iar chitanţa care atesta încasarea banilor era generată în mod automat, în două exemplare care erau imprimate pe o coală albă A4. Treimea superioară, intitulată în colţul din dreapta sus “Original” era înmânată contribuabilului, iar partea inferioară, intitulată “Copie” era păstrată de unitatea emitentă. Exemplarul original al chitanţei se semna de casier, alături fiind aplicată o parafă cu numele acestuia, iar pe verso-ul chitanţei originale casierul aplica o ştampilă aparţinând Primăriei Voluntari, după care se înmâna plătitorului. Exemplarul copie al chitanţei rămânea la primărie şi se arhiva, fiind, de asemenea, semnat de casier şi aplicate cele două ştampile. Programul informatic genera şi o listă intitulată “borderou documente de plată” cuprinzând toate sumele încasate de la toate persoanele fizice şi juridice într-un anumit interval de timp de către fiecare utilizator. La finalul zilei, casierul preda un exemplar al acestui borderou ce conţinea toate sumele încasate, casierului central.

Rezultă, aşadar, că cele două chitanţe, original şi copie erau identice în privinţa datelor pe care le conţineau, erau printate în acelaşi timp şi pe aceeaşi coală de hârtie, semnate şi ştampilate cu parafa casierului încasator, în acelaşi timp aplicându-se o ştampilă aparţinând Primăriei Voluntari.

Înalta Curte constată că, în cauză, niciunul din elementele enumerate anterior din chitanţele originale cu numerele x din 20 ianuarie 2010, x din 5 mai 2010, x din 17 iunie 2010 şi x din 16 ianuarie 2012 depuse de inculpată în Dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti, cât şi cele cu numerele x din 25 februarie 2013, x din 27 noiembrie 2013 şi x din 28 februarie 2014 depuse în Dosarul nr. x/2013, al Tribunalului Ilfov, nu coincide cu copiile aceloraşi chitanţe aflate în evidenţele Primăriei Voluntari.

Instanţa de fond, în argumentarea soluţiei pronunţate, s-a axat exclusiv pe aspectele ce vizează lipsa de concordanţă dintre semnăturile existente pe exemplarul original şi copie al aceleiaşi chitanţe şi dintre impresiunile parafelor aplicate pe exemplarul original şi cele puse la dispoziţie de Primăria Voluntari ca şi scripte de comparaţie, însă, Înalta Curte constată că acestea, deşi esenţiale, nu sunt singurele diferenţe reţinute de experţi (inclusiv experţii parte ai inculpatei), iar evidenţierea şi a celorlalte deosebiri se impune în raport de apărările formulate de către inculpată în apel.

Astfel, din Raportul de expertiză criminalistică nr. 103 din 31 august 2018, întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, Laboratorul de expertize criminalistice, efectuat tot în faza de cercetare judecătorească, la capitolul “Constatări”, în urma analizării Chitanţelor nr. x din 5 mai 2010, x din 20 ianuarie 2010, nr. x din 28 februarie 2014, nr. x din 27 noiembrie 2013, nr. x din 25 februarie 2013, în original şi copie, expertul a reţinut că originalul şi copia unei chitanţe nu provin dintr-o singură filă de hârtie, întrucât “examinând marginile actelor contestate, constatăm că cele intitulate “original” prezintă în partea inferioară o margine continuă, efectuată cu un instrument de tăiere, gen ghilotină. În schimb, cele intitulate “copie” au marginea superioară uşor franjurată, caracteristică ruperii cu ajutorul unei rigle” (fila x raport, expertul făcând o analiză şi în ceea ce priveşte linia punctată care indica poziţia de separare a celor două chitanţe care, în unele situaţii apare şi pe original şi pe copie, sau nu apare pe niciunul din exemplarele chitanţei). De asemenea, s-a reţinut faptul că “toate copiile au suportul de hârtie de altă nuanţă decât originalele” iar, “în ceea ce priveşte modul de imprimare se constată deosebiri între depunerea tonerului pe filele “original” faţă de copie”.

O concluzie similară rezultă şi din Raportul de expertiză criminalistică nr. 53 din 12 februarie 2016, efectuat în cursul urmăririi penale de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti [în cadrul căruia s-au examinat Chitanţele nr. x din 5 mai 2010, nr. x din 28 februarie 2014, nr. x din 27 noiembrie 2013, nr. x din 25 noiembrie 2013 şi nr. x din 20 ianuarie 2010], care constată “deosebiri esenţiale în modalitatea de imprimare a acestora, examinările efectuate la VSC6000/HS S. evidenţiind faptul că depunerea tonerului pe suprafaţa filei de hârtie urmează modele diferite”, dar şi din punctele de vedere ale experţilor parte ai inculpatei, care au evidenţiat şi alte deosebiri între exemplarul original şi copie al aceleiaşi chitanţe. Astfel, expertul T. recomandat de inculpată, achiesând la concluzia privind “modalitatea diferită de imprimare a tonerului pe suprafaţa hârtiei”, a subliniat faptul că există şi alte deosebiri care privesc modul diferit de aliniere a “datei încasării” în raport cu rândurile şi chenarele care o preced şi o urmează, “la exemplarele denumite “original”, data încasării este scrisă mult mai aproape de chenarul destinat elementelor de identificare a încasatorului”, iar “diferenţele constatate demonstrează faptul că cele două grupe diferite de chitanţe … au fost redactate şi printate în momente diferite”.

Totodată, din raportul de expertiză criminalistică nr. 119 din 23 aprilie 2018, efectuat în cursul cercetării judecătoreşti de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice cu privire la Chitanţele nr. x din 17 iunie 2010 în valoare de 21.391 RON şi nr. x din 18 ianuarie 2012 în valoare de 1.400 RON, rezultă că traseele grafice ale formularelor denumite “original” şi “copie” ale celor două chitanţe au dimensiuni diferite, împrejurare susţinută şi de “Nota de consultanţă” depusă de expertul O., expert consilier pentru inculpată, care a subliniat că diferenţele de mărime ale chitanţelor cu acelaşi număr de identificare se evidenţiază şi la suprapunerea celor două imagini fotografice, “deosebirile de mărime şi plasament diferite al conţinutului demonstrând faptul că nu au fost făcute în acelaşi timp, întrucât procedura de creare a acestor chitanţe constă în redactarea lor pe calculator conectat la o imprimantă care printează în acelaşi timp ambele exemplare, logic fiind ca acestea să aibă aceeaşi formă, dimensiuni, conţinut şi plasamentul acestuia în cadrul formularului şi care trebuie să fie similar la ambele exemplare”. Aceleaşi constatări au fost prezentate de expertul parte cu privire la toate chitanţele ce fac obiectul acuzaţiei penale.

În contextul celor anterior reţinute, la care se adaugă şi concluziile rapoartelor de expertiză (expuse in extenso în hotărârea atacată) referitoare la faptul că semnăturile referenţilor de pe exemplarul original al chitanţelor depuse de inculpată nu au fost executate de G., E. şi H. (după caz), iar impresiunea parafelor nu corespunde cu parafele acestora, acestea regăsindu-se doar pe copia chitanţelor aflate în evidenţele Primăriei Voluntari, Direcţia Economică, Serviciul Impozite şi Taxe, şi că nu corespund nici impresiunile de ştampilă existente pe verso-ul chitanţelor originale, Înalta Curte constată că s-a dovedit cu certitudine faptul că chitanţele depuse de inculpata A. în cele două dosare, în dovedirea plăţii taxei de timbru, sunt false.

În raport de probele administrate, apărările inculpatei în apel au vizat următoarele împrejurări:

În primul rând, s-a solicitat înlăturarea concluziilor rapoartelor de expertiză care au stabilit că exemplarele “copie” ale tuturor chitanţelor au fost semnate de persoana care a încasat suma de bani, respectiv, după caz, de referenţii G., E. şi H., pe când exemplarele “originale” ale aceloraşi chitanţe (ce cuprindeau valori mai mari) nu au fost semnate de aceste persoane, invocându-se o practică neunitară privind emiterea chitanţelor şi semnarea acestora în cadrul Serviciului Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei oraşului Voluntari. De asemenea, s-a susţinut faptul că referenţii ar fi avut mai multe parafe cu numele lor de-a lungul timpului, împrejurare ce ar justifica diferenţele dintre parafele existente pe exemplarul original şi cel copie al aceleiaşi chitanţe, mai ales în contextul în care la nivelul Serviciului Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei Voluntari nu a fost identificat un registru special pentru înregistrarea parafelor şi ştampilelor. Totodată, s-a arătat că borderourile existente la dosarul de urmărire penală nu sunt semnate.

Apărările nu pot fi primite şi nici nu sunt apte să conducă la reţinerea unui dubiu în privinţa existenţei faptelor. Deşi martorele G., E. şi H. au relatat diferit în ceea ce priveşte semnarea “copiei” chitanţelor, susţinând fie că nu se semnează şi ştampilează (martora G., fila x d.i.), fie că se semnează, dar nu îşi aminteşte dacă se ştampilează (martora E. fila x d.i.), fie că uneori îl semna, alteori nu (martora H. fila x d.i.), Înalta Curte constată că în formularul tipizat exista o rubrică destinată elementelor de identificare ale încasatorului, respectiv “prenumele şi numele” şi “semnătura” (ex. fila x d.u.p.), iar copiile tuturor chitanţelor înaintate de Primăria Voluntari la solicitarea organului de urmărire penală sunt semnate şi poartă parafa persoanei care a încasat suma de bani. Pe de altă parte, martorele şi-au recunoscut semnătura pe exemplarele “copie” ale chitanţelor în care figurează la rubrica “încasator”, iar problema ce se ridică în cauză nu este aceea a exemplarului “copie” care a fost semnat de acestea, ci a exemplarului “original”, cu privire la care, expertizele au concluzionat că semnăturile nu au fost executate de referentul ce a încasat suma de bani.

De asemenea, Înalta Curte constată că singura martoră care a afirmat că, în timp, parafa i-a fost schimbată a fost G., iar în cursul urmăririi penale au fost ridicate impresiuni pentru două parafe aparţinând acestui referent (Proces-verbal din 6 octombrie 2015), şi au constituit scripte de comparaţie pentru toate expertizele efectuate în cauză, alături de impresiunile parafelor aparţinând referenţilor E. şi H. (Proces-verbal din 6 octombrie 2015). Concluziile la care au ajuns în mod unanim experţii au fost unele de certitudine, în sensul că niciuna din impresiunile de parafă aplicate exemplarelor “originale” ale chitanţelor examinate nu au fost generate de vreunul din clişeele parafelor referenţilor G., E. şi H. (Raportul de expertiză criminalistică nr. 53 din 12 februarie 2016; raportul de expertiză criminalistică nr. 119 din 23 aprilie 2018; Raportul de expertiză criminalistică nr. 103 din 31 august 2018), aceeaşi fiind şi poziţia experţilor consilieri ai inculpatei . Un alt element care se impune a fi subliniat este faptul că în Raportul de expertiză criminalistică nr. 103 din 31 august 2018, dar şi în opiniile experţilor consilieri T. şi O. au fost analizate şi impresiunile de parafă aplicate exemplarelor “copie” ale chitanţelor, stabilindu-se că acestea au fost realizate cu ştampilele referenţilor G., E. şi H.. Singura chitanţă “copie” cu privire la care experţii au formulat puncte de vedere diferite a fost cea cu nr. x din 25 noiembrie 2013, raportul de expertiză criminalistică nr. 103 din 31 august 2018 şi expertul consilier T. concluzionând că impresiunea de ştampilă de pe aceasta a fost obţinută prin utilizarea parafei de referinţă a numitei H., pe când expertul O. formulează un punct de vedere contrar. Înalta Curte va reţine concluzia primilor, în condiţiile în care se demonstrează, prin planşe foto, suprapunerea impresiunii de ştampilă pe Chitanţa nr. x din 25 noiembrie 2013 “copie” cu impresiunea de comparaţie.

O altă apărare formulată de inculpată, prin care se tinde la înlăturarea concluziilor rapoartelor de expertiză care au stabilit că impresiunile de parafă inserate pe verso exemplarelor “Original” nu au fost realizate cu ştampilele de referinţe “Serviciul Taxe şi Impozite” şi “Direcţia Management Economic Serviciul Taxe şi Impozite”, ştampila folosită având un alt conţinut, a vizat faptul că în cadrul Primăriei Voluntari existau şi alte ştampile care nu au fost analizate ca şi scripte de comparaţie. În acest sens inculpata a depus la dosar copii conforme cu originalul ale unor chitanţe prin care alte persoane au achitat taxe de timbru la Serviciul Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei Voluntari şi care au aplicate pe verso o ştampilă având acelaşi conţinut cu cea aplicată pe exemplarele copie din prezenta cauză (Primăria Oraşului Voluntari Direcţia colectare taxe şi evidenţă proprietăţi Serviciul Taxe şi Impozite).

În primul rând Înalta Curte reţine, din Raportul de expertiză criminalistică nr. 119 din 23 aprilie 2018, că impresiunile de ştampilă de pe verso chitanţelor nr. x, privind suma de 1.400 RON şi nr. x, privind suma de 21.391 RON, nu au fost aplicate în mod direct pe hârtie, ci au fost realizate prin procedee de reproducere, imaginile imprimate ale acestora nu au fost obţinute după clişeele vreuneia dintre ştampilele cu care au fost aplicate impresiunile de comparaţie puse la dispoziţie. Aceeaşi concluzie a formulat-o şi expertul consilier al inculpatei. Faţă de aceste constatări, prin concluziile scrise depuse în apel, inculpata a susţinut că ar exista o practică la nivelul instituţiilor din administraţia locală de a fotocopia în mai multe exemplare o pagină ce poartă impresiunea ştampilei instituţiei şi de a le folosi ulterior pentru emiterea chitanţelor.

Înalta Curte nu poate primi o asemenea apărare, care, dincolo de faptul că este de-a dreptul fantezistă (părţii i se înmâna originalul unui act pe care ştampila, elementul care atesta că înscrisul provine de la autoritatea publică emitentă, era o fotocopie xerox), este şi contrazisă de declaraţiile martorelor G., E. şi H. care au arătat că întotdeauna casierul era în posesia a două ştampile, una cu numele său şi alta cu antetul primăriei, iar după ce chitanţa era generată şi printată se aplicau ambele ştampile.

Instanţa de apel constată că expertizele care au analizat celelalte chitanţe “original” şi “copie” s-au limitat la a constata lipsa de corespondentă dintre textul ştampilei aplicată pe original şi impresiunile parafelor de comparaţie, astfel că în cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte că şi în cazul celorlalte chitanţe impresiunile de ştampilă de pe verso au fost realizate prin reproducere, imprimare. Această împrejurare nu este de natură a naşte un dubiu care să îi profite inculpatei, având în vedere că, aşa cum s-a arătat anterior, toate celelalte elemente ale exemplarului original al chitanţei nu corespund cu copia acesteia (hârtie, toner, modul de rupere a foii pe care se aflau cele două exemplare, semnătura şi parafa referentului care corespunde doar pe exemplarul “copie”). În plus, se reţine că atât prin raportul de expertiză criminalistică nr. 53/12 februarie 2016 cât şi prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 103 din 31 august 2018 s-a constatat că impresiunile de parafă inserate pe contrapagina exemplarelor “copie” ale chitanţelor nr. x, x şi x textul este “Primăria Oraşului Voluntari Serviciul Taxe şi Impozite”, astfel că şi exemplarul “original”, emis în acelaşi moment cu “copia”, ar fi trebuit să aibă aplicată aceeaşi ştampilă, chiar dacă în cadrul Primăriei Voluntari existau şi alte parafe.

S-a mai susţinut faptul că nu ar putea fi reţinute concluziile referitoare la impresiunile de ştampilă întrucât nici Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi nici Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice nu dispun de aparatura necesară omologată pentru a răspunde pertinent la acest obiectiv, neavând acreditare RENAR, împrejurare menţionată chiar în cuprinsul rapoartelor de expertiză.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, susţinerea apărării referitoare la lipsa de acreditare pentru acest obiectiv al expertizelor este reală, însă, din cuprinsul rapoartelor de expertiză rezultă că pentru domeniul neacreditat s-au folosit metodele comparativă şi analitică, ce nu au presupus o examinare a ştampilelor (pentru care să fie necesară o aparatură specială), ci doar a impresiunilor acestora. Examinarea comparativă a constat într-o analiză a caracteristicilor generale, prin măsurarea dimensiunilor (constatându-se că nu coincid, existând diferenţe ale dimensiunii laturii orizontale a chenarului şi a caracterelor folosite) şi o verificare prin suprapunere a impresiunilor în litigiu cu cele de comparaţie. Astfel nu există motive de îndoială cu privire la exactitatea acestor concluzii, care, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, au fost susţinute motivat şi de cei doi experţi consilieri ai inculpatei.

Toate celelalte aspecte invocate în apel, privind lipsa unui registru de înregistrare a ştampilelor în cadrul Primăriei Voluntari, faptul că borderourile înaintate de Primăria Voluntari din care rezultă sumele încasate de la inculpată nu sunt semnate, că inculpata dispunea de sumele de bani necesare achitării taxelor de timbru, existenţa unor relaţii tensionate cu numita C., relaţiile de prietenie în care se află soţii C. cu primarul oraşului Voluntari, faptul că Primăria Voluntari nu ar fi trebuit să îi elibereze lui C. copii de pe exemplarul chitanţelor sunt total lipsite de relevanţă în prezenta cauză şi nu pot conduce la înlăturarea concluziilor expertizelor grafice. Aceste apărări ale inculpatei s-au centrat pe încercarea de a demonstra faptul că exista un interes al U. în falsificarea ulterioară a exemplarelor copie ale chitanţelor care se aflau în posesia Primăriei Voluntari şi că exemplarul original al acestora depus la dosarele civile este cel real, ipoteză contrazisă categoric de concluziile expertizelor efectuate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti anterior expuse. De asemenea, este de menţionat faptul că, borderourile conţinând documentele de plată care atestă concordanţa cu sumele menţionate în copiile chitanţelor aflate în arhiva Primăriei Voluntari, aflate în fotocopie la filele x d.u.p., au fost listate chiar în ziua în care sumele au fost încasate (la finalul programului, astfel cum rezultă din datele generate de programul informatic, existente pe fiecare filă), infirmând încă o dată ipoteza avansată de inculpată.

De altfel, susţinând aceasta variantă, inculpata nu a putut oferi o explicaţie plauzibilă referitoare la faptul că, după ce la termenul din 15 mai 2015 pârâta C. a depus la Dosarul civil nr. x/2013 al Tribunalului Ilfov exemplarele copie ale chitanţelor ce atestau plata taxelor de timbru (ce i-au fost comunicate de către Serviciul Impozite şi Taxe din cadrul primăriei Voluntari, urmare a cererii formulată în acest sens) şi, totodată, a formulat cerere de denunţare a înscrierii în fals (Încheierea din 15 mai 2014) şi a sesizat organele de urmărire penală, A., reclamantă în acea cauză, a renunţat la judecata cererii, Tribunalul Ilfov, secţia civilă luând act de poziţia acesteia prin Sentinţa civilă nr. 3238 din data de 21 octombrie 2014.

Susţinerea inculpatei că a procedat astfel din cauza atitudinii apărătorului pârâtei C. care la fiecare termen “căuta să mă denigreze” şi că poziţia sa de renunţare ar fi fost anterioară demersurilor pârâtei C. sunt şi neverosimile şi contrazise de actele dosarului (încheierile de şedinţă din Dosarul civil nr. x/2013), renunţarea la judecată intervenind ulterior datei de 15 mai 2014.

Concluzionând, Înalta Curte reţine că tot probatoriul administrat în cauză demonstrează faptul că chitanţele depuse de inculpată pentru a dovedi plata taxei de timbru în Dosarele nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi nr. 2062/93/2013 al Tribunalului Ilfov sunt false.

Analiza coroborată a aceloraşi probe susţine concluzia că autorul acestor falsuri este chiar inculpata, neimpunându-se schimbarea încadrării juridice în instigare la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, astfel cum s-a solicitat de către Ministerul Public.

În cursul cercetării judecătoreşti în apel, Înalta Curte a încuviinţat efectuarea unei noi expertize criminalistice având ca obiectiv stabilirea dacă semnăturile de la rubrica “semnătura încasatorului” de pe “originalul” chitanţelor ce fac obiectul acuzaţiei penale au fost realizate de inculpata A.. După cum s-a arătat, prin expertizele efectuate anterior în cauză s-a concluzionat că aceste semnături nu au fost executate de referenţii care au încasat sumele de bani, semnătura acestora regăsindu-se doar pe copia aceleaşi chitanţe.

Deşi concluziile expertizei au fost în sensul că nu se poate stabili dacă A. este autoarea acestor semnături, Înalta Curte constată că expertul nu exclude posibilitatea ca inculpata să fie autorul.

Astfel, s-a arătat că, în contextul în care ipoteza provenienţei semnăturilor contestate de la titulari a fost verificată prin lucrările anterioare, diferenţele generale semnificative, înregistrate în special sub aspectul concepţiei, vitezei şi presiunii între semnăturile contestate şi cele provenind de la A. conduc spre ipoteza că semnăturile contestate sunt fie execuţii din fantezie, fie contrafaceri realizate prin procedee imitative. S-a menţionat că procedeele imitative obligă plastograful să renunţe la propriile deprinderi şi să reproducă mişcări de scriere specifice unei alte persoane, iar din acest motiv identificarea autorului unei contrafaceri prin aceste procedee este posibilă numai în cazurile în care se pot identifica în grafia contrafăcută elemente valoroase din scrierea proprie a plastografului. În continuare, în analiza fiecărei semnături, expertul a identificat şi asemănări la nivelul detaliilor de execuţie cu scrisul şi semnăturile provenind de A., însă aceste asemănări au fost considerate reduse numeric şi au vizat elemente simple care se regăsesc în grafia mai multor persoane astfel că nu au fost considerate suficiente pentru formularea unor concluzii.

Această constatare, care confirmă existenţa unor asemănări la nivelul detaliilor de execuţie cu scrisul şi semnăturile provenind de A., trebuie analizată coroborat cu toate celelalte date care rezultă din materialul probator administrat. Astfel, după cum recunoaşte şi inculpata, ea este cea care s-a prezentat la Instituţia Primarului Voluntari, Serviciul Taxe şi Impozite, a achitat contravaloarea taxelor judiciare de timbru, fiindu-i eliberate Chitanţele nr. x din 20 ianuarie 2010, nr. x din 5 mai 2010, nr. x din 17 iunie 2010, nr. x din 16 ianuarie 2012, nr. x din 25 februarie 2013, nr. x din 27 noiembrie 2013 şi nr. x din 28 februarie 2014 şi le-a depus personal, prin Serviciul Registratură, în dosarele civile în care avea calitatea de reclamantă pentru a dovedi plata taxei de timbru. În niciuna din declaraţiile sale inculpata nu a învederat faptul că respectivele chitanţe s-ar fi aflat şi în posesia unei alte persoane. De asemenea, inculpata A. era singura interesată să facă dovada achitării taxelor judiciare de timbru, întrucât în lipsa acestei dovezi instanţa nu putea să procedeze la soluţionarea cauzelor pe fond, cererile fiind anulate ca netimbrate sau insuficient timbrate. Aşadar, în tot acest context probator, deşi asemănările cu scrisul şi semnăturile provenind de A. identificate de expert se regăsesc în grafia mai multor persoane, singura persoană care s-a aflat permanent în posesia chitanţelor şi care avea şi interesul să le falsifice este inculpata.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, criticile formulate fiind nefondate.

Un alt motiv de apel vizează greşita condamnare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, susţinându-se că instanţa de judecată nu poate constitui subiect pasiv al infracţiunii de înşelăciune, şi, totodată că nu a existat o acţiune de inducere în eroare, întrucât a achitat taxele de timbru stabilite şi a depus chitanţele care atestă plata la dosar, acestea reflectând adevărul.

Înalta Curte constată că în sarcina inculpatei A. s-a reţinut şi săvârşirea a două infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 17 martie 2010 – 17 ianuarie 2012, a indus în eroare instanţele de judecată în Dosarele nr. x/2009 şi nr. y/2011 ale Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin depunerea chitanţelor false nr. x, nr. x, nr. x din 17 iunie 2010 şi nr. x din 16 ianuarie 2012, ce atestau aspecte necorespunzătoare realităţii, respectiv achitarea în integralitate a taxelor judiciare de timbru, prejudiciind Instituţia Primarului Voluntari cu diferenţele între taxele de timbru ce trebuiau achitate şi taxele achitate efectiv; respectiv că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 25 martie 2014 – 14 mai 2014, a indus în eroare instanţa de judecată în Dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Ilfov, secţia civilă, prin depunerea chitanţelor false nr. x din 27 noiembrie 2013, nr. x din 25 noiembrie 2013 şi nr. x din 28 februarie 2014, ce atestau aspecte necorespunzătoare realităţii, respectiv achitarea în integralitate a taxelor judiciare de timbru, prejudiciind Instituţia Primarului Voluntari cu diferenţele între taxele de timbru ce trebuiau achitate şi taxele achitate efectiv.

Instanţa de apel reţine că în jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi a fost dezlegată problema de drept ce se ridică şi în prezenta cauză, referitoare la prezentarea, în faţa unui organ judiciar, ca adevărată a unor situaţii nereale prin folosirea unor înscrisuri false, stabilindu-se că asemenea fapte nu întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 C. pen. (fost art. 215 din C. pen. anterior). Astfel, s-a arătat că “incriminând faptele de înşelăciune, legiuitorul român a urmărit, în mod esenţial, ocrotirea relaţiilor sociale cu caracter patrimonial, atunci când, în derularea acestora, intenţionând obţinerea unui folos material injust, una dintre persoanele implicate recurge la mijloace de inducere în eroare a victimei, fie mijloace simple, de tipul celor prevăzute de art. 244 alin. (1) C. pen., fie cu caracter fraudulos, de natură a califica infracţiunea, conform dispoziţiilor alin. (2) al textului. Relaţiile sociale cu caracter patrimonial, care implică buna-credinţă a celor implicaţi, constituie, în primul rând, obiectul juridic special al înşelăciunii, infracţiune contra patrimoniului, inclusă în Titlul II, Partea specială a C. pen., rezervat infracţiunilor contra patrimoniului în general şi, totodată, în Capitolul III al acestui titlu, rezervat infracţiunilor contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, în mod particular.

În al doilea rând, caracterul patrimonial al relaţiilor stabilite de autorul înşelăciunii cu victima inducerii în eroare constituie nu doar o particularitate a obiectului ocrotirii penale, ci, concomitent, şi o premisă pentru existenţa infracţiunii analizate. Pentru a realiza condiţiile de tipicitate ale înşelăciunii, acţiunea de inducere în eroare trebuie să se producă pe fondul constatării existenţei unor raporturi patrimoniale între autorul faptei şi persoana indusă în eroare, raporturi în derularea cărora primul acţionează însă cu rea-credinţă, urmărind să creeze victimei o falsă reprezentare a realităţii, în scopul de a o determina să asigure în mod direct – fie autorului, fie altei persoane – un folos patrimonial injust.

Admiţând că, pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii analizate, este irelevant în ce măsură paguba se localizează în chiar patrimoniul celui indus în eroare sau, dimpotrivă, al altei persoane, Înalta Curte subliniază însă că, şi în această din urmă ipoteză, trebuie îndeplinită cerinţa existenţei unor raporturi patrimoniale între autorul faptei şi victima inducerii în eroare. Numai pe fondul statornicirii unor asemenea raporturi, victima poate, în mod obiectiv, să satisfacă pretenţiile patrimoniale ale autorului şi îi poate procura folosul pecuniar injust urmărit, chiar şi atunci când paguba propriu-zisă s-ar localiza, în final, în patrimoniul altuia” (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Decizia penală nr. 245/A din 30 iunie 2017, www.x.ro, în acelaşi sens şi decizia penală nr. 449/A din 8 decembrie 2015, www.x.ro).

“Prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt ori de drept în faţa unei autorităţi (autoritatea judecătorească) iese din sfera relaţiilor sociale ocrotite prin incriminarea faptei de înşelăciune, dar poate face obiect al altor infracţiuni, cum sunt cele de fals (incriminate în Titlul VI al C. pen.), cele contra înfăptuirii justiţiei (incriminate în Titlul IV al C. pen.) sau cele prevăzute în legile speciale (Legea nr. 78/2000, Legea nr. 241/2005, Codul vamal). Astfel, “inducerea în eroare a unei autorităţi” aduce în discuţie alt tip de relaţii nesocotite şi alte incriminări incidente, acelea care protejează autoritatea, cum ar fi falsul în declaraţii, mărturia mincinoasă, falsul privind identitatea, prezentarea la autoritatea vamală de înscrisuri falsificate etc. Folosirea înscrisurilor falsificate în faţa instanţei de judecată este faptă prevăzută de legea penală subsumată infracţiunii de fals şi/sau uz de fals, iar nu infracţiunii de înşelăciune, obiectul juridic al celor două fapte penale fiind diferit. Aşa cum s-a arătat, obiectul juridic al infracţiunii de înşelăciune îl constituie protejarea relaţiilor sociale de ordin patrimonial bazate pe încredere, în timp ce obiectul juridic al infracţiunilor de fals se referă la proteguirea relaţiilor sociale în legătură cu încrederea publică acordată anumitor categorii de înscrisuri.

O instanţă de judecată chemată să înfăptuiască actul de justiţie nu stabileşte cu părţile aflate în litigiu o relaţie cu caracter patrimonial şi nu i se poate atribui calitatea de persoană indusă în eroare în sensul dispoziţiilor art. 244 C. pen. Hotărârea judecătorească pe care o pronunţă instanţa este rezultatul procesului de deliberare în cadrul căruia cererile unei părţi sunt examinate, prin raportare la întregul material probator administrat în cauză şi prin luarea în considerare a susţinerilor în combaterea lor, făcute de către partea adversă, în cadrul procedurilor judiciare” (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Decizia penală nr. 268/RC din 25 iunie 2019,www.x.ro).

Cu ocazia dezbaterilor şi prin concluziile scrise, Ministerul Public a susţinut că jurisprudenţa anterioară nu este aplicabilă în cauză, întrucât inducerea în eroare săvârşită de inculpată nu se referă la obiectul litigiului şi că, în privinţa plăţii taxei de timbru, raporturile dintre instanţă şi inculpată sunt bazate pe încredere, întrucât instanţa nu cercetează dacă înscrisurile care atestă plata acestei taxe sunt sau nu reale. S-a arătat că inculpata a prezentat instanţei ca adevărată o faptă mincinoasă în cadrul unor raporturi de încredere, determinând-o astfel să continue judecata, decizie prin care au fost lezate interesele patrimoniale ale Primăriei Voluntari.

Înalta Curte constată că jurisprudenţa anterioară îşi menţine aplicabilitatea indiferent dacă actul fals prezentat instanţei are în vedere fondul litigiului sau, cum este cazul în speţă, vizează doar plata taxelor de timbru.

Niciodată între instanţa de judecată şi reclamant nu se creează un raport patrimonial care are la bază încrederea dintre cele două parţi, nici măcar în ceea ce priveşte plata taxei de timbru. Încrederea, la care face referire Ministerul Public, este cea de care se bucură toate înscrisurile oficiale, iar acesta este protejată prin incriminarea falsului material în înscrisuri oficiale şi a uzului de fals. Este, de asemenea, fără relevanţă dacă instanţa pronunţă o soluţie exclusiv în baza înscrisului fals sau prin coroborarea acestuia cu alte probe administrate.

În cauză nu este îndeplinită situaţia premisă pentru reţinerea infracţiunii de înşelăciune, neexistând un raport juridic patrimonial între inculpată şi instanţele de judecată (Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Ilfov) în cadrul căruia să fie nesocotite relaţiile sociale bazate pe încredere, astfel că Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de înşelăciune, indiferent de legea aplicabilă (C. pen. anterior sau actualul C. pen.). Ca atare, sub acest aspect criticile apelantei sunt întemeiate, impunându-se achitarea inculpatei în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune.

Înalta Curte constată că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatei de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals comise în legătură cu Dosarul civil nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti au fost săvârşite în perioada 20 ianuarie 2010 – 17 ianuarie 2012, sub imperiul C. pen. anterior, iar cele de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals comise în legătură cu Dosarul civil nr. x/2013 al Tribunalului Ilfov, au fost comise după intrarea în vigoare a noului C. pen., în perioada 25 martie 2014 – 14 mai 2014.

În atare condiţii, în cauză este aplicabilă Decizia nr. 7/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat că “în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen., în cazul pluralităţii de infracţiuni constând în săvârşirea unor infracţiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracţiuni comise după intrarea în vigoare a noului C. pen., pentru infracţiunile săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014 se va aplica legea penală mai favorabilă – identificată ca fiind legea veche sau legea nouă -, iar pentru infracţiunile săvârşite sub imperiul legii penale noi, precum şi pentru tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni se va aplica legea nouă, conform art. 3 din C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.”.

Prima instanţă a apreciat că, în privinţa faptelor comise în perioada 20 ianuarie 2010 – 17 ianuarie 2012, legea penală mai favorabilă este actualul C. pen., faţă de limitele de pedeapsă mult mai reduse prevăzute pentru infracţiunea de înşelăciune. Având însă în vedere că soluţia de achitare pentru această infracţiune este incidentă atât în condiţiile legii în vigoare la data faptelor cât şi a actualului C. pen., instanţa de apel constată că se impune o reevaluarea cauzei din perspectiva art. 5 C. pen.

Înalta Curte reţine că legea penală mai favorabilă este în acest caz legea veche, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 122 lit. d) şi art. 124 C. pen. anterior, cu privire la infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals s-a împlinit termenul de prescripţie specială de a răspunderii penale. În acest sens, se reţine că limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. anterior sunt cuprinse între 3 luni şi 3 ani, aceleaşi fiind şi limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. anterior (ipoteza în care înscrisul este oficial). Termenul general de prescripţie în ambele cazuri, conform art. 122 lit. d) C. pen. anterior, este de 5 ani, iar termenul de prescripţie specială, conform art. 124 C. pen. anterior (în forma anterioară modificării sale prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012), este de 7 ani şi 6 luni. Conform art. 122 alin. (2) teza finală C. pen. anterior, în cazul infracţiunilor continuate, termenul curge de la data ultimei acţiuni sau inacţiuni, rezultând că, în cauză, termenul a curs de la data de 17 ianuarie 2012 şi s-a împlinit la 16 iulie 2019.

În aceste condiţii, în privinţa faptelor comise de inculpată în perioada 20 ianuarie 2010 – 17 ianuarie 2012, în aplicarea art. 5 C. pen. şi în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., se impune schimbarea încadrării juridice după cum urmează: din art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior; din art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în art. 288 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior; din art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Pentru considerentele anterior arătate, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., o va achita pe inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, iar în baza art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 122 lit. d) şi art. 124 C. pen. anterior, va dispune încetarea procesului penal cu privire la săvârşirea de către aceasta a infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Aceeaşi soluţie de achitare se va dispune şi în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fapte comise în perioada 25 martie 2014 – 14 mai 2014, urmând ca, în baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., să lase nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Instituţia Primarului Voluntari.

În cauză sunt îndeplinite condiţiile de tragere la răspundere penală pentru infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată prev. de art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi de uz de fals în formă continuată prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. comise în perioada 25 martie 2014 -14 mai 2014, nefiind împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale aşa cum s-a susţinut cu ocazia dezbaterilor. Termenul general de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. (aplicabil în privinţa ambelor infracţiuni) a fost întrerupt succesiv prin îndeplinirea unor acte de procedură care potrivit legii au fost comunicate inculpatei (începând cu ordonanţa din 12 ianuarie 2015 prin care s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de aceasta), astfel că, în cauză, pentru a interveni prescripţia era necesar, potrivit art. 155 alin. (4) C. pen., ca termenul să fie depăşit cu încă o dată. Ca atare, termenul devine de 10 ani şi a început să curgă de la data ultimei acţiuni (art. 154 alin. (2) C. pen.), respectiv 14 mai 2014, astfel că acesta s-ar fi împlinit la 13 mai 2024.

Înalta Curte reţine că pentru infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată prev. de art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi de uz de fals în formă continuată prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., prima instanţă a aplicat pedepse de 9 luni, respectiv de 6 luni închisoare, orientate spre minimul prevăzut de lege, neexistând nici un fel de motive de fapt sau de drept care să conducă la reducerea acestora. Se constată, însă, că, deşi potrivit legii nu era obligatorie, instanţa de fond a aplicat şi pedepse accesorii şi complementare, fără a dezvolta în considerentele sentinţei motivele pentru care impunerea acestora era necesară, redând practic conţinutul art. 67 alin. (1) C. pen. şi făcând referire generică la natura, gravitatea faptelor şi împrejurările în care acestea au fost comise.

Înalta Curte consideră că toate elementele ce circumstanţiază negativ faptele inculpatei şi persoana acesteia (calitatea acesteia de avocat, împrejurarea că a înţeles să se folosească de înscrisuri false în faţa instanţei de judecată, cunoscând pe deplin consecinţele acestor acţiuni, împrejurarea că nu a fost o faptă izolată, infracţiunile fiind comise în formă continuată) au fost avute în vedere la luarea şi, respectiv, menţinerea în apel a hotărârii de aplicare a unei pedepse şi nu a amânării aplicării acesteia (în condiţiile în care exigenţele art. 83 lit. a), b), c) C. pen. şi ale alin. (2) al aceluiaşi articol ar fi fost îndeplinite).

Instanţa de apel nu identifică elemente suplimentare care să facă necesară şi aplicarea de pedepse complementare şi accesorii, modalitatea de individualizare stabilită în cauză fiind apreciată ca suficientă pentru corectarea comportamentului inculpatei. Ca atare, va înlătura pedepsele accesorii şi complementare aplicate pe lângă pedepsele principale stabilite pentru infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată prev. de art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi de uz de fals în formă continuată prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va contopi pedepsele de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată prev. de art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. stabilite prin hotărârea apelată şi va aplica inculpatei pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 2 luni (1/3 din cealaltă pedeapsă), deci 11 luni închisoare.

Păstrând modalitatea de individualizare stabilită de instanţa de fond, în temeiul art. 91 C. pen., va dispune suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., va stabili ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpata A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de supraveghere desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., va impune inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., se va stabili ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Centrul de Plasament Voluntari, judeţul Ilfov sau în cadrul Centrul de primire în regim de urgenţă – Acasă Voluntari, judeţul Ilfov, instituţie ce va fi decisă de consilierul de probaţiune. Sub acest aspect, Înalta Curte a procedat la schimbarea instituţiilor stabilite de prima instanţă, constatând că acestea nu se mai regăsesc pe lista privind instituţiile din comunitate, disponibilă pe site-ul Ministerului de Justiţie.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. a căror încălcare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelul formulat de inculpata A., va desfiinţa, în parte, sentinţa apelată şi rejudecând, după descontopirea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. şi repunerea acestora în individualitatea lor, va proceda conform celor anterior arătate.”

Comments

comentarii

Clujul metropolitan are o populație de aproape 400 de mii de locuitori, potrivit datelor INS. Proiectele metropolei trebuie însă armonizate, pentru a fi compatibile și funcționale.... Citește mai mult
Bugetul Floreștiului pentru anul 2023 a fost adoptat, fiind cel mai generos buget din istoria comunei. Proiectele dedicate infrastructurii educaționale și dezvoltării zonelor verzi ocupă o parte însemnată a capitolului de investiții, care beneficiază de peste 15 milioane de euro.... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!