fbpx

Motivare – Ce a reținut Înalta Curte în dosarul ”Ferma Băneasa”. Extras din Decizie – 370 de pagini

Motivarea Deciziei definitive în dosarul ”Ferma Băneasa” a durat 111 zile. Decizia ICCJ, cu toate părtile ei, are 705 pagini. Mai jos este extrasul de 370 pagini cu motivarea efectivă a celor trei judecători, care vor rămâne in analele justiției din România.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de Ministerul Public, părţile civile şi inculpaţi, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 417 alin. 2 C.pr.pen., Înalta Curte reţine următoarele: 

I. Cu privire la criticile formulate de Ministerul Public, apelanta parte civilă R.N.P. – Romsilva şi apelanţii inculpaţi Marcovici Marius Andrei şi S.C.Reciplia S.R.L., în legătură cu incidenţa art.52 alin.3 C.pr.pen.

Instanța de fond a apreciat că sunt întemeiate, în parte, cererile formulate în temeiul art. 52 alin.3 C.pr.pen. de inculpaţii Roşu Robert şi S.C.Reciplia S.RL., în sensul că au relevanță din perspectiva autorității de lucru judecat doar acele hotărâri prin care s-a statuat definitiv asupra calității de moștenitor a inculpatului Al României Paul Philippe de pe urma fostului rege Carol al II-lea și cele prin care se recunoaște dreptul acestuia de a solicita retrocedarea celor două imobile (Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa), în baza legilor speciale de retrocedare a imobilelor preluate abuziv în proprietatea statului, respectiv hotărârea nr. 132/06.02.1955 pronunțată în dosarul nr. 234/1954 a Secției I a Tribunalelor Judiciare de la Lisabona, Portugalia, recunoscută prin decizia nr. 954/14.02.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 5696/20009 în procedura de exequatur; sentința civilă nr.1872/26.06.200 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 3387/2003 și sentința civilă nr. 1496/16.05.2005, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 378/2005 (pentru Pădurea Snagov), precum și sentința civilă nr. 2146/06.01.2013 a Tribunalului București, Secția a III-a pronunțată în dosarul nr. 22069/3/2013 (pentru terenul Ferma Regală Băneasa).

În esență, judecătorul instanței de fond a apreciat, în considerarea principiului securității raporturilor juridice și al respectării dreptului la un proces echitabil, că existența unor hotărâri judecătorești în materie civilă, prin care s-a stabilit calitatea de moștenitor și dreptul inculpatului Al României Paul Philippe de a solicita retrocedarea celor două imobile (Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa), nu permite o interpretare contrară a acestor elemente de fapt decât dacă s-ar fi constatat săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu pronunțarea lor, ipoteză în care, pe calea revizuirii, acestea ar fi fost desființate și nu mai puteau produce efecte juridice în legătură cu aspectele asupra cărora au statuat, situație care nu se regăsește în cauză.

În privinţa hotărârilor judecătoreşti în legătură cu care prima instanţă a apreciat că au autoritate de lucru judecat în prezenta cauză penală, Înalta Curte arată că relevanţa acestora în analiza acuzaţiilor aduse inculpaţilor va fi examinată ulterior, în considerentele deciziei, cu referire la infracţiunile de abuz în serviciu săvârşite în legătură cu restituirea Pădurii Snagov şi a fostei Ferme Regale Băneasa.

În acest punct al analizei, contrar concluziei la care a ajuns instanţa de fond, Înalta Curte constată că aspectele soluţionate de instanţele civile prin respectivele hotărâri judecătoreşti nu constituie chestiuni prealabile, în condiţiile art.52 alin.3 C.pr.pen.

Astfel, în ceea ce priveşte hotărârea nr.132/1955 a Tribunalului de la Lisabona, Înalta Curte reţine că aceasta a fost recunoscută abia prin sentinţa civilă nr.182 din 29.12.2008 a Tribunalului Teleorman, rămasă irevocabilă prin decizia nr.954 din 14.02.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, această hotărâre nu a existat la data comiterii faptelor imputate inculpaţilor în prezenta cauză (la data de 1.11.2006, când a fost constituit grupul infracţional organizat, la data de 9.03.2006, când Comisia locală Snagov a aprobat şi semnat anexa 37, la datele de 7.07.2006 şi 2.03.2007, când Comisia judeţeană Ilfov de fond funciar a emis hotărârile nr.1156 şi nr. 661, prin care s-a validat anexa nr.37, retrocedându-se inculpatului Al României Paul suprafaţa totală de 46,78 ha fond forestier în Pădurea Snagov, precum şi la datele de 2.09.2008 şi 26.09.2008, când Consiliul de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor a analizat şi dispus retrocedarea către acelaşi inculpat a suprafeţei de 170.924,975 mp, aferentă fostei Ferme Regale Băneasa).

Or, ceea ce se impută inculpaţilor în prezenta cauză, între altele, este tocmai faptul că au acţionat pentru obţinerea unor terenuri revendicate de inculpatul Al României Paul, în condiţiile în care, la datele şi în perioadele sus-menţionate, calitatea acestuia, de nepot al fostului rege Carol al II-lea, nu era dovedită printr-o hotărâre irevocabilă de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti pronunţată de Tribunalul de la Lisabona în anul 1955.

Împrejurarea că, ulterior comiterii faptelor, o asemenea hotărâre a fost pronunţată, este lipsită de relevanţă şi nu înlătură retroactiv eventualul caracter ilicit al acţiunilor inculpaţilor, căci acesta nu poate fi apreciat decât la data săvârşirii faptelor, în raport cu actele existente la acel moment şi despre care aceştia aveau cunoştinţă.

În privinţa sentinţelor civile nr.1872/2003 şi nr.1496/2005 pronunţate de Judecătoria Buftea, a căror autoritate de lucru judecat a fost invocată de prima instanţă în analiza acuzaţiilor aduse inculpaţilor în legătură cu restituirea Pădurii Snagov, Înalta Curte reţine că, ceea ce li se impută acestora, este, în esenţă, încălcarea, în calitate de către membria ai Comisiei locale şi a celei judeţene de fond funciar, a obligaţiei prevăzută explicit în art.6 alin.1 din Legea nr.1/2000, de a verifica în mod riguros existenţa actelor doveditoare, precum şi pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestora, cu ocazia soluţionării cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere.

În concret, inculpaţilor li se impută că nu au analizat conform dispoziţiilor legale actele sus-menţionate, căci dacă ar fi făcut-o, ar fi constatat, între altele, că inculpatul Al României Paul Philippe nu a făcut dovada dreptului de proprietate a presupusului său autor, fostul rege Carol al-II-lea, asupra Pădurii Snagov.

Or, niciuna dintre cele două comisii nu a fost parte în procesul civil soluţionat prin sentinţa civilă nr.1872/2003 a Judecătoriei Buftea, iar Comisia locală Snagov – nici în cea de-a doua cauză civilă, soluţionată prin sentinţa civilă nr.1496/2005 a aceleiaşi instanţe şi, prin urmare, nu erau dispensate de îndeplinirea obligaţiei care le revenea, conform art.6 alin.1 din Legea nr.1/2000, de a verifica temeinic toate înscrisurile existente în dosarul administrativ, cu specială referire la existenţa titlului de proprietate al fostului rege Carol al-II-lea, ca autor invocat de inculpatul Al României Paul în cererea de restituire a 46,78 ha din Pădurea Snagov, cu atât mai mult cu cât aceasta forma obiectul unei proceduri distincte de cele desfăşurate până la acel moment.

De altfel, cele două sentinţe ale Judecătoriei Buftea nu au format obiectul analizei Comisiilor locale şi judeţene de fond funciar, neregăsindu-se vreo menţiune cu privire la ele în actele întocmite de acestea.

În fine, în privinţa sentinţei civile nr.2146/2013 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a-III-a civilă, aceasta a fost valorificată de prima instanţă pentru a justifica legalitatea deciziei nr.30 din 26.09.2008 a Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, prin care s-a restituit inculpatului Al României Paul o suprafaţă de 170.924,975 mp aferentă fostei Ferme Regale Băneasa.

În realitate, dincolo de împrejurarea că a fost pronunţată după circa 5 ani de la decizia sus-menţionată, aşa cum se poate observa din conţinutul său, sentinţa civilă invocată nu a cenzurat legalitatea deciziei nr.30 din 26.09.2008, în condiţiile în care instanţa civilă a fost învestită cu cererea inculpatului Al României Paul de acordare a unor măsuri reparatorii pentru suprafaţa de teren rămasă nerestituită.

Admiţând cererea inculpatului, instanţa civilă a constatat că, de vreme ce Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor a soluţionat notificarea în baza Legii nr.10/2001, recunoscând anterior “preluarea abuzivă a imobilului din patrimoniul autorului reclamantului, cât şi calitatea acestuia de persoană îndreptăţită la despăgubiri”, acesta avea obligaţia de a soluţiona notificarea şi pentru diferenţa rămasă nerestituită, prin acordarea de măsuri reparatorii.

Cu alte cuvinte, instanţa civilă şi-a întemeiat hotărârea pe conduita adoptată anterior de institut, cu ocazia emiterii deciziei nr.30/2008, fără a mai analiza astfel dacă dispozițiile Legii nr.10/2001 erau sau nu incidente la data soluţionării cererii iniţiale.

Astfel, printre acuzaţiile aduse inculpaţilor, se regăseşte şi aceea potrivit căreia notificarea formulată de inculpatul Al României Paul Philippe vizând fosta Fermă Regală Băneasa nu putea fi analizată prin prisma Legii nr.10/2001, prin raportare la disp.art.8 alin.1 din această lege, care excludeau din sfera sa de aplicare terenurile care fuseseră situate în extravilan la data preluării lor de către stat.

Or, aşa cum se poate constata din cuprinsul hotărârii civile a cărei autoritate de lucru judecat se invocă, instanţa civilă nu a cercetat un asemenea aspect, şi nici nu o putea face, ţinând seama de obiectul cauzei cu care fusese învestită.

Prin urmare, această sentinţă civilă nu a analizat actele care au stat la baza emiterii deciziei nr.30 din 26.09.2008 a Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi nu a avut în vedere împrejurările faptice care fac obiectul prezentei cauze penale, astfel încât hotărârea instanţei civile menţionate anterior nu poate avea autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază criticile formulate de Ministerul Public şi apelanta parte civilă R.N.P.- Romsilva ca fiind fondate, sens în care, urmare a admiterii căilor de atac promovate de apelanţi şi rejudecării cauzei, va respinge, ca neîntemeiate, cererile formulate de inculpații Roşu Robert Mihăiţă şi SC Reciplia SRL în temeiul art.52 alin. 3 C.pr.pen..

În legătură cu celelalte sentințe pronunțate de instanțele civile, menționate de cei doi inculpaţi în cuprinsul aceloraşi cereri, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor apelanţilor inculpaţi Marcovici Marius Andrei şi S.C.Reciplia S.R.L., că instanța de fond, în mod justificat, a apreciat că aceste hotărâri nu pot avea caracterul de chestiune prealabilă în cauză, întrucât privesc alte bunuri revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe decât cele care fac obiectul judecății (terenul forestier situat în Pădurea Snagov și fosta Fermă Regală Băneasa).

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 2038/27.08.2008 pronunţată de Judecătoria Reşiţa și decizia civilă nr. 207/R/30.03.2009 pronunţată de Tribunalul Caraș-Severin, Secţia civilă, ambele în dosarul 3850/290/2007, se recunoaște dreptul lui Al României Paul Philippe de a solicita restituirea bunului imobil denumit generic „Imobilul reprezentând Moşia Regala Iersig”; prin sentinţa civilă nr. 932/2.04.2007 pronunţată de Judecătoria Bârlad și decizia civilă nr. 839/R/4.07.2007 pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secţia civilă, se recunoaște dreptul lui Al României Paul Philippe de a solicita restituirea bunului imobil denumit generic „Imobilul teren agricol aparţinând Moşiei Regale Zorleni”; prin decizia civilă nr. 182/A/23.03.2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă și pentru cauze cu minori si de familie, în dosarul nr. 35827/3/2005 (1444/2008), se recunoaște dreptul lui Al României Paul Philippe de a solicita restituirea bunului imobil denumit generic „Imobilul situat în Bucureşti, Aleea Modrogan nr. 1, Sectorul 1″; prin decizia civilă nr. 109/A/5.07.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă în dosarul nr. 3878/2/2012, se recunoaște dreptul lui Al României Paul Philippe de a solicita restituirea bunului imobil denumit generic „Imobilul situat în Bucureşti, str. Mircea Eliade nr. 12/colţ cu str. Jean Monet, Sectorul 1″; prin sentinţa civilă nr. 500/16.05.2006 pronunţată de Tribunalul Prahova, Secţia civilă, în dosarul nr. 3127/2006 şi decizia civilă nr. 435/13.12.2006 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia civilă pronunţată în dosarul nr 5425/42/2006, se recunoaște dreptul lui Al României Paul Philippe cu privire la restituirea bunului imobil denumit generic „Imobilul situat în Sinaia, str. Th. Aman nr. 2 (fosta 6 Martie)”; prin sentinţa civilă nr.679/20.06.2006 pronunţată de Tribunalul Prahova, Secţia civilă, în dosarul nr. 3128/2006 și decizia civilă nr. 4792/9.07.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, Secţia civilă și de proprietate intelectuală în dosarul nr. 6322/42/2006, se recunoaște dreptul lui Al României Paul Philippe cu privire la restituirea bunului imobil denumit generic „Imobilul situat în Sinaia, str. Pictor Luchian nr.5″; prin decizia civilă nr.3378/14.06.2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Secţia I-a civilă în dosarul nr. 3878/2/2012, se recunoaşte dreptul lui Al României Paul Philippe de a solicita restituirea bunurilor moştenite de la Regele Carol al II-lea, chiar dacă la data notificărilor era în viață tatăl sau, Carol Mircea Grigore.

Or, niciunul dintre aceste imobile nu face obiectul cercetărilor în prezenta cauză, motiv pentru care aspectele asupra cărora s-a statuat prin aceste hotărâri nu au caracter de chestiune prealabilă, în sensul art.52 alin.3 C.pr.pen.

II. 1. Cu privire la criticile formulate de Ministerul Public şi apelanţii inculpaţi Truică Remus, Al României Paul Philippe, Andronic Dan Cătălin și Mateescu Lucian Claudiu referitoare la constatarea nulității absolute a interceptărilor convorbirilor și comunicărilor telefonice efectuate în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise de judecătorul de drepturi și libertăți, precum și a interceptărilor convorbirilor și comunicărilor telefonice realizate în baza unor mandate de siguranță națională, cu consecinţa excluderii lor din ansamblul probator

Analiza cererilor de înlăturare a mijloacelor de probă rezultate din interceptarea comunicaţiilor efectuată în baza unor mandate de siguranţă naţională emise în temeiul Legii nr.51/1991 are ca punct de plecare considerentele Deciziei nr.91/2018 a Curţii Constituţionale, potrivit cărora “dispoziţiile legii privind securitatea naţională nu conferă calitatea de probă/mijloc de probă datelor şi informaţiilor rezultate din activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, autorizate potrivit Legii nr.51/1991. Doar dispoziţiile art.139 alin.3 din C.pr.pen. ar putea conferi calitatea de mijloc de probă înregistrărilor rezultate din activităţi specifice culegerii de informaţii, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991, iar nu dispoziţiile art.11 lit. d din Legea nr.51/1991”.

Făcând trimitere la aceste considerente, prima instanţă a reţinut că, întrucât dispoziţiile art.139 alin.3 din C.pr.pen. sunt în vigoare şi nu au fost declarate neconstituţionale, ele constituie baza pentru reţinerea ca mijloace de probă în procesul penal a înregistrărilor efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională.

Înalta Curte reţine că, ulterior soluţionării cauzei în primă instanţă (27.06.2019), prin Decizia Curţii Constituţionale nr.55/2020 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art.139 alin.3 teza finală din C.pr.pen. sunt constituţionale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităţilor specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului desfăşurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr.51/1991.

În consecinţă, având în vedere Deciziile Curţii Constituţionale nr.91/2018 şi nr.55/2020, în prezent nu mai există un temei legal pentru valorificarea, ca mijloace de probă în procesul penal, a înregistrărilor efectuate în baza unor mandate de siguranţă naţională, inclusiv în situaţia în care activităţile specifice culegerii de informaţii au fost “desfăşurate cu respectarea prevederilor legale” şi au fost “autorizate potrivit Legii nr.51/1991”.

Având în vedere că deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial, ele produc efecte inclusiv în cauzele pendinte, astfel încât, prin voinţa Curţii Constituţionale, înregistrările efectuate în baza unor mandate de siguranţă naţională nu mai pot fi folosite ca mijloace de probă nici în prezenta cauză.

Excluderea înregistrărilor rezultate din punerea în aplicare a unor mandate de siguranţă naţională este efectul direct al Deciziei Curţii Constituţionale nr.55/2020, care nu a lăsat la latitudinea instanţei de judecată să facă vreo apreciere asupra legalităţii emiterii acestora, ci a impus excluderea lor dintre mijloacele de probă care pot fi folosite în cadrul unui proces penal, lipsind practic de efecte, în privinţa acestor înregistrări, şi disp. art. 97 alin.2 lit. f C.pr.pen., potrivit cărora, în procesul penal, proba poate fi obţinută “prin orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege.”

Aşadar, excluderea acestor înregistrări nu este consecinţa constatării vreunei nulităţi (lucru care nici nu ar fi posibil, câtă vreme aceasta este o sancţiune care se aplică unor acte întocmite de organele judiciare în cadrul unui proces penal), ci efectul direct al deciziei Curţii Constituţionale nr.55/2020, care este echivalentul unei legi, în sensul avut în vedere de art.97 alin.2 lit. f C.pr.pen.

Prin urmare, deşi instanţa de fond, ca şi inculpaţii au avut acces, în condiţiile respectării legislaţiei privitoare la protecţia informaţiilor clasificate, inclusiv la încheierile care au stat la baza emiterii acestor mandate, iar o parte din acestea au fost emise şi în baza temeiului prevăzut în art.3 lit. l din Legea nr.51/1991 care nu a fost declarat neconstituţional, intervenirea Deciziei Curţii Constituţionale nr.55/2020 după data pronunţării hotărârii apelate, care a declarat neconstituţionale prevederile art.139 alin.3 C.pr.pen., impune excluderea înregistrărilor convorbirilor obţinute în baza mandatelor de siguranţă naţională, ca efect direct al acestei decizii, instanţa de judecată fiind pusă în imposibilitatea de a le cenzura sub aspectul legalităţii şi, prin aceasta, de a le valorifica din punct de vedere probator în cadrul prezentului proces penal.

În aceste condiţii, Înalta Curte nu va mai analiza critica Ministerului Public referitoare la reţinerea de către prima instanţă a unei valori probatorii reduse a interceptărilor efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională.

În privința legalității mijloacelor de probă a interceptărilor convorbirilor și comunicărilor telefonice, obținute în perioada 10.11.2015 – 09.12.2015, în baza mandatelor de supraveghere tehnică potrivit C.pr.pen., Înalta Curte constată că aspectele invocate de inculpați au făcut obiectul verificărilor în procedura de cameră preliminară și până la acest moment nu au intervenit modificări legislative ori aspecte ce țin de constituționalitatea normei procedurale aplicabile la momentul obținerii lor, care să impună o analiză de către instanța de apel. Mai mult, se observă că aceste interceptări nici nu au fundamentat soluția pronunțată în cauză de instanța de fond. 

2. Cu privire la criticile formulate de apelanţii inculpaţi Andronic Dan Cătălin și Mateescu Lucian Claudiu referitoare la nulitatea absolută a perchezițiilor informatice

Aspectele privind legalitatea administrării probei constând în percheziția informatică realizată asupra suporturilor aparținând inculpatului Andronic Dan Cătălin au făcut obiectul analizei în procedura de cameră preliminară, prin prisma sancțiunii nulității relative astfel cum era reglementată la acel moment, sens în care s-a apreciat că nu se impune înlăturarea ei din ansamblul probator, criticile inculpatului vizând aspecte de nelegalitate ce țin de încălcarea prevederilor art.168 alin.11 C.pr.pen. (referitoare la prezența inculpatului la efectuarea percheziției).   

În privinţa criticilor de nelegalitate formulate de inculpaţii Andronic Dan Cătălin și Mateescu Lucian Caludiu, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că sintagma “competența organelor de urmărire penală” la care se referă art. 281 alin. 1 lit. b C.pr.pen., vizează normele atributive de competență după materie și calitatea persoanei a organelor de urmărire penală, enumerate limitativ în conținutul art. 55 alin. 1 și 3 C.pr.pen., respectiv a procurorului și organelor de cercetare penală (ale poliției și ofițerii de poliție judiciară), și nu cele referitoare la competența specialiștilor chemați să ofere sprijin tehnic organelor de urmărire penală în realizarea anumitor activități procedurale (cum este cazul specialistului în domeniul informatic). 

Ca atare, efectuarea percheziției informatice fără a fi prezent un specialist IT sau un ofițer de poliție specializat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 168 alin. 12 C.pr.pen., nu poate fi sancționată cu nulitatea absolută, având în vedere că specialistul nu face parte din organele de urmărire penală la care se referă dispozițiile art.281 alin. 1 lit. b C.pr.pen. (cu referire la mențiunile din adresa emisă de DNA- Serviciul Teritorial Brașov din data de 21.03.2019 invocată de apărare). Cum sancțiunea ce intervine este cea a nulității relative, nulitatea mijlocului de probă a percheziției informatice efectuate în cursul urmăririi penale, încuviințată de judecătorul de drepturi și libertăți prin încheierea nr. 9/MSP/15.12.2015, ar fi putut fi invocată cel mai târziu în procedura de cameră preliminară în condițiile dovedirii vătămării care nu ar fi putut fi înlăturată în alt fel.

 Or, așa cum s-a arătat niciunul dintre cei doi inculpați nu au invocat în procedura de cameră preliminară aspecte care să atragă incidența sancțiunii nulității absolute, reglementată de art.281 alin. 1 lit. b C.pr.pen., iar o interpretare extensivă a dispozițiilor exprese și limitative din conținutul art. 55 C.pr.pen., astfel cum se susține de apărare, nu este posibilă. Ca atare, susținerile inculpaților sub acest aspect sunt neîntemeiate și nu pot conduce la înlăturarea probelor și a mijlocului de probă prin care acestea au fost obținute, respective a documentelor, a corespondenței electronice purtate de inculpați, informațiilor obținute și procesului verbal de efectuare a percheziției informatice.

În ceea ce privește probele obținute în urma acestor percheziții informatice se constată, contrar susținerilor apărării, că ele au fost ridicate și analizate de specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov, în prezența apărătorilor aleși, care au realizat activitățile de căutare și copiere a dispozitivelor electronice după cuvinte cheie indicate de procuror, astfel cum rezultă din notele depuse la instanța de fond la data de 9 mai 2019, prin care Parchetul a prezentat în detaliu cum s-au obținut aceste date informatice. 

În concluzie, raportat la toate aceste considerente, în analiza acuzaţiilor aduse inculpaților în prezenta cauză, Înalta Curte nu va avea în vedere interceptările efectuate în baza mandatelor de siguranță națională și procesele verbale de redare a acestor interceptări, soluţia urmând a fi fundamentată pe celelalte mijloace de probă administrate, respectiv declaraţiile inculpaților/suspecțiilor, declaraţiile martorilor, înscrisurile aflate la dosar, rapoartele de expertiză şi de constatare tehnico-ştiinţifică, datele și informațiile ce rezultă din perchezițiile informatice și domiciliare (inclusiv cele de la sediile cabinetelor de avocatură și birouri notariale), precum şi convorbirea în mediu ambiental realizată la domiciliul inculpatului Al României Paul Philippe.

III. Cu privire la criticile formulate de Ministerul Public şi apelanţii inculpaţi Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei și Mateescu Lucian Claudiu în legătură cu infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat 

Examinând criticile formulate de Ministerul Public și de apelanții inculpați Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei și Mateescu Lucian Claudiu, raportat la aspectele reținute de instanța de fond și ansamblul probator administrat în cauză, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate, în parte. susținerile Parchetului și, ca neîntemeiate, argumentele invocate de apărătorii inculpaților, pentru considerente ce vor fi arătate în continuare. 

În urma reexaminării actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte observă că instanța de fond în aprecierea stării de fapt reținute în actul de sesizare, a analizat trunchiat și în mod separat activitatea derulată de inculpați, prin prisma existenței infracțiunilor de corupție şi asimilate lor, și doar prin raportare la constatarea întrunirii elementelor constitutive ale acestora a făcut aprecieri asupra elementelor ce țin de grupul infracțional organizat și activitatea derulată de inculpați în cadrul acestuia, ajungând în mod eronat la concluzia că acțiunile lor nu se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, în modalitatea constituirii și aderării. 

În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptelor, se constată că în actul de sesizare se menționează că scopul constituirii grupului infracțional organizat a constat în dobândirea întregii averi revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, în temeiul legilor speciale de retrocedare a proprietăților (Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005), prin comiterea unor infracțiuni de corupție sau asimilate acestora. Având în vedere că pentru o parte dintre inculpații care au constituit grupul infracțional organizat (Truică Remus, Roșu Robert Mihăiță) s-a dispus trimiterea în judecată și pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, infracțiune care intră în scopul grupului infracțional organizat și ale cărei limite de pedeapsă sunt mai mari de 10 ani închisoare, se impune a fi reținută forma agravată a infracțiunii, reglementată în conținutul alin.2 al normei de incriminare.  

Prin urmare, apreciind ca fiind întemeiată solicitarea Parchetului, Înalta Curte, ca urmare a admiterii apelulului declarat de acesta şi a rejudecării cauzei, urmează a dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor reținute în sarcina inculpaților Truică Remus, Roșu Robert Mihăiță, Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz, Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei și Mateescu Lucian Claudiu prin rechizitoriu din infracțiunea prev. de art.367 alin.1 C.pen. în infracțiunea prevăzută de art.367 alin.1 și 2 C.pen.  

 Pornind în analiza criticilor formulate de Parchet de la interpretarea dată de instanța de fond acțiunilor desfășurate de inculpați în realizarea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, se impun a fi făcute câteva precizări de ordin teoretic în legătură cu conținutul normei de incriminare.   

În conținutul art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, era incriminată ca infracțiune iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, reglementare care se regăseşte şi în noua codificare penală, în prevederile art.367 alin.1, fără modificări esențiale sub aspectul elementelor ce conturează conținutul constitutiv al infracțiunii și latura subiectivă, fiind stabilite limitele de pedeapsă  mai reduse.

Norma de incriminare anterioară, prin art.2 lit.a din Legea nr.39/2003, a definit noţiunea de grup infracţional organizat ca fiind acel grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Prin infracţiune gravă, se înţeleg, în sensul legii, faptele expres şi limitativ enumerate în art.2 lit.b din norma specială, precum şi orice altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii, al cărei minim special este de cel puţin 5 ani.

În noua reglementare – art.367 C.pen., infracţiunea ce intră în scopul grupului infracţional are un sens mai larg, respectiv orice infracţiune poate constitui scopul pentru care grupul a fost constituit, fiind eliminată condiţia obţinerii unui beneficiu material sau financiar, fără ca prin eliminarea acestei cerinţe să se considere că noua dispoziţie legală a înlăturat vreun element de care depinde caracterul penal al faptei sau forma de vinovăţie, ci doar a lărgit sfera grupului infracţional organizat. 

Referitor la infracţiunea prevăzută de art.7 din Legea nr. 39/2000, incriminată în prezent în art.367 C.pen. se poate constata că aceasta presupune  existenţa a minim trei persoane, indiferent de modalitatea în care au contribuit la săvârşirea infracţiunii în realizarea laturii obiective, respectiv iniţiere, constituire, aderare sau sprijinire.

Ca şi cerinţe, grupul infracţional trebuie să fie structurat, să existe pentru o perioadă şi să acţioneze, în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni. Conceptul de „structură determinată” folosit de legiuitor porneşte de la o coordonare în plan vertical a grupării constituite, caracterizată printr-o ierarhie clară, în care liderul dă ordine, directive infracţionale, iar membrii le execută, acţiunile fiind convergente în îndeplinirea obiectivelor comune tuturor celor ce compun grupul.

Înalta Curte observă că o faptă concretă poate să atragă răspunderea penală dacă poate fi încadrată în tiparul stabilit de norma de incriminare. Premisa esențială pentru examenul de tipicitate o constituie identificarea elementelor prin prisma cărora se analiza concordanța dintre fapta comisă de inculpat și modelul descris de legiuitor în norma de incriminare. În consecință, tipicitatea reprezintă corespondența dintre fapta concret săvârșită de o persoană și modelul abstract construit de legiuitor în norma de incriminare.

Pluralitatea constituită a fost incriminată prin art.7 din Legea nr.39/2003 şi art.367 C.pen. ca infracțiune, în considerarea periculozității sale, decurgând din chiar scopul grupării, și anume, săvârșirea de infracțiuni. Pentru existența faptei este, așadar, suficient ca infracțiunea să fi fost planificată și nu efectiv comisă, astfel că legiuitorul incriminează și actele de pregătire care iau forma inițierii grupului infracțional organizat. Dacă infracțiunea ce intră în scopul grupării a fost însă efectiv comisă, va exista un concurs de infracțiuni între grupul infracțional organizat și respectiva infracțiune ce a intrat în scopul grupării.

Acţiunea de constituire, ca variantă alternativă a elementului material în conţinutul normei de incriminare, implică asocierea efectivă, în scopul de a fiinţa în timp şi de a pregăti, organiza şi duce la îndeplinire săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni, fiecare membru urmând să se supună unei discipline interne şi anumitor reguli privind ierarhia, rolurile şi planul de activitate.

Aderarea la grupul infracţional organizat presupune exprimarea consimţământului expres sau tacit al unei persoane de a face parte, de a deveni membru al unei astfel de structuri, prin urmare, nu este necesar ca cel care aderă să participe în mod direct la activitatea infracţională a grupului, însă, acesta trebuie să cunoască rolul pe care îl va îndeplini în cadrul asocierii şi modul în care se va subordona celorlalţi membri.

Sprijinirea presupune furnizarea de asistenţă, informaţii, sfaturi membrilor grupului infracţional organizat de către o persoană care nu face parte din acesta, putând consta în orice contribuţie de natură să înlesnească activitatea asocierii sau să ajute în orice mod la existenţa acesteia, indiferent dacă susţinerea este de natură materială sau morală. 

În ambele variante normative (art.7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 367 alin. 2 C.pen.), sub aspectul laturii subiective, infracţiunea se poate comite numai cu vinovăţie sub forma intenţiei directe.

Pornind de la aceste consideraţii de ordin teoretic, instanţa de control judiciar reţine că scopul pentru care grupul infracțional organizat s-a constituit a și fost realizat, dovadă fiind faptul că după cumpărarea drepturilor inculpatului Al României Paul Philippe, acțiunile realizate de membrii grupului prin traficarea influenței, oferirea unor sume de bani/alte avantaje materiale sau determinarea unor funcționari sau autorități de a semna ori întocmi documente, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, au condus la obținerea de către cumpărătorul de influență a bunurilor pentru care acesta a solicitat retrocedarea şi punerea în posesie (Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa), deși, în realitate, nu aparțineau antecesorului său, cât și la obținerea unor beneficii pentru membrii grupării, urmare vânzării celor două imobile către terțe persoane. 

Astfel, raportat la aspectele de fapt ce rezultă din materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, Înalta Curte apreciază, contrar opiniei instanţei de fond, că activităţile desfăşurate de inculpaţii Truică Remus, Roșu Robert Mihăiță, Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz, Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei și Mateescu Lucian Claudiu, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare, se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat (în modalitățile normative ale constituirii și a aderării), prevăzută de art. 367 alin. 1 și 2 C.pen. (prin schimbarea încadrării juridice).

Referitor la activitatea infracțională desfășurată de inculpații Truică Remus, Roșu Robert Mihăiță, Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz, Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei și Mateescu Lucian Claudiu, Înalta Curte, față de probatoriul administrat în ambele etape procesuale (urmărire penală, judecata în fond și apel), îşi însuşeşte argumentele de fapt şi de drept reţinute prin actul de sesizare și constată că instanța de fond a interpretat în mod trunchiat și prin raportare la elementele constitutive ale infracțiunilor de corupție/asimilate acestora acțiunile întreprinse de inculpați în realizarea scopului pentru care grupul a fost constituit, fapt ce a condus la aprecierea eronată a probelor și stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută prin rechizitoriu. 

Prin actul de sesizare întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcţia Naţională Anticoruptie, Serviciul Teritorial Brașov, în sarcina inculpaților s-a reținut, printre altele, și comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art.367 alin. 1 C.pen., constând în aceea că, începând cu luna noiembrie 2006, inculpații Truică Remus, Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz și Roșu Robert Mihăiță au constituit un grup infracțional organizat, care a acționat în perioada 2006-2013, la care au aderat inculpații Marcovici Marius Andrei (în anul 2007), Moshe Agavi (în anul 2007), Andronic Dan Cătălin (în anul 2007) și Mateescu Lucian Claudiu (în anul 2011), scopul grupului fiind dobândirea întregii averi revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, în temeiul legilor speciale de retrocedare a proprietăților (Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005), prin comiterea unor infracțiuni de corupție sau asimilate acestora (oferirea de bunuri/sume de bani persoanelor din cadrul autorităților/instituțiilor deținătoare ale imobilelor sau altor persoane cu influență asupra funcționarilor publici în scopul determinării acestora să acționeze în scopul grupului, complicitate la săvârșirea de către aceste persoane a infracțiunii de abuz în serviciu prin punerea la dispoziție ori semnarea unor înscrisuri) și traficarea influenței în mod real asupra funcționarilor publici ce aveau atribuții legate de retrocedarea şi punerea în posesie a unor bunuri.

Deși se reține că activitatea de constituire a grupului infracțional organizat      s-a realizat de inculpații Truică Remus, Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz și Roșu Robert Mihăiță la momentul încheierii contractului de cesiune de drepturi (1.11.2006) între Al României Paul Philippe și SC Reciplia SRL, reprezentată de inculpatul Truică Remus, din probele administrate rezultă că cei care au constituit grupul au desfășurat și activități premergătoare acțiunii de constituire.

Astfel, în perioada septembrie-octombrie 2006, chiar dacă nu s-a putut  stabili cu exactitate momentul realizării lor, între inculpații Truică Remus, Tal Silberstein, Steinmetz Benyamin și alte persoane (ce au calitatea de inculpați sau martori în prezenta cauză) au avut loc întâlniri și s-au purtat mai multe discuții, în cadrul cărora s-a stabilit că obținerea drepturilor de la cumpărătorul de influență este o afacere profitabilă și s-au luat în considerare acțiunile ce ar putea fi întreprinse în scopul dobândirii bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul, cu referire la posibila exercitare a influenței asupra unor funcționari care au putere de decizie în retrocedare lor (fără a se face însă dovada că și ceilalți coinculpați au fost prezenți la momentul efectuării promisiunilor de către inculpatul Truică Remus cumpărătorului de influență), la resursele financiare necesare unor asemenea acțiuni și la modalitatea încheierii contractului cu Al României Paul Philippe, respectiv prin intermediul societății Reciplia SRL, al cărei unic asociat era Reciplia LTD. 

 Încheierea contractului prin intermediul SC Reciplia SRL conferea inculpaților Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin anonimatul în raporturile cu Al României Paul Philippe, dar și cu terțele persoane, în legătură atât cu calitatea de asociați în societățile offshore care reprezentau acționariatul Reciplia LTD, unicul asociat al firmei Reciplia SRL, cât și cu interesul lor în cumpărarea drepturilor și, în final, în dobândirea și obținerea unor profituri uriașe din vânzarea bunurilor revendicate de cumpărătorul de influenţă.

În legătură cu demersurile realizate de inculpații Truică Remus, Tal Silberstein şi Benyamin Steinmetz în intervalul septembrie-octombrie 2006, se constată că, după încercarea, fără rezultat, în perioada 2005 – august 2006, a inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela de a obține restituirea efectivă a bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe, printre care și Pădurea Snagov, la solicitarea și presiunile exercitate de acesta din urmă, care dorea obținerea unor venituri mari și imediate, date fiind dificultățile financiare în care se afla la acel moment (pierderea unui proces la Londra unde fusese obligat la despăgubiri de ordinul milioanelor de euro), aceasta a încercat să găsească oameni puternici din punct de vedere financiar și mai bine ancorați în lumea politică care puteau să îl ajute în obținerea bunurilor revendicate și pentru care depusese mai multe cereri de retrocedare sau punere în posesie (în cazul pădurii Snagov). În acest context, l-a contactat pe martorul Dimofte Radu, cunoscut om de afaceri  interesat de proiecte imobiliare și, ulterior, pe Truică Remus, care aflase despre bunurile revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe cu ocazia negocierii unui antecontract de vânzare cumpărare pentru o suprafață de 2 ha teren din Pădurea Snagov ce se învecina cu imobilul proprietatea sa (negocierile fiind purtate de acesta cu Păvăloiu Nela, reprezentant al SC Ilko Star).  

De menționat este faptul că între inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, în calitate de reprezentant al SC Ilko Star SRL, și inculpatul Al României Paul Philippe s-a încheiat, la data de 30.10.2005, un contract de mandat prin care societatea se obliga să acorde asistență de specialitate în procedurile de restituire a bunurilor inițiate de cesionar, în schimbul unui procent din suma obținută din vânzarea imobilelor sau a unei cote părţi în natură din acestea (filele 27-28, vol.70 d.u.p.). Ulterior, un contract cu același obiect și aceleași obligații a fost autentificat la notarul public Maria Magdalena Terovan, sub nr. 5 din 13.01.2006 (filele 29-33, vol.70 d.u.p.) prin care plata mandatarului a fost stabilită la valoarea de 30% din prețul de vânzare al bunurilor recuperate, contract modificat prin două acte adiționale, autentificate la același notar (filele 56-57, vol.70 d.u.p.), în baza cărora au fost încheiate, ulterior, antecontractele de vânzare-cumpărare a unor părți din bunurile a căror retrocedare s-a solicitat, corespunzătoare procentului de 30%. 

Martora Cuniță Mihaela a arătat că a fost împreună cu Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela la o întâlnire cu Dimofte Radu, la hotelul Howard Johnson, întrucât aceasta intenționa să cedeze drepturile lui Al României Paul martorului Dimofte Radu, despre care a auzit că este interesat să cumpere astfel de drepturi, acesta din urmă venind la întâlnire împreună cu omul său de încredere, un consilier juridic al cărui nume nu și-l amintește, dar și-l reprezintă ca fiind „plinuț și cu ochelari”. Totodată, a mai precizat că a prezentat martorului Dimofte și consilierului juridic care îl însoțea dosarele întocmite până la acel moment, stadiul procedurilor și actele pe care le avea, urmând ca acestea să fie analizate de cei doi pentru a lua o decizie, însă după vreo două săptămâni a aflat de la Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela că Dimofte nu era interesat. Știe că după acest moment, în toamna anului 2006, Păvăloiu a început discuțiile cu Truică Remus, dar nu cunoaște când au fost finalizate acestea.

La rândul său, martorul Radu Dimofte a arătat că a cunoscut-o pe Păvăloiu Nela (în prezent Ignatenko) în anul 2006, când a venit la Andrei Bejenaru, consilierul său, fiind trimisă de cineva de la Snagov, un domn Mușat, cu o propunere pentru niște drepturi legate de “prințul Paul”, înainte ca Truică Remus să vină cu propunerea lui de afaceri, însă Andrei Bejenaru, după ce a studiat actele, nu a fost de acord și înţelegerea nu s-a realizat.

În declarația din data de 26.02.2016, martorul Bejenaru Andrei confirmă împrejurarea că la biroul său a venit Păvăloiu Nela cu o ofertă de cumpărare de drepturi, împreună cu o listă de bunuri pentru care Al României Paul Philippe a cerut retrocedarea și pentru care a solicitat 2 milioane de euro, întrucât era iminentă dobândirea, sumă apreciată de martor ca fiind prea mare, având în vedere că Păvăloiu nu i-a prezentat vreun act din care să rezulte că “prințul” avea dreptul la retrocedare. Martorul a arătat că a vorbit și cu Dimofte Radu căruia i-a comunicat opinia sa în sensul că “a înnebunit lumea și cer atâți de mulți bani pentru drepturi litigioase fără a se prezenta o minimă documentație în sprijinul acestei solicitări”, afirmație ce vine de la o persoană care avea experiență în domeniul cadastral, pasionată de acest domeniu, astfel cum relevă martorul Dimofte Radu și care infirmă susținerile apărătorilor inculpaților că refuzul încheierii unui acord s-ar fi datorat doar sumei prea mari solicitate, în avans, de inculpatul Al României Paul.

Întrucât nu a găsit o rezolvare pentru solicitările presante ale inculpatului Al României Paul Philippe de a obține bunurile revendicate într-un timp cât mai scurt și, implicit, anumite venituri din vânzarea lor, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela i-a comunicat acestuia că are nevoie de oameni puternici, implicați în mediul politic care să îl ajute în demersurile sale la autorități, sens în care i-a propus o întâlnire cu inculpatul Truică Remus, care s-a și realizat după două, trei zile, pe care l-a prezentat ca fost consilier al lui Adrian Năstase și, la acel moment, consilier al lui Tăriceanu, un baron al localității Snagov, unde deține o casă, şi ca un apropiat al primarului comunei și al lui Sorin Roșca Stănescu.

În fapt, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela l-a cunoscut anterior pe Truică Remus, când a negociat cu acesta, în calitate de mandatar al inculpatului Al României Paul, un antecontract de vânzare cumpărare pentru suprafața de 2 ha teren din Pădurea Snagov, împrejurare în care au discutat și despre bunurile revendicate de cel din urmă. Mai mult, inculpatul Truică cunoștea și situația juridică a terenului de la Snagov, cu referire la faptul că Al României Paul Philippe nu definitivase procedura administrativă de punere în posesie, având în vedere că abia după finalizarea respectivei proceduri și vânzarea imobilului către SC Reciplia SRL, acesta a obținut dreptul de proprietate și asupra celor 2 ha teren.  

Relevante în acest sens sunt și declaraţia inculpatului Al României Paul Philippe (din 23.04.2015, filele 234-245, vol.3 d.u.p.) în care precizează că l-a întâlnit pentru prima dată pe Truică Remus la hotelul Howard Johnson, fiindu-i prezentat de Nela Păvăloiu ca fost consilier al lui Năstase și consilier al lui Tăriceanu în domeniul afacerilor, la acel moment, precum şi depoziţia martorei A României Lia Georgia (din 8.01.2016, filele 179-195, vol.5), în care confirmă cele susținute de soţul său, cu excepţia locului în care s-au cunoscut cu Truică Remus, aspect care nu are, însă, importanţă în dovedirea împrejurărilor factuale privind întrevederea dintre inculpați la un moment anterior semnării contractului de cesiune din data de 1.11.2006 (respectiv al celui din data de 21.09.2006). 

La rândul său, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, în declarația din data de 3.03.2016, a arătat că, în anul 2006, cu câteva luni înainte de încheierea contractului cu Reciplia, s-a realizat o întâlnire între părți, la sediul firmei Ilko Star din Piața Domenii, la care au participat inculpații Remus Truică, Al României Paul Philippe și avocatul Leți Octavian. Totodată, a menţionat că după studierea actelor de către avocat, au avut loc mai multe întâlniri în care s-au negociat condițiile cesiunii, la acestea participând alături de inculpată, martorul Leți Octavian, inculpaţii Truică Remus, Roșu Robert Mihăiță şi Al României Paul, care și-a spus pretențiile, solicitând avansul și semnarea contractului. Și în declarația din fața primei instanţe (25.01.2019) inculpata face vorbire despre faptul că Truică Remus i l-a prezentat în timpul negocierilor pe avocatul Roșu Robert Mihăiță, însă pentru Al României Paul nici nu conta numele avocatului sau firma pentru care acesta lucra.   

Împrejurarea că au avut loc întâlniri între inculpații Truică Remus, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și Roșu Robert Mihăiță este confirmată și de martorul Aparaschivei Cristian Relu, care în declarațiile date (în 9.03.2016 și 16.07.2020), a precizat că între cei trei exista un adevărat “circuit”, că l-a dus pe Truică Remus la mai multe întâlniri cu Păvăloiu Nela în Piața Domenii la o sală de fitness unde, știe de la Truică, se discuta despre terenurile lui Al României Paul Philippe. Martorul a arătat atât în fața instanței de fond, cât și a instanței de apel că a fost certat cu Truică Remus la sfârșitul anului 2006 sau începutul anului 2007, însă știe că la acel moment nu se semnase contractul, prin urmare, depozițiile martorului nu pot fi înlăturate ca fiind necorespunzătoare adevărului, astfel cum se solicită apărătorii inculpatului Roșu Robert Mihăiță. 

În continuare, inculpatul Truică Remus a luat legătură cu Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin cărora le-a expus propunerea făcută de Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela de a cumpăra drepturile inculpatului Al României Paul Philippe, printre bunurile revendicate fiind și Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, propunere ce a fost agreată de cei doi inculpați. Prezentarea proiectului de către inculpatul Truică Remus este confirmată de toți inculpații, care și-au justificat acțiunile prin prisma interesului lor în dezvoltarea unor proiecte imobiliare în România, dar care nu sunt susținute de probele administrate, având în vedere că SC Reciplia SRL nu a desfășurat niciun proiect imobiliar în perioada de referință și nici ulterior acestui moment.  

În acest sens, din probele administrate în cauză rezultă că, în demersurile efectuate de inculpații Truică Remus, Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin pentru a constata dacă Al României Paul Philippe este îndreptăţit să revendice acele bunuri și care ar fi modalitatea de obținere a acestora, s-a solicitat societății de avocatură Țuca, Zbârcea și Asociații, unde își desfășura activitatea inculpatul Roșu Robert Mihăiță, întocmirea unui raport de due diligence. Acest aspect nu a fost negat de niciunul dintre inculpați, însă și-au justificat demersul ca fiind unul obișnuit în condițiile încheierii unei tranzacții pentru a cunoaște situația reală a bunurilor pentru care urmau să cumpere drepturile (declarațiile inculpaților Truică Remus, filele 94-99, vol.3 d.u.p., filele 41-47, vol.7 ds.inst.fd., filele 141-144, fil.205-207, vol.7 ds.inst.apel; Tal Silberstein, fil.113-119, vol.25 ds.inst.fd. și Steinmetz Benyamin, filele 141-152, vol.23 ds.inst.fd.).

Ceea ce trebuie subliniat în legătură cu realizarea acestui raport este faptul că a fost întocmit de către avocații din cadrul societății Ţuca, Zbârcea și Asociații (denumită în continuare TZA) la solicitarea BSG-Benny Steinmetz Group, adresată prin intermediul avocatului David Barnett, justificat de încheierea unei tranzacții privind retrocedarea unor bunuri ce au aparținut antecesorilor lui Al României Paul Philippe, astfel cum rezultă din declarațiile martorului Zbârcea Gabriel Ionel (filele 454-46, vol.7 d.u.p. și declarația din 2 martie 2018), care a primit solicitarea pe mail, transmiţând-o mai departe partenerilor săi și departamentului litigii, coordonat de Roșu Robert Mihăiță. 

Ca atare, solicitarea reprezentantului BSG – Benny Steinmetz Group, grup de firme ce aparținea lui Steinmetz Benyamin, a fost făcută în luna septembrie 2006, fapt ce dovedește că între inculpații Truică Remus și Al României Paul Philippe au avut loc întâlniri și anterior încheierii tranzacției, în cadrul cărora au fost discutate detalii privind contractul de cesiune de drepturi, aspecte comunicate de Truică și inculpaților Tal Silberstein şi Steinmetz Benyamin, care l-au împuternicit la 14.09.2006 să reprezinte SC Reciplia SRL în raporturile cu cumpărătorul de influenţă. 

Sub acest aspect se constată că, la data de 21.09.2006, a fost încheiat un contract privind transmiterea unor drepturi cu privire la bunurile imobile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietății, între ASR Al României Paul Philippe și SC Reciplia SRL, semnat din partea cesionarului de Truică Remus și care poartă semnătura inculpatului Roșu Robert Mihăiță în calitate de avocat care a întocmit actul, a verificat identitatea părților și certificat data  încheierii actului (filele 431-492, vol.30 d.u.p.). 

Astfel, potrivit depozițiilor martorului Zbârcea Gabriel Ionel din cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești (filele 454-460, vol.7 d.u.p. și filele 40-43, vol.30 ds.inst.fond), în luna septembrie 2006 acesta a fost contactat de Truică Remus pentru a organiza o întâlnire cu privire la un potențial proiect imobiliar care avea legătură cu un contract de cesiune drepturi încheiat cu Al României Paul Philippe, întâlnire la care au participat David Barnett din partea companiei BSG, Beny Steinemtz Group, Remus Truică, Roșu Robert Mihăiță și Dragoș Apostol, iar, după această întâlnire, a primit acest contract de la David Barnett pe care l-a trimis colegilor săi Roșu Robert Mihăiță și, posibil, și lui Dragoș Apostol. 

În legătură cu acest aspect, martorul Apostol Dragoș Ștefănel (25.05.2018, filele 9-12, vol.33 ds. inst. fond) a arătat că, la 20.09.2006 a primit de la coordonatorul său Borbely Dan, pe mail, o formă a contractului ce a fost semnat la data de 21.09.2006, pentru a verifica clauzele contractuale, i s-a cerut să facă unele amendamente care să îl protejeze pe clientul firmei, cu mențiunea expresă a clientului de a nu se interveni pe contract într-o manieră profundă care să repună în discuție anumite aspecte, dat fiind că negocierile s-au făcut între părți și s-a ajuns deja la un acord comercial, împrejurare în care nu se dorea tergiversarea încheierii contractului datorită unor eventuale amendamente. În acest context, analizând clauzele contractului, care era unul complex, martorul a constatat existența unor redactări deficitare în descrierea bunurilor, inexistența unor mecanisme care să reglementeze situația unor cesiuni anterioare, faptul că nu existau garanții satisfăcătoare pe care cedentul să le dea cesionarului cu privire la validitatea drepturilor ce făceau obiectul cesiunii. Astfel, a propus realizarea unui audit juridic asupra drepturilor care făceau obiectul contractului de cesiune și introducerea clauzei ca în cazul unui rezultat nesatisfăcător al raportului, cesionarul să poată denunța unilateral contractul. Semnarea contractului s-a făcut la sediul TZA, fiind prezenți martorul, avocatul Leți Octavian, Truică Remus, care avea o procură de reprezentare din data de 14.09.2006, și Al României Paul Philippe. În legătură cu realizarea raportului de due diligence, acesta a arată că pentru bunurile din cele două loturi pe care le-a analizat, titlul de proprietate era dovedit, însă au existat rezerve pe care le-a menționat în raport, cum era firesc în astfel de situații, generate de lipsa unor documente care să confirme regimul juridic al terenului  (intravilan sau extravilan), deși a presupus că este intravilan, cu referire la un lot din Ferma Băneasa, la care, față de nota informativă a unui fost administrator sechestru, exista un semn de întrebare legat de dreptul de creanță al regelui Carol al II-lea, iar dacă acest lucru s-ar fi confirmat, atunci exista incertitudine și cu privire la validitatea titlului lui Carol al II-lea.

 În același sens, martora Pereș Alexandra Iulia, avocat în cadrul TZA, în declarația dată în fața instanței de fond (filele 6,7, vol.33 ds. instanţă fond), a precizat că primul contract din 21.09.2006 nu a fost încheiat la sediul firmei de avocatură, că s-a cerut celor de la firmă să facă doar modificări absolut necesare, dar nu pe fondul contractului, fiind cerința clientului, întrucât exista deja o înțelegere agreată de părți, adică doar dacă se constată erori materiale. Martora a participat la elaborarea raportului de due diligence, însă în legătură cu Pădurea Snagov se stabilise deja prin hotărâri judecătorești că Al României Paul Philippe era persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate.  

Aspectele relatate de martori vin să confirme împrejurarea că între părți au existat negocieri, anterior datei de 21.09.2006, dovadă fiind și împuternicirea pe care Truică a primit-o încă din 14.09.2006 de la reprezentanții SC Reciplia SRL și faptul că ar fi existat un draft de contract pe care nu puteau aduce modificări profunde, întrucât se ajunsese la o înțelegere între părți. De altfel, în contractul semnat la 21.09.2006, la sediul TZA, nu au fost operate modificări, nici cele la care martorul Apostol Dragoș Ștefănel face referire, respective clauza de reziliere unilaterală de către cesionar în situația unui raport de audit nesatisfăcător, având în vedere că părțile perfectaseră deja o înțelegere asupra căreia oricum nu s-ar fi revenit, întrucât acesta era chiar voința clientului. 

Din declarațiile martorului Leți Octavian (filele 181-188, vol.7 d.u.p, 130-132 dos. inst. fond și 130-132, vol.9 dos. inst. apel), rezultă că acesta a participat la negocierile preliminare între Truică Remus și Al României Paul Philippe, însă nu a redactat contractul de cesiune de drepturi, parte de care s-a ocupat firma de avocatură TZA care a reprezentat interesele Reciplia, predând, ulterior, acesteia toate dosarele privind demersurile realizate în baza colaborării cu firma lui Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, în luna noiembrie 2006, la solicitarea lui Al României Paul Philippe. 

Din declarațiile inculpatului Al României Paul Philippe nu rezultă împrejurările în care s-ar fi semnat sau s-ar fi întocmit contractul din 21.09.2006, însă acesta a arătat că au existat negocieri cu privire la respectivul contract, de redactarea căruia s-au ocupat cei de la TZA, respectiv inculpatul Roșu Robert Mihăiță. 

Prin urmare, în contextul în care la sediul TZA s-a primit un draft de contract de cesiune de drepturi, în condițiile prezentate de martorii Zbârcea Gabriel Ionel, Apostol Dragoș Ștefănel și de către inculpatul Roșu Robert Mihăiță, solicitarea lui David Barnett din partea companiei BSG, Beny Steinemtz Group, și a lui Remus Truică de a se verifica conținutul contractului ar fi fost justificată numai dacă se dorea o formă juridică legală și clauze care să apere clientul de eventuale riscuri ce ar fi rezultat dintr-o redactare defectuoasă a actului. Or, așa cum s-a arătat, nu s-a permis nicio modificare profundă a acestuia, ci doar pentru eventuale erori materiale de redactare.

 Ca atare, din probele administrate, rezultă cu certitudine că inculpatul  Roșu Robert Mihăiță a întocmit contractul datat 21.09.2006 și l-a certificat în conformitate cu art.3 alin.1 teza a III-a lit.c din Legea nr.51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, sub aspectul datei, identității părților și conținutului său. Prin aceste activităţi, inculpatul Roșu Robert Mihăiță nu a acționat în baza unor relații client – avocat, ci a efectuat acte specifice funcționarului public, prin urmare, nu era necesar să existe un contract de asistență juridică între părți, cum, de altfel, nici nu exista la acel moment, fiind purtate discuții la nivelul casei de avocatură TZA cu inculpatul Truică Remus, în vederea unei colaborări viitoare. 

Revenind la raportul de due diligence solicitat de către BSG (Beny Steinmetz Group) și efectuat de către avocații din cadrul TZA, se constată că în conținutul acestuia se face vorbire despre existența unor impedimente de ordin juridic în legătură cu bunurile ce fac obiectul contractului încheiat la data de 21.09.2006 (astfel, dacă bunul solicitat la retrocedare nu figurează în Decretul 38/1948 privind exproprierea bunurilor Casei Regale nu se poate stabili dacă Carol al II-lea mai avea calitate de persoană expropriată; termenul de depunere a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 247/2005 a expirat la data de 30.11.2005, dată la care Carol Mircea Grigore trăia și, prin urmare, doar acesta era persoană îndreptățită la reconstituire potrivit legii speciale; în situația în care Carol Mircea Grigore nu a depus nicio notificare în termen legal, orice cerere înregistrată de Al României Paul Philippe în nume propriu poate fi respinsă ca fiind formulată de o persoană neîndreptățită, întrucât hotărârea Tribunalului de la Lisabona nu era recunoscută la acel moment și exista riscul unei soluții nefavorabile), împrejurări care, date fiind investițiile preconizate și pretins a fi făcute în derularea contractului de cesiune de reprezentanții societății Reciplia SRL, peste 20 milioane de euro, ar fi impus mai multă prudență din partea lui Truică Remus, Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin dacă scopul raportului de audit juridic ar fi fost acela de a le oferi informații prealabile, în raport de care să decidă asupra tranzacției ce urma să se încheie la 1.11.2006, și nu doar acela de a identifica punctele nevralgice ce urmau a fi “rezolvate” de membrii grupului după momentul constituirii.  

Concluziile raportului de audit judiciar au fost prezentate de Roșu Robert Mihăiță inculpaților și colaboratorilor din cadrul firmei de avocatură sau altor persoane indicate de Truică Remus, cum este cazul martorului Bejenaru Andrei Mihai, care a arătat, însă, că nu își amintește ce opinie a exprimat şi că doar a verificat actele depuse în procedurile privind Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, constatând cu acest prilej că cererile formulate nu erau însoțite de documentele necesare, aspect pe care l-a comunicat inculpatului Roșu Robert Mihăiță (declarația din 26.02.2016). 

Referitor la concluziile raportului, martorii Gavrilă Oana, Dinu Gabriela, Hrisafi Iosan Ioana Amalia, Gelepu Ioana Monica, Armeanu Alina, Șerban Ionuț Cătălin, care au participat în mod direct la întocmirea unor părți din document și doar cu privire la anumite bunuri sau la verificarea unor acte depuse de inculpatul Al României Paul, au arătat că nu pot preciza exact care au fost concluziile actului, însă, din câte își amintesc, procesul de exequatur nu era finalizat, aspect confirmat şi de martorul Șerban Ionuț Cătălin, care a și participat la proces în fața instanței de fond (Tribunalul Teleorman), dar şi că pentru unele bunuri lipseau acte sau existau alte impedimente care ridicau semne de întrebare, relevate în raport pentru fiecare bun în parte. 

Martorii au mai relatat faptul că Al României Paul Philippe, în general, ar fi fost îndreptățit la obținerea unor bunuri, iar în situaţiile în care nu aveau suficiente informații au recomandat efectuarea unor demersuri pentru obținerea de date suplimentare pentru a clarifica aspect juridice particulare, însă niciunul dintre martori nu a precizat, în concret, care au fost concluziile formulate în legătură Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa (cu excepția martorilor Apostol Dragoș Ștefănel și Pereș Alexandra Iulia, ale căror depoziții au fost analizate anterior).

În declarațiile lor, martorii menționați au arătat că nu își amintesc dacă le-a fost sau nu prezentat raportul final, însă dacă s-a continuat proiectul cu Reciplia, atunci concluziile raportului ar fi trebuit să fie favorabile, martorul Șerban Ionuț Cătălin precizând că după întocmirea actului prin care se analizează dacă există vreun temei pentru încheierea tranzacțiilor, cel care decide este clientul. 

De remarcat este faptul că niciunul dintre martori nu neagă existența unor impedimente pe care le-au semnalat la fiecare bun în parte, iar constatarea unora dintre ei referitoare la faptul că au fost obținute unele dintre bunurile revendicate ori că s-a continuat proiectul cu SC Reciplia SRL, nu înlătură aprecierile făcute chiar de colegii lor în secțiunile “riscuri” sau “recomandări” în legătură cu revendicarea bunurilor menționate în contract, printre care figurau Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, astfel cum au fost redate în conținutul raportului, ori cu situația generată de împrejurarea că, la acel moment, procedura de exequatur nu era finalizată şi, ca urmare, nu se putea pune problema constatării calității inculpatului Al României Paul Philippe de moștenitor al regelui Carol al II-lea (pe linia filiației după tată – Carol Mircea Grigore).   

Or, inculpații, care aveau experiență în domeniul afacerilor, aspect confirmat de ei în conținutul declarațiilor, au acceptat aceste riscuri majore, evaluate chiar de către societatea de avocatură care urma să reprezinte SC Reciplia SRL, întrucât urmăreau obținerea și dobândirea bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe (printre acestea fiind Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa), bunuri care de altfel au și fost obținute prin activitățile ilicite întreprinse de inculpatul Truică Remus și cunoscute de membrii grupului. De altfel, poziția politică, resursele financiare și influența pe care o putea exercita asupra unor oameni politici sau funcționari ai unor instituții au reprezentat aspectele avute în vedere de inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela pentru a-l recomanda pe Truică Remus inculpatului Al României Paul (în declarația dată în cursul urmăririi penale inculpatul Mușat Apostol a arătat că Truică Remus era consilier al lui Năstase, un om influent politic, aspect pe care l-a constatat încă din anul 2004 când a fost retras de pe listele PSD urmare acțiunilor lui Truică, care l-a pus candidat pe Biriș, filele 53-59, vol.4 dup şi filele 2,3, vol.48 ds.instanţă fond). 

Probele administrate în cauză au dovedit, contrar susținerilor apărării,    împrejurarea că încă din perioada negocierilor, inculpatul Truică Remus le-a comunicat, în mod direct și indirect, inculpatului Al României Paul și soției sale, poziția pe care o deținea în mediul politic, al afacerilor și mass media și beneficiile unei asocieri în vederea obţinerii retrocedării bunurilor.        

În declarația din 11.12.2015 (filele 250-259, vol.3 d.u.p.), inculpatul Al României Paul Philippe a precizat că, după ce a fost convins de Roșu Robert Mihăiță că are nevoie de un avocat mare de care oamenii să se teamă, inclusiv la instanță, întrucât avocații “mici” se tem să lupte cu astfel de persoane puternice, că au oameni și în presă care să-i promoveze imaginea (cu referire directă la Andronic Dan Cătălin), dar şi de faptul că soția primului ministru Tăriceanu lucrează la casa lor de avocatură, pe care inculpatul a și văzut-o la sediul S.C.A. TZA, aspecte pe care i le-a confirmat și Truică Remus, acesta a acceptat termenii înţelegerii, deși nu i-a convenit că soția premierului lucrează la firma de avocați, în condiţiile în care primul ministru îl avea consilier pe Radu Duda, persoană ce nu era agreată de Al României Paul Philippe. 

Chiar cu ocazia încheierii contractului de cesiune, la data de 1.11.2006, când inculpatul Al României Paul Philippe a avut anumite rețineri în a semna, determinate de procentul mare ce îi revenea societății Reciplia SRL în urma valorificării bunurilor ce urmau a fi redobândite, inculpatul Truică Remus i-a reamintit că are relații la nivel politic, că este interesat de Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, pe care poate să le recupereze pentru ei, că el este ultima lor șansă, pentru că altfel nu vor obține nimic (declarația din 23.04.2015, dată de Al României Paul Philippe), toate aceste împrejurări fiind confirmate și de martora  A României Lia Georgia.

Contrar celor reținute de instanța de fond, în rechizitoriu nu se susține că scopul înființării SC Reciplia SRL a fost acela al comiterii unor infracțiuni de corupție, ceea ce se impută inculpaților care au constituit grupul infracțional organizat fiind faptul că au folosit această societate ca paravan pentru activitatea infracțională desfășurată în realizarea scopului grupării, respectiv pentru a da o aparență de legalitate demersurilor realizate de aceștia în traficarea influenței în vederea obţinerii bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe.

Așa cum s-a arătat, raportul de due dilgence a fost întocmit la solicitarea avocatului David Barnett, reprezentant al BSG (Benny Steinmetz Group), al cărei asociat era Steinmetz Benyamin, însă, potrivit înțelegerii dintre inculpați, contractul de cesiune de drepturi (cel din 21.09.2006 și, ulterior, cel din data de 1.11.2006) a fost încheiat între Al României Paul Philippe şi SC Reciplia SRL, reprezentată de Truică Remus şi al cărei unic asociat era Reciplia LTD.

Deși inculpatul Al României Paul Philippe a avut reprezentarea că încheie un contract de cesiune de drepturi cu o societate al cărui acționar este Truică Remus, în realitate, potrivit înscrisurilor aflate la dosar (filele 212, vol.38 și 140, vol.29), cel din urmă alături de inculpații Tal Silberstein şi Steinmetz Benyamin, precum și de Shimon Shevez, controlau SC Reciplia SRL prin intermediul firmelor offshore Riverside Real Estate Corp. (înregistrată în Insulele Virgine Britanice, în care controlul era deținut de Steinmetz Benyamin cu 87,8% şi Truică Remus cu 7,8%) și STG Ventures LTD. cu 4,4% (societate în care asociați erau Tal Silberstein și Shimon Shevez). Structura acestui parteneriat s-a modificat în perioada cât grupul infracțional și-a desfășurat activitatea, determinat de plecarea lui Truică Remus din Reciplia SRL (în anul 2010), urmare disensiunilor avute cu ceilalți doi membri care au constituit grupul, inculpaţii Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin, când acesta și-a înstrăinat părțile sociale către societatea Doorbel Trading LTD, ce aparținea martorului Radu Dimofte. 

Folosirea societății Reciplia SRL în încheierea tranzacției privind drepturile asupra bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe a permis acționarilor din firmele ce controlau Reciplia LTD, unic asociat al societății cesionare, să își păstreze anonimatul și, totodată, să nu își devoaleze interesul major în obținerea bunurilor revendicate de cedent, în contextul în care cunoșteau existența unor riscuri cu privire la procedura de exequatur care nu se finalizase, dar și cu privire la stabilirea dreptului de proprietate asupra imobilelor solicitate de cesionar.

Potrivit declarației inculpatului Al României Paul Philippe din data de 11.01.2016, acesta a cunoscut despre implicarea cetăţenilor israelieni la momentul când a dorit să rezilieze contractul cu Truică, pentru că nu primea informații și nu i s-a spus că Ferma Regală Băneasa și Pădurea Snagov au fost dobândite, o parte din terenuri fiind deja vândute, aspect confirmat și de martora Alexandroiu Mihaela Irina care, în declarațiile date în cursul cercetării judecătorești în fond, a arătat că la solicitarea lui Al României Paul Philippe a efectuat verificări legate de SC Reciplia SRL și a constatat că unul dintre asociați era și Steinmetz Benyamin, că cele două terenuri au fost vândute, iar reacția inculpatului a fost una ciudată. În fața instanței de apel, aceeaşi martoră a precizat că, prin intermediul unui prieten, s-a luat legătura telefonic chiar cu Steinmetz Benyamin, care i-a confirmat inculpatului că face parte din Reciplia. 

Aceste aspecte au fost confirmate și de martora A României Lia Georgia, inclusiv în declaraţia dată în fața instanței de apel, care se coroborează cu cele ale martorei Alexandroiu și ale inculpatului Al României Paul Philippe şi infirmă susținerile apărării că depozițiile acesteia și ale inculpatului sunt contradictorii și nu pot fi avute în vedere în analiza acuzațiilor.      

Preocuparea inculpaților de a obține bunurile revendicate de inculpatul Al României Paul în modalitatea reținută de acuzare (din perspectiva acuzației de constituire a unui grup infracțional organizat) este dovedită și prin prisma resurselor financiare pe care aceștia au fost dispuși să le investească, deși existau impedimente de natură legală privind obținerea unora dintre bunuri (Ferma Regală Băneasa) sau pentru punerea în posesie (Pădurea Snagov), astfel cum se va detalia cu ocazia analizării infracțiunilor de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

Totodată, sumele investite de inculpați nu reflectă condițiile de parteneriat determinate de părțile sociale deținute în cadrul societăților offshore, care controlau în realitate Reciplia SRL, astfel cum ar fi fost firesc în derularea unei tranzacții comerciale legale, ci reprezintă criteriul determinant în stabilirea ierarhiei în cadrul grupării, care îi conferea lui Steinmetz Benyamin calitatea de lider, coordonator, întrucât a investit cel mai mult.

Relevantă în acest sens este declaraţia inculpatului Truică Remus din data de 9.12.2015, în care a arătat că aportul în societate nu era proporțional cu părțile deținute, ci cu suma cea mai mare investită, care în concret a fost adusă de Steinmetz Benyamin (Beny). De asemenea, martorul Bejenaru Andrei Mihai afirmă că a primit un memorandum, datat 2.11.2006, redactat în limba engleză, pe care l-a predat organelor judiciare (filele 137-162, vol.6 d.u.p și filele 67-68, vol.54 d.u.p.), ce i-a fost trimis de inculpatul Truică Remus atunci când i-a solicitat lui Radu Dimofte să investească în “proiectul cu prințul Paul”, din care rezultă condițiile de asociere dintre cele două persoane juridice, Riverside Real Estate Corp. şi STG Ventures LTD., și Truică Remus pentru înființarea unei companii care ar prelua drepturile succesorale ale inculpatului Al României Paul, valoarea investiției ce urma a fi făcută pentru finanțarea proiectului şi condițiile de parteneriat (50% pentru Riverside Real Estate Corp. și 50% pentru STG Ventures LTD și Truică Remus, fără o individualizare a cotelor), cu mențiunea că Riverside Real Estate Corp. (unde Steinmetz Benyamin era acționar majoritar și deținea controlul) finanța 80% din proiect și deținea 30% din părțile celorlalți doi, care rămâneau cu un procent de 20%, până la rambursarea celor 30% primiți ca împrumut de la Riverside Real Estate Corp., cu o dobândă de 7% pe an.

Prin urmare, în contextul în care inculpatul Al României Paul Philippe avea o situație financiară delicată (pierderea unui proces la Londra în care a fost și obligat la plata unor despăgubiri de ordinul milioanelor de euro) şi cunoștea că nu este îndrituit la retrocedarea bunurilor (Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa) în condițiile legii (astfel cum se va dezvolta cu ocazia analizării infracțiunii de cumpărare de influență), iar până la acel moment nu se realizase recuperarea niciunuia dintre acestea, deşi fuseseră întreprinse mai multe acțiuni în acest sens, inclusiv de inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, acesta a acceptat condițiile impuse de Truică Remus, în calitate de reprezentant al SC Reciplia SRL, și a semnat la 1.11.2006 contractul de cesiune de drepturi, cunoscând că pentru dobândirea celor două imobile se va folosi de influența politică pe care o are și de resursele financiare de care dispune. Ca atare, încheierea contractului de cesiune de drepturi nu s-a realizat în scopul obţinerii unei sume de bani de cel care vindea drepturile asupra bunurilor revendicate, ci pentru a ascunde cumpărarea de influență, în cazul cedentului, și plata traficului de influență promis și realizat de către Truică Remus, în calitate de reprezentant al SC Reciplia SRL, despre care au cunoscut și membrii grupului infracțional organizat, scopul constituirii acestuia fiind dobândirea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, deși cunoșteau că nu era persoană îndreptățită.     

Potrivit mențiunilor din contractul de cesiune redactat și certificat tot de inculpatul Roșu Robert Mihăiță, la data de 1.11.2006, Al României Paul Philippe îşi cesiona/transmitea fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente și viitoare asupra bunurilor imobile, enumerate în contract la pct. I (bunuri aflate în procedura administrativă de restituire, printre acestea fiind menționate la pct.1.5. “Ferma Regală – Băneasa în suprafață de 28,63 ha.” și la pct. 1.18. Pădurea Snagov, în suprafață de cca 30 ha.) și pct. II (bunuri mobile și imobile aflate în procedura de revendicare și drepturi viitoare) către SC Reciplia SRL. Aceasta din urmă se obliga să plătească în anumite condiții prezentate în detaliu în Anexa 2 la contract, un avans de 4 milioane de euro, din care 1 milion la semnarea contractului, iar ulterior, un procent de 20% sau 50%, după caz, din prețul obținut din valorificarea fiecărui imobil care va fi retrocedat, cu precizarea că pentru imobilul Ferma Regală Băneasa, de care inculpatul Truică Remus era interesat în mod deosebit, cotele stabilite erau de 20% pentru cedent și 80% pentru SC Reciplia SRL (filele 66-85, vol.70 d.u.p.).

De asemenea, se constată că, la pct. 31 al Cap. V “Alte clauze”, inculpatul Al României Paul Philippe recunoaște și notifică cesionarul în legătură cu existența unui contract de mandat, încheiat la data de 31.01.2006 cu SC Ilko Star SRL, reprezentată de inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, societate ce a făcut demersuri în numele inculpatului pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul contractului de cesiune, urmând ca, din avansul de 1 milion euro, remis cedentului, un procent de 30% să revină SC Ilko Star SRL.

Or, recunoașterea contractului de mandat încheiat cu S.C. Ilko Star S.R.L., cu obligațiile impuse cesionarului, în condițiile în care valabilitatea mandatului era limitată până la data de 31.12.2006, iar motivul pentru care Al României Paul Philippe a renunțat la serviciile inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela a fost eșecul acesteia în dobândirea efectivă a bunurilor revendicate și necesitatea obținerii unor resurse financiare imediate din valorificarea lor, nu are o justificare contractuală legală, cu atât mai mult cu cât toate dosarele privind procesele aflate pe rol au fost predate de martorul Leți Octavian și de acuzată inculpatului Roșu Robert Mihăiță, încă din perioada discuțiilor preliminare încheierii contractului de cesiune de drepturi.

Mai mult, preluarea contractului de mandat nu este justificată nici raportat la activitățile ulterioare ce ar putea fi întreprinse de S.C. Ilko Star S.R.L. în baza mandatului nerevocat, având în vedere că de acțiunile în justiție și procedurile administrative urma să se ocupe cesionarul, prin intermediul unei firme de avocatură renumite (TZA), astfel că acordarea asistenței de specialitate și de reprezentare în cadrul unor proceduri administrative sau judiciare, chiar începute, nu mai subzistă.

Nu în ultimul rând, se constată că avocatul Leți Octavian și martora Cuniță Mihaela au desfășurat activități pentru inculpatul Al României Paul şi SC Ilko Star SRL până la momentul încheierii contractului de cesiune de drepturi din 21.09.2006 și, respectiv, 1.11.2006 (în condiţiile în care societatea nu avea ca obiect de activitate prestarea de servicii juridice, aspect confirmat chiar de inculpata Păvăloiu) Nela).

Totodată, din declarațiile martorului Poenaru Liviu rezultă că acesta l-a reprezentat pe inculpatul Al României Paul Philippe în procedurile judiciare și administrative, anterior încheierii contractului de mandat cu SC Ilko Star SRL, activități pentru care nu a fost plătit de inculpat, însă nu a fost menționat în contractul de cesiune de drepturi, deși a purtat o discuție, în vara anului 2006 cu Truică Remus, dar nu s-a stabilit ceva concret și nici nu a fost recompensat ulterior pentru activitatea prestată în calitate de avocat (filele 547-551 vol.7 d.u.p., 84-86 vol.20 dos.inst. fond și 4-8, vol.7 dos. inst. apel).  

De altfel, din probele administrate în cauză se constată că singura obligație respectată de cesionar privind plățile către cedent a fost cea legată de remiterea avansului de 4 milioane de euro, deși pe parcursul derulării contractului cele două imobile Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa au fost recuperate și, apoi, vândute către Reciplia, iar, ulterior, o parte dintre acestea unor terțe persoane, fără, însă, ca cedentul să primească sumele ce i se cuveneau potrivit convenţiei.  

Deși, inițial, negocierile s-au realizat între inculpații Truică Remus și Al României Paul Philippe, participând la ele și Roșu Robert Mihăiță, ceilalți membri ai grupului, asociați ai Reciplia SRL (Tal Silbestein și Steinmetz Benyamin, mai puțin inculpatul Moshe Agavi), au cunoscut toate demersurile realizate de Truică Remus (astfel, prin procura din 14.09.2006 l-au împuternicit pe acesta să reprezinte interesele Reciplia SRL), context în care s-a semnat primul contract din 21.09.2006, cânda fost prezent și David Barnett, care reprezenta grupul de firme controlat de Steinmetz Benyamin, și s-a solicitat firmei de avocatură  TZA efectuarea raportului de due diligence.Ulterior, la data de 1.11.2006,  s-a semnat un nou contract de cesiune de drepturi între aceleași părți, care avea același obiect cu cel din septembrie 2006, însă cu clauze mai dezantajoase pentru cedent, modificări de care s-a ocupat inculpatul Roșu Robert Mihăiță în realizarea scopului grupului infracțional organizat (dobândirea drepturilor asupra bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe, la care acesta nu era îndreptățit, prin fapte de corupție sau asimilate acestora, și obținerea unor câștiguri fabuloase de către membrii grupării, cu investiții minime).

Faptul că inculpaţii Truică Remus, Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin s-au întâlnit şi au purtat discuții legate de modalitatea de constituire a grupului rezultă și din declarațiile martorei Valmar Ioana (filele100-102, vol.7 dup şi fil.37-39 vol.12 dos.inst.fond), care arată că a aflat de la Tal Silberstein, încă din anul 2006 sau 2007, despre faptul că dorește să cumpere bunurile imobile pe care urmează să le dobândească inculpatul Al României Paul, că este și el implicat şi că la acel moment erau în negocieri pentru cumpărarea drepturilor. Martora a precizat că îl cunoaște pe Tal Silberstein prin prisma funcției deținute de acesta, consilier al fostului soț, prim ministru al României la acel moment (Călin Popescu Tăriceanu). Deși martora nu își amintește cu exactitate data când aflat de la Tal Silberstein aceste informații, ele nu pot fi plasate în timp decât la momentul realizării negocierilor pentru încheierea contractului de cesiune de drepturi date fiind împrejurările relatate de inculpat martorei, respectiv că se află în negocieri pentru cumpărarea drepturilor. 

Încă de la momentul constituirii grupului infracțional organizat la data de 1.11.2006, inculpatul Roșu Robert Mihăiță a creat convingerea inculpatului Al României Paul că inculpatul Truică Remus îl poate ajuta în demersurile privind retrocedarea imobilelor și s-a implicat în activitatea grupului pentru realizarea scopului pentru care a fost constituit, respectiv obținerea bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe (deși existau unele impedimente legale pe care acesta le cunoștea), care urmau a fi vândute către SC Reciplia (modalitatea de dobândire a bunurilor a fost disimulată de membrii grupării prin încheierea în formă autentică a unor acte de vânzare cumpărare pentru o parte din imobilele obținute urmare activității infracționale desfășurate de grupul infracțional organizat, aspecte ce vor fi analizate la infracțiunile de spălarea banilor).  

Referitor la activitatea desfășurată de inculpații care au constituit grupul infracțional organizat și relațiile dintre aceștia și ceilalți inculpați care au aderat ulterior la grup, se constată că, în perioada 2006-2010, inculpatul Truică Remus a ținut legătură între membrii grupului infracțional și cumpărătorul de influență,  fiind realizate mai multe întâlniri, de regulă, la biroul inculpatului Roșu Robert Mihăiță, unde inculpatul Al României Paul primea asigurări de la ceilalţi doi inculpați că s-a acționat pentru dobândirea bunurilor revendicate și urmează          să-și primească banii în cel mai scurt timp. 

Relevantă în acest sens este declaraţia inculpatului Al României Paul Philippe din 11.12.2015, în care a precizat că i s-a spus de către Truică Remus că, fără ajutorul lor, nu poate obține niciun bun, i s-a promis că urma să primească banii în scurt timp pentru unul dintre imobile revendicate, cu referire la Ferma Regală Băneasa, și i s-a cerut să accepte procentul de 80% din valoarea acestui bun pentru S.C. Reciplia S.R.L., fiind asigurat de Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță că totul se rezolvă. 

În același sens este și declarația martorei A României Lia, în care confirmă că, la una dintre întâlniri, li s-au dat asigurări că se vor face demersuri pentru obținerea bunurilor, iar, pe timpul derulării contractului, Truică Remus le-a spus că a vorbit cu primarul din Snagov și că se va rezolva problema, că îl va ajuta și Tăriceanu, precum și faptul că a vorbit cu directorul Institutului de Cercetare de la Băneasa, pe care l-a prezentat ca un om dificil, dar care ar fi mulțumit cu niște excursii, cu referire la Monaco, de care se va ocupa Truică personal. Martora a mai arătat că Truică Remus a făcut referire la Roșca Stănescu Sorin, un prietenul de-al său și le-a comunicat să nu își facă griji, pentru că de acum încolo ziarul acestuia nu îi va mai ataca.

Deși inculpatul Al României Paul Philippe şi martora A României Lia Georgia au retractat sau nuanțat în declaraţiile ulterioare anumite aspecte legate de împrejurarea că li s-ar fi promis folosirea influenței de către membrii grupului infracțional în lumea politică pentru obținerea bunurilor revendicate, aspectele relatate inițial de cei doi în cursul urmăririi penale, cu elemente de detaliu asupra unor împrejurări faptice, nu pot fi ignorate de organele judiciare, cu atât mai mult cu cât se coroborează cu alte mijloace de probă, după cum se va arăta în continuare. Totodată, poziția martorei A România Lia Georgia în fața instanței de apel este justificată și de calitatea de inculpat și acuzațiile aduse lui Al României Paul Philippe, soțul martorei.      

Faptul că inculpatul Truică Remus își făcea cunoscute relațiile și că avea intrări peste tot este confirmat și de martorul Dimofte Radu, în declarația din 22.06.2016 (filele 60-70, vol.7 d.u.p.), în care arată că, atunci când a discutat cu Truică Remus despre dreptul “prințului Paul” de a obține acele bunuri, acesta l-a asigurat că firma de avocați S.C.A. TZA a verificat asta, dar şi că el are intrări peste tot, percepția martorului fiind că se referea și la cele două bunuri ce făceau obiectul contractului. 

Și martorul Poenaru Liviu a arătat că, în calitate de avocat, l-a reprezentat pe Al României Paul Philippe în mai multe procese, începând cu anul 2003, iar la un moment dat a aflat de la A României Lia Georgia că Păvăloiu Nela este cunoscută în lumea politică și martorul a perceput că aceasta i-a făcut cunoștință prințului cu Truică Remus care, în opinia sa, a  rezolvat tot. Şi inculpatul Al României Paul i-a spus martorului că a găsit pe cineva care este în stare să-l conecteze cu oameni politici importanți și are astfel influență pentru soluționarea cererilor sale de revendicare, în acest sens martorul s-a întâlnit cu Păvăloiu Nela căreia i-a predat dosarele, aceasta promițându-i și un onorariu. La două sau trei săptămâni, Al României Paul Philippe l-a trimis la o întâlnire cu Truică Remus pentru a discuta despre onorariul martorului, dar nu au stabilit nimic concret, la un moment dat acesta a fost sunat de cineva, iar după încheierea convorbirii i-a comunicat martorului că urmează să ia masa cu Tăriceanu. Martorul a mai precizat că inculpatul a dorit să îi prezinte avocații care îl vor reprezenta în continuare, context în care l-a cunoscut pe inculpatul Roșu Robert Mihăiță. (filele 547-554, vol.7 d.u.p., 84-86 dos inst. fond și 4-8, vol.7 dos inst. apel)

Inculpatul Truică Remus a ştiut că inculpatul Al României Paul Philippe nu era persoană îndreptățită la restituirea bunurilor revendicate de acesta, nu doar din concluziile raportului de due diligence și informațiile comunicate de inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, ci și din demersurile întreprinse în mod direct. Astfel, pentru a se asigura că reprezentanții Casei Regale nu vor acționa împotriva intereselor grupului infracțional organizat, date fiind acțiunile formulate de Al României Paul Philippe împotriva deciziilor administrative de restituire în favoarea Regelui Mihai I a Castelului Peleș, a domeniilor Sinaia, Azuga și Predeal, precum și depunerea în instanță a Deciziunii nr.1 din 26.11.1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul Truică Remus a organizat în cursul lunii mai/iunie a anului 2007 o întâlnire cu reprezentații Casei Regale, la care au participat martorul Vasiliu Adrian, Truică Remus, Tal Silberstein și un avocat din cadrul casei de avocatură TZA, posibil inculpatul Roșu Robert Mihăiță.

 Întâlnirea este confirmată de martorul Vasiliu Adrian care a arătat că, cu acea ocazie, Tal Silberstein sau Truică Remus au invocat, fără a prezenta vreo dovadă, calitatea lor de cesionari ai drepturilor inculpatului Al României Paul. Discuțiile au fost purtate, în general, între martorul Vasiliu Adrian și Truică Remus si au vizat atât posibilitatea de rezolvare a disensiunilor dintre părți generate de promovarea acțiunilor în justiție de către Al României Paul Philippe, dată fiind și depunerea la dosarele aflate pe rol a Deciziunii nr. 1/1941 (chestiune ridicată de martorul Vasiliu), cât și propunerea de revendicare comună a anumitor imobile (formulată de Truică Remus), ce a fost, însă, respinsă ferm de reprezentanții Casei Regale. În plus, martorul Vasiliu i-a atenționat pe reprezentanții inculpatului Al României Paul Philippe că nu toate bunurile ce se dorea a fi solicitate în comun „erau revendicabile”, dar și că, potrivit hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție din anul 1941, Pădurea Snagov nu a aparținut în mod legal regelui Carol al II-lea, Truică Remus replicându-i, însă, că „asta e problema lor”, că au cumpărat drepturile de la Al României Paul Philippe şi că i-au dat acestuia 2 milioane de euro și decid cu privire la revendicări. (filele 18-22, 56-58 și 69-72, vol.6 d.u.p., 123-14 dos. inst. fond)

Implicarea inculpatului Truică Remus în activitatea grupului infracțional organizat este dovedită și de împrejurarea că, deși cunoștea despre existența Deciziunii nr. 1/1941, a întreprins mai multe demersuri pentru a se realiza punerea în posesie a inculpatului Al României Paul Philippe asupra terenului cu vegetație forestieră situat în Snagov, apelând în acest sens, prin intermediul inculpatului Mușat Apostol, la șeful Direcției Silvice Bucureşti, Capanu George, după care a intervenit la directorul tehnic, inculpatul Chiriac Theodor.

Relevante în acest sens sunt depozițiile constante ale martorului Capanu George, care se coroborează cu declaraţiile inculpatului Mușat Apostol.  

Continuarea demersurilor inculpatului Truică Remus pentru a se realiza punerea în posesie a inculpatului Al României Paul, prin intermediul lui Chiriac Theodor, sunt confirmate de depozițiile martorilor Cucu Ionuț, care a arătat că ultimul era prieten cu primarul din Snagov și cu inculpatul Truică Remus, relatând o împrejurare concretă în care cel din urmă s-a așezat la masa lor și a purtat o discuție amicală cu Chiriac (filele 86-92, vol.7 d.u.p.), şi Aparaschivei Relu Cristian, care a aflat de la omul de încredere al lui Truică Remus că acesta este prieten cu Chiriac Theodor, care îl vizitează des la Snagov, și că orice problemă care ține de Romsilva o rezolvă cu Chiriac (filele 260-314, vol.7 d.u.p.). În plus, inculpatul Mușat Apostol a arătat că i-a comunicat lui Chiriac Theodor că Truică Remus vrea să se întâlnească cu el, lucru care s-a și realizat, conform celor relatate de Chiriac.

Urmare demersurilor efectuate de inculpatul Truică Remus în realizarea scopului grupului infracțional organizat, la data de 26.06.2007, inculpatul Chiriac Theodor, în calitate de director, a transmis o adresă către Ocolul Silvic Snagov pentru a-l pune în posesie pe Al României Paul Philippe pe suprafața de 10 ha pădure în zona Fundul Sacului. 

Ulterior, după emiterea de către Prefectura Ilfov a hotărârii nr.1156/ 7.07.2006, înlocuită, ulterior, cu hotărârea nr. 661 din 2 martie 2007, la data de 26.06.2007 a fost întocmit procesul verbal de punere în posesie a inculpatului Al Românei Paul Philippe, pe suprafața de 10 ha teren forestier, în zona Snagov.

La procedura de punere în posesie a inculpatului Al României Paul Philippe, a participat din partea casei de avocatură TZA martorul Ene Mihail care a arătat că fost trimis de Roșu Robert Mihăiță, iar la Primăria Snagov, pe lângă membrii comisiei constituite în acest scop, mai era și inculpatul Truică Remus (filele 365-369, vol.7 d.u.p.). Prezența lui Truică Remus la momentul punerii în posesie a fost susținută și de martorul Cucu Ionuț, care a arătat că în biroul primarului a rămas Truică Remus și, deși nu i-a comunicat primarului Mușat Apostol că se va realiza punerea în posesie în acea zi, acesta știa, fapt ce dovedește că erau organizați, referindu-se la persoanele interesate de obținerea terenului. 

La scurt timp după obținerea Pădurii Snagov, activitățile inculpatului Truică Remus au vizat transferul bunului din proprietatea Reciplia în patrimoniul său ori al altor persoane, interpuși ai acestuia, pentru ca, ulterior, inculpatul să obțină, în parte, folosul acestor terenuri, astfel cum se va dezvolta cu ocazia analizării infracțiunii de spălare a banilor.

Implicarea inculpatului Truică Remus în realizarea scopului grupului infracțional organizat rezultă și din activitățile întreprinse de acesta în legătură cu retrocedarea Fermei Regale Băneasa. Astfel, după ce a aflat că Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor a solicitat completarea dosarului administrativ cu înscrisuri, inculpatul a întreprins demersuri pentru a obține în mod fraudulos retrocedarea Fermei Regale Băneasa, aspecte ce vor fi prezentate pe larg cu ocazia analizării infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în forma complicităţii, ce a fost reținută în sarcina acestuia.       

  Sub acest aspect, se constată că, pentru a obține retrocedarea Fermei Regale Băneasa, cunoscând opoziția A.S.A.S. și I.C.D.P.P., inculpatul Truică Remus a intrat în legătură cu directorul institutului, Horia Iliescu, căruia i-a oferit anumite avantaje materiale, iar, ulterior, prin intermediul acestuia, a reușit să obțină o soluție favorabilă din partea consiliului de administrație. La una dintre întâlnirile realizate cu directorul Institutului a participat și inculpatul Tal Silberstein, care a fost prezentat ca fiind consilierul de imagine al lui Tăriceanu la acel moment.

Referitor la acest aspect, martorul Oancea Florin a arătat că a fost chemat în biroul directorului Horia Iliescu, unde i-au fost prezentați inculpații Truică Remus și Tal Silberstein, despre care a aflat cu acea ocazie că este consilierul de imagine a lui Tăriceanu. La câteva luni după întâlnire, martorul și-a dat seama că cei doi au venit pentru a impresiona și a-și arăta nivelul de influență.  

După obținerea Fermei Regale Băneasa, pe fondul nemulțumirilor inculpatului Al României Paul Philippe, dar și al conflictului cu factorii decizionali ai grupării (inculpaţii Steinmetz Benyamin și Tal Silberstein) generat de reproșurile acestora privind efectuarea unor investiții mari, dar fără rezultate concrete și însușirea unor sume de bani de către inculpatul Truică Remus, acesta din urmă și-a cedat părțile sociale martorului Radu Dimofte, care a intrat în acționariatul Reciplia LTD, prin intermediul societății Dorbell, astfel cum s-a arătat anterior. 

În consecință, contrar susținerilor inculpatului Truică Remus, ansamblul probator administrat în cauză face dovada că acesta a constituit, la data de 1.11.2006, împreună cu Tal Silberstein, Steinmetz Bennyamin și Roșu Robert Mihăiță, grupul infracțional organizat, la care au aderat ulterior și inculpații Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei și Mateescu Lucian Claudiu, după cum se va arăta în continuare, în scopul dobândirii bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, printre acestea aflându-se Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, scop care a fost realizat prin acțiunile ilicite întreprinse de inculpat și care se circumscriu unor fapte de corupție sau asimilate acestora (trafic de influență, dare de mită, complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave).

Așa cum rezultă din probele administrate în cauză, grupul infracțional organizat a fost constituit la data de 1.11.2006, odată cu semnarea contractului de cesiune de drepturi dintre Al României Paul Philippe și SC Reciplia SRL, persoanele implicate fiind inculpatul Truică Remus, care reprezenta societatea în baza împuternicirii din 14.09.2006 dată de reprezentanții firmei, Tal Silberstein, Steinmetz Benyamin și inculpatul Roșu Robert Mihăiță, care trebuia să creeze aparența de legitimitate și legalitate a acțiunilor membrilor asocierii în realizarea scopului pentru care aceasta a fost creată, respectiv obținerea bunurilor revendicate de Al României Paul în condițiile în care toți aceştia au cunoscut că cel din urmă nu era îndreptățit la retrocedare (nefinalizarea procedurii de exequatur, existența Deciziunii nr 1/1941, lipsa  unor documente care să susțină  cererile și notificările formulate de inculpatul Al României Paul în baza Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005 etc.).

În cadrul grupului ierarhia era stabilită, așa cum s-a arătat, prin raportare la investiția financiară făcută de inculpați în realizarea scopului pentru care a fost constituit, rolul de lider revenind inculpatului Steinmetz Benyamin, care coordona activitatea celorlalți membri prin intermediul omului său de încredere, inculpatul Tal Silberstein, ce ținea legătura și transmitea informațiile către inculpații Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță și, ulterior, către ceilalți membri care au aderat la grupul infracțional organizat. 

Existența unor ierarhii și structuri organizate în care fiecare dintre membrii grupului aveau roluri bine determinate este dovedit și de faptul că atunci când inculpatul Truică Remus și-a însușit o parte din bani și din terenul forestier situat în Pădurea Snagov, a fost nevoit să părăsească asocierea, locul acestuia fiind luat de Tal Silberstein, care a început să se implice mai mult, anumite activități desfășurate de Truică fiind preluate şi de inculpatul Andronic Dan Cătălin, care a aderat la grupul infracțional în cursul anului 2007. 

De asemenea, cu ocazia unei întâlniri pe yahtul lui Steinmetz Benyamin, în Franța, la care au participat martorii Radu Dimofte și Bejenaru Andrei, se discuta despre modalitatea în care inculpatul Truică Remus a luat bani de la evrei și Pădurea Snagov, pentru care s-a realizat punerea în posesie, iar percepția martorilor a fost că Tal Silberstein îi prezenta lui Steinmetz Benyamin un raport cu privire la acțiunile întreprinse de acesta împreună cu Truică Remus.       

Totodată, împrejurarea că, încă de la început, s-a ținut ascunsă identitatea lui Steinmetz Benyamin și Tal Silberstein, membri ai grupului și asociați în cadrul SC Reciplia SRL, rezultă din faptul că despre cei doi inculpatul Al României Paul Philippe a aflat după un an de la încheierea contractului de cesiune de drepturi, ceea ce confirmă rolul superior, decizional, pe care l-au avut în ierarhia grupului și în raporturile cu ceilalți membri ai asocierii infracționale.

Relevantă sub acest aspect este discuția relatată de inculpatul Mateescu Lucian Claudiu în cursul urmăririi penale, pe care a purtat-o cu inculpatul Andronic Dan Cătălin prealabil acceptării ofertei făcute de Tal Silberstein de a realiza o evaluare a terenurilor ce făceau obiectul contractului de cesiune, şi în care inculpatul Andronic i-a spus că Tal trebuie să facă respectiva evaluare pentru “șeful cel mare”, cu referire la Steinmetz Benyamin. 

De asemenea, atunci când în presă apăreau articole nefavorabile           privindu-l pe inculpatul Steinmetz Benyamin, în care numele lui era legat de procedurile de retrocedare formulate de Al României Paul Philippe sau de  acțiunile lui Truică Remus, chiar și după plecarea acestuia din grup, despre care afla, de regulă, prin intermediul inculpatului Andronic Dan, Tal Silberstein se preocupa de găsirea unei soluții pentru a anihila efectele acestor investigații de presă, un mesaj identic fiind trimis către membrii grupării și de David Barnett, avocatul grupului de firme controlat de Steinmetz Benyamin.

Existența unui grup infracțional bine organizat este confirmată și de martora Alexandroiu Mihaela care, atunci când a aflat despre vânzarea Pădurii Snagov și obținerea terenului de la Ferma Regală Băneasa, precum și de termenii contractului de cesiune de drepturi încheiat de inculpatul Al României Paul Philippe, i-a spus acestuia că situația în care se află este rezultatul unui plan bine orchestrat şi că a fost o acțiune bine organizată de membrii grupării. 

Și inculpatul Al României Paul Philippe face trimitere la “cei din grup” în declarația dată în fața instanței de apel în 10.11.2020, precizând că se referea la cetățenii israelieni şi la avocații din cadrul casei de avocatură TZA, toţi cunoscându-se, inclusiv cu inculpatul Truică Remus.  

Toate aceste elemente probatorii dovedesc constituirea grupului infracțional organizat la data 1.11.2006 de către inculpații Truică Remus, Tal Silberstein, Benyamin Steinmtez și Roșu Robert Mihăiță, existența acestuia în timp raportat la acțiunile întreprinse de membrii care l-au constituit și a celor care au aderat la acesta (în perioada 2006-2013), legătura dintre membrii grupului care se cunoşteau şi se ajutau între ei, faptul că exista o ierarhie recunoscută de inculpaţi, activităţile fiind efectuate doar cu acordul celor din palierul de conducere, precum și scopul constituirii grupului, constând în obținerea pe căi ilicite a bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe, la care acesta nu era îndreptățit potrivit legii.

 Prin urmare, susţinerile inculpatului Truică Remus, cu ocazia dezbaterilor, că nu exista un grup infracțional organizat, ci doar un parteneriat al asociaților SC Reciplia SRL, în realizarea activităților impuse de clauzele contractului de cesiune de drepturi, care era unul legal, nu pot fi primite. Probele administrate au dovedit că activitățile întreprinse de inculpat, de constituire la data de 1.11.2006 a unui grup infracțional organizat al cărui scop a fost dobândirea, prin săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora, a unor bunuri revendicate de inculpatul Al României Paul, urmată de desfăşurarea mai multor acțiuni în interesul grupului, până în anul 2010, se circumscriu infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, ce constituie pentru inculpat legea penală mai favorabilă şi în baza căruia va fi condamnat.

Înalta Curte constată că infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este una continuă, care se epuizează fie la momentul destrămării grupului ori al părăsirii acestuia de către unii membri, fie la momentul descoperirii lui, iar potrivit art.122 alin.2 C.pen. (1969), termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, care echivalează cu momentul epuizării activităţii infracţionale.

În cauză, inculpatul Truică a constituit grupul infracţional la 1.11.2006 şi a desfăşurat activităţi în calitate de membru al acestuia până în anul 2010, când a părăsit asocierea infracţională, moment care marchează epuizarea în privinţa sa a infracţiunii şi de la care începe să curgă termenul general de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art.122 alin. 1 lit.b Cod penal (1969), de 10 ani, ce nu era împlinit la data la care s-a dispus faţă de inculpat efectuarea în continuare a urmăririi penale.

Analiza acuzaţiilor aduse inculpatului Roşu Robert Mihăiţă în privinţa constituirii grupului infracţional organizat are ca punct de plecare situaţia demersurilor pe care Al României Paul le făcuse până în anul 2006 pentru obţinerea unor bunuri ce susţinea că aparţinuseră fostului rege Carol al II-lea şi pe care le revendicase în calitate de nepot al acestuia, pe care pretindea că o avea.

Deşi a apelat la mai mulţi avocaţi pentru iniţierea unor proceduri administrative şi judiciare, în vara anului 2006 inculpatul nu reuşise să obţină vreun bun, cu excepţia Pădurii Snagov, pentru care nu se realizase, însă, punerea în posesie.

Dincolo de lipsa resurselor materiale pentru susţinerea acestor demersuri (onorarii de avocat), inculpatul Al României Paul a realizat că, pentru obţinerea bunurilor dorite nu sunt suficiente acţiunile legale, efectuate deja de avocaţii săi şi că are nevoie de oameni cu putere şi influenţă, care pot accelera şi duce la bun sfârşit aceste demersuri.

Nu este lipsit de interes faptul că inculpatul Al României Paul Philippe ştia de la avocaţii săi, aşa cum se va arăta, că existau impedimente legale pentru obţinerea bunurilor ce susţinea că aparţinuseră fostului rege Carol al II-lea.

În aceste condiţii, prin mijlocirea inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, Al României Paul l-a cunoscut pe inculpatul Truică Remus, care a pretins că poate să-i obţină aceste bunuri prin influenţa pe care o avea la toate nivelurile, în schimbul unor procente din bunurile restituite.

Deşi această înţelegere cu vădit caracter infracţional s-a realizat aparent doar între inculpaţii Truică Remus şi Al României Paul Philippe, în realitate cel dintâi a discutat în perioada august-septembrie 2006 despre această “oportunitate de afacere” cu inculpatul Benyamin Steinmetz, pe care l-a cunoscut prin intermediul lui Tal Silberstein.

Astfel, cei trei inculpaţi au fost conștienți de profiturile uriaşe pe care le pot realiza prin implicarea în această afacere, care le asigura accesul la zeci de imobile care ipotetic aparţinuseră fostului rege Carol al II-lea, dar nu numai (a se vedea situaţia Castelului Peleş), întrucât după obţinerea lor, acestea puteau fi vândute în schimbul unor sume de bani importante sau puteau face obiectul altor investiţii imobiliare derulate chiar de inculpaţi.

Obiectivul principal era, aşadar, obţinerea acestor bunuri, iar pentru aceasta cei trei inculpaţi ştiau că au puterea necesară, nu doar financiară, ci şi la nivel relaţional, putând obţine aceste bunuri inclusiv prin influenţe exercitate asupra funcţionarilor aflaţi la diverse instituții și care aveau putere decizională în anumite domenii de care inculpații erau interesați. 

În acest context, sunt de reţinut conexiunile reale pe care inculpatul Tal Silberstein le avea la cel mai înalt nivel politic, în condiţiile în care desfăşura activităţi de consultanţă politică pentru prim ministrul şi preşedintele României, al căror ajutor, sub o formă sau alta, putea fi eventual pus în discuţie.

De esenţa înţelegerii iniţiale a celor trei inculpaţi, stabilită în vara-toamna anului 2006, a fost ascunderea implicării celor doi cetăţeni israelieni în această afacere, care nu urma să se realizeze “la vedere”, pentru a nu atrage atenţia asupra adevăraţilor beneficiari ai afacerii. În acest sens, s-a convenit utilizarea unei societăţi-paravan, SC Reciplia SRL, pe care aceştia însă o controlau “din umbră”, prin intermediul societăţilor care deţineau capitalul (părţile sociale) acesteia şi pe care tot ei urmau să o finanţeze, asigurând resursele necesare obţinerii bunurilor dorite.

În plus, potrivit aceleiași înţelegeri, interfaţa societăţii în relaţia cu inculpatul Al României Paul Philippe urma a fi asigurată doar de inculpatul Truică Remus, care avea să poarte “negocierile” cu cel dintâi, în sensul promisiunii că bunurile dorite de acesta pot fi obţinute prin influenţa şi puterea pe care “ei” o au. Preţul pe care inculpatul Al României Paul urma să-l plătească era o cotă-parte din bunurile obţinute (50% sau chiar 80%, în funcţie de importanţa bunurilor).

Aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, această înţelegere de tip infracţional (cumpărare/vânzare de influenţă) s-a concretizat în contractul încheiat la 1.11.2006, care a fost redactat de inculpatul Roşu Robert, avocat partener în cadrul casei de avocatură S.C.A. Ţuca Zbârcea şi Asociaţii (S.C.A. TZA).

Implicându-se în acest proiect, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a asigurat interfaţa juridică şi a dat aparenţa de legalitate a întregului demers, coordonând aspectele legale şi implicându-se ulterior, prin demersuri efective, în obţinerea bunurilor.

În calitatea pe care o avea, inculpatul Roşu Robert Mihăiță ştia care sunt punctele nevralgice ale afacerii din punct de vedere juridic, aspecte care sunt probate de raportul de due diligence întocmit mai înainte de încheierea contractului.

Astfel:

– la acel moment nu fusese obţinută hotărârea de exequatur, pe baza căreia să se stabilească legătura de rudenie dintre inculpatul Al României Paul şi fostul rege Carol al-II-lea, prin intermediul tatălui său, Carol Mircea;

– demersurile administrative de obţinere a bunurilor fuseseră făcute de inculpatul Al României Paul în nume propriu, deşi tatăl său Carol Mircea fusese în viaţă la acel moment, iar termenele maxime în care acestea au putut fi făcute erau depășite (s-a împlinit la data de 14.02.2002 pentru imobilele solicitate pe Legea nr. 10/2001 şi la data de 30.11.2005 pentru cele revendicate pe Legea nr.247/2005);

– unele imobile fuseseră revendicate în mod greşit pe Legea nr. 10/2001 (a se vedea situaţia fostei Ferme Regale Băneasa);

– existau probleme în legătura cu dovada dreptului de proprietate (a se vedea Pădurea Snagov, dar şi alte bunuri revendicate de inculpatul Al României Paul);

– actele în dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită (moştenitor) erau insuficiente sau fuseseră emise în baza unei hotărâri judecătoreşti care nu mai era în fiinţă (nu exista o hotărâre de exequatur definitivă şi irevocabilă, cauza fiind la acel moment rejudecată de prima instanţă).

Astfel, în email-ul pe care l-a adresat avocaţilor din cadrul S.C.A.TZA în vederea efectuării raportului de due diligence, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a menţionat explicit: “Nu avem în mod evident destule documente. Intuiesc că LDDR (n.n- Legal Due Diligence Reciplia) va fi plin de rezerve.” (fil.427, vol.30 d.u.p.)

Cu toate acestea, contractul a fost încheiat, riscurile enumerate urmând a fi surmontate prin activităţile desfăşurate ulterior de membrii grupului.

Aşa cum se va vedea, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a modificat contractul încheiat iniţial, la 21.09.2006, în sensul dorit de membrii grupării, asigurând, pe de o parte, ascunderea lor (prin inserarea unei clauze neobişnuite pentru un contract de cesiune de drepturi, în sensul posibilităţii continuării demersurilor pe numele cedentului), iar pe de altă parte, creând mecanismul (încheierea unor antecontracte, procuri) prin care bunurile obţinute urmau să ajungă, în final, la adevăraţii beneficiari.

Această interfaţă juridică urma a fi răsplătită de societatea paravan Reciplia SRL, adică de inculpaţii Benyamin Steinmetz, Tal Silberstein şi Truică Remus, prin plata unui procent de 2% din valoarea de piaţă a bunurilor obţinute, sub forma unui onorariu de succes.

Şi după semnarea contractului, inculpatul Truică Remus a continuat să fie principalul contact cu inculpatul Al României Paul Philippe, iar legătura cu inculpatul Roşu Robert Mihăiță a fost stabilită atât prin intermediul inculpatului Truică, cât şi al inculpatului Tal Silberstein ori a avocatului David Barnett, ca reprezentant al inculpatului Benyamin Steinmetz.

Interacţiunile directe ale inculpatului Al României Paul Phlippe cu ceilalţi membri ai grupului, în principal, cu inculpatul Truică Remus, dar şi cu Roşu Robert Mihăiță, au fost sporadice, acesta aşteptând să obţină bunurile promise și contravaloarea acestora conform cotelor înscrise în contract.

Această împrejurare nu poate conduce însă la concluzia că singura persoană implicată în această afacere a fost inculpatul Truică Remus, în condiţiile în care acesta era doar o parte a unui proiect care îi implica în mod direct şi pe inculpaţii Tal Silberstein şi Benyamin Steinmetz. Mai mult, o asemenea concluzie este ilogică, în condiţiile în care, aşa cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, societatea paravan Reciplia a fost găsită vinovată de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât inculpatul Truică Remus a acţionat în numele şi în interesul acesteia.

În mod evident, societatea Reciplia nu era a inculpatului Truică Remus, ci acesta doar a fost mandatat, în fapt, de inculpaţii Tal Silberstein şi Benyamin Steinmetz şi, în drept, de administratorul ei, Sandra Merloni Horemas, să o reprezinte în relaţia cu inculpatul Al României Paul Philippe, inclusiv la încheierea contractului.

Mai mult, aşa cum s-a arătat, implicarea inculpatului Truică în traficul de influenţă exercitat asupra inculpatului Al României Paul Philippe s-a făcut cu acceptul inculpaţilor Tal Silberstein şi Benyamin Steinmetz, negocierile contractului care a mascat de fapt traficul de influenţă fiind desfăşurate în baza acordului prealabil al celor doi.

De altfel, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, chiar dacă inculpatul Truică Remus şi-a afirmat influenţa în faţa inculpatului Al României Paul Philippe, el s-a prezentat ca fiind o parte a unui întreg, ceea ce şi era, în realitate, dovadă fiind pluralul folosit atât în discuţiile cu acesta (“ei au spus că vor rezolva foarte repede”, “ei au acces inclusiv la Curte Supremă”), cât şi cu alte persoane (a se vedea discuţia cu martorul Vasiliu Adrian, avocatul fostului rege Mihai, căruia inculpatul Truică i-a replicat că “asta e problema lor”, atunci când martorul le-a atras atenţia celor prezenţi – de faţă fiind şi inculpaţii Tal Silberstein şi Roşu Robert – că Pădurea Snagov, în stăpânirea căreia voiau să intre, nu aparţinuse lui Carol al II-lea).

Cu alte cuvinte, încheierea contractului din 1.11.2006 nu a fost afacerea privată a inculpatului Truică, iar beneficiul negociat de acesta a fost pentru societatea paravan Reciplia SRL, iar nu pentru el personal. Împrejurarea că acesta a obţinut ulterior şi beneficii personale, intrând în proprietatea unor părţi din bunurile obţinute în mod ilegal, nu are relevanţă din perspectiva intenţiei iniţiale cu care acesta a acţionat, respectiv în beneficiul societăţii Reciplia şi a inculpaţilor Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein care se aflau în spatele ei, căci obţinerea unor beneficii personale era condiţionată şi consecutivă obţinerii bunurilor de către societatea Reciplia.

De aceea, situaţia inculpatului Truică Remus nu poate fi disociată de cea a celorlalţi parteneri de afacere, în condiţiile în care aceştia s-au aflat permanent în contact, iar beneficiile acţiunilor inculpatului Truică Remus erau, de fapt, ale tuturor persoanelor implicate.

Prin urmare, încheierea contractului de cesiune din 1.11.2006 nu numai că a consfinţit infracţiunile de trafic şi cumpărare de influenţă săvârşite de inculpaţii Truică Remus şi Al României Paul Philippe cu ocazia discuţiilor purtate anterior, aşa cum a reţinut instanţa de fond, ci a  reprezentat baza juridică a înţelegerii ilicite stabilite între inculpaţii Benyamin Steinmetz, Tal Silberstein şi Truică Remus, care avea ca scop dobândirea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe prin săvârşirea unor infracţiuni de corupţie sau asimiliate acestora (cum este abuzul în serviciu, incriminat de Legea nr.78/2000), care, aşa cum o dovedesc probele de la dosar, şi cum se va arăta în continuare, au şi fost ulterior comise efectiv, atât în cazul restituirii Pădurii Snagov (infracţiunile de dare/luare de mită în relaţia Truică/Reciplia – Chiriac Theodor săvârşite în legătură cu punerea în posesie), cât şi a fostei Ferme Regale Băneasa (infracţiunile de dare/luare de mită în relaţia Truică – Iliescu Horia, directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, dar şi de abuz în serviciu prev.de art.132 comisă de inculpaţii Roşu, Truică, Dicu, Gheorghiţă Dragomira, ambele în legătură cu restituirea propriu-zisă a fostei Ferme Regale Băneasa).

Or, aparenţa de legalitate a acestei înţelegeri ilicite a fost asigurată de inculpatul Roşu Robert Mihăiță, în calitatea sa de avocat la S.C.A.TZA, care a introdus clauze menite nu doar să securizeze poziţia Reciplia (adică a inculpaţilor Benyamin Steinmetz, Tal Silberstein şi Truică) în relaţia cu inculpatul Al României Paul Philippe, ci să asigure ascunderea implicării acestora, mai ales în relaţia cu autorităţile administrative şi/sau judiciare care urmau să decidă asupra revendicărilor acestui din urmă inculpat.

De aceea, constituirea grupului infracţional organizat a avut loc odată cu redactarea de către inculpatul Roşu Robert Mihăiță a contractului din 1.11.2006 şi semnarea acestuia, pentru societatea Reciplia, de către inculpatul Truică Remus, care a reprezentat interfaţa grupării infracţionale în relaţia cu inculpatul Al României Paul Philippe.

Chiar dacă acordul de voinţă între cumpărătorul şi traficantul de influenţă, care marchează consumarea celor două infracţiuni de corupţie săvârşite de inculpaţii Al României Paul Phlippe şi Truică Remus, s-a realizat mai înainte de încheierea contractului de cesiune, cu ocazia întâlnirilor iniţiale care au avut loc doar între cei doi inculpaţi, probatoriul administrat în cauză a demonstrat că inculpatul Roşu Robert Mihăiță a participat, alături de aceştia, la mai multe negocieri prealabile încheierii contractului şi, mai mult, a întărit convingerea cumpărătorului de influenţă că promisiunile făcute anterior de inculpatul Truică Remus, referitoare la modalitatea în care vor fi obţinute bunurile revendicate, vor fi îndeplinite.

Implicarea inculpatului Roşu Robert Mihăiță în discuţiile premergătoare încheierii contractului este probată de declaraţiile inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela şi ale martorului Aparaschivei Relu Cristian, care atestă prezenţa acestuia la firma inculpatei din Piaţa Domenii şi un “circuit” stabilit între inculpaţii Truică, Roşu şi Păvăloiu.

De asemenea, cu ocazia încheierii contractului, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a asistat la discuţiile purtate la sediul S.C.A. TZA între inculpaţii Al României Paul şi Truică Remus, ocazie cu care acesta din urmă a reiterat promisiunile făcute anterior, arătând că are conexiunile necesare pentru a recupera Ferma Băneasa într-un timp foarte scurt, justificând astfel procentul de 80% ce revenea societăţii Reciplia din acest bun. Suplimentar, la această întâlnire, inculpatul Truică le-a spus cumpărătorului de influenţă şi soţiei acestuia că “fără el şi prietenii lui (Tăriceanu, Marcovici, Tal Silberstein) nu vor câştiga niciun bun”, că “ei au acces inclusiv la Curtea Supremă” şi că “vom pierde şi procesul de exequatur, având în vedere că soţia lui Ţuca (n.n.- unul dintre avocaţii parteneri ai S.C.A.TZA) este judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, că este prieten cu inculpatul Muşat, primarul localităţii Snagov, că “are o relaţie foarte bună cu oameni din presă, menţionând numele lui Dan Andronic şi Roşca Stănescu” şi că de acum încolo ziarul acestuia din urmă “nu-i va mai ataca”.

Inculpatul Roşu Robert Mihăiță nu a avut însă doar o conduită pasivă, auzind aceste afirmaţii ale inculpatului Truică Remus, care erau în mod vădit circumscrise unei infracţiuni de trafic de influenţă, ci, dimpotrivă, potrivit declaraţiei inculpatului Al României Paul Philippe “m-a convins Robert Roşu, care mi-a spus că am nevoie de un avocat ca ei pentru a câştiga şi că fără ei nu o să obţin nimic. Că am nevoie de un avocat de care oamenii să se teamă, inclusiv la instanţă, şi că avocaţii “mici” se tem să se lupte cu astfel de oameni puternici. Mi-a spus că au oameni în presă care pot să ajute la imaginea mea care va influenţa decizia la curte. Mi-a spus că Andronic Dan lucrează cu ei şi că are un trust de presă cu 50 de oameni care poate să ne ajute în acest fel. Mi-a spus, de asemenea, că soţia primului ministru Tăriceanu lucrează la firma lor de avocatură, pe care am şi văzut-o apoi de două ori la sediul firmei de avocatură. A vrut să îmi arate astfel că firma lor este puternică, că la ei lucrează oameni importanţi. Truică a confirmat cele spuse de Robert Roşu.”, inculpatul Al României Paul Philippe arătând, totodată, că inculpaţii Remus Truică şi Robert Roşu “au fost implicaţi împreună în permanenţă în acest contract”, dovadă fiind şi faptul că ambii inculpaţi au fost menţionaţi ulterior, aşa cum se va arăta, într-o plângere penală pe care inculpatul Al României Paul a intenţionat să o depună.

În privinţa inculpatului Roşu Robert Mihăiță, apartenenţa sa la grupul infracţional organizat este probată de redactarea contractului din 1.11.2006, care a fost asumată explicit de inculpat prin semnătura şi ştampila aplicată la finalul său, cu următorul conţinut: “Avocat Robert Mihăiţă Roşu, În conformitate cu disp.art.3 alin.1 teza a 3 a din Legea nr.51/1995, atest data, identitatea părţilor şi conţinutul prezentului act redactat de mine.”

În legătură cu acest contract, este de observat că inculpatul Roşu Robert Mihăiță cunoştea conţinutul raportului de due diligence, efectuat la nivelul S.C.A TZA şi transmis la 18.10.2006 atât B.S.G., societate controlată de inculpatul Benyamin Steinmetz, cât şi Reciplia, care sublinia mai multe riscuri sau chiar impedimente în privinţa obţinerii bunurilor vizate de membrii grupului infracţional, cum ar fi inexistenţa la acel moment a unei decizii de recunoaştere a hotărârii pronunţată de Tribunalul de la Lisabona în anul 1955, împrejurarea că inculpatul Al României Paul formulase notificările în nume propriu, deşi la acel moment tatăl său era în viaţă, dar şi existenţa unor semne de întrebare cu privire la dovedirea dreptului de proprietate al fostului suveran cu privire la unele bunuri revendicate.

Cu titlu de exemplu, în cazul Pădurii Snagov, s-a arătat explicit că “există neclarităţi” cu privire la titlul de proprietate al fostului rege Carol al-II-lea, în cazul Viei şi Pepinierei Murfatlar se menţiona că aceasta “nu figurează în Decretul nr.38/1948” şi că “nu se poate stabili dacă Carol al II-lea mai avea calitatea de proprietar” la data naţionalizării efectuate prin acelaşi decret, situaţia fiind identică şi în legătură cu alte bunuri, cum ar fi Moşia Regală Balta Boianu şi Pădurea Vărăşti.

Tot astfel, în cazul terenului de la Scroviştea, în suprafaţă de 67,14 ha., s-a menţionat că acesta nu e prevăzut ca atare în Decretul nr.38/1948, iar pentru suprafeţele de 16,38 ha şi 4 ha parc, deşi acestea erau menţionate în decret, din documente nu rezulta cum a fost dobândită proprietatea asupra acestora de către fostul rege Carol al-II-lea (fila 32, vol.30 d.u.p.).

În ciuda acestor riscuri şi impedimente, cunoscute de inculpatul Roşu Robert Mihăiță, acesta a redactat contractul din 1.11.2006, inserând în cuprinsul său inclusiv bunurile menţionate anterior cu titlu exemplificativ (la poziţiile 1.11., 1.17. 1.18., 1.19), acestea fiind prevăzute printre cele 22 de imobile pentru care erau în derulare proceduri administrative (pct. I din contract).

Mai mult, în contract s-a prevăzut explicit la art.12 faptul că “cedentul recunoaşte că în prezent nu deţine toate documentele necesare valorificării drepturilor patrimoniale menţionate” şi că “se obligă ca, pe măsura dobândirii lor şi la cererea cesionarului, să le pună la dispoziţie în original sau în copii legalizate”, în condiţiile în care, în acelaşi articol, s-a prevăzut că cedentul “a prezentat cesionarului la data semnării contractului oricare şi toate documentele sau informaţiile pe care le deţine cu privire la bunurile ce fac obiectul contractului.”

În aceste condiţii, este evident că, acceptând încheierea contractului chiar şi în aceste împrejurări, cu consecinţa investirii unor importante sume de bani, persoanele aflate în spatele Reciplia au avut reprezentarea că toate aceste “dificultăţi” vor putea fi surmontate tocmai prin activităţile ilicite pe care urmau să le desfăşoare în continuare, concretizate în săvârşirea unor infracţiuni de corupţie sau asimilate acestora, bazându-se în acest sens pe influenţele pe care puteau să le exercite, direct sau mediat, asupra funcţionarilor învestiţi cu soluţionarea notificărilor vizând bunurile menţionate în contract, în condiţiile în care majoritatea bunurilor revendicate se aflau în proceduri administrative de restituire.

Deşi aparent, această concluzie i-ar viza doar pe inculpaţii Benyamin Steinmetz, Tal Silberstein şi Truică Remus, prin conduita pe care a adoptat-o, atât în ce priveşte redactarea contractului, cât şi ulterior, inculpatul Roşu Robert Mihăiță şi-a asumat în deplină cunoştinţă de cauză acţiunile şi scopul vizat de ceilalţi membri ai grupării, el fiind o piesă de bază, alături de inculpatul Truică Remus, în toate demersurile viitoare.

În acest sens, aşa cum s-a arătat anterior, după întocmirea raportului de due diligence şi însuşirea lui de către cei care l-au solicitat, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a operat mai multe modificări ale contractului anterior, din 21.09.2006, de asemenea redactat de inculpat, potrivit menţiunilor de pe ştampila aplicată la finalul lui.

  Una dintre cele mai importante a vizat dispoziţiile art.7, care au fost completate tocmai pentru a asigura ascunderea implicării inculpaţilor Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein, care controlau societatea Reciplia, în demersurile ulterioare efectuate în vederea obţinerii bunurilor.

Astfel, deşi obiectul contractului îl constituia “transmiterea/cesiunea, fermă şi irevocabilă, cu titlu oneros, fără rezerve”, către S.C.Reciplia S.R.L. “a tuturor drepturilor prezente şi viitoare” ale inculpatului Al României Paul cu privire la bunurile imobile individualizate în contract, aflate în proceduri administrative sau juidiciare de restituire a proprietăţii, ceea ce presupunea subrogarea cesionarului în aceste proceduri iniţiate de cedentul Al României Paul, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a modificat conţinutul iniţial al art.7, care prevedea tocmai această subrogare, inserând un drept alternativ al cesionarului “de a alege ca cedentul să continue toate aceste proceduri administrative sau judiciare, fără ca cesionarul să se subroge în calitatea procesuală sau de petent a cedentului”, situaţie în care “cedentul va fi, aparent, titularul procedurilor desfăşurate, fără ca acest lucru să afecteze în vreun fel drepturile transmise/cesionate prin prezentul contract”.

Cu alte cuvinte, rămânea la latitudinea cesionarului dacă se subroga cedentului şi continua demersurile în nume propriu, ca efect al actului de cesiune încheiat, sau “alegea” ca cedentul să continue aceste proceduri judiciare şi administrative, ca şi cum contractul nu ar fi existat, cu precizarea că, în acest ultim caz, cedentul nu va fi titularul real, ci doar aparent al drepturilor revendicate în faţa autorităţilor.

Or, această reformulare a art.7 a fost destinată să ascundă autorităţilor judiciare şi/sau administrative adevăratul titular al drepturilor revendicate, păstrându-se “aparenţa” că acestea aparţin în continuare inculpatului Al României Paul Philippe, iar nu unei societăţi obscure în spatele căreia se afla o societate offshore, controlată de un grup de interese puternic din punct de vedere financiar şi nu numai, care urma să beneficieze, în final, de bunurile restituite de autorităţile Statului Român.

În plus, prin inserarea unei asemenea clauze, şansele de reuşită ale demersurilor viitoare de obţinere a bunurilor erau mult mai mari, şi aceasta nu numai pentru că practica judiciară şi administrativă era neunitară în ce priveşte calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii a cumpărătorului de drepturi, ci mai ales pentru faptul că, pe această cale, grupul infracţional se putea folosi de numele inculpatului Al României Paul Philippe şi de presupusa sa apartenenţă la fosta familie regală a României, prin prezentarea acestuia ca nepot al fostului suveran Carol al II-lea, fiind astfel un factor de presiune suplimentar pentru a determina autorităţile Statului Român să-i restituie bunurile revendicate de acesta, vizate de grupul infracţional transfrontalier.

Aşa cum rezultă din actele dosarului şi cum se va vedea în continuare, această clauză introdusă de inculpatul Roşu a fost folosită efectiv în relaţia cu autorităţile administrative şi/sau judiciare, în toate demersurile ulterioare de obţinere a bunurilor, inclusiv de acest inculpat (a se vedea implicarea inculpatului Roşu Robert Mihăiță în restituirea nelegală a fostei Ferme Regale Băneasa), cărora nu li s-a prezentat adevărata situaţie de fapt, respectiv că, în realitate, inculpatul Al României Paul Philippe cesionase toate drepturile societăţii Reciplia, care era titularul real al acestora.

Astfel, toate demersurile ulterioare (notificări, memorii, prezentarea în faţa autorităţilor) au fost efectuate de avocaţii S.C.A.TZA, aflaţi în coordonarea inculpatului Roşu Robert Mihăiță, în numele inculpatului Al României Paul, iar nu al cesionarului de drepturi, S.C.Reciplia S.R.L., deşi această din urmă societate, iar nu inculpatul sus-arătat, era clientul S.C.A. TZA şi urma să achite un onorariu de succes de 2% din valoarea de piaţă a bunurilor recuperate, de care avea să beneficieze inclusiv inculpatul Roşu Robert Mihăiță, ca responsabil de proiectul Prinţul/Reciplia.

Ascunderea adevăraţilor beneficiari ai bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul, alături de preocuparea de a-l menţine pe acesta ca parte în contractul din 1.11.2006, au constituit o constantă a acţiunilor întreprinse de membrii grupării infracţionale, atât a celor care au constituit-o, cât şi a celor care au aderat ulterior.

Tot în legătură cu clauzele contractului sus-menționat, este de observat că inculpatul Roşu Robert Mihăiță a securizat obţinerea de către membrii grupării infracţionale a bunurilor vizate de cesiunea de drepturi, condiţionându-se plata avansului de încheierea prealabilă a mai multor acte de către inculpatul Al României Paul, care să asigure grupării infracţionale beneficiul actelor ilicite pe care le vor comite.

Astfel, spre deosebire de contractul din 21.09.2006, în contractul din 1.11.2006 s-a prevăzut obligaţia inculpatului Al României Paul Philippe de a încheia antecontracte de vânzare-cumpărare pentru toate bunurile care au făcut obiectul acestuia, precum şi împuternicirea chiar a inculpatului Roşu Robert Mihăiță de a semna, în numele inculpatului Al României Paul, viitoarele contracte de vânzare-cumpărare, în situaţia în care acesta din urmă ar fi refuzat să se prezinte la notar pentru perfectarea lor.

Cu alte cuvinte, prin inserarea acestei clauze, inculpatul Roşu a acceptat să fie implicat în mod direct în transferarea efectivă a bunurilor către societatea Reciplia, pe care în realitate o reprezenta şi în spatele căreia se aflau ceilalţi membri ai grupului infracţional.

Mai mult, în ce priveşte plata avansului total, de 8 milioane de euro, dacă în contractul precedent, aceasta nu era condiţionată de vreo conduită prealabilă a inculpatului Al României Paul, ci trebuia achitat în 25 de zile de la semnare, în noul contract, se plătea doar un milion de euro în 24 ore de la semnare, iar restul de 7 milioane (3 plus 4) era achitaţi doar după îndeplinirea de către inculpatul Al României Paul a mai multor condiţii, între care încheierea antecontractelor şi împuternicirea inculpatului Roşu, conform celor menţionate anterior, dar şi obţinerea şi predarea de către acesta către Reciplia a procesului verbal de punere în posesie, precum şi a titlulului de proprietate pentru Pădurea Snagov (art.9 din contract).

Cu toate acestea, potrivit art.9 din contract, acesta producea efecte, în sensul transferului/cesiunii totalităţii drepturilor în patrimoniul cesionarului concomitent cu momentul încasării efective de către inculpatul Al României Paul Philippe, în calitate de cedent, a părţii din avans, de un milion de euro.

În mod evident, nu doar pe ansamblul său, dar şi prin modificările operate faţă de varianta iniţială din 21.09.2008, contractul din 1.11.2011 era defavorabil inculpatului Al României Paul, ceea ce confirmă odată în plus declaraţiile acestuia şi ale martorei A României Lia, în sensul că inculpaţii Truică Remus şi Roşu Robert Mihăiță au fost implicaţi împreună în acest contract şi că el putea fi încheiat doar în aceste condiţii.

În ce priveşte conduita inculpatului Roşu Robert Mihăiță, ulterioară redactării şi semnării contractului din 1.11.2006, probatoriul administrat în cauză a demonstrat că acesta s-a implicat atât în ce priveşte punerea în posesie a Pădurii Snagov, cât şi în ce priveşte obţinerea propriu-zisă a fostei Ferme Regale Băneasa, fiind confirmate astfel susţinerile inculpatului Al României Paul, potrivit cărora, interesându-se de situaţia demersurilor întreprinse pentru obţinerea bunurilor, i          s-au dat tot timpul asigurări “atât de Truică, cât şi de Roşu că totul se rezolvă.” (fil.250 şi urm., vol.3 dup).

Deşi conduita inculpatului Roşu Robert Mihăiță, ca şi a altor inculpaţi, în cele două cazuri va fi examinată ulterior, în mod distinct şi detaliat, în considerentele prezentei decizii, ceea ce prezintă interes în acest punct al analizei este faptul că acesta s-a implicat, inclusiv prin demersuri cu caracter infracţional, în obţinerea unora dintre cele mai importante bunuri vizate de membrii grupării infracţionale.

Astfel, în cazul Pădurii Snagov, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a intervenit doar în faza punerii în posesie, după ce funcţionarii publici dispuseseră, cu încălcarea legii, retrocedarea către inculpatul Al României Paul a suprafeţei de 46,78 ha teren forestier.

Inculpatul Roşu Robert Mihăiță cunoştea că inculpatul Al României Paul Philippe nu este îndreptăţit la restituirea acestui teren, aspect rezultat nu doar din raportul de due diligence întocmit de S.C.A. TZA, ci şi din actele pe care le-a avut la dispoziţie (nu figura printre bunurile preluate de statul comunist în baza Decretului nr.38/1948, ci făcuse obiectul Deciziunii nr.1/1941, descoperită cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul S.C.A.TZA cu menţiunea “a nu se folosi în niciun dosar”), precum şi din discuţiile purtate în primăvara anului 2007 la acelaşi sediu, în prezenţa inculpaţilor Truică şi Tal Silberstein, cu martorul Vasiliu Adrian, avocatul fostului rege Mihai I, care le-a spus celor prezenţi că Pădurea Snagov nu a aparţinut fostului suveran Carol al-II-lea, făcând trimitere la aceeaşi Deciziune nr.1/1941, replica inculpatului Truică fiind aceea că “asta e problema lor”.

În acest context, este de reţinut că printre înscrisurile ridicate de la sediul S.C.A. TZA în legătură cu Pădurea Snagov s-a regăsit şi o adresă a Casei Regale a fostului rege Mihai destinată Romsilva şi Direcţiei Silvice Bucureşti, datată 12.03.2007, în care s-a precizat că Pădurea Snagov (Fundul Sacului) nu a aparţinut niciodată fostului rege Carol al-II-lea, întrucât pretinsa donaţie făcută de Primăria Capitalei nu şi-a produs efectele, neexistând un act autentic de donaţie şi nici legea prin care să se constate donaţia, astfel încât pădurea în cauză nici nu a fost confiscată de regimul comunist de la fostul rege Carol al-II-lea, nefiind proprietatea acestuia.

Mai mult, în finalul acestei adrese, s-a menţionat că în spatele persoanelor care revendică bunuri care nu au aparţinut în realitate fostului suveran Carol al-II-lea “stau grupări de interese, în legătură cu care autorităţile ar trebui să manifeste mai mare atenţie, pentru ca Statul Român să nu sufere imense prejudicii”, reiterându-se faptul că “Pădurea Fundul Sacului aparţine Statului Român şi nu a făcut niciodată parte din patrimoniul Regelui Carol al-II-lea”. (fil.405, vol.30 dup).

În aceste condiţii, deşi cunoştea situaţia reală a Pădurii Snagov, în perioada aprilie-iulie 2007 inculpatul Roşu Robert Mihăiță, în calitate de pretins avocat al inculpatului Al României Paul Philippe, a transmis către Romsilva, Direcţia Silvică Bucureşti, dar şi către Prefectura Ilfov mai multe notificări pentru punerea în posesie a celui din urmă inculpat cu suprafaţa de 10 ha teren forestier, dar şi pentru emiterea unei noi hotărâri de validare a dreptului de proprietate pentru diferenţa de 36,78 ha.

În cadrul acestor notificări, formulate în termeni ultimativi, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a contestat valabilitatea Deciziunii nr.1/1941, a somat Romsilva să nu mai continue demersurile judiciare de contestare a hotărârilor Comisiei judeţene de fond funciar (să nu mai formuleze cale de atac împotriva sentinţei civile nr.6161/2006 sau, dacă aceasta s-a promovat, să se renunţe la ea), a susţinut în mod neadevărat că nepunerea la dispoziţie a suprafeţei de teren constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prev.de art.271 C.pen., a ameninţat cu proceduri judiciare împotriva Romsilva şi altor instituţii şi persoane pentru “stoparea gravelor prejudicii care i se aduc Clientului (n.n.-inculpatul Al României Paul Philippe) prin lipsa de folosinţă a terenului”, stabilind termene în interiorul cărora autorităţile trebuiau să se conformeze solicitărilor sale (“în speranţa că veţi acţiona în cursul acestei săptămâni în sensul celor mai sus solicitate…”) – fil.382-402, vol.30 dup.

Deşi, aşa cum se va arăta ulterior, în considerentele prezentei decizii, această conduită a inculpatului Roşu Robert Mihăiță nu este circumscrisă unei infracţiuni distincte, de complicitate la abuz în serviciu, în condiţiile în care, pe de o parte, el a intervenit doar în legătură cu punerea în posesie, iar nu şi cu emiterea hotărârilor nelegale de către Comisiile de fond funciar, iar, pe de altă parte, nu au fost identificate dispoziţii ale legislaţiei primare încălcate cu ocazia punerii în posesie, acesta a contribuit, alături de inculpatul Truică Remus, la realizarea efectivă a punerii în posesie, urmată de emiterea celor două titluri de proprietate pe numele inculpatului Al României Paul Philippe, acte care au stat la baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat între acesta şi societatea Reciplia, prin care întreaga suprafaţă de teren restituită nelegal inculpatului Al României Paul Philippe a ajuns în stăpânirea grupului infracţional organizat.

Cu alte cuvinte, chiar dacă nu a săvârşit o infracţiune distinctă, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a acţionat în beneficiul celorlalţi membri ai grupării infracţionale, reuşind intrarea în posesie şi emiterea titlurilor de proprietate.

Acest fapt şi-a găsit recunoaştere ulterioară, inclusiv în înscrisuri emise de societatea Reciplia, cum este corespondenţa purtată de aceasta cu inculpatul Al României Paul Philippe la data de 18.07.2012, în contextul neînţelegerilor intervenite ulterior între membrii grupului infracţional organizat şi cumpărătorul de influenţă, în care s-a menţionat că “avocaţii Reciplia au reuşit importante succese, precum obţinerea titlului de proprietate în legătură cu (…) 46,7 ha în Pădurea Snagov (Fundul Sacului)”, în condiţiile în care “toate demersurile HRH Prince Paul Philippe of Romania din anul 1990 şi până la data semnării Contractului Principal (n.n.- contractul de cesiune din 1.11.2006) au fost sortite în totalitate eşecului, iar avocaţii Dvs nu au reuşit niciun succes” (fila 184, vol.30 d.u.p.).

Dacă în ce priveşte obţinerea Pădurii Snagov, conduita inculpatului Roşu Robert Mihăiță nu este circumscrisă unei infracţiuni de sine stătătoare, nu acelaşi lucru se poate spune despre implicarea sa în legătură cu restituirea fostei Ferme Regale Băneasa.

Astfel, aşa cum se va arăta ulterior, în considerentele prezentei decizii, în cazul fostei Ferme Regale Băneasa inculpatul Roşu Robert Mihăiță a contribuit, alături de alţi membri ai grupului infracţional organizat, în principal, inculpatul Truică Remus, la restituirea nelegală a acestui bun revendicat de inculpatul Al României Paul.

Modul în care s-a reuşit obţinerea fostei Ferme Regale Băneasa demonstrează nu numai că membrii grupării infracţionale au acţionat efectiv în sensul săvârşirii infracţiunilor de corupţie şi asimilate acestora care constituiau scopul asocierii lor, ci şi faptul că inculpatul Roşu Robert Mihăiță a fost participant la acest demers infracţional, îndeplinind astfel rolul care îi revenea în cadrul grupării.

Probatoriul administrat în cauză, care va fi analizat cu ocazia examinării infracţiunilor imputate inculpaţilor în legătură cu restituirea fostei Ferme Regale Băneasa, demonstrează că în acest caz membrii grupului infracţional şi-au împărţit rolurile, colaborând însă în vederea atingerii scopului final, acela al înstăpânirii asupra unuia dintre cele mai valoroase bunuri dintre cele care fuseseră menţionate în contractul de cesiune din 1.11.2006.

Astfel, dacă inculpatul Truică a avut sarcina de a-l influenţa pe directorul Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor să pledeze în faţa Consiliului de Administraţie pentru restituirea terenului solicitat de inculpatul Al României Paul, lucru pe care l-a reuşit inclusiv prin acte de corupţie, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a intervenit pentru a determina schimbarea opiniei juristului institutului, iniţial potrivnică restituirii terenului, acţiune absolut necesară, în condiţiile în care membrii Consiliului de Administraţie nu aveau pregătire juridică, iar prezentarea unor argumente cu aparenţă de legalitate de către o persoană care, teoretic, reprezenta interesele institutului şi în care membrii Consiliului se puteau încrede, era o chestiune esenţială pentru reuşita obţinerii terenului vizat.

În paralel, pentru a pune presiune pe organul de conducere al institutului, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a recurs la transmiterea unor notificări cu caracter ultimativ, similare cu cele menţionate anterior, în care a făcut referire la posibilele consecinţe, inclusiv de natură penală, pe care membrii Consiliului de Administraţie urmau să le suporte în cazul în care nu ar fi dat curs solicitării de restituire.

Ulterior, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a participat la şedinţele în care        s-a dezbătut notificarea inculpatului Al României Paul Philippe, ocazie cu care s-a prezentat ca fiind avocatul acestuia, ascunzând adevărata situaţie de fapt rezultată din contractul de cesiune din 1.11.2006, inclusiv faptul că, în realitate, el nu era avocatul inculpatului sus-menţionat, ci al societăţii Reciplia, care era adevăratul titular al drepturilor revendicate în faţa Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi ale cărei interese le reprezenta (a se vedea declaraţia martorei A României Lia, dată în faţa instanţei de apel)

Cu aceeaşi ocazie, inculpatul Roşu Robert Mihăiță nu a susţinut doar din punct de vedere juridic cererea de restituire, deşi cunoştea, aşa cum s-a arătat, care erau impedimentele de ordin legal rezultate din actele existente la acel moment, ci a indus în eroare membrii Consiliului cu privire la o chestiune de fapt esenţială, respectiv amplasarea terenului la data preluării acestuia de către stat, de care depindea însăşi incidenţa Legii nr.10/2001 şi soluţionarea cererii de către Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

De asemenea, după prima şedinţă a Consiliului de Administraţie, în baza înţelegerii infracţionale stabilită cu juristul institutului, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a intervenit în stabilirea formei finale a procesului-verbal de şedinţă, document intern al institului, esenţial pentru soluţionarea notificării.

Ca şi în cazul Pădurii Snagov, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a acţionat pentru a asigura trecerea terenului în stăpânirea grupului infracţional aflat în spatele societăţii Reciplia, cunoscând că există impedimente de ordin legal.

Mai mult, în cazul fostei Ferme Regale Băneasa, deşi inculpatul Roşu Robert Mihăiță a încercat în mod constant să acrediteze ideea că şi-a exercitat doar profesia de avocat, în realitate, prin conduita sa, a încălcat inclusiv reglementările interne şi internaţionale care guvernează această profesie şi care interzic practic implicarea avocatului în demersurile cu caracter infracţional ale clientului său.

Or, fără a-l absolvi pe inculpatul Al României Paul Philippe, care ştia la rândul său situaţia reală a documentelor invocate în susţinerea notificării, dar şi faptul că, în realitate, el nu mai era un titular al drepturilor revendicate, inculpatul Roşu Robert Mihăiță cunoştea în plus, mult mai bine decât “clientul” său, că, potrivit legislaţiei în vigoare la acel moment, terenul solicitat nu făcea obiectul Legii nr.10/2001, fiind, totodată, situat în domeniul public al statului şi, prin urmare, nu putea fi legal restituit de către Consiliul de Administraţie al Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Prin urmare, deşi reţinerea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat nu este condiţionată de săvârşirea efectivă a uneia dintre infracţiunile care au constituit scopul grupării criminale, probatoriul administrat în cauză demonstrează implicarea inculpatului Roşu Robert Mihăiță în săvârşirea uneia dintre ele, în calitate de complice la infracţiunea de abuz în serviciu prev.de art.132 din Legea nr.78/2000 şi, prin aceasta, apartenenţa sa la asocierea cu caracter infracţional ce a acţionat sub paravanul societăţii Reciplia SRL.

Mai mult, este de reţinut că, potrivit înţelegerii cu societatea Reciplia, pe care însuşi inculpatul Roşu Robert Mihăiță a negociat-o, a fost stabilit şi un onorariu de succes de 2% din valoarea de piaţă a bunurilor restituite, existând aşadar şi un cert interes material al inculpatului pentru obţinerea unor importante sume de bani, ţinând seama de valoarea extrem de ridicată a acestor bunuri (numai în cazul Fermei Regale Băneasa, aceasta a fost evaluată la peste 135 milioane de euro).

Cunoscând impedimentele legale pentru obţinerea bunurilor respective (nedovedirea calităţii de persoană îndreptăţiţă a inculpatului Al României Paul Philippe, nedovedirea dreptului de proprietate cu privire la unele bunuri revendicate, cu specială referire la Pădurea Snagov, inadmisibilitatea unor cereri, cum era cazul notificării formulate în legătură cu Ferma Regală Băneasa), inculpatul Roşu Robert Mihăiță a realizat ab initio că restituirea acestora nu se va putea face decât prin încălcarea legii, ceea ce însemna, implicit, că şi onorariul de succes negociat personal reprezenta, în realitate, un beneficiu ilicit.

De asemenea, din email-urile aflate la dosar, rezultă că inculpatul Roşu a fost preocupat şi de încasarea acestui onorariu, făcând demersuri în acest sens pe lângă ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat, inculpaţii Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein.

În acest context, din email-urile descoperite cu ocazia percheziţiei rezultă că plata onorariul de succes pentru obţinerea Fermei Regale Băneasa, ca parte a înţelegerii încheiate cu Reciplia, a suscitat ulterior preocupare în cadrul S.C.A.TZA, întrucât nu fusese achitat nici după trei ani de la dobândirea terenului, astfel încât s-a pus problema riscului de a nu mai fi primit, dar şi a prescripţiei dreptului de a-l mai solicita.

Astfel, în luna aprilie 2013, când inculpatul Roşu fusese îndepărtat din proiectul Prinţul/Reciplia, înlocuitoarea sa, Cristina Vlădescu, i-a adus la cunoştinţă această problemă partenerului S.C.A.TZA, Zbârcea Gabriel: “Bună Gabi, Am verificat.Este prescris.Contractul dintre ASR şi Reciplia ref Băneasa este încheiat în ianuarie 2009. Potrivit Engagement letter semnat de Riverside în 2008, onorariul de succes este de 1,5% din val de piaţă a imobilului şi va fi plătit:dc este mai mic sau egal cu 300.000 Euro, în 3 luni de la emiterea facturii; dacă este mai mare, în 6 luni de la data plăţii sumei de mai sus. O declaraţie de recunoştere acum nu ne poate ajuta decât formal, dacă bineînţeles este urmată şi de plată (ca o obligaţie naturală, care nu poate fi pusă în executare silită).Fiind împlinit termenul de prescripţie, o asemenea declaraţie nu ne ajută pt că nu întrerupe termenul.Mă gândesc la un contract nou (pe care am de gând oricum să-l trimit) în care, alături de celelalte obligaţii pe care şi le vor asuma, să se nască practic o nouă obligaţie de plată cu privire la acest aspect (dacă, bineînţeles, nu li se va părea ciudat că reiterăm o obligaţie veche, asumată…)” –  email 4.04.2013 C.Vlădescu/G.Zbârcea.

Primind prin redirecţionare acest email de la martorul Zbârcea, inculpatul Roşu i-a răspuns acestuia în aceeaşi zi că  “(…) Cu greu am scos şi onorariul de succes pe Snagov şi tu ştii foarte bine tot contextul.La dracu, sper că nu trebuie să dau explicaţii că nu am emis factura pe onorariu în contextul în care am spus de zeci de ori chestiunea onorariului, m-am văzut împreună cu tine, cu Shimon, după ce i-am făcut scandal lui Tal că nu ne dă banii, ba îmi amintesc că te-ai văzut cu Benny la el pe yacht şi atunci când m-ai rugat ţi-am dat situaţia şi te-am rugat să insişti şi pe onorariul de succes şi ai încercat şi tu, fără succes.De fapt schimbarea mea din Proiect este făcută, în realitate, pt că eu nu mai vroiam să lucrez fiind neplătiţi 10 luni. Nu poţi după 7 ani de laude la adresa mea în proiect, brusc să spui că nu mai sunt bun. Pur şi simplu au refuzat discuţia şi nici măcar nu am emis o factură pe onorariu, că nu aveam nici un criteriu să o facem (care e valoarea bunului?) şi pentru că nu vroiam să suportăm sute de mii TVA. Dar tu cunoşti Gabi toate chestiunile astea.De câte ori toţi anii ăştia am zis de onorariu şi am spus că trebuie să rezolvăm cumva? Dacă capul jos pt că avem RMGC (n.n.- proiectul Roşia Montană, în care era implicat inculpatul Benny Steinmetz) îl înţeleg, heirupismul ăsta de a lucra acum în spume pt ei nu-l pot înţelege pt că de plătit văd că tot nu ne plătesc. Dacă vrea Cristina să te impresioneze, să o facă, dar firma pierde timp, bani şi nervi pe gratis. Şi tumbele doamnei mă enervează teribil”.

Chiar dacă prevederea unui onorariul de succes nu este o chestiune prohibită, câtă vreme nu este o vorba despre un pact de quota litis, şi nu i se cuvenea exclusiv inculpatului Roşu, probatoriul administrat în cauză demonstrează că exista şi un cert interes material, chiar indirect, al acestuia, având în vedere şi calitatea sa de partener la S.C.A.TZA, pentru a fi obţinute bunurile revendicate de inculpatul Al României Paul. Mai mult, acelaşi probatoriu dovedeşte că încasarea ulterioară a acestui onorariu, ca şi cel cuvenit pentru obţinerea Pădurii Snagov, a constituit o preocupare a inculpatului Roşu, care a făcut demersuri în acest sens, chestiunea banilor reprezentând, în opinia sa, motivul pentru care a fost îndepărtat din proiectul Prinţul/Reciplia.

Împrejurarea că acest onorariu de succes, calculat ca un procent din valoarea terenului obţinut în mod ilegal de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor (circa 2,7 milioane de euro, reprezentând 2% din valoarea de piaţă a terenului, de 135.874.800 euro), nu a fost încasat efectiv, cel puţin până la îndepărtarea inculpatului Roşu din proiectul Prinţul/Reciplia, este lipsită de relevanţă, întrucât nu s-a datorat lipsei de interes a S.C.A.TZA şi, în particular, a inculpatului Roşu, ci lipsei de voinţă a celorlalţi membri ai grupului infracţional organizat, care se aflau în spatele Reciplia, de a-l plăti, în condiţiile în care bunul nu fusese valorificat.

În egală măsură, corespondenţa electronică aflată la dosar este relevantă pentru a dovedi nu doar apartenenţa inculpatului Roşu la grupul infracţional organizat, prin prisma interesului acestuia de a obţine beneficii materiale de pe urma activităţilor infracţionale desfăşurate în cadrul asocierii, în condiţiile în care, aşa cum se va arăta ulterior, atât Pădurea Snagov, cât şi Ferma Regală Băneasa au fost obţinute ca urmare a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora (dare de mită în legătură cu punerea în posesie a Pădurii Snagov, dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în cazul dobândirii Fermei Regale Băneasa) săvârşite de membrii grupului infracţional organizat, inclusiv de inculpatul Roşu, ci şi pentru a proba ierarhia care exista în cadrul grupării, dar şi faptul că aceasta era respectată de inculpaţi.

Astfel, chestiunea plăţii efective a beneficiului ilicit cuvenit din activitatea infracţională a fost discutată mai întâi cu inculpatul Tal Silberstein, coordonatorul grupului mai ales după anul 2010, căruia inculpatul Roşu “i-a făcut scandal” şi doar, ulterior, în condiţiile în care problema nu s-a rezolvat, cu liderul asocierii, inculpatul Steinmetz Benyamin, la care “s-a insistat, dar fără succes” pentru plata sumelor datorate pentru succesele obţinute de inculpatul Roşu, în calitatea sa de avocat  al S.C. Reciplia S.R.L. în legătură cu Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa.

Astfel, decizia liderului a fost respectată, chiar dacă aceasta a atras după sine riscul neîncasării beneficiului negociat.

Mai mult, în opinia inculpatului Roşu, îndepărtarea sa din grup nu s-a datorat faptului că “nu mai era bun”, ci a reprezentat în realitate o sancţiune aplicată de inculpaţii aflaţi pe palierul de conducere, constând în îndepărtarea sa din asociere pentru îndrăzneala de a-şi cere drepturile.

Împrejurarea că inculpatul Roşu Robert Mihăiță a reuşit sau nu obţinerea acestor beneficii financiare de pe urma activităţii desfăşurate în beneficiul grupului infracţional organizat este însă lipsită de relevanţă pentru subzistenţa infracţiunii analizate.

Aşa cum s-a arătat anterior, pe lângă demersurile efectuate pentru obţinerea bunurilor menţionate în contractul de cesiune din 1.11.2006, membrii grupului infracţional organizat, inclusiv cei care au aderat ulterior, au fost preocupaţi, pe de o parte, de ascunderea adevăraţilor beneficiari ai bunurilor restituite, iar, pe de altă parte, de menţinerea inculpatului Al României Paul în înţelegerea concretizată în contractul sus-menţionat.

În acest context, este de menţionat că, deşi iniţial relaţiile în interiorul grupării infracţionale, ca şi cele stabilite cu inculpatul Al României Paul, au fost armonioase, odată cu trecerea timpului au apărut neînţelegeri atât în interiorul grupului, cât şi în relaţia cu cumpărătorul de influenţă, toate acestea având la bază nemulţumiri legate de modul de împărţire a bunurilor a căror restituire fusese obţinută până atunci, în principal Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa.

Astfel, în anul 2010, inculpatul Truică a părăsit proiectul Prinţul/Reciplia, iar ulterior a fost îndepărtat şi inculpatul Roşu, care, potrivit corespondenţei electronice aflată la dosar, a fost convins că această măsură nu a avut la bază vreun reproş legat de activitatea desfăşurată, ci pretenţiile financiare exprimate de acesta.

În privinţa inculpatului Al României Paul, acesta a fost nemulţumit de sumele încasate în contul bunurilor recuperate, astfel încât începând cu anul 2011 au existat permanente fricţiuni cu membrii grupării infracţionale, care nu au fost soluţionate, în ciuda numeroaselor întâlniri, negocieri şi a încheierii unor noi înţelegeri cu reprezentanţii acestora.

În acest context, inculpatul Al României Paul a apelat la mai mulţi avocaţi, pe care i-a însărcinat să redacteze inclusiv plângeri penale la adresa membrilor grupării, pe care le-a folosit ca factor de presiune în negocierile cu aceştia.

Consecvenţi preocupării de a ascunde adevăraţii beneficiari ai terenurilor obţinute, dar şi conştienţi de caracterul nelegal al acestor restituiri, membrii grupului infracţional au realizat că depunerea unor plângeri penale, indiferent de infracţiunile reclamate, ar atrage după sine efectuarea unor cercetări de către organele statului, ocazie cu care s-ar descoperi nu doar ilegalităţile comise de funcţionarii publici învestiţi cu soluţionarea notificărilor, ci şi contribuţia membrilor grupului infracţional organizat cu caracter transfrontalier, ca adevăraţi beneficiari ai restituirilor ilegale.

În mod similar, publicarea unor articole în presă, cu referire la terenurile restituite şi la persoanele aflate în spatele proiectului Prinţul/Reciplia, erau de asemenea de natură să alarmeze, căci pe această cale organele statului se puteau sesiza din oficiu pentru a cerceta eventuale fapte penale comise în legătură cu aceste restituiri.

Astfel, probatoriul administrat în cauză a demonstrat că inculpatul Roşu Robert Mihăiță a acţionat şi în direcţia protejării celorlalţi membri ai grupării infracţionale, îndeosebi a inculpatului Benyamin Steinmetz, cel mai important şi mai puternic membru, care asigura finanţarea proiectului.

În acest sens, este relevantă conduita inculpatului Roşu Robert Mihăiță, adoptată de acesta cu ocazia unei întâlniri de la sediul S.C.A. TZA cu inculpatul Al României Paul Philippe, la care au participat şi alţi membri ai grupării infracţionale, respectiv inculpaţii Tal Silberstein şi Andronic Dan Cătălin.

Potrivit declaraţiei martorului Rădulescu Veronel, care l-a însoţit pe inculpatul Al României Paul Philippe la respectiva întâlnire, la cererea inculpatului, acesta a redactat o plângere penală pe care o avea asupra sa, într-un dosar.

Această plângere, depusă de martor la dosar cu ocazia audierii în faza de urmărire penală, reclama săvârşirea mai multor infracţiuni, inclusiv cele care fac obiectul prezentei cauze (dare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni), fiind menţionaţi mai mulţi membri ai grupului infracţional organizat, respectiv inculpaţii Truică Remus şi Tal Silberstein, dar şi inculpatul Roşu Robert Mihăiță (fila 327, vol.6 d.u.p.)

În cuprinsul plângerii se arăta, între altele, că, “fiind în legătură cu diverse persoane, care mi-au spus că nu voi obţine nimic dacă nu voi ceda o parte din avere unor persoane influente şi nu voi ceda drepturile mele litigioase, l-am cunoscut pe avocatul Robert Roşu din cadrul societăţii profesionale Ţuca Zbârcea şi Asociaţii, unde mi s-a spus că lucrează soţia premierului Călin Popescu Tăriceanu. Robert Roşu l-a adus la discuţii pe Remus Truică ce mi-a fost prezentat în anul 2006 ca fiind consilier al premierului Călin Popescu Tăriceanu şi fost şef de cancelarie al lui Adrian Năstase.Remus Truică mi l-a prezentat pe partenerul său de afaceri, Tal Silberstein. Aceştia, împreună cu avocaţii lor, care mi-au fost impuşi să mă reprezinte au continuat să amâne soluţionarea cererilor mele şi mi-au spus că nu am nicio soluţie să îmi rezolv problemele decât dacă le voi ceda 50% din drepturile mele de moştenire. Astfel, în anul 2006 am încheiat contractul privind transmiterea/cesiunea de drepturi cu privire la bunuri imobile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii între mine şi S.C.Reciplia S.R.L., reprezentată prin dl Remus Truică, societate ce aparţine acestuia şi partenerului său Tal Silberstein, contract certificat de avocatul Robert Roşu.”

Deşi scopul întâlnirii de la sediul S.C.A. TZA nu a fost acela de a se discuta în legătură cu această plângere, ci de a găsi o soluţie amiabilă pentru anularea (rezilierea) contractului de cesiune încheiat între inculpatul Al României Paul şi societatea Reciplia, existenţa plângerii a fost adusă în discuţie chiar de inculpatul Roşu Robert Mihăiță care, la un moment dat, însoţindu-l pe martorul Rădulescu la baie, a răsfoit dosarul pe care acesta i-l încredinţase temporar, ocazie cu care, printre alte documente, a fost descoperită şi plângerea penală sus-menţionată, aspecte confirmate şi de martora A României Lia în declaraţia dată în faţa instanţei de apel.

Potrivit martorului, după ce au revenit în încăperea în care se desfăşurau discuţiile, inculpatul Roşu “le-a spus celorlalţi cu uimire, supărare şi chiar afectare personală că prinţul Paul vrea să facă plângere penală.Cred că le-a şi spus, cumva ferit, că a văzut la mine plângerea respectivă. Reacţia a fost una de ceartă, s-au arătat supăraţi şi enervaţi, mai ales cei doi israelieni (n.n.- din declaraţie rezultă că, pe lângă inculpatul Tal Silberstein, la întâlnire a mai participat şi un alt cetăţean israelian), care au spus să se consideră ameninţaţi de un asemenea demers.Discuţia s-a terminat foarte repede. Şi eu aveam o stare de emoţie, m-am speriat de atitudinea lor şi am părăsit încăperea”.

Prin urmare, lăsând la o parte modalitatea în care a luat la cunoştinţă despre existenţa plângerii, este de reţinut fidelitatea inculpatului Roşu Robert Mihăiță faţă de ceilalţi membri ai grupării din care făcea parte şi preocuparea sa pentru a preîntâmpina orice posibile consecinţe negative pe care aceştia le puteau suferi în legătură cu proiectul Prinţul/Reciplia.

Consecinţa acestei întâlniri a fost alarmarea tuturor membrilor grupării, inclusiv a şefului acesteia, inculpatul Benyamin Steinmetz, care s-a deplasat personal la Bucureşti pentru a discuta cu inculpatul Al României Paul Philippe şi    a-l linişti, ocazie cu care acesta din urmă a aflat pentru prima dată despre implicarea sus-numitului în proiectul Prinţul/Reciplia.

Or, dacă ar fi fost convinşi că toate demersurile întreprinse până la acel moment, începând cu încheierea contractului de cesiune şi continuând cu modalitatea în care au ajuns să intre în stăpânirea Pădurii Snagov şi a Fermei Regale Băneasa, ar fi fost unele licite, membrii grupului infracţional organizat nu ar fi avut motive de îngrijorare, întrucât, chiar şi în situaţia în care inculpatul Al României Paul Philippe ar fi sesizat organele judiciare, nu s-ar fi putut constata vreo încălcare a legii penale săvârşită de aceştia şi de funcţionarii publici implicaţi în rezolvarea notificărilor.

În fapt, în loc să ignore ameninţările inculpatului Al României Paul Philippe sau chiar să întrerupă colaborarea cu acesta, membrii grupului infracţional organizat au cerut să se întâlnească cu cumpărătorul de influenţă chiar la el acasă, încercând să-l convingă să continue afacerea în care erau cu toţii implicaţi şi, prin aceasta, să renunţe la intenţia depunerii plângerii penale.

Această conduită denotă că, în realitate, membrii grupului infracţional erau pe deplin conştienţi despre implicarea lor în săvârşirea unor infracţiuni, fiindu-le cu adevărat teamă că, în situaţia în care inculpatul Al României Paul Philippe şi-ar fi pus în practică planul de a sesiza organele judiciare, infracţiunile comise de ei ar fi fost descoperite.

Astfel, în luna decembrie 2011, la locuinţa inculpatului Al României Paul Philippe, a avut loc o întâlnire la care au participat inculpaţii Benyamin Steinmetz, Tal Silberstein şi numitul Shimon Sevez, de faţă fiind şi soţia inculpatului Al României Paul Philippe, martora A României Lia Georgia.

Discuţiile purtate cu această ocazie au fost înregistrate cu mijloace proprii de către inculpatul Al României Paul Philippe, iar înregistrarea a fost pusă la dispoziţia organelor judiciare în faza de urmărire penală.

În legătură cu această înregistrare, în mod greşit a fost înlăturată de prima instanţă din ansamblul probator, cu motivarea că expertul parte al inculpaţilor ar fi depistat o urmă de ştergere, ceea ce ar ridica semne de întrebare cu privire la fiabilitatea mijlocului de probă.

Simpla constatare menţionată anterior, efectuată de altfel de o persoană care reprezintă interesele inculpaţilor, nu justifică înlăturarea acestui mijloc de probă, cu atât mai mult că cât discuţiile au fost recunoscute de participanţii la întâlnire.

Analiza discuţiilor, în integralitatea lor, conduce la concluzia că membrii grupării infracţionale au recunoscut nu doar implicarea lor în acest proiect, ei fiind cei care “au pus banii”, ci şi influenţa de care se bucură, inclusiv în mediul politic, subliniind că “toate astea nu s-au întâmplat pentru nimic”, că au fost obţinute cu muncă grea şi “mulţi bani” care au fost învestiţi.

Practic, prin această discuţie, cei doi inculpaţi au reiterat aspectele menţionate de inculpatul Truică Remus încă din perioada premergătoare încheierii contractului de cesiune, respectiv faptul că influenţele pe care le au în lumea politică, dar şi în media sunt hotărâtoare pentru obţinerea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul şi au dat deja rezultate (“toate astea nu s-au întâmplat pentru nimic”), fiind argumentul care l-a convins pe acesta să nu persevereze cu demersurile judiciare şi să continue colaborarea cu membrii grupului infracţional.

Chiar dacă inculpatul Roşu Robert Mihăiță nu a participat la această întâlnire, conduita sa a fost cea care i-a alertat pe ceilalţi inculpaţi, care au apreciat că riscurile unei investigaţii oficiale, ca urmare a plângerii penale cu care au fost ameninţaţi, sunt suficient de mari pentru a impune ieşirea din anonimat a liderului grupării, în persoana inculpatului Benyamin Steinmetz.

Aceeaşi conduită, de protejare a membrilor grupului infracţional organizat, a manifestat-o inculpatul Roşu Robert Mihăiță şi atunci când în mass media au fost publicate articole care puneau în discuţie modalitatea în care au fost restituite  bunuri care făceau obiectul contractului de cesiune din 1.11.2006 sau se refereau la inculpaţii implicaţi în proiectul Prinţul/Reciplia, în condiţiile în care, pe baza acestor articole, organele statului se puteau sesiza din oficiu pentru a cerceta eventuale fapte penale comise în legătură cu respectivele restituiri.

Astfel, la data de 8.05.2011, prin preluare dintr-o altă sursă (“Ziarul de Investigaţii” – www.ziaruldeinvestigatii.ro), în ziarul Cotidianul a apărut  sub titlul “Paul, Jaf de România?” un articol care trata in extenso restituirea nelegală a Pădurii Snagov, în debutul căruia se menţiona că “fără să aibă un titlu de proprietate valabil, fără să facă dovada deposedării abuzive de către statul comunist şi fără să aibă calitatea legală de moştenitor, prinţul Paul (al României, cum scrie în buletin) a luat cu japca 47 de hectare din pădurea Snagov, deşi aceasta fusese declarată domeniu public de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, încă din 1941.”

În cuprinsul articolului, altfel, surprinzător de bine documentat, se făceau referiri la istoria Pădurii Snagov începând cu anul 1930 (subtitlu: “Pădurea Snagov, domeniu public din 1930”), la sentinţa civilă a Judecătoriei Buftea din 26.06.2013 (subtitlu: “Justiţie strâmbă”), la Deciziunea nr.1/1941 (subtitlu: ”Dovada fraudei”), la faptul că la data revendicării, tatăl inculpatului Al României Paul trăia (subtitlu: ”Revendicarea era, legal, inadmisibilă”).

A doua zi, printr-un email transmis, între alţii, şi inculpaţilor Tal Silberstein şi Marcovici Marius Andrei, precum şi reprezentantului inculpatului Benyamin Steinmetz, numitul David Barnett, inculpatul Roşu Robert Mihăiță le-a semnalat apariţia acestui articol “urât” în legătură cu inculpatul Al României Paul, iar la solicitarea inculpatului Tal Silberstein referitoare la posibilele consecinţe, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a răspuns că articolul nu are relevanţă legală, pentru că nu este o investigaţie oficială şi că, în plus, ar conţine şi informaţii inexacte. (fil.153, vol.48 dup)

Este de reţinut în acest context solicitarea inculpatului Tal Silberstein ca, începând cu acel moment, email-urile să fie transmise şi inculpatului Andronic Dan Cătălin.

În acelaşi context, al monitorizării articolelor din presă în legătură cu membrii grupului infracţional organizat, este de reţinut solicitarea inculpatului Tal Silberstein, dar şi a reprezentantului inculpatului Benyamin Steinmetz (David Barnett), făcută cu altă ocazie, adresată personal inculpatului Roşu Robert Mihăiță, de a pregăti o scrisoare de răspuns (drept la replică) foarte dură în legătură cu un articol din ziarul “Adevărul” (fil.33, vol.46 dup).

Conformându-se solicitării primite, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a menţionat că a formulat şi anterior un drept la replică, pentru un articol similar din acelaşi ziar, datat 17.08.2010, intitulat “Truică, pionul unui miliardar controversat”, a cărui apariţie a fost semnalată iniţial de inculpatul Andronic şi care se referea la legătura dintre cei doi membri ai grupului infracţional organizat, în condiţiile în care inculpatul Benyamin Steinmetz era implicat şi în proiectul Roşia Montană.

De altfel, legătura dintre cei doi a fost amintită şi într-un alt articol (publicat la 29.06.2011 în ziarul Click), în care, chiar dacă erau tratate mai degrabă aspecte mondene în legătură cu inculpatul Truică Remus, se menţiona că acesta are o “avere colosală, ţinută ascunsă” şi că este “tovarăş cu controversatul Beny Steinmetz, magnatul diamantelor”, făcându-se referire tocmai la “ampla investigaţie marca Adevărul, publicată anul trecut”.

Menţinerea inculpatului Al României Paul Philippe în înţelegerea stabilită cu grupul infracţional aflat în spatele societăţii Reciplia a fost o altă preocupare constantă a membrilor săi, inclusiv a celor care au aderat ulterior, în condiţiile în care afacerea pusă la punct odată cu încheierea contractului de cesiune se prefigura a fi una extrem de profitabilă, fiind vorba despre acapararea unor bunuri în schimbul unor sume de bani derizorii, prin raportare la valoarea de piaţă a acestora.

Nemulţumirea inculpatului Al României Paul Philippe în legătură cu neîncasarea sumelor negociate cu ocazia încheierii contractului de cesiune l-a determinat pe acesta să contacteze nu doar avocaţi care să-l ajute să rezilieze sau să renegocieze contractul încheiat ori să formuleze plângeri penale sau denunţuri, ci şi să găsească alte persoane cu resurse financiare, cu care să încheie o nouă înţelegere cu privire la bunurile pe care le revendica.

În acest context, la 29.05.2012, printr-un email adresat celorlalţi membri ai grupului infracţional, inculpatul Mateescu Lucian Claudiu i-a încunoştinţat pe aceştia că aflase despre o întâlnire pe care inculpatul Al României Paul Philippe şi soţia sa o avuseseră cu o seară înainte cu Ovidiu Tender, un potent om de afaceri, care a avut ca obiect evaluarea bunurilor pe care acesta urma să le achiziţioneze de la inculpatul Al României Paul Philippe.

Răspunzând la acest mesaj, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a arătat că este evidentă implicarea respectivului om de afaceri, care-l finanţează pe inculpatul Al României Paul Philippe şi a apreciat că o abordare legală agresivă este cea mai bună soluţie, însă numai dacă cei care coordonau grupul infracţional, respectiv inculpatul Tal Silberstein şi Shimon Sevez, vor decide aceasta.

Este de reţinut că preocuparea membrilor grupului infracţional în legătură cu posibilitatea ca inculpatul Al României Paul Philippe să se reorienteze către alte persoane era una reală, fiind de natură să-i neliniştească, căci aceasta ar fi însemnat să piardă afacerea extrem de profitabilă reprezentată de înţelegerea pe care o aveau cu acest inculpat.

Mai mult, suspiciunea referitoare la implicarea numitului Tender în această afacere fusese exprimată de inculpatul Tal Silberstein şi cu ocazia întâlnirii pe care acesta, împreună cu inculpaţii Benyamin Steinmetz şi Shimon Sevez, au avut-o cu inculpatul Al României Paul Philippe, în luna decembrie 2011, la domiciliul acestuia.

Astfel, inculpatul Tal Silberstein a amintit în această discuţie despre “domnul Tender, care are poate nişte idei de a prelua această afacere”, iar ulterior, încercând să-l convingă pe inculpat să rămână alături de ei (“un partener internaţional, care vrea grupul vostru, care vrea să vă sprijine în ambele planuri, local şi extern”) în acest proiect, acelaşi Tal Silberstein i-a spus acestuia că “nu aveţi nevoie de încă un escroc pe lângă voi, care să vă dezamăgească, promiţând lucruri pe care nu le poate oferi”.

Prin urmare, email-ul analizat, din 29.05.2012, adresat inclusiv inculpatului Roşu Robert Mihăiță, demonstrează că, deşi cu ocazia întâlnirii din luna decembrie 2011, inculpatul Al României Paul Philippe a negat implicarea numitului Tender, membrii grupului infracţional au urmărit în continuare această “pistă”, în contextul preocupării lor de a-l menţine pe inculpat “alături de ei”.

În raport de toate aceste considerente, pe baza probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că, prin acţiunile sale, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a depăşit limitele cadrului legal în care trebuie exercitată profesia de avocat, implicându-se cu bună ştiinţă în constituirea, la 1.11.2006, a unui grup infracţional ce a avut ca scop dobândirea, prin săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora, a unor bunuri revendicate de inculpatul Al României Paul, urmată de desfăşurarea activităţilor menţionate anterior în interesul acestei asocieri până în anul 2013, fapte care se circumscriu infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art.367 alin. 1 și 2 C.pen., ce reprezintă legea penală mai favorabilă şi pentru care urmează a fi condamnat.

Reţinând această încadrare juridică, Înalta Curte va avea în vedere limitele de pedeapsă ale uneia dintre infracţiunile care a reprezentat scopul grupării infracţionale, respectiv cea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev.de art.132 din Legea nr.78/2000.

Înalta Curte constată că infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este una continuă, care se epuizează fie la momentul destrămării grupului ori al părăsirii acestuia de către unii membri, fie la momentul descoperirii lui, iar potrivit art.154 alin.2 C.pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, care echivalează cu momentul epuizării activităţii infracţionale.

În cauză, inculpatul Roşu Robert Mihăiţă a constituit grupul infracţional organizat la 1.11.2006 şi a desfăşurat activităţi în calitate de membru al acestuia până în anul 2013, moment care marchează epuizarea în privinţa sa a infracţiunii şi de la care începe să curgă termenul general de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art.154 alin. 1 lit. c Cod penal, de 8 ani, acesta nefiind împlinit nici măcar la data soluţionării definitive a cauzei.

În privinţa inculpatului Tal Silberstein, probatoriul administrat în cauză demonstrează că acesta a pus bazele asocierii infracţionale, împreună cu inculpaţii Truică şi Benyamin Steinmetz încă din vara/toamna anului 2006.

Astfel, potrivit declaraţiei inculpatului Truică, acesta a fost contactat de inculpatul Tal Silberstein, prin intermediul căruia l-a cunoscut şi pe Benyamin Steinmetz. Cu ocazia întâlnirii care a avut loc la locuinţa inculpatului Truică, acesta a prezentat celor doi proiectul Prinţul, iar cei doi i-au spus că “sunt interesaţi de afacere” şi au solicitat să se facă un studiu de către S.C.A. TZA, firmă pe care cei doi cetăţeni israelieni au ales-o, pentru a vedea dacă se implică în retrocedarea bunurilor.

În acelaşi sens este şi declaraţia inculpatului Andronic, care a arătat că “despre afacerea cu Prinţul” a aflat de la inculpatul Tal Silberstein prin anul 2006, care i-a spus că “un grup de investitori au intenţia să preia o parte din bunurile pe care acesta (n.n-inculpatul Al României Paul) le pretindea, întrucât nu avea bani şi căuta investitori.”

Tot astfel, din declaraţia martorei Valmar Ioana rezultă că aceasta a aflat chiar de la inculpatul Tal Silberstein despre  faptul că “este în negocieri cu prinţul Paul pentru a cumpăra de la acesta drepturile litigioase pentru averea pe care o revendică acesta în România”, urmând ca, în situaţia în care inculpatul Al României Paul va dobândi anumite imobile, vânzarea lor către compania în care inculpatul Tal Silberstein era implicat să fie autentificată de martoră, în calitate de notar, cu precizarea că la acel moment aceasta era soţia prim-ministrului în funcţie, Călin Popescu Tăriceanu.

Rezultă aşadar că, deşi aparent implicarea inculpaţilor Tal Silberstein şi Benaymin Steinmetz în această afacere extrem de profitabilă era condiţionată de concluziile favorabile ale raportului de due diligence întocmit de o firmă de avocatură, în realitate, hotărârea de a se implica în acest proiect fusese deja luată anterior primirii acestui raport, în luna octombrie 2006, câtă vreme la 21.09.2006, ca urmare a acordului exprimat de cei doi, concretizat în procura dată inculpatului Truică, ca reprezentant al Reciplia, a fost încheiat un prim contract de cesiune între inculpaţii Al României Paul şi S.C. Reciplia S.R.L., în spatele căreia se aflau cei doi cetăţeni străini, contract care a stat la baza perfectării celui din 1.11.2006.

Mai mult, aşa cum se va arăta în considerentele prezentei decizii, deşi raportul de due diligence sublinia existenţa unor impedimente serioase în privinţa obţinerii bunurilor indicate de inculpatul Al României Paul, inculpaţii Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein au acceptat să se implice, chiar şi în aceste condiţii, în proiectul Prinţul/Reciplia, ceea ce înseamnă că riscurile afacerii urmau a fi depăşite prin alte mijloace, ilicite, mai exact prin influenţele pe care atât personal, cât şi prin intermediul partenerului lor, inculpatul Truică, urmau să le exercite la nivelul factorilor de decizie din România, în condiţiile în care, cu privire la 22 din bunurile care făceau obiectul contractului de cesiune, cele mai importante prin prisma valorii lor, erau în derulare proceduri administrative de restituire.

În acelaşi sens, cu titlu exemplificativ, este de reţinut că în primăvara anului 2007, la sediul S.C.A. TZA a avut loc o discuţie cu martorul Vasiliu, avocatul fostului rege Mihai I, la care din partea Reciplia au participat inculpaţii Tal Silberstein, Roşu şi Truică, ocazie cu care martorul le-a spus celor prezenţi că Pădurea Snagov nu a aparţinut fostului suveran Carol al-II-lea, făcând trimitere la aceeaşi Deciziune nr.1/1941, al cărei conţinut era cunoscut de inculpaţi, replica inculpatului Truică, dată în prezenţa celorlalţi doi inculpaţi, fiind aceea că “asta e problema lor”.

Chiar și în ipoteza în care inculpatul Tal Silberstein nu ar fi avut cunoștințele juridice necesare pentru a aprecia asupra considerentelor acestei decizii, ori nu ar fi înțeles cu exactitate aspectele relatate de martor determinat de unele limitări de exprimare impuse de limba în care s-a purtat conversația, ar fi putut fi informat de inculpatul Roșu Robert Mihăiță, avocat care reprezenta Reciplia SRL, astfel cum acesta făcea de obicei cu membrii grupului, în condiţiile în care hotărârea a fost descoperită cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul firmei de avocaţi, purtând menţiunea “a nu se folosi în niciun dosar.”

Prin urmare, susținerile inculpatului Tal Silberstein din cuprinsul declarațiilor din datele de 6.11.2017 și 8.11.2017 sunt infirmate de probele administrate.

Chiar dacă inculpatul Tal Silberstein nu a avut contact cu inculpatul Al României Paul decât după încheierea contractului de cesiune, când acordul între traficantul şi cumpărătorul de influenţă fusese deja realizat, probatoriul administrat în cauză demonstrează că inculpatul Tal Silberstein a întărit cu acea ocazie promisiunile făcute anterior de către inculpatul Truică, afirmând influenţa pe care o are şi el personal pentru obţinerea bunurilor menţionate în contract.

Așa cum s-a arătat, societatea Reciplia nu era a inculpatului Truică Remus, ci a celor care o controlau din umbră și făceau posibilă realizarea acțiunilor de traficare a influenței întreprinse de acesta, cu acordul și în sensul dorit de ei, respectiv a inculpaților Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin, chiar dacă acțiunile și implicarea celor doi nu a fost vizibilă la început, inculpatul Tal Silberstein fiind prezentat inculpatului Al României Paul Philippe în anul 2007, iar inculpatul Steinmetz Benyamin abia în luna decembrie 2011, când exista riscul declanșării unor cercetări în legătură cu modul de obținere a bunurilor revendicate de Al Românei Paul Philippe, urmare plângerii penale formulate de cel din urmă.

 Deși nu locuia în România, unde venea rar, așa cum susține inculpatul, după ce devenit consilier al prim ministrului României, Tal Silberstein, folosindu-se de avantajul conferit de poziția sa în mediu politic, care îi crea aparența unei persoane influente, s-a implicat într-un mod mai vizibil în activitatea grupului infracțional organizat și în susținerea acțiunilor întreprinse de inculpatul Truică Remus pentru obținerea bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe, participând la întâlnirile dintre acesta și Truică Remus care au avut loc la casa de avocatură TZA în prezența inculpatului Roșu Robert Mihăiță, pentru a-i da asigurări cumpărătorului de influență că se făceau demersuri pentru obținerea bunurilor într-un timp scurt.

Astfel, în declarația din data de 11.12.2015, inculpatul Al României Paul Philippe a arătat că, după câteva luni sau un an de la încheierea contractului, l-a cunoscut pe Tal Silberstein la sediul firmei de avocatură TZA, când acesta s-a prezentat ca fiind consilier al lui Tăriceanu, precizând că deține clădirea în care TZA funcționează și că el plătește avocații care sunt ai lui, că poate obține orice și că prin Dan Andronic controlează presa, prezentându-i și o listă cu 80 de persoane din mass media asupra cărora are influenţă. Totodată, i-a mai spus că dacă este cu ei poate să câștige, discuția fiind purtată în prezența lui Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță.

Influenţa de care se bucura inculpatul Tal Silberstein în lumea politică, dar şi la nivelul conducerii Statului Român este confirmată atât de probatoriul testimonial, cât şi de corespondenţa electronică aflată la dosar.

Martorul Dimofte a arătat, astfel, că Tal Silberstein i-a fost prezentat de  inculpatul Truică ca fiind “mâna dreaptă a lui Steinmetz” şi “un om influent, nu doar în România, ci şi în alte ţări din Europa şi că a fost consultant politic pentru Băsescu, Năstase, Tăriceanu şi apoi pentru Blaga, candidat la primărie.” Martorul a mai arătat că a discutat de mai multe ori cu inculpatul Tal Silberstein, iar acesta “a confirmat că este reprezentantul lui Steinmetz.”

Tot astfel, martorul Bejenaru Andrei a arătat că atât inculpatul Truică, cât şi Tal Silberstein se lăudau cu cunoştinţele lor în lumea politică, cu trimitere la fostul premier, martorul Tăriceanu, dar şi la Victor Ponta sau Viorel Hrebenciuc. 

Despre inculpatul Tal Silberstein, acelaşi martor a arătat că, atunci când “era o problemă”, inculpatul întreba “la cine trebuie să apeleze pentru rezolvarea ei”. În acest context, martorul a relatat un episod în legătură cu unul dintre bunurile menţionate în contractul de cesiune, respectiv Pădurea Broşteni, arătând că, întrucât se intenţiona formularea unei acţiuni în justiţie împotriva Romsilva, ca reprezentant al Statului Român, şi erau necesare nişte documente, inculpatul Tal Silberstein a întrebat “cu cine trebuie să vorbească pentru a se obţine de la Romsilva hărţile fostelor proprietăţi”, respectiv dacă “Victor Ponta poate fi de ajutor pentru asta”, martorul precizând totodată că inculpatul Tal Silberstein “mereu spunea că îl cunoaşte pe Victor Ponta”.

Conexiunile pe care inculpatul Tal Silberstein le avea la cel mai înalt nivel politic nu sunt simple afirmaţii, fără acoperire în realitate, ci sunt confirmate de corespondenţa pe email aflată la dosar, îndeosebi cea purtată cu inculpatul Dan Andronic, prieten şi partener de afaceri cu inculpatul Tal Silberstein, pe care chiar acesta din urmă l-a cooptat la grupul infracţional din spatele Reciplia. 

Astfel, inculpatul Tal Silberstein i-a redirecţionat inculpatului Andronic mai multe email-uri transmise preşedintelui României în funcţie, Traian Băsescu:

– din 22.05.2010, în care inculpatul Tal Silberstein îi solicită o întâlnire de o oră şi jumătate preşedintelui României pentru a-i prezenta “foarte serios” recomandările unor focus grup-uri conduse de inculpat;

– din 3.05.2010, în care inculpatul Tal Silberstein îi solicită o întrevedere preşedintelui României, în legătură cu tăierile bugetare preconizate (n.n.- acestea au fost anunţate de preşedinte 3 zile mai târziu, pe 6.05.2010);

– din 19.10.2009, în care inculpatul Tal Silberstein îi aduce la cunoştinţă preşedintelui României neînţelegerile pe care le are cu managerul campaniei sale, Felix. (fil.219-221, vol.46 dup şi  fil.2, vol.48 dup)

De asemenea, la dosar există email-uri, redirecţionate inculpatului Andronic, care atestă întâlnirile pe care inculpatul Tal Silberstein urma să le aibă cu prim-ministrul Serbiei, pe 5.05.2015, dar şi cu cel al României, pe 6.05.2015 (n.n. – în acea perioadă, această funcţie era ocupată de Victor Ponta), cu menţiunea că la ultima urma să participe şi inculpatul Andronic (fil.4-8, vol.48 dup), fiind astfel confirmată declaraţia martorului Bejenaru, menţionată anterior, privind relaţia pe care inculpatul Tal Silberstein o avea cu politicianul sus-menţionat.

În ce priveşte rolul inculpatului Tal Silberstein în cadrul proiectului Prinţul/Reciplia, acesta a făcut legătura între liderul grupului, inculpatul Benyamin Steinmetz, şi ceilalţi membri ai acestuia, pe care i-a coordonat mai ales după ce în anul 2010 inculpatul Truică Remus a ieşit din afacere.

Astfel, inculpatul Tal Silberstein a fost perceput ca un reprezentant al investitorilor, care primea în mod constant informaţii de la inculpaţii Truică Remus şi Roşu Robert cu privire la demersurile efectuate pentru obţinerea bunurilor.

La rândul său, inculpatul Tal Silberstein prezenta rapoarte inculpatului Benyamin Steinmetz, relevantă în acest sens fiind întâlnirea din iulie/august 2010, de pe yahtul acestuia, relatată de martorul Bejenaru, în cadrul căreia s-a discutat despre modul în care inculpatul Truică a administrat proiectul Reciplia şi în care au fost folosiţi banii, dar şi despre vânzările efectuate până la acel moment, percepţia martorului fiind aceea că Tal Silberstein prezintă un raport de activitate pentru perioada în care el împreună cu Truică au gestionat proiectul Reciplia.

Rolul inculpatului Tal Silberstein nu a constat doar în coordonarea acţiunilor celorlalţi membri din România, ci acesta s-a implicat efectiv în obţinerea bunurilor care făceau obiectul contractului de cesiune, fiind relevante în acest sens acţiunile pe care acesta le-a întreprins în legătură cu fosta Fermă Regală Băneasa.

Astfel, după ce au intrat în posesia Notei juridice din 14.04.2008, care era nefavorabilă restituirii, inculpatul Tal Silberstein a stabilit strategia de urmat, care presupunea contactarea conducerii institutului, dar şi a avocatului acestuia, care redactase nota respectivă, demersuri în care au fost implicaţi, aşa cum se va arăta ulterior, nu doar inculpaţii Truică şi Roşu, ci însuşi inculpatul Tal Silberstein.

Deşi cunoştea conţinutul contractului de cesiune din 1.11.2006, în baza căruia drepturile revendicate de inculpatul Al României Paul, inclusiv cu privire la Ferma Regală Băneasa, fuseseră cesionate S.C.Reciplia S.R.L., inculpatul Tal Silberstein a fost parte a strategiei pusă la cale prin încheierea contractului şi s-a prezentat personal la sediul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, însoţindu-l astfel pe inculpatul Truică, pentru a susţine pe lângă conducerea instituţiei admiterea cererii formulate de inculpatul Al României Paul, fără a aduce la cunoştinţă faptul că, în realitate, drepturile revendicate de acesta fuseseră transferate către Reciplia.

Prezenţa la institut a inculpatului Tal Silberstein, în perioada discutării cererii de retrocedare, rezultă din declaraţiile constante ale martorului Oancea Florin, menţinute cu ocazia audierii în faţa Înaltei Curţi, care a arătat că, la una dintre întâlniri, inculpatul Truică a venit însoţit de un cetăţean străin, al cărui nume se termina în “stein” şi pe care l-a prezentat ca fiind consilierul de imagine al premierului României (n.n- la acea dată, martorul Tăriceanu). Cei doi i-au fost prezentaţi martorului chiar de directorul Iliescu, care l-a chemat special pentru aceasta, martorul realizând după câteva luni “că au venit pentru a ne impresiona, în sensul de a ne arăta nivelul de influenţă. Pe moment am fost impresionat, dar ulterior am realizat care a fost scopul acestei întâlniri. La acea întâlnire nu s-a discutat despre acea retrocedare şi s-a pus problema ca şi cum ar fi fost realizată. Am înţeles că acea persoană este asociatul lui Truică şi a venit pentru a vedea stadiul retrocedării.Tot atunci s-a discutat şi despre urgentarea trecerii din public în privat şi pe moment n-am înţeles.”

De asemenea, martorul a mai arătat în faţa instanţei de apel că inculpatul Truică i-a fost prezentat de Iliescu Horia ca fiind “prieten cu Al României Paul Philippe şi îl ajută „cu detalii” în legătură cu retrocedările”, relaţia dintre inculpatul Truică şi directorul Iliescu fiind percepută de martor ca una “ de preţuire reciprocă”.

Rezultă, aşadar, că demersurile erau făcute, aparent, în favoarea inculpatului Al României Paul, deşi ambii inculpaţi cunoşteau despre existenţa contractului în baza căruia cel dintâi inculpat îşi cesionase drepturile, inclusiv cu privire la Ferma Regală Băneasa, către S.C.Reciplia S.R.L., în spatele căreia se aflau, între alţii, inculpaţii Truică şi Silberstein.

Mai mult, rezultă că, deşi inculpaţii Truică şi Tal Silberstein cunoşteau că terenul pe care-l vizau aparţinea domeniului public al statului şi că acesta nu putea fi restituit ca atare de către institut, care nu avea decât un drept de administrare, cei doi au continuat demersurile în sensul influenţării factorilor de decizie ai institutului, fiind pe deplin conştienţi că numai pe această cale vor obţine restituirea terenului.

Demersurile pe care inculpatul Tal Silberstein trebuia să le facă în beneficiul grupului, prin prisma relaţiilor pe care le deţinea la cel mai înalt nivel al Statului Român, sunt probate şi de email-ul transmis de inculpatul Truică martorului Bejenaru la data de 15.01.2008, când fosta Fermă Regală Băneasa nu fusese încă obţinută (fil.109, vol.56 dup).

Astfel, făcând observaţii pe marginea conţinutului unui document care cuprindea, între altele, o “coloană referitoare la strategie”, inculpatul Truică a arătat că aceasta “nu trebuie să rămână”, însă “este important să înţeleagă de cine depinde rezolvarea problemelor. Poate ar trebui insistat în această direcţie şi să scriem clar de cine avem nevoie (luând de exemplu ferma regală băneasa, trebuie scris ca în cca 30 zile să ne dea procesul verbal de punere în posesie atât IPP cât şi IC). Are cum să ajute la Banca Naţională? în caz că nu, nici punctul 5 nu ar trebui inclus.”

În acelaşi email există însă şi o referire explicită la inculpatul Tal Silberstein, care “ar trebui să insiste puţin şi pe zona de imagine a prinţului”. Făcând referire la modificarea statutului casei regale făcută de fostul rege Mihai I, care ar fi dorit şi modificarea legii salice, inculpatul Truică arată că “deşi pare o prostie, să nu ne trezim cu o surpriză şi să vedem că nu mai avem obiectul muncii”, ceea ce în mod evident se referea la eventualele consecinţe negative ale demersurilor fostului suveran, care ar fi afectat astfel acţiunile de obţinere a bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul, în temeiul presupusei sale apartenenţe la fosta familie regală.

În acest context, în finalul email-ului, inculpatul Truică îl roagă pe martorul Dimofte (căruia email-ul îi fusese transmis, spre ştiinţă) “să-i aminteşti tu lui Tal de poziţia publică pe care am cerut-o pentru prinţ. Asta ne ajută enorm să negociem nişte procente pe care ţi le explic când mă întorc.”

Astfel, aşa cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, inculpatul Al României Paul era preocupat nu doar de obţinerea unor sume de bani de pe urma bunurilor pe care le revendica, ci şi de imaginea sa publică, dar mai ales de recunoaşterea apartenenţei sale la familia regală a României.

Cunoscând aceste aspecte, membrii grupului infracţional au încercat să speculeze în favoarea lor interesul manifestat de inculpatul Al României Paul pentru un statut recunoscut oficial de Statul Român, similar celui de care se bucura Radu Duda, soţul fiicei fostului rege Mihai I, care în septembrie 2002 fusese numit Reprezentant Special al Guvernului Român pentru Integrare, Cooperare şi Dezvoltare Durabilă, funcţie pe care încă o avea la data email-ului menţionat anterior.

Astfel, având în vedere legăturile demonstrate anterior, pe care inculpatul Tal Silberstein le avea cu persoanele care ocupau în acea perioadă funcţia de prim-ministru (martorul Tăriceanu) şi cea de preşedinte al României (Traian Băsescu), acesta putea să faciliteze numirea inculpatului într-o poziţie publică, ceea ce ar fi adus, în schimb, procente mai bune pentru membrii grupului infracţional din bunurile care făceau obiectul contractului de cesiune.

Termenii folosiţi de inculpatul Truică (“să-i aminteşti tu lui Tal de poziţia publică pe care am cerut-o pentru prinţ”) demonstrează că o asemenea discuţie între cei doi membri ai grupului infracţional organizat avusese loc anterior, fiind vorba despre o reiterare a unei “cereri”.

Împrejurarea că o asemenea “poziţie publică” a fost obţinută sau nu ori că inculpatul Tal Silberstein a făcut sau nu demersuri în acest sens nu prezintă importanţă, relevant fiind faptul că a existat o asemenea preocupare în cadrul grupului, că aceasta era în strânsă legătură cu contractul încheiat cu inculpatul Al României Paul şi, mai important, că persoana care putea obţine respectiva numire era inculpatul Tal Silberstein, prin prisma influenţei pe care o avea asupra potenţialilor decidenţi.

Poziţia inculpatului Tal Silberstein în cadrul grupului infracţional s-a consolidat după ce, în anul 2010, inculpatul Truică şi-a vândut participaţia şi a părăsit proiectul Prinţul/Reciplia.

Astfel, începând cu acest moment, inculpatul Tal Silberstein a coordonat în mod exclusiv activitatea desfăşurată sub paravanul Reciplia, fiind informat în permanenţă şi participând la luarea deciziilor vizând acţiunile pentru obţinerea ori valorificarea bunurilor care făceau obiectul contractului.

În acest sens, chiar dacă la 15.10.2010 a fost numit ca administrator al S.C.Reciplia S.R.L. inculpatul Marcovici (fil.13, vol.69 dup), cel care coordona de facto societatea era inculpatul Tal Silberstein.

De altfel, potrivit declaraţiei notariale dată la 25.03.2013 de Marcovici Marius, în calitate de administrator al S.C.Reciplia S.R.L., inculpatul Tal Silberstein era beneficiarul celor două conturi aparţinând acestei societăţi, deschise la B.R.D. (fil.131,164, vol.38 dup).

Poziția inculpatului Tal Silberstein și rolul acestuia în luarea deciziilor la nivelul grupului infracțional organizat sunt confirmate și de martora Ciocoiu Alina Carmen, care a fost prezentă la negocierile din cursul anului 2013 dintre Al României Paul Philippe și Reciplia SRL, legate de derularea contractului de cesiune de drepturi, pe care “prințul” dorea să îl desființeze, sens în care a precizat că din partea Reciplia participau administratorul Marcovici Marius, iar ca negociator Lucian Mateescu, însă deciziile erau luate de inculpatul Tal Silberstein, primii doi fiind doar executanți. (declaraţiile din 15.10.2014, 9.12.2015, 27.04.2018 și 24.09. 2020)

La rândul său, martorul Borbely Dan, avocat în cadrul S.C.A. TZA, în declarația dată în cursul urmăririi penale (filele 432-438, vol.7 d.u.p.), a arătat că era evident pentru toată lumea că Tal Silberstein coordonează activitatea Reciplia, cel puțin în legătură cu acest proiect, administratorul firmei fiind Marcovici care a venit la întâlniri fie singur, fie împreună cu Tal sau cu Mateescu. 

Și martora Alexandroiu Mihaela Irina, persoană care l-a însoțit la unele discuții pe inculpatul Al României Paul, determinate de nemulțumirile acestuia legate de derularea contractului cu Reciplia, a precizat că inculpatul purta negocieri cu membrii grupului, nominalizându-i pe Tal Silberstein, Mateescu Lucian, Moshe Agavi, Marcovici Marius, despre acesta din urmă afirmând că era puțin agresiv și nu era dispus să negocieze, spre deosebire de Mateescu Lucian. În plus, martora a mai arătat, în mod constant, că după ce a constatat modalitatea în care au fost stabilite procentele între părți în cuprinsul contractului de cesiune, dar și faptul că Al României Paul nu știa că au fost dobândite Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa şi nici că din primul imobil au fost vândute mai multe loturi, convingerea sa a fost că situația inculpatului este rezultatul unui plan foarte bine orchestrat de Steinmetz Benyamin, Moshe Agavi, Shimon Shavez, dus la îndeplinire de Truică Remus, în care au fost implicați și Mateescu Lucian, Marcovici Marius, Dan Andronic și Roșu Robert Mihăiță. (filele 11-12, vol.7.d.u.p., filele 105-111, vol.23 dos. inst. fond și 161-167, vol. 6 dos.inst. apel)

Conținutul corespondenței electronice purtată de inculpați face dovada că membrii grupului infracțional organizat comunicau între ei și se informau reciproc în legătură cu demersurile ce trebuiau făcute pentru realizarea scopului acestuia, dar și a ierarhiei existente în cadrul asocierii, liderul fiind Steinmetz Benyamin, a cărui identitate se încerca a nu fi legată de acțiunile grupării.

Preocuparea constantă a inculpatului Tal Silberstein de a proteja interesele grupului rezultă și din conduita adoptată de acesta după publicarea în presă a unui articol “urât”, cum îl numește inculpatul Roșu, în care se prezentau împrejurările restituirii nelegale a Pădurii Snagov (articol preluat de ziarul Cotidianul dintr-o altă sursă și publicat sub titlul “Jaf la drumul mare”), se dezvăluia legătură dintre Al României Paul Philippe și inculpatul Truică Remus, implicarea Reciplia și a inculpatului Steinmetz Benyamin, ocazie cu care i s-a solicitat lui Roșu Robert Mihăiță să pregătească o scrisoare de răspuns (drept la replică), însă acesta îl asigură că respectivul articol nu are relevanță penală și conține informații inexacte.  (fila 33, vol.46 dup.)

Aceeași conduită de a proteja interesele grupului infracțional organizat a fost adoptată de inculpatul Tal Silberstein și cu ocazia publicării unor articole de presă cu conținut similar (cel publicat în ziarul “Adevărul ” la 17.08.2010 și cel publicat în revista Clik la 29.06.2011), a căror apariție a fost semnalată de inculpatul Andronic și avocatul David Barnett, reprezentantul lui Steinmetz Benyamin, care, deși îl vizau pe inculpatul Truică Remus, iar acesta nu mai activa în cadrul grupării, făceau referiri la averea sa colosală și legăturile dintre el și controversatul Beny Steinmetz, care era implicat și în proiectul Roșia Montană. Publicarea respectivelor articole a atras transmiterea unui drept la replică de către inculpatul Tal Silberstein, atât cu privire la el, cât şi cu privire la inculpatul Benyamin Steinmetz, în care erau negate relaţiile personale sau de afaceri ale celor doi cu inculpatul Truică.

În calitatea deţinută în cadrul grupului, inculpatul Tal Silberstein a participat la întâlnirile şi negocierile vizând situaţia bunurilor care făceau obiectul contractului de cesiune, dar şi nemulţumirile inculpatului Al României Paul, care s-au accentuat după anul 2010, în contextul în care acesta nu a primit sumele de bani negociate prin contractul de cesiune.

În pofida încercărilor membrilor grupării de a rezolva nemulțumirile inculpatului Al României Paul Philippe, acesta a apelat și la alte persoane cu resurse financiare care să îl ajute în recuperarea bunurilor pe care le revendica, astfel că în actul adițional la contractul de cesiune, din 14.04.2011, denumit “Înțelegere”, este menționată și firma Lot Invest, căreia inculpatul i-a cedat o parte din bunurile solicitate, pe fondul situaţiei conflictuale generate de faptul că nu obținuse resursele financiare promise de membrii grupului.

Pentru a proteja interesele grupului și a nu pierde contractul sau a diminua profitul preconizat încă de la momentul perfectării afacerii, inculpatul Tal Sileberstein a stabilit o nouă întâlnire la sediul S.C.A. TZA, la care a participat inculpatul Al României Paul Philippe, însoțit de un nou avocat, martorul Rădulescu Veronel, și inculpații Marcovici Marius Andrei, omul de încredere al lui Tal Silberstein, Andronic Dan Cătălin și Roşu Robert Mihăiță. 

Probatoriul administrat în cauză a dovedit că interesul inculpatului Tal Silberstein a fost de acelea de a-l menține pe inculpatul Al României Paul Philippe în contract cu orice preț, dar și de a proteja interesele membrilor grupului, în special ale liderului acestuia, inculpatul Steinmetz Benyamin, relevantă în acest sens fiind conduita adoptată de acesta în cadrul întâlnirii de la sediul S.C.A. TZA după ce a aflat despre existența plângerii penale redactată de martorul Rădulescu la solicitarea clientului său. 

Astfel, după ce inculpatul Roșu Robert Mihăiță a prezentat membrilor grupului conţinutul plângerii, în care se reclama săvârșirea mai multor infracțiuni, inclusiv cele ce fac obiectul acestei cauze, printre persoanele nominalizate fiind și inculpaţii Truică Remus, Roșu Robert Mihăiță şi Tal Silberstein, reacția celui din urmă a fost una necontrolată, de iritare, același comportament fiind adoptat și de inculpatul Marcovici Marius Andrei (celălalt cetățean evreu, cum îl descrie martorul Rădulescu Veronel). 

Întrucât membrii grupului infracțional organizat erau conștienți de implicarea și acțiunile desfășurate pentru dobândirea imobilelor Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, dar şi a celorlalte bunuri din contractul de cesiune, aceştia au fost speriați de consecințele sesizării organelor judiciare și ale declanșării cercetărilor, astfel că inculpatul Tal Silberstein l-a anunțat pe liderul Steinmetz Benyamin că este cazul să intervină și a stabilit o întâlnire cu Al României Paul Philippe, la domiciliul acestuia. 

Deși inculpatul Tal Silberstein a declarat că l-a îndemnat pe Al României Paul să depună plângerea, afirmând că activitățile desfășurate de SC Reciplia SRL în relațiile cu acesta erau legale și corecte, în realitate, dat fiind șantajul la care s-a recurs (în opinia martorului Țuca Florentin, prezentarea unei plângeri penale cu ocazia negocierilor dintre părți, reprezintă un șantaj la adresa părților din contract, un demers neadecvat, jignitor și neprofesional), inculpatul Tal Silberstein a încercat să îl determine pe Al României Paul Philippe să nu sesizeze organele judiciare, lucru care în fapt s-a și întâmplat, în urma promisiunilor făcute de membrii grupului la întâlnirea stabilită cu liderul acestuia.

Astfel, în cadrul întâlnirii care a avut loc în cursul lunii decembrie 2011, la domiciliul inculpatului Al României Paul Philippe, la care au participat inculpații Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin, dar şi Shimon Shevez și martora A României Lia Georgia, membrii grupului infracțional organizat au recunoscut implicarea lor în proiect, asumându-şi, practic, nu doar reuşitele de până atunci (obţinerea Pădurii Snagov şi a Fermei Regale Băneasa), ci şi faptele care au permis realizarea lor, arătând că sunt cei care au finanțat afacerea, că se bucură de influenţă în mediul politic şi că toate acestea “nu s-au întâmplat pentru nimic”, că totul s-a obținut prin muncă grea și cu “mulți bani”, investiți de Beny. 

Din conținutul conversației înregistrată cu mijloace proprii de inculpatul Al României Paul Philippe și care constituie mijloc de probă în cauză, astfel cum s-a arătat, rezultă în mod evident că membrii grupului infracțional organizat prezenți la întâlnire (Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin) au încercat și reușit să-l convingă pe inculpatul Al României Paul Philippe să nu sesizeze organele judiciare și să nu rezilieze contractul de cesiune, sens în care i-au promis acestuia o renegociere a clauzelor lui, prin acceptarea procentului de 15% pretins de acesta, în final, inculpatul Steinmetz Benyamin solicitându-i să mai dea o șansă “afacerii”, întrucât el nu investește în ceva ce nu merită.

Prezența la această întâlnire a inculpatului Steinmetz Benyamin alături de Tal Silbersten, care se situau pe palierul de conducere în ierarhia grupului, dovedeşte odată în plus că membrii grupului infracțional cunoșteau caracterul ilicit al înțelegerii dintre părți, consfințit prin încheierea contractului de cesiune din 1.11.2006, și că, pentru a nu se expune riscului declanșării cercetărilor și descoperii implicării lor în obținerea ilegală a bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe, au acceptat să îl prezinte pe liderul grupului cumpărătorului de influență, a cărui implicare fost ținută ascunsă până la acel moment, astfel cum deja s-a arătat. 

Participarea inculpatului Steinmetz Benyamin la negocieri a fost suprinzătoare și pentru soția inculpatului Al României Paul Philippe, martora A României Lia Georgia, care a arătat “că a fost surprinsă să afle de implicarea lui Steinmetz Benyamin” care le-a propus un nou contract cu condiții avantajoase pentru ei, fiind făcute din nou referiri la posibilitățile pe care reprezentanții Reciplia le au pentru dobândirea bunurilor revendicate de soțul său, sugerându-le, totodată, să renunțe la serviciile avocatului Rădulescu Veronel. 

Astfel, în scopul protejării intereselor grupului și a se asigura că, pe viitor, nu vor mai fi efectuate astfel de demersuri de către inculpatul Al României Paul Philippe, care le-ar fi zădărnicit eforturile financiare și la nivel relațional, inculpatul Tal Silberstein, în contextul discuțiilor menţionate, i-a sugerat acestuia că ar fi bine să renunțe la serviciile avocatului Rădulescu Veronel, afirmând că: “(….) Eu contest că domnul Rădulescu nu a fost trimis de președinte… Credeți-mă știu…și nu sunt implicat.”

Nemulțumirile inculpatului Al României Paul Philippe determinate de faptul că nu a primit sumele promise și negociate la momentul încheierii înțelegerii, dar şi încercarea acestuia de a apela la alți investitori (în parte fiind realizate prin societatea Lot Invest) și de a rezilia contractul cu Reciplia (sens în care a apelat la serviciile mai multor avocați) au impus cooptarea de către inculpatul Tal Silberstein în cadrul grupului infracțional organizat și a inculpaților Andronic Dan Cătălin, pe care îl cunoștea de mult timp și îi era prieten, Marcovici Marius Andrei, care era omul lui de încredere și se ocupa de afacerile sale, și Mateescu Lucian Claudiu, care i-a fost prezentat de inculpatul Andronic.  

Rolul inculpaților care au aderat la grupul infracțional organizat nu a fost acela de a acorda consultanță în relația cu presa sau în domeniul imobiliar, întrucât pe perioada derulării contractului nu au fost realizate astfel de proiecte de către Reciplia, ci de a-l convinge pe inculpatul Al României Paul Philippe să nu rezilieze contractul, care era extrem de profitabil pentru membrii grupului infracțional organizat, fapt ce explică și participarea acestora la discuțiile purtate cu inculpatul Al României Paul Philippe ce priveau derularea convenţiei, stadiul procedurilor judiciare și administrative privind bunurile revendicate şi negocierea cu societatea Lot Invest (la care a participat inculpatul Mateescu Lucian Claudiu, trimis fiind de Tal Silberstein).   

Eforturile inculpatului Tal Silberstein de a-l convinge pe Al României Paul Philippe să nu rezilieze contractul de cesiune și de a nu apela la alți parteneri cu potențial financiar interesați în cumpărarea drepturilor acestuia rezultă și din împrejurarea că, ulterior, i-a solicitat inculpatului Mateescu Lucian Claudiu să discute în numele SC Reciplia SRL cu reprezentantul firmei Lot Invest, Bogdan Ștefănescu, și cu avocatul Serghei Perju, negociere în urma căreia Ferma de montă Băneasa a fost cedată respectivei societăți, în schimbul renunțării la alte bunuri menționate în convenția din 2005 și care se regăseau și în contractul de cesiune din 2006, încheiat cu SC Reciplia SRL (declarația  inculpatului Mateescu Lucian, filele 225-133, vol.3 d.u.p.). 

Inculpatul Mateescu Lucian, în fața instanței de fond, pentru a-și justifica retractarea sau nuanțarea depoziției din cursul urmăririi penale, a invocat starea de oboseală (după efectuarea unei percheziții domiciliare), neînțelegerea sau inducerea unor răspunsuri de către procurorul anchetator, însă acesta argumente nu pot fi primite, în contextul în care acesta a fost asistat de apărătorul său ales, a citit și semnat declarația și nu a avut de făcut obiecțiuni, astfel că și-a asumat conținutul și realitatea consemnărilor din cuprinsul actului procedural.

Prin urmare, acțiunile coordonate de Tal Silberstein și implicarea altor membri ai grupului în realizarea unei înțelegeri cu Lot Invest pentru a păstra în continuare contractul cu Al României Paul Philippe dovedesc interesul acestora în dobândirea bunurilor revendicate și contrazic susținerile inculpatului Tal Silberstein din declarația dată în fața instanței de fond, în care a relatat că i-a comunicat celui dintâi că nu îl poate ajuta cu nimic în relația cu Lot Invest, pentru că este un angajament pe care acesta l-a făcut singur.  

Menținerea inculpatului Al României Paul Philippe în contract nu a fost determinată de investirea unor sume mari de bani de către membrii grupului infracțional organizat, astfel cum susține inculpatul Tal Silberstein, care, de altfel, nici nu au fost dovedite, ci de interesul lor de a obține bunurile revendicate care le aduceau profituri fabuloase și de a crea în fața autorităților aparența că persoana interesată de dobândirea lor este inculpatul Al României Paul Philippe, deși acesta cedase drepturile în favoarea SC Reciplia SRL.  

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reprezentanții SC Reciplia SRL nu au putut prezenta o situație a cheltuielilor efectuate în demersurile administrative sau judiciare privind retrocedarea bunurilor ce au făcut obiectul contractului, care de altfel nu sunt reflectate nici în contabilitatea societăţii (martorul Radu Gabriel a precizat că resursele financiare ale societății proveneau  din împrumuturi obținute de la firme offshore care nu au mai fost restituite). Potrivit declarațiilor martorului Aparaschivei Relu Cristian, acesta a semnat un contract de împrumut, la solicitarea lui Truică Remus, care nu dorea să-i apară numele său în relația cu Reciplia LTD, iar suma ridicată de la banca a predat-o inculpatului (550.000 euro), fără a mai restitui vreodată împrumutul și a cunoaşte ce s-a mai întâmplat cu respectivul contract.

Faptul că membrii grupului infracțional organizat aveau o reală temere că inculpatul Al României Paul Philippe ar putea rezilia contractul rezultă şi din aceea că au acceptat să dea curs solicitărilor celui din urmă de a-i plăti anumite sume de bani ce nu aveau legătură cu obiectul contractului de cesiune din 1.11.2006.   

Rezultă, aşadar, fără putinţă de tăgadă, din interpretarea coroborată a materialului probator administrat în cauză, că inculpatul Tal Silberstein a constituit împreună cu coinculpații Steinmetz Benyamin, Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță, la data de 1.11.2006, grupul infracțional organizat având ca scop dobândirea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe prin săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora, în cadrul căruia a avut un rol esențial, fiind situat pe palierul de conducere. Astfel, acesta a fost omul de încredere al inculpatului Steinmetz Benyamin şi a coordonat activitatea grupului după plecarea lui Truică Remus, în anul 2010, implicându-se direct în demersurile de a menține contractul încheiat cu inculpatul Al României Paul Philippe, astfel cum s-a dezvoltat în cele ce preced.  

Pe cale de consecință, urmează a se reține vinovăția inculpatului Tal Silberstein în comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 și 2 C.pen., având în vedere că printre infracțiunile pentru care grupul a fost constituit se regăsește și infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. 

Înalta Curte constată că infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este una continuă, care se epuizează fie la momentul destrămării grupului ori al părăsirii acestuia de către unii membri, fie la momentul descoperirii lui, iar potrivit art.154 alin.2 C.pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, care echivalează cu momentul epuizării activităţii infracţionale.

În cauză, inculpatul Tal Silberstein a constituit grupul infracţional organizat la 1.11.2006 şi a desfăşurat activităţi în calitate de membru al acestuia până în anul 2013, moment care marchează epuizarea în privinţa sa a infracţiunii şi de la care începe să curgă termenul general de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art.154 alin. 1 lit. c C.pen., de 8 ani, acesta nefiind împlinit nici măcar la data soluţionării definitive a cauzei.

Referitor la activitatea inculpatului Steinmetz Benyamin, se reţine că, deși negocierile privind încheierea contractului de cesiune de drepturi s-au purtat între inculpații Truică Remus și Al României Paul Philippe, anterior această posibilă afacere a fost discutată cu inculpatul Steinmetz Benyamin, pe care Truică Remus  l-a cunoscut prin intermediul lui Tal Silberstein.

 Proiectul prezentat de Truică Remus celor doi inculpați le-a creat convingerea că pot obține profituri mari prin implicarea în afacere, având în vedere că era vorba de bunuri imobile despre care se susținea că ar fi aparținut fostului rege Carol al II-lea și care, după ce erau dobândite, puteau fi vândute cu sume importante sau ar fi putut reprezenta oportunități pentru derularea altor afaceri imobiliare. La acel moment, inculpații Truică Remus, Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin au avut în vedere atât posibilitățile financiare de care dispuneau, dar și conexiunile relaționale la nivel politic și social, inculpatul Tal Silberstein desfășurând activități de consultanță politică pentru prim ministrul și președintele României, aspect ce îi conferea cel puţin ipotetic un avantaj. 

Așa cum s-a arătat, încă de la momentul negocierilor, inculpații Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin nu au dorit să se cunoască implicarea lor în proiect și interesul pentru dobândirea bunurilor, astfel că au convenit să introducă în relațiile contractuale cu inculpatul Al României Paul Philippe societatea Reciplia SRL, al cărei asociat unic era Reciplia LTD, care, în realitate, era controlată de cei trei inculpați, prin intermediul unor firme offshore.

Astfel, potrivit acestei înţelegeri, încheierea contractului de cesiune din data de 1.11.2006 s-a realizat între inculpatul Al României Paul Philippe și SC Reciplia SRL, reprezentată de Truică Remus, în baza procurii din 14.09.2006 dată de membrii grupului infracțional, tocmai pentru a se păstra ascunsă implicarea cetățenilor israelieni, interesați de dobândirea bunurilor.

După semnarea contractului la 1.11.2006, inculpatul Truică Remus a fost mult timp persoana care a reprezentat SC Reciplia SRL în raporturile contractuale cu inculpatul Al României Paul Philippe, prezentarea celorlalți membri ai grupului cumpărătorului de influență făcându-se mai târziu, respectiv în cursul anului 2007 în cazul inculpatului Tal Silberstein și în luna decembrie 2011, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Steinmetz Benyamin.

Implicarea și interesul lui Steinmetz Benyamin în proiectul Reciplia rezultă din depoziția martorului Radu Dimofte (din 22.02.2016), care a arătat că Steinmetz i-a fost prezentat de Truică Remus, înainte ca martorul să investească în proiectul cu Reciplia, probabil pentru a-l convinge în acest sens, împrejurare în care Steinmetz i-a spus că afacerea Reciplia este “a lui”.  

În același sens este și depoziția martorului Bejenaru Andrei, din cursul urmăririi penale, care a aflat de la Truică Remus că în Reciplia este asociat cu Steinmetz Benyamin și Tal Silberstein.

Tot astfel, martora Alexandroiu Mihaela a arătat că, în contextul în care a găsit un client interesat să cumpere Ferma Regală Băneasa, a aflat despre implicarea lui Steinmetz Benyamin în Reciplia, spunându-le inculpatului Al României Paul şi soţiei sale că “ei sunt de fapt parteneri de afaceri cu Benny Steinmetz şi cu Truică, care este o marionetă băgată la înaintare”. Tot martora a aflat, prin intermediul unei alte persoane (George Alberts), numărul de telefon al inculpatului Steinmetz şi a asistat la o convorbire telefonică purtată de Al României Paul cu acesta, ocazie cu care el a recunoscut implicarea sa în firma Reciplia, precum şi colaborarea pe care o avea cu Remus Truică. (fil.11 şi urm., vol.7 dup, fil.105 şi urm., vol.23 ds.fond)

Implicarea inculpatului Steinmetz Benyamin în constituirea și coordonarea activității grupului infracțional organizat este dovedită de contribuția majoritară pe care acesta a avut-o la finanţarea proiectului (potrivit memorandumului din 2.11.2006 Riverside Real Estate controlată de Steinmetz Benyamin finanţa 80% din cele 14 milioane de euro ce urmau a fi investite, în timp ce STG Ventures Ltd. şi inculpatul Truică Remus contribuiau cu 20%) pentru susţinerea acțiunilor ilicite derulate în vederea dobândirii bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe, deşi cunoştea încă dinainte de încheierea contractului din 1.11.2006 că cel din urmă nu este persoană îndreptățită la retrocedare, aspect atestat în mod neîndoielnic de conţinutul raportului de due diligence întocmit de S.C.A. TZA şi care a fost comunicat în luna octombrie 2006 societăţii BSG, controlată de inculpat. În plus, aceleaşi informații i-au fost transmise ulterior de inculpații Truică Remus și Tal Silberstein care participaseră la o întâlnire cu reprezentantul Casei regale, martorul Vasiliu Adrian, context în care acesta le-a comunicat că mai multe bunuri, printre care şi Pădurea Snagov, nu erau revendicabile.

Deși la început nu a fost dezvăluită implicarea sa în proiectul Reciplia, inculpatul Al României Paul Philippe fiind convins că doar Truică Remus era administratorul societății, inculpatul Steinmetz Benyamin a cunoscut și coordonat activitățile desfășurate de cel din urmă în realizarea scopului grupului infracțional, fiind informat de acesta în legătură cu stadiul procedurilor judiciare, dar și cu privire la pretențiile financiare ale inculpatului Al României Paul Philippe, altele decât cele menționate în clauzele contractului. 

Întrucât interesul inculpatului Steinmetz Benyamin și, implicit, al grupului infracțional organizat era de a obține bunurile revendicate de Al României Paul Philippe, dar și de a menține contractul cu acesta, a acceptat plata respectivelor pretenții, iar de transmiterea banilor s-a ocupat Tal Silberstein, omul său de încredere.

 În acest sens, relevante sunt declarațiile martorului Aparaschivei Cristian Relu, un apropiat la inculpatului Truică Remus, care a arătat că, în vara anului 2009, a fost trimis de acesta din urmă în Bulgaria pentru a se întâlni cu un reprezentant al lui Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin, de la care a primit suma de 550.000 euro pe care i-a remis-o inculpatului Truică, acesta comunicându-i că banii sunt pentru inculpatul Al României Paul. (filele 260-314, vol.7 d.u.p.,  209-213, vol.18 dos inst. fond și 9-13, vol.7 ds.apel)

Totodată, martorul a arătat că, în cursul anului 2007 sau 2008, a fost rugat de Truică Remus să încheie un contract de împrumut pentru acesta cu Reciplia Ltd, iar suma primită, de 700.000 – 720.000 de euro, i-a dat-o inculpatului Truică, de la care a aflat că banii erau destinați tot lui Al României Paul. Suma împrumutată nu a mai fost restituită de martor, iar Tal Silberstein i-a comunicat acestuia că trebuie să găsească o soluție pentru a regla situaţia şi din punct de vedere contabil, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Cunoscând încă de la momentul încheierii contractului riscurile majore ale acestui proiect, inculpatul Steinmetz Benyamin a perceput în mod evident și faptul că aceste impedimente vor putea fi depășite doar prin activitățile ilicite pe care urmau să le desfășoare membrii grupului infracțional organizat, ce vizau săvârșirea unor fapte de corupție sau asimilate acestora, raportându-se și la influențele pe care puteau să le exercite asupra funcționarilor chemați să aprecieze asupra notificărilor privind bunurile ce făceau obiectul contractului și care se aflau în proceduri administrative (printre care Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa).

Astfel, demersurile efectuate de inculpatul Truică Remus pentru realizarea scopului grupului infracțional organizat, singur sau susținut de Tal Silberstein, au fost cunoscute de inculpatul Steinmetz Benyamin, care era informat în permanență de membrii grupului, atât în mod direct, cât şi prin corespondența electronica adresată avocatului său, David Barnett, de Tal Silberstein, Remus Truică, Roșu Robert Mihăiță. Deopotrivă, corespondenţa purtată de inculpaţi probează și ierarhia existentă cadrul asocierii, liderul fiind Steinmetz Benyamin, care, la rândul său, transmitea prin intermediul inculpatului Tal Silberstein, omul său de încredere, informațiile și demersurile ce trebuiau întreprinse de către membrii grupului.

Totodată, deși acționa din umbră, inculpatul Steinmetz Benyamin asigura susținerea intereselor membrilor grupului la nivel relațional, sens în care la petrecerile pe care le organiza la domiciliul său din Israel sau la reședința din Monaco, invita persoane cu funcții publice importante (cum este cazul premierului de la acel moment, Tăriceanu Popescu Călin, sau al lui Andronic Dan Cătălin, cunoscut om de presă și cu influență în mass media etc.), pe care inculpatul Truică Remus le-a menţionat în cadrul discuţiilor cu Al României Paul Philippe pentru a-l asigura de reușita demersurilor pe care urma să le întreprindă pentru dobândirea bunurilor ce făceau obiectul contractului de cesiune. 

Faptul că inculpatul Steinmetz Benyamin cunoștea activitățile membrilor grupului și primea informații legate de derularea contractului din 1.11.2006 este dovedit și de împrejurarea că, după dobândirea de către SC Reciplia SRL a Pădurii Snagov și a Fermei Regale Băneasa și vânzarea unor părţi din aceste terenuri de către inculpatul Truică Remus, acțiuni ce au stârnit nemulțumirea lui Al României Paul Philippe întrucât nu primise sumele promise la perfectarea înțelegerii, liderul asocierii a primit un raport detaliat de la inculpatul Tal Silberstein în legătură cu sumele investite și acțiunile realizate pentru obţinerea acelor bunuri. În acest sens, relevante sunt depozițiile martorilor Dimofte Radu și Bejenaru Andrei, care au fost prezenți la o întâlnire pe yahtul lui Steinmetz, în Franța, când Tal Silberstien l-a informat pe Steinmetz Benyamin cu privire la acțiunile efectuate de Truică Remus.

Așa cum s-a arătat, decizia de a-l înlătura pe inculpatul Truică Remus din afacere a fost determinată de protejarea intereselor membrilor grupului care urmăreau obținerea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe și menținerea acestuia în contract, astfel că inculpatul Steinmetz Benyamin a hotărât să îl implice pe Tal Silberstein, omul său de încredere, în relația cu cumpărătorul de influență, dovedind încă o dată rolul său de lider al grupului, dar și modul organizat în care acționau membrii acestuia.

Implicarea inculpatului Steinmetz Benyamin în coordonarea grupului al cărui lider era, precum și interesul lui în dobândirea bunurilor sunt dovedite şi de  conduita acestuia după ce a aflat de la inculpatul Tal Silberstein despre existența plângerii penale formulate de Al României Paul Philippe, prin intermediul avocatului, în care se reclama săvârșirea mai multor infracțiuni, inclusiv cele ce fac obiectul prezentei cauze, și care îi viza în mod direct pe membrii grupării.

Astfel, fiind alarmat și conștient de consecințele ce ar putea decurge ca urmare a sesizării organelor judiciare și declanșării cercetărilor, având în vedere condițiile încheierii contractului și acțiunile întreprinse până la acel moment de membrii asocierii, inculpatul Steinmetz Benyamin i-a cerut lui Tal Silberstein să stabilească o întâlnire cu Al României Paul Philippe, la domiciliul acestuia, care a avut loc în luna decembrie 2011.

În cadrul acestei întâlniri la care au participat inculpații Steinmetz Benyamin, Tal Silberstein şi Al României Paul, dar şi Shimon Shevez și martora A României Lia Georgia, membrii grupului infracțional organizat au recunoscut implicarea lor în proiect, asumându-şi, practic, nu doar reuşitele de până atunci (obţinerea Pădurii Snagov şi a Fermei Regale Băneasa), ci şi faptele care au permis realizarea lor, arătând că sunt cei care au finanțat afacerea, că se bucură de influenţă în mediul politic şi că toate acestea “nu s-au întâmplat pentru nimic”, că totul s-a obținut prin muncă grea și cu “mulți bani”, investiți de Beny. 

Inculpatul Steinmetz Benyamin a arătat în cadrul discuţiilor că “singura motivaţie a noastră aici este că dorim să investim foarte mulţi bani în afacerea asta, având un low profile”, recunoscând astfel că ascunderea implicării cetăţenilor israelieni în proiectul Prinţul/Reciplia a fost un act deliberat, decis chiar de inculpat, în calitate de lider al grupării. (fil.226, vol.9 dup)

Din conținutul conversației înregistrată cu mijloace proprii de inculpatul Al României Paul Philippe și care constituie mijloc de probă în cauză, astfel cum s-a arătat, rezultă în mod evident că membrii grupului infracțional organizat prezenți la întâlnire (Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin) au încercat și reușit să-l convingă pe inculpatul Al României Paul Philippe să nu sesizeze organele judiciare și să nu rezilieze contractul de cesiune, sens în care i-au promis acestuia o renegociere a clauzelor lui, prin acceptarea procentului de 15% pretins de acesta, în final, inculpatul Steinmetz Benyamin solicitându-i să mai dea o șansă “afacerii”, întrucât el nu investește în ceva ce nu merită.

Referitor la poziţia exprimată de inculpatul Steinmetz Benyamin cu ocazia discuţiilor purtate la această întâlnire, Al României Paul a declarat că acesta i-a spus “să păstrăm contractul pentru că ei sunt puternici”, cerându-i lui Tal Silberstein “să îmi ofere o înţelegere mai bună, mai corectă.” (fil.250 şi urm., vol.3 dup)

Prezența la această întâlnire a inculpatului Steinmetz Benyamin alături de Tal Silbersten, care se situau pe palierul de conducere în ierarhia grupului, dovedeşte odată în plus că membrii grupului infracțional cunoșteau caracterul ilicit al înțelegerii dintre părți, consfințit prin încheierea contractului de cesiune din 1.11.2006, și că, pentru a nu se expune riscului declanșării cercetărilor și descoperii contribuţiei lor în obținerea ilegală a bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe, au acceptat să îl prezinte pe liderul grupului cumpărătorului de influență, a cărui implicare fost ținută ascunsă până la acel moment, astfel cum deja s-a arătat. 

Participarea inculpatului Steinmetz Benyamin la negocieri a fost suprinzătoare și pentru soția inculpatului Al României Paul Philippe, martora A României Lia Georgia, care a arătat “că a fost surprinsă să afle de implicarea lui Steinmetz Benyamin” care le-a propus un nou contract cu condiții avantajoase pentru ei, fiind făcute din nou referiri la posibilitățile pe care reprezentanții Reciplia le au pentru dobândirea bunurilor revendicate de soțul său, sugerându-le, totodată, să renunțe la serviciile avocatului Rădulescu Veronel. 

Astfel, în scopul protejării intereselor grupului și a se asigura că, pe viitor, nu vor mai fi efectuate astfel de demersuri de către inculpatul Al României Paul Philippe, care le-ar fi zădărnicit eforturile financiare și la nivel relațional, inculpatul Tal Silberstein, în contextul discuțiilor menţionate, i-a sugerat acestuia că ar fi bine să renunțe la serviciile avocatului Rădulescu Veronel, afirmând că: “(….) Eu contest că domnul Rădulescu nu a fost trimis de președinte… Credeți-mă știu…și nu sunt implicat.”

Preocuparea inculpaţilor Steinmetz Benyamin şi Tal Silberstein în legătură cu posibilele consecinţe ale unei plângeri penale formulate de Al României Paul rezultă şi din declaraţia martorei Alexandroiu Mihaela, care a relatat despre o întâlnire a lui Tal Silberstein cu numitul George Alberts, în cadrul căreia acestuia din urmă “i s-a oferit un procent de 10% din întreaga afacere cu cele două proprietăţi (n.n- Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa) dacă va reuşi să-l calmeze pe Al României Paul, pentru că acesta îi ameninţa pe cei din grup cu plângeri către diverse instituţii ale statului.”

Poziţia deţinută de Steinmetz Benyamin în cadrul grupului infracţional este probată şi de corespondenţa electronică purtată de inculpatul Roşu Robert cu martorul Zbârcea Gabriel, avocat partener în cadrul S.C.A TZA în legătură cu demersurile efectuate pentru încasarea onorariului de succes stabilit în înţelegerea realizată la data de 1.10.2006 între inculpatul Roşu, în calitate de partener al S.C.A.TZA şi directorul Reciplia Ltd., care deţinea S.C.Reciplia S.R.L., Sandra Merloni Horemans., adevăratul client al serviciilor de asistenţă juridică şi reprezentare (fil.326, vol.29 dup). 

În contextul în care plata onorariului de succes pentru obţinerea Fermei Regale Băneasa, ca parte a înţelegerii încheiate cu Reciplia, nu fusese efectuată nici după trei ani de la dobândirea terenului, punându-se astfel problema riscului de a nu mai fi primit, dar şi a prescripţiei dreptului de a-l mai solicita, la 4.04.2013 inculpatul Roşu, care între timp fusese îndepărtat din proiectul Prinţul/Reciplia, i-a adresat un email martorului Zbârcea Gabriel, în care a menţionat următoarele: “(…) Cu greu am scos şi onorariul de succes pe Snagov şi tu ştii foarte bine tot contextul.La dracu, sper că nu trebuie să dau explicaţii că nu am emis factura pe onorariu în contextul în care am spus de zeci de ori chestiunea onorariului, m-am văzut împreună cu tine, cu Shimon, după ce i-am făcut scandal lui Tal că nu ne dă banii, ba îmi amintesc că te-ai văzut cu Benny la el pe yacht şi atunci când m-ai rugat ţi-am dat situaţia şi te-am rugat să insişti şi pe onorariul de succes şi ai încercat şi tu, fără succes.De fapt schimbarea mea din Proiect este făcută, în realitate, pt că eu nu mai vroiam să lucrez fiind neplătiţi 10 luni. Nu poţi după 7 ani de laude la adresa mea în proiect, brusc să spui că nu mai sunt bun. Pur şi simplu au refuzat discuţia şi nici măcar nu am emis o factură pe onorariu, că nu aveam nici un criteriu să o facem (care e valoarea bunului?) şi pentru că nu vroiam să suportăm sute de mii TVA. Dar tu cunoşti Gabi toate chestiunile astea.De câte ori toţi anii ăştia am zis de onorariu şi am spus că trebuie să rezolvăm cumva? Dacă capul jos pt că avem RMGC (n.n.- proiectul Roşia Montană, în care era implicat inculpatul Benny Steinmetz) îl înţeleg, heirupismul ăsta de a lucra acum în spume pt ei nu-l pot înţelege pt că de plătit văd că tot nu ne plătesc (…)”

Această corespondenţă electronică este relevantă pentru a dovedi nu doar interesul inculpatului Roşu de a obţine beneficii materiale de pe urma activităţilor infracţionale desfăşurate, inclusiv de el, în cadrul asocierii, ci şi ierarhia care exista la nivelul grupării, dar şi faptul că aceasta era respectată de membrii.

Chestiunea plăţii efective a beneficiului ilicit cuvenit din activitatea infracţională a fost discutată mai întâi cu inculpatul Tal Silberstein, coordonatorul grupului mai ales după anul 2010, căruia inculpatul Roşu “i-a făcut scandal” şi doar, ulterior, în condiţiile în care problema nu s-a rezolvat, cu liderul asocierii, inculpatul Steinmetz Benyamin, la care “s-a insistat, dar fără succes” pentru plata sumelor datorate pentru succesele obţinute de inculpatul Roşu, în calitatea sa de avocat al S.C. Reciplia S.R.L. în legătură cu Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa.

Astfel, decizia liderului a fost respectată, chiar dacă a stârnit nemulţumire şi a atras după sine riscul neîncasării beneficiului negociat.

Mai mult, în opinia inculpatului Roşu, îndepărtarea sa din grup nu s-a datorat faptului că “nu mai era bun”, ci a reprezentat în realitate o sancţiune aplicată de inculpaţii aflaţi pe palierul de conducere, constând în îndepărtarea sa din asociere pentru îndrăzneala de a-şi cere drepturile.

Rolul de lider al lui Steinmetz Benyamin este dovedit şi de declaraţiile inculpatului Mateescu Lucian Claudiu, care a arătat că, atunci când a fost solicitat de Andronic Dan Cătălin să realizeze evaluarea bunurilor ce fac obiectul contractului de cesiune, a aflat de la acesta că Tal Silberstein are nevoie de o inventariere a imobilelelor pentru “șeful cel mare”, care era inculpatul Steinmetz Benyamin.    

Deși în declarația din 17.09.2017, inculpatul Steinmetz Benyamin a arătat că nu a discutat cu Tal Silberstein despre activitatea SC Reciplia SRL și demersurile întreprinse în legătură cu obținerea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, din probele administrate rezultă contrariul. Așa cum           s-a arătat în cele ce preced, inculpatul Tal Silberstein a fost omul său de încredere, care transmitea informațiile către ceilalți membri ai grupului și îl informa cu privire la demersurile administrative și judiciare derulate pentru recuperarea bunurilor, context în care Steinmetz Benyamin a aflat și despre intenţia inculpatului Al României Paul Philippe de a formula o plângere penală. 

De asemenea, nu pot fi primite nici susținerile inculpatului Steinmetz Bennyamin că nu a cunoscut despre faptul că existau anumite impedimente legale privind retrocedarea bunurilor către inculpatul Al României Paul Philippe, având în vedere că raportul de due diligence a fost solicitat chiar de avocatul David Barnett pentru BSG, grup de firme controlat de inculpatul Steinmetz Bennyamin, iar acesta a avut întâlniri cu inculpatul Truică Remus, anterior semnării contractului de cesiune. 

În concluzie, probatoriul administrat în cauză face dovada că inculpatul Steinmetz Benyamin, împreună cu coinculpații Truică Remus, Tal Silberstein și Roșu Robert Mihăiță, au constituit, la data de 1.11.2006, grupul infracțional organizat având ca scop dobândirea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe prin săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora. În cadrul grupului, inculpatul Steinmetz Benyamin a avut rolul de lider şi principal finanţator al acţiunilor ilicite desfăşurate de membrii asocierii, în legătură cu care a fost în permanenţă informat și consultat, fiind totodată cel care a coordonat activitatea grupării prin intermediul lui Truică Remus și Tal Silberstein. 

Ca atare, urmează a se reține vinovăția inculpatului Steinmetz Benyamin în comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art.367 alin. 1 și 2 C.pen., ce constituie lege penală mai favorabilă pentri acesta.

Înalta Curte constată că infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este una continuă, care se epuizează fie la momentul destrămării grupului ori al părăsirii acestuia de către unii membri, fie la momentul descoperirii lui, iar potrivit art.154 alin.2 C.pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, care echivalează cu momentul epuizării activităţii infracţionale.

În cauză, inculpatul Steinmetz Benyamin a constituit grupul infracţional organizat la 1.11.2006 şi a desfăşurat activităţi în calitate de membru al acestuia până în anul 2013, moment care marchează epuizarea în privinţa sa a infracţiunii şi de la care începe să curgă termenul general de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art.154 alin. 1 lit. c C.pen., de 8 ani, acesta nefiind împlinit nici măcar la data soluţionării definitive a cauzei.

La grupul infracțional organizat constituit la 1.11.2007, au aderat ulterior şi inculpații Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei și Mateescu Lucian Claudiu. 

În ceea ce îl privește pe inculpatul Andronic Dan Cătălin, contrar susţinerilor apărării şi aspectelor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cauză demonstrează implicarea acestuia în activitatea grupului infracţional organizat, în perioada 2007-2013.

În privința legăturilor cu ceilalți membri ai asocierii, este cert că inculpatul Andronic Dan Cătălin a avut o relaţie apropiată, de prietenie, dar şi de afaceri cu inculpatul Tal Silberstein (fiind asociaţi în diverse societăţi), care l-a şi cooptat pe acesta în cadrul grupului infracţional.

Deși formal nu a avut vreo calitate în societăţile aflate în spatele SC Reciplia SRL, înscrisurile aflate la dosar demonstrează legăturile pe care inculpatul Andronic le-a avut cu unele din acestea sau chiar cu societatea Reciplia LTD.,  realizând beneficii materiale de pe urma acestora în aceeaşi perioadă în care a funcţionat grupul infracţional.

Astfel, inculpatul Andronic Dan Cătălin, în nume personal (ca persoană fizică), a încheiat în anul 2008 un contract de prestări servicii cu STG Ventures Ltd., reprezentată de numitul Shimon Shevez, societate care deținea 4,4% din părţile sociale ale Reciplia LTD. și care, la rândul său, se afla în spatele S.C. Reciplia S.R.L. (fila 230, vol.40 d.u.p.).

În baza acestui contract, valabil pentru perioada 21.08.2008 – 31.12.2008, inculpatul Andronic a furnizat, la cererea STG, servicii de consultanță strategică, cercetare şi analiză în ţările Europei Centrale şi de Est.

Deşi valoarea prestațiilor nu a fost stabilită prin contract, care a făcut trimitere la încheierea ulterioară a unor acte adiționale, la dosar există un email din data de 11.08.2015 în care inculpatul Andronic Dan Cătălin se referă la o plată de 80.000 de euro primită de la STG în baza contractului sus-menţionat (fila 230, vol.60 d.u.p.)

În egală măsură, din actele aflate la dosar, rezultă că inculpatul Andronic Dna Cătălin era asociat într-o altă societate tip offshore, Strategicom Inc., care a încheiat la 1.09.2009 un contract de prestări servicii şi reprezentare cu Reciplia Ltd, având ca obiect cercetarea piețelor şi intermedierea de tranzacții în domeniu imobiliar, cea din urmă societate fiind beneficiarul serviciilor prestate de Strategicom Inc. (fila 21, vol.51 d.u.p.)

Din înscrisurile ridicate cu ocazia percheziției efectuate la S.C. Reciplia S.R.L. rezultă că această societate a plătit către Strategicom Inc. suma de 220.000 euro la 17.09.2009 şi, suplimentar, suma de 104.000 euro la 21.09.2009 (filele  21,24, vol.39 d.u.p.).

Or, societatea Strategicom Inc. era o importantă sursă de venituri pentru inculpatul Andronic Dan Cătălin, ca persoană fizică, de la care acesta a încasat inclusiv dividende (a se vedea suma de 500.000 dolari în anul 2011, care însă s-a compensat cu suma împrumutată de acesta la 27.10.2010 şi nerestituită, filele 269, 271, vol.40 d.u.p.), dar a şi împrumutat, de asemenea, în nume propriu, importante sume de bani (250.000 de euro în baza înțelegerii din 2.06.2011, 1.300.000 de dolari în baza înțelegerii din 1.08.2011 şi 290.000 de euro în baza înțelegerii din 15.09.2011), pe care nu le-a restituit ulterior, deşi termenele inițiale de plată au fost prelungite de două ori, până în 2014 şi apoi până în 2016 (filele 227, 236, vol.60 d.u.p.).

De asemenea, Strategicom Inc. a încheiat la 7.06.2010 un contract de prestări servicii cu D.A. Communication, societate aparținând inculpatului Andronic Dan Cătălin, cu o valoare de 135.000 de euro, având ca obiect realizarea de către cea din urmă societate, în beneficiul celei dintâi, a unor rapoarte săptămânale despre situația politică din România şi a altor activități în zona comunicării, la cererea beneficiarului (fil.335, vol.40 dup).

Prin urmare, probatoriul aflat la dosar confirmă relaţiile personale, dar şi de afaceri pe care inculpatul Andronic Dan le avea nu doar cu persoanele implicate în proiectul Prinţul/Reciplia (inculpatul Tal Silberstein şi numitul Shimon Sevez), ci şi cu societățile aflate în spatele Reciplia, inclusiv cu Reciplia Ltd., de la care a obținut venituri atât în mod direct, cât şi indirect (în nume propriu, dar şi prin societăţile în care era acționar sau pe care le controla).

Mai mult, potrivit declarațiilor date în faza de urmărire penală de inculpatul Mateescu Lucian, inclusiv în prezența avocaților coinculpaților, inculpatul Andronic Dan Cătălin ar fi avut neoficial un procent de 5% din “proiectul Reciplia”, aspect pe care l-a recunoscut chiar acesta în discuțiile pe care le-a avut cu cel dintâi, în contextul în care i-a propus inculpatului Mateescu să se implice în afacere (filele 212,232, vol.3 d.u.p.).

Aşadar, probatoriul aflat la dosarul cauzei demonstrează un cert interes material al inculpatului Andronic în relaţia cu proiectul/societatea Reciplia, de pe urma căreia a realizat venituri şi intenţiona să obţină beneficii.

Deşi inculpatul Andronic a încercat să minimalizeze legătura sa cu acest proiect, arătând că a participat doar la două întâlniri după anul 2011 la sediul S.C.A.TZA, la care s-a dezbătut stadiul dosarelor, fără ca inculpatul Al României Paul să fie prezent, şi că a discutat cu acesta, la cererea inculpatului Tal Silberstein, despre modalitatea în care poate să-şi promoveze imaginea, iar ulterior, despre editarea unei brosuri, în realitate, aşa cum se va arăta în continuare, inculpatul Andronic Dan Cătălin s-a implicat activ în proiectul Prinţul/Reciplia.

În ce priveşte activitatea inculpatului Andronic Dan Cătălin în cadrul Reciplia şi, prin aceasta, apartenența sa la grupul infracţional organizat, cooptarea acestuia s-a făcut la scurt timp după constituire, în anul 2007, în condițiile în care, având în vedere, pe de o parte, că inculpatul Al României Paul era o persoană publică, cu o imagine controversată, iar pe de altă parte, aşa cum s-a arătat, interesul membrilor fondatori ai grupului infracţional (inculpaţii Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein) ca identitatea şi implicarea lor în proiectul Prinţul/Reciplia să rămână ascunsă, era necesară o persoană influentă în lumea media, care să monitorizeze aparițiile din mass media care puteau să dăuneze proiectului sau chiar să atragă atenția autorităților asupra acțiunilor întreprinse de membrii grupării, ce aveau ca finalitate obținerea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe.

În acest sens, potrivit declarațiilor cumpărătorului de influență şi ale soției sale, numele inculpatului Andronic Dan Cătălin a fost menționat atât de inculpatul Truică Remus, cu ocazia încheierii contractului de cesiune, cât şi ulterior, în anul 2007, de către inculpatul Tal Silberstein, din discuțiile cu cei doi reieșind că inculpatul Andronic este o persoană care controlează presa, “că este un om de care lumea se teme”, astfel încât acesta poate să-i creeze cumpărătorului de influență o imagine favorabilă şi, în plus, să-l ferească de atacuri din partea presei. (fil.275, vol.3 dup)

De altfel, în declarațiile date în cauză, nici inculpatul Andronic Dan Cătălin nu a negat faptul că inculpatul Tal Silberstein i-a cerut să se întâlnească cu cumpărătorul de influență şi soția acestuia, la ei acasă, pentru a discuta despre “modalitatea în care pot să-şi promoveze imaginea”, întâlnire care a şi avut loc.

Mai mult, din email-urile aflate la dosar, rezultă implicarea inculpatului Andronic Dan Cătălin în mediatizarea pozitivă a inculpatului Al României Paul, în sensul publicării în revista Capital a unui interviu al acestui inculpat, în urma înțelegerii stabilite între soția sa şi inculpatul Tal Silberstein (fila 282, vol.46 d.u.p.).

În ce priveşte monitorizarea presei, inculpatul Andronic Dan Cătălin a semnalat sau a fost informat în legătură cu apariția unor articole cu potențial dăunător, care făceau referire fie la implicarea inculpatului Al României Paul Philippe în revendicarea unor bunuri, fie la unii membri ai grupului infracțional şi la legăturile stabilite între aceștia.

Sunt relevante astfel următoarele email-urile primite sau transmise de inculpatul Andronic Dan Cătălin:

– din 17.08.2010, transmis de inculpatul Andronic inculpatului Tal Silberstein, căruia îi semnalează “un nou atac în Adevărul, în legătură directă cu Benny (n.n.-inculpatul Steinmetz Benyamin)”.

Aşa cum s-a reţinut anterior, din alt email aflat la dosar, rezultă că inculpatul Roşu Robert Mihăiță a formulat un drept la replică, pentru un articol din ziarul Adevărul, datat 17.08.2010 şi intitulat “Truică, pionul unui miliardar controversat”, care se referea şi la legătura dintre acesta şi inculpatul Benyamin Steinmetz, în condiţiile în care cel din urmă era implicat şi în proiectul Roşia Montană.

– din 30.06. şi 11.07.2011, cuprinzând corespondența dintre inculpaţii Andronic şi Tal Silberstein pe tema altor articole, publicate în ziarul Click, în care, chiar dacă erau tratate mai degrabă aspecte mondene în legătură cu inculpatul Truică, om cu o “avere colosală, ținută ascunsă”, se menţiona atât că acesta se bazează pe sprijinul inculpatului Tal Silberstein (despre care se arată că este fostul consultant al lui Tăriceanu, cu puternice legături la nivel prezidenţial, în prezent fiind consultant al lui Băsescu, preşedintele României), cât şi că este “tovarăș cu controversatul Beny Steinmetz, magnatul diamantelor”, făcându-se referire tocmai la “ampla investigaţie marca Adevărul, publicată anul trecut”, adică exact cel analizat anterior.

Publicarea respectivelor articole a atras transmiterea unui drept la replică de către inculpatul Tal Silberstein, atât cu privire la el, cât şi cu privire la inculpatul Benyamin Steinmetz, în care erau negate relaţiile personale sau de afaceri ale celor doi cu inculpatul Truică.

În legătură cu aceste articole, inculpatul Andronic Dan Cătălin a monitorizat, cantitativ şi calitativ, numărul de preluări şi tipul de reacţii (pozitive, negative sau neutre) pentru perioada 14-15.07.2011, transmițând aceste date inculpatului Tal Silberstein.

– din 9.05.2011, transmis inculpatului Andronic Dan Cătălin de către inculpatul Roşu Robert Mihăiță, la cererea inculpatului Tal Silberstein, ca urmare a apariției cu o zi înainte, în ziarul Cotidianul a unui articol sub titlul “Paul, Jaf de România?” care trata in extenso restituirea nelegală a Pădurii Snagov şi în legătură cu care inculpatul Roşu Robert Mihăiță a arătat că nu are relevanţă legală, pentru că nu este o investigaţie oficială şi că, în plus, ar conține şi informații inexacte;

– din 7.01.2013, transmis inculpatului Andronic Dan Cătălin de către inculpatul Mateescu Lucian Claudiu, prin redirecționare de la inculpatul Roşu Robert Mihăiță, ca urmare a unui articol în ziarul Cotidianul (“Traian Băsescu, Paulică, Tal Silberstein, Remus Truică, vânători de proprietăţi”), cu comentariul inculpatului Mateescu: “Măi nene, SRS n-are şi altă treabă…” (SRS fiind, probabil, Sorin Roşca Stănescu, deţinătorul Ziua news, persoană menţionată de inculpatul Al României Paul Philippe, în legătură cu care inculpatul Truică Remus i-a dat asigurări, la negocierea contractului de cesiune, că nu-l va mai ataca în ziarul său, cu precizarea că, din actele aflate la dosar, acesta a dobândit de la inculpata Reciplia două terenuri provenite din restituirea ilegală a Pădurii Snagov).

În acelaşi context, un articol similar fusese publicat pe 30.11.2012 tot de ziarul Cotidianul (www.cotidianul.ro), prin preluare de pe www.ziuanews.ro, sub titlul “Adriean Videanu şi Tal Silberstein atacă averea Casei Regale”, în care erau menționați majoritatea membrilor grupului infracțional organizat (Truică Remus, Tal Silberstein, Roşu Robert Mihăiță, Marcovici Marius Anndrei), legăturile acestora cu oamenii politici de la cel mai înalt nivel, contractul de cesiune încheiat cu Reciplia şi lunga listă a bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe şi care au făcut obiectul contractului arătat anterior.

Deşi aparent inculpatul Andronic Dan Cătălin trebuia să asigure doar acoperirea din punct de vedere mediatic a proiectului Prinţul/Reciplia, în modalitatea expusă anterior, probatoriul administrat în cauză demonstrează că implicarea sa a depășit aceste limite.

Astfel, inculpatul a fost ţinut la curent cu întreaga derulare a activităților legate de acest proiect, primind în mod constant email-uri, în principal, de la ceilalți membri ai grupului infracțional organizat.

Cu titlu exemplificativ, sunt următoarele email-uri, descoperite cu ocazia percheziției efectuate în faza de urmărire penală:

– din 23.06.2010, trimis inculpatului Andronic Dan Cătălin, prin redirecționare, de către martorul Zbârcea Gabriel, avocat în cadrul S.C.A. TZA, marcat cu importanță “maximă”, cu următorul conţinut: “S-a schimbat completul. Judecător Jabre Amer. Eu nu l-am avut în dosare, dar părerile aici sunt împărțite. Oana Gavrilă spune că a avut o soluție bună, bine motivată. Mihaela Ivan spune că a luat măsuri ciudate, într-un dosar de-al ei încă nesoluționat.”(fila172, vol.46 d.u.p.);

– din 6.05.2010 şi 7.05.2010, trimis inculpaților Andronic Dan Cătălin şi Tal Silberstein, precum şi numitului David Barnett (reprezentantul inculpatului Benyamin Steinmetz) de inculpatul Roşu Robert Mihăiță, cuprinzând amendamentele făcute de inculpatul Truică Remus la proiectul de înțelegere referitoare la ieșirea acestuia din proiectul Reciplia (fila 69, vol.48 d.u.p.);

– din 15.10.2010, trimis inculpaţilor Andronic Dan Cătălin, Roşu Robert Mihăiță, precum şi numitului David Barnett (reprezentantul inculpatului Benyamin Steinmetz) de inculpatul Tal Silberstein, cu referire la renegocierea înţelegerii cu inculpatul Al României Paul (fila 132, vol.46 d.u.p.);

– din 13.11.2011, trimis inculpaților Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei şi Tal Silberstein de inculpatul Roşu Robert Mihăiță, cuprinzând proiectul de contract de ipotecă ce urma să se încheie între Reciplia şi Lot Invest cu privire la restul de teren din Ferma Regală Băneasa rămas în proprietatea Reciplia, în baza noii înţelegeri din 13.04.2011 (fila 248, vol.48 d.u.p.);

– din 19.05.2011, trimis inculpaţilor Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei şi Tal Silberstein de inculpatul Roşu Robert Mihăiță, cuprinzând proiectul de contract de vânzare-cumpărare şi ipotecă ce urmau să se încheie între inculpatul Al României Paul, Reciplia şi Lot Invest, având ca obiect pădurea Ersig (fila 304, vol.48 d.u.p.);

– din 11.05.2011, trimis inculpaţilor Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei şi Tal Silberstein de inculpatul Roşu cuprinzând “cele convenite” la întâlnirea pe care au avut-o pe 9.05.2011, cu referire la 17 dintre bunurile revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, care făceau obiectul înțelegerii cu Reciplia – situația la acel moment a demersurilor deja efectuate, precum şi măsurile ce trebuiau luate în continuare -, cu precizarea făcută în același email, în sensul că o nouă întâlnire urma să aibă loc peste o săptămână (fila 52, vol.48 d.u.p.);

– din 26.06.2012, trimis inculpaţilor Andronic Dan Cătălin, Mateescu Lucian Claudiu, Marcovici Marius Andrei și Tal Silberstein de inculpatul Roşu Robert Mihăiță, cu referire la o notificare primită de la un nou avocat al inculpatului Al României Paul Philippe, care cuprindea mai multe acuzații aduse Reciplia; inculpatul Roşu propune să se întocmească în scris acestor acuzații (fila 111, vol.46  d.u.p.);

– din 29.05.2012, redirecţionat inculpatului Andronic  Dan Cătălin de către inculpatul Tal Silberstein şi transmis iniţial de inculpatul Mateescu, care cuprinde şi răspunsul inculpatului Roşu, cu referire la posibilele negocieri dintre inculpatul Al României Paul şi Ovidiu Tender (fil.207, vol.46 d.u.p.);

– din 9.04.2013, trimis de inculpatul Mateescu Lucian Claudiu inculpatului Andronic, cu referire la un reportaj al postului PRO TV pe marginea raportului Curţii de Conturi care punea în discuţie nelegalitatea restituirii Pădurii Snagov :”dpmdv nu e chiaro catastrofă, dar nici ceva de neluat în seamă. Cred că pot fii ceva urmări…fie eventual şi prin deposedare…” (fil.278, vol.46 d.u.p.);

– din 16.07.2013, trimis inculpaţilor Andronic, Mateescu şi Tal Silberstein de inculpatul Marcovici, cu privire la disponibilitatea acestora de a participa la o întâlnire în legătură cu proiectul Prinţul, în 19-23.08. (fila 51, vol.47 d.u.p.).

Din aceste mijloace de probă rezultă, pe de o parte, caracterul sistematic, iar nu sporadic al informărilor primite de inculpatul Andronic Dan Cătălin cu privire la proiectul Prinţul/Reciplia, iar, pe de altă parte, natura şi varietatea acestor informaţii.

Astfel, recepţionarea unor informaţii referitoare la stadiul şi măsurile preconizate pentru obţinerea bunurilor ce făceau obiectul înțelegerii încheiate între inculpatul Al României Paul şi Reciplia, primirea proiectelor unor acte juridice care urmau a fi încheiate cu privire la asemenea bunuri, informarea sa în legătură cu demersurile făcute de inculpatul Al României Paul Philippe în relaţia cu Reciplia, vizând modificarea sau chiar ruperea înţelegerii stabilite anterior, demonstrează că inculpatul Andronic era un membru activ, “cu drepturi depline” în cadrul grupului infracţional organizat, al cărui rol nu s-a limitat la crearea unei imagini favorabile inculpatului Al României Paul Philippe sau la monitorizarea mass media în legătură cu persoanele implicate în proiect.

Altfel, este de neînțeles de ce, de pildă, inculpatul Andronic Dan Cătălin trebuia să fie informat printr-un mesaj de importanţă “maximă”, transmis chiar de unul dintre avocaţii parteneri ai S.C.A. TZA, că judecătorul unei anume cauze a fost schimbat, făcându-i se totodată şi o scurtă caracterizare a acestuia.

Implicarea inculpatului Andronic Dan Cătălin în activitatea grupului infracţional este probată şi de participarea sa la întâlnirile membrilor acestuia care au avut loc la sediul S.C.A.TZA, dar nu numai, în condiţiile în care aspectele discutate depăşeau sfera sa de interes, prin prisma profesiei pe care o avea.

Astfel, prezenţa sa la întâlnirile ocazionate de proiectul Prinţul/Reciplia a fost constatată începând cu anul 2007, relevantă fiind în acest fel declaraţia martorului Bejenaru Andrei, care a remarcat participarea inculpatului Andronic Dan Cătălin la sediul S.C.A. TZA, la o întâlnire la care au fost prezenţi şi inculpaţii Truică Remus, Roşu Robert Mihăiță şi, posibil, Tal Silberstein, ocazionată de apariţia unui articol negativ la adresa inculpatului Al României Paul Philippe, la care se dorea o reacţie.

Despre inculpatul Andronic Dan Cătălin, martorul a mai arătat că i-a fost prezentat de Tal Silberstein în anul 2011, ca fiind “un consultant al proiectului Reciplia”, remarcând prezenţa acestuia la întâlnirile cu avocaţii, în care se prezenta situaţia dosarelor cu retrocedările, pe care le-a situat în timp în anii 2012 şi 2014.

De asemenea, aşa cum a rezultat din declaraţiile martorului Rădulescu Veronel, inculpatul Andronic Dan Cătălin a fost prezent şi la întâlnirea din anul 2011, de la acelaşi sediu al S.C.A. TZA, când s-a discutat despre intenţia inculpatului Al României Paul Philippe de a renunţa la contractul cu Reciplia. Remarcând atmosfera tensionată în care se purtau discuţiile, cei mai nervoşi fiind inculpatul Tal Silberstein şi celălalt cetăţean israelian care-l însoţea, martorul a precizat intervenţia inculpatului Andronic Dan Cătălin în discuţii “ca un fel de moderator”, care a spus că “au venit cu gânduri bune şi e bine să se găsească o soluţie”.

Or, modalitatea în care inculpatul Andronic Dan Cătălin a intervenit în detensionarea situaţiei dovedeşte, pe de o parte, că acesta era la curent atât cu neînţelegerile ivite între membrii grupului şi inculpatul Al României Paul Philippe, cât şi cu sursa acestora, cunoscând implicit şi acţiunile întreprinse până în acel moment în legătură cu bunurile care făceau obiectul contractului (cum fuseseră obţinute şi ce se întâmplase cu acestea ulterior), iar, pe de altă parte, că prezenţa acestuia nu a fost una întâmplătoare şi nu a intervenit în discuţie ca un terţ dezinteresat, ci, în realitate, a fost determinată de preocupările membrilor grupului de a nu se rezilia contractul de cesiune (fapt pe care, de altfel, nu l-au acceptat nici măcar în condiţiile în care, cu aceeaşi ocazie, aceştia au fost ameninţaţi cu o plângere penală), întrucât numai astfel puteau fi obţinute bunurile revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe.

Chiar şi inculpatul Al României Paul Philippe a arătat, cu referire la inculpatul Andronic, că “l-am văzut de câteva ori, este omul lui Tal Silberstein şi promovează în presă imaginea grupului acestuia”, că “a făcut parte din grupul lui Steinmetz” şi că “am fost în mod repetat contactaţi de Marcovici, Lucian şi de Andronic pentru a ne împiedica să rupem contractul” (fil.268 şi urm., vol.3 dup).

Inculpatul Andronic Dan Cătălin nu a participat doar la întâlniri la sediul S.C.A. TZA, ci şi la inculpatul Al României Paul Philippe acasă.

Astfel, cu titlu exemplificativ, în răspunsul trimis de societatea Reciplia, la 27.08.2012, la o scrisoare a inculpatului Al României Paul Philippe din 9.08.2012, s-a făcut referire la o “întâlnire de lucru” care a avut loc la reşedinţa acestuia la data de 8.04.2012 ora 17,00, care a durat două ore şi zece minute şi la care “din partea Reciplia au participat: domnul Tal Silberstein, domnul Shimon Menahem, domnul Marius Marcovici, domnul Moshe Agavi, domnul Lucian Mateescu, domnul Dan Andronic şi, nu în ultimul rând, avocatul Reciplia, domnul Robert Roşu.” (fila186, vol.30 d.u.p.)

Este de observat calitatea “oficială” în care inculpatul Andronic Dan Cătălin a participat la această întâlnire, ca reprezentant al Reciplia, fiind vorba despre o întrevedere planificată, iar nu întâmplătoare.

De asemenea, prezenţa inculpatului Andronic Dan Cătălin la întâlniri cu inculpatul Al României Paul Philippe şi soţia sa a fost confirmată şi de inculpatul Mateescu Lucian Claudiu, şi, chiar dacă acesta nu a putut preciza obiectul discuţiilor purtate cu acele ocazii, a arătat că inculpatul Andronic a participat la acele întâlniri ca reprezentant al lui Tal Silberstein, dar şi în nume propriu.

Prin urmare, şi în privinţa întâlnirilor cu ceilalți membri ai grupului infracţional, probatoriul administrat în cauză demonstrează, pe de o parte, că participarea inculpatului Andronic Dan Cătălin la acestea a avut un caracter regulat, iar nu întâmplător, iar pe de altă parte, că discuţiile purtate la aceste întrevederi nu au privit strict aspecte care să intereseze imaginea inculpatului Al României Paul Philippe sau ai altor membri ai grupului, ci chestiuni concrete referitoare la derularea proiectului Prinţul/Reciplia, inclusiv nemulţumiri ale inculpatului Al României Paul Philippe în legătură cu nerespectarea de către membrii grupului infracţional a obligaţiilor asumate prin înţelegerea pe care o încheiaseră cu acesta, sub paravanul Reciplia.

Tot inculpatul Andronic Dan Cătălin a fost cel care l-a cooptat şi pe inculpatul Mateescu Lucian Claudiu, ca membru al grupului infracţional, în toamna anului 2011. Deşi aparent acesta trebuia să acţioneze ca un consultant imobiliar, care să evalueze proprietăţile care făceau obiectul contractului dintre inculpatul Al României Paul Philippe şi Reciplia, în realitate acesta a gestionat relaţia grupului cu cel din urmă inculpat, care era tot mai nemulţumit de derularea contractului, refuzând chiar să semneze actele cerute pentru continuarea demersurilor necesare pentru obținerea bunurilor.

Este de observat faptul că inculpatul Andonic Dan Cătălin i-a prezentat inculpatului Mateescu Lucian Claudiu rolul şi ierarhia în cadrul grupului chiar mai înainte ca acesta să accepte să se implice în activitatea acestuia, arătând că Tal Silberstein este “factorul de decizie de la Reciplia (…), om serios şi de caracter”, iar evaluarea proprietăţilor, cerută inculpatului Mateescu, trebuia făcută pentru “stăpânul mare”, adică Benyamin Steinmetz. 

Semnificativ pentru gradul de implicare a celor doi inculpaţi în acţiunile grupului infracţional aflat în spatele Reciplia este corespondenţa electronică anterior citată, în care se face referire la un raport al Curţii de Conturi cu privire la retrocedarea Pădurii Snagov şi la posibilele urmări ale acestuia, respectiv pierderea bunului, în condiţiile în care, la acel moment, pădurea se afla în cea mai mare parte în proprietatea Reciplia.

Toate aceste considerente demonstrează că inculpatul Andronic Dan Cătălin nu a avut doar legături tangenţiale şi dezinteresate cu proiectul Prinţul/Reciplia, aşa cum a încercat să acrediteze, ci, dimpotrivă, în anul 2007 acesta a aderat la grupul infracţional constituit în umbra acestei societăţi şi a acţionat până în anul 2013 în beneficiul acestuia, urmărind în acelaşi timp şi un interes material propriu.

Astfel, în perioada de referinţă, inculpatul Andronic Dan Cătălin a monitorizat şi analizat aparițiile din mass media referitoare la persoanele implicate în acest proiect, a fost informat în permanență despre orice aspecte relevante în legătură cu activitatea Reciplia şi a participat în cadrul şi din partea acestei societăţi la discuţii şi negocieri, inclusiv şi mai ales cu inculpatul Al României Paul Philippe, căruia i-a creat, totodată, impresia că-l va ajuta să-şi construiască o imagine favorabilă, în condiţiile în care acesta din urmă dorea să obţină nu doar bani, ci şi recunoaşterea apartenenței sale la familia regală a României.

Cunoscând neînțelegerile intervenite în relaţia inculpatului Al României Paul Philippe cu ceilalţi membri ai grupului infracţional, inculpatul Andronic Dan Cătălin a acţionat pentru a-l convinge pe cel dintâi să rămână în contractul încheiat cu Reciplia, fiind pe deplin conştient de valoarea deosebită a bunurilor cesionate, de pe urma cărora se puteau realiza câştiguri fabuloase, susţinând pe această cale activitatea grupului infracţional organizat.

Ca atare, contrar concluziei la care a ajuns instanţa de fond, Înalta Curte constată că acţiunile inculpatului Andronic Dan Cătălin, comise în perioada 2007-2013, întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în varianta aderării, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective, în forma agravată, determinată de împrejurarea că printre infracţiunile care reprezentau scopul grupării se afla şi infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în varianta incriminată în art.132 din Legea nr.78/2000.

În mod evident, având în vedere reţinerea vinovăţiei inculpatului şi condamnarea sa pentru săvârşirea acestei infracţiuni, criticile sale vizând schimbarea temeiului în drept al soluţiei de achitare dispusă de instanţa de fond au rămas lipsite de obiect.

Înalta Curte constată că infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este una continuă, care se epuizează fie la momentul destrămării grupului ori al părăsirii acestuia de către unii membri, fie la momentul descoperirii lui, iar potrivit art.154 alin.2 C.pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, care echivalează cu momentul epuizării activităţii infracţionale.

În cauză, inculpatul Andronic Dan Cătălin a aderat la grupul infracţional organizat în anul 2007 şi a desfăşurat activităţi în calitate de membru al acestuia până în anul 2013, moment care marchează epuizarea în privinţa sa a infracţiunii şi de la care începe să curgă termenul general de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art.154 alin. 1 lit. c C.pen., de 8 ani, acesta nefiind împlinit nici măcar la data soluţionării definitive a cauzei.

În ceea ce îl privește pe inculpatul Marcovici Marius Andrei, contrar susţinerilor apărării şi a aspectelor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cauză demonstrează implicarea acestuia în activitatea grupului infracţional organizat, în perioada 2007-2013.

Referitor la legăturile cu ceilalți membri ai grupului infracțional, se constată că inculpatul Marcovici Marius Andrei a avut o relație apropiată cu Tal Silberstein, fiind “omul lui de încredere”, care se ocupa de afacerile acestuia și ale inculpatului Steinmetz Benyamin, cunoscând, încă de la început, interesul manifestat de membrii constituenți ai grupului în proiectul Reciplia/Prințul și în dobândirea bunurilor. 

Relația apropiată și de încredere dintre inculpaţii Marcovici Marius Andrei și Tal Silberstein este confirmată și de Truică Remus care a arătat că primul l-a însoțit pe cel din urmă încă de la început la unele discuții și era ”omul de încredere al lui Tal, dar nu știu dacă aveau afaceri împreună, însă era vorbitor de limbă ebraică.” (declarația din 9.12.2015)

Și inculpatul Andronic Dan Cătălin, care l-a cunoscut pe Marcovici Marius Andrei încă din anul 2004, când lucra pentru PSD, l-a perceput pe acesta din urmă ca fiind un asistent al lui Tal, omul de legătură între el și staff-ul de campanie, iar, în anii 2006-2007, l-a văzut în anturajul lui Tal Silberstein (filele 184-190, vol.3). 

De asemenea, martorii Valmar Ioana și Dimofte Radu au arătat că inculpatul Marcovici Marius Andrei era alături de Tal Silberstein în campania electorală din 2007-2008 și se ocupa de toate afacerile israelienilor în România și de Reciplia, informație pe care chiar acesta din urmă i-a comunicat-o martorului Dimofte. 

În același sens, martorul Aparaschivei Relu Cristian a relatat că Marcovici Marius era “omul evreilor” și se ocupa de afacerile lor în România, participând la discuțiile cu Truică Remus fie singur, fie împreună cu Tal Silberstein.

Această împrejurare este confirmată întocmai şi de martorul Borbely Dan, avocat în cadrul S.C.A. TZA, care, în plus, a arătat că cel care coordona activitatea Reciplia era Tal Silberstein, iar Marcovici, deşi figura ca administrator al societăţii, în realitate era doar un executant al acestuia. (filele 432-438, vol.7 d.u.p.)

O dovadă a încrederii pe care membrii grupului infracțional organizat o acordau inculpatului Marcovici Marius Andrei este și faptul că acesta avea încă din anul 2010 drept de semnătură pe conturile SC Reciplia SRL, alături de Sandra Merloni Horemans, administratorul de drept al societății, așa cum arată martorul Radu Gabriel, cel care se ocupa de contabilitatea firmei.

Deși inculpatul Marcovici Marius Andrei a încercat să minimalizeze legătura sa cu proiectul Reciplia/Prințul doar la atribuțiile ce îi reveneau în calitate de administrator al SC Reciplia SRL, arătând că nu a cunoscut sau participat la activitățile desfășurate de membrii grupului infracțional organizat, în realitate, acesta s-a implicat în mod direct în proiect, conştientizând încă de la început interesul acestora pentru dobândirea bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe, deci, implicit, şi al inculpatului Tal Silberstein, al cărui om de încredere era.

În ce priveşte apartenenţa inculpatului Marcovici Marius Andrei la grupul infracțional organizat, cooptarea lui s-a realizat în cursul anului 2007, dat fiind interesul membrilor acestuia aflați pe palierul de conducere, Steinmetz Benyamin și Tal Silberstein, de a-şi păstra anonimatul și de a ascunde implicarea lor în proiect, având astfel nevoie de persoane de încredere care să le aducă la îndeplinire ordinele și să îi informeze în legătură cu activitățile celorlalți membri ai grupării, desfășurate pentru obținerea bunurilor revendicate de inculpatul Al Românei Paul Philippe.   

Implicarea inculpatului Marcovici Marius Andrei în activitatea Reciplia SRL, sub coordonarea directă a lui Tal Silberstein, nu s-a limitat doar la activități ce țin de administrarea societății, astfel cum a susținut cu ocazia audierii, ci a participat și la întâlnirile dintre membrii grupului și cumpărătorul de influență, Al României Paul Philippe, la domiciliul acestuia și la sediul casei de avocatură TZA, iar aspectele discutate nu au vizat nici pe departe administrarea societății Reciplia SRL.  

Acest lucru este confirmat şi de inculpatul Al României Paul Philippe care, inclusiv în faţa instanţei de apel, l-a indicat pe Marcovici Marius Andrei ca fiind unul dintre participanţii la negocierile pe care le-a purtat cu membrii grupului infracțional organizat, caracterizându-l ca fiind un „personaj dubios”, care l-a îndemnat “să rămână cu Tal” și i-a dat asigurări că acesta va rezolva dobândirea bunurilor, în același sens fiind și declarațiile martorelor A României Lia Georgia şi Alexandroiu Mihaela Irina. În plus, cea din urmă martoră a mai arătat, în mod constant, că, după ce a constatat modalitatea în care au fost stabilite procentele între părți în cuprinsul contractului de cesiune, dar și faptul că Al României Paul nu știa că au fost dobândite Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa şi nici că din primul imobil au fost vândute mai multe loturi, convingerea sa a fost că situația inculpatului este rezultatul unui plan foarte bine orchestrat de Steinmetz Benyamin, Moshe Agavi, Shimon Shavez, dus la îndeplinire de Truică Remus, în care au fost implicați și Mateescu Lucian, Marcovici Marius, Dan Andronic și Roșu Robert Mihăiță. (filele 11-12, vol.7.d.u.p., filele 105-111, vol.23 dos. inst. fond și 161-167, vol. 6 dos.inst. apel)

Rolul de executant al inculpatului Marcovici Marius Andrei este confirmat și de martora Ciocoiu Alina Carmen, care a arătat că la negocierile privind proiectul Reciplia/Prințul din cursul anului 2013, când s-a discutat despre contractul de cesiune de drepturi pe care Al României Paul dorea să îl desființeze, a remarcat că din partea Reciplia au participat Marcovici Marius Andrei, în calitate de administrator, şi Mateescu Lucian Claudiu, ca negociator, însă deciziile nu aparţineau nicidecum acestora, ci erau luate de inculpatul Tal Silberstein (declaraţiile din 15.10.2014, 9.12.2015, 27.04.2018 și 24.09.2020).

 Afirmațiile martorei vin să confirme nu doar implicarea inculpaților Marcovici și Mateescu în negocierile cu Al României Paul Philippe, ci și ierarhia și relațiile dintre membrii grupului, inculpatul Tal Silberstein fiind cel care lua deciziile, ce erau aduse la îndeplinire de cei doi membri executanți. 

Inculpatul Marcovici Marius Andrei a participat și la întâlnirile de la domiciliul inculpatului Al României Paul Philippe, aspect ce rezultă din răspunsul trimis de societatea Reciplia, în 27.08.2012, la o scrisoare a inculpatului Al României Paul Philippe din 9.08.2012, în care se face referire la o “întâlnire de lucru” care a avut loc la reşedinţa acestuia la data de 8.04.2012 ora 17,00, care a durat două ore şi zece minute şi la care “din partea Reciplia au participat: domnul Tal Silberstein, domnul Shimon Menahem, domnul Marius Marcovici, domnul Moshe Agavi, domnul Lucian Mateescu, domnul Dan Andronic şi, nu în ultimul rând, avocatul Reciplia, domnul Robert Roşu.” (fila 186, vol.30 d.u.p.)

 După plecarea din cadrul grupării a inculpatului Truică Remus, în anul 2010, și odată cu preluarea activităților de coordonare a grupului de către inculpatul Tal Siberstein, care venea mai des în România, implicarea inculpatului Marcovici Marius Andrei în negocierile privind proiectul Reciplia/Prințul a fost mai vizibilă, fiind persoana care reprezenta Reciplia și ducea la îndeplinire ordinele primite de la Tal Silberstein, având în vedere interesul membrilor constituienți ai grupului de a păstra ascunsă implicarea lor în proiect.  

Astfel, inculpatul Marcovici Marius Andrei a semnat din partea Reciplia SRL mai multe documente care vizau negocierile dintre inculpatul Al României Paul Philippe și membrii grupului infracțional organizat, şi anume actul adițional la contractul de cesiune drepturi din 13.04.2011,  denumit “Înțelegere”, prin care s-a recunoscut transmiterea/cesionarea tuturor drepturilor inculpatului Al României Paul Philippe asupra bunurilor revendicate de acesta, menționate în actele anterioare încheiate între părți, precum și actul adițional nr. 1 la Înțelegere din 23.06.2011 prin care s-au modificat unele clauze, inclusiv cele privind transferul ulterior al unor părți din bunurile recuperate (20% din Ferma Regală Băneasa și 50% din Pădurea Snagov). 

Implicarea inculpatului Marcovici Marius Andrei în activitatea grupului rezultă și din faptul că este informat în permanență de membrii acestuia despre derularea activităților legate de proiect, primind email-uri de la aceștia și, la rândul său, transmiţându-le informațiile legate de stabilirea unor întâlniri pentru negocieri. 

În acest sens, pot fi exemplificate email-urile descoperite cu ocazia percheziție informatice efectuate în faza de urmărire penală:

  – din 13.11.2011, trimis inculpaților Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei şi Tal Silberstein de inculpatul Roşu Robert Mihăiță, cuprinzând proiectul de contract de ipotecă ce urma să se încheie între Reciplia şi Lot Invest cu privire la restul de teren din Ferma Regală Băneasa rămas în proprietatea Reciplia, în baza noii înţelegeri din 13.04.2011 (fila 248, vol.48 d.u.p.);

– din 19.05.2011, trimis inculpaţilor Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei şi Tal Silberstein de inculpatul Roşu Robert Mihăiță, cuprinzând proiectul de contract de vânzare-cumpărare şi ipotecă ce urmau să se încheie între inculpatul Al României Paul, Reciplia şi Lot Invest, având ca obiect pădurea Ersig (fila 304, vol.48 d.u.p.);

– din 11.05.2011, trimis inculpaţilor Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei şi Tal Silberstein de inculpatul Roşu cuprinzând “cele convenite” la întâlnirea pe care au avut-o pe 9.05.2011, cu referire la 17 dintre bunurile revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, care făceau obiectul înțelegerii cu Reciplia – situația la acel moment a demersurilor deja efectuate, precum şi măsurile ce trebuiau luate în continuare -, cu precizarea făcută în același email, în sensul că o nouă întâlnire urma să aibă loc peste o săptămână (fila 52, vol.48 d.u.p.);

– din 26.06.2012, trimis inculpaţilor Andronic Dan Cătălin, Mateescu Lucian Claudiu, Marcovici Marius Andrei și Tal Silberstein de inculpatul Roşu Robert Mihăiță, cu referire la o notificare primită de la un nou avocat al inculpatului Al României Paul Philippe, care cuprindea mai multe acuzații aduse Reciplia; inculpatul Roşu propune să se întocmească un răspuns în scris acestor acuzații (fila 111, vol.46  d.u.p.);

– din 16.07.2013, trimis de Marcovici Marius Andrei inculpaţilor Andronic Dan Cătălin, Mateescu Lucian Claudiu şi Tal Silberstein, cu privire la disponibilitatea acestora de a participa la o întâlnire în legătură cu proiectul Prinţul, în 19-23.08. (fila 51, vol.47 d.u.p.).

Din aceste mijloace de probă rezultă caracterul variat al informaţiilor și consecvența lor, fapt ce dovedește că inculpatul Marcovici Marius Andrei cunoștea în detaliu modul în care se derula proiectul Prinţul/Reciplia și negocierile purtate de părți, informații care nu îi erau necesare pentru a îndeplini acte de administrare a societății, dar care îi foloseau în negocierile cu inculpatul Al României Paul Philippe și susținerea intereselor grupului infracțional organizat. 

Inculpatul Marcovici Marius Andrei, în calitate de om de încredere a lui Tal Silberstein, a participat și la prima întâlnire dintre inculpatul Mateescu Lucian Claudiu cu membrii grupului infracțional organizat (Steinmetz Benyamin, reprezentat de Shimon Menehem, Tal Silberstein și Andronic Dan Cătălin) în care s-a făcut o evaluare a inculpatului Mateescu ce urma să fie cooptat în cadrul grupului la recomandarea lui Andronic și când ar fi fost discutate aspecte legate de o presupusă “estimare” a bunurilor ce făceau obiectul contractului de cesiune, astfel cum a fost modificat la datele de 13.04.2011(Înțelegere) și 26.06.2011 (actul adițional nr. 1 la Înțelegere). Prin urmare, prezența inculpatului Marcovici Marius Andrei nu era justificată decât din perspectiva realizării intereselor grupului infracțional organizat, urmărite chiar de Steinmetz Benyamin, “şeful cel mare”, pentru care s-a și solicitat această estimare (declarația inculpatului Mateescu Claudiu Lucian din cursul urmăririi penale).  

Prin urmare, ansamblul probator administrat în cauză face dovada certă, contrar susținerilor apărării și concluziei la care a ajuns instanța de fond, că inculpatul Marcovici Marius Andrei a aderat în anul 2007 la grupul infracțional organizat constituit de inculpații Steinmetz Benyamin, Tal Silberstein, Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță, grup care și-a desfășurat activitatea până în anul 2013, fiind omul de încredere al inculpatului Tal Silberstein, context în care a cunoscut despre acțiunile întreprinse de membrii grupului pentru obținerea ilegală a bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe şi, implicit, despre faptul că acesta nu era o persoană îndreptățită, participând la încheierea Înțelegerii din 13.04.2011 și a actului adițional din iunie 2011, precum și la întâlnirile dintre membrii grupului și Al Românei Paul Philippe la care s-a discutat despre nemulțumirile și intenţia celui din urmă de a rezilia contractul de cesiune de drepturi, împrejurare în care a susținut acțiunile celorlalți membri de a menţine contractul și a realiza, astfel, scopul grupului. 

Toate aceste activități desfășurate de inculpatul Marcovici Marius Andrei  se circumscriu elementelor de tipicitate ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, în modalitatea aderării, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective, în forma agravată,  prevăzută de art. 367 alin.1 și 2 C.pen. 

Prin urmare, în condiţiile reţinerii vinovăţiei inculpatului şi a condamnării sale pentru săvârşirea respectivei infracţiuni, critica acestuia privind inexistența faptei, cu consecinţa pronunțării unei hotărâri de achitare în baza art.16 alin. 1 lit. a C.pr.pen a rămas fără obiect, motiv pentru care nu va mai fi analizată.

În ceea ce privește critica subsidiară formulată de inculpatul Marcovici Marius Andrei privind încetarea procesului penal, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, întrucât infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este una continuă, care se epuizează fie la momentul destrămării grupului ori al părăsirii acestuia de către unii membri, fie la momentul descoperirii lui, iar potrivit art.154 alin.2 C.pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, care echivalează cu momentul epuizării activităţii infracţionale.

În cauză, într-adevăr, inculpatul Marcovici a aderat la grupul infracţional în anul 2007, însă a desfăşurat activităţi în calitate de membru al acestuia până în anul 2013, moment care marchează epuizarea în privinţa sa a infracţiunii şi de la care începe să curgă termenul general de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art.154 alin. 1 lit. c C.pen., de 8 ani, acesta nefiind împlinit nici măcar la data soluţionării definitive a cauzei.

Cu privire la inculpatul Mateescu Lucian Claudiu, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor apărării şi aspectelor reţinute de prima instanţă, că probatoriul administrat în cauză demonstrează implicarea acestuia în activitatea grupului infracţional organizat, în perioada 2011-2013.

În privința legăturilor cu ceilalți membri ai grupului infracțional este dovedit că inculpatul Mateescu Lucian Claudiu a avut o relație de prietenie cu Andronic Dan Cătălin, care l-a și cooptat în cadrul grupării în toamna anului 2011, la solicitarea lui Tal Silberstein. 

Inculpatul Mateescu Lucian Claudiu a fost informat de Andronic Dan încă de la început despre ierarhia, activitatea și scopul grupului, prin urmare a cunoscut interesul lui Tal Silberstein și a celorlalți membri de a obține bunurile ce au făcut obiectul contractului de cesiune și a acceptat să adere la gruparea infracțională (declarația inculpatului Mateescu Lucian, filele 211-219, vol. 3 d.u.p.).

După întâlnirea din 18.11.2011 la care Mateescu Lucian a fost prezentat membrilor grupului, respectiv lui Tal Silberstein, Marcovici Marius Andrei, Andronic Dan Cătălin, dar și lui Shimon Menehem, reprezentantul lui Steinmetz Bennyamin, și a fost acceptat de aceștia, inculpatul a preluat rolul lui Truică Remus și a acționat pentru realizarea scopului grupării. Relevantă în acest sens este declarația inculpatului Truică Remus, care a arătat că: „Pe domnul Mateescu l-am cunoscut la aproximativ un an de la momentul la care am cesionat părţile mele din Reciplia. M-am întâlnit cu acesta la cererea lui Tal pentru a-i da anumite sfaturi, detalii despre afacerea cu retrocedarea şi am înţeles că el este cel care se ocupa de această afacere. I-am explicat puţin acestuia din personalitatea Alteţei Sale.” (filele 94-99, vol. 3 d.u.p.).

Tot astfel, este de reţinut că prin procura din 22.02.2012 dată de inculpatul Marcovici, în calitate de administrator al S.C. Reciplia S.R.L., Mateescu Lucian a fost împuternicit “să reprezinte şi să acţioneze în numele şi pentru societate” în relaţia cu autorităţile şi instituţiile competente pe probleme rezultate din desfăşurarea activităţii comerciale curente, în faţa birourilor de carte funciară, birourilor notariale şi cabinetelor de avocatură în scopul “gestionării problemelor şi/sau aspectelor legale ale societăţii”, dar şi în relaţia cu autorităţile fiscale, putând să răspundă întrebărilor punctuale adresate de acestea cu ocazia desfăşurării inspecţiei fiscale cu privire la societate şi să le pună la dispoziţie documentele solicitate de acestea. (fil.208, vol.38 dup)

Aşa cum se poate observa, niciuna dintre aceste activităţi nu avea vreo legătură cu evaluarea imobiliară, fiind vorba mai degrabă despre atribuţii proprii unui administrator al societăţii, ceea ce infirmă apărările inculpatului Mateescu prin care acesta a încercat să minimalizeze rolul său în cadrul Reciplia.

Cu titlu exemplificativ, în baza procurii susmenţionate, inculpatul Mateescu a participat, cu intermitenţă, alături de Marcovici Marius, la controlul efectuat de Garda Financiară în perioada februarie-aprilie 2012 la sediul S.C.Reciplia S.R.L., având ca obiect înregistarea în evidenţele societăţii a contractelor/antecontractelor încheiate de aceasta cu Al României Paul şi modul de calcul a taxelor aferente datorate bugetului de stat, ocazie cu care s-a constatat că inculpata persoană juridică a dedus nelegal TVA în valoare de 430.714 lei aferent contractului de vânzare-cumpărare pe care l-a încheiat, în calitate de vânzător, cu S.C.Hercules Properties S.R.L, firmă controlată de martorul Bejenaru Andrei, în condiţiile în care nu s-a putut proba, prin documente justificative, prestarea serviciului a cărui contravaloare ar fi fost compensată ulterior prin încheierea între cele două societăţi a contractului sus-menţionat având ca obiect o parte din terenul obţinut nelegal din Ferma Regală Băneasa. (fil.165-189, vol.38 dup)

Or, aşa cum se poate constata, reprezentarea S.C.Reciplia S.R.L. cu ocazia unui control al Gărzii Financiare, la care inculpatul Mateescu a participat efectiv alături de administratorul de drept al societăţii, nu presupunea vreo activitate de evaluare imobiliară, ci avea în vedere modul în care Reciplia respectase legislaţia fiscală în tranzacţiile imobiliare anterioare, ceea ce probează că Mateescu Lucian era la curent cu acţiunile grupului infracţional, căci, prin ipoteză, nu putea să reprezinte societatea la o acţiune de control care o privea, fără să cunoască date şi informaţii despre activitatea desfăşurată de aceasta şi verificată de organele fiscale.

În cadrul grupului, inculpatul Mateescu a acționat ca un reprezentant al lui Tal Silberstein alături de Marcovici Marius Andrei, rolul său fiind de a păstra legătura între membrii grupării și Al României Paul Philippe și de a-l convinge pe cel din urmă de influența lor şi de faptul că doar prin exercitarea acesteia pot fi obținute bunurile ce fac obiectul contractului de cesiune.

La negocierile purtate cu Al României Paul Philippe, la care a fost prezent și inculpatul Mateescu Lucian, în încercarea de a-l determina pe cumpărătorul de influență să nu rezilieze convenția, s-a recurs și la amenințări, în sensul că, dacă acesta din urmă va renunța la contract, va trebui să plătească o sumă de bani pentru a-și recupera bunurile, pe care era evident că Al României Paul Philippe nu o avea, făcându-se referire și la faptul că “va veni jihadul peste ei”.

În acest sens, inculpatul Al României Paul Philippe a arătat că „(…) Lucian a venit la mine acasă de cele mai multe ori împreună cu Marcovici şi uneori împreună cu Tal Silberstein, dar au fost şi cazuri în care a venit singur, dar în aceste cazuri nu a discutat chestiuni importante. Sincer nu îmi amintesc decât că a spus că voi primi în final bani (…).Precizez de asemenea că am fost în mod repetat contactaţi de Marcovici, Lucian şi de Andronic pentru a ne împiedica să rupem contractul. Unul dintre ei i-a spus soţiei mele că dacă rupem contractul se va declanşa jihadul. Mi-am amintit că persoana care a spus despre jihad este Tal Silberstein. Aceste persoane au făcut presiune în mod constant asupra mea şi a soţiei mele.”(fil.268-304, vol. 3 d.u.p.)

Și martora A România Lia Georgia a arătat că: „Despre Mateescu pot să spun că a fost intermediarul lui Tal Silberstein şi a făcut doar ce i-a spus acesta. Mateescu a spus că Moshe a fost dat afară pentru că dorea să facă un nou contract. Am făcut cu Mateescu o analiză a situaţiei demersurilor şi a bunurilor pe care le-am revendicat. Mateescu ne-a spus în numele lui Tal că pentru a strica contractul cu Reciplia trebuie să dăm 100 milioane euro şi bunurile ne revin nouă.”

Faptul că inculpatul Mateescu Lucian Claudiu a avut o implicare activă și de lungă durată în proiectul Reciplia/Prințul, că a participat la majoritatea discuțiilor și negocierilor dintre membrii grupului și Al României Paul Philippe de la domiciliul acestuia din urmă pentru a-l determina să nu rezilieze contractul cu SC Reciplia SRL, rezultă din înscrisurile existente la dosar, precum şi din corespondența electronică purtată de avocații din cadrul S.C.A. TZA prezenți la aceste întâlniri. 

Astfel, din răspunsul trimis de Reciplia, la 27.08.2012, la o scrisoare a inculpatului Al României Paul Philippe din 9.08.2012, s-a făcut referire la o “întâlnire de lucru” care a avut loc la reşedinţa acestuia la data de 8.04.2012 ora 17,00, care a durat două ore şi zece minute şi la care “din partea Reciplia au participat: domnul Tal Silberstein, domnul Shimon Menahem, domnul Marius Marcovici, domnul Moshe Agavi, domnul Lucian Mateescu, domnul Dan Andronic şi, nu în ultimul rând, avocatul Reciplia, domnul Robert Roşu.” (fila 186, vol.30 d.u.p.)

Este de observat calitatea “oficială” în care Mateescu Lucian a participat la această întâlnire, ca reprezentant al Reciplia, fiind vorba despre o întrevedere planificată, iar nu întâmplătoare, la care nu s-au discutat aspecte legate de vreo evaluare imobiliară pentru a face necesară prezenţa inculpatului.

De asemenea, din email-ul transmis la data de 2.04.2013 martorului Zbârcea Gabriel de Cristina Vlădescu, care a participat din partea S.C.A. TZA la aceste negocieri, rezultă implicarea inculpatului Mateescu în deblocarea situaţiei create de nesemnarea de către Al României Paul a contractelor de asistenţă juridică (c.a.j.) şi a împuternicirilor pentru S.C.A TZA, care ar fi silit Reciplia să intervină în procedurile administrative şi/sau judiciare aflate în derulare, operaţiune riscantă pentru gruparea infracţională nu doar pentru că aceasta ar fi devoalat adevăratul beneficiar al bunurilor revendicate, ci având în vedere şi practica judiciară, care nu recunoştea calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii a cesionarului de drepturi: „(…)Azi am fost la o întâlnire cu Mateescu la ASR, cică să ne semneze caj-urile. Problemele iau o întorsătură stranie, ăştia iar se ceartă, se acuză, probabil se doreşte intrarea în alte negocieri (…)” (fil.9, vol. 52 dup.)

Activitățile desfășurate de membrii grupului infracțional nu l-au împiedicat însă pe Al României Paul Philippe să continue demersurile de a implica în proiect și alte persoane interesate în dobândirea bunurilor, astfel încât la 13.04.2011 s-a semnat o nouă înțelegere cu SC Reciplia SRL, care a inclus și firma Lot Invest SRL, reprezentată de Bogdan Ștefănescu (fil.125-146, vol. 33 dup).

În acest context, activitatea inculpatului Mateescu Lucian nu s-a limitat numai la a-l convinge pe Al României Paul Philippe de influența și posibilitatea membrilor grupului de a obține bunurile ce fac obiectul înțelegerii, ci acesta a participat în mod direct din partea SC Reciplia SRL, în baza mandatului dat de Tal Silberstein, la negocierile ulterioare cu reprezentantul SC Lot Invest SRL și avocatul acesteia, Serghei Perju.

 În acest sens, inculpatul Mateescu Lucian a arătat că: „Tal Silberstein mi-a cerut să găsesc o soluţie în ce priveşte Lot Invest şi să am o discuţie cu reprezentanţii acestei societăţi în legătură cu bunurile respective şi condiţiile acestora pentru a ieşi din asocierea cu prinţul Paul. M-am întâlnit împreună cu Marcovici cu Bogdan Ştefănescu, administratorul Lot Invest şi avocatul acestuia, Serghei Perju. Aceştia au cerut un timp de gândire şi după două săptămâni au propus o înţelegere în cadrul căreia ei să păstreze ferma de montă Băneasa, bun care nu era în contractul Reciplia, drepturile fiind vândute de Paul Al României anterior, în 2005. De la Tal Silberstein am înţeles însă că acest contact făcut de Paul Al României pentru ferma de montă Băneasa s-a semnat în realitate după contractul cu Reciplia, dar a ascuns acest lucru. Prin urmare Reciplia revendica şi acest bun. Ulterior nu s-a încheiat o înţelegere între Lot Invest şi Reciplia.” (fil. 225-233, vol. 3 dup).

În urma negocierilor realizate de inculpatul Mateescu Lucian Claudiu, în numele Reciplia SRL, societatea Lot Invest a renunțat la celelalte bunuri din actul adițional la contract, în schimbul obținerii Fermei de montă Băneasa, astfel că scopul urmărit de membrii grupului s-a realizat, fără ca între părți să se încheie un act.

De asemenea, martorii Ciocoiu Alina Carmen și Alexandroiu Mihaela Irina, care au acordat consultanță inculpatului Al Românei Paul Philippe, confirmă implicarea inculpatului Mateescu Lucian Claudiu în negocierile privind derularea proiectului Reciplia, în perioada 2011-2013, dar și rolul acestuia de executant al lui Tal Silberstein.

Inculpatul Mateescu Lucian Claudiu a fost informat în permanență de ceilalți membri despre activitățile legate de proiect, și, la rândul său, le-a transmis acestora informațiile cu privire de derularea lui, precum și articole/reportaje apărute în spațiul public referitoare la restituirea Pădurii Snagov. 

Astfel, din corespondența electronică aflată la dosar rezultă că, după ce a fost făcut public raportul Curții de Conturi din anul 2013 şi a fost difuzat un reportaj despre retrocedarea Pădurii Snagov, în care s-au făcut referiri concrete la modalitatea nelegală în care imobilul a fost restituit lui Al României Paul Philippe, întrucât nu ar fi fost persoană îndreptățită aşa cum rezulta din documentele prezentate în cadrul emisiunii, inculpatul Mateescu Lucian l-a informat imediat pe Andronic Dan, exprimându-şi îngrijorarea „că vor fi urmări, fie eventual și prin deposedare” (fil.278,vol. 46 d.u.p.). 

Totodată, împrejurarea că inculpatul Mateescu Lucian cunoștea în detaliu modul în care se derula proiectul Prinţul/Reciplia și discuțiile purtate de părți, rezultă şi din caracterul variat şi consecvenţa informațiilor primite/transmise de la ceilalți/celorlalţi membrii ai grupului, respectiv:

– email-ul din 26.06.2012, trimis inculpaţilor Andronic Dan Cătălin, Mateescu Lucian Claudiu, Marcovici Marius Andrei și Tal Silberstein de inculpatul Roşu Robert Mihăiță, cu referire la o notificare primită de la un nou avocat al inculpatului Al României Paul Philippe, care cuprindea mai multe acuzații aduse Reciplia şi în care expeditorul acestuia propune să se răspundă în scris respectivelor acuzații (fil. 111, vol.46  d.u.p.);

– email-ul din 29.05.2012, redirecţionat inculpatului Andronic  Dan Cătălin de către Tal Silberstein şi transmis iniţial de Mateescu, care cuprinde şi răspunsul inculpatului Roşu, cu referire la posibilele negocieri dintre Al României Paul şi Ovidiu Tender (fil.207, vol.46 d.u.p.) și  

– email-ul din 16.07.2013, trimis inculpaţilor Andronic, Mateescu şi Tal Silberstein de inculpatul Marcovici, cu privire la disponibilitatea acestora de a participa la o întâlnire în legătură cu proiectul Prinţul, în 19-23.08. (fila 51, vol. 47 d.u.p.)

În ce privește apărarea inculpatului Mateescu Lucian Claudiu, în sensul că activitatea sa în cadrul proiectului s-a limitat la activități de consultanță în domeniul imobiliar, Înalta Curte constată că din actele și lucrările dosarului nu rezultă că acesta ar fi întocmit un raport de evaluare a bunurilor care să fie folosit de societatea de avocatură TZA în favoarea SC Reciplia SRL. 

 Susținerile martorei Mișu Raluca Florentina că prezența inculpatului Mateescu Lucian la întâlnirile cu Al României Paul Philippe erau justificate de calitatea de consultant imobiliar al celui dintâi, întrucât se discuta situația activităților realizate de Reciplia după încheierea actului adițional din 13.04.2011, sunt infirmate de probele administrate în cauză (declarația din 11 mai 2018).

Astfel, chiar inculpatul Mateescu Lucian Claudiu a recunoscut că a participat la negocierile cu firma Lot Invest SRL, la solicitarea lui Tal Silberstein, iar scopul urmărit era să-l păstreze pe Al României Paul Philippe în contract și să obțină bunurile din convenție doar pentru Reciplia, obiectiv pe care l-a realizat.

Prin urmare, inculpatul nu a acționat ca un consultant imobiliar extern pentru SC Reciplia SRL, ci, prin demersurile sale, a urmărit realizarea intereselor grupului infracțional organizat în relația cu Al României Paul Philippe, dar și cu alte societăți (SC Lot Invest Invest), executând întocmai ordinele primite de la Tal Silberstein.

Veniturile obţinute de Mateescu Lucian în cadrul proiectului Reciplia (suma de 10.000 euro/lună) nu pot fi justificate de vreo activitate de consultanţă imobiliară, în condiţiile în care din probele administrate nu rezultă că inculpatul a întocmit un raport de evaluare a bunurilor ce fac obiectul convenției care să fi fost folosit de avocații din cadrul S.C.A. TZA în demersurile judiciare pentru SC Reciplia SRL, reprezentând în realitate remunerarea prestaţiilor sale în vederea realizării scopului asocierii infracţionale.

De altfel, implicarea inculpatului Mateescu în activitatea grupului este probată şi de corespondenţa electronică purtată de acesta în legătură cu problema neplăţii onorariului de succes datorat pentru obţinerea Fermei Regale Băneasa: “Acum am vorbit cu Tal (…)Întreaga datorie va fi plătită sigur săptămâna viitoare.A fost deja instructat cel ce se ocupă de acest aspect (…) cu menţiunea că miercuri când Shimon şi Tal vor fi în Ro, vor vorbi cu Gabi despre momentul plăţii succes fee (..) – fil.91, vol.52 dup

Totodată, într-o corespondenţă electronică purtată între martorii Borbely Dan şi Zbârcea Gabriel se face vorbire despre implicarea inculpatului Mateescu, alături de Tal Silberstein, într-o posibilă tranzacţie cu un bun revendicat de inculpatul Al României Paul, respectiv pădurea Broşteni, deşi “actele nu-l ajută”, cu precizarea că acest imobil era menţionat în actul adiţional din 4.10.2007 printre cele cu privire la care inculpatul îşi cesionase drepturile în favoarea Reciplia, act redactat de asemenea de inculpatul Roşu: “Prinţul vinde ceva (pădurea Broşteni) şi Mateescu cu Tal iau şi ei o parte din bani (am avea ceva success aici?Că nu ştiu ce a negociat Robert, o să-l întreb şi pe el). Problema e că din punctul meu de vedere, Prinţul nu are ce să vândă. A pierdut irevocabil acţiunea în restituire şi ar mai avea doar acţiunea de drept comun.Însă actele nu-l ajută. Cu toate astea e cineva care vrea să-i dea 6 mil pe pădure (3 acum şi 3 când o primeşte). Acum le scriu celor de la Reciplia şi Lot Invest (Tal and comp) o scrisoare de risc. Şi stau cu Mateescu de la 2 pe contract că vrea să schimbe chestii. Abia aseară la 6 ne-a spus că vor să semneze luni la 9. Asta e.” (fil.54, vol.29 dup. şi fil.91, vol.52 dup.)

Or, “schimbarea unor chestii din contract” arată dimensiunea implicării inculpatului Mateescu în acţiunile grupului infracţional, din nou fără vreo legătură cu vreo evaluare imobiliară, cu atât mai mult cu cât era vorba despre un bun în legătură cu care Al României Paul nu deţinea acte doveditoare (“Prinţul nu are ce să vândă (…), actele nu-l ajută”).

Prin urmare, acțiunile realizate de inculpatul Mateescu Lucian Claudiu denotă aderarea sa la grupul infracţional organizat în beneficiul căruia a acţionat în perioada 2011-2013, fiind astfel întrunite, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective, elementele de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 367 alin.1 și 2 C.pen.  

În condiţiile reţinerii vinovăţiei inculpatului şi a condamnării sale pentru săvârşirea respectivei infracţiuni, critica acestuia privind inexistența faptei, cu consecinţa pronunțării unei hotărâri de achitare în baza art.16 alin. 1 lit. a C.pr.pen a rămas fără obiect, motiv pentru care nu va mai fi analizată.

Înalta Curte constată că infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este una continuă, care se epuizează fie la momentul destrămării grupului ori al părăsirii acestuia de către unii membri, fie la momentul descoperirii lui, iar potrivit art.154 alin.2 C.pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, care echivalează cu momentul epuizării activităţii infracţionale.

În cauză, inculpatul Mateescu Luican a aderat la grupul infracţional în anul 2011 şi a desfăşurat activităţi în calitate de membru al acestuia până în anul 2013, moment care marchează epuizarea în privinţa sa a infracţiunii şi de la care începe să curgă termenul general de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art.154 alin. 1 lit. c C.pen., de 8 ani, acesta nefiind împlinit nici măcar la data soluţionării definitive a cauzei.

În ceea ce privește critica parchetului referitoare la greșita achitare de către instanța de fond a inculpatului Moshe Agavi, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, acuzațiile aduse acestuia în actul de sesizare constau în aceea că a aderat, în anul 2007, la grupul infracțional organizat ce avea ca scop dobândirea bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe în baza Legilor nr.10/2001 și nr.247/2005, a acționat în cadrul acestuia până în anul 2013, sub directa coordonare a lui Tal Silberstein, a păstrat legătură între acesta și inculpații Steinmetz Benyamin și Truică Remus, le-a comunicat rezultatul demersurilor efectuate, a participat la întâlniri cu cumpărătorul de influență și a îndeplinit dispozițiile date de ceilalți membri ai grupării.

Probatoriul administrat în cauză nu dovedeşte însă dincolo de orice îndoială rezonabilă implicarea inculpatului Moshe Agavi în activitățile grupului infracțional organizat după momentul constituirii la 1.11.2006 sau participarea sa la întâlnirile dintre membrii asocierii în scopul negocierii cu cumpărătorul de influență, chiar dacă inculpatul era implicat în alte afaceri comerciale împreună cu unii dintre aceștia. 

În acest sens, relevante sunt declarațiile martorelor Valmar Ioana și Ciocoiu Alina Mihaela, din care rezultă că l-au întâlnit o sigură pe dată pe Moshe Agavi, că acesta se cunoștea cu o parte din membrii grupului infracțional organizat, însă acestea nu au putut preciza dacă era implicat în proiectul Reciplia ori acțiunile întreprinse în concret pentru realizarea scopului grupării sau dacă a participat la negocierile cu Al României Paul Philippe. 

Şi martorul Bejenaru Andrei a precizat că, întâlnindu-l pe inculpatul Moshe Agavi în perioada 2008-2010, l-a perceput pe acesta ca fiind un consultant implicat în identificarea unui potențial urbanistic, ca un mandatar care aproba cheltuieli și se interesa de impozite și taxe, fără a releva însă alte elemente factuale din care să rezulte că ar fi susținut acțiunile întreprinse de membrii asocierii în legătură cu obținerea bunurilor ce au făcut obiectul contractului de cesiune din 1.11.2006.

De asemenea, martorul Radu Gabriel a relatat că, în anul 2010, a acceptat, la cererea lui Moshe Agavi, să se ocupe de contabilitatea SC Reciplia SRL, dar nu a oferit informaţii relevante care să probeze implicarea acestuia în realizarea scopului grupării infracţionale.

De altfel, nici cumpărătorul de influență și nici coinculpații nu au susținut că Moshe Agavi ar fi intervenit pentru a menține contractul încheiat la 1.11.2006 sau pentru a susține demersurile făcute de membrii grupului pentru obținerea bunurilor revendicate de cel din urmă, nerezultând din probele administrate nici faptul că ar fi participat la discuţiile purtate de aceştia în legătură cu lipsa calităţii de persoană îndreptățită la retrocedare a inculpatului Al României Paul. 

Astfel, inculpații Andronic Dan Cătălin și Mateescu Lucian, atunci când au arătat că Moshe Agavi a participat alături de Tal Silberstein la întâlnirile de la sediul S.C.A. TZA, unde se discuta despre procedurile derulate în cadrul proiectului Reciplia, nu au oferit elemente circumstanțiale concrete legate de conduita inculpatului sau implicarea sa în discuțiile referitoare la pretențiile lui Al României Paul Philippe, așa cum se susține de acuzare.  

Ca atare, având în vedere că în cauză nu rezultă implicarea lui Moshe Agavi în activitatea grupului infracțional, în perioada 2007-2013, precum și faptul că participarea sa la întâlnirile cu Al României Paul Philippe nu s-a realizat în scopul menținerii contractului de cesiune ori al realizării intereselor membrilor asocierii, Înalta Curte constată că acţiunile desfăşurate de acesta, astfel cum sunt relevate de materialul probator administrat, nu întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, în modalitatea aderării.  

În consecință, criticile formulate de Parchet sub acest aspect sunt neîntemeiate, motiv pentru care Înalta Curte va menţine în privinţa inculpatului Moshe Agavi soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond, situaţie în care schimbarea încadrării juridice dată faptei de constituire a unui grup infracțional organizat, prin reținerea formei agravate, ar fi un demers pur formal, neavând consecințe în ceea ce privește situația juridică a acestuia.

IV.1. Cu privire la criticile formulate de Ministerul Public şi apelanţii inculpaţi Truică Remus, S.C.Reciplia S.R.L, Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei și Mateescu Lucian Claudiu în legătură cu infracțiunile de trafic de influenţă

1.a) În analiza criticii apelantului inculpat Truică Remus referitoare la netemeinicia soluţiei de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influență, Înalta Curte îşi însuşeşte, în parte, argumentele de fapt şi de drept reţinute de instanța de fond şi constată, totodată, că probele administrate în cursul procesului penal fac dovada certă a vinovăției sale în comiterea infracțiunii de corupție ce a făcut obiectul acuzației.

Referitor la schimbarea încadrării juridice a faptei, dispusă de instanța de fond prin încheierea din 17.05.2019, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, au fost înlăturate din conținutul încadrării juridice dată faptei dispozițiile art.35 alin.1 C.pen. privind infracţiunea continuată.

În acest sens, este de menționat că traficul de influență face parte din categoria infracțiunilor cu consumare anticipată, ceea ce înseamnă că simpla pretindere de bani sau alte foloase ori, după caz, simpla acceptare de promisiuni sunt suficiente pentru consumarea acesteia, activitatea ulterioară a autorului, ce poate consta în oricare dintre modalitățile alternative prevăzute în textul de incriminare, integrându-se, împreună cu actele anterioare, într-o unitate naturală de infracțiune.

Cu alte cuvinte, dacă după momentul consumării infracțiunii, prin pretinderea de bani sau alte foloase, subiectul activ solicită și/sau primește de mai multe ori de la cumpărătorul de influență diverse sume de bani în considerarea celor pretinse inițial, realizându-se, astfel, o fragmentare a actelor de executare, există o singură infracțiune de trafic de influență, însă nu în forma continuată, reglementată de art. 35 alin.1 C.pen. sau, după caz, art.41 alin. 2 C.pen. (1969), ci în varianta unității naturale, având în vedere că actele subsecvente consumării, privite în ansamblul lor, se îmbină între ele în mod natural, alcătuind în mod firesc, împreună cu actele precedente, o singură acțiune, motiv pentru care nu pot fi considerate ca fiind activități independente, separate, de sine-stătătoare, care prezintă fiecare în parte conținutul infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. 1 C.pen. (1969).

În speţă, după încercarea, fără rezultat, în perioada 2005 – august 2006, a inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela de a obține retrocedarea bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe, printre care și Pădurea Snagov, la solicitarea și presiunile exercitate de acesta din urmă, care dorea obținerea unor venituri mari și immediate, date fiind dificultățile financiare în care se afla la acel moment (pierderea unui proces la Londra unde fusese obligat la despăgubiri de ordinul milioanelor de euro), aceasta a încercat să găsească oameni puternici din punct de vedere financiar și mai bine ancorați în lumea politică care puteau să îl ajute în obținerea bunurilor revendicate, pentru care depusese mai multe cereri de retrocedare şi punere în posesie (în cazul pădurii Snagov). În acest context, l-a contactat pe martorul Dimofte Radu, cunoscut om de afaceri și interesat de proiecte imobiliare și, ulterior, pe Truică Remus, care a aflat despre bunurile revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe cu ocazia negocierii unui antecontract de vânzare cumpărare pentru o suprafață de 2 ha teren din Pădurea Snagov ce se învecina cu imobilul proprietatea sa din localitatea Snagov (negocierile fiind purtate de Truică Remus cu Păvăloiu Nela, reprezentant al SC Ilko Star).  

Referitor la acest aspect, martora Cuniță Mihaela a arătat că a fost împreună cu Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela la o întâlnire cu Dimofte Radu, la hotel Howard Johnson, întrucât aceasta intenționa să cedeze drepturile inculpatului Al României Paul martorului Dimofte Radu, despre care a auzit că este interesat să cumpere astfel de drepturi, acesta din urmă venind la întâlnire împreună cu omul său de încredere, un consilier juridic al cărui nume nu și-l amintește, dar și-l reprezintă ca fiind „plinuț și cu ochelari”. Totodată, a mai precizat că a prezentat martorului Dimofte și consilierului juridic care îl însoțea dosarele întocmite până la acel moment, stadiul procedurilor și actele pe care le avea, urmând ca acestea să fie analizate de cei doi pentru a lua o decizie, însă după vreo două săptămâni a aflat de la Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela că Dimofte nu era interesat. Știe că după acest moment Păvăloiu a început discuțiile cu Truică Remus în toamna anului 2006, dar nu cunoaște când au fost finalizate.   

La rândul său martorul Radu Dimofte a arătat că a cunoscut-o pe Păvăloiu Nela (în prezent Ignatenko) în anul 2006, când a venit la Andrei Bejenaru, consilierul său, fiind trimisă de cineva de la Snagov, un domn Mușat, cu o propunere pentru niște drepturi legate de “prințul Paul”, înainte ca Truică Remus să vină cu propunerea lui de afaceri, însă Andrei Bejenaru, după ce a studiat actele, nu a fost de acord și înţelegerea nu s-a realizat.

În declarația din data de 26.02.2016, martorul Bejenaru Andrei confirmă împrejurarea că la biroul său a venit Păvăloiu Nela cu o ofertă de cumpărare de drepturi, împreună cu o listă de bunuri pentru care Al României Paul Philippe a cerut retrocedarea și pentru care a solicitat 2 milioane de euro, întrucât era iminentă dobândirea, sumă apreciată de martor ca fiind prea mare, având în vedere că Păvăloiu nu i-a prezentat vreun act din care să rezulte că “prințul” avea dreptul la retrocedare. Martorul a arătat că a vorbit și cu Dimofte Radu căruia i-a comunicat opinia sa în sensul că “a înnebunit lumea și cer atâți de mulți bani pentru drepturi litigioase fără a se prezenta o minimă documentație în sprijinul acestei solicitări”, afirmație ce vine de la o persoană care avea experiență în domeniul cadastral, pasionată de acest domeniu, astfel cum relevă martorul Dimofte Radu și care infirmă susținerile apărătorilor inculpaților că refuzul încheierii unui acord s-ar fi datorat doar sumei prea mari solicitate, în avans, de inculpatul Al României Paul.

Întrucât nu a găsit o rezolvare pentru solicitările presante ale inculpatului Al României Paul Philippe de a obține bunurile revendicate într-un timp cât mai scurt și, implicit, anumite venituri din vânzarea acestora, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela i-a comunicat acestuia că are nevoie de oameni puternici, implicați în mediul politic care să îl ajute în demersurile sale la autorități, sens în care i-a propus o întâlnire cu inculpatul Truică Remus, care s-a și realizat după două, trei zile, pe care l-a prezentat ca fost consilier al lui Adrian Năstase și, la acel moment, consilier al lui Tăriceanu, un baron al localității Snagov, unde deține o casă, şi un apropiat al primarul comunei și al lui Sorin Roșca Stănescu.

În fapt, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela l-a cunoscut anterior pe Truică Remus când a negociat cu acesta, în calitate de mandatar al inculpatului Al României Paul, un antecontract de vânzare cumpărare pentru suprafața de 2 ha teren din Pădurea Snagov, împrejurare în care au discutat și despre bunurile revendicate de cel din urmă. Mai mult, inculpatul Truică cunoștea și situația juridică a terenului de la Snagov, cu referire la faptul că Al României Paul Philippe nu definitivase procedura administrativă de punere în posesie, având în vedere că abia după finalizarea respectivei proceduri și vânzarea imobilului către Reciplia SRL, acesta a obținut dreptul de proprietate și asupra celor 2 ha teren.  

Relevante în acest sens sunt și declaraţiile inculpatului Al României Paul Philippe în care precizează că l-a întâlnit prima dată pe Truică Remus la hotelul Howard Johnson, fiindu-i prezentat de Nela Păvăloiu ca fost consilier al lui Năstase și consilier al lui Tăriceanu în domeniul afacerilor la acel moment, acesta  promiţându-i că îl va ajuta să-şi recupereze bunurile dată fiind influenţa şi poziţia pe care o are în lumea politică şi mass media, făcând referire la Tăriceanu, la primarul de la Snagov, care îi este prieten (Muşat Apostol) şi la Sorin Roşca Stănescu, care nu îl va mai ataca în presă, context în care au discutat şi despre procentele pe care urma să le primească din valoarea bunurilor retrocedate, dar şi despre faptul că se va obţine rapid în procedura administrativă terenul de la Băneasa. (filele 234-245 şi 250-259, vol.3 d.u.p.)

 Susţinerile inculpatului sunt confirmate şi de martora A României Lia Georgia care a menţionat că, într-adevăr, în anul 2006, Păvăloiu Nela l-a prezentat pe Truică Remus ca fiind consilier al lui Tăriceanu şi om cu resurse financiare şi influenţe în lumea politică, acesta promiţându-le că prin prisma relaţiilor sale va reuşi să obţină într-un timp scurt terenul de la Băneasa pentru care găsise deja şi cumpărători. (filele 167-176, 179-195, vol.5 dup) 

La rândul său, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, în declarația din data de 3.03.2016, a arătat că, în anul 2006, cu câteva luni înainte de încheierea contractului cu Reciplia, s-a realizat o întâlnire între părți, la sediul firmei Ilko Star din Piața Domenii, la care au participat inculpații Remus Truică, Al României Paul Philippe și avocatul Leți Octavian. Totodată, a menţionat că după studierea actelor de către avocat, au avut loc mai multe întâlniri în care s-au negociat condițiile cesiunii, la acestea participând alături de inculpată, martorul Leți Octavian, inculpaţii Truică Remus, Roșu Robert Mihăiță şi Al României Paul, care și-a spus pretențiile, solicitând avansul și semnarea contractului. 

Și martorul Poenaru Liviu arată că a fost trimis de Al României Paul Philippe să vorbească cu Truică Remus pentru plata onorariului cuvenit pentru acțiunile întreprinse în legătură cu retrocedarea imobilelor. În acest context, martorul s-a întâlnit cu inculpatul Truică Remus la o terasă, în vara anului 2006, însă, deși acesta i-a promis că vor mai vorbi despre onorariul său, nu a primit nimic și nici nu a mai purtat vreo discuție cu privire la acest aspect.  

 În acest context, la data de 21.09.2006, a fost încheiat contractul privind transmiterea drepturilor cu privire la bunurile imobile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire între inculpatul Al României Paul Philippe, în calitate de cedent, și SC Reciplia SRL, în calitate de cesionar, reprezentată de Truică Remus, în baza procurii dată în 14.09.2006 de reprezentanții Reciplia (filele 431-492, vol.30 d.u.p.), contract care, ulterior, a fost înlocuit cu cel semnat de aceleaşi părţi la data de 1.11.2006.

Existența celor două contracte nu a fost contestată de părți, inculpatul Al României Paul Philippe arătând că, în perioada august-septembrie 2006, a negociat cu Truică Remus în legătură cu cesionarea drepturilor referitoare la bunurile revendicate și că s-au întâlnit de mai multe ori, inclusiv în prezenţa inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela. (declarația din 23.04.2015)

Astfel, în contextul în care inculpatul Al României Paul Philippe avea o situație financiară delicată (pierderea unui proces la Londra în care a fost și obligat la plata unor despăgubiri de ordinul milioanelor de euro) şi cunoștea că nu este îndrituit la retrocedarea bunurilor (Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa) în condițiile legii, iar până la acel moment nu se realizase recuperarea efectivă a niciunuia din aceste bunuri, fiind întreprinse mai multe acțiuni în acest sens, inclusiv de inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, acesta a acceptat condițiile impuse de Truică Remus, în calitate de reprezentant al SC Reciplia SRL, și a semnat la 1.11.2006 contractul de cesiune de drepturi, cunoscând că pentru dobândirea celor două bunuri se va folosi de influența politică pe care o are și de resursele financiare de care dispune. Prin urmare, încheierea contractului de cesiune de drepturi nu s-a realizat în scopul obţinerii unei sume de bani de cel care vindea drepturile asupra bunurilor revendicate, ci pentru a ascunde cumpărarea de influență, în cazul cedentului, și plata traficului de influență promis și realizat de către Truică Remus, în calitate de reprezentant al SC Reciplia SRL, despre care au cunoscut și membrii grupului infracțional organizat, scopul constituirii grupului fiind dobândirea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, deși cunoșteau că acesta nu este persoană îndreptățită.     

Potrivit mențiunilor din contractul de cesiune redactat și certificat de inculpatul Roșu Robert Mihăiță, la data de 1.11.2006, Al României Paul Philippe îşi cesiona/transmitea fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente și viitoare asupra bunurilor imobile, enumerate în contract la pct. I (bunuri aflate în procedura administrativă de restituire, printre acestea fiind menționate la pct.1.5. “Ferma Regală – Băneasa în suprafață de 28,63 ha.” și la pct. 1.18. Pădurea Snagov, în suprafață de cca 30 ha.) și pct. II (bunuri mobile și imobile aflate în procedura de revendicare și drepturi viitoare) către SC Reciplia SRL. Aceasta din urmă se obliga să plătească în anumite condiții, prezentate în detaliu în Anexa 2 la contract, un avans de 4 milioane de euro, din care 1 milion la semnarea contractului, iar ulterior, un procent de 20% sau 50%, după caz, din prețul obținut din valorificarea fiecărui imobil care va fi retrocedat, cu precizarea că pentru imobilul Ferma Regală Băneasa, de care inculpatul Truică Remus era interesat în mod deosebit, cotele stabilite erau de 20% pentru cedent și 80% pentru SC Reciplia SRL (filele 66-85, vol.70 d.u.p.).

Contrar susținerilor inculpatului Truică Remus, faptul că în contract s-a menționat încă de la început plata unei sume de bani în avans, de 4 milioane de euro, care au și fost remiși cumpărătorului de influență la scurt timp de la semnarea actului din 1.11.2006, nu are relevanță sub aspectul existenței infracțiunii de trafic de influență, întrucât promisiunea traficării de influență s-a realizat anterior încheierii celor două contracte, încă din perioada august-septembrie 2006, în condițiile menționate mai sus. 

Acceptarea de către inculpatul Al României Paul Philippe la încheierea contractului de cesiune a unor procente de 20% din valoarea imobilului Ferma Regală Băneasa de care inculpatul Truică Remus era interesat în mod deosebit, şi de 50% din valoarea Pădurii Snagov având în vedere stadiul avansat al procedurilor administrative în care se afla, s-a datorat promisiunii inculpatului Truică Remus că va obţine aceste bunuri prin relaţiile de care dispune şi exercitarea influenţei la nivelul funcţionarilor publici cu atribuţii în retrocedarea celor două bunuri (declaraţiile din 23.04.2015 și 11.12.2015, filele 234-245, 250-259, vol.3 d.u.p.). 

Astfel, în declarațiile sale, inculpatul Al României Paul Philippe a arătat, în detaliu, promisiunile făcute de Truică Remus și influența pe care acesta pretindea că o are la nivel politic, în justiție și mass media, cu referire directă la personalități din lume politică (Adrian Năstase, Tăriceanu Popescu, prim ministru la acel moment), la persoane apropiate acestora, respectiv soția lui Tăriceanu despre care a afirmat că lucrează la firma de avocatură TZA (“a spus să nu-mi fac griji cu Tăriceanu deoarece rezolvă el … că Ioana Tăriceanu lucrează la  SCA Țuca”), la accesul pe care-l au la Curtea Supremă (“dacă va fi nevoie ne poate ajuta la Curtea Supremă, spunând că doamna Țuca este judecător acolo”), la primarul din Snagov, Mușat Apostol (“cu care este bun prieten, care l-a ajutat să cumpere pământ acolo, se vizitează cu acesta”), la Sorin Roșca Stănescu, persoană pe care i-a și prezentat-o la una dintre întâlniri, spunându-i că din acel moment ziarul acestuia nu îl va mai ataca. 

Totodată, a mai precizat că inculpatul Truică Remus i-a spus că înțelegerea trebuia perfectată cu Reciplia SRL și fiecare parte trebuia să primească 50% și că “fără el nu pot să obţin nimic pentru că sunt mulţi oameni care încearcă să fure aceste terenuri de la mine, menţionându-i pe Becali, Popoviciu sau primarul Videanu”, condiții acceptate de cumpărătorul de influență care a și primit un avans de 4 milioane de euro.

Deși, în declarațiile ulterioare, Al României Paul Philippe a retractat sau a dat o altă interpretare unor împrejurări faptice legate de promisiunea traficării influenței de către inculpatul Truică Remus, în sensul că pentru recuperarea bunurilor revendicate nu era necesară folosirea influenței, întrucât era persoană îndreptățită la retrocedare conform documentelor pe care le deţinea, iar încheierea contractului a fost determinată de lipsa resurselor financiare pentru obținerea bunurilor, totuși, aspectele relevate initial de inculpat oferă suficiente elemente care, prin coroborare cu alte probe (cum ar fi declaraţiile inculpatei Ignatenko, fostă Păvăloiu Nela şi declaraţiile martorilor A României Lia Giorgia, Aparaschivei Cristian, Mircea Andrei, Togan Liviu, Rădulescu Veronel, precum şi plângerea penală întocmită de acesta), confirmă scopul ilicit al perfectării celor două convenţii prin care s-a urmărit crearea unei aparențe de legalitate a prețului plătit pentru traficarea influenței.

Simpla retractare sau nuanțare a unor aspecte relevate în declaraţiile iniţiale, în legătură cu motivul încheierii contractelor de cesiune și promisiunile făcute de inculpatul Truică Remus în perioada negocierilor contractelor, nu poate conduce la lipsirea de efecte a acestor declaraţii, din moment ce, pe de o parte, inculpatul nu a justificat în mod credibil schimbarea poziţiei sale procesuale, iar pe de altă parte, odată ce a fost de acord să dea declaraţii în calitate de suspect şi inculpat, acesta a cunoscut şi acceptat că tot ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa.

Susținerile inculpatului că aspectele consemnate de procuror nu corespund cu cele declarate de acesta în realitate sau că nu s-a realizat o traducere corespunzătoare, având în vedere că Al României Paul Philippe a dat declarații în limba engleză, nu pot fi primite, în condițiile în care, deși audierile nu au fost înregistrate în întregime cu mijloace audio video, ele au fost realizate în prezența apărătorilor aleși ai inculpaților cu respectarea drepturilor procedurale, au fost citite și semnate de inculpat și apărătorii prezenți la audiere fără obiecțiuni, astfel că atât conținutul, cât și realitatea consemnărilor au fost însușite de semnatari. Mai mult, dacă ar fi existat eventuale discrepanțe determinate de traducerea inexactă a celor relatate de inculpat, apărătorii aleși, prezenți la audiere, ar fi putut adresa întrebări inculpatului Al României Paul Philippe pentru înlăturarea unor eventuale diferențe determinate de o traducere inexactă a unor termeni/expresii din limba engleză. 

Împrejurarea că la audierea inculpatului Al Românei Paul Philippe din data de 11.12.2015 nu a fost prezent și apărătorul inculpatului Truică Remus nu poate conduce la înlăturarea acestei declarații din ansamblul probator, având în vedere că ascultarea s-a desfăşurat în prezenţa apărătorului ales al persoanei audiate, precum și apărătorilor altor coinculpați din cauză, iar ulterior, pe parcursul cercetărilor, apărătorul inculpatului Truică Remus a avut posibilitatea de a formula întrebări și cu privire la aspectele relatate de cumpărătorul de influență în conținutul depoziție inițiale.  

Credibilitatea declaraţiilor inițiale ale inculpatului Al României Paul Philippe este relevată și de acțiunile inițiate chiar de acesta pe fondul nemulțumirilor față de demersurile întreprinse de Truică Remus după obținerea, prin exercitarea influenţei, a Pădurii Snagov şi a Fermei Regale Băneasa                      (vânzarea bunurilor fără a-l încunoștința şi neplata sumelor convenite), constând în formularea unor plângeri penale (din 12.10.2011, întocmită de martorul Rădulescu Veronel la solicitarea inculpatului, cea înregistrată la DNA la 23.01. 2015, filele 1-11, vol. 2 d.u.p.) și a unui denunț (depus la DNA la data de 15.04.2015, acesta fiind redactat de avocații Mircea Andrei și Togan Liviu, care îl reprezentau la acea vreme pe inculpat, filele 13-26, vol. 2 d.u.p.), înscrisuri din al căror conținut rezultă în mod cert promisiunea de traficare a influenței a inculpatului Truică Remus, precum și faptul că inculpatul Al României Paul Philippe a încheiat contractul de cesiune de drepturi cu SC Reciplia SRL tocmai în considerarea acestor promisiuni. 

În esență, astfel cum corect au fost expuse pe larg în considerentele sentinței atacate, în cuprinsul celor trei înscrisuri menţionate anterior, întocmite la solicitarea inculpatului Al României Paul Philippe de avocații care îl reprezentau la acel moment, sunt prezentate aceleași împrejurări factuale care l-au determinat să încheie contractul de cesiune de drepturi, cu referire la faptul că Truică Remus i-a fost prezentat de Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, la circa un an de la încheierea contractului de mandat cu societatea Ilko Star, ca un om important în România ce dispunea de resurse financiare, care are de partea sa o echipă bună de avocați ce se va ocupa de cererile și procesele în curs și cele care urmau, că datorită relațiilor publice pe care le are (fost șef de cabinet a lui Năstase Adrian, prietenia cu Tăriceanu Popescu Călin, prim ministru la acel moment) poate obține bunurile revendicate de inculpat, iar fără ajutorul său nu va obține acele bunuri, întrucât cererile vor fi blocate la autorități, afirmații care aveau rolul de a-l convinge pe Al României Paul Philippe să accepte și procentele propuse de Truică Remus. Totodată, în conținutul acestor înscrisuri inculpatul face referire și la faptul că, la început, a crezut că Truică Remus este singurul asociat al Reciplia SRL, dar și la elemente care conturează comiterea unor fapte de corupție în legătură cu terenurile date de SC Reciplia SRL, prin intermediari, unor persoane care l-au ajutat pe Truică Remus în demersurile de traficare a influenței la funcționarii chemați să aprecieze asupra cererilor de retrocedare, aspecte care s-au și confirmat ulterior (cu titlu exemplificativ, suprafața de 1000 mp teren din Pădurea Snagov transmisă de Reciplia inculpatului Chiriac Theodor, prin intermediul martorilor Matei Marian și Matei Maria). 

Faptul că în conținutul plângerilor penale și al denunțului formulat de inculpatul Al României Paul Philippe sunt relatate împrejurări factuale percepute în mod direct de acesta este confirmat și de martorii Rădulescu Veronel, Andrei Florin Mircea și Togan Liviu, care au redactat pentru inculpat cele trei înscrisuri. 

Astfel, în declarația dată la instanța de fond (din 17.11.2017), martorul Rădulescu Veronel a precizat că a redactat plângerea urmare a solicitării inculpatului Al României Paul Philippe și știe de la acesta că încă de la venirea în România i s-a sugerat să se asocieze cu o persoană cu relații pentru că altfel nu va reuși să obţină bunurile, că nu va avea câștig de cauză în justiție, acesta fiind contextul în care s-a încheiat contractul de cesiune de drepturi.

La rândul lor, martorii Andrei Florin Mircea și Togan Liviu au arătat că atât plângerea, cât și denunțul au fost redactate la solicitarea lui Al României Paul Philippe și conform aspectelor prezentate de acesta, fără vreo influență din partea lor sau a altor persoane. În plus, martorul Andrei Florin Mircea a precizat că inculpatul a făcut afirmații despre traficul de influență realizat anterior datei la care s-a încheiat contractual de cesiune.

Afirmațiile celor trei martori care au redactat plângerile și denunțul fac dovada că aspectele menţionate în cuprinsul lor au reprezentat manifestarea de voință a inculpatului, urmare a nemulțumirilor legate de neplata sumelor convenite la încheierea contractului.

Mai mult, susţinerile inculpatului Al României Paul Philippe se coroborează și cu depozițiile martorei A României Lia Georgia, care a arătat că soțul său a fost contactat de mai multe persoane pentru a-l reprezenta în procedurile de revendicare a bunurilor revendicate, context în care Păvăloiu Nela (în prezent Ignatenko) i l-a prezentat pe inculpatul Truică Remus, fost consilier al lui Năstase Adrian, care “are posibilitatea de a ne ajuta cu acest sabotaj al autorităților și obținerea documentelor necesare”, că au discutat despre procedura de exequatur și proprietățile inculpatului, iar cu ocazia unei vizite făcute la domiciliul acestuia din Snagov, le-a spus că are relații în toată țara, că îl cunoaște pe Mușat Apostol și poate debloca autoritățile care l-au împiedicat pe “prinţ” să obțină restituirea bunurilor. De la Truică Remus a aflat că i-a dat lui Păvăloiu Nela o sumă de bani să iasă din afacere, că le va da o parte în avans din bunurile revendicate, promisiune pe care și-a onorat-o, oferind inculpatului Al României Paul Philippe suma de aproximativ 5 milioane de euro.

Referitor la încheierea contractului la sediul TZA, martora a precizat că, la momentul semnării actului, inculpatul Truică Remus a pretins un procent de 80% din domeniul Băneasa pentru SC Reciplia SRL, fiind foarte sigur că va obține terenul în procedura administrativă și lăsând de înțeles că are și un cumpărător, lucru care a surprins-o, întrucât soţul său nu primise nicio ofertă în acest sens. În legătură cu retrocedarea terenului de la Băneasa a mai arătat că a fost obținut urmare influenței lui Truică Remus, care le transmitea că orice politician care se va opune retrocedării terenului nu va mai fi reales. (filele 167-176 vol.5 d.u.p.)

Chiar dacă martora A României Lia Georgia a revenit ulterior asupra declaraţiei iniţiale, Înalta Curte nu poate valorifica declaraţiile de retractare din moment ce, pe de o parte, martora nu a justificat în mod credibil schimbarea poziţiei sale procesuale, iar pe de altă parte, aspectele relevate inițial în legătură cu traficul și cumpărarea de influență sunt confirmate şi de celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

 În plus, instanţa de apel consideră că sunt neîntemeiate susținerile martorei în sensul că în declarația din 6.05.2015 s-ar fi consemnat altceva decât ceea ce a menţionat în realitate, având în vedere că a fost asistată cu prilejul audierii de un apărător ales și un traducător autorizat de limba engleză, semnând depoziţia fără obiecțiuni, aspect ce atestă că și-a însușit integral conținutul acesteia ce corespunde pe deplin adevărului.  

Contrar susținerilor apărării, declarațiile iniţiale ale inculpatului Al României Paul Philippe care confirmă acuzația de trafic de influență imputată lui Truică Remus se coroborează și cu depoziţiile martorei Cuniță Mihaela, care a arătat că, în luna septembrie sau octombrie 2006, a aflat de la Nela Păvăloiu despre nemulţumirea inculpatului generată de faptul că nu a obţinut efectiv bunurile revendicate, motiv pentru cea din urmă “i-a cedat contractul” lui Truică Remus, pe care martora l-a întâlnit o singură dată în biroul inculpatei, acesta fiind însoțit de soție și un avocat. 

Și martora Alexandroiu Mihaela Irina, persoană apropiată inculpatului Al României Paul Philippe, a precizat că Truică Remus i-a spus acestuia “că pentru obţinerea proprietăţilor revendicate s-a pus în mișcare un mecanism sensibil, cu reglaje foarte fine”, cu referire la faptul că “foarte multe dintre titluri puteau fi rezolvate administrativ”, fiind “mai ușor să se rezolve administrativ decât în instanță” (declaraţii din 19.02.2016 şi 6.10.2017, menţinute în apel), afirmații ce se coroborează cu susținerile inculpatului Al României Paul Philippe și ale martorei A României Lia Georgia conform cărora Truică Remus le-a promis că va recupera terenul de la Băneasa pe cale administrativă, în scurt timp. 

În dovedirea promisiunii că va interveni pe lângă funcționarii cu au  atribuții în soluționarea cererilor de retrocedare, făcută de Truică Remus inculpatului Al României Paul Philippe, relevante sunt și depozițiile martorului Aparaschivei Cristian Relu care a precizat că “era un circuit între Truică, Robert Roşu şi Nela Păvăloiu” şi că “uneori l-am dus chiar eu cu maşina pe Truică pentru a se întâlni cu persoanele menţionate, dar Truică mi-a spus că se întâlnesc pentru a discuta despre terenurile prinţului Paul.” (filele 260-267, vol.7 d.u.p., filele 9-13, vol.7 dos inst.apel)

Instanţa de apel nu poate reţine susţinerile apărării privind lipsa de credibilitate a martorului Aparaschivei Cristian Relu, din moment ce acesta a întrerupt relaţiile de prietenie cu Truică Remus la sfârșitul anului 2006 sau începutul anului 2007, în timp ce promisiunea de traficare a influenţei s-a realizat de inculpat într-o perioadă anterioară, respectiv în august-septembrie 2006 

Referitor la influența promisă și realizată de inculpatul Truică Remus pe lângă funcționarii din cadrul Direcției Silvice Bucureşti, martorul a arătat, în mod constant, că acesta îl cunoștea pe Chiriac Theodor care lucra în cadrul acestei instituţii, că orice problemă legată de Romsilva “se rezolva” cu cel din urmă, aspect ce i-a fost comunicat chiar de omul de încredere al inculpatului, martorul Dan Iovănescu, precum și faptul că inculpatul Chiriac îl vizita pe Truică la Snagov.

Relația de prietenie dintre cei doi inculpați este confirmată și de martorul Cucu Ionuț, care a arătat că în primăvara sau vara anului 2007, în timp ce afla la o terasă pe malul lacului Snagov împreună cu Chiriac, acesta a discutat la un moment dat cu Truică Remus ca şi cum se cunoşteau, ocazie cu care cel din urmă a adus în discuție şi faptul că urma să fie schimbat directorul Romsilva.

Numirea unei alte persoane în locul martorului Capanu George în funcţia de director al Direcţiei Silvice Bucureşti era benefică pentru demersurile realizate de Truică Remus privind punerea în posesie a inculpatului Al României Paul Philippe, întrucât martorul s-a opus în mod constant retrocedării terenului forestier situat în Pădurea Snagov, considerând că Al României Paul nu este persoană îndreptăţită la retrocedare, şi a refuzat orice dialog pe această temă cu Truică Remus, care a încercat să ia legătura cu el prin intermediul inculpatului Mușat Apostol.

Faptul că inculpaţii Truică Remus şi Muşat Apostol se aflau în relații de prietenie rezultă şi din depozițiile martorului Aparaschivei Cristian Relu, care a arătat că cel din urmă îl vizita pe primul acasă, aspecte recunoscute de altfel şi de inculpatul Muşat, care a menţionat că a participat la o petrecere organizată de Truică, fiind invitat şi cu alte ocazii la domiciliul acestuia (filele 53-59, vol. 4 d.u.p.).   

Urmare influenței exercitate de Truică Remus, la datele de 26.06.2007 şi  14.08.2007, inculpatul Chiriac Theodor, în calitate de reprezentant al Direcţiei Silvice Bucureşti, prin adresele nr.2850 şi nr.3096, a solicitat Ocolului Silvic Snagov să procedeze la punerea în posesie a inculpatului Al României Paul Philippe cu suprafața de 46,78 ha. pădure, situată în Snagov zona “Fundul Sacului”. 

Faptul că inculpatul Truică Remus și-a folosit influența pentru a obţine punerea în posesie cu privire la terenul forestier arătat rezultă și din faptul că acesta a asistat la discuţiile purtate de membrii comisiei constituite în acest scop în biroul primarului Muşat Apostol, deplasându-se efectiv şi la faţa locului pentru realizarea, în concret, a operaţiunii de predare-primire a suprafeţei de pădure, invocând, ca pretext, împrejurarea că bunul restituit se învecina cu proprietatea sa. (depoziţiile martorilor Ene Mihail din 22.03.2016 şi 23.06.2017, Cucu Ionuţ din 26.02.2016, 20.10.2017 şi 26.06.2020, Cişman Marinescu Răzvan din 9.03.2016, menţinută în 18.12.2017)

Din probele administrate rezultă dincolo de orice îndoială că inculpatul Truică Remus și-a folosit influența în mod real și pentru a obține retrocedarea imobilului Ferma Regală Băneasa. Astfel, după ce a aflat că Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor a solicitat completarea dosarului administrativ cu înscrisuri, a întreprins demersuri pentru a obține în mod fraudulos retrocedarea Fermei Regale Băneasa. 

  Sub acest aspect, se constată că pentru a obține retrocedarea Fermei Regale Băneasa, cunoscând opoziția A.S.A.S și I.C.D.P.P., inculpatul Truică Remus a luat legătură cu directorul institutului, Horia Iliescu, pe care a reușit să îl convingă să susţină cererea de retrocedare prin oferirea unor avantaje materiale, astfel cum se va arata la analiza infracțiunii de dare de mită, iar ulterior, prin intermediul acestuia, a obținut o soluție favorabilă din partea consiliului de administrație. 

În acest sens, martorul Oancea Florin a arătat că a fost chemat în biroul directorului Horia Iliescu, unde se aflau inculpații Truică Remus și Tal Silberstein, despre cel din urmă aflând că este consilierul de imagine  a lui Tăriceanu. Percepţia martorului a fost aceea că cei doi au venit “pentru a impresiona și a-și arăta nivelul de influență.” 

Relevante în dovedirea influenței exercitate de Truică Remus asupra directorului ICDPP sunt și depozițiile martorului Aparaschivei Cristian Relu, care a precizat că între inculpatul Truică Remus și directorul Horia Iliescu au avut loc câteva întâlniri, atât la sediul ICDPP cât și în afara institutului, la biroul lui Truică sau la Snagov, martorul făcând o descriere exactă a lui Horia Iliescu, respectiv un domn în vârstă, masiv, care se deplasa foarte greu.  

În acelaşi sens sunt şi depoziţiile martorei A României Lia Georgia, care a aflat de la Truică Remus că a vorbit cu directorul institutului şi că acesta ar fi mulțumit cu niște excursii la Monaco de care se va ocupa el (declarația din 6.05. 2015). 

După retrocedarea Pădurii Snagov și a Fermei Regale Băneasa, inculpatul Al României Paul Philippe, conform înțelegerii cu Truică Remus, a vândut cele două imobile SC Reciplia SRL prin contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr.3512 din 15.10.2007 (Pădurea Snagov) şi sub nr.5 din 15.01.2009 (Ferma Regală Băneasa).

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond, că acțiunile inculpatului Truică Remus, de pretindere realizate în perioada august – septembrie 2006 și de primire a bunurilor la datele de 15.10.2007 (Pădurea Snagov) și 15.01.2009 (Ferma Regală Băneasa), în schimbul promisiunii de a-şi trafica influența pe lângă funcţionarii cu atribuţii în ce priveşte restituirea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, fac parte din conținutul infracțiunii unice de trafic de influență.

Astfel, din analiza coroborată a întregului material probator, astfel cum a fost expus anterior, rezultă cu certitudine că Truică Remus a promis inculpatului Al României Paul Philippe traficarea influenței pentru obținerea efectivă a bunurilor revendicate de acesta, deși cel din urmă nu era persoană îndreptățită la restituire, pretinzând în schimb transmiterea proprietății bunurilor retrocedate prin intermediul S.C. Reciplia S.R.L. acțiuni care se circumscriu conținutului constitutiv al infracțiunii de trafic de influență, faptă prevăzută de art.257 C.pen. (1969), ce reprezintă lege penală mai favorabilă.

Inculpatul Truică Remus, în schimbul promisiunii traficării influenței pe lângă funcționarii publici competenţi să dispună asupra restituirii efective a bunurilor revendicate care au facut obiectul contractului de cesiune de drepturi  (din 21.09.2006, preluat ulterior de contractul din 1.11.2006) și cu privire la care s-au purtat negocieri în perioada august-septembrie 2006, a urmărit obținerea celor două terenuri, Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, scop pe care l-a și realizat prin încheierea celor două contracte de vânzare cumpărare prin care cumpărătorul de influență a transmis dreptul de proprietate asupra lor, ca plată a traficării influenței, acționând, sub aspect subiectiv, cu vinovăție sub forma intenției directe.  

Susținerile inculpatului Truică Remus că nu fost nominalizați funcționarii față de care urma să-și exercite influența nu au nicio relevanță sub aspectul existenței infracțiunii de trafic de influență, având în vedere că, pentru îndeplinirea situației premise, nu se cere ca funcționarul să fie determinat, ci important este ca actul pentru care se va interveni să fie precizat, or, în cauză, promisiunile sale au fost exprese, în sensul obținerii în proceduri administrative a celor două bunuri, Pădurea Snagov și Ferma Regală  Băneasa, prin influența pe care urma să o exercite asupra funcționarilor publici, care s-a și realizat în fapt  (Chiriac Teodor, reprezentant legal al Direcţiei Silvice Bucureşti și Iliescu Horia, director al ICDPP și membru în consiliu de administrație al institutului), aspecte confirmate de inculpatul Al României Paul Philippe şi de martorii A României Lia Georgia, Alexandroiu Mihaela Irina, Aparaschivei Relu Cristian, Oancea Florin, Capanu George și Cucu Ionuț. 

Înalta Curte constată, contrar susținerilor apărării, că, din probatoriul administrat, rezultă în mod cert că, în perioada august-septembrie 2006, Al României Paul Philippe s-a întâlnit cu inculpații Truică Remus şi Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela pentru a negocia condițiile încheierii contractului de cesiune din 21.09.2006 (ulterior contractul din 1.11.2006) care reprezenta, în fapt, o modalitate de ascundere a plății traficului de influență promis de Truică Remus cumpărătorului de influență, fiind fără relevanță sub aspectul existenței faptei și al antrenării răspunderii penale a inculpatului Truică Remus împrejurarea că nu s-a stabilit data și ora exactă când au avut loc aceste discuții între inculpați. Reperele temporale privind negocierile dintre cumpărătorul de influență și traficantul de influență vizează perioada august-septembrie 2006, anterior încheierii contractului ilicit de cesiune de drepturi din data de 21.09.2006 (și celui din 1.11.2006), iar inculpații nu au negat că au avut loc aceste întâlniri, chiar dacă Truică Remus nu a recunoscut scopul lor.

Susținerile inculpatului Truică Remus că la aceste negocieri nu a fost prezent și Al României Paul Philippe sunt infirmate de probele administrate, respectiv de declarațiile celui din urmă şi conținutul plângerilor penale și al denunțulului pe care le-a formulat, ale inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela şi ale martorilor A României Lia Georgia, Leți Octavian, Cuniță Mihaela, Aparaschivei Relu Cristian şi Poenaru Liviu, ale căror susţineri au fost dezvoltate pe larg anterior.

În ceea ce privește apărarea inculpatului privind caracterul licit al contractului de cesiune de drepturi, dedus din menționarea plății în avans a sumei de 4 milioane de euro pentru cedent, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, reține că acest fapt nu conduce la inexistența infracțiunii de trafic de influență, întrucât nu înlătură înțelegerea frauduloasă dintre părți realizată în perioada august-septembrie 2006, constând în promisiunea traficării influenței asupra funcționarilor implicaţi în retrocedarea bunurilor în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra acestora. Mai mult, prețul stabilit a fi plătit cedentului din valoarea bunurilor ce urmau a fi obţinute (procente de 20% și 50 %), dar și avansul achitat confirmă caracterul ilicit al înțelegerii, având în vedere valoarea ridicată a bunurilor revendicate, în condițiile în care în cadrul procedurilor administrative şi judiciare nu era necesară plata unor taxe.

Față de toate aceste argumente nu pot fi primite criticile apelantului  inculpat Truică Remus referitoare la inexistența faptei de trafic de influență, cu consecinţa pronunțării unei soluții de achitare, întemeiată pe dispozițiile art.16 alin. 1 lit. a C.pr.pen.. 

Nu poate fi primită nici critica formulată în subsidiar de inculpatul Truică Remus referitoare la intervenirea prescripției răspunderii penale în ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență, întrucât termenul de prescripție a răspunderii penale se calculează de la momentul primirii bunurilor pretinse iniţial, acţiune ce se integrează în mod natural, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, în conţinutul constitutiv al infracţiunii unice de trafic de influenţă, respectiv de la data de 15.01.2009, când s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr.5 privind Ferma Regală Băneasa între inculpatul Al României Paul şi S.C.Reciplia S.R.L., societate deţinută de Reciplia Ltd., controlată la rândul său de firmele offshore în care era acţionar inclusiv inculpatul Truică.

 Prin urmare, în raport de această dată, termenul general de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 122 lit. c Cod penal (1969), de 8 ani, nu s-a împlinit până la data când s-a dispus de către procuror efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpat, iar termenul special al prescripției, de 12 ani, calculat potrivit art.124 C.pen. (1969), s-ar împlini la 15.01.2021, aşadar ulterior  soluţionării definitive a cauzei prin prezenta decizie.

Argumentele invocate de apărare privind Decizia nr. 5/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii nu pot fi primite, întrucât, aşa cum s-a menţionat explicit în cuprinsul său, decizia vizează exclusiv infracțiunile simple ce constau într-o singură acțiune sau inacțiune, care prezintă particularitatea producerii unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp. Or, în speţă, aşa cum s-a reţinut anterior, pretinderea foloaselor a fost urmată de primirea acestora, fiind vorba aşadar de mai multe acţiuni, prevăzute ca modalități alternative în textul de incriminare şi care se integrează într-o unitate naturală de infracțiune.

În ceea ce privește Decizia nr.16/2016 pronunțată de completul specializat pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Înalta Curte constată, pe de o parte, că aceasta se referă la infracțiunea de spălare a banilor, iar, pe de altă parte, că problema ridicată a vizat existenţa unei pluralităţi sau unităţi de infracţiune în cazul comiterii mai multor acţiuni prevăzute alternativ în norma de incriminare. Or, în speţă, este fără dubiu că suntem în prezenţa unei unităţi naturale de infracţiune, astfel încât decizia invocată nu prezintă relevanţă în legătură cu stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale.

1.b) În ce priveşte apelul declarat de inculpata S.C.Reciplia S.RL., Înalta Curte, analizând cu prioritate critica referitoare la nepronunţarea asupra faptei de trafic de influență, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare, îşi însuşeşte argumentele instanţei de fond cu privire la acuzația adusă acestei inculpate, însă în limitele ce vor fi arătate în continuare, şi constată că în mod corect a fost cenzurată situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu și reținută vinovăţia persoanei juridice în săvârșirea infracţiunii de corupţie ce a făcut obiectul trimiterii în judecată.

Contrar celor susținute de apărare, Înalta Curte constată că împrejurările faptice reținute de instanța de fond în legătură cu activitatea infracțională desfășurată de inculpata SC Reciplia SRL, prin prisma acțiunilor realizate de reprezentantul său de fapt, în numele și interesul acesteia, constând în aceea că, prin intermediul inculpatului Truică Remus, a pretins în perioada august-septembrie 2006 şi, apoi, a primit la 15.10.2007 şi, respective, la 15.01.2009 de la inculpatul Al României Paul Philippe bunurile Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, în schimbul promisiunii exercitării influenţei asupra funcţionarilor publici competenţi să dispună asupra retrocedării acestor imobile, nu excede limitelor și obiectului cauzei deduse judecății, chiar dacă, în opinia judecătorului de prim grad de jurisdicție, cumpărătorul de influență era persoană îndreptățită la restituire, argument pe care instanța de control judiciar nu îl consideră întemeiat, astfel cum s-a arătat în cele ce preced și se va dezvolta cu ocazia analizării infracțiunii de cumpărare de influență săvârşită de inculpatul Al României Paul Philippe. 

În descrierea faptei, la secțiunea “în drept” din actul de sesizare, procurorul face referire atât la modalitatea de acțiune a inculpatei descrisă în mod detaliat la pct. 1, cât și la continuarea activității infracționale de către SC Reciplia SRL, în perioada 1.11.2006 – sfârșitul anului 2013, întrucât a apreciat că infracțiunea de trafic de influență a fost comisă în formă continuată. Or, instanța de fond, în mod corect, a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin înlăturarea dispozițiilor art. 35 alin. 1 C.pen. (încheierea din 17.05.2019), argumentele fiind identice cu cele relevate în cazul inculpatului Truică Remus și care au fost însușite de instanța de control judiciar, astfel cum s-a arătat în considerentele deciziei. 

Faptul că instanța de fond a apreciat că inculpatul Al României Paul Philippe era persoană îndreptățită la retrocedarea bunurilor ce au făcut obiectul contractului de cesiune de drepturi nu a condus la reținerea unei alte acuzații decât cea descrisă în actul de sesizare, întrucât infracțiunea de trafic de influență poate fi comisă și dacă promisiunea de a-și folosi influența vizează obţinerea unui bun la care cumpărătorul de influență era îndrituit. Atunci când a analizat existența infracțiunii de trafic de influență, în raport de criticile formulate de inculpați, instanța de fond a făcut referire la acțiunile desfășurate de inculpatul Truică Remus în numele societății Reciplia SRL, al cărei reprezentat legal era, în fapt, în considerarea împrejurării că inculpatul Al României Paul Philippe era persoană îndreptățită la retrocedare, însă a apreciat că și în măsura în care nu ar fi fost persoană îndrituită, acțiunile întreprinse de reprezentantul acesteia se circumscriu actelor de promisiune și primire a bunurilor în schimbul traficului promis și realizat.

Pe cale de consecință, activitățile reținute de instanța de fond în sarcina inculpaților Truică Remus și, implicit, a persoanei juridice Reciplia SRL nu exced situației de fapt descrise în actul de sesizare, prin urmare, nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, așa cum s-a solicitat de apărare. 

Totodată, reținerea de către instanța de control judiciar a situației de fapt stabilită de acuzare, în sensul că inculpatul Al României Paul Philippe nu era îndreptățit la retrocedarea bunurilor revendicate, nu conduce la aprecierea că se realizează o judecată a inculpatei SC Reciplia SRL pentru o altă faptă direct în calea de atac a apelului și se încalcă, astfel, principiul dublului grad de jurisdicție ce guvernează procesul penal, având în vedere că în fața instanței de fond au fost readministrate probele din cursul urmăririi penale, solicitate de inculpați și celelalte părți, parte din ele fiind readministrate şi în faza apelului, iar soluția a fost pronunțată în raport cu toate aceste elemente probatorii. De asemenea, judecătorul fondului a analizat ambele situații factuale (cea reținută de acuzare și cea reținută de instanța de fond) și a apreciat că acestea susțin, în egală măsură, existența infracțiunii de trafic de influență, indiferent dacă cumpărătorul de influență era sau nu persoană îndreptățită la retrocedare.

În ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență reținută în sarcina inculpatei SC Reciplia SRL, se constată că probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești în fond şi în apel face dovada certă că, în perioada august-septembrie 2006, reprezentantul în fapt al acesteia, Truică Remus, a pretins în numele și interesul societății imobilele Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, pe care ulterior, la datele de 15.10.2007 și de 15.01.2009, inculpata persoană juridică le-a primit de la Al României Paul Philippe, în schimbul promisiunii de a-şi exercita influența asupra funcționarilor publici competenți să dispună cu privire la retrocedarea celor două terenuri.

Având în vedere că inculpatul Truică Remus a fost cel care a reprezentat SC Reciplia SRL în raporturile cu cumpărătorul de influență, promiţându-i acestuia cu ocazia negocierii contractului de cesiune de drepturi traficarea influenței pe lângă funcționarii publici implicaţi în restituirea efectivă a bunurilor (Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa), influență pe care a și realizat-o, instanța de control judiciar apreciază că toate argumentele expuse la pct.IV.1.a) sunt pe deplin aplicabile și în cazul inculpatei persoană juridică.

Pentru a aprecia asupra posibilității angajării răspunderii penale a inculpatei Reciplia SRL se impun a fi făcute câteva considerații de ordin teoretic raportat și la argumentele invocate de apărare în susținerea motivelor de netemeinicie a hotărârii atacate.

În conformitate cu prevederile art.135 alin.1 C.pen. care stabilesc sfera de incidență a răspunderii penale a persoanei juridice, se constată că aceasta poate fi angajată pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. 

Din analiza cerințelor alternative impuse de norma penală rezultă că pentru a putea aprecia că infracțiunea a fost săvârșită în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice, la momentul săvârșirii infracțiunii, agentul trebuie să se afle în exercițiul unei atribuții de serviciu, cu alte cuvinte, să aibă calitatea de organ sau reprezentant al ei pentru a putea acționa în numele acesteia. Prin urmare, pentru a se putea vorbi de răspunderea penală a persoanei juridice este necesar ca cel care acționează în numele ei să aibă calitatea de prepus, în sens larg, noțiune care include și calitatea de organ sau reprezentat al acesteia.

Sub aspectul celei de-a treia cerințe, se constată că într-o interpretare subiectivă se impune a se dovedi că agentul/reprezentantul persoanei juridice a acționat cu intenție calificată de scopul obținerii unui profit pentru persoana juridică, cu alte cuvinte, a urmărit să dobândească un folos pentru aceasta.

Pornind de la aceste considerații teoretice, instanța de control judiciar reține că inculpatul Truică Remus, la momentul promisiunii traficării influenței, a acționat ca reprezentant al SC Reciplia SRL, având în vedere că, la data încheierii contractelor de cesiune de drepturi din 21.09.2006 și 1.11.2006, a avut mandat de reprezentare din partea administratorului Reciplia SRL, Sandra Merloni Horemans (cel din data de 14.09.2006, în baza căruia putea să negocieze termenii și condițiile cu privire la cesiunea de drepturi, să formuleze, să depună orice tip de cereri în fața terților, notarului public sau autorităților competente și cel ulterior, din 7.11.2006, prin care a fost împuternicit să deschidă un cont bancar în lei, în numele societății).

Mai mult, din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că inculpatul Truică Remus alături de Tal Silberstein, Steinmetz Benyamin și Shimon Shevez, controlau Reciplia SRL prin intermediul firmelor offshore (Riverside Real Estate Corp., înregistrată în Insulele Virgine Britanice în care controlul era deținut de Steinmetz Benyamin cu 87,8%, Truică Remus cu 7,8% și STG Ventures LTD. cu 4,4% societate în care asociați erau Tal Silberstein și Shimon Shevez). Structura acestui parteneriat s-a modificat în anul 2010, când inculpatul și-a înstrăinat părțile sociale deținute în STG Ventures LTD către societatea Doorbel Trading LTD, ce aparținea martorului Radu Dimofte. (filele 212, vol.38 și 140, vol.29)

Faptul că inculpatul Truică Remus a acționat la momentul negocierilor privind contractul de cesiune în numele SC Reciplia SRL este confirmat și de Al României Paul Philippe, care a arătat în mod constant, că inițial, nu a cunoscut că în cadrul Reciplia SRL mai sunt și alți asociați în afara lui Remus Truică și a aflat despre ceilalți parteneri israelieni după vânzarea terenurilor, în același sens fiind și depozițiile martorelor A României Lia Georgia şi Alexandroiu Mihaela Irina.    

În susținerea acestei aprecieri este și conținutul plângerii penale înregistrată la parchet la 23.01.2015 în care inculpatul Al României Paul Philippe a precizat că a încheiat contractul de cesiune de drepturi cu Reciplia SRL „ al cărei unic asociat este domnul Truică Remus”.  

Și martorii Dimofte Radu și Aparaschivei Relu Cristian au menţionat că de SC Reciplia SRL, în perioada 2006-2010, s-a ocupat inculpatul Truică Remus. În plus, martorul Dimofte Radu a menţionat că abia după ce l-a cunoscut pe Steinmetz Benyamin a aflat că Reciplia este a sa, că la momentul când a discutat cu Truică despre preluarea părților sociale deținute în Reciplia nu a cunoscut parteneriatul societății, percepându-l pe Truică, în urma discuțiilor cu Steinmetz Benyamin, ca fiind un administrator al societății împreună cu Tal Silberstein.  

Toate aceste elemente probatorii fac dovada că inculpatul Truică Remus a realizat promisiunea traficării influenței și pretinderea bunurilor ce fac obiectul contractului de cesiune de drepturi în calitate de reprezentant al SC Reciplia SRL (în numele și interesul societății), iar, ulterior, după dobândirea imobilelor Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, persoana juridică în numele căreia a acţionat inculpatul a primit bunurile retrocedate, fiind îndeplinite condițiile răspunderii penale a inculpatei Reciplia SRL, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 135 C.pen., prin urmare, criticile inculpatei privind inexistența faptei sunt neîntemeiate.

Având în vedere că reprezentanții SC Reciplia SRL au dat un mandat de reprezentare în negocierea contractului de cesiune de drepturi inculpatului Truică Remus, că scopul încheierii contractului a vizat obținerea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, deşi nu era persoană îndreptățită, iar în realizarea acestuia, în calitate de reprezentant de fapt al SC Reciplia SRL, Truică Remus a pretins și primit în patrimoniul societății terenurile Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, în schimbul promisiunii traficării influenței asupra funcționarilor publici cu atribuţii în retrocedarea bunurilor, se constată, contrar susţinerilor apelantei inculpate, că persoana juridică a acționat, prin intermediul reprezentantului său, cu forma de vinovăție cerută de norma de incriminare, respectiv cu intenție directă.

Acuzarea nu a reținut că societatea Reciplia SRL a fost înființată în scopul săvârșirii de infracțiunii, astfel cum în mod eronat a relevat instanța de fond, prin implicarea societății creându-se o aparență de legalitate pentru înțelegerea frauduloasă care a stat la baza încheierii contractului de cesiune de drepturi ce reprezenta în realitate o modalitate de plată pentru cumpărarea și traficul de influență în varianta acceptată de părți. Realizarea celor două modalități normative alternative de comitere a infracţiunii de trafic de influență, pretindere și primire, de către inculpatul Truică Remus, în calitate de administrator de fapt, au fost în interesul acestei societăți, iar, prin dobândirea la 15.10.2007 și 15.01.2009 a bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe, persoana juridică a obținut avantaje patrimoniale, astfel că între acțiunile ce compun latura obiectivă și urmarea imediată există o legătură de cauzalitate, fiind îndeplinite, contrar susținerilor apărării, elementele de tipicitate ale infracțiunii analizate.

Astfel cum s-a reținut în baza probatoriului administrat, după retrocedarea Pădurii Snagov și a Fermei Regale Băneasa, inculpatul Al României Paul Philippe, conform înțelegerii cu inculpatul Truică Remus, în calitate de administrator de fapt al SC Reciplia SRL, a transmis proprietatea terenurilor către aceasta din urmă prin contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 3512 din 15.10.2007 (Pădurea Snagov) şi sub nr.5 din 15.01.2009 (Ferma Regală Băneasa).

Prin urmare, având în vedere argumentele expuse pe larg la analizarea infracțiunii de trafic de influență reținută în sarcina inculpatului Truică Remus și în considerarea aspectelor particulare arătate în cele ce preced, Înalta Curte constată că pretinderea de către inculpatul Truică Remus, în perioada august-septembrie 2006, în numele inculpatei SC Reciplia SRL, și primirea de către societate la datele 15.10.2007 și 15.012009 a bunurilor imobile (Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa) de la inculpatul Al Românei Paul Philippe, în schimbul promisiunii traficării influenței asupra funcționarilor publici cu atribuţii în retrocedarea terenurilor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art.257 alin.1 C.pen. (1969), ce constituie lege penală mai favorabilă în cazul inculpatei persoană juridică.

Susținerile apărării că SC Reciplia SRL era o societate cu scop special și că avea o justificare economică nu au nicio relevanță sub aspectul răspunderii penale a persoanei juridice, din moment ce inculpatul Truică Remus a acționat în numele și interesul său atunci când a realizat acțiunea de pretindere a imobilelor, în schimbul promisiunii realizării influenței asupra funcționarilor publici implicaţi în procedura de restituire a bunurilor ce au făcut obiectul contractului de cesiune din 1.11.2011, terenurile intrând ulterior în patrimoniul SC Reciplia SRL, societate deţinută de Reciplia Ltd., controlată la rândul său de firmele offshore în care era acţionar inclusiv inculpatul Truică.

Așa cum s-a arătat în cele ce preced, antrenarea răspunderii penale a persoanei juridice este determinată de săvârșirea de către un reprezentant al acesteia, în numele și interesul ei, a unei fapte penale în realizarea obiectului său de activitate ori în interesul acesteia, fiind fără relevanță că societatea și-a îndeplinit obligațiile fiscale către bugetul de stat şi a angajat colaboratori externi pentru consultanță în diferite domenii (fiscal, imobiliar), astfel cum s-a invocat de către apărare. 

Cât privește caracterul ilicit al contractului de cesiune, contrar susținerilor apărării, instanța de control judiciar reține că, în conținutul și concluziile raportului de due diligence, au fost identificate elemente care ridicau serioase dubii cu privire la calitatea inculpatului Al României Paul Philippe de persoană îndreptăţită la retrocedare, aspecte cunoscute de reprezentanții Reciplia și care  confirmă o dată în plus că inculpatul Truică Remus și-a folosit influența pentru a determina funcționarii publici cu atribuţii în procedura administrativă de restituire să își îndeplinească necorespunzător îndatoririle de serviciu, aceasta fiind singura modalitate posibilă pentru a se obţine bunurile revendicate. 

Într-adevăr, aşa cum a susţinut apărarea, contractul de cesiune de drepturi a fost rezultatul negocierilor dintre inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, Al României Paul Philippe şi Truică Remus, însă cel din urmă a acţionat şi în calitate de reprezentant în fapt al S.C Reciplia S.RL., dovadă fiind faptul că înţelegerea s-a perfectat de cumpărătorul de influenţă cu această societate, în patrimoniul căreia au şi ajuns în final bunurile. 

În ceea ce privește apărarea inculpatei privind caracterul licit al contractului de cesiune de drepturi dedus din menționarea plății în avans a sumei de 4 milioane de euro pentru cedent, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, reține că acest fapt nu conduce la inexistența infracțiunii de trafic de influență, întrucât nu înlătură înțelegerea frauduloasă dintre părţi realizată în perioada august-septembrie 2006, constând în promisiunea traficării influenței asupra funcționarilor implicaţi în retrocedarea bunurilor în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra acestora. Mai mult, prețul stabilit a fi plătit cedentului din valoarea bunurilor ce urmau a fi obţinute (procente de 20% și 50 %), dar și avansul achitat confirmă caracterul ilicit al înțelegerii, având în vedere valoarea ridicată a bunurilor revendicate, în condițiile în care în cadrul procedurilor administrative şi judiciare nu era necesară plata unor taxe.

Față de toate aceste argumente nu pot fi primite criticile apelantei  inculpate SC Reciplia SRL referitoare la inexistența faptei de trafic de influență sau la lipsa vinovăție sale în comiterea infracţiunii ce i se impută, cu consecința  pronunțării unei soluții de achitare, întemeiată pe dispozițiile art.16 alin. 1 lit.a sau lit.b teza a II-a C.pr.pen.. 

În ceea ce privește susținerile apelantei în sensul că nu se poate angaja răspunderea sa penală întrucât aceasta nu era reglementată  anterior lunii octombrie 2006, Înalta Curte constată că, până la introducerea în Codul penal (1969) a art.191, doctrina a dat o interpretare largă noțiunii de “răspundere”, fiind privită ca obligație legală de a suporta consecințele unui fapt juridic penal, iar în sens restrâns, ca responsabilitate individual, astfel că normele penale vizau deopotrivă condițiile în care o persoană fizică sau juridică poate fi trasă la răspundere penală. 

Referitor la ultimul motiv de apel invocat de apelanta inculpată SC Reciplia SRL, Înalta Curte, faţă de disp.art.122 alin.3 C.pen. (1969), face trimitere la aspectele reţinute anterior cu referire la critica similară formulată de inculpatul Truică Remus, constatând că nu sunt incidente disp.art.16 alin.1 lit.f teza a II-a C.pr.pen.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge ca  nefondat apelul inculpatei S.C. Reciplia S.R.L.

1.c) Nefondată este şi critica Parchetului privind greșita achitare de către instanţa de fond a inculpaților Roșu Robert Mihăiță, Tal Silberstein, Marcovici Marius Andrei, Mateescu Lucian Claudiu, Andronic Dan Cătălin şi Steinmetz Benyamin sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, în forma autoratului sau, după caz, a complicității.

Astfel, în raport cu acuzațiile aduse inculpaților Roșu Robert Mihăiță, Tal Silberstein, în calitate de autori, Steinmetz Benyamin, Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei și Mateescu Lucian Claudiu, în calitate de complici, Înalta Curte constată că acţiunile imputate acestora s-au realizat ulterior consumării infracţiunii de trafic de influenţă care s-a produs la momentul negocierilor inițiale dintre inculpaţii Truică Remus și Al României Paul Philippe, înțelegerea ilicită fiind doar materializată în încheierea contractului de cesiune de drepturi prin care s-a stabilit prețul traficului-cumpărării de influență. Mai mult, în cazul inculpatului Steinmetz Benyamin, acuzarea a reținut împrejurarea că acesta nu a fost cunoscut de cumpărătorul de influență decât în luna decembrie 2011, prin urmare, nu avea cum să ajute la traficarea vreunei influențe, în condițiile în care la acel moment Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa fuseseră deja remise, ca plată a traficului de influență promis și realizat de inculpatul Truică Remus, inclusiv în numele și interesul Reciplia SRL.      

Prin urmare, acţiunile realizate de inculpații Roșu Robert Mihăiță (începând cu luna septembrie 2006), Tal Silberstein (începând cu anul 2007), Steinmetz Benyamin (începând cu toamna anului 2006), Andronic Dan Cătălin (începând cu anul 2007), Marcovici Marius Andrei (începând cu anul 2007) și Mateescu Lucian Claudiu (începând cu anul 2011) pentru a-l convinge pe inculpatul Al României Paul Philippe să nu rezilieze contractul de cesiune de drepturi, în contextul nemulțumirilor acestuia generate de împrejurarea că nu a primit sumele de bani promise din vânzarea celor două imobile revendicate și că nu s-a reușit dobândirea altor bunuri menționate în convenţie, nu se circumscriu elementului material al infracțiunii de trafic de influență în forma autoratului sau a complicităţii, ci relevă, aşa cum s-a dezvoltat pe larg în secţiunea III a prezentei decizii, apartenenţa lor la grupul infracţional organizat şi contribuţia la atingerea scopului acestuia. 

Ca atare, soluţia de achitare a acestor inculpaţi pentru infracţiunea de trafic de influenţă este corectă, însă nu pentru motivele arătate de instanţa de fond, ci în considerarea argumentelor expuse anterior.

În ceea ce privește temeiul juridic în baza căruia au fost dispuse soluțiile de achitare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, criticat de apelanţii inculpaţi Marcovici Marius Andrei, Mateescu Lucian Claudiu şi Andronic Dan Cătălin, Înalta Curte constată că faptele imputate acestora au fundamentat trimiterea lor în judecată atât pentru infracţiunea de trafic de influenţă, cât şi pentru cea de constituire a unui grup infracţional organizat, situaţie care, de altfel, este incidentă şi în privinţa intimaţilor inculpaţi Roșu Robert Mihăiță, Tal Silberstein şi Steinmetz Benyamin.

Aşa cum s-a reţinut detaliat anterior în considerentele prezentei decizii, aceste fapte există, în materialitatea lor, dar nu se circumscriu decât infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, astfel încât nu este incident temeiul de achitare prev.de art.16 alin.1 lit.a C.pr.pen., aşa cum au solicitat apelanţii inculpaţi cu referire la infracţiunea de trafic de influenţă.

Față de considerentele expuse anterior, o analiză a criticii apelantului  inculpat Marcovici Marius Andrei referitoare la intervenirea prescripției răspunderii penale, cu consecinţa pronunțării unei soluții de încetare a procesului penal, nu se mai justifică.

  2. Cu privire la criticile formulate de apelantul inculpat Al României Paul Philippe în legătură cu infracţiunea de cumpărare de influenţă, se constată că acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. 

În urma propriului examen al actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că, în mod întemeiat, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului Al României Paul Philippe care, în perioada august-septembrie 2006, a promis inculpatului Truică Remus o cotă parte importantă din valoarea bunurilor revendicate, în schimbul influenţei pe care acesta urma să o exercite asupra funcţionarilor publici implicaţi în procedura administrativă de retrocedare și care a remis ulterior, la datele de 15.10.2007 şi 15.01.2009, către SC Reciplia SRL cele imobile restituite (Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa) constituie infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art.61 alin. 1 din Legea nr.78/2000, forma în vigoare la data faptelor și care reprezintă lege penală mai favorabilă pentru apelantul inculpat.

Deși concluzia la care a ajuns instanța de fond privind vinovăţia inculpatului Al României Paul este corectă, Înalta Curte nu poate reţine argumentul că acesta era persoană îndreptățită la retrocedarea bunurilor revendicate, astfel că sub acest aspect se impun a fi făcute câteva precizări în legătură cu interesului inculpatului pentru cumpărarea de influență în vederea obţinerii acestora.

Astfel, prin sentința nr.132 din 6 februarie 1955 a Tribunalului de la Lisabona, reclamantul Mircea Grigorie Lambrino, tatăl lui Al României Paul Philippe, a fost declarat fiul legitim al lui Carol al II-ea, moștenitor al defunctului rege, hotărâre ce a fost recunoscută în România după o perioadă mare de timp și parcurgerea mai multor cicluri procesuale, prin decizia civilă nr. 954 din 14.02.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 5696/2/2009 (filele 11-70, vol.64 d.u.p.).

Până la finalizarea procedurii de exequatur, inculpatul Al României Paul Philippe a introdus, în nume propriu, prin intermediul executorului judecătoresc, mai multe cereri și notificări în baza Legii nr.10/2001 pentru retrocedarea unor bunuri imobile la care se considera îndreptățit, printre care Ferma Regală Băneasa și Pădurea Snagov, deși tatăl său Mircea Grigorie era în viață la momentul formulării acestora (decesul lui producându-se în ianuarie 2006) şi nu-l împuternicise să facă astfel de demersuri. În susţinerea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, inculpatul Al României Paul Philippe a invocate, initial, cumpărarea drepturilor succesorale ale lui Monique Urdărianu, pretinsă legatară a Elenei Lupescu, soția supraviețuitoare a lui Carol al II-lea, iar, ulterior, calitatea sa de moştenitor al lui Carol al II-lea, ca nepot de fiu. 

 După abdicarea sa și plecarea în exil în anul 1940, întreaga avere a acestuia a fost pusă sub sechestru, ca efect al Decretului-lege nr.3767/1940, cu consecinţa pierderii dreptului de exercitare a oricăror prerogative asupra ei, situaţie care nu   s-a schimbat până la instaurarea regimului comunist. 

Ulterior, prin Deciziunea nr.1 din 26.11.1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constatat că anumite bunuri imobile nu au aparținut în mod legal lui Carol al II-lea și a fost obligat să le restituie statului în starea în care se aflau, printre acestea regăsindu-se, în tot sau în parte, și cele două imobile ce fac obiectul prezentului dosar, Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa. (filele 187-219, vol.27 d.u.p.)

Prin Decretul nr.38 din 26.05.1948, bunurile reprezentând Domeniul Coroanei și cele folosite sau administrate sub denumirea de Casa Regală și aflate în proprietate fostului Rege Mihai I au trecut în proprietatea statului, fiind enumerate în Decizia Consiliului de Miniștrii din 18.06.1948, enumerare în care nu se regăsesc însă bunurile precizate în conținutul Deciziunii nr.1/1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care se aflau deja în proprietatea statului. (fila 142, vol.27 d.u.p.) 

Inculpatul Al României Paul Philippe a avut încă de la început reprezentarea că nu este persoană îndreptățită la retrocedare, astfel că, în lipsa unei procuri de la tatăl său Carol Mircea Grigorie, care nu a făcut niciun demers în acest sens, a obținut mai multe înscrisuri pentru a crea aparența de legitimitate a acţiunilor pe care le-a întreprins, respectiv contractul de vânzare – cumpărare a drepturilor succesorale, contractul de donație cu privire la aceleași drepturi, certificate prin care se atestă calitatea de moștenitor a lui Mircea Grigorie după Carol al II-lea și a inculpatului după tatăl său.    

Astfel, din înscrisurile puse la dispoziție de biroul notarial și declarațiile martorei Burlacu (fostă Năstase) Daniela Laura, avocat, rezultă că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, în România nu era deschisă procedura succesorală după Elena Lupescu sau Carol al II-lea, iar  martora a acceptat la solicitarea inculpatului al României Paul Philippe să fie mandatara lui Monique Urdărianu, pe care nu o cunoștea, sens în care la notar doar a semnat contractul, fără să cunoască clauzele sau să negocieze vreun preț (filele 277-282, vol.6 d.u.p.).

Deschiderea procedurii succesorale după Elena Lupescu s-a făcut abia la data de 23.09.2002, tot la solicitarea inculpatului Al României Paul Philippe și tot prin intermediul martorei Burlacu (fostă Năstase) Daniela Laura, deşi nu avea procură în acest sens. La notar a fost prezentă și martora A României Lia Georgia, la acel moment Triff Lia Georgia, care a declarat că a cunoscut-o pe Elena Lupescu și că aceasta nu a avut moștenitori, deşi la data de 29.06.1977, când a decedat cea din urmă, nici nu-l cunoscuse încă pe viitorul soţ, inculpatul Al României Paul. (fila 297, vol.63 d.u.p.)

Acest demers al inculpatului Al României Paul Philippe a fost determinat de faptul că nu putea justifica calitatea lui Monique Urdărianu în procesul de exequatur și de necesitatea de a obține înscrisuri preconstituite, pe care urma să le folosească în procedurile de revendicare a bunurilor ce pretindea că ar fi aparținut lui Carol al II-lea și Elenei Lupescu.

Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că la data de 13.02.2002 inculpatul Al României Paul Philippe a depus prin intermediul Biroului executorului judecătoresc Stăiculescu Dumitru 10 notificări către diverse autorităţi, printre acestea aflându-se şi cele adresate Primăriei mun. București și Regiei Naţionale a Pădurilor, prin care a solicitat în nume propriu restituirea în natură a Fermei Regale Băneasa şi a Pădurii Snagov, fără a depune însă înscrisuri care să ateste calitatea sa de persoană îndreptățită la retrocedare. 

Tot ca urmare a demersurilor întreprinse prin formularea cererilor de retrocedare, inculpatul a obținut și certificatul de calitate de moștenitor legal al lui Mircea Grigorie după Carol la II-lea (certificat autentificat sub nr. 55 din 26 mai 2005 la BNP Popa Carmen Marilena) și cel privind calitatea sa de moștenitor de pe urma defunctului Mircea Grigorie.

Toate aceste elemente fac dovada că inculpatul Al României Paul Philippe cunoștea împrejurarea că nu era îndreptățit să obţină bunurile pretins a fi aparținut lui Carol al II-lea, în susținerea acestei aprecieri fiind depozițiile martorilor Poenaru Liviu şi Burlacu (fostă Năstase) Daniela Laura, precum şi corespondența dintre inculpat și avocatul Igreț Ioan, care l-a reprezentat în diferite proceduri judiciare sau administrative.

Astfel, din declarația martorului Poenaru Liviu rezultă că inculpatul Al României Paul Philippe i-a prezentat ambele contracte, de vânzare cumpărare de drepturi succesorale și de donație, cu privire la același drepturi, fiind autentificate la același notar, iar la întrebarea martorului de unde le are a răspuns că “rezolvat-o” să fie bine și i-a cerut sfatul care dintre înscrisuri să-l folosească pentru a revendica bunurile, acesta sfătuindu-l să uzeze de actul de vânzare. Martorul a mai arătat că în procesul de exequatur a reprezentat-o și pe Monique Urdărianu, moștenitoare testamentară a Elenei Lupescu, dar nu a văzut testamentul acesteia, cititind doar actul de vânzare – cumpărare de drepturi succesorale. (filele 547-554, vol.7 d.u.p.)

În susținerea depozițiilor martorului Poenaru Liviu sunt înscrisurile aflate la dosar, din care rezultă că în procedura de exequatur inculpatul Al României Paul Philippe a depus contractul de donație, iar în cea de revendicare a bunurilor actul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, deși ambele înscrisuri vizau aceleași drepturi, aspect ce susține aprecierea că inculpatul cunoștea că nu este persoană îndreptățită la retrocedarea și își preconstituia actele necesare în susținerea cererilor de retrocedare formulate. (filele 304-311, vol.26 d.u.p.),

Martora Burlacu (fostă Năstase) Daniela Laura a arătat că, la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare de drepturi succesorale, în România nu fusese deschisă succesiunea după Elena Lupescu sau Carol al II-lea, iar aceasta a acceptat, la solicitarea inculpatului Al României Paul Philippe, să fie mandatarul lui Monique Urdărianu, pe care nu o cunoștea, la notar semnând doar contractul fără să cunoască clauzele sau să negocieze vreun preț. Totodată, martora a declarat că, la solicitarea inculpatului, a întreprins demersuri pentru deschiderea succesiunii după Elena Lupescu, în baza aceleiași procuri pe care a folosit-o și la vânzarea de drepturi succesorale, iar martora A României Lia Georgia a declarat în faţa notarului, sub numele de Triff Lia Georgia, că a cunoscut-o pe Elena Lupescu și aceasta nu a avut moștenitori. În opinia martorei, Al României Paul Philippe nu era îndreptățit la retrocedarea Fermei Regale Băneasa, bazându-se pe un act din care rezulta că acest imobil nu a aparținut Elenei Lupescu, ci familiei regale.   

Inculpatul Al României Paul Philippe a efectuat toate aceste activități ilicite prin intermediul mai multor avocați sau mandatari și, deși cunoștea că nu este persoană îndreptățită, a acceptat chiar și demersuri ilegale, astfel cum rezultă din corespondența purtată cu avocatul Igreț Ion care i-a comunicat că “de la prima discuţie v-am adus la cunoştinţă că nu aveţi dreptul să recuperaţi în baza Legii nr.10/2001 nicio fostă proprietate Elena Lupesc, deoarece Legea 10/2001 se aplică doar imobilelor intravilane preluate abuziv în PERIOADA 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, ori toate proprietăţile Prinţesei Elena au fost expropriate în anul 1941, deci sunt excluse de la restituire. Cele extravilane, pe lângă că sunt excluse de la restituire, conform Legii 10/2001, dar sunt excluse de la restituire şi pentru faptul că nu au fost cerute în baza Legii 18/1991. În ceea ce priveşte fostele proprietăţi ale Regelui Carol, în afara celor 500 m.p. din Parcul Jianu, nu se mai poate recupera nimic deoarece sunt terenuri extravilane şi nu au fost cerute în termen, în baza Legii nr.18/1991.Complexul Peleş şi celelalte, lăsate prin testament Regelui Mhai, sunt ale acestuia şi recuperarea lor se poate face numai prin instanţele de judecată, şansele fiind minime. Cunoscând toate cele arătate mai sus, v-am cerut acordul să contactez eventuale persoane interesate în a le ceda dreptul dumneavoastră incert în schimbul unor sume de bani. Aţi spus că nu vreţi să ştiţi ce ilegalităţi se fac pentru recuperare şi aţi fost de acord cu cedarea drepturilor litigioase pentru terenul Snagov contra sumei de 600.000 USD şi cu cedarea drepturilor asupra terenului din Băneasa contra sumei de un milion de dolari SUA sau a unui teren de 5 ha în zona Pipera, în vederea valorificării lui. Pentru toate afirmaţiile de mai sus am dovezi provenind de la dumneavoastră (…)” – fil.494, vol.30 dup.

În ciuda demersurilor efectuate în perioada 2002-2005, inculpatul Al României Paul Philippe nu a reușit să dobândească bunurile revendicate, astfel că a încercat să intre în contact cu oameni cu influență în lumea politică și care dispuneau de resurse financiare care, în schimbul cedării unei părți din aceste bunuri, urmau să-și folosească influența pe lângă funcționarii implicaţi în soluţionarea cererilor de retrocedare formulate de inculpat.

Astfel, în cursul anului 2005, inculpatului Al României Paul Philippe i-a fost recomandată Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela ca fiind o persoană cu relații și influență, iar aceasta i-a promis inculpatului că prin relațiile sale îl va ajuta să recupereze bunurile, în schimbul unui procent de 35% din valoarea acestora

Relevante în acest sens sunt declaraţiile inculpatului Al României Paul Philippe și ale martorei A României Lia Georgia în care au arătat că Nela Păvăloiu le-a fost prezentată ca fiind o persoană cu relații, care îl poate ajuta pe inculpat          să-și recupereze proprietățile, chiar aceasta făcând referire la faptul că îl cunoaște pe primarul de la Snagov pe care l-a vizitat de câteva ori, iar Al României Paul Philippe a fost de acord cu încheierea contractului de mandat. (filele 234-245, vol. 3 d.u.p., filele 179 – 195 vol.5 d.u.p.)

În acelaşi sens, martorul Poenaru Liviu a arătat că știe de la inculpat că Păvăloiu Nela are relații în lumea politică, dar fără a face referire la un politician anume, însă din zvon public cunoştea că aceasta are o relație apropiată cu Mircea Ionescu Quintus.

Astfel, între inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, în calitate de reprezentant al SC Ilko Star SRL, și inculpatul Al României Paul Philippe s-a încheiat, la data de 30.10.2005, un contract de mandat prin care societatea se obliga să acorde asistență de specialitate în procedurile de restituire a bunurilor inițiate de cesionar, în schimbul unui procent din suma obținută din vânzare bunurilor sau cotă parte în natură din aceste bunuri (filele 27-28, vol.70 d.u.p.). Ulterior, un contract cu același obiect și aceleași obligații a fost autentificat la notarul public Maria Magdalena Terovan, sub nr. 5 din 13.01.2006 (filele 29-33, vol.70 d.u.p.)  prin care plata mandatarului a fost stabilită la valoarea de 30% din prețul de vânzare al bunului recuperat, contract modificat prin două acte adiționale, autentificate la același notar (filele 56-57, vol.70 d.u.p.), în baza cărora au fost încheiate, ulterior, antecontractele de vânzare cumpărare a unor părți din bunurile solicitate la retrocedare, corespunzătoare procentului de 30%. 

De menționat că înțelegerea frauduloasă dintre inculpaţii Al României Paul Philippe și Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, concretizată în încheierea celor două contracte care, în realitate, reprezentau plata influenței promise de inculpată și promisiunea remiterii cotei de 35% din valoarea bunurilor obținute prin folosirea influenței de către inculpat (cumpărător de influență), a făcut obiectul cercetărilor în prezenta cauză, însă ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale s-a dispus o soluție de clasare față de cei doi inculpați.

În urma intervenţiilor efectuate la inculpaţii Muşat şi Jecu, preşedinţi ai comisiei locale Snagov şi a celei judeţene Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate, inculpata a obţinut retrocedarea cu încălcarea dispoziţiilor legale a terenului în suprafaţă de 46,78 ha. situat în Pădurea Snagov, fără a reuşi însă şi punerea în posesie datorită opoziţiei ferme a directorului Direcţiei Silvice Bucureşti, martorul Capanu George.

Considerându-se depăşită de situaţie, inculpata a efectuat demersuri pentru a identifica persoane mai bine ancorate în lumea politică şi cu resurse financiare în vederea cesionării drepturilor asupra bunurilor revendicate de Al României Paul. 

În acest context, l-a contactat, inițial, pe martorul Dimofte Radu, cunoscut om de afaceri și interesat de proiecte imobiliare și, ulterior, pe Truică Remus, acesta din urmă aflând despre bunurile revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe cu ocazia negocierii unui antecontract de vânzare-cumpărare pentru o suprafață de 2 ha teren din Pădurea Snagov ce se învecina cu imobilul proprietatea sa din aceeaşi localitate. 

La solicitările presante ale inculpatului Al României Paul Philippe de a obține bunurile revendicate într-un timp cât mai scurt și, implicit, anumite venituri din vânzarea acestora, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela i-a comunicat că are nevoie de oameni puternici, implicați în mediul politic care să îl ajute în demersurile sale la autorități și i-a propus o întâlnire cu Truică Remus, pe care  l-a prezentat ca fost consilier al lui Adrian Năstase și la acel moment consilier al lui Tăriceanu, un baron al localității Snagov unde deține o casă, fiind în relații apropiate cu primarul comunei și cu Sorin Roșca Stănescu, întâlnire care s-a și realizat după două, trei zile.

Relevante în acest sens sunt și declaraţiile inculpatului Al României Paul Philippe, în care precizează că l-a întâlnit prima dată pe Truică Remus la hotelul Howard Johnson, fiindu-i prezentat de Nela Păvăloiu ca fost consilier al lui Năstase și consilier al lui Tăriceanu în domeniul afacerilor la acel moment, acesta  promiţându-i că îl va ajuta să-şi recupereze bunurile dată fiind influenţa şi poziţia pe care o are în lumea politică şi mass media, făcând referire la Tăriceanu, la primarul de la Snagov, care îi este prieten (Muşat Apostol), şi la Sorin Roşca Stănescu, care nu îl va mai ataca în presă, context în care au discutat şi despre procentele pe care urma să le primească din valoarea bunurilor retrocedate, dar şi despre faptul că se va obţine rapid în procedura administrativă terenul de la Băneasa. (filele 234-245 şi 250-259, vol.3 d.u.p.)

 Susţinerile inculpatului sunt confirmate şi de martora A României Lia Georgia care a menţionat că, într-adevăr, în anul 2006, Păvăloiu Nela l-a prezentat pe Truică Remus ca fiind consilier al lui Tăriceanu şi om cu resurse financiare şi influenţe în lumea politică, acesta promiţându-le că prin prisma relaţiilor sale va reuşi să obţină într-un timp scurt terenul de la Băneasa pentru care găsise deja şi cumpărători. (filele 167-176, 179-195, vol.5 dup) 

La rândul său, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, în declarația din data de 3.03.2016, a arătat că, în anul 2006, cu câteva luni înainte de încheierea contractului cu Reciplia, s-a realizat o întâlnire între părți, la sediul firmei Ilko Star din Piața Domenii, la care au participat inculpații Remus Truică, Al României Paul Philippe și avocatul Leți Octavian. Totodată, a menţionat că după studierea actelor de către avocat, au avut loc mai multe întâlniri în care s-au negociat condițiile cesiunii, la acestea participând alături de inculpată, martorul Leți Octavian, inculpaţii Truică Remus, Roșu Robert Mihăiță şi Al României Paul, care și-a spus pretențiile, solicitând avansul și semnarea contractului. 

Și martorul Poenaru Liviu arată că a fost trimis de Al României Paul Philippe să vorbească cu Truică Remus pentru plata onorariului cuvenit pentru acțiunile întreprinse în legătură cu retrocedarea imobilelor. În acest context, martorul s-a întâlnit cu inculpatul Truică Remus la o terasă, în vara anului 2006, însă, deși acesta i-a promis că vor mai vorbi despre onorariul său, nu a primit nimic și nici nu a mai purtat vreo discuție cu privire la acest aspect.  

 În acest context, la data de 21.09.2006, a fost încheiat contractul privind transmiterea drepturilor cu privire la bunurile imobile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire între inculpatul Al României Paul Philippe, în calitate de cedent, și SC Reciplia SRL, în calitate de cesionar, reprezentată de Truică Remus, în baza procurii dată în 14.09.2006 de reprezentanții Reciplia, contract care, ulterior, a fost înlocuit cu cel semnat de aceleaşi părţi la data de 1.11.2006. (filele 431-492, vol.30 d.u.p.)

Existența celor două contracte nu a fost contestată de părți, inculpatul Al României Paul Philippe arătând că, în perioada august-septembrie 2006, a negociat cu Truică Remus în legătură cu cesionarea drepturilor referitoare la bunurile revendicate și că s-au întâlnit de mai multe ori, inclusiv în prezenţa inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela. (declarația din de suspect din 23.04.2015)

Astfel, în contextul în care inculpatul Al României Paul Philippe avea o situație financiară delicată (pierderea unui proces la Londra în care a fost și obligat la plata unor despăgubiri de ordinul milioanelor de euro) şi cunoștea că nu este îndrituit la retrocedarea bunurilor (Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa) în condițiile legii, iar până la acel moment nu se realizase recuperarea efectivă a niciunuia din aceste bunuri, fiind întreprinse mai multe acțiuni în acest sens, inclusiv de inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, a acceptat condițiile impuse de Truică Remus, în calitate de reprezentant al SC Reciplia SRL, și a semnat la 1.11.2006 contractul de cesiune de drepturi, cunoscând că pentru dobândirea cele două bunuri acesta se va folosi de influența politică pe care o are și de resursele financiare de care dispune. Prin urmare, încheierea contractului de cesiune de drepturi nu s-a realizat în scopul obţinerii unei sume de bani de cel care vindea drepturile asupra bunurilor revendicate, ci pentru a ascunde cumpărarea de influență, în cazul cedentului, și plata traficului de influență promis și realizat de către Truică Remus, în calitate de reprezentant al SC Reciplia SRL, despre care au cunoscut și membrii grupului infracțional organizat, scopul constituirii grupului fiind dobândirea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, deși cunoșteau că acesta nu este persoană îndreptățită.     

Pentru realizarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii de cumpărare de influență, este necesar ca autorul să acționeze având în vedere influența reală sau presupusă pe care o persoană o are sau lasă să se creadă că o are pe lângă un funcționar, mizând pe aceasta, și, totodată, să creadă că persoana contactată se bucură de trecerea de care se prevalează pe lângă funcționar, condiții esențiale pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, care sunt îndeplinite în cauză. 

Prin urmare, contrar celor susținute de apărare, încheierea contractelor de cesiune de drepturi nu s-a realizat în scopul ca cel care vinde drepturile asupra bunurilor revendicate să primească în schimb o sumă de bani, ci al ascunderii cumpărării de influență și al plății traficului de influență promis și realizat de către Truică Remus, în calitate de reprezentant al SC Reciplia SRL.

Caracterul ilicit al contractului de cesiune este dovedit și clauzele contractuale dezavantajoase pentru inculpatul Al României Paul Philippe care îşi cesiona/transmitea fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente și viitoare asupra bunurilor imobile, enumerate în contract la pct.I (bunuri aflate în procedura administrativă de restituire, printre acestea fiind menționate la pct.1.5. “Ferma Regală – Băneasa în suprafață de 28,63 ha.” și la pct. 1.18. Pădurea Snagov, în suprafață de cca 30 ha.) și pct.II (bunuri mobile și imobile aflate în procedura de revendicare și drepturi viitoare) către SC Reciplia SRL. Aceasta din urmă se obliga să plătească în anumite condiții, prezentate în detaliu în Anexa 2 la contract, un avans de 4 milioane de euro, din care 1 milion la semnarea contractului, iar ulterior, un procent de 20% sau 50%, după caz, din prețul obținut din valorificarea fiecărui imobil care va fi retrocedat, cu precizarea că pentru imobilul Ferma Regală Băneasa, de care inculpatul Truică Remus era interesat în mod deosebit, cotele stabilite erau de 20% pentru cedent și 80% pentru SC Reciplia SRL (filele 66-85, vol.70 d.u.p.).

Menţionarea în contractul de cesiune de drepturi a plăţii în avans a sumei de 4 milioane de euro pentru cedent, care a și fost remisă cumpărătorului de influență la scurt timp de la semnarea actului din 1.11.2006, nu are relevanță sub aspectul existenței infracțiunii de cumpărare de influență, deoarece promisiunea transmiterii bunurilor către Reciplia în schimbul folosirii influenţei s-a realizat anterior încheierii celor două contracte, încă din perioada august-septembrie 2006, în contextul în care inculpatul Al României Paul Philippe încerca obținerea unor sume de bani într-un timp scurt din vânzarea bunurilor pe care le revendica și la care nu era îndreptățit, astfel cum rezultă din probele administrate, pe care instanța de fond nu le-a interpretat în mod corespunzător.

Astfel, inculpatul Al României Paul Philippe a promis în perioada august-septembrie 2006 și la momentul semnării contractului de cesiune de drepturi din 21.09.2006 că, în schimbul exercitării influenței de către Truică Remus asupra funcţionarilor publici cu atribuţii în procedura administrativă de restituire, va transmite dreptul de proprietate cu privire la bunurile ce au făcut obiectul contractului, printre care Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, către SC Reciplia SRL, relevante fiind chiar declaraţiile acestuia din 23.04.2015 și 11.12.2015 (filele 234-245, 250-259, vol.3 d.u.p.). 

În declarațiile sale, inculpatul Al României Paul Philippe a arătat, în detaliu, promisiunile făcute de Truică Remus și influența pe care acesta pretindea că o are la nivel politic, în justiție și mass media, cu referire directă la personalități din lume politică (Adrian Năstase, Tăriceanu Popescu, prim ministru la acel moment), la persoane apropiate acestora, respectiv soția lui Tăriceanu despre care a afirmat că lucrează la firma de avocatură TZA (“a spus să nu-mi fac griji cu Tăriceanu deoarece rezolvă el … că Ioana Tăriceanu lucrează la  SCA Țuca”), la accesul pe care-l au la Curtea Supremă (“dacă va fi nevoie ne poate ajuta la Curtea Supremă, spunând că doamna Țuca este judecător acolo”), la primarul din Snagov, Mușat Apostol (“cu care este bun prieten, care l-a ajutat să cumpere pământ acolo, se vizitează cu acesta”), la Sorin Roșca Stănescu, persoană pe care i-a și prezentat-o la una dintre întâlniri, spunându-i că din acel moment ziarul acestuia nu îl va mai ataca. 

Totodată, a mai precizat că inculpatul Truică Remus i-a spus că înțelegerea trebuia perfectată cu Reciplia SRL și fiecare parte trebuia să primească 50% și că “fără el nu pot să obţin nimic pentru că sunt mulţi oameni care încearcă să fure aceste terenuri de la mine, menţionându-i pe Becali, Popoviciu sau primarul Videanu”, condiții acceptate de cumpărătorul de influență care a și primit un avans de 4 milioane de euro.

Deși, în declarațiile ulterioare, Al României Paul Philippe a retractat sau a dat o altă interpretare unor împrejurări faptice legate de promisiunea traficării influenței de către inculpatul Truică Remus, în sensul că pentru recuperarea bunurilor revendicate nu era necesară folosirea influenței, întrucât era persoană îndreptățită la retrocedare conform documentelor pe care le deţinea, iar încheierea contractului a fost determinată de lipsa resurselor financiare pentru obținerea bunurilor, totuși, aspectele relevate iniţial de inculpat oferă suficiente elemente care, prin coroborare cu alte probe (cum ar fi declaraţiile inculpatei Ignatenko, fostă Păvăloiu, Nela şi ale martorilor A României Lia Giorgia, Aparaschivei Cristian, Mircea Andrei, Togan Liviu, Rădulescu Veronel, precum şi plângerea penală întocmită de acesta), confirmă scopul ilicit al perfectării celor două convenţii prin care s-a urmărit crearea unei aparențe de legalitate a prețului plătit pentru traficarea influenței.

Simpla retractare sau nuanțare a unor aspecte relevate în declaraţiile iniţiale în legătură cu motivul încheierii contractelor de cesiune și promisiunile făcute de inculpatul Truică Remus în perioada negocierilor contractelor, nu poate conduce la lipsirea de efecte a acestor declaraţii, din moment ce, pe de o parte, inculpatul nu a justificat în mod credibil schimbarea poziţiei sale procesuale, iar pe de altă parte, odată ce a fost de acord să dea declaraţii în calitate de suspect şi inculpat, acesta a cunoscut şi acceptat că tot ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa.

Susținerile inculpatului că aspectele consemnate de procuror nu corespund cu cele declarate de acesta în realitate sau că nu s-a realizat o traducere corespunzătoare, având în vedere că Al României Paul Philippe a dat declarații în limba engleză, nu pot fi primite, în condițiile în care, deși audierile nu au fost înregistrate în întregime cu mijloace audio video, ele au fost realizate în prezența apărătorilor aleși ai inculpaților cu respectarea drepturilor procedurale, au fost citite și semnate de inculpat și apărătorii prezenți la audiere fără obiecțiuni, astfel că atât conținutul, cât și realitatea consemnărilor au fost însușite de semnatari. Mai mult, dacă ar fi existat eventuale discrepanțe determinate de traducerea inexactă a celor relatate de inculpat, apărătorii aleși, prezenți la audiere, ar fi putut adresa întrebări inculpatului Al României Paul Philippe pentru înlăturarea unor eventuale diferențe determinate de o traducere inexactă a unor termeni/expresii din limba engleză. 

Credibilitatea declaraţiilor inițiale ale inculpatului Al României Paul Philippe este relevată și de acțiunile inițiate chiar de acesta pe fondul nemulțumirilor față de demersurile întreprinse de Truică Remus după obținerea, prin exercitarea influenţei, a Pădurii Snagov şi a Fermei Regale Băneasa                      (vânzarea bunurilor fără a-l încunoștința şi neplata sumelor convenite), constând în formularea unor plângeri penale (din 12.10.2011, întocmită de martorul Rădulescu Veronel la solicitarea inculpatului, cea înregistrată la DNA la 23.01. 2015, filele 1-11, vol. 2 d.u.p.) și a unui denunț (depus la DNA la data de 15.04.2015, acesta fiind redactat de avocații Mircea Andrei și Togan Liviu, care îl reprezentau la acea vreme pe inculpat, filele 13-26, vol. 2 d.u.p.), înscrisuri din al căror conținut rezultă în mod cert promisiunea de traficare a influenței a inculpatului Truică Remus, precum și faptul că inculpatul Al României Paul Philippe a încheiat contractul de cesiune de drepturi cu SC Reciplia SRL tocmai în considerarea acestor promisiuni. 

În esență, astfel cum corect au fost expuse pe larg în considerentele sentinței atacate, în cuprinsul celor trei înscrisuri menţionate anterior, întocmite la solicitarea inculpatului Al României Paul Philippe de avocații care îl reprezentau la acel moment, sunt prezentate aceleași împrejurări factuale care l-au determinat să încheie contractul de cesiune de drepturi, cu referire la faptul că Truică Remus i-a fost prezentat de Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, la circa un an de la încheierea contractului de mandat cu societatea Ilko Star, ca un om important în România ce dispunea de resurse financiare, care are de partea sa o echipă bună de avocați ce se va ocupa de cererile și procesele în curs și cele care urmau, că datorită relațiilor publice pe care le are (fost șef de cabinet a lui Năstase Adrian, prietenia cu Tăriceanu Popescu Călin, prim ministru la acel moment) poate obține bunurile revendicate de inculpat, iar fără ajutorul său nu va obține acele bunuri, întrucât cererile vor fi blocate la autorități, afirmații care aveau rolul de a-l convinge pe Al României Paul Philippe să accepte și procentele propuse de Truică Remus. Totodată, în conținutul acestor înscrisuri inculpatul face referire și la faptul că, la început, a crezut că Truică Remus este singurul asociat al Reciplia SRL, dar și la elemente care conturează comiterea unor fapte de corupție, în legătură cu terenurile date de Reciplia SRL, prin intermediari, unor persoane care l-au ajutat pe Truică Remus în demersurile de traficare a influenței la funcționarii chemați să aprecieze asupra cererilor de retrocedare, aspecte care s-au și confirmat ulterior (cu titlu exemplificativ, suprafața de 1000 mp teren din Pădurea Snagov transmisă de Reciplia inculpatului Chiriac Theodor, prin intermediul martorilor Matei Marian și Matei Maria). 

Faptul că în conținutul plângerilor penale și al denunțului formulat de inculpatul Al României Paul Philippe sunt relatate împrejurări factuale percepute în mod direct de acesta este confirmat și de martorii Rădulescu Veronel, Andrei Florin Mircea și Togan Liviu, care au redactat pentru inculpat cele trei înscrisuri. 

Astfel, în declarația dată la instanța de fond (din 17.11.2017), martorul Rădulescu Veronel a precizat că a redactat plângerea urmare a solicitării inculpatului Al României Paul Philippe și știe de la acesta că încă de la venirea în România i s-a sugerat să se asocieze cu o persoană cu relații pentru că altfel nu va reuși să obţină bunurile, că nu va avea câștig de cauză în justiție, acesta fiind contextul în care s-a încheiat contractul de cesiune de drepturi.

La rândul lor, martorii Andrei Florin Mircea și Togan Liviu au arătat că atât plângerea, cât și denunțul au fost redactate la solicitarea lui Al României Paul Philippe și conform aspectelor prezentate de acesta, fără vreo influență din partea lor sau a altor persoane. În plus, martorul Andrei Florin Mircea a precizat că inculpatul a făcut afirmații despre traficul de influență realizat anterior datei la care s-a încheiat contractual de cesiune.

Afirmațiile celor trei martori care au redactat plângerile și denunțul fac dovada că aspectele menţionate în cuprinsul lor au reprezentat manifestarea de voință a inculpatului, urmare a nemulțumirilor legate de neplata sumelor convenite la încheierea contractului.

Mai mult, susţinerile inculpatului Al României Paul Philippe se coroborează și cu depozițiile martorei A României Lia Georgia, care a arătat că soțul său a fost contactat de mai multe persoane pentru a-l reprezenta în procedurile de revendicare a bunurilor revendicate, context în care Păvăloiu Nela (în prezent Ignatenko) i l-a prezentat pe inculpatul Truică Remus, fost consilier al lui Năstase Adrian, care “are posibilitatea de a ne ajuta cu acest sabotaj al autorităților și obținerea documentelor necesare”, că au discutat despre procedura de exequatur și proprietățile inculpatului, iar cu ocazia unei vizite făcute la domiciliul acestuia din Snagov, le-a spus că are relații în toată țara, că îl cunoaște pe Mușat Apostol și poate debloca autoritățile care l-au împiedicat pe prinț să obțină restituirea bunurilor. De la Truică Remus a aflat că i-a dat lui Păvăloiu Nela o sumă de bani să iasă din afacere, că le va da o parte în avans din bunurile revendicate, promisiune pe care și-a onorat-o, oferind inculpatului Al României Paul Philippe suma de aproximativ 5 milioane de euro.

Referitor la încheierea contractului la sediul TZA, martora a precizat că, la momentul semnării actului, inculpatul Truică Remus a pretins un procent de 80% din domeniul Băneasa pentru Reciplia SRL, fiind foarte sigur că va obține terenul în procedura administrativă și lăsând de înțeles că are și un cumpărător, lucru care a surprins-o, întrucât soţul său nu primise nicio ofertă în acest sens. În legătură cu retrocedarea terenului de la Băneasa a mai arătat că a fost obținut urmare influenței lui Truică Remus, care le transmitea că orice politician care se va opune retrocedării terenului nu va mai fi reales. (filele 167-176 vol.5 d.u.p.)

Chiar dacă martora A României Lia Georgia a revenit ulterior asupra declaraţiei iniţiale, Înalta Curte nu poate valorifica declaraţiile de retractare din moment ce, pe de o parte, martora nu a justificat în mod credibil schimbarea poziţiei sale procesuale, iar pe de altă parte, aspectele relevate inițial în legătură cu traficul și cumpărarea de influență sunt confirmate şi de celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

 În plus, instanţa de apel consideră că sunt neîntemeiate susținerile martorei în sensul că în declarația din 6.05.2015 s-ar fi consemnat altceva decât ceea ce a menţionat în realitate, având în vedere că a fost asistată cu prilejul audierii de un apărător ales și un traducător autorizat de limba engleză, semnând depoziţia fără obiecțiuni, aspect ce atestă că și-a însușit integral conținutul acesteia ce corespunde pe deplin adevărului.  

Contrar susținerilor apărării, declarațiile iniţiale ale inculpatului Al României Paul Philippe care confirmă acuzația de trafic de influență imputată lui Truică Remus se coroborează și cu depoziţiile martorei Cuniță Mihaela, care a arătat că, în luna septembrie sau octombrie 2006, a aflat de la Nela Păvăloiu despre nemulţumirea inculpatului generată de faptul că nu a obţinut efectiv bunurile revendicate, motiv pentru cea din urmă “i-a cedat contractul” lui Truică Remus, pe care martora l-a întâlnit o singură dată în biroul inculpatei, acesta fiind însoțit de soție și un avocat. 

Și martora Alexandroiu Mihaela Irina, persoană apropiată inculpatului Al României Paul Philippe a precizat că Truică Remus i-a spus acestuia “că pentru obţinerea proprietăţilor revendicate s-a pus în mișcare un mecanism sensibil, cu reglaje foarte fine”, cu referire la faptul că “foarte multe dintre titluri puteau fi rezolvate administrativ”, fiind “mai ușor să se rezolve administrativ decât în instanță”, afirmații ce se coroborează cu susținerile inculpatului Al României Paul Philippe și ale martorei A României Lia Georgia conform cărora Truică Remus          le-a promis că va recupera terenul de la Băneasa pe cale administrativă, în scurt timp. (declaraţii din 19.02.2016 şi 6.10.2017, menţinute în apel) 

În dovedirea promisiunii că va interveni pe lângă funcționarii cu atribuții în soluționarea cererilor de retrocedare, făcută de Truică Remus inculpatului Al României Paul Philippe, relevante sunt și depozițiile martorului Aparaschivei Cristian Relu care a precizat că “era un circuit între Truică, Robert Roşu şi Nela Păvăloiu” şi că “uneori l-am dus chiar eu cu maşina pe Truică pentru a se întâlni cu persoanele menţionate, dar Truică mi-a spus că se întâlnesc pentru a discuta despre terenurile prinţului Paul.” (filele 260-267, vol.7 d.u.p., filele 9-13, vol.7 dos inst.apel)

Instanţa de apel nu poate reţine susţinerile apărării privind lipsa de credibilitate a martorului Aparaschivei Cristian Relu, din moment ce acesta a întrerupt relaţiile de prietenie cu Truică Remus la sfârșitul anului 2006 sau începutul anului 2007, în timp ce promisiunea de traficare a influenţei s-a realizat de inculpat într-o perioadă anterioară, respectiv în august-septembrie 2006. 

Totodată, în dovedirea împrejurării că inculpatul Al României Paul Philippe știa că nu este persoană îndreptățită la retrocedare și că a promis să remită cele două bunuri către SC Reciplia SRL, în schimbul folosirii influenţei de către Truică Remus, relevanță prezintă și modalitatea în care acesta a înțeles să-și susțină cererea de retrocedare privind Ferma Regală Băneasa, sens în care s-a deplasat împreună cu Roșu Robert Mihăiță la ședința Consiliului de Administrație al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor cunoscând că Truică Remus a intrat în legătură cu directorul institutului, Horia Iliescu, căruia i-a oferit anumite avantaje material şi prin intermediul căruia a reuşit să obțină restituirea imobilului.

În acelaşi sens sunt şi depoziţiile martorei A României Lia Georgia, care a aflat de la Truică Remus că a vorbit cu directorul institutului şi că acesta ar fi mulțumit cu niște excursii la Monaco de care se va ocupa el (declarația din 6.05. 2015). 

După retrocedarea Pădurii Snagov și a Fermei Regale Băneasa, inculpatul Al României Paul Philippe, conform înțelegerii cu inculpatul Truică Remus, în calitate de administrator de fapt al Reciplia SRL, a transmis proprietatea terenurilor către aceasta din urmă prin contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 3512 din 15.10.2007 (Pădurea Snagov) şi sub nr.5 din 15.01.2009 (Ferma Regală Băneasa).

Pe cale de consecință,  Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond că acțiunile inculpatului Al României Paul Philippe de a promite în perioada august-septembrie 2006 transmiterea dreptului de proprietate asupra celor două terenuri (Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa) și de a remite ulterior, la datele de 15.10.2007 și 15.01.2009, aceste bunuri, în schimbul promisiunii inculpatului Truică Remus că-şi va exercita influența asupra funcționarilor publici cu atribuţii în procedurile de retrocedare a bunurilor revendicate, fac parte din conținutul aceleiași infracțiuni de cumpărare de influență, prevăzută de art.61  alin.1 din Legea nr. 78/2000, ce constituie lege penală mai favorabilă.

Sub aspect subiectiv, inculpatul Al României Paul a acţionat cu vinovăție sub forma intenției directe, promiţându-i inculpatului Truică Remus că va remite cele două terenuri, deşi cunoştea că nu este persoană îndreptăţită la retrocedare şi, implicit, faptul că nu le putea obţine decât prin exercitarea influenţei asupra funcţionarilor implicaţi în procedurile administrative de retrocedare.

Susținerile apărării că nu au fost nominalizați funcționarii față de care inculpatul Truică Remus urma să-și exercite influența nu are nicio relevanță sub aspectul existenței infracțiunii de cumpărare de influență, având în vedere că pentru îndeplinirea situației premisă, nu se cere ca funcționarul să fie determinat, important fiind ca cel asupra căruia se pretinde că se va realiza influența să exercite atribuțiile de care depinde efectuarea actului solicitat de cumpărătorul de influență, or, în cauză, promisiunile inculpatului Truică Remus au fost exprese, în sensul obținerii în proceduri administrative a celor două bunuri, Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa prin influența pe care urmează a o exercita asupra funcționarilor, influență care s-a și realizat în mod real (asupra lui Iliescu Horia, directorul ICDPP și membru în consiliu de administrație şi Chiriac Teodor, reprezentant al Direcţiei Silvice Bucureşti), aspect confirmat de inculpaţii Al României Paul Philippe şi  Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, dar şi de martorii A României Lia Georgia, Alexandroiu Mihaela Irina şi Aparaschivei Relu Cristian.

Față de toate aceste argumente nu pot fi primite criticile apelantului inculpat Al României Paul referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influență, cu consecinţa pronunțării unei soluții de achitare, întemeiată pe dispozițiile art.16 alin. 1 lit.b C.pr.pen..

3. Cu privire la criticile formulate de inculpaţii Truică Remus şi Marcovici Marius Andrei referitoare la infracţiunile de spălare a banilor, Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod corect, a înlăturat dispozițiile art.35 alin.1 din încadrarea juridică dată faptelor, prin încheierea din 17.05.2019, iar pe fondul cauzei a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art.29 alin.1 lit. a din Legea nr. 656/2002 (respectiv de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002, forma în vigoare la data comiterii faptelor), deoarece acţiunile descrise de acuzare constituie acte materiale ale infracţiunilor premisă (cumpărarea-traficarea influenței), care nu pot fi săvârșite în concurs ideal cu infracțiunea de spălarea banilor, sens în care a dispus achitarea tuturor inculpaților în temeiul  art.16 alin. 1 lit. b teza I C.pr.pen.. 

În argumentele reținute de instanța de fond se precizează, în mod corect, că acţiunile de transmitere a dreptului de proprietate asupra Pădurii Snagov şi Fermei Regale Băneasa, realizate de inculpatul Al României Paul Philippe către SC Reciplia SRL prin contractele încheiate la 15.10.2007 şi, respectiv, la 15.01.2009 intră în conţinutul infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă, fiind urmarea actelor anterioare de pretindere şi promisiune a acestor bunuri, comise în anul 2006. Ca atare, săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în legătură cu aceste bunuri, prin schimbarea sau transferul lor, s-ar fi putut comite după datele de 15.10.2007 și 15.01.2009, pentru a fi îndeplinită condiţia existenţei situaţiei premisă, ca bunul să fi provenit dintr-o infracţiune.

În privinţa convenţiilor din 20.03.2007, 04.04.2007 şi 04.10.2007 reţinute de Parchet în conţinutul constitutiv al infracțiunii de spălarea banilor, instanța a constatat justificat că acestea sunt acte adiţionale la contractul de cesiune din 1.11.2006, care vizează bunuri cu privire la care nu s-a făcut vreo dovadă că ar fi fost obţinute în mod efectiv, fiind vorba doar despre promisiuni de transmitere a unor bunuri viitoare, fără a se realiza transferul lor în scopul prevăzut de lege. 

Referitor la „Înțelegerea” din 13.04.2011 şi “Act adiţional nr. 1” din 23.06.2011, prima instanţă în mod întemeiat a reținut că au fost încheiate în urma divergenţelor ivite între inculpatul Al României Paul Philippe şi reprezentanţii SC Reciplia SRL şi nu au avut scopul de a ascunde provenienţa ilicită a vreunor bunuri, ci de a pune capăt acestor neînţelegeri. 

În ceea ce privește critica apelanților inculpați Truică Remus şi Marcovici Marius Andrei privind reţinerea greşită a temeiului juridic al achitării pentru infracțiunea de spălare a banilor, Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată, având în vedere că din probatoriul administrat în cauză rezultă că aceştia au realizat activități în legătură cu negocierea, întocmirea și semnarea contractelor din 1.11.2006, 15.10.2007, 15.01.2009, actelor adiționale din 20.03.2007, 04.04. 2007 şi 04.10.2007, Înțelegerea din 13.04.2011 şi actul nr.1 din 23.06.2011, astfel încât, constatând existenţa unor fapte în materialitatea lor cu consecinţa producerii unor modificări în realitatea obiectivă, nu este incident temeiul de achitare prev.de art.16 alin.1 lit.a C.pr.pen. 

V.1. Cu privire la criticile formulate de Ministerul Public şi apelanta parte civilă Regia Națională a Pădurilor – Romsilva referitoare la infracțiunile de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru altul un folos necuvenit, reţinute în legătură cu retrocedarea Pădurii Snagov

1.1. Examinând criticile formulate de Ministerul Public și de apelanta parte civilă Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin raportare la aspectele reținute de prima instanță și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte le apreciază ca fiind parțial întemeiate, în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente:

Astfel, din analiza materialului probator al cauzei, instanța de control judiciar constată că, într-adevăr, judecătorul fondului a procedat la valorificarea selectivă a acestuia, fără a prezenta, însă, motivele pentru care anumite mijloace de probă (declarații ale inculpaților, depoziții de martori, înscrisuri) nu au fost valorizate, cu toate că furnizau informații relevante în legătură cu elementele de fapt ce formau obiectul probațiunii, stabilind, astfel, o situație factuală incompletă, lacunară, și ajungând la concluzia eronată că acțiunile unora dintre inculpați nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu în forma autoratului sau, după caz, a complicității.

Ca atare, evaluând, în mod coroborat întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale, dar și în faza cercetării judecătorești în fond și în apel, Înalta Curte reține următoarea situație de fapt:

Prin sentința nr. 132 din 6.02.1955, pronunțată în dosarul nr. 236/4 din 1954, Tribunalul din Lisabona, Portugalia, a admis acțiunea formulată de Mircea Grigore Lambrino împotriva Prințesei Elena a României, a MS Regele Mihai I și a Reginei Anna de Bourbon Parma și, în consecință, l-a declarat pe reclamant fiu legitim al MS Regele Carol al II-lea al României, considerându-l moștenitor al defunctului rege, cu toate consecințele legale ce decurg din această calitate.

Cu toate că procedura de recunoaștere în România a acestei hotărâri nu era finalizată,  definitivându-se abia prin decizia civilă nr. 954 din 14.02.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. 5696/2/2009 (filele 11-70 vol. 64 d.u.p.), când a intrat în puterea lucrului judecat, potrivit art. 167 din Legea nr. 105/1992, inculpatul Al României Paul Philippe a inițiat, începând cu anul 2002, o serie de demersuri în vederea retrocedării anumitor bunuri imobile ce ar fi aparținut fostului rege Carol al II-lea, invocând fie calitatea sa de cumpărător al drepturilor succesorale ale numitei Urdărianu Monique Adina, pretinsă legatară a soției supraviețuitoare a fostului rege, Elena Lupescu, fie dreptul propriu de moștenire, în calitate de nepot de fiu, deși, la data respectivă, tatăl său Mircea Grigore Carol al României trăia (decedând în 26.01.2006) și nu îl împuternicise să efectueze asemenea activități.

Astfel, la data de 13.02.2002, inculpatul a depus, prin intermediul Biroului executorului judecătoresc Stăiculescu Dumitru, un număr de 10 notificări către diverse autorități (declarațiile martorilor Stăiculescu Dumitru din 04.12.2015 și 24.03.2017, Zainea Ana Cristina din 21.12.2015 și 07.07.2017, Burlacu Daniela Laura din 17.02.2016 și 24.03.2017; procesul verbal nr. 259/P/2015 din 04.12.2015 al Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov – filele 86-94, 131-135, 277-282 vol. 6 d.u.p., filele 127-129 vol. 9 ds.i.fd., fila 83 vol. 20 ds.i.fd.), printre acestea aflându-se și cea adresată Regiei Naționale a Pădurilor, înscrisă în Registrul de evidență a notificărilor la nr. 555 și înregistrată la instituția destinatară sub nr. 9797 din 18.02.2002, prin care a solicitat, în nume propriu, restituirea Pădurii Snagov, în suprafață de 46,78 ha (filele 133-135 vol. 15 d.u.p., filele 112-114, 426-428 vol. 16 d.u.p.).

În cuprinsul notificării, solicitantul a arătat că imobilul a aparținut regelui Carol al II-lea, ca urmare a acceptării donației făcută de Primăria Municipiului București prin procesul verbal nr. 21486/4932A/1932, fiind moștenit, la moartea acestuia, de soția supraviețuitoare Elena Lupescu, care a lăsat prin testament, ca legatară universală, pe Urdărianu Monique, ale cărei drepturi succesorale au fost cumpărate de inculpat în baza actului de vânzare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 1498 din 02.08.2001.

În cazul imposibilității retrocedării în natură a imobilului, s-a solicitat, în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001, restituirea prin echivalent, estimându-se valoarea bunului la 3.000.000 dolari.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 10 pct. 4 și 5, art. 21 și art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Conform mențiunilor înscrise la finalul notificării, aceasta a fost însoțită de următoarele înscrisuri, depuse în copie: actul de vânzare-cumpărare a drepturilor succesorale nr. 1498 din 02.08.2001, testamentul aparținând numitei Elena Lupescu și cartea de identitate a solicitantului.

Prin adresa nr. 1071 din 12.03.2002, Regia Naţională a Pădurilor, Direcţia Silvică Bucureşti, a comunicat inculpatului Al României Paul Philippe răspunsul de respingere a cererii ce a făcut obiectul notificării nr. 555 din 13.02.2002, arătând, în esență, că a fost aleasă în mod greşit procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 întrucât retrocedarea terenurilor forestiere cade sub incidența Legii nr. 1/2000 (art. 7 şi art. 22) și că nu s-a făcut dovada calităţii procesuale (nefiind depuse acte de stare civilă) a titularului de drept și a titlului în baza căruia pădurea a aparţinut regelui Carol al II-lea, având în vedere că Primăria Municipiului București administra și în anul 1940 domeniul public al statului, situație în care nu putea să doneze o parte din pădurea aparținând acestuia nici măcar regelui (fila 425 vol. 16 d.u.p.).

Cu toate că nu a contestat în instanță modul de soluționare a cererii sale, la data de 12.03.2003, inculpatul, prin mandatar Gostin Marin (în baza contractului de mandat nr. 369 din 29.01.2003 dat de Al României Paul Philippe prin reprezentant convențional Igreț Ion), a depus o nouă notificare la Primăria Snagov, înregistrată sub nr. 3476, prin care, făcând trimitere la notificarea anterioară (nr. 555 din 13.02.2002) și la aceleași temeiuri de drept (art. 10 pct. 4 și 5, art. 21 și art. 24 din Legea nr. 10/2001) și aspecte inserate în cuprinsul acesteia cu privire la îndreptățirea sa la retrocedare (bunul a fost proprietatea regelui Carol al II-lea, ca urmare a acceptării donației făcută de Primăria Municipiului București prin procesul verbal nr. 21486/4932A/1932, fiind moștenit de numita Elena Lupescu, soție supraviețuitoare, care a lăsat prin testament, ca legatară universală, pe Urdărianu Monique, ale cărei drepturi succesorale au fost dobândite de inculpat în baza actului de vânzare-cumpărare nr. 1498 din 02.08.2001), a solicitat restituirea în natură a Pădurii Snagov, locul numit „Fundul Sacului”, în suprafață de 10,78 ha (filele 19, 22-23 vol. 15 d.u.p., filele 172-173, 175, 179 vol. 16 d.u.p.). Totodată, pentru diferența de suprafață pentru care retrocedarea în natură nu este posibilă, a solicitat, în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001, restituirea prin echivalent.

Notificarea a fost însoțită de mai multe documente, respectiv procesul verbal nr. 21486/4932A/1932, contractul de vânzare-cumpărare a drepturilor succesorale nr. 1498 din 02.08.2001, testamentul numitei Elena Lupescu, certificatul de calitate de moștenitor nr. 8 din 21.10.2002, acte de identitate, notificarea nr. 555 din 13.02.2002, declarația pe proprie răspundere a solicitantului, prin avocat Igreț Ion, în sensul că nu a revendicat terenuri în suprafață mai mare de 50 ha, actul de succesiune după regele Carol al II-lea, procura specială pentru Igreț Ion, contractul de mandat pentru Gostin Marin, fără să fie, însă, atașată dovada că bunul imobil revendicat a aparținut fostului rege, respectiv că a fost expropriat de la acesta.

Prin adresa nr. 4002 din 13.03.2003 a Primăriei Snagov, primită personal, sub semnătură, de inculpatul Gostin Marin, s-a comunicat titularului notificării că cererea sa înregistrată sub nr. 3476 din 12.03.2003, referitoare la restituirea suprafeței de 10,78 ha situată în comuna Snagov, tarlaua 30, parcela 163, în locul numit „Fundul Sacului”, nu a fost soluționată deoarece nu a făcut dovada clară a faptului că este îndreptățit la retrocedare (înscrisuri fila 170 vol. 7 d.u.p., fila 402 vol. 16 d.u.p.; declarația inculpatului Gostin Marin din 22.02.2019 – filele 80-82 vol. 44 ds.i.fd.). 

În acest context, întrucât avea o relație apropiată cu Gostin Marin, mandatar al inculpatului Al României Paul Philippe în baza contractului de mandat nr. 369 din 29.01.2003 și, în același timp, persoană direct interesată în retrocedarea imobilului întrucât dorea să achiziționeze o parte din acesta pentru dezvoltarea unei afaceri, martorul Biriș Teodor, primar al localității Snagov, l-a contactat pe avocatul Bădulescu Petre, cu care se afla în raporturi de amiciție de mai mulți ani, solicitându-i opinia juridică cu privire la posibilitatea obținerii retrocedării terenului situat în zona „Fundul Sacului”, în condițiile în care restituirea pe cale administrativă nu mai era posibilă.

Considerând că, într-adevăr, termenul de introducere a unei cereri în temeiul Legilor nr. 18/1991, nr. 167/1997 și nr. 1/2000 este depășit și că Legea nr. 10/2001 nu era incidentă în speță, martorul Bădulescu Petre i-a comunicat primarului că singura posibilitate pe care o întrevede constă în introducerea unei acțiuni în constatarea existenței dreptului de proprietate al inculpatului Al României Paul Philippe asupra unei suprafețe de teren de 10 ha din Pădurea Snagov (maximul permis de lege la data respectivă), întemeiată pe dispozițiile art. 111 C.pr.civ., urmată, după obținerea hotărârii, de întocmirea documentației cadastrale și de întabulare. În plus, pentru cazul în care „vor fi probleme”, martorul a avansat ideea promovării ulterioare a unei acțiuni având ca obiect obligația de a face, respectiv de a preda imobilul asupra căruia se constatase existența dreptului de proprietate.

Prin intermediul lui Biriș Teodor, avocatul Bădulescu Petre a intrat în legătură cu inculpatul Gostin Marin, cu care s-a întâlnit la cabinetul său, ocazie cu care cel din urmă l-a împuternicit, în baza unui contract de asistență juridică, să redacteze acțiunea în constatare și să îl reprezinte pe inculpatul Al României Paul Philippe în fața instanței de judecată, punându-i, totodată, la dispoziție și o serie de înscrisuri (depozițiile martorului Bădulescu Petre din 23.03.2016 și 16.02.2018 – filele 376-380 vol. 7 d.u.p., 130-132 vol. 29 ds.i.fd.; declarația inculpatului Gostin Marin din 22.02.2019; împuternicirea avocațială din 20.05.2003 – fila 32 vol. 26 d.u.p.).

Ca urmare, martorul Bădulescu Petre a redactat personal cererea de chemare în judecată prin care inculpatul Al României Paul Philippe, prin mandatar Gostin Marin, solicita instanței, în contradictoriu cu pârâta Comuna Snagov, prin primar, să constate că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de retrocedarea terenului în suprafață de 10 ha pădure situat în Snagov, cunoscut sub denumirea „Fundul Sacului”, din totalul de 46,78 ha care a constituit proprietatea bunicului acestuia, regele Carol al II-lea, prin acceptarea donației făcute de Primăria Municipiului București conform procesului verbal nr. 21486/4932A/1932. În plus, în motivarea acțiunii, s-a mai arătat că după decesul regelui, imobilul a fost moștenit de soția supraviețuitoare, Elena Lupescu care, la rândul său, a lăsat prin testament, ca legatară universală, pe Urdărianu Monique, ale cărei drepturi succesorale au fost dobândite de reclamant în baza actului de vânzare-cumpărare nr. 1498 din 02.08.2001. Ca atare, s-a subliniat că inculpatul Al României Paul Philippe nu este doar unicul moștenitor al regelui Carol al II-lea, ca nepot de fiu, ci și cesionar al drepturilor succesorale ale moștenitoarei Elenei Lupescu, drepturi din care face parte și cel de proprietate asupra suprafeței de 46,78 ha pădure. Totodată, s-a făcut trimitere și la Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei Snagov, publicat în Monitorul Oficial nr. 682 bis, Partea I, din 16.09.2002, în care, la poziția 308 din Anexa nr. 35, figurează și suprafața de 100.000 m.p. pădure, preluată după colectivizare. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 111 C.pr.civ.

Deși redactată de martorul Bădulescu, cererea de chemare în judecată a fost semnată, la solicitarea acestuia, de colaboratoarea sa, avocat Pavel (fostă Trandafirescu) Iulia Veronica, fiind depusă la Judecătoria Buftea, împreună cu împuternicirea avocațială și o serie de înscrisuri, în copie (contractul de mandat nr. 369 din 20.01.2003, contractul de vânzare-cumpărare a drepturilor succesorale autentificat sub nr. 1498 din 02.08.2001, certificatul de calitate de moștenitor nr. 8 din 21.10.2002, Jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 1722 din 11.07.1940, procesele verbale de instituire a sechestrului din 23.11.1940 și 25.08.1041, traducerea în limba română a testamentului numitei Elena Lupescu și a declarației privind deschiderea procesului de stabilire a taxei succesorale, ca urmare a decesului fostului rege în 09.04.1943, și a anexei la aceasta constând în darea de seamă asupra bunurilor supuse partajului, acte de stare civilă ale reclamantului), în data de 06.06.2003 (filele 1-32 vol. 26 d.u.p.). Acțiunea a fost înregistrată sub nr. 3387/2003, stabilindu-se prim termen de judecată în 26.06.2003.

Anterior acestei date, martorii Bădulescu Petre și Pavel (fostă Trandafirescu) Iulia Veronica s-au deplasat la Primăria Snagov, unde s-au întâlnit cu primarul Biriș Teodor și cu jurista instituției, aceștia confirmându-le că sunt de acord cu admiterea acțiunii, urmând ca cea din urmă să formuleze concluzii în acest sens în fața instanței, și că vor avea câștig de cauză (declarațiile martorilor Bădulescu Petre din 16.02.2018, Pavel Iulia Veronica din 14.03.2016 și 05.05.2017, Pavel Ioan din 18.04.2016 și 02.03.2018 – filele 320-322, 376-380, 450-453 vol. 7 d.u.p., filele 130-132 vol. 29 ds.i.fd., 159 vol. 11 ds.i.fd., 46-47 vol. 30 ds.i.fd.).

La termenul de judecată fixat, cei doi avocați, Bădulescu Petre și Pavel (fostă Trandafirescu) Iulia Veronica, s-au prezentat în fața instanței, primul solicitând strigarea cu prioritate a cauzei întrucât trebuie să asigure servicii de asistență juridică și într-un alt dosar. Președintele completului nu a dat curs acestei cereri, întrebând, totodată, de ce s-a formulat acțiune în constatare și nu în realizare, situație în care martorul Bădulescu a solicitat să se ia act de concluziile sale și să se admită acțiunea, după care a părăsit sala de ședință împreună cu colaboratoarea sa (declarațiile martorilor Bădulescu Petre din 16.02.2018 și 23.03.2016 și Pavel Iulia Veronica din 05.05.2017). De asemenea, la termen a fost prezentă și martora Corbei (fostă Mirea) Camelia, consilier juridic în cadrul Primăriei Snagov (fila vol. 26 d.u.p.). Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză.

Ulterior, când s-a făcut apelul în dosar, pentru reclamant a răspuns avocatul Pădureanu Ion, care a depus împuternicirea emisă în aceeași zi și adresa nr. 4002 din 13.03.2003 a Primăriei Snagov (filele 34-35 vol. 26 d.u.p.), acesta fiind angajat de mandatarul Gostin Marin cu o zi înainte de termen pe motiv că ceilalți apărători ai inculpatului Al României Paul Philippe nu se pot prezenta la data respectivă în instanță (declarația inculpatului Gostin Marin din 22.02.2019; depozițiile martorului Pădureanu Ion din 14.03.2016, 05.05.2017 și 28.09.2020 – filele 323-325 vol. 7 d.u.p., 167 vol. 11 ds.i.fd., 115-117 vol. 7 ds.ICCJ).

Cu ocazia dezbaterilor, astfel cum rezultă din declarațiile sale și din practicaua hotărârii pronunțate, martorul Pădureanu, deși cunoștea doar obiectul dosarului, fără a-l studia, a solicitat admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, și constatarea faptului că „reclamantul este îndreptățit să solicite retrocedarea suprafeței de teren”, în timp ce reprezentantul Primăriei Snagov a lăsat soluția la aprecierea instanței.

După circa 2-3 zile, martorul Bădulescu Petre a fost încunoștințat de Biriș Teodor că instanța a respins acțiunea în constatare, atât acesta, cât și martora Pavel (fostă Trandafirescu) Iulia Veronica aflând abia cu prilejul cercetărilor efectuate în prezenta cauză că, de fapt, cererea de chemare în judecată fusese admisă, dar și că, la termenul din 26.06.2003, după plecarea lor, s-a prezentat în ședința de judecată avocatul Pădureanu Ion, care a formulat concluzii pentru reclamant (declarațiile martorilor Bădulescu Petre și Pavel Iulia Veronica).

Prin sentința civilă nr. 1872 din 26.06.2003, pronunțată în dosarul nr. 3387/2003, Judecătoria Buftea a admis acţiunea formulată de reclamantul Hohenzollern Paul Philippe, prin mandatar Gostin Marin, şi a constatat că acesta este îndreptăţit să beneficieze de retrocedarea suprafeței de 10 ha pădure, situată în localitatea Snagov, zona „Fundul Sacului”.

În considerentele hotărârii, după ce a făcut referire la conținutul cererii de chemare în judecată și la înscrisurile depuse în susținerea acesteia, instanța a apreciat că acțiunea este întemeiată, motiv pentru care urmează a fi admisă, în baza art. 111 C.pr.pen. S-a arătat, în acest sens, doar faptul că „Soluția este motivată prin faptul că, reclamantul a făcut dovada calității de succesor în drepturi al Elenei Lupescu, soția regelui Carol al II-lea, care la rândul său a fost proprietarul suprafeței de pădure la care se face referire în acțiune.” (filele 40-41 vol. 26 d.u.p.). 

Sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin neapelare, iar, la data de 22.10.2003, a fost transmisă Consiliului Local al comunei Snagov de către Gostin Marin, în numele inculpatului Al României Paul Philippe, cu solicitarea de a fi pusă în executare, menționându-se că, în caz contrar, va fi promovată o acțiune în pretenții împotriva consilierilor și vor fi sesizate organele de urmărire penală (fila 20 vol. 15 d.u.p., fila 24 vol. 16 d.u.p.).

Totodată, în temeiul aceluiași contract de mandat, Gostin Marin a formulat, la data de 16.12.2003, o contestație împotriva „modului în care comisia locală Snagov a procedat la netransmiterea documentelor necesare validării pentru suprafața de 10 ha teren forestier” și a solicitat „stabilirea dreptului de proprietate, înscrierea în anexa 53 cu suprafața mai sus menționată ce a aparținut ascendenților mei”, cererea fiind înregistrată la Prefectura județului Ilfov sub nr. 19639 din 17.12.2003, însoțită de mai multe înscrisuri, în copie, și anume notificarea nr. 3976/12.03.2003, sentința civilă nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea și contractul de mandat autentificat sub nr. 369 din 20.01.2003 (filele 18 verso-23 vol. 15 d.u.p., filele 21-25, 171-179 vol. 16 d.u.p.).

Prin referatul nr. 30 din 14.01.2004 întocmit de martorii Țipluică Marian și Anghelescu Dragoș Emil, coordonator și, respectiv, consilier în cadrul colectivului de lucru de pe lângă Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, avându-se în vedere înscrisurile atașate contestației formulate de către inculpatul Al României Paul Philippe, prin mandatar, s-a propus înscrierea în anexa 53, comuna Snagov, a acestuia cu suprafața de 10 ha teren cu vegetație forestieră. Ca atare, prin hotărârea nr. 7 din 14.01.2004, Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor (din care făcea parte și Popa Caterina, în calitate de secretar general), invocând dispozițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 și art. 12 din Legea nr. 18/1991, a aprobat înscrierea în respectiva anexă a inculpatului cu suprafața de teren menționată, dispunând, totodată, comunicarea acesteia către instituțiile abilitate, printre care și Inspectoratul Silvic București și Direcția Silvică București, în vederea punerii ei în aplicare (filele 17-18 vol. 15 d.u.p., filele 19-20, 169-170 vol. 16 d.u.p.). Așa cum reiese din cuprinsul adresei nr. 4973 din 20.04.2016 emisă de Instituția Prefectului, Județul Ilfov, în arhiva acesteia nu a fost identificat procesul verbal al ședinței în care a fost adoptată hotărârea nr. 7 din 14.01.2004 și nici anexa 53 în original (fila 470 vol. 16 d.u.p.).

Prin adresa nr. 542 din 05.02.2004, înregistrată la Prefectura județului Ilfov sub nr. 2211 din aceeași dată, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică București, a solicitat Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor invalidarea hotărârii nr. 7 din 14.01.2004, susținând că aceasta contravine prevederilor Legii nr. 1/2000, modificată prin Legea nr. 400/2002 (fila 214 vol. 17 d.u.p., fila 513 vol. 30 d.u.p.).

Ulterior, în lipsa unui demers în acest sens al comisiei și având în vedere poziția fermă exprimată în mod repetat de Direcția teritorială de regim silvic și de vânătoare București, care s-a opus categoric punerii în aplicare a hotărârii nr. 7 din 14.01.2004 (înscrisuri filele 235-237 vol. 17 d.u.p., 506-511 vol. 30 d.u.p.), Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică București, în baza referatului nr. 4575 din 08.11.2004 (filele 212-213 vol. 17 d.u.p.), a solicitat, la data de 10.01.2005, pe calea unei acțiuni în instanță, anularea acesteia, arătând, în esență, în motivare că nu a fost formulată în termen o cerere scrisă pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier în temeiul Legii nr. 1/2000 și că notificarea depusă de inculpatul Al României Paul Philippe nu putea primi o rezolvare în baza Legii nr. 10/2001, întrucât bunul a cărei retrocedare s-a cerut nu intra sub incidența acesteia. La rândul său, Direcția teritorială de regim silvic și de vânătoare București a formulat cerere de intervenție accesorie în cauză, invocând argumente similare cu cele prezentate de reclamantă (filele 225-227 vol. 17 d.u.p.).  

Acțiunea promovată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică București, în contradictoriu cu pârâții Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și Paul Philippe de Hohenzollern, precum și cererea de intervenție accesorie au fost, însă, respinse, ca neîntemeiate, prin sentința civilă nr. 1496 din 16.05.2005 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 378/2005, rămasă definitivă prin decizia nr. 1075/A/12.05.2006 a Tribunalului București, Secția a III-a civilă, și irevocabilă prin decizia nr. 73/22.01.2007 a Curții de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie (filele 99-111 vol. 16 d.u.p., filele 107-114, 143-149 vol. 17 d.u.p.). În esență, instanțele au reținut că, prin sentința civilă definitivă nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea, s-a constatat dreptul la retrocedare al pârâtului Paul Philippe de Hohenzollern asupra unei suprafețe de teren forestier, „apreciindu-se, astfel, indirect că sunt îndeplinite toate cerințele legale – de formă și de fond – pentru a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000”, context în care faptul că această hotărâre „nu este executorie și nu obligă comisiile constituite în baza Legii nr. 18/1991 la reconstituirea dreptului de proprietate” a fost considerat ca fiind lipsit de relevanță. S-a arătat, astfel, că „autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive nu trebuie confundată cu opozabilitatea, în sens larg, a hotărârii față de terți ca o realitate incontestabilă, acest act jurisdicțional fiind totuși un element al ordinii juridice care nu poate fi ignorat”.

Anterior, însă, soluționării, în mod irevocabil, a cererii de chemare în judecată promovată de Romsilva, Direcția Silvică București, inculpatul Al României Paul Philippe, nemulțumit fiind de rezultatul acțiunilor întreprinse pentru retrocedarea efectivă a imobilului solicitat, neintrând, practic, în posesia acestuia, a revocat mandatul acordat lui Gostin Marin și a efectuat demersuri în vederea identificării unei persoane care, prin relațiile pe care le avea și conexiunile cu lumea politică, ar fi putut obține restituirea bunurilor al căror proprietar se pretindea inculpatul.

În contextul respectivelor demersuri, prin intermediul unei cunoștințe comune, acesta a cunoscut-o, în vara anului 2005, pe inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, persoană care corespundea profilului căutat, fiindu-i recomandată ca o femeie de afaceri de succes care, prin prisma contactelor „în domeniul justiției, avocați și în mediul de afaceri”, fiind, deopotrivă, conectată și la mediul politic, putea să îl ajute în obținerea bunurilor pretins confiscate de la regele Carol al II-lea (declarațiile martorilor Poenaru Liviu Traian din 28.04.2016, 07.07.2017 și 16.07.2020 – filele 547-554 vol. 7 d.u.p., 84-86 vol. 20 ds.i.fd., filele 4-7 vol. 7 ds.ÎCCJ; Rădulescu Cristache din 29.04.2016 – filele 561-564 vol. 7 d.u.p.; A României Lia Giorgia din 06.05.2015 – filele 167-176 vol. 5 d.u.p.; declarațiile inculpatului Al României Paul Philippe din 11.12.2015, 09.05.2016 și 11.01.2016 – filele 250-259, 268-276 vol. 3 d.u.p., 323-3271 vol. 5 d.u.p.).

Ca urmare, între cei doi au avut loc mai multe întrevederi în care Al României Paul Philippe i-a prezentat inculpatei situația imobilelor a căror retrocedare dorește să o obțină, la una dintre ele participând și martorul Dumitrescu Mircea, colaborator al celei din urmă, cu care intenționa să realizeze anumite proiecte imobiliare. Cu această ocazie, inculpatul le-a prezentat o listă cu respectivele bunuri, ce ar fi aparținut numitei Elena Lupescu, printre acestea aflându-se și terenul în suprafață de 46,78 ha situat în Snagov, cunoscut sub denumirea de „Fundul Sacului”. La finalul întâlnirii, cei trei au convenit să demareze demersurile necesare pentru revendicarea imobilelor, sens în care Al României Paul Philippe urma să pună la dispoziție documentele care atestau îndreptățirea sa la restituire, iar inculpata și martorul să inițieze procedurile pentru obținerea lor în proprietate (depozițiile martorului Dumitrescu Mircea din 04.03.2016 și 20.10.2017, declarația inculpatei Păvăloiu Nela din 25.01.2019 – filele 204-210 vol. 7 d.u.p., 170 vol. 24 ds.i.fd., 126-131 vol. 43 ds.i.fd.). În acest sens, inculpatul i-a dat martorului Dumitrescu Mircea o procură, autentificată sub nr. 2399 din 01.09.2005, prin care, „în calitate de dobânditor al drepturilor succesorale aparținând defunctei Elena Lupescu”, l-a împuternicit pe acesta să îl reprezinte la autoritățile competente, respectiv la primărie, prefectură, Arhivele Statului, A.N.C.P.I., D.I.T.L., Ministerul de Externe, Primăria Snagov ș.a., în vederea redobândirii pe cale administrativă a mai multor imobile, printre care și terenul în suprafață de 46 ha situat în comuna Snagov (filele 405-406 vol. 16 d.u.p.). 

În temeiul acestei procuri, martorul, după o prealabilă consultare cu Păvăloiu Nela, a redactat și a depus la Primăria Snagov, în numele inculpatului Al României Paul Philippe, cererea înregistrată sub nr. 11923 din 06.09.2005, prin care, făcând trimitere la notificarea anterioară nr. 3476 din 03.12.2003, ce viza doar suprafața de 10 ha, a solicitat, în conformitate cu Legea nr. 247/2005, restituirea în natură sau în echivalent a terenului de 46 ha din localitatea Ghermănești, comuna Snagov, fără, însă, să atașeze la aceasta vreun document (înscris – filele 79, 383 vol. 16 d.u.p., declarațiile martorului Dumitrescu Mircea din 04.03.2016 și 20.10.2017). Ulterior, în 11.10.2005, au fost depuse la Primăria Snagov și alte cereri de retrocedare a unor bunuri aflate pe raza respectivei localități (trimise, apoi, spre soluționare altei instituții), la care au fost atașate mai multe documente, conform opisului anexat lor, printre acestea aflându-se și copia Monitorului Oficial nr. 121 din 27 mai 1948, în care a fost publicat Decretul nr. 38/1948 pentru intrarea în proprietatea Statului a bunurilor fostului rege Mihai I și a membrilor fostei familii regale, bunuri între care nu se regăsește și suprafața de 46,78 ha teren situat în Pădurea Snagov (filele 324-326, 338-339, 340-343, 354- 382 vol. 16 d.u.p.).

În concretizarea celor stabilite anterior, la data de 30.10.2005, s-a perfectat între societatea inculpatei, S.C. Ilko Star S.R.L., reprezentată de aceasta, și Al României Paul Philippe un „contract de mandat și asistență de specialitate” având ca obiect: asistența în procedurile de restituire a bunurilor imobile care au aparținut membrilor familiei regale, autori al mandantului; consultanță „pentru o prezentare reală și cu elemente de veridicitate a mandantului” în relațiile cu terțe persoane, cu autoritățile statului și în negocierile cu reprezentanții familiei fostului rege Mihai I; identificarea unor eventuali cumpărători ai imobilelor restituite în proprietatea mandantului  și negocierea cu terțe persoane a unor eventuale contracte de vânzare – cumpărare; reprezentarea în fața autorităților administrative sau judiciare, inclusiv pentru a primi, în numele mandantului, titlurile de proprietate și orice alte înscrisuri ce au legătură cu contractul. În schimbul realizării acestor activități de către S.C. Ilko Star S.R.L., prin intermediul inculpatei, Al României Paul Philippe se obliga să plătească mandatarului un echivalent bănesc într-un procent variabil din suma obținută în urma vânzării imobilelor sau cota parte în natură din acestea, precizate în lista anexă la contract (filele 27-28 vol. 70 d.u.p.). Convenția a fost semnată la sediul cabinetului avocațial al martorului Leți Octavian, cu care, dată fiind lipsa de expertiză și experiență în domeniu a inculpatei Păvăloiu Nela, au fost încheiate contracte de asistență juridică în vederea reprezentării mandantului în dosarele aflate pe rolul instanțelor judecătorești, pentru celelalte demersuri convenite de părți la data de 30.10.2005 fiind cooptată de către acuzată martora Cuniță Mihaela, consilier juridic (declarațiile martorilor Leți Octavian din 05.01.2016 și 24.03.2017, menținute în 26.06.2020 – filele 186-193 vol. 6 d.u.p., 130-132 vol. 9 ds.i.fd., 180-183 vol. 6 ds.ÎCCJ; Cuniță Mihaela din 20.04.2016 și 05.05.2017 – filele 476-482 vol. 7 d.u.p., 168-169 vol. 11 ds.i.fd.; A României Lia Giorgia din 06.05.2015 – filele 167-176 vol. 5 d.u.p.; declarația inculpatei Păvăloiu Nela din 25.01.2019). 

A doua zi, în 01.11.2005, martorul Dumitrescu Mircea, după ce s-a consultat din nou cu numita Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, a mai depus la Primăria Snagov, în calitate de împuternicit al inculpatului Al României Paul Philippe, o cerere, înregistrată sub nr. 15056, prin care, fără a invoca vreun temei de drept, „revine la notificarea privind proprietatea din zona Fundul Sacului în suprafață de 47 ha”, anexând procesul verbal nr. 021486 al ședinței consiliului comunal general al municipiului București din 22.07.1932 (filele 346-350 vol.16 d.u.p., declarațiile martorului Dumitrescu Mircea din 04.03.2016 și 20.10.2017). Ulterior, fără vreo implicare a martorului, au fost depuse la dosar, în copie, de către inculpata Păvăloiu Nela și alte înscrisuri, în mare parte acte de stare civilă sau care priveau succesiunea după Elena Lupescu, fără a fi, însă, atașate documente referitoare la calitatea solicitantului de moștenitor al regelui Carol al II-lea, la dreptul de proprietate al celui din urmă asupra terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov și la deposedarea sa abuzivă de către Statul Român prin Decretul nr. 38/1948. Totodată, împreună cu aceste înscrisuri, a fost depus un „memoriu” al inculpatului Al României Paul Philippe, întocmit prin mandatar S.C. Ilko Star S.R.L., reprezentată de Păvăloiu Nela, în cuprinsul căruia se justifică calitatea lui de persoană îndreptățită la retrocedare prin prisma dreptului de proprietate ce a aparținut regelui Carol al II-lea, descendența după acesta a tatălui său, Carol Mircea Grigore, precum și dreptul celui din urmă la moștenire fiind recunoscute prin hotărârea definitivă și executorie a Tribunalului din Lisabona din 06.02.1955. Referitor la suprafața de teren revendicată, s-a menționat, în esență, că aceasta a intrat în proprietatea regelui Carol al II-lea prin procesul verbal nr. 21486/4932/1932 al Primăriei Municipiului București, fiind, ulterior, trecută în proprietatea Statului Român la data de 06.03.1945, ca efect al aplicării art. II din Decretul nr. 38/27.05.1948 (filele 414-419 vol. 16 d.u.p.). 

Contractul de mandat și asistență de specialitate a fost încheiat de părți și în formă autentică la data de 13.01.2006 (filele 5-12, 29-36 vol. 70 d.u.p.), având, în esență, același conținut, iar, în plus, prevăzându-se expres durata de valabilitate a acestuia (perioada 01.01-31.12.2006, cu posibilitatea prelungirii până la soluționarea definitivă a cererilor de restituire imobiliară aflate în curs de rezolvare în procedura administrativă sau judiciară) și caracterul lui oneros, în sensul că mandantul se obligă să plătească mandatarului pentru fiecare din acțiunile care fac obiectul contractului întreprinse cu privire la bunurile indicate în lista anexă la convenție, dar mai ales pentru fiecare restituire imobiliară pentru care se obține titlul de proprietate, un echivalent bănesc în cuantum de 30% din prețul de vânzare a imobilului respectiv la data încheierii actului autentic de vânzare-cumpărare (atunci când restituirea se face în natură) sau din valoarea echivalentului bănesc acordat sub formă de acțiuni la Fondul Proprietatea, în temeiul Legii nr. 247/2005 (atunci când restituirea în natură nu mai este posibilă). Totodată, se menționa expres obligația mandatarului ca, în realizarea obiectului contractului, să angajeze un cabinet de avocatură, la alegerea sa, pentru îndeplinirea activităților de asistență și reprezentare juridică, precum și experți pentru evaluări imobiliare sau topo-cadastrale ori, după caz, în alte domenii, dar și de a căuta, identifica și obține „toate actele pe care nu le deține mandantul și care sunt necesare atingerii obiectului contractului”.

Încheierea convenției autentificată sub nr. 5 din 13.01.2006 a fost urmată de perfectarea de către părți a unor antecontracte de vânzare-cumpărare pentru bunurile ce se urmărea a fi retrocedate, printre acestea aflându-se și terenul forestier de 46,78 ha, situat în Pădurea Snagov, cunoscut sub denumirea „Fundul Sacului”, din care inculpatul Al României Paul Philippe și-a asumat obligația de a vinde promitentei cumpărătoare S.C. Ilko Star S.R.L., la obținerea titlului de proprietate, suprafața de 0,40 ha, prețul fiind reprezentat de echivalentul în natură al drepturilor contractuale cuvenite celei din urmă în baza contractului din 13.01.2006, evaluate de comun acord la suma de 1000 de euro (filele 44-47 vol. 70 d.u.p.).

În condițiile în care inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela a perfectat cu Al României Paul Philippe convenția de mandat și asistență de specialitate nr. 5 din 13.01.2006, dar și antecontractele de vânzare-cumpărare ulterioare, intuind, astfel, posibilitatea obținerii bunurilor prin prisma legăturilor sale cu factorii de decizie de la nivelul județului Ilfov (primarul comunei Snagov, Mușat Adrian, și prefectul județului Ilfov, Jecu Nicolae) și, implicit, procurarea unui folos patrimonial, aceasta a încetat colaborarea cu numitul Dumitrescu Mircea, nemulțumită fiind și de faptul că martorul, în timpul unei întâlniri cu Al României Paul Philippe, la care au participat și jurista S.C. Ilko Star S.R.L., Cuniță Mihalea, și avocatul Leți Octavian, afirmase că o serie de imobile, printre care și Ferma Regală Băneasa, nu vor putea fi redobândite pe cale administrativă, ci doar prin intermediul unor acțiuni în revendicare adresate instanței. Această atitudine a inculpatei, dar și faptul că nu i-a fost prezentat niciun document din care să reiasă că Al României Paul Philippe este îndreptățit la restituirea imobilelor, l-au determinat pe martorul Dumitrescu Mircea să se retragă din afacere (declarațiile martorului Dumitrescu Mircea din 04.03.2016 și 20.10.2017, declarația inculpatei Păvăloiu Nela din 25.01.2019). 

După renunțarea la serviciile martorului, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela s-a ocupat personal de efectuarea demersurilor în vederea admiterii cererii de retrocedare a terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov și restituirii efective a acestuia, sens în care a apelat la martorul Rădulescu Cristache, la data respectivă senator și președinte al organizației județene Ilfov a unui partid politic, cu care se afla în relații de prietenie și care făcea parte din aceeași formațiune politică cu inculpații Mușat Apostol, primar al comunei Snagov și președinte al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, și Jecu Nicolae, prefect al județului Ilfov și președinte al Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cărora a recomandat-o (declarațiile martorilor Rădulescu Cristache din 29.04.2016, menținută în 25.05.2018 – filele 561-564 vol. 7 d.u.p. și 4 vol. 33 ds.i.fd.; Capanu George din 26.02.2016, 20.10.2017 și 26.06.2020 – filele 186-190 vol. 7 d.u.p., 171-172 vol. 24 ds.i.fd., 209-211 vol. 6 ds.ÎCCJ; declarațiile inculpaților Mușat Apostol din 02.03.2016, 06.05.2016 și 22.02.2019 – filele 53-563 vol. 4 d.u.p., 2-6 vol. 48 ds.i.fd.; Dima Niculae din 02.03.2016 și 24.02.2017 – filele 63-66 vol. 4 d.u.p., 38-40 vol. 7 ds.i.fd.; Păvăloiu Nela din 03.03.2016 și 25.01.2019 – filele 4-13 vol. 4 d.u.p., 126-131 vol. 43 ds.i.fd.).

În acest context, cu toate că, prin adresa nr. 15056 din 14.12.2005, inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae (secretarul Comisiei locale Snagov) au transmis mandatarului de la acea dată al inculpatului Al României Paul Philippe necesitatea depunerii actului/legii prin care regele Carol al II-lea a primit cu titlu de donație Pădurea Snagov, apreciind că se impune trimiterea acestui document pentru soluționarea cererilor înregistrate sub nr. 11923/06.09.2005 și nr. 15056/01.11.2005, conform art. 9 alin. 4 și 5 din Legea nr. 18/1991 și art. 6 din Legea nr. 1/2000 (filele 81, 344 vol. 16 d.u.p.), iar, la rândul său, Direcția Silvică București, Ocolul Silvic Snagov, a comunicat, prin adresa nr. 871/23.02.2006 (semnată de martorul Berceanu Daniel Marian), înregistrată la Primăria Snagov sub nr. 3113/24.02.2006, că cererea de retrocedare nu îndeplinește condițiile legale, nefăcându-se dovada titlului de proprietate al regelui Carol al II-lea și a deposedării sale abuzive de către Statul Român (fila 336 vol. 16 d.u.p.), înscrisuri care, însă, nu au fost înaintate la dosarul administrativ de către inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, totuși, în data de 09.03.2006, s-a întocmit procesul verbal al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, înregistrat sub nr. 3719 din 10.03.2006, prin care s-a constatat, conform art. 9 alin. 4 și 5 din Legea nr. 18/1991, că persoana solicitantă îndeplinește condițiile pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha, aprobându-se anexa 37 și dispunându-se înaintarea ei pentru validare comisiei județene (fila 31 vol. 16 d.u.p.).

Așadar, deși inițial consideraseră că documentele depuse în susținerea cererilor de retrocedare formulate de Al României Paul Philippe nu dovedesc dreptul de proprietate al autorului acestuia asupra terenului revendicat, punct de vedere exprimat atât în scris, cât și verbal, cu ocazia discuțiilor purtate cu cei doi, și de șeful Ocolului Silvic Snagov, martorul Berceanu Daniel, inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae, după aproximativ trei luni și fără ca inculpatul Al României Paul Philippe să se conformeze, între timp, solicitării făcute chiar de ei prin adresa nr. 15056/14.12.2005, au revenit, fără o justificare valabilă, asupra poziției anterioare și, împreună cu alți patru membri ai comisiei locale, au constatat existența dreptului la retrocedare pentru întreaga suprafață de 46,78 ha teren, cu toate că, la dosar, existau dovezi cu privire la restituirea în anul 2004 a unei părți din imobil (10 ha), semnând, în acest sens, atât procesul verbal din 09.03.2006, cât și anexa 37 (referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra respectivei suprafețe de teren forestier situat în Snagov pe numele solicitantului Al României Paul Philippe, în calitate de moștenitor al regelui Carol al II-lea), înregistrată sub nr. 3721 din 10.03.2006 (depozițiile martorilor Berceanu Daniel din 21.02.2015 și 20.10.2017 – filele 23-28 vol. 7 d.u.p., 174-178 vol. 24 ds.i.fd.; Cucu Petru Ionuț din 26.02.2016, menținută în 20.10.2017 și 26.06.2020 – filele 86-92 vol. 7 d.u.p., 163-167 vol. 24 ds.i.fd., 205-208 vol. 6 ds.ÎCCJ; Capanu George din 26.02.2016, 20.10.2017 și 26.06.2020; declarația inculpatului Mușat Apostol din 02.03.2016, menținută în 06.05.2016 și 22.02.2019).

Chiar dacă făcea parte din Comisia locală Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, martorul Berceanu Daniel Marian nu a fost invitat să participe la ședința acesteia în care s-au luat în discuție cererile formulate de Al României Paul Philippe, motiv pentru care nu a iscălit procesul verbal din data de 09.03.2006, semnând, la insistențele inculpatului Dima Niculae, doar anexa 37 (filele 3, 36 vol. 15 d.u.p.; 33, 133 vol. 16 d.u.p.; declarațiile martorului Berceanu Daniel din 21.02.2015 și 20.10.2017; declarația inculpatului Dima Niculae din 24.02.2017), însă cu obiecțiuni, în sensul că „nu prezintă actul de proprietate (legea); nu prezintă dovada deposedării de către statul român (în Decretul nr. 38 din M.O. nr. 121/27.05.1948, precum și Partea 1B din M.O. nr. 140/19.06.1948 nu este evidențiată suprafața solicitată)”.

Cu adresa nr. 3765 din 10.03.2006 a Primăriei Snagov, anexa 37 cu nr. 3721/10.03.2006, împreună cu procesul verbal din 09.03.2006, înregistrat sub nr. 3719/10.03.2006, și cu documentele care au stat la baza emiterii acestora au fost înaintate, spre verificare și validare, Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, fiind înregistrate la Prefectura Ilfov sub nr. 5460 din 15.03.2006 (fila 32 vol. 16 d.u.p.).

Totodată, la 20.04.2006, cu adresa nr. 5749, au mai fost transmise, în completare, înscrisuri depuse ulterior datei de 10.03.2006 de reprezentantul convențional al inculpatului Al României Paul Philippe, fără a fi individualizate (53 file), acestea primind la Prefectura Ilfov nr. 8810 din 26.04.2006 (fila 29 vol. 16 d.u.p.).

Având în vedere modul favorabil de rezolvare a cererilor de retrocedare de către Comisia locală Snagov, inculpații Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și Al României Paul Philippe au convenit, la data de 26.04.2006, să modifice parțial clauzele contractului de mandat și asistență de specialitate autentificat sub nr. 5 din 13.01.2006, stabilind, printre altele, că, la valoarea comisionului prevăzut inițial pentru terenul forestier în suprafață de 46,78 ha din comuna Snagov, se adaugă procentul de 3% (fila 56 vol. 70).

Conform ordinului nr. 630 din 09.06.2006 al prefectului județului Ilfov, Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor era formată din: președinte Jecu Nicolae – prefectul județului Ilfov, Delcea Valentin – subprefect al aceluiași județ; secretar Popa Caterina – subprefect; și membrii Olteanu Gheorghe – director Direcția verificarea legalității actelor normative și contencios administrativ, Ghiba Ruxandra – director Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov, Soare Ion – director general Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Ilfov, Zoltan Nagy Bege – șef birou, reprezentant al Agenției Domeniilor Statului, Reprezentanța teritorială Ilfov, Ioanovici Elie Nicolae – director Administrația Națională de Îmbunătățiri Funciare, Sucursala Olt-Argeș, Cismaru Nicolae – vicepreședinte Consiliul județean Ilfov, Băncilă Florian – inspector șef, Inspectoratul teritorial de regim silvic și de vânătoare București, Capanu George – director Direcția Silvică București, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Papuc Leonard Florian – Asociația proprietarilor de păduri din România, Grecu Sebastian – Asociația administratorilor de păduri din România și Burlacu Victor – SNTR Propact (filele 248-249 vol. 16 d.u.p.). Aceeași componență a comisiei a fost menținută, în mare parte, și ulterior, prin Ordinele prefectului nr. 295 din 05.03.2007 și nr. 898 din 06.07.2007, doar Zoltan Bege Nagy și Băncilă Florian fiind înlocuiți cu Miloiu Claudiu și, respectiv, cu Marinescu Badea (filele 244-247 vol. 16 d.u.p.).

Pe lângă Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor funcționa un colectiv de lucru care, în perioada mai 2006-ianuarie 2008 a fost constituit, conform Ordinului prefectului Ilfov nr. 525/2006, din Țipluică Marian, Bădescu Petre Toma, Anghelescu Dragoș Emil, Goni Viorica (consilieri Prefectura Ilfov), Voicu Cristian, Nae Ionel (consilieri juridici Prefectura Ilfov), Spirea Lucia Maria (consilier juridic Consiliul Județean Ilfov), Bondoc Ștefan (referent O.C.P.I.), Cucu Ionuț (inginer Direcția Silvică București), Vasile Ion (inginer I.T.R.S.V.) și Răceanu Victor (manager A.N.Î.F., Unitatea de administrare Ilfov) – filele 241-243 vol. 16 d.u.p.

În ceea ce privește procedura concretă de lucru, se reține că lucrările de competența comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate, înregistrate la Prefectura Ilfov, erau repartizate de prefect sau persoana desemnată să îl înlocuiască șefului colectivului de lucru, Țipluică Marian, care, la rândul său, le dădea în lucru inspectorului căruia îi era arondată localitatea în care era situat terenul. Acesta analiza cererea și documentația aferentă și, pe baza lor, întocmea un referat în cuprinsul căruia insera și propunerea cu privire la modul de soluționare a lucrării, referat care, apoi, era discutat cu șeful colectivului de lucru și aprobat de acesta. În cazul în care lucrarea privea un teren forestier și existau obiecțiuni cu privire la retrocedarea lui, la referat se atașa atât propunerea comisiei locale, cât și anexa 37 cu respectivele observații. Ulterior, dosarul era introdus pe ordinea de zi a comisiei, iar, în preziua ședinței, aspecte privind obiectul cererilor/ propunerilor aflate pe rol, înscrisurile pe care se întemeiau și modul preconizat de soluționare a acestora se discutau de martorul Țipluică Marian cu inculpații Popa Caterina, Jecu Nicolae, cu Olteanu Gheorghe, după caz, și, mai rar, cu Delcea Valentin. La lucrările ședințelor comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate participau, de regulă, și membri ai colectivului de lucru, iar inspectorul care întocmise referatul sau martorul Țipluică prezentau conținutul acestuia și propunerea de soluție făcută, care erau puse în discuția membrilor comisiei (declarațiile martorilor Țipluică Marian din 17.03.2016, 11.04.2016, 19.01.2018 și 26.06.2020; Spirea Lucia Maria din 06.04.2016, 16.03.2018 și 26.06.2020; Goni Viorica din 07.04.2016, 02.02.2018 și 16.07.2020; Anghelescu Dragoș Emil din 17.03.2016 și 19.01.2018; Nae Ionel Florin din 17.03.2016 și 16.02.2018 – filele 338-360, 396-400, 406-409 vol. 7 d.u.p., 39-45 vol. 28 ds.i.fd., 145 vol. 30 ds.i.fd., 7-8, 133-134 vol. 29 ds.i.fd., 198-204 vol. 6 ds.ÎCCJ, 1-2 vol. 7 ds.ÎCCJ; declarațiile inculpaților Popa Caterina din 02.03.2016 și 22.02.2019; Jecu Nicolae din 21.04.2017; Delcea Valentin din 12.04.2016 și 22.02.2019; Olteanu Gheorghe din 04.03.2016, 22.03.2016 și 16.11.2008 – filele 110-114, 132-136, 140-144, 176-182 vol. 4 d.u.p., 75-79 vol. 44 ds.i.fd., 38-41 vol. 11 ds.i.fd., 56-57 vol. 41 ds.i.fd.).

Cu toate că, potrivit art. 6 lit. c) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, aprobat prin H.G. nr. 890/2005, membrii comisiilor județene erau cei care trebuiau să analizeze propunerile trimise de comisiile comunale, orășenești sau municipale privind modul de respectare a dispozițiilor legale în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate, în fapt, aceștia nu verificau și nu studiau efectiv actele dosarului decât în situații excepționale, când se ridicau probleme în legătură cu cererea analizată, astfel încât, de regulă, concluzia la care ajungeau inculpații Popa Caterina și Jecu Nicolae înainte de ședință, cu prilejul discutării lucrărilor, era însușită și de ceilalți membri, nefiind cazuri în care votul exprimat de prefect să difere de decizia adoptată, în final, de comisie (depozițiile martorilor Anghelescu Dragoș Emil din 17.03.2016 și 19.01.2018; Ghiba Ruxandra din 04.03.2016, menținută în 13.04.2018 – filele 246-250 vol. 5 d.u.p., 121-122 vol. 31 ds.i.fd.; Nagy Bege Zoltan din 07.03.2016, menținută în 11.05.2018 – filele 254-257 vol. 5 d.u.p., 115-116 vol. 32 ds.i.fd.; Goni Viorica din 07.04.2016, menținută în 02.02.2018 și 16.07.2020; declarațiile inculpaților Delcea Valentin din 12.04.2016 și 22.09.2019; Olteanu Gheorghe din 04.03.2016; Jecu Nicolae din 02.03.2016, menținută în 21.04.2017 – filele 80-83 vol. 4 d.u.p., 38-41 vol. 11 ds.i.fd.).

După înregistrarea, la Instituția Prefectului Ilfov, pentru verificare și validare de către comisia județeană, a anexei 37 cu nr. 3721/10.03.2006 și a procesului verbal din 09.03.2006, înregistrat sub nr. 3719/10.03.2006, ambele ale Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, sub pretextul depunerii unor înscrisuri suplimentare și a lămuririi unor aspecte în legătură cu cererile de retrocedare a terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov (deși nu i se solicitaseră astfel de documente sau precizări), s-a deplasat la sediul Prefecturii Ilfov, unde, profitând de relația sa de amiciție cu senatorul Rădulescu Cristache, ce făcea parte din aceeași coaliție politică cu inculpatul Jecu Nicolae, pe care îl vizita adesea la locul de muncă, s-a prezentat la biroul celui din urmă, recomandându-se ca venind din partea primului, la îndemnul căruia ar fi întocmit „memoriul” pe care dorește să îl depună. Cu această ocazie, au fost convocați și inculpații Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, precum și martorul Țipluică Marian, discutând toți cinci pe marginea documentelor prezentate cu acel prilej de Păvăloiu Nela, deși nu exista o obligație legală în acest sens, cu atât mai mult cu cât acuzata nu venise în audiență la prefect, ci la recomandarea martorului Rădulescu și nu depusese înscrisuri noi, care să nu se fi regăsit deja la dosar (declarațiile inculpaților Păvăloiu Nela din 03.03.2016 și 25.01.2019; Popa Caterina din 02.03.2016 și 09.05.2016; Jecu Nicolae din 02.03.2016 și 21.04.2017; declarațiile martorilor Țipluică Marian din 17.03.2016, 11.04.2016 și 26.06.2020; Rădulescu Cristache din 29.04.2016, menținută în 25.05.2018; Cuniță Mihaela din 20.04.2016 și 05.05.2017 – filele 476-482 vol. 7 d.u.p., 168-169 vol. 11 ds.i.fd.).

În ceea ce îl privește pe martorul Rădulescu Cristache, acesta era o persoană cunoscută la nivelul Prefecturii Ilfov, vizitându-i adesea la locul de muncă pe inculpații Jecu Nicolae și Delcea Valentin, prin prisma faptului că erau membri ai unor partide ce compuneau coaliția politică aflată la guvernare, martorul fiind, totodată, președintele filialei Ilfov a uneia dintre respectivele formațiuni, poziție în raport cu care avea puterea de a influența numirea unor persoane în funcțiile de prefect și subprefect al județului Ilfov (declarațiile inculpaților Popa Caterina din 02.03.2016, menținută în 09.05.2016 și 22.02.2019; Olteanu Gheorghe din 04.03.2016, menținută în 22.03.2016; Delcea Valentin din 12.04.2016, menținută în 22.02.2019; depozițiile martorilor Țipluică Marian din 17.03.2016, menținută în 26.06.2020; Anghelescu Dragoș Emil din 17.03.2016, menținută în 19.01.2018; Cismaru Niculae din 21.03.2016).

La data de 19.06.2006, a fost înregistrat la Prefectura Ilfov, sub nr. 12693/1030, un memoriu semnat de inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, în calitate de reprezentant legal al S.C. Ilko Star S.R.L., mandatară a inculpatului Al României Paul Philippe, prin care s-a arătat, în esență, că, deși terenul forestier a cărui restituire se solicită nu este cuprins în Dispoziția nr. 905 din 19 iunie 1948, chiar aceasta prevedea, în art. 4, că lista bunurilor mobile și imobile naționalizate publicată în Monitorul Oficial nu este completă, fiind complinită cu alte acte ulterioare. În plus, s-a învederat că litigiul dintre Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică București, pe de o parte, și Primăria Snagov și inculpat, pe de altă parte, s-a soluționat prin decizia civilă nr. 1075/A din 12.05.2006 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a III-a civilă, hotărârea fiind definitivă și executorie (filele 83-84 vol. 16 d.u.p.).

Totodată, la 05.07.2006, a fost depus de inculpată, prin adresa nr. 125/05.07.2006, înregistrată sub același nr. 12693/1030, „încă un set de acte (…) pentru a completa eventualele lipsuri din dosarul înaintat de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a Primăriei Snagov …”, între care, însă, nu se regăseau, nici de această dată, documente referitoare la calitatea solicitantului de moștenitor al regelui Carol al II-lea, la dreptul de proprietate al celui din urmă asupra terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov și la deposedarea sa abuzivă de către Statul Român prin Decretul nr. 38/1948. Deopotrivă, a fost atașat încă o dată „memoriul” inculpatului Al României Paul Philippe, întocmit prin mandatar S.C. Ilko Star S.R.L., reprezentată de Păvăloiu Nela, în cuprinsul căruia se justifică calitatea lui de persoană îndreptățită la retrocedare prin prisma dreptului de proprietate ce a aparținut regelui Carol al II-lea, descendența după acesta a tatălui său, Carol Mircea Grigore, precum și dreptul celui din urmă la moștenire fiind recunoscute prin hotărârea definitivă și executorie a Tribunalului din Lisabona din 06.02.1955. Referitor la suprafața de teren revendicată, s-a menționat, în esență, că aceasta a intrat în proprietatea regelui Carol al II-lea prin procesul verbal nr. 21486/4932/1932 al Primăriei Municipiului București, fiind, ulterior, trecută în proprietatea Statului Român la data de 06.03.1945, ca efect al aplicării art. II din Decretul nr. 38/27.05.1948. De această dată, la memoriul formulat a fost anexat, în copie, și contractul de mandat și asistență de specialitate autentificat sub nr. 5 din 13.01.2006, încheiat între inculpat și S.C. Ilko Star S.R.L., prin reprezentant Păvăloiu Nela (filele 85-96 vol. 16 d.u.p.).

Conform procedurii de lucru existentă la nivelul Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, astfel cum a fost anterior prezentată, lucrarea transmisă de Comisia locală Snagov cu adresa nr. 3765/10.03.2006, înregistrată la Prefectura Ilfov sub nr. 5460/15.03.2006, a fost repartizată de martorul Țipluică Marian, șeful colectivului lucru, inspectorului Bădescu Petre Toma, căruia îi era arondată localitatea Snagov, acesta propunând, prin referatul întocmit, nedatat și care nu poartă niciun număr, „validarea anexei nr. 37, poziția 1, autor Carol II al României, solicitant – Paul Philippe al României cu suprafața de 46,78 ha” (fila 267 vol. 16 d.u.p.).

Referatul a fost aprobat de martorul Țipluică Marian și, după discuțiile prealabile cu inculpații Popa Caterina și Jecu Nicolae, lucrarea a fost introdusă pe ordinea de zi a ședinței Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din data de 07.07.2006 (declarațiile inculpaților Popa Caterina din 02.03.2016, menținută în 22.02.2019; Olteanu Gheorghe din 16.11.2018; Jecu Nicolae din 21.04.2017; declarațiile martorului Țipluică Marian din 17.03.2016 și 19.01.2018).

La momentul luării în discuție a lucrării referitoare la validarea anexei 37 privind restituirea suprafeței de 46,78 ha teren forestier situat în Snagov, înregistrată pe rolul comisiei, în ședința din 07.07.2006, la poziția 30, s-a învederat, cu titlu preliminar, că, de fapt, Paul Philippe al României o moștenește pe Elena Lupescu, însă cel deposedat este Carol al II-lea, că Pădurea Snagov se afla sub sechestru la plecarea acestuia din țară, că tatăl solicitantului, Mircea Grigore, trăia (probabil la apariția Legii nr. 247/2005), dar și că Direcția Silvică are un punct de vedere separat.

Ulterior, cu prilejul dezbaterilor purtate în comisie, s-a invocat, ca aspect ce nu este lămurit, modalitatea în care terenul revendicat a revenit în proprietatea Statului Român, dat fiind că nu figurează în Monitorul Oficial din 1948 (inculpații Olteanu și Popa), reprezentantul Direcției Silvice București, care a depus și un punct de vedere scris din partea instituției (adresa nr. 2782/04.07.2006 semnată de directorul Capanu George, înregistrată la Prefectura Ilfov sub nr. 13683/04.07.2006, fila 408 vol. 30 d.u.p.), opinând că nu există nicio dovadă că acesta a fost naționalizat de la regele Carol al II-lea. În plus, s-a ridicat problema existenței pe rolul instanțelor judecătorești a acțiunii civile prin care Romsilva a solicitat anularea dispoziției de retrocedare a suprafeței de 10 ha din același teren, propunându-se amânarea adoptării unei decizii până la soluționarea definitivă a dosarului, în condițiile în care ambele demersuri privesc același imobil și nu se pot da rezolvări diferite (inculpatul Olteanu).

Trecând, însă, peste toate aceste chestiuni care, deși fuseseră invocate, nu au fost verificate și clarificate prin analizarea, în concret, a actelor depuse la dosar, inculpatul Jecu Nicolae, care prezida ședința, a supus la vot propunerea ce forma obiectul sesizării, context în care comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, formată, alături de președinte, din Delcea Valentin, Popa Caterina, Olteanu Gheorghe, Ghiba Ruxandra, Zoltan Bege Nagy, Petrișor Teodor (în locul lui Ioanovici Elie Nicolae), Cismaru Nicolae, Cucu Petru Ionuț (în locul lui Capanu George), Băncilă Florian și Burlacu Victor, a hotărât, în majoritate, validarea anexei 37, înregistrată la Primăria comunei Snagov sub nr. 3721/10.03.2006, referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier în suprafață de 46,78 ha situat în Snagov pe numele solicitantului Al României Paul Philippe, în calitate de moștenitor al regelui Carol al II-lea. Singurul care s-a opus validării, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru retrocedare întrucât nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului solicitantului și nici a deposedării abuzive a acestuia de către Statul Român, a fost reprezentantul Direcției Silvice București, martorul Cucu Petru Ionuț (înscrisuri filele 189-192 vol. 16 d.u.p.; raportul de expertiză criminalistică nr. 100 din 07.08.2017 întocmit de Laboratorul interjudețean de expertize criminalistice Brașov – filele 141-150 vol. 21 ds.i.fd.; declarațiile inculpaților Jecu Nicolae din 06.04.2016 și 21.04.2017; Delcea Valentin din 12.04.2016 și 22.02.2019; depozițiile martorilor Ghiba Ruxandra din 04.03.2016 și 13.04.2018; Cucu Petru Ionuț din 26.02.2016, 20.10.2017 și 26.06.2020; Capanu George din 26.02.2016, 20.10.2017 și 26.06.2020). 

Așadar, deși anexa 37 ce se solicita a fi validată fusese semnată cu obiecțiuni de către reprezentantul Ocolului Silvic Snagov, martorul Berceanu Daniel Marian, iar, din partea Direcției Silvice București exista aceeași poziție fermă de opunere la retrocedare, pentru motivele expuse, atât în scris, cât și verbal, de martorul Cucu Ionuț, Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a procedat, totuși, la admiterea cererii și confirmarea deciziei adoptate de Comisia locală Snagov, în condițiile în care o parte însemnată dintre membrii prezenți la ședință nu studiaseră efectiv actele dosarului, iar practica comisiei în cazuri identice, când existau astfel de observații din partea instituției ce administra fondul forestier național, era aceea de a respinge propunerea de validare (declarațiile inculpaților Delcea Valentin din 22.02.2019; Olteanu Gheorghe din 04.03.2016 și 16.11.2018; Jecu Nicolae din 21.04.2017; declarațiile martorilor Ghiba Ruxandra din 04.03.2016 și 13.04.2018; Nagy Bege Zoltan din 07.03.2016 și 11.05.2018; Băncilă Florian din 17.03.2016 și 11.05.2018; Anghelescu Dragoș Emil din 17.03.2016 și 19.01.2018; Goni Viorica din 07.04.2016 și 16.07.2020; Țipluică Marian din 17.03.2016, 11.04.2016, 19.01.2018 și 26.06.2020).

Ca urmare a votului exprimat în ședința din 07.07.2006, a fost emisă hotărârea nr. 1156 din aceeași dată a Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin care, în temeiul art. 12 alin. 2 și art. 51 din Legea nr. 18/1991, s-a validat anexa 37, poziția 1, autor Carol al II-lea al României, moștenitor ASR prințul Al României Paul Phillipe, cu suprafața de 46,78 ha, teren cu vegetație forestieră, dispunându-se, totodată, comunicarea acesteia către Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară Ilfov și către Comisia comunală Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate, în vederea punerii ei în aplicare. Hotărârea a fost semnată de inculpatul Delcea Valentin, pentru prefectul Jecu Nicolae, și de secretarul comisiei, inculpata Popa Caterina (filele 205 vol. 15 d.u.p., 27 vol. 16 d.u.p.).

Ulterior emiterii hotărârii de validare, au fost întreprinse demersuri în vederea punerii efective în posesia terenului retrocedat, sens în care inculpatul Al României Paul Phillipe a notificat, la data de 18.10.2006, Primăria Snagov solicitând urgentarea acestei proceduri și eliberarea titlului de proprietate (filele 277 vol.15 d.u.p., 318 vol.16 d.u.p.). Deopotrivă, în același scop al accelerării demersurilor de punere în posesie și profitând de faptul că, prin prisma conexiunilor sale în mediul politic, cu referire specială la martorul Rădulescu Cristache, a stabilit o legătură apropiată cu primarul comunei Snagov, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela s-a deplasat împreună cu Al României Paul Philippe la primăria respectivei localități, purtând discuții pe această temă cu Mușat Apostol, cel din urmă fiind, totodată, și persoana care, în contextul relațiilor stabilite încă dinainte cu inculpata, a recomandat-o pe aceasta martorilor Dimofte Radu și Bejenaru Andrei Mihai în vederea unei eventuale cesionări către cei din urmă a drepturilor solicitantului asupra bunurilor revendicate (declarațiile inculpaților Al României Paul Philippe din 09.05.2016 – filele 323-3271 vol. 5 d.u.p.; Păvăloiu Nela din 03.03.2016 și 25.01.2019; Mușat Apostol din 02.03.2016, 06.05.2016 și 22.02.2019; Dima Niculae din 02.03.2016 și 24.02.2017; declarațiile martorilor Berceanu Daniel din 21.02.2015 și 20.10.2017; Cișman Marinescu Răzvan Dumitru din 09.03.2016, menținută în 18.12.2017 – filele 315-319 vol. 7 d.u.p., 102-103 vol. 27 ds.i.fd; Bejenaru Andrei Mihai din 21.12.2015 și 26.02.2016, menținute în 07.04.2017 – filele 137-155 vol. 6 d.u.p., 103-110 vol. 10 ds.i.fd.; Dimofte Radu din 22.02.2016, menținută în 05.05.2017 – filele 60-70 vol. 7 d.u.p., 161-166 vol. 11 ds.i.fd.). În plus, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela a luat legătură cu martorul Capanu George, cerându-i explicații pentru refuzul de punere în posesie a inculpatului Al României Paul Phillipe, ocazie cu care acesta și-a păstrat aceeași poziție categorică, spunându-i că acționează în conformitate cu legea și respingând orice posibilă propunere (declarațiile inculpatei Păvăloiu Nela din 03.03.2016 și ale martorului Capanu George din 26.02.2016 și 20.10.2017, menținute în 26.06.2020). 

În pofida acestor demersuri, inculpații nu au reușit să obțină efectiv în posesie terenul retrocedat, dată fiind opoziția fermă și constantă a Ocolului Silvic Snagov și a Direcției Silvice București, generată, printre altele, la momentul respectiv, de faptul că cererea prin care se solicitase anularea hotărârii nr. 7/14.01.2014 nu se soluționase în mod irevocabil și se promovase, în plus, acțiune și pentru desființarea, pe cale judecătorească, a hotărârii nr. 1156 din 07.07.2006 a Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (ce a format, inițial, obiectul dosarului nr. 3626/94/2006 al Judecătoriei Buftea, iar, ulterior, după casarea sentinței pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare, al dosarului nr. 3392/94/2007 al aceleași instanțe), considerându-se că a fost emisă cu încălcarea legii (filele 150, 154, 187-189 vol. 17 d.u.p.).

În acest context, dată fiind nemulțumirea manifestată de Al României Paul Philippe cu privire la imposibilitatea de a intra efectiv în posesia bunului imobil revendicat și constatând că a epuizat, fără succes, toate căile pe care le-a avut la dispoziție pentru accelerarea stadiului procedurilor și retrocedarea imediată a terenului, chiar apelând la relațiile sale cu persoane din lumea politică, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela a demarat demersuri pentru găsirea unor persoane dispuse să preia, cu titlu oneros, drepturile în legătură cu imobilele în privința cărora inculpatul se pretindea îndreptățit să obțină restituirea, context în care, la data de 29.08.2006, între cei doi s-a încheiat actul adițional nr. 2 la contractul de mandat și asistență de specialitate, prin care s-a extins obiectul acestuia și cu privire la „identificarea unor cumpărători de drepturi litigioase” pentru bunurile indicate în anexă, „negocierea cu aceștia asupra procentelor acordate, precum și asistența la încheierea contractului cu aceștia” (fila 57 vol. 70 d.u.p.; declarațiile inculpaților Păvăloiu Nela din 03.03.2016 și 25.01.2019; Al României Paul Philippe din 11.01.2016; declarațiile martorilor A României Lia Georgia din 06.05.2015, 08.01.2016 și 05.11.2020; Leți Octavian din 05.01.2016, 24.03.2017 și 26.06.2020).

În acest sens, așa cum s-a arătat anterior, fiind recomandată de primarul localității Snagov, Mușat Apostol, inculpata l-a abordat, prin intermediul martorului Bejenaru Andrei Mihai, pe Dimofte Radu, potent om de afaceri, cunoscut ca investitor în domeniul imobiliar, dar și ca persoană interesată în cumpărarea de drepturi litigioase vizând bunuri naționalizate de regimul comunist. După analizarea actelor puse la dispoziție de inculpată și după consultarea cu Bejenaru Andrei Mihai, colaborator al său, martorul Dimofte Radu a refuzat propunerea de cumpărare a drepturilor cu privire la imobilele asupra cărora Al României Paul Philippe reclama îndreptățirea la retrocedare, nefiind de acord cu pretenția inculpatului de a-i fi remisă o sumă de bani în avans, dar și raportat la incertitudinea restituirii bunurilor, dat fiind că Păvăloiu Nela nu prezentase documente care să justifice dreptul pretins asupra acestora (declarațiile martorilor Dimofte Radu din 22.02.2016 și 05.05.2017; Bejenaru Andrei Mihai din 21.12.2015, 26.02.2016 și 07.04.2017; Cuniță Mihaela din 20.04.2016, menținută în 05.05.2017; declarațiile inculpatei Păvăloiu Nela din 03.03.2016 și 25.01.2019).

Ca urmare a acestui refuz, în continuarea acțiunilor demarate anterior, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela i-a făcut cunoștință inculpatului Al României Paul Philippe cu Truică Remus, interesat de preluarea drepturilor asupra imobilelor solicitate, prezentându-l pe cel din urmă ca fiind un important om de afaceri, cu experiență în recuperarea proprietăților și fost consilier al lui Adrian Năstase, care, în plus, colaborează cu unul dintre cei mai buni avocați din țară, existând, așadar, toate premisele pentru ca acesta să-l ajute în recuperarea bunurilor revendicate (declarațiile inculpaților Al României Paul Philippe din 23.04.2015, 11.12.2015, 11.01.2016, 09.05.2016 și 10.11.2020 – filele 234-245, 250-259, 268-276 vol. 3 d.u.p., 323-3271 vol. 5 d.u.p., 95-100 vol. 8 ds.ÎCCJ; Păvăloiu Nela din 03.03.2016 și 25.01.2019; Truică Remus din 09.12.2015, 24.02.2017 și 28.09.2020 – filele 94-99 vol. 3 d.u.p., 41-47 vol. 7 ds.i.fd., 141-144 vol. 7 ds.ÎCCJ; declarațiile martorilor A României Lia Georgia din 06.05.2015 și 08.01.2016; Cuniță Mihaela din 20.04.2016, menținută în 05.05.2017).

Astfel, în circumstanțele descrise, pe larg, în secțiunea III a hotărârii, la data de 01.11.2006, la sediul S.C.A. Țuca, Zbârcea și Asociații, s-a perfectat între inculpatul Al României Paul Philippe, în calitate de cedent, și S.C. Reciplia S.R.L., reprezentată de inculpatul Truică Remus, în calitate de cesionar, contractul privind transmiterea/cesiunea de drepturi cu privire la bunuri imobile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietății, convenție ce a fost redactată și certificată de către avocatul Roșu Robert Mihăiță, fiind înregistrată în evidențele societății de avocatură sub nr. 299/2006 (filele 26-45 vol. 29 d.u.p., 66-85 vol. 70 d.u.p.).

Potrivit înțelegerii părților, prin acest contract, Al României Paul Philippe transmitea/cesiona fără nicio rezervă, cu titlu oneros, societății comerciale Reciplia S.R.L. toate drepturile sale prezente și viitoare asupra unor bunuri imobile, identificate în cuprinsul convenției (printre care și Pădurea Snagov, în suprafață de cca. 30 ha, indicată la pct. 1.18 din enumerare), iar cesionarul se obliga, în schimb, să plătească în anumite condiții o sumă de bani și să asigure sprijin și asistență în legătură cu respectivele bunuri aflate în proceduri administrative sau judiciare de retrocedare. În concret, S.C. Reciplia S.R.L. își asuma obligația de a achita cedentului un avans în cuantum de 4.000.000 euro, din care 1.000.000 euro la semnarea contractului, iar, ulterior, un procent de 20% sau, după caz, de 50% din valoarea de valorificare a fiecărui bun imobil ce constituia obiect al convenției, în această din urmă situație aflându-se și Pădurea Snagov. În legătură cu acest teren, s-a mai stipulat că plata diferenței de 3.000.000 euro reprezentând parte din avans se va realiza numai dacă cedentul obține și predă către cesionar procesul verbal de punere în posesie în natură însoțit de titlul de proprietate.

Totodată, se mai prevedea în contract că cedentul este de acord să accepte, la cererea cesionarului, subrogarea acestuia în cauzele aflate în curs de soluționare sau în cele civile care au legătură cu procedurile judiciare de restituire a imobilelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, convenindu-se, însă, și posibilitatea ca cesionarul să opteze pentru continuarea respectivelor proceduri administrative și judiciare de către cedent care „va fi în această situație, aparent, titularul procedurilor desfășurate, fără ca acest lucru să afecteze” drepturile și obligațiile prevăzute în convenție.

În plus, părțile au recunoscut că acest contract nu reprezintă o revocare a mandatului acordat S.C. Ilko Star S.R.L. de către Al României Paul Philippe, care își produce în continuare efectele, constituind anexă la convenția din 01.11.2006, cesionarul recunoscând opozabilitatea acestuia cu privire la dispozițiile ce vizează încasarea de către mandatar a unui procent de 30% din drepturile bănești, în condițiile de la momentul valorificării fiecărui bun imobil indicat în contract.

Ulterior semnării convenției, în baza clauzelor acesteia, părțile au perfectat în formă autentică antecontracte de vânzare-cumpărare pentru fiecare bun în parte (filele 71-286 vol. 59 d.u.p.).

După încheierea contractului de cesiune din data de 01.11.2006, demersurile pentru retrocedarea imobilelor ce făceau obiectul acestuia, inclusiv pentru punerea în posesia terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, au fost întreprinse, în mare parte, de S.C.A. Țuca, Zbârcea și Asociații, care a acționat, însă, în calitate de reprezentant convențional al inculpatului Al României Paul Philippe și nu al S.C. Reciplia S.R.L. (filele 293, 297, 299 vol. 16 d.u.p., 59-62, 67-69 vol. 17 d.u.p.), echipa de avocați care s-a ocupat de realizarea acestor activități fiind coordonată de inculpatul Roșu Robert Mihăiță.

Astfel, în data de 06.02.2007, avocatul Roșu, în numele inculpatului Al României Paul Philippe, a transmis o notificare Direcției Silvice București, înregistrată sub nr. 488/06.02.2007, prin care, referindu-se la întreaga suprafață de teren de 46,78 ha ce a fost retrocedată prin hotărârea nr. 1156/07.07.2006 a Comisiei județene Ilfov, a „somat” această instituție să nu formuleze recurs împotriva sentinței civile nr. 6161 din 06.12.2006 prin care Judecătoria Buftea, în dosarul nr. 3626/94/2006, a respins, ca tardivă, acțiunea promovată împotriva respectivei hotărâri, precizând că „în situația în care Romsilva nu își îndeplinește obligațiile legale și nu respectă hotărârile judecătorești” se va solicita „angajarea răspunderii persoanelor vinovate și plata de către acestea de despăgubiri bănești pentru lipsa de folosință a imobilului și pentru costurile suplimentare” care trebuie suportate „ca urmare a comportamentului abuziv al Romsilva” (filele 59-62 vol. 17 d.u.p., filele 392-395 vol. 30 d.u.p.). 

Ulterior, în data de 17.04.2007, același avocat, în calitate de reprezentant convențional al inculpatului Al României Paul Philippe, a formulat o nouă notificare, înregistrată sub nr. 1426/18.04.2007, prin care a „somat” Direcția Silvică București să demareze „neîntârziat” procedura legală de punere la dispoziția celui din urmă a suprafeței de 10 ha teren, astfel cum a fost validată prin hotărârea nr. 7/14.01.2004 a Comisiei județene Ilfov, confirmată prin hotărâri judecătorești, și să solicite, de urgență, Ocolului Silvic Snagov să întreprindă toate demersurile necesare în acest scop, învederând că, în caz contrar, se săvârșește infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 271 C.pen., și vor fi declanșate „atât împotriva Romsilva, cât și împotriva celorlalte instituții și persoane responsabile procedurile judiciare necesare pentru protejarea drepturilor Clientului (…) și pentru stoparea gravelor prejudicii care i se aduc prin lipsa de folosință a imobilului” (filele 67-69 vol. 17 d.u.p.).

În contextul acelorași demersuri referitoare la punerea în posesie și în pofida emiterii, anterior, a hotărârii nr. 661 din 02.03.2007, prin care s-a revocat hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006, cu consecința înscrierii în anexa 37 a numitului Al României Paul Philippe cu suprafața de 36,78 ha teren forestier, în data de 30.04.2007, a fost transmisă Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, fiind înregistrată la Instituția Prefectului Ilfov sub nr. 10821-622 din 02.05.2007, cererea redactată de S.C.A. Țuca, Zbârcea și Asociații, „în calitate de avocați” ai celui din urmă, prin care, făcându-se referire la hotărârea nr. 7 din 14.01.2004, ce a aprobat înscrierea în anexa 53 a inculpatului cu suprafața de 10 ha teren forestier situat în Snagov, precum și la parcursul procedurii judiciare de anulare a acesteia, finalizată cu respingerea acțiunii promovate de Romsilva, s-a solicitat emiterea unei noi hotărâri de restituire în natură a suprafeței de 36,78 ha teren, din cele 46,78 ha a căror retrocedare a fost validată prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006 a aceleași comisii, în condițiile în care, pentru imobilul de 10 ha, existau deja decizii irevocabile ce recunoșteau dreptul de proprietate al inculpatului asupra acestuia. În plus, s-a cerut Comisiei județene Ilfov să acționeze „în vederea instructării autorităților competente (Romsilva și Ocolul Silvic Snagov) să ne pună în posesie cu suprafața de 10 ha, conform sentinței civile irevocabile nr. 1872/26.06.2003” (filele 396-398 vol. 30 d.u.p.).

La rândul ei, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, al cărei mandat acordat în data de 30.10.2005 și menținut în 13.01.2006 de Al României Paul Philippe a rămas valabil, așa cum s-a arătat anterior, deși acesta își cesionase drepturile către S.C. Reciplia S.R.L. și beneficia la acel moment de consultanță, asistență și reprezentare juridică din partea uneia dintre cele mai importante case de avocatură din țară, a solicitat, la data de 23.05.2007, Direcției Silvice București, în numele mandantului, punerea acestuia în posesie cu cele 10 ha teren forestier validate prin hotărârea nr. 7/14.01.2004 a Comisiei județene Ilfov, cerere căreia nu i s-a dat, însă, curs, comunicându-i-se acuzatei, prin adresa nr. 1833/G.C./31.05.2007, semnată de martorul Capanu, imposibilitatea punerii la dispoziție a imobilului, dată fiind existența pe rolul instanțelor de judecată a acțiunii promovate de Romsilva pentru anularea hotărârii nr. 1156/07.07.2006 care privește suprafața de 46,78 ha, incluzând-o și pe cea de 10 ha la care se referă hotărârea nr. 7/14.01.2004 (filele 448-451 vol. 30 d.u.p.).

De asemenea, pentru a obține punerea în posesie a inculpatului Al României Paul Philippe cu imobilul retrocedat prin hotărârea nr. 1156/07.07.2006, a întreprins o serie de acțiuni și inculpatul Truică Remus, care a încercat, inițial, să îl capaciteze pe martorul Capanu George, directorul Direcției Silvice București (declarațiile inculpatului Mușat Apostol din 02.03.2016, menținută în 06.05.2016 și 22.02.2019, și ale martorului Capanu George din 26.02.2016 și 20.10.2017, menținute în 26.06.2020), iar, ulterior, ca urmare a eșuării acestui demers, să îl determine pe inculpatul Chiriac Theodor, o cunoștință de-a sa și director tehnic în cadrul aceleiași instituții, să acționeze în favoarea intereselor grupului infracțional organizat, în vederea restituirii efective a terenului către solicitant (declarația inculpatului Mușat Apostol din 02.03.2016, menținută în 06.05.2016 și 22.02.2019; depozițiile martorilor Cucu Petru Ionuț din 26.02.2016, 20.10.2017 și 26.06.2020; Aparaschivei Cristian Relu din 09.03.2016, 23.06.2017 și 16.07.2020 – filele 260-267 vol. 7 d.u.p., 209-213 vol. 18 ds.i.fd., 9-13 vol. 7 ds.ÎCCJ).

Cu toate că, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, Comisia locală Snagov înaintase încă din 20.04.2006, cu adresa nr. 5749, mai multe documente ce ar fi fost depuse, în completare, după data de 10.03.2006, de către reprezentantul convențional al inculpatului Al României Paul Philippe, fără, însă, a le individualiza (53 file), înscrisuri ce au primit la Prefectura Ilfov nr. 8810 din 26.04.2006 (fila 29 vol. 16 d.u.p.), acestea nu au fost valorificate în niciun fel de Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor timp de aproximativ 1 an, respectiv până în luna martie 2007, când Bădescu Petre Toma, membru al colectivului de lucru ce funcționa pe lângă comisie, a întocmit un referat, vizat de martorul Țipluică Marian, în cuprinsul căruia, invocând adresa nr. 5749/20.04.2006 și făcând trimitere la hotărârea nr. 7 din 14.01.2004, prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate al numitului Hohenzollern Paul Philippe asupra imobilului în suprafața de 10 ha situat în Snagov, a propus revocarea hotărârii nr. 1156 din 07.07.2006 și emiterea unei alte hotărâri prin care să se valideze înscrierea în anexa 37 a suprafeței de 36,78 ha teren cu vegetație forestieră (fila 263 vol. 17 d.u.p.).

Ca urmare, Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în componența stabilită prin ordinul nr. 630 din 09.06.2006 al prefectului județului Ilfov, din care făceau parte și inculpații Jecu Nicolae și Popa Caterina, a emis hotărârea nr. 661 din 02 martie 2007, prin care a fost revocată hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006 și s-a dispus înscrierea în anexa 37, poziția 1, autor Carol al II-lea al României, moștenitor ASR prințul al României Paul Philippe cu suprafața de 36,78 ha teren cu vegetație forestieră. Hotărârea a fost semnată de inculpații Jecu Nicolae, președintele comisiei și prefect al județului Ilfov, și Popa Caterina, în calitate de secretar al comisiei și subprefect al aceluiași județ (filele 17, 28 vol. 16 d.u.p.).

În acest timp, pe rolul instanțelor civile, se aflau în curs de judecată mai multe acțiuni prin care Al României Paul Philippe contestase deciziile administrative prin care îi fusese restabilit regelui Mihai I dreptul de proprietate asupra unor imobile, printre care și Castelul Peleș, Casa Regală fiind reprezentată în aceste procese de avocatul Vasiliu Adrian. Ca urmare a formulării respectivelor acțiuni, în vederea realizării unei apărări solide, care să demonstreze că bunurile lăsate prin testament de regele Ferdinand nu au aparținut și lui Carol al II-lea, martorul Vasiliu a efectuat o serie de verificări ale documentelor vremii la Arhivele Naționale, ocazie cu care a identificat, în martie/aprilie 2007, și Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Colegiului Prezidențial al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care se atesta tocmai acest aspect, dispunându-se, totodată, și restituirea de către regele Carol al II-lea către Statul Român a mai multor bunuri, printre care și Pădurea Snagov (filele 23-55 vol. 6 d.u.p.).

Această hotărâre, în copie, purtând mențiunea „executat la Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale”, a fost depusă de Casa Regală în toate procesele declanșate de Al României Paul Philippe, iar, la scurt timp, împuterniciții acesteia au fost invitați la o întâlnire cu reprezentanții inculpatului, pentru a discuta în legătură cu diferendele dintre părți. Întrevederea a avut loc în luna mai sau iunie 2007, fiind prezenți, din partea regelui Mihai I, avocatul Vasiliu Adrian, directorul executiv al Casei Regale, Tucă Ion, și șeful onorific al acesteia, Popper Andrew, iar, din partea lui Al României Paul Philippe, un avocat de la S.C.A. Țuca, Zbârcea și Asociații, posibil inculpatul Roşu Robert Mihăiţă, precum și Truică Remus și Tal Sielberstein, care au invocat, fără a prezenta vreo dovadă, calitatea lor de cesionari ai drepturilor litigioase ale inculpatului. Discuțiile au fost purtate, în general, între martorul Vasiliu Adrian și Truică Remus si au vizat atât posibilitatea de rezolvare a disensiunilor dintre părți generate de promovarea acțiunilor în justiție de către Al României Paul Philippe, dată fiind și depunerea la dosarele aflate pe rol a Deciziunii nr. 1/1941 (chestiune ridicată de martorul Vasiliu), cât și propunerea de revendicare comună a anumitor imobile (formulată de Truică Remus), ce a fost, însă, respinsă ferm de reprezentanții Casei Regale. În plus, martorul Vasiliu i-a atenționat pe reprezentanții inculpatului Al României Paul Philippe că nu toate bunurile ce se dorea a fi solicitate în comun „erau revendicabile”, dar și că, potrivit hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție din anul 1941, Pădurea Snagov nu a aparținut în mod legal regelui Carol al II-lea, Truică Remus replicându-i, însă, că „asta e problema lor” (declarațiile inculpaților Truică Remus din 09.12.2015 și 10.03.2017, menținute în 28.09.2020 – filele 94-99 vol. 3 d.u.p., 66-69 vol. 8 ds.i.fd., 141-144 vol. 7 ds.ÎCCJ; Roșu Robert Mihăiță din 02.11.2018 – filele 104-117 vol. 40 ds.i.fd; Tal Silberstein din 08.11.2017 – filele 113-119 vol. 25 ds.i.fd.; depozițiile martorului Vasiliu Adrian din 04.12.2015, 16.12.2015, 21.03.2016 și 24.03.2017 – filele 18-22, 56-58, 69-72 vol. 6 d.u.p., 123-126 vol. 6 ds.i.fd.; procesul-verbal din 16.12.2015, filele 59-62, vol.6 d.u.p.).

În contextul abordării anterioare de către martorul Cucu Ionuț a directorului executiv al Casei Regale, Tucă Ion, în legătură cu situația juridică a Pădurii Snagov și îndreptățirea lui Al României Paul Philippe de a solicita restituirea ei, dar și al trimiterii unui punct de vedere, sub acest aspect, din partea Casei Regale, înregistrat la Direcția Silvică București sub nr. 902 din 12.03.2007, în care se arăta, în esență, că inculpatul nu putea solicita retrocedarea cât timp tatăl său, Mircea Grigore Lambrino, era în viață și nu renunțase la moștenire și că Pădurea „Fundul Sacului” nu a aparținut niciodată, în mod valabil, regelui Carol al II-lea, dovadă că nu a figurat printre bunurile confiscate prin Decretul nr. 38/1948, reprezentantul acesteia, Tucă Ion, după obținerea documentului de la Arhivele Naționale, a pus la dispoziția respectivului martor Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Colegiului Prezidențial al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, ulterior, a fost transmisă  Direcției Silvice București, unde a fost înregistrată sub nr. 1814 din 22.05.2007 (înscrisuri filele 70-105 vol. 17 d.u.p.; declarațiile martorilor Vasiliu Adrian din 04.12.2015 și 24.03.2017; Cucu Petru Ionuț din 26.02.2016, 20.10.2017 și 26.06.2020).

Prin această hotărâre, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de președintele ad interim al Consiliului de Miniștri, în numele și pentru Statul Român, și s-a dispus obligarea fostului rege Carol al II-lea să lase în deplină proprietate și posesie mai multe imobile, cu toate investițiile, clădirile, plantațiile și îmbunătățirile aflate pe ele, printre acestea regăsindu-se și Trupul de pădure „Fundul sacului” din Pădurea Snagov, județul Ilfov, în suprafață de 46,78 ha. (pct. 11 din dispozitiv).

Cu privire la acest bun, s-a arătat, în esență, în considerentele deciziei că primarul general al capitalei a cedat în fapt 46,78 ha pădure la Snagov fostului rege Carol al II-lea, pe care acesta le posedă în fapt, fără, însă, să fie emisă legea necesară în baza căreia Primăria putea ceda de drept terenul și fără să se fi întocmit un act pentru transmiterea proprietății, existând numai o încuviințare a Consiliului Comunal în acest sens. Ca atare, s-a constatat că deținerea de către fostul suveran a bunului imobil este lipsită de temei legal, astfel încât acesta trebuie restituit Statului Român, urmând ca problema drepturilor Primăriei Municipiului București asupra lui să fie soluționată între aceasta și Stat.

Prin adresa nr. 1814 din 25.05.2007, semnată de martorul Capanu George, Direcția Silvică București a comunicat Instituției Prefectului Ilfov, unde a fost înregistrată sub nr. 13094/25.05.2007, Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Colegiului Prezidențial al Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând instituției destinatare anularea tuturor hotărârilor de validare, în contextul în care, prin această hotărâre, s-a stabilit că „regele Carol al II-lea nu a deținut cu act de proprietate terenurile forestiere de la Fundul Sacului” (fapt atestat și de evidențele amenajamentelor silvice de arhivă), motiv pentru care a fost obligat să le restituie Statului Român (fila 391 vol. 30 d.u.p.).

După fix o lună, Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a răspuns prin adresa nr. 13094/25.06.2007, semnată de prefectul Jecu Nicolae și avizată de inculpatul Olteanu Gheorghe, solicitând Direcției Silvice București să transmită Deciziunea nr. 1/1941 în integralitatea sa, certificată pentru conformitate, legalizată sau în original, considerând că exemplarul în copie înaintat anterior nu are nicio valoare juridică, cu toate că acesta purta mențiunea „executat la Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale” (filele 56, 58 vol. 17 d.u.p.; declarațiile martorului Anghelescu Dragoș Emil din 11.04.2016 și 19.01.2018 și cea a inculpatului Olteanu Gheorghe din 16.11.2018).

În continuarea corespondenței dintre cele două entități, Direcția Silvică București, prin adresa nr. 3128 din 18.07.2007, semnată de inculpatul Chiriac Theodor, a comunicat Comisiei județene Ilfov că, dată fiind modalitatea în care a intrat în posesia hotărârii menționate, ce „a fost depusă în mod anonim”, nu are competența de a o certifica pentru conformitate cu originalul sau de a proceda la legalizarea ei, urmând să se analizeze oportunitatea solicitării acesteia de la Direcția Arhivele Naționale (fila 57 vol. 17 d.u.p.).

De fapt, prin adresa nr. 3127 din 17.07.2007, semnată de același inculpat, Direcția Silvică București solicitase deja instituției menționate să comunice dacă în evidențele sale există vreo hotărâre judecătorească, pronunțată ulterior anului 1940 de către instanțele române, cu privire la terenul forestier în suprafață de 46,78 ha situat în trupul de pădure „Fundul Sacului” Snagov, Arhivele Naționale răspunzând, prin adresa nr. 7964 din 20.07.2007, că pentru transmiterea acestor informații este necesară indicarea numărului respectivei hotărâri și a instanței care a pronunțat-o; deopotrivă, s-a învederat că, din cercetarea evidențelor pe care le dețin, a rezultat că trupul de pădure „Fundul Sacului” nu figurează între proprietățile forestiere trecute în proprietatea Statului din domeniile familiei regale române prin Decretul nr. 38 din 27.05.1948 (filele 54-55 vol. 17 d.u.p.).

La rândul său, inculpatul Jecu Nicolae a solicitat informații de la Arhivele Naționale în legătură cu Deciziunea nr. 1/1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, comunicându-se, prin adresa nr. 8306 din 25.07.2007 a acestei instituții, semnată, printre alții, de martora Mușetoiu Rodica și înregistrată la Prefectura Ilfov sub nr. 17127/03.08.2007, că, în urma investigațiilor efectuate asupra evidențelor și documentelor deținute de la Casa Regală – Administrația Sechestră și de la Înalta Curte de Casație și Justiție, din perioada 1940-1948, hotărârea nu a fost identificată, fără, însă, să se precizeze că aceasta nu există, cu atât mai mult cu cât nu fusese cercetată și Colecția Consiliului de Miniștri, parte în acel dosar, iar, cu puțin timp înainte, aceeași instituție eliberase o copie a hotărârii avocatului Vasiliu Adrian (fila 53 vol. 17 d.u.p.; declarațiile martorilor Mușetoiu Rodica din 07.04.2016 și 02.02.2018; Grigorescu Liviu Daniel din 12.04.2016 și 16.02.2018 – filele 410-413, 427-431 vol. 7 d.u.p., 10-12 și 144-146 vol. 29 ds.i.fd.).

Cu toate că, așa cum s-a arătat anterior, Direcția Silvică București se afla în posesia unei copii a Deciziunii nr. 1/1941 purtând mențiunea „executat la Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale” (înregistrată sub nr. 1814/22.05.2007, filele 70-102 vol. 17 d.u.p.), iar, de la ultimul demers făcut, în 23.05.2007, de Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, în numele inculpatului Al României Paul Philippe, în vederea punerii la dispoziție a celor 10 ha teren forestier validate prin hotărârea nr. 7/14.01.2004 a Comisiei județene Ilfov, nu intervenise nicio altă modificare a situației juridice cu privire la acest imobil, cu excepția depunerii hotărârii menționate, nefiind încă soluționat nici dosarul nr. 3392/94/2007 al Judecătoriei Buftea (fost dosar nr. 3626/94/2006), la data de 26.06.2007, urmare a intervenției lui Truică Remus, inculpatul Chiriac Theodor a semnat, în calitate de reprezentant al Direcției Silvice București, adresa nr. 2850, prin care a solicitat Ocolului Silvic Snagov să procedeze la punerea în posesie a solicitantului cu privire la imobilul menționat, invocând, în acest sens, decizia irevocabilă nr. 73/22.01.2007 a Curții de Apel București, sentința civilă nr. 1872/26.06.2003 a Judecătoriei Buftea, precum și lipsa oricărei alte căi de atac pentru anularea celei din urmă hotărâri (fila 352 vol. 17 d.u.p.).

În baza dispoziției date de inculpatul Chiriac Theodor, șeful Ocolului Silvic Snagov, martorul Cucu Petru Ionuț, a emis adresa nr. 2366 din 26.06.2007, înregistrată la Primăria Snagov sub nr. 12658 din aceeași dată, prin care a adus la cunoștința Comisiei locale Snagov pentru reconstituirea dreptului de proprietate disponibilitatea terenului în suprafață de 10 ha, amplasată în U.P. IV Barboși, Trupul de pădure Fundul Sacului, în vederea realizării formalităților de punere în posesie a proprietarului (fila 351 vol. 17 d.u.p.).

Ca atare, în aceeași zi, în baza amplasamentului stabilit de Ocolul Silvic Snagov, s-a încheiat procesul verbal de punere în posesie (înregistrat la Primăria Snagov sub nr. 12912 din 29.06.2007, iar la Ocolul Silvic Snagov sub nr. 2408 din aceeași dată) a inculpatului Al României Paul Philippe, reprezentat de avocatul Ene Mihail Nicolae din cadrul S.C.A. Țuca, Zbârcea și Asociații (filele 349-350 vol. 17 d.u.p.), cu suprafața de 9,97 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, zona „Fundul Sacului”, potrivit hotărârii nr. 7 din 14.01.2004 a Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate și a hotărârilor judecătorești nr. 1872/26.06.2003 și nr. 73/22.01.2007, din comisia constituită în acest scop făcând parte inculpații Mușat Apostol, primarul localității, și Dima Niculae, secretarul primăriei, martorul Cucu Ionuț, reprezentant al Ocolului Silvic Snagov, și Cișman Marinescu Răzvan Dumitru, specialist în măsurători topografice (filele 297-302 vol. 16 d.u.p., 340-348 vol. 17 d.u.p.). Cu toate acestea, de față la discuțiile purtate de membrii comisiei în biroul primarului Mușat Apostol în legătură cu punerea în posesie a fost prezent și inculpatul Truică Remus, care s-a deplasat efectiv și la fața locului pentru realizarea, în concret, a operațiunii de predare-primire a suprafeței de pădure, invocând, ca pretext, împrejurarea că terenul restituit se învecina cu proprietatea sa (depozițiile martorilor Ene Mihail Nicolae din 22.03.2016 și 23.06.2017 – filele 365-369 vol. 7 d.u.p., 206-208 vol. 18 ds.i.fd; Cucu Petru Ionuț din 26.02.2016; 20.10.2017 și 26.06.2020; Cișman Marinescu Răzvan Dumitru din 09.03.2016, menținută în 18.12.2017).

Între cele 9,97 ha teren forestier cu care inculpatul Al României Paul Philippe fusese pus în posesie se regăsește și o suprafață de 1,4 ha care făcea parte din amenajamentul silvic al U.P. IV Barboși, u.a. 163C, deși, prin adresa nr. 12987 din 09.08.2006 a Primăriei comunei Snagov, semnată de inculpatul Mușat Apostol, în calitate de primar, și trimisă Direcției Silvice București, se comunica refuzul Comisiei locale Snagov de a reconstitui „dreptul de proprietate a terenurilor forestiere autorului Carol al II-lea al României, moștenitor ASR prințul Al României Paul Philippe” pe mai multe amplasamente, inclusiv cel sus-menționat, întrucât acestea făceau obiectul H.G. nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al comunei Snagov (fila 334 vol. 17 d.u.p.).

În mod similar, în calitate de director al Direcției Silvice București, inculpatul Chiriac Theodor a semnat, ulterior, adresa nr. 3096 din 14.08.2007, prin care a solicitat Ocolului Silvic Snagov să procedeze la punerea în posesie a solicitantului Al României Paul Philippe și cu privire la bunul imobil în suprafață de 36,78 ha, a cărui restituire s-a dispus prin hotărârea nr. 661 din 02.03.2007 a Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (fila 332 vol. 17 d.u.p.).

Conformându-se dispoziției primite, martorul Cucu Petru Ionuț a comunicat Comisiei locale Snagov, prin adresa nr. 3099 din 15.08.2007, înregistrată la Primăria Snagov sub nr. 16057, disponibilitatea suprafeței de 36,78 ha teren, situată în U.P.II Snagov, u.a. 98, 99, 105 (fila 331 vol. 17 d.u.p.), amplasament pe care, prin procesul verbal din aceeași zi, înregistrat la Primăria Snagov sub nr. 16085 din 15.08.2007, s-a realizat de aceeași comisie (în componența Mușat Apostol, Cucu Ionuț, Cișman Marinescu Răzvan Dumitru și încă o persoană care l-a înlocuit pe Dima Niculae) punerea în posesie a inculpatului Al României Paul Philippe, care a fost reprezentat și de această dată de martorul Ene Mihail Nicolae (filele 293-294 vol. 16 d.u.p., 319-330 vol. 17 d.u.p.).

Imediat după punerea în posesie cu imobilele retrocedate prin hotărârile nr. 7 din 14.01.2004 și nr. 661 din 02.03.2007 (care a înlocuit hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006) ale Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prefectul Jecu Nicolae, deși avea cunoștință de conținutul Deciziunii nr. 1/1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a emis titlurile de proprietate nr. 243 din 07.08.2007, pentru suprafața de 10 ha, și nr. 246 din 31.08.2007, pentru suprafața de 36,78 ha, ambele reprezentând teren forestier situat în Snagov, pe numele inculpatului Al României Paul Philippe, în calitate de moștenitor al defunctului Carol al II-lea al României (filele 7-8 vol. 15 d.u.p.; 290-291, 295-296 vol. 16 d.u.p.).

Conform clauzelor convenției încheiate de părți în data de 01.11.2006, terenurile pentru care s-au emis cele două titluri de proprietate au fost înstrăinate, apoi, de inculpatul Al României Paul Philippe către S.C. Reciplia S.R.L., reprezentată de Truică Remus, contra sumei de 500.000 euro (reprezentând 1,0695 euro/m.p.), prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3512/15.10.2007 (filele 34-37 vol. 20 d.u.p., 75-78 vol. 25 d.u.p.; raportul de constatare din 17.02.2016 întocmit de specialiștii D.N.A. cu privire la realitatea prețurilor de tranzacționare a imobilelor – filele 2-33 vol. 20 d.u.p.).

Cu toate că reprezentase S.C. Reciplia S.R.L. în relația contractuală cu Al României Paul Philippe, inculpatul Truică Remus a cumpărat, ulterior, de la aceeași societate, reprezentată de această dată de martorul Șerban Ionuț Cătălin, avocat în cadrul S.C.A. Țuca, Zbârcea și Asociații, terenurile în suprafață de 14.000 m.p. și 9300 m.p. (ce au format obiectul titlului de proprietate nr. 243/07.08.2007), în schimbul sumei de 278.580 euro, reprezentând 11,96 euro/m.p., sens în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 4144/05.12.2007 (filele 46-48 vol. 20 d.u.p.; raportul de constatare din 17.02.2016 întocmit de specialiștii D.N.A.). 

Deopotrivă, urmărind să ascundă proveniența ilicită a bunului, inculpatul, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 103/11.06.2009, a mai achiziționat de la S.C. Reciplia S.R.L., reprezentată de Zelig Tony Sebastian, și terenul cu vegetație forestieră în suprafață de 75.400 m.p., prețul menționat în cuprinsul convenției, în sumă de 310.786 lei, respectiv 0,98 euro/m.p. (la cursul BNR de 4,1977 lei/euro din 11.06.2009), deși în mod evident subevaluat, nefiind achitat de către cumpărător (filele 42-45 vol. 20 d.u.p.; raportul de constatare din 17.02.2016 întocmit de specialiștii D.N.A.).

În realitate, încheierea acestor contracte a reprezentat modalitatea de spălare a folosului necuvenit obținut de inculpatul Truică Remus în schimbul activității desfășurate în cadrul grupului infracțional organizat pentru atingerea scopului acestuia, conform înțelegerii prealabile cu o parte din membrii asocierii.

Tot în baza înțelegerii intervenite în data de 01.11.2006, inculpata Ignatenko (Păvăloiu) Nela a beneficiat de o parte din terenul ce a format obiectul titlului de proprietate nr. 246/31.08.2007, sens în care au fost perfectate între societatea aparținând acesteia, S.C. Ilko Star S.R.L., și S.C. Reciplia S.R.L., prin mandatari Șerban Ionuț Cătălin, și, respectiv, Aparaschivei Cristian Relu și Aprofirei Diana Cristina, contractele de vânzare-cumpărare nr. 7/08.01.2008 (privind suprafețele de 6534 m.p. și 43.459 m.p., estimate la valoarea de 199.972 euro, respectiv 4 euro/m.p.) și nr. 266/21.02.2008 (privind suprafața de 28.799 m.p., prețul stabilit fiind de 115.196 euro, respectiv 4 euro/m.p.) – înscrisuri filele 57-58, 69-70 vol. 20 d.u.p.; raportul de constatare din 17.02.2016 întocmit de specialiștii D.N.A.

Ulterior, terenurile obţinute de inculpată, prin intermediul S.C. Ilko Star S.R.L., au fost transmise către S.C. Mercure Commerce International S.R.L., fiind aduse ca aport la capitalul social al acestei societăţi prin actul constitutiv actualizat nr. 1459 din 28.09.2015, înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în 01.10.2015 (filele 440-445, 447-448, 453 verso vol. 23 d.u.p., 25-30 vol. 24 d.u.p.). 

Astfel, la data de 24.07.2015, deci după formularea de către inculpatul Al României Paul Philippe a plângerii din 23.01.2015 şi a denunţului din 15.04.2015 (filele 1-26 vol. 2 d.u.p.), când deja se efectuau cercetări în prezenta cauză sub aspectul modului de dobândire de către acuzat a dreptului de proprietate asupra terenului în discuție, a fost înfiinţată S.C. Mercure Commerce International S.R.L., care, deși la acel moment avea ca asociat unic şi administrator pe numita Şerban Ana Maria Iulia, fiica inculpatei Ignatenko (Păvăloiu) Nela, în fapt, era controlată tot de aceasta din urmă. După câteva luni, însă, ca urmare a încheierii și înscrierii la O.N.R.C. a actului constitutiv actualizat nr. 1459 din 28.09.2015, a dobândit calitatea de asociat în firmă și S.C. Ilko Star S.R.L., cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 99,98%, consecință a aducerii terenurilor dobândite de la S.C. Reciplia S.R.L. ca aport la capitalul social, în timp ce Şerban Ana Maria Iulia a rămas cu o cotă de participare de 0,02% (filele 460-466 vol. 23 d.u.p., 38-44 vol. 24 d.u.p.). Transferul terenurilor în proprietatea S.C. Mercure Commerce International S.R.L. reprezintă, în realitate, modalitatea de spălare a folosului necuvenit obținut de inculpata Ignatenko (Păvăloiu) Nela din activitatea infracțională desfășurată împreună cu o parte din ceilalți acuzați. 

Totodată, unele dintre terenurile ce au făcut obiectul contractului nr. 3512/15.10.2007, perfectat între inculpatul Al României Paul Philippe și S.C. Reciplia S.R.L., au fost transferate de către această societate, fără a încasa, însă, vreun preț sau primind în numerar sume modice, către alte persoane, posibil interpuşi ai inculpatului Truică Remus şi ai martorului Aparaschivei Cristian Relu (prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 2980/20.11.2007, nr. 4143/05.12.2007, nr. 4145/05.12.2007, nr. 515/20.02.2008, nr. 2440/13.08.2008, nr. 2441/13.08.2008 și nr. 2439/13.08.2008 – filele 49-56, 59-68, 71-73 vol. 20 d.u.p.), respectivele terenuri, dar, în parte, și cele a căror proprietate a fost transmisă către inculpatul Truică Remus fiind folosite ulterior pentru obţinerea unor credite ipotecare, ce nu au mai fost restituite băncii, aspecte ce formează obiectul cercetărilor într-un dosar separat, aflat în cursul anchetei penale (filele 74-77 vol. 20 d.u.p.; rapoartele de evaluare din 07.08.2008 și 18.08.2008 întocmite de S.C. Preciss Consulting S.R.L. – filele 186-260 vol. 20 d.u.p.; raportul de constatare din 17.02.2016 întocmit de specialiștii D.N.A.; declarațiile martorilor Aparaschivei Cristian Relu din 09.03.2016 și 23.06.2017, menținute în 16.07.2020; Vasilescu Vladimir Mihai, Grigore Gheorghe, Rădulescu Corneliu, Nicolici Georgiana Vesna din 08.03.2016 și 08.12.2017; Roșca-Stănescu Sorin Ștefan din 08.03.2016 – filele 211-218, 220-246 vol. 7 d.u.p., 99-101, 104 vol. 24 ds.i.fd.).

Deopotrivă, pentru a disimula originea ilicită a folosului material dat și, respectiv, obținut, cu titlu de mită, pentru îndeplinirea unor acte contrare atribuțiilor sale de serviciu, inculpatului Chiriac Theodor i-a fost transferat, prin intermediul unor persoane interpuse, dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 1000 m.p. teren forestier situat în zona „Fundul Sacului”, ce a făcut obiectul restituirii, sens în care a fost încheiat, în mod fictiv, contractul de vânzare-cumpărare nr. 517 din 20.02.2008 între S.C. Reciplia S.R.L., reprezentată de Aparaschivei Cristian Relu, și martorul Matei Marian, cu privire la respectivul imobil, prevăzându-se un preț în cuantum de 5000 euro (filele 167-170 vol. 18 d.u.p., 38-41 vol. 20 d.u.p.).

Astfel, ulterior punerii la dispoziția numitului Al României Paul Philippe a bunurilor imobile retrocedate, care au fost transmise imediat în proprietatea S.C. Reciplia S.R.L. prin contractul nr. 3512/15.10.2007, inculpatul Chiriac Theodor a apelat la martorul Matei Marian, cu care se afla în relații de prietenie, pentru a achiziționa pe numele său terenul în suprafață de 1000 m.p. situat în Snagov, ce-i fusese promis anterior de Truică Remus în schimbul facilitării – prin prisma funcției deținute în cadrul Direcției Silvice București – punerii în posesie a solicitantului, în pofida documentelor care atestau lipsa calității de persoană îndreptățită a celui din urmă, inculpatul invocând în acest sens faptul că este persoană publică și nu dorește să fie implicat în astfel de operațiuni cu terenuri retrocedate, întrucât acest lucru ar fi atras atenția asupra sa, iar, în plus, ar fi trebuit să menționeze în declarația de avere tranzacția încheiată (declarațiile martorilor Matei Marian din 01.03.2016, 25.04.2016 și 20.10.2017; Matei Maria din 22.04.2016 și 02.03.2018 – filele 198-201, 483-487, 490-493 vol. 7 d.u.p., 168-169 vol. 24 ds.i.fd., 36 vol. 30 ds.i.fd.).

Ca atare, având în vedere și promisiunea inculpatului Chiriac că va vinde în curând imobilul, martorul Matei Marian a acceptat să achiziționeze pe numele său terenul de 1000 m.p. situat în Snagov, sens în care s-a prezentat, însoțit de acesta, la biroul notarial și a semnat, în calitate de cumpărător, contractul nr. 517 din 20.02.2008, fără, însă, a plăti vreo sumă de bani cu titlu de preț. Un exemplar al convenției a fost înmânat martorului, care l-a predat, apoi, inculpatului Chiriac Theodor.

După aproximativ o lună, Matei Marian a fost anunțat de inculpat că a găsit un cumpărător pentru terenul achiziționat, cel din urmă discutând cu acesta condițiile perfectării convenției și ocupându-se de toate formalitățile necesare în acest scop. Ca atare, la solicitarea lui Chiriac Theodor și împreună cu acesta, martorul, însoțit de soția sa, Matei Maria, s-au deplasat la biroul unui notar public și au semnat, în calitate de vânzători, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1484 din 01.04.2008, prin care dreptul de proprietate asupra terenului forestier în suprafață de 1000 m.p. situat în Snagov a fost transferat către numitul Cacenco Aurelian (filele 218-219 vol. 18 d.u.p.). Deși în cuprinsul convenției s-a menționat că prețul vânzării este de 5000 euro, inculpatul Chiriac a încasat de la cumpărător o sumă cuprinsă între 45.000 și 50.000 euro, din care 10.000 euro au fost remiși martorilor Matei Marian și Matei Maria pentru serviciile prestate (declarațiile martorilor Matei Marian din 01.03.2016, 25.04.2016 și 20.10.2017; Matei Maria din 22.04.2016 și 02.03.2018).

De altfel, acesta nu a fost singurul bun achiziționat de martori pe numele lor, la solicitarea inculpatului Chiriac Theodor justificată de aceleași motive, cei doi soți procedând în același mod și în privința altor trei imobile și a unor bunuri mobile, respectiv a trei autoturisme (declarațiile martorilor Matei Marian din 25.04.2016, 03.05.2016 și 20.10.2017; Matei Maria din 22.04.2016 și 02.03.2018).

Ca urmare a tuturor transferurilor realizate de S.C. Reciplia S.R.L., prin reprezentanții săi legali/convenționali, cu privire la imobilele dobândite prin contractul nr. 3512/15.10.2007, în proprietatea acesteia a mai rămas doar suprafața totală de 246.375 m.p. din terenurile retrocedate situate în Pădurea Snagov, divizată în mai multe loturi, de 67.393 m.p., 110.682 m.p. și 68.300 m.p.

Deși inculpatul Al României Paul Philippe ar fi trebuit să primească, conform contractului încheiat în data de 01.11.2006 cu S.C. Reciplia S.R.L., un procent de 50% din preţul de vânzare al terenului forestier situat în Pădurea Snagov, acesta nu a primit nimic, împrejurare ce a constituit şi motivul disensiunilor apărute între el şi ceilalţi acuzați din prezenta cauză.

*****

1.2. Prioritar verificării corespondenței dintre împrejurările faptice reținute și tiparul normei de incriminare a abuzului în serviciu, prin raportare atât la criticile formulate de Ministerul Public și de partea civilă Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, cât și la aspectele stabilite prin hotărârea atacată, Înalta Curte subliniază, în acord cu susținerile apelanților și contrar aprecierilor făcute de judecătorul fondului, că, în conformitate cu dispozițiile art. 371 C.pr.pen., potrivit cărora judecata se mărginește la faptele și persoanele arătate în actul de sesizare, instanța este ținută să analizeze și să se pronunțe exclusiv cu privire la faptele imputate persoanelor trimise în judecată, orice analiză comparativă între situația juridică a acestora și cea a altor persoane care nu au fost deferite instanței excedând limitelor judecății, astfel cum sunt configurate prin textul de lege anterior menționat.

Într-adevăr, așa cum a reținut și curtea de apel, deși numiții Ghiba Ruxandra, Zoltan Bege Nagy, Băncilă Florian, Burlacu Victor și Cismaru Nicolae au fost membri ai Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și au votat în ședința din data de 07.07.2006 în favoarea adoptării hotărârii nr. 1156/2006, procurorul nu a dispus trimiterea lor în judecată pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dând, ulterior, față de ei, prin ordonanța nr. 82/P/2016 din 31.07.2018 a D.N.A., Serviciul Teritorial Brașov, o soluție de clasare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a C.pr.pen., însă această soluție de netrimitere în judecată nu produce vreo consecință asupra situației juridice a inculpaților Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, neputând conduce prin ea însăși, în lipsa altor elemente care să demonstreze netemeinicia acuzațiilor formulate împotriva lor prin rechizitoriu, la concluzia nevinovăției acestora, având în vedere particularitățile cauzei generate de împrejurările diferite în care fiecare dintre respectivele persoane a acționat.

Tot cu titlu preliminar, Înalta Curte notează că, deși Parchetul a făcut, pe larg, trimitere, în cuprinsul motivelor de apel, la aspectele reținute de prima instanța în legătură cu circumstanțele în care a fost adoptată hotărârea nr. 7/14.01.2004 a Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, formulând critici în acest sens, respectivele împrejurări nu fac obiectul judecății, dispunându-se prin rechizitoriu, în privința lor, clasarea cauzei sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. f C.pr.pen. (intervenirea prescripției răspunderii penale), astfel încât motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate de procuror sub acest aspect vor fi analizate numai în măsura în care respectiva hotărâre a stat la baza emiterii de către inculpați a altor acte administrative sau vizează chestiuni comune cu cele ce privesc adoptarea de către aceeași comisie a hotărârii nr. 1156/07.07.2006, înlocuită, apoi, cu hotărârea nr. 661/02.03.2007, pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.

Deopotrivă, având în vedere criticile invocate, în concret, de Ministerul Public și de partea civilă R.N.P. – Romsilva cu privire la soluția de achitare dispusă de prima instanță față de inculpații funcționari publici implicați în soluționarea cererii de retrocedare a terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, Înalta Curte reține că, prin unificarea într-un singur conținut de infracțiune a faptelor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 246 și art. 248 C.pen. (1969), legiuitorul a incriminat în art. 297 alin. 1 C.pen., preluând, în linii generale, cuprinsul normelor corespondente din codificarea penală anterioară, fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

Totodată, în noua reglementare, a fost menținută și forma specială a infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, text care a fost, însă, modificat prin art. 79 pct. 9 din Legea nr. 187/2012, sub aspectul urmării imediate a infracțiunii, în sensul introducerii cerinţei ca folosul obţinut pentru sine sau pentru altul de funcţionarul public să aibă un caracter necuvenit.

Prin deciziile Curții Constituționale nr. 405/15.06.2016 și nr. 392/06.06.2017, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517/08.07.2016 și, respectiv nr. 504/30.06.2017, conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu – atât în varianta tip, prevăzută de art. 246 C.pen. (1969), art. 248 C.pen. (1969) și art. 297 alin. 1 C.pen., cât și în forma specială, reglementată de art. 132 din Legea nr. 78/2000, care face trimitere și se raportează la normele de incriminare din Codul penal – a fost reconfigurat sub aspectul elementului material al laturii obiective, statuându-se că prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul dispozițiilor legale menționate se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”.

Astfel, instanța de contencios constituțional a restrâns în mod substanțial câmpul de aplicare a normelor ce incriminează abuzul în serviciu, stabilind, în considerentele deciziei nr. 405/15.06.2016 – pe care le-a aplicat, ulterior, și cu prilejul verificării constituționalității prevederilor art. 248 C.pen. anterior (decizia nr. 392/06.06.2017, paragr. 31-38) –  că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară, respectiv legi, ordonanțe și ordonanțe de urgență ale Guvernului, fiind, astfel, excluse din sfera actelor abuzive, în înțelesul legii penale, acele comportamente ale funcționarului public care sunt interzise prin acte infralegale sau acte interne ale angajatorului. În acest sens, Curtea a arătat că, în materie penală, principiul legalității incriminării, „nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege”, impune ca numai legiuitorul primar (respectiv Parlamentul, prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. 1 din Constituție, sau Guvernul, prin emiterea ordonanțelor sau ordonanțelor de urgență, în baza delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție) să poată stabili conduita pe care destinatarii legii sunt obligați să o respecte, în caz contrar aceștia supunându-se sancțiunii penale, astfel încât sintagma „îndeplinește în mod defectuos” nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuției de serviciu se realizează „prin încălcarea legii” (paragr. 65).

Așadar, orice acuzație având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a nesocotit îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea respectivelor atribuții a avut loc prin încălcarea legii, în accepțiunea stabilită de Curtea Constituțională în cuprinsul deciziilor nr. 405/15.06.2016 și nr. 392/06.06.2017, fiind exterioare normativului penal substanțial regăsit în art. 246 C.pen. (1969), art. 248 C.pen. (1969), art. 297 alin. 1 C.pen. și, implicit, în art. 132 din Legea nr. 78/2000, acele încălcări de către funcționar ale dispozițiilor altor acte decât cele normative cu putere de lege, cum ar fi cele cuprinse în hotărâri ale Guvernului, ordine de ministru, hotărâri ale autorităților publice centrale sau locale, regulamente de funcționare sau organizare internă ale entităților publice sau private, hotărâri ale organelor de deliberare și decizie (adunarea generală a acționarilor/asociaților) sau ale celor de supraveghere și control (consiliul de administrație) din cadrul companiilor, societăților comerciale sau altor organizații, coduri etice sau deontologice, fișe ale postului ori contracte de muncă.

Într-adevăr, dată fiind imposibilitatea obiectivă, din punct de vedere al tehnicii legislative, de a configura în mod amănunțit prin legislația primară obligațiile/îndatoririle de serviciu ce revin diverselor categorii de funcționari publici care își desfășoară activitatea în anumite domenii specifice ale autorităților/entităților/instituțiilor publice, precum și consecințele nerespectării acestora, legislația primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, însă, așa cum a reținut și instanța de contencios constituțional în considerentele deciziei nr. 405/15.06.2016 (paragr. 60 și 64), aceste acte normative date în executarea legilor și ordonanțelor Guvernului se emit doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă, conform prevederilor art. 4 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. De altfel, este frecvent utilizată în elaborarea legislației metoda prevederii în chiar cuprinsul legii, a ordonanței sau, după caz, a ordonanței de urgență a Guvernului a unui text care instituie obligația adoptării, subsecvente, a unui act normativ de reglementare secundară (de regulă, a unei hotărâri de Guvern, care, potrivit art. 108 alin. 2 din Constituție, este emisă pentru organizarea executării legilor), prin care să se detalieze/explice dispozițiile din legislația primară, inclusiv sub aspectul conduitei pe care destinatarul legii este obligat să o respecte și a consecințelor ce intervin în situația neadoptării ei. Așadar, în aprecierea îndeplinirii cerinței esențiale atașată elementului material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu, astfel cum a fost reconfigurată prin cele două decizii ale Curții Constituționale, analiza efectuată poate viza dispoziții din legislația secundară numai în măsura în care acestea preiau, detaliază sau explicitează obligații prevăzute expres și neechivoc în legi, ordonanțe sau ordonanțe de urgență ale Guvernului, nefiind permisă raportarea la atribuții sau îndatoriri de serviciu stipulate în sarcina funcționarilor publici doar în acte de reglementare secundară (inclusiv în hotărâri de Guvern) sau prevăzute în detaliu în cuprinsul unor asemenea acte, deși norma de drept primar este neclară, ambiguă sau are o aplicabilitate extrem de generală. De asemenea, defectuozitatea în îndeplinirea unui act, ca element de tipicitate al infracțiunii de abuz în serviciu, poate fi evaluată prin raportare la nerespectarea de către subiectul activ a unor prevederi din legislația secundară doar în situația în care acestea transpun ca atare dispoziții exprese din legi, ordonanțe sau ordonanțe de urgență ale Guvernului, nu și în cazul în care îndeplinirea atribuțiilor de serviciu se realizează prin încălcarea unor asemenea prevederi care modifică ori chiar contravin actelor normative de reglementare primară.

Având ca punct de plecare aceste considerații teoretice, Înalta Curte constată că acuzațiile aduse prin actul de sesizare inculpaților Mușat Apostol, Dima Niculae, Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina, Olteanu Gheorghe și Chiriac Theodor vizează, în esență, soluționarea, cu încălcarea dispozițiilor legale și beneficiind de ajutorul inculpaților Truică Remus, Roșu Robert Mihăiță, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și Al României Paul Philippe, a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de cel din urmă, prin mandatar, la data de 06.09.2005 (reiterată în 01.11.2005) și restituirea în natură a terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha, situat în Pădurea Snagov, zona „Fundul Sacului”, cu consecința prejudicierii Statului Român și a obținerii de către inculpații Al României Paul Philippe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și membrii grupului infracțional organizat a unui folos patrimonial necuvenit.

Dispozițiile a căror nerespectare a fost imputată inculpaților prin rechizitoriu (Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 890/2005) au fost precizate sau, după caz, indicate (în ceea ce-l privește pe inculpatul Chiriac Theodor), în etapa camerei preliminare, prin adresa nr. 784/III-13/2016 din 22.07.2016 a Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov (filele 101-105 vol. 4 ds. 345/64/2016/a1), astfel încât aceștia au avut posibilitatea reală de a cunoaște într-o manieră clară și completă acuzațiile ce le-au fost aduse și circumstanțele ce le caracterizează pentru a beneficia de un proces echitabil și a putea să aducă, în cursul cercetării judecătorești, toate argumentele considerate relevante pentru dovedirea nevinovăției lor, dreptul la apărare fiind pe deplin respectat.

Sub acest aspect, nu trebuie omis faptul că, în speță, rechizitoriul a fost întocmit în data de 17.05.2016, deci anterior adoptării și publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curții Constituționale, astfel încât, în mod obiectiv, la redactarea lui, nu puteau fi avute în vedere toate exigențele subliniate de instanța de contencios constituțional în paragrafele 64-65 ale hotărârii sale, dar și că precizarea cu privire la dispozițiile legale ce se apreciază că au fost încălcate de funcționarii publici, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, s-a realizat până la epuizarea momentului instituit de lege, în condițiile în care limitele și obiectul judecății stabilite prin actul de sesizare a instanței sunt supuse controlului de legalitate în faza camerei preliminare, când judecătorul hotărăște cu autoritate de lucru judecat asupra regularității rechizitoriului.

În consecință, pretinsa îndeplinire necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu imputată de parchet inculpaților Mușat Apostol, Dima Niculae, Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe va fi examinată atât prin prisma încălcării dispozițiilor din legislația primară menționate în adresa nr. 784/III-13/2016 din 22.07.2016 a D.N.A. (respectiv a prevederilor art. 3 alin. 2, art. 6 alin. 1 și art. 25 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificată prin art. 1 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005, și a celor ale art. IV din Titlul VI al celui din urmă act normativ), cât și a nerespectării celorlalte reglementări din actele infralegale invocate (art. 2 alin. 1 lit. a și c, art. 5 lit. a, b, c, d și h, art. 7 alin. 1, art. 8 alin. 2, art. 11 alin. 1, 2 și 3 și art. 79 alin. 1 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G. nr. 890/2005 – în cazul inculpaților Mușat Apostol și Dima Niculae; art. 4 alin. 1 lit. a, b și d, art. 6 lit. c, e și f, art. 11 alin. 1, 2 și 3 și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005 – în cazul inculpaților Jecu Nicolae, Popa Caterina, Olteanu Gheorghe și Delcea Valentin), în măsura în care preiau/transpun, detaliază sau explicitează normele de drept primar cuprinse în Legea nr. 1/2000, dar și în Legea nr. 18/1991, din moment ce prima cuprinde, în mare parte, dispoziții pentru punerea în aplicare efectivă a prevederilor celei din urmă. 

De asemenea, în privința inculpatului Chiriac Theodor, examenul instanței se va realiza prin raportare la prevederile art. 10, art. 11, art. 16 și art. 54 din Legea nr. 26/1996, art. 11 alin. 1 și 2 din Legea nr. 213/1998, art. 6 lit. A, prima liniuță și art. 9 alin. 1 și 2 din H.G. nr. 1105/2003, indicate de parchet în cuprinsul aceleiași adrese.

Sub același aspect, se impune a se menționa și faptul că analiza efectuată de Înalta Curte se va raporta la dispozițiile legale în vigoare la data faptelor imputate inculpaților, conform principiului de drept tempus regit actum, și va avea în vedere înscrisurile doveditoare în ființă la acel moment, căci la acestea trebuiau să se raporteze și inculpații, indiferent de calitatea lor (funcționari publici sau persoane particulare) și de forma de participație penală ce li s-a reținut în sarcină (autorat sau complicitate).

Ca urmare, pornind de la aceste considerații și având în vedere precizările făcute de Ministerul Public prin adresa nr. 784/III-13/2016 din 22.07.2016, Înalta Curte arată că, așa cum rezultă din chiar titlul ei, Legea nr. 1/2000, ale cărei dispoziții se susține că ar fi fost încălcate de inculpații Mușat Apostol, Dima Niculae, Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu, reprezintă, în esență, o lege pentru punerea în aplicare a legilor fondului funciar nr. 18/1991 și nr. 167/1997, de prevederile acesteia beneficiind persoanele fizice și persoanele juridice care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole și forestiere, în termenul legal (art. 1).

De altfel, acest aspect rezultă și din conținutul art. 25 alin. 1 al actului normativ, care stabilește că „reconstituirea dreptului de proprietate și punerea în posesie a titularilor, în cazul terenurilor forestiere, precum și eliberarea titlurilor de proprietate se fac de comisiile locale și, respectiv, comisiile județene, în condițiile și cu procedura stabilite de Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 167/1997, de Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor”, aprobat prin H.G. nr. 890/2005, „și conform prezentei legi”.

În concordanță cu aceste dispoziții, art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 stipulează că, la stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, în conformitate cu prevederile acestui act normativ, „comisiile comunale, orășenești, municipale și comisiile județene, constituite potrivit legii, vor verifica în mod riguros existența actelor doveditoare prevăzute la art. 9 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, republicată, precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte, ținându-se seama și de dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2 din aceeași lege”.

Îndatorirea studierii și analizării în mod punctual, cu scrupulozitate și seriozitate, a înscrisurilor atașate cererii de retrocedare, sub toate aspectele stabilite de norma primară (existență, pertinență, verosimilitate, autenticitate și concludență), este prevăzută și de legislația secundară, respectiv de Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, care, reglementând atribuțiile ce revin comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, constituite în temeiul art. 12 din Legea nr. 18/1991, stabilește că cele comunale, orășenești și municipale „verifică în mod riguros îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 9 alin. 4 și 5 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și la art. 6 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, solicitând în acest scop toate relațiile și datele necesare” (art. 5 lit. b), în timp ce comisiile județene „verifică legalitatea propunerilor înaintate de comisiile comunale, orășenești și municipale, în special existența actelor doveditoare, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestora” (art. 6 lit. c). În același sens, art. 79 alin. 1 din Regulament menționează că, „în toate cazurile prevăzute de Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, comisiile comunale, orășenești sau municipale și cele județene vor verifica existența cererilor și actele doveditoare prevăzute la art. 9 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte”.

În plus, comisiile comunale, orășenești și municipale (din compunerea cărora fac parte și primarul localității, în calitate de președinte, precum și secretarul unității administrativ-teritoriale, conform art. 2 alin. 1 lit. a și c) mai au ca atribuții principale, printre altele, preluarea și analizarea cererilor depuse în conformitate cu prevederile legii, pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, cu excepția celor formulate de comune, orașe sau municipii (art. 5 lit. a); stabilirea mărimii și amplasamentului suprafeței de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propunerea altor amplasamente și consemnarea în scris a acceptului fostului proprietar sau al moștenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe un alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane (art. 5 lit. c); completarea, în urma verificărilor efectuate, a anexelor la regulament cu persoanele fizice și juridice îndreptățite (art. 5 lit. d), în cazul cererilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, formulate în condițiile art. 24 din Legea nr. 1/2000, fiind întocmită anexa 37, potrivit art. 61 alin. 3 din același regulament; înaintarea și prezentarea spre aprobare și validare comisiei județene a situațiilor definitive, împreună cu documentația necesară, precum și a divergențelor produse și consemnate la nivelul acestor comisii (art. 5 lit. h).

Deopotrivă, potrivit aceluiași Regulament, comisiile județene (din care fac parte și prefectul, subprefectul și directorul direcției de contencios administrativ și controlul legalității, conform art. 4 alin. 1 lit. a, b și d,), printre alte atribuții ce le revin, validează sau invalidează propunerile comisiilor comunale, orășenești și municipale, împreună cu proiectele de delimitare și parcelare (art. 6 lit. e) și emit titlurile de proprietate pentru cererile validate (art. 6 lit. f).

Așa cum s-a arătat anterior, înființarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 18/1991, acestea fiind organizate, prin ordin al prefectului, în fiecare comună, oraș sau municipiu (alin. 1) și funcționând sub îndrumarea unei comisii județene, condusă de prefect (2). Același text de lege a prevăzut reglementarea, prin hotărâre a Guvernului, a procedurii de constituire a comisiilor, a modalității de desfășurare a activității acestora și a atribuțiilor ce le revin (alin. 3), la data faptelor imputate inculpaților fiind în vigoare H.G. nr. 890/2005, care a aprobat Regulamentul prin care au fost stabilite aceste aspecte și care, în art. 2, prevedea, în sarcina comisiilor, obligația de a urmări și de a lua măsurile necesare pentru respectarea și aplicarea întocmai a respectivului regulament, dar și a prevederilor Legilor nr. 1/2000 și nr. 18/1991.

Cu privire la natura, felul și forma actelor doveditoare ce trebuie anexate cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere și a căror existență, pertinență, verosimilitate, autenticitate și concludență se impune, în mod obligatoriu, a fi verificate cu rigurozitate de către membrii comisiilor comunale, orășenești, municipale și județene, art. 9 alin. 5 din  Legea nr. 18/1991, la care face trimitere atât art. 45 din același act normativ, cât și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, stabilește că acestea constau în: copie xerox de pe titlul de proprietate care s-a emis sau, după caz, de pe procesul verbal ori de pe fișa de punere în posesie (lit. a); copie xerox de pe documentele ce dovedesc dreptul de proprietate pentru suprafețele de teren solicitate în plus (lit. b); o declarație în care se va consemna, pe propria răspundere, suprafața totală de teren atribuită în proprietate, prin reconstituire sau constituire, de familie, potrivit legii, chiar dacă aceasta s-a făcut în mai multe localități sau de la mai mulți autori (lit. c). În situația în care nu au fost atașate cererii de retrocedare înscrisurile la care face referire norma legală, iar solicitantul, deși a fost informat de către comisia locală (prin intermediul președintelui sau secretarului) cu privire la necesitatea depunerii lor, nu le-a prezentat, fără a invoca o justificare valabilă, în privința acestuia operează sancțiunea decăderii din dreptul de a cere reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, astfel cum se prevede în art. 9 alin. 8 teza a II-a din Legea nr. 18/1991.

Detaliind dispozițiile art. 9 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, dar și pe cele ale art. 9 alin. 3 și 4 din același act normativ (referitoare la locul și modul în care se depune cererea de reconstituire și la conținutul său), art. 11 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005 prevede că „stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptățită, personal sau prin mandatar” (alin. 1); că „în cerere se vor menționa următoarele date și elemente: numele și prenumele solicitantului și ale părinților, gradul de rudenie, suprafața de teren la care se socotește îndreptățit, precum și orice alte date necesare pentru stabilirea dreptului de proprietate potrivit legii” (alin. 2); că, „la cerere se vor anexa: acte de proprietate, certificat de moștenitor, hotărâre judecătorească, dacă există”, iar, „în toate cazurile, certificat de naștere, certificat de deces al autorului, în cazul moștenitorilor, precum și orice acte din care să rezulte dreptul de proprietate asupra terenului solicitat” (alin. 3), dar și declarația prevăzută de art. 10 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 (alin. 4). Totodată, art. 11 stabilește că „în cazul în care cererea se depune personal, solicitantul va prezenta actele doveditoare în original și câte o copie xerox, semnată pentru conformitate, rămânând la comisie numai copiile acestora” (alin. 6), iar, în situația în care „cererea se transmite prin poștă, la aceasta se vor anexa copii xerox semnate pentru conformitate pe propria răspundere de către solicitant” (alin. 7).

Astfel, sintetizând, în toate situațiile ce intră sub incidența Legilor nr. 1/2000 și nr. 18/1991, deci și în cazul în care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferența dintre suprafața primită prin aplicarea legilor fondului funciar și cea avută în proprietate (art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000), cererea adresată comisiilor locale trebuie să fie însoțită de următoarele înscrisuri: titlul de proprietate care s-a emis sau, după caz, procesul verbal ori fișa de punere în posesie, în copie xerox semnată pentru conformitate de către solicitant; documentele ce dovedesc dreptul de proprietate pentru suprafața de teren solicitată în plus, în copii xerox semnate pentru conformitate de către solicitant, categorie în care se includ, pe lângă actele obișnuite de dovedire a proprietății, orice alte înscrisuri din care rezultă dreptul de proprietate care a aparținut foștilor proprietari; o declarație în care se va consemna, pe propria răspundere, suprafața totală de teren atribuită în proprietate, prin reconstituire sau constituire, de familie, potrivit legii, chiar dacă aceasta s-a făcut în mai multe localități sau de la mai mulți autori; acte care dovedesc calitatea de moștenitor, în copii xerox semnate pentru conformitate de către solicitant, cum ar fi: certificat de moștenitor, certificat de naștere, certificat de deces al autorului, hotărâre judecătorească etc.; declarația prevăzută de art. 10 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.

Rezultă, așadar, că actele doveditoare anexate cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, astfel cum sunt prevăzute de art. 9 alin. 5 din Legea nr. 18/1991 și detaliate de art. 11 alin. 3 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, trebuie verificate în mod atent, punctual, cu scrupulozitate și seriozitate, atât sub aspectul existenței (inclusiv a formei în care au fost depuse), cât și al pertinenței, verosimilității, autenticității și concludenței lor de către membrii comisiilor comunale, orășenești, municipale și județene învestite cu soluționarea cererilor de retrocedare, conform obligației instituite în sarcina acestora prin art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 raportat la art. 5 lit. b, art. 6 lit. c și art. 79 alin. 1 din Regulament, astfel încât să se constate, dincolo de orice dubiu rezonabil, că titularul cererii este persoană îndreptățită la restituire și că imobilul revendicat a aparținut în proprietate acestuia sau antecesorilor săi la data trecerii lui în proprietatea statului prin efectul unor acte normative speciale sau, dimpotrivă, că nu sunt îndeplinite aceste condiții și, ca atare, stabilirea dreptului de proprietate, prin reconstituire, nu poate opera.

 Cu alte cuvinte, concluzia cu privire la temeinicia sau, după caz, la netemeinicia unei cereri de retrocedare nu se poate fundamenta pe o verificare formală, superficială, a actelor anexate acesteia sau depuse, ulterior, în dovedirea ei, membrii comisiilor locale și, respectiv, județene având obligația legală de a examina în mod temeinic, riguros, toate înscrisurile aflate la dosarul administrativ pentru a se asigura că realitatea lor nu poate fi tăgăduită ori pusă la îndoială și că au fost întocmite cu respectarea tuturor formelor legale (autenticitatea), că, prin conținutul lor și aspectele pe care le atestă, se bucură de credibilitate/plauzibilitate (verosimilitatea), că sunt relevante sub aspectul împrejurărilor ce trebuie dovedite (pertinența) și că prezintă aptitudinea de a contribui la aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei (concludența), în sensul că furnizează informații convingătoare, lămuritoare, pentru a stabili existența/inexistența calității solicitantului de persoană îndreptățită la restituire, atât din perspectiva dreptului de proprietate al acestuia sau al predecesorilor săi asupra terenului revendicat la data trecerii lui în proprietatea statului, cât și sub aspectul calității sale de moștenitor legal sau testamentar al celor din urmă.

Sub aspectul împrejurărilor ce trebuie dovedite cu documentele anexate cererii de retrocedare, Înalta Curte constată, în baza interpretării coroborate a prevederilor art. 1 și art. 24 din Legea nr. 1/2000, că, în accepțiunea acestui act normativ, persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferența dintre suprafața primită prin aplicarea legilor fondului funciar și cea avută în proprietate (ce constituie, de altfel, limita maximă a suprafeței de teren ce poate fi retrocedată), sunt foștii proprietari, persoane fizice/juridice, sau moștenitorii acestora, pe numele cărora se întocmesc, ulterior, și titlurile de proprietate, în condițiile art. 24 alin. 3 din același act normativ.

De altfel, aceleași categorii de beneficiari ai dreptului la retrocedare sunt stabilite și în cuprinsul art. 45 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, potrivit căruia „persoanele fizice sau, după caz, moștenitorii acestora, ale căror terenuri cu vegetație forestieră, păduri, zăvoaie, tufărișuri, pășuni și fânețe au trecut în proprietatea statului prin efectul unor acte normative speciale, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate (…)”, caz în care formularea cererii trebuie făcută, potrivit alin. 3 al aceluiași articol „în termenul, cu procedura și în condițiile prevăzute la art. 9 alin. 3-9”. 

În același sens sunt și dispozițiile art. 26 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, care menționează că „terenurile cu vegetație forestieră (…) care au aparținut persoanelor fizice se restituie, la cerere, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestuia, într-o suprafață egală cu cea trecută în proprietatea statului”. 

Calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare este strâns legată de dovedirea dreptului de proprietate al solicitantului sau al autorului său cu privire la terenul forestier revendicat, drept care trebuie să fi existat la momentul preluării bunului de către stat prin efectul unor acte normative speciale, căci, în cazul în care înscrisurile atașate cererii nu prezintă aptitudinea de a proba acest din urmă aspect (și nu s-au solicitat, în scris, alte probe), nici titularul ei nu poate fi considerat persoană îndrituită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv. În plus, în situația în care cererea este formulată de succesorul fostului proprietar, solicitantul, pentru a fi considerat persoană îndreptățită, trebuie să dovedească, pe lângă existența dreptului de proprietate al autorului invocat, asupra terenului, la data naționalizării, și calitatea sa de moștenitor al acestuia, în înțelesul dat respectivei noțiuni de Legea nr. 1/2000, ale cărei dispoziții se completează ce cele ale Legii nr. 18/1991. Or, în conformitate cu prevederile art. 13 din acest din urmă act normativ, coroborate cu cele ale art. 11 alin. 3 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, aplicabile și în ipoteza reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, prevăzută de art. 45 din Legea nr. 18/1991 și art. 24 din Legea nr. 1/2000, calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive și a actelor de stare civilă ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moștenirii. Așa cum s-a arătat în literatura juridică, întrucât textul de lege nu distinge, acesta are în vedere atât moștenitorii legali, cât și pe cei testamentari, aplicându-se, în baza aceluiași raționament, indiferent dacă moștenitorii care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate au venit la moștenire în nume personal, prin reprezentare succesorală sau prin retransmitere. 

În ceea ce privește dovada actelor juridice, sarcină ce îi incumbă persoanei care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, în doctrina de specialitate, dar și în jurisprudența instanțelor naționale s-a arătat că aceasta este guvernată de legea în vigoare la momentul încheierii respectivelor acte juridice, cu excepția situației când forma lor a fost impusă ad probaționem și legea nouă ușurează dovada, permițând noi mijloace de probă, caz în care se aplică aceasta din urmă.

1.2.a) În speță, astfel cum rezultă din situația de fapt reținută în urma coroborării întregului material probator administrat, inculpatul Al României Paul Philippe, prin mandatar, a formulat, la data de 06.09.2005, în nume propriu, o cerere de restituire în natură sau prin echivalent a terenului de 46 ha situat în localitatea Ghermănești, comuna Snagov, făcând trimitere, în acest sens, la notificarea anterioară, înregistrată sub nr. 3476 din 03.12.2003, care vizase doar suprafața de 10 ha, așa cum prevedea legea specială în vigoare la acel moment.

În drept, a fost invocată Legea nr. 247/2005 care, prin art. 3 din Titlul VI, a prelungit termenul de depunere a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferențele de suprafață ce puteau fi restituite conform Legii nr. 1/2000, astfel cum a fost modificată prin actul normativ menționat, până la data de 30.11.2005 inclusiv.

Cererea nu cuprinde nicio referire la calitatea în care inculpatul a formulat-o, însă, făcându-se trimitere la notificarea nr. 3476 din 03.12.2003, reiese că a fost avută în vedere aceeași justificare invocată anterior, respectiv cumpărarea de către acesta, în baza contractului autentificat sub nr. 1498 din 02.08.2001, a drepturilor succesorale ale numitei Urdărianu Monique, legatara universală a Elenei Lupescu, la rândul său, soția supraviețuitoare și moștenitoarea fostului rege Carol al II-lea, căruia i-ar fi aparținut imobilul solicitat, ca urmare a donației făcute de Primăria Municipiului București prin procesul verbal nr. 21486/4932A/1932. În același sens pledează și faptul că procura autentificată sub nr. 2399/01.09.2005, în baza căreia martorul Dumitrescu Mircea a depus cererea de retrocedare, a fost dată de inculpat „în calitate de dobânditor al drepturilor succesorale aparținând defunctei Elena Lupescu”, mandatarul fiind împuternicit să îl reprezinte pe acesta la autoritățile competente (printre care și Primăria Snagov) în vederea redobândirii pe cale administrativă a mai multor bunuri, între care se regăsește și terenul în suprafață de 46 ha situat în comuna Snagov.

Deși, la data de 01.11.2005, a fost formulată și depusă la Primăria Snagov, de către același mandatar, în numele lui Al României Paul Philippe, o altă cerere în care s-a făcut referire la cea anterioară, din 06.09.2005, nici în conținutul acesteia nu a fost menționată calitatea în care inculpatul a inițiat respectivele demersuri de reconstituire a dreptului de proprietate, singura precizare suplimentară vizând identificarea bunului imobil a cărui restituire se solicită, respectiv terenul în suprafață de 47 ha situat în comuna Snagov, zona „Fundul Sacului”.

Abia ulterior, printr-un memoriu întocmit prin mandatar S.C. Ilko Star S.R.L., reprezentată de Păvăloiu Nela, inculpatul Al României Paul Philippe a justificat calitatea sa de persoană îndreptățită la retrocedare prin prisma dreptului de proprietate ce a aparținut regelui Carol al II-lea, arătând că descendența după acesta a tatălui său, Carol Mircea Grigore, precum și dreptul celui din urmă la moștenire au fost recunoscute prin hotărârea definitivă și executorie a Tribunalului din Lisabona din 06.02.1955. Referitor la bunul revendicat, s-a menționat, în esență, că aceasta a intrat în proprietatea regelui Carol al II-lea prin procesul verbal nr. 21486/4932/1932 al Primăriei Municipiului București, fiind, ulterior, preluat de Statul Român ca efect al aplicării art. II din Decretul nr. 38 din 27.05.1948.

Astfel cum rezultă din dosarul administrativ înaintat de Primăria Snagov (filele 210-403 vol. 15 d.u.p., 281-453 vol. 16 d.u.p.), deși, inițial, cererea adresată respectivei instituții nu a fost însoțită de niciun document, ulterior, în dovedirea acesteia, s-au depus, în copie xerox: traducerile în limba română a testamentului și actului de deces al Elenei Lupescu, a certificatului de căsătorie dintre aceasta și Carol al II-lea, a declarației privind deschiderea procesului de stabilire a taxei succesorale, ca urmare a decesului fostului rege în 09.04.1943, și a anexei la aceasta constând în darea de seamă asupra bunurilor supuse partajului; certificatul de naștere, cartea de identitate și pașaportul inculpatului Al României Paul Philippe; procesul verbal nr. 21486/4932A din 22.06.1932 al Consiliului comunal general al Municipiului București; procesul verbal din 23.11.1940 privind punerea în posesie ca administrator sechestru a domnului M. Rîmniceanu asupra proprietăților imobiliare care, sub orice titlu, au aparținut fostului rege Carol al II-lea sau Casei Regale; procesul verbal din 25.08.1941 privind punerea în posesie ca administrator sechestru, în locul domnului M. Rîmniceanu, al cărui mandat înceta, a numitului Fl. Marinescu; sentințele civile nr. 1872 din 26.06.2003 și nr. 1496 din 16.05.2005 ale Judecătoriei Buftea, pronunțate în dosarele nr. 3387/2003 și, respectiv, nr. 378/2005, iar, în copie legalizată: contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 1489 din 02.08.2001 și certificatul de calitate de moștenitor nr. 8 din 21.10.2002 de pe urma Elenei Lupescu.

Prin adresa nr. 15056 din 14.12.2005, inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae, în calitate de președinte și, respectiv, de secretar al Comisiei comunale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, au solicitat mandatarului de la acea dată al inculpatului Al României Paul Philippe să transmită actul – legea prin care regele Carol al II-lea a primit cu titlu de donație Pădurea Snagov, considerând că acesta este necesar pentru soluționarea cererilor înregistrate sub nr. 11923/06.09.2005 și nr. 15056/01.11.2005, conform art. 9 alin. 4 și 5 din Legea nr. 18/1991 și art. 6 din Legea nr. 1/2000.

La rândul său, Direcția Silvică București, Ocolul Silvic Snagov, a transmis, prin adresa nr. 871/23.02.2006, semnată de martorul Berceanu Daniel Marian, că cererea de retrocedare nu îndeplinește condițiile legale, nefăcându-se dovada titlului de proprietate al regelui Carol al II-lea și a deposedării sale abuzive de către Statul Român.

Ulterior, însă, fără a verifica în mod riguros depunerea la dosarul administrativ a documentului solicitat prin adresa nr. 15056 din 14.12.2005, dar și existența, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența celorlalte acte doveditoare prevăzute de art. 9 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, cu toate că le revenea o asemenea obligație potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae, împreună cu alți patru membri ai Comisiei locale Snagov din care făceau parte, au întocmit, în data de 09.03.2006, procesul verbal înregistrat sub nr. 3719 din 10.03.2006, prin care au constatat, în temeiul art. 9 alin. 4 și 5 din Legea nr. 18/1991, că Al României Paul Philippe îndeplinește condițiile pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Snagov, aprobând anexa 37 și dispunând înaintarea ei pentru validare comisiei județene. Totodată, în baza acestui proces verbal, în calitate de președinte și, respectiv, de secretar al Comisiei locale Snagov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae au semnat, ulterior, în aceleași condiții, anexa 37, prin care s-a recunoscut dreptul inculpatului Al României Paul Philippe asupra suprafeței de teren solicitate. 

Cu toate că, la dosarul administrativ se regăsește, în copie xerox, procesul verbal din 23.11.1940 privind punerea în posesie a domnului M. Rîmniceanu, ca administrator sechestru, asupra proprietăților imobiliare ce au aparținut fostului rege Carol al II-lea sau Casei Regale, înscris ce poartă, pe verso, mențiunea olografă „document depus urmare adresei nr. 15056/14.12.2005; 19.12.2005” și o semnătură indescifrabilă, se constată că acestuia nu i-a fost atribuit un număr de înregistrare distinct la Primăria Snagov care să ateste o dată diferită la care să fi fost transmis, iar, în plus, are aplicate anumite însemnări, de asemenea olografe („să vedem dacă există lege”), cu privire chiar la aspectul ce trebuia lămurit prin emiterea adresei, împrejurări care, analizate în mod coroborat, conduc la concluzia certă că respectivul document nu a fost comunicat Comisiei locale Snagov ulterior zilei de 14.12.2005, ci, dimpotrivă, a fost depus anterior, împreună cu o parte din celelalte înscrisuri, mențiunile de pe spatele lui fiind efectuate tocmai pentru a da o aparență de legalitate procedurii de soluționare a cererii formulate de inculpatul Al României Paul Philippe (fila 351 vol. 16 d.u.p.).

Chiar dacă s-ar admite că acest act a fost transmis ca urmare a adresei nr. 15056 din 14.12.2005, membrii Comisiei locale Snagov și, în principal, inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae, care întocmiseră respectiva adresă, ar fi trebuit să observe, în urma unei analize temeinice și atente a conținutului său, că este lipsit de pertinență și concludență, din moment ce face o referire generală la legea întocmită în baza procesului verbal nr. 21486/4932A/1932 al Consiliului comunal general al Municipiului București, fără a indica numărul ei sau Monitorul Oficial în care a fost publicată, și în condițiile în care nu a fost însoțit efectiv, astfel cum se solicita în adresă, de documentul (legea) care proba dobândirea dreptului de proprietate asupra Pădurii Snagov de către regele Carol al II-lea.

Într-adevăr, așa cum rezultă din actele atașate la dosarul administrativ, prin procesul verbal nr. 21486/4932A din 22.06.1932, Consiliul comunal general al Municipiului București a aprobat propunerea primarului capitalei de a se dona regelui Carol al II-lea trupul „Fundul Sacului” din Pădurea Snagov, în suprafață de 46,78 ha, dar, pentru a opera efectul translativ de proprietate, s-a dispus „întocmirea cuvenitului proiect de lege pentru această donațiune” (filele 348-349 vol. 16 d.u.p.). De altfel, bunul imobil respectiv intrase în proprietatea Municipiului București, tot prin „cedare cu titlu gratuit” de către Ministerul de Agricultură și Domenii, ca efect al unui act normativ, respectiv a Legii nr. 716 bis pentru înfrumusețarea împrejurimilor Capitalei, publicată în Monitorul Oficial nr. 32 din 09.02.1931 (filele 67-68 vol. 16 d.u.p., 34-36 vol. 17 d.u.p.).

Or, în situația în care solicitantul nu a dovedit, prin înscrisurile depuse, existența legii prin care dreptul de proprietate asupra terenului forestier revendicat a fost transferat, cu titlu gratuit, în patrimoniul regelui Carol al II-lea și nici existența unui eventual act de donație perfectat cu respectarea cerințelor de formă prevăzute ad validitatem de art. 813 din Codul civil de la 1864, în vigoare la data faptelor, Comisia locală Snagov nu putea să constate îndeplinirea de către acesta a condițiilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la acel teren decât în urma unei examinări sumare și superficiale a existenței documentelor la care se referă art. 9 alin. 5 lit. b din Legea nr. 18/1991 și art. 11 alin. 3 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, deci cu încălcarea obligației instituite de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 5 lit. b) și art. 79 alin. 1 din același regulament.

Într-adevăr, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, prin Decretul-lege nr. 3767/1940, publicat în Monitorul Oficial nr. 266 din 12.11.1940, s-a dispus instituirea sechestrului asupra averii regelui Carol al II-lea, până la stabilirea definitivă a dreptului de proprietate cu privire la bunurile deținute de acesta (filele 40-42 vol. 17 d.u.p.), sens în care, ulterior, a fost emisă de Ministerul Justiției Deciziunea nr. 158384 din 13.11.1940, publicată în Monitorul Oficial nr. 268 din 14.11.1940, prin care a fost desemnat administratorul sechestru „al tuturor bunurilor imobiliare care, sub orice titlu, au aparținut sau aparțin fostului rege” (filele 38-39 vol. 17 d.u.p.). Așadar, prin efectul Decretului-lege nr. 3767/1940, au fost puse sub sechestru nu doar bunurile aflate în proprietatea regelui Carol al II-lea, ci și cele care se aflau în posesia sa, cum era și Pădurea Snagov, în cazul căreia nu fusese adoptată o lege și nici încheiat vreun act juridic pentru a opera transmisiunea dreptului de proprietate din patrimoniul Municipiului București în patrimoniul acestuia. Or, în atare condiții, cele două procese verbale de instituire a sechestrului, din 23.11.1940 și 25.08.1941, depuse de Al României Paul Philippe, prin mandatar, la dosarul administrativ, nu prezentau aptitudinea de a dovedi dreptul de proprietate al regelui Carol al II-lea asupra terenului cu vegetație forestieră, situat în Pădurea Snagov, a cărui retrocedare se solicita, chiar dacă în primul dintre acestea se făcea referire – fără a fi, însă, indicată în concret – la legea emisă în baza procesului verbal nr. 21486/4932A/1932, din moment ce respectiva lege nu a fost identificată și anexată cererii de reconstituire, după cum nu a fost atașat niciun alt înscris care să dovedească dobândirea în proprietate a bunului de către autorul invocat de solicitant, aspect ce ar fi fost lesne de observat de către președintele și secretarul Comisiei locale Snagov dacă ar fi analizat corespunzător, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, actele de care inculpatul a înțeles să se folosească.

De altfel, contrar susținerilor judecătorului fondului, nici celelalte înscrisuri indicate de acesta în cuprinsul sentinței apelate (procesul verbal încheiat de o comisie constituită la Palatul Regal în datele de 27.09, 01, 04, 07, 11, 16 și 23.10.1940; lista de imobile urbane și rurale proprietatea fostului suveran; inventarul din 15.04.1941 cuprinzând averea imobiliară aparținând fostului suveran Carol al II-lea, care a fost pusă sub sechestru potrivit Decretului-lege nr. 3767/1940; nota informativă din 01.07.1946) nu dovedesc că terenul forestier în suprafață de 46,78 ha, situat în Pădurea Snagov, ar fi fost proprietatea regelui Carol al II-lea, ci doar realitatea, necontestată, că bunurile deținute de acesta, cu orice titlu, inclusiv imobilul în discuție, ulterior abdicării sale au fost puse sub sechestru, ca efect al Decretului-lege nr. 3767/1940, cu consecința pierderii dreptului de exercitare a oricăror prerogative asupra lor, situație care nu s-a schimbat până la instaurarea regimului comunist. Într-adevăr, și în cuprinsul inventarului din 15.04.1941, se face aceeași trimitere la „legea întocmită în baza procesului verbal nr. 21486/4932A/1932”, însă, dat fiind că o asemenea lege nu a fost adoptată, existența ei nefiind identificată nici de Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale (vol. 27 d.u.p.), nu s-a realizat nici transmisiunea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 46,78 ha teren forestier în patrimoniul regelui Carol al II-lea, bunul aflându-se doar în posesia acestuia.

În plus, deși inculpatul Al României Paul Philippe s-a prevalat, în cuprinsul memoriilor depuse la dosarul administrativ, de faptul că bunul a cărui restituire a solicitat-o fusese trecut abuziv în proprietatea Statului Român prin Decretul nr. 38/1948, din conținutul acestuia rezultă cu evidență că Pădurea Snagov nu a făcut obiectul preluării de către stat prin acest act, lucru cu neputință de realizat din moment ce imobilul nu s-a aflat niciodată în proprietatea regelui Carol al II-lea. Sub acest aspect, nu poate fi reținută susținerea primei instanțe în sensul că Decretul nr. 38/1948, prin dispozițiile art. II, se referea generic la toate bunurile ce au aparținut fostei familii regale, în care se include și Pădurea Snagov, din moment ce, în Deciziunea Consiliului de Miniștri, dată în aplicarea acestuia (publicată în Monitorul Oficial, Partea 1B, nr. 140 din 19.06.1948), imobilele trecute în proprietatea statului au fost, pe larg, individualizate, iar între acestea nu se regăsește și terenul în discuție, a cărei retrocedare s-a solicitat de către Al României Paul Philippe (filele 142-150 vol. 27 d.u.p.). 

Deși inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae, în calitate de membri ai Comisiei locale Snagov, pentru a aprecia asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, trebuiau să verifice dacă bunul revendicat a aparținut în proprietate autorului solicitantului la momentul preluării lui de către stat, examinare ce ar fi fost pe deplin posibilă, de vreme ce Decretul nr. 38/1948 fusese pus la dispoziția comisiei de Al României Paul Philippe în sprijinul altor notificări, fiind înaintat de Primăria Snagov și pentru prezentul dosar (filele 340-343, 355-356, 381-382 vol. 16 d.u.p.), dovadă că s-a aflat la dispoziția autorității administrative, aceștia nu au depus minime diligențe pentru stabilirea respectivei chestiuni, ce era, practic, de esența soluționării cererii de retrocedare, considerând, fără vreo analiză în acest sens în raport cu actele doveditoare depuse, care demonstrau contrariul, că imobilul s-a aflat în proprietatea fostului rege Carol al II-lea și că a fost trecut în mod abuziv în proprietatea Statului Român, acțiune ce se subsumează, deopotrivă, încălcării obligației instituite de art. 6 alin. 1 din Legea 1/2000, dar și de art. 5 lit. b) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, aplicabile potrivit art. 25 alin. 1 din primul act normativ menționat.

Faptul că imobilul a cărui retrocedare s-a solicitat de către Al României Paul Philippe nu a constituit proprietatea regelui Carol al II-lea, aflându-se doar în posesia acestuia, și prin, urmare, nu a făcut obiectul Decretului nr. 38/1948, a fost confirmat și de Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Colegiului Prezidențial al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care acesta a fost obligat să lase în deplină proprietate și posesie Statului Român mai multe bunuri, printre care și Trupul de pădure „Fundul sacului” din Pădurea Snagov, în suprafață de 46,78 ha, constatându-se, în esență, că deținerea de către fostul suveran a terenului respectiv s-a realizat fără niciun titlu. În concret, s-a reținut că „ (…) fostul Primar General al Capitalei (…) a fost nevoit să cedeze în fapt 46,78 ha pădure la Snagov fostului Rege Carol al II-lea, pe care acesta le posedă în fapt, fără a se fi elaborat legea necesară în baza căreia Primăria să poată ceda acea pădure și fără a se fi întocmit un act pentru transmisiunea proprietății, existând numai o încuviințare a Consiliului Comunal de a se dona trupul de pădure zis Fundul sacului cu o suprafață de 46,78 ha”. În consecință, având în vedere că nu a existat „o transmisiune a dreptului de proprietate asupra suprafeței de pădure în discuțiune”, aspect recunoscut și prin memoriul-întâmpinare depus de mandatarul fostului rege Carol al II-lea, în care se arată, „în mod categoric, că nu s-au îndeplinit formele legale” pentru această transmisiune, s-a constatat că „deținerea ei de către fostul suveran este lipsită de un temei legal” și, în consecință, se impune readucerea acesteia în patrimoniul Statului Român (filele 70-102 vol. 17 d.u.p., 187-219 vol. 27 d.u.p.).

În plus, inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae nu se puteau prevala nici de existența sentinței civile nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea, prin care s-a constatat că Al României Paul Philippe este îndreptățit să beneficieze de retrocedarea suprafeței de 10 ha pădure, situată în comuna Snagov, zona „Fundul Sacului”, din moment ce, nefiind parte în procesul în care s-a pronunțat, într-o acțiune în constatare, respectiva hotărâre judecătorească, aceasta nu era obligatorie pentru Comisia locală Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, situație în care membrii săi trebuiau să analizeze temeinicia cererii de restituire prin raportare la toate documentele depuse de solicitant în procedura administrativă. 

Cu alte cuvinte, în condițiile în care sentința civilă nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea nu se impunea prin forța sa obligatorie Comisiei comunale Snagov, din moment ce aceasta nu a fost parte în procedura judiciară în care a fost pronunțată, procedură specifică, de altfel, dreptului comun privind acțiunea în constatare, iar nu legilor speciale în materia retrocedării, membrilor săi, inculpați în cauză, le revenea obligația legală de a verifica, în mod riguros, toate înscrisurile depuse la dosarul administrativ pentru a stabili calitatea inculpatului Al României Paul Philippe de persoană îndrituită la restituirea terenului cu vegetație forestieră situat în pădurea Snagov, atât sub aspectul existenței titlului de proprietate al antecesorului indicat de solicitant și al deposedării sale abuzive de către Statul Român, cât și al calității sale de moștenitor al celui din urmă, cu atât mai mult cu cât, prin respectiva sentință, se constatase doar îndrituirea la retrocedarea unei părți din imobilul revendicat (10 ha), ce fusese deja restituită prin hotărârea nr. 7 din 14.01.2004, situație în care, potrivit normei de reglementare primară, stabilirea dreptului de proprietate nu mai putea opera decât pentru diferența dintre suprafața primită anterior și cea avută în proprietate.

Îndreptățirea inculpatului Al României Paul Philippe de a obține reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier situat în Pădurea Snagov, potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, nu a fost analizată, însă, cu scrupulozitate și seriozitate, de inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae nici din perspectiva calității acestuia de moștenitor legal sau testamentar al autorului invocat, documentele atașate în susținerea cererii neprezentând pertinența și concludența necesare pentru a concluziona că solicitantul era îndrituit la retrocedare.

Astfel, în condițiile în care nu au realizat o verificare riguroasă a existenței și relevanței înscrisurilor doveditoare sub acest aspect, cei doi membri ai Comisiei locale Snagov nu au observat că, deși Al României Paul Philippe a formulat cererile de restituire (din 06.09.2005 și 01.11.2005) în nume propriu, invocând, inițial, așa cum s-a arătat anterior, faptul că ar fi cumpărat drepturile succesorale ale numitei Urdărianu Monique, legatara universală a Elenei Lupescu, în realitate, prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 1489 din 02.08.2001 (ce a fost atașat la dosarul administrativ), inculpatul nu a dobândit calitatea de moștenitor testamentar al soției supraviețuitoare a regelui Carol al II-lea, în sensul avut în vedere de art. 24 din Legea nr. 1/2000 raportat la art. 45 din Legea nr. 18/1991 (aplicabil potrivit art. 25 din Legea nr. 1/2000), respectiv acela de moștenitor al persoanei fizice proprietară a terenului forestier la data preluării lui de către stat prin efectul unor acte normative speciale.

În plus, pentru dovedirea calității de moștenitor a Elenei Lupescu după fostul rege Carol al II-lea nu era suficientă existența actelor de stare civilă depuse de solicitant, ci aceasta trebuia să rezulte dintr-un certificat de moștenitor sau certificat de calitate de moștenitor, care să probeze, implicit, că acceptase succesiunea în termenul legal, însă, deși un asemenea act nu a fost trimis Comisiei locale Snagov, membrii săi nu au constatat și sancționat aceste lipsuri.

Mai mult, așa cum atestă conținutul său, contractul de vânzare – cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 1489 din 02.08.2001 a vizat doar o parte din bunurile Elenei Lupescu, respectiv acelea „lăsate și existente pe teritoriul statului român de către Prințesa Elena de România”, în condițiile în care aceasta a trăit împreună cu fostul rege și a decedat în Portugalia.

Or, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, în privința suprafeței de 46,78 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, zona „Fundul Sacului”, nu a fost adoptată vreo lege și nici încheiat vreun act juridic prin care să se realizeze transferul dreptului de proprietate din patrimoniul Municipiului București în patrimoniul regelui Carol al II-lea, astfel încât respectivul imobil nu ar fi putut să aparțină nici Elenei Lupescu, nefiind, deci, „un bun lăsat pe teritoriul statului român” de către aceasta.

Pe de altă parte, deși prin memoriile completatoare depuse ulterior la dosarul administrativ, inculpatul Al României Paul Philippe a susținut și faptul că este succesorul în linie directă (nepot de fiu) al regelui Carol al II-lea, acesta nu era îndrituit să formuleze, la data de 06.09.2005, cererea de retrocedare prevalându-se de această calitate, din moment ce tatăl său, Carol Mircea Grigore, era în viață, astfel încât, teoretic, doar el (împreună cu regele Mihai I) putea avea calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 1/2000 în legătură cu bunurile ce i-ar fi aparținut fostului suveran.

În acest sens, este de menționat că, potrivit principiilor generale ale devoluțiunii legale, aplicabile la data faptelor imputate inculpaților, rudele defunctului veneau la moștenire în ordinea claselor de moștenitori legali, iar, în interiorul unei clase, rudele mai apropiate în grad le înlăturau de la moștenire pe cele mai îndepărtate (principiul proximității gradului de rudenie între moștenitorii din aceeași clasă), astfel încât singurul care era îndreptățit potrivit legii să vină la moștenirea regelui Carol al II-lea, alături de fostul rege Mihai I, era Carol Mircea Grigore, în calitate de fiu, care a decedat abia la data de 27.01.2006, când deja expirase inclusiv termenul stabilit de art. 3 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005, respectiv 30.11.2005.

Mai mult, deși a invocat în apărare acest aspect, inculpatul Al României Paul Philippe nu a atașat la dosarul administrativ vreo procură specială prin care să fi fost împuternicit de tatăl său să introducă, în numele lui, cererea de restituire, dimpotrivă aceasta fiind formulată de inculpat în nume propriu.

În cauză, însă, nefăcând o verificare riguroasă cu privire la existența la dosar a tuturor înscrisurilor necesare pentru a aprecia asupra întrunirii de către solicitant a calității prevăzute de lege pentru formularea cererii de retrocedare și nici cu referire la pertinența, concludența, verosimilitatea și autenticitatea sub același aspect a actelor depuse de acesta, pe care le-au examinat superficial, inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae, în calitate de membri ai Comisiei locale Snagov, au considerat, contrar împrejurărilor atestate de documentele folosite de inculpatul Al României Paul Philippe în susținerea solicitării, că acesta are calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier revendicat, nesocotind, astfel, prin maniera în care au acționat și în această privință, obligația ce le revenea potrivit art. 6 alin. 1 din Legea 1/2000, art. 5 lit. b) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

De altfel, atât cu prilejul audierii sale de către organele de anchetă penală, cât și în cursul cercetării judecătorești efectuate în fața instanței de fond, inculpatul Mușat Apostol a recunoscut că nu a verificat în mod serios, cu scrupulozitate, înscrisurile depuse în dovedirea cererii de restituire a terenului forestier în suprafață de 46,78 ha, pe care „doar le-a răsfoit”, arătând că „s-a bazat pe ce i-a spus Dima” și că, neavând cunoștințe de specialitate, nu era în măsură să examineze legalitatea unor asemenea documente, motiv pentru care își însușea opinia direcției de specialitate. Apărarea inculpatului este, însă, neîntemeiată, din moment ce obligația de a studia cu rigurozitate actele doveditoare depuse în susținerea cererii de retrocedare incumbă, potrivit art. 6 alin. 1 din Legea 1/2000, fiecărui membru al comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate, care răspunde personal pentru modul în care o aduce la îndeplinire, și trebuie să poarte asupra mai multor aspecte, respectiv existența, pertinența, concludența, verosimilitatea și autenticitatea respectivelor înscrisuri, ceea ce presupune, implicit, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, efectuarea de verificări pentru a se asigura că realitatea acestora nu poate fi tăgăduită ori pusă la îndoială și că au fost întocmite cu respectarea tuturor formelor legale (autenticitatea), că, prin conținutul lor și aspectele pe care le atestă, se bucură de credibilitate/plauzibilitate (verosimilitatea), că sunt relevante sub aspectul împrejurărilor ce trebuie dovedite (pertinența) și că prezintă aptitudinea de a contribui la aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei (concludența). De altfel, efectuarea unei analize superficiale a actelor doveditoare depuse de solicitant a fost acceptată și de inculpatul Dima Niculae, care, în declarația de la urmărire penală, menținută la curtea de apel, a arătat că „cel de la juridic din Prefectura Ilfov” a fost persoana care i-a spus „că Paul vine în calitate de cumpărător de drepturi succesorale” (aspect ce putea fi lesne observat din simpla lecturare a cererilor și a înscrisurilor atașate), dar și că nu a „verificat dacă s-a deschis succesiunea”, deși observase existența contractului de cumpărare a drepturilor succesorale.

Contrar susținerii curții de apel, nu se poate considera că, prin pronunțarea deciziei civile nr. 954 din 14.02.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, prin care s-a recunoscut în România sentința nr. 132 din 6.02.1955 a Tribunalului din Lisabona, a fost consolidat retroactiv dreptul inculpatului Al României Paul Philippe la retrocedarea Pădurii Snagov, din moment ce, așa cum s-a argumentat anterior, acesta nu a îndeplinit niciuna dintre condițiile prevăzute de Legea nr. 1/2000 pentru a i se reconstitui dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv, neavând calitatea de persoană îndreptățită nici din perspectiva existenței dreptului de proprietate al autorului indicat cu privire la terenul forestier revendicat și al preluării abuzive a bunului de către stat prin efectul unor acte normative speciale, și nici din perspectiva existenței calității de moștenitor al fostului proprietar, din moment ce terenul în discuție nu s-a aflat niciodată în proprietatea regelui Carol al II-lea, ci în proprietatea publică/privată a statului.

Mai mult, astfel cum s-a arătat deja, analiza efectuată de Înalta Curte nu se poate raporta decât la înscrisurile doveditoare în ființă la momentul comiterii faptelor imputate prin rechizitoriu, căci acestea trebuiau avute în vedere și de inculpați, indiferent de calitatea lor, de funcționari publici sau persoane particulare, și de forma de participație penală ce li s-a reținut în sarcină, respectiv autorat sau complicitate.

Așadar, având în vedere toate considerentele anterior expuse, instanța de control judiciar constată, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, că aprobarea, prin procesul verbal din 09.03.2006 (înregistrat sub nr. 3719 din 10.03.2006), și, ulterior, semnarea de către inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae, în calitate de președinte și, respectiv, de secretar al Comisiei locale Snagov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a anexei 37 (înregistrată sub nr. 3721 din 10.03.2006), prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul Al României Paul Philippe a condițiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptățită la retrocedare, s-au realizat cu încălcarea legii, și anume a art. 6 alin. 1 din Legea 1/2000, art. 5 lit. b) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, și au avut ca urmare prejudicierea Statului Român și, corelativ, obținerea unui folos material injust de către inculpații Al României Paul Philippe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și membrii grupului infracțional organizat, fiind, astfel, întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, în varianta incriminată de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Sub aspect subiectiv, inculpații au acționat cu vinovăție sub forma intenției directe, prevăzând că, prin acțiunile lor, grefate pe examinarea superficială și lipsită de orice rigurozitate a actelor doveditoare depuse în susținerea cererii de retrocedare, cu consecința reconstituirii, cu încălcarea obligațiilor legale, a dreptului de proprietate privată asupra unui teren aparținând Statului Român, creează atât un prejudiciu patrimonial acestuia, cât și un folos material necuvenit solicitantului și mandatarei sale, și urmărind producerea acestui rezultat prin comiterea faptelor.

Relevanță în ceea ce privește atitudinea psihică cu care au acționat inculpații prezintă declarațiile martorilor Berceanu Daniel Marian (șef al Ocolului Silvic Snagov și membru al comisiei comunale pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor), Cucu Petru Ionuț și Capanu George, care au arătat, în mod concordant, că poziția Direcției Silvice București, Ocolul Silvic Snagov, exprimată constant, atât în scris, dar și verbal, cu ocazia discuțiilor purtate de primul martor cu inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae (recunoscute și de inculpatul Mușat Apostol în declarațiile din 02.03.2016 și 22.02.2019), a fost în sensul neîndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru retrocedarea către Al României Paul Philippe a terenului forestier în suprafață de 46,78 ha, situat în Snagov, nefăcându-se dovada titlului de proprietate al regelui Carol al II-lea asupra bunului și a deposedării sale abuzive de către Statul Român. De altfel, chiar inculpații au pus în vedere, în scris, solicitantului, prin mandatar, să transmită comisiei actul – legea prin care regele Carol al II-lea a primit cu titlu de donație Pădurea Snagov, considerând că documentul este necesar pentru soluționarea cererii de restituire, conform art. 9 alin. 4 și 5 din Legea nr. 18/1991 și art. 6 din Legea nr. 1/2000.

Or, în atare condiții, când chiar reprezentatul autorității publice care administra fondul forestier național contesta în mod vehement dreptul la retrocedare al solicitantului, în loc să manifeste o diligență sporită pentru verificarea cu rigurozitate a actelor doveditoare prin raportare în special la aspectele tăgăduite, și cu atât mai mult cu cât Al României Paul Philippe nu transmisese la dosarul administrativ documentul solicitat, inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae, fără o analiză atentă, minuțioasă, a existenței, pertinenței, concludenței, verosimilității și autenticității înscrisurilor depuse, care dovedeau contrariul, au considerat că titularul cererii este persoană îndreptățită la restituire, atât sub aspectul dreptului de proprietate al autorului invocat asupra bunului, cât și al calității solicitantului de moștenitor al celui din urmă, în sensul Legii nr. 1/2000.

Mai mult, cunoscând poziția fermă manifestată în mod constant de Berceanu Daniel Marian, reprezentantul în comisie al Ocolului Silvic Snagov, și prefigurând, deopotrivă, soluția ce va fi dată cu nesocotirea prevederilor legale în materia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, inculpații, în calitate de președinte și secretar ai respectivei comisii, nu l-au invitat pe acesta să participe la ședința din 09.03.2006, când s-a luat în discuție, printre altele, și cererea de restituire formulată de inculpatul Al României Paul Philippe, motiv pentru care martorul nu a iscălit procesul verbal din 09.03.2006, semnând, la insistențele inculpatului Dima Niculae, doar anexa 37, însă cu obiecțiuni, în sensul incidenței acelorași impedimente la retrocedare invocate anterior, respectiv a inexistenței la dosar a legii/actului prin care imobilul revendicat a fost transmis în proprietatea regelui Carol al II-lea și a dovezii privind deposedarea lui abuzivă de către Statul Român, suprafața solicitată nefiind prevăzută în Decretul nr. 38/1948 și nici în Deciziunea Consiliului de Miniștri publicată în Monitorul Oficial nr. 140/19.06.1948, Partea 1B.

De altfel, sub aspectul poziției subiective avute la momentul comiterii faptelor, nu poate fi omisă împrejurarea, atestată de probatoriul testimonial și înscrisurile administrate în cauză, că modalitatea în care au acționat inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae, cu ocazia soluționării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de Al României Paul Philippe, a fost influențată, în mod determinant, și de conduita inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela – mandatara celui din urmă și persoană direct interesată în restituirea, prin orice mijloace, a terenului revendicat, dată fiind valoarea folosului pe care urma să îl obțină din valorificarea ulterioară a acestuia – care, prin prisma relației apropiate stabilite, prin intermediul senatorului Rădulescu Cristache, cu primarul localității Snagov, a contribuit, prin intervenția sa, la adoptarea de către acesta din urmă și de către coinculpat a deciziei de aprobare a anexei 37, prin demersurile efectuate (cereri, memorii, depunerea unor acte nerelevante), în care a susținut, contrar realității, ce îi era pe deplin cunoscută, că mandantul este persoană îndreptățită la retrocedare, sprijinindu-i, deopotrivă, pe aceștia să găsească o justificare pentru acțiunile întreprinse și să dea o aparență de legalitate actelor abuzive comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

1.2.b) În același registru al îndeplinirii defectuoase a îndatoririlor specifice funcțiilor încredințate, s-a desfășurat și procedura de validare a anexei 37 de către Comisia județeană Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, constatându-se aceeași încălcare de către membrii acesteia, inculpați în cauză, a dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

Așa cum s-a arătat cu ocazia expunerii situației factuale, anexa 37 cu nr. 3721/10.03.2006, împreună cu procesul verbal din 09.03.2006, înregistrat sub nr. 3719/10.03.2006, și cu documentele care au stat la baza emiterii acestora au fost înaintate, la data de 10.03.2006, spre verificare și validare, Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, fiind înregistrate la Prefectura Ilfov sub nr. 5460 din 15.03.2006.

În 20.04.2006, Primăria Snagov a mai transmis, în completare, înscrisuri comunicate, ulterior aprobării anexei 37, de reprezentanta convențională a inculpatului Al României Paul Philippe, fără, însă, a le individualiza (53 file), iar, la rândul său, cea din urmă, respectiv inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, a mai depus la dosarul administrativ, în două rânduri, dintre care o dată cu prilejul vizitei efectuate la biroul prefectului județului Ilfov, Jecu Nicolae, o serie de acte, din care o parte semnificativă fuseseră deja atașate în cursul procedurii administrative desfășurată de Comisia locală Snagov pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

Astfel, cu caracter de noutate, în procedura de verificare a legalității propunerii de validare a anexei 37, formulată de comisia locală, au fost depuse, în copie xerox: traducerile în limba română a sentinței nr. 132 din 6.02.1955 a Tribunalului din Lisabona, pronunțată în dosarul nr. 234/4, și a actului de deces al fostului suveran Carol al II-lea; Legea nr. 716 bis pentru înfrumusețarea împrejurimilor Capitalei; Monitoarele Oficiale nr. 266 din 12.11.1940, nr. 268 din 14.11.1940 și nr. 121 din 27.05.1948, în care au fost publicate Decretul-lege nr. 3767/1940, Deciziunea nr. 158384 din 13.11.1940 și, respectiv, Decretul nr. 38/1948; extras din Monitorul Oficial nr. 282 din 23.03.1889; certificatul de calitate de moștenitor nr. 55 din 26.05.2005 de pe urma regelui Carol al II-lea; certificatul de calitate de moștenitor nr. 129 din 24.05.2006 de pe urma defunctului Carol Mircea Grigore de România; certificatul de naștere și actul de deces ale numitului Al României Mircea Grigore; decizia civilă nr. 1075/A din 12.05.2006 a Tribunalului București, Secția a III-a civilă, pronunțată în dosarul nr. 31572/3/2005.

Deși aceste înscrisuri nu atestau o altă situație juridică cu privire la imobilul revendicat și la calitatea de moștenitor a solicitantului, diferită de cea rezultată din actele depuse în susținerea cererii în prima etapă a procedurii administrative, neavând, așadar, aptitudinea de a demonstra îndreptățirea inculpatului Al României Paul Philippe la retrocedarea terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov și, implicit, nici legalitatea propunerii de validare formulată de Comisia locală Snagov, inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, fără a verifica în mod riguros existența, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența actelor doveditoare prevăzute de art. 9 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, cu toate că le revenea o asemenea obligație potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, au decis, în ședința din data de 07.07.2006, împreună cu alți membri ai Comisiei județene Ilfov, din care făceau parte, validarea anexei 37, înregistrată sub nr. 3721/10.03.2006, referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate al solicitantului asupra suprafeței de teren menționate, în calitate de moștenitor al regelui Carol al II-lea. Ca urmare, a fost emisă hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006 a Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin care, în temeiul art. 12 alin. 2 și art. 51 din Legea nr. 18/1991, s-a validat anexa 37, poziția 1, autor Carol al II-lea al României, moștenitor ASR prințul Al României Paul Phillipe, cu suprafața de 46,78 ha, teren cu vegetație forestieră, hotărâre ce a fost semnată de inculpatul Delcea Valentin, pentru prefectul Jecu Nicolae, și de secretarul comisiei, inculpata Popa Caterina.

De altfel, desfășurarea activității cu ignorarea obligației prevăzute art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 constituia o regulă la nivelul Comisiei județene Ilfov, căci, așa cum rezultă din vastul probatoriu administrat în cauză, inclusiv în faza procesuală a apelului, deși membrilor acesteia le revenea îndatorirea legală și regulamentară de a analiza propunerile trimise de comisiile comunale, orășenești sau municipale, sub aspectul modului de respectare a dispozițiilor legale ce reglementau re/constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în special prin stabilirea existenței, pertinenței, verosimilității, autenticității și concludenței înscrisurilor doveditoare, în fapt, aceștia nu verificau și nu studiau efectiv actele dosarului decât în situații excepționale, când se ridicau probleme în legătură cu cererea analizată, sau le examinau în mod superficial și selectiv, astfel încât, de regulă, își însușeau concluzia la care ajungeau inculpații Popa Caterina și Jecu Nicolae înainte de ședință, cu prilejul discutării lucrărilor, neexistând cazuri în care votul exprimat de prefect să difere de decizia adoptată, în final, de comisie.

Astfel, în concret, ulterior întocmirii de către inspectorul desemnat a referatului cu privire la lucrarea înregistrată pe rolul Comisiei județene Ilfov, acesta era aprobat de șeful colectivului de lucru, Țipluică Marian, după care dosarul era introdus pe ordinea de zi a comisiei, iar, în preziua ședinței, aspecte privind obiectul cererilor/propunerilor aflate pe rol și înscrisurile pe care se întemeiau erau discutate de martor, în principal, cu inculpații Popa Caterina și Jecu Nicolae, dar, uneori, și cu Olteanu Gheorghe, iar, mai rar, cu Delcea Valentin, ocazie cu care, de multe ori, era tranșată și modalitatea în care respectivele sesizări urmau a fi soluționate, punctul de vedere astfel adoptat fiind însușit, mai apoi, prin votul exprimat de majoritatea membrilor comisiei.

Relevante în acest sens sunt susținerile martorului Anghelescu Dragoș Emil, membru al colectivului de lucru care funcționa pe lângă Comisia județeană Ilfov, care a confirmat, atât în cursul instrucției penale, cât și în fața instanței, existența discuțiilor purtate, după întocmirea referatului, cu prefectul Jecu Nicolae și cu subprefectul Popa Caterina, președintele și, respectiv, secretarul acesteia, arătând, totodată, că, în unele cazuri, întocmea hotărârea de validare anterior ședinței propriu-zise a comisiei, „știind soluția” după consultarea cu cei doi. În același sens, al importanței cu prilejul votului a poziției adoptată de prefect, sunt și depozițiile martorilor Ghiba Ruxandra și Nagy Bege Zoltan, care au menționat că, într-adevăr, nu au existat situații în care hotărârile comisiei județene, ai cărei membri erau, să difere de punctul de vedere al acestuia, subliniind, în plus, așa cum a arătat, de altfel, și martora Goni Viorica, că, de regulă, membrii comisiei nu analizau efectiv înscrisurile existente la dosar, discuțiile din cadrul ședinței purtându-se doar pe marginea referatului întocmit de colectivul de lucru. 

Același aspect, ce constituia, de fapt, o practică la nivelul Comisiei județene Ilfov, a fost învederat și de inculpatul Jecu Nicolae, care a declarat că „se uita pe hârtiile din dosare” numai „în cazurile care păreau mai deosebite”, în rest discuțiile în comisie purtându-se doar pe baza materialului redactat de colectivul de lucru, dar și de inculpatul Delcea Valentin, care, menționând că „foarte rar cineva din comisie a cerut în ședință să vadă dosarul”, a arătat, în ceea ce îl privește, că, potrivit atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau, nu participa niciodată la analiza lucrărilor, și că, la exprimarea votului, ținea seama de poziția prefectului, care, de regulă, era identică cu cea a Direcției juridice, reprezentată de Olteanu Gheorghe, de asemenea membru al comisiei. De altfel, și acest din urmă inculpat a relatat că „noi, cei din comisie nu consultam materialele depuse de solicitant întrucât era un volum imens de documente”.

În aceeași modalitate s-a derulat și procedura de soluționare a propunerii de validare a anexei 37, înregistrată sub nr. 3721/10.03.2006, formulată de Comisia comunală Snagov, în sensul că, după întocmirea, într-o manieră extrem de sumară, a referatului de către numitul Bădescu Petre Toma, care a propus o soluție favorabilă, și purtarea discuțiilor prealabile cu inculpații Jecu Nicolae și Popa Caterina, lucrarea a fost introdusă pe ordinea de zi a ședinței Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din data de 07.07.2006, din componența căreia, mai făceau parte, alături de alte persoane, și inculpații Delcea Valentin (subprefect al județului Ilfov) și Olteanu Gheorghe (director al Direcției verificarea legalității actelor normative și contencios administrativ), precum și martorul Cucu Petru Ionuț (reprezentant al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică București).

Astfel cum reiese din procesul verbal de desfășurare a ședinței Comisiei județene Ilfov din 07.07.2006 (filele 189-192 vol. 16 d.u.p.), la momentul luării în discuție a lucrării referitoare la validarea anexei 37 aprobată de Comisia locală Snagov și înregistrată sub nr. 3721/10.03.2006, s-a învederat, cu titlu preliminar, că, de fapt, Paul Philippe al României o moștenește pe Elena Lupescu, însă cel deposedat este Carol al II-lea, că Pădurea Snagov se afla sub sechestru la plecarea acestuia din țară, că tatăl solicitantului, Mircea Grigore, trăia (probabil la apariția Legii nr. 247/2005), dar și că Direcția Silvică are un punct de vedere separat, invocându-se, totodată, cu prilejul dezbaterilor, ca aspect ce nu era lămurit, modalitatea în care terenul revendicat a revenit în proprietatea Statului Român, dat fiind că nu figurează în Monitorul Oficial din 1948 (inculpații Olteanu și Popa), reprezentantul Direcției Silvice București, care a depus și un punct de vedere scris din partea instituției, opinând că nu există nicio dovadă că acesta a fost naționalizat de la regele Carol al II-lea. În plus, s-a ridicat problema existenței pe rolul instanțelor judecătorești a acțiunii civile prin care Romsilva a solicitat anularea dispoziției de retrocedare a suprafeței de 10 ha din același teren, propunându-se amânarea adoptării unei decizii până la soluționarea definitivă a dosarului, în condițiile în care ambele demersuri privesc același imobil și nu se pot da rezolvări diferite (inculpatul Olteanu).

Fără a se proceda, însă, la verificarea și clarificarea tuturor acestor chestiuni esențiale în privința soluției ce urma a fi adoptată, prin analizarea, în concret și într-o manieră riguroasă, a existenței, pertinenței, verosimilității, autenticității și concludenței actelor doveditoare depuse la dosar, așa cum se stipula în cuprinsul art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, inculpatul Jecu Nicolae, care prezida ședința, a supus la vot propunerea ce forma obiectul sesizării, context în care Comisia județeană Ilfov a hotărât, în majoritate, validarea anexei 37 referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier în suprafață de 46,78 ha situat în Snagov pe numele solicitantului Al României Paul Philippe, în calitate de moștenitor al regelui Carol al II-lea, singurul care s-a opus validării, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru retrocedare întrucât nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului solicitantului și nici a deposedării abuzive a acestuia de către Statul Român, fiind reprezentantul Direcției Silvice București, martorul Cucu Petru Ionuț.

Așa cum s-a arătat anterior și cum rezultă din ansamblul probator al cauzei, adoptarea soluției fără ca o parte însemnată dintre membrii comisiei (printre care și inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin și Olteanu Gheorghe) să studieze efectiv actele dosarului administrativ, limitându-se, practic, la lecturarea materialului întocmit și, eventual, a unor înscrisuri prezentate de colectivul de lucru, pe marginea cărora se purtau discuțiile, și însușindu-și, în general, punctul de vedere al prefectului, constituia o regulă la nivelul Comisiei județene Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ce s-a aplicat, deopotrivă, și în cadrul procedurii de validare a anexei 37 emisă pe numele inculpatului Al României Paul Philippe. Astfel, cu ocazia audierii sale de către instanța de fond, la întrebarea ce i-a fost adresată de apărarea inculpatului Dima Niculae, „Dacă documentația trimisă de comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar Snagov către comisia județeană conținea înscrisuri justificative”, inculpatul Olteanu Gheorghe a răspuns „Nu am văzut dosarul, nu știu”, aceeași poziție fiind exprimată, în mod constant, pe parcursul procesului penal, și de inculpatul Delcea Valentin care a arătat că nu a citit actele dosarului privind cererea de retrocedare formulată Al României Paul Philippe și nici nu își amintește dacă vreun membru al comisiei a făcut un asemenea lucru în ședință, precum și faptul că, deși „nu participa niciodată la analiza dosarelor”, nici în timpul ședinței nu a solicitat „studierea detaliată a dosarului”. Deopotrivă, după ce, în etapa anchetei penale, a declarat că nu își amintește dacă s-a uitat „pe hârtiile” aflate la dosarul privind restituirea Pădurii Snagov, inculpatul Jecu Nicolae a menționat, în cursul cercetării judecătorești, la întrebarea procurorului „Nu ați considerat necesar să verificați obiecțiunile martorului Cucu?”, că „Toate aspectele prezentate de martor sau de inspectorii din colectivul tehnic au fost analizate de ei și s-a întocmit referat conform regulamentului”. La rândul său, fiind interogată de reprezentantul parchetului cu privire la faptul dacă „a verificat documentele anexate cererii lui Al României”, inculpata Popa Caterina a răspuns „Nu, toate documentele au fost prezentate în ședința comisiei județene. Mi s-a prezentat ordinea de zi, am întrebat șeful colectivului de lucru dacă sunt întrunite toate condițiile pentru introducerea pe ordinea de zi a acestui dosar, mi s-a spus de hotărârea judecătorească din 2003 definitivă și irevocabilă și ulterior toate discuțiile s-au purtat în ședință”.

De fapt, prin declarațiile date, cei patru inculpați au încercat să translateze răspunderea cu privire la modul de examinare a actelor doveditoare depuse de solicitant la dosarul administrativ în sarcina membrilor colectivului de lucru, arătând, în esență, că, dat fiind volumul mare al documentelor, atribuțiile de serviciu suplimentare pe care membrii comisiei județene le mai îndeplineau și lipsa lor de expertiză în domeniu, aceștia nu aveau posibilitatea reală de a le studia și analiza, situație în care, în cele mai multe cazuri, se bazau în adoptarea soluțiilor pe aspectele constatate și actele prezentate de funcționarii din aparatul tehnic. 

Într-adevăr, prin art. 4 alin. 2 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, s-a dispus constituirea, prin ordin al prefectului, a unui colectiv de lucru compus din specialiști, în vederea sprijinirii comisiei județene în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, aspect ce nu echivalează, însă, cu preluarea acestor atribuții și, implicit, a obligațiilor subsumate lor de către persoanele din aparatul tehnic, cele din urmă, prin expertiza pe care o dețineau într-un anumit domeniu, dându-și doar concursul la realizarea, în bune condiții, a activităților prevăzute de art. 6 din același regulament, a căror aducere la îndeplinire rămâne, însă, în sarcina membrilor comisiei.

Ca atare, chiar dacă membrii colectivului de lucru, în baza documentelor depuse de solicitant în susținerea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, întocmeau un referat, cuprinzând și soluția propusă, pe care îl prezentau membrilor comisiei județene, acest lucru nu îi dispensa pe cei din urmă de îndeplinirea corespunzătoare a obligației instituite în sarcina lor prin art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, constând în verificarea riguroasă a existenței, pertinenței, verosimilității, autenticității și concludenței actelor doveditoare prevăzute de art. 9 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, căci numai în urma unei asemenea analize minuțioase și atente, aceștia se puteau pronunța, în deplină cunoștință de cauză, asupra legalității propunerilor înaintate de comisiile locale, cu consecința validării sau, dimpotrivă, a invalidării acestora.

În cauză, examinarea cu scrupulozitate și seriozitate a înscrisurilor depuse la dosarul administrativ se impunea cu atât mai mult cu cât anexa 37 fusese aprobată de Comisia locală Snagov cu obiecțiuni din partea reprezentantului Ocolului Silvic Snagov, poziție menținută de Direcția Silvică București și în procedura de validare, iar, în ședința din data de 07.07.2006, fuseseră invocate mai multe chestiuni ce ar fi trebuit în mod necesar lămurite, întrucât de clarificarea acestora depindea stabilirea calității de persoană îndreptățită la retrocedare a inculpatului Al României Paul Philippe și, implicit, modul de soluționare a propunerii de validare cu care comisia județeană fusese învestită. În plus, referatul întocmit de colectivul de lucru era unul lapidar, incomplet, cuprinzând doar soluția preconizată, fără a face referire la înscrisurile și motivele care au fundamentat propunerea făcută, fiind, deci, total nerelevant pentru aprecierea asupra legalității cererii de validare adresată comisiei județene, cu atât mai mult cu cât, pe parcursul procedurii derulate în această fază, fuseseră depuse de solicitant înscrisuri noi, ce nu au fost avute în vedere în prima etapă a demersului administrativ.

Or, în cauză, deși, în ședința din 07.07.2006, s-a ridicat problema îndrituirii inculpatului Al României Paul Philippe de a obține restituirea, având în vedere, pe de o parte, că la data adoptării Legii nr. 1/2000, tatăl acestuia, Carol Mircea Grigore, era în viață, iar, pe de parte, că terenul revendicat nu a fost preluat de la regele Carol al II-lea, instituindu-se sechestrul asupra lui încă la data plecării sale din țară și, apoi, nefiind menționat în Decretul nr. 38/1948, inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, fără a clarifica aceste chestiuni prin verificarea actelor doveditoare aflate la dosarul administrativ, astfel cum erau obligați potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, împreună cu ceilalți membri ai Comisiei județene Ilfov, cu excepția reprezentantului Direcției Silvice București, au admis propunerea Comisiei locale Snagov și au validat anexa 37, cu toate că îndreptățirea solicitantului la retrocedare nu era dovedită de înscrisurile atașate în susținerea cererii (inclusiv de cele trimise în procedura administrativă de validare) nici din perspectiva existenței dreptului de proprietate al autorului indicat cu privire la terenul forestier revendicat și al preluării abuzive a bunului de către stat prin efectul unor acte normative speciale, și nici din perspectiva existenței calității sale de moștenitor al fostului proprietar, în sensul Legii nr. 1/2000.

Astfel, se constată, pe baza actelor atașate la dosarul administrativ, că, prin procesul verbal nr. 21486/4932A din 22.06.1932, Consiliul comunal general al Municipiului București a aprobat propunerea primarului capitalei de a se dona regelui Carol al II-lea trupul „Fundul Sacului” din Pădurea Snagov, în suprafață de 46,78 ha, însă, pentru a opera efectul translativ de proprietate, s-a dispus „întocmirea cuvenitului proiect de lege pentru această donațiune” (filele 348-349 vol. 16 d.u.p.). De altfel, bunul imobil respectiv intrase în proprietatea Municipiului București, tot prin „cedare cu titlu gratuit” de către Ministerul de Agricultură și Domenii, ca efect al unui act normativ, respectiv a Legii nr. 716 bis pentru înfrumusețarea împrejurimilor Capitalei, publicată în Monitorul Oficial nr. 32 din 09.02.1931 (filele 67-68 vol. 16 d.u.p., 34-36 vol. 17 d.u.p.).

În speță, însă, deși i s-a cerut în mod expres acest lucru de către Comisia locală Snagov, prin adresa nr. 15056 din 14.12.2005, solicitantul nu a dovedit, nici prin înscrisurile depuse inițial și nici prin cele transmise în procedura de validare, existența legii prin care dreptul de proprietate asupra terenului forestier revendicat a fost transferat, cu titlu gratuit, în patrimoniul regelui Carol al II-lea sau, după caz, existența unui eventual act de donație perfectat cu respectarea cerințelor de formă prevăzute ad validitatem de art. 813 din Codul civil de la 1864, în vigoare la data faptelor, situație în care Comisia județeană Ilfov nu putea să constate îndeplinirea de către acesta a condițiilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la acel teren și să valideze anexa 37 aprobată de comisia locală decât în urma unei examinări sumare și superficiale a existenței documentelor la care se referă art. 9 alin. 5 lit. b din Legea nr. 18/1991 și art. 11 alin. 3 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005 sau în lipsa efectuării oricărei verificări sub acest aspect, deci cu încălcarea obligației instituite de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din același regulament.

Într-adevăr, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, prin Decretul-lege nr. 3767/1940, publicat în Monitorul Oficial nr. 266 din 12.11.1940, s-a dispus instituirea sechestrului asupra averii regelui Carol al II-lea, până la stabilirea definitivă a dreptului de proprietate cu privire la bunurile deținute de acesta (filele 40-42 vol. 17 d.u.p.), sens în care, ulterior, a fost emisă de Ministerul Justiției Deciziunea nr. 158384 din 13.11.1940, publicată în Monitorul Oficial nr. 268 din 14.11.1940, prin care a fost desemnat administratorul sechestru „al tuturor bunurilor imobiliare care, sub orice titlu, au aparținut sau aparțin fostului rege” (filele 38-39 vol. 17 d.u.p.). Așadar, prin efectul Decretului-lege nr. 3767/1940, au fost puse sub sechestru nu doar bunurile aflate în proprietatea regelui Carol al II-lea, ci și cele care se aflau în posesia sa, cum era și Pădurea Snagov, în cazul căreia nu fusese adoptată o lege și nici încheiat vreun act juridic pentru a opera transmisiunea dreptului de proprietate din patrimoniul Municipiului București în patrimoniul acestuia. Or, în atare condiții, cele două procese verbale de instituire a sechestrului, din 23.11.1940 și 25.08.1941, depuse de Al României Paul Philippe, prin mandatar, la dosarul administrativ, nu prezentau aptitudinea de a dovedi dreptul de proprietate al regelui Carol al II-lea asupra terenului cu vegetație forestieră, situat în Pădurea Snagov, a cărui retrocedare se solicita, chiar dacă în primul dintre acestea se făcea referire – fără a fi, însă, indicată în concret – la legea emisă în baza procesului verbal nr. 21486/4932A/1932, din moment ce respectiva lege nu a fost identificată și anexată cererii de reconstituire, după cum nu a fost atașat niciun alt înscris care să dovedească dobândirea în proprietate a bunului de către autorul invocat de solicitant, aspect ce ar fi fost lesne de observat de către inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe dacă ar fi analizat corespunzător, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, actele de care inculpatul a înțeles să se folosească.

De altfel, așa cum s-a arătat și cu ocazia analizării acuzațiilor aduse inculpaților Mușat Apostol și Dima Niculae, nici celelalte înscrisuri indicate de judecătorul fondului  în cuprinsul sentinței apelate (procesul verbal încheiat de o comisie constituită la Palatul Regal în datele de 27.09, 01, 04, 07, 11, 16 și 23.10.1940; lista de imobile urbane și rurale proprietatea fostului suveran; inventarul din 15.04.1941 cuprinzând averea imobiliară aparținând fostului suveran Carol al II-lea, care a fost pusă sub sechestru potrivit Decretului-lege nr. 3767/1940; nota informativă din 01.07.1946) nu dovedesc, contrar susținerilor acestuia, că terenul forestier în suprafață de 46,78 ha, situat în Pădurea Snagov, ar fi fost proprietatea regelui Carol al II-lea, ci doar realitatea, necontestată, că bunurile deținute de acesta, cu orice titlu, inclusiv imobilul în discuție, ulterior abdicării sale au fost puse sub sechestru, ca efect al Decretului-lege nr. 3767/1940, cu consecința pierderii dreptului de exercitare a oricăror prerogative asupra lor, situație care nu s-a schimbat până la instaurarea regimului comunist. Într-adevăr, și în cuprinsul inventarului din 15.04.1941, se face aceeași trimitere la „legea întocmită în baza procesului verbal nr. 21486/4932A/1932”, însă, dat fiind că o asemenea lege nu a fost adoptată, existența ei nefiind identificată nici de Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale (vol. 27 d.u.p.), nu s-a realizat nici transmisiunea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 46,78 ha teren forestier în patrimoniul regelui Carol al II-lea, bunul aflându-se doar în posesia acestuia.

În plus, deși inculpatul Al României Paul Philippe s-a prevalat, în cuprinsul memoriilor depuse la dosarul administrativ pe întreg parcursul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, de faptul că bunul a cărui restituire a solicitat-o fusese trecut abuziv în proprietatea Statului Român prin Decretul nr. 38/1948, din conținutul acestuia rezultă cu evidență că Pădurea Snagov nu a făcut obiectul preluării de către stat prin acest act, lucru cu neputință de realizat din moment ce imobilul nu s-a aflat niciodată în proprietatea regelui Carol al II-lea. Sub acest aspect, nu poate fi reținută susținerea primei instanțe în sensul că Decretul nr. 38/1948, prin dispozițiile art. II, se referea generic la toate bunurile ce au aparținut fostei familii regale, în care se include și Pădurea Snagov, din moment ce, în Deciziunea Consiliului de Miniștri, dată în aplicarea acestuia (publicată în Monitorul Oficial, Partea 1B, nr. 140 din 19.06.1948), imobilele trecute în proprietatea statului au fost, pe larg, individualizate, iar între acestea nu se regăsește și terenul în discuție, a cărei retrocedare s-a solicitat de către Al României Paul Philippe (filele 142-150 vol. 27 d.u.p.).

Deși inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, în calitate de membri ai Comisiei județene Ilfov, pentru a aprecia asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, și, implicit, asupra legalității propunerii formulate în acest sens de Comisia locală Snagov, trebuiau să verifice dacă bunul revendicat a aparținut în proprietate autorului solicitantului la momentul preluării lui de către stat, examinare ce ar fi fost pe deplin posibilă, de vreme ce Decretul nr. 38/1948 fusese depus la dosar de către Al României Paul Philippe, prin mandatar, în cea de-a doua etapă a procedurii administrative, aceștia nu au efectuat minime diligențe pentru stabilirea respectivei chestiuni, ce era, practic, de esența soluționării cererii de retrocedare, considerând, fără vreo analiză în acest sens în raport cu actele doveditoare atașate, care demonstrau contrariul, că imobilul s-a aflat în proprietatea fostului rege Carol al II-lea și că a fost trecut în mod abuziv în proprietatea Statului Român, acțiune ce se subsumează, deopotrivă, încălcării obligației instituite de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, dar și de art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, aplicabile potrivit art. 25 alin. 1 din primul act normativ menționat.

Faptul că imobilul a cărui retrocedare s-a solicitat de către Al României Paul Philippe nu a constituit proprietatea regelui Carol al II-lea, aflându-se doar în posesia acestuia, și prin, urmare, nu a făcut obiectul Decretului nr. 38/1948, a fost confirmat și de Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Colegiului Prezidențial al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care acesta a fost obligat să lase în deplină proprietate și posesie Statului Român mai multe bunuri, printre care și Trupul de pădure „Fundul sacului” din Pădurea Snagov, în suprafață de 46,78 ha, constatându-se, în esență, că deținerea de către fostul suveran a terenului respectiv s-a realizat fără niciun titlu. În concret, s-a reținut că „ (…) fostul Primar General al Capitalei (…) a fost nevoit să cedeze în fapt 46,78 ha pădure la Snagov fostului Rege Carol al II-lea, pe care acesta le posedă în fapt, fără a se fi elaborat legea necesară în baza căreia Primăria să poată ceda acea pădure și fără a se fi întocmit un act pentru transmisiunea proprietății, existând numai o încuviințare a Consiliului Comunal de a se dona trupul de pădure zis Fundul sacului cu o suprafață de 46,78 ha”. În consecință, având în vedere că nu a existat „o transmisiune a dreptului de proprietate asupra suprafeței de pădure în discuțiune”, aspect recunoscut și prin memoriul-întâmpinare depus de mandatarul fostului rege Carol al II-lea, în care se arată, „în mod categoric, că nu s-au îndeplinit formele legale” pentru această transmisiune, s-a constatat că „deținerea ei de către fostul suveran este lipsită de un temei legal” și, în consecință, se impune readucerea acesteia în patrimoniul Statului Român (filele 70-102 vol. 17 d.u.p., 187-219 vol. 27 d.u.p.).

În ceea ce privește susținerea, împărtășită inclusiv de prima instanță, potrivit căreia Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 ar fi fost plăsmuită de regimul comunist, Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată, considerând că nu poate fi reținut ca un argument în acest sens faptul că hotărârea nu a fost identificată în evidențele instanței supreme și nici în fondul arhivistic al acesteia de la Arhivele Naționale, din moment ce a fost pronunțată ca urmare a cererii formulate de președintele ad interim al Consiliului de Miniștri, pentru și în numele Statului Român, aspect de natură să justifice găsirea acesteia în fondul arhivistic Colecția Consiliului de Miniștri (fila 186 vol. 17 d.u.p.).

Deopotrivă, trebuie avută în vedere împrejurarea că Deciziunea nr. 1/1941 nu a fost pronunțată potrivit dreptului comun, ci în temeiul art. 23 din Statutul membrilor familiei domnitoare, publicat în Monitorul Oficial nr. 166 din 16.07.1941, care atribuia Colegiului Prezidențial al Înaltei Curți de Casație și Justiție competența exclusivă de judecată a cererilor privind drepturi patrimoniale pentru neînțelegeri ivite între Statul Român și membrii sau foștii membri ai familiei regale, cereri care puteau fi formulate doar de președintele Consiliului de Miniștri și care se judecau fără citarea părților și cu excluderea publicității, hotărârea instanței fiind, în acest caz, una definitivă, nesupusă, deci, căilor de atac.

Totodată, apare de neînțeles motivul pentru care regimul comunist ar fi recurs la plăsmuirea unei asemenea hotărâri, în condițiile în care este de notorietate că, în acea perioadă, au existat cazuri în care proprietatea privată a fost preluată de Stat chiar și în lipsa unui titlu formal. Mai mult, se constată că Deciziunea nr. 1/1941 a instanței supreme a format obiectul analizei în mai multe procese civile și a fost valorificată ca atare de către organele judiciare (spre exemplu, sentința civilă nr. 753 din 23.05.2014 a Tribunalului București, Secția a III-a civilă, pronunțată în dosarul nr. 48104/3/2012*, irevocabilă prin decizia nr. 68 din 19.01.2015 a Curții de Apel București – filele 274-280 vol. 16 d.u.p.; sentința civilă nr. 9891 din 22.06.2007 a Judecătoriei Sectorului 1 București, pronunțată în dosarul nr. 7129/299/2007, irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac – filele 293-295 vol. 26 d.u.p.; decizia civilă nr. 429/A din 14.11.2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, pronunțată în dosarul nr. 3872/1/2016, nepublicată, irevocabilă prin decizia nr. 567 din 22.02.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), reținându-se chiar că aceasta a fost învestită cu formulă executorie la 23.12.1941.

De altfel, conținutul hotărârii se coroborează cu alte acte a căror realitate nu a fost contestată, cum ar fi inventarul bunurilor aparținând fostului rege Mihai I și membrilor fostei familii regale, stabilit prin Deciziunea Consiliului de Miniștri dată în aplicarea Decretului nr. 38/1948, publicată în Monitorul Oficial, Partea 1B, nr. 140 din 19.06.1948, constatându-se că imobilele menționate în dispozitivul Deciziunii nr. 1/1941, pe care regele Carol al II-lea a fost obligat să le lase în deplină proprietate și posesie Statului Român, nu se mai regăsesc printre cele preluate de regimul comunist în baza actelor menționate.

În plus, în referatul întocmit de administratorul sechestru la data de 10.11.1943, se face referire expresă la Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941, dată în temeiul art. 23 din Legea nr. 655/1941 pentru Statutul membrilor familiei domnitoare, în urma acțiunii președintelui ad interim al Consiliului de Miniștri, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție l-a obligat pe fostul rege Carol al II-lea să lase în deplină proprietate și posesie mai multe bunuri, enumerate ca atare în referat și care corespund cu cele menționate în dispozitivul deciziei a cărei realitate este contestată, precizându-se, totodată, bunurile rămase la acea dată sub sechestru (filele 168-185 vol. 27 d.u.p.).

În fine, trebuie subliniat că, deși inculpații Jecu Nicolae, Olteanu Gheorghe și Al României Paul Philippe, precum și membrii grupului infracțional organizat au cunoscut despre existența Deciziunii nr. 1/1941 încă din anul 2007, fiind găsită cu ocazia percheziției efectuate la sediul S.C.A. Țucă, Zbârcea și Asociații cu un stiker aplicat pe ea ce purta mențiunea „A NU SE FOLOSI ÎN NICI UN DOSAR!” (filele 268-284 vol. 34 d.u.p.), aceasta nu a fost contestată până la declanșarea cercetărilor în prezenta cauză, iar o plângere penală cu privire la prezumtiva sa falsificare a fost formulată abia în anul 2019, finalizându-se cu o soluție de clasare emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 11/P/2019 (filele 34-49 vol. 8 ds.ÎCCJ).

De altfel, martorii Mușetoiu Rodica și Grigorescu Liviu Daniel, angajați la Arhivele Naționale în perioada de referință, au explicat, în cuprinsul declarațiilor date atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești în fond, motivele obiective pentru care Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost identificată în fondul arhivistic aparținând acesteia, cel din urmă menționând în fața primei instanțe că „(…) punându-se la dispoziție documentul liberat de noi în anul 2007 (n.n. avocatului Vasiliu Adrian), s-a constatat că acesta era o copie a unui document din fondul președinția consiliului de miniștri, fond care se află în arhiva fostului comitet central al Partidului Comunist Român pe care arhivele naționale l-au primit în păstrare în perioada 1993-2008 de la arhivele militare naționale. Acest document (n.n. Deciziunea nr. 1/1941)  făcea parte practic dintr-o colecție de documente pe care fostul comitet central al partidului comunist român a selectat-o din diverse alte fonduri istorice pentru a-și crea practic o identitate istorică. Acesta a fost motivul pentru care documentul în anul 2014 nu a fost depistat și nici nu se găsește în fondul ÎCCJ, ci se găsește, în copie, în cu totul altă locație”. De asemenea, fiind întrebat de apărare dacă „Este posibil ca cineva să se ducă la arhive și, neexistând un opis al dosarului, să introducă în dosar un document, după care să facă o cerere de eliberare a acelui document?”, martorul a răspuns că „După părerea mea nu este posibil din mai multe considerente. În primul rând, dosarele sunt legate și asta ar însemna să dezlege dosarul ca să poată să introducă noul document după care să îl lege la loc. După aceea, dosarele sunt numerotate, nu se dau nenumerotate la sală, iar la sfârșit este certificat nr. de file, practic orice filă în plus sau în minus se observă, iar lângă cercetători sunt întotdeauna supraveghetorii sălii de studiu (….). Apoi dacă cineva ar vrea să facă acest lucru, trebuie să ne gândim la calitatea hârtiei, cel care aduce documentul trebuie să fie un foarte bun cunoscător al epocii și al hârtiei folosite la acea vreme. (…) Toate documentele din jurul ei (n.n. a Deciziunii nr. 1/1941) sunt pe același tip de hârtie”.

Totodată, astfel cum atestă probatoriul administrat în cauză, îndreptățirea inculpatului Al României Paul Philippe de a obține reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier situat în Pădurea Snagov, potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, nu a fost analizată, cu scrupulozitate și seriozitate, de inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe nici din perspectiva calității acestuia de moștenitor legal sau testamentar al autorului invocat (cu toate că, în ședința din 07.07.2006 a Comisiei județene Ilfov, s-a invocat această chestiune, arătându-se că solicitantul o moștenește pe Elena Lupescu, însă cel deposedat este Carol al II-lea), documentele atașate în susținerea cererii, inclusiv în procedura de validare, neprezentând pertinența și concludența necesare pentru a concluziona că solicitantul era îndrituit la retrocedare, cu atât mai mult cu cât existau anumite dubii cu privire la verosimilitatea și autenticitatea acestora.

Astfel, în condițiile în care nu au realizat o verificare riguroasă a existenței și relevanței înscrisurilor doveditoare sub acest aspect, cu toate că stabilirea calității de moștenitor al fostului proprietar reprezenta o chestiune esențială pentru constatarea legalității propunerii de validare formulată de comisia locală, cu atât mai mult cu cât în ședința din 07.07.2006 fuseseră antamate anumite neclarități în această privință, cei patru membri ai Comisiei județene Ilfov nu au remarcat că, deși Al României Paul Philippe a formulat cererile de restituire (din 06.09.2005 și 01.11.2005) în nume propriu, invocând, inițial, faptul că ar fi cumpărat drepturile succesorale ale numitei Urdărianu Monique, legatara universală a Elenei Lupescu, în realitate, prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 1489 din 02.08.2001 (ce a fost atașat la dosarul administrativ), inculpatul nu a dobândit calitatea de moștenitor testamentar al soției supraviețuitoare a regelui Carol al II-lea, în sensul avut în vedere de art. 24 din Legea nr. 1/2000 raportat la art. 45 din Legea nr. 18/1991 (aplicabil potrivit art. 25 din Legea nr. 1/2000), respectiv acela de moștenitor al persoanei fizice proprietară a terenului forestier la data preluării lui de către stat prin efectul unor acte normative speciale.

În plus, pentru dovedirea calității de moștenitor a Elenei Lupescu după fostul rege Carol al II-lea nu era suficientă existența actelor de stare civilă depuse de solicitant, ci aceasta trebuia să rezulte dintr-un certificat de moștenitor sau certificat de calitate de moștenitor, care să probeze, implicit, că acceptase succesiunea în termenul legal, însă, deși un asemenea act nu a fost atașat la dosarul administrativ, membrii Comisiei județene Ilfov, ca și cei ai Comisiei comunale Snagov, nu au constatat și sancționat aceste lipsuri. 

Mai mult, în certificatul de calitate de moștenitor nr. 55 din 26.05.2005, singurul emis de pe urma defunctului rege Carol al II-lea și de care inculpatul Al României Paul Philippe s-a prevalat abia în procedura administrativă de validare, este menționat un singur moștenitor al fostului suveran, în persoana lui Mircea Grigore, iar nu și fosta soție Elena Lupescu, cu toate că certificatul a fost întocmit la solicitarea inculpatului (filele 141-142 vol. 63 d.u.p.). 

Pe lângă faptul că acest înscris ridica serioase dubii sub aspectul verosimilității, al credibilității lui, din moment ce era de notorietate faptul că și regele Mihai I era fiu al fostului suveran Carol al II-lea, se mai observă că, astfel cum s-a consemnat explicit în chiar cuprinsul său, acesta a fost eliberat în baza sentinței civile nr. 1809 din 01.07.2002 a Tribunalului Teleorman, prin care fuseseră recunoscute pe teritoriul României, într-o procedură de exequatur, efectele sentinței nr. 132 din 6.02.1955 a Tribunalului din Lisabona cu privire la paternitatea lui Mircea Grigore Lambrino față de regele Carol al II-lea. Or, prin decizia nr. 1357/A din 29.09.2005 a Curții de Apel București, Secția a III-a civilă, respectiva sentință a fost anulată, iar cauza trimisă spre rejudecare Tribunalului Teleorman.

În urma rejudecării, o nouă sentință în primă instanță, cu nr. 182, a fost pronunțată abia în 29.12.2008, aceasta devenind irevocabilă prin decizia civilă nr. 954 din 14.02.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă.

Așadar, ca efect al anulării sentinței civile nr. 1809/2002 a Tribunalului Teleorman, în luna iulie 2006, când s-au comis faptele imputate celor patru inculpați, sentința nr. 132 din 6.02.1955 a Tribunalului din Lisabona nu producea niciun efect pe teritoriul României, iar toate actele emise în baza acesteia, cum este și cazul certificatului de calitate de moștenitor nr. 55 din 26.05.2005, utilizat de inculpatul Al României Paul Philippe în fața Comisiei județene Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, erau lovite de caducitate și nu mai puteau produce efecte juridice.

Împrejurarea că, ulterior, în anul 2012, s-au recunoscut în mod irevocabil efectele sentinței nr. 132/1955 a Tribunalului din Lisabona cu privire la paternitatea lui Mircea Grigore Lambrino față de regele Carol al II-lea, este lipsită de relevanță, în condițiile în care, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, acuzațiile formulate împotriva inculpaților Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe trebuie analizate doar în raport cu înscrisurile pe care aceștia le-au avut la dispoziție în luna iulie 2006, când a fost soluționată propunerea Comisiei locale Snagov de validare a anexei 37 și s-a stabilit de către membrii comisiei județene că Al României Paul Philippe are calitatea de persoană îndreptățită la restituire.

Or, este evident că, în măsura în care ar fi cunoscut adevărata situație de fapt, și anume că, în luna iulie 2006, nu fusese, în realitate, stabilită filiația lui Carol Mircea Grigore față de regele Carol al II-lea, și ar fi fost respectate dispozițiile legale, inculpații nu ar mai fi constatat că solicitantul are calitatea de persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 1/2000, ca nepot de fiu al fostului proprietar, fiind lipsit de orice relevanță în această privință și certificatul de calitate de moștenitor nr. 129 din 24.05.2006, din moment ce, la data respectivă, tatăl inculpatului Al României Paul Philippe nu fusese încă recunoscut pe teritoriul României ca fiind fiul fostului suveran.

În ceea ce privește contractul de vânzare – cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 1489 din 02.08.2001, se mai observă, din conținutul său, că acesta a vizat doar o parte din bunurile Elenei Lupescu, respectiv acelea „lăsate și existente pe teritoriul statului român de către Prințesa Elena de România”, în condițiile în care cea din urmă a trăit împreună cu fostul rege și a decedat în Portugalia.

Or, așa cum s-a menționat mai sus, în privința suprafeței de 46,78 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, zona „Fundul Sacului”, nu a fost adoptată vreo lege și nici încheiat vreun act juridic prin care să se realizeze transferul dreptului de proprietate din patrimoniul Municipiului București în patrimoniul regelui Carol al II-lea, astfel încât respectivul imobil nu ar fi putut să aparțină nici Elenei Lupescu, nefiind, deci, „un bun lăsat pe teritoriul statului român” de către aceasta.

Pe de altă parte, deși prin memoriile completatoare depuse ulterior la dosarul administrativ, inculpatul Al României Paul Philippe a susținut și faptul că este succesorul în linie directă (nepot de fiu) al regelui Carol al II-lea, acesta nu era îndrituit să formuleze, la data de 06.09.2005, cererea de retrocedare prevalându-se de această calitate, din moment ce tatăl său, Carol Mircea Grigore, era în viață, astfel încât, teoretic, doar el (împreună cu regele Mihai I) putea avea calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 1/2000 în legătură cu bunurile imobile ce i-ar fi aparținut fostului suveran.

În acest sens, este de menționat că, potrivit principiilor generale ale devoluțiunii legale, aplicabile la data faptelor imputate inculpaților, rudele defunctului veneau la moștenire în ordinea claselor de moștenitori legali, iar, în interiorul unei clase, rudele mai apropiate în grad le înlăturau de la moștenire pe cele mai îndepărtate (principiul proximității gradului de rudenie între moștenitorii din aceeași clasă), astfel încât singurul care era îndreptățit potrivit legii să vină la moștenirea regelui Carol al II-lea, alături de fostul rege Mihai I, era Carol Mircea Grigore, în calitate de fiu, care a decedat abia la data de 27.01.2006, când deja expirase inclusiv termenul stabilit de art. 3 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005, respectiv 30.11.2005.

Mai mult, deși a invocat în apărare acest aspect, inculpatul Al României Paul Philippe nu a atașat la dosarul administrativ vreo procură specială prin care să fi fost împuternicit de tatăl său să introducă, în numele lui, cererea de restituire, dimpotrivă aceasta fiind formulată de inculpat în nume propriu.

De altfel, aceeași chestiune a fost evidențiată și de S.C.A. Țuca, Zbârcea și Asociații cu ocazia analizei efectuate cu privire la regimul juridic al unor bunuri ce au făcut obiectul contractului încheiat inițial (în 21.09.2006) între S.C. Reciplia S.R.L. și Al României Paul Philippe, menționându-se în cuprinsul raportului întocmit, este adevărat, cu privire la alte imobile, dar aflate într-o situație similară, că termenul de depunere a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, potrivit Legii nr. 247/2005, a expirat la 30.11.2005, dată la care Carol Mircea Grigore trăia și, prin urmare, acesta avea calitatea de persoană îndreptățită să solicite măsuri reparatorii. Ca atare, în ipoteza în care cel din urmă nu a depus cerere de reconstituire în termenul legal, orice notificare formulată de Al României Paul Philippe, în nume propriu, poate fi respinsă ca fiind introdusă de o persoană neîndreptățită. De asemenea, s-a consemnat că, în ipoteza în care bunul revendicat nu era în proprietatea privată a regelui Carol al II-lea la data naționalizării, nefiind menționat sub această denumire în Decretul nr. 38/1948, există riscul ca moștenitorii acestuia să nu fie considerați persoane îndreptățite potrivit Legilor nr. 18/1991, nr. 167/1997, nr. 1/2000 și nr. 247/2005 (filele 314-332 vol. 30 d.u.p.).   

În cauză, însă, nefăcând o verificare riguroasă cu privire la existența la dosar a tuturor înscrisurilor necesare pentru a aprecia asupra întrunirii de către solicitant a calității prevăzute de lege pentru formularea cererii de retrocedare și nici cu referire la pertinența, concludența, verosimilitatea și autenticitatea sub același aspect a actelor depuse de acesta, chestiune esențială pentru a stabili, apoi, legalitatea/nelegalitatea sesizării formulate de Comisia locală Snagov, inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, în calitate de membri ai Comisiei județene Ilfov, au considerat, contrar împrejurărilor atestate de documentele folosite de inculpatul Al României Paul Philippe în susținerea solicitării, că acesta are calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier revendicat și, ca atare, propunerea de validare a anexei 37 este pe deplin justificată, nesocotind, astfel, prin maniera în care au acționat și în această privință, obligația ce le revenea potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

De altfel, așa cum s-a reținut anterior, inculpații au recunoscut că nu au verificat înscrisurile aflate la dosarul administrativ sau că le-au examinat în mod selectiv și superficial, invocând, în acest sens, fie volumul mare de documente ce trebuiau studiate, fie atribuțiile de serviciu pe care le mai aveau de îndeplinit sau lipsa de expertiză în domeniu, motiv pentru care s-au bazat, în adoptarea soluției, pe materialul întocmit de colectivul de lucru care funcționa pe lângă comisie. Apărările inculpaților sunt, însă, neîntemeiate, din moment ce obligația de a studia cu rigurozitate actele doveditoare depuse în susținerea cererii de retrocedare incumbă, potrivit art. 6 alin. 1 din Legea 1/2000, fiecărui membru al comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate, care răspunde personal pentru modul în care o aduce la îndeplinire, și trebuie să poarte asupra mai multor aspecte, respectiv existența, pertinența, concludența, verosimilitatea și autenticitatea respectivelor înscrisuri, ceea ce presupune, implicit, efectuarea de verificări pentru a se asigura că realitatea acestora nu poate fi tăgăduită ori pusă la îndoială și că au fost întocmite cu respectarea tuturor formelor legale (autenticitatea), că, prin conținutul lor și aspectele pe care le atestă, se bucură de credibilitate/plauzibilitate (verosimilitatea), că sunt relevante sub aspectul împrejurărilor ce trebuie dovedite (pertinența) și că prezintă aptitudinea de a contribui la aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei (concludența).

De asemenea, inculpații au invocat, în cursul judecății, pentru a justifica faptul că nu au studiat în mod riguros ansamblul actelor doveditoare atașate în susținerea cererii de restituire și, implicit, împrejurarea că au procedat la validarea anexei 37, existența sentinței civile nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea, prin care s-a constatat că inculpatul Al României Paul Philippe este îndreptățit să beneficieze de retrocedarea suprafeței de 10 ha pădure, situată în comuna Snagov, zona „Fundul Sacului”, motivând, în esență, că, de vreme ce noua procedură administrativă viza același bun imobil, respectiv Pădurea Snagov (în suprafață totală de 46,78 ha), din care făcea parte și suprafața de 10 ha, cererea de retrocedare pentru diferența de teren ce nu a format inițial obiectul reconstituirii dreptului de proprietate trebuia să urmeze același regim juridic.

Susținerile inculpaților nu sunt, însă, de natură să demonstreze netemeinicia acuzațiilor formulate împotriva lor, din moment ce, nefiind parte în procesul în care s-a pronunțat, într-o acțiune în constatare, respectiva hotărâre judecătorească, aceasta nu era obligatorie pentru Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, situație în care membrii săi trebuiau să analizeze legalitatea propunerii de validare prin raportare la toate documentele depuse de solicitant în procedura administrativă.

Astfel, așa cum s-a reținut cu prilejul expunerii situației factuale si cum reiese din actele dosarului nr. 3387/2003 al Judecătoriei Buftea, deși inculpatul Al României Paul Philippe solicitase, pe cale administrativă, retrocedarea suprafeței de 10,78 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, procedură ce nu era finalizată încă, acțiunea introductivă de instanță a fost formulată de acesta, pe calea dreptului comun (art. 111 C.pr.civ. anterior), iar nu în temeiul legilor speciale aplicabile în materia retrocedării bunurilor imobile, împotriva Comunei Snagov, prin primar, pârâtă în contradictoriu cu care s-a derulat întreaga procedură contencioasă și s-a pronunțat sentința civilă nr. 1872 din 26.06.2003, devenită irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac.

Or, principiul relativității hotărârii judecătorești (recunoscut atât de doctrină, cât și de jurisprudență și anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, cu toate că nu avea o reglementare expresă, ca în codificarea actuală), atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât și al lucrului judecat, presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, în principiu, să nu poată fi opus decât părților din proces (ori succesorilor acestora), fundamentul și justificarea acestui principiu fiind reprezentate de necesitatea respectării contradictorialității și a dreptului la apărare. Cu alte cuvinte, efectele obligatorii ale hotărârii judecătorești se produc, de regulă, pentru părțile cauzei (și succesorii acestora), respectiv pentru acele persoane care au stat, fie personal, fie prin reprezentant legal sau convențional în proces, indiferent de calitatea lor de reclamant, pârât sau intervenient, însă, în demersul judiciar finalizat cu pronunțarea sentinței civile nr. 1872 din 26.06.2003, Comisia județeană Ilfov nu a avut niciuna dintre respectivele calități procesuale, astfel încât hotărârea nu era obligatorie pentru aceasta.

Într-adevăr, ca o consecință a opozabilității efectelor hotărârii judecătorești, orice persoană care nu a fost implicată în procedura judiciară trebuie să recunoască și să respecte situația juridică născută din faptul existenței acesteia, aspect care nu echivalează, însă, cu o extensiune a obligativității efectelor actului jurisdicțional sau a autorității sale de lucru judecat asupra terților ce nu au participat în proces, care sunt excluși din câmpul de aplicare a relativității efectelor hotărârii. 

Cu alte cuvinte, opozabilitatea hotărârii judecătorești nu presupune obligativitatea efectelor acesteia față de terți și nici imposibilitatea celor din urmă de a invoca o altă situație juridică decât cea tranșată pe cale jurisdicțională, în procesul în care nu au participat, față de ei actul jurisdicțional opunându-se ca realitate juridică, ca fapt juridic, ce poate fi combătut prin mijloace de probă ce dovedesc contrariul.

Ca atare, în condițiile în care sentința civilă nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea nu se impunea prin forța sa obligatorie Comisiei județene Ilfov, din moment ce aceasta nu a fost parte în procedura judiciară în care a fost pronunțată, procedură specifică, de altfel, dreptului comun privind acțiunea în constatare, iar nu legilor speciale în materia retrocedării, membrilor săi, inculpați în cauză, le revenea obligația legală de a verifica, cu seriozitate și scrupulozitate, toate înscrisurile depuse la dosarul administrativ pentru a stabili calitatea inculpatului Al României Paul Philippe de persoană îndreptățită la restituirea terenului cu vegetație forestieră situat în pădurea Snagov, atât sub aspectul existenței titlului de proprietate al autorului invocat de solicitant și al deposedării sale abuzive de către Statul Român, cât și din perspectiva calității sale de moștenitor al celui din urmă, cu atât mai mult cu cât prin sentința civilă invocată în apărare de acuzați se constatase doar îndrituirea la retrocedarea unei părți din imobilul revendicat (10 ha), ce fusese deja restituită prin hotărârea nr. 7 din 14.01.2004, iar, potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, reconstituirea dreptului de proprietate nu mai putea opera decât pentru diferența dintre suprafața primită anterior și cea avută în proprietate.

Mai mult, așa cum atestă mențiunile din cuprinsul procesului verbal de desfășurare a ședinței Comisiei județene Ilfov din 07.07.2006, cu acel prilej nu a fost invocată, astfel cum neîntemeiat a susținut apărarea, existența sentinței civile nr. 1872 din 26.06.2003 ca motiv de admitere a propunerii de validare și nu s-a purtat nicio discuție pe marginea acestui subiect, ce nici măcar nu a fost antamat, singurele aspecte ridicate, dar rămase, însă, nelămurite, deși constituiau elemente esențiale pentru modul de soluționare a cauzei, fiind cele referitoare la existența/inexistența calității inculpatului Al României Paul Philippe de moștenitor al fostului proprietar și a titlului de proprietate al fostului rege asupra terenului revendicat la data emiterii Decretului nr. 38/1948, solicitându-se, totodată, fără, însă, a fi supusă la vot, și amânarea adoptării unei decizii până la soluționarea definitivă a acțiunii civile prin care Romsilva solicitase anularea hotărârii nr. 7 din 14.01.2004 privind retrocedarea suprafeței de 10 ha teren.

Totodată, contrar susținerii primei instanțe, nu se poate considera că, prin pronunțarea deciziei civile nr. 954 din 14.02.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, prin care s-a recunoscut în România sentința nr. 132 din 6.02.1955 a Tribunalului din Lisabona, a fost consolidat retroactiv dreptul inculpatului Al României Paul Philippe la retrocedarea Pădurii Snagov, din moment ce, așa cum s-a argumentat anterior, acesta nu a îndeplinit niciuna dintre condițiile prevăzute de Legea nr. 1/2000 pentru a i se reconstitui dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv, neavând calitatea de persoană îndreptățită nici din perspectiva existenței dreptului de proprietate al autorului indicat cu privire la terenul forestier revendicat și al preluării abuzive a bunului de către stat prin efectul unor acte normative speciale, și nici din perspectiva existenței calității de moștenitor al fostului proprietar, din moment ce terenul în discuție nu s-a aflat niciodată în proprietatea regelui Carol al II-lea, ci în proprietatea publică/privată a statului.

În plus, astfel cum s-a mai arătat anterior, analiza efectuată de Înalta Curte nu se poate raporta decât la înscrisurile doveditoare în ființă la momentul comiterii faptelor imputate prin rechizitoriu, căci acestea trebuiau avute în vedere și de inculpați, indiferent de calitatea lor, de funcționari publici sau persoane particulare, și de forma de participație penală ce li s-a reținut în sarcină, respectiv autorat sau complicitate.

Cu toate că, în declarațiile date ulterior primei audieri de către organele de anchetă penală, inculpații Popa Caterina și Olteanu Gheorghe au susținut că votul lor final în ședința Comisiei județene Ilfov din data de 07.07.2006 a fost unul negativ, fiind efectuate mențiuni în acest sens și în cuprinsul procesului verbal întocmit cu acea ocazie, instanța de apel nu poate reține această apărare întrucât este contrazisă de întregul material probator administrat în cauză.

Astfel, așa cum s-a menționat, nici inculpații nu au negat, cu prilejul primei lor audieri, împrejurarea că au fost de acord cu admiterea propunerii de validare, votând în acest sens, aspect confirmat de toți ceilalți membri ai Comisiei județene Ilfov ce au fost ascultați în calitate de inculpați (Jecu Nicolae și Delcea Valentin) și martori în cauză (Ghiba Ruxandra și Cucu Ionuț), care au arătat că singura persoană care a votat împotrivă a fost reprezentantul Direcției Silvice București, Cucu Petru Ionuț, în același sens fiind și depozițiile martorilor Capanu George și Țipluică Marian. Audiat sub acest aspect, inculpatul Jecu Nicolae a menționat fără nicio rezervă că Popa Caterina și Olteanu Gheorghe au votat în ședința din 07.07.2006 în favoarea validării anexei 37 referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate pe numele solicitantului Al României Paul Philippe, invocând în acest sens întocmirea și păstrarea, în calitate de președinte al comisiei, a unei evidențe proprii cu privire la modul de exercitare a opțiunilor cu acel prilej, din consultarea căreia a rezultat că, la poziția 30 de pe ordinea de zi, figurează 9 voturi „pentru” și doar unul „împotrivă”, care a aparținut martorului Cucu Ionuț, împrejurare atestată, deopotrivă, și de celelalte persoane ascultate în cauză, dar și de modalitatea în care s-au purtat discuțiile în ședința respectivă, reprezentantul Direcției Silvice București fiind singurul care s-a opus vehement și argumentat admiterii propunerii formulate de Comisia locală Snagov. În plus, în aceeași zi, martorul Cucu Ionuț a întocmit un raport, înregistrat la Direcția Silvică București sub nr. 2830/07.07.2006, prin care a adus la cunoștința conducerii instituției rezultatul votului exprimat în ședința Comisiei județene Ilfov, arătând că aceasta a validat anexa 37, înregistrată sub nr. 3721 din 10.03.2006, cu 9 voturi „pentru” și unul „împotrivă”, care îi aparține (fila 99 vol. 7 d.u.p.).

Într-adevăr, în cuprinsul procesului verbal al ședinței Comisiei județene Ilfov din 07.07.2006, s-a consemnat, cu privire la opțiunile exprimate, că „pentru” au fost înregistrate 1+8 voturi, printre care a fost trecută „Dna Popa”, mențiune ce a fost, însă, tăiată, numele acesteia apărând înscris, cu caractere mai mici, la voturile „împotrivă”, rubrică unde s-a notat „1+1 D. Silvică, Dna Popa”. Cu privire la aceste tăieri și, respectiv, adăugiri, prin raportul de expertiză criminalistică nr. 100 din 07.08.2017 întocmit de Laboratorul interjudețean de expertize criminalistice Brașov, s-a constatat că textele „+1” și „Dna Popa” de la rubrica „Împotrivă” prezintă dimensiune mică comparativ cu restul textului, precum și faptul că paragraful „Se supune la vot … cu majoritate de voturi” este executat cu pastă de pix de culoare albastră de diferite nuanțe, în sensul că, printre altele, textele „+1”, „Dna Popa” (pe al patrulea rând) și bara orizontală ce taie textul „Dna Popa” (pe al doilea rând) sunt realizate cu material de scriere diferit față de restul paragrafului, concluzionându-se că acestea nu au fost efectuate în același timp cu restul documentului în litigiu. Ca atare, raportat la concluziile lucrării de specialitate, apare evident faptul că aceste modificări au fost operate ulterior exprimării, în ședință, a votului, care, în cazul inculpatei Popa Caterina a fost unul favorabil validării anexei 37, așa cum atestă fără urmă de îndoială consemnările inițiale ale procesului verbal și probatoriul administrat în cauză, în același sens votând și Olteanu Gheorghe, astfel cum reiese din conținutul mențiunilor înscrise în același document, unde numele său a fost trecut primul la rubrica „Pentru”.

Așadar, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de prima instanţă, că validarea, prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006 – semnată de inculpatul Delcea Valentin, pentru prefectul Jecu Nicolae, și de secretarul comisiei, Popa Caterina – a anexei 37 aprobată de Comisia locală Snagov și înregistrată sub nr. 3721 din 10.03.2006, prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul Al României Paul Philippe a condițiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ, inclusiv cele atașate în cea de-a doua etapă a procedurii, nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptățită la retrocedare, s-a realizat de către inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, în calitate de membri ai Comisiei județene Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu încălcarea legii, și anume a dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, și a avut ca urmare prejudicierea Statului Român și, corelativ, obținerea unui folos material injust de către inculpații Al României Paul Philippe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și membrii grupului infracțional organizat, fiind, astfel, întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, în varianta incriminată de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Sub aspect subiectiv, inculpații au acționat cu vinovăție sub forma intenției directe, prevăzând că, prin acțiunile lor, grefate pe neexaminarea actelor doveditoare depuse în susținerea cererii de retrocedare sau, după caz, pe verificarea lor superficială și lipsită de orice rigurozitate, cu consecința reconstituirii, cu încălcarea obligațiilor legale, a dreptului de proprietate privată asupra unui teren aparținând Statului Român, creează atât un prejudiciu patrimonial acestuia, cât și un folos material necuvenit solicitantului și mandatarei sale, și urmărind producerea acestui rezultat prin comiterea faptelor.

Astfel, relevant în ceea ce privește atitudinea psihică a inculpaților este faptul că, deși anexa 37 ce se solicita a fi validată fusese semnată cu obiecțiuni de către reprezentantul Ocolului Silvic Snagov, martorul Berceanu Daniel, iar, din partea Direcției Silvice București exista aceeași poziție fermă de opunere la retrocedare, pentru motivele expuse, atât în scris de instituție (fila 408, vol. 30 d.u.p.), cât și verbal, în ședința din 07.07.2007, de către martorul Cucu Ionuț (care susținuse inexistența unei dovezi în sensul preluării abuzive de către Statul Român, de la fostul rege Carol al II-lea, a terenului revendicat), aceștia, în calitate de membri ai Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în loc să manifeste o diligență sporită pentru verificarea cu rigurozitate a înscrisurilor doveditoare prin raportare în special la aspectele tăgăduite, cu atât mai mult cu cât Al României Paul Philippe nu atașase la dosarul administrativ legea/actul prin care imobilul revendicat a fost transmis în proprietatea regelui Carol al II-lea și dovada privind deposedarea lui abuzivă de către Statul Român, au procedat, totuși, la admiterea propunerii și confirmarea deciziei nelegale adoptate de Comisia locală Snagov, în condițiile în care nu studiaseră efectiv actele dosarului administrativ sau, după caz, le verificaseră în mod selectiv și superficial, iar practica comisiei în cazuri identice, când existau astfel de observații din partea instituției ce administra fondul forestier național, era aceea de a respinge cererea de validare.

Sub acest aspect, martorul Țipluică Marian, cu ocazia audierii sale pe întreg parcursul procedurii judiciare, inclusiv de către instanța de apel, a arătat, în mod constant, că, în cazul cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, comisia județeană ținea seama de opinia Direcției Silvice, astfel încât nu se dădea curs solicitărilor de retrocedare când existau obiecțiuni din partea acestei instituții, sens în care au declarat și alte persoane din cadrul colectivului de lucru care își desfășura activitatea pe lângă comisie, respectiv martorii Anghelescu Dragoș Emil și Goni Viorica, cea din urmă menționând în fața instanței de control judiciar, când a reluat, practic, cele declarate anterior, că „niciodată în perioada cât eu mi-am desfășurat activitatea în cadrul comisiei de fond funciar nu au fost atribuite solicitantului terenuri (păduri), dacă Romsilva se opunea la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestuia”. Același aspect a fost subliniat în declarațiile sale și de martorul Nagy Bege Zoltan, membru al Comisiei județene Ilfov, care a arătat că, în afara datei de 07.07.2006, nu a participat la alte ședințe în care punctul de vedere al Direcției Silvice să nu fi fost luat în considerare și, ca atare, să se fi adoptat o decizie contrară acestuia.

Așadar, cu toate că, în mod obișnuit, în aprecierea legalității propunerilor înaintate de comisiile locale și, implicit, în adoptarea soluțiilor de validare sau, după caz, de invalidare a acestora, Comisia județeană Ilfov ținea seama de opinia exprimată de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, în cazul cererii de confirmare a anexei 37 prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al inculpatului Al României Paul Philippe asupra suprafeței de 46,78 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, în calitate de membrii ai comisiei, au ignorat punctul de vedere exprimat de instituția ce administra fondul forestier național, în pofida tuturor argumentelor prezentate și fără ca actele dosarului, pe care, însă, nu le-au verificat cu rigurozitate, să dovedească netemeinicia acestora, aspect ce demonstrează caracterul intenționat al acțiunilor lor, în sensul că au avut reprezentarea clară a scoaterii ilegale a bunului imobil din patrimoniul Statului Român prin adoptarea hotărârii nr. 1156/07.07.2006, cu consecința producerii unui prejudiciu acestuia și a procurării unui folos material necuvenit solicitantului și mandatarei sale, și au urmărit obținerea acestui rezultat prin comiterea faptelor.

Mai mult, deși în ședința comisiei din data de 07.07.2006, au fost invocate o serie de aspecte ce puneau în discuție îndreptățirea solicitantului la retrocedare (calitatea de moștenitor legal sau testamentar, posibilitatea de a formula cererea de restituire în condițiile în care tatăl solicitantului era în viață la momentul adoptării Legii nr. 247/2005, existența dreptului de proprietate al regelui Carol al II-lea asupra terenului revendicat la data emiterii Decretului nr. 38/1948, existența pe rolul instanțelor a acțiunii civile prin care Romsilva contesta calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare a solicitantului), inculpatul Jecu Nicolae, în calitate de președinte al comisiei, fără a interveni în vreun fel în dezbateri, fără a susține sau a dezavua importanța lămuririi chestiunilor ridicate pentru corecta rezolvare a cererii și fără a pune măcar în discuție amânarea lucrării într-o altă ședință pentru examinarea atentă a actelor dosarului, lăsând, astfel, să se înțeleagă, prin atitudinea sa, soluția spre care se orientează, respectiv aceea de validare, a supus la vot propunerea Comisiei locale Snagov de confirmare a anexei 37, în condițiile în care știa că majoritatea celorlalți membri, în lipsa unei verificări serioase și minuțioase a înscrisurilor doveditoare și fără a avea o clarificare a aspectelor invocate, vor vota conform poziției exprimate de el, lucru care, de altfel, s-a și întâmplat în fapt.

La rândul lor, cu toate că au invocat o serie de chestiuni care puneau sub semnul întrebării calitatea solicitantului de persoană îndreptățită la restituire, inculpații Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, ca și Delcea Valentin, au acceptat să se treacă la exprimarea votului fără ca acele aspecte să fie clarificate prin analiza riguroasă a actelor depuse la dosarul administrativ, iar, ulterior, chiar au votat pentru validare, deci contrar poziției adoptate anterior, având, așadar, reprezentarea clară a faptului că, prin soluția adoptată cu nesocotirea prevederilor legale în materia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, imobilul revendicat este trecut în mod nelegal în proprietatea inculpatului Al României Paul Philippe, cu consecința păgubirii Statului Român.

Totodată, sub aspectul poziției subiective avute la momentul comiterii faptelor, nu poate fi omisă împrejurarea, atestată de probatoriul testimonial și înscrisurile administrate în cauză, că modalitatea în care au acționat inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, cu ocazia soluționării propunerii Comisiei locale Snagov de validare a anexei 37, prin care s-a recunoscut îndeplinirea condițiilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov în persoana inculpatului Al României Paul Philippe, a fost influențată, în mod determinant, și de conduita inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela – mandatara celui din urmă și persoană direct interesată în restituirea, prin orice mijloace, a terenului revendicat, dată fiind valoarea folosului pe care urma să îl obțină din valorificarea ulterioară a acestuia – care, prin prisma relației apropiate stabilite, prin intermediul senatorului Rădulescu Cristache, cu prefectul județului Ilfov, a contribuit, prin intervenția sa, la adoptarea de către acesta din urmă și de către coinculpați a deciziei de confirmare a anexei 37, prin demersurile efectuate (cereri, memorii, depunerea unor acte nerelevante, purtarea unor discuții, în afara cadrului legal, cu o parte dintre membrii comisiei și ai colectivului de lucru care funcționa pe lângă aceasta), în care a susținut, contrar realității, ce îi era pe deplin cunoscută, că mandantul este persoană îndreptățită la retrocedare, sprijinindu-i, deopotrivă, pe aceștia să găsească o justificare pentru acțiunile întreprinse și să dea o aparență de legalitate actelor abuzive comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Cu aceeași formă de vinovăție au acționat inculpații Jecu Nicolae și Popa Caterina, în calitate de președinte și, respectiv, secretar al Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, și cu ocazia emiterii și semnării hotărârii nr. 661 din 02.03.2007, prin care s-a revocat decizia anterioară, nr. 1156 din 07.07.2006 a autorității administrative sus-menționate ce viza același bun imobil, și s-a dispus înscrierea în anexa 37, poziția 1, a inculpatului Al României Paul Philippe cu suprafața de 36,78 ha teren cu vegetație forestieră situat în Pădurea Snagov, în calitate de moștenitor al regelui Carol al II-lea.

Așadar, deși cunoșteau că hotărârea nr. 1156/07.07.2006 a fost adoptată fără verificarea riguroasă, cu scrupulozitate și atenție, a actelor atașate la dosar, care demonstrau, contrar dispozițiilor acesteia, că solicitantul nu era persoană îndrituită la retrocedare nici din perspectiva dreptului de proprietate al autorului invocat asupra imobilului revendicat și a preluării lui abuzive de către Statul Român și nici din perspectiva existenței calității sale de moștenitor al fostului proprietar, inculpații Jecu Nicolae și Popa Caterina, cu încălcarea aceleiași obligații prevăzute de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, deci fără a studia efectiv înscrisurile doveditoare atașate cererii și fără a întreprinde alte activități sub acest aspect în afara celor care au stat la baza adoptării actului administrativ inițial, au emis, la data de 02.03.2007, hotărârea nr. 661, întemeiată pe aceeași constatare, nefundamentată de documentele pe care Al României Paul Philippe a înțeles să le folosească, referitoare la îndreptățirea celui din urmă la retrocedare, sens în care, asemenea primei decizii, au menținut dispoziția de înscriere a acestuia în anexa 37 cu privire la terenul forestier situat în pădurea Snagov, așa cum dispusese Comisia locală Snagov, însă doar pentru suprafața de 36,78 ha (în loc de 46,78 ha), având în vedere că, între timp, litigiul declanșat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva pentru anularea hotărârii nr. 7 din 14.01.2004 privind restituirea a 10 ha teren fusese tranșat definitiv prin decizia civilă nr. 73 din 22.01.2007 a Curții de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori si de familie.

De fapt, emiterea hotărârii nr. 661/02.03.2007 s-a grefat, în mod determinant, pe activitatea desfășurată și constatările făcute de membrii Comisiei județene Ilfov, inclusiv de inculpații Delcea Valentin și Olteanu Gheorghe, cu ocazia adoptării actului administrativ inițial, aceasta transpunând, practic, în conținutul său, aceleași aspecte de nelegalitate cu privire la recunoașterea calității inculpatului Al României Paul Philippe de persoană îndreptățită la retrocedare, dar preluând, deopotrivă, și urmările în plan juridic pe care le-ar fi produs hotărârea nr. 1156/07.07.2006, constând în eliberarea în mod nelegal a titlului de proprietate asupra terenului restituit, cu consecința scoaterii frauduloase a bunului imobil din proprietatea Statului Român și a transferării sale în patrimoniul solicitantului.

Cu alte cuvinte, deși prin hotărârea nr. 661/02.03.2007 a fost revocată cea anterioară, cu nr. 1156/2006 (art. 1), totuși, în cuprinsul său (art. 2), a fost menținută aceeași dispoziție contrară legii de reconstituire a dreptului de proprietate al inculpatului Al României Paul Philippe cu privire la terenul forestier situat în Pădurea Snagov, fundamentată exclusiv pe aprecierile realizate de membrii Comisiei județene Ilfov la data de 07.07.2006 (când a fost emisă hotărârea nr. 1156), în condițiile în care aceștia nu au efectuat alte verificări suplimentare cu prilejul emiterii noului act administrativ, urmările produse de îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu cu acea ocazie translatându-se și în privința celei de-a doua hotărâri, indisolubil legată, prin conținutul său și efectele produse, de cea dintâi.

Ca atare, nu se poate susține că, prin revocarea hotărârii nr. 1156/07.07.2006, persoanele care au participat la adoptarea ei, inculpați în cauză (cu referire la Delcea Valentin, Olteanu Gheorghe, Jecu Nicolae și Popa Caterina), sunt absolviți de orice răspundere cu privire la modul defectuos în care și-au îndeplinit atribuțiile specifice funcției cu acel prilej, din moment ce adoptarea deciziei ulterioare – ce nu poate fi disociată de împrejurările în care s-a emis prima hotărâre și efectele ei specifice – s-a grefat tocmai pe această modalitate contrară legii de realizare a sarcinilor de serviciu, fapt ce a permis, în pofida actelor depuse în susținerea cererii, constatarea îndreptățirii solicitantului la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier situat în pădurea Snagov, constatare ce a fost preluată și se regăsește întocmai și în dispoziția de la art. 2 a noului act administrativ, cu singura diferență referitoare la suprafața restituită, care, însă, nu prezintă relevanță sub aspectul acuzațiilor aduse inculpaților, raportat la prevederile din legislația primară ce se susține că au fost încălcate.

Ulterior adoptării, în condițiile menționate, a hotărârii nr. 661 din 02.03.2007 de către Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, inculpatul Jecu Nicolae, cu toate că aflase, între timp, de existența și conținutul Deciziunii nr. 1 din 26.11.1941 a Colegiului Prezidențial al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a emis pe numele inculpatului Al României Paul Philippe, în calitate de moștenitor al defunctului Carol al II-lea al României, în baza actului administrativ indicat, dar și a hotărârii nr. 7 din 14.01.2004 a aceleiași comisii, titlurile de proprietate nr. 243 din 07.08.2007 și nr. 246 din 31.08.2007, pentru suprafețele de 10 ha și, respectiv, de 36,78 ha, ambele reprezentând teren forestier situat în Snagov, după ce, în prealabil, se procedase la punerea în posesie a solicitantului asupra acestor imobile, conform proceselor verbale înregistrate la Primăria Snagov sub nr. 12912/29.06.2007 și nr. 16085/15.08.2007.

Astfel cum rezultă din ansamblul probator al cauzei și cum s-a reținut cu ocazia expunerii situației factuale, la data de 25.05.2007, după ce martorului Cucu Ionuț îi fusese pusă la dispoziție, în prealabil, de reprezentantul Casei Regale Deciziunea nr. 1/1941 a instanței supreme purtând mențiunea „executat la Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale”, ce a fost înregistrată la Direcția Silvică București sub nr. 1814 din 22.05.2007, această hotărâre a fost transmisă de cea din urmă instituție Prefecturii județului Ilfov, prin adresa nr. 1814/25.05.2007, cu solicitarea de a se proceda la anularea tuturor deciziilor de validare emise de Comisia județeană Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată cu privire la terenul cu vegetație forestieră situat în Pădurea Snagov, în suprafață totală de 46,78 ha. În acest sens, s-a subliniat, în cuprinsul adresei, că Deciziunea nr. 1/1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit cu claritate că fostul rege Carol al II-lea nu a avut în proprietate terenurile forestiere de la „Fundul Sacului”, fapt atestat și de evidențele amenajamentelor silvice de arhivă, motiv pentru care a fost obligat să le restituie Statului Român.

Pentru a da o aparență de legalitate refuzului de a efectua demersuri în acest sens, prefectul Jecu Nicolae, în calitate de președinte al Comisiei județene Ilfov, după fix o lună de la primirea hotărârii, a solicitat, în scris, Direcției Silvice București să transmită Deciziunea nr. 1/1941 în integralitatea sa, certificată pentru conformitate, legalizată sau în original, pe motiv că exemplarul înaintat anterior în copie nu are nicio valoare juridică, cu toate că acesta, așa cum s-a arătat, purta mențiunea „executat la Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale” și în pofida faptului că, în mare parte, actele doveditoare depuse de inculpatul Al României Paul Philippe în susținerea cererilor de retrocedare și pe care se întemeiaseră, cel puțin aparent, hotărârile de reconstituire a dreptului de proprietate date de aceeași comisie fuseseră acceptate la dosarul administrativ în copie xerox, fără a fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitant, așa cum se prevedea în art. 9 alin. 5 lit. b din Legea nr. 18/1991 (la care face trimitere art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000) raportat la art. 11 alin. 3, alin. 6 și alin. 7 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

Mai mult, în același scop, inculpatul Jecu Nicolae a solicitat informații de la Arhivele Naționale în legătură cu Deciziunea nr. 1/1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără a indica, însă, în afara numărului hotărârii și a soluției în extras, și alte elemente pentru a fi mai lesne de găsit, raportat la faptul, cu siguranță observat de acuzat, că aceasta nu fusese pronunțată potrivit dreptului comun, ci în temeiul art. 23 din Statutul membrilor familiei domnitoare, care atribuia Colegiului Prezidențial al instanței supreme competența exclusivă de judecată a cererilor formulate de președintele Consiliului de Miniștri privind neînțelegeri, de natură patrimonială, între Statul Român și membrii sau foștii membri ai familiei regale, astfel încât, în lipsa menționării unor astfel de date suplimentare, ar fi fost dificil de identificat, neputând fi stabilit fondul arhivistic în care se regăsește.

Or, în atare condiții, acest lucru s-a și întâmplat în fapt întrucât, prin adresa nr. 8306 din 25.07.2007 a Arhivelor Naționale, s-a comunicat că, în urma investigațiilor efectuate asupra evidențelor și documentelor deținute de la Casa Regală – Administrația Sechestră și de la Înalta Curte de Casație și Justiție, din perioada 1940-1948, hotărârea nu a fost identificată, fără a se preciza, însă, că aceasta nu există, cu atât mai mult cu cât nu fusese cercetată și Colecția Consiliului de Miniștri, parte în acel dosar, iar, cu puțin timp înainte, aceeași instituție eliberase o copie a hotărârii avocatului Vasiliu Adrian.

O dovadă a faptului că inculpatul Jecu Nicolae purtase toată această corespondență doar pentru a găsi un motiv aparent verosimil care să justifice lipsa demarării procedurii de revocare a hotărârilor de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea lui Al României Paul Philippe, așa cum solicitase Direcția Silvică București, o reprezintă și împrejurarea că, deși Arhivele Naționale nu confirmaseră inexistența deciziunii, iar exemplarul transmis Prefecturii Ilfov purta chiar mențiunea „executat la Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale”, acuzatul nu a mai continuat demersurile la instituția deținătoare pentru certificarea păstrării ei într-unul dintre fondurile arhivistice, preferând să se prevaleze de absența originalului sau a unei copii conforme cu acesta pentru a aprecia, contrar evidenței, că documentul nu există și, ca atare, înscrisul înaintat de Direcția Silvică nu poate fi valorificat, neavând forță probatorie. Aceeași regulă nu a fost aplicată, însă, de președintele comisiei județene Ilfov și în privința actelor doveditoare depuse de inculpatul Al României Paul Philippe în susținerea cererii de retrocedare, acesta acceptând prezența la dosarul administrativ a unor simple copii xerox, inclusiv ale unor hotărâri judecătorești, în pofida dispozițiilor legale și regulamentare care obligau la atașarea acestor înscrisuri în copie certificată de solicitant pentru conformitate cu originalul.

Așa cum s-a menționat, însă, în condițiile în care purta mențiunea „executat la Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale” și, în plus, fusese înaintată Instituției prefectului Ilfov chiar de autoritatea ce administra fondul forestier național, care constatase corespondența dintre aspectele reținute în considerentele hotărârii și cele atestate de evidențele amenajamentului silvic, existența Deciziunii nr. 1/1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conținutul transmis de către Direcția Silvică București, nu putea fi pusă la îndoială de către inculpatul Jecu Nicolae, cu atât mai mult cu cât aceasta era de natură să clarifice tocmai chestiunile invocate în ședința din 07.07.2006 a Comisiei județene Ilfov cu privire la lipsa calității solicitantului de persoană îndreptățită la retrocedare, chestiuni ce rămăseseră nelămurite datorită înseși atitudinii acuzatului care, fără a dispune, în calitate de președinte, anumite măsuri în vederea edificării problemelor controversate, a supus la vot propunerea Comisiei locale Snagov de confirmare a anexei 37, știind că majoritatea celorlalți membri, în lipsa unei verificări riguroase a înscrisurilor doveditoare, sub aspectul existenței, pertinenței, verosimilității, concludenței și autenticității, vor vota conform poziției exprimate de el, lucru care, de altfel, s-a și întâmplat în fapt, cu consecința aprobării hotărârii nr. 1156/2006.

Prin urmare, ca demers final al activității infracționale desfășurată în vederea trecerii unei importante suprafețe de teren forestier situat în Pădurea Snagov din proprietatea Statului Român în patrimoniul inculpatului Al României Paul Philippe, ce a debutat, în privința sa, cu adoptarea hotărârii nr. 1156/2006, ale cărei prevederi au fost preluate, ulterior, în limitele arătate mai sus, de hotărârea nr. 661/2007, ambele ale Comisiei județene Ilfov, inculpatul Jecu Nicolae a emis titlurile de proprietate nr. 243 din 07.08.2007 și nr. 246 din 31.08.2007, cu toate că, în calitate de președinte al comisiei, cunoștea faptul că respectivele hotărâri fuseseră adoptate cu încălcarea de către membrii săi, coinculpați în cauză, a obligației prevăzute de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, adică fără studierea efectivă și analizarea atentă și minuțioasă a înscrisurilor doveditoare depuse în susținerea cererilor de restituire, care demonstrau, contrar dispozițiilor celor două acte administrative, că solicitantul nu era persoană îndreptățită la retrocedare nici din perspectiva dreptului de proprietate al autorului invocat asupra imobilului revendicat și a preluării lui abuzive de către Statul Român și nici din perspectiva existenței calității sale de moștenitor al fostului proprietar. Mai mult, inculpatul a avut la dispoziție Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care constatase, în mod definitiv, lipsa titlului de proprietate al fostului rege Carol al II-lea asupra trupului de pădure „Fundul Sacului” din Pădurea Snagov, în suprafață de 46,78 ha, cu consecința revenirii lui în patrimoniul Statului, însă a ignorat în mod voit dispozițiile acesteia, recurgând la întreprinderea mai multor acțiuni pentru a da o aparență de legalitate demersului său ilicit.

Deopotrivă, în aceleași condiții a fost emis și titlul de proprietate nr. 243 din 07.08.2007, de vreme ce, la baza acestuia, a stat hotărârea nr. 7 din 14.01.2004 a Comisiei județene Ilfov prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate al inculpatului Al României Paul Philippe asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 10 ha situat în Snagov, acesta fiind parte din trupul de pădure „Fundul Sacului” pe care regele Carol al II-lea fusese obligat, prin Deciziunea nr. 1/1941 a instanței supreme, să îl lase în deplina proprietate și posesie a Statului Român, constatându-se că nu deține un titlu de proprietate în privința lui. 

Ca atare, reținând că fostul suveran nu a fost proprietar al terenului revendicat de Al României Paul Philippe și dispunând revenirea bunului în patrimoniul Statului, această deciziune, prin conținutul său, dovedea, implicit, caracterul nelegal al hotărârii nr. 7/14.01.2004 a Comisiei județene Ilfov, din perspectiva lipsei calității solicitantului de persoană îndreptățită la retrocedare, însă inculpatul Jecu Nicolae, fără o justificare valabilă și în pofida faptului că exemplarul ce-i fusese înaintat purta mențiunea „executat la Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale”, nu a luat-o în considerare, apreciind, în lipsa oricăror elemente care să dovedească acest lucru și aplicând reguli diferite de cele folosite în privința înscrisurilor atașate cererii de restituire, că nu poate fi valorificată în plan juridic, din moment ce nu a fost depusă în original sau în copie certificată pentru conformitate ori legalizată și nu a fost identificată nici de Arhivele Naționale în fondurile aparținând instanței supreme și Casei Regale – Administrația Sechestră. Or, așa cum s-a arătat anterior, după ce a corespondat, în vederea comunicării hotărârii în una din aceste forme, atât cu Direcția Silvică București, cât și cu Arhivele Naționale, și în condițiile în care nu fusese confirmată inexistența acesteia, inculpatul a renunțat la continuarea demersurilor la instituția deținătoare pentru certificarea păstrării ei într-unul dintre fondurile arhivistice, preferând să se prevaleze de absența originalului sau a unei copii conforme cu acesta pentru a aprecia, contrar evidenței, că documentul nu există și, ca atare, înscrisul înaintat de Direcția Silvică nu prezintă valoare juridică.

Cu alte cuvinte, deși a avut reprezentarea că hotărârea nr. 7/14.01.2004 a fost emisă cu încălcarea condițiilor cerute de legislația aplicabilă în materia reconstituirii dreptului de proprietate, inculpatul Al României Paul Philippe neavând calitatea de persoană îndreptățită la restituire din moment ce antecesorul său nu fusese proprietar al imobilului revendicat, astfel cum se stabilise, în mod definitiv, prin Deciziunea nr. 1/1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prefectul Jecu Nicolae și-a continuat demersul infracțional ce urmărea transferarea dreptului de proprietate al statului asupra unei suprafețe considerabile de teren forestier din pădurea Snagov în favoarea solicitantului, prin emiterea titlului de proprietate nr. 243 din 07.08.2007, sens în care, prin acțiunile prealabile întreprinse (emiterea unor adrese la Direcția Silvică București și la Arhivele Naționale), a încercat să acrediteze ideea falsă a inexistenței, în fapt, a hotărârii instanței supreme și, implicit, a imposibilității valorificării exemplarului acesteia primit în data de 25.05.2007 la Prefectura județului Ilfov.

De altfel, prin rechizitoriu, s-a dispus clasarea cauzei pentru infracțiunea de abuz în serviciu în legătură cu împrejurările în care a fost emisă de către Comisia județeană Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor hotărârea nr. 7 din 14.01.2004, reținându-se că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, soluție care, analizând aspecte de fond și nefiind infirmată de procurorul ierarhic superior, din oficiu sau la plângere, se bucură de autoritate de lucru judecat în privința constatării de către organul de urmărire penală a caracterului nelegal al adoptării acesteia pentru motivele expuse, pe larg, în cuprinsul actului de sesizare a instanței, nelegalitate care afectează evident și actele subsecvente emise în baza ei, respectiv titlul de proprietate nr. 243 din 07.08.2007.

Așadar, pe lângă aspectele de nelegalitate rezultate din încălcarea, cu ocazia adoptării hotărârilor nr. 1156/07.07.2006 și nr. 661/02.03.2007 ale Comisiei județene Ilfov, a obligației de a verifica, în mod riguros, existența, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența actelor doveditoare depuse în susținerea cererii de restituire, prevăzută de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, aspectele anterior expuse relevă noi elemente de neconformitate cu legea a actelor administrative emise de inculpatul Jecu Nicolae, respectiv a titlurilor de proprietate nr. 243 din 07.08.2007 și nr. 246 din 31.08.2007, ce au fost întocmite de acesta cu toate că avea reprezentarea clară a faptului că se fundamentau pe decizii adoptate cu nesocotirea prescripțiilor normative în materia reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, fiind, astfel, la rândul lor, nelegale și contribuind, împreună cu cele anterioare, pe care s-au bazat, la păgubirea patrimoniului Statului Român, prin trecerea fără drept a bunului imobil în suprafață de 46,78 ha, situat în Pădurea Snagov, zona „Fundul Sacului”, în proprietatea inculpatului Al României Paul Philippe, persoană ce nu era îndreptățită la retrocedare.

1.2.c) Deși responsabilitatea pentru actele nelegale și păgubitoare întocmite revine, în mod neîndoielnic, inculpaților Mușat Apostol, Dima Niculae, Jecu Nicolae, Popa Caterina, Delcea Valentin și Olteanu Gheorghe, probatoriul testimonial și înscrisurile administrate în speță atestă că modalitatea în care aceștia au acționat a fost influențată, în mod determinant, și de conduita altor persoane, viitori beneficiari imediați sau mediați ai deciziilor emise cu încălcarea dispozițiilor legale, care au contribuit, în mod direct sau indirect, la adoptarea, în atare condiții, a acestora de către membrii comisiilor locale și județene pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, inculpați în cauză, prin demersurile efectuate (cereri, memorii, depunerea unor acte nerelevante și care ridicau serioase dubii cu privire la verosimilitatea și autenticitatea lor, purtarea unor discuții, în afara cadrului legal, cu o parte din membrii comisiilor și a colectivului de lucru care funcționa pe lângă una dintre acestea), în care au susținut, contrar realității, ce le era pe deplin cunoscută, că solicitantul este persoană îndreptățită la retrocedare, sprijinindu-i, deopotrivă, pe cei din urmă să găsească o justificare pentru acțiunile întreprinse și să dea o aparență de legalitate actelor abuzive comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Sub acest aspect, se impune a se menționa că, din modalitatea în care a fost concepută și s-a desfășurat activitatea infracțională, astfel cum este relevată de probele administrate în cauză, rezultă că a existat un plan bine pus la punct pentru ca obținerea de către inculpatul Al României Paul Philippe a terenului forestier în suprafață de 46,78 ha, situat în Pădurea Snagov, să se realizeze pe cale administrativă, ca urmare a realizării unor intervenții la funcționarii publici, și nu pe cale jurisdicțională, atât acesta, cât și persoanele la care a apelat sau, după caz, pe care le-a sprijinit ulterior, prin acțiunile sale, în vederea atingerii scopului infracțional cunoscând, pe baza înscrisurilor doveditoare puse la dispoziție (care nu erau concludente, iar unele ridicau serioase dubii cu privire la verosimilitatea și autenticitatea lor), că nu este îndreptățit la retrocedare nici din perspectiva dreptului de proprietate al autorului invocat (fostul suveran Carol al II-lea) asupra bunului revendicat și al preluării lui abuzive de către Statul Român și nici din perspectiva calității sale de moștenitor legal sau testamentar al acestuia, aspecte care, cu siguranță, nu ar fi putut fi trecute cu vederea în cazul declanșării unei proceduri judiciare, așa cum s-a întâmplat, de altfel, în cazul altor bunuri aflate în aceeași situație juridică (spre exemplu, Stația de Montă Băneasa, ce a făcut obiectul Deciziunii nr. 1/1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și care nu se regăsește în enumerarea din cuprinsul Deciziunii Consiliului de Miniștri dată în aplicarea Decretului nr. 38/1048), când instanțele au constatat că acestea nu au aparținut pretinsului proprietar (regele Carol al II-lea) la data naționalizării și că inculpatul nu era moștenitor al celui din urmă (sentința civilă nr. 753 din 23.05.2014 a Tribunalului București, Secția a III-a civilă, irevocabilă prin decizia civilă nr. 68 din 19.01.2015 a Curții de Apel București, filele 274-280 vol. 16 d.u.p.).

Acesta a fost, de altfel, și motivul pentru care, deși termenele de introducere a notificărilor prevăzute de legile speciale din materia reconstituirii dreptului de proprietate erau depășite, iar Regia Națională a Pădurilor, Direcția Silvică București, căreia i se adresase inițial, îi comunicase că nu era aplicabilă în speță Legea nr. 10/2001 și că nu făcuse dovada calității de moștenitor și a titlului de proprietate aparținând fostului rege Carol al II-lea (fila 425 vol. 16 d.u.p.), inculpatul Al României Paul Philippe nu a sesizat instanța civilă cu o acțiune în revendicare, ci a preferat să se adreseze, în 12.03.2003, cu o nouă notificare Primăriei Snagov, în care a invocat aceleași temeiuri de fapt și de drept (filele 172-173), apelând de această dată, cu toate că beneficia de asistență juridică calificată din partea avocatului Igreț Ion, la inculpatul Gostin Marin, om de afaceri și persoană influentă la nivelul județului Ilfov, ce era implicat, printre altele, în efectuarea de demersuri în vederea reconstituirii drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor și care se afla în relații de prietenie cu primarul de la acea dată al localității, Biriș Ioan. Astfel, martorul Poenaru Liviu Traian, la rândul său, fost avocat al inculpatului Al României Paul Philippe a declarat în legătură cu Gostin Marin că „era implicat în tot felul de retrocedări de terenuri”, știind că „făcuse falsuri pentru a obține hotărâri de retrocedare a unor terenuri, care apoi s-au anulat” (declarația din 28.04.2016, menținută inclusiv în apel), iar martorul Bădulescu Petre l-a caracterizat ca fiind „unul dintre descurcăreții perioadei respective, fost președinte la Clubul Dinamo” (declarația din 23.03.2016, menținută în fond), aceste aspecte reprezentând, în realitate, și elementele pe care a contat inculpatul Al României Paul Philippe când l-a mandatat pe Gostin Marin să se ocupe de retrocedarea, în natură sau prin echivalent, a terenului forestier în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, din moment ce era pe deplin conștient că, neavând calitatea de persoană îndreptățită la restituire, nu putea obține bunul imobil decât prin intervenții la factorii de decizie, în concret la primarul Comunei Snagov, martorul Biriș Ioan.

De altfel, așa cum se reține în cuprinsul actului de sesizare în susținerea soluției de clasare dispusă, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. f C.pr.pen., cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu referitoare la împrejurările în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea și emisă hotărârea nr. 7 din 14.01.2004 a Comisiei județene Ilfov (soluție care, așa cum s-a arătat anterior, analizând chestiuni de fond și nefiind infirmată de procurorul ierarhic superior, din oficiu sau la plângere, se bucură de autoritate de lucru judecat în privința aspectelor constatate), primarul Biriș a fost cel prin intermediul căruia inculpatul Al României Paul Philippe a reușit să obțină fraudulos suprafața de 10 ha din terenul forestier situat în Pădurea Snagov, acesta abordându-l pe avocatul Bădulescu Petre și punându-l în legătură cu Gostin Marin pentru a formula, în contradictoriu cu Comuna Snagov, acțiunea în constatarea dreptului solicitantului de a beneficia de retrocedarea terenului respectiv, fără să se opună, ulterior, în calitate de reprezentant legal al pârâtei, admiterii cererii de chemare în judecată sau să exercite căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii pronunțate în cauză.

În mod similar a procedat inculpatul Al României Paul Philippe și după ce a revocat mandatul acordat lui Gostin Marin, căci, în loc să apeleze la serviciile specializate ale unor avocați, a efectuat demersuri în vederea identificării unei persoane care, prin relațiile pe care le avea și legăturile cu lumea politică, ar fi putut obține pe cale administrativă restituirea bunului al cărui proprietar se pretindea, aspect ce demonstrează, o dată în plus, că acesta avea reprezentarea clară a faptului că nu era îndrituit la retrocedarea terenului forestier în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov și, ca atare, nu putea beneficia, în mod legal, de reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra acestuia în baza actelor normative speciale aplicabile în materie.

Acest aspect i-a fost, de altfel, comunicat în mod expres inculpatului și de avocatul Igreț Ion, prin intermediul corespondenței purtate de cei doi, din care transpare, deopotrivă, și deschiderea primului în a accepta orice demers, chiar nelegal, în vederea stabilirii în favoarea sa a dreptului de proprietate asupra terenurilor revendicate, atitudine pe fondul căreia au fost întreprinse, ulterior, și acțiunile pentru găsirea unei/unor persoane care, prin prisma statusului ei/lor social și a conexiunilor cu lumea politică și factori importanți de decizie, ar fi putut asigura, chiar în lipsa deținerii unor dovezi referitoare la dreptul de proprietate al autorului invocat și la calitatea de moștenitor al acestuia, retrocedarea bunurilor imobile în privința cărora acuzatul își clama îndreptățirea. 

Astfel, în răspunsul adresat inculpatului, descoperit cu prilejul percheziției efectuate la sediul S.C.A. Țuca, Zbârcea și Asociații, fostul său avocat, Igreț Ion, îi atrăgea acestuia atenția că „de la prima discuţie v-am adus la cunoştinţă că nu aveţi dreptul să recuperaţi  în baza Legii 10/2001 nicio fostă proprietate Elena Lupescu, deoarece Legea 10/2001 se aplică doar terenurilor intravilane, preluate abuziv în PERIOADA 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, ori toate proprietăţile Prinţesei Elena au fost expropriate în anul 1941, deci sunt excluse de la restituire. Cele extravilane, pe lângă că sunt excluse de la restituire potrivit Legii 10/2001, dar sunt excluse de la restituire şi pentru faptul că nu au fost cerute în baza Legii 18/1991. În ceea ce priveşte fostele proprietăţi ale Regelui Carol, în afara celor 500 m.p. din Parcul Jianu, nu se mai poate recupera nimic deoarece sunt terenuri extravilane şi nu au fost cerute în termen, în baza Legii 18/1991. Complexul Peleș și celelalte, lăsate prin testament Regelui Mihai, sunt ale acestuia și recuperarea lor se poate face numai prin instanțele de judecată, șansele fiind minime. Cunoscând toate cele arătate mai sus, v-am cerut acordul să contactez eventuale persoane interesate în a le ceda dreptul dumneavoastră incert în schimbul unor sume de bani. Aţi spus că nu vreţi să ştiţi ce ilegalităţi fac pentru recuperare și ați fost de acord cu cedarea drepturilor litigioase pentru terenul Snagov contra sumei de 600.000 USD și cu cedarea drepturilor asupra terenului din Băneasa contra sumei de un milion de dolari SUA sau a unui teren de 5 ha în zona Pipera, în vederea valorificării lui. Pentru toate afirmațiile de mai sus am dovezi provenind de la dumneavoastră. (…) În ce privește eventuale sume de bani, v-am adus la cunoștință că nu am încasat nici un ban cu ocazia încheierii acestor convenții și vă confirm și în scris, încă o dată că NU am încasat nici un ban, considerând că toate recuperările respective sunt ilegale. Toate sumele trecute în acele acte, au fost doar o asigurare a celor care s-au obligat să recupereze imobilele, deoarece nu aveau încredere în dumneavoastră că vă veți ține de cuvânt, în cazul în care reușeau recuperarea” (filele 493-494 vol. 30 d.u.p.).

Ca atare, în contextul demersurilor efectuate în vederea identificării unor oameni cu conexiuni în sfera politică și resurse financiare care, în schimbul cedării unei părți importante din averea pretinsă, să influențeze funcționarii publici cu atribuții în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în sensul aprobării, cu eludarea dispozițiilor legale, a cererilor de retrocedare formulate, inculpatul Al României Paul Philippe a cunoscut-o, în vara anului 2005, pe inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, persoană care corespundea profilului căutat, fiindu-i recomandată ca o femeie de afaceri de succes care, prin prisma contactelor „în domeniul justiției, avocați și în mediul de afaceri”, fiind, deopotrivă, conectată și la mediul politic, putea să îl ajute în obținerea bunurilor pretins confiscate de la regele Carol al II-lea, cu toate că nu avea îndreptățirea legală în acest sens.

Relevante sub aspectul rațiunilor avute în vedere de inculpat pentru a perfecta contractul de mandat și asistență de specialitate cu Păvăloiu Nela, în calitate de reprezentant legal al S.C. Ilko Star S.R.L., în detrimentul contractării unor servicii de consultanță/asistență juridică calificată din partea unor avocați, sunt depozițiile martorului Poenaru Liviu Andrei, care a arătat în mod constant pe parcursul procedurii judiciare, inclusiv în apel, că inculpata i-a fost prezentată de Al României Paul Philippe ca fiind o persoană „care e în stare să-l conecteze cu oameni importanți politici și care are astfel influență pentru soluționarea cererilor de revendicare”, acesta fiind și motivul pentru care a recurs la serviciile sale, solicitându-i martorului să îi predea acesteia toate înscrisurile aferente notificărilor formulate până la acel moment pentru restituirea unor imobile, dar care nu primiseră o rezolvare favorabilă. La rândul său, audiat fiind sub acest aspect, inculpatul a menționat că „(…) am cunoscut-o pe Nela Păvăloiu la recomandarea unui prieten (…)” care „mi-a spus că Păvăloiu mă poate ajuta să obțin bunurile confiscate lui Carol al II-lea” întrucât este „o persoană cu contacte în domeniul justiției, avocați, și în mediul de afaceri”, dar și că „Înainte să închei înțelegerea cu Păvăloiu, aceasta a spus că îl cunoaște pe primarul de la Snagov, pe care apoi mi l-a și prezentat. (…) A spus că are contacte bune, prefecți, senatori. A menționat lucruri de genul acesta. A mai spus că prietenul ei este de la SRI” (declarațiile din 11.12.2015 și 11.01.2016), împrejurări care, în esență, au fost iterate și de martora A României Lia Giorgia, care a arătat că „Nela Păvăloiu ne-a spus că pentru a avea un rezultat pozitiv în legătură cu notificările, trebuie să dăm bacșiș funcționarilor din administrație” și că „are relațiile necesare pentru a face rost de documentele care fac dovada că bunurile aparțin” soțului său (declarația din 06.05.2015).

Așadar, deși numita Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela nu avea expertiză în domeniul juridic sau imobiliar și nici angajați specializați în retrocedări, inculpatul Al României Paul Philippe a mandatat-o pe aceasta, în calitate de reprezentant legal al S.C. Ilko Star S.R.L., să se ocupe, printre altele, de restituirea terenului forestier în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, mizând exclusiv pe relațiile inculpatei și conexiunile sale cu lumea politică, prin prisma cărora putea interveni la funcționarii publici ce aveau atribuții în materia reconstituirii dreptului de proprietate, apreciind că aceasta era singura variantă posibilă pentru obținerea efectivă a bunului imobil, din moment ce orice alt demers, mai ales o eventuală acțiune în instanță, ar fi fost sortită eșecului în lipsa deținerii unor dovezi cu privire la calitatea sa de moștenitor al fostului rege Carol al II-lea și la existența dreptului de proprietate al celui din urmă asupra bunului revendicat la data preluării lui de către stat. 

Ca atare, fiind unicul motiv pentru care a perfectat înțelegerea cu inculpata, care a promis că are influența necesară, mai ales la nivelul județului Ilfov, pentru a obține bunul pretins, Al României Paul Philippe a realizat pe deplin că aceasta – în condițiile în care nu avea cunoștințe juridice, iar avocatul Leți Octavian, cu care colabora, se ocupa doar de litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești -, pentru a beneficia de folosul patrimonial convenit prin contract (30% din valoarea bunului recuperat), va uza de relațiile de care ea însăși s-a prevalat pentru a interveni la persoanele cu putere de decizie din cadrul autorităților administrative competente și a le influența în sensul admiterii solicitării de restituire a terenului forestier situat în Pădurea Snagov, lucru care, de altfel, s-a și întâmplat și pe care acuzatul l-a urmărit în fapt prin încheierea convenției, contribuind, astfel, în mod indirect, prin maniera în care a acționat, la adoptarea, cu încălcarea dispozițiilor legale, a deciziilor de retrocedare a bunului imobil de către comisia locală și cea județeană de fond funciar, cu consecința prejudicierii Statului Român și a procurării unui avantaj material necuvenit pentru sine, coinculpată și membrii grupului infracțional organizat.

Cu alte cuvinte, deși inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, așa cum se va arăta în continuare, a fost cea care a intervenit la primarul localității Snagov și la funcționarii din cadrul Prefecturii Ilfov pentru soluționarea favorabilă a cererii de restituire, intervenție pe fondul căreia membrii comisiei locale Snagov și ai celei județene Ilfov, inculpați în cauză, nu au mai procedat la verificarea riguroasă a actelor doveditoare depuse (sub aspectul existenței, pertinenței, verosimilității, autenticității și concludenței), încălcând, astfel, obligația instituită în sarcina lor de dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, și au admis solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov în lipsa oricăror dovezi privind calitatea de proprietar a autorului și cea de moștenitor a solicitantului, la adoptarea de către aceștia a hotărârilor nelegale de retrocedare a contribuit, în egală măsură, și inculpatul Al României Paul Philippe care, acceptând să perfecteze contractul de mandat și asistență de specialitate în condițiile date (respectiv prin cedarea unei părți considerabile din valoarea bunului ce urma a fi recuperat – 30% – în schimbul influenței promise pe lângă factorii de decizie din cadrul autorităților administrative competente în materia reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor), a creat posibilitatea concretă ca inculpata să acționeze în modul convenit de comun acord pentru obținerea, cu nesocotirea prescripțiilor normative, a bunului imobil al cărui proprietar acesta se pretindea, contribuția sa la emiterea de către funcționarii publici a actelor nelegale fiind, așadar, una indirectă, mijlocită, realizată prin intermediul reprezentantului legal al societății mandatare.

Mai mult, deși era conștient de toate aspectele anterior expuse care îl împiedicau să dobândească în mod legal terenul în discuție (lipsa unor dovezi privind calitatea de moștenitor al regelui Carol al II-lea și existența dreptului de proprietate al acestuia asupra bunului revendicat), inculpatul a susținut contrariul în cuprinsul cererilor și memoriilor formulate, prin mandatar, pe parcursul procedurii administrative, iar, în plus, pentru a induce ideea eronată a existenței situației de fapt invocată în conținutul acestora și a da, astfel, o aparență de legalitate actelor abuzive comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici, ca urmare a intervențiilor realizate de inculpata Păvăloiu Nela, a depus la dosarul administrativ, în aceeași modalitate, o serie de înscrisuri nerelevante, dintre care o parte ridicau serioase dubii cu privire la verosimilitatea și autenticitatea lor, activități care, dat fiind contextul și scopul în care au fost comise, astfel cum acestea sunt conturate de materialul probator expus anterior, reprezintă, deopotrivă, acte de sprijinire mijlocită a membrilor Comisiei locale Snagov și Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor specifice funcției deținute.

Astfel, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, unul dintre argumentele invocate de inculpat în susținerea calității de persoană îndreptățită s-a referit la faptul că ar fi dobândit drepturile succesorale ale numitei Urdărianu Monique, legatara universală a Elenei Lupescu, deși cunoștea că acestea făcuseră obiectul a două contracte diferite, unul de donație și altul de vânzare-cumpărare, încheiate la o distanță în timp de doar câteva luni, or, câtă vreme drepturile fuseseră deja donate, ele nu mai puteau fi ulterior vândute, din moment ce nu se mai regăseau în patrimoniul vânzătorului.

În acest sens, se observă că, după ce, prin actul de donație din 02.04.2001, acceptat de Al României Paul Philippe la 21.05.2001, Urdărianu Monique i-a donat acestuia „toate proprietățile ce i-au aparținut Elenei Lupescu și pe care le-am moștenit, dar nu le-am putut pretinde până acum” (filele 353-357 vol. 26 d.u.p.), ulterior, prin contractul încheiat la data de 02.08.2001, aceeași persoană (Urdărianu Monique) i-a vândut inculpatului „drepturile succesorale privind bunurile lăsate și existente pe teritoriul statului român de către Prințesa Elena de România, drepturi la care am vocație conform testamentului de mai sus”, vânzătoarea fiind reprezentată la perfectarea acestei din urmă convenții de martora Burlacu (fostă Năstase) Daniela Laura, care de fapt era avocata cumpărătorului (filele 154, 385 vol. 16 d.u.p.).

Relevante sub aspectul împrejurărilor în care au fost perfectate cele două contracte ce vizează aceleași drepturi sunt declarațiile martorului Poenaru Liviu Traian, care a arătat că l-a întrebat pe clientul său, inculpatul Al României Paul Philippe, „cum de are două contracte diferite și mi-a spus că a rezolvat-o și a rezolvat cum să fie mai bine. L-am întrebat dacă a plătit ceva ca preț și mi-a spus că nu a dat nici un ban”, deși în contractul de vânzare-cumpărare s-a menționat că „prețul vânzării este de 50.000 USD, adică echivalentul sumei de 1.481.900.000 lei, pe care, vânzătorul, l-am primit integral de la cumpărător azi, data notificării” (declarația din 28.04.2016, menținută ulterior, inclusiv în apel). 

Or, potrivit depoziției martorei Burlacu (fostă Năstase) Daniela Laura, care a semnat contractul ca mandatar al vânzătorului, însă la solicitarea cumpărătorului, aceasta nu s-a implicat în negocieri, nu a discutat de preț, nu știe dacă s-a dat vreo sumă de bani cu acest titlu și care a fost cuantumul ei, nefăcând altceva decât să semneze convenția, ale cărei clauze fuseseră deja stabilite (declarația din 17.02.2016).

Mai mult, inculpatul Al României Paul Philippe s-a prevalat în susținerea solicitării de restituire a terenului forestier situat în Pădurea Snagov de certificatul de calitate de moștenitor nr. 8 din 21.10.2002, care a fost obținut, de asemenea, în circumstanțe îndoielnice, cu ajutorul aceleiași martore, Burlacu (fostă Năstase) Daniela Laura. Astfel, cu toate că nu deținea o procură specială în acest sens, așa cum rezultă din actele depuse la dosarul notarial (filele 267-297 vol. 63 d.u.p.), cea existentă la fila 271 vizând exclusiv încheierea contractului de vânzare-cumpărare a drepturilor succesorale, martora, în calitate de mandatară a numitei Urdărianu Monique, a solicitat, la data de 21.10.2002, deschiderea procedurii succesorale după Elena Lupescu, indicând-o pe așa-zisa mandantă ca unic moștenitor și menționând că masa succesorală urmează să se stabilească la cererea succesibililor (filele 292, 269 vol. 63 d.u.p.). În plus, deși la dosar nu existau dovezi cu privire la existența/inexistența unor moștenitori legali ai defunctei, iar decesul acesteia intervenise în data de 29.06.1977, când martora A României Lia Georgia nici nu îl întâlnise încă pe viitorul său soț, cea din urmă a dat o declarație, în fața notarului, sub numele de Triff Lia Georgia, în care a menționat că a cunoscut-o personal pe Elena Lupescu și că aceasta nu a avut moștenitori (fila 297 vol. 63 d.u.p.), cu toate că inculpatul Al României Paul Philippe a arătat, cu prilejul audierii în prezenta cauză, că „Soția mea nu a cunoscut-o pe Elena Lupescu. Eu am cunoscut-o pe Lia A României în 1990 sau 1991. Nu a fost deschisă succesiunea după Elena Lupescu în România. Aceasta a decedat în Portugalia” (declarația din 09.05.2016, filele 323-3271 vol. 5 d.u.p.).

Totodată, în dovedirea calității sale de succesor în linie directă (nepot de fiu) al regelui Carol al II-lea, pe care a invocat-o, deopotrivă, în susținerea îndreptățirii sale la retrocedare, inculpatul Al României Paul Philippe a depus în procedura de validare a anexei 37 certificatul de calitate de moștenitor nr. 55 din 26.05.2005, deși știa, la nivelul anului 2006, că sentința civilă nr. 1809/2002 a Tribunalului Teleorman, care a stat la baza emiterii acestuia și prin care fuseseră recunoscute pe teritoriul României, într-o procedură de exequatur, efectele sentinței nr. 132 din 6.02.1955 a Tribunalului din Lisabona cu privire la paternitatea lui Mircea Grigore Lambrino față de regele Carol al II-lea, fusese anulată prin decizia nr. 1357/A/2005 a Curții de Apel București, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță, fără să se fi obținut până la acel moment o nouă hotărâre în fond. În plus, acest înscris ridica serioase dubii sub aspectul verosimilității și al credibilității lui, din moment ce menționa un singur moștenitor al fostului suveran, în persoana lui Mircea Grigore, cu toate că era de notorietate faptul că și regele Mihai I era fiul lui Carol al II-lea.

Prin urmare, în perioada cât s-a desfășurat procedura de validare, nu era stabilită în mod legal calitatea inculpatului Al României Paul Philippe de nepot de fiu al fostului suveran Carol al II-lea, o nouă sentința în primă instanță, cu nr. 182, fiind pronunțată, în procedura de exequatur, ca urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare, abia în data de 29.12.2008, ce a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr. 954 din 14.02.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă.

Mai mult, așa cum deja s-a arătat, tatăl inculpatului, Carol Mircea Grigore, era în viață la datele de 06.09.2005 și 01.11.2005, când s-au formulat cererile de retrocedare, și nu renunțase la moștenire, astfel încât, teoretic, doar acesta (împreună cu regele Mihai I) putea avea calitate de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 1/2000 în legătură cu bunurile imobile ce i-ar fi aparținut fostului suveran.

Circumstanțele îndoielnice în care au fost emise aceste acte erau cunoscute de Al României Paul Philippe și reprezentanții săi convenționali, din moment ce, în mare parte, au fost eliberate la solicitarea sa ori a avocatului pe care îl avea la acea vreme, martora Burlacu (fostă Năstase) Daniela Laura, și, cu toate acestea, au fost folosite în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului forestier din Pădurea Snagov, dar și a altor bunuri imobile, aspect ce demonstrează că, pe lângă preocuparea de identificare a unor persoane cu relații în lumea politică și cu resurse financiare care, prin prisma influenței lor, ar fi putut interveni la funcționarii publici cu atribuții în domeniu în vederea admiterii, cu eludarea dispozițiilor legale, a cererilor de restituire formulate, planul infracțional conceput și pus în practică de inculpat a vizat, deopotrivă, și obținerea unor asemenea înscrisuri a căror verosimilitate și autenticitate ridicau serioase dubii, apreciate ca fiind necesare pentru a crea aparența îndreptățirii lui la retrocedare, în condițiile în care nu existau dovezi în această privință nici din perspectiva dreptului de proprietate al autorului invocat (fostul rege Carol al II-lea) asupra bunului revendicat și al deposedării lui abuzive de către Statul Român și nici din perspectiva calității solicitantului de moștenitor legal sau testamentar al celui din urmă. De altfel, această împrejurare reiese și din mențiunile inserate în contractul perfectat între inculpat și S.C. Reciplia S.R.L. la data de 01.11.2006, în care s-a precizat, la art. 12, că „cedentul recunoaște că în prezent nu deține toate documentele necesare valorificării drepturilor patrimoniale menționate” și că „se obligă ca, pe măsura dobândirii lor și la cererea cesionarului, să le pună la dispoziție în original sau în copii legalizate”.

Totodată, contrar susținerilor sale, și inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela a avut, la momentul perfectării înțelegerii cu Al României Paul Philippe, deplina reprezentare a lipsei calității acestuia de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului forestier în suprafață de 46,78 ha situat în Snagov, împrejurare atestată de coordonatele în care s-au purtat discuțiile dintre cei doi, cu prilejul cărora prima s-a prevalat de influența necesară, mai ales la nivelul județului Ilfov, pentru a obține bunul pretins, în schimbul cedării de către cel din urmă a unei părți importante din valoarea acestuia (30%), realizând, astfel, că, în absența dovezilor cu privire la calitatea solicitantului de moștenitor al regelui Carol al II-lea și la existența dreptului de proprietate al celui din urmă asupra bunului revendicat, restituirea efectivă a terenului forestier nu se putea realiza decât pe cale administrativă, ca urmare a efectuării unor intervenții la factorii de decizie din cadrul autorităților publice cu atribuții în materia retrocedării bunurilor imobile în vederea soluționării favorabile a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, demersuri pe care, contra folosului material convenit, situat cu mult peste onorariul de succes al oricărui avocat și disproporționat în raport cu activitățile inserate în contract, aceasta le putea realiza folosindu-se de relațiile pe care le avea și conexiunile sale cu lumea politică, pe care le-a și invocat, de altfel, cu ocazia tratativelor preliminare purtate cu inculpatul și de care acesta avea cunoștință, constituind, în realitate, singurul element pe care a mizat pentru încheierea contractului de mandat și asistență de specialitate cu S.C. Ilko Star S.R.L., în condițiile în care reprezentantul legal al societății nu avea expertiză/experiență în domeniul juridic ori imobiliar, iar angajații firmei nu erau specializați în retrocedări de bunuri imobile.

Astfel, audiat fiind pe parcursul procedurii judiciare, inculpatul Al României Paul Philippe a menționat, în cuprinsul declarațiilor din 11.12.2015 și 11.01.2016, că „(…) am cunoscut-o pe Nela Păvăloiu la recomandarea unui prieten (…)” care „mi-a spus că Păvăloiu mă poate ajuta să obțin bunurile confiscate lui Carol al II-lea” întrucât este „o persoană cu contacte în domeniul justiției, avocați, și în mediul de afaceri”, dar și că „Înainte să închei înțelegerea cu Păvăloiu, aceasta a spus că îl cunoaște pe primarul de la Snagov, pe care apoi mi l-a și prezentat. (…) A spus că are contacte bune, prefecți, senatori. A menționat lucruri de genul acesta. A mai spus că prietenul ei este de la SRI”, aceleași împrejurări fiind învederate și la data de 23.04.2015, când a arătat că „Nela Păvăloiu mi-a fost prezentată ca fiind o persoană care cunoaște mulți oameni și mă poate ajuta să recuperez proprietățile. M-am întâlnit cu Nela Păvăloiu (…), ocazie cu care mi-a spus că mă poate ajuta cu recuperarea proprietăților. (…) Nela Păvăloiu mi-a spus că are o relație bună cu primarul din Snagov, pe care l-a vizitat de mai multe ori. (…) Am discutat cu Nela Păvăloiu ca în schimbul ajutorului dat, aceasta să primească aproximativ 35% din valoarea imobilelor recuperate de ea (…)”. 

Relevantă, totodată, sub același aspect al cunoașterii de către inculpată a împrejurării că Al României Paul Philippe nu are calitatea de persoană îndreptățită, motiv pentru care era necesar să apeleze la folosirea influenței sale sau la coruperea funcționarilor publici pentru a obține retrocedarea imobilelor al căror proprietar acesta se pretindea, este și declarația martorei A României Lia Giorgia din 06.05.2015, în care a arătat că „Nela Păvăloiu ne-a spus (…) că, din informațiile ei, documentele care fac dovada că bunurile îi aparțin soțului meu ar fi ascunse din ordinul directorului Arhivelor Naționale”, context în care „ne-a spus că are relațiile necesare pentru a face rost de documente în ciuda acestor piedici”, dar și că, „pentru a avea un rezultat pozitiv în legătură cu notificările, trebuie să dăm bacșiș funcționarilor din administrație”.

Deopotrivă, martorul Poenaru Liviu Traian, fost avocat al inculpatului Al României Paul Philippe, a declarat în mod constant în etapa urmăririi penale, dar și în faza cercetării judecătorești, inclusiv în apel, că acesta i-a prezentat-o pe Păvăloiu Nela ca fiind o persoană „care e în stare să-l conecteze cu oameni importanți politici și care are astfel influență pentru soluționarea cererilor de revendicare”, iar, la rândul său, A României Lia Giorgia i-a relatat despre ea că „este foarte bine cunoscută în lumea politică”, acestea fiind și motivele pentru care acuzatul a recurs la serviciile sale, solicitându-i martorului să îi predea inculpatei toate înscrisurile aferente notificărilor formulate până la acel moment pentru restituirea unor imobile, dar care nu primiseră o rezolvare favorabilă.

Cu toate că inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela a susținut că reprezentarea sa a fost în sensul îndreptățirii lui Al României Paul Philippe la retrocedarea terenului forestier în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, invocând în acest sens informațiile ce i-ar fi fost furnizate de martorii Leți Octavian și Cuniță Mihaela în urma studierii înscrisurilor puse la dispoziție de inculpat și a celor procurate ulterior, Înalta Curte apreciază apărarea formulată ca fiind neîntemeiată, de vreme ce, astfel cum rezultă din materialul probator al cauzei (declarațiile inculpatului Al României Paul Philippe și ale martorilor A României Lia Giorgia și Leți Octavian; declarațiile inculpatei Păvăloiu Nela și ale martorei Cuniță Mihaela), primul dintre aceștia nu s-a ocupat de reprezentarea/asistența juridică a mandantului în procedurile administrative, ci doar în procesele aflate pe rolul instanțelor de judecată, chiar el declarând că „Nu am discutat cu Nela Păvăloiu despre cererile aflate în proceduri administrative și nu am consiliat-o pe aceasta în nici un fel” și că „nu am discutat vreodată cu Păvăloiu despre temeinicia cererilor depuse de prințul Paul și nici nu am consiliat-o pentru cererile aflate în proceduri administrative”, iar cea de-a doua, jurist la Muzeul Țăranului Român, neavând specializare în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra imobilelor, a fost cooptată exclusiv pentru „documentarea pe monitoare vechi, în arhive, pentru obținerea anumitor acte” și depunerea lor în susținerea cererilor de restituire, iar nu pentru a o consilia pe inculpată sub aspectul îndeplinirii de către solicitant a cerințelor impuse de lege pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de actele normative speciale.

Mai mult, așa cum a declarat martorul Poenaru Liviu Traian, cel căruia Al României Paul Philippe îi relatase despre modul în care „a rezolvat cum să fie mai bine” anumite înscrisuri invocate în susținerea cererilor de restituire, acesta i-a „povestit”, la rândul său, inculpatei Păvăloiu Nela despre dosarele de retrocedare, în momentul în care a procedat la predarea lor, prilej cu care, deși actele atașate la acestea nu fuseseră încă studiate nici de Leți Octavian și Cuniță Mihaela și nici de ea, cea din urmă l-a asigurat pe martor că „are posibilitatea să rezolve restituirea bunurilor și o să-mi dea și mie un onorariu”, aspect care demonstrează, o dată în plus, că, pentru obținerea terenului forestier din Pădurea Snagov importantă nu era relevanța și suficiența documentelor depuse în dovedirea calității solicitantului de persoană îndreptățită sau modul în care au fost procurate, ci demersurile pe care aceasta urma să le întreprindă, în conivență cu inculpatul Al României Paul Philippe, la funcționarii publici competenți pentru a-i influența în sensul rezolvării favorabile a solicitării cu care fuseseră învestiți.

De altfel, faptul că nu i-a fost prezentat niciun înscris care să ateste îndrituirea inculpatului Al României Paul Philippe la restituirea bunurilor a constituit principalul motiv pentru care martorul Dumitrescu Mircea, specialist în tranzacții imobiliare, s-a retras din înțelegerea avută inițial cu inculpata Păvăloiu Nela, constând în colaborarea celor doi pentru a obține, în numele primului, reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor revendicate, lipsa unor astfel de documente fiind, deopotrivă, invocată și de martorii Bejenaru Andrei Mihai și Dimofte Radu, la rândul lor investitori în domeniul imobiliar, iar ultimul și persoană interesată în achiziționarea de drepturi litigioase vizând bunuri naționalizate de regimul comunist, pentru a refuza propunerea inculpatei de cumpărare a unor asemenea drepturi în legătură cu imobilele cu privire la care Al României Paul Philippe reclama îndreptățirea la retrocedare.

Într-adevăr, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela a afirmat în fața organelor judiciare că respingerea ofertei de cumpărare a drepturilor cu privire la bunurile solicitate de Al României Paul Philippe s-a datorat cuantumului exagerat al sumei pretinse de inculpat cu titlu de avans, însă, așa cum reiese din depozițiile celor doi martori, constante sub acest aspect pe întreg parcursul procesului penal, principalul motiv al declinării propunerii nu a fost acesta, ci lipsa unor înscrisuri care să justifice îndreptățirea solicitantului la reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate, printre care se afla și terenul forestier situat în Pădurea Snagov.

Astfel, audiat fiind sub acest aspect, martorul Bejenaru Andrei Mihai a menționat că „pentru bunuri revendicate de prințul Paul, am fost contactat în anul 2006 (…), cred că în vară, de Păvăloiu Nela, care mi-a făcut ofertă să cumpăr drepturile litigioase pentru respectivele bunuri cerând 2 milioane de euro”, precizând, totodată, „că este în fază avansată de soluționare pentru alte bunuri, spre exemplu la Snagov”, însă acesta a refuzat propunerea întrucât „suma mi s-a părut exagerată (…), mai ales că Păvăloiu nu mi-a arătat niciun act care să justifice dreptul pretins pentru acele imobile. (…) Am vorbit și cu Radu Dimofte, spunându-i că a înnebunit lumea că cer atât de mulți bani pentru drepturi litigioase fără a se prezenta o minimă documentație în sprijinul acestei solicitări” (declarație din 26.02.2016, menținută în fond). 

În același sens, martorul Dimofte Radu a declarat cu prilejul ascultării sale de către prima instanță, păstrându-și, practic, poziția exprimată în faza anchetei penale, că, în anul 2006, Păvăloiu Nela „a fost trimisă de primarul din Snagov, domnul Mușat, la Andrei Bejenaru să încerce să vândă niște drepturi pe care ea le avea cu Prințul Paul. A venit, a avut o întâlnire cu Bejenaru” care, la final, i-a spus că inculpata „voia să vândă niște drepturi ale prințului Paul, cred că pretindea 2 milioane de euro, dar nu avea documente complete și ce voia să vândă era o parte, nu erau toate drepturile. (…) Andrei Bejenaru m-a sfătuit să nu le cumpărăm că nu are documente”.

Toate împrejurările expuse anterior dovedesc, fără dubiu, cunoașterea de către inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, încă din momentul perfectării înțelegerii, a situației juridice reale a terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov și, implicit, a faptului că Al României Paul Philippe nu era îndrituit la retrocedarea acestuia, neexistând dovezi cu privire la calitatea sa de moștenitor al fostului rege Carol al II-lea și la dreptul de proprietate al celui din urmă asupra terenului revendicat, situație în care includerea respectivului bun în contractul de mandat și asistență de specialitate nu se putea realiza decât în considerarea intervenției, promisă de inculpată, la factorii de decizie din cadrul autorităților administrative cu atribuții în materia retrocedării bunurilor imobile, în vederea aprobării, cu eludarea dispozițiilor legale, a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, profitând în acest scop de relațiile și conexiunile sale cu lumea politică, de care, așa cum s-a arătat deja, s-a prevalat la perfectarea convenției și care au constituit singurele elemente avute în vedere de inculpatul Al României Paul Philippe pentru a accepta clauzele acesteia.

Astfel, realizând că, în condițiile date, restituirea efectivă a bunului nu se putea realiza decât pe cale administrativă, orice acțiune în instanță neavând nicio șansă de izbândă, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, în exercitarea influenței de care s-a prevalat anterior, a intervenit la primarul localității Snagov și la funcționarii din cadrul Prefecturii Ilfov pentru soluționarea favorabilă a cererii de restituire, demers pe fondul căruia membrii comisiei locale Snagov și ai celei județene Ilfov, inculpați în cauză, nu au mai procedat la verificarea riguroasă a actelor doveditoare depuse (sub aspectul existenței, pertinenței, verosimilității, autenticității și concludenței), încălcând, astfel, obligația instituită în sarcina lor de dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, și au admis solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov în lipsa oricăror dovezi privind calitatea de proprietar a autorului și cea de moștenitor a solicitantului, inculpata contribuind, astfel, prin modalitatea în care a acționat, la adoptarea de către cei din urmă, cu nesocotirea prescripțiilor normative, a deciziilor de retrocedare a imobilului, cu consecința prejudicierii Statului Român și a procurării unui avantaj material necuvenit pentru sine, coinculpatul Al României Paul Philippe și membrii grupului infracțional organizat.

Deopotrivă, deși avea pe deplin reprezentarea aspectelor care îl împiedicau pe cel din urmă să dobândească în mod legal terenul în discuție (lipsa unor dovezi privind calitatea de moștenitor al regelui Carol al II-lea și existența dreptului de proprietate al acestuia asupra bunului revendicat), inculpata, în calitate de reprezentant legal al mandatarei S.C. Ilko Star S.R.L., a susținut contrariul în cuprinsul cererilor și memoriilor formulate, în numele mandantului, pe parcursul procedurii administrative, astfel cum au fost detaliate cu ocazia expunerii situației factuale, iar, în plus, pentru a induce ideea eronată a existenței situației de fapt invocată în conținutul acestora și a da, astfel, o aparență de legalitate actelor abuzive comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici, ca urmare a intervențiilor pe care le-a realizat la nivelul Primăriei Snagov și al Prefecturii Ilfov, a depus la dosarul administrativ o serie de înscrisuri nerelevante, dintre care o parte ridicau serioase dubii cu privire la verosimilitatea și autenticitatea lor (certificatele de calitate de moștenitor nr. 8 din 21.10.2002 și nr. 55 din 26.05.2005, contractul de vânzare – cumpărare de drepturi succesorale nr. 1489 din 02.08.2001), activități care, dat fiind contextul și scopul în care au fost comise, astfel cum acestea sunt conturate de materialul probator administrat, reprezintă, în egală măsură, acte de sprijinire a membrilor Comisiei locale Snagov și Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor specifice funcției deținute.

Astfel, deși cererile din 06.09.2005 și 01.11.2005, prin care s-a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 46,78 ha teren forestier situat în Snagov, zona „Fundul Sacului”, au fost redactate și depuse la Primăria Snagov, pentru inculpatul Al României Paul Philippe, de martorul Dumitrescu Mircea, acesta, potrivit propriilor susțineri, s-a consultat, în prealabil, cu Păvăloiu Nela în legătură cu formularea și conținutul lor, sens în care a făcut trimitere la notificarea inițială nr. 3476 din 03.12.2003, în care se invoca calitatea solicitantului de cumpărător al drepturilor succesorale aparținând numitei Urdărianu Monique, legatara universală a soției supraviețuitoare a fostului suveran Carol al II-lea, inculpata fiind, totodată, cea care, ulterior înregistrării ultimei cereri, a depus la dosarul administrativ, în copie, pentru a fi avute în vedere de Comisia locală Snagov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, o serie înscrisuri, în mare parte acte de stare civilă sau care priveau succesiunea după Elena Lupescu, fără a fi, însă, atașate documente referitoare la calitatea inculpatului de moștenitor al regelui Carol al II-lea, la dreptul de proprietate al celui din urmă asupra terenului revendicat și la deposedarea sa abuzivă de către Statul Român prin Decretul nr. 38/1948, în condițiile în care imobilul a cărui retrocedare se solicita nu se regăsea în enumerarea realizată în cuprinsul Deciziunii Consiliului de Miniștri dată în aplicarea acestuia.

Totodată, împreună cu aceste înscrisuri, a fost depus și un „memoriu” întocmit, în numele inculpatului Al României Paul Philippe, de mandatara S.C. Ilko Star S.R.L., prin reprezentant legal Păvăloiu Nela, în cuprinsul căruia se justifica îndreptățirea solicitantului la restituire prin prisma dreptului de proprietate ce a aparținut regelui Carol al II-lea, arătându-se că descendența după acesta a tatălui inculpatului, Carol Mircea Grigore, precum și dreptul celui din urmă la moștenire au fost stabilite prin hotărârea definitivă și executorie a Tribunalului din Lisabona din 06.02.1955, cu toate că, la acea dată, respectiva hotărâre nu era recunoscută pe teritoriul României și nu putea produce efecte juridice. Referitor la suprafața de teren revendicată, s-a menționat, în esență, contrar evidenței, că aceasta a intrat în proprietatea regelui Carol al II-lea prin procesul verbal nr. 21486/4932/1932 al Primăriei Municipiului București, deși chiar prin conținutul respectivului document se dispusese emiterea unei legi în acest sens, pentru a putea opera efectul translativ de proprietate, act normativ care, însă, nu a fost identificat și depus la dosar. De asemenea, s-a arătat că imobilul a fost, ulterior, trecut în proprietatea Statului Român la data de 06.03.1945, ca efect al aplicării art. II din Decretul nr. 38/27.05.1948, în ciuda faptului că, așa cum s-a precizat anterior, nu era cuprins în enumerarea bunurilor preluate de Stat, realizată prin Deciziunea Consiliului de Miniștri dată în aplicarea acestuia.

Deși se afla deja la dosarul administrativ, același memoriu a mai fost depus de inculpată și în procedura de validare aflată pe rolul Comisiei județene Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, fiind transmis prin adresa nr. 125 din 07.07.2006, împreună cu un set de acte între care, însă, nu se regăseau nici de această dată documente referitoare la calitatea inculpatului Al României Paul Philippe de moștenitor al regelui Carol al II-lea, la dreptul de proprietate al celui din urmă asupra terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov (legea emisă în baza procesului verbal nr. 21486/4932/1932 al Primăriei Municipiului București sau un alt înscris care să dovedească dobândirea unui asemenea drept de către autorul invocat) și la deposedarea sa abuzivă de către Statul Român prin Decretul nr. 38/1948.

În plus, la data de 19.06.2006, a fost înregistrat la Prefectura Ilfov un alt memoriu semnat de Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, în calitate de reprezentant legal al S.C. Ilko Star S.R.L., mandatară a inculpatului Al României Paul Philippe, prin care s-a arătat, în esență, că, deși terenul forestier a cărui restituire se solicită nu este cuprins în Dispoziția nr. 905 din 19 iunie 1948, chiar aceasta prevedea, în art. 4, că lista bunurilor mobile și imobile naționalizate publicată în Monitorul Oficial nu este completă, fiind complinită cu alte acte ulterioare, fără a se menționa, însă, care sunt respectivele acte și ce dispoziții cuprind cu referire la terenul în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, ce face obiectul cererii de retrocedare, și fără a se proceda la depunerea lor la dosar, în dovedirea acestei susțineri.

Totodată, pentru a crea percepția eronată a existenței situației de fapt și a realității susținerilor invocate în conținutul cererilor și memoriilor formulate și a da, astfel, o aparență de legalitate actelor abuzive comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici, ca urmare a intervențiilor pe care le-a realizat la nivelul Primăriei Snagov și al Prefecturii Ilfov, inculpata a depus la dosarul administrativ o serie de înscrisuri nerelevante, dintre care o parte ridicau serioase dubii cu privire la verosimilitatea și autenticitatea lor, toate acestea fiind examinate, pe larg, cu ocazia analizării acuzațiilor aduse inculpaților membri ai comisiei locale și celei județene de fond funciar, precum și inculpatului Al României Paul Philippe, motiv pentru care argumentele prezentate cu acel prilej nu vor mai fi reluate, păstrându-și pe deplin valabilitatea. 

De altfel, așa cum s-a menționat în dezvoltările anterioare, lipsa de pertinență și concludență a documentelor invocate în susținerea solicitării de retrocedare erau pe deplin cunoscute de inculpată, care avea reprezentarea clară a faptului că Al României Paul Philippe nu era îndreptățit la restituire, motiv pentru care s-a și prevalat de influența sa pe lângă factorii de decizie din cadrul autorităților administrative competente pentru a încheia contractul de mandat și asistență de specialitate cu acesta, influență de care, apoi, s-a și folosit pentru a obține soluționarea favorabilă a cererii, prin încălcarea de către funcționarii publici a dispozițiilor legale incidente în materia reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. În plus, astfel cum reiese din probele administrate, după perfectarea înțelegerii cu inculpatul, Păvăloiu Nela a preluat toate dosarele privind bunurile revendicate de acesta și aflate în procedura administrativă sau judiciară de la martorul Poenaru Liviu Traian, fostul său avocat, cu care a purtat o discuție pe marginea lor, în contextul în care martorul a fost și persoana căreia acuzatul i-a relatat despre modul în care „a rezolvat cum să fie mai bine” anumite înscrisuri invocate în susținerea cererilor de restituire, dată fiind nelămurirea acestuia legată de existența, pentru aceleași drepturi succesorale aparținând numitei Urdărianu Monique, atât a unui contract de donație, cât și a unuia de vânzare-cumpărare, în condițiile în care, odată donate, acestea nu mai puteau fi și vândute.

Cu toate că inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela a negat orice intervenție la funcționarii din cadrul autorităților administrative competente în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, materialul probator administrat în cauză, în ambele faza procesuale, inclusiv în apel, dovedește contrariul, respectiv faptul că aceasta, pentru a obține admiterea cererii de retrocedare a bunului imobil în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov și restituirea lui efectivă, a apelat la martorul Rădulescu Cristache, la data respectivă senator și președinte al organizației județene Ilfov a unui partid politic, cu care se afla în relații de prietenie și care făcea parte din aceeași formațiune politică cu inculpații Mușat Apostol, primar al comunei Snagov și președinte al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, și Jecu Nicolae, prefect al județului Ilfov și președinte al Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cărora a recomandat-o.

Astfel, în cuprinsul declarației din 06.05.2016, inculpatul Mușat Apostol a arătat că a cunoscut-o pe Păvăloiu Nela „atunci când a venit în legătură cu cererea formulată de prințul Paul. Cred că a fost trimisă de Cristache Rădulescu, care cred că era la acel moment președinte CJ Ilfov. La acel moment făceam parte din același partid cu Cristache Rădulescu, acesta fiind președintele PDL Ilfov”, aspecte ce au fost confirmate și de cel din urmă cu prilejul audierii sale în calitate de martor, când a menționat că „Pe Nela Păvăloiu o cunosc de mai mulți ani și am o relație bună cu aceasta, dar nu suntem prieteni apropiați. (…) Am întâlnit-o de mai multe ori, cu diverse ocazii, întâlniri cu oameni de afaceri sau inaugurări de supermarket-uri și mall-uri. M-am întâlnit cu aceasta și la sediul central al PD din București și am constatat că era o persoană cunoscută în partid. M-a abordat și m-a întrebat dacă sunt președintele de la Ilfov (…) și a venit apoi la mine, dar nu mai știu despre ce am discutat …” (depoziția din 29.04.2016, menținută în fond).

 De altfel, așa cum reiese din declarațiile date de Al României Paul Philippe, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela s-a prevalat de relația bună pe care o are cu primarul Mușat Apostol încă dinainte de perfectarea contractului, iar, apoi, i l-a și prezentat, pentru ca, în discuțiile purtate de cei doi „pe tema Pădurii Snagov”, să îi spună „că a mers în repetate rânduri la primarul din respectiva localitate, cu care spunea că are o relație bună” (declarații din 23.04.2015 și 09.05.2016).

Mai mult, chiar inculpata a acceptat, cu ocazia audierii sale din data de 03.03.2016, că, în afara deplasării realizate cu prilejul demersurilor efectuate pentru punerea în posesia terenului, a mai mers o dată la Primăria Snagov, unde s-a întâlnit cu primarul, declarație care, deși nu a mai fost menținută sub acest aspect, ulterior, în fața instanței de fond, nu poate fi înlăturată din moment ce acuzata nu a oferit nicio explicație credibilă pentru schimbarea poziției sale procesuale.

Legăturile strânse dintre cei doi inculpați au fost confirmate și de martorii Bejenaru Andrei Mihai și Dimofte Radu care au declarat, în mod concordant, pe întreg parcursul procedurii judiciare, că cel care le-a recomandat-o pe Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela pentru a discuta despre cesionarea drepturilor cu privire la bunurile asupra cărora Al României Paul Philippe reclama îndreptățirea la retrocedare, printre care se afla și terenul forestier situat în Snagov, a fost primarul acestei localități, Mușat Apostol, dovadă că cel din urmă cunoștea foarte bine situația juridică a imobilelor și stadiul procedurilor de revendicare a acestora, aspecte pe care nu le putea afla decât prin prisma bunelor sale relații cu inculpata. Mai mult, martorul Bejenaru Andrei Mihai a declarat că o cunoștea dinainte pe Păvăloiu Nela, fiindu-i prezentată de Mușat Apostol chiar în incinta Primăriei Snagov, dar și faptul că aceasta „intermedia tot felul de tranzacții de tipul acesta”.

Deopotrivă, relevante pentru dovedirea relației apropiate pe care Păvăloiu Nela o avea cu inculpatul Mușat Apostol, dar și a intervenției pe care aceasta a făcut-o la cel din urmă pentru soluționarea favorabilă a cererii de retrocedare a terenului forestier situat în Pădurea Snagov sunt depozițiile martorului Berceanu Daniel Marian, șef al Ocolului Silvic Snagov și membru în Comisia locală Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ale cărui discuții purtate cu primarul, în biroul său, pe marginea neajunsurilor cererii din perspectiva lipsei calității solicitantului de persoană îndreptățită, discuții ce nu au fost contestate de interlocutor, au fost puse de primar la dispoziția persoanei care reprezenta interesele inculpatului Al României Paul Philippe, motiv pentru care aceasta, aflând punctul de vedere al martorului, l-a sesizat pe unul dintre superiorii lui. În concret, martorul a relatat că „anterior semnării anexei 37 am fost la primăria Snagov unde am purtat o discuție cu primarul Mușat despre această retrocedare. Mi-am spus punctul de vedere în sensul că nu are dreptul la retrocedare și nu semnez, iar în timpul acesta primarul se juca cu telefonul, sau cel puțin așa am crezut. Primarul era oarecum pasiv și ulterior la scurt timp, când eram în mașină am fost sunat de directorul tehnic care mi-a făcut observații că m-am apucat să vorbesc despre retrocedare. Acesta mi-a spus că în timp ce vorbeam cu primarul acesta a sunat pe cineva care reprezenta interesele prințului și am fost pus pe speaker și a auzit punctul meu de vedere. Nu mi-a spus despre ce persoană este vorba dar a fost deranjat de reacția mea și l-a sunat pe directorul tehnic, care era pentru retrocedare”. Totodată, referindu-se la întâlnirea pe care a avut-o, tot în biroul primarului Mușat, cu inculpații Păvăloiu Nela, Chiriac Theodor și Al României Paul Philippe, cu ocazia primei încercări de punere în posesie a celui din urmă, martorul a menționat că „percepția mea a fost că domnul Chiriac se cunoștea cu doamna Păvăloiu, dar nu și cu Al României. Cred că și domnul primar o cunoștea pe doamna Păvăloiu întrucât anterior vorbise admirativ la adresa acesteia” (depoziția din 21.02.2015, menținută în fond), declarație ce se coroborează cu cea a martorului Cucu Petru Ionuț, care a arătat că a „auzit de Păvăloiu Nela și știu că a fost mandatarul lui Paul și avea o relație bună cu primarul din Snagov, acesta susținând-o în solicitările de retrocedare” (depoziția din 26.02.2016, menținută inclusiv în fața instanței de apel).

Elocvent, însă, pentru dovedirea influenței pe care inculpata a exercitat-o asupra primarului și, implicit, asupra secretarului comunei Snagov, în vederea soluționării, cu încălcarea dispozițiilor legale, a solicitării de retrocedare, este faptul că, deși, inițial, aceștia, prin adresa nr. 15056 din 14.12.2005, au transmis mandatarului de la acea dată al inculpatului Al României Paul Philippe necesitatea depunerii actului/legii prin care regele Carol al II-lea a primit cu titlu de donație Pădurea Snagov, apreciind că se impune trimiterea acestui document pentru soluționarea cererilor înregistrate sub nr. 11923/06.09.2005 și nr. 15056/01.11.2005, conform art. 9 alin. 4 și 5 din Legea nr. 18/1991 și art. 6 din Legea nr. 1/2000, iar, la rândul său, Direcția Silvică București, Ocolul Silvic Snagov, a comunicat, prin adresa nr. 871/23.02.2006, înregistrată la Primăria Snagov sub nr. 3113/24.02.2006, că cererea de restituire nu îndeplinește condițiile legale, nefăcându-se dovada titlului de proprietate al regelui Carol al II-lea și a deposedării sale abuzive de către Statul Român, înscrisuri care, însă, nu au fost înaintate la dosarul administrativ de către inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, totuși, în data de 09.03.2006, s-a întocmit procesul verbal al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, înregistrat sub nr. 3719 din 10.03.2006, prin care s-a constatat, conform art. 9 alin. 4 și 5 din Legea nr. 18/1991, că persoana solicitantă îndeplinește condițiile pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha, aprobându-se anexa 37 și dispunându-se înaintarea ei pentru validare comisiei județene.

Așadar, deși la început consideraseră că documentele depuse în susținerea cererii de retrocedare formulată de Al României Paul Philippe nu dovedesc dreptul de proprietate al autorului acestuia asupra terenului revendicat, punct de vedere exprimat atât în scris, cât și verbal, cu ocazia discuțiilor purtate cu cei doi, și de șeful Ocolului Silvic Snagov, martorul Berceanu Daniel, inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae, după aproximativ trei luni și fără ca inculpatul Al României Paul Philippe să se conformeze, între timp, solicitării făcute chiar de ei prin adresa nr. 15056/14.12.2005, au revenit, fără o justificare obiectivă, asupra poziției anterioare și, împreună cu alți patru membri ai comisiei locale, au constatat existența dreptului la retrocedare pentru întreaga suprafață de 46,78 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, semnând, în acest sens, atât procesul verbal din 09.03.2006, cât și anexa 37, înregistrată sub nr. 3721 din 10.03.2006, singura explicație pertinentă cu privire la adoptarea unei asemenea atitudini diametral opusă celei inițiale reprezentând-o intervenția realizată de inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela în sensul admiterii cererii, chiar dacă nu erau îndeplinite condițiile legale pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra respectivului bun imobil, aspect ce ar fi fost lesne de observat dacă cei doi inculpați și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător obligația de a studia riguros actele dosarului administrativ, prevăzută de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 5 lit. b) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

Un asemenea demers a fost efectuat de Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și la nivelul funcționarilor publici din cadrul Comisiei județene Ilfov de fond funciar, căci, conștientă fiind de lipsa dovezilor privind calitatea de persoană îndreptățită a solicitantului Al României Paul Philippe, împrejurare ce ar fi condus, dacă s-ar fi respectat legea, la invalidarea anexei 37, aceasta a demarat o serie de acțiuni pentru a intra în legătură cu factori de decizie ce ar fi putut influența modul de soluționare a propunerii în sensul dorit de inculpată, context în care, prin intermediul aceluiași martor Rădulescu Cristache, l-a cunoscut pe Jecu Nicolae, prefect al județului Ilfov și președinte al respectivei autorități publice cu atribuții în materia reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Astfel, așa cum atestă amplul material probator administrat în cauză, Rădulescu Cristache era o persoană cunoscută la nivelul Prefecturii Ilfov, vizitându-i adesea la locul de muncă pe inculpații Jecu Nicolae și Delcea Valentin, prin prisma faptului că erau membri ai unor partide ce compuneau coaliția politică aflată la guvernare, martorul fiind, totodată, președintele filialei Ilfov a uneia dintre respectivele formațiuni, postură ce îi conferea puterea de a influența numirea unor persoane în funcțiile de prefect și subprefect al județului Ilfov (declarațiile inculpaților Popa Caterina, Olteanu Gheorghe, Delcea Valentin, precum și ale martorilor Țipluică Marian, Anghelescu Dragoș Emil, Cismaru Niculae).

Ca atare, având în vedere poziția importantă ocupată de Rădulescu Cristache în structura formațiunii politice din care făcea parte, dar și ascendentul pe care îl avea asupra prefectului Jecu Nicolae și subprefectului Delcea Valentin, ce erau, deopotrivă, și membri ai Comisiei județene Ilfov de fond funciar, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, profitând de relațiile apropiate pe care le avea cu acesta, împreună cu care participase la mai multe evenimente publice și private, l-a abordat pe martor pentru a se plânge de modalitatea de derulare a procedurii de validare a deciziei de retrocedare a Pădurii Snagov, aflată pe rolul respectivei comisii, cel din urmă sfătuind-o „să fac o scrisoare oficială către prefect și să mă duc să o duc direct la secretariat, iar dacă este liber prefectul să bat la ușă și să intru să îi spun oful. Mi-a spus să îi zic prefectului că am făcut această scrisoare oficială la recomandarea lui” (declarația inculpatei din 03.03.2016, menținută parțial în fața instanței de fond).

Prin urmare, având reprezentarea clară că, în condițiile date (lipsa unor dovezi cu privire la calitatea lui Al României Paul Philippe de moștenitor al regelui Carol al II-lea și la existența dreptului de proprietate al celui din urmă asupra terenului revendicat), confirmarea anexei 37 nu se putea realiza decât cu nesocotirea dispozițiilor legale incidente în materia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, ceea ce presupunea influențarea în acest sens a membrilor Comisiei județene Ilfov, inculpata, ulterior înregistrării pe rolul acesteia a propunerii de validare formulată de Comisia locală Snagov, s-a deplasat, sub pretextul depunerii unor înscrisuri suplimentare și a lămuririi unor aspecte în legătură cu cererile de retrocedare a terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov (deși nu i se solicitaseră astfel de documente sau precizări), la sediul Prefecturii Ilfov, unde, profitând de relația sa de amiciție cu senatorul Rădulescu Cristache, ce făcea parte, așa cum s-a arătat, din aceeași coaliție politică cu inculpatul Jecu Nicolae, pe care îl vizita adesea la locul de muncă, s-a prezentat la biroul celui din urmă, recomandându-se ca venind din partea primului, la îndemnul căruia ar fi întocmit „memoriul” pe care dorește să îl depună. Cu această ocazie, au fost convocați și inculpații Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, precum și martorul Țipluică Marian, discutând toți cinci pe marginea documentelor prezentate cu acel prilej de Păvăloiu Nela, deși nu exista o obligație legală în acest sens, cu atât mai mult cu cât acuzata nu venise în audiență la prefect, ci la recomandarea martorului Rădulescu, și nu depusese înscrisuri noi, care să nu se fi regăsit deja la dosar. Mai mult, dispozițiile art. 11 alin. 9 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005 permiteau prezența solicitantului, personal sau prin mandatar, doar cu ocazia soluționării cererii, deci exclusiv în cadrul ședinței în care aveau loc dezbaterile propriu-zise, în prezența tuturor membrilor comisiei, și doar dacă acesta își exprimase în scris dorința, însă, în speță, nu era îndeplinită niciuna dintre cele două condiții, toată conversația purtându-se în afara cadrului legal.

Or, date fiind împrejurările concrete în care a avut loc întrevederea, respectiv în afara oricăror atribuții și drepturi recunoscute de lege în sarcina comisiei și, respectiv, în favoarea solicitantului, Păvăloiu Nela prevalându-se de relațiile sale cu martorul Rădulescu Cristache pentru a obține întâlnirea cu prefectul Jecu Nicolae, dar și cu ceilalți doi membri ai comisiei județene care analizau, prealabil ședinței propriu-zise, lucrările aflate pe rol și a căror opinie era însușită, de regulă, și de ceilalți membri, apare cu evidență faptul că susținerile inculpatei cu acest prilej nu au vizat nicidecum clarificarea unor aspecte în legătură cu cererea de retrocedare în sensul stabilirii corecte a situației rezultate din actele doveditoare, așa cum neîntemeiat a susținut acuzata, ci, dimpotrivă, inducerea în eroare asupra unor chestiuni de fapt și, prin aceasta, influențarea membrilor comisiei în sensul luării unei hotărâri favorabile, dar nelegale, în beneficiul solicitantului, dar și al inculpatei, în calitate de mandatar al celui din urmă.

Cu alte cuvinte, prin inițierea acestor discuții, inculpata nu a urmărit altceva decât să creeze percepția eronată a existenței situației de fapt invocată în cuprinsul cererilor și memoriilor depuse și să contribuie, astfel, prin susținerile sale, la formarea concluziei greșite că Al României Paul Philippe este îndreptățit la retrocedare, în calitate de moștenitor al regelui Carol al II-lea, căruia i-ar fi aparținut în proprietate terenul revendicat, împrejurări ce erau contrazise, însă, de actele doveditoare atașate la dosarul administrativ, aspect ce putea fi în mod facil observat de membrii Comisiei județene Ilfov, inculpați în cauză, dacă ar fi studiat cu scrupulozitate și seriozitate respectivele înscrisuri, astfel cum erau obligați să procedeze în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, dar pe care, în fapt, le-au ignorat.

Ca atare, realizând că, pentru a obține o decizie favorabilă în ședința comisiei județene, trebuie să intervină la acele persoane ce aveau autoritatea necesară pentru a influența votul celorlalți membri care, în mare parte, nu aveau pregătire juridică, inculpata, prin relațiile sale cu Rădulescu Cristache, a apelat în acest scop la inculpatul Jecu Nicolae, al cărui punct de vedere era decisiv în adoptarea oricărei hotărâri, iar, prin intermediul celui din urmă, la acei membri ai comisiei între care se purtau discuțiile prealabile ședinței propriu-zise (Popa Caterina și Olteanu Gheorghe) și la șeful colectivului de lucru care aviza toate referatele cu propuneri (Țipluică Marian), având în vedere că, de regulă, concluzia la care ajungeau aceștia împreună cu prefectul, cu prilejul întâlnirii preliminare, era însușită, apoi, și de celelalte persoane ce compuneau comisia.

De altfel, conduita celor trei inculpați și a martorului cu ocazia soluționării cererii de validare a anexei 37 demonstrează cu evidență că influențele exercitate asupra lor de inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela au fost unele reale și au avut efectul scontat, căci, după formularea de propuneri favorabile în cuprinsul referatului avizat de martorul Țipluică Marian, în ședința Comisiei județene Ilfov din data de 07.07.2006, cu toate că s-a ridicat problema îndrituirii inculpatului Al României Paul Philippe de a obține restituirea, având în vedere, pe de o parte, că la data adoptării Legii nr. 1/2000, tatăl acestuia, Carol Mircea Grigore, era în viață, iar, pe de parte, că terenul revendicat nu a fost preluat de la regele Carol al II-lea, instituindu-se sechestrul asupra lui încă la data plecării sale din țară și, apoi, nefiind menționat în Decretul nr. 38/1948, inculpații Jecu Nicolae, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, fără a clarifica aceste chestiuni prin verificarea actelor doveditoare aflate la dosarul administrativ, astfel cum erau obligați potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, împreună cu majoritatea celorlalți membri (printre care și inculpatul Delcea Valentin), cu excepția reprezentantului Direcției Silvice București, au admis propunerea Comisiei locale Snagov și au confirmat anexa 37, deși îndreptățirea solicitantului la retrocedare nu era dovedită de înscrisurile atașate în susținerea cererii (inclusiv de cele trimise în procedura de validare) nici din perspectiva existenței dreptului de proprietate al autorului indicat cu privire la terenul forestier revendicat și al preluării lui abuzive de către stat prin efectul unor acte normative speciale și nici din perspectiva existenței calității sale de moștenitor al fostului proprietar, în sensul Legii nr. 1/2000.  

Mai mult, cu toate că, în mod obișnuit, în aprecierea legalității propunerilor înaintate de comisiile locale și, implicit, în adoptarea soluțiilor de validare sau, după caz, de invalidare a acestora, Comisia județeană Ilfov ținea seama de opinia exprimată de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, în cazul cererii de confirmare a anexei 37 prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al inculpatului Al României Paul Philippe asupra suprafeței de 46,78 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, inculpații Jecu Nicolae, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, dar și Delcea Valentin, în calitate de membri ai comisiei, au ignorat punctul de vedere exprimat de instituția ce administra fondul forestier național, în pofida tuturor argumentelor prezentate și fără ca actele dosarului, pe care, însă, nu le-au verificat cu rigurozitate, să dovedească netemeinicia acestora, aspect ce demonstrează, o dată în plus, că au acționat pe fondul influenței exercitate asupra lor de inculpata Păvăloiu Nela, având reprezentarea clară a scoaterii ilegale a bunului imobil din patrimoniul Statului Român, prin adoptarea, cu contribuția celei din urmă, a deciziei de validare, cu consecința producerii unui prejudiciu acestuia și a procurării unui folos material necuvenit pentru solicitant, mandatara sa și membrii grupului infracțional organizat.

Deși inculpata Popa Caterina a menționat în fața instanței de fond că Păvăloiu Nela nu este persoana care s-a prezentat la sediul Prefecturii Ilfov și cu care s-au purtat discuțiile pe marginea cererii de retrocedare formulată de Al României Paul Philippe, această declarație nu poate fi reținută și valorificată de Înalta Curte, din moment ce nu se coroborează cu restul materialului probator administrat în cauză, fiind contrazisă chiar de susținerile aceleiași inculpate făcute în cursul anchetei penale, la o distanță în timp mult mai redusă de momentul comiterii faptelor. 

Astfel, cu ocazia audierii sale din data de 02.03.2016, întrebată fiind în mod expres de procuror „O cunoașteți pe Nela Păvăloiu”, inculpata a răspuns inițial, fără nicio ezitare, „A fost o singură dată la prefectură și a adus niște documente. Din câte îmi amintesc și aceasta a participat la discuția din colectivul de lucru la care am făcut referire mai sus”. Într-adevăr, ulterior, atât în cuprinsul acestei depoziții, cât și a celei din 09.05.2006, acuzata a revenit parțial asupra celor menționate anterior și a arătat că nu știe dacă persoana despre care a făcut vorbire este Păvăloiu Nela, însă nici nu a negat o asemenea posibilitate, precizând că aceasta s-a prezentat ca fiind „avocata lui Paul al României” sau „avocata prințului”, or, la momentul respectiv, singurul avocat cu care cel din urmă încheiase un  contract de asistență juridică era martorul Leți Octavian, care, însă, așa cum s-a arătat, nu a asigurat asistența/reprezentarea juridică a clientului în proceduri administrative, ci doar în cadrul acțiunilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești. În plus, în declarațiile sale din cursul cercetării judecătorești din fond și din apel (din 24.03.2017 și 26.06.2020), martorul a învederat că nu s-a deplasat la Prefectura Ilfov pentru a depune documente în legătură cu retrocedarea Pădurii Snagov nici împreună cu Al României Paul Philippe și nici cu inculpata Păvăloiu Nela sau cu martora Cuniță Mihaela, aceasta din urmă confirmând, la rândul său, în depoziția din 20.04.2016, menținută în fond, că, într-adevăr, nu a fost niciodată la sediul respectivei instituții „pentru a discuta cu cei din comisia de fond funciar”. 

Așadar, singura persoană care se circumscrie, în condițiile date, prezentării făcute de inculpata Popa Caterina nu poate fi decât Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, chiar aceasta recunoscând, în mod constant, prezența sa la Prefectura Ilfov, însă doar pentru a discuta cu prefectul Jecu Nicolae, și afirmând contrar realității, că martorii Leți Octavian și Cuniță Mihaela au fost cei care l-au însoțit pe Al României Paul Philippe la întrevederea cu membrii comisiei județene, pentru clarificarea anumitor chestiuni, împrejurare ce a fost, însă, negată nu doar de aceștia, dar și de Popa Caterina și Țipluică Marian, care au relatat despre participarea unei singure persoane la acea întâlnire, respectiv de „avocata lui Paul al României” sau „avocata prințului” ori „o doamnă care s-a recomandat ca fiind avocat (…) venită pentru prințul Paul”.

Așadar, ansamblul probator al cauzei confirmă fără dubiu faptul că inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela a fost cea care, prevalându-se de bunele sale relații cu martorul Rădulescu Cristache, s-a prezentat la biroul prefectului Jecu Nicolae, recomandându-se ca venind din partea primului, și a purtat o discuție atât cu acesta, cât și cu inculpații Popa Caterina și Olteanu Gheorghe în legătură cu cererea de retrocedare formulată de Al României Paul Philippe, prin susținerile sale, în care a încercat să acrediteze ideea falsă că cel din urmă este persoană îndreptățită la restituire și pe fondul cărora acuzații nu au mai procedat, ulterior, la verificarea riguroasă a actelor doveditoare, pe care nu le-au mai studiat sau le-au evaluat în mod superficial, contribuind la adoptarea de către aceștia, cu nesocotirea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, a deciziilor de validare a anexei 37 prin care se recunoscuse dreptul de proprietate al solicitantului asupra terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu consecința prejudicierii Statului Român și a procurării unui folos necuvenit pentru cel din urmă, coinculpată și membrii grupului infracțional organizat.

Ca atare, Înalta Curte constată că probatoriul administrat atât în faza urmăririi penale, cât și în etapa cercetării judecătorești, ce nu a fost avut în vedere și analizat în totalitate de prima instanță, demonstrează, pe de o parte, că stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate al inculpatului Al României Paul Philippe asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, zona „Fundul Sacului”, s-a făcut de către membrii Comisiei locale Snagov și cei ai Comisiei județene Ilfov de fond funciar, inculpați în cauză, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor din legislația primară și cea secundară, iar, pe de altă parte, că această operațiune a fost înlesnită, în mod direct sau, după caz, indirect de inculpații Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și Al României Paul Philippe, persoane ce au acționat în propriul lor interes material, fiind, la momentul respectiv, beneficiarii mijlociți și, respectiv, nemijlociți ai deciziilor de retrocedare adoptate în mod nelegal.

1.2.d) În consecință, față de toate considerentele expuse în dezvoltările anterioare, instanța de apel, contrar concluziei la care a ajuns judecătorul fondului, constată, în baza analizei coroborate a ansamblului probator existent la dosar, că faptele imputate prin actul de sesizare inculpaților Mușat Apostol, Dima Niculae, Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina, Olteanu Gheorghe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și Al României Paul Philippe, însă în limitele arătate cu ocazia analizării acuzațiilor aduse fiecăruia, există, au fost săvârșite de aceștia și se circumscriu sferei ilicitului penal, întrunind condițiile de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în forma autoratului și, respectiv, a complicității.

Astfel, Înalta Curte reține, în dezacord cu cele stabilite de prima instanță, că reconstituirea dreptului de proprietate al inculpatului Al României Paul Philippe asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov s-a realizat de inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 5 lit. b) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, iar de către inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe cu nesocotirea prevederilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din același regulament, emiterea nelegală de către aceștia a deciziilor de restituire având ca urmare producerea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.796 euro, sumă ce reprezintă, deopotrivă, și un folos material necuvenit pentru inculpații Al României Paul Philippe și Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, dar și pentru membrii grupului infracțional organizat.

Deși, prin adresa nr. 784/III-13/2016 din 22.07.2016 a Direcției Naționale Anticorupție, au fost indicate și alte norme legale ce ar fi fost nesocotite de inculpații Mușat Apostol, Dima Niculae, Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, în exercițiul funcției deținute, instanța de apel constată că acestea nu pot fi reținute în aprecierea defectuozității îndeplinirii actelor ce li se impută, având în vedere că fie nu sunt incidente în cauză prin raportare la acuzațiile formulate prin rechizitoriu sau la situația de fapt rezultată din probe, astfel cum a fost expusă anterior (art. 3 alin. 2 din Legea nr. 1/2000, art. 4 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005, art. 5 lit. a, c, d și h, art. 6 lit. e și f, art. 7 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005), fie, deși se referă la aspecte aflate în strânsă legătură cu faptele ce li se reproșează, nu reglementează obligații concrete ce le reveneau acestora în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ci chestiuni de ordin general privind organizarea și funcționarea autorității publice în cadrul căreia își desfășurau activitatea, respectiv componența comisiilor locale și a celor județene de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (art. 2 alin. 1 lit. a și c, art. 4 alin. 1 lit. a, b și d din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005), modalitatea în care se adoptau hotărârile acestora (art. 8 alin. 2 din același regulament) și procedura de stabilire a dreptului de proprietate, cu referire exclusivă la titularul și conținutul cererii de reconstituire, precum și la felul înscrisurilor doveditoare anexate acesteia (art. 11 alin. 1, 2 și 3 din regulament).

Astfel, cu referire la prima categorie de norme, se observă că, în timp ce acuzațiile aduse inculpaților vizează soluționarea, cu încălcarea legii, a cererii de stabilire a dreptului de proprietate privată formulată de Al României Paul Philippe cu privire la terenul forestier în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, dispozițiile art. 3 alin. 2 din Legea nr. 1/2000 se referă exclusiv la reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole, stabilind o suprafață maximă pentru care se poate dispune restituirea de 50 ha de proprietar deposedat, în timp ce, în privința bunurilor imobile de natura celui ce a format obiectul solicitării de retrocedare în prezenta cauză, respectiv terenurile forestiere, incidente sunt prevederile art. 24 alin. 1 din același act normativ, care nu fixează un asemenea prag, reconstituirea putând fi dispusă pentru diferența dintre suprafața primită prin aplicarea legilor fondului funciar și cea avută în proprietate, aceasta din urmă constituind, de altfel, și limita maximă a suprafeței de teren forestier ce poate fi restituită.

Cu referire la prevederile art. 4 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005, se constată că acestea instituie obligația Guvernului de a modifica, într-un anumit termen, Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1172/2001 (în realitate cel aprobat prin H.G.nr. 890/2005), neavând, deci, nicio legătură cu acuzațiile aduse inculpaților, aceeași concluzie fiind valabilă și în privința dispozițiilor art. 5 lit. a), c), d) și h) și art. 6 lit. e) și f) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, din moment ce faptele reținute în sarcina acestora prin rechizitoriu nu constau, în concret, în încălcarea unor atribuții reglementate de textele respective, ci doar în nerespectarea îndatoririi de a verifica în mod riguros existența, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența actelor doveditoare anexate cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, prevăzută de norma de reglementare primară în art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 și de legislația secundară în art. 5 lit. b), art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

Totodată, deși în actul de sesizare s-a reținut, în esență, că procesul verbal din data de 09.03.2006, prin care s-a recunoscut îndreptățirea inculpatului Al României Paul Philippe la retrocedarea unei suprafețe de 46,78 ha teren forestier situat în Snagov și s-a aprobat anexa 37, a fost întocmit fără să fi avut loc o ședință a Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în care să fie analizată cererea de restituire, din probele administrate în cauză nu rezultă un asemenea aspect, ci, dimpotrivă, că respectiva comisie s-a întrunit, iar la lucrările ei au participat șase membri din opt, printre care și inculpații Mușat Apostol, în calitate de președinte, și Dima Niculae, în calitate de secretar, toți exprimându-și votul în sensul soluționării favorabile a solicitării de reconstituire, fapt atestat atât de declarațiile celor doi, cât și de înscrisul original aflat la fila 31 din volumul 16 al dosarului de urmărire penală. Or, în atare situație, nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 7 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, din moment ce activitatea comisiei locale s-a desfășurat în conformitate cu acestea, respectiv în plen, în prezența majorității membrilor ei și cu prezența primarului, a cărui participare era obligatorie.

În ce privește textul art. 25 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, se constată că acesta cuprinde norme juridice incomplete/nedeterminate, de trimitere, care pentru elementele de structură care le lipsesc (dispoziția și sancțiunea) fac trimitere la alte acte normative aflate în vigoare (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor), astfel încât, din moment ce normele complete, la care se face trimitere, devin suportul juridic al celor incomplete, se vor avea în vedere doar primele dintre acestea în aprecierea defectuozității îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, reținându-se, astfel, încălcarea de către inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae a dispozițiilor art. 5 lit. b) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, iar de către inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe a prevederilor art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din același regulament.

În ceea ce privește cuantumul prejudiciului material cauzat Statului Român prin comiterea de către inculpații Mușat Apostol, Dima Niculae, Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina, Olteanu Gheorghe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și Al României Paul Philippe a acțiunilor frauduloase ce li se rețin în sarcină, Înalta Curte constată, în dezacord cu prima instanță, că acesta depășește pragul valoric de 2.000.000 lei stabilit de art.183 C.pen. pentru existența consecințelor deosebit de grave, fiind, astfel, incidentă varianta agravată a infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit (în forma autoratului și, respectiv, a complicității), prevăzută de art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 309 C.pen. și art. 132 din Legea nr. 78/2000.

În acest sens, se apreciază că, în mod neîntemeiat, judecătorul fondului a valorificat, pentru a stabili inaplicabilitatea dispozițiilor art.309 C.pen., concluziile raportului de expertiză în specialitatea evaluare imobiliară, întocmit de expertul Perlik Romeo Alexandru și înregistrat sub nr. 811738/11.06.2018 (filele 168-191 vol. 33 d.i.fd., 65-87 vol. 40 d.i.fd), în detrimentul tuturor celorlalte mijloace de probă administrate în cauză sub acest aspect, care atestă, fără putință de tăgadă, că valoarea pagubei materiale cauzate de inculpați devansează suma de 2.000.000 lei, ignorând, astfel, faptul că lucrarea de specialitate realizată în etapa cercetării judecătorești nu a răspuns obiectivelor stabilite prin evaluarea tuturor criteriilor pe care trebuia să le aibă în vedere.

Se constată, sub acest aspect, că, deși a fost invocată o atare chestiune, expertiza și suplimentul la aceasta nu au analizat incidența dispozițiilor art. 37 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, care prevăd posibilitatea ca, în cazul proprietăților forestiere mai mari de 5 ha, un procent de 5% să fie scos definitiv din fondul forestier și transformat în teren construibil, criteriu care, dacă ar fi fost valorificat corespunzător, ar fi condus, în mod cert, la creșterea considerabilă a valorii imobilului supus evaluării, mai ales dacă se avea în vedere și ipoteza parcelării terenului pentru maximizarea procentului la care se referă textul de lege menționat.

Totodată, având în vedere metoda de evaluare folosită de expert, și anume aceea a comparației directe, acesta ar fi trebuit să se raporteze la comparabile din același areal de dispunere cu imobilul supus estimării și, pe cât posibil, cu aceleași caracteristici ale vegetației forestiere, or, în procesul de analiză efectuat, fără a ține seama de respectivele criterii, dar și de importanța din punct de vedere economic, social și istoric pe care o are Pădurea Snagov (inclusă, parțial, în categoria zonelor naturale protejate prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate), s-au folosit ca etalon de comparație păduri situate în alte județe ale ţării, aplicându-se anumite corecții de localizare, aspect ce a fost de natură să influențeze în mod determinant rezultatul expertizei.

Mai mult, expertul nu a avut în vedere informații referitoare la natura și calitatea masei lemnoase existente pe terenurile comparabile alese, situație în care, raportat și la celelalte neajunsuri pe care le prezintă lucrarea întocmită, se poate afirma că, în fapt, nu s-a ținut cont, în mod corespunzător, de prevederile Standardelor Internaționale de Evaluare în ceea ce privește metoda comparației directe pe care acesta a folosit-o pentru realizarea estimării valorii imobilului situat în Pădurea Snagov, ce a făcut obiectul titlurilor de proprietate nr. 243 din 07.08.2007 și nr. 246 din 31.08.2007, astfel încât rezultatul la care a ajuns nu poate fi valorificat în cauză, așa cum, în mod nefondat, a apreciat curtea de apel.

De altfel, faptul că suma stabilită prin raportul de expertiză întocmit în faza judecății nu este una reală, corectă, este atestat și de celelalte probe administrate în cauză, a căror analiză coroborată conduce la concluzia certă că valoarea terenului forestier în suprafață de 46,78 ha și, implicit, cuantumul prejudiciului cauzat Statului Român prin retrocedarea nelegală a acestuia depășește pragul de 2.000.000 lei stabilit de art. 183 C.pen., ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 309 C.pen. privind varianta agravată a infracțiunii de abuz în serviciu comisă în forma specială prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Astfel, se impune a se avea în vedere, în primul rând, raportul de constatare tehnico-științifică efectuat în cursul urmăririi penale de specialiștii D.N.A., prin care s-a stabilit, folosindu-se metoda comparațiilor relative, sens în care au fost analizate proprietăți comparabile (tranzacții și oferte) localizate în aceeași zonă cu cea în care este amplasat imobilul evaluat și s-a ținut cont de valoarea masei lemnoase aferente acestuia, că valoarea de piață a terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 99.700 m.p. (titlul de proprietate nr. 243/07.08.2007) este de 1.814.323,11 euro, iar a celui în suprafață de 367.000 m.p. (titlul de proprietate nr. 246/31.08.2007) este de 7.709.445,96 euro, deci, în total, de 9.523.769 euro (filele 2-184 vol. 20, vol. 22-25 d.u.p.), ceea ce echivalează cu suma de aproximativ 20 euro/m.p., spre deosebire de rezultatul la care a ajuns expertul judiciar, care a stabilit o valoare situată între 0,48 eurocenți/m.p. (4835 euro/ha) și 0,55 eurocenți/m.p. (5550 euro/m.p.).

De asemenea, cu ocazia percheziției realizate la sediul S.C.A. Țuca, Zbârcea și Asociații, au fost ridicate două rapoarte de expertiză efectuate chiar la solicitarea inculpaților, dintre care unul este anterior încheierii contractului din 01.11.2006 privind cesiunea/transmiterea de drepturi între Al României Paul Philippe și S.C. Reciplia S.R.L., prin care s-au stabilit valori ale terenului forestier situat în Pădurea Snagov cuprinse între 18.000.000 euro (aproximativ 40 euro/m.p.) și 83.000.000 euro (circa 180 euro/m.p.), deci cu mult mai mari chiar decât cele calculate de specialiștii D.N.A. cu ocazia întocmirii lucrării de specialitate (filele 415-420 vol. 30 d.u.p.). Mai mult, unul dintre aceste rapoarte are în vedere inclusiv ipoteza scoaterii unor suprafețe din fondul forestier național și chiar posibilitatea delimitării terenului în parcele de câte 4000 m.p., tocmai pentru aplicarea procentului de 5% pentru fiecare dintre acestea, în vederea edificării unor construcții.

Deopotrivă, în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3512/15.10.2007, încheiat între inculpații Al României Paul Philippe și S.C. Reciplia S.R.L., reprezentată de Truică Remus, s-a prevăzut, cu titlu de preț, pentru terenul ce a făcut obiectul titlurilor de proprietate nr. 243/2007 și nr. 246/2007, suma de 500.000 euro, respectiv 1,0695 euro/m.p., în condițiile în care, ulterior perfectării convenției din 01.11.2006, mai fusese achitat un avans de 4.000.000 euro pentru mai multe imobile, printre care și cel în discuție, care, spre deosebire de celelalte, se afla în fază avansată de retrocedare.

Relevant este și antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 781 din 30.03.2006 (filele 46-51 vol. 6 ds.ÎCCJ) încheiat între Al României Paul Philippe, în calitate de promitent vânzător, și Truică Ioana Irina, soția inculpatului Truică Remus, în calitate de promitent cumpărător, cu privire la o suprafață de 2 ha teren forestier situat în Snagov, în corpul de pădure „Fundul Sacului”, amenajamentul silvic 163C, pentru care s-a prevăzut un preț de 300.000 de euro, și anume 15 euro/m.p., sumă care, conform declarației dată de cel din urmă în fața instanței de apel, a fost una reală și s-a plătit efectiv (filele 141-144 vol. 7 ds.ÎCCJ). În plus, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4144 din 05.12.2007, soții Truică au cumpărat de la S.C. Reciplia S.R.L. o suprafață totală de 23.300 m.p. din același teren cu vegetație forestieră, contra sumei de 278.580 euro, adică aproximativ 12 euro/m.p. (filele 46-48 vol. 20 d.u.p.).

De asemenea, terenul forestier în suprafață de 10.000 m.p. situat în comuna Snagov, achiziționat de numitul Vladimir Mihai Vasilescu de la S.C. Reciplia S.R.L. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2439/13.08.2008 a fost, ulterior, ipotecat în favoarea B.R.D. – Groupe Societe Generale S.A., pentru garantarea unui credit, conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. 1102/20.08.2008, fiind evaluat prin raportul nr. 554 din 18.08.2008 întocmit de S.C. Preciss Consulting S.R.L. la valoarea de 3.400.000 de euro, ceea ce reprezintă chiar 340 euro/m.p. (filele 71-77 vol. 20 d.u.p.).

De altfel, din depoziția martorei Alexandroiu Mihaela Irina, proprietara unei agenții imobiliare, reiese că, la momentul comiterii faptelor, suprafețele de teren forestier din Pădurea Snagov se tranzacționau la prețul de 50-100 euro/m.p. (depoziția din 18.06.2020, filele 161-167 vol. 6 ds.ÎCCJ), în același sens fiind și declarațiile martorului Dimofte Radu, investitor în domeniul imobiliar, care a indicat suma de 100 euro/m.p. pentru achiziționarea/înstrăinarea unui astfel de bun imobil la nivelul anului 2008 (depoziția din 05.05.2017).

Toate aceste mijloace de probă, neavute în vedere de judecătorul fondului, dar și aspectele evidențiate în debutul analizei, demonstrează modalitatea deficitară în care a fost elaborat, în faza de judecată, raportul de expertiză tehnică în specialitatea evaluare imobiliară și, implicit, caracterul nereal al valorii terenului forestier în suprafață de 46,78 ha situat în Snagov, ce a fost stabilită de expertul desemnat de instanță, Înalta Curte apreciind că estimarea corectă în această privință este cea realizată prin raportul de constatare tehnico-științifică din 17.02.2016 întocmit în faza de urmărire penală, ale cărui observații și analize justifică întru-totul concluzia la care acesta a ajuns.

În acest context, instanța de apel arată că, asemenea rapoartelor de expertiză, și cele de constatare constituie mijloace de probă potrivit art. 97 alin. 2 lit. e) C.pr.pen., dar și faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. 1 din același cod, probele nu au o valoare dinainte stabilită, ci sunt apreciate de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Aceasta înseamnă că nu există probe cu valoare preferențială, inclusiv din perspectiva etapei procesuale în care au fost obținute.

Prin urmare, probele administrate în cursul urmăririi penale, a căror legalitate a fost constatată în faza camerei preliminare, sunt avute în vedere în egală măsură la aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei ca și cele obținute în etapa cercetării judecătorești.

În privința raportului de expertiză, acesta nu are preeminență față de raportul de constatare tehnico-științifică, așa cum în mod eronat a apreciat instanța de fond, chiar și în situația în care, cum este cazul în speță, cel din urmă a fost întocmit de specialiști încadrați potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 43/2002 în cadrul parchetului care a efectuat urmărirea penală.

În consecință, împrejurarea că, în faza nepublică a procesului, a fost întocmit un raport de constatare tehnico-științifică nu atrage după sine obligativitatea efectuării unei/unor expertize în etapa judecății, după cum concluziile raportului de constatare nu pot fi puse automat sub semnul îndoielii doar prin prisma faptului că specialistul/specialiștii care l-a/l-au elaborat își desfășoară activitatea, în condițiile legii, în cadrul parchetului care a instrumentat cauza, în condițiile în care nu există o subordonare din punct de vedere profesional față de procuror, iar acesta/aceștia au o pregătire corespunzătoare domeniului în care s-a dispus întocmirea lucrării de specialitate, cum este cazul și în speța de față.

Prin urmare, valorificând, pentru toate considerentele anterior expuse, concluziile raportului de constatare tehnico-științifică întocmit de specialiștii D.N.A. în cursul urmăririi penale, în detrimentul raportului de expertiză efectuat în etapa judecății, ale cărui concluzii sunt contrazise de întreg materialul probator administrat în cauză, astfel cum a fost analizat mai sus, Înalta Curte constată că valoarea prejudiciului cauzat Statului Român prin restituirea, cu încălcarea dispozițiilor legale incidente în materie, a terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov este în sumă de 9.523.769 euro, așadar superior pragului instituit de art. 183 C.pen., motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 309 C.pen. privind varianta agravată a infracțiunii de abuz în serviciu comisă în forma specială prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Ca atare, constatând, în acord cu susținerile Ministerului Public și ale apelantei părți civile Regia Națională a Pădurilor – Romsilva că, în mod greșit, prima instanță a dispus, prin sentința penală atacată, schimbarea încadrării juridice a faptelor de abuz în serviciu reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpaților în legătură cu retrocedarea terenului în suprafață de 46,78 ha aflat în comuna Snagov, în sensul neaplicării textului art. 309 C.pen., Înalta Curte, în urma rejudecării cauzei după desființarea sub acest aspect a hotărârii, în conformitate cu prevederile art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., va înlătura respectiva dispoziție, încadrarea juridică corectă a acestor fapte fiind cea prevăzută de art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 309 C.pen. și art. 132 din Legea nr. 78/2000 (cu reținerea autoratului sau, după caz, a complicității).

De asemenea, reținând, pentru toate motivele prezentate în dezvoltările anterioare, că cele două căi de atac promovate de procuror și de partea civilă Romsilva sunt fondate și în privința greșitei achitări a inculpaților Mușat Apostol, Dima Niculae, Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina, Olteanu Gheorghe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și Al României Paul Philippe pentru faptele comise în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului cu vegetație forestieră situat în Pădurea Snagov, va desființa sentința primei instanțe și sub acest aspect și procedând, în temeiul acelorași dispoziții procesual penale, la rejudecarea cauzei, va dispune condamnarea acestora după cum urmează:

inculpatul Mușat Apostol pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 309 C.pen. și art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C.pen., constând în aprobarea, prin procesul verbal din 09.03.2006 (înregistrat sub nr. 3719 din 10.03.2006), și, ulterior, semnarea de către acesta, în calitate de președinte al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea 1/2000, art. 5 lit. b) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, a anexei 37 (înregistrată sub nr. 3721 din 10.03.2006), prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul Al României Paul Philippe a condițiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptățită la retrocedare, fapte ce au avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil retrocedat), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru inculpații Al României Paul Philippe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și membrii grupului infracțional organizat;

inculpatul Dima Niculae pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 309 C.pen. și art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C.pen., constând în aprobarea, prin procesul verbal din 09.03.2006 (înregistrat sub nr. 3719 din 10.03.2006), și, ulterior, semnarea de către acesta, în calitate de secretar al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea 1/2000, art. 5 lit. b) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, a anexei 37 (înregistrată sub nr. 3721 din 10.03.2006), prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul Al României Paul Philippe a condițiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptățită la retrocedare, fapte ce au avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil retrocedat), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru inculpații Al României Paul Philippe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și membrii grupului infracțional organizat;

inculpatul Jecu Nicolae pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 309 C.pen. și art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C.pen., constând în aceea că, în calitate de prefect al județului Ilfov și președinte al Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, a aprobat în comisie, prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006, validarea anexei 37 întocmită de Comisia locală Snagov și înregistrată sub nr. 3721 din 10.03.2006, prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul Al României Paul Philippe a condițiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptățită la retrocedare, iar, la data de 02.03.2007, a adoptat, în aceleași condiții, hotărârea nr. 661, prin care, asemenea primei decizii, s-a menținut dispoziția de înscriere a solicitantului în anexa 37 cu privire la terenul forestier menționat, așa cum dispusese Comisia locală Snagov, însă doar pentru suprafața de 36,78 ha (în loc de 46,78 ha), pentru ca, ulterior, deși instituția pe care o conducea fusese notificată în legătură cu existența Deciziunii nr. 1 din 26.11.1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și deși cunoștea faptul că hotărârile de restituire fuseseră adoptate cu încălcarea normelor legale incidente în materia reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, să emită titlurile de proprietate nr. 243 din 07.08.2007 și nr. 246 din 31.08.2007 pe numele inculpatului Al României Paul Philippe, în calitate de moștenitor al fostului rege Carol al II-lea, fapte ce au avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil retrocedat), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru inculpații Al României Paul Philippe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și membrii grupului infracțional organizat;

inculpata Popa Caterina pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 309 C.pen. și art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C.pen., constând în aceea că, în calitate de secretar al Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, a aprobat în comisie, prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006, pe care a și iscălit-o, validarea anexei 37 întocmită de Comisia locală Snagov și înregistrată sub nr. 3721 din 10.03.2006, prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul Al României Paul Philippe a condițiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptățită la retrocedare, iar, ulterior, a adoptat și semnat, în aceleași condiții, hotărârea nr. 661 din 02.03.2007, prin care, asemenea primei decizii, s-a menținut dispoziția de înscriere a solicitantului în anexa 37 cu privire la terenul forestier menționat, așa cum dispusese Comisia locală Snagov, însă doar pentru suprafața de 36,78 ha (în loc de 46,78 ha), fapte ce au avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil retrocedat), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru inculpații Al României Paul Philippe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și membrii grupului infracțional organizat;

inculpatul Olteanu Gheorghe pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 309 C.pen. și art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C.pen., constând în aceea că, în calitate de membru al Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, a aprobat în comisie, prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006 (ale cărei constatări și dispoziții au fost preluate, ulterior, în cuprinsul hotărârii nr. 661 din 02.03.2007, dar numai cu privire la suprafața de 36,78 ha), validarea anexei 37 întocmită de Comisia locală Snagov și înregistrată sub nr. 3721 din 10.03.2006, prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul Al României Paul Philippe a condițiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptățită la retrocedare, faptă ce a avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil retrocedat), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru inculpații Al României Paul Philippe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și membrii grupului infracțional organizat;

inculpatul Delcea Valentin pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 309 C.pen. și art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C.pen., constând în aceea că, în calitate de membru al Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, a aprobat în comisie, prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006 (ale cărei constatări și dispoziții au fost preluate, ulterior, în cuprinsul hotărârii nr. 661 din 02.03.2007, dar numai cu privire la suprafața de 36,78 ha), pe care a și semnat-o, validarea anexei 37 întocmită de Comisia locală Snagov și înregistrată sub nr. 3721 din 10.03.2006, prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul Al României Paul Philippe a condițiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptățită la retrocedare, fapte ce au avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil retrocedat), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru inculpații Al României Paul Philippe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și membrii grupului infracțional organizat;

inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. 1 C.pen. raportat la art. 297 alin. 1 C.pen., art. 309 C.pen. și art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C.pen., constând în aceea că, în perioada septembrie 2005 – iulie 2006, în baza înțelegerii stabilite cu inculpatul Al României Paul Philippe, deși cunoștea că acesta nu este îndreptățit la retrocedare nici din perspectiva dreptului de proprietate al autorului invocat (fostul rege Carol al II-lea) asupra bunului revendicat și al preluării lui abuzive de către Statul Român și nici din perspectiva calității sale de moștenitor legal sau testamentar al celui din urmă, aspecte care, de altfel, nu erau dovedite nici de înscrisurile depuse la dosarul administrativ, a efectuat demersurile detaliate anterior în considerentele prezentei hotărâri, prin care a înlesnit adoptarea de către membrii Comisiei comunale Snagov și ai Comisiei județene Ilfov de fond funciar, inculpați în cauză, cu încălcarea dispozițiilor din legislația primară și secundară sus-menționate, a deciziilor de aprobare (în baza procesului verbal din 09.03.2006) și, respectiv, de validare (prin  hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006, înlocuită, apoi, cu hotărârea nr. 661 din 02.03.2007) a anexei 37, prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul Al României Paul Philippe a condițiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele atașate cererii de restituire nu atestau calitatea acestuia de persoană îndrituită la retrocedare, fapte ce au avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil restituit), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru acuzată, pentru coinculpat, dar și pentru membrii grupului infracțional organizat;

inculpatul Al României Paul Philippe pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248, art. 2481 C.pen. (1969) și art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C.pen., constând în aceea că, în perioada septembrie 2005 – iulie 2006, în baza înțelegerii stabilite cu inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, deși cunoștea că nu este îndreptățit la retrocedare nici din perspectiva dreptului de proprietate al autorului invocat (fostul rege Carol al II-lea) asupra bunului revendicat și al preluării lui abuzive de către Statul Român și nici din perspectiva calității sale de moștenitor legal sau testamentar al celui din urmă, aspecte care, de altfel, nu erau dovedite nici de înscrisurile depuse la dosarul administrativ, a efectuat demersurile detaliate anterior în considerentele prezentei hotărâri, prin care a înlesnit adoptarea de către membrii Comisiei comunale Snagov și ai Comisiei județene Ilfov de fond funciar, inculpați în cauză, cu încălcarea dispozițiilor din legislația primară și secundară sus-menționate, a deciziilor de aprobare (în baza procesului verbal din 09.03.2006) și, respectiv, de validare (prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006, înlocuită, apoi, cu hotărârea nr. 661 din 02.03.2007) a anexei 37, prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către acesta a condițiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele atașate cererii de restituire nu atestau calitatea lui de persoană îndrituită la retrocedare, fapte ce au avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil restituit), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru acuzat, pentru coinculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, dar și pentru membrii grupului infracțional organizat.

Fiind o infracţiune de rezultat, abuzul în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, în forma specială prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000 se consumă în momentul producerii rezultatului descris în norma de incriminare, constând în cauzarea unei pagube persoanei fizice sau persoanei juridice şi, corelativ, în obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit.

În cauză, astfel cum s-a arătat, urmarea socialmente periculoasă s-a realizat la momentul trecerii frauduloase a terenului forestier în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov din proprietatea Statului Român în patrimoniul inculpatului Al României Paul, operaţiune finalizată în 31.08.2007, odată cu emiterea titlului de proprietate nr.246, dată de la care începe să curgă termenul general de prescripţie a răspunderii penale de 10 ani, prevăzut de art.154 alin.1 lit.b C.pen. şi art.122 alin.1 lit.b C.pen. (1969). Ca atare, acesta nu era împlinit la data la care procurorul a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpaţi (1.03.2016).

În ce priveşte termenul special de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art.124 C.pen. (1969) şi art.155 alin.4 C.pen., acesta s-ar fi împlinit în 31.08.2022, iar, conform legii penale în vigoare, în 31.08.2027, aşadar ulterior soluţionării definitive a prezentei cauze.

1.2.e) În ceea ce privește soluția de achitare a inculpatului Chiriac Theodor, dispusă de curtea de apel, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. 1 lit. b) teza I C.pr.pen., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C.pen., Înalta Curte constată, contrar susținerilor Ministerului Public și ale apelantei părți civile Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, că aceasta este întemeiată, însă pentru alte considerente decât cele avute în vedere de judecătorul fondului.

Astfel, se observă că, prin actul de sesizare, s-a dispus trimiterea în judecată a acestui inculpat pentru faptul că, în calitate de director tehnic al Direcției Silvice București, la cererea lui Truică Remus și având drept justificare notificările depuse de Roșu Robert Mihăiță pentru punerea în posesie a inculpatului Al României Paul Philippe asupra terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, a semnat, în numele directorului instituției în cadrul căreia își desfășura activitatea, adresele nr. 2850 din 26.06.2007 și nr. 3096 din 14.08.2007 (menționată eronat ca fiind din 15.08.2007), prin care a solicitat Ocolului Silvic Snagov punerea în posesie a celui din urmă cu terenul menționat, deși avea cunoștință despre existența Deciziunii nr. 1 din 26.11.1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, implicit, despre împrejurarea că acesta nu era îndreptățit la restituire și că, anterior, Direcția Silvică București se opusese constant unui asemenea demers.

Prin adresa nr. 784/III-13/2016 din 22.07.2016 a Direcției Naționale Anticorupție au fost indicate dispozițiile legale ce se pretinde că ar fi fost încălcate de inculpatul Chiriac Theodor în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, respectiv cele ale art. 10, art. 11, art. 16 și art. 54 din Legea nr. 26/1996, art. 11 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 213/1998, art. 6 lit. A, prima liniuță și art. 9 alin. 1 și 2 din H.G. nr. 1105/2003.

Analizând, însă, conținutul textelor legale invocate, prin raportare la exigențele stabilite prin Deciziile nr. 405/15.06.2016 și nr. 392/06.06.2017 ale Curții Constituționale, se constată că acestea reglementează doar principii și aspecte de ordin general cu privire la regimul juridic al bunurilor din domeniul public (art. 11 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 213/1998), la administrarea (art. 10 Legea nr. 26/1996), gospodărirea (art. 16 din aceeași lege) și asigurarea integrității și dezvoltării fondului forestier proprietatea publică a statului (art. 54 din aceeași lege), la modul de funcționare și organizare a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva (art. 11 din aceeași lege), la atribuțiile principale ce revin respectivei autorități (art. 6 lit. A, prima liniuță din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, ce constituie anexă la H.G. nr. 1105/2003), precum și la structura organizatorică a unităților fără personalitate juridică din subordinea acesteia (art. 9 alin. 1 și 2 din același regulament), fără a institui, însă, obligații concrete ce ar fi revenit directorului tehnic sau, după caz, directorului Direcției Silvice București în exercitarea funcției deținute, astfel încât, având o aplicabilitate extrem de generală, nu pot fi avute în vedere la aprecierea defectuozității în îndeplinirea actelor imputate inculpatului, ca element de tipicitate al infracțiunii de abuz în serviciu.

De altfel, așa cum stipulează art. 9 alin. 2 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Romsilva, ce constituie anexă la H.G. nr. 1105/2003, atribuțiile  directorului și directorului tehnic ai direcțiilor silvice sunt stabilite prin regulament aprobat de Consiliul de administrație al Regiei Naționale a Pădurilor, astfel încât, fiind prevăzute doar în acte de reglementare secundară, eventuala nesocotire a acestora nu ar putea caracteriza, sub aspectul laturii obiective, infracțiunea de abuz în serviciu reținută în sarcina inculpatului, în condițiile în care comportamentul interzis care conduce la îndeplinirea în mod defectuos a unui act de serviciu trebuie impus prin legislația primară.

Mai mult, parchetul nu a făcut referire, în adresa nr. 784/III-13/2016 din 22.07.2016, la asemenea dispoziții din cuprinsul unor acte infralegale, dar nici la alte prevederi din legislația primară ce reglementează îndatoririle ce revin reprezentanților autorităților publice cu competențe în domeniul punerii în posesie a terenurilor în privința cărora s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate privată, complinirea unei atare omisiuni neputând fi realizată de instanță întrucât ar contraveni principiului separării funcțiilor judiciare și ar aduce atingere, în egală măsură, dreptului la apărare al inculpatului, în condițiile în care limitele și obiectul judecății stabilite prin rechizitoriu sunt supuse controlului de legalitate în faza camerei preliminare, fiind exclusă extinderea ulterioară a acestora în etapa judecății și, cu atât mai puțin, cu ocazia pronunțării deciziei date în apel.

Ca atare, se observă că, deși materialul probator administrat în cauză, ce a fost analizat, pe larg, cu ocazia prezentării situației factuale, confirmă comiterea de către inculpatul Chiriac Theodor a faptelor ce i-au fost reținute în sarcină, acestea nu îndeplinesc condițiile de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu sub aspectul cerinței esențiale atașată elementului material al laturii obiective, neputându-se stabili, în condițiile date, astfel cum au fost expuse anterior, că emiterea adreselor nr. 2850 din 26.06.2007 și nr. 3096 din 14.08.2007 (menționată eronat ca fiind din 15.08.2007) s-a realizat de către acuzat în mod defectuos, în accepțiunea dată acestei sintagme prin Deciziile Curții Constituționale nr. 405/15.06.2016 și nr. 392/06.06.2017.

Așadar, constatând că este incidentă cauza de stingere a acțiunii penale prevăzută de art. 16 alin. 1 lit. b) teza I C.pr.pen., însă doar pentru motivele arătate anterior, profund diferite de cele reținute în cuprinsul sentinței penale atacate, Înalta Curte va menține soluția dată sub aspectul acestei infracțiuni de prima instanță, considerând că solicitarea de condamnare a inculpatului Chiriac Theodor formulată, în căile de atac, de către Ministerul Public și de apelanta parte civilă Regia Națională a Pădurilor – Romsilva este nefondată.

În mod similar, se constată că, în sarcina inculpatului Mușat Apostol, s-a reținut, prin rechizitoriu, circumscris infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 309 C.pen. și art. 132 din Legea nr. 78/2000, și împrejurarea că, pe parcursul anului 2007, acesta, la cererea lui Truică Remus, deși cunoștea că inculpatul Al României Paul Philippe nu este persoană îndreptățită la restituire, a susținut punerea lui în posesie asupra terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, sens în care a păstrat legătura cu reprezentanții celui din urmă și a mediat întâlniri între funcționarii publici și Truică Remus.

Deși faptele imputate sunt dovedite de ansamblul probator al cauzei, ce a fost prezentat, în detaliu, în secțiunea dedicată expunerii situației de fapt, acestea nu pot fi reținute în conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu pentru care se va dispune condamnarea inculpatului, din moment ce nu s-a stabilit că au fost îndeplinite în mod defectuos, respectiv cu încălcarea legii, așa cum s-a statuat prin Deciziile nr. 405/15.06.2016 și nr. 392/06.06.2017 ale Curții Constituționale, prevederile legale indicate de Direcția Națională Anticorupție, în cuprinsul adresei nr. 784/III-13/2016 din 22.07.2016, nereglementând obligații ce revin funcționarilor publici cu ocazia activității de punere în posesie asupra terenurilor în privința cărora s-a stabilit dreptul de proprietate privată în una din ipotezele prevăzute de legile speciale în materie, ci fie îndatoriri instituite pentru membrii comisiei locale de fond funciar pe parcursul derulării procedurii de reconstituire (art. 6 alin. 1 din Legea 1/2000, art. 5 lit. a, b, c, d și h și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005), fie reguli de ordin general privind organizarea și funcționarea respectivei autorități publice, cum ar fi componența acesteia (art. 2 alin. 1 lit. a din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005), modalitatea în care se adoptau hotărârile (art. 7 alin. 1 și art. 8 alin. 2 din același regulament) și procedura de stabilire a dreptului de proprietate, cu referire exclusivă la titularul și conținutul cererii de retrocedare, precum și la felul înscrisurilor doveditoare anexate acesteia (art. 11 alin. 1, 2 și 3 din regulament), fie aspecte care nu au vreo legătură cu stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere (art. 3 alin. 2 din Legea nr. 1/2000, care se referă exclusiv la reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole; art. 4 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005, care instituie obligația Guvernului de a modifica, într-un anumit termen, Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1172/2001). Mai mult, așa cum deja s-a arătat, textul art. 25 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 cuprinde norme juridice incomplete, de trimitere, care pentru elementele de structură care le lipsesc (dispoziția și sancțiunea) fac trimitere la alte acte normative aflate în vigoare (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor), or, nefiind indicate de parchet dispoziții ale acestor din urmă acte normative care să instituie în sarcina funcționarilor publici obligații pe parcursul procedurii de punere în posesie asupra terenurilor forestiere retrocedate, lipsește însuși suportul juridic al normelor incomplete, nefiind, astfel, posibilă raportarea acțiunilor inculpatului la un anume comportament interzis de lege.

Prin urmare, dispozițiile legale invocate de Ministerul Public în cuprinsul adresei nr. 784/III-13/2016 din 22.07.2016 nu pot fi reținute în aprecierea defectuozității îndeplinirii de către inculpatul Mușat Apostol a actelor comise pe parcursul punerii în posesie a solicitantului Al României Paul Philippe cu privire la suprafața de 46,78 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, motiv pentru care, nefiind întrunit în privința lor unul din elementele de tipicitate obiectivă instituit de norma de incriminare, acestea nu vor fi reținute, contrar susținerilor Ministerului Public și ale apelantei părţi civile Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, în conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu, faptele circumscrise acesteia limitându-se, exclusiv, la cele realizate de acuzat în procedura de stabilire, prin reconstituire, a dreptului de proprietate privată asupra terenului forestier menționat, în calitate de președinte al Comisiei locale Snagov de fond funciar, astfel cum acestea au fost descrise, pe larg, în considerentele prezentei decizii și prezentate sintetic cu ocazia realizării încadrării juridice.

Așa cum s-a menționat și anterior, în actuala configurație a infracțiunii de abuz în serviciu, indicarea textelor legale presupus încălcate de persoana trimisă în judecată face parte din însăși învinuirea formulată împotriva sa, reprezentând cauza acesteia, astfel încât nu este permis instanței de judecată să se subroge procurorului în activitatea de stabilire a acuzației penale sub toate aspectele de fapt și de drept, în sensul identificării acelor prevederi din actele normative cu putere de lege a căror nesocotire ar putea să contureze elementele de tipicitate ale respectivei infracțiuni, căci, în caz contrar, s-ar aduce atingere nu doar principiului separării funcțiilor judiciare, consacrat în art. 3 C.pr.pen., ci și dreptului la apărare al inculpatului care, încă de la momentul începerii judecății, trebuie să cunoască într-o manieră precisă și detaliată faptele ce îi sunt imputate prin actul de sesizare, pentru a avea posibilitatea de a aduce toate argumentele în dovedirea nevinovăției sale.

În ceea ce privește soluțiile de achitare a inculpaților Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță, dispuse de prima instanță, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. 1 lit. b) teza I C.pr.pen., pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C.pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C.pen., și, respectiv, pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. 1 C.pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 297 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen., Înalta Curte constată, contrar susținerilor Ministerului Public și ale apelantei părți civile Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, că acestea sunt întemeiate, însă pentru alte considerente decât cele avute în vedere de judecătorul fondului.

Astfel, se observă că, prin actul de sesizare, inculpatul Truică Remus a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, reținându-se, în esență, că, în cursul anului 2007, urmărind realizarea scopului grupului infracțional organizat, a acționat pentru a-i ajuta pe funcționarii publici cu atribuții în privința punerii în posesie a solicitantului Al României Paul Philippe asupra imobilului retrocedat, respectiv pe inculpații Mușat Apostol și Chiriac Theodor, prin prezentarea sa la sediul Primăriei Snagov, prin convingerea lor că demersul realizat nu va avea consecințe negative dată fiind influența sa politică și prin oferirea de foloase necuvenite, determinându-i, astfel, pe aceștia să realizeze punerea în posesie la data de 26.06.2007 cu suprafața de 10 ha teren în zona „Fundul Sacului” și în 15.08.2007 cu restul de 36,78 ha în Pădurea Snagov, deși cunoștea faptul că Al României Paul Philippe nu avea vreun drept asupra bunului imobil efectiv restituit, fapte prin care a urmărit și a obținut pentru sine și pentru alții foloase necuvenite, cu consecința prejudicierii Statului Român.

Deopotrivă, pentru aceeași infracțiune de abuz în serviciu, în forma complicității, a fost deferit instanței și inculpatul Roșu Robert Mihăiță, în sarcina căruia s-a reținut, în esență, că, în calitate de avocat al S.C. Reciplia S.R.L., urmare a înțelegerii lui Truică Remus cu Chiriac Theodor și pentru a-l ajuta pe acesta să aibă justificarea pentru a ordona punerea în posesie în locul directorului Direcției Silvice București, cunoscând opoziția constantă a celui de urmă la retrocedarea pădurii, a făcut demersuri pentru punerea în posesie a inculpatului Al României Paul Philippe cu suprafața de 46,78 ha teren forestier situat în Snagov, semnând și depunând, în cursul anului 2007, cereri și notificări la Direcția Silvică București, amenințând cu acțiuni pentru angajarea răspunderii persoanelor vinovate și plata de către acestea de despăgubiri bănești ca urmare a comportamentului „abuziv” al R.N.P. – Romsilva și solicitând directorului „să intervină și să remedieze” situația, cu toate că știa că solicitantul nu avea calitatea de persoană îndreptățită, acțiuni urmate de emiterea de către Chiriac Theodor a celor două adrese pentru punerea în posesie și de predarea efectivă a terenului în discuție în prezența avocatului Ene Mihail, din cadrul S.C.A. Țuca, Zbârcea și Asociații, care l-a reprezentat pe Al României Paul Philippe, cu consecința prejudicierii Statului Român și a obținerii unui folos necuvenit pentru sine și pentru alții.

Potrivit definiției legale dată complicelui, identică în cele două codificări penale generale succesive (art. 26 C.pen. din 1969 și art. 48 C.pen.), acesta este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, precum și persoana care promite, înainte sau în timpul comiterii ei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

Astfel, așa cum prevăd dispozițiile art. 26 C.pen. (1969), dar și cele ale art. 48 C.pen., determinantă pentru existența acestei forme secundare de participație este săvârșirea nemijlocită de către autor a faptei incriminate (în forma consumată sau a tentativei pedepsibile), aspect care atribuie și complicității sens juridico-penal, în lipsa unui asemenea act de executare activitatea complicelui rămânând fără semnificație penală. Sub acest aspect, este de menționat că activitatea complicelui, alăturându-se celei prin care autorul realizează acțiunea ce formează elementul material al infracțiunii, se angrenează, în mod firesc, în antecedența cauzală a faptei prevăzute de legea penală, ceea ce imprimă caracterul de realitate unică a acestei fapte, realizată prin contribuția participantului. Ca atare, fără activitatea autorului de comitere a faptei incriminate, nici acțiunile complicelui nu dobândesc specificul unor acte de participație, rămânând fără relevanță din punct de vedere penal.

Or, în cauză, așa cum s-a arătat anterior, inculpații Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță au fost trimiși în judecată pentru acte de complicitate la acțiunile ce au fost săvârșite, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de inculpatul Chiriac Theodor în legătură cu emiterea adreselor nr. 2850 din 26.06.2007 și nr. 3096 din 14.08.2007 ale Direcției Silvice București, iar primul dintre aceștia și pentru sprijinirea inculpatului Mușat Apostol pe parcursul procedurii de punere în posesie a solicitantului Al României Paul Philippe asupra terenului forestier în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, însă, pentru motivele expuse mai sus, faptele pentru care au fost trimiși în judecată cei doi autori (inculpații Chiriac Theodor și Mușat Apostol) nu îndeplinesc cerințele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de abuz în serviciu, situație în care nici activitatea de sprijinire imputată inculpaților Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță nu poate avea caracter penal, nefiind îndeplinită condiția de bază, esențială, pentru reținerea acestei forme de participație penală.

Prin urmare, se observă că, deși materialul probator administrat în cauză, astfel cum a fost analizat, în detaliu, în debutul secţiunii V.1 a considerentelor, confirmă comiterea de către inculpații Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță a faptelor ce le-au fost reținute în sarcină, însă doar în limita arătată cu ocazia expunerii situației factuale reținute de instanța de apel, acestea nu întrunesc elementele de tipicitate ale complicității la infracțiunea de abuz în serviciu sub aspectul laturii obiective, din moment ce activitatea imputată autorilor excedează sfera ilicitului penal, context în care nici acțiunile complicilor nu pot prezenta caracteristicile unor acte de participație penală, rămânând fără nicio semnificație sub acest aspect.

Așadar, constatând că este incidentă cauza de stingere a acțiunii penale prevăzută de art. 16 alin. 1 lit. b) teza I C.pr.pen., însă numai pentru motivele arătate anterior, esențialmente diferite de cele reținute în cuprinsul sentinței penale apelate, Înalta Curte va menține soluția dată de prima instanță sub aspectul complicității la infracțiunea de abuz în serviciu pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță, considerând că solicitarea de condamnare a acestora pentru respectiva infracțiune, ce a fost formulată, în căile de atac, de către Ministerul Public și de apelanta parte civilă Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, este nefondată. 

În acest sens, trebuie menționat că instanța de control judiciar va menține soluțiile de achitare a inculpaților Chiriac Theodor, Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță pentru infracțiunea de abuz în serviciu (în forma autoratului și, respectiv, a complicității) în încadrarea juridică reținută de judecătorul fondului, înlăturarea în apel a măsurii de schimbare a calificării în drept a faptelor dispusă de acesta nefiind de natură să producă vreo consecință concretă în privința situației juridice a celor trei inculpați, astfel încât să impună desființarea și sub acest aspect a hotărârii apelate.

În mod similar, având în vedere că acțiunile inculpatului Mușat Apostol comise pe parcursul procedurii de punere în posesie cu privire la terenul în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov nu se circumscriu, pentru motivele arătate anterior, laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu pentru care se va dispune condamnarea acestuia, nici în conținutul constitutiv al complicității la aceeași infracțiune, reținută în sarcina inculpaților Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și Al României Paul Philippe, nu pot fi incluse actele de sprijinire directă a autorului ce ar fi fost realizate de cei doi cu prilejul desfășurării respectivei proceduri, după cum, în privința celui din urmă nu pot fi subsumate complicității mediate demersurile realizate, tot în etapa punerii în posesie, prin intermediul inculpaților Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță, de vreme ce faptele imputate acestora nu prezintă specificul unor acte de participație penală și nu au nicio relevanță sub acest aspect, așa cum deja s-a menționat.

V.2. Cu privire la criticile formulate de inculpaţii Chiriac Theodor, Truică Remus şi Igantenko (fostă Păvăloiu) Nela referitoare la infracțiunile de spălare a banilor

2.1. Analizând criticile formulate de apelantul inculpat Chiriac Theodor în legătură cu soluția de condamnare dispusă în privința sa sub aspectul participației improprii la infracțiunea de spălare a banilor, Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate, prima instanță realizând o analiză corespunzătoare a mijloacelor de probă administrate în cauză, pe baza căreia a apreciat, în mod justificat, că acțiunile reținute în sarcina acestuia există și au fost comise de acuzat, iar cele circumscrise încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 1484 din 01.04.2008 întrunesc toate elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 31 alin. 2 C.pen. (1969) raportat la art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C.pen..

Astfel, pentru a solicita, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. a) C.pr.pen., achitarea sa sub aspectul respectivei infracțiuni, apelantul a susținut, în esență, că, în cauză, nu s-a dovedit că terenul în suprafață de 1000 m.p., ce a făcut obiectul contractelor nr. 517 din 20.02.2008 și nr. 1484 din 01.04.2008, provine din comiterea infracțiunii de luare de mită, neexistând la dosar probe care să ateste un asemenea lucru, cu atât mai mult cu cât organul de urmărire penală nu a procedat la începerea urmăririi penale în această privința, lipsa infracțiunii predicat atrăgând, implicit, și inexistența infracțiunii de spălare a banilor, inclusiv în forma participației improprii.

Prealabil analizării temeiniciei susținerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, potrivit art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (în vigoare la data comiterii activităților imputate), infracțiunea de spălare a banilor constă în schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestora ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei. Doctrina şi practica judiciară au definit acţiunea de schimbare ca fiind orice activitate prin intermediul căreia se substituie bunul provenit din săvârşirea unei infracţiuni cu altul de origine licită, iar cea de transfer ca reprezentând orice operaţiune prin care drepturile asupra unor fructe ilicite sunt transmise către o altă persoană, în timp ce ascunderea sau disimularea, în scopul realizării cărora infracțiunea se comite, constau în mascarea originii nelegale a bunurilor, prin operaţiuni de natură juridică, economică sau financiară.

Pentru a exista infracțiunea prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002, este obligatoriu ca activitățile de schimbare sau transfer să fie precedate de săvârșirea unei alte infracțiuni din care să provină bunurile supuse spălării, aceste acțiuni fiind întotdeauna distincte de cele care formează latura obiectivă a infracțiunii predicat și situate în timp la un moment ulterior comiterii celei din urmă. Ca atare, infracțiunea de spălare a banilor are un caracter corelativ, derivat, întrucât depinde de preexistența alteia (considerată infracțiune principală, primară, predicat), din care rezultă bunul ce urmează a fi introdus în procesul de albire, săvârșirea acesteia constituind, astfel, situația premisă a infracțiunii reglementate de art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002, respectiv cerința prealabilă necesară, în lipsa căreia acțiunile circumscrise elementului material nu pot constitui infracțiunea de spălare a banilor.

Pe de altă parte, tragerea la răspundere penală a participanților la comiterea actelor de reciclare a bunurilor nu este condiționată de pronunțarea anterioară sau concomitentă a unei hotărâri de condamnare pentru infracțiunea generatoare de fonduri ilicite, având în vedere caracterul autonom al infracțiunii de spălare a banilor, aspect ce rezultă atât din modalitatea de reglementare a incriminării pentru această faptă, cât și din standardele și recomandările internaționale, legislația europeană ratificată de România, jurisprudența Curții de la Strasbourg, precum și cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conturată atât în cadrul mecanismelor ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii (decizia nr. 16 din 08 iunie 2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654/25.08.2016), cât și prin deciziile de speță (spre exemplu, decizia nr. 609/19.02.2014 a Secției penale a instanței supreme, pronunțată în dosarul nr. 3807/1/2013).

În această situație, organele judiciare sunt obligate să dovedească dincolo de orice dubiu că bunurile sau banii provin dintr-o faptă prevăzută de legea penală, deci care îndeplinește condițiile de tipicitate instituite de o anumită normă de incriminare, neavând relevanță dacă autorul infracțiunii primare a fost sau nu identificat sau condamnat ori dacă există în privința lui o cauză de neimputabilitate (constrângerea fizică/morală, minoritatea, iresponsabilitate), de nepedepsire sau care înlătură răspunderea sa penală (aministia, prescripția, lipsa/retragerea plângerii prealabile, împăcarea). Altfel spus, infracțiunea de spălare a banilor poate subzista în lipsa sancționării penale a autorului infracțiunii primare (cu excepția situației în care se stabilește că fapta imputată acestuia nu există sau nu are caracter penal), deci inclusiv în ipoteza unei soluții de clasare determinată de împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea principală, însă numai dacă se constată că fapta premisă realizează elementele unei infracțiuni, fiind, astfel, exclusă cu certitudine proveniența legală a bunurilor.

În cauză, așa cum rezultă din materialul probator administrat și cum s-a arătat cu ocazia expunerii situației factuale, pentru a disimula originea ilicită a folosului material dat și, respectiv, obținut, cu titlu de mită, pentru îndeplinirea unor acte contrare atribuțiilor sale de serviciu, inculpatului Chiriac Theodor i-a fost transferat, prin intermediul unor persoane interpuse, dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 1000 m.p. teren forestier situat în zona „Fundul Sacului”, ce a făcut obiectul restituirii, sens în care a fost încheiat, în mod fictiv, contractul de vânzare-cumpărare nr. 517 din 20.02.2008 între S.C. Rec