O femeie din Iași, în vârstă de 62 de ani, obținut în primă instanță reintegrarea în funcția din care fusese obligată să se pensioneze, cu posibilitatea de a activa până la 65 de ani, la fel ca bărbații. ”Pensionarea femeii la o vârstă diferită de bărbat trebuie să fie rezultatul voinței exclusive a femeii, aceasta fiind singura în măsura sa evalueze daca pensionarea la o vârstă mai redusa decât a bărbatului constituie, în cazul sau, o măsură afirmativă sau, dimpotrivă, o discriminare directă.”, se arată în moitivarea Tribunalului Iași. Sentința a fost atacată cu recurs de către angajator.
O funcţionară şi-a dat în judecată instituţia la care lucra, pentru că a fost scoasă la pensie. Femeia a invocat faptul că legea este discriminatorie, obligând femeile să iasă la pensie mai devreme decât bărbaţii, a relatat Ziarul de Iași.
Soluția pe scurt: ”Anuleaza nr. 516/14.09.2020 – emisă de pârâtă. Dispune reintegrarea reclamantei în funcţia publică deţinută anterior emiterii deciziei, în vederea continuării raportului de serviciu până la implinirea vârstei de 65 ani. Obliga parata la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale cuvenite pentru perioada cuprinsa intre 14.09.2020 si data reintegrarii efective.”
Clujust vă prezintă motivarea sentinței:
”Prin Decizia 516/14.09.2020 emisă de Agentia Natională pentru Zootehnie Prof. Dr. G K Constantinescu OJZ Iași s-a dispus începând cu data de 15.09.2020 încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantei, urmare a îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.
Anterior emiterii actului contestat, reclamanta a solicitat paratei prin cererea înregistrată sub nr. 9390/10.07.2020 rămânerea în activitate încă un an (raportat la împrejurarea că in anul 2020 reclamanta avea 62 ani.).
Instanța constata ca art. 517 alin. 1 lit. d din Codul administrativ prevede expres ca raportul de serviciu existent încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, dacă persoana care are competența de numire în funcția publică nu dispune aplicarea prevederilor alin. (2);.
Potrivit art. 517 alin. 2 din lege: ” (2) În mod excepțional, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare și cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice, funcționarul public poate fi menținut în funcția publică deținută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu. Pe perioada în care este dispusă menținerea în activitate pot fi aplicate dispozițiile art. 378.”
Potrivit art. 52 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii : ” Pensia pentru limita de vârsta se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionarii, condițiile privind vârsta standard de pensionare si stagiul minim de cotizare prevăzute de prezenta lege”.
Conform art. 53 alin. 1 din lege: ” Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați si 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute in anexa nr. 5″.
Potrivit Anexei nr. 5 din Legea nr. 263/2010 raportat la data nașterii reclamantei ieșirea la pensie pentru limita de vârsta se realizează la vârsta de 61 de ani si 2 luni, vârsta atinsa de reclamanta in luna septembrie 2019.
În același timp, un bărbat cu aceeași vârstă ca a reclamantei are vârsta standard de pensionare la 65 de ani.
Instanța mai retine ca Directiva 2006/54/CE din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă (reformă), care abrogă începând cu 15 august 2009, Directivele 75/117/CEE, 76/207/CEE, 86/378/CEE și 97/80/CE, interzice la art. 14 alin. (1) pct. c) orice discriminare directă sau indirectă pe criteriul sexului în sectoarele public sau privat, inclusiv organismele publice, în ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă și de muncă, inclusiv condițiile de concediere, precum și remunerația, astfel cum este prevăzut la articolul 141 din Tratat (TCE).
În sensul art. 2 alin. 1 lit. a din Directiva menționată noțiunea de ,,discriminare directă” vizează situația în care o persoană este tratată într-un mod mai puțin favorabil din cauza sexului în comparație cu o altă persoană care este, a fost sau ar fi într-o situație comparabilă.
Prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 18 noiembrie 2010 pronunțată în cauza C-356/09 s-a statuat că articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 76/207 trebuie interpretat în sensul că ” o reglementare națională care, pentru a promova accesul persoanelor mai tinere la piața forței de muncă, permite unui angajator să concedieze salariații care au dobândit dreptul la pensie pentru limită de vârstă, în condițiile în care femeile dobândesc acest drept la o vârstă cu cinci ani mai mică decât vârsta la care bărbații dobândesc același drept, constituie o discriminare directă pe criterii de sex, interzisă de această directivă. ”
În cauza C-614/2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că ” articolul 3 aliniatul (1) litera (c) din Directiva 76/207/CEE a Consiliului din februarie 1976 privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament pentru bărbați și femei în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, la formarea și la promovarea profesională, precum și condițiile de muncă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2002/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 septembrie 2002, trebuie interpretat în sensul că o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal, (…), care prevede că raportul de muncă încetează prin împlinirea vârstei de pensionare, stabilită în mod diferit în funcție de sexul lucrătorului, constituie o discriminare directă interzisă de directiva menționată”.
Chiar daca jurisprudența citată privește decizii date în interpretarea Directivei 76/207/CEE, abrogată prin Directiva 2006/54/CE aplicabilă în speță, dispozițiile relevante in situația in care se afla reclamanta sunt identice în cele două directive.
Din perspectiva jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, rezulta ca, deși statelor membre le este permis să stabilească vârste de pensionare diferite pentru femei și bărbați, o reglementare precum cea din dreptul intern care prevede încetarea automată a raportului de serviciu la împlinirea vârstei de pensionare, diferită în funcție de sex, constituie discriminare directă .
Prin Hotărârea pronunțată în cauza Marshall C-152/84, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că art. 5 alin. (1) din Directiva 76/207 poate fi invocat împotriva unei autorități a statului care acționează în calitate de angajator pentru a evita aplicarea oricăror dispoziții naționale neconforme cu acesta.
Curtea a mai stabilit că exceptarea din câmpul de aplicare al Directivei 76/207 prevăzut la art. 1 alin. (2) din această directivă, pentru domeniul securității sociale, trebuie interpretată în mod strict, excepția de la interdicția de discriminare pe criterii de sex prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. a) din Directiva nr. 79/7 nefiind aplicabilă decât pentru stabilirea vârstei de pensionare pentru acordarea pensiilor pentru limită de vârstă și pentru consecințele care pot decurge pentru alte prestații de securitate socială.
Prin aceeași hotărâre, Curtea a statuat că ” Articolul 5 alineatul (1) din Directiva 76/207 trebuie să fie interpretat în sensul că o politică generală de concediere care implică concedierea unei femei, având ca singur motiv faptul că aceasta a atins sau a depășit vârsta la care are dreptul la o pensie de stat și care este diferită pentru bărbați și femei în temeiul legislației naționale, constituie o discriminare pe criterii de sex interzisă, prin această directivă”.
Prin Hotărârea dată în cauzele conexate C-231/06 – C-233/06, privind interpretarea Directivei 79/7/CEE, Curtea a stabilit că, atunci când a fost constatată o discriminare contrară dreptului comunitar, atâta timp cât nu au fost adoptate măsuri care restabilesc egalitatea de tratament, judecătorul național este ținut să îndepărteze orice dispoziție națională discriminatorie, fără a fi necesar să solicite sau să aștepte eliminarea prealabilă de către legiuitor; judecătorul național este, de asemenea, ținut să le aplice membrilor grupului defavorizat același regim ca și cel de care beneficiază persoanele din cealaltă categorie (pct. 41).
În speța, instanța retine că vârsta standard de pensionare reprezintă un caz de încetare de drept a raportului de serviciu si este diferită pentru femei în comparație cu bărbații, protecția împotriva concedierii încetând mai devreme pentru femei din considerente legate de genul angajatului, aspect ce releva in mod evident existenta unei discriminări directe, in care reclamanta este tratată mai puțin favorabil, pe criteriul de sex, deși comparativ cu bărbații are dreptul la muncă în condiții de egalitate.
Marja de apreciere recunoscută autorităților publice în privința politicii sociale se impune însă a fi interpretată în contextul jurisprudenței CJUE, în sensul în care statele membre au dreptul să aprecieze și să implementeze măsuri afirmative în privința vârstelor de pensionare, pentru a compensa inegalitățile între femei și bărbați, dar aceste măsuri nu pot fi interpretate ca motive de concediere obligatorie pe criteriul sexului, iar in acest context pensionarea femeii la o vârstă diferită față de bărbat nu poate fi atributul exclusiv al voinței angajatorului .
Raportat si la prevederile art.9 al. l lit. b din Legea 202/2002, privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, care interzic discriminarea prin utilizarea de către angajator a unor practici care dezavantajează persoanele de un anumit sex, în legătură cu relațiile de muncă, referitoare la încheierea, suspendarea, modificarea și/sau încetarea raportului juridic de muncă ori de serviciu, angajatorul nu poate fi autorizat să pună capăt in mod unilateral raportului de serviciu in mod automat la împlinirea vârstei standard de pensionare în condițiile unei situații discriminatorii, cum este cea in care se regăsește reclamanta , nefiind admisibil sa i se refuze acesteia păstrarea locului de munca pentru cauze legate de faptul ca este femeie , iar in considerarea acestui fapt vârsta de pensionare este mai redusa fata de situația unui alt angajat, bărbat.
Pensionarea femeii la o vârstă diferită de bărbat trebuie să fie rezultatul voinței exclusive a femeii, aceasta fiind singura în măsura sa evalueze daca pensionarea la o vârstă mai redusa decât a bărbatului constituie, în cazul sau, o măsură afirmativă sau, dimpotrivă, o discriminare directă.
Pentru considerentele expuse, reținând ca decizia constatării încetării raportului de serviciu a fost emisa in contextul in care exista o diferență de tratament față de reclamantă în raport cu angajații bărbați la încetarea raportului de serviciu, diferență ce constituie o discriminare directă pe criterii de sex, instanța, in conformitate cu principiul supremației dreptului Uniunii Europene în raport cu legislațiile naționale ale statelor membre si jurisprudența comunitară citată, constata ca actul administrativ contestat in prezenta cauza este nelegal, motiv pentru care va admite acțiunea, va anula Decizia nr. 687/23.05.2018 emisa de parata si va dispune reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută anterior emiterii deciziei, în vederea continuării raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de 63 ani (astfel cum a solicitat reclamanta prin cererea înregistrată la pârâtă anterior emiterii deciziei contestate).”