fbpx

Motivarea Ordonanței președințiale prin care un bărbat a fost scos din carantina instituționalizată

Motivarea Ordonanței președințiale emise de Judecătoria Baia Mare, prin care un bărbat a fost scos din carantina instituționalizată, arată că nu exista niciun act de procedură prin care s-a luată măsura și că reclamantul a fost în Germania în baza unui contract comercial al firmei la care este angajat, astfel că era exceptat de la carantină.

În Hotărârea nr. 3787/2020 a Judecătoriei Baia Mare se arată următoarele:

”Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității cererii de emitere a ordonanței președințiale invocate de pârâta DSP Maramureș prin întâmpinare, și oral, în ședința publică din data de 17.06.2020, de către reprezentantul Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Maramureș, MAI, Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gh. Pop de Băsești” al Județului Maramureș, în calitate de coordonatori ai Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Maramureș, instanța, examinând condițiile impuse de dispozițiile art. 997 Cod procedură civilă, conform cărora „ instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în  grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executăr i”, constată că toate condițiile impuse de lege apar ca fiind îndeplinite, în privința admisibilității cererii de ordonanță președințială, respectiv: urgența, condiție care apare ca fiind îndeplinită prin raportare la obiectul cauzei, care privește încetarea unei măsuri privative de libertate, respectiv a carantinării instituționalizate și care prin sine implică o urgență  de natura aceleia care să poată justifica formularea unei astfel de cereri pe calea ordonanței președințiale, singura procedură prevăzută de  Codul de procedură civilă care permite pronunțarea unei soluții     într-un termen care să nu lipsească implicit de efecte cererea formulată, și aceasta în condițiile în care măsura contestată a fost luată teoretic  pentru un interval de 14 zile, a nu da eficiență în sensul legii acestei condiții ar însemna ca reclamantului să-i fie îngrădit accesul liber la justiție, în mod implicit, lucru care s-ar fi întâmplat  dacă urgența, ca și condiție de admisibilitate a acțiunii, nu ar fi fost reținută ca fiind îndeplinită, de asemenea  fiind vorba despre o măsură privativă de libertate existența unui prejudiciu este implicită.

Cu privire la condiția vremelniciei,  instanța, reține, de asemenea, că ș i aceasta este îndeplinită, prin raportare la faptul că  măsura supusă analizei instanței, luată împotriva reclamantului, este ea însăși una provizorie, respectiv cu caracter vremelnic, astfel încât se poate aprecia că procedura de soluționare împrumută caracterul provizoriu al măsurii care face obiectul analizei și cenzurii instanței, prin ea însăși măsura instituită împotriva reclamantului, având un caracter provizoriu, și-ar fi încetat efectele într-un interval de 14 zile de la momentul adoptării acesteia, așadar, pe fondul acestei analize, implicit și hotărârea pronunțată în prezenta procedură are efecte vremelnice, nefăcând altceva decât, în mod efectiv, să reducă termenul pentru care a fost instituită măsura carantinării instituționalizate, condiția neprejudecării fondului putând fi considerată de asemenea ca fiind îndeplinită, în condițiile în care, așa cum am mai arătat, neexistând un fond al dreptului, tocmai prin prisma caracterului provizoriu al măsurii luate, nu există nici posibilitatea prejudecă rii acestuia.

În consecință, cererea formulată apare ca fiind admisibilă,  sub aspectul condițiilor analizate, existând inclusiv aparența de drept în favoarea reclamantului, despre care vorbește textul legal, cu atât mai mult cu cât, măsura supusă analizei instanței nu a fost dispusă printr-un act de procedură care să prevadă o altă posibilitate de a fi cenzurat de către instanța de judecată.

Din analiza actelor depuse la dosarul cauzei tocmai de către pârâți, rezultă  că măsura carantinări instituționalizate luată față de reclamant nu a fost dispusă în mod efectiv prin niciun înscris sau act, indiferent de denumirea acestuia și indiferent de instituția de la care ar fi emanat, în care să se prevadă temeiul de drept în baza căruia a fost luată măsura, momentul la care a fost luată măsura, termenul pentru care a fost luată măsura și în mod obligatoriu  calea de atac pe care cel împotriva căruia a fost luată măsura o poate exercita  împotriva măsurii luate, oricum ar fi definită acea cale de atac: plângere, contestație, etc., fiind imposibil de acceptat ca o măsură restrictivă de drepturi și privativă de libertate să poată fi luată împotriva unui cetățean în lipsa unui act de procedură și pe care act acesta să nu-l poată contesta în fața instanței, în condițiile în care dispozițiile art. 23 alin 1 din Constituția României prevăd în mod expres: „( 1) Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.” , la alin. 13 al aceluiași articol arătându-se și faptul că: ”( 13) Sancțiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală ”.

Astfel, lipsa unui act de procedură prin care s-a luat măsura supusă analizei, cât și lipsa unei căi de atac specifice  puse la îndemâna reclamantului, face cu atât mai admisibilă cenzurarea acestei măsuri pe calea ordonanței președințiale, care reprezintă dreptul comun în materie, atâta timp cât nu poate fi vorba în cauză, sub nicio formă, despre o răspundere penală. Mai mult decât atât, în absența oricărui act prin care să se fi dispus luarea măsurii privative de libertate, apare ca fiind imposibil de calculat termenul de 14 zile pentru care această măsură se pretinde că a fost instituită, niciunul dintre înscrisurile depuse la dosar în probațiune nu face dovada momentului la care reclamantul a fost plasat în carantină  prin indicarea zilei și a orei, în acest sens, reprezentantul Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Maramureș, MAI Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gh. Pop de Băsești” al Județului Maramureș, în calitate de coordonatori ai Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Maramureș, a depus la dosarul cauzei, la solicitarea instanței, în sensul de a fi depus la dosar actul de procedură prin care   s-a dispus instituirea măsurii, doar două procese verbale de contravenție, respectiv  procesul verbal nr. xxxxxxx  și procesul verbal  nr. xxxxxxx ambele din data de 13.06.2020 prin care reclamantul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de dispozițiile art. 65 lit. i) din Legea 55/2020 și respectiv art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991, fără ca măsura carantinării instituționalizate să fi fost dispusă în cuprinsul proceselor verbale ca o eventuală sancțiune complementară, măsura nefiind nici măcar amintită în cuprinsul acestora, astfel încât, sub nicio formă nu se poate considera că, măsura privativă de libertate supusă analizei instanței  a fost dispusă  prin intermediul proceselor verbale indicate mai sus, așa cum a susținut reprezentantul pârâtului Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Maramureș, MAI Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gh. P__ de Băsești” al Județului Maramureș, în calitate de coordonatori ai Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Maramureș, acesta susținând  în fața instanței că măsura carantinării instituționalizate a fost luată în temeiul legii, respectiv a dispozițiilor art. 5 alin 2 lit. d) din Legea 55/2020.

Astfel, apare imposibil de acceptat ca, chiar și  în măsura în care există un act normativ care să prevadă o anumită sancțiune sau măsură, în anumite condiții, pentru luarea respectivei măsuri, sau pentru aplicarea unei sancțiuni, să nu fie emis un act de procedură prin care aceasta să fie dispusă, în lipsa oricărui  astfel de act  prin care să se fi dispus luarea măsurii și durata ei, în care să fie indicat implicit momentul depunerii reclamantului în carantină, în cazul de față,  este imposibil de făcut dovada faptului că acesta se află într-o astfel de stare, aspect  de altfel, necontestat de către niciunul dintre pârâți. Pentru a avea adevărata reprezentare a viciilor din punct de vedere juridic a unei astfel de situații, prin analogie, se poate imagina ca, de exemplu, în materia dreptului penal, respectiv a dreptului procesual penal, împotriva unei persoane să se instituie o măsură privativă de libertate, justificată de existența unei dispoziții legale, însă fără să se emită un act de procedură în acest sens, altfel spus, ar echivala cu plasarea unei persoane în regim de detenție, pentru săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală,  în temeiul Codului penal, fără să existe o hotărâre judecătorească de condamnare în acest sens.

Cu atât mai mult, în susținerea celor argumentate anterior, instanța reține în constatarea admisibilității  cererii formulate de către reclamant și dispozițiile art. 21 alin 1-3  din Constituția României, potrivit cărora: ” (1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. (3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil ”, termenul rezonabil în această materie, în mod evident presupune  o durată de soluționare care să nu depășească durata măsurii supuse analizei instanței, ordonanța președințială îndeplinind această cerință, apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime  putând fi pusă în discuție în această materie, cu atât mai mult cu cât în cauza de față se face vorbire despre o  măsură care îngrădește drepturi, libertăți și interese legitime.

Cu privire la probitatea morală a reclamantului adusă în discuție prin înscrisul depus în ședința publică din 18.06.2020 de către pârâtul Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Maramureș, MAI Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gh. Pop de Băsești” al Județului Maramureș, în calitate de coordonatori ai Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Maramureș, prin reprezentant, instanța reține că, pe lângă faptul că probitatea  înseamnă cinste , integritate, onestitate, aceasta nu prezintă niciun fel de relevanță în prezenta cauză, măsura carantinării instituționalizate nefiind dispusă în funcție de probitatea sau lipsa de probitate a persoanei.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a DSP Maramureș, invocată de aceasta prin întâmpinare, instanța, în primul rând interpretând faptul că pârâta, invocând „lipsa capacității procesual pasive” a intenționat de fapt să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive, reține faptul că pârâta DSP Maramureș își conservă calitatea procesual pasivă în prezenta cauză având în vedere că în privința reclamantului  aceasta, prin adresa 8895 din 05.06.2020 a exprimat un punct de vedere, în atenția Centrului Județean de Coordonare și Conducere a  Intervenției Maramureș prin care arată că nu a putut realiza încadrarea solicitării reclamantului în unul din cazurile de excepție  reglementate de prevederile legale, respectiv art. 1, pct. 6 din Anexa 2 a HG 394/2020, punct de vedere  în baza căruia și prin raportare la care, așa cum rezultă din Adresa emisă de Ministerul Afacerilor Interne –Departamentul Pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gh. Pop de Băsești ” al Județului Maramureș – Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Maramureș, a fost informat reclamantul că nu se încadrează în cazurile de excepție prevăzute  la art. 1 pct. 6 din Anexa 2 la HG 394/2020, astfel încât, pentru aceste considerente instanța va respinge excepția invocată, cu atât mai mult cu cât, potrivit dispozițiilor art. 6 alin 4 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 414/2020: ” Direcția de sănătate publică județeanăși cea a municipiului București comunică administratorului centrului de carantină încheierea perioadei de carantinare instituționalizată și se deplasează pentru eliberarea avizului epidemiologic la ieșirea din carantină a acestora ”, dispoziții care conferă în mod expres atribuții specifice DSP în materia gestionării carantinării instituționalizate, apărările invocate de către pârâta DSP Maramureș, conform cărora nu ea este cea care a dispus luarea măsurii, ci organul de poliție, ca sancțiune pentru nerespectarea măsurii izolării, prin raportare la dispozițiile legale precitate, nu prezintă  relevanță în cauză, în special și cu precădere având în vedere faptul că măsura contestată de reclamant nu a fost, în esență, dispusă de către nicio instituție eventual abilitată în acest sens, ci doar adusă la îndeplinire, eventual așa cum susține pârâta de către organele de poliție, și aceasta  în condițiile în care DSP Maramureș a fost singura instituție căreia i s-a solicitat și care și-a exprimat punctul de vedere, considerându-se abilitată în acest sens, cu privire la măsura luată împotriva reclamantului, fără a fi instituită.

În privința  excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Maramureș, MAI Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gh. Pop de Băsești” al Județului Maramureș în calitate de coordonatori ai Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Maramureș, instanța reține că  și acesta are calitate procesuală pasivă în această cauză, în esență prin raportare la aceleași considerente expuse anterior, instanța respingând astfel excepția invocată, pârâtul fiind cel care i-a comunicat reclamantului imposibilitatea aplicării în situația sa a cazurilor de excepție prevăzute de lege concluzie care a condus la luarea măsurii carantinării, cu atât mai mult cu cât, în concret instituția care a hotărât luarea măsurii nu poate fi identificată în lipsa oricărui act prin care să se fi dispus luarea acestei măsuri, iar instituțiile care alcătuiesc Centrul Județean de Coordonare și Conducere a intervenției Maramureș din Centrul Inspectoratului general pentru Situații de Urgență, respectiv Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Ghe. Pop de Băsești” Maramureș, sunt cele la care fac referire în mod expres dispozițiile legale, respectiv art., 67  din Legea 55/2020, potrivit cărora: ” Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 65 și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 66 se fac de către subofițeri și ofițeri de pompieri și protecție civilă cu atribuții de îndrumare, control și constatare, anume desemnați de inspectorul general. (2) Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 65 și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 66 se fac de către:a) inspectorii de muncă, pentru contravențiile prevăzute la art. 65 lit. a), q) și r); b) personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și subofițerii și ofițerii de pompieri și protecție civilă, pentru contravențiile prevăzute la art. 65 lit. b), c), d), e), f), g), h), i), j), k), l), m), n), o), s), ș) și t); c) agenții și ofițerii de poliție, subofițerii și ofițerii de jandarmi, polițiștii locali, pentru contravențiile prevăzute la art. 65 lit. d), e), g), h), i), j), k), l), m), n), o), r) și ș); d) personalul direcțiilor de sănătate publică, pentru contravențiile prevăzute la art. 65 lit. h) și i); e) personalul desemnat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru contravențiile prevăzute la art. 65 lit. p); f) agenții și ofițerii de poliție rutieră, pentru contravențiile prevăzute la art. 65 lit. p), referitoare la transportul rutier ”, condiții în care, atâta timp cât, fiecăreia dintre instituțiile indicate i s-au conferit atribuții conform legii nu se poate reține că  pârâtului, care de fapt cumulează reprezentanți ai tuturor instituțiilor, strict pentru perioada stării de alertă, nu are calitate procesuală pasivă într-un litigiu în care s-a adus în discuție tocmai măsuri și sancțiuni luate de către aceștia.

Cu privire la fondul cauzei, instanța, analizând înscrisurile depuse în probațiune de către reclamant, reține, fără niciun echivoc, faptul că  acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1 pct. 6 lit. k) din Anexa 2 din HG 394/202, potrivit cărora: ” Sunt exceptate de la prevederile pct. 2 următoarele categorii de persoane care nu prezintă  asociate COVID-19, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind utilizarea materialelor individuale de protecție împotriva COVID-19: angajați ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în țară, dacă dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului național ”, , la punctul 2 prevăzându-se că: ” Pentru toate persoanele care vin în România din țările care nu fac obiectul excepției de la carantinare/izolare, stabilită de Institutul Național de Sănătate Publică și aprobată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, se instituie măsura carantinării/izolării la locuința/locația declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparținătorii, după caz ”, înscrisurile depuse la dosar în probațiune făcând, mai presus de orice dubiu, dovada faptului că  societatea comercială al cărei angajat și administrator este reclamantul are contract încheiat cu compania forestieră  Muller, cu sediul în Germania, rezultând de asemenea și faptul că reclamantul s-a deplasat în Germania în acest scop, pentru desfășurarea acestei activități comerciale, astfel încât, în aceste condiții, măsura carantinării apare ca fiind luată cu încălcarea dispozițiilor legale precitate, considerente pentru care instanța va admite cererea de emitere a ordonanței președințiale, dispunând încetarea de îndată a măsurii carantinării instituționalizate luată împotriva reclamantului și în consecință punerea acestuia în stare de libertate, conform dispozitivului, în acest context fiind nejustificată inclusiv măsura izolării luată împotriva reclamantului inițial, prin raportare la aceleași dispoziții legale și eventual a cărei încălcare a condus la luarea măsurii carantinării, instanța având în vedere la adoptarea soluției și faptul că în toate documentele emise în privința reclamantului pârâții au indicat un alt CNP și nu cel al reclamantului, aspecte care pot să conducă la concluzia conform căreia aceștia nu au avut în vedere persoana reclamantului la momentul emiterii acelor documente.”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina