Clujust.ro vă prezintă motivarea unei sentințe de la Judecătoria Cluj-Napoca prin care a fost anulat certificatul de moștenitor al unei nepoate a contelui Armin Mikes, care revendică sute de hectare în Florești, Cluj.

Certificatul de moștenitor a fost atacat la Judecătoria Cluj-Napoca de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de către Autoritatea Naționale pentru Restituirea Proprietățilo. Pârâta Roy Chowdhury Katalin Zsuzsana (Ecaterina Susana) a invocat lipsa calității instituțiilor statului în proces, dar excepția a fost respinsă.  Gazeta de Cluj a anunțat că nepoata contelui Mikes a pierdut în primă instanță și se judecă în apel la Tribunalul Cluj.

”Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a intervenientei principale, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Respinge excepția lipsei de interes a reclamantului și a intervenientei principale, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, (…) în contradictoriu cu pârâta Roy Chowdhury Katalin Zsuzsana, Admite cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților Anulează certificatul de moștenitor nr. 100/14.07.2000 emis de BNP Jakab Etelka.”, se arată în minuta sentinței. În motivarea de mai jos, vedeți de ce nu este legal certificatul de moștenitor, instanța constatând o fraudă la lege.

Motivarea sentinței

”Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a intervenientei principale, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 36 C. proc. civ. calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. În speță, reclamantul a dedus judecății o cerere de constatare a nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 100/14.07.2000, emis de BNP Jakab Etelka în favoarea pârâtei, iar AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a formulat cerere de intervenție în interes propriu, având aceeași solicitare ca reclamantul. Or, este specific nulității absolute faptul că poate fi invocată de orice persoană interesată, motiv pentru care este firesc ca aceste persoane să aibă calitate procesuală activă. Cu alte cuvinte, în acțiunile prin care se solicită constatarea nulității absolute a unui act juridic calitatea procesuală se confundă cu interesul.

Potrivit art. 88 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 36/1995 (forma în vigoare la momentul emiterii certificatului de moștenitor atacat în prezentul dosar)până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte. Rezultă că vor avea interes să ceară constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor toate persoanele cărora acest act li se opune sau li s-ar putea opune ca mijloc de probă pentru a dovedi calitatea de moștenitor.

Or, reclamantul și intervenientul forțat au atacat mai multe titluri de proprietate emise pe numele pârâtei în calitate de moștenitoare a defunctului Mikes Armin. Deși cei doi nu au arătat în concret care este motivul pentru care solicită anularea acelor titluri, instanța reține că un posibil motiv de nulitate al unui titlu de proprietate este lipsa calității de persoană îndreptățită la reconstituire. În acest context, aceștia au cu siguranță interesul de a solicita constatarea nulității certificatului de moștenitor întrucât, în caz contrar, el ar face proba absolută a calității de moștenitor și nu ar mai exista nicio șansă ca acțiunile vizând anularea titlurilor de proprietate să fie admise pentru lipsa acestei calități.

În concluzie, câtă vreme reclamantul și intervenientul invocă un caz de nulitate absolută a certificatului de moștenitor și își justifică interesul în anularea acestuia, ei au calitate procesuală activă, motiv pentru care instanța va respinge excepția invocată.

În ceea ce privește faptul că nici reclamantul și nici intervenienta nu ar putea dobândi drepturi succesorale de pe urma defunctului Mikes Armin, instanța reține că invocarea nulității absolute a unui certificat de moștenitor nu este legată strict de dobândirea unor drepturi succesorale, putând exista și un alt interes care să stea la baza unei asemenea cereri, după cum deja s-a arătat.

Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes a reclamantului și a intervenientei principale, instanța reține următoarele:

După cum deja s-a arătat mai sus, cu ocazia analizării excepției lipsei calității procesuale active, reclamantul și intervenienta justifică un interes în anularea certificatului de moștenitor, și anume ca acesta să nu le poată fi opus cu titlu de probă absolută a calității de moștenitor a pârâtei în alte litigii, astfel că instanța va respinge și această excepție.

Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța reține următoarele:

Având în vedere faptul că reclamantul și intervenientul principal se prevalează de un caz de nulitate absolută a certificatului de moștenitor, respectiv frauda la lege, instanța reține că acțiunea are un caracter imprescriptibil, astfel că și această excepție apare ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Practica judiciară de care se prevalează pârâta pentru a susține caracterul prescriptibil al acțiunii, respectiv decizia nr. 2063/R din 27 octombrie 2000  Curții de Apel Cluj (f. 323-324) este pronunțată într-o speță diferită de prezenta cauză, speță în care se invoca un caz de nulitate relativă, respectiv includerea în masa succesorală a unui bun care nu aparținea defunctului. Or, ca orice act de drept civil, certificatul de moștenitor poate fi afectat atât de cauze de nulitate relativă, cât și de cauze de nulitate absolută, urmând ca în funcție de cauza invocată în concret acțiunea să fie prescriptibilă sau imprescriptibilă.

Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța reține următoarele:

În fapt, prin certificatului de moștenitor nr. 100/14.07.2000, emis de BNP Jakab Etelka (I, f. 8) s-a stabilit că pârâta Roy Chowdhury Katalin Zsuzsana este unica moștenitoare legală a defuncților Mikes Armin, decedat la data de 21.11.1944, Mikes Klementina, decedată la data de 19.07.1953, și Mikes Eva, decedată la data de 07.03.1978, în calitatea de nepoată de fiică. Prin același certificat de moștenitor s-a stabilit că sunt străini de succesiune prin neacceptare Wilhelmine Keyserling, Margit Brandini, în calitate de nepoate de fiică, Johanna Janka Van Horne, în calitate de fiică, Mikes Klementina, în calitate de soție supraviețuitoare și Mikes Eva, în calitate de fiică.

Din procesul-verbal despre desbaterea succesiunei încheiat în anul 1946 (I, f. 117-132) reiese că în acel moment în fața notarului public s-au prezentat și s-au declarat erezi legali după defunctul Mikes Armin: Clementina Armin Mikes, în calitate de soție supraviețuitoare, Clementina Carol Auersperg prin avocat Ernest Zentai, Eva Alexandru Mikes și Hanna Geza Teleki prin avocat Ernest Zentai, în calitate de fiice. Din conținutul aceluiași proces-verbal reiese și că între persoanele prezente au avut loc discuții cu privire la bunurile din masa succesorală, acestea convenind să fie împărțite doar bunurile rămase în urma exproprierii, și că Clementina Armin Mikes și Eva Alexandru Mikes nu au recunoscut dreptul de moștenire a celorlalte comoștenitoare deoarece acestea au primit zestre foarte mare.

De asemenea, reclamantul a depus la dosarul cauzei o procură (I, f. 77 verso) prin care Johanna Geza Teleki îl împuternicea pe avocatul I. B ca în cauza succesorală a defunctului Armin Mikes să o reprezinte pentru validarea drepturilor sale de moștenitoare, să se prezinte în locul său la dezbaterea succesiunii, să facă declarație de acceptare în locul său și să facă orice ar putea face ea însăși referitor la succesiune, în calitate de moștenitoare legală a defunctului. O procură similară a dat Clementina Carol Auersperg avocatului Ernest Zentai (I, f. 279-280).

Din certificatul de naștere depus la dosarul cauzei (I, f. 27), coroborat cu certificatul de căsătorie de la f. 30, reiese că pârâta este născută la data de 15 octombrie 1944 și este fiica lui Mikes I. Alexandru și Mikes Eva.

Din susținerile necontestate ale părților reiese că pârâta a formulat cereri de reconstituire pentru bunurile care au aparținut defunctului Mikes Armin, pe numele său fiind eliberate mai multe titluri de proprietate în acest sens. La dosarul cauzei a fost depus un asemenea titlu (I, f. 24-25), prin care pârâtei, în calitate de moștenitor al defunctului Mikes Armin, i se reconstituie dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de 2.017 ha 5.000 mp de teren cu vegetație forestieră. De asemenea, reclamanta a depus la dosar o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de pârâtă la data de 9 august 2005 (I, f. 35), prin care aceasta solicită restituirea unei suprafețe de 3.865 ha de pădure, în calitate de unică moștenitoare a proprietarului Mikes Armin, arătând totodată că dovada acestei calități o face cu copia certificatului de moștenitor nr. 100 din 14 iulie 2000.

În drept, deși nu există o consacrare legală a fraudei la lege, ea poate fi definită ca fiind o cauză de nulitate absolută derivată din faptul că anumite dispoziții legale sunt deturnate de la scopul lor, fiind folosite, cu rea-credință, pentru a încălca alte dispoziții legale.

În speță, în ceea ce privește existența calității de moștenitor a pârâtei după defunctul Mikes Armin, instanța reține că, potrivit art. 689 C. civ. 1865 acceptarea poate fi expresă sau tacită. Este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat. Este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea să îl facă decât în calitatea sa de erede, și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare. Or, prin faptul că în anul 1946 atât soția supraviețuitoare a defunctului Mikes Armin, cât și cele trei fiice ale acestuia, printre care și mama pârâtei , s-au prezentat în fața unui notar public și s-au declarat erezi ai defunctului, se impune concluzia că la acel moment ele au acceptat în mod expres succesiunea. Acest fapt este suficient pentru a face ca pârâta, în calitate de nepoată de fiică a defunctului, să nu mai poată veni la moștenire, fiind exclusă de către o rudă de grad mai apropiat, respectiv mama sa. Împrejurarea că dezbaterea succesorală propriu-zisă, în sensul realizării partajului succesoral, nu ar fi avut loc, este absolut irelevantă câtă vreme, pentru ca o persoană să devină moștenitor, este suficientă simpla sa manifestare de voință, nefiind necesar nici să se stabilească ce bunuri se află în masa succesorală și nici ca aceste bunuri să fie efectiv împărțite.

Deși emiterea unui certificat de moștenitor pe numele unei persoane care, în realitate, nu are calitatea de moștenitor, constituie un caz de nulitate, instanța apreciază că este vorba despre un caz de nulitate relativă, fiind vorba despre încălcarea unor norme menite să protejeze interesele private ale celorlalți moștenitori și nu un interes public. Prin urmare, în speță, certificatul de moștenitor atacat nu poate fi anulat pur și simplu pentru că pârâta nu are calitatea de moștenitor pe care acest act o constată, deoarece nici reclamantul și nici intervenienta principală nu sunt moștenitori ai defunctului Mikes Armin și, deci, nu ar putea invoca acest caz de nulitate relativă. De altfel, acest lucru nici nu s-a solicitat, cei doi cerând anularea certificatului de moștenitor pentru un motiv de nulitate absolută, și anume frauda la lege.

Or, pentru a exista o fraudă la lege trebuie identificate acele norme legale care au fost deturnate de la scopul lor, fiind folosite pentru încălcarea altor norme legale. În acest sens, din analiza mecanismului care stă la baza retrocedării bunurilor preluate în mod abuziv de regimul comunist se desprinde concluzia că această retrocedare, indiferent care ar fi legea specială care o guvernează, pleacă de la situația proprietății existente în momentul preluării, bunurile fiind restituite fie persoanei de la care au fost preluate, fie moștenitorilor care au formulat o cerere în acest sens.

În speță, având în vedere că defunctul Mikes Armin a decedat în anul 1944, deci înainte de a fi instaurat regimul comunist și de a exista vreo preluare abuzivă, reiese că niciun bun nu a fost preluat direct de la acesta, știut fiind faptul că patrimoniul unei persoane decedate se transmite succesorilor săi încă de la data decesului și că o acceptare a moștenirii, indiferent de momentul când a fost făcută, retroactivează până la această dată. Singura concluzie care poate fi trasă este că bunurile care aparținuseră lui Mikes Armin până la momentul decesului său au fost preluate de către regimul comunist de la moștenitorii săi.

Or, dacă se acceptă că moștenitorii săi erau cele trei fiice și soția supraviețuitoare, acestea sunt persoanele de la care bunurile au fost preluate, iar pârâta nu ar putea solicita decât restituirea acelei părți din bunuri care au intrat în patrimoniul mamei ei și, eventual, a unei cote din bunurile intrate în patrimoniul bunicii sale. Neavând calitatea de moștenitor după surorile mamei sale ea nu poate solicita și cota lor și, prin urmare, este evident că nu era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra tuturor bunurilor aflate în patrimoniul defunctului Mikes Armin. Din contră, dacă se acceptă situația rezultată din certificatul de moștenitor atacat în prezenta cauză, rezultă că pârâta însăși era proprietara acestor bunuri la momentul preluării abuzive, acceptarea din anul 2000 retroactivând, după cum deja s-a arătat, până în anul 1944. Acest lucru înseamnă că bunurile defunctului au fost preluate direct de la ea, astfel că ar fi îndreptățită la reconstituirea întregului drept de proprietate asupra acestor bunuri.

Cele de mai sus demonstrează că, prin emiterea certificatului de moștenitor atacat, pârâta a obținut, în contra susținerilor sale, mai multe drepturi decât ar fi avut dacă situația succesorală reală ar fi rămas cea care rezultă din procesul-verbal din anul 1946. Cu alte cuvinte, aceasta s-a folosit de regula de drept potrivit căreia nulitatea unui certificat de moștenitor pentru motivul că persoana pe numele căreia a fost emis nu este în realitate moștenitorul defunctului este una relativă, care poate fi invocată doar de adevărații moștenitori, pentru a încălca normele imperative de drept public referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate, ceea ce constituie latura obiectivă a fraudei la lege.

În ceea ce privește poziția subiectivă a pârâtei, instanța reține că, deși buna-credință se prezumă, această prezumție poate fi înlăturată printr-o probă contrară, care poate consta, la rândul său, în prezumții judecătorești. În acest sens, trebuie subliniat în primul rând faptul că pârâta deținea procesul-verbal din anul 1946 din care reieșea cu claritate că moștenirea a fost acceptată la acel moment de alte persoane, fiind greu de crezut că nu cunoștea conținutul acestui act, pe care însă a ales să îl ignore și să solicite emiterea unui certificat de moștenitor pe numele său. În al doilea rând, chiar și dacă această dovadă palpabilă a acceptării succesiunii nu ar fi fost cunoscută de către pârâtă, se impune observația că la moartea lui Mikes Armin ea era născută de mai puțin de 2 luni și existau alți patru moștenitori majori, printre care și mama sa. Este, din nou, greu de crezut că în acest context pârâta putea să își imagineze că ea a acceptat moștenirea la o vârstă atât de fragedă, în timp ce ceilalți patru moștenitori au fost renunțători.

Tot în acest sens, instanța observă că certificatul de moștenitor atacat conține o serie inadvertențe grave, pe de o parte arătându-se că pârâta este moștenitoarea a trei defuncți, respectiv bunicii săi, Mikes Armin și Mikes Klementina, și mama sa, Mikes Eva, consemnându-se totodată că ea îi moștenește în calitate de nepoată de fiică, ceea ce nu ar fi putut fi adevărat decât pentru primii doi. Mai mult, Mikes Klementina și Mikes Eva apar în acest certificat de moștenitor atât în calitate de defuncți de pe urma cărora a rămas o masă succesorală, cât și în calitate de renunțători la succesiune. Toate aceste chestiuni dovedesc încă o dată faptul că pârâta nu putea fi de bună-credință când a obținut acest act, câtă vreme simpla lui lecturare ar fi fost de natură să îi ridice semne de întrebare, nefiind foarte clar nici măcar pe cine a moștenit.

În acest context, ținând cont și de faptul că existența bunei-credințe se analizează prin raportare la o persoană diligentă, instanța reține că pârâta a fost de rea-credință la momentul la care a solicitat eliberarea certificatului de moștenitor atacat, cunoscând sau trebuind să cunoască faptul că nu este adevărata moștenitoare a lui Mikes Armin, iar scopul obținerii acestui certificat a fost exclusiv cel de a își asigura dreptul la retrocedarea întregii averi a pretinsului său autor.

În concluzie, având în vedere faptul că prin emiterea certificatului de moștenitor atacat s-a urmărit fraudarea legii, acest act este lovit de nulitate absolută.

În ceea ce privește susținerile pârâtei referitoare la faptul că la formularea cererilor de restituire în baza Legii nr. 18/1991 a avut în vedere calitatea sa de nepoată după Mikes Armin și nu calitatea ce rezultă din certificatul de moștenitor, care la acel moment nu exista, instanța reține că acestea sunt irelevante, obținerea ulterioară a unui asemenea certificat putând să o ferească pe pârâtă de anularea titlurilor de proprietate emise în favoarea sa. Mai mult, după cum deja s-a arătat, la dosarul cauzei a fost depusă o cerere de reconstituire formulată de pârâtă și în care aceasta arată în mod expres că este unica moștenitoare a lui Mikes Armin și că face dovada acestui fapt cu certificatul de moștenitor, astfel că nu se poate considera că ea nu s-ar fi folosit, cel puțin într-o ocazie, de acest act. De asemenea, instanța observă că reconstituirea dreptului de proprietate se face prin raportare la calitatea de ”moștenitor” și nu prin raportarea la calitatea de ”nepoată”, cele de mai sus fiind cu atât mai mult valabile.

Raportat la inexistența unei dezbateri succesorale, instanța reține că, chiar acceptând susținerile pârâtei potrivit cărora o asemenea dezbatere nu a avut loc, nu poate fi pus semnul egalității între acceptarea moștenirii și dezbaterea acesteia. Astfel, acceptarea moștenirii presupune o simplă manifestare de voință, expresă sau tacită, în temeiul căreia succesibilii devin succesori și li se transmite patrimoniul defunctului, în vreme ce dezbaterea succesorală constă în stabilirea masei succesorale, a cotelor cotelor ce se cuvin fiecărui moștenitor și, eventual, în partajarea acestui patrimoniu. Chiar și în lipsa unei dezbateri succesorale și a emiterii unui certificat de moștenitor, manifestarea de voință a succesorilor lui Mikes Armin din anul 1946 a avut drept efect acceptarea succesiunii de către aceștia în mod irevocabil, astfel că nu mai era posibilă și legală emiterea certificatului de moștenitor atacat în prezenta cauză, prin care să se ateste, în mod fals, că pârâta ar fi unica moștenitoare a defunctului. Singura situație în care un asemenea act ar fi fost valabil era cea în care s-ar fi emis un certificat de moștenitor prin care să fie dezbătută succesiunea defunctului Mikes Armin prin raportare la persoanele care au acceptat moștenirea în 1946.

De asemenea, instanța reține că pârâta este în eroare atunci când afirmă că bunurile ar fi fost preluate de la Mikes Armin și că moștenitorii din procesul-verbal din 1946 nu puteau dobândi vreun drept asupra bunurilor în discuție în temeiul acestui act. Astfel, cu riscul de a ne repeta, simpla acceptare a succesiunii transmite proprietatea asupra masei succesorale în patrimoniul succesorilor acceptanți, retroactiv, de la momentul morții lui de cuius. Prin urmare acceptarea, și nu dezbaterea succesorală, este cea care conferă dreptul de proprietate, astfel că moștenitorii din anul 1946 au dobândit bunurile defunctului încă de la momentul decesului acestuia din anul 1944, motiv pentru care în anul 1945 bunurile nu puteau fi expropriate decât din patrimoniul acestor moștenitori, patrimoniul lui Mikes Armin nemaiexistând, câtă vreme un patrimoniu presupune existența unei persoane în viață.

Referitor la faptul că pârâta ar fi singura îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate după Mikes Armin, deoarece este singurul moștenitor care a formulat cereri în acest sens, instanța reține că această susținere ar fi fost reală numai dacă imobilele care fac obiectul cererii de reconstituire ar fi fost preluate direct din patrimoniul lui Mikes Armin. Însă, după cum s-a arătat mai sus, acest lucru este imposibil, câtă vreme la momentul preluării el era decedat, bunurile fiind preluate de la moștenitorii săi, motiv pentru care, contrar susținerilor pârâtei, prezintă relevanță dacă acesta a avut ca moștenitori pe cele patru persoane care au acceptat succesiunea în 1946 sau doar pe reclamantă.

Raportat la faptul că bunica, mama și mătușile pârâtei nu ar fi făcut declarații de acceptare a succesiunii și nu s-ar fi prezentat la notar, acesta este fals. După cum s-a arătat, din actele autentice depuse la dosarul cauzei reiese că mama și bunica pârâtei au fost prezente personal în fața unui notar public și au acceptat succesiunea, în vreme ce mătușile sale au făcut același lucru prin reprezentant. Împrejurarea că în procesul-verbal din 1946 se consemnează inclusiv discuțiile purtate între aceste persoane în fața notarului public face greu de crezut că acesta este un fals. Mai mult, nu trebuie uitat că este vorba despre un act autentic, chiar dacă de o anumită vechime, iar cele consemnate în el fac dovada până la declararea sa ca fals, ceea ce pârâta nu a solicitat niciun moment. În ceea ce privește faptul că moștenitorii care mai sunt încă în viață au arătat în mod expres că nu au făcut niciodată declarație de acceptare a succesiunii, instanța reține că acesta este irelevant, câtă vreme existența unei asemenea declarații a fost dovedită, iar ea reprezintă o manifestare de voință cu caracter irevocabil. În fine, în ceea ce privește faptul că semnătura erezilor ar lipsi din procesul-verbal din 1946, instanța reține că atâta vreme cât un notar public a atestat prezența și declarațiile lor, aceste semnături nici nu erau necesare.

Pentru aceste motive, instanța va admite cererea de chemare în judecată și cererea de intervenție în interes propriu.”

Apelul se judecă la Tribunalul Cluj.

Citiții într-un articol din prestigioasă revistă Forbes despre proprietatea familiei Mikes din comuna Zabola, județul Covasna, (contele fiind numit și Mikes de Zabola), unde au investit cei doi fii ai nepoatei Katalin (Ecaterina) Roy Chowdhury, care face revendicări de terenuri vaste în Cluj.

Comments

comentarii