Curtea de Apel Cluj a motivat sentința prin care a anulat Hotărârea de Guvern nr. 432/08.04.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.
Extras relevant din motivare: ”Curtea găsește întemeiate în parte aspectele de neregularitate intrinsecă invocate de reclamant, cu referire la procedura de adoptare a actului administrativ normativ atacat, de natură a atrage nulitatea acestuia.
Astfel, sub aspectul procedurii de adoptare, reținem că potrivit prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, starea de alertă se poate prelungi pentru motive temeinice, pentru o durată de câte cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului Afacerilor Interne
Se constată astfel că legea specială incidentă instituie un regim derogator de la dreptul comun în privința procedurii de instituire a stării de alertă declarată pe fondul pandemiei, în sensul în care inițiativa prelungirii este atribuită în favoarea ministrului Afacerilor Interne, fără implicarea Comitetului National pentru Situații de Urgență în procesul elaborării propunerii, acesta spre deosebire de procedura declarării și prelungirii stării de alertă de drept comun, care dimpotrivă, implică în mod extensiv acest organism interinstituțional în luarea deciziei administrative.
În cauză, contrar dispozițiilor legale precitate și care, așa cum s-a arătat, atribuie în mod
expres în competența exclusivă a ministrului administrației și internelor atribuția de inițiere a propunerii de prelungire a stării de alertă, se constată că acesta a fost formulată, dimpotrivă, de CNSU (prin Hotărârea nr. 22/08.04.2021 atașată la filele 100-101 dosar), entitate juridică eminamente distinctă de cea a subiectului abilitat de lege în acest scop, constituită ca organism interinstituțional format din miniștri sau secretari de stat desemnați de aceștia și conducători ai instituțiilor publice centrale sau persoane cu drept de decizie desemnate de aceștia (art. 8 ind. 1 alin. 3 din OUG 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare).
Contrarietatea este vădită cu atât mai mult cu cât printre atribuțiile recunoscute de lege Comitetului Național pentru Situații de Urgență se numără aceea de a propune Guvernului, prin ministrul administrației și internelor, instituirea de către Parlamentul României a „stării de urgență” (art. 20 lit. e ), atribuție de reprezentare care însă nu este prevăzută în oglindă și pentru procedura instituirii sau/și prelungirii stării de alertă, în cadrul căreia ministrul Afacerilor interne acționează în nume propriu, în limitele competenței de atribuire recunoscută în mod expres de Legea nr. 55/2020.
Or, potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, proiectele de legi se elaborează ca urmare a exercitării, potrivit Constituției, a dreptului de inițiativă legislativă, în vreme ce proiectele celorlalte categorii de acte normative se elaborează de autoritățile competente să le inițieze, potrivit legii.
Modalitatea de adoptare a HG nr. 432/08.04.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum și pentru stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 contravine dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 55/2020 privind procedura de elaborare a propunerii de prelungire a stării de urgență, motiv de neregularitate procedurală de natură a atrage sancțiunea nulității.
În contextul motivului de nulitate invocat, Curtea va reține ca nefiind fundamentată legal susținerea reclamantului în sensul că Hotărârea CNSU nr. 22/08.04.2021 ar fi inexistentă ca efect al nepublicării în Monitorul Oficial, întrucât obligația publicării nu ar putea fi reținută prin prisma normelor legale incidente.
Sub acest aspect, deși este adevărat că potrivit prevederilor art. 42 din OUG 21/2004, hotărârile prin care se declară, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel național sau pe teritoriul mai multor județe, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, totuși se impune a se sublinia incidența în cauză a excepției instituite prin prevederile art. 72 alin. 2 din Legea nr. 55/2020 potrivit cărora dispozițiile art. 2 lit. f) și m), art. 4 alin. (1) lit. b), alin. (2), (5) și (6), art. 20 lit. c) și d), art. 21 lit. c), art. 22 lit. c), art. 23 lit. c), art. 24 lit. c) și art. 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile în privința măsurilor luate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 prevăzute de Legea nr. 55/2020.
Deși alăturat concluziilor scrise, reclamantul a depus copia Deciziei civile nr. 3479/09.06.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. ___ prin care tinde a dovedi caracterul fundamentat al susținerilor sale sub aspectul sancțiunii inexistenței Hotărârii CNSU nr. 22/08.04.2021, instanța nu poate îmbrățișa acestă teză, pentru motivul esențial că Înalta Curte de Casație și Justiție a motivat înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor art. 72 alin. 2 din Legea nr. 55/2020 pe cauza juridică diferită care a stat la baza emiterii Hotărârii CNSU nr. 9/2021 a cărui inexistență a constatat-o, reținând ca relevant cauzei că actul administrativ a fost emis în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 136/2020, ceea ce a înlăturat în întregime de la aplicare prevederile Legii 55/2020.
Menținerea ca existentă în realitatea juridică a Hotărârii CNSU nr. 22/08.04.2021 nu împietează însă asupra dezlegărilor din precedent și potrivit cărora Hotărârea de Guvern nr. 432/08.04.2021 este lovită de nulitate ca efect al încălcării atribuțiilor de inițiere a propunerii de act administrativ normativ, recunoscute de lege exclusiv în favoarea ministrului Afacerilor interne.
În egală măsură, Curtea găsește ca fiind întemeiate susținerile reclamantului în privința neîndeplinirii exigențelor de motivare a actului administrativ normativ atacat, prin prisma prevederilor art. 31 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 rap. la art. 7 din același act normativ.
Astfel, potrivit prevederilor art. 30 din Legea nr. 24/2000, proiectele de acte normative trebuie însoțite de următoarele documente de motivare, care constituie instrumente de prezentare și motivare ale noilor reglementări propuse: a) expuneri de motive- în cazul proiectelor de legi și al propunerilor legislative; b) note de fundamentare- în cazul ordonanțelor și hotărârilor Guvernului; c) referate de aprobare-pentru celelalte acte normative; d) studii de impact- în cazul proiectelor de legi de importanță și complexitate deosebită și al proiectelor de legi de aprobare a ordonanțelor emise de Guvern în temeiul unei legi de abilitare și supuse aprobării Parlamentului.
Așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 31 alin. 1 din același act normativ, evaluarea impactului actelor normative se impune a fi inclusă în mod corespunzător în conținutul instrumentului de prezentare și motivare, nefiind prin urmare necesar a fi inclusă în cuprinsul unui studiu de impact întocmit în acest scop, acest din urmă instrument de prezentare și motivare fiind, de altfel, specific numai anumitor tipuri de acte normative.
Potrivit acestui text legal: (1) Instrumentul de prezentare și motivare include conținutul evaluării impactului actelor normative, cuprinzând următoarele secțiuni:
a) motivul emiterii actului normativ – cerințele care reclamă intervenția normativă, cu referire specială la insuficiențele și neconcordanțele reglementărilor în vigoare; principiile de bază și finalitatea reglementărilor propuse, cu evidențierea elementelor noi; concluziile studiilor, lucrărilor de cercetare, evaluărilor statistice; referirile la documente de politici publice sau la actul normativ pentru a căror implementare este elaborat respectivul proiect. Pentru ordonanțele de urgență vor fi prezentate distinct elementele obiective ale situației extraordinare care impune reglementarea imediată, nefiind suficientă utilizarea procedurii parlamentare de urgență, precum și eventualele consecințe care s-ar produce în lipsa luării măsurilor legislative propuse;
b) impactul socioeconomic – efectele asupra mediului macroeconomic, de afaceri, social și asupra mediului înconjurător, inclusiv evaluarea costurilor și beneficiilor;
c) impactul financiar asupra bugetului general consolidat atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (pe 5 ani), inclusiv informații cu privire la cheltuieli și venituri;
d) impactul asupra sistemului juridic – implicațiile pe care noua reglementare le are asupra legislației în vigoare; compatibilitatea cu reglementările comunitare în materie, determinarea exactă a acestora și, dacă este cazul, măsurile viitoare de armonizare care se impun; deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene și alte documente relevante pentru transpunerea sau implementarea prevederilor legale respective; implicațiile asupra legislației interne, în cazul ratificării sau aprobării unor tratate ori acorduri internaționale, precum și măsurile de adaptare necesare; preocupările în materie de armonizare legislativă;
e) consultările derulate în vederea elaborării proiectului de act normativ, organizațiile și specialiștii consultați, esența recomandărilor primite;
f) activitățile de informare publică privind elaborarea și implementarea proiectului de act normativ;
g) măsurile de implementare – modificările instituționale și funcționale la nivelul administrației publice centrale și locale.
Complementar, dispozițiile art. 7 din Legea nr. 24/2000 definește evaluarea preliminară a impactului proiectelor de acte normative ca fiind un set de activități și proceduri realizate cu scopul de a asigura o fundamentare adecvată a inițiativelor legislative. Evaluarea preliminară a impactului presupune identificarea și analizarea efectelor economice, sociale, de mediu, legislative și bugetare pe care le produc reglementările propuse.
Potrivit prevederilor exprese ale alin. 3 ind. 1 ale art. 7, propunerile legislative, proiectele de legi și celelalte proiecte de acte normative vor fi însoțite, în mod obligatoriu, de o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În privința hotărârilor privind declararea, prelungirea sau încetarea stării de altertă sunt incidente dispozițiile art. 4 ind. 3 alin. 4 din OUG nr. 21/2004 potrivit cărora această categorie generală de acte administrative cu caracter normativ se fundamentează în baza analizei factorilor de risc prevăzuți la art. 4 ind. 1 de către grupurile de suport tehnico-științific constituite pe tipuri de risc.
Mai specific, în cazul declarării/prelungirii stării de alertă potrivit art. 3 alin. 2 și 4 din Legea nr. 55/2020, se analizează cumulativ următorii factori de risc: a) amploarea situației de urgență, respectiv manifestarea generalizată a tipului de risc la nivel local, județean sau național; b) intensitatea situației de urgență, respectiv viteza de evoluție, înregistrată sau prognozată, a fenomenelor distructive și gradul de perturbare a stării de normalitate; c) insuficiența și/sau inadecvarea capabilităților de răspuns; d) densitatea demografică în zona afectată de tipul de risc e) existența și gradul de dezvoltare a infrastructurii adecvate gestionării tipului de risc.
În aprecierea instanței, dispozițiile legale precitate circumstanțiază conținutul motivului emiterii actului administrativ cu caracter normativ, în înțelesul art. art. 31 alin. 1 lit. a din Legea nr. 24/2000, fără a deroga de la dispozițiile subsecvente (excepție făcând literele e și f care sunt inaplicabile, în virtutea dispozițiilor art. art. 7 alin. 13 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată care extrag de la aplicarea dispozițiilor art. 7 din lege proiectele de acte normative care se adoptă în procedură de urgență ca fiind grefate pe circumstanțe excepționale care impuen adoptarea unei soluții imediate), impunându-se concluzia că evaluarea impactului socioeconomic în dimensiunea impactului asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului rămâne un element imperativ al instrumentului de prezentare și motivare.
Or, din analiza documentului dedicat analizei factorilor de risc (f. 115 și urm.) rezultă cu evidență absența oricărei analize de impact asupra drepturilor și libertăților fundamentale, deși conform art. 53 din Constituția României invocat de pârât și intervenientul accesoriu, restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți este supusă condițiilor de necesitate și proporționalitate. Or, din perspectiva Curții, orice analiză de necesitate și proporționalitate a măsurilor dispuse trebuie făcută în concret, tocmai prin raportare la drepturile și libertățile fundamentale care ar putea fi afectate prin măsurile astfel dispuse, în lipsa acestei analize măsurile în cauză apărând ca fiind arbitrare.”