Acasă » JURISPRUDENȚĂ » Motivare sentință: Un magistrat trebuie să arate o mai mare toleranță la controlul din partea ziariștilor și a cetățenilor

Motivare sentință: Un magistrat trebuie să arate o mai mare toleranță la controlul din partea ziariștilor și a cetățenilor

O sentință motivată recent de la Tribunalul București arată că un magistrat trebuie să arate o mai mare toleranță la controlul din partea ziariștilor și a cetățenilor. ”Fiind o persoană care ocupă o funcție publică, reclamanta este expusă inevitabil si constient unui control atent al faptelor si gesturilor sale din partea ziaristilor, a organizatiilor neguvernamentale sau a masei de cetateni, si trebuie sa arate o mai mare toleranta in aceasta privinta.”, se arată în sentința prin care s-a respins acțiunea în răspundere delictuală intentată de o procuroare împotriva unor jurnaliști.

Potrivit Tolo.ro, după ce procesul Elenei Udrea a început, procurorul Alina Stoica, ajuns la DIICOT, i-a dat în judecată pe cei doi jurnaliști GSP care au derulat investigația „Gala Bute”. Procurorul a pierdut definitiv primul proces, primă instanță și apel. A mai intentat încă unul, pe care l-a pierdut în primă instanță. La ambele cauze, jurnaliștii au fost reprezentați de avocata Diana Hătneanu din Baroul București.

În al doilea proces, procurorul a considerat că felul în care ziariștii au relatat despre primul proces ”i-a cauzat un prejudiciu de imagine, fiindu-i lezată onoarea și reputația profesională”. Cele două articole incriminate de procurorul Alina Stoica sunt aici și aici.

”Articolul din 4 iulie 2017 este în integralitate calomnios”, susține magistratul. Mai departe procurorul susține că jurnaliștii fie mint, fie nu cunosc limba română: ”Este posibilă, totuși, și alternativa la utilizarea minciunii ca obicei de către cei doi pârâți, respectiv ca aceștia să nu poată utiliza corect vocabularul limbii române”. 

Instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Stoica Alina Florentina. Recent, a fost comunicată motivarea sentinței de la Tribunalul București.

Judecătorul reține că procurorul nu poate primi despăgubiri pentru faptul că publicul a reacționat negativ după ce ziarul a scris că Alina Stoica s-a mutat la DIICOT, unde șef era ”Alina Bica, prietena Elenei Udrea”.

În concepția tribunalului, jurnaliștii ”nu se pot face răspunzători de modul în care informația pe care au oferit-o și faptele pe care le-au expus temporal acurat sunt percepute de publicul căruia acestea s-au adresat”. De altfel, instanța Tribunaluui arată că ”jurnaliștii s-au rezumat la a expune fapte, verificabile, fără a emite judecăți de valoare”.

Iar în privința procurorului DIICOT, Curtea îi comunică prin motivare că ”fiind o persoană care ocupă o funcție publică, reclamanta este expusă inevitabil și conștient unui control atent al faptelor și gesturilor sale din partea ziariștilor, a organizațiilor neguvernamentale sau a masei de cetățeni”. Prin urmare, judecătorul îi amintește procurorului DIICOT Alina Stoica că ”trebuie să arate o mai mare toleranță în această privință”.

”Sintagma ”A face scăpat” intră în doza de exagerare specifică presei, căreia îi este permis chiar să ofenseze, să șocheze sau să neliniștească, acestea fiind cerințele pluralismului, toleranței și spiritului deschis, în absența cărora nu există societate democratică”, se arată în motivarea, pe care o puteți citi integral mai jos.

Amintim că o judecătoare din Cluj l-a chemat în judecată pe jurnalistul Alin Golban de la Clujust.ro, de la care vrea 50.000 de euro.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 628/2017 – TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr.42476/3/2016, La data de 18.11.2016, reclamanta Stoica Alina Florentina a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Tolontan Cătălin și Neag Mirela, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate încălcarea dreptului la reputație și demnitate ca urmare a publicării unor comentarii denigratoare ale pârâților Tolontan Cătălin și Neag Mirela la adresa reclamantei pe site-urile www.tolo.ro (aparținând pârâtului Tolontan Cătălin) și www.gsp.ro (site aparținând ziarului „Gazeta Sporturilor”, al cărui General Manager este pârâtul Tolontan Cătălin); să se dispună obligarea pârâtului Tolontan Cătălin la plata sumei de 300.000 lei și a pârâtei Neag Mirela la plata sumei de 300.000 lei, reprezentând daune morale pentru prejudiciul produs de către pârâți prin susținerile defăimătoare ale acestora privind reputația profesională și probitatea reclamantei; să se dispună înlăturarea în integralitate a articolului calomnios din data de 0A0T2016 și a comentariilor la acest articol, publicat pe site-urile www.tolo.ro (aparținând pârâtului Tolontan Cătălin) și www.gsp.ro, care aduc aținere reputației profesionale a reclamantei; să se dispună obligarea pârâțilorTolontan Cătălin și Neag Mirela la publicarea pe cheltuiala lor: în ziarele Gazeta Sporturilor, Jurnalul Național, Prosport și Evenimentul Zilei (atât în formatul prinț, cât și în cel electronic), precum și pe site-urile www.tolo.ro, www.gsp.ro,www.antena3.ro, www.clubulromândepresă.ro. www.activewatch.ro, în integralitate, a hotărârii instanței, iar pe site-urile www.luju.ro, www.realitateatv.ro,  www.bltv.ro, www.romaniatv.ro, www.dcnews.ro, www.stiripesurse.ro, a dispozitivului hotărârii instanței, în cazul admiterii acțiunii și să se dispună obligarea pârâților Tolontan Cătălin și Neag Mirela la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că începând cu luna decembrie 2013, până în iulie 2016, pârâții Tolontan Cătălin. director al Gazetei Sporturilor și administrator al site-ului www.tolo.ro, precum și Neag Mirela, ziarist în cadrul Gazetei Sporturilor, au publicat pe sit-urile www.tolo.ro și www.gsp.ro mai multe articole/comentarii cu caracter denigrator de natură a prejudicia reputația profesională a subsemnatei, fiind subiectul unei campanii interesate a acestora, de a o denigra.

Seria articolelor denigratoare denigratoare, în număr de 9 (nouă), a debutat în data de 3 decembrie 2013 și a continuat în 5 și 11 decembrie 2013, respectiv în datele de 30 ianuarie 2014, 24 aprilie 2014 și 15 august 2014, precum și în 14.11.2014 și 07.01.2015 (după ce a formulat cereri de chemare în judecată a acestora în luna noiembrie 2014) și, ulterior, în data de 04.07.2016 (după ce Tribunalul București – Secția a V-a Civilă s-a pronunțat definitiv în dosarul nr. 17477/303/2014).

Numitul Tolontan Cătălin în calitate de ziarist de investigații, a adăugat articolelor calomnioase, ca parte a campaniei de linșaj mediatic, și intervenții (în perioada sfârșitul lunii februarie – începutul lunii martie 2015) la mai multe posturi de televiziune în care o amenința public cu privire la „lucrurile grave” care urmează să i se întâmple legat de faptul că „a îndrăznit” să formuleze cereri în instanță pentru a se apăra de denigrările acestuia.

Cu privire la articolele anterior menționate în care pârâții Tolontan Cătălin și Neag Mirela au utilizat expresii calomnioase și denigratoare pentru a pune la îndoială probitatea profesională și buna sa credință în ceea ce privește aplicarea de către reclamantă a dispozițiilor legale într-unul din dosarele în care a fost desemnată să efectueze cercetări, a formulat două cereri de chemare în judecată la Judecătoria Sectorului 6 București, respectiv Judecătoria Sectorului 5 București, în noiembrie 2014 și respectiv ianuarie 2015, acest ultim dosar fiind conexat primului.

Reclamanta a anexat atât articolele calomnioase, cât și cererile de chemare în judecată, precum și hotărârea pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București ca instanță de fond.

După ce în primă instanță, Judecătoria Sectorului 6 București a admis în parte cererile subsemnatei, în data de 30.06.2016, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a admis apelul pârâților, cu precizarea că deși au trecut aproape 6 luni de la pronunțare, instanța de control judiciar nu a motivat încă această decizie civilă.

Reclamanta a precizat că a pus în vedere instanțelor de judecată că pârâții Tolontan Cătălin și Neag Mirela au un comportament de tip hărțuitor și că nesancționarea acestora în raport cu campania de calomniere al cărei subiect a fost i-ar putea încuraja să continue să o denigreze. Astfel, așa cum a anticipat, nesancționarea pârâților a avut drept consecință redactarea de către aceștia a unui alt articol calomnios în data de 04.07.2016, imediat după pronunțarea soluției definitive de către Tribunalul București – Secția a V-a Civilă din data de 30.06.2016, în care au preluat toate calomniile anterioare. Articolul în cauză, pe care i l-au dedicat în integralitate, ca și alte articole, este încă dovadă a faptului că este subiectul campaniei de denigrare a acestora și că informațiile transmise nu au nicio legătură cu așa-zisa informare publică, fiind doar o enumerare nesfârșită de minciuni în raport cu reclamanta.

In condițiile în care, se presupune, că pârâții au lecturat acțiunile anterioare ale reclamantei în care, probat, aceasta a demonstrat că toate afirmațiile acestora sunt calomnii, o minimă decență comportamentală (pe care persistă să le-o pretindă) i-ar fi obligat să se abțină de la alte denigrări.

Totuși, aceștia au redactat un alt articol în care reiau toate calomniile din cele opt articole anterioare. În esență, că nu a trimis în judecată persoanele pe care le vroiau ei cercetate (cu toate că a arătat că la momentul la care a fost învestită cu realizarea urmăririi penale, dar și ulterior, nu a fost sesizată/nu a avut cunoștință de săvârșirea posibilelor fapte penale invocate de către pârâți că ar face obiectul cercetărilor într-un alt dosar), precum și faptul că traseul său profesional ar fi fost determinat de relația de prietenie a fostului șef și o persoană cercetată (deși a arătat că nu i se făcuse un favor prin numirea la DIICOT, întrucât avea o experiență profesională de aproape 20 ani, din care 12 ani efectuase urmărire penală proprie, iar și pentru o perioadă de 2 ani își desfășurase activitatea în cadrul structurii pe scheletul căreia se constituise DIICOT).

Articolul din 04.07.2016 este în integralitate calomnios, denigrările fiind realizate prin nenumăratele susțineri mincinoase ale pârâților, emise cu scopul de a-i crea reclamantei o imagine profesională publică deformată.

De altfel, chiar titlul articolului reia calomniile din articolele anterioare și care susține implicit că nu are probitate profesională întrucât, conform celor spuse de pârâți, ar fi acționat cu intenție pentru a proteja persoane care ar face obiectul unor cercetări, numiții Tolontan Cătălin și Neag Mirela spunând „Sentință definitivă: Gazeta nu a încălcat reputația procurorului DNA Alina Stoica, magistrat care îi scăpase pe Elena Udrea și Ion Ariton”.

Reclamanta a remarcat faptul că pârâții au un mod special de a se raporta la adevăr, aspect pe care le-a sesizat și în celelalte articole calomnioase și că, în calitatea acestora de ziariști de investigație autointitulați, investigația înseamnă aproape mereu minciuni repetate, cu scopul de a calomnia.

De altfel, urmărind campaniile de denigrare pe care pârâții le-au declanșat și împotriva altor persoane în cursul anului 2016, care sunt de notorietate, constat că în mod similar susținerile pârâților se bazează pe minciuni repetate, prezentate ca fiind adevăruri.

Încă din titlul articolului, numiții Tolontan Cătălin și Neag Mirela afirmă calomnios că „..i-ar fi scăpat pe Elena Udrea și Ion Ariton”  susținere conform căreia ar fi acționat în mod intenționat pentru a nu cerceta persoanele pe care le menționează aceștia. Această susținere vine în completarea celor din articolele calomnioase anterioare, conform cărora, potrivit pârâților, ar fi „mușamalizat” un dosar penal și că ar fi „ albit” persoane.

Referitor la această susținere calomnioasă, reclamanta a precizat că așa cum repetat a arătat în cererile anterioare, nu putea „ scăpa” o persoană, întrucât nu avea cunoștință despre posibile fapte ale persoanei, nefiind sesizată și neavând indicii din urmărirea penală cu privire la posibila participație penală a acelei persoane; așa cum rezultă din copia ordonanței de infirmare a rechizitoriului întocmit de către reclamantă (prezentată de pârâți public), numărul de înregistrare al dosarului în care a efectuat cercetări este 320/P/20I3. Dosarul s-a constituit în urma sesizării DLAF, cu precizarea importantă că sesizarea nu se referea la posibile fapte penale săvârșite de numiții Elena Udrea și Ion Ariton (după cum se poate constata din conținutul notei DLAF).

Rechizitoriul invocat mereu de pârâți și în care au fost trimiși în judecată numiții Udrea Elena și Ariton Ion a fost emis în dosarul nr. 50/P/2014. Prin urmare, rechizitoriul a fost emis într-un alt dosar decât cel în care reclamanta a efectuat cercetări, întrucât, în mod evident, privește alte fapte decât cele care au făcut obiect cercetărilor în dosarul nr. 320/P/2013, posibile fapte cu care nu a fost sesizată și de care nu a avut cunoștință pentru a le cerceta.

De altfel, aceste aspecte se pot constata și din cuprinsul ordonanței de infirmare nr. 320/P/2013 și al rechizitoriului nr. 50/P/2014, inclusiv în ceea ce privește faptele pentru care a fost trimis în judecată numitul Obreja Rudel și cele care au făcut obiectul cercetărilor efectuate de către reclamantă.

Drept pentru care, așa cum a arătat de nenumărate ori în cererile depuse la instanță: nu putea „scăpa” o persoană întrucât la momentul la care reclamanta a efectuat cercetări în dosarul nr. 320/P/2013 nu era sesizată și nu existau indicii minime (ce ar fi putut rezulta din declarații de martori sau înscrisuri) cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale de către una din persoanele care face obiectul interesului pârâților, numita Udrea Elena fiind trimisă în judecată într-un alt dosar decât cel în care reclamanta a efectuat cercetări.

Pe de altă parte, referitor la soluția dispusă față de numitul Ariton Ion, faptele cu privire la care a efectuat cercetări au fost identificate de către reclamantă în cursul urmăririi penale, iar soluția în raport cu acesta a motivat-o raportat la elementele constitutive ale infracțiunii și mijloacele de probă. Soluția a motivat-o detaliat, nu doar formal, și nu a consemnat-o direct în dispozitiv fără a o motiva, după cum rezultă și din rechizitoriul nr. 320/P/2013.

De altfel, împrejurarea că soluția a fost motivată și că și-a îndeplinit corect atribuțiile de serviciu rezultă și din faptul că modul în care a administrat mijloacele de probă și a motivat soluția nu a făcut obiectul vreunei sesizări a Consiliului Superior al Magistraturii.

Sesizarea CSM de către DNA, care oricum a fost respinsă (sesizare la care mass-media s-a referit, fără a face nicio verificare, dar dând prilejul unor noi calomnii și minciuni privind așa-zisa neluare în considerare de către reclamanta a unor posibile mijloace de probă de care, altfel, nu a avut cunoștință întrucât priveau fapte pe care nu le cunoștea) se referea la faptul că la momentul la care i-a adus la cunoștință inculpatului Obreja Rudel extinderea urmăririi penale, nu i-a prezentat imediat înscrisurile care susțineau învinuirea, ci după 10-20 de minute (după ce înscrisurile au fost identificate în cele câteva zeci de volume cât avea dosarul), după cum rezultă și din înregistrarea audio-video a activității respective (cu precizarea că procedura penală în vigoare la acel moment nici nu o obliga să îi prezinte inculpatului imediat înscrisurile, ci doar la prezentarea materialului de urmărire penală, ceea ce s-a și realizat).

Mai mult, a adus la cunoștință și în cererile anterioare, că, dacă o soluție a unui magistrat este infirmată (temeinic sau nu de către procurorul șef), acest aspect nu îl transformă pe magistratul în cauză într-o persoană care nu își îndeplinește corect atribuțiile, așa cum în mod obsesiv prezintă pârâții în spațiul public.

Prin urmare, concluzionând, nu putea „scăpa” o persoană de ale cărei posibile fapte penale nu avea cunoștință, întrucât nu era sesizată în raport cu acestea sau nu existau indicii minime în cursul urmăririi penale cu privire la o posibilă faptă penală (declarații de martori sau înscrisuri). Drept care, susținerile numiților Tolontan și Neag sunt doar calomnii repetate în mod obsesiv pe parcursul a trei ani pentru a o prejudicia pe reclamantă.

După ce chiar titlul articolului conține o calomnie directă, în continuare, în demersul acestora de a o denigra, în tot cuprinsul articolului, pârâții continuă cu o înșiruire de nenumărate minciuni în ceea ce o privește, cu consecința denigrării reclamantei.

Numiții Tolontan Cătălin și Neag Mirela afirmă că reclamanta a studiat documente și a audiat martori, dar că „Elena Udrea și Ion Ariton nu sunt chemați la audieri” de către reclamantă. Afirmația mincinoasă a fost făcută tot în scopul de a o defaimă în ceea ce privește probitatea profesională și îndeplinirea de către reclamantă în mod corect a atribuțiilor de serviciu.

Astfel, referitor la minciuna că nu l-a audiat pe numitul Ariton Ion, a arătat că pârâții aveau cunoștință că l-a audiat pe susnumit, după cum rezultă din interviul pe care i l-au luat acestuia, consemnat de numiții Tolontan și Neag în articolul calomnios din data de 11.12.2013. Interviul i-a fost luat numitului Ariton Ion cu scopul evident de a-i oferi și acestuia „oportunitatea” de a mă denigra.

În ceea ce privește susținerea că nu a audiat-o pe numita Udrea Elena și că, de aici, ar rezulta, conform susținerilor numiților Tolontan Cătălin și Neag Mirela, că a „scăpat-o”, constat că pârâții au idei puține, dar fixe, în ceea ce privește efectuarea unei anchete: ei doresc realizarea de audieri. În lipsa minimei pregătiri juridice a acestora, este cu atât mai dificil să îi poată face să înțeleagă modul în care poate fi anchetată o persoană (de altfel, deși ar dori să se creadă despre ei că sunt „investigatori”, în fapt pârâții nu fac decât să preia frânturi de informații puse la dispoziție de alți terți interesați în a genera calomnieri, apoi să dezvolte datele adăugând minciuni, dar fără să se bazeze vreodată pe probe).

Așa cum repetat a precizat, nu putea să o audieze pe numita Udrea Elena pentru că nu era sesizată/nu avea cunoștință de posibile fapte penale ce ar fi fost săvârșite de aceasta. De altfel, așa cum a precizat anterior, dosarul în care aceasta a fost trimisă în judecată este un alt dosar decât cel în care reclamanta a efectuat cercetări.

Extrem de bine „documentați”, pârâții afirmă, tot pentru a încerca să-i creeze o imagine de neprofesionist și a o denigra: „Niciun funcționar sau demnitar al statului nu este pus sub acuzare pentru cheltuirea celor 2,4 milioane de euro” (cu precizarea că sublinierea le aparține)”.

Referitor la demnitarii pe care nu i-ar fi „acuzat”, a arătat că în raport cu unul a dispus soluție motivată raportat la elementele constitutive ale infracțiunilor și probatoriu (martori, înscrisuri), iar cu privire la celălalt demnitar, așa cum a arătat, nu îl putea ancheta pentru că nu a fost sesizată/nu a avut date cu privire la posibile fapte penale.

Pârâții mai afirmă în mod bizar și, mai ales, extrem de grav că „La cererea Laurel Kovesi, procurorul șef adjunct Mariana Alexandru întocmește o Ordonanță de respingere a rechizitoriului Alinei Stoica”, lăsând de înțeles că soluțiile s-ar dispune după cum vrea „conducerea DNA”, și nu în baza unor probe.

Dorind să lase de înțeles că nu au acționat în cadrul unei campanii de calomniere, pârâții susțin că a contactat-o „ca să elucideze circumstanțele respingerii rechizitorului, Gazeta o apelează prin biroul de presă al DNA pe Alina Stoica, dar ziarul nu primește niciun răspuns de la procuror cei doi pârâți reiau o minciună pe care au mai prezentat-o și în alte articole calomnioase, respectiv că au încercat să o contacteze pentru un punct de vedere, afirmație care este o altă minciună. Numiții Tolontan Cătălin și Neag Mirela nu au contactat-o niciodată, nici direct, nici prin biroul de presă al DNA, drept pentru care nu putea răspunde unui apel.

De altfel, deși în spațiul public pârâtul Tolontan Cătălin are pretenția de a fi recunoscut ca un jurnalist competent, acesta a omis să respecte obligațiile minime înscrise în Codul Deontologic al Ziaristului, adoptat de Clubul Român de Presă, referitoare la solicitarea punctului de vedere al celor care urmează să facă subiectul articolelor de presă, înainte de publicarea acestora.

Astfel, art. 5 din Codul Deontologic al Ziaristului, adoptat de Clubul Român de Presă, prevede că Ziaristul va da publicității punctele de vedere ale tuturor părților implicate. Nu va aduce acuzații fără să ofere posibilitatea celui învinuit de a-și exprima punctul de vedere”. în același sens, Codul Deontologic elaborat de organizațiile membre în Convenția Organizațiilor Media stabilește că „ziaristul va acționa cu bună credință” și că „Trebuie să facă eforturi pentru a prezenta punctele de vedere ale tuturor părților implicate ” (art. 2.2.3).

Deși pretind că nu le-a răspuns la o solicitare, aceștia au redactat nouă articole calomnioase, astfel că aveau „șansa” de a-i solicita punctul de vedere de alte opt ori pe parcursul derulării campaniei denigratoare, ceea ce nu au făcut pentru că intenția nu era de a lămuri o situație, ci doar de a o calomnia.

În încercarea de a o asocia cu o persoană cercetată, despre care pârâții afirmaseră în mod repetat și obsesiv minciuni referitoare la faptul că „a scăpat-o” „albit-o” și alte asemenea susțineri, în cuprinsul articolului, numiții Tolontan și Neag afirmă că „Stoica ajunge la Bica, amica Elenei Udrea”, „Ea se transferă la DIICOT, acolo unde șefă era Alina Bica, prietena Elenei Udrea” (sublinierea le aparține pârâților, care vroiau să o asocieze cu cele două persoane).

Pârâții reiau aceleași susțineri mincinoase pentru a crea în spațiul public impresia că traseul său profesional este legat de persoane pe care nu le-ar fi cercetat cu un scop ocult.

Așa cum a mai arătat în cererile anterioare, lecturate evident și de către pârâți, în perioada 2000 – 2002 (anterior numirii, în luna octombrie 2002, în cadrul Parchetului Național Anticorupție), și-a desfășurat activitatea în cadrul PÎCCJ – Secția de combatere a corupției și criminalității organizate, structură de parchet din care s-a organizat DIICOT.

Drept urmare, numirea reclamantei în cadrul DIICOT nu este rezultatul unei înțelegeri oculte sau protecții, așa cum prezintă pârâții, ci reluarea activității în cadrul unei structuri specializate și în care și-a mai desfășurat activitatea timp de 2 ani, în perioada în care Alina Bica nici măcar nu lucra în cadrul acelei structuri. Mai mult, împrejurarea că nu a beneficiat de un tratament diferit și special față alți colegi, rezultă și din faptul că, tot în cursul lunii decembrie 2013, alți doi foști colegi din cadrul DNA au ales să își desfășoare activitatea tot în cadrul DIICOT, fiind delegați în aceiași perioadă cu reclamanta. Cei doi colegi au fost numiți în cadrul DIICOT la o lună de la delegare, respectiv în luna ianuarie 2014, iar reclamanta după 6 luni de la delegare, respectiv în luna iunie 2014. De altfel, șef al serviciului în care își desfășoară activitatea este un fost coleg și șef care a lucrat în cadrul DNA și care a fost delegat în cadrul DIICOT cu puțin înainte de delegarea reclamantei în cadrul acestei Structuri de parchet.

Constatând că pârâții continuă să aibă o preocupare obsesivă în ceea ce o privește, inventând situații fără a face verificări minime referitoare la reclamantă. Legat de parcursul său profesional, despre care pârâții au făcut afirmații mincinoase sau incomplete, s-a arătat că după încetarea activității în cadrul DNA, a revenit la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unde și-a mai desfășurat activitatea în perioada 2000 – 2002, în luna decembrie 2013 a fost repartizată în cadrul Biroului de relații cu presa, compartiment unde erau posturi disponibile, întrucât activitatea în cadrul Biroului de presă nu avea nicio legătură cu experiența sa profesională de aproape 20 de ani, tot în luna decembrie 2013, a fost delegată în cadrul DIICOT, iar în luna iunie 2014 a fost numită în cadrul aceleiași structuri.

Pârâții mai susțin, tot calomnios și pentru a încerca să-i creeze imaginea unei persoane neprofesioniste/slabe pregătite profesional, cu interese oculte în modul în care conduce anchetele penale că „pe 21 aprilie 2015, dosarul Gala Bute este trimis în instanță cu o totală altă configurație decât cea din rechizitoriul Alina Stoica. Opt inculpați ajung în fața Înaltei Curți. Toți sunt vizați pentru fapte de corupție nedescoperite de Alina Stoica. Setul de acuzații cuprinde dare și luare de mită, spălare de bani și alte infracțiuni care nu apăreau în rechizitoriul întocmit de Alina Stoica. Patru dintre inculpați și-au recunoscut deja vinovăția în fața instanței. Nici unul dintre ei nu fusese acuzat de Alina Stoica”.

Referirile repetate la reclamantă care nu ar fi „acuzat” persoane care au fost trimise în judecată în alt rechizitoriul, constituie o calomnie și o denigrare a reclamantei: evident că dosarul trimis în instanță în data de 21.04.2015 avea o altă configurație decât rechizitoriul întocmit de aceasta, pentru că, așa cum a arătat anterior, era un alt dosar cu un alt număr și alte fapte decât cele din dosarul în care efectuase cercetări și cu privire la care fusese sesizată de DLAF; prin urmare, nici nu putea să trimită în judecată persoane pentru fapte de care nu avea cunoștință, dar care au fost cercetate într-un alt dosar.

Afirmația pârâților „niciunul dintre ei (inculpați) nu fusese acuzat de Alina Stoica” este mai mult decât sugestivă pentru modul în care au acționat în denigrare pârâții. Cu precizarea că nu este responsabilă pentru descoperirea tuturor faptelor de corupție, așa cum afirmă pârâții și că nu se pot investiga decât fapte cu privire la care există sesizări ori minime indicii în cursul unei urmăriri penale (din declarații ale unor persoane sau înscrisuri), orice comentariu suplimentar ar face este de prisos: conform logicii pârâților fără minimă pregătire juridică, dar angrenați în linșajul mediatic al subsemnatei, orice minciună este utilă contextului care creează denigrarea.

Conform logicii pârâților, ar putea face obiectul unei campanii de denigrare în presă pentru orice inculpat netrimis în judecată, în orice dosar, pe teritoriul României, atâta vreme cât ar răspunde interesului de linșaj mediatic condus de către pârâții și terții care i-au instigat.

Lecturarea rechizitoriului la care pârâții s-au referit, și pe care l-ar putea încă solicita DNA, i-ar fi ajutat să facă aprecieri documentate cu privire la buna sau reaua sa credință, raportându-se la acte concrete, nu la presupuneri sau eventuale sugestii ale unor terți interesați. De-a lungul carierei, niciodată nu a dispus trimiterea în judecată a unor persoane nevinovate sau referitor la care nu existau probe privind întrunirea elementelor constitutive ale vreunei infracțiuni, chiar și în condițiile în care s-ar fi putut exercita presiuni de natura celor practicate de către pârâți. Drept dovadă, în cei 12 ani în care și-a desfășurat activitatea în cadrul DNA, nu a avut achitări definitive, deși a întocmit rechizitorii atât cu privire la infracțiuni de corupție, cât și la fraudarea fondurilor europene nerambursabile cu prejudicii de milioane de euro.

Menționarea de către pârâți în cuprinsul articolului a procentajului în care numele reclamantei a fost menționat în campania de linșaj este mai mult decât relevantă, fiind încă o dovadă a faptului că ce au urmărit a fost doar expunerea publică a numelui reclamantei într-un context denigrator bazat în mod exclusiv pe minciuni. In condițiile în care nu este o persoană publică și ceea ce vroia să prezinte inculpații despre reclamantă era exclusiv legat de activitatea profesională și nu de comportamentul său în viața privată, menționarea repetată a numelui reclamantei în contextul dosarului „Gala Bute” nu avea ca scop decât legarea persoanei sale de acel dosar care în spațiul public are conotații exclusiv negative.

Pentru ca instanța să aibă, încă o dată, reprezentarea faptului că minciuna a fost și este și în acest articol un mod uzual, un obicei firesc pentru pârâți de a transmite informații despre reclamantă în spațiul public, cu scopul exclusiv de a o denigra, nu de a informa, prezint alte susțineri mincinoase ale acestora.

Reclamanta a precizat că cei doi pârâți nu au vrut să preia în mod real nici măcar frazele din cererile de chemare în judecată formulate de către reclamantă, ceea ce presupunea un efort intelectual și de concentrare minime. Astfel, susnumiții mint și atunci când pretind că o  citează: Pârâții spun în articol: „Conform propriei caracterizări, din plângerea pe care ulterior a înaintat-o împotriva Gazetei, Alina Stoica este „un procuror care în cei 9 ani în care am anchetat la DNA fraudarea fondurilor europene, am 100% dosare finalizate cu condamnări definitive, fără achitări”.

Or, în cererea de chemare în judecată a pârâților (și nicidecum a „Gazetei”, cum afirmă susnumiții) a afirmat că „în cei 12 ani în care și-a desfășurat activitatea în cadrul DNA nu a avut achitări definitive, deși a întocmit rechizitorii atât cu privire la infracțiuni de corupție, cât și la fraudarea fondurilor europene nerambursabile cu prejudicii de milioane de euro”.

Pârâții mai afirmă mincinos că „Ea (Alina Stoica) susține că audierile suspecților îi sunt îngreunate, pentru că aceștia o ironizează amintindu-i de numirea ei în ancheta jurnalistică Gala Bute”.

În fapt, ce a afirmat a fost, în mod evident, altceva, anume că în ultimele 10 luni, în repetate rânduri, în calitate de procuror în cadrul DIICOT, s-a confruntat cu împrejurări care au influențat și pot influența în continuare în mod negativ rezultatul anchetelor pe care le desfășoară, întrucât au fost situații în care persoanele pe care le cercetează, dar și martori i-au pus la îndoială, direct sau în mod voalat, buna credință si profesionalismul în soluționarea cauzelor cu care a fost învestită, aceste persoane invocând, în sprijinul susținerilor lor, conținutul denigrator al articolelor pârâtului Tolontan Cătălin de pe site-ul www.tolo.ro și care au fost preluate și de alte site-uri.

Deci, nicidecum nu a spus că a fost ironizată. Este posibilă, totuși, și alternativa la utilizarea minciuni ca obicei de către cei doi pârâți, respectiv ca aceștia să nu poată utiliza corect vocabularul limbii române și să nu poată face distincție între înțelesul cuvântului „a ironiza”, cum au afirmat pârâții că a spus reclamanta, și expresia „a pune la îndoială”, așa cum a susținut reclamanta.

În mod repetat pârâții, raportându-se la cererile de chemare în judecată ale reclamantei, afirmă în mod mincinos că ar fi fost formulate împotriva Gazetei Sporturilor și nu a acestora (chiar în titlul articolului se susține mincinos, sentință definitivă: Gazeta nu a încălcat reputația…”), în condițiile în care reclamanta i-a chemat în judecată pe pârâții Tolontan Cătălin și Neag Mirela și nicidecum Gazeta Sporturilor, afirmația este în mod evident o minciună și prin care încearcă să minimizeze faptul că agresorii sunt persoane fizice, și nu o entitate juridică.

Împrejurarea că s-a realizat prejudicierea reputației și imaginii profesionale a reclamantei rezultă nu numai din aspectele anterior menționate, ci și din conținutul comentariilor la articolul pârâților, afirmațiile calomnioase și depreciative ale acestora fiind propagate în public, dovadă fiind vizualizările conținutului articolului. Astfel, din comentariile celor care au vizualizat articolul, rezultă că aceștia au receptat calomniile pârâților preluând și dezvoltând denigrările pârâților referitoare la competența mea profesională.

De altfel, referitor la campaniile de presă denigratoare ale acestora, a constatat că, în anul 2016, linșajul mediatic practicat de pârâți s-a mutat la un alt nivel cu caracter extrem, aceștia extinzându-și „extraordinara expertiză” din domeniul juridic și în domeniul medical, dar cu consecințe extreme, mult mai grave.

S-a solicitat a se avea în vedere faptul că persoana lezată de pârâții Tolontan Cătălin și Neag Mirela este magistrat, calitate în care are datoria de discreție și, astfel, este împiedicată să răspundă ca orice altă persoană calomniilor exprimate în spațiul public. Mai precizează reclamanta că denigrarea sa s-a realizat în mod repetat de către ziariști care au acces facil și neîngrădit la mijloacele de comunicare prin presa scrisă sau electronică (unul dintre aceștia, respectiv, pârâtul Tolontan fiind și directorul unui ziar și administratorului unui site), mijloace care nu sunt la îndemâna unui magistrat sau a oricărei alte persoane.

De asemenea, instanța trebuie să aibă în vedere maniera în care este afectată imaginea reclamantei ca magistrat, precum și cum se recepționează mesajul denigrator al pârâților.

Mai mult, imaginea sa publică (în absența unei preocupări a reclamantei de a-i populariza rezultatele profesionale) este prezentată, la acest moment, exclusiv și nemeritat numai prin articolele denigratoare ale pârâților și că, nefiind o persoană publică, interesul acestora de a mă expune public calomnios și denigrator nu poate avea decât un interes pe care cel doi pârâți vor fi nevoiți să îl devoaleze la un moment dat.

Față de intervențiile în emisiuni televizate ale pârâtului Tolontan din cursul anului 2015 când a amenințat-o public cu privire la „ce voi păți” legat de faptul că „am îndrăznit” să formuleze cereri de chemare în judecată, reclamanta a arătat că a formulat cereri la Consiliul Național al Audiovizualului, care nu a fost în măsură să îi pună la dispozițiile înregistrările, invocând faptul că numai instanța poate solicita aceste înregistrări. Drept pentru care, solicită ca punerea la dispoziție a acestor înregistrări să se realizeze prin intermediul instanței de judecată.

Numai o sancțiune reală, pe care să o poată percepe din punct de vedere material, i-ar putea face pe pârâți să aibă o conduită neutră pe viitor, și să înțeleagă faptul că trebuie să aibă responsabilitate în transmiterea în spațiul public a unor informații neverificate care sunt formulate și în mod calomnios pentru a-1 prejudicia pe cel care este ținta atenției acestora.

În mod evident, în cazul pârâților Tolontan Cătălin și Neag Mirela calomnierea reclamantei nu a fost doar un accident, având în vedere că au existat mai multe articole calomnioase, iar calomniile au continuat și în cadrul unor intervenții televizate ale unuia dintre cei doi pârâți. In consecință, doar constatarea de către instanță a unor acte repetat calomnioase nu poate fi echitabilă, ca sancțiune, fără obligarea pârâților la suportarea unor daune de natură morală.

Neaplicarea unei sancțiuni reale, pe care aceștia să poată percepe în mod concret, reprezintă o încurajare a pârâților Tolontan Cătălin și Neag Mirela de a continua calomnierea reclamantei sau a altor persoane ce ar putea constitui la un moment dat ținta interesului acestora, ceea ce s-a și întâmplat în cursul anului 2016, așa cum a anticipat în scris (când au declanșat o așa zisă campanie de dezvăluiri din domeniul medical). Simpla constatare a unei evidențe, faptul că a fost calomniată într-o serie de articole pe parcursul a mai mult de un an, nu este nici pe departe suficientă pentru a repara daunele morale ce i-au fost provocate prin acțiunile celor doi pârâți.

Pe de altă parte, în considerarea chestiunii de principiu privind despăgubirile morale, s-a solicitat a se avea în vedere în sens pozitiv și Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 14 ianuarie 2014 pronunțată în cauza Lavric împotriva României, prin care s-a constatat încălcarea art. 8 din Convenție ca urmare a publicării unor articole în România Liberă care au depășit limita acceptabilă a comentariilor legate de o dezbatere de interes general.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât în cauza Lavric c. României (cererea nr. 22231/05, Decizia din 14 ianuarie 2014) că statul a încălcat dreptul la viață privată al doamnei Lavric, prevăzut în art. 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, prin exonerarea răspunderii unui jurnalist pentru două articole în care acesta a criticat în termeni excesivi activitatea reclamantei, aducându-i atingere reputației.

Jurnalistul publicase în cotidianul România Libera două articole – „Corupție judiciară. Procuroarea Lavric a falsificat două rechizitorii” și „Elena Lavric- procuroarea care falsifică rechizitorii”, în care a folosit expresii precum „procuror măsluitor” și „rebut profesional”. Jurnalistul o acuza pe reclamantă că ar fi solicitat începerea urmăririi penale a lui A.B. pe nedrept, în două cauze distincte, într-una dintre ele A.B. fiind condamnată și apoi parțial achitată, iar în cealaltă A.B. obținând încetarea urmăririi penale (a se vedea punctele 6-9).

În decizia sa, Curtea reamintește jurisprudența constantă în materia libertății de exprimare și a respectului vieții private. Cu privire la circumstanțele cauzei de față, Curtea adaugă „articolele se referă la activitatea profesională a reclamantei în funcția de procuror. Procurorii sunt funcționari publici (în original, civil servants – n.n.), parte a sistemului judiciar, a căror îndatorire este să contribuie la administrarea corectă a justiției” (punctul 34).

Conform Curții, „nu există îndoială că într-o societate democratică indivizii au dreptul să comenteze și să critice administrarea justiției și oficialii implicați în înfăptuirea ei. Cu toate acestea, o astfel de critică nu trebuie să treacă de anumite limite, întrucât este în interesul public ca procurorii, precum și judecătorii, să se bucure de încrederea publicului. Se poate deci să fie necesar ca statul să îi protejeze de acuzații nefondate” (punctul 35).

Curtea a considerat deci că există o încălcare a art. 8 al Convenției și a acordat reclamantei daune morale.

Obsesiile prelungite ale pârâților referitoare la subsemnata, derulate pe parcursul a trei ani (din decembrie 2013), care s-au concretizat în seria nejustificată de articole denigratoare, constituie pentru reclamantă o certitudine a faptului că demersul acestora împotriva sa este justificat de interese care, cu siguranță, nu au nicio legătură cu necesitatea informării publice (și care, probabil, vor fi devoalate chiar de către pârâți, având în vedere apetitul acestora de a comunica public senzațiile, stările, trăirile, dramele existențiale și alte aprecieri legate de persoana reclamantei).

Cu certitudine, interesele acestora nu o privesc, singurul aspect care l-a adus în atenția celor doi fiind doar faptul că a fost învestită cu soluționarea unei cauze.

Denigrările agresive al căror subiect sunt, constituie o nedorită dovadă a vulnerabilității poziției magistratului care nu se supune presiunilor exercitate de terți pentru a-și conduce ancheta într-o anumit fel și a dispune soluții dincolo de limitele cadrului legal.

Nimic nu justifică faptul ca cei doi pârâți să continue să inventeze aspecte care ar fi legate de reclamantă, exceptând doar, așa cum am precizat anterior, un interes al celor doi pârâți.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 72, art. 252, art. 253, art. 1349 și urm. C.civ.

La data de 22.12.2016 pârâții Tolontan Cătălin și Neag Mirela au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat admiterea excepției autorității de lucru judecat; respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În motivare, s-a arătat cu privire la excepția autorității de lucru judecat că se poate observa inclusiv din motivarea sa, acțiunea de față tinde să ducă la rejudecarea unor chestiuni deja stabilite printr-o hotărâre definitivă. Reclamanta nu este mulțumită de faptul că instanța de apel nu i-a dat dreptate și a considerat că cele opt articole ce au făcut obiectul primelor două acțiuni nu au adus atingere reputației și demnității sale. In ciuda acestei hotărâri, reclamanta consideră că cele opt articole au fost denigratoare, iar argumentele aduse în sprijinul acestei concluzii în prezenta acțiune sunt în mare parte aceleași cu cele din primele două acțiuni, soluționate definitiv.

Așa-zisele elemente de noutate sunt ori argumente care ar fi putut fi aduse înaintea instanței de fond/de apel din primul proces, dar nu au fost aduse (de exemplu, o presupusă lipsa de identitate între dosarul Gala Bute în care s-ar fi pronunțat reclamanta și dosarul Gala Bute care a fost ulterior, în aprilie 2015, trimis în judecată sau o sesizare a CSM de către DNA care nu a fost adusă niciodată în discuție în dosarul nr. 17477/303/2014, de către nicio parte ori n-au nicio legătură cu cauza, respectiv cu reclamanta (de exemplu așa numite campanii denigratoare pe care le-ar fi dus pârâții cu privire la alte persoane în cursul anului 2016 sau afirmații la adresa modului de funcționare a DNA; trebuie precizat că pârâții nu au fost chemați în judecată de nicio persoană cu privire la activitatea lor din cursul anului 2016, iar reclamanta nu poate invoca un rol de acuzator public la adresa lor; nici chiar în perioada incriminării insultei și calomniei procurorul nu se putea sesiza din oficiu cu privire la presupuse astfel de infracțiuni, fiind necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate).

O altă circumstanță care demonstrează că reclamanta urmărește o rejudecare a unui proces cu deznodământ nemulțumitor pentru dumneaei o reprezintă înscrisurile depuse în probatoriu, care se referă la primul proces. De altfel și înscrisurile pe care le propun și pârâții în probațiune sunt tot aceleași ca cele pe care le-au folosit în primul proces. Articolul din 4.07.2016 este singurul element real de noutate, dar cum acesta nu face decât să treacă în revistă niște chestiuni care au făcut obiectul articolelor anterioare nu este un element suficient pentru a înlătura concluziile cu caracter definitiv ale instanțe de judecată din dosarul nr. 17477/303/2014.

Grăitoare în acest sens este chiar prima așa-zisă denigrare a reclamantei din articolul din 04.07.2016, respectiv faptul că în titlu pârâții menționează că reclamanta este magistratul care „îi scăpase pe Elena Udrea și Ion Ariton”. Chestiunea „mușamalizării”, „albirii” “scăpării”, unor persoane cu funcții importante în dosarul Gala Bute (cele mai importante fiind cei doi miniștri Elena Udrea și Ion Ariton) reprezintă una dintre principalele chestiuni disputate în dosarul nr. 17477/303/2014, fiind un lucru judecat că pârâții nu se fac „vinovați”, în sensul legii civile, prin folosirea acestor termeni. Chiar dacă în primă instanță acești termeni au fost considerați că ar aduce atingere reputației reclamantei, în apel, printr-o hotărâre definitivă s-a statuat contrariu. Acest lucru este evident și în lipsa motivării hotărârii motivate din apel din dosarul nr. 17477/303/2014, deoarece rezultă atât din formularea apelului reclamantei, cât și din cel al pârâților, precum și din minuta instanței, că în apel s-a produs o rejudecare a fondului, iar concluzia a fost respingerea în integralitate a acțiunilor formulate. Aceeași este situația și cu afirmația legată de transferul reclamantei la DIICOT, unde „șefa era Alina Bica, prietena Elenei Udrea”.

Tot ca exemplu privind scopul devolutiv urmărit de reclamantă poate fi invocată și situația „minciunii” că pârâții au încercat să o contacteze pe reclamantă prin biroul de presă al DNA, „acuzație” adusă și în primul proces, în care pârâții au depus e-mailul prin care au luat legătura cu biroul de presă al DNA solicitând să intre în legătură cu reclamanta. Această dovadă au comunicat-o și reclamantei, iar instanța de fond nu a considerat că s-ar fi adus vreo atingere reputației sau demnității acesteia. Cu toate acestea, reclamanta insistă cu aceeași idee.

„Minciuna” contactării sau elementele privind procentul articolelor care o privesc pe reclamantă din totalul celor care se referă la Gala Bute sunt menționate de către reclamantă ca dovezi în sprijinul faptului că ar fi fost victima unei campanii denigratoare. Or, printr-o hotărâre judecătorească definitivă este lucru judecat că reclamanta nu a fost victima unei asemenea campanii din partea pârâților. Nici măcar instanța de fond, care i-a dat parțial dreptate, nu reține existența unei campanii, deși reclamanta a invocat-o.

In lumina celor de mai sus, pârâții apreciază că, prin promovarea prezentei acțiuni, reclamanta urmărește practic rejudecarea unui proces cu a cărei soluție nu este de acord și modificarea unei hotărâri definitive, ceea ce contravine atât dispozițiilor din Codul de procedură civilă ce reglementează autoritatea de lucru judecat (art.430 și urm), cât și celor care stabilesc obligativitatea hotărârilor judecătorești (art.435). Pârâții consideră că este îndeplinită tripla identitate (obiect, părți, cauză) impusă de art.431 alin. 1 C.proc.civ., astfel încât se impune respingerea primului capăt de cerere în temeiul autorității de lucru judecat, iar celelalte capete de cerere, accesorii primului, în temeiul respingerii acestuia.

Pe fond, în măsura în care nu se vor considera îndeplinite condițiile art. 431 alin. 1 C.proc.civ., pentru a respinge acțiunea în temeiul excepției autorității de lucru judecat, pârâții apreciază că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 431 alin. 2 C.proc.civ., respectiv efectul pozitiv al lucrului judecat, în temeiul căruia modul în care au fost dezlegate anterior chestiunile ce fac obiectul prezentei cauze nu mai pot primi o nouă dezlegare într-un nou proces. în acest sens, pârâții reiterează susținerile de mai sus cu privire la obiectul și cauza celor două litigii. Printr-o hotărâre definitivă s-a stabilit că pârâții nu au adus atingere reputației și demnității reclamantei prin afirmațiile legate de modul cum a gestionat dosarul Gala Bute, (inclusiv prin „acuzațiile” de mușamalizare sau prin menționarea faptului că a plecat de la DNA la DIICOT, unde șefa era prietena Alinei Bica). În consecință, faptul că aceste afirmații au fost reluate într-un nou articol, care avea drept scop principal informarea publicului despre mersul litigiului dintre reclamantă și pârâți, nu poate constitui o atingere adusă reputației și demnității acesteia. în consecință se impune respingerea atât a primului capăt de cerere în acest temei, cât și a celor accesorii, deoarece pârâții nu pot fi obligați nici să plătească vreo sumă de bani, nici să înlăture sau să publice ceva dacă nu au încălcat dreptul la reputație și demnitate al reclamantei.

În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că art. 431 C.proc.civ. nu se aplică nici în ipoteza prevăzută de alin. 1, nici în cea prevăzută de alin. 2, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Astfel, pârâții au scris mai multe zeci de articole despre Gala Bute și finanțarea sa publică încă din 12.04.2011, înainte ca evenimentul să aibă loc și evident, înainte de formarea unui dosar la DNA. Și în prezent pârâții relatează despre subiect, respectiv despre ce se întâmplă la termenele de judecată din acest dosar, deoarece este un subiect de interes public. Până în 3.12.2013 (data primului articol considerat denigrator de reclamantă) publicaseră deja 26 de articole. Numele reclamantei apare în puține articole din toată această perioadă și în nici un caz de fiecare dată într-un context critic. Campania de presă a avut astfel un cu totul alt subiect decât persoana reclamantei.

De altfel, începând din decembrie 2014, pârâții au scris despre reclamantă doar în contextul litigiilor pe care aceasta le-a inițiat împotriva lor, respectiv articolele din 14.12.2014, 7.01.2015 (care au făcut obiectul dosarului nr. 17477/303/2014), 25.06.2015, 29.12.2015 (care deși reiau același chestiuni, nu sunt considerate denigratoare de către reclamantă), 4.07.2016 (cel din urmă obiectul prezentului dosar). Și aceste articole au ca justificare interesul public, fiind vorba despre modul cum funcționează justiția într-un caz privind libertatea presei. În plus, pârâții au considerat prima acțiune a reclamantei drept o formă de presiune la adresa lor, având în vedere că, în cursul anului 2014, Cătălin Tolontan a fost ținta mai multor atacuri din partea domnul Traian Băsescu, fostul Președinte al României. Mai mult, informații care fac obiectul secretului fiscal și care îl priveau pe Cătălin Tolontan, respectiv veniturile sale, au fost făcute publice, iar la câteva zile distanță, într-o emisiune de televiziune fostul Președinte s-a referit la „un ziarist important”, „bine plătit” care ar „controla decizii de procurori”.

Revenind la dosarul de la DNA privind Gala Bute și instrumentat într-o primă fază de către reclamantă, aceasta a dispus printr-un rechizitoriu datat 6.11.2013, trimiterea în judecată a unei singure persoane, respectiv a lui Rudel Obreja. La 2.12.2013, rechizitoriul nr.320/P/2013 6.11.2013 a fost infirmat prin ordonanță de către procurorul șef adjunct al Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul DNA. Prin ordonanța de infirmare se constată că în mod greșit s-a dispus trimiterea în judecată numai a lui Rudel Obreja și s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale, după caz, față de reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, Ministerului Economiei, companiilor naționale și ai Federației Române de Box implicați în săvârșirea faptelor care formează obiectul cauzei penale. în ordonanță se constată că rechizitoriul este nelegal sub aspectul soluțiilor de neurmărire dispuse cu privire la funcționarii implicați în săvârșirea faptelor și al calificării faptelor reținute în sarcina inculpatului Obraja Rudei. Ca urmare a infirmării soluției, cercetările au continuat (și evident s-a format un nou dosar), mai multe persoane, inclusiv cei doi foști miniștri, fiind trimise în judecată. De asemenea, după infirmarea rechizitoriului reclamantei, aceasta a plecat din DNA, la DIICOT, unde la acel moment la conducere se afla Alina Bica, a cărei prietenie cu Elena Udrea este de notorietate.

În acest context, modul cum a fost condusă cercetarea penală, de către reclamantă, este un aspect de interes public, pe care presa, în baza rolului său de „câine de pază al societății”, este obligată să-l acopere. Mecanismele de administrare a justiției penale, respectiv cauzele care au dus la emiterea unei rechizitoriu nelegal, dar și modul în care justiția funcționează pentru a repara eventualele disfuncționalități, reprezintă alte subiecte de interes public.

În consecințe, aspectele invocate de reclamantă reprezintă exercitarea dreptului pârâților la liberă exprimare, în limitele prevăzute de art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului, de art. 30 din Constituția României și de art.70 din Codul civil. Reclamanții au redactat și publicat articolele în cauză cu respectarea tuturor obligațiilor ce le revin, în lumina jurisprudenței CEDO, ceea ce atrage aplicarea art.75 C.civ.

Potrivit jurisprudenței CEDO, limitele criticii acceptabile sunt mai largi cu privire la funcționari publici sau politicieni care acționează în calitatea lor publică decât în legătură cu persoane private (hotărârea Oberschlick contra Austriei din 1 iulie 1997 (nr.2), §29). Chiar dacă în privința magistraților, CEDO a exprimat opinia că ei trebuie protejați împotriva atacurilor ofensatoare, aceasta nu este o protecție generală, care să îi excludă de la astfel de critici, dacă ele sunt făcute cu bună credință, furnizând informații exacte și demne de crezare și cu respectarea deontologiei jurnalistice (hotărârea Stângu și Scutenicu contra României din 31 ianuarie 2006, §§47-49). într-o mai recentă hotărâre (Morice contra Franței, hotărârea din 23 aprilie 2015), Marea Cameră a CEDO a reafirmat principiul conform căruia judecătorii (care se bucură de cea mai mare protecție împotriva criticilor, deci cu atât mai mult principiul este aplicabil unui procuror), „atunci când acționează în capacitatea lor oficială pot fi subiectul unor critici acceptabile mai largi decât cetățenii obișnuiți”. De remarcat că, în această cauză, un avocat a criticat, inclusiv în ziarul Le Monde, în termeni foarte duri o cercetare penală și în special doi judecători de instrucție, fiind în final condamnat, împreună cu un alt coleg, la o amendă de 4.500 de euro, la plata de 7.500 euro daune către fiecare dintre cei doi judecători, la 5.000 euro cheltuieli de judecată și la publicarea unui anunț în ziarul Le Monde privind condamnarea. Marea Camera a CEDO a apreciat că sancționarea avocatului a reprezentat o încălcare a articolului 10 din Convenția europeană a drepturilor omului, reținând, printre altele, că ”deși remarcile reclamantului au avut cu certitudine o conotație negativă, și fără a ignora natura lor oarecum ostilă și gravitatea lor, principala chestiune din afirmații a fost funcționarea unei investigații judiciare, care era chestiune de interes public, ceea ce lasă foarte puțin loc restricțiilor la adresa libertății de exprimare. In plus, un avocat ar trebui să poată atrage atenția publicului la eventuale disfuncționalități în sistemul de justiție; puterea judecătorească poate beneficia de eristica constructivă” (§167). Cu atât mai mult este aplicabil acest principiu în cauza de față, având în vedere rolul tradițional al presei de „câine de pază al societății”.

Toate informațiile și opiniile pe care pârâții le-au exprimat cu privire la reclamantă de-a lungul timpului care au fost reluate în articolul din 4.07.2016 au avut o bază factuală. Pe de o parte, ordonanța de infirmare a rechizitoriului întocmit de reclamantă, precum și trimiterea în judecată a mai multor persoane decât Rudei Obreja, cel vizat de rechizitoriul respectiv, dovedesc că afirmațiile lor privind caracterul lacunar al cercetărilor realizate de reclamantă sunt susținute de o bază factuală solidă. Reclamanta a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale, după caz, față de reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, Ministerului Economiei, companiilor naționale și ai Federației Române de Box implicați în săvârșirea faptelor care formează obiectul cauzei penale. La foarte scurt timp de la infirmarea rechizitoriului, a plecat din DNA, la DIICOT. La șefia DIICOT, la acel moment, se afla doamna Alina Bica, care este prietenă cu Elena Udrea, una dintre persoanelor actualmente trimisă în judecată în dosarul Gala Bute.

Dacă reclamanta s-a considerat nedreptățită de ordonanță de infirmare a rechizitoriului și de faptul că ea a fost transmisă presei de îndată ce a fost adoptată (pentru că astfel au intrat pârâții în posesia ei), precum și de modul în care au prezentat această ordonanță, se putea adresa Consiliului Superior al Magistraturii cu o cerere de apărare a reputației, ceea ce nu a făcut. Din această perspectivă, prezenta cauză este similară cu cea din hotărârea CSM din 17 mai 2016. De remarcat că în speța respectivă articolele considerate de către procurorii vizați ca atingându-le reputația profesională erau mult mai virulente decât cele care le simt reproșate pârâților, aducând acuzații explicite de încălcare a legii, solicitări de demitere și tragere la răspundere penală a procurorilor. Totuși plenul CSM nu a considerat că reputația profesională a procurorilor respectivi trebuie apărată, considerând demersul jurnalistic unul întemeiat, în limitele libertății de exprimare, iar exagerările de limbaj, justificate prin prisma faptului că autoritățile judiciare au eșuat în stabilirea adevărului. Practic, aceeași situație ca cea prezentă.

Față de aceste aspecte nu se poate reține că informațiile și opiniile pârâților ar putea avea un caracter denigrator, având în vedere și modul de exprimare specific jurnaliștilor (care diferă de cel al procurorilor sau judecătorilor, fiind mai puțin tehnic din punct de vedere legal și mai pe înțelesul publicului larg), precum și doza de exagerare permisă jurnaliștilor. Reluarea lor în articolul din 4.07.2016 nu poate astfel avea nici ea un caracter denigrator, de faptă ilicită. Scopul reluării a fost informarea publicului având în vedere și durata mare de timp scursă de la ultimele articole privind litigiul dintre reclamantă și pârâți. De altfel, trebuie remarcat că reluarea articolelor considerate denigratoare la momentul anunțării soluției de fond parțial favorabile reclamantei nu a fost considerată de către aceasta denigratoare. De asemenea, reclamanta nu indică prejudiciul ce i-a fost creat de publicarea articolului din 4.07.2016.

Reclamanta invocă hotărârea CEDO Lavric c României din 14.01.2014, în care s-a reținut o încălcarea a art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului datorită faptului că un jurnalist a fost exonerat de răspundere penală pentru articole la adresa unui procuror, pentru a justifica că se impune obligarea pârâților la plata de daune morale. Or, în cauza invocată obligarea la plata de daune morale s-a realizat în sarcina Statului român, pentru faptul că autoritățile naționale (în speță instanțele penale, în contextul specific al cauzei, respectiv faptul că nu au solicitat dovezi relevante și nu au motivat suficient hotărârile) au încălcat dreptul reclamantei la viața privată, nu în sarcina jurnalistului. Mai mult, cauza invocată diferă în mod esențial de cea de față, CEDO reținând că baza factuală luată în considere de instanțele naționale pentru exonerarea jurnalistului au reprezentat-o simple plângeri ale unei persoane ce s-a considerat nedreptățită de procurorul respectiv, nu rapoarte ale unor instituții. Or, baza factuală a judecăților de valoare ale pârâților o reprezintă tocmai astfel de documente oficiale (în principal ordonanța de infirmare a soluției dispuse de reclamantă), nu niște plângeri ale unor persoane fizice, de care ar fi trebuit să se delimiteze (atenție! CEDO nu critică publicarea informației ci faptul că jurnalistul nu s-a delimitat de informațiile prezentate). Cauza CEDO invocată de reclamantă susține nu numai respingerea capătului de cerere privind acordarea de daune morale, ci respingerea acțiunii în întregime.

In aceste condiții, nu se poate constata încălcarea dreptului la reputație și demnitate, nu se poate reține că publicarea articolului invocat reprezintă o faptă ilicită și nici existență unui prejudiciul, astfel încât nu sunt îndeplinite nici condițiile art. 253 și 1349 Cod civil, pentru a se angaja răspunderea delictuală a pârâților și obligarea lor plata unor despăgubiri morale.

În subsidiar, în măsura în care se va constata că răspunderea delictuală a pârâților ar trebui angajată, obligarea lor la plata unor despăgubiri morale în cuantumul solicitat reprezintă o interferență disproporționată cu dreptul lor la liberă exprimare, nefiind necesară într-o societate democratică.

Respingerea primului capăt de cerere impune și respingerea capetelor subsecvente, iar în cazul unei admiteri a primului capăt de cerere, este evident caracterul excesiv al solicitărilor reclamantei.

Cu privire la înlăturarea articolului din 4.07.2016, trebuie remarcat că acesta nu cuprinde numai aspectele enumerate drept denigratoare de reclamantă, ci și altele, cum ar fi susținerile părților în fața instanței și chiar punctul de vedere al apărătorului acesteia. Nu există niciun temei în art.253 Cod civil pentru a îndepărta dintr-un articol un element care nu aduce niciun prejudiciu. Chiar și cu privire la aspectele pe care reclamanta le apreciază denigratoare, trebuie subliniat că potrivit art.253 alin. 3 Cod civil instanța poate dispune orice măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite ori pentru repararea prejudiciului. Or îndepărtarea articolului din 04.07.2016 care doar reia niște aspecte prezentate anterior în alte articole, care rămân publicate inclusiv ca urmare a unei hotărâri judecătorești definitive, nu poate produce niciuna din aceste urmări. Cu privire la comentariile la articol ele sunt, la rândul lor, expresia libertății de exprimare a autorilor lor, încadrându-se în limitele unei dezbateri oneste despre o chestiune de interes public. Multe nici nu o privesc pe reclamantă, ci alte persoane sau aspecte, unele sunt critice cu autorii articolului, altele sunt moderate din cauza limbajului nepotrivit, altele primesc răspuns din partea pârâtului Cătălin Tolontan în apărarea reclamantei, astfel încât nu se poate reține că încalcă dreptul la reputație și demnitate al reclamantei sau că i-ar produce vreun prejudiciu, astfel încât nu există niciun temei să fie înlăturate. De altfel nici reclamanta nu a menționat care ar fi articolele ce trebuiesc îndepărtate sau prejudiciul ce s-ar repara prin înlăturarea comentariilor comentariile respective.

Cu privire la capătul de cerere privind publicarea hotărârii pronunțate de instanță, în cazul admiterii acțiunii, într-un număr foarte mare de publicații, atât integral cât și numai dispozitivul, este evident că hotărârea instanței nefiind opozabilă unor terți, singurul temei al unei asemenea publicări ar fi stabilirea unei relații contractuale între pârâți și respectivele publicații, ceea ce ar presupune costuri extrem de ridicate. Nivelul acestor costuri nu poate fi estimat ori dovedit la acest moment având în vedere că nu se cunoaște întinderea unei eventualei hotărâri ce trebuie publicată. Practic reclamanta nu urmărește corectarea unui prejudiciu pe care oricum nu l-a precizat, ci aplicarea unei sancțiuni de natură pecuniară la adresa pârâților. Dacă ar fi dorit corectarea unui prejudiciu, reclamanta ar fi indicat de ce anumite solicită publicarea într-un număr atât de mare de locuri și cum a ajuns la stabilirea acestei liste.

Mai mult, unele dintre site-urile menționate, cum ar fi www.clubulromandepresa.ro,  www.activewatch.ro, aparțin nu unor publicații ci unor organizații neguvernamentale. Potrivit art.206 alin 2 din Codul civil ”Persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi și obligații civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut”, iar potrivit alin. 3 orice acte încheiate cu încălcarea acestor dispoziții sunt nule. Reclamanta nu a făcut vreo dovadă că aceste organizații ar putea căpăta vreo obligație în sensul publicării a ceva pe paginilor lor de internet în virtutea unui contract valid cu pârâții.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 30 din Constituția României, art.10 din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 70, art. 72, art. 75, art. 252, art. 253, art. 1349 Cod civil, art. 201, art. 430-435 Cod procedură civilă.

Reclamanta Stroica Alina Florentina, a depus la data de 18.01.2017, răspuns la întâmpinarea formulată de pârâții Tolontan Cătălin și Neag Mirela prin care a solicitat respingerea excepției autorității de lucru judecat ca neîntemeiată și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 30 din Constituția României, art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 70, art. 72, art. 75, art. 253 Cod civil, art.204, art. 430-435 Cod procedură civilă.

Prin cererea adițională depusă la termenul din data de 16.03.2017 reclamanta a arătat că înțelege să extindă capetele 1 și 3 de cerere și la articolul publicat de pârâți pe siteul www.tolo.ro în data de 10.03.2017, intitulat „După 6 ani, noi tăcem, e timpul să vorbească justiția”

Cererea adițională a fost întemeiată pe art. 204 c.pr.civ.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:

În esență, prin demersul judiciar de față reclamanta tinde la atragerea răspunderii civile delictuale solidare a pârâților în condițiile art. 253 c.civ. afirmând că prin conținutul lor, articolele din data de 04.07.2016 și respectiv din data de 16.03.2017, elaborate de pârâți și publicate pe site-urile www.tolo.ro și www.gsp.ro i-au cauzat un prejudiciu de imagine, fiindu-i lezată onoarea și reputația profesională.

Astfel, reclamanta a susținut că afirmațiile pârâților au configurația unor atacuri repetate la adresa sa, din perspectiva activității pe care a desfășurat-o în calitate de procuror în instrumentarea dosarului penal cunoscut în spațiul public drept „Dosarul Gala Bute”. În legătură cu afirmatul caracter repetat denigrator al informărilor publice despre modul de derulare a anchetei și despre soluțiile procedurale dispuse în cauza penală, Tribunalul reține puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2737A/30.06.2016 pronunțate în dosarul nr. 17477/303/2014, care deși nu se interpune în mod peremptoriu în prezenta cauză – fapt care a condus la respingerea excepției autorității de lucru judecat întrucât vizează articole anterioare celor două supuse examinării în prezenta –, sub aspect probator este de natură să contureze cadrul de analiză în dosarul de față. În consecință, dând eficiență puterii de lucru judecat nu în accepțiunea sa procesuală, ci ca manifestare a unei prezumții absolute între părți, Tribunalul reține că relatările anterioare datei de 04.07.2016  referitoare la modul de instrumentare a dosarului „Gala Bute” nu au un conținut delictual.

În continuare, din lecturarea conținutului articolului din data de 04.07.2016 rezultă că acesta redă într-o formă comprimată derularea dosarului nr. 17477303/2014, pretențiile ce s-au opus pârâților și modul de soluționare definitivă a acestuia, evocând sintagme folosite de reclamantă la adresa lor și concluziile pe fondul cauzei ale avocaților. De asemenea, se constată că articolul conține și punctul de vedere al reclamantei exprimat prin intermediul avocatului ales, cu privire la oportunitatea sesizării Curții EDO pentru protejarea dreptului său la viață privată. Totodată, titlul acestui articol este apreciat de reclamantă ca fiind vătămător pentru reputația sa, acesta fiind „Sentință definitivă: Gazeta nu a încălcat reputația procurorului DNA Alina Stoica, magistrat care îi scăpase pe Elena Udrea și Ion Ariton” , reclamanta menționând că acest titlu conține neadevăruri întrucât activitatea pe care a desfășurat-o nu a fost de natură a-i „scăpa” pe niciunul dintre subiecții dosarului penal, cât timp nu putea să deruleze activități de cercetare împotriva unor persoane cu privire la care nu existau indicii referitoare la săvârșirea unei fapte penale.

Totodată, articolul din data de 10.03.2017 (fila 276) – în partea sa relevantă pentru prezentul litigiu, pleacă de la redarea între ghilimele a unei interogații a fostului ministru Udrea Elena, prezentând succesiunea temporală a dosarului penal, menționând-o pe reclamantă ca fiind procurorul de caz vreme de un an și jumătate, perioadă în care nu ar fi fost cercetate nicio persoană „din ministere. Nici un funcționar public. Și nici un demnitar”, concluzionând „Plata ce-am plătit”.

Așadar, Tribunalul reține că angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtilor și obligarea acestora la plata unor despăgubiri civile nu sunt, prin ele însele, incompatibile cu art. 10 din Convenție, însă constituie o ingerință în dreptul pârâților la liberă exprimare și, pentru a fi conformă prevederilor Convenției, trebuie să îndeplinească cele trei condiții cumulative enumerate în paragraful 2 al art. 10, respectiv să fie prevăzută de lege, să urmărească unul dintre scopurile legitime prevăzute în textul Convenției și să fie necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea acelui scop.

Dacă în ceea ce privește primele două condiții, este evident că sunt îndeplinite în cauză, măsura preconizată a obligării pârâților la plata unor despăgubiri fiind prevăzută de art. 1349 C.civ. și urmărind protecția reputației reclamantei, nu aceeași este situația și cu privire la condiția ca măsura să fie necesară într-o societate democratică, care este cea mai importantă cerință pe care statul trebuie să o îndeplinească în momentul în care restrânge libertatea de exprimare a indivizilor.

Curtea de la Strasbourg a stabilit o serie de principii legate de interpretarea acestei noțiuni, deoarece aceasta este cel mai adesea determinantă pentru stabilirea unei concluzii de încălcare sau nu a Convenției.

Sintagma ,,necesară într-o societate democratică” a fost explicată de Curte pentru prima oară în cauza Handyside c. Marii Britanii, în sensul că «deși adjectivul ,,necesar” nu este sinonim cu ,,indispensabil”, nu are nici flexibilitatea unor expresii ca ,,admisibil”, ,,normal”, ,,util”, ,,rezonabil” sau ,,oportun”», ci implică faptul că ingerința în cauză trebuie să corespundă unei nevoi sociale imperioase, motivele invocate de autoritățile naționale pentru a o justifica trebuie să fie pertinente și suficiente, iar măsura trebuie să fie proporțională cu scopul legitim urmărit (cauzele Bergens Tidende și alții c. Norvegiei, Barthold c. Germaniei, Chauvy și alții c. Franței, Zana c. Turciei). Curtea recunoaște autorităților o marjă de apreciere în acest domeniu, însă această marjă are o întindere variabilă, în funcție de conținutul mesajului transmis de titularul dreptului, de valoarea legitimă pe care statul o invocă pentru justifica necesitatea unei ingerințe, de calitatea specifică pe care o are autorul discursului, de funcția îndeplinită de persoana lezată, precum și de mijlocul prin care a fost difuzat mesajul și impactul acestuia.

Curtea a fundamentat necesitatea protejării libertății de exprimare în primul rând pe valoarea pe care aceasta o reprezintă ca mijloc pentru a asigura buna funcționare a unei societăți democratice și de aici decurge poziția privilegiată acordată liberei discutări a chestiunilor de interes general, atunci când aceasta intră în conflict cu alte valori pe care statul le poate în mod legitim apăra.

În cauza Thorgeirson c. Islandei, Curtea a precizat că articolul 10 apără nu numai afirmațiile incluse în cadrul unei dezbateri politice propriu-zise, ci și discutarea oricăror subiecte care interesează opinia publică în general sau un segment al acesteia, exemple în acest sens fiind afirmațiile privind funcționarea instituțiilor publice sau cele referitoare la activitatea unor persoane aflate în funcții de decizie, atât publice cât și private.

În continuare, se va avea în vedere că în jurisprudența sa, Curtea EDO a afirmat constant importanța rolului pe care îl joacă presa într-o societate democratică. Cu toate că nu trebuie să depășească anumite limite, în special în privința respectării reputației și drepturilor altora, datoria sa este să transmită – într-o manieră conformă cu îndatoririle și responsabilitățile sale – informații și idei pe teme de interes public (…) Nu numai că are datoria să transmită asemenea informații și idei: publicul are dreptul să le primească, în caz contrar, presa nu ar putea să-și joace rolul vital de “câine de pază”. De asemenea, Curtea Europeană a subliniat că presa joacă un rol important în investigarea persoanelor publice, care, datorită rolului lor, trebuie să accepte o doză mai mare de critică decât persoanele private.

Prin urmare, Tribunalul va ține seama că reclamanta, prin prisma activității desfășurate și care implică exercițiul autorității de stat, limitele criticii admisibile sunt mai largi comparativ cu cele referitoare la un simplu cetatean deoarece aceasta este o persoană care acționează în spațiul public.

Fiind o persoană care ocupă o funcție publică, reclamanta este expusă inevitabil si constient unui control atent al faptelor si gesturilor sale din partea ziaristilor, a organizatiilor neguvernamentale sau a masei de cetateni, si trebuie sa arate o mai mare toleranta in aceasta privinta. Ea are, desigur, dreptul la protejarea reputatiei sale, chiar in afara cadrului vietii sale private, dar imperativele acestei protecții trebuie sa fie puse in balantă cu interesele liberei discutari a chestiunilor de interes public, excepțiile la libertatea de exprimare impunand o interpretare restrictivă.

Totodată, Tribunalul are în vedere că dreptul la protejarea reputației este un drept care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 8 din Convenție [Chauvy ș.a. împotriva Franței, nr. …/01, pct. 70, CEDO 2004‑VI; Pfeifer împotriva Austriei, nr. ../03, pct. 49, 15 noiembrie 2007; Polanco Torres și Movilla Polanco împotriva Spaniei, nr. ../06, pct. 40, 21 septembrie 2010 și Axel Springer AG împotriva Germaniei (MC), nr. …/08, pct. 83, 7 februarie 2012]. Totuși, pentru ca art. 8 să fie luat în considerare, atacul adus reputației personale trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și să fi fost realizat într-o manieră care să cauzeze un prejudiciu exercițiului personal al dreptului la respectarea vieții private (A. împotriva Norvegiei, nr. ../06, pct. 64, 9 aprilie 2009).

În considerarea principiilor enunțate anterior, Tribunalul apreciază că acțiunea este neîntemeiată.

Ambele articole incriminate prezintă derularea temporală a unui dosar penal instrumentat de reclamantă și au bază factuală cât timp prin rechizitoriul din data de 06.11.2013 întocmit de reclamantă s-a dispus trimiterea în judecată a unei singure persoane. Distincția între nelegalitatea și ilegalitatea unui act de urmărire penală nu prezintă relevanță din perspectiva informației destinate unui public general, fără cunoștințe de specialitate juridică. Ceea ce prezintă relevanță din perspectiva informării publice este faptul infirmării rechizitoriului prin ordonanța din data de 02.12.2013, aspect relatat fără comentarii suplimentare de autorii articolului.

De asemenea, așa cum s-a reținut și prin decizia nr. 2737A/30.06.2016, în ce privește afirmațiile vizând parcursul profesional al reclamantei, anume „transferul” acesteia la DIICOT într-un moment în care funcția de procuror șef al acestei structuri era „Alina Bica, prietena Elenei Udrea”, pârâții nu se pot face răspunzători de modul în care informația pe care au oferit-o și faptele pe care le-au expus temporal acurat sunt percepute de publicul căruia acestea s-au adresat.

Referitor la titlul articolului din 04.07.2016, Tribunalul mai constată că sintagma  „a face scăpat” (n.n pe Elena Udrea și Ion Ariton) intră în doza de exagerare specifică presei, căreia îi este permis prin modul de transmitere a mesajului chiar să ofenseze, să șocheze sau să neliniștească, acestea fiind cerințele pluralismului, toleranței și spiritului deschis, în absența cărora nu există societate democratică (cauzele Handyside c. Regatului Unit, Lingens c. Austriei).

Cât privește afirmata încălcare a  pârâților a obligației deontologice de solicita un punct de vedere reclamantei cu privire la conținutul celor două articole, Tribunalul constată că un astfel de punct de vedere a fost solicitat. În ceea ce privește dosarul penal, aflat în instrumentarea reclamantei, pârâții au solicitat un punct de vedere  astfel cum reiese din dovada de la fila 181, iar cât privește dosarul civil precedent, a fost contactat și solicitat punctul de vedere al avocatului ales. De altfel, Tribunalul apreciază că argumentul adus în discuție de reclamantă ar fi avut semnificația juridică preconizată de reclamantă doar în contextul în care pârâții ar fi emis judecăți de valoare în cuprinsul celor două articole (judecăți care trebuie să se sprijine pe buna lor credință). Or, în cele două articole pârâții s-au rezumat la a expune fapte, verificabile, fără a emite judecăți de valoare.

Referitor la conținutul ambelor articole care vizează modul de desfășurare a procedurii judiciare inițiate de reclamantă împotriva pârâților (dosarul nr. 17477/303/2014), Tribunalul nu găsește nimic ofensator la adresa reputației reclamantei, fiind o informare publică referitoare la pretențiile deduse judecății în litigiul precedent și modul lor de dezlegare.

Rezumând cele ce preced, Tribunalul constată că în articolele din 04.07.2016 și 10.03.2017 afirmațiile autorilor materialelor jurnalistice au bază factuală, pe de o parte, iar pe de alta se înscriu în marja de exagerare specifică presei, astfel că în aprecierea instanței ingerința în dreptul la liberă exprimare – tradusă în condamnarea la daune morale– nu ar fi necesară într-o societate democratică, aceeași concluzie fiind legitimată și de faptul că articolele avut un impact minim asupra prestațiilor ulterioare ale reclamantei.

Nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana autorilor articolului, acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată, luându-se act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns