Motivare – Ce a reținut Înalta Curte în dosarul ”Ferma Băneasa”. Extras din Decizie – 370 de pagini

Motivarea Deciziei definitive în dosarul ”Ferma Băneasa” a durat 111 zile. Decizia ICCJ, cu toate părtile ei, are 705 pagini. Mai jos este extrasul de 370 pagini cu motivarea efectivă a celor trei judecători, care vor rămâne in analele justiției din România.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de Ministerul Public, părţile civile şi inculpaţi, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 417 alin. 2 C.pr.pen., Înalta Curte reţine următoarele: 

I. Cu privire la criticile formulate de Ministerul Public, apelanta parte civilă R.N.P. – Romsilva şi apelanţii inculpaţi Marcovici Marius Andrei şi S.C.Reciplia S.R.L., în legătură cu incidenţa art.52 alin.3 C.pr.pen.

Instanța de fond a apreciat că sunt întemeiate, în parte, cererile formulate în temeiul art. 52 alin.3 C.pr.pen. de inculpaţii Roşu Robert şi S.C.Reciplia S.RL., în sensul că au relevanță din perspectiva autorității de lucru judecat doar acele hotărâri prin care s-a statuat definitiv asupra calității de moștenitor a inculpatului Al României Paul Philippe de pe urma fostului rege Carol al II-lea și cele prin care se recunoaște dreptul acestuia de a solicita retrocedarea celor două imobile (Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa), în baza legilor speciale de retrocedare a imobilelor preluate abuziv în proprietatea statului, respectiv hotărârea nr. 132/06.02.1955 pronunțată în dosarul nr. 234/1954 a Secției I a Tribunalelor Judiciare de la Lisabona, Portugalia, recunoscută prin decizia nr. 954/14.02.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 5696/20009 în procedura de exequatur; sentința civilă nr.1872/26.06.200 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 3387/2003 și sentința civilă nr. 1496/16.05.2005, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 378/2005 (pentru Pădurea Snagov), precum și sentința civilă nr. 2146/06.01.2013 a Tribunalului București, Secția a III-a pronunțată în dosarul nr. 22069/3/2013 (pentru terenul Ferma Regală Băneasa).

În esență, judecătorul instanței de fond a apreciat, în considerarea principiului securității raporturilor juridice și al respectării dreptului la un proces echitabil, că existența unor hotărâri judecătorești în materie civilă, prin care s-a stabilit calitatea de moștenitor și dreptul inculpatului Al României Paul Philippe de a solicita retrocedarea celor două imobile (Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa), nu permite o interpretare contrară a acestor elemente de fapt decât dacă s-ar fi constatat săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu pronunțarea lor, ipoteză în care, pe calea revizuirii, acestea ar fi fost desființate și nu mai puteau produce efecte juridice în legătură cu aspectele asupra cărora au statuat, situație care nu se regăsește în cauză.

În privinţa hotărârilor judecătoreşti în legătură cu care prima instanţă a apreciat că au autoritate de lucru judecat în prezenta cauză penală, Înalta Curte arată că relevanţa acestora în analiza acuzaţiilor aduse inculpaţilor va fi examinată ulterior, în considerentele deciziei, cu referire la infracţiunile de abuz în serviciu săvârşite în legătură cu restituirea Pădurii Snagov şi a fostei Ferme Regale Băneasa.

În acest punct al analizei, contrar concluziei la care a ajuns instanţa de fond, Înalta Curte constată că aspectele soluţionate de instanţele civile prin respectivele hotărâri judecătoreşti nu constituie chestiuni prealabile, în condiţiile art.52 alin.3 C.pr.pen.

Astfel, în ceea ce priveşte hotărârea nr.132/1955 a Tribunalului de la Lisabona, Înalta Curte reţine că aceasta a fost recunoscută abia prin sentinţa civilă nr.182 din 29.12.2008 a Tribunalului Teleorman, rămasă irevocabilă prin decizia nr.954 din 14.02.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, această hotărâre nu a existat la data comiterii faptelor imputate inculpaţilor în prezenta cauză (la data de 1.11.2006, când a fost constituit grupul infracţional organizat, la data de 9.03.2006, când Comisia locală Snagov a aprobat şi semnat anexa 37, la datele de 7.07.2006 şi 2.03.2007, când Comisia judeţeană Ilfov de fond funciar a emis hotărârile nr.1156 şi nr. 661, prin care s-a validat anexa nr.37, retrocedându-se inculpatului Al României Paul suprafaţa totală de 46,78 ha fond forestier în Pădurea Snagov, precum şi la datele de 2.09.2008 şi 26.09.2008, când Consiliul de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor a analizat şi dispus retrocedarea către acelaşi inculpat a suprafeţei de 170.924,975 mp, aferentă fostei Ferme Regale Băneasa).

Or, ceea ce se impută inculpaţilor în prezenta cauză, între altele, este tocmai faptul că au acţionat pentru obţinerea unor terenuri revendicate de inculpatul Al României Paul, în condiţiile în care, la datele şi în perioadele sus-menţionate, calitatea acestuia, de nepot al fostului rege Carol al II-lea, nu era dovedită printr-o hotărâre irevocabilă de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti pronunţată de Tribunalul de la Lisabona în anul 1955.

Împrejurarea că, ulterior comiterii faptelor, o asemenea hotărâre a fost pronunţată, este lipsită de relevanţă şi nu înlătură retroactiv eventualul caracter ilicit al acţiunilor inculpaţilor, căci acesta nu poate fi apreciat decât la data săvârşirii faptelor, în raport cu actele existente la acel moment şi despre care aceştia aveau cunoştinţă.

În privinţa sentinţelor civile nr.1872/2003 şi nr.1496/2005 pronunţate de Judecătoria Buftea, a căror autoritate de lucru judecat a fost invocată de prima instanţă în analiza acuzaţiilor aduse inculpaţilor în legătură cu restituirea Pădurii Snagov, Înalta Curte reţine că, ceea ce li se impută acestora, este, în esenţă, încălcarea, în calitate de către membria ai Comisiei locale şi a celei judeţene de fond funciar, a obligaţiei prevăzută explicit în art.6 alin.1 din Legea nr.1/2000, de a verifica în mod riguros existenţa actelor doveditoare, precum şi pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestora, cu ocazia soluţionării cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere.

În concret, inculpaţilor li se impută că nu au analizat conform dispoziţiilor legale actele sus-menţionate, căci dacă ar fi făcut-o, ar fi constatat, între altele, că inculpatul Al României Paul Philippe nu a făcut dovada dreptului de proprietate a presupusului său autor, fostul rege Carol al-II-lea, asupra Pădurii Snagov.

Or, niciuna dintre cele două comisii nu a fost parte în procesul civil soluţionat prin sentinţa civilă nr.1872/2003 a Judecătoriei Buftea, iar Comisia locală Snagov – nici în cea de-a doua cauză civilă, soluţionată prin sentinţa civilă nr.1496/2005 a aceleiaşi instanţe şi, prin urmare, nu erau dispensate de îndeplinirea obligaţiei care le revenea, conform art.6 alin.1 din Legea nr.1/2000, de a verifica temeinic toate înscrisurile existente în dosarul administrativ, cu specială referire la existenţa titlului de proprietate al fostului rege Carol al-II-lea, ca autor invocat de inculpatul Al României Paul în cererea de restituire a 46,78 ha din Pădurea Snagov, cu atât mai mult cu cât aceasta forma obiectul unei proceduri distincte de cele desfăşurate până la acel moment.

De altfel, cele două sentinţe ale Judecătoriei Buftea nu au format obiectul analizei Comisiilor locale şi judeţene de fond funciar, neregăsindu-se vreo menţiune cu privire la ele în actele întocmite de acestea.

În fine, în privinţa sentinţei civile nr.2146/2013 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a-III-a civilă, aceasta a fost valorificată de prima instanţă pentru a justifica legalitatea deciziei nr.30 din 26.09.2008 a Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, prin care s-a restituit inculpatului Al României Paul o suprafaţă de 170.924,975 mp aferentă fostei Ferme Regale Băneasa.

În realitate, dincolo de împrejurarea că a fost pronunţată după circa 5 ani de la decizia sus-menţionată, aşa cum se poate observa din conţinutul său, sentinţa civilă invocată nu a cenzurat legalitatea deciziei nr.30 din 26.09.2008, în condiţiile în care instanţa civilă a fost învestită cu cererea inculpatului Al României Paul de acordare a unor măsuri reparatorii pentru suprafaţa de teren rămasă nerestituită.

Admiţând cererea inculpatului, instanţa civilă a constatat că, de vreme ce Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor a soluţionat notificarea în baza Legii nr.10/2001, recunoscând anterior “preluarea abuzivă a imobilului din patrimoniul autorului reclamantului, cât şi calitatea acestuia de persoană îndreptăţită la despăgubiri”, acesta avea obligaţia de a soluţiona notificarea şi pentru diferenţa rămasă nerestituită, prin acordarea de măsuri reparatorii.

Cu alte cuvinte, instanţa civilă şi-a întemeiat hotărârea pe conduita adoptată anterior de institut, cu ocazia emiterii deciziei nr.30/2008, fără a mai analiza astfel dacă dispozițiile Legii nr.10/2001 erau sau nu incidente la data soluţionării cererii iniţiale.

Astfel, printre acuzaţiile aduse inculpaţilor, se regăseşte şi aceea potrivit căreia notificarea formulată de inculpatul Al României Paul Philippe vizând fosta Fermă Regală Băneasa nu putea fi analizată prin prisma Legii nr.10/2001, prin raportare la disp.art.8 alin.1 din această lege, care excludeau din sfera sa de aplicare terenurile care fuseseră situate în extravilan la data preluării lor de către stat.

Or, aşa cum se poate constata din cuprinsul hotărârii civile a cărei autoritate de lucru judecat se invocă, instanţa civilă nu a cercetat un asemenea aspect, şi nici nu o putea face, ţinând seama de obiectul cauzei cu care fusese învestită.

Prin urmare, această sentinţă civilă nu a analizat actele care au stat la baza emiterii deciziei nr.30 din 26.09.2008 a Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi nu a avut în vedere împrejurările faptice care fac obiectul prezentei cauze penale, astfel încât hotărârea instanţei civile menţionate anterior nu poate avea autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază criticile formulate de Ministerul Public şi apelanta parte civilă R.N.P.- Romsilva ca fiind fondate, sens în care, urmare a admiterii căilor de atac promovate de apelanţi şi rejudecării cauzei, va respinge, ca neîntemeiate, cererile formulate de inculpații Roşu Robert Mihăiţă şi SC Reciplia SRL în temeiul art.52 alin. 3 C.pr.pen..

În legătură cu celelalte sentințe pronunțate de instanțele civile, menționate de cei doi inculpaţi în cuprinsul aceloraşi cereri, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor apelanţilor inculpaţi Marcovici Marius Andrei şi S.C.Reciplia S.R.L., că instanța de fond, în mod justificat, a apreciat că aceste hotărâri nu pot avea caracterul de chestiune prealabilă în cauză, întrucât privesc alte bunuri revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe decât cele care fac obiectul judecății (terenul forestier situat în Pădurea Snagov și fosta Fermă Regală Băneasa).

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 2038/27.08.2008 pronunţată de Judecătoria Reşiţa și decizia civilă nr. 207/R/30.03.2009 pronunţată de Tribunalul Caraș-Severin, Secţia civilă, ambele în dosarul 3850/290/2007, se recunoaște dreptul lui Al României Paul Philippe de a solicita restituirea bunului imobil denumit generic „Imobilul reprezentând Moşia Regala Iersig”; prin sentinţa civilă nr. 932/2.04.2007 pronunţată de Judecătoria Bârlad și decizia civilă nr. 839/R/4.07.2007 pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secţia civilă, se recunoaște dreptul lui Al României Paul Philippe de a solicita restituirea bunului imobil denumit generic „Imobilul teren agricol aparţinând Moşiei Regale Zorleni”; prin decizia civilă nr. 182/A/23.03.2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă și pentru cauze cu minori si de familie, în dosarul nr. 35827/3/2005 (1444/2008), se recunoaște dreptul lui Al României Paul Philippe de a solicita restituirea bunului imobil denumit generic „Imobilul situat în Bucureşti, Aleea Modrogan nr. 1, Sectorul 1″; prin decizia civilă nr. 109/A/5.07.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă în dosarul nr. 3878/2/2012, se recunoaște dreptul lui Al României Paul Philippe de a solicita restituirea bunului imobil denumit generic „Imobilul situat în Bucureşti, str. Mircea Eliade nr. 12/colţ cu str. Jean Monet, Sectorul 1″; prin sentinţa civilă nr. 500/16.05.2006 pronunţată de Tribunalul Prahova, Secţia civilă, în dosarul nr. 3127/2006 şi decizia civilă nr. 435/13.12.2006 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia civilă pronunţată în dosarul nr 5425/42/2006, se recunoaște dreptul lui Al României Paul Philippe cu privire la restituirea bunului imobil denumit generic „Imobilul situat în Sinaia, str. Th. Aman nr. 2 (fosta 6 Martie)”; prin sentinţa civilă nr.679/20.06.2006 pronunţată de Tribunalul Prahova, Secţia civilă, în dosarul nr. 3128/2006 și decizia civilă nr. 4792/9.07.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, Secţia civilă și de proprietate intelectuală în dosarul nr. 6322/42/2006, se recunoaște dreptul lui Al României Paul Philippe cu privire la restituirea bunului imobil denumit generic „Imobilul situat în Sinaia, str. Pictor Luchian nr.5″; prin decizia civilă nr.3378/14.06.2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Secţia I-a civilă în dosarul nr. 3878/2/2012, se recunoaşte dreptul lui Al României Paul Philippe de a solicita restituirea bunurilor moştenite de la Regele Carol al II-lea, chiar dacă la data notificărilor era în viață tatăl sau, Carol Mircea Grigore.

Or, niciunul dintre aceste imobile nu face obiectul cercetărilor în prezenta cauză, motiv pentru care aspectele asupra cărora s-a statuat prin aceste hotărâri nu au caracter de chestiune prealabilă, în sensul art.52 alin.3 C.pr.pen.

II. 1. Cu privire la criticile formulate de Ministerul Public şi apelanţii inculpaţi Truică Remus, Al României Paul Philippe, Andronic Dan Cătălin și Mateescu Lucian Claudiu referitoare la constatarea nulității absolute a interceptărilor convorbirilor și comunicărilor telefonice efectuate în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise de judecătorul de drepturi și libertăți, precum și a interceptărilor convorbirilor și comunicărilor telefonice realizate în baza unor mandate de siguranță națională, cu consecinţa excluderii lor din ansamblul probator

Analiza cererilor de înlăturare a mijloacelor de probă rezultate din interceptarea comunicaţiilor efectuată în baza unor mandate de siguranţă naţională emise în temeiul Legii nr.51/1991 are ca punct de plecare considerentele Deciziei nr.91/2018 a Curţii Constituţionale, potrivit cărora “dispoziţiile legii privind securitatea naţională nu conferă calitatea de probă/mijloc de probă datelor şi informaţiilor rezultate din activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, autorizate potrivit Legii nr.51/1991. Doar dispoziţiile art.139 alin.3 din C.pr.pen. ar putea conferi calitatea de mijloc de probă înregistrărilor rezultate din activităţi specifice culegerii de informaţii, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991, iar nu dispoziţiile art.11 lit. d din Legea nr.51/1991”.

Făcând trimitere la aceste considerente, prima instanţă a reţinut că, întrucât dispoziţiile art.139 alin.3 din C.pr.pen. sunt în vigoare şi nu au fost declarate neconstituţionale, ele constituie baza pentru reţinerea ca mijloace de probă în procesul penal a înregistrărilor efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională.

Înalta Curte reţine că, ulterior soluţionării cauzei în primă instanţă (27.06.2019), prin Decizia Curţii Constituţionale nr.55/2020 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art.139 alin.3 teza finală din C.pr.pen. sunt constituţionale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităţilor specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului desfăşurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr.51/1991.

În consecinţă, având în vedere Deciziile Curţii Constituţionale nr.91/2018 şi nr.55/2020, în prezent nu mai există un temei legal pentru valorificarea, ca mijloace de probă în procesul penal, a înregistrărilor efectuate în baza unor mandate de siguranţă naţională, inclusiv în situaţia în care activităţile specifice culegerii de informaţii au fost “desfăşurate cu respectarea prevederilor legale” şi au fost “autorizate potrivit Legii nr.51/1991”.

Având în vedere că deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial, ele produc efecte inclusiv în cauzele pendinte, astfel încât, prin voinţa Curţii Constituţionale, înregistrările efectuate în baza unor mandate de siguranţă naţională nu mai pot fi folosite ca mijloace de probă nici în prezenta cauză.

Excluderea înregistrărilor rezultate din punerea în aplicare a unor mandate de siguranţă naţională este efectul direct al Deciziei Curţii Constituţionale nr.55/2020, care nu a lăsat la latitudinea instanţei de judecată să facă vreo apreciere asupra legalităţii emiterii acestora, ci a impus excluderea lor dintre mijloacele de probă care pot fi folosite în cadrul unui proces penal, lipsind practic de efecte, în privinţa acestor înregistrări, şi disp. art. 97 alin.2 lit. f C.pr.pen., potrivit cărora, în procesul penal, proba poate fi obţinută “prin orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege.”

Aşadar, excluderea acestor înregistrări nu este consecinţa constatării vreunei nulităţi (lucru care nici nu ar fi posibil, câtă vreme aceasta este o sancţiune care se aplică unor acte întocmite de organele judiciare în cadrul unui proces penal), ci efectul direct al deciziei Curţii Constituţionale nr.55/2020, care este echivalentul unei legi, în sensul avut în vedere de art.97 alin.2 lit. f C.pr.pen.

Prin urmare, deşi instanţa de fond, ca şi inculpaţii au avut acces, în condiţiile respectării legislaţiei privitoare la protecţia informaţiilor clasificate, inclusiv la încheierile care au stat la baza emiterii acestor mandate, iar o parte din acestea au fost emise şi în baza temeiului prevăzut în art.3 lit. l din Legea nr.51/1991 care nu a fost declarat neconstituţional, intervenirea Deciziei Curţii Constituţionale nr.55/2020 după data pronunţării hotărârii apelate, care a declarat neconstituţionale prevederile art.139 alin.3 C.pr.pen., impune excluderea înregistrărilor convorbirilor obţinute în baza mandatelor de siguranţă naţională, ca efect direct al acestei decizii, instanţa de judecată fiind pusă în imposibilitatea de a le cenzura sub aspectul legalităţii şi, prin aceasta, de a le valorifica din punct de vedere probator în cadrul prezentului proces penal.

În aceste condiţii, Înalta Curte nu va mai analiza critica Ministerului Public referitoare la reţinerea de către prima instanţă a unei valori probatorii reduse a interceptărilor efectuate în baza mandatelor de siguranţă naţională.

În privința legalității mijloacelor de probă a interceptărilor convorbirilor și comunicărilor telefonice, obținute în perioada 10.11.2015 – 09.12.2015, în baza mandatelor de supraveghere tehnică potrivit C.pr.pen., Înalta Curte constată că aspectele invocate de inculpați au făcut obiectul verificărilor în procedura de cameră preliminară și până la acest moment nu au intervenit modificări legislative ori aspecte ce țin de constituționalitatea normei procedurale aplicabile la momentul obținerii lor, care să impună o analiză de către instanța de apel. Mai mult, se observă că aceste interceptări nici nu au fundamentat soluția pronunțată în cauză de instanța de fond. 

2. Cu privire la criticile formulate de apelanţii inculpaţi Andronic Dan Cătălin și Mateescu Lucian Claudiu referitoare la nulitatea absolută a perchezițiilor informatice

Aspectele privind legalitatea administrării probei constând în percheziția informatică realizată asupra suporturilor aparținând inculpatului Andronic Dan Cătălin au făcut obiectul analizei în procedura de cameră preliminară, prin prisma sancțiunii nulității relative astfel cum era reglementată la acel moment, sens în care s-a apreciat că nu se impune înlăturarea ei din ansamblul probator, criticile inculpatului vizând aspecte de nelegalitate ce țin de încălcarea prevederilor art.168 alin.11 C.pr.pen. (referitoare la prezența inculpatului la efectuarea percheziției).   

În privinţa criticilor de nelegalitate formulate de inculpaţii Andronic Dan Cătălin și Mateescu Lucian Caludiu, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că sintagma “competența organelor de urmărire penală” la care se referă art. 281 alin. 1 lit. b C.pr.pen., vizează normele atributive de competență după materie și calitatea persoanei a organelor de urmărire penală, enumerate limitativ în conținutul art. 55 alin. 1 și 3 C.pr.pen., respectiv a procurorului și organelor de cercetare penală (ale poliției și ofițerii de poliție judiciară), și nu cele referitoare la competența specialiștilor chemați să ofere sprijin tehnic organelor de urmărire penală în realizarea anumitor activități procedurale (cum este cazul specialistului în domeniul informatic). 

Ca atare, efectuarea percheziției informatice fără a fi prezent un specialist IT sau un ofițer de poliție specializat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 168 alin. 12 C.pr.pen., nu poate fi sancționată cu nulitatea absolută, având în vedere că specialistul nu face parte din organele de urmărire penală la care se referă dispozițiile art.281 alin. 1 lit. b C.pr.pen. (cu referire la mențiunile din adresa emisă de DNA- Serviciul Teritorial Brașov din data de 21.03.2019 invocată de apărare). Cum sancțiunea ce intervine este cea a nulității relative, nulitatea mijlocului de probă a percheziției informatice efectuate în cursul urmăririi penale, încuviințată de judecătorul de drepturi și libertăți prin încheierea nr. 9/MSP/15.12.2015, ar fi putut fi invocată cel mai târziu în procedura de cameră preliminară în condițiile dovedirii vătămării care nu ar fi putut fi înlăturată în alt fel.

 Or, așa cum s-a arătat niciunul dintre cei doi inculpați nu au invocat în procedura de cameră preliminară aspecte care să atragă incidența sancțiunii nulității absolute, reglementată de art.281 alin. 1 lit. b C.pr.pen., iar o interpretare extensivă a dispozițiilor exprese și limitative din conținutul art. 55 C.pr.pen., astfel cum se susține de apărare, nu este posibilă. Ca atare, susținerile inculpaților sub acest aspect sunt neîntemeiate și nu pot conduce la înlăturarea probelor și a mijlocului de probă prin care acestea au fost obținute, respective a documentelor, a corespondenței electronice purtate de inculpați, informațiilor obținute și procesului verbal de efectuare a percheziției informatice.

În ceea ce privește probele obținute în urma acestor percheziții informatice se constată, contrar susținerilor apărării, că ele au fost ridicate și analizate de specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov, în prezența apărătorilor aleși, care au realizat activitățile de căutare și copiere a dispozitivelor electronice după cuvinte cheie indicate de procuror, astfel cum rezultă din notele depuse la instanța de fond la data de 9 mai 2019, prin care Parchetul a prezentat în detaliu cum s-au obținut aceste date informatice. 

În concluzie, raportat la toate aceste considerente, în analiza acuzaţiilor aduse inculpaților în prezenta cauză, Înalta Curte nu va avea în vedere interceptările efectuate în baza mandatelor de siguranță națională și procesele verbale de redare a acestor interceptări, soluţia urmând a fi fundamentată pe celelalte mijloace de probă administrate, respectiv declaraţiile inculpaților/suspecțiilor, declaraţiile martorilor, înscrisurile aflate la dosar, rapoartele de expertiză şi de constatare tehnico-ştiinţifică, datele și informațiile ce rezultă din perchezițiile informatice și domiciliare (inclusiv cele de la sediile cabinetelor de avocatură și birouri notariale), precum şi convorbirea în mediu ambiental realizată la domiciliul inculpatului Al României Paul Philippe.

III. Cu privire la criticile formulate de Ministerul Public şi apelanţii inculpaţi Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei și Mateescu Lucian Claudiu în legătură cu infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat 

Examinând criticile formulate de Ministerul Public și de apelanții inculpați Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei și Mateescu Lucian Claudiu, raportat la aspectele reținute de instanța de fond și ansamblul probator administrat în cauză, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate, în parte. susținerile Parchetului și, ca neîntemeiate, argumentele invocate de apărătorii inculpaților, pentru considerente ce vor fi arătate în continuare. 

În urma reexaminării actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte observă că instanța de fond în aprecierea stării de fapt reținute în actul de sesizare, a analizat trunchiat și în mod separat activitatea derulată de inculpați, prin prisma existenței infracțiunilor de corupție şi asimilate lor, și doar prin raportare la constatarea întrunirii elementelor constitutive ale acestora a făcut aprecieri asupra elementelor ce țin de grupul infracțional organizat și activitatea derulată de inculpați în cadrul acestuia, ajungând în mod eronat la concluzia că acțiunile lor nu se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, în modalitatea constituirii și aderării. 

În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptelor, se constată că în actul de sesizare se menționează că scopul constituirii grupului infracțional organizat a constat în dobândirea întregii averi revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, în temeiul legilor speciale de retrocedare a proprietăților (Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005), prin comiterea unor infracțiuni de corupție sau asimilate acestora. Având în vedere că pentru o parte dintre inculpații care au constituit grupul infracțional organizat (Truică Remus, Roșu Robert Mihăiță) s-a dispus trimiterea în judecată și pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, infracțiune care intră în scopul grupului infracțional organizat și ale cărei limite de pedeapsă sunt mai mari de 10 ani închisoare, se impune a fi reținută forma agravată a infracțiunii, reglementată în conținutul alin.2 al normei de incriminare.  

Prin urmare, apreciind ca fiind întemeiată solicitarea Parchetului, Înalta Curte, ca urmare a admiterii apelulului declarat de acesta şi a rejudecării cauzei, urmează a dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor reținute în sarcina inculpaților Truică Remus, Roșu Robert Mihăiță, Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz, Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei și Mateescu Lucian Claudiu prin rechizitoriu din infracțiunea prev. de art.367 alin.1 C.pen. în infracțiunea prevăzută de art.367 alin.1 și 2 C.pen.  

 Pornind în analiza criticilor formulate de Parchet de la interpretarea dată de instanța de fond acțiunilor desfășurate de inculpați în realizarea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, se impun a fi făcute câteva precizări de ordin teoretic în legătură cu conținutul normei de incriminare.   

În conținutul art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, era incriminată ca infracțiune iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, reglementare care se regăseşte şi în noua codificare penală, în prevederile art.367 alin.1, fără modificări esențiale sub aspectul elementelor ce conturează conținutul constitutiv al infracțiunii și latura subiectivă, fiind stabilite limitele de pedeapsă  mai reduse.

Norma de incriminare anterioară, prin art.2 lit.a din Legea nr.39/2003, a definit noţiunea de grup infracţional organizat ca fiind acel grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Prin infracţiune gravă, se înţeleg, în sensul legii, faptele expres şi limitativ enumerate în art.2 lit.b din norma specială, precum şi orice altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii, al cărei minim special este de cel puţin 5 ani.

În noua reglementare – art.367 C.pen., infracţiunea ce intră în scopul grupului infracţional are un sens mai larg, respectiv orice infracţiune poate constitui scopul pentru care grupul a fost constituit, fiind eliminată condiţia obţinerii unui beneficiu material sau financiar, fără ca prin eliminarea acestei cerinţe să se considere că noua dispoziţie legală a înlăturat vreun element de care depinde caracterul penal al faptei sau forma de vinovăţie, ci doar a lărgit sfera grupului infracţional organizat. 

Referitor la infracţiunea prevăzută de art.7 din Legea nr. 39/2000, incriminată în prezent în art.367 C.pen. se poate constata că aceasta presupune  existenţa a minim trei persoane, indiferent de modalitatea în care au contribuit la săvârşirea infracţiunii în realizarea laturii obiective, respectiv iniţiere, constituire, aderare sau sprijinire.

Ca şi cerinţe, grupul infracţional trebuie să fie structurat, să existe pentru o perioadă şi să acţioneze, în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni. Conceptul de „structură determinată” folosit de legiuitor porneşte de la o coordonare în plan vertical a grupării constituite, caracterizată printr-o ierarhie clară, în care liderul dă ordine, directive infracţionale, iar membrii le execută, acţiunile fiind convergente în îndeplinirea obiectivelor comune tuturor celor ce compun grupul.

Înalta Curte observă că o faptă concretă poate să atragă răspunderea penală dacă poate fi încadrată în tiparul stabilit de norma de incriminare. Premisa esențială pentru examenul de tipicitate o constituie identificarea elementelor prin prisma cărora se analiza concordanța dintre fapta comisă de inculpat și modelul descris de legiuitor în norma de incriminare. În consecință, tipicitatea reprezintă corespondența dintre fapta concret săvârșită de o persoană și modelul abstract construit de legiuitor în norma de incriminare.

Pluralitatea constituită a fost incriminată prin art.7 din Legea nr.39/2003 şi art.367 C.pen. ca infracțiune, în considerarea periculozității sale, decurgând din chiar scopul grupării, și anume, săvârșirea de infracțiuni. Pentru existența faptei este, așadar, suficient ca infracțiunea să fi fost planificată și nu efectiv comisă, astfel că legiuitorul incriminează și actele de pregătire care iau forma inițierii grupului infracțional organizat. Dacă infracțiunea ce intră în scopul grupării a fost însă efectiv comisă, va exista un concurs de infracțiuni între grupul infracțional organizat și respectiva infracțiune ce a intrat în scopul grupării.

Acţiunea de constituire, ca variantă alternativă a elementului material în conţinutul normei de incriminare, implică asocierea efectivă, în scopul de a fiinţa în timp şi de a pregăti, organiza şi duce la îndeplinire săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni, fiecare membru urmând să se supună unei discipline interne şi anumitor reguli privind ierarhia, rolurile şi planul de activitate.

Aderarea la grupul infracţional organizat presupune exprimarea consimţământului expres sau tacit al unei persoane de a face parte, de a deveni membru al unei astfel de structuri, prin urmare, nu este necesar ca cel care aderă să participe în mod direct la activitatea infracţională a grupului, însă, acesta trebuie să cunoască rolul pe care îl va îndeplini în cadrul asocierii şi modul în care se va subordona celorlalţi membri.

Sprijinirea presupune furnizarea de asistenţă, informaţii, sfaturi membrilor grupului infracţional organizat de către o persoană care nu face parte din acesta, putând consta în orice contribuţie de natură să înlesnească activitatea asocierii sau să ajute în orice mod la existenţa acesteia, indiferent dacă susţinerea este de natură materială sau morală. 

În ambele variante normative (art.7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 367 alin. 2 C.pen.), sub aspectul laturii subiective, infracţiunea se poate comite numai cu vinovăţie sub forma intenţiei directe.

Pornind de la aceste consideraţii de ordin teoretic, instanţa de control judiciar reţine că scopul pentru care grupul infracțional organizat s-a constituit a și fost realizat, dovadă fiind faptul că după cumpărarea drepturilor inculpatului Al României Paul Philippe, acțiunile realizate de membrii grupului prin traficarea influenței, oferirea unor sume de bani/alte avantaje materiale sau determinarea unor funcționari sau autorități de a semna ori întocmi documente, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, au condus la obținerea de către cumpărătorul de influență a bunurilor pentru care acesta a solicitat retrocedarea şi punerea în posesie (Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa), deși, în realitate, nu aparțineau antecesorului său, cât și la obținerea unor beneficii pentru membrii grupării, urmare vânzării celor două imobile către terțe persoane. 

Astfel, raportat la aspectele de fapt ce rezultă din materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, Înalta Curte apreciază, contrar opiniei instanţei de fond, că activităţile desfăşurate de inculpaţii Truică Remus, Roșu Robert Mihăiță, Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz, Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei și Mateescu Lucian Claudiu, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare, se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat (în modalitățile normative ale constituirii și a aderării), prevăzută de art. 367 alin. 1 și 2 C.pen. (prin schimbarea încadrării juridice).

Referitor la activitatea infracțională desfășurată de inculpații Truică Remus, Roșu Robert Mihăiță, Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz, Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei și Mateescu Lucian Claudiu, Înalta Curte, față de probatoriul administrat în ambele etape procesuale (urmărire penală, judecata în fond și apel), îşi însuşeşte argumentele de fapt şi de drept reţinute prin actul de sesizare și constată că instanța de fond a interpretat în mod trunchiat și prin raportare la elementele constitutive ale infracțiunilor de corupție/asimilate acestora acțiunile întreprinse de inculpați în realizarea scopului pentru care grupul a fost constituit, fapt ce a condus la aprecierea eronată a probelor și stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută prin rechizitoriu. 

Prin actul de sesizare întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcţia Naţională Anticoruptie, Serviciul Teritorial Brașov, în sarcina inculpaților s-a reținut, printre altele, și comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art.367 alin. 1 C.pen., constând în aceea că, începând cu luna noiembrie 2006, inculpații Truică Remus, Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz și Roșu Robert Mihăiță au constituit un grup infracțional organizat, care a acționat în perioada 2006-2013, la care au aderat inculpații Marcovici Marius Andrei (în anul 2007), Moshe Agavi (în anul 2007), Andronic Dan Cătălin (în anul 2007) și Mateescu Lucian Claudiu (în anul 2011), scopul grupului fiind dobândirea întregii averi revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, în temeiul legilor speciale de retrocedare a proprietăților (Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005), prin comiterea unor infracțiuni de corupție sau asimilate acestora (oferirea de bunuri/sume de bani persoanelor din cadrul autorităților/instituțiilor deținătoare ale imobilelor sau altor persoane cu influență asupra funcționarilor publici în scopul determinării acestora să acționeze în scopul grupului, complicitate la săvârșirea de către aceste persoane a infracțiunii de abuz în serviciu prin punerea la dispoziție ori semnarea unor înscrisuri) și traficarea influenței în mod real asupra funcționarilor publici ce aveau atribuții legate de retrocedarea şi punerea în posesie a unor bunuri.

Deși se reține că activitatea de constituire a grupului infracțional organizat      s-a realizat de inculpații Truică Remus, Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz și Roșu Robert Mihăiță la momentul încheierii contractului de cesiune de drepturi (1.11.2006) între Al României Paul Philippe și SC Reciplia SRL, reprezentată de inculpatul Truică Remus, din probele administrate rezultă că cei care au constituit grupul au desfășurat și activități premergătoare acțiunii de constituire.

Astfel, în perioada septembrie-octombrie 2006, chiar dacă nu s-a putut  stabili cu exactitate momentul realizării lor, între inculpații Truică Remus, Tal Silberstein, Steinmetz Benyamin și alte persoane (ce au calitatea de inculpați sau martori în prezenta cauză) au avut loc întâlniri și s-au purtat mai multe discuții, în cadrul cărora s-a stabilit că obținerea drepturilor de la cumpărătorul de influență este o afacere profitabilă și s-au luat în considerare acțiunile ce ar putea fi întreprinse în scopul dobândirii bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul, cu referire la posibila exercitare a influenței asupra unor funcționari care au putere de decizie în retrocedare lor (fără a se face însă dovada că și ceilalți coinculpați au fost prezenți la momentul efectuării promisiunilor de către inculpatul Truică Remus cumpărătorului de influență), la resursele financiare necesare unor asemenea acțiuni și la modalitatea încheierii contractului cu Al României Paul Philippe, respectiv prin intermediul societății Reciplia SRL, al cărei unic asociat era Reciplia LTD. 

 Încheierea contractului prin intermediul SC Reciplia SRL conferea inculpaților Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin anonimatul în raporturile cu Al României Paul Philippe, dar și cu terțele persoane, în legătură atât cu calitatea de asociați în societățile offshore care reprezentau acționariatul Reciplia LTD, unicul asociat al firmei Reciplia SRL, cât și cu interesul lor în cumpărarea drepturilor și, în final, în dobândirea și obținerea unor profituri uriașe din vânzarea bunurilor revendicate de cumpărătorul de influenţă.

În legătură cu demersurile realizate de inculpații Truică Remus, Tal Silberstein şi Benyamin Steinmetz în intervalul septembrie-octombrie 2006, se constată că, după încercarea, fără rezultat, în perioada 2005 – august 2006, a inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela de a obține restituirea efectivă a bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe, printre care și Pădurea Snagov, la solicitarea și presiunile exercitate de acesta din urmă, care dorea obținerea unor venituri mari și imediate, date fiind dificultățile financiare în care se afla la acel moment (pierderea unui proces la Londra unde fusese obligat la despăgubiri de ordinul milioanelor de euro), aceasta a încercat să găsească oameni puternici din punct de vedere financiar și mai bine ancorați în lumea politică care puteau să îl ajute în obținerea bunurilor revendicate și pentru care depusese mai multe cereri de retrocedare sau punere în posesie (în cazul pădurii Snagov). În acest context, l-a contactat pe martorul Dimofte Radu, cunoscut om de afaceri  interesat de proiecte imobiliare și, ulterior, pe Truică Remus, care aflase despre bunurile revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe cu ocazia negocierii unui antecontract de vânzare cumpărare pentru o suprafață de 2 ha teren din Pădurea Snagov ce se învecina cu imobilul proprietatea sa (negocierile fiind purtate de acesta cu Păvăloiu Nela, reprezentant al SC Ilko Star).  

De menționat este faptul că între inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, în calitate de reprezentant al SC Ilko Star SRL, și inculpatul Al României Paul Philippe s-a încheiat, la data de 30.10.2005, un contract de mandat prin care societatea se obliga să acorde asistență de specialitate în procedurile de restituire a bunurilor inițiate de cesionar, în schimbul unui procent din suma obținută din vânzarea imobilelor sau a unei cote părţi în natură din acestea (filele 27-28, vol.70 d.u.p.). Ulterior, un contract cu același obiect și aceleași obligații a fost autentificat la notarul public Maria Magdalena Terovan, sub nr. 5 din 13.01.2006 (filele 29-33, vol.70 d.u.p.) prin care plata mandatarului a fost stabilită la valoarea de 30% din prețul de vânzare al bunurilor recuperate, contract modificat prin două acte adiționale, autentificate la același notar (filele 56-57, vol.70 d.u.p.), în baza cărora au fost încheiate, ulterior, antecontractele de vânzare-cumpărare a unor părți din bunurile a căror retrocedare s-a solicitat, corespunzătoare procentului de 30%. 

Martora Cuniță Mihaela a arătat că a fost împreună cu Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela la o întâlnire cu Dimofte Radu, la hotelul Howard Johnson, întrucât aceasta intenționa să cedeze drepturile lui Al României Paul martorului Dimofte Radu, despre care a auzit că este interesat să cumpere astfel de drepturi, acesta din urmă venind la întâlnire împreună cu omul său de încredere, un consilier juridic al cărui nume nu și-l amintește, dar și-l reprezintă ca fiind „plinuț și cu ochelari”. Totodată, a mai precizat că a prezentat martorului Dimofte și consilierului juridic care îl însoțea dosarele întocmite până la acel moment, stadiul procedurilor și actele pe care le avea, urmând ca acestea să fie analizate de cei doi pentru a lua o decizie, însă după vreo două săptămâni a aflat de la Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela că Dimofte nu era interesat. Știe că după acest moment, în toamna anului 2006, Păvăloiu a început discuțiile cu Truică Remus, dar nu cunoaște când au fost finalizate acestea.

La rândul său, martorul Radu Dimofte a arătat că a cunoscut-o pe Păvăloiu Nela (în prezent Ignatenko) în anul 2006, când a venit la Andrei Bejenaru, consilierul său, fiind trimisă de cineva de la Snagov, un domn Mușat, cu o propunere pentru niște drepturi legate de “prințul Paul”, înainte ca Truică Remus să vină cu propunerea lui de afaceri, însă Andrei Bejenaru, după ce a studiat actele, nu a fost de acord și înţelegerea nu s-a realizat.

În declarația din data de 26.02.2016, martorul Bejenaru Andrei confirmă împrejurarea că la biroul său a venit Păvăloiu Nela cu o ofertă de cumpărare de drepturi, împreună cu o listă de bunuri pentru care Al României Paul Philippe a cerut retrocedarea și pentru care a solicitat 2 milioane de euro, întrucât era iminentă dobândirea, sumă apreciată de martor ca fiind prea mare, având în vedere că Păvăloiu nu i-a prezentat vreun act din care să rezulte că “prințul” avea dreptul la retrocedare. Martorul a arătat că a vorbit și cu Dimofte Radu căruia i-a comunicat opinia sa în sensul că “a înnebunit lumea și cer atâți de mulți bani pentru drepturi litigioase fără a se prezenta o minimă documentație în sprijinul acestei solicitări”, afirmație ce vine de la o persoană care avea experiență în domeniul cadastral, pasionată de acest domeniu, astfel cum relevă martorul Dimofte Radu și care infirmă susținerile apărătorilor inculpaților că refuzul încheierii unui acord s-ar fi datorat doar sumei prea mari solicitate, în avans, de inculpatul Al României Paul.

Întrucât nu a găsit o rezolvare pentru solicitările presante ale inculpatului Al României Paul Philippe de a obține bunurile revendicate într-un timp cât mai scurt și, implicit, anumite venituri din vânzarea lor, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela i-a comunicat acestuia că are nevoie de oameni puternici, implicați în mediul politic care să îl ajute în demersurile sale la autorități, sens în care i-a propus o întâlnire cu inculpatul Truică Remus, care s-a și realizat după două, trei zile, pe care l-a prezentat ca fost consilier al lui Adrian Năstase și, la acel moment, consilier al lui Tăriceanu, un baron al localității Snagov, unde deține o casă, şi ca un apropiat al primarului comunei și al lui Sorin Roșca Stănescu.

În fapt, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela l-a cunoscut anterior pe Truică Remus, când a negociat cu acesta, în calitate de mandatar al inculpatului Al României Paul, un antecontract de vânzare cumpărare pentru suprafața de 2 ha teren din Pădurea Snagov, împrejurare în care au discutat și despre bunurile revendicate de cel din urmă. Mai mult, inculpatul Truică cunoștea și situația juridică a terenului de la Snagov, cu referire la faptul că Al României Paul Philippe nu definitivase procedura administrativă de punere în posesie, având în vedere că abia după finalizarea respectivei proceduri și vânzarea imobilului către SC Reciplia SRL, acesta a obținut dreptul de proprietate și asupra celor 2 ha teren.  

Relevante în acest sens sunt și declaraţia inculpatului Al României Paul Philippe (din 23.04.2015, filele 234-245, vol.3 d.u.p.) în care precizează că l-a întâlnit pentru prima dată pe Truică Remus la hotelul Howard Johnson, fiindu-i prezentat de Nela Păvăloiu ca fost consilier al lui Năstase și consilier al lui Tăriceanu în domeniul afacerilor, la acel moment, precum şi depoziţia martorei A României Lia Georgia (din 8.01.2016, filele 179-195, vol.5), în care confirmă cele susținute de soţul său, cu excepţia locului în care s-au cunoscut cu Truică Remus, aspect care nu are, însă, importanţă în dovedirea împrejurărilor factuale privind întrevederea dintre inculpați la un moment anterior semnării contractului de cesiune din data de 1.11.2006 (respectiv al celui din data de 21.09.2006). 

La rândul său, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, în declarația din data de 3.03.2016, a arătat că, în anul 2006, cu câteva luni înainte de încheierea contractului cu Reciplia, s-a realizat o întâlnire între părți, la sediul firmei Ilko Star din Piața Domenii, la care au participat inculpații Remus Truică, Al României Paul Philippe și avocatul Leți Octavian. Totodată, a menţionat că după studierea actelor de către avocat, au avut loc mai multe întâlniri în care s-au negociat condițiile cesiunii, la acestea participând alături de inculpată, martorul Leți Octavian, inculpaţii Truică Remus, Roșu Robert Mihăiță şi Al României Paul, care și-a spus pretențiile, solicitând avansul și semnarea contractului. Și în declarația din fața primei instanţe (25.01.2019) inculpata face vorbire despre faptul că Truică Remus i l-a prezentat în timpul negocierilor pe avocatul Roșu Robert Mihăiță, însă pentru Al României Paul nici nu conta numele avocatului sau firma pentru care acesta lucra.   

Împrejurarea că au avut loc întâlniri între inculpații Truică Remus, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și Roșu Robert Mihăiță este confirmată și de martorul Aparaschivei Cristian Relu, care în declarațiile date (în 9.03.2016 și 16.07.2020), a precizat că între cei trei exista un adevărat “circuit”, că l-a dus pe Truică Remus la mai multe întâlniri cu Păvăloiu Nela în Piața Domenii la o sală de fitness unde, știe de la Truică, se discuta despre terenurile lui Al României Paul Philippe. Martorul a arătat atât în fața instanței de fond, cât și a instanței de apel că a fost certat cu Truică Remus la sfârșitul anului 2006 sau începutul anului 2007, însă știe că la acel moment nu se semnase contractul, prin urmare, depozițiile martorului nu pot fi înlăturate ca fiind necorespunzătoare adevărului, astfel cum se solicită apărătorii inculpatului Roșu Robert Mihăiță. 

În continuare, inculpatul Truică Remus a luat legătură cu Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin cărora le-a expus propunerea făcută de Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela de a cumpăra drepturile inculpatului Al României Paul Philippe, printre bunurile revendicate fiind și Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, propunere ce a fost agreată de cei doi inculpați. Prezentarea proiectului de către inculpatul Truică Remus este confirmată de toți inculpații, care și-au justificat acțiunile prin prisma interesului lor în dezvoltarea unor proiecte imobiliare în România, dar care nu sunt susținute de probele administrate, având în vedere că SC Reciplia SRL nu a desfășurat niciun proiect imobiliar în perioada de referință și nici ulterior acestui moment.  

În acest sens, din probele administrate în cauză rezultă că, în demersurile efectuate de inculpații Truică Remus, Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin pentru a constata dacă Al României Paul Philippe este îndreptăţit să revendice acele bunuri și care ar fi modalitatea de obținere a acestora, s-a solicitat societății de avocatură Țuca, Zbârcea și Asociații, unde își desfășura activitatea inculpatul Roșu Robert Mihăiță, întocmirea unui raport de due diligence. Acest aspect nu a fost negat de niciunul dintre inculpați, însă și-au justificat demersul ca fiind unul obișnuit în condițiile încheierii unei tranzacții pentru a cunoaște situația reală a bunurilor pentru care urmau să cumpere drepturile (declarațiile inculpaților Truică Remus, filele 94-99, vol.3 d.u.p., filele 41-47, vol.7 ds.inst.fd., filele 141-144, fil.205-207, vol.7 ds.inst.apel; Tal Silberstein, fil.113-119, vol.25 ds.inst.fd. și Steinmetz Benyamin, filele 141-152, vol.23 ds.inst.fd.).

Ceea ce trebuie subliniat în legătură cu realizarea acestui raport este faptul că a fost întocmit de către avocații din cadrul societății Ţuca, Zbârcea și Asociații (denumită în continuare TZA) la solicitarea BSG-Benny Steinmetz Group, adresată prin intermediul avocatului David Barnett, justificat de încheierea unei tranzacții privind retrocedarea unor bunuri ce au aparținut antecesorilor lui Al României Paul Philippe, astfel cum rezultă din declarațiile martorului Zbârcea Gabriel Ionel (filele 454-46, vol.7 d.u.p. și declarația din 2 martie 2018), care a primit solicitarea pe mail, transmiţând-o mai departe partenerilor săi și departamentului litigii, coordonat de Roșu Robert Mihăiță. 

Ca atare, solicitarea reprezentantului BSG – Benny Steinmetz Group, grup de firme ce aparținea lui Steinmetz Benyamin, a fost făcută în luna septembrie 2006, fapt ce dovedește că între inculpații Truică Remus și Al României Paul Philippe au avut loc întâlniri și anterior încheierii tranzacției, în cadrul cărora au fost discutate detalii privind contractul de cesiune de drepturi, aspecte comunicate de Truică și inculpaților Tal Silberstein şi Steinmetz Benyamin, care l-au împuternicit la 14.09.2006 să reprezinte SC Reciplia SRL în raporturile cu cumpărătorul de influenţă. 

Sub acest aspect se constată că, la data de 21.09.2006, a fost încheiat un contract privind transmiterea unor drepturi cu privire la bunurile imobile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietății, între ASR Al României Paul Philippe și SC Reciplia SRL, semnat din partea cesionarului de Truică Remus și care poartă semnătura inculpatului Roșu Robert Mihăiță în calitate de avocat care a întocmit actul, a verificat identitatea părților și certificat data  încheierii actului (filele 431-492, vol.30 d.u.p.). 

Astfel, potrivit depozițiilor martorului Zbârcea Gabriel Ionel din cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești (filele 454-460, vol.7 d.u.p. și filele 40-43, vol.30 ds.inst.fond), în luna septembrie 2006 acesta a fost contactat de Truică Remus pentru a organiza o întâlnire cu privire la un potențial proiect imobiliar care avea legătură cu un contract de cesiune drepturi încheiat cu Al României Paul Philippe, întâlnire la care au participat David Barnett din partea companiei BSG, Beny Steinemtz Group, Remus Truică, Roșu Robert Mihăiță și Dragoș Apostol, iar, după această întâlnire, a primit acest contract de la David Barnett pe care l-a trimis colegilor săi Roșu Robert Mihăiță și, posibil, și lui Dragoș Apostol. 

În legătură cu acest aspect, martorul Apostol Dragoș Ștefănel (25.05.2018, filele 9-12, vol.33 ds. inst. fond) a arătat că, la 20.09.2006 a primit de la coordonatorul său Borbely Dan, pe mail, o formă a contractului ce a fost semnat la data de 21.09.2006, pentru a verifica clauzele contractuale, i s-a cerut să facă unele amendamente care să îl protejeze pe clientul firmei, cu mențiunea expresă a clientului de a nu se interveni pe contract într-o manieră profundă care să repună în discuție anumite aspecte, dat fiind că negocierile s-au făcut între părți și s-a ajuns deja la un acord comercial, împrejurare în care nu se dorea tergiversarea încheierii contractului datorită unor eventuale amendamente. În acest context, analizând clauzele contractului, care era unul complex, martorul a constatat existența unor redactări deficitare în descrierea bunurilor, inexistența unor mecanisme care să reglementeze situația unor cesiuni anterioare, faptul că nu existau garanții satisfăcătoare pe care cedentul să le dea cesionarului cu privire la validitatea drepturilor ce făceau obiectul cesiunii. Astfel, a propus realizarea unui audit juridic asupra drepturilor care făceau obiectul contractului de cesiune și introducerea clauzei ca în cazul unui rezultat nesatisfăcător al raportului, cesionarul să poată denunța unilateral contractul. Semnarea contractului s-a făcut la sediul TZA, fiind prezenți martorul, avocatul Leți Octavian, Truică Remus, care avea o procură de reprezentare din data de 14.09.2006, și Al României Paul Philippe. În legătură cu realizarea raportului de due diligence, acesta a arată că pentru bunurile din cele două loturi pe care le-a analizat, titlul de proprietate era dovedit, însă au existat rezerve pe care le-a menționat în raport, cum era firesc în astfel de situații, generate de lipsa unor documente care să confirme regimul juridic al terenului  (intravilan sau extravilan), deși a presupus că este intravilan, cu referire la un lot din Ferma Băneasa, la care, față de nota informativă a unui fost administrator sechestru, exista un semn de întrebare legat de dreptul de creanță al regelui Carol al II-lea, iar dacă acest lucru s-ar fi confirmat, atunci exista incertitudine și cu privire la validitatea titlului lui Carol al II-lea.

 În același sens, martora Pereș Alexandra Iulia, avocat în cadrul TZA, în declarația dată în fața instanței de fond (filele 6,7, vol.33 ds. instanţă fond), a precizat că primul contract din 21.09.2006 nu a fost încheiat la sediul firmei de avocatură, că s-a cerut celor de la firmă să facă doar modificări absolut necesare, dar nu pe fondul contractului, fiind cerința clientului, întrucât exista deja o înțelegere agreată de părți, adică doar dacă se constată erori materiale. Martora a participat la elaborarea raportului de due diligence, însă în legătură cu Pădurea Snagov se stabilise deja prin hotărâri judecătorești că Al României Paul Philippe era persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate.  

Aspectele relatate de martori vin să confirme împrejurarea că între părți au existat negocieri, anterior datei de 21.09.2006, dovadă fiind și împuternicirea pe care Truică a primit-o încă din 14.09.2006 de la reprezentanții SC Reciplia SRL și faptul că ar fi existat un draft de contract pe care nu puteau aduce modificări profunde, întrucât se ajunsese la o înțelegere între părți. De altfel, în contractul semnat la 21.09.2006, la sediul TZA, nu au fost operate modificări, nici cele la care martorul Apostol Dragoș Ștefănel face referire, respective clauza de reziliere unilaterală de către cesionar în situația unui raport de audit nesatisfăcător, având în vedere că părțile perfectaseră deja o înțelegere asupra căreia oricum nu s-ar fi revenit, întrucât acesta era chiar voința clientului. 

Din declarațiile martorului Leți Octavian (filele 181-188, vol.7 d.u.p, 130-132 dos. inst. fond și 130-132, vol.9 dos. inst. apel), rezultă că acesta a participat la negocierile preliminare între Truică Remus și Al României Paul Philippe, însă nu a redactat contractul de cesiune de drepturi, parte de care s-a ocupat firma de avocatură TZA care a reprezentat interesele Reciplia, predând, ulterior, acesteia toate dosarele privind demersurile realizate în baza colaborării cu firma lui Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, în luna noiembrie 2006, la solicitarea lui Al României Paul Philippe. 

Din declarațiile inculpatului Al României Paul Philippe nu rezultă împrejurările în care s-ar fi semnat sau s-ar fi întocmit contractul din 21.09.2006, însă acesta a arătat că au existat negocieri cu privire la respectivul contract, de redactarea căruia s-au ocupat cei de la TZA, respectiv inculpatul Roșu Robert Mihăiță. 

Prin urmare, în contextul în care la sediul TZA s-a primit un draft de contract de cesiune de drepturi, în condițiile prezentate de martorii Zbârcea Gabriel Ionel, Apostol Dragoș Ștefănel și de către inculpatul Roșu Robert Mihăiță, solicitarea lui David Barnett din partea companiei BSG, Beny Steinemtz Group, și a lui Remus Truică de a se verifica conținutul contractului ar fi fost justificată numai dacă se dorea o formă juridică legală și clauze care să apere clientul de eventuale riscuri ce ar fi rezultat dintr-o redactare defectuoasă a actului. Or, așa cum s-a arătat, nu s-a permis nicio modificare profundă a acestuia, ci doar pentru eventuale erori materiale de redactare.

 Ca atare, din probele administrate, rezultă cu certitudine că inculpatul  Roșu Robert Mihăiță a întocmit contractul datat 21.09.2006 și l-a certificat în conformitate cu art.3 alin.1 teza a III-a lit.c din Legea nr.51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, sub aspectul datei, identității părților și conținutului său. Prin aceste activităţi, inculpatul Roșu Robert Mihăiță nu a acționat în baza unor relații client – avocat, ci a efectuat acte specifice funcționarului public, prin urmare, nu era necesar să existe un contract de asistență juridică între părți, cum, de altfel, nici nu exista la acel moment, fiind purtate discuții la nivelul casei de avocatură TZA cu inculpatul Truică Remus, în vederea unei colaborări viitoare. 

Revenind la raportul de due diligence solicitat de către BSG (Beny Steinmetz Group) și efectuat de către avocații din cadrul TZA, se constată că în conținutul acestuia se face vorbire despre existența unor impedimente de ordin juridic în legătură cu bunurile ce fac obiectul contractului încheiat la data de 21.09.2006 (astfel, dacă bunul solicitat la retrocedare nu figurează în Decretul 38/1948 privind exproprierea bunurilor Casei Regale nu se poate stabili dacă Carol al II-lea mai avea calitate de persoană expropriată; termenul de depunere a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 247/2005 a expirat la data de 30.11.2005, dată la care Carol Mircea Grigore trăia și, prin urmare, doar acesta era persoană îndreptățită la reconstituire potrivit legii speciale; în situația în care Carol Mircea Grigore nu a depus nicio notificare în termen legal, orice cerere înregistrată de Al României Paul Philippe în nume propriu poate fi respinsă ca fiind formulată de o persoană neîndreptățită, întrucât hotărârea Tribunalului de la Lisabona nu era recunoscută la acel moment și exista riscul unei soluții nefavorabile), împrejurări care, date fiind investițiile preconizate și pretins a fi făcute în derularea contractului de cesiune de reprezentanții societății Reciplia SRL, peste 20 milioane de euro, ar fi impus mai multă prudență din partea lui Truică Remus, Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin dacă scopul raportului de audit juridic ar fi fost acela de a le oferi informații prealabile, în raport de care să decidă asupra tranzacției ce urma să se încheie la 1.11.2006, și nu doar acela de a identifica punctele nevralgice ce urmau a fi “rezolvate” de membrii grupului după momentul constituirii.  

Concluziile raportului de audit judiciar au fost prezentate de Roșu Robert Mihăiță inculpaților și colaboratorilor din cadrul firmei de avocatură sau altor persoane indicate de Truică Remus, cum este cazul martorului Bejenaru Andrei Mihai, care a arătat, însă, că nu își amintește ce opinie a exprimat şi că doar a verificat actele depuse în procedurile privind Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, constatând cu acest prilej că cererile formulate nu erau însoțite de documentele necesare, aspect pe care l-a comunicat inculpatului Roșu Robert Mihăiță (declarația din 26.02.2016). 

Referitor la concluziile raportului, martorii Gavrilă Oana, Dinu Gabriela, Hrisafi Iosan Ioana Amalia, Gelepu Ioana Monica, Armeanu Alina, Șerban Ionuț Cătălin, care au participat în mod direct la întocmirea unor părți din document și doar cu privire la anumite bunuri sau la verificarea unor acte depuse de inculpatul Al României Paul, au arătat că nu pot preciza exact care au fost concluziile actului, însă, din câte își amintesc, procesul de exequatur nu era finalizat, aspect confirmat şi de martorul Șerban Ionuț Cătălin, care a și participat la proces în fața instanței de fond (Tribunalul Teleorman), dar şi că pentru unele bunuri lipseau acte sau existau alte impedimente care ridicau semne de întrebare, relevate în raport pentru fiecare bun în parte. 

Martorii au mai relatat faptul că Al României Paul Philippe, în general, ar fi fost îndreptățit la obținerea unor bunuri, iar în situaţiile în care nu aveau suficiente informații au recomandat efectuarea unor demersuri pentru obținerea de date suplimentare pentru a clarifica aspect juridice particulare, însă niciunul dintre martori nu a precizat, în concret, care au fost concluziile formulate în legătură Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa (cu excepția martorilor Apostol Dragoș Ștefănel și Pereș Alexandra Iulia, ale căror depoziții au fost analizate anterior).

În declarațiile lor, martorii menționați au arătat că nu își amintesc dacă le-a fost sau nu prezentat raportul final, însă dacă s-a continuat proiectul cu Reciplia, atunci concluziile raportului ar fi trebuit să fie favorabile, martorul Șerban Ionuț Cătălin precizând că după întocmirea actului prin care se analizează dacă există vreun temei pentru încheierea tranzacțiilor, cel care decide este clientul. 

De remarcat este faptul că niciunul dintre martori nu neagă existența unor impedimente pe care le-au semnalat la fiecare bun în parte, iar constatarea unora dintre ei referitoare la faptul că au fost obținute unele dintre bunurile revendicate ori că s-a continuat proiectul cu SC Reciplia SRL, nu înlătură aprecierile făcute chiar de colegii lor în secțiunile “riscuri” sau “recomandări” în legătură cu revendicarea bunurilor menționate în contract, printre care figurau Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, astfel cum au fost redate în conținutul raportului, ori cu situația generată de împrejurarea că, la acel moment, procedura de exequatur nu era finalizată şi, ca urmare, nu se putea pune problema constatării calității inculpatului Al României Paul Philippe de moștenitor al regelui Carol al II-lea (pe linia filiației după tată – Carol Mircea Grigore).   

Or, inculpații, care aveau experiență în domeniul afacerilor, aspect confirmat de ei în conținutul declarațiilor, au acceptat aceste riscuri majore, evaluate chiar de către societatea de avocatură care urma să reprezinte SC Reciplia SRL, întrucât urmăreau obținerea și dobândirea bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe (printre acestea fiind Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa), bunuri care de altfel au și fost obținute prin activitățile ilicite întreprinse de inculpatul Truică Remus și cunoscute de membrii grupului. De altfel, poziția politică, resursele financiare și influența pe care o putea exercita asupra unor oameni politici sau funcționari ai unor instituții au reprezentat aspectele avute în vedere de inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela pentru a-l recomanda pe Truică Remus inculpatului Al României Paul (în declarația dată în cursul urmăririi penale inculpatul Mușat Apostol a arătat că Truică Remus era consilier al lui Năstase, un om influent politic, aspect pe care l-a constatat încă din anul 2004 când a fost retras de pe listele PSD urmare acțiunilor lui Truică, care l-a pus candidat pe Biriș, filele 53-59, vol.4 dup şi filele 2,3, vol.48 ds.instanţă fond). 

Probele administrate în cauză au dovedit, contrar susținerilor apărării,    împrejurarea că încă din perioada negocierilor, inculpatul Truică Remus le-a comunicat, în mod direct și indirect, inculpatului Al României Paul și soției sale, poziția pe care o deținea în mediul politic, al afacerilor și mass media și beneficiile unei asocieri în vederea obţinerii retrocedării bunurilor.        

În declarația din 11.12.2015 (filele 250-259, vol.3 d.u.p.), inculpatul Al României Paul Philippe a precizat că, după ce a fost convins de Roșu Robert Mihăiță că are nevoie de un avocat mare de care oamenii să se teamă, inclusiv la instanță, întrucât avocații “mici” se tem să lupte cu astfel de persoane puternice, că au oameni și în presă care să-i promoveze imaginea (cu referire directă la Andronic Dan Cătălin), dar şi de faptul că soția primului ministru Tăriceanu lucrează la casa lor de avocatură, pe care inculpatul a și văzut-o la sediul S.C.A. TZA, aspecte pe care i le-a confirmat și Truică Remus, acesta a acceptat termenii înţelegerii, deși nu i-a convenit că soția premierului lucrează la firma de avocați, în condiţiile în care primul ministru îl avea consilier pe Radu Duda, persoană ce nu era agreată de Al României Paul Philippe. 

Chiar cu ocazia încheierii contractului de cesiune, la data de 1.11.2006, când inculpatul Al României Paul Philippe a avut anumite rețineri în a semna, determinate de procentul mare ce îi revenea societății Reciplia SRL în urma valorificării bunurilor ce urmau a fi redobândite, inculpatul Truică Remus i-a reamintit că are relații la nivel politic, că este interesat de Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, pe care poate să le recupereze pentru ei, că el este ultima lor șansă, pentru că altfel nu vor obține nimic (declarația din 23.04.2015, dată de Al României Paul Philippe), toate aceste împrejurări fiind confirmate și de martora  A României Lia Georgia.

Contrar celor reținute de instanța de fond, în rechizitoriu nu se susține că scopul înființării SC Reciplia SRL a fost acela al comiterii unor infracțiuni de corupție, ceea ce se impută inculpaților care au constituit grupul infracțional organizat fiind faptul că au folosit această societate ca paravan pentru activitatea infracțională desfășurată în realizarea scopului grupării, respectiv pentru a da o aparență de legalitate demersurilor realizate de aceștia în traficarea influenței în vederea obţinerii bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe.

Așa cum s-a arătat, raportul de due dilgence a fost întocmit la solicitarea avocatului David Barnett, reprezentant al BSG (Benny Steinmetz Group), al cărei asociat era Steinmetz Benyamin, însă, potrivit înțelegerii dintre inculpați, contractul de cesiune de drepturi (cel din 21.09.2006 și, ulterior, cel din data de 1.11.2006) a fost încheiat între Al României Paul Philippe şi SC Reciplia SRL, reprezentată de Truică Remus şi al cărei unic asociat era Reciplia LTD.

Deși inculpatul Al României Paul Philippe a avut reprezentarea că încheie un contract de cesiune de drepturi cu o societate al cărui acționar este Truică Remus, în realitate, potrivit înscrisurilor aflate la dosar (filele 212, vol.38 și 140, vol.29), cel din urmă alături de inculpații Tal Silberstein şi Steinmetz Benyamin, precum și de Shimon Shevez, controlau SC Reciplia SRL prin intermediul firmelor offshore Riverside Real Estate Corp. (înregistrată în Insulele Virgine Britanice, în care controlul era deținut de Steinmetz Benyamin cu 87,8% şi Truică Remus cu 7,8%) și STG Ventures LTD. cu 4,4% (societate în care asociați erau Tal Silberstein și Shimon Shevez). Structura acestui parteneriat s-a modificat în perioada cât grupul infracțional și-a desfășurat activitatea, determinat de plecarea lui Truică Remus din Reciplia SRL (în anul 2010), urmare disensiunilor avute cu ceilalți doi membri care au constituit grupul, inculpaţii Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin, când acesta și-a înstrăinat părțile sociale către societatea Doorbel Trading LTD, ce aparținea martorului Radu Dimofte. 

Folosirea societății Reciplia SRL în încheierea tranzacției privind drepturile asupra bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe a permis acționarilor din firmele ce controlau Reciplia LTD, unic asociat al societății cesionare, să își păstreze anonimatul și, totodată, să nu își devoaleze interesul major în obținerea bunurilor revendicate de cedent, în contextul în care cunoșteau existența unor riscuri cu privire la procedura de exequatur care nu se finalizase, dar și cu privire la stabilirea dreptului de proprietate asupra imobilelor solicitate de cesionar.

Potrivit declarației inculpatului Al României Paul Philippe din data de 11.01.2016, acesta a cunoscut despre implicarea cetăţenilor israelieni la momentul când a dorit să rezilieze contractul cu Truică, pentru că nu primea informații și nu i s-a spus că Ferma Regală Băneasa și Pădurea Snagov au fost dobândite, o parte din terenuri fiind deja vândute, aspect confirmat și de martora Alexandroiu Mihaela Irina care, în declarațiile date în cursul cercetării judecătorești în fond, a arătat că la solicitarea lui Al României Paul Philippe a efectuat verificări legate de SC Reciplia SRL și a constatat că unul dintre asociați era și Steinmetz Benyamin, că cele două terenuri au fost vândute, iar reacția inculpatului a fost una ciudată. În fața instanței de apel, aceeaşi martoră a precizat că, prin intermediul unui prieten, s-a luat legătura telefonic chiar cu Steinmetz Benyamin, care i-a confirmat inculpatului că face parte din Reciplia. 

Aceste aspecte au fost confirmate și de martora A României Lia Georgia, inclusiv în declaraţia dată în fața instanței de apel, care se coroborează cu cele ale martorei Alexandroiu și ale inculpatului Al României Paul Philippe şi infirmă susținerile apărării că depozițiile acesteia și ale inculpatului sunt contradictorii și nu pot fi avute în vedere în analiza acuzațiilor.      

Preocuparea inculpaților de a obține bunurile revendicate de inculpatul Al României Paul în modalitatea reținută de acuzare (din perspectiva acuzației de constituire a unui grup infracțional organizat) este dovedită și prin prisma resurselor financiare pe care aceștia au fost dispuși să le investească, deși existau impedimente de natură legală privind obținerea unora dintre bunuri (Ferma Regală Băneasa) sau pentru punerea în posesie (Pădurea Snagov), astfel cum se va detalia cu ocazia analizării infracțiunilor de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

Totodată, sumele investite de inculpați nu reflectă condițiile de parteneriat determinate de părțile sociale deținute în cadrul societăților offshore, care controlau în realitate Reciplia SRL, astfel cum ar fi fost firesc în derularea unei tranzacții comerciale legale, ci reprezintă criteriul determinant în stabilirea ierarhiei în cadrul grupării, care îi conferea lui Steinmetz Benyamin calitatea de lider, coordonator, întrucât a investit cel mai mult.

Relevantă în acest sens este declaraţia inculpatului Truică Remus din data de 9.12.2015, în care a arătat că aportul în societate nu era proporțional cu părțile deținute, ci cu suma cea mai mare investită, care în concret a fost adusă de Steinmetz Benyamin (Beny). De asemenea, martorul Bejenaru Andrei Mihai afirmă că a primit un memorandum, datat 2.11.2006, redactat în limba engleză, pe care l-a predat organelor judiciare (filele 137-162, vol.6 d.u.p și filele 67-68, vol.54 d.u.p.), ce i-a fost trimis de inculpatul Truică Remus atunci când i-a solicitat lui Radu Dimofte să investească în “proiectul cu prințul Paul”, din care rezultă condițiile de asociere dintre cele două persoane juridice, Riverside Real Estate Corp. şi STG Ventures LTD., și Truică Remus pentru înființarea unei companii care ar prelua drepturile succesorale ale inculpatului Al României Paul, valoarea investiției ce urma a fi făcută pentru finanțarea proiectului şi condițiile de parteneriat (50% pentru Riverside Real Estate Corp. și 50% pentru STG Ventures LTD și Truică Remus, fără o individualizare a cotelor), cu mențiunea că Riverside Real Estate Corp. (unde Steinmetz Benyamin era acționar majoritar și deținea controlul) finanța 80% din proiect și deținea 30% din părțile celorlalți doi, care rămâneau cu un procent de 20%, până la rambursarea celor 30% primiți ca împrumut de la Riverside Real Estate Corp., cu o dobândă de 7% pe an.

Prin urmare, în contextul în care inculpatul Al României Paul Philippe avea o situație financiară delicată (pierderea unui proces la Londra în care a fost și obligat la plata unor despăgubiri de ordinul milioanelor de euro) şi cunoștea că nu este îndrituit la retrocedarea bunurilor (Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa) în condițiile legii (astfel cum se va dezvolta cu ocazia analizării infracțiunii de cumpărare de influență), iar până la acel moment nu se realizase recuperarea niciunuia dintre acestea, deşi fuseseră întreprinse mai multe acțiuni în acest sens, inclusiv de inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, acesta a acceptat condițiile impuse de Truică Remus, în calitate de reprezentant al SC Reciplia SRL, și a semnat la 1.11.2006 contractul de cesiune de drepturi, cunoscând că pentru dobândirea celor două imobile se va folosi de influența politică pe care o are și de resursele financiare de care dispune. Ca atare, încheierea contractului de cesiune de drepturi nu s-a realizat în scopul obţinerii unei sume de bani de cel care vindea drepturile asupra bunurilor revendicate, ci pentru a ascunde cumpărarea de influență, în cazul cedentului, și plata traficului de influență promis și realizat de către Truică Remus, în calitate de reprezentant al SC Reciplia SRL, despre care au cunoscut și membrii grupului infracțional organizat, scopul constituirii acestuia fiind dobândirea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, deși cunoșteau că nu era persoană îndreptățită.     

Potrivit mențiunilor din contractul de cesiune redactat și certificat tot de inculpatul Roșu Robert Mihăiță, la data de 1.11.2006, Al României Paul Philippe îşi cesiona/transmitea fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente și viitoare asupra bunurilor imobile, enumerate în contract la pct. I (bunuri aflate în procedura administrativă de restituire, printre acestea fiind menționate la pct.1.5. “Ferma Regală – Băneasa în suprafață de 28,63 ha.” și la pct. 1.18. Pădurea Snagov, în suprafață de cca 30 ha.) și pct. II (bunuri mobile și imobile aflate în procedura de revendicare și drepturi viitoare) către SC Reciplia SRL. Aceasta din urmă se obliga să plătească în anumite condiții prezentate în detaliu în Anexa 2 la contract, un avans de 4 milioane de euro, din care 1 milion la semnarea contractului, iar ulterior, un procent de 20% sau 50%, după caz, din prețul obținut din valorificarea fiecărui imobil care va fi retrocedat, cu precizarea că pentru imobilul Ferma Regală Băneasa, de care inculpatul Truică Remus era interesat în mod deosebit, cotele stabilite erau de 20% pentru cedent și 80% pentru SC Reciplia SRL (filele 66-85, vol.70 d.u.p.).

De asemenea, se constată că, la pct. 31 al Cap. V “Alte clauze”, inculpatul Al României Paul Philippe recunoaște și notifică cesionarul în legătură cu existența unui contract de mandat, încheiat la data de 31.01.2006 cu SC Ilko Star SRL, reprezentată de inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, societate ce a făcut demersuri în numele inculpatului pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul contractului de cesiune, urmând ca, din avansul de 1 milion euro, remis cedentului, un procent de 30% să revină SC Ilko Star SRL.

Or, recunoașterea contractului de mandat încheiat cu S.C. Ilko Star S.R.L., cu obligațiile impuse cesionarului, în condițiile în care valabilitatea mandatului era limitată până la data de 31.12.2006, iar motivul pentru care Al României Paul Philippe a renunțat la serviciile inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela a fost eșecul acesteia în dobândirea efectivă a bunurilor revendicate și necesitatea obținerii unor resurse financiare imediate din valorificarea lor, nu are o justificare contractuală legală, cu atât mai mult cu cât toate dosarele privind procesele aflate pe rol au fost predate de martorul Leți Octavian și de acuzată inculpatului Roșu Robert Mihăiță, încă din perioada discuțiilor preliminare încheierii contractului de cesiune de drepturi.

Mai mult, preluarea contractului de mandat nu este justificată nici raportat la activitățile ulterioare ce ar putea fi întreprinse de S.C. Ilko Star S.R.L. în baza mandatului nerevocat, având în vedere că de acțiunile în justiție și procedurile administrative urma să se ocupe cesionarul, prin intermediul unei firme de avocatură renumite (TZA), astfel că acordarea asistenței de specialitate și de reprezentare în cadrul unor proceduri administrative sau judiciare, chiar începute, nu mai subzistă.

Nu în ultimul rând, se constată că avocatul Leți Octavian și martora Cuniță Mihaela au desfășurat activități pentru inculpatul Al României Paul şi SC Ilko Star SRL până la momentul încheierii contractului de cesiune de drepturi din 21.09.2006 și, respectiv, 1.11.2006 (în condiţiile în care societatea nu avea ca obiect de activitate prestarea de servicii juridice, aspect confirmat chiar de inculpata Păvăloiu) Nela).

Totodată, din declarațiile martorului Poenaru Liviu rezultă că acesta l-a reprezentat pe inculpatul Al României Paul Philippe în procedurile judiciare și administrative, anterior încheierii contractului de mandat cu SC Ilko Star SRL, activități pentru care nu a fost plătit de inculpat, însă nu a fost menționat în contractul de cesiune de drepturi, deși a purtat o discuție, în vara anului 2006 cu Truică Remus, dar nu s-a stabilit ceva concret și nici nu a fost recompensat ulterior pentru activitatea prestată în calitate de avocat (filele 547-551 vol.7 d.u.p., 84-86 vol.20 dos.inst. fond și 4-8, vol.7 dos. inst. apel).  

De altfel, din probele administrate în cauză se constată că singura obligație respectată de cesionar privind plățile către cedent a fost cea legată de remiterea avansului de 4 milioane de euro, deși pe parcursul derulării contractului cele două imobile Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa au fost recuperate și, apoi, vândute către Reciplia, iar, ulterior, o parte dintre acestea unor terțe persoane, fără, însă, ca cedentul să primească sumele ce i se cuveneau potrivit convenţiei.  

Deși, inițial, negocierile s-au realizat între inculpații Truică Remus și Al României Paul Philippe, participând la ele și Roșu Robert Mihăiță, ceilalți membri ai grupului, asociați ai Reciplia SRL (Tal Silbestein și Steinmetz Benyamin, mai puțin inculpatul Moshe Agavi), au cunoscut toate demersurile realizate de Truică Remus (astfel, prin procura din 14.09.2006 l-au împuternicit pe acesta să reprezinte interesele Reciplia SRL), context în care s-a semnat primul contract din 21.09.2006, cânda fost prezent și David Barnett, care reprezenta grupul de firme controlat de Steinmetz Benyamin, și s-a solicitat firmei de avocatură  TZA efectuarea raportului de due diligence.Ulterior, la data de 1.11.2006,  s-a semnat un nou contract de cesiune de drepturi între aceleași părți, care avea același obiect cu cel din septembrie 2006, însă cu clauze mai dezantajoase pentru cedent, modificări de care s-a ocupat inculpatul Roșu Robert Mihăiță în realizarea scopului grupului infracțional organizat (dobândirea drepturilor asupra bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe, la care acesta nu era îndreptățit, prin fapte de corupție sau asimilate acestora, și obținerea unor câștiguri fabuloase de către membrii grupării, cu investiții minime).

Faptul că inculpaţii Truică Remus, Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin s-au întâlnit şi au purtat discuții legate de modalitatea de constituire a grupului rezultă și din declarațiile martorei Valmar Ioana (filele100-102, vol.7 dup şi fil.37-39 vol.12 dos.inst.fond), care arată că a aflat de la Tal Silberstein, încă din anul 2006 sau 2007, despre faptul că dorește să cumpere bunurile imobile pe care urmează să le dobândească inculpatul Al României Paul, că este și el implicat şi că la acel moment erau în negocieri pentru cumpărarea drepturilor. Martora a precizat că îl cunoaște pe Tal Silberstein prin prisma funcției deținute de acesta, consilier al fostului soț, prim ministru al României la acel moment (Călin Popescu Tăriceanu). Deși martora nu își amintește cu exactitate data când aflat de la Tal Silberstein aceste informații, ele nu pot fi plasate în timp decât la momentul realizării negocierilor pentru încheierea contractului de cesiune de drepturi date fiind împrejurările relatate de inculpat martorei, respectiv că se află în negocieri pentru cumpărarea drepturilor. 

Încă de la momentul constituirii grupului infracțional organizat la data de 1.11.2006, inculpatul Roșu Robert Mihăiță a creat convingerea inculpatului Al României Paul că inculpatul Truică Remus îl poate ajuta în demersurile privind retrocedarea imobilelor și s-a implicat în activitatea grupului pentru realizarea scopului pentru care a fost constituit, respectiv obținerea bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe (deși existau unele impedimente legale pe care acesta le cunoștea), care urmau a fi vândute către SC Reciplia (modalitatea de dobândire a bunurilor a fost disimulată de membrii grupării prin încheierea în formă autentică a unor acte de vânzare cumpărare pentru o parte din imobilele obținute urmare activității infracționale desfășurate de grupul infracțional organizat, aspecte ce vor fi analizate la infracțiunile de spălarea banilor).  

Referitor la activitatea desfășurată de inculpații care au constituit grupul infracțional organizat și relațiile dintre aceștia și ceilalți inculpați care au aderat ulterior la grup, se constată că, în perioada 2006-2010, inculpatul Truică Remus a ținut legătură între membrii grupului infracțional și cumpărătorul de influență,  fiind realizate mai multe întâlniri, de regulă, la biroul inculpatului Roșu Robert Mihăiță, unde inculpatul Al României Paul primea asigurări de la ceilalţi doi inculpați că s-a acționat pentru dobândirea bunurilor revendicate și urmează          să-și primească banii în cel mai scurt timp. 

Relevantă în acest sens este declaraţia inculpatului Al României Paul Philippe din 11.12.2015, în care a precizat că i s-a spus de către Truică Remus că, fără ajutorul lor, nu poate obține niciun bun, i s-a promis că urma să primească banii în scurt timp pentru unul dintre imobile revendicate, cu referire la Ferma Regală Băneasa, și i s-a cerut să accepte procentul de 80% din valoarea acestui bun pentru S.C. Reciplia S.R.L., fiind asigurat de Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță că totul se rezolvă. 

În același sens este și declarația martorei A României Lia, în care confirmă că, la una dintre întâlniri, li s-au dat asigurări că se vor face demersuri pentru obținerea bunurilor, iar, pe timpul derulării contractului, Truică Remus le-a spus că a vorbit cu primarul din Snagov și că se va rezolva problema, că îl va ajuta și Tăriceanu, precum și faptul că a vorbit cu directorul Institutului de Cercetare de la Băneasa, pe care l-a prezentat ca un om dificil, dar care ar fi mulțumit cu niște excursii, cu referire la Monaco, de care se va ocupa Truică personal. Martora a mai arătat că Truică Remus a făcut referire la Roșca Stănescu Sorin, un prietenul de-al său și le-a comunicat să nu își facă griji, pentru că de acum încolo ziarul acestuia nu îi va mai ataca.

Deși inculpatul Al României Paul Philippe şi martora A României Lia Georgia au retractat sau nuanțat în declaraţiile ulterioare anumite aspecte legate de împrejurarea că li s-ar fi promis folosirea influenței de către membrii grupului infracțional în lumea politică pentru obținerea bunurilor revendicate, aspectele relatate inițial de cei doi în cursul urmăririi penale, cu elemente de detaliu asupra unor împrejurări faptice, nu pot fi ignorate de organele judiciare, cu atât mai mult cu cât se coroborează cu alte mijloace de probă, după cum se va arăta în continuare. Totodată, poziția martorei A România Lia Georgia în fața instanței de apel este justificată și de calitatea de inculpat și acuzațiile aduse lui Al României Paul Philippe, soțul martorei.      

Faptul că inculpatul Truică Remus își făcea cunoscute relațiile și că avea intrări peste tot este confirmat și de martorul Dimofte Radu, în declarația din 22.06.2016 (filele 60-70, vol.7 d.u.p.), în care arată că, atunci când a discutat cu Truică Remus despre dreptul “prințului Paul” de a obține acele bunuri, acesta l-a asigurat că firma de avocați S.C.A. TZA a verificat asta, dar şi că el are intrări peste tot, percepția martorului fiind că se referea și la cele două bunuri ce făceau obiectul contractului. 

Și martorul Poenaru Liviu a arătat că, în calitate de avocat, l-a reprezentat pe Al României Paul Philippe în mai multe procese, începând cu anul 2003, iar la un moment dat a aflat de la A României Lia Georgia că Păvăloiu Nela este cunoscută în lumea politică și martorul a perceput că aceasta i-a făcut cunoștință prințului cu Truică Remus care, în opinia sa, a  rezolvat tot. Şi inculpatul Al României Paul i-a spus martorului că a găsit pe cineva care este în stare să-l conecteze cu oameni politici importanți și are astfel influență pentru soluționarea cererilor sale de revendicare, în acest sens martorul s-a întâlnit cu Păvăloiu Nela căreia i-a predat dosarele, aceasta promițându-i și un onorariu. La două sau trei săptămâni, Al României Paul Philippe l-a trimis la o întâlnire cu Truică Remus pentru a discuta despre onorariul martorului, dar nu au stabilit nimic concret, la un moment dat acesta a fost sunat de cineva, iar după încheierea convorbirii i-a comunicat martorului că urmează să ia masa cu Tăriceanu. Martorul a mai precizat că inculpatul a dorit să îi prezinte avocații care îl vor reprezenta în continuare, context în care l-a cunoscut pe inculpatul Roșu Robert Mihăiță. (filele 547-554, vol.7 d.u.p., 84-86 dos inst. fond și 4-8, vol.7 dos inst. apel)

Inculpatul Truică Remus a ştiut că inculpatul Al României Paul Philippe nu era persoană îndreptățită la restituirea bunurilor revendicate de acesta, nu doar din concluziile raportului de due diligence și informațiile comunicate de inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, ci și din demersurile întreprinse în mod direct. Astfel, pentru a se asigura că reprezentanții Casei Regale nu vor acționa împotriva intereselor grupului infracțional organizat, date fiind acțiunile formulate de Al României Paul Philippe împotriva deciziilor administrative de restituire în favoarea Regelui Mihai I a Castelului Peleș, a domeniilor Sinaia, Azuga și Predeal, precum și depunerea în instanță a Deciziunii nr.1 din 26.11.1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul Truică Remus a organizat în cursul lunii mai/iunie a anului 2007 o întâlnire cu reprezentații Casei Regale, la care au participat martorul Vasiliu Adrian, Truică Remus, Tal Silberstein și un avocat din cadrul casei de avocatură TZA, posibil inculpatul Roșu Robert Mihăiță.

 Întâlnirea este confirmată de martorul Vasiliu Adrian care a arătat că, cu acea ocazie, Tal Silberstein sau Truică Remus au invocat, fără a prezenta vreo dovadă, calitatea lor de cesionari ai drepturilor inculpatului Al României Paul. Discuțiile au fost purtate, în general, între martorul Vasiliu Adrian și Truică Remus si au vizat atât posibilitatea de rezolvare a disensiunilor dintre părți generate de promovarea acțiunilor în justiție de către Al României Paul Philippe, dată fiind și depunerea la dosarele aflate pe rol a Deciziunii nr. 1/1941 (chestiune ridicată de martorul Vasiliu), cât și propunerea de revendicare comună a anumitor imobile (formulată de Truică Remus), ce a fost, însă, respinsă ferm de reprezentanții Casei Regale. În plus, martorul Vasiliu i-a atenționat pe reprezentanții inculpatului Al României Paul Philippe că nu toate bunurile ce se dorea a fi solicitate în comun „erau revendicabile”, dar și că, potrivit hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție din anul 1941, Pădurea Snagov nu a aparținut în mod legal regelui Carol al II-lea, Truică Remus replicându-i, însă, că „asta e problema lor”, că au cumpărat drepturile de la Al României Paul Philippe şi că i-au dat acestuia 2 milioane de euro și decid cu privire la revendicări. (filele 18-22, 56-58 și 69-72, vol.6 d.u.p., 123-14 dos. inst. fond)

Implicarea inculpatului Truică Remus în activitatea grupului infracțional organizat este dovedită și de împrejurarea că, deși cunoștea despre existența Deciziunii nr. 1/1941, a întreprins mai multe demersuri pentru a se realiza punerea în posesie a inculpatului Al României Paul Philippe asupra terenului cu vegetație forestieră situat în Snagov, apelând în acest sens, prin intermediul inculpatului Mușat Apostol, la șeful Direcției Silvice Bucureşti, Capanu George, după care a intervenit la directorul tehnic, inculpatul Chiriac Theodor.

Relevante în acest sens sunt depozițiile constante ale martorului Capanu George, care se coroborează cu declaraţiile inculpatului Mușat Apostol.  

Continuarea demersurilor inculpatului Truică Remus pentru a se realiza punerea în posesie a inculpatului Al României Paul, prin intermediul lui Chiriac Theodor, sunt confirmate de depozițiile martorilor Cucu Ionuț, care a arătat că ultimul era prieten cu primarul din Snagov și cu inculpatul Truică Remus, relatând o împrejurare concretă în care cel din urmă s-a așezat la masa lor și a purtat o discuție amicală cu Chiriac (filele 86-92, vol.7 d.u.p.), şi Aparaschivei Relu Cristian, care a aflat de la omul de încredere al lui Truică Remus că acesta este prieten cu Chiriac Theodor, care îl vizitează des la Snagov, și că orice problemă care ține de Romsilva o rezolvă cu Chiriac (filele 260-314, vol.7 d.u.p.). În plus, inculpatul Mușat Apostol a arătat că i-a comunicat lui Chiriac Theodor că Truică Remus vrea să se întâlnească cu el, lucru care s-a și realizat, conform celor relatate de Chiriac.

Urmare demersurilor efectuate de inculpatul Truică Remus în realizarea scopului grupului infracțional organizat, la data de 26.06.2007, inculpatul Chiriac Theodor, în calitate de director, a transmis o adresă către Ocolul Silvic Snagov pentru a-l pune în posesie pe Al României Paul Philippe pe suprafața de 10 ha pădure în zona Fundul Sacului. 

Ulterior, după emiterea de către Prefectura Ilfov a hotărârii nr.1156/ 7.07.2006, înlocuită, ulterior, cu hotărârea nr. 661 din 2 martie 2007, la data de 26.06.2007 a fost întocmit procesul verbal de punere în posesie a inculpatului Al Românei Paul Philippe, pe suprafața de 10 ha teren forestier, în zona Snagov.

La procedura de punere în posesie a inculpatului Al României Paul Philippe, a participat din partea casei de avocatură TZA martorul Ene Mihail care a arătat că fost trimis de Roșu Robert Mihăiță, iar la Primăria Snagov, pe lângă membrii comisiei constituite în acest scop, mai era și inculpatul Truică Remus (filele 365-369, vol.7 d.u.p.). Prezența lui Truică Remus la momentul punerii în posesie a fost susținută și de martorul Cucu Ionuț, care a arătat că în biroul primarului a rămas Truică Remus și, deși nu i-a comunicat primarului Mușat Apostol că se va realiza punerea în posesie în acea zi, acesta știa, fapt ce dovedește că erau organizați, referindu-se la persoanele interesate de obținerea terenului. 

La scurt timp după obținerea Pădurii Snagov, activitățile inculpatului Truică Remus au vizat transferul bunului din proprietatea Reciplia în patrimoniul său ori al altor persoane, interpuși ai acestuia, pentru ca, ulterior, inculpatul să obțină, în parte, folosul acestor terenuri, astfel cum se va dezvolta cu ocazia analizării infracțiunii de spălare a banilor.

Implicarea inculpatului Truică Remus în realizarea scopului grupului infracțional organizat rezultă și din activitățile întreprinse de acesta în legătură cu retrocedarea Fermei Regale Băneasa. Astfel, după ce a aflat că Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor a solicitat completarea dosarului administrativ cu înscrisuri, inculpatul a întreprins demersuri pentru a obține în mod fraudulos retrocedarea Fermei Regale Băneasa, aspecte ce vor fi prezentate pe larg cu ocazia analizării infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în forma complicităţii, ce a fost reținută în sarcina acestuia.       

  Sub acest aspect, se constată că, pentru a obține retrocedarea Fermei Regale Băneasa, cunoscând opoziția A.S.A.S. și I.C.D.P.P., inculpatul Truică Remus a intrat în legătură cu directorul institutului, Horia Iliescu, căruia i-a oferit anumite avantaje materiale, iar, ulterior, prin intermediul acestuia, a reușit să obțină o soluție favorabilă din partea consiliului de administrație. La una dintre întâlnirile realizate cu directorul Institutului a participat și inculpatul Tal Silberstein, care a fost prezentat ca fiind consilierul de imagine al lui Tăriceanu la acel moment.

Referitor la acest aspect, martorul Oancea Florin a arătat că a fost chemat în biroul directorului Horia Iliescu, unde i-au fost prezentați inculpații Truică Remus și Tal Silberstein, despre care a aflat cu acea ocazie că este consilierul de imagine a lui Tăriceanu. La câteva luni după întâlnire, martorul și-a dat seama că cei doi au venit pentru a impresiona și a-și arăta nivelul de influență.  

După obținerea Fermei Regale Băneasa, pe fondul nemulțumirilor inculpatului Al României Paul Philippe, dar și al conflictului cu factorii decizionali ai grupării (inculpaţii Steinmetz Benyamin și Tal Silberstein) generat de reproșurile acestora privind efectuarea unor investiții mari, dar fără rezultate concrete și însușirea unor sume de bani de către inculpatul Truică Remus, acesta din urmă și-a cedat părțile sociale martorului Radu Dimofte, care a intrat în acționariatul Reciplia LTD, prin intermediul societății Dorbell, astfel cum s-a arătat anterior. 

În consecință, contrar susținerilor inculpatului Truică Remus, ansamblul probator administrat în cauză face dovada că acesta a constituit, la data de 1.11.2006, împreună cu Tal Silberstein, Steinmetz Bennyamin și Roșu Robert Mihăiță, grupul infracțional organizat, la care au aderat ulterior și inculpații Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei și Mateescu Lucian Claudiu, după cum se va arăta în continuare, în scopul dobândirii bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, printre acestea aflându-se Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, scop care a fost realizat prin acțiunile ilicite întreprinse de inculpat și care se circumscriu unor fapte de corupție sau asimilate acestora (trafic de influență, dare de mită, complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave).

Așa cum rezultă din probele administrate în cauză, grupul infracțional organizat a fost constituit la data de 1.11.2006, odată cu semnarea contractului de cesiune de drepturi dintre Al României Paul Philippe și SC Reciplia SRL, persoanele implicate fiind inculpatul Truică Remus, care reprezenta societatea în baza împuternicirii din 14.09.2006 dată de reprezentanții firmei, Tal Silberstein, Steinmetz Benyamin și inculpatul Roșu Robert Mihăiță, care trebuia să creeze aparența de legitimitate și legalitate a acțiunilor membrilor asocierii în realizarea scopului pentru care aceasta a fost creată, respectiv obținerea bunurilor revendicate de Al României Paul în condițiile în care toți aceştia au cunoscut că cel din urmă nu era îndreptățit la retrocedare (nefinalizarea procedurii de exequatur, existența Deciziunii nr 1/1941, lipsa  unor documente care să susțină  cererile și notificările formulate de inculpatul Al României Paul în baza Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005 etc.).

În cadrul grupului ierarhia era stabilită, așa cum s-a arătat, prin raportare la investiția financiară făcută de inculpați în realizarea scopului pentru care a fost constituit, rolul de lider revenind inculpatului Steinmetz Benyamin, care coordona activitatea celorlalți membri prin intermediul omului său de încredere, inculpatul Tal Silberstein, ce ținea legătura și transmitea informațiile către inculpații Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță și, ulterior, către ceilalți membri care au aderat la grupul infracțional organizat. 

Existența unor ierarhii și structuri organizate în care fiecare dintre membrii grupului aveau roluri bine determinate este dovedit și de faptul că atunci când inculpatul Truică Remus și-a însușit o parte din bani și din terenul forestier situat în Pădurea Snagov, a fost nevoit să părăsească asocierea, locul acestuia fiind luat de Tal Silberstein, care a început să se implice mai mult, anumite activități desfășurate de Truică fiind preluate şi de inculpatul Andronic Dan Cătălin, care a aderat la grupul infracțional în cursul anului 2007. 

De asemenea, cu ocazia unei întâlniri pe yahtul lui Steinmetz Benyamin, în Franța, la care au participat martorii Radu Dimofte și Bejenaru Andrei, se discuta despre modalitatea în care inculpatul Truică Remus a luat bani de la evrei și Pădurea Snagov, pentru care s-a realizat punerea în posesie, iar percepția martorilor a fost că Tal Silberstein îi prezenta lui Steinmetz Benyamin un raport cu privire la acțiunile întreprinse de acesta împreună cu Truică Remus.       

Totodată, împrejurarea că, încă de la început, s-a ținut ascunsă identitatea lui Steinmetz Benyamin și Tal Silberstein, membri ai grupului și asociați în cadrul SC Reciplia SRL, rezultă din faptul că despre cei doi inculpatul Al României Paul Philippe a aflat după un an de la încheierea contractului de cesiune de drepturi, ceea ce confirmă rolul superior, decizional, pe care l-au avut în ierarhia grupului și în raporturile cu ceilalți membri ai asocierii infracționale.

Relevantă sub acest aspect este discuția relatată de inculpatul Mateescu Lucian Claudiu în cursul urmăririi penale, pe care a purtat-o cu inculpatul Andronic Dan Cătălin prealabil acceptării ofertei făcute de Tal Silberstein de a realiza o evaluare a terenurilor ce făceau obiectul contractului de cesiune, şi în care inculpatul Andronic i-a spus că Tal trebuie să facă respectiva evaluare pentru “șeful cel mare”, cu referire la Steinmetz Benyamin. 

De asemenea, atunci când în presă apăreau articole nefavorabile           privindu-l pe inculpatul Steinmetz Benyamin, în care numele lui era legat de procedurile de retrocedare formulate de Al României Paul Philippe sau de  acțiunile lui Truică Remus, chiar și după plecarea acestuia din grup, despre care afla, de regulă, prin intermediul inculpatului Andronic Dan, Tal Silberstein se preocupa de găsirea unei soluții pentru a anihila efectele acestor investigații de presă, un mesaj identic fiind trimis către membrii grupării și de David Barnett, avocatul grupului de firme controlat de Steinmetz Benyamin.

Existența unui grup infracțional bine organizat este confirmată și de martora Alexandroiu Mihaela care, atunci când a aflat despre vânzarea Pădurii Snagov și obținerea terenului de la Ferma Regală Băneasa, precum și de termenii contractului de cesiune de drepturi încheiat de inculpatul Al României Paul Philippe, i-a spus acestuia că situația în care se află este rezultatul unui plan bine orchestrat şi că a fost o acțiune bine organizată de membrii grupării. 

Și inculpatul Al României Paul Philippe face trimitere la “cei din grup” în declarația dată în fața instanței de apel în 10.11.2020, precizând că se referea la cetățenii israelieni şi la avocații din cadrul casei de avocatură TZA, toţi cunoscându-se, inclusiv cu inculpatul Truică Remus.  

Toate aceste elemente probatorii dovedesc constituirea grupului infracțional organizat la data 1.11.2006 de către inculpații Truică Remus, Tal Silberstein, Benyamin Steinmtez și Roșu Robert Mihăiță, existența acestuia în timp raportat la acțiunile întreprinse de membrii care l-au constituit și a celor care au aderat la acesta (în perioada 2006-2013), legătura dintre membrii grupului care se cunoşteau şi se ajutau între ei, faptul că exista o ierarhie recunoscută de inculpaţi, activităţile fiind efectuate doar cu acordul celor din palierul de conducere, precum și scopul constituirii grupului, constând în obținerea pe căi ilicite a bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe, la care acesta nu era îndreptățit potrivit legii.

 Prin urmare, susţinerile inculpatului Truică Remus, cu ocazia dezbaterilor, că nu exista un grup infracțional organizat, ci doar un parteneriat al asociaților SC Reciplia SRL, în realizarea activităților impuse de clauzele contractului de cesiune de drepturi, care era unul legal, nu pot fi primite. Probele administrate au dovedit că activitățile întreprinse de inculpat, de constituire la data de 1.11.2006 a unui grup infracțional organizat al cărui scop a fost dobândirea, prin săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora, a unor bunuri revendicate de inculpatul Al României Paul, urmată de desfăşurarea mai multor acțiuni în interesul grupului, până în anul 2010, se circumscriu infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, ce constituie pentru inculpat legea penală mai favorabilă şi în baza căruia va fi condamnat.

Înalta Curte constată că infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este una continuă, care se epuizează fie la momentul destrămării grupului ori al părăsirii acestuia de către unii membri, fie la momentul descoperirii lui, iar potrivit art.122 alin.2 C.pen. (1969), termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, care echivalează cu momentul epuizării activităţii infracţionale.

În cauză, inculpatul Truică a constituit grupul infracţional la 1.11.2006 şi a desfăşurat activităţi în calitate de membru al acestuia până în anul 2010, când a părăsit asocierea infracţională, moment care marchează epuizarea în privinţa sa a infracţiunii şi de la care începe să curgă termenul general de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art.122 alin. 1 lit.b Cod penal (1969), de 10 ani, ce nu era împlinit la data la care s-a dispus faţă de inculpat efectuarea în continuare a urmăririi penale.

Analiza acuzaţiilor aduse inculpatului Roşu Robert Mihăiţă în privinţa constituirii grupului infracţional organizat are ca punct de plecare situaţia demersurilor pe care Al României Paul le făcuse până în anul 2006 pentru obţinerea unor bunuri ce susţinea că aparţinuseră fostului rege Carol al II-lea şi pe care le revendicase în calitate de nepot al acestuia, pe care pretindea că o avea.

Deşi a apelat la mai mulţi avocaţi pentru iniţierea unor proceduri administrative şi judiciare, în vara anului 2006 inculpatul nu reuşise să obţină vreun bun, cu excepţia Pădurii Snagov, pentru care nu se realizase, însă, punerea în posesie.

Dincolo de lipsa resurselor materiale pentru susţinerea acestor demersuri (onorarii de avocat), inculpatul Al României Paul a realizat că, pentru obţinerea bunurilor dorite nu sunt suficiente acţiunile legale, efectuate deja de avocaţii săi şi că are nevoie de oameni cu putere şi influenţă, care pot accelera şi duce la bun sfârşit aceste demersuri.

Nu este lipsit de interes faptul că inculpatul Al României Paul Philippe ştia de la avocaţii săi, aşa cum se va arăta, că existau impedimente legale pentru obţinerea bunurilor ce susţinea că aparţinuseră fostului rege Carol al II-lea.

În aceste condiţii, prin mijlocirea inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, Al României Paul l-a cunoscut pe inculpatul Truică Remus, care a pretins că poate să-i obţină aceste bunuri prin influenţa pe care o avea la toate nivelurile, în schimbul unor procente din bunurile restituite.

Deşi această înţelegere cu vădit caracter infracţional s-a realizat aparent doar între inculpaţii Truică Remus şi Al României Paul Philippe, în realitate cel dintâi a discutat în perioada august-septembrie 2006 despre această “oportunitate de afacere” cu inculpatul Benyamin Steinmetz, pe care l-a cunoscut prin intermediul lui Tal Silberstein.

Astfel, cei trei inculpaţi au fost conștienți de profiturile uriaşe pe care le pot realiza prin implicarea în această afacere, care le asigura accesul la zeci de imobile care ipotetic aparţinuseră fostului rege Carol al II-lea, dar nu numai (a se vedea situaţia Castelului Peleş), întrucât după obţinerea lor, acestea puteau fi vândute în schimbul unor sume de bani importante sau puteau face obiectul altor investiţii imobiliare derulate chiar de inculpaţi.

Obiectivul principal era, aşadar, obţinerea acestor bunuri, iar pentru aceasta cei trei inculpaţi ştiau că au puterea necesară, nu doar financiară, ci şi la nivel relaţional, putând obţine aceste bunuri inclusiv prin influenţe exercitate asupra funcţionarilor aflaţi la diverse instituții și care aveau putere decizională în anumite domenii de care inculpații erau interesați. 

În acest context, sunt de reţinut conexiunile reale pe care inculpatul Tal Silberstein le avea la cel mai înalt nivel politic, în condiţiile în care desfăşura activităţi de consultanţă politică pentru prim ministrul şi preşedintele României, al căror ajutor, sub o formă sau alta, putea fi eventual pus în discuţie.

De esenţa înţelegerii iniţiale a celor trei inculpaţi, stabilită în vara-toamna anului 2006, a fost ascunderea implicării celor doi cetăţeni israelieni în această afacere, care nu urma să se realizeze “la vedere”, pentru a nu atrage atenţia asupra adevăraţilor beneficiari ai afacerii. În acest sens, s-a convenit utilizarea unei societăţi-paravan, SC Reciplia SRL, pe care aceştia însă o controlau “din umbră”, prin intermediul societăţilor care deţineau capitalul (părţile sociale) acesteia şi pe care tot ei urmau să o finanţeze, asigurând resursele necesare obţinerii bunurilor dorite.

În plus, potrivit aceleiași înţelegeri, interfaţa societăţii în relaţia cu inculpatul Al României Paul Philippe urma a fi asigurată doar de inculpatul Truică Remus, care avea să poarte “negocierile” cu cel dintâi, în sensul promisiunii că bunurile dorite de acesta pot fi obţinute prin influenţa şi puterea pe care “ei” o au. Preţul pe care inculpatul Al României Paul urma să-l plătească era o cotă-parte din bunurile obţinute (50% sau chiar 80%, în funcţie de importanţa bunurilor).

Aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, această înţelegere de tip infracţional (cumpărare/vânzare de influenţă) s-a concretizat în contractul încheiat la 1.11.2006, care a fost redactat de inculpatul Roşu Robert, avocat partener în cadrul casei de avocatură S.C.A. Ţuca Zbârcea şi Asociaţii (S.C.A. TZA).

Implicându-se în acest proiect, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a asigurat interfaţa juridică şi a dat aparenţa de legalitate a întregului demers, coordonând aspectele legale şi implicându-se ulterior, prin demersuri efective, în obţinerea bunurilor.

În calitatea pe care o avea, inculpatul Roşu Robert Mihăiță ştia care sunt punctele nevralgice ale afacerii din punct de vedere juridic, aspecte care sunt probate de raportul de due diligence întocmit mai înainte de încheierea contractului.

Astfel:

– la acel moment nu fusese obţinută hotărârea de exequatur, pe baza căreia să se stabilească legătura de rudenie dintre inculpatul Al României Paul şi fostul rege Carol al-II-lea, prin intermediul tatălui său, Carol Mircea;

– demersurile administrative de obţinere a bunurilor fuseseră făcute de inculpatul Al României Paul în nume propriu, deşi tatăl său Carol Mircea fusese în viaţă la acel moment, iar termenele maxime în care acestea au putut fi făcute erau depășite (s-a împlinit la data de 14.02.2002 pentru imobilele solicitate pe Legea nr. 10/2001 şi la data de 30.11.2005 pentru cele revendicate pe Legea nr.247/2005);

– unele imobile fuseseră revendicate în mod greşit pe Legea nr. 10/2001 (a se vedea situaţia fostei Ferme Regale Băneasa);

– existau probleme în legătura cu dovada dreptului de proprietate (a se vedea Pădurea Snagov, dar şi alte bunuri revendicate de inculpatul Al României Paul);

– actele în dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită (moştenitor) erau insuficiente sau fuseseră emise în baza unei hotărâri judecătoreşti care nu mai era în fiinţă (nu exista o hotărâre de exequatur definitivă şi irevocabilă, cauza fiind la acel moment rejudecată de prima instanţă).

Astfel, în email-ul pe care l-a adresat avocaţilor din cadrul S.C.A.TZA în vederea efectuării raportului de due diligence, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a menţionat explicit: “Nu avem în mod evident destule documente. Intuiesc că LDDR (n.n- Legal Due Diligence Reciplia) va fi plin de rezerve.” (fil.427, vol.30 d.u.p.)

Cu toate acestea, contractul a fost încheiat, riscurile enumerate urmând a fi surmontate prin activităţile desfăşurate ulterior de membrii grupului.

Aşa cum se va vedea, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a modificat contractul încheiat iniţial, la 21.09.2006, în sensul dorit de membrii grupării, asigurând, pe de o parte, ascunderea lor (prin inserarea unei clauze neobişnuite pentru un contract de cesiune de drepturi, în sensul posibilităţii continuării demersurilor pe numele cedentului), iar pe de altă parte, creând mecanismul (încheierea unor antecontracte, procuri) prin care bunurile obţinute urmau să ajungă, în final, la adevăraţii beneficiari.

Această interfaţă juridică urma a fi răsplătită de societatea paravan Reciplia SRL, adică de inculpaţii Benyamin Steinmetz, Tal Silberstein şi Truică Remus, prin plata unui procent de 2% din valoarea de piaţă a bunurilor obţinute, sub forma unui onorariu de succes.

Şi după semnarea contractului, inculpatul Truică Remus a continuat să fie principalul contact cu inculpatul Al României Paul Philippe, iar legătura cu inculpatul Roşu Robert Mihăiță a fost stabilită atât prin intermediul inculpatului Truică, cât şi al inculpatului Tal Silberstein ori a avocatului David Barnett, ca reprezentant al inculpatului Benyamin Steinmetz.

Interacţiunile directe ale inculpatului Al României Paul Phlippe cu ceilalţi membri ai grupului, în principal, cu inculpatul Truică Remus, dar şi cu Roşu Robert Mihăiță, au fost sporadice, acesta aşteptând să obţină bunurile promise și contravaloarea acestora conform cotelor înscrise în contract.

Această împrejurare nu poate conduce însă la concluzia că singura persoană implicată în această afacere a fost inculpatul Truică Remus, în condiţiile în care acesta era doar o parte a unui proiect care îi implica în mod direct şi pe inculpaţii Tal Silberstein şi Benyamin Steinmetz. Mai mult, o asemenea concluzie este ilogică, în condiţiile în care, aşa cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, societatea paravan Reciplia a fost găsită vinovată de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât inculpatul Truică Remus a acţionat în numele şi în interesul acesteia.

În mod evident, societatea Reciplia nu era a inculpatului Truică Remus, ci acesta doar a fost mandatat, în fapt, de inculpaţii Tal Silberstein şi Benyamin Steinmetz şi, în drept, de administratorul ei, Sandra Merloni Horemas, să o reprezinte în relaţia cu inculpatul Al României Paul Philippe, inclusiv la încheierea contractului.

Mai mult, aşa cum s-a arătat, implicarea inculpatului Truică în traficul de influenţă exercitat asupra inculpatului Al României Paul Philippe s-a făcut cu acceptul inculpaţilor Tal Silberstein şi Benyamin Steinmetz, negocierile contractului care a mascat de fapt traficul de influenţă fiind desfăşurate în baza acordului prealabil al celor doi.

De altfel, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, chiar dacă inculpatul Truică Remus şi-a afirmat influenţa în faţa inculpatului Al României Paul Philippe, el s-a prezentat ca fiind o parte a unui întreg, ceea ce şi era, în realitate, dovadă fiind pluralul folosit atât în discuţiile cu acesta (“ei au spus că vor rezolva foarte repede”, “ei au acces inclusiv la Curte Supremă”), cât şi cu alte persoane (a se vedea discuţia cu martorul Vasiliu Adrian, avocatul fostului rege Mihai, căruia inculpatul Truică i-a replicat că “asta e problema lor”, atunci când martorul le-a atras atenţia celor prezenţi – de faţă fiind şi inculpaţii Tal Silberstein şi Roşu Robert – că Pădurea Snagov, în stăpânirea căreia voiau să intre, nu aparţinuse lui Carol al II-lea).

Cu alte cuvinte, încheierea contractului din 1.11.2006 nu a fost afacerea privată a inculpatului Truică, iar beneficiul negociat de acesta a fost pentru societatea paravan Reciplia SRL, iar nu pentru el personal. Împrejurarea că acesta a obţinut ulterior şi beneficii personale, intrând în proprietatea unor părţi din bunurile obţinute în mod ilegal, nu are relevanţă din perspectiva intenţiei iniţiale cu care acesta a acţionat, respectiv în beneficiul societăţii Reciplia şi a inculpaţilor Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein care se aflau în spatele ei, căci obţinerea unor beneficii personale era condiţionată şi consecutivă obţinerii bunurilor de către societatea Reciplia.

De aceea, situaţia inculpatului Truică Remus nu poate fi disociată de cea a celorlalţi parteneri de afacere, în condiţiile în care aceştia s-au aflat permanent în contact, iar beneficiile acţiunilor inculpatului Truică Remus erau, de fapt, ale tuturor persoanelor implicate.

Prin urmare, încheierea contractului de cesiune din 1.11.2006 nu numai că a consfinţit infracţiunile de trafic şi cumpărare de influenţă săvârşite de inculpaţii Truică Remus şi Al României Paul Philippe cu ocazia discuţiilor purtate anterior, aşa cum a reţinut instanţa de fond, ci a  reprezentat baza juridică a înţelegerii ilicite stabilite între inculpaţii Benyamin Steinmetz, Tal Silberstein şi Truică Remus, care avea ca scop dobândirea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe prin săvârşirea unor infracţiuni de corupţie sau asimiliate acestora (cum este abuzul în serviciu, incriminat de Legea nr.78/2000), care, aşa cum o dovedesc probele de la dosar, şi cum se va arăta în continuare, au şi fost ulterior comise efectiv, atât în cazul restituirii Pădurii Snagov (infracţiunile de dare/luare de mită în relaţia Truică/Reciplia – Chiriac Theodor săvârşite în legătură cu punerea în posesie), cât şi a fostei Ferme Regale Băneasa (infracţiunile de dare/luare de mită în relaţia Truică – Iliescu Horia, directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, dar şi de abuz în serviciu prev.de art.13² comisă de inculpaţii Roşu, Truică, Dicu, Gheorghiţă Dragomira, ambele în legătură cu restituirea propriu-zisă a fostei Ferme Regale Băneasa).

Or, aparenţa de legalitate a acestei înţelegeri ilicite a fost asigurată de inculpatul Roşu Robert Mihăiță, în calitatea sa de avocat la S.C.A.TZA, care a introdus clauze menite nu doar să securizeze poziţia Reciplia (adică a inculpaţilor Benyamin Steinmetz, Tal Silberstein şi Truică) în relaţia cu inculpatul Al României Paul Philippe, ci să asigure ascunderea implicării acestora, mai ales în relaţia cu autorităţile administrative şi/sau judiciare care urmau să decidă asupra revendicărilor acestui din urmă inculpat.

De aceea, constituirea grupului infracţional organizat a avut loc odată cu redactarea de către inculpatul Roşu Robert Mihăiță a contractului din 1.11.2006 şi semnarea acestuia, pentru societatea Reciplia, de către inculpatul Truică Remus, care a reprezentat interfaţa grupării infracţionale în relaţia cu inculpatul Al României Paul Philippe.

Chiar dacă acordul de voinţă între cumpărătorul şi traficantul de influenţă, care marchează consumarea celor două infracţiuni de corupţie săvârşite de inculpaţii Al României Paul Phlippe şi Truică Remus, s-a realizat mai înainte de încheierea contractului de cesiune, cu ocazia întâlnirilor iniţiale care au avut loc doar între cei doi inculpaţi, probatoriul administrat în cauză a demonstrat că inculpatul Roşu Robert Mihăiță a participat, alături de aceştia, la mai multe negocieri prealabile încheierii contractului şi, mai mult, a întărit convingerea cumpărătorului de influenţă că promisiunile făcute anterior de inculpatul Truică Remus, referitoare la modalitatea în care vor fi obţinute bunurile revendicate, vor fi îndeplinite.

Implicarea inculpatului Roşu Robert Mihăiță în discuţiile premergătoare încheierii contractului este probată de declaraţiile inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela şi ale martorului Aparaschivei Relu Cristian, care atestă prezenţa acestuia la firma inculpatei din Piaţa Domenii şi un “circuit” stabilit între inculpaţii Truică, Roşu şi Păvăloiu.

De asemenea, cu ocazia încheierii contractului, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a asistat la discuţiile purtate la sediul S.C.A. TZA între inculpaţii Al României Paul şi Truică Remus, ocazie cu care acesta din urmă a reiterat promisiunile făcute anterior, arătând că are conexiunile necesare pentru a recupera Ferma Băneasa într-un timp foarte scurt, justificând astfel procentul de 80% ce revenea societăţii Reciplia din acest bun. Suplimentar, la această întâlnire, inculpatul Truică le-a spus cumpărătorului de influenţă şi soţiei acestuia că “fără el şi prietenii lui (Tăriceanu, Marcovici, Tal Silberstein) nu vor câştiga niciun bun”, că “ei au acces inclusiv la Curtea Supremă” şi că “vom pierde şi procesul de exequatur, având în vedere că soţia lui Ţuca (n.n.- unul dintre avocaţii parteneri ai S.C.A.TZA) este judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, că este prieten cu inculpatul Muşat, primarul localităţii Snagov, că “are o relaţie foarte bună cu oameni din presă, menţionând numele lui Dan Andronic şi Roşca Stănescu” şi că de acum încolo ziarul acestuia din urmă “nu-i va mai ataca”.

Inculpatul Roşu Robert Mihăiță nu a avut însă doar o conduită pasivă, auzind aceste afirmaţii ale inculpatului Truică Remus, care erau în mod vădit circumscrise unei infracţiuni de trafic de influenţă, ci, dimpotrivă, potrivit declaraţiei inculpatului Al României Paul Philippe “m-a convins Robert Roşu, care mi-a spus că am nevoie de un avocat ca ei pentru a câştiga şi că fără ei nu o să obţin nimic. Că am nevoie de un avocat de care oamenii să se teamă, inclusiv la instanţă, şi că avocaţii “mici” se tem să se lupte cu astfel de oameni puternici. Mi-a spus că au oameni în presă care pot să ajute la imaginea mea care va influenţa decizia la curte. Mi-a spus că Andronic Dan lucrează cu ei şi că are un trust de presă cu 50 de oameni care poate să ne ajute în acest fel. Mi-a spus, de asemenea, că soţia primului ministru Tăriceanu lucrează la firma lor de avocatură, pe care am şi văzut-o apoi de două ori la sediul firmei de avocatură. A vrut să îmi arate astfel că firma lor este puternică, că la ei lucrează oameni importanţi. Truică a confirmat cele spuse de Robert Roşu.”, inculpatul Al României Paul Philippe arătând, totodată, că inculpaţii Remus Truică şi Robert Roşu “au fost implicaţi împreună în permanenţă în acest contract”, dovadă fiind şi faptul că ambii inculpaţi au fost menţionaţi ulterior, aşa cum se va arăta, într-o plângere penală pe care inculpatul Al României Paul a intenţionat să o depună.

În privinţa inculpatului Roşu Robert Mihăiță, apartenenţa sa la grupul infracţional organizat este probată de redactarea contractului din 1.11.2006, care a fost asumată explicit de inculpat prin semnătura şi ştampila aplicată la finalul său, cu următorul conţinut: “Avocat Robert Mihăiţă Roşu, În conformitate cu disp.art.3 alin.1 teza a 3 a din Legea nr.51/1995, atest data, identitatea părţilor şi conţinutul prezentului act redactat de mine.”

În legătură cu acest contract, este de observat că inculpatul Roşu Robert Mihăiță cunoştea conţinutul raportului de due diligence, efectuat la nivelul S.C.A TZA şi transmis la 18.10.2006 atât B.S.G., societate controlată de inculpatul Benyamin Steinmetz, cât şi Reciplia, care sublinia mai multe riscuri sau chiar impedimente în privinţa obţinerii bunurilor vizate de membrii grupului infracţional, cum ar fi inexistenţa la acel moment a unei decizii de recunoaştere a hotărârii pronunţată de Tribunalul de la Lisabona în anul 1955, împrejurarea că inculpatul Al României Paul formulase notificările în nume propriu, deşi la acel moment tatăl său era în viaţă, dar şi existenţa unor semne de întrebare cu privire la dovedirea dreptului de proprietate al fostului suveran cu privire la unele bunuri revendicate.

Cu titlu de exemplu, în cazul Pădurii Snagov, s-a arătat explicit că “există neclarităţi” cu privire la titlul de proprietate al fostului rege Carol al-II-lea, în cazul Viei şi Pepinierei Murfatlar se menţiona că aceasta “nu figurează în Decretul nr.38/1948” şi că “nu se poate stabili dacă Carol al II-lea mai avea calitatea de proprietar” la data naţionalizării efectuate prin acelaşi decret, situaţia fiind identică şi în legătură cu alte bunuri, cum ar fi Moşia Regală Balta Boianu şi Pădurea Vărăşti.

Tot astfel, în cazul terenului de la Scroviştea, în suprafaţă de 67,14 ha., s-a menţionat că acesta nu e prevăzut ca atare în Decretul nr.38/1948, iar pentru suprafeţele de 16,38 ha şi 4 ha parc, deşi acestea erau menţionate în decret, din documente nu rezulta cum a fost dobândită proprietatea asupra acestora de către fostul rege Carol al-II-lea (fila 32, vol.30 d.u.p.).

În ciuda acestor riscuri şi impedimente, cunoscute de inculpatul Roşu Robert Mihăiță, acesta a redactat contractul din 1.11.2006, inserând în cuprinsul său inclusiv bunurile menţionate anterior cu titlu exemplificativ (la poziţiile 1.11., 1.17. 1.18., 1.19), acestea fiind prevăzute printre cele 22 de imobile pentru care erau în derulare proceduri administrative (pct. I din contract).

Mai mult, în contract s-a prevăzut explicit la art.12 faptul că “cedentul recunoaşte că în prezent nu deţine toate documentele necesare valorificării drepturilor patrimoniale menţionate” şi că “se obligă ca, pe măsura dobândirii lor şi la cererea cesionarului, să le pună la dispoziţie în original sau în copii legalizate”, în condiţiile în care, în acelaşi articol, s-a prevăzut că cedentul “a prezentat cesionarului la data semnării contractului oricare şi toate documentele sau informaţiile pe care le deţine cu privire la bunurile ce fac obiectul contractului.”

În aceste condiţii, este evident că, acceptând încheierea contractului chiar şi în aceste împrejurări, cu consecinţa investirii unor importante sume de bani, persoanele aflate în spatele Reciplia au avut reprezentarea că toate aceste “dificultăţi” vor putea fi surmontate tocmai prin activităţile ilicite pe care urmau să le desfăşoare în continuare, concretizate în săvârşirea unor infracţiuni de corupţie sau asimilate acestora, bazându-se în acest sens pe influenţele pe care puteau să le exercite, direct sau mediat, asupra funcţionarilor învestiţi cu soluţionarea notificărilor vizând bunurile menţionate în contract, în condiţiile în care majoritatea bunurilor revendicate se aflau în proceduri administrative de restituire.

Deşi aparent, această concluzie i-ar viza doar pe inculpaţii Benyamin Steinmetz, Tal Silberstein şi Truică Remus, prin conduita pe care a adoptat-o, atât în ce priveşte redactarea contractului, cât şi ulterior, inculpatul Roşu Robert Mihăiță şi-a asumat în deplină cunoştinţă de cauză acţiunile şi scopul vizat de ceilalţi membri ai grupării, el fiind o piesă de bază, alături de inculpatul Truică Remus, în toate demersurile viitoare.

În acest sens, aşa cum s-a arătat anterior, după întocmirea raportului de due diligence şi însuşirea lui de către cei care l-au solicitat, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a operat mai multe modificări ale contractului anterior, din 21.09.2006, de asemenea redactat de inculpat, potrivit menţiunilor de pe ştampila aplicată la finalul lui.

  Una dintre cele mai importante a vizat dispoziţiile art.7, care au fost completate tocmai pentru a asigura ascunderea implicării inculpaţilor Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein, care controlau societatea Reciplia, în demersurile ulterioare efectuate în vederea obţinerii bunurilor.

Astfel, deşi obiectul contractului îl constituia “transmiterea/cesiunea, fermă şi irevocabilă, cu titlu oneros, fără rezerve”, către S.C.Reciplia S.R.L. “a tuturor drepturilor prezente şi viitoare” ale inculpatului Al României Paul cu privire la bunurile imobile individualizate în contract, aflate în proceduri administrative sau juidiciare de restituire a proprietăţii, ceea ce presupunea subrogarea cesionarului în aceste proceduri iniţiate de cedentul Al României Paul, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a modificat conţinutul iniţial al art.7, care prevedea tocmai această subrogare, inserând un drept alternativ al cesionarului “de a alege ca cedentul să continue toate aceste proceduri administrative sau judiciare, fără ca cesionarul să se subroge în calitatea procesuală sau de petent a cedentului”, situaţie în care “cedentul va fi, aparent, titularul procedurilor desfăşurate, fără ca acest lucru să afecteze în vreun fel drepturile transmise/cesionate prin prezentul contract”.

Cu alte cuvinte, rămânea la latitudinea cesionarului dacă se subroga cedentului şi continua demersurile în nume propriu, ca efect al actului de cesiune încheiat, sau “alegea” ca cedentul să continue aceste proceduri judiciare şi administrative, ca şi cum contractul nu ar fi existat, cu precizarea că, în acest ultim caz, cedentul nu va fi titularul real, ci doar aparent al drepturilor revendicate în faţa autorităţilor.

Or, această reformulare a art.7 a fost destinată să ascundă autorităţilor judiciare şi/sau administrative adevăratul titular al drepturilor revendicate, păstrându-se “aparenţa” că acestea aparţin în continuare inculpatului Al României Paul Philippe, iar nu unei societăţi obscure în spatele căreia se afla o societate offshore, controlată de un grup de interese puternic din punct de vedere financiar şi nu numai, care urma să beneficieze, în final, de bunurile restituite de autorităţile Statului Român.

În plus, prin inserarea unei asemenea clauze, şansele de reuşită ale demersurilor viitoare de obţinere a bunurilor erau mult mai mari, şi aceasta nu numai pentru că practica judiciară şi administrativă era neunitară în ce priveşte calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii a cumpărătorului de drepturi, ci mai ales pentru faptul că, pe această cale, grupul infracţional se putea folosi de numele inculpatului Al României Paul Philippe şi de presupusa sa apartenenţă la fosta familie regală a României, prin prezentarea acestuia ca nepot al fostului suveran Carol al II-lea, fiind astfel un factor de presiune suplimentar pentru a determina autorităţile Statului Român să-i restituie bunurile revendicate de acesta, vizate de grupul infracţional transfrontalier.

Aşa cum rezultă din actele dosarului şi cum se va vedea în continuare, această clauză introdusă de inculpatul Roşu a fost folosită efectiv în relaţia cu autorităţile administrative şi/sau judiciare, în toate demersurile ulterioare de obţinere a bunurilor, inclusiv de acest inculpat (a se vedea implicarea inculpatului Roşu Robert Mihăiță în restituirea nelegală a fostei Ferme Regale Băneasa), cărora nu li s-a prezentat adevărata situaţie de fapt, respectiv că, în realitate, inculpatul Al României Paul Philippe cesionase toate drepturile societăţii Reciplia, care era titularul real al acestora.

Astfel, toate demersurile ulterioare (notificări, memorii, prezentarea în faţa autorităţilor) au fost efectuate de avocaţii S.C.A.TZA, aflaţi în coordonarea inculpatului Roşu Robert Mihăiță, în numele inculpatului Al României Paul, iar nu al cesionarului de drepturi, S.C.Reciplia S.R.L., deşi această din urmă societate, iar nu inculpatul sus-arătat, era clientul S.C.A. TZA şi urma să achite un onorariu de succes de 2% din valoarea de piaţă a bunurilor recuperate, de care avea să beneficieze inclusiv inculpatul Roşu Robert Mihăiță, ca responsabil de proiectul Prinţul/Reciplia.

Ascunderea adevăraţilor beneficiari ai bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul, alături de preocuparea de a-l menţine pe acesta ca parte în contractul din 1.11.2006, au constituit o constantă a acţiunilor întreprinse de membrii grupării infracţionale, atât a celor care au constituit-o, cât şi a celor care au aderat ulterior.

Tot în legătură cu clauzele contractului sus-menționat, este de observat că inculpatul Roşu Robert Mihăiță a securizat obţinerea de către membrii grupării infracţionale a bunurilor vizate de cesiunea de drepturi, condiţionându-se plata avansului de încheierea prealabilă a mai multor acte de către inculpatul Al României Paul, care să asigure grupării infracţionale beneficiul actelor ilicite pe care le vor comite.

Astfel, spre deosebire de contractul din 21.09.2006, în contractul din 1.11.2006 s-a prevăzut obligaţia inculpatului Al României Paul Philippe de a încheia antecontracte de vânzare-cumpărare pentru toate bunurile care au făcut obiectul acestuia, precum şi împuternicirea chiar a inculpatului Roşu Robert Mihăiță de a semna, în numele inculpatului Al României Paul, viitoarele contracte de vânzare-cumpărare, în situaţia în care acesta din urmă ar fi refuzat să se prezinte la notar pentru perfectarea lor.

Cu alte cuvinte, prin inserarea acestei clauze, inculpatul Roşu a acceptat să fie implicat în mod direct în transferarea efectivă a bunurilor către societatea Reciplia, pe care în realitate o reprezenta şi în spatele căreia se aflau ceilalţi membri ai grupului infracţional.

Mai mult, în ce priveşte plata avansului total, de 8 milioane de euro, dacă în contractul precedent, aceasta nu era condiţionată de vreo conduită prealabilă a inculpatului Al României Paul, ci trebuia achitat în 25 de zile de la semnare, în noul contract, se plătea doar un milion de euro în 24 ore de la semnare, iar restul de 7 milioane (3 plus 4) era achitaţi doar după îndeplinirea de către inculpatul Al României Paul a mai multor condiţii, între care încheierea antecontractelor şi împuternicirea inculpatului Roşu, conform celor menţionate anterior, dar şi obţinerea şi predarea de către acesta către Reciplia a procesului verbal de punere în posesie, precum şi a titlulului de proprietate pentru Pădurea Snagov (art.9 din contract).

Cu toate acestea, potrivit art.9 din contract, acesta producea efecte, în sensul transferului/cesiunii totalităţii drepturilor în patrimoniul cesionarului concomitent cu momentul încasării efective de către inculpatul Al României Paul Philippe, în calitate de cedent, a părţii din avans, de un milion de euro.

În mod evident, nu doar pe ansamblul său, dar şi prin modificările operate faţă de varianta iniţială din 21.09.2008, contractul din 1.11.2011 era defavorabil inculpatului Al României Paul, ceea ce confirmă odată în plus declaraţiile acestuia şi ale martorei A României Lia, în sensul că inculpaţii Truică Remus şi Roşu Robert Mihăiță au fost implicaţi împreună în acest contract şi că el putea fi încheiat doar în aceste condiţii.

În ce priveşte conduita inculpatului Roşu Robert Mihăiță, ulterioară redactării şi semnării contractului din 1.11.2006, probatoriul administrat în cauză a demonstrat că acesta s-a implicat atât în ce priveşte punerea în posesie a Pădurii Snagov, cât şi în ce priveşte obţinerea propriu-zisă a fostei Ferme Regale Băneasa, fiind confirmate astfel susţinerile inculpatului Al României Paul, potrivit cărora, interesându-se de situaţia demersurilor întreprinse pentru obţinerea bunurilor, i          s-au dat tot timpul asigurări “atât de Truică, cât şi de Roşu că totul se rezolvă.” (fil.250 şi urm., vol.3 dup).

Deşi conduita inculpatului Roşu Robert Mihăiță, ca şi a altor inculpaţi, în cele două cazuri va fi examinată ulterior, în mod distinct şi detaliat, în considerentele prezentei decizii, ceea ce prezintă interes în acest punct al analizei este faptul că acesta s-a implicat, inclusiv prin demersuri cu caracter infracţional, în obţinerea unora dintre cele mai importante bunuri vizate de membrii grupării infracţionale.

Astfel, în cazul Pădurii Snagov, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a intervenit doar în faza punerii în posesie, după ce funcţionarii publici dispuseseră, cu încălcarea legii, retrocedarea către inculpatul Al României Paul a suprafeţei de 46,78 ha teren forestier.

Inculpatul Roşu Robert Mihăiță cunoştea că inculpatul Al României Paul Philippe nu este îndreptăţit la restituirea acestui teren, aspect rezultat nu doar din raportul de due diligence întocmit de S.C.A. TZA, ci şi din actele pe care le-a avut la dispoziţie (nu figura printre bunurile preluate de statul comunist în baza Decretului nr.38/1948, ci făcuse obiectul Deciziunii nr.1/1941, descoperită cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul S.C.A.TZA cu menţiunea “a nu se folosi în niciun dosar”), precum şi din discuţiile purtate în primăvara anului 2007 la acelaşi sediu, în prezenţa inculpaţilor Truică şi Tal Silberstein, cu martorul Vasiliu Adrian, avocatul fostului rege Mihai I, care le-a spus celor prezenţi că Pădurea Snagov nu a aparţinut fostului suveran Carol al-II-lea, făcând trimitere la aceeaşi Deciziune nr.1/1941, replica inculpatului Truică fiind aceea că “asta e problema lor”.

În acest context, este de reţinut că printre înscrisurile ridicate de la sediul S.C.A. TZA în legătură cu Pădurea Snagov s-a regăsit şi o adresă a Casei Regale a fostului rege Mihai destinată Romsilva şi Direcţiei Silvice Bucureşti, datată 12.03.2007, în care s-a precizat că Pădurea Snagov (Fundul Sacului) nu a aparţinut niciodată fostului rege Carol al-II-lea, întrucât pretinsa donaţie făcută de Primăria Capitalei nu şi-a produs efectele, neexistând un act autentic de donaţie şi nici legea prin care să se constate donaţia, astfel încât pădurea în cauză nici nu a fost confiscată de regimul comunist de la fostul rege Carol al-II-lea, nefiind proprietatea acestuia.

Mai mult, în finalul acestei adrese, s-a menţionat că în spatele persoanelor care revendică bunuri care nu au aparţinut în realitate fostului suveran Carol al-II-lea “stau grupări de interese, în legătură cu care autorităţile ar trebui să manifeste mai mare atenţie, pentru ca Statul Român să nu sufere imense prejudicii”, reiterându-se faptul că “Pădurea Fundul Sacului aparţine Statului Român şi nu a făcut niciodată parte din patrimoniul Regelui Carol al-II-lea”. (fil.405, vol.30 dup).

În aceste condiţii, deşi cunoştea situaţia reală a Pădurii Snagov, în perioada aprilie-iulie 2007 inculpatul Roşu Robert Mihăiță, în calitate de pretins avocat al inculpatului Al României Paul Philippe, a transmis către Romsilva, Direcţia Silvică Bucureşti, dar şi către Prefectura Ilfov mai multe notificări pentru punerea în posesie a celui din urmă inculpat cu suprafaţa de 10 ha teren forestier, dar şi pentru emiterea unei noi hotărâri de validare a dreptului de proprietate pentru diferenţa de 36,78 ha.

În cadrul acestor notificări, formulate în termeni ultimativi, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a contestat valabilitatea Deciziunii nr.1/1941, a somat Romsilva să nu mai continue demersurile judiciare de contestare a hotărârilor Comisiei judeţene de fond funciar (să nu mai formuleze cale de atac împotriva sentinţei civile nr.6161/2006 sau, dacă aceasta s-a promovat, să se renunţe la ea), a susţinut în mod neadevărat că nepunerea la dispoziţie a suprafeţei de teren constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prev.de art.271 C.pen., a ameninţat cu proceduri judiciare împotriva Romsilva şi altor instituţii şi persoane pentru “stoparea gravelor prejudicii care i se aduc Clientului (n.n.-inculpatul Al României Paul Philippe) prin lipsa de folosinţă a terenului”, stabilind termene în interiorul cărora autorităţile trebuiau să se conformeze solicitărilor sale (“în speranţa că veţi acţiona în cursul acestei săptămâni în sensul celor mai sus solicitate…”) – fil.382-402, vol.30 dup.

Deşi, aşa cum se va arăta ulterior, în considerentele prezentei decizii, această conduită a inculpatului Roşu Robert Mihăiță nu este circumscrisă unei infracţiuni distincte, de complicitate la abuz în serviciu, în condiţiile în care, pe de o parte, el a intervenit doar în legătură cu punerea în posesie, iar nu şi cu emiterea hotărârilor nelegale de către Comisiile de fond funciar, iar, pe de altă parte, nu au fost identificate dispoziţii ale legislaţiei primare încălcate cu ocazia punerii în posesie, acesta a contribuit, alături de inculpatul Truică Remus, la realizarea efectivă a punerii în posesie, urmată de emiterea celor două titluri de proprietate pe numele inculpatului Al României Paul Philippe, acte care au stat la baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat între acesta şi societatea Reciplia, prin care întreaga suprafaţă de teren restituită nelegal inculpatului Al României Paul Philippe a ajuns în stăpânirea grupului infracţional organizat.

Cu alte cuvinte, chiar dacă nu a săvârşit o infracţiune distinctă, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a acţionat în beneficiul celorlalţi membri ai grupării infracţionale, reuşind intrarea în posesie şi emiterea titlurilor de proprietate.

Acest fapt şi-a găsit recunoaştere ulterioară, inclusiv în înscrisuri emise de societatea Reciplia, cum este corespondenţa purtată de aceasta cu inculpatul Al României Paul Philippe la data de 18.07.2012, în contextul neînţelegerilor intervenite ulterior între membrii grupului infracţional organizat şi cumpărătorul de influenţă, în care s-a menţionat că “avocaţii Reciplia au reuşit importante succese, precum obţinerea titlului de proprietate în legătură cu (…) 46,7 ha în Pădurea Snagov (Fundul Sacului)”, în condiţiile în care “toate demersurile HRH Prince Paul Philippe of Romania din anul 1990 şi până la data semnării Contractului Principal (n.n.- contractul de cesiune din 1.11.2006) au fost sortite în totalitate eşecului, iar avocaţii Dvs nu au reuşit niciun succes” (fila 184, vol.30 d.u.p.).

Dacă în ce priveşte obţinerea Pădurii Snagov, conduita inculpatului Roşu Robert Mihăiță nu este circumscrisă unei infracţiuni de sine stătătoare, nu acelaşi lucru se poate spune despre implicarea sa în legătură cu restituirea fostei Ferme Regale Băneasa.

Astfel, aşa cum se va arăta ulterior, în considerentele prezentei decizii, în cazul fostei Ferme Regale Băneasa inculpatul Roşu Robert Mihăiță a contribuit, alături de alţi membri ai grupului infracţional organizat, în principal, inculpatul Truică Remus, la restituirea nelegală a acestui bun revendicat de inculpatul Al României Paul.

Modul în care s-a reuşit obţinerea fostei Ferme Regale Băneasa demonstrează nu numai că membrii grupării infracţionale au acţionat efectiv în sensul săvârşirii infracţiunilor de corupţie şi asimilate acestora care constituiau scopul asocierii lor, ci şi faptul că inculpatul Roşu Robert Mihăiță a fost participant la acest demers infracţional, îndeplinind astfel rolul care îi revenea în cadrul grupării.

Probatoriul administrat în cauză, care va fi analizat cu ocazia examinării infracţiunilor imputate inculpaţilor în legătură cu restituirea fostei Ferme Regale Băneasa, demonstrează că în acest caz membrii grupului infracţional şi-au împărţit rolurile, colaborând însă în vederea atingerii scopului final, acela al înstăpânirii asupra unuia dintre cele mai valoroase bunuri dintre cele care fuseseră menţionate în contractul de cesiune din 1.11.2006.

Astfel, dacă inculpatul Truică a avut sarcina de a-l influenţa pe directorul Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor să pledeze în faţa Consiliului de Administraţie pentru restituirea terenului solicitat de inculpatul Al României Paul, lucru pe care l-a reuşit inclusiv prin acte de corupţie, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a intervenit pentru a determina schimbarea opiniei juristului institutului, iniţial potrivnică restituirii terenului, acţiune absolut necesară, în condiţiile în care membrii Consiliului de Administraţie nu aveau pregătire juridică, iar prezentarea unor argumente cu aparenţă de legalitate de către o persoană care, teoretic, reprezenta interesele institutului şi în care membrii Consiliului se puteau încrede, era o chestiune esenţială pentru reuşita obţinerii terenului vizat.

În paralel, pentru a pune presiune pe organul de conducere al institutului, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a recurs la transmiterea unor notificări cu caracter ultimativ, similare cu cele menţionate anterior, în care a făcut referire la posibilele consecinţe, inclusiv de natură penală, pe care membrii Consiliului de Administraţie urmau să le suporte în cazul în care nu ar fi dat curs solicitării de restituire.

Ulterior, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a participat la şedinţele în care        s-a dezbătut notificarea inculpatului Al României Paul Philippe, ocazie cu care s-a prezentat ca fiind avocatul acestuia, ascunzând adevărata situaţie de fapt rezultată din contractul de cesiune din 1.11.2006, inclusiv faptul că, în realitate, el nu era avocatul inculpatului sus-menţionat, ci al societăţii Reciplia, care era adevăratul titular al drepturilor revendicate în faţa Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi ale cărei interese le reprezenta (a se vedea declaraţia martorei A României Lia, dată în faţa instanţei de apel)

Cu aceeaşi ocazie, inculpatul Roşu Robert Mihăiță nu a susţinut doar din punct de vedere juridic cererea de restituire, deşi cunoştea, aşa cum s-a arătat, care erau impedimentele de ordin legal rezultate din actele existente la acel moment, ci a indus în eroare membrii Consiliului cu privire la o chestiune de fapt esenţială, respectiv amplasarea terenului la data preluării acestuia de către stat, de care depindea însăşi incidenţa Legii nr.10/2001 şi soluţionarea cererii de către Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

De asemenea, după prima şedinţă a Consiliului de Administraţie, în baza înţelegerii infracţionale stabilită cu juristul institutului, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a intervenit în stabilirea formei finale a procesului-verbal de şedinţă, document intern al institului, esenţial pentru soluţionarea notificării.

Ca şi în cazul Pădurii Snagov, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a acţionat pentru a asigura trecerea terenului în stăpânirea grupului infracţional aflat în spatele societăţii Reciplia, cunoscând că există impedimente de ordin legal.

Mai mult, în cazul fostei Ferme Regale Băneasa, deşi inculpatul Roşu Robert Mihăiță a încercat în mod constant să acrediteze ideea că şi-a exercitat doar profesia de avocat, în realitate, prin conduita sa, a încălcat inclusiv reglementările interne şi internaţionale care guvernează această profesie şi care interzic practic implicarea avocatului în demersurile cu caracter infracţional ale clientului său.

Or, fără a-l absolvi pe inculpatul Al României Paul Philippe, care ştia la rândul său situaţia reală a documentelor invocate în susţinerea notificării, dar şi faptul că, în realitate, el nu mai era un titular al drepturilor revendicate, inculpatul Roşu Robert Mihăiță cunoştea în plus, mult mai bine decât “clientul” său, că, potrivit legislaţiei în vigoare la acel moment, terenul solicitat nu făcea obiectul Legii nr.10/2001, fiind, totodată, situat în domeniul public al statului şi, prin urmare, nu putea fi legal restituit de către Consiliul de Administraţie al Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Prin urmare, deşi reţinerea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat nu este condiţionată de săvârşirea efectivă a uneia dintre infracţiunile care au constituit scopul grupării criminale, probatoriul administrat în cauză demonstrează implicarea inculpatului Roşu Robert Mihăiță în săvârşirea uneia dintre ele, în calitate de complice la infracţiunea de abuz în serviciu prev.de art.13² din Legea nr.78/2000 şi, prin aceasta, apartenenţa sa la asocierea cu caracter infracţional ce a acţionat sub paravanul societăţii Reciplia SRL.

Mai mult, este de reţinut că, potrivit înţelegerii cu societatea Reciplia, pe care însuşi inculpatul Roşu Robert Mihăiță a negociat-o, a fost stabilit şi un onorariu de succes de 2% din valoarea de piaţă a bunurilor restituite, existând aşadar şi un cert interes material al inculpatului pentru obţinerea unor importante sume de bani, ţinând seama de valoarea extrem de ridicată a acestor bunuri (numai în cazul Fermei Regale Băneasa, aceasta a fost evaluată la peste 135 milioane de euro).

Cunoscând impedimentele legale pentru obţinerea bunurilor respective (nedovedirea calităţii de persoană îndreptăţiţă a inculpatului Al României Paul Philippe, nedovedirea dreptului de proprietate cu privire la unele bunuri revendicate, cu specială referire la Pădurea Snagov, inadmisibilitatea unor cereri, cum era cazul notificării formulate în legătură cu Ferma Regală Băneasa), inculpatul Roşu Robert Mihăiță a realizat ab initio că restituirea acestora nu se va putea face decât prin încălcarea legii, ceea ce însemna, implicit, că şi onorariul de succes negociat personal reprezenta, în realitate, un beneficiu ilicit.

De asemenea, din email-urile aflate la dosar, rezultă că inculpatul Roşu a fost preocupat şi de încasarea acestui onorariu, făcând demersuri în acest sens pe lângă ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat, inculpaţii Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein.

În acest context, din email-urile descoperite cu ocazia percheziţiei rezultă că plata onorariul de succes pentru obţinerea Fermei Regale Băneasa, ca parte a înţelegerii încheiate cu Reciplia, a suscitat ulterior preocupare în cadrul S.C.A.TZA, întrucât nu fusese achitat nici după trei ani de la dobândirea terenului, astfel încât s-a pus problema riscului de a nu mai fi primit, dar şi a prescripţiei dreptului de a-l mai solicita.

Astfel, în luna aprilie 2013, când inculpatul Roşu fusese îndepărtat din proiectul Prinţul/Reciplia, înlocuitoarea sa, Cristina Vlădescu, i-a adus la cunoştinţă această problemă partenerului S.C.A.TZA, Zbârcea Gabriel: “Bună Gabi, Am verificat.Este prescris.Contractul dintre ASR şi Reciplia ref Băneasa este încheiat în ianuarie 2009. Potrivit Engagement letter semnat de Riverside în 2008, onorariul de succes este de 1,5% din val de piaţă a imobilului şi va fi plătit:dc este mai mic sau egal cu 300.000 Euro, în 3 luni de la emiterea facturii; dacă este mai mare, în 6 luni de la data plăţii sumei de mai sus. O declaraţie de recunoştere acum nu ne poate ajuta decât formal, dacă bineînţeles este urmată şi de plată (ca o obligaţie naturală, care nu poate fi pusă în executare silită).Fiind împlinit termenul de prescripţie, o asemenea declaraţie nu ne ajută pt că nu întrerupe termenul.Mă gândesc la un contract nou (pe care am de gând oricum să-l trimit) în care, alături de celelalte obligaţii pe care şi le vor asuma, să se nască practic o nouă obligaţie de plată cu privire la acest aspect (dacă, bineînţeles, nu li se va părea ciudat că reiterăm o obligaţie veche, asumată…)” –  email 4.04.2013 C.Vlădescu/G.Zbârcea.

Primind prin redirecţionare acest email de la martorul Zbârcea, inculpatul Roşu i-a răspuns acestuia în aceeaşi zi că  “(…) Cu greu am scos şi onorariul de succes pe Snagov şi tu ştii foarte bine tot contextul.La dracu, sper că nu trebuie să dau explicaţii că nu am emis factura pe onorariu în contextul în care am spus de zeci de ori chestiunea onorariului, m-am văzut împreună cu tine, cu Shimon, după ce i-am făcut scandal lui Tal că nu ne dă banii, ba îmi amintesc că te-ai văzut cu Benny la el pe yacht şi atunci când m-ai rugat ţi-am dat situaţia şi te-am rugat să insişti şi pe onorariul de succes şi ai încercat şi tu, fără succes.De fapt schimbarea mea din Proiect este făcută, în realitate, pt că eu nu mai vroiam să lucrez fiind neplătiţi 10 luni. Nu poţi după 7 ani de laude la adresa mea în proiect, brusc să spui că nu mai sunt bun. Pur şi simplu au refuzat discuţia şi nici măcar nu am emis o factură pe onorariu, că nu aveam nici un criteriu să o facem (care e valoarea bunului?) şi pentru că nu vroiam să suportăm sute de mii TVA. Dar tu cunoşti Gabi toate chestiunile astea.De câte ori toţi anii ăştia am zis de onorariu şi am spus că trebuie să rezolvăm cumva? Dacă capul jos pt că avem RMGC (n.n.- proiectul Roşia Montană, în care era implicat inculpatul Benny Steinmetz) îl înţeleg, heirupismul ăsta de a lucra acum în spume pt ei nu-l pot înţelege pt că de plătit văd că tot nu ne plătesc. Dacă vrea Cristina să te impresioneze, să o facă, dar firma pierde timp, bani şi nervi pe gratis. Şi tumbele doamnei mă enervează teribil”.

Chiar dacă prevederea unui onorariul de succes nu este o chestiune prohibită, câtă vreme nu este o vorba despre un pact de quota litis, şi nu i se cuvenea exclusiv inculpatului Roşu, probatoriul administrat în cauză demonstrează că exista şi un cert interes material, chiar indirect, al acestuia, având în vedere şi calitatea sa de partener la S.C.A.TZA, pentru a fi obţinute bunurile revendicate de inculpatul Al României Paul. Mai mult, acelaşi probatoriu dovedeşte că încasarea ulterioară a acestui onorariu, ca şi cel cuvenit pentru obţinerea Pădurii Snagov, a constituit o preocupare a inculpatului Roşu, care a făcut demersuri în acest sens, chestiunea banilor reprezentând, în opinia sa, motivul pentru care a fost îndepărtat din proiectul Prinţul/Reciplia.

Împrejurarea că acest onorariu de succes, calculat ca un procent din valoarea terenului obţinut în mod ilegal de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor (circa 2,7 milioane de euro, reprezentând 2% din valoarea de piaţă a terenului, de 135.874.800 euro), nu a fost încasat efectiv, cel puţin până la îndepărtarea inculpatului Roşu din proiectul Prinţul/Reciplia, este lipsită de relevanţă, întrucât nu s-a datorat lipsei de interes a S.C.A.TZA şi, în particular, a inculpatului Roşu, ci lipsei de voinţă a celorlalţi membri ai grupului infracţional organizat, care se aflau în spatele Reciplia, de a-l plăti, în condiţiile în care bunul nu fusese valorificat.

În egală măsură, corespondenţa electronică aflată la dosar este relevantă pentru a dovedi nu doar apartenenţa inculpatului Roşu la grupul infracţional organizat, prin prisma interesului acestuia de a obţine beneficii materiale de pe urma activităţilor infracţionale desfăşurate în cadrul asocierii, în condiţiile în care, aşa cum se va arăta ulterior, atât Pădurea Snagov, cât şi Ferma Regală Băneasa au fost obţinute ca urmare a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora (dare de mită în legătură cu punerea în posesie a Pădurii Snagov, dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în cazul dobândirii Fermei Regale Băneasa) săvârşite de membrii grupului infracţional organizat, inclusiv de inculpatul Roşu, ci şi pentru a proba ierarhia care exista în cadrul grupării, dar şi faptul că aceasta era respectată de inculpaţi.

Astfel, chestiunea plăţii efective a beneficiului ilicit cuvenit din activitatea infracţională a fost discutată mai întâi cu inculpatul Tal Silberstein, coordonatorul grupului mai ales după anul 2010, căruia inculpatul Roşu “i-a făcut scandal” şi doar, ulterior, în condiţiile în care problema nu s-a rezolvat, cu liderul asocierii, inculpatul Steinmetz Benyamin, la care “s-a insistat, dar fără succes” pentru plata sumelor datorate pentru succesele obţinute de inculpatul Roşu, în calitatea sa de avocat  al S.C. Reciplia S.R.L. în legătură cu Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa.

Astfel, decizia liderului a fost respectată, chiar dacă aceasta a atras după sine riscul neîncasării beneficiului negociat.

Mai mult, în opinia inculpatului Roşu, îndepărtarea sa din grup nu s-a datorat faptului că “nu mai era bun”, ci a reprezentat în realitate o sancţiune aplicată de inculpaţii aflaţi pe palierul de conducere, constând în îndepărtarea sa din asociere pentru îndrăzneala de a-şi cere drepturile.

Împrejurarea că inculpatul Roşu Robert Mihăiță a reuşit sau nu obţinerea acestor beneficii financiare de pe urma activităţii desfăşurate în beneficiul grupului infracţional organizat este însă lipsită de relevanţă pentru subzistenţa infracţiunii analizate.

Aşa cum s-a arătat anterior, pe lângă demersurile efectuate pentru obţinerea bunurilor menţionate în contractul de cesiune din 1.11.2006, membrii grupului infracţional organizat, inclusiv cei care au aderat ulterior, au fost preocupaţi, pe de o parte, de ascunderea adevăraţilor beneficiari ai bunurilor restituite, iar, pe de altă parte, de menţinerea inculpatului Al României Paul în înţelegerea concretizată în contractul sus-menţionat.

În acest context, este de menţionat că, deşi iniţial relaţiile în interiorul grupării infracţionale, ca şi cele stabilite cu inculpatul Al României Paul, au fost armonioase, odată cu trecerea timpului au apărut neînţelegeri atât în interiorul grupului, cât şi în relaţia cu cumpărătorul de influenţă, toate acestea având la bază nemulţumiri legate de modul de împărţire a bunurilor a căror restituire fusese obţinută până atunci, în principal Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa.

Astfel, în anul 2010, inculpatul Truică a părăsit proiectul Prinţul/Reciplia, iar ulterior a fost îndepărtat şi inculpatul Roşu, care, potrivit corespondenţei electronice aflată la dosar, a fost convins că această măsură nu a avut la bază vreun reproş legat de activitatea desfăşurată, ci pretenţiile financiare exprimate de acesta.

În privinţa inculpatului Al României Paul, acesta a fost nemulţumit de sumele încasate în contul bunurilor recuperate, astfel încât începând cu anul 2011 au existat permanente fricţiuni cu membrii grupării infracţionale, care nu au fost soluţionate, în ciuda numeroaselor întâlniri, negocieri şi a încheierii unor noi înţelegeri cu reprezentanţii acestora.

În acest context, inculpatul Al României Paul a apelat la mai mulţi avocaţi, pe care i-a însărcinat să redacteze inclusiv plângeri penale la adresa membrilor grupării, pe care le-a folosit ca factor de presiune în negocierile cu aceştia.

Consecvenţi preocupării de a ascunde adevăraţii beneficiari ai terenurilor obţinute, dar şi conştienţi de caracterul nelegal al acestor restituiri, membrii grupului infracţional au realizat că depunerea unor plângeri penale, indiferent de infracţiunile reclamate, ar atrage după sine efectuarea unor cercetări de către organele statului, ocazie cu care s-ar descoperi nu doar ilegalităţile comise de funcţionarii publici învestiţi cu soluţionarea notificărilor, ci şi contribuţia membrilor grupului infracţional organizat cu caracter transfrontalier, ca adevăraţi beneficiari ai restituirilor ilegale.

În mod similar, publicarea unor articole în presă, cu referire la terenurile restituite şi la persoanele aflate în spatele proiectului Prinţul/Reciplia, erau de asemenea de natură să alarmeze, căci pe această cale organele statului se puteau sesiza din oficiu pentru a cerceta eventuale fapte penale comise în legătură cu aceste restituiri.

Astfel, probatoriul administrat în cauză a demonstrat că inculpatul Roşu Robert Mihăiță a acţionat şi în direcţia protejării celorlalţi membri ai grupării infracţionale, îndeosebi a inculpatului Benyamin Steinmetz, cel mai important şi mai puternic membru, care asigura finanţarea proiectului.

În acest sens, este relevantă conduita inculpatului Roşu Robert Mihăiță, adoptată de acesta cu ocazia unei întâlniri de la sediul S.C.A. TZA cu inculpatul Al României Paul Philippe, la care au participat şi alţi membri ai grupării infracţionale, respectiv inculpaţii Tal Silberstein şi Andronic Dan Cătălin.

Potrivit declaraţiei martorului Rădulescu Veronel, care l-a însoţit pe inculpatul Al României Paul Philippe la respectiva întâlnire, la cererea inculpatului, acesta a redactat o plângere penală pe care o avea asupra sa, într-un dosar.

Această plângere, depusă de martor la dosar cu ocazia audierii în faza de urmărire penală, reclama săvârşirea mai multor infracţiuni, inclusiv cele care fac obiectul prezentei cauze (dare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni), fiind menţionaţi mai mulţi membri ai grupului infracţional organizat, respectiv inculpaţii Truică Remus şi Tal Silberstein, dar şi inculpatul Roşu Robert Mihăiță (fila 327, vol.6 d.u.p.)

În cuprinsul plângerii se arăta, între altele, că, “fiind în legătură cu diverse persoane, care mi-au spus că nu voi obţine nimic dacă nu voi ceda o parte din avere unor persoane influente şi nu voi ceda drepturile mele litigioase, l-am cunoscut pe avocatul Robert Roşu din cadrul societăţii profesionale Ţuca Zbârcea şi Asociaţii, unde mi s-a spus că lucrează soţia premierului Călin Popescu Tăriceanu. Robert Roşu l-a adus la discuţii pe Remus Truică ce mi-a fost prezentat în anul 2006 ca fiind consilier al premierului Călin Popescu Tăriceanu şi fost şef de cancelarie al lui Adrian Năstase.Remus Truică mi l-a prezentat pe partenerul său de afaceri, Tal Silberstein. Aceştia, împreună cu avocaţii lor, care mi-au fost impuşi să mă reprezinte au continuat să amâne soluţionarea cererilor mele şi mi-au spus că nu am nicio soluţie să îmi rezolv problemele decât dacă le voi ceda 50% din drepturile mele de moştenire. Astfel, în anul 2006 am încheiat contractul privind transmiterea/cesiunea de drepturi cu privire la bunuri imobile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii între mine şi S.C.Reciplia S.R.L., reprezentată prin dl Remus Truică, societate ce aparţine acestuia şi partenerului său Tal Silberstein, contract certificat de avocatul Robert Roşu.”

Deşi scopul întâlnirii de la sediul S.C.A. TZA nu a fost acela de a se discuta în legătură cu această plângere, ci de a găsi o soluţie amiabilă pentru anularea (rezilierea) contractului de cesiune încheiat între inculpatul Al României Paul şi societatea Reciplia, existenţa plângerii a fost adusă în discuţie chiar de inculpatul Roşu Robert Mihăiță care, la un moment dat, însoţindu-l pe martorul Rădulescu la baie, a răsfoit dosarul pe care acesta i-l încredinţase temporar, ocazie cu care, printre alte documente, a fost descoperită şi plângerea penală sus-menţionată, aspecte confirmate şi de martora A României Lia în declaraţia dată în faţa instanţei de apel.

Potrivit martorului, după ce au revenit în încăperea în care se desfăşurau discuţiile, inculpatul Roşu “le-a spus celorlalţi cu uimire, supărare şi chiar afectare personală că prinţul Paul vrea să facă plângere penală.Cred că le-a şi spus, cumva ferit, că a văzut la mine plângerea respectivă. Reacţia a fost una de ceartă, s-au arătat supăraţi şi enervaţi, mai ales cei doi israelieni (n.n.- din declaraţie rezultă că, pe lângă inculpatul Tal Silberstein, la întâlnire a mai participat şi un alt cetăţean israelian), care au spus să se consideră ameninţaţi de un asemenea demers.Discuţia s-a terminat foarte repede. Şi eu aveam o stare de emoţie, m-am speriat de atitudinea lor şi am părăsit încăperea”.

Prin urmare, lăsând la o parte modalitatea în care a luat la cunoştinţă despre existenţa plângerii, este de reţinut fidelitatea inculpatului Roşu Robert Mihăiță faţă de ceilalţi membri ai grupării din care făcea parte şi preocuparea sa pentru a preîntâmpina orice posibile consecinţe negative pe care aceştia le puteau suferi în legătură cu proiectul Prinţul/Reciplia.

Consecinţa acestei întâlniri a fost alarmarea tuturor membrilor grupării, inclusiv a şefului acesteia, inculpatul Benyamin Steinmetz, care s-a deplasat personal la Bucureşti pentru a discuta cu inculpatul Al României Paul Philippe şi    a-l linişti, ocazie cu care acesta din urmă a aflat pentru prima dată despre implicarea sus-numitului în proiectul Prinţul/Reciplia.

Or, dacă ar fi fost convinşi că toate demersurile întreprinse până la acel moment, începând cu încheierea contractului de cesiune şi continuând cu modalitatea în care au ajuns să intre în stăpânirea Pădurii Snagov şi a Fermei Regale Băneasa, ar fi fost unele licite, membrii grupului infracţional organizat nu ar fi avut motive de îngrijorare, întrucât, chiar şi în situaţia în care inculpatul Al României Paul Philippe ar fi sesizat organele judiciare, nu s-ar fi putut constata vreo încălcare a legii penale săvârşită de aceştia şi de funcţionarii publici implicaţi în rezolvarea notificărilor.

În fapt, în loc să ignore ameninţările inculpatului Al României Paul Philippe sau chiar să întrerupă colaborarea cu acesta, membrii grupului infracţional organizat au cerut să se întâlnească cu cumpărătorul de influenţă chiar la el acasă, încercând să-l convingă să continue afacerea în care erau cu toţii implicaţi şi, prin aceasta, să renunţe la intenţia depunerii plângerii penale.

Această conduită denotă că, în realitate, membrii grupului infracţional erau pe deplin conştienţi despre implicarea lor în săvârşirea unor infracţiuni, fiindu-le cu adevărat teamă că, în situaţia în care inculpatul Al României Paul Philippe şi-ar fi pus în practică planul de a sesiza organele judiciare, infracţiunile comise de ei ar fi fost descoperite.

Astfel, în luna decembrie 2011, la locuinţa inculpatului Al României Paul Philippe, a avut loc o întâlnire la care au participat inculpaţii Benyamin Steinmetz, Tal Silberstein şi numitul Shimon Sevez, de faţă fiind şi soţia inculpatului Al României Paul Philippe, martora A României Lia Georgia.

Discuţiile purtate cu această ocazie au fost înregistrate cu mijloace proprii de către inculpatul Al României Paul Philippe, iar înregistrarea a fost pusă la dispoziţia organelor judiciare în faza de urmărire penală.

În legătură cu această înregistrare, în mod greşit a fost înlăturată de prima instanţă din ansamblul probator, cu motivarea că expertul parte al inculpaţilor ar fi depistat o urmă de ştergere, ceea ce ar ridica semne de întrebare cu privire la fiabilitatea mijlocului de probă.

Simpla constatare menţionată anterior, efectuată de altfel de o persoană care reprezintă interesele inculpaţilor, nu justifică înlăturarea acestui mijloc de probă, cu atât mai mult că cât discuţiile au fost recunoscute de participanţii la întâlnire.

Analiza discuţiilor, în integralitatea lor, conduce la concluzia că membrii grupării infracţionale au recunoscut nu doar implicarea lor în acest proiect, ei fiind cei care “au pus banii”, ci şi influenţa de care se bucură, inclusiv în mediul politic, subliniind că “toate astea nu s-au întâmplat pentru nimic”, că au fost obţinute cu muncă grea şi “mulţi bani” care au fost învestiţi.

Practic, prin această discuţie, cei doi inculpaţi au reiterat aspectele menţionate de inculpatul Truică Remus încă din perioada premergătoare încheierii contractului de cesiune, respectiv faptul că influenţele pe care le au în lumea politică, dar şi în media sunt hotărâtoare pentru obţinerea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul şi au dat deja rezultate (“toate astea nu s-au întâmplat pentru nimic”), fiind argumentul care l-a convins pe acesta să nu persevereze cu demersurile judiciare şi să continue colaborarea cu membrii grupului infracţional.

Chiar dacă inculpatul Roşu Robert Mihăiță nu a participat la această întâlnire, conduita sa a fost cea care i-a alertat pe ceilalţi inculpaţi, care au apreciat că riscurile unei investigaţii oficiale, ca urmare a plângerii penale cu care au fost ameninţaţi, sunt suficient de mari pentru a impune ieşirea din anonimat a liderului grupării, în persoana inculpatului Benyamin Steinmetz.

Aceeaşi conduită, de protejare a membrilor grupului infracţional organizat, a manifestat-o inculpatul Roşu Robert Mihăiță şi atunci când în mass media au fost publicate articole care puneau în discuţie modalitatea în care au fost restituite  bunuri care făceau obiectul contractului de cesiune din 1.11.2006 sau se refereau la inculpaţii implicaţi în proiectul Prinţul/Reciplia, în condiţiile în care, pe baza acestor articole, organele statului se puteau sesiza din oficiu pentru a cerceta eventuale fapte penale comise în legătură cu respectivele restituiri.

Astfel, la data de 8.05.2011, prin preluare dintr-o altă sursă (“Ziarul de Investigaţii” – www.ziaruldeinvestigatii.ro), în ziarul Cotidianul a apărut  sub titlul “Paul, Jaf de România?” un articol care trata in extenso restituirea nelegală a Pădurii Snagov, în debutul căruia se menţiona că “fără să aibă un titlu de proprietate valabil, fără să facă dovada deposedării abuzive de către statul comunist şi fără să aibă calitatea legală de moştenitor, prinţul Paul (al României, cum scrie în buletin) a luat cu japca 47 de hectare din pădurea Snagov, deşi aceasta fusese declarată domeniu public de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, încă din 1941.”

În cuprinsul articolului, altfel, surprinzător de bine documentat, se făceau referiri la istoria Pădurii Snagov începând cu anul 1930 (subtitlu: “Pădurea Snagov, domeniu public din 1930”), la sentinţa civilă a Judecătoriei Buftea din 26.06.2013 (subtitlu: “Justiţie strâmbă”), la Deciziunea nr.1/1941 (subtitlu: ”Dovada fraudei”), la faptul că la data revendicării, tatăl inculpatului Al României Paul trăia (subtitlu: ”Revendicarea era, legal, inadmisibilă”).

A doua zi, printr-un email transmis, între alţii, şi inculpaţilor Tal Silberstein şi Marcovici Marius Andrei, precum şi reprezentantului inculpatului Benyamin Steinmetz, numitul David Barnett, inculpatul Roşu Robert Mihăiță le-a semnalat apariţia acestui articol “urât” în legătură cu inculpatul Al României Paul, iar la solicitarea inculpatului Tal Silberstein referitoare la posibilele consecinţe, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a răspuns că articolul nu are relevanţă legală, pentru că nu este o investigaţie oficială şi că, în plus, ar conţine şi informaţii inexacte. (fil.153, vol.48 dup)

Este de reţinut în acest context solicitarea inculpatului Tal Silberstein ca, începând cu acel moment, email-urile să fie transmise şi inculpatului Andronic Dan Cătălin.

În acelaşi context, al monitorizării articolelor din presă în legătură cu membrii grupului infracţional organizat, este de reţinut solicitarea inculpatului Tal Silberstein, dar şi a reprezentantului inculpatului Benyamin Steinmetz (David Barnett), făcută cu altă ocazie, adresată personal inculpatului Roşu Robert Mihăiță, de a pregăti o scrisoare de răspuns (drept la replică) foarte dură în legătură cu un articol din ziarul “Adevărul” (fil.33, vol.46 dup).

Conformându-se solicitării primite, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a menţionat că a formulat şi anterior un drept la replică, pentru un articol similar din acelaşi ziar, datat 17.08.2010, intitulat “Truică, pionul unui miliardar controversat”, a cărui apariţie a fost semnalată iniţial de inculpatul Andronic şi care se referea la legătura dintre cei doi membri ai grupului infracţional organizat, în condiţiile în care inculpatul Benyamin Steinmetz era implicat şi în proiectul Roşia Montană.

De altfel, legătura dintre cei doi a fost amintită şi într-un alt articol (publicat la 29.06.2011 în ziarul Click), în care, chiar dacă erau tratate mai degrabă aspecte mondene în legătură cu inculpatul Truică Remus, se menţiona că acesta are o “avere colosală, ţinută ascunsă” şi că este “tovarăş cu controversatul Beny Steinmetz, magnatul diamantelor”, făcându-se referire tocmai la “ampla investigaţie marca Adevărul, publicată anul trecut”.

Menţinerea inculpatului Al României Paul Philippe în înţelegerea stabilită cu grupul infracţional aflat în spatele societăţii Reciplia a fost o altă preocupare constantă a membrilor săi, inclusiv a celor care au aderat ulterior, în condiţiile în care afacerea pusă la punct odată cu încheierea contractului de cesiune se prefigura a fi una extrem de profitabilă, fiind vorba despre acapararea unor bunuri în schimbul unor sume de bani derizorii, prin raportare la valoarea de piaţă a acestora.

Nemulţumirea inculpatului Al României Paul Philippe în legătură cu neîncasarea sumelor negociate cu ocazia încheierii contractului de cesiune l-a determinat pe acesta să contacteze nu doar avocaţi care să-l ajute să rezilieze sau să renegocieze contractul încheiat ori să formuleze plângeri penale sau denunţuri, ci şi să găsească alte persoane cu resurse financiare, cu care să încheie o nouă înţelegere cu privire la bunurile pe care le revendica.

În acest context, la 29.05.2012, printr-un email adresat celorlalţi membri ai grupului infracţional, inculpatul Mateescu Lucian Claudiu i-a încunoştinţat pe aceştia că aflase despre o întâlnire pe care inculpatul Al României Paul Philippe şi soţia sa o avuseseră cu o seară înainte cu Ovidiu Tender, un potent om de afaceri, care a avut ca obiect evaluarea bunurilor pe care acesta urma să le achiziţioneze de la inculpatul Al României Paul Philippe.

Răspunzând la acest mesaj, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a arătat că este evidentă implicarea respectivului om de afaceri, care-l finanţează pe inculpatul Al României Paul Philippe şi a apreciat că o abordare legală agresivă este cea mai bună soluţie, însă numai dacă cei care coordonau grupul infracţional, respectiv inculpatul Tal Silberstein şi Shimon Sevez, vor decide aceasta.

Este de reţinut că preocuparea membrilor grupului infracţional în legătură cu posibilitatea ca inculpatul Al României Paul Philippe să se reorienteze către alte persoane era una reală, fiind de natură să-i neliniştească, căci aceasta ar fi însemnat să piardă afacerea extrem de profitabilă reprezentată de înţelegerea pe care o aveau cu acest inculpat.

Mai mult, suspiciunea referitoare la implicarea numitului Tender în această afacere fusese exprimată de inculpatul Tal Silberstein şi cu ocazia întâlnirii pe care acesta, împreună cu inculpaţii Benyamin Steinmetz şi Shimon Sevez, au avut-o cu inculpatul Al României Paul Philippe, în luna decembrie 2011, la domiciliul acestuia.

Astfel, inculpatul Tal Silberstein a amintit în această discuţie despre “domnul Tender, care are poate nişte idei de a prelua această afacere”, iar ulterior, încercând să-l convingă pe inculpat să rămână alături de ei (“un partener internaţional, care vrea grupul vostru, care vrea să vă sprijine în ambele planuri, local şi extern”) în acest proiect, acelaşi Tal Silberstein i-a spus acestuia că “nu aveţi nevoie de încă un escroc pe lângă voi, care să vă dezamăgească, promiţând lucruri pe care nu le poate oferi”.

Prin urmare, email-ul analizat, din 29.05.2012, adresat inclusiv inculpatului Roşu Robert Mihăiță, demonstrează că, deşi cu ocazia întâlnirii din luna decembrie 2011, inculpatul Al României Paul Philippe a negat implicarea numitului Tender, membrii grupului infracţional au urmărit în continuare această “pistă”, în contextul preocupării lor de a-l menţine pe inculpat “alături de ei”.

În raport de toate aceste considerente, pe baza probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că, prin acţiunile sale, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a depăşit limitele cadrului legal în care trebuie exercitată profesia de avocat, implicându-se cu bună ştiinţă în constituirea, la 1.11.2006, a unui grup infracţional ce a avut ca scop dobândirea, prin săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora, a unor bunuri revendicate de inculpatul Al României Paul, urmată de desfăşurarea activităţilor menţionate anterior în interesul acestei asocieri până în anul 2013, fapte care se circumscriu infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art.367 alin. 1 și 2 C.pen., ce reprezintă legea penală mai favorabilă şi pentru care urmează a fi condamnat.

Reţinând această încadrare juridică, Înalta Curte va avea în vedere limitele de pedeapsă ale uneia dintre infracţiunile care a reprezentat scopul grupării infracţionale, respectiv cea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave prev.de art.13² din Legea nr.78/2000.

Înalta Curte constată că infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este una continuă, care se epuizează fie la momentul destrămării grupului ori al părăsirii acestuia de către unii membri, fie la momentul descoperirii lui, iar potrivit art.154 alin.2 C.pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, care echivalează cu momentul epuizării activităţii infracţionale.

În cauză, inculpatul Roşu Robert Mihăiţă a constituit grupul infracţional organizat la 1.11.2006 şi a desfăşurat activităţi în calitate de membru al acestuia până în anul 2013, moment care marchează epuizarea în privinţa sa a infracţiunii şi de la care începe să curgă termenul general de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art.154 alin. 1 lit. c Cod penal, de 8 ani, acesta nefiind împlinit nici măcar la data soluţionării definitive a cauzei.

În privinţa inculpatului Tal Silberstein, probatoriul administrat în cauză demonstrează că acesta a pus bazele asocierii infracţionale, împreună cu inculpaţii Truică şi Benyamin Steinmetz încă din vara/toamna anului 2006.

Astfel, potrivit declaraţiei inculpatului Truică, acesta a fost contactat de inculpatul Tal Silberstein, prin intermediul căruia l-a cunoscut şi pe Benyamin Steinmetz. Cu ocazia întâlnirii care a avut loc la locuinţa inculpatului Truică, acesta a prezentat celor doi proiectul Prinţul, iar cei doi i-au spus că “sunt interesaţi de afacere” şi au solicitat să se facă un studiu de către S.C.A. TZA, firmă pe care cei doi cetăţeni israelieni au ales-o, pentru a vedea dacă se implică în retrocedarea bunurilor.

În acelaşi sens este şi declaraţia inculpatului Andronic, care a arătat că “despre afacerea cu Prinţul” a aflat de la inculpatul Tal Silberstein prin anul 2006, care i-a spus că “un grup de investitori au intenţia să preia o parte din bunurile pe care acesta (n.n-inculpatul Al României Paul) le pretindea, întrucât nu avea bani şi căuta investitori.”

Tot astfel, din declaraţia martorei Valmar Ioana rezultă că aceasta a aflat chiar de la inculpatul Tal Silberstein despre  faptul că “este în negocieri cu prinţul Paul pentru a cumpăra de la acesta drepturile litigioase pentru averea pe care o revendică acesta în România”, urmând ca, în situaţia în care inculpatul Al României Paul va dobândi anumite imobile, vânzarea lor către compania în care inculpatul Tal Silberstein era implicat să fie autentificată de martoră, în calitate de notar, cu precizarea că la acel moment aceasta era soţia prim-ministrului în funcţie, Călin Popescu Tăriceanu.

Rezultă aşadar că, deşi aparent implicarea inculpaţilor Tal Silberstein şi Benaymin Steinmetz în această afacere extrem de profitabilă era condiţionată de concluziile favorabile ale raportului de due diligence întocmit de o firmă de avocatură, în realitate, hotărârea de a se implica în acest proiect fusese deja luată anterior primirii acestui raport, în luna octombrie 2006, câtă vreme la 21.09.2006, ca urmare a acordului exprimat de cei doi, concretizat în procura dată inculpatului Truică, ca reprezentant al Reciplia, a fost încheiat un prim contract de cesiune între inculpaţii Al României Paul şi S.C. Reciplia S.R.L., în spatele căreia se aflau cei doi cetăţeni străini, contract care a stat la baza perfectării celui din 1.11.2006.

Mai mult, aşa cum se va arăta în considerentele prezentei decizii, deşi raportul de due diligence sublinia existenţa unor impedimente serioase în privinţa obţinerii bunurilor indicate de inculpatul Al României Paul, inculpaţii Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein au acceptat să se implice, chiar şi în aceste condiţii, în proiectul Prinţul/Reciplia, ceea ce înseamnă că riscurile afacerii urmau a fi depăşite prin alte mijloace, ilicite, mai exact prin influenţele pe care atât personal, cât şi prin intermediul partenerului lor, inculpatul Truică, urmau să le exercite la nivelul factorilor de decizie din România, în condiţiile în care, cu privire la 22 din bunurile care făceau obiectul contractului de cesiune, cele mai importante prin prisma valorii lor, erau în derulare proceduri administrative de restituire.

În acelaşi sens, cu titlu exemplificativ, este de reţinut că în primăvara anului 2007, la sediul S.C.A. TZA a avut loc o discuţie cu martorul Vasiliu, avocatul fostului rege Mihai I, la care din partea Reciplia au participat inculpaţii Tal Silberstein, Roşu şi Truică, ocazie cu care martorul le-a spus celor prezenţi că Pădurea Snagov nu a aparţinut fostului suveran Carol al-II-lea, făcând trimitere la aceeaşi Deciziune nr.1/1941, al cărei conţinut era cunoscut de inculpaţi, replica inculpatului Truică, dată în prezenţa celorlalţi doi inculpaţi, fiind aceea că “asta e problema lor”.

Chiar și în ipoteza în care inculpatul Tal Silberstein nu ar fi avut cunoștințele juridice necesare pentru a aprecia asupra considerentelor acestei decizii, ori nu ar fi înțeles cu exactitate aspectele relatate de martor determinat de unele limitări de exprimare impuse de limba în care s-a purtat conversația, ar fi putut fi informat de inculpatul Roșu Robert Mihăiță, avocat care reprezenta Reciplia SRL, astfel cum acesta făcea de obicei cu membrii grupului, în condiţiile în care hotărârea a fost descoperită cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul firmei de avocaţi, purtând menţiunea “a nu se folosi în niciun dosar.”

Prin urmare, susținerile inculpatului Tal Silberstein din cuprinsul declarațiilor din datele de 6.11.2017 și 8.11.2017 sunt infirmate de probele administrate.

Chiar dacă inculpatul Tal Silberstein nu a avut contact cu inculpatul Al României Paul decât după încheierea contractului de cesiune, când acordul între traficantul şi cumpărătorul de influenţă fusese deja realizat, probatoriul administrat în cauză demonstrează că inculpatul Tal Silberstein a întărit cu acea ocazie promisiunile făcute anterior de către inculpatul Truică, afirmând influenţa pe care o are şi el personal pentru obţinerea bunurilor menţionate în contract.

Așa cum s-a arătat, societatea Reciplia nu era a inculpatului Truică Remus, ci a celor care o controlau din umbră și făceau posibilă realizarea acțiunilor de traficare a influenței întreprinse de acesta, cu acordul și în sensul dorit de ei, respectiv a inculpaților Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin, chiar dacă acțiunile și implicarea celor doi nu a fost vizibilă la început, inculpatul Tal Silberstein fiind prezentat inculpatului Al României Paul Philippe în anul 2007, iar inculpatul Steinmetz Benyamin abia în luna decembrie 2011, când exista riscul declanșării unor cercetări în legătură cu modul de obținere a bunurilor revendicate de Al Românei Paul Philippe, urmare plângerii penale formulate de cel din urmă.

 Deși nu locuia în România, unde venea rar, așa cum susține inculpatul, după ce devenit consilier al prim ministrului României, Tal Silberstein, folosindu-se de avantajul conferit de poziția sa în mediu politic, care îi crea aparența unei persoane influente, s-a implicat într-un mod mai vizibil în activitatea grupului infracțional organizat și în susținerea acțiunilor întreprinse de inculpatul Truică Remus pentru obținerea bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe, participând la întâlnirile dintre acesta și Truică Remus care au avut loc la casa de avocatură TZA în prezența inculpatului Roșu Robert Mihăiță, pentru a-i da asigurări cumpărătorului de influență că se făceau demersuri pentru obținerea bunurilor într-un timp scurt.

Astfel, în declarația din data de 11.12.2015, inculpatul Al României Paul Philippe a arătat că, după câteva luni sau un an de la încheierea contractului, l-a cunoscut pe Tal Silberstein la sediul firmei de avocatură TZA, când acesta s-a prezentat ca fiind consilier al lui Tăriceanu, precizând că deține clădirea în care TZA funcționează și că el plătește avocații care sunt ai lui, că poate obține orice și că prin Dan Andronic controlează presa, prezentându-i și o listă cu 80 de persoane din mass media asupra cărora are influenţă. Totodată, i-a mai spus că dacă este cu ei poate să câștige, discuția fiind purtată în prezența lui Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță.

Influenţa de care se bucura inculpatul Tal Silberstein în lumea politică, dar şi la nivelul conducerii Statului Român este confirmată atât de probatoriul testimonial, cât şi de corespondenţa electronică aflată la dosar.

Martorul Dimofte a arătat, astfel, că Tal Silberstein i-a fost prezentat de  inculpatul Truică ca fiind “mâna dreaptă a lui Steinmetz” şi “un om influent, nu doar în România, ci şi în alte ţări din Europa şi că a fost consultant politic pentru Băsescu, Năstase, Tăriceanu şi apoi pentru Blaga, candidat la primărie.” Martorul a mai arătat că a discutat de mai multe ori cu inculpatul Tal Silberstein, iar acesta “a confirmat că este reprezentantul lui Steinmetz.”

Tot astfel, martorul Bejenaru Andrei a arătat că atât inculpatul Truică, cât şi Tal Silberstein se lăudau cu cunoştinţele lor în lumea politică, cu trimitere la fostul premier, martorul Tăriceanu, dar şi la Victor Ponta sau Viorel Hrebenciuc. 

Despre inculpatul Tal Silberstein, acelaşi martor a arătat că, atunci când “era o problemă”, inculpatul întreba “la cine trebuie să apeleze pentru rezolvarea ei”. În acest context, martorul a relatat un episod în legătură cu unul dintre bunurile menţionate în contractul de cesiune, respectiv Pădurea Broşteni, arătând că, întrucât se intenţiona formularea unei acţiuni în justiţie împotriva Romsilva, ca reprezentant al Statului Român, şi erau necesare nişte documente, inculpatul Tal Silberstein a întrebat “cu cine trebuie să vorbească pentru a se obţine de la Romsilva hărţile fostelor proprietăţi”, respectiv dacă “Victor Ponta poate fi de ajutor pentru asta”, martorul precizând totodată că inculpatul Tal Silberstein “mereu spunea că îl cunoaşte pe Victor Ponta”.

Conexiunile pe care inculpatul Tal Silberstein le avea la cel mai înalt nivel politic nu sunt simple afirmaţii, fără acoperire în realitate, ci sunt confirmate de corespondenţa pe email aflată la dosar, îndeosebi cea purtată cu inculpatul Dan Andronic, prieten şi partener de afaceri cu inculpatul Tal Silberstein, pe care chiar acesta din urmă l-a cooptat la grupul infracţional din spatele Reciplia. 

Astfel, inculpatul Tal Silberstein i-a redirecţionat inculpatului Andronic mai multe email-uri transmise preşedintelui României în funcţie, Traian Băsescu:

– din 22.05.2010, în care inculpatul Tal Silberstein îi solicită o întâlnire de o oră şi jumătate preşedintelui României pentru a-i prezenta “foarte serios” recomandările unor focus grup-uri conduse de inculpat;

– din 3.05.2010, în care inculpatul Tal Silberstein îi solicită o întrevedere preşedintelui României, în legătură cu tăierile bugetare preconizate (n.n.- acestea au fost anunţate de preşedinte 3 zile mai târziu, pe 6.05.2010);

– din 19.10.2009, în care inculpatul Tal Silberstein îi aduce la cunoştinţă preşedintelui României neînţelegerile pe care le are cu managerul campaniei sale, Felix. (fil.219-221, vol.46 dup şi  fil.2, vol.48 dup)

De asemenea, la dosar există email-uri, redirecţionate inculpatului Andronic, care atestă întâlnirile pe care inculpatul Tal Silberstein urma să le aibă cu prim-ministrul Serbiei, pe 5.05.2015, dar şi cu cel al României, pe 6.05.2015 (n.n. – în acea perioadă, această funcţie era ocupată de Victor Ponta), cu menţiunea că la ultima urma să participe şi inculpatul Andronic (fil.4-8, vol.48 dup), fiind astfel confirmată declaraţia martorului Bejenaru, menţionată anterior, privind relaţia pe care inculpatul Tal Silberstein o avea cu politicianul sus-menţionat.

În ce priveşte rolul inculpatului Tal Silberstein în cadrul proiectului Prinţul/Reciplia, acesta a făcut legătura între liderul grupului, inculpatul Benyamin Steinmetz, şi ceilalţi membri ai acestuia, pe care i-a coordonat mai ales după ce în anul 2010 inculpatul Truică Remus a ieşit din afacere.

Astfel, inculpatul Tal Silberstein a fost perceput ca un reprezentant al investitorilor, care primea în mod constant informaţii de la inculpaţii Truică Remus şi Roşu Robert cu privire la demersurile efectuate pentru obţinerea bunurilor.

La rândul său, inculpatul Tal Silberstein prezenta rapoarte inculpatului Benyamin Steinmetz, relevantă în acest sens fiind întâlnirea din iulie/august 2010, de pe yahtul acestuia, relatată de martorul Bejenaru, în cadrul căreia s-a discutat despre modul în care inculpatul Truică a administrat proiectul Reciplia şi în care au fost folosiţi banii, dar şi despre vânzările efectuate până la acel moment, percepţia martorului fiind aceea că Tal Silberstein prezintă un raport de activitate pentru perioada în care el împreună cu Truică au gestionat proiectul Reciplia.

Rolul inculpatului Tal Silberstein nu a constat doar în coordonarea acţiunilor celorlalţi membri din România, ci acesta s-a implicat efectiv în obţinerea bunurilor care făceau obiectul contractului de cesiune, fiind relevante în acest sens acţiunile pe care acesta le-a întreprins în legătură cu fosta Fermă Regală Băneasa.

Astfel, după ce au intrat în posesia Notei juridice din 14.04.2008, care era nefavorabilă restituirii, inculpatul Tal Silberstein a stabilit strategia de urmat, care presupunea contactarea conducerii institutului, dar şi a avocatului acestuia, care redactase nota respectivă, demersuri în care au fost implicaţi, aşa cum se va arăta ulterior, nu doar inculpaţii Truică şi Roşu, ci însuşi inculpatul Tal Silberstein.

Deşi cunoştea conţinutul contractului de cesiune din 1.11.2006, în baza căruia drepturile revendicate de inculpatul Al României Paul, inclusiv cu privire la Ferma Regală Băneasa, fuseseră cesionate S.C.Reciplia S.R.L., inculpatul Tal Silberstein a fost parte a strategiei pusă la cale prin încheierea contractului şi s-a prezentat personal la sediul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, însoţindu-l astfel pe inculpatul Truică, pentru a susţine pe lângă conducerea instituţiei admiterea cererii formulate de inculpatul Al României Paul, fără a aduce la cunoştinţă faptul că, în realitate, drepturile revendicate de acesta fuseseră transferate către Reciplia.

Prezenţa la institut a inculpatului Tal Silberstein, în perioada discutării cererii de retrocedare, rezultă din declaraţiile constante ale martorului Oancea Florin, menţinute cu ocazia audierii în faţa Înaltei Curţi, care a arătat că, la una dintre întâlniri, inculpatul Truică a venit însoţit de un cetăţean străin, al cărui nume se termina în “stein” şi pe care l-a prezentat ca fiind consilierul de imagine al premierului României (n.n- la acea dată, martorul Tăriceanu). Cei doi i-au fost prezentaţi martorului chiar de directorul Iliescu, care l-a chemat special pentru aceasta, martorul realizând după câteva luni “că au venit pentru a ne impresiona, în sensul de a ne arăta nivelul de influenţă. Pe moment am fost impresionat, dar ulterior am realizat care a fost scopul acestei întâlniri. La acea întâlnire nu s-a discutat despre acea retrocedare şi s-a pus problema ca şi cum ar fi fost realizată. Am înţeles că acea persoană este asociatul lui Truică şi a venit pentru a vedea stadiul retrocedării.Tot atunci s-a discutat şi despre urgentarea trecerii din public în privat şi pe moment n-am înţeles.”

De asemenea, martorul a mai arătat în faţa instanţei de apel că inculpatul Truică i-a fost prezentat de Iliescu Horia ca fiind “prieten cu Al României Paul Philippe şi îl ajută „cu detalii” în legătură cu retrocedările”, relaţia dintre inculpatul Truică şi directorul Iliescu fiind percepută de martor ca una “ de preţuire reciprocă”.

Rezultă, aşadar, că demersurile erau făcute, aparent, în favoarea inculpatului Al României Paul, deşi ambii inculpaţi cunoşteau despre existenţa contractului în baza căruia cel dintâi inculpat îşi cesionase drepturile, inclusiv cu privire la Ferma Regală Băneasa, către S.C.Reciplia S.R.L., în spatele căreia se aflau, între alţii, inculpaţii Truică şi Silberstein.

Mai mult, rezultă că, deşi inculpaţii Truică şi Tal Silberstein cunoşteau că terenul pe care-l vizau aparţinea domeniului public al statului şi că acesta nu putea fi restituit ca atare de către institut, care nu avea decât un drept de administrare, cei doi au continuat demersurile în sensul influenţării factorilor de decizie ai institutului, fiind pe deplin conştienţi că numai pe această cale vor obţine restituirea terenului.

Demersurile pe care inculpatul Tal Silberstein trebuia să le facă în beneficiul grupului, prin prisma relaţiilor pe care le deţinea la cel mai înalt nivel al Statului Român, sunt probate şi de email-ul transmis de inculpatul Truică martorului Bejenaru la data de 15.01.2008, când fosta Fermă Regală Băneasa nu fusese încă obţinută (fil.109, vol.56 dup).

Astfel, făcând observaţii pe marginea conţinutului unui document care cuprindea, între altele, o “coloană referitoare la strategie”, inculpatul Truică a arătat că aceasta “nu trebuie să rămână”, însă “este important să înţeleagă de cine depinde rezolvarea problemelor. Poate ar trebui insistat în această direcţie şi să scriem clar de cine avem nevoie (luând de exemplu ferma regală băneasa, trebuie scris ca în cca 30 zile să ne dea procesul verbal de punere în posesie atât IPP cât şi IC). Are cum să ajute la Banca Naţională? în caz că nu, nici punctul 5 nu ar trebui inclus.”

În acelaşi email există însă şi o referire explicită la inculpatul Tal Silberstein, care “ar trebui să insiste puţin şi pe zona de imagine a prinţului”. Făcând referire la modificarea statutului casei regale făcută de fostul rege Mihai I, care ar fi dorit şi modificarea legii salice, inculpatul Truică arată că “deşi pare o prostie, să nu ne trezim cu o surpriză şi să vedem că nu mai avem obiectul muncii”, ceea ce în mod evident se referea la eventualele consecinţe negative ale demersurilor fostului suveran, care ar fi afectat astfel acţiunile de obţinere a bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul, în temeiul presupusei sale apartenenţe la fosta familie regală.

În acest context, în finalul email-ului, inculpatul Truică îl roagă pe martorul Dimofte (căruia email-ul îi fusese transmis, spre ştiinţă) “să-i aminteşti tu lui Tal de poziţia publică pe care am cerut-o pentru prinţ. Asta ne ajută enorm să negociem nişte procente pe care ţi le explic când mă întorc.”

Astfel, aşa cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, inculpatul Al României Paul era preocupat nu doar de obţinerea unor sume de bani de pe urma bunurilor pe care le revendica, ci şi de imaginea sa publică, dar mai ales de recunoaşterea apartenenţei sale la familia regală a României.

Cunoscând aceste aspecte, membrii grupului infracţional au încercat să speculeze în favoarea lor interesul manifestat de inculpatul Al României Paul pentru un statut recunoscut oficial de Statul Român, similar celui de care se bucura Radu Duda, soţul fiicei fostului rege Mihai I, care în septembrie 2002 fusese numit Reprezentant Special al Guvernului Român pentru Integrare, Cooperare şi Dezvoltare Durabilă, funcţie pe care încă o avea la data email-ului menţionat anterior.

Astfel, având în vedere legăturile demonstrate anterior, pe care inculpatul Tal Silberstein le avea cu persoanele care ocupau în acea perioadă funcţia de prim-ministru (martorul Tăriceanu) şi cea de preşedinte al României (Traian Băsescu), acesta putea să faciliteze numirea inculpatului într-o poziţie publică, ceea ce ar fi adus, în schimb, procente mai bune pentru membrii grupului infracţional din bunurile care făceau obiectul contractului de cesiune.

Termenii folosiţi de inculpatul Truică (“să-i aminteşti tu lui Tal de poziţia publică pe care am cerut-o pentru prinţ”) demonstrează că o asemenea discuţie între cei doi membri ai grupului infracţional organizat avusese loc anterior, fiind vorba despre o reiterare a unei “cereri”.

Împrejurarea că o asemenea “poziţie publică” a fost obţinută sau nu ori că inculpatul Tal Silberstein a făcut sau nu demersuri în acest sens nu prezintă importanţă, relevant fiind faptul că a existat o asemenea preocupare în cadrul grupului, că aceasta era în strânsă legătură cu contractul încheiat cu inculpatul Al României Paul şi, mai important, că persoana care putea obţine respectiva numire era inculpatul Tal Silberstein, prin prisma influenţei pe care o avea asupra potenţialilor decidenţi.

Poziţia inculpatului Tal Silberstein în cadrul grupului infracţional s-a consolidat după ce, în anul 2010, inculpatul Truică şi-a vândut participaţia şi a părăsit proiectul Prinţul/Reciplia.

Astfel, începând cu acest moment, inculpatul Tal Silberstein a coordonat în mod exclusiv activitatea desfăşurată sub paravanul Reciplia, fiind informat în permanenţă şi participând la luarea deciziilor vizând acţiunile pentru obţinerea ori valorificarea bunurilor care făceau obiectul contractului.

În acest sens, chiar dacă la 15.10.2010 a fost numit ca administrator al S.C.Reciplia S.R.L. inculpatul Marcovici (fil.13, vol.69 dup), cel care coordona de facto societatea era inculpatul Tal Silberstein.

De altfel, potrivit declaraţiei notariale dată la 25.03.2013 de Marcovici Marius, în calitate de administrator al S.C.Reciplia S.R.L., inculpatul Tal Silberstein era beneficiarul celor două conturi aparţinând acestei societăţi, deschise la B.R.D. (fil.131,164, vol.38 dup).

Poziția inculpatului Tal Silberstein și rolul acestuia în luarea deciziilor la nivelul grupului infracțional organizat sunt confirmate și de martora Ciocoiu Alina Carmen, care a fost prezentă la negocierile din cursul anului 2013 dintre Al României Paul Philippe și Reciplia SRL, legate de derularea contractului de cesiune de drepturi, pe care “prințul” dorea să îl desființeze, sens în care a precizat că din partea Reciplia participau administratorul Marcovici Marius, iar ca negociator Lucian Mateescu, însă deciziile erau luate de inculpatul Tal Silberstein, primii doi fiind doar executanți. (declaraţiile din 15.10.2014, 9.12.2015, 27.04.2018 și 24.09. 2020)

La rândul său, martorul Borbely Dan, avocat în cadrul S.C.A. TZA, în declarația dată în cursul urmăririi penale (filele 432-438, vol.7 d.u.p.), a arătat că era evident pentru toată lumea că Tal Silberstein coordonează activitatea Reciplia, cel puțin în legătură cu acest proiect, administratorul firmei fiind Marcovici care a venit la întâlniri fie singur, fie împreună cu Tal sau cu Mateescu. 

Și martora Alexandroiu Mihaela Irina, persoană care l-a însoțit la unele discuții pe inculpatul Al României Paul, determinate de nemulțumirile acestuia legate de derularea contractului cu Reciplia, a precizat că inculpatul purta negocieri cu membrii grupului, nominalizându-i pe Tal Silberstein, Mateescu Lucian, Moshe Agavi, Marcovici Marius, despre acesta din urmă afirmând că era puțin agresiv și nu era dispus să negocieze, spre deosebire de Mateescu Lucian. În plus, martora a mai arătat, în mod constant, că după ce a constatat modalitatea în care au fost stabilite procentele între părți în cuprinsul contractului de cesiune, dar și faptul că Al României Paul nu știa că au fost dobândite Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa şi nici că din primul imobil au fost vândute mai multe loturi, convingerea sa a fost că situația inculpatului este rezultatul unui plan foarte bine orchestrat de Steinmetz Benyamin, Moshe Agavi, Shimon Shavez, dus la îndeplinire de Truică Remus, în care au fost implicați și Mateescu Lucian, Marcovici Marius, Dan Andronic și Roșu Robert Mihăiță. (filele 11-12, vol.7.d.u.p., filele 105-111, vol.23 dos. inst. fond și 161-167, vol. 6 dos.inst. apel)

Conținutul corespondenței electronice purtată de inculpați face dovada că membrii grupului infracțional organizat comunicau între ei și se informau reciproc în legătură cu demersurile ce trebuiau făcute pentru realizarea scopului acestuia, dar și a ierarhiei existente în cadrul asocierii, liderul fiind Steinmetz Benyamin, a cărui identitate se încerca a nu fi legată de acțiunile grupării.

Preocuparea constantă a inculpatului Tal Silberstein de a proteja interesele grupului rezultă și din conduita adoptată de acesta după publicarea în presă a unui articol “urât”, cum îl numește inculpatul Roșu, în care se prezentau împrejurările restituirii nelegale a Pădurii Snagov (articol preluat de ziarul Cotidianul dintr-o altă sursă și publicat sub titlul “Jaf la drumul mare”), se dezvăluia legătură dintre Al României Paul Philippe și inculpatul Truică Remus, implicarea Reciplia și a inculpatului Steinmetz Benyamin, ocazie cu care i s-a solicitat lui Roșu Robert Mihăiță să pregătească o scrisoare de răspuns (drept la replică), însă acesta îl asigură că respectivul articol nu are relevanță penală și conține informații inexacte.  (fila 33, vol.46 dup.)

Aceeași conduită de a proteja interesele grupului infracțional organizat a fost adoptată de inculpatul Tal Silberstein și cu ocazia publicării unor articole de presă cu conținut similar (cel publicat în ziarul “Adevărul ” la 17.08.2010 și cel publicat în revista Clik la 29.06.2011), a căror apariție a fost semnalată de inculpatul Andronic și avocatul David Barnett, reprezentantul lui Steinmetz Benyamin, care, deși îl vizau pe inculpatul Truică Remus, iar acesta nu mai activa în cadrul grupării, făceau referiri la averea sa colosală și legăturile dintre el și controversatul Beny Steinmetz, care era implicat și în proiectul Roșia Montană. Publicarea respectivelor articole a atras transmiterea unui drept la replică de către inculpatul Tal Silberstein, atât cu privire la el, cât şi cu privire la inculpatul Benyamin Steinmetz, în care erau negate relaţiile personale sau de afaceri ale celor doi cu inculpatul Truică.

În calitatea deţinută în cadrul grupului, inculpatul Tal Silberstein a participat la întâlnirile şi negocierile vizând situaţia bunurilor care făceau obiectul contractului de cesiune, dar şi nemulţumirile inculpatului Al României Paul, care s-au accentuat după anul 2010, în contextul în care acesta nu a primit sumele de bani negociate prin contractul de cesiune.

În pofida încercărilor membrilor grupării de a rezolva nemulțumirile inculpatului Al României Paul Philippe, acesta a apelat și la alte persoane cu resurse financiare care să îl ajute în recuperarea bunurilor pe care le revendica, astfel că în actul adițional la contractul de cesiune, din 14.04.2011, denumit “Înțelegere”, este menționată și firma Lot Invest, căreia inculpatul i-a cedat o parte din bunurile solicitate, pe fondul situaţiei conflictuale generate de faptul că nu obținuse resursele financiare promise de membrii grupului.

Pentru a proteja interesele grupului și a nu pierde contractul sau a diminua profitul preconizat încă de la momentul perfectării afacerii, inculpatul Tal Sileberstein a stabilit o nouă întâlnire la sediul S.C.A. TZA, la care a participat inculpatul Al României Paul Philippe, însoțit de un nou avocat, martorul Rădulescu Veronel, și inculpații Marcovici Marius Andrei, omul de încredere al lui Tal Silberstein, Andronic Dan Cătălin și Roşu Robert Mihăiță. 

Probatoriul administrat în cauză a dovedit că interesul inculpatului Tal Silberstein a fost de acelea de a-l menține pe inculpatul Al României Paul Philippe în contract cu orice preț, dar și de a proteja interesele membrilor grupului, în special ale liderului acestuia, inculpatul Steinmetz Benyamin, relevantă în acest sens fiind conduita adoptată de acesta în cadrul întâlnirii de la sediul S.C.A. TZA după ce a aflat despre existența plângerii penale redactată de martorul Rădulescu la solicitarea clientului său. 

Astfel, după ce inculpatul Roșu Robert Mihăiță a prezentat membrilor grupului conţinutul plângerii, în care se reclama săvârșirea mai multor infracțiuni, inclusiv cele ce fac obiectul acestei cauze, printre persoanele nominalizate fiind și inculpaţii Truică Remus, Roșu Robert Mihăiță şi Tal Silberstein, reacția celui din urmă a fost una necontrolată, de iritare, același comportament fiind adoptat și de inculpatul Marcovici Marius Andrei (celălalt cetățean evreu, cum îl descrie martorul Rădulescu Veronel). 

Întrucât membrii grupului infracțional organizat erau conștienți de implicarea și acțiunile desfășurate pentru dobândirea imobilelor Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, dar şi a celorlalte bunuri din contractul de cesiune, aceştia au fost speriați de consecințele sesizării organelor judiciare și ale declanșării cercetărilor, astfel că inculpatul Tal Silberstein l-a anunțat pe liderul Steinmetz Benyamin că este cazul să intervină și a stabilit o întâlnire cu Al României Paul Philippe, la domiciliul acestuia. 

Deși inculpatul Tal Silberstein a declarat că l-a îndemnat pe Al României Paul să depună plângerea, afirmând că activitățile desfășurate de SC Reciplia SRL în relațiile cu acesta erau legale și corecte, în realitate, dat fiind șantajul la care s-a recurs (în opinia martorului Țuca Florentin, prezentarea unei plângeri penale cu ocazia negocierilor dintre părți, reprezintă un șantaj la adresa părților din contract, un demers neadecvat, jignitor și neprofesional), inculpatul Tal Silberstein a încercat să îl determine pe Al României Paul Philippe să nu sesizeze organele judiciare, lucru care în fapt s-a și întâmplat, în urma promisiunilor făcute de membrii grupului la întâlnirea stabilită cu liderul acestuia.

Astfel, în cadrul întâlnirii care a avut loc în cursul lunii decembrie 2011, la domiciliul inculpatului Al României Paul Philippe, la care au participat inculpații Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin, dar şi Shimon Shevez și martora A României Lia Georgia, membrii grupului infracțional organizat au recunoscut implicarea lor în proiect, asumându-şi, practic, nu doar reuşitele de până atunci (obţinerea Pădurii Snagov şi a Fermei Regale Băneasa), ci şi faptele care au permis realizarea lor, arătând că sunt cei care au finanțat afacerea, că se bucură de influenţă în mediul politic şi că toate acestea “nu s-au întâmplat pentru nimic”, că totul s-a obținut prin muncă grea și cu “mulți bani”, investiți de Beny. 

Din conținutul conversației înregistrată cu mijloace proprii de inculpatul Al României Paul Philippe și care constituie mijloc de probă în cauză, astfel cum s-a arătat, rezultă în mod evident că membrii grupului infracțional organizat prezenți la întâlnire (Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin) au încercat și reușit să-l convingă pe inculpatul Al României Paul Philippe să nu sesizeze organele judiciare și să nu rezilieze contractul de cesiune, sens în care i-au promis acestuia o renegociere a clauzelor lui, prin acceptarea procentului de 15% pretins de acesta, în final, inculpatul Steinmetz Benyamin solicitându-i să mai dea o șansă “afacerii”, întrucât el nu investește în ceva ce nu merită.

Prezența la această întâlnire a inculpatului Steinmetz Benyamin alături de Tal Silbersten, care se situau pe palierul de conducere în ierarhia grupului, dovedeşte odată în plus că membrii grupului infracțional cunoșteau caracterul ilicit al înțelegerii dintre părți, consfințit prin încheierea contractului de cesiune din 1.11.2006, și că, pentru a nu se expune riscului declanșării cercetărilor și descoperii implicării lor în obținerea ilegală a bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe, au acceptat să îl prezinte pe liderul grupului cumpărătorului de influență, a cărui implicare fost ținută ascunsă până la acel moment, astfel cum deja s-a arătat. 

Participarea inculpatului Steinmetz Benyamin la negocieri a fost suprinzătoare și pentru soția inculpatului Al României Paul Philippe, martora A României Lia Georgia, care a arătat “că a fost surprinsă să afle de implicarea lui Steinmetz Benyamin” care le-a propus un nou contract cu condiții avantajoase pentru ei, fiind făcute din nou referiri la posibilitățile pe care reprezentanții Reciplia le au pentru dobândirea bunurilor revendicate de soțul său, sugerându-le, totodată, să renunțe la serviciile avocatului Rădulescu Veronel. 

Astfel, în scopul protejării intereselor grupului și a se asigura că, pe viitor, nu vor mai fi efectuate astfel de demersuri de către inculpatul Al României Paul Philippe, care le-ar fi zădărnicit eforturile financiare și la nivel relațional, inculpatul Tal Silberstein, în contextul discuțiilor menţionate, i-a sugerat acestuia că ar fi bine să renunțe la serviciile avocatului Rădulescu Veronel, afirmând că: “(….) Eu contest că domnul Rădulescu nu a fost trimis de președinte… Credeți-mă știu…și nu sunt implicat.”

Nemulțumirile inculpatului Al României Paul Philippe determinate de faptul că nu a primit sumele promise și negociate la momentul încheierii înțelegerii, dar şi încercarea acestuia de a apela la alți investitori (în parte fiind realizate prin societatea Lot Invest) și de a rezilia contractul cu Reciplia (sens în care a apelat la serviciile mai multor avocați) au impus cooptarea de către inculpatul Tal Silberstein în cadrul grupului infracțional organizat și a inculpaților Andronic Dan Cătălin, pe care îl cunoștea de mult timp și îi era prieten, Marcovici Marius Andrei, care era omul lui de încredere și se ocupa de afacerile sale, și Mateescu Lucian Claudiu, care i-a fost prezentat de inculpatul Andronic.  

Rolul inculpaților care au aderat la grupul infracțional organizat nu a fost acela de a acorda consultanță în relația cu presa sau în domeniul imobiliar, întrucât pe perioada derulării contractului nu au fost realizate astfel de proiecte de către Reciplia, ci de a-l convinge pe inculpatul Al României Paul Philippe să nu rezilieze contractul, care era extrem de profitabil pentru membrii grupului infracțional organizat, fapt ce explică și participarea acestora la discuțiile purtate cu inculpatul Al României Paul Philippe ce priveau derularea convenţiei, stadiul procedurilor judiciare și administrative privind bunurile revendicate şi negocierea cu societatea Lot Invest (la care a participat inculpatul Mateescu Lucian Claudiu, trimis fiind de Tal Silberstein).   

Eforturile inculpatului Tal Silberstein de a-l convinge pe Al României Paul Philippe să nu rezilieze contractul de cesiune și de a nu apela la alți parteneri cu potențial financiar interesați în cumpărarea drepturilor acestuia rezultă și din împrejurarea că, ulterior, i-a solicitat inculpatului Mateescu Lucian Claudiu să discute în numele SC Reciplia SRL cu reprezentantul firmei Lot Invest, Bogdan Ștefănescu, și cu avocatul Serghei Perju, negociere în urma căreia Ferma de montă Băneasa a fost cedată respectivei societăți, în schimbul renunțării la alte bunuri menționate în convenția din 2005 și care se regăseau și în contractul de cesiune din 2006, încheiat cu SC Reciplia SRL (declarația  inculpatului Mateescu Lucian, filele 225-133, vol.3 d.u.p.). 

Inculpatul Mateescu Lucian, în fața instanței de fond, pentru a-și justifica retractarea sau nuanțarea depoziției din cursul urmăririi penale, a invocat starea de oboseală (după efectuarea unei percheziții domiciliare), neînțelegerea sau inducerea unor răspunsuri de către procurorul anchetator, însă acesta argumente nu pot fi primite, în contextul în care acesta a fost asistat de apărătorul său ales, a citit și semnat declarația și nu a avut de făcut obiecțiuni, astfel că și-a asumat conținutul și realitatea consemnărilor din cuprinsul actului procedural.

Prin urmare, acțiunile coordonate de Tal Silberstein și implicarea altor membri ai grupului în realizarea unei înțelegeri cu Lot Invest pentru a păstra în continuare contractul cu Al României Paul Philippe dovedesc interesul acestora în dobândirea bunurilor revendicate și contrazic susținerile inculpatului Tal Silberstein din declarația dată în fața instanței de fond, în care a relatat că i-a comunicat celui dintâi că nu îl poate ajuta cu nimic în relația cu Lot Invest, pentru că este un angajament pe care acesta l-a făcut singur.  

Menținerea inculpatului Al României Paul Philippe în contract nu a fost determinată de investirea unor sume mari de bani de către membrii grupului infracțional organizat, astfel cum susține inculpatul Tal Silberstein, care, de altfel, nici nu au fost dovedite, ci de interesul lor de a obține bunurile revendicate care le aduceau profituri fabuloase și de a crea în fața autorităților aparența că persoana interesată de dobândirea lor este inculpatul Al României Paul Philippe, deși acesta cedase drepturile în favoarea SC Reciplia SRL.  

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reprezentanții SC Reciplia SRL nu au putut prezenta o situație a cheltuielilor efectuate în demersurile administrative sau judiciare privind retrocedarea bunurilor ce au făcut obiectul contractului, care de altfel nu sunt reflectate nici în contabilitatea societăţii (martorul Radu Gabriel a precizat că resursele financiare ale societății proveneau  din împrumuturi obținute de la firme offshore care nu au mai fost restituite). Potrivit declarațiilor martorului Aparaschivei Relu Cristian, acesta a semnat un contract de împrumut, la solicitarea lui Truică Remus, care nu dorea să-i apară numele său în relația cu Reciplia LTD, iar suma ridicată de la banca a predat-o inculpatului (550.000 euro), fără a mai restitui vreodată împrumutul și a cunoaşte ce s-a mai întâmplat cu respectivul contract.

Faptul că membrii grupului infracțional organizat aveau o reală temere că inculpatul Al României Paul Philippe ar putea rezilia contractul rezultă şi din aceea că au acceptat să dea curs solicitărilor celui din urmă de a-i plăti anumite sume de bani ce nu aveau legătură cu obiectul contractului de cesiune din 1.11.2006.   

Rezultă, aşadar, fără putinţă de tăgadă, din interpretarea coroborată a materialului probator administrat în cauză, că inculpatul Tal Silberstein a constituit împreună cu coinculpații Steinmetz Benyamin, Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță, la data de 1.11.2006, grupul infracțional organizat având ca scop dobândirea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe prin săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora, în cadrul căruia a avut un rol esențial, fiind situat pe palierul de conducere. Astfel, acesta a fost omul de încredere al inculpatului Steinmetz Benyamin şi a coordonat activitatea grupului după plecarea lui Truică Remus, în anul 2010, implicându-se direct în demersurile de a menține contractul încheiat cu inculpatul Al României Paul Philippe, astfel cum s-a dezvoltat în cele ce preced.  

Pe cale de consecință, urmează a se reține vinovăția inculpatului Tal Silberstein în comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 și 2 C.pen., având în vedere că printre infracțiunile pentru care grupul a fost constituit se regăsește și infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. 

Înalta Curte constată că infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este una continuă, care se epuizează fie la momentul destrămării grupului ori al părăsirii acestuia de către unii membri, fie la momentul descoperirii lui, iar potrivit art.154 alin.2 C.pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, care echivalează cu momentul epuizării activităţii infracţionale.

În cauză, inculpatul Tal Silberstein a constituit grupul infracţional organizat la 1.11.2006 şi a desfăşurat activităţi în calitate de membru al acestuia până în anul 2013, moment care marchează epuizarea în privinţa sa a infracţiunii şi de la care începe să curgă termenul general de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art.154 alin. 1 lit. c C.pen., de 8 ani, acesta nefiind împlinit nici măcar la data soluţionării definitive a cauzei.

Referitor la activitatea inculpatului Steinmetz Benyamin, se reţine că, deși negocierile privind încheierea contractului de cesiune de drepturi s-au purtat între inculpații Truică Remus și Al României Paul Philippe, anterior această posibilă afacere a fost discutată cu inculpatul Steinmetz Benyamin, pe care Truică Remus  l-a cunoscut prin intermediul lui Tal Silberstein.

 Proiectul prezentat de Truică Remus celor doi inculpați le-a creat convingerea că pot obține profituri mari prin implicarea în afacere, având în vedere că era vorba de bunuri imobile despre care se susținea că ar fi aparținut fostului rege Carol al II-lea și care, după ce erau dobândite, puteau fi vândute cu sume importante sau ar fi putut reprezenta oportunități pentru derularea altor afaceri imobiliare. La acel moment, inculpații Truică Remus, Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin au avut în vedere atât posibilitățile financiare de care dispuneau, dar și conexiunile relaționale la nivel politic și social, inculpatul Tal Silberstein desfășurând activități de consultanță politică pentru prim ministrul și președintele României, aspect ce îi conferea cel puţin ipotetic un avantaj. 

Așa cum s-a arătat, încă de la momentul negocierilor, inculpații Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin nu au dorit să se cunoască implicarea lor în proiect și interesul pentru dobândirea bunurilor, astfel că au convenit să introducă în relațiile contractuale cu inculpatul Al României Paul Philippe societatea Reciplia SRL, al cărei asociat unic era Reciplia LTD, care, în realitate, era controlată de cei trei inculpați, prin intermediul unor firme offshore.

Astfel, potrivit acestei înţelegeri, încheierea contractului de cesiune din data de 1.11.2006 s-a realizat între inculpatul Al României Paul Philippe și SC Reciplia SRL, reprezentată de Truică Remus, în baza procurii din 14.09.2006 dată de membrii grupului infracțional, tocmai pentru a se păstra ascunsă implicarea cetățenilor israelieni, interesați de dobândirea bunurilor.

După semnarea contractului la 1.11.2006, inculpatul Truică Remus a fost mult timp persoana care a reprezentat SC Reciplia SRL în raporturile contractuale cu inculpatul Al României Paul Philippe, prezentarea celorlalți membri ai grupului cumpărătorului de influență făcându-se mai târziu, respectiv în cursul anului 2007 în cazul inculpatului Tal Silberstein și în luna decembrie 2011, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Steinmetz Benyamin.

Implicarea și interesul lui Steinmetz Benyamin în proiectul Reciplia rezultă din depoziția martorului Radu Dimofte (din 22.02.2016), care a arătat că Steinmetz i-a fost prezentat de Truică Remus, înainte ca martorul să investească în proiectul cu Reciplia, probabil pentru a-l convinge în acest sens, împrejurare în care Steinmetz i-a spus că afacerea Reciplia este “a lui”.  

În același sens este și depoziția martorului Bejenaru Andrei, din cursul urmăririi penale, care a aflat de la Truică Remus că în Reciplia este asociat cu Steinmetz Benyamin și Tal Silberstein.

Tot astfel, martora Alexandroiu Mihaela a arătat că, în contextul în care a găsit un client interesat să cumpere Ferma Regală Băneasa, a aflat despre implicarea lui Steinmetz Benyamin în Reciplia, spunându-le inculpatului Al României Paul şi soţiei sale că “ei sunt de fapt parteneri de afaceri cu Benny Steinmetz şi cu Truică, care este o marionetă băgată la înaintare”. Tot martora a aflat, prin intermediul unei alte persoane (George Alberts), numărul de telefon al inculpatului Steinmetz şi a asistat la o convorbire telefonică purtată de Al României Paul cu acesta, ocazie cu care el a recunoscut implicarea sa în firma Reciplia, precum şi colaborarea pe care o avea cu Remus Truică. (fil.11 şi urm., vol.7 dup, fil.105 şi urm., vol.23 ds.fond)

Implicarea inculpatului Steinmetz Benyamin în constituirea și coordonarea activității grupului infracțional organizat este dovedită de contribuția majoritară pe care acesta a avut-o la finanţarea proiectului (potrivit memorandumului din 2.11.2006 Riverside Real Estate controlată de Steinmetz Benyamin finanţa 80% din cele 14 milioane de euro ce urmau a fi investite, în timp ce STG Ventures Ltd. şi inculpatul Truică Remus contribuiau cu 20%) pentru susţinerea acțiunilor ilicite derulate în vederea dobândirii bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe, deşi cunoştea încă dinainte de încheierea contractului din 1.11.2006 că cel din urmă nu este persoană îndreptățită la retrocedare, aspect atestat în mod neîndoielnic de conţinutul raportului de due diligence întocmit de S.C.A. TZA şi care a fost comunicat în luna octombrie 2006 societăţii BSG, controlată de inculpat. În plus, aceleaşi informații i-au fost transmise ulterior de inculpații Truică Remus și Tal Silberstein care participaseră la o întâlnire cu reprezentantul Casei regale, martorul Vasiliu Adrian, context în care acesta le-a comunicat că mai multe bunuri, printre care şi Pădurea Snagov, nu erau revendicabile.

Deși la început nu a fost dezvăluită implicarea sa în proiectul Reciplia, inculpatul Al României Paul Philippe fiind convins că doar Truică Remus era administratorul societății, inculpatul Steinmetz Benyamin a cunoscut și coordonat activitățile desfășurate de cel din urmă în realizarea scopului grupului infracțional, fiind informat de acesta în legătură cu stadiul procedurilor judiciare, dar și cu privire la pretențiile financiare ale inculpatului Al României Paul Philippe, altele decât cele menționate în clauzele contractului. 

Întrucât interesul inculpatului Steinmetz Benyamin și, implicit, al grupului infracțional organizat era de a obține bunurile revendicate de Al României Paul Philippe, dar și de a menține contractul cu acesta, a acceptat plata respectivelor pretenții, iar de transmiterea banilor s-a ocupat Tal Silberstein, omul său de încredere.

 În acest sens, relevante sunt declarațiile martorului Aparaschivei Cristian Relu, un apropiat la inculpatului Truică Remus, care a arătat că, în vara anului 2009, a fost trimis de acesta din urmă în Bulgaria pentru a se întâlni cu un reprezentant al lui Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin, de la care a primit suma de 550.000 euro pe care i-a remis-o inculpatului Truică, acesta comunicându-i că banii sunt pentru inculpatul Al României Paul. (filele 260-314, vol.7 d.u.p.,  209-213, vol.18 dos inst. fond și 9-13, vol.7 ds.apel)

Totodată, martorul a arătat că, în cursul anului 2007 sau 2008, a fost rugat de Truică Remus să încheie un contract de împrumut pentru acesta cu Reciplia Ltd, iar suma primită, de 700.000 – 720.000 de euro, i-a dat-o inculpatului Truică, de la care a aflat că banii erau destinați tot lui Al României Paul. Suma împrumutată nu a mai fost restituită de martor, iar Tal Silberstein i-a comunicat acestuia că trebuie să găsească o soluție pentru a regla situaţia şi din punct de vedere contabil, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Cunoscând încă de la momentul încheierii contractului riscurile majore ale acestui proiect, inculpatul Steinmetz Benyamin a perceput în mod evident și faptul că aceste impedimente vor putea fi depășite doar prin activitățile ilicite pe care urmau să le desfășoare membrii grupului infracțional organizat, ce vizau săvârșirea unor fapte de corupție sau asimilate acestora, raportându-se și la influențele pe care puteau să le exercite asupra funcționarilor chemați să aprecieze asupra notificărilor privind bunurile ce făceau obiectul contractului și care se aflau în proceduri administrative (printre care Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa).

Astfel, demersurile efectuate de inculpatul Truică Remus pentru realizarea scopului grupului infracțional organizat, singur sau susținut de Tal Silberstein, au fost cunoscute de inculpatul Steinmetz Benyamin, care era informat în permanență de membrii grupului, atât în mod direct, cât şi prin corespondența electronica adresată avocatului său, David Barnett, de Tal Silberstein, Remus Truică, Roșu Robert Mihăiță. Deopotrivă, corespondenţa purtată de inculpaţi probează și ierarhia existentă cadrul asocierii, liderul fiind Steinmetz Benyamin, care, la rândul său, transmitea prin intermediul inculpatului Tal Silberstein, omul său de încredere, informațiile și demersurile ce trebuiau întreprinse de către membrii grupului.

Totodată, deși acționa din umbră, inculpatul Steinmetz Benyamin asigura susținerea intereselor membrilor grupului la nivel relațional, sens în care la petrecerile pe care le organiza la domiciliul său din Israel sau la reședința din Monaco, invita persoane cu funcții publice importante (cum este cazul premierului de la acel moment, Tăriceanu Popescu Călin, sau al lui Andronic Dan Cătălin, cunoscut om de presă și cu influență în mass media etc.), pe care inculpatul Truică Remus le-a menţionat în cadrul discuţiilor cu Al României Paul Philippe pentru a-l asigura de reușita demersurilor pe care urma să le întreprindă pentru dobândirea bunurilor ce făceau obiectul contractului de cesiune. 

Faptul că inculpatul Steinmetz Benyamin cunoștea activitățile membrilor grupului și primea informații legate de derularea contractului din 1.11.2006 este dovedit și de împrejurarea că, după dobândirea de către SC Reciplia SRL a Pădurii Snagov și a Fermei Regale Băneasa și vânzarea unor părţi din aceste terenuri de către inculpatul Truică Remus, acțiuni ce au stârnit nemulțumirea lui Al României Paul Philippe întrucât nu primise sumele promise la perfectarea înțelegerii, liderul asocierii a primit un raport detaliat de la inculpatul Tal Silberstein în legătură cu sumele investite și acțiunile realizate pentru obţinerea acelor bunuri. În acest sens, relevante sunt depozițiile martorilor Dimofte Radu și Bejenaru Andrei, care au fost prezenți la o întâlnire pe yahtul lui Steinmetz, în Franța, când Tal Silberstien l-a informat pe Steinmetz Benyamin cu privire la acțiunile efectuate de Truică Remus.

Așa cum s-a arătat, decizia de a-l înlătura pe inculpatul Truică Remus din afacere a fost determinată de protejarea intereselor membrilor grupului care urmăreau obținerea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe și menținerea acestuia în contract, astfel că inculpatul Steinmetz Benyamin a hotărât să îl implice pe Tal Silberstein, omul său de încredere, în relația cu cumpărătorul de influență, dovedind încă o dată rolul său de lider al grupului, dar și modul organizat în care acționau membrii acestuia.

Implicarea inculpatului Steinmetz Benyamin în coordonarea grupului al cărui lider era, precum și interesul lui în dobândirea bunurilor sunt dovedite şi de  conduita acestuia după ce a aflat de la inculpatul Tal Silberstein despre existența plângerii penale formulate de Al României Paul Philippe, prin intermediul avocatului, în care se reclama săvârșirea mai multor infracțiuni, inclusiv cele ce fac obiectul prezentei cauze, și care îi viza în mod direct pe membrii grupării.

Astfel, fiind alarmat și conștient de consecințele ce ar putea decurge ca urmare a sesizării organelor judiciare și declanșării cercetărilor, având în vedere condițiile încheierii contractului și acțiunile întreprinse până la acel moment de membrii asocierii, inculpatul Steinmetz Benyamin i-a cerut lui Tal Silberstein să stabilească o întâlnire cu Al României Paul Philippe, la domiciliul acestuia, care a avut loc în luna decembrie 2011.

În cadrul acestei întâlniri la care au participat inculpații Steinmetz Benyamin, Tal Silberstein şi Al României Paul, dar şi Shimon Shevez și martora A României Lia Georgia, membrii grupului infracțional organizat au recunoscut implicarea lor în proiect, asumându-şi, practic, nu doar reuşitele de până atunci (obţinerea Pădurii Snagov şi a Fermei Regale Băneasa), ci şi faptele care au permis realizarea lor, arătând că sunt cei care au finanțat afacerea, că se bucură de influenţă în mediul politic şi că toate acestea “nu s-au întâmplat pentru nimic”, că totul s-a obținut prin muncă grea și cu “mulți bani”, investiți de Beny. 

Inculpatul Steinmetz Benyamin a arătat în cadrul discuţiilor că “singura motivaţie a noastră aici este că dorim să investim foarte mulţi bani în afacerea asta, având un low profile”, recunoscând astfel că ascunderea implicării cetăţenilor israelieni în proiectul Prinţul/Reciplia a fost un act deliberat, decis chiar de inculpat, în calitate de lider al grupării. (fil.226, vol.9 dup)

Din conținutul conversației înregistrată cu mijloace proprii de inculpatul Al României Paul Philippe și care constituie mijloc de probă în cauză, astfel cum s-a arătat, rezultă în mod evident că membrii grupului infracțional organizat prezenți la întâlnire (Tal Silberstein și Steinmetz Benyamin) au încercat și reușit să-l convingă pe inculpatul Al României Paul Philippe să nu sesizeze organele judiciare și să nu rezilieze contractul de cesiune, sens în care i-au promis acestuia o renegociere a clauzelor lui, prin acceptarea procentului de 15% pretins de acesta, în final, inculpatul Steinmetz Benyamin solicitându-i să mai dea o șansă “afacerii”, întrucât el nu investește în ceva ce nu merită.

Referitor la poziţia exprimată de inculpatul Steinmetz Benyamin cu ocazia discuţiilor purtate la această întâlnire, Al României Paul a declarat că acesta i-a spus “să păstrăm contractul pentru că ei sunt puternici”, cerându-i lui Tal Silberstein “să îmi ofere o înţelegere mai bună, mai corectă.” (fil.250 şi urm., vol.3 dup)

Prezența la această întâlnire a inculpatului Steinmetz Benyamin alături de Tal Silbersten, care se situau pe palierul de conducere în ierarhia grupului, dovedeşte odată în plus că membrii grupului infracțional cunoșteau caracterul ilicit al înțelegerii dintre părți, consfințit prin încheierea contractului de cesiune din 1.11.2006, și că, pentru a nu se expune riscului declanșării cercetărilor și descoperii contribuţiei lor în obținerea ilegală a bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe, au acceptat să îl prezinte pe liderul grupului cumpărătorului de influență, a cărui implicare fost ținută ascunsă până la acel moment, astfel cum deja s-a arătat. 

Participarea inculpatului Steinmetz Benyamin la negocieri a fost suprinzătoare și pentru soția inculpatului Al României Paul Philippe, martora A României Lia Georgia, care a arătat “că a fost surprinsă să afle de implicarea lui Steinmetz Benyamin” care le-a propus un nou contract cu condiții avantajoase pentru ei, fiind făcute din nou referiri la posibilitățile pe care reprezentanții Reciplia le au pentru dobândirea bunurilor revendicate de soțul său, sugerându-le, totodată, să renunțe la serviciile avocatului Rădulescu Veronel. 

Astfel, în scopul protejării intereselor grupului și a se asigura că, pe viitor, nu vor mai fi efectuate astfel de demersuri de către inculpatul Al României Paul Philippe, care le-ar fi zădărnicit eforturile financiare și la nivel relațional, inculpatul Tal Silberstein, în contextul discuțiilor menţionate, i-a sugerat acestuia că ar fi bine să renunțe la serviciile avocatului Rădulescu Veronel, afirmând că: “(….) Eu contest că domnul Rădulescu nu a fost trimis de președinte… Credeți-mă știu…și nu sunt implicat.”

Preocuparea inculpaţilor Steinmetz Benyamin şi Tal Silberstein în legătură cu posibilele consecinţe ale unei plângeri penale formulate de Al României Paul rezultă şi din declaraţia martorei Alexandroiu Mihaela, care a relatat despre o întâlnire a lui Tal Silberstein cu numitul George Alberts, în cadrul căreia acestuia din urmă “i s-a oferit un procent de 10% din întreaga afacere cu cele două proprietăţi (n.n- Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa) dacă va reuşi să-l calmeze pe Al României Paul, pentru că acesta îi ameninţa pe cei din grup cu plângeri către diverse instituţii ale statului.”

Poziţia deţinută de Steinmetz Benyamin în cadrul grupului infracţional este probată şi de corespondenţa electronică purtată de inculpatul Roşu Robert cu martorul Zbârcea Gabriel, avocat partener în cadrul S.C.A TZA în legătură cu demersurile efectuate pentru încasarea onorariului de succes stabilit în înţelegerea realizată la data de 1.10.2006 între inculpatul Roşu, în calitate de partener al S.C.A.TZA şi directorul Reciplia Ltd., care deţinea S.C.Reciplia S.R.L., Sandra Merloni Horemans., adevăratul client al serviciilor de asistenţă juridică şi reprezentare (fil.326, vol.29 dup). 

În contextul în care plata onorariului de succes pentru obţinerea Fermei Regale Băneasa, ca parte a înţelegerii încheiate cu Reciplia, nu fusese efectuată nici după trei ani de la dobândirea terenului, punându-se astfel problema riscului de a nu mai fi primit, dar şi a prescripţiei dreptului de a-l mai solicita, la 4.04.2013 inculpatul Roşu, care între timp fusese îndepărtat din proiectul Prinţul/Reciplia, i-a adresat un email martorului Zbârcea Gabriel, în care a menţionat următoarele: “(…) Cu greu am scos şi onorariul de succes pe Snagov şi tu ştii foarte bine tot contextul.La dracu, sper că nu trebuie să dau explicaţii că nu am emis factura pe onorariu în contextul în care am spus de zeci de ori chestiunea onorariului, m-am văzut împreună cu tine, cu Shimon, după ce i-am făcut scandal lui Tal că nu ne dă banii, ba îmi amintesc că te-ai văzut cu Benny la el pe yacht şi atunci când m-ai rugat ţi-am dat situaţia şi te-am rugat să insişti şi pe onorariul de succes şi ai încercat şi tu, fără succes.De fapt schimbarea mea din Proiect este făcută, în realitate, pt că eu nu mai vroiam să lucrez fiind neplătiţi 10 luni. Nu poţi după 7 ani de laude la adresa mea în proiect, brusc să spui că nu mai sunt bun. Pur şi simplu au refuzat discuţia şi nici măcar nu am emis o factură pe onorariu, că nu aveam nici un criteriu să o facem (care e valoarea bunului?) şi pentru că nu vroiam să suportăm sute de mii TVA. Dar tu cunoşti Gabi toate chestiunile astea.De câte ori toţi anii ăştia am zis de onorariu şi am spus că trebuie să rezolvăm cumva? Dacă capul jos pt că avem RMGC (n.n.- proiectul Roşia Montană, în care era implicat inculpatul Benny Steinmetz) îl înţeleg, heirupismul ăsta de a lucra acum în spume pt ei nu-l pot înţelege pt că de plătit văd că tot nu ne plătesc (…)”

Această corespondenţă electronică este relevantă pentru a dovedi nu doar interesul inculpatului Roşu de a obţine beneficii materiale de pe urma activităţilor infracţionale desfăşurate, inclusiv de el, în cadrul asocierii, ci şi ierarhia care exista la nivelul grupării, dar şi faptul că aceasta era respectată de membrii.

Chestiunea plăţii efective a beneficiului ilicit cuvenit din activitatea infracţională a fost discutată mai întâi cu inculpatul Tal Silberstein, coordonatorul grupului mai ales după anul 2010, căruia inculpatul Roşu “i-a făcut scandal” şi doar, ulterior, în condiţiile în care problema nu s-a rezolvat, cu liderul asocierii, inculpatul Steinmetz Benyamin, la care “s-a insistat, dar fără succes” pentru plata sumelor datorate pentru succesele obţinute de inculpatul Roşu, în calitatea sa de avocat al S.C. Reciplia S.R.L. în legătură cu Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa.

Astfel, decizia liderului a fost respectată, chiar dacă a stârnit nemulţumire şi a atras după sine riscul neîncasării beneficiului negociat.

Mai mult, în opinia inculpatului Roşu, îndepărtarea sa din grup nu s-a datorat faptului că “nu mai era bun”, ci a reprezentat în realitate o sancţiune aplicată de inculpaţii aflaţi pe palierul de conducere, constând în îndepărtarea sa din asociere pentru îndrăzneala de a-şi cere drepturile.

Rolul de lider al lui Steinmetz Benyamin este dovedit şi de declaraţiile inculpatului Mateescu Lucian Claudiu, care a arătat că, atunci când a fost solicitat de Andronic Dan Cătălin să realizeze evaluarea bunurilor ce fac obiectul contractului de cesiune, a aflat de la acesta că Tal Silberstein are nevoie de o inventariere a imobilelelor pentru “șeful cel mare”, care era inculpatul Steinmetz Benyamin.    

Deși în declarația din 17.09.2017, inculpatul Steinmetz Benyamin a arătat că nu a discutat cu Tal Silberstein despre activitatea SC Reciplia SRL și demersurile întreprinse în legătură cu obținerea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, din probele administrate rezultă contrariul. Așa cum           s-a arătat în cele ce preced, inculpatul Tal Silberstein a fost omul său de încredere, care transmitea informațiile către ceilalți membri ai grupului și îl informa cu privire la demersurile administrative și judiciare derulate pentru recuperarea bunurilor, context în care Steinmetz Benyamin a aflat și despre intenţia inculpatului Al României Paul Philippe de a formula o plângere penală. 

De asemenea, nu pot fi primite nici susținerile inculpatului Steinmetz Bennyamin că nu a cunoscut despre faptul că existau anumite impedimente legale privind retrocedarea bunurilor către inculpatul Al României Paul Philippe, având în vedere că raportul de due diligence a fost solicitat chiar de avocatul David Barnett pentru BSG, grup de firme controlat de inculpatul Steinmetz Bennyamin, iar acesta a avut întâlniri cu inculpatul Truică Remus, anterior semnării contractului de cesiune. 

În concluzie, probatoriul administrat în cauză face dovada că inculpatul Steinmetz Benyamin, împreună cu coinculpații Truică Remus, Tal Silberstein și Roșu Robert Mihăiță, au constituit, la data de 1.11.2006, grupul infracțional organizat având ca scop dobândirea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe prin săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora. În cadrul grupului, inculpatul Steinmetz Benyamin a avut rolul de lider şi principal finanţator al acţiunilor ilicite desfăşurate de membrii asocierii, în legătură cu care a fost în permanenţă informat și consultat, fiind totodată cel care a coordonat activitatea grupării prin intermediul lui Truică Remus și Tal Silberstein. 

Ca atare, urmează a se reține vinovăția inculpatului Steinmetz Benyamin în comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art.367 alin. 1 și 2 C.pen., ce constituie lege penală mai favorabilă pentri acesta.

Înalta Curte constată că infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este una continuă, care se epuizează fie la momentul destrămării grupului ori al părăsirii acestuia de către unii membri, fie la momentul descoperirii lui, iar potrivit art.154 alin.2 C.pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, care echivalează cu momentul epuizării activităţii infracţionale.

În cauză, inculpatul Steinmetz Benyamin a constituit grupul infracţional organizat la 1.11.2006 şi a desfăşurat activităţi în calitate de membru al acestuia până în anul 2013, moment care marchează epuizarea în privinţa sa a infracţiunii şi de la care începe să curgă termenul general de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art.154 alin. 1 lit. c C.pen., de 8 ani, acesta nefiind împlinit nici măcar la data soluţionării definitive a cauzei.

La grupul infracțional organizat constituit la 1.11.2007, au aderat ulterior şi inculpații Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei și Mateescu Lucian Claudiu. 

În ceea ce îl privește pe inculpatul Andronic Dan Cătălin, contrar susţinerilor apărării şi aspectelor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cauză demonstrează implicarea acestuia în activitatea grupului infracţional organizat, în perioada 2007-2013.

În privința legăturilor cu ceilalți membri ai asocierii, este cert că inculpatul Andronic Dan Cătălin a avut o relaţie apropiată, de prietenie, dar şi de afaceri cu inculpatul Tal Silberstein (fiind asociaţi în diverse societăţi), care l-a şi cooptat pe acesta în cadrul grupului infracţional.

Deși formal nu a avut vreo calitate în societăţile aflate în spatele SC Reciplia SRL, înscrisurile aflate la dosar demonstrează legăturile pe care inculpatul Andronic le-a avut cu unele din acestea sau chiar cu societatea Reciplia LTD.,  realizând beneficii materiale de pe urma acestora în aceeaşi perioadă în care a funcţionat grupul infracţional.

Astfel, inculpatul Andronic Dan Cătălin, în nume personal (ca persoană fizică), a încheiat în anul 2008 un contract de prestări servicii cu STG Ventures Ltd., reprezentată de numitul Shimon Shevez, societate care deținea 4,4% din părţile sociale ale Reciplia LTD. și care, la rândul său, se afla în spatele S.C. Reciplia S.R.L. (fila 230, vol.40 d.u.p.).

În baza acestui contract, valabil pentru perioada 21.08.2008 – 31.12.2008, inculpatul Andronic a furnizat, la cererea STG, servicii de consultanță strategică, cercetare şi analiză în ţările Europei Centrale şi de Est.

Deşi valoarea prestațiilor nu a fost stabilită prin contract, care a făcut trimitere la încheierea ulterioară a unor acte adiționale, la dosar există un email din data de 11.08.2015 în care inculpatul Andronic Dan Cătălin se referă la o plată de 80.000 de euro primită de la STG în baza contractului sus-menţionat (fila 230, vol.60 d.u.p.)

În egală măsură, din actele aflate la dosar, rezultă că inculpatul Andronic Dna Cătălin era asociat într-o altă societate tip offshore, Strategicom Inc., care a încheiat la 1.09.2009 un contract de prestări servicii şi reprezentare cu Reciplia Ltd, având ca obiect cercetarea piețelor şi intermedierea de tranzacții în domeniu imobiliar, cea din urmă societate fiind beneficiarul serviciilor prestate de Strategicom Inc. (fila 21, vol.51 d.u.p.)

Din înscrisurile ridicate cu ocazia percheziției efectuate la S.C. Reciplia S.R.L. rezultă că această societate a plătit către Strategicom Inc. suma de 220.000 euro la 17.09.2009 şi, suplimentar, suma de 104.000 euro la 21.09.2009 (filele  21,24, vol.39 d.u.p.).

Or, societatea Strategicom Inc. era o importantă sursă de venituri pentru inculpatul Andronic Dan Cătălin, ca persoană fizică, de la care acesta a încasat inclusiv dividende (a se vedea suma de 500.000 dolari în anul 2011, care însă s-a compensat cu suma împrumutată de acesta la 27.10.2010 şi nerestituită, filele 269, 271, vol.40 d.u.p.), dar a şi împrumutat, de asemenea, în nume propriu, importante sume de bani (250.000 de euro în baza înțelegerii din 2.06.2011, 1.300.000 de dolari în baza înțelegerii din 1.08.2011 şi 290.000 de euro în baza înțelegerii din 15.09.2011), pe care nu le-a restituit ulterior, deşi termenele inițiale de plată au fost prelungite de două ori, până în 2014 şi apoi până în 2016 (filele 227, 236, vol.60 d.u.p.).

De asemenea, Strategicom Inc. a încheiat la 7.06.2010 un contract de prestări servicii cu D.A. Communication, societate aparținând inculpatului Andronic Dan Cătălin, cu o valoare de 135.000 de euro, având ca obiect realizarea de către cea din urmă societate, în beneficiul celei dintâi, a unor rapoarte săptămânale despre situația politică din România şi a altor activități în zona comunicării, la cererea beneficiarului (fil.335, vol.40 dup).

Prin urmare, probatoriul aflat la dosar confirmă relaţiile personale, dar şi de afaceri pe care inculpatul Andronic Dan le avea nu doar cu persoanele implicate în proiectul Prinţul/Reciplia (inculpatul Tal Silberstein şi numitul Shimon Sevez), ci şi cu societățile aflate în spatele Reciplia, inclusiv cu Reciplia Ltd., de la care a obținut venituri atât în mod direct, cât şi indirect (în nume propriu, dar şi prin societăţile în care era acționar sau pe care le controla).

Mai mult, potrivit declarațiilor date în faza de urmărire penală de inculpatul Mateescu Lucian, inclusiv în prezența avocaților coinculpaților, inculpatul Andronic Dan Cătălin ar fi avut neoficial un procent de 5% din “proiectul Reciplia”, aspect pe care l-a recunoscut chiar acesta în discuțiile pe care le-a avut cu cel dintâi, în contextul în care i-a propus inculpatului Mateescu să se implice în afacere (filele 212,232, vol.3 d.u.p.).

Aşadar, probatoriul aflat la dosarul cauzei demonstrează un cert interes material al inculpatului Andronic în relaţia cu proiectul/societatea Reciplia, de pe urma căreia a realizat venituri şi intenţiona să obţină beneficii.

Deşi inculpatul Andronic a încercat să minimalizeze legătura sa cu acest proiect, arătând că a participat doar la două întâlniri după anul 2011 la sediul S.C.A.TZA, la care s-a dezbătut stadiul dosarelor, fără ca inculpatul Al României Paul să fie prezent, şi că a discutat cu acesta, la cererea inculpatului Tal Silberstein, despre modalitatea în care poate să-şi promoveze imaginea, iar ulterior, despre editarea unei brosuri, în realitate, aşa cum se va arăta în continuare, inculpatul Andronic Dan Cătălin s-a implicat activ în proiectul Prinţul/Reciplia.

În ce priveşte activitatea inculpatului Andronic Dan Cătălin în cadrul Reciplia şi, prin aceasta, apartenența sa la grupul infracţional organizat, cooptarea acestuia s-a făcut la scurt timp după constituire, în anul 2007, în condițiile în care, având în vedere, pe de o parte, că inculpatul Al României Paul era o persoană publică, cu o imagine controversată, iar pe de altă parte, aşa cum s-a arătat, interesul membrilor fondatori ai grupului infracţional (inculpaţii Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein) ca identitatea şi implicarea lor în proiectul Prinţul/Reciplia să rămână ascunsă, era necesară o persoană influentă în lumea media, care să monitorizeze aparițiile din mass media care puteau să dăuneze proiectului sau chiar să atragă atenția autorităților asupra acțiunilor întreprinse de membrii grupării, ce aveau ca finalitate obținerea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe.

În acest sens, potrivit declarațiilor cumpărătorului de influență şi ale soției sale, numele inculpatului Andronic Dan Cătălin a fost menționat atât de inculpatul Truică Remus, cu ocazia încheierii contractului de cesiune, cât şi ulterior, în anul 2007, de către inculpatul Tal Silberstein, din discuțiile cu cei doi reieșind că inculpatul Andronic este o persoană care controlează presa, “că este un om de care lumea se teme”, astfel încât acesta poate să-i creeze cumpărătorului de influență o imagine favorabilă şi, în plus, să-l ferească de atacuri din partea presei. (fil.275, vol.3 dup)

De altfel, în declarațiile date în cauză, nici inculpatul Andronic Dan Cătălin nu a negat faptul că inculpatul Tal Silberstein i-a cerut să se întâlnească cu cumpărătorul de influență şi soția acestuia, la ei acasă, pentru a discuta despre “modalitatea în care pot să-şi promoveze imaginea”, întâlnire care a şi avut loc.

Mai mult, din email-urile aflate la dosar, rezultă implicarea inculpatului Andronic Dan Cătălin în mediatizarea pozitivă a inculpatului Al României Paul, în sensul publicării în revista Capital a unui interviu al acestui inculpat, în urma înțelegerii stabilite între soția sa şi inculpatul Tal Silberstein (fila 282, vol.46 d.u.p.).

În ce priveşte monitorizarea presei, inculpatul Andronic Dan Cătălin a semnalat sau a fost informat în legătură cu apariția unor articole cu potențial dăunător, care făceau referire fie la implicarea inculpatului Al României Paul Philippe în revendicarea unor bunuri, fie la unii membri ai grupului infracțional şi la legăturile stabilite între aceștia.

Sunt relevante astfel următoarele email-urile primite sau transmise de inculpatul Andronic Dan Cătălin:

– din 17.08.2010, transmis de inculpatul Andronic inculpatului Tal Silberstein, căruia îi semnalează “un nou atac în Adevărul, în legătură directă cu Benny (n.n.-inculpatul Steinmetz Benyamin)”.

Aşa cum s-a reţinut anterior, din alt email aflat la dosar, rezultă că inculpatul Roşu Robert Mihăiță a formulat un drept la replică, pentru un articol din ziarul Adevărul, datat 17.08.2010 şi intitulat “Truică, pionul unui miliardar controversat”, care se referea şi la legătura dintre acesta şi inculpatul Benyamin Steinmetz, în condiţiile în care cel din urmă era implicat şi în proiectul Roşia Montană.

– din 30.06. şi 11.07.2011, cuprinzând corespondența dintre inculpaţii Andronic şi Tal Silberstein pe tema altor articole, publicate în ziarul Click, în care, chiar dacă erau tratate mai degrabă aspecte mondene în legătură cu inculpatul Truică, om cu o “avere colosală, ținută ascunsă”, se menţiona atât că acesta se bazează pe sprijinul inculpatului Tal Silberstein (despre care se arată că este fostul consultant al lui Tăriceanu, cu puternice legături la nivel prezidenţial, în prezent fiind consultant al lui Băsescu, preşedintele României), cât şi că este “tovarăș cu controversatul Beny Steinmetz, magnatul diamantelor”, făcându-se referire tocmai la “ampla investigaţie marca Adevărul, publicată anul trecut”, adică exact cel analizat anterior.

Publicarea respectivelor articole a atras transmiterea unui drept la replică de către inculpatul Tal Silberstein, atât cu privire la el, cât şi cu privire la inculpatul Benyamin Steinmetz, în care erau negate relaţiile personale sau de afaceri ale celor doi cu inculpatul Truică.

În legătură cu aceste articole, inculpatul Andronic Dan Cătălin a monitorizat, cantitativ şi calitativ, numărul de preluări şi tipul de reacţii (pozitive, negative sau neutre) pentru perioada 14-15.07.2011, transmițând aceste date inculpatului Tal Silberstein.

– din 9.05.2011, transmis inculpatului Andronic Dan Cătălin de către inculpatul Roşu Robert Mihăiță, la cererea inculpatului Tal Silberstein, ca urmare a apariției cu o zi înainte, în ziarul Cotidianul a unui articol sub titlul “Paul, Jaf de România?” care trata in extenso restituirea nelegală a Pădurii Snagov şi în legătură cu care inculpatul Roşu Robert Mihăiță a arătat că nu are relevanţă legală, pentru că nu este o investigaţie oficială şi că, în plus, ar conține şi informații inexacte;

– din 7.01.2013, transmis inculpatului Andronic Dan Cătălin de către inculpatul Mateescu Lucian Claudiu, prin redirecționare de la inculpatul Roşu Robert Mihăiță, ca urmare a unui articol în ziarul Cotidianul (“Traian Băsescu, Paulică, Tal Silberstein, Remus Truică, vânători de proprietăţi”), cu comentariul inculpatului Mateescu: “Măi nene, SRS n-are şi altă treabă…” (SRS fiind, probabil, Sorin Roşca Stănescu, deţinătorul Ziua news, persoană menţionată de inculpatul Al României Paul Philippe, în legătură cu care inculpatul Truică Remus i-a dat asigurări, la negocierea contractului de cesiune, că nu-l va mai ataca în ziarul său, cu precizarea că, din actele aflate la dosar, acesta a dobândit de la inculpata Reciplia două terenuri provenite din restituirea ilegală a Pădurii Snagov).

În acelaşi context, un articol similar fusese publicat pe 30.11.2012 tot de ziarul Cotidianul (www.cotidianul.ro), prin preluare de pe www.ziuanews.ro, sub titlul “Adriean Videanu şi Tal Silberstein atacă averea Casei Regale”, în care erau menționați majoritatea membrilor grupului infracțional organizat (Truică Remus, Tal Silberstein, Roşu Robert Mihăiță, Marcovici Marius Anndrei), legăturile acestora cu oamenii politici de la cel mai înalt nivel, contractul de cesiune încheiat cu Reciplia şi lunga listă a bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe şi care au făcut obiectul contractului arătat anterior.

Deşi aparent inculpatul Andronic Dan Cătălin trebuia să asigure doar acoperirea din punct de vedere mediatic a proiectului Prinţul/Reciplia, în modalitatea expusă anterior, probatoriul administrat în cauză demonstrează că implicarea sa a depășit aceste limite.

Astfel, inculpatul a fost ţinut la curent cu întreaga derulare a activităților legate de acest proiect, primind în mod constant email-uri, în principal, de la ceilalți membri ai grupului infracțional organizat.

Cu titlu exemplificativ, sunt următoarele email-uri, descoperite cu ocazia percheziției efectuate în faza de urmărire penală:

– din 23.06.2010, trimis inculpatului Andronic Dan Cătălin, prin redirecționare, de către martorul Zbârcea Gabriel, avocat în cadrul S.C.A. TZA, marcat cu importanță “maximă”, cu următorul conţinut: “S-a schimbat completul. Judecător Jabre Amer. Eu nu l-am avut în dosare, dar părerile aici sunt împărțite. Oana Gavrilă spune că a avut o soluție bună, bine motivată. Mihaela Ivan spune că a luat măsuri ciudate, într-un dosar de-al ei încă nesoluționat.”(fila172, vol.46 d.u.p.);

– din 6.05.2010 şi 7.05.2010, trimis inculpaților Andronic Dan Cătălin şi Tal Silberstein, precum şi numitului David Barnett (reprezentantul inculpatului Benyamin Steinmetz) de inculpatul Roşu Robert Mihăiță, cuprinzând amendamentele făcute de inculpatul Truică Remus la proiectul de înțelegere referitoare la ieșirea acestuia din proiectul Reciplia (fila 69, vol.48 d.u.p.);

– din 15.10.2010, trimis inculpaţilor Andronic Dan Cătălin, Roşu Robert Mihăiță, precum şi numitului David Barnett (reprezentantul inculpatului Benyamin Steinmetz) de inculpatul Tal Silberstein, cu referire la renegocierea înţelegerii cu inculpatul Al României Paul (fila 132, vol.46 d.u.p.);

– din 13.11.2011, trimis inculpaților Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei şi Tal Silberstein de inculpatul Roşu Robert Mihăiță, cuprinzând proiectul de contract de ipotecă ce urma să se încheie între Reciplia şi Lot Invest cu privire la restul de teren din Ferma Regală Băneasa rămas în proprietatea Reciplia, în baza noii înţelegeri din 13.04.2011 (fila 248, vol.48 d.u.p.);

– din 19.05.2011, trimis inculpaţilor Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei şi Tal Silberstein de inculpatul Roşu Robert Mihăiță, cuprinzând proiectul de contract de vânzare-cumpărare şi ipotecă ce urmau să se încheie între inculpatul Al României Paul, Reciplia şi Lot Invest, având ca obiect pădurea Ersig (fila 304, vol.48 d.u.p.);

– din 11.05.2011, trimis inculpaţilor Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei şi Tal Silberstein de inculpatul Roşu cuprinzând “cele convenite” la întâlnirea pe care au avut-o pe 9.05.2011, cu referire la 17 dintre bunurile revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, care făceau obiectul înțelegerii cu Reciplia – situația la acel moment a demersurilor deja efectuate, precum şi măsurile ce trebuiau luate în continuare -, cu precizarea făcută în același email, în sensul că o nouă întâlnire urma să aibă loc peste o săptămână (fila 52, vol.48 d.u.p.);

– din 26.06.2012, trimis inculpaţilor Andronic Dan Cătălin, Mateescu Lucian Claudiu, Marcovici Marius Andrei și Tal Silberstein de inculpatul Roşu Robert Mihăiță, cu referire la o notificare primită de la un nou avocat al inculpatului Al României Paul Philippe, care cuprindea mai multe acuzații aduse Reciplia; inculpatul Roşu propune să se întocmească în scris acestor acuzații (fila 111, vol.46  d.u.p.);

– din 29.05.2012, redirecţionat inculpatului Andronic  Dan Cătălin de către inculpatul Tal Silberstein şi transmis iniţial de inculpatul Mateescu, care cuprinde şi răspunsul inculpatului Roşu, cu referire la posibilele negocieri dintre inculpatul Al României Paul şi Ovidiu Tender (fil.207, vol.46 d.u.p.);

– din 9.04.2013, trimis de inculpatul Mateescu Lucian Claudiu inculpatului Andronic, cu referire la un reportaj al postului PRO TV pe marginea raportului Curţii de Conturi care punea în discuţie nelegalitatea restituirii Pădurii Snagov :”dpmdv nu e chiaro catastrofă, dar nici ceva de neluat în seamă. Cred că pot fii ceva urmări…fie eventual şi prin deposedare…” (fil.278, vol.46 d.u.p.);

– din 16.07.2013, trimis inculpaţilor Andronic, Mateescu şi Tal Silberstein de inculpatul Marcovici, cu privire la disponibilitatea acestora de a participa la o întâlnire în legătură cu proiectul Prinţul, în 19-23.08. (fila 51, vol.47 d.u.p.).

Din aceste mijloace de probă rezultă, pe de o parte, caracterul sistematic, iar nu sporadic al informărilor primite de inculpatul Andronic Dan Cătălin cu privire la proiectul Prinţul/Reciplia, iar, pe de altă parte, natura şi varietatea acestor informaţii.

Astfel, recepţionarea unor informaţii referitoare la stadiul şi măsurile preconizate pentru obţinerea bunurilor ce făceau obiectul înțelegerii încheiate între inculpatul Al României Paul şi Reciplia, primirea proiectelor unor acte juridice care urmau a fi încheiate cu privire la asemenea bunuri, informarea sa în legătură cu demersurile făcute de inculpatul Al României Paul Philippe în relaţia cu Reciplia, vizând modificarea sau chiar ruperea înţelegerii stabilite anterior, demonstrează că inculpatul Andronic era un membru activ, “cu drepturi depline” în cadrul grupului infracţional organizat, al cărui rol nu s-a limitat la crearea unei imagini favorabile inculpatului Al României Paul Philippe sau la monitorizarea mass media în legătură cu persoanele implicate în proiect.

Altfel, este de neînțeles de ce, de pildă, inculpatul Andronic Dan Cătălin trebuia să fie informat printr-un mesaj de importanţă “maximă”, transmis chiar de unul dintre avocaţii parteneri ai S.C.A. TZA, că judecătorul unei anume cauze a fost schimbat, făcându-i se totodată şi o scurtă caracterizare a acestuia.

Implicarea inculpatului Andronic Dan Cătălin în activitatea grupului infracţional este probată şi de participarea sa la întâlnirile membrilor acestuia care au avut loc la sediul S.C.A.TZA, dar nu numai, în condiţiile în care aspectele discutate depăşeau sfera sa de interes, prin prisma profesiei pe care o avea.

Astfel, prezenţa sa la întâlnirile ocazionate de proiectul Prinţul/Reciplia a fost constatată începând cu anul 2007, relevantă fiind în acest fel declaraţia martorului Bejenaru Andrei, care a remarcat participarea inculpatului Andronic Dan Cătălin la sediul S.C.A. TZA, la o întâlnire la care au fost prezenţi şi inculpaţii Truică Remus, Roşu Robert Mihăiță şi, posibil, Tal Silberstein, ocazionată de apariţia unui articol negativ la adresa inculpatului Al României Paul Philippe, la care se dorea o reacţie.

Despre inculpatul Andronic Dan Cătălin, martorul a mai arătat că i-a fost prezentat de Tal Silberstein în anul 2011, ca fiind “un consultant al proiectului Reciplia”, remarcând prezenţa acestuia la întâlnirile cu avocaţii, în care se prezenta situaţia dosarelor cu retrocedările, pe care le-a situat în timp în anii 2012 şi 2014.

De asemenea, aşa cum a rezultat din declaraţiile martorului Rădulescu Veronel, inculpatul Andronic Dan Cătălin a fost prezent şi la întâlnirea din anul 2011, de la acelaşi sediu al S.C.A. TZA, când s-a discutat despre intenţia inculpatului Al României Paul Philippe de a renunţa la contractul cu Reciplia. Remarcând atmosfera tensionată în care se purtau discuţiile, cei mai nervoşi fiind inculpatul Tal Silberstein şi celălalt cetăţean israelian care-l însoţea, martorul a precizat intervenţia inculpatului Andronic Dan Cătălin în discuţii “ca un fel de moderator”, care a spus că “au venit cu gânduri bune şi e bine să se găsească o soluţie”.

Or, modalitatea în care inculpatul Andronic Dan Cătălin a intervenit în detensionarea situaţiei dovedeşte, pe de o parte, că acesta era la curent atât cu neînţelegerile ivite între membrii grupului şi inculpatul Al României Paul Philippe, cât şi cu sursa acestora, cunoscând implicit şi acţiunile întreprinse până în acel moment în legătură cu bunurile care făceau obiectul contractului (cum fuseseră obţinute şi ce se întâmplase cu acestea ulterior), iar, pe de altă parte, că prezenţa acestuia nu a fost una întâmplătoare şi nu a intervenit în discuţie ca un terţ dezinteresat, ci, în realitate, a fost determinată de preocupările membrilor grupului de a nu se rezilia contractul de cesiune (fapt pe care, de altfel, nu l-au acceptat nici măcar în condiţiile în care, cu aceeaşi ocazie, aceştia au fost ameninţaţi cu o plângere penală), întrucât numai astfel puteau fi obţinute bunurile revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe.

Chiar şi inculpatul Al României Paul Philippe a arătat, cu referire la inculpatul Andronic, că “l-am văzut de câteva ori, este omul lui Tal Silberstein şi promovează în presă imaginea grupului acestuia”, că “a făcut parte din grupul lui Steinmetz” şi că “am fost în mod repetat contactaţi de Marcovici, Lucian şi de Andronic pentru a ne împiedica să rupem contractul” (fil.268 şi urm., vol.3 dup).

Inculpatul Andronic Dan Cătălin nu a participat doar la întâlniri la sediul S.C.A. TZA, ci şi la inculpatul Al României Paul Philippe acasă.

Astfel, cu titlu exemplificativ, în răspunsul trimis de societatea Reciplia, la 27.08.2012, la o scrisoare a inculpatului Al României Paul Philippe din 9.08.2012, s-a făcut referire la o “întâlnire de lucru” care a avut loc la reşedinţa acestuia la data de 8.04.2012 ora 17,00, care a durat două ore şi zece minute şi la care “din partea Reciplia au participat: domnul Tal Silberstein, domnul Shimon Menahem, domnul Marius Marcovici, domnul Moshe Agavi, domnul Lucian Mateescu, domnul Dan Andronic şi, nu în ultimul rând, avocatul Reciplia, domnul Robert Roşu.” (fila186, vol.30 d.u.p.)

Este de observat calitatea “oficială” în care inculpatul Andronic Dan Cătălin a participat la această întâlnire, ca reprezentant al Reciplia, fiind vorba despre o întrevedere planificată, iar nu întâmplătoare.

De asemenea, prezenţa inculpatului Andronic Dan Cătălin la întâlniri cu inculpatul Al României Paul Philippe şi soţia sa a fost confirmată şi de inculpatul Mateescu Lucian Claudiu, şi, chiar dacă acesta nu a putut preciza obiectul discuţiilor purtate cu acele ocazii, a arătat că inculpatul Andronic a participat la acele întâlniri ca reprezentant al lui Tal Silberstein, dar şi în nume propriu.

Prin urmare, şi în privinţa întâlnirilor cu ceilalți membri ai grupului infracţional, probatoriul administrat în cauză demonstrează, pe de o parte, că participarea inculpatului Andronic Dan Cătălin la acestea a avut un caracter regulat, iar nu întâmplător, iar pe de altă parte, că discuţiile purtate la aceste întrevederi nu au privit strict aspecte care să intereseze imaginea inculpatului Al României Paul Philippe sau ai altor membri ai grupului, ci chestiuni concrete referitoare la derularea proiectului Prinţul/Reciplia, inclusiv nemulţumiri ale inculpatului Al României Paul Philippe în legătură cu nerespectarea de către membrii grupului infracţional a obligaţiilor asumate prin înţelegerea pe care o încheiaseră cu acesta, sub paravanul Reciplia.

Tot inculpatul Andronic Dan Cătălin a fost cel care l-a cooptat şi pe inculpatul Mateescu Lucian Claudiu, ca membru al grupului infracţional, în toamna anului 2011. Deşi aparent acesta trebuia să acţioneze ca un consultant imobiliar, care să evalueze proprietăţile care făceau obiectul contractului dintre inculpatul Al României Paul Philippe şi Reciplia, în realitate acesta a gestionat relaţia grupului cu cel din urmă inculpat, care era tot mai nemulţumit de derularea contractului, refuzând chiar să semneze actele cerute pentru continuarea demersurilor necesare pentru obținerea bunurilor.

Este de observat faptul că inculpatul Andonic Dan Cătălin i-a prezentat inculpatului Mateescu Lucian Claudiu rolul şi ierarhia în cadrul grupului chiar mai înainte ca acesta să accepte să se implice în activitatea acestuia, arătând că Tal Silberstein este “factorul de decizie de la Reciplia (…), om serios şi de caracter”, iar evaluarea proprietăţilor, cerută inculpatului Mateescu, trebuia făcută pentru “stăpânul mare”, adică Benyamin Steinmetz. 

Semnificativ pentru gradul de implicare a celor doi inculpaţi în acţiunile grupului infracţional aflat în spatele Reciplia este corespondenţa electronică anterior citată, în care se face referire la un raport al Curţii de Conturi cu privire la retrocedarea Pădurii Snagov şi la posibilele urmări ale acestuia, respectiv pierderea bunului, în condiţiile în care, la acel moment, pădurea se afla în cea mai mare parte în proprietatea Reciplia.

Toate aceste considerente demonstrează că inculpatul Andronic Dan Cătălin nu a avut doar legături tangenţiale şi dezinteresate cu proiectul Prinţul/Reciplia, aşa cum a încercat să acrediteze, ci, dimpotrivă, în anul 2007 acesta a aderat la grupul infracţional constituit în umbra acestei societăţi şi a acţionat până în anul 2013 în beneficiul acestuia, urmărind în acelaşi timp şi un interes material propriu.

Astfel, în perioada de referinţă, inculpatul Andronic Dan Cătălin a monitorizat şi analizat aparițiile din mass media referitoare la persoanele implicate în acest proiect, a fost informat în permanență despre orice aspecte relevante în legătură cu activitatea Reciplia şi a participat în cadrul şi din partea acestei societăţi la discuţii şi negocieri, inclusiv şi mai ales cu inculpatul Al României Paul Philippe, căruia i-a creat, totodată, impresia că-l va ajuta să-şi construiască o imagine favorabilă, în condiţiile în care acesta din urmă dorea să obţină nu doar bani, ci şi recunoaşterea apartenenței sale la familia regală a României.

Cunoscând neînțelegerile intervenite în relaţia inculpatului Al României Paul Philippe cu ceilalţi membri ai grupului infracţional, inculpatul Andronic Dan Cătălin a acţionat pentru a-l convinge pe cel dintâi să rămână în contractul încheiat cu Reciplia, fiind pe deplin conştient de valoarea deosebită a bunurilor cesionate, de pe urma cărora se puteau realiza câştiguri fabuloase, susţinând pe această cale activitatea grupului infracţional organizat.

Ca atare, contrar concluziei la care a ajuns instanţa de fond, Înalta Curte constată că acţiunile inculpatului Andronic Dan Cătălin, comise în perioada 2007-2013, întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în varianta aderării, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective, în forma agravată, determinată de împrejurarea că printre infracţiunile care reprezentau scopul grupării se afla şi infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în varianta incriminată în art.13² din Legea nr.78/2000.

În mod evident, având în vedere reţinerea vinovăţiei inculpatului şi condamnarea sa pentru săvârşirea acestei infracţiuni, criticile sale vizând schimbarea temeiului în drept al soluţiei de achitare dispusă de instanţa de fond au rămas lipsite de obiect.

Înalta Curte constată că infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este una continuă, care se epuizează fie la momentul destrămării grupului ori al părăsirii acestuia de către unii membri, fie la momentul descoperirii lui, iar potrivit art.154 alin.2 C.pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, care echivalează cu momentul epuizării activităţii infracţionale.

În cauză, inculpatul Andronic Dan Cătălin a aderat la grupul infracţional organizat în anul 2007 şi a desfăşurat activităţi în calitate de membru al acestuia până în anul 2013, moment care marchează epuizarea în privinţa sa a infracţiunii şi de la care începe să curgă termenul general de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art.154 alin. 1 lit. c C.pen., de 8 ani, acesta nefiind împlinit nici măcar la data soluţionării definitive a cauzei.

În ceea ce îl privește pe inculpatul Marcovici Marius Andrei, contrar susţinerilor apărării şi a aspectelor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cauză demonstrează implicarea acestuia în activitatea grupului infracţional organizat, în perioada 2007-2013.

Referitor la legăturile cu ceilalți membri ai grupului infracțional, se constată că inculpatul Marcovici Marius Andrei a avut o relație apropiată cu Tal Silberstein, fiind “omul lui de încredere”, care se ocupa de afacerile acestuia și ale inculpatului Steinmetz Benyamin, cunoscând, încă de la început, interesul manifestat de membrii constituenți ai grupului în proiectul Reciplia/Prințul și în dobândirea bunurilor. 

Relația apropiată și de încredere dintre inculpaţii Marcovici Marius Andrei și Tal Silberstein este confirmată și de Truică Remus care a arătat că primul l-a însoțit pe cel din urmă încă de la început la unele discuții și era ”omul de încredere al lui Tal, dar nu știu dacă aveau afaceri împreună, însă era vorbitor de limbă ebraică.” (declarația din 9.12.2015)

Și inculpatul Andronic Dan Cătălin, care l-a cunoscut pe Marcovici Marius Andrei încă din anul 2004, când lucra pentru PSD, l-a perceput pe acesta din urmă ca fiind un asistent al lui Tal, omul de legătură între el și staff-ul de campanie, iar, în anii 2006-2007, l-a văzut în anturajul lui Tal Silberstein (filele 184-190, vol.3). 

De asemenea, martorii Valmar Ioana și Dimofte Radu au arătat că inculpatul Marcovici Marius Andrei era alături de Tal Silberstein în campania electorală din 2007-2008 și se ocupa de toate afacerile israelienilor în România și de Reciplia, informație pe care chiar acesta din urmă i-a comunicat-o martorului Dimofte. 

În același sens, martorul Aparaschivei Relu Cristian a relatat că Marcovici Marius era “omul evreilor” și se ocupa de afacerile lor în România, participând la discuțiile cu Truică Remus fie singur, fie împreună cu Tal Silberstein.

Această împrejurare este confirmată întocmai şi de martorul Borbely Dan, avocat în cadrul S.C.A. TZA, care, în plus, a arătat că cel care coordona activitatea Reciplia era Tal Silberstein, iar Marcovici, deşi figura ca administrator al societăţii, în realitate era doar un executant al acestuia. (filele 432-438, vol.7 d.u.p.)

O dovadă a încrederii pe care membrii grupului infracțional organizat o acordau inculpatului Marcovici Marius Andrei este și faptul că acesta avea încă din anul 2010 drept de semnătură pe conturile SC Reciplia SRL, alături de Sandra Merloni Horemans, administratorul de drept al societății, așa cum arată martorul Radu Gabriel, cel care se ocupa de contabilitatea firmei.

Deși inculpatul Marcovici Marius Andrei a încercat să minimalizeze legătura sa cu proiectul Reciplia/Prințul doar la atribuțiile ce îi reveneau în calitate de administrator al SC Reciplia SRL, arătând că nu a cunoscut sau participat la activitățile desfășurate de membrii grupului infracțional organizat, în realitate, acesta s-a implicat în mod direct în proiect, conştientizând încă de la început interesul acestora pentru dobândirea bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe, deci, implicit, şi al inculpatului Tal Silberstein, al cărui om de încredere era.

În ce priveşte apartenenţa inculpatului Marcovici Marius Andrei la grupul infracțional organizat, cooptarea lui s-a realizat în cursul anului 2007, dat fiind interesul membrilor acestuia aflați pe palierul de conducere, Steinmetz Benyamin și Tal Silberstein, de a-şi păstra anonimatul și de a ascunde implicarea lor în proiect, având astfel nevoie de persoane de încredere care să le aducă la îndeplinire ordinele și să îi informeze în legătură cu activitățile celorlalți membri ai grupării, desfășurate pentru obținerea bunurilor revendicate de inculpatul Al Românei Paul Philippe.   

Implicarea inculpatului Marcovici Marius Andrei în activitatea Reciplia SRL, sub coordonarea directă a lui Tal Silberstein, nu s-a limitat doar la activități ce țin de administrarea societății, astfel cum a susținut cu ocazia audierii, ci a participat și la întâlnirile dintre membrii grupului și cumpărătorul de influență, Al României Paul Philippe, la domiciliul acestuia și la sediul casei de avocatură TZA, iar aspectele discutate nu au vizat nici pe departe administrarea societății Reciplia SRL.  

Acest lucru este confirmat şi de inculpatul Al României Paul Philippe care, inclusiv în faţa instanţei de apel, l-a indicat pe Marcovici Marius Andrei ca fiind unul dintre participanţii la negocierile pe care le-a purtat cu membrii grupului infracțional organizat, caracterizându-l ca fiind un „personaj dubios”, care l-a îndemnat “să rămână cu Tal” și i-a dat asigurări că acesta va rezolva dobândirea bunurilor, în același sens fiind și declarațiile martorelor A României Lia Georgia şi Alexandroiu Mihaela Irina. În plus, cea din urmă martoră a mai arătat, în mod constant, că, după ce a constatat modalitatea în care au fost stabilite procentele între părți în cuprinsul contractului de cesiune, dar și faptul că Al României Paul nu știa că au fost dobândite Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa şi nici că din primul imobil au fost vândute mai multe loturi, convingerea sa a fost că situația inculpatului este rezultatul unui plan foarte bine orchestrat de Steinmetz Benyamin, Moshe Agavi, Shimon Shavez, dus la îndeplinire de Truică Remus, în care au fost implicați și Mateescu Lucian, Marcovici Marius, Dan Andronic și Roșu Robert Mihăiță. (filele 11-12, vol.7.d.u.p., filele 105-111, vol.23 dos. inst. fond și 161-167, vol. 6 dos.inst. apel)

Rolul de executant al inculpatului Marcovici Marius Andrei este confirmat și de martora Ciocoiu Alina Carmen, care a arătat că la negocierile privind proiectul Reciplia/Prințul din cursul anului 2013, când s-a discutat despre contractul de cesiune de drepturi pe care Al României Paul dorea să îl desființeze, a remarcat că din partea Reciplia au participat Marcovici Marius Andrei, în calitate de administrator, şi Mateescu Lucian Claudiu, ca negociator, însă deciziile nu aparţineau nicidecum acestora, ci erau luate de inculpatul Tal Silberstein (declaraţiile din 15.10.2014, 9.12.2015, 27.04.2018 și 24.09.2020).

 Afirmațiile martorei vin să confirme nu doar implicarea inculpaților Marcovici și Mateescu în negocierile cu Al României Paul Philippe, ci și ierarhia și relațiile dintre membrii grupului, inculpatul Tal Silberstein fiind cel care lua deciziile, ce erau aduse la îndeplinire de cei doi membri executanți. 

Inculpatul Marcovici Marius Andrei a participat și la întâlnirile de la domiciliul inculpatului Al României Paul Philippe, aspect ce rezultă din răspunsul trimis de societatea Reciplia, în 27.08.2012, la o scrisoare a inculpatului Al României Paul Philippe din 9.08.2012, în care se face referire la o “întâlnire de lucru” care a avut loc la reşedinţa acestuia la data de 8.04.2012 ora 17,00, care a durat două ore şi zece minute şi la care “din partea Reciplia au participat: domnul Tal Silberstein, domnul Shimon Menahem, domnul Marius Marcovici, domnul Moshe Agavi, domnul Lucian Mateescu, domnul Dan Andronic şi, nu în ultimul rând, avocatul Reciplia, domnul Robert Roşu.” (fila 186, vol.30 d.u.p.)

 După plecarea din cadrul grupării a inculpatului Truică Remus, în anul 2010, și odată cu preluarea activităților de coordonare a grupului de către inculpatul Tal Siberstein, care venea mai des în România, implicarea inculpatului Marcovici Marius Andrei în negocierile privind proiectul Reciplia/Prințul a fost mai vizibilă, fiind persoana care reprezenta Reciplia și ducea la îndeplinire ordinele primite de la Tal Silberstein, având în vedere interesul membrilor constituienți ai grupului de a păstra ascunsă implicarea lor în proiect.  

Astfel, inculpatul Marcovici Marius Andrei a semnat din partea Reciplia SRL mai multe documente care vizau negocierile dintre inculpatul Al României Paul Philippe și membrii grupului infracțional organizat, şi anume actul adițional la contractul de cesiune drepturi din 13.04.2011,  denumit “Înțelegere”, prin care s-a recunoscut transmiterea/cesionarea tuturor drepturilor inculpatului Al României Paul Philippe asupra bunurilor revendicate de acesta, menționate în actele anterioare încheiate între părți, precum și actul adițional nr. 1 la Înțelegere din 23.06.2011 prin care s-au modificat unele clauze, inclusiv cele privind transferul ulterior al unor părți din bunurile recuperate (20% din Ferma Regală Băneasa și 50% din Pădurea Snagov). 

Implicarea inculpatului Marcovici Marius Andrei în activitatea grupului rezultă și din faptul că este informat în permanență de membrii acestuia despre derularea activităților legate de proiect, primind email-uri de la aceștia și, la rândul său, transmiţându-le informațiile legate de stabilirea unor întâlniri pentru negocieri. 

În acest sens, pot fi exemplificate email-urile descoperite cu ocazia percheziție informatice efectuate în faza de urmărire penală:

  – din 13.11.2011, trimis inculpaților Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei şi Tal Silberstein de inculpatul Roşu Robert Mihăiță, cuprinzând proiectul de contract de ipotecă ce urma să se încheie între Reciplia şi Lot Invest cu privire la restul de teren din Ferma Regală Băneasa rămas în proprietatea Reciplia, în baza noii înţelegeri din 13.04.2011 (fila 248, vol.48 d.u.p.);

– din 19.05.2011, trimis inculpaţilor Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei şi Tal Silberstein de inculpatul Roşu Robert Mihăiță, cuprinzând proiectul de contract de vânzare-cumpărare şi ipotecă ce urmau să se încheie între inculpatul Al României Paul, Reciplia şi Lot Invest, având ca obiect pădurea Ersig (fila 304, vol.48 d.u.p.);

– din 11.05.2011, trimis inculpaţilor Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei şi Tal Silberstein de inculpatul Roşu cuprinzând “cele convenite” la întâlnirea pe care au avut-o pe 9.05.2011, cu referire la 17 dintre bunurile revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, care făceau obiectul înțelegerii cu Reciplia – situația la acel moment a demersurilor deja efectuate, precum şi măsurile ce trebuiau luate în continuare -, cu precizarea făcută în același email, în sensul că o nouă întâlnire urma să aibă loc peste o săptămână (fila 52, vol.48 d.u.p.);

– din 26.06.2012, trimis inculpaţilor Andronic Dan Cătălin, Mateescu Lucian Claudiu, Marcovici Marius Andrei și Tal Silberstein de inculpatul Roşu Robert Mihăiță, cu referire la o notificare primită de la un nou avocat al inculpatului Al României Paul Philippe, care cuprindea mai multe acuzații aduse Reciplia; inculpatul Roşu propune să se întocmească un răspuns în scris acestor acuzații (fila 111, vol.46  d.u.p.);

– din 16.07.2013, trimis de Marcovici Marius Andrei inculpaţilor Andronic Dan Cătălin, Mateescu Lucian Claudiu şi Tal Silberstein, cu privire la disponibilitatea acestora de a participa la o întâlnire în legătură cu proiectul Prinţul, în 19-23.08. (fila 51, vol.47 d.u.p.).

Din aceste mijloace de probă rezultă caracterul variat al informaţiilor și consecvența lor, fapt ce dovedește că inculpatul Marcovici Marius Andrei cunoștea în detaliu modul în care se derula proiectul Prinţul/Reciplia și negocierile purtate de părți, informații care nu îi erau necesare pentru a îndeplini acte de administrare a societății, dar care îi foloseau în negocierile cu inculpatul Al României Paul Philippe și susținerea intereselor grupului infracțional organizat. 

Inculpatul Marcovici Marius Andrei, în calitate de om de încredere a lui Tal Silberstein, a participat și la prima întâlnire dintre inculpatul Mateescu Lucian Claudiu cu membrii grupului infracțional organizat (Steinmetz Benyamin, reprezentat de Shimon Menehem, Tal Silberstein și Andronic Dan Cătălin) în care s-a făcut o evaluare a inculpatului Mateescu ce urma să fie cooptat în cadrul grupului la recomandarea lui Andronic și când ar fi fost discutate aspecte legate de o presupusă “estimare” a bunurilor ce făceau obiectul contractului de cesiune, astfel cum a fost modificat la datele de 13.04.2011(Înțelegere) și 26.06.2011 (actul adițional nr. 1 la Înțelegere). Prin urmare, prezența inculpatului Marcovici Marius Andrei nu era justificată decât din perspectiva realizării intereselor grupului infracțional organizat, urmărite chiar de Steinmetz Benyamin, “şeful cel mare”, pentru care s-a și solicitat această estimare (declarația inculpatului Mateescu Claudiu Lucian din cursul urmăririi penale).  

Prin urmare, ansamblul probator administrat în cauză face dovada certă, contrar susținerilor apărării și concluziei la care a ajuns instanța de fond, că inculpatul Marcovici Marius Andrei a aderat în anul 2007 la grupul infracțional organizat constituit de inculpații Steinmetz Benyamin, Tal Silberstein, Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță, grup care și-a desfășurat activitatea până în anul 2013, fiind omul de încredere al inculpatului Tal Silberstein, context în care a cunoscut despre acțiunile întreprinse de membrii grupului pentru obținerea ilegală a bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe şi, implicit, despre faptul că acesta nu era o persoană îndreptățită, participând la încheierea Înțelegerii din 13.04.2011 și a actului adițional din iunie 2011, precum și la întâlnirile dintre membrii grupului și Al Românei Paul Philippe la care s-a discutat despre nemulțumirile și intenţia celui din urmă de a rezilia contractul de cesiune de drepturi, împrejurare în care a susținut acțiunile celorlalți membri de a menţine contractul și a realiza, astfel, scopul grupului. 

Toate aceste activități desfășurate de inculpatul Marcovici Marius Andrei  se circumscriu elementelor de tipicitate ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, în modalitatea aderării, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective, în forma agravată,  prevăzută de art. 367 alin.1 și 2 C.pen. 

Prin urmare, în condiţiile reţinerii vinovăţiei inculpatului şi a condamnării sale pentru săvârşirea respectivei infracţiuni, critica acestuia privind inexistența faptei, cu consecinţa pronunțării unei hotărâri de achitare în baza art.16 alin. 1 lit. a C.pr.pen a rămas fără obiect, motiv pentru care nu va mai fi analizată.

În ceea ce privește critica subsidiară formulată de inculpatul Marcovici Marius Andrei privind încetarea procesului penal, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, întrucât infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este una continuă, care se epuizează fie la momentul destrămării grupului ori al părăsirii acestuia de către unii membri, fie la momentul descoperirii lui, iar potrivit art.154 alin.2 C.pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, care echivalează cu momentul epuizării activităţii infracţionale.

În cauză, într-adevăr, inculpatul Marcovici a aderat la grupul infracţional în anul 2007, însă a desfăşurat activităţi în calitate de membru al acestuia până în anul 2013, moment care marchează epuizarea în privinţa sa a infracţiunii şi de la care începe să curgă termenul general de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art.154 alin. 1 lit. c C.pen., de 8 ani, acesta nefiind împlinit nici măcar la data soluţionării definitive a cauzei.

Cu privire la inculpatul Mateescu Lucian Claudiu, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor apărării şi aspectelor reţinute de prima instanţă, că probatoriul administrat în cauză demonstrează implicarea acestuia în activitatea grupului infracţional organizat, în perioada 2011-2013.

În privința legăturilor cu ceilalți membri ai grupului infracțional este dovedit că inculpatul Mateescu Lucian Claudiu a avut o relație de prietenie cu Andronic Dan Cătălin, care l-a și cooptat în cadrul grupării în toamna anului 2011, la solicitarea lui Tal Silberstein. 

Inculpatul Mateescu Lucian Claudiu a fost informat de Andronic Dan încă de la început despre ierarhia, activitatea și scopul grupului, prin urmare a cunoscut interesul lui Tal Silberstein și a celorlalți membri de a obține bunurile ce au făcut obiectul contractului de cesiune și a acceptat să adere la gruparea infracțională (declarația inculpatului Mateescu Lucian, filele 211-219, vol. 3 d.u.p.).

După întâlnirea din 18.11.2011 la care Mateescu Lucian a fost prezentat membrilor grupului, respectiv lui Tal Silberstein, Marcovici Marius Andrei, Andronic Dan Cătălin, dar și lui Shimon Menehem, reprezentantul lui Steinmetz Bennyamin, și a fost acceptat de aceștia, inculpatul a preluat rolul lui Truică Remus și a acționat pentru realizarea scopului grupării. Relevantă în acest sens este declarația inculpatului Truică Remus, care a arătat că: „Pe domnul Mateescu l-am cunoscut la aproximativ un an de la momentul la care am cesionat părţile mele din Reciplia. M-am întâlnit cu acesta la cererea lui Tal pentru a-i da anumite sfaturi, detalii despre afacerea cu retrocedarea şi am înţeles că el este cel care se ocupa de această afacere. I-am explicat puţin acestuia din personalitatea Alteţei Sale.” (filele 94-99, vol. 3 d.u.p.).

Tot astfel, este de reţinut că prin procura din 22.02.2012 dată de inculpatul Marcovici, în calitate de administrator al S.C. Reciplia S.R.L., Mateescu Lucian a fost împuternicit “să reprezinte şi să acţioneze în numele şi pentru societate” în relaţia cu autorităţile şi instituţiile competente pe probleme rezultate din desfăşurarea activităţii comerciale curente, în faţa birourilor de carte funciară, birourilor notariale şi cabinetelor de avocatură în scopul “gestionării problemelor şi/sau aspectelor legale ale societăţii”, dar şi în relaţia cu autorităţile fiscale, putând să răspundă întrebărilor punctuale adresate de acestea cu ocazia desfăşurării inspecţiei fiscale cu privire la societate şi să le pună la dispoziţie documentele solicitate de acestea. (fil.208, vol.38 dup)

Aşa cum se poate observa, niciuna dintre aceste activităţi nu avea vreo legătură cu evaluarea imobiliară, fiind vorba mai degrabă despre atribuţii proprii unui administrator al societăţii, ceea ce infirmă apărările inculpatului Mateescu prin care acesta a încercat să minimalizeze rolul său în cadrul Reciplia.

Cu titlu exemplificativ, în baza procurii susmenţionate, inculpatul Mateescu a participat, cu intermitenţă, alături de Marcovici Marius, la controlul efectuat de Garda Financiară în perioada februarie-aprilie 2012 la sediul S.C.Reciplia S.R.L., având ca obiect înregistarea în evidenţele societăţii a contractelor/antecontractelor încheiate de aceasta cu Al României Paul şi modul de calcul a taxelor aferente datorate bugetului de stat, ocazie cu care s-a constatat că inculpata persoană juridică a dedus nelegal TVA în valoare de 430.714 lei aferent contractului de vânzare-cumpărare pe care l-a încheiat, în calitate de vânzător, cu S.C.Hercules Properties S.R.L, firmă controlată de martorul Bejenaru Andrei, în condiţiile în care nu s-a putut proba, prin documente justificative, prestarea serviciului a cărui contravaloare ar fi fost compensată ulterior prin încheierea între cele două societăţi a contractului sus-menţionat având ca obiect o parte din terenul obţinut nelegal din Ferma Regală Băneasa. (fil.165-189, vol.38 dup)

Or, aşa cum se poate constata, reprezentarea S.C.Reciplia S.R.L. cu ocazia unui control al Gărzii Financiare, la care inculpatul Mateescu a participat efectiv alături de administratorul de drept al societăţii, nu presupunea vreo activitate de evaluare imobiliară, ci avea în vedere modul în care Reciplia respectase legislaţia fiscală în tranzacţiile imobiliare anterioare, ceea ce probează că Mateescu Lucian era la curent cu acţiunile grupului infracţional, căci, prin ipoteză, nu putea să reprezinte societatea la o acţiune de control care o privea, fără să cunoască date şi informaţii despre activitatea desfăşurată de aceasta şi verificată de organele fiscale.

În cadrul grupului, inculpatul Mateescu a acționat ca un reprezentant al lui Tal Silberstein alături de Marcovici Marius Andrei, rolul său fiind de a păstra legătura între membrii grupării și Al României Paul Philippe și de a-l convinge pe cel din urmă de influența lor şi de faptul că doar prin exercitarea acesteia pot fi obținute bunurile ce fac obiectul contractului de cesiune.

La negocierile purtate cu Al României Paul Philippe, la care a fost prezent și inculpatul Mateescu Lucian, în încercarea de a-l determina pe cumpărătorul de influență să nu rezilieze convenția, s-a recurs și la amenințări, în sensul că, dacă acesta din urmă va renunța la contract, va trebui să plătească o sumă de bani pentru a-și recupera bunurile, pe care era evident că Al României Paul Philippe nu o avea, făcându-se referire și la faptul că “va veni jihadul peste ei”.

În acest sens, inculpatul Al României Paul Philippe a arătat că „(…) Lucian a venit la mine acasă de cele mai multe ori împreună cu Marcovici şi uneori împreună cu Tal Silberstein, dar au fost şi cazuri în care a venit singur, dar în aceste cazuri nu a discutat chestiuni importante. Sincer nu îmi amintesc decât că a spus că voi primi în final bani (…).Precizez de asemenea că am fost în mod repetat contactaţi de Marcovici, Lucian şi de Andronic pentru a ne împiedica să rupem contractul. Unul dintre ei i-a spus soţiei mele că dacă rupem contractul se va declanşa jihadul. Mi-am amintit că persoana care a spus despre jihad este Tal Silberstein. Aceste persoane au făcut presiune în mod constant asupra mea şi a soţiei mele.”(fil.268-304, vol. 3 d.u.p.)

Și martora A România Lia Georgia a arătat că: „Despre Mateescu pot să spun că a fost intermediarul lui Tal Silberstein şi a făcut doar ce i-a spus acesta. Mateescu a spus că Moshe a fost dat afară pentru că dorea să facă un nou contract. Am făcut cu Mateescu o analiză a situaţiei demersurilor şi a bunurilor pe care le-am revendicat. Mateescu ne-a spus în numele lui Tal că pentru a strica contractul cu Reciplia trebuie să dăm 100 milioane euro şi bunurile ne revin nouă.”

Faptul că inculpatul Mateescu Lucian Claudiu a avut o implicare activă și de lungă durată în proiectul Reciplia/Prințul, că a participat la majoritatea discuțiilor și negocierilor dintre membrii grupului și Al României Paul Philippe de la domiciliul acestuia din urmă pentru a-l determina să nu rezilieze contractul cu SC Reciplia SRL, rezultă din înscrisurile existente la dosar, precum şi din corespondența electronică purtată de avocații din cadrul S.C.A. TZA prezenți la aceste întâlniri. 

Astfel, din răspunsul trimis de Reciplia, la 27.08.2012, la o scrisoare a inculpatului Al României Paul Philippe din 9.08.2012, s-a făcut referire la o “întâlnire de lucru” care a avut loc la reşedinţa acestuia la data de 8.04.2012 ora 17,00, care a durat două ore şi zece minute şi la care “din partea Reciplia au participat: domnul Tal Silberstein, domnul Shimon Menahem, domnul Marius Marcovici, domnul Moshe Agavi, domnul Lucian Mateescu, domnul Dan Andronic şi, nu în ultimul rând, avocatul Reciplia, domnul Robert Roşu.” (fila 186, vol.30 d.u.p.)

Este de observat calitatea “oficială” în care Mateescu Lucian a participat la această întâlnire, ca reprezentant al Reciplia, fiind vorba despre o întrevedere planificată, iar nu întâmplătoare, la care nu s-au discutat aspecte legate de vreo evaluare imobiliară pentru a face necesară prezenţa inculpatului.

De asemenea, din email-ul transmis la data de 2.04.2013 martorului Zbârcea Gabriel de Cristina Vlădescu, care a participat din partea S.C.A. TZA la aceste negocieri, rezultă implicarea inculpatului Mateescu în deblocarea situaţiei create de nesemnarea de către Al României Paul a contractelor de asistenţă juridică (c.a.j.) şi a împuternicirilor pentru S.C.A TZA, care ar fi silit Reciplia să intervină în procedurile administrative şi/sau judiciare aflate în derulare, operaţiune riscantă pentru gruparea infracţională nu doar pentru că aceasta ar fi devoalat adevăratul beneficiar al bunurilor revendicate, ci având în vedere şi practica judiciară, care nu recunoştea calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii a cesionarului de drepturi: „(…)Azi am fost la o întâlnire cu Mateescu la ASR, cică să ne semneze caj-urile. Problemele iau o întorsătură stranie, ăştia iar se ceartă, se acuză, probabil se doreşte intrarea în alte negocieri (…)” (fil.9, vol. 52 dup.)

Activitățile desfășurate de membrii grupului infracțional nu l-au împiedicat însă pe Al României Paul Philippe să continue demersurile de a implica în proiect și alte persoane interesate în dobândirea bunurilor, astfel încât la 13.04.2011 s-a semnat o nouă înțelegere cu SC Reciplia SRL, care a inclus și firma Lot Invest SRL, reprezentată de Bogdan Ștefănescu (fil.125-146, vol. 33 dup).

În acest context, activitatea inculpatului Mateescu Lucian nu s-a limitat numai la a-l convinge pe Al României Paul Philippe de influența și posibilitatea membrilor grupului de a obține bunurile ce fac obiectul înțelegerii, ci acesta a participat în mod direct din partea SC Reciplia SRL, în baza mandatului dat de Tal Silberstein, la negocierile ulterioare cu reprezentantul SC Lot Invest SRL și avocatul acesteia, Serghei Perju.

 În acest sens, inculpatul Mateescu Lucian a arătat că: „Tal Silberstein mi-a cerut să găsesc o soluţie în ce priveşte Lot Invest şi să am o discuţie cu reprezentanţii acestei societăţi în legătură cu bunurile respective şi condiţiile acestora pentru a ieşi din asocierea cu prinţul Paul. M-am întâlnit împreună cu Marcovici cu Bogdan Ştefănescu, administratorul Lot Invest şi avocatul acestuia, Serghei Perju. Aceştia au cerut un timp de gândire şi după două săptămâni au propus o înţelegere în cadrul căreia ei să păstreze ferma de montă Băneasa, bun care nu era în contractul Reciplia, drepturile fiind vândute de Paul Al României anterior, în 2005. De la Tal Silberstein am înţeles însă că acest contact făcut de Paul Al României pentru ferma de montă Băneasa s-a semnat în realitate după contractul cu Reciplia, dar a ascuns acest lucru. Prin urmare Reciplia revendica şi acest bun. Ulterior nu s-a încheiat o înţelegere între Lot Invest şi Reciplia.” (fil. 225-233, vol. 3 dup).

În urma negocierilor realizate de inculpatul Mateescu Lucian Claudiu, în numele Reciplia SRL, societatea Lot Invest a renunțat la celelalte bunuri din actul adițional la contract, în schimbul obținerii Fermei de montă Băneasa, astfel că scopul urmărit de membrii grupului s-a realizat, fără ca între părți să se încheie un act.

De asemenea, martorii Ciocoiu Alina Carmen și Alexandroiu Mihaela Irina, care au acordat consultanță inculpatului Al Românei Paul Philippe, confirmă implicarea inculpatului Mateescu Lucian Claudiu în negocierile privind derularea proiectului Reciplia, în perioada 2011-2013, dar și rolul acestuia de executant al lui Tal Silberstein.

Inculpatul Mateescu Lucian Claudiu a fost informat în permanență de ceilalți membri despre activitățile legate de proiect, și, la rândul său, le-a transmis acestora informațiile cu privire de derularea lui, precum și articole/reportaje apărute în spațiul public referitoare la restituirea Pădurii Snagov. 

Astfel, din corespondența electronică aflată la dosar rezultă că, după ce a fost făcut public raportul Curții de Conturi din anul 2013 şi a fost difuzat un reportaj despre retrocedarea Pădurii Snagov, în care s-au făcut referiri concrete la modalitatea nelegală în care imobilul a fost restituit lui Al României Paul Philippe, întrucât nu ar fi fost persoană îndreptățită aşa cum rezulta din documentele prezentate în cadrul emisiunii, inculpatul Mateescu Lucian l-a informat imediat pe Andronic Dan, exprimându-şi îngrijorarea „că vor fi urmări, fie eventual și prin deposedare” (fil.278,vol. 46 d.u.p.). 

Totodată, împrejurarea că inculpatul Mateescu Lucian cunoștea în detaliu modul în care se derula proiectul Prinţul/Reciplia și discuțiile purtate de părți, rezultă şi din caracterul variat şi consecvenţa informațiilor primite/transmise de la ceilalți/celorlalţi membrii ai grupului, respectiv:

– email-ul din 26.06.2012, trimis inculpaţilor Andronic Dan Cătălin, Mateescu Lucian Claudiu, Marcovici Marius Andrei și Tal Silberstein de inculpatul Roşu Robert Mihăiță, cu referire la o notificare primită de la un nou avocat al inculpatului Al României Paul Philippe, care cuprindea mai multe acuzații aduse Reciplia şi în care expeditorul acestuia propune să se răspundă în scris respectivelor acuzații (fil. 111, vol.46  d.u.p.);

– email-ul din 29.05.2012, redirecţionat inculpatului Andronic  Dan Cătălin de către Tal Silberstein şi transmis iniţial de Mateescu, care cuprinde şi răspunsul inculpatului Roşu, cu referire la posibilele negocieri dintre Al României Paul şi Ovidiu Tender (fil.207, vol.46 d.u.p.) și  

– email-ul din 16.07.2013, trimis inculpaţilor Andronic, Mateescu şi Tal Silberstein de inculpatul Marcovici, cu privire la disponibilitatea acestora de a participa la o întâlnire în legătură cu proiectul Prinţul, în 19-23.08. (fila 51, vol. 47 d.u.p.)

În ce privește apărarea inculpatului Mateescu Lucian Claudiu, în sensul că activitatea sa în cadrul proiectului s-a limitat la activități de consultanță în domeniul imobiliar, Înalta Curte constată că din actele și lucrările dosarului nu rezultă că acesta ar fi întocmit un raport de evaluare a bunurilor care să fie folosit de societatea de avocatură TZA în favoarea SC Reciplia SRL. 

 Susținerile martorei Mișu Raluca Florentina că prezența inculpatului Mateescu Lucian la întâlnirile cu Al României Paul Philippe erau justificate de calitatea de consultant imobiliar al celui dintâi, întrucât se discuta situația activităților realizate de Reciplia după încheierea actului adițional din 13.04.2011, sunt infirmate de probele administrate în cauză (declarația din 11 mai 2018).

Astfel, chiar inculpatul Mateescu Lucian Claudiu a recunoscut că a participat la negocierile cu firma Lot Invest SRL, la solicitarea lui Tal Silberstein, iar scopul urmărit era să-l păstreze pe Al României Paul Philippe în contract și să obțină bunurile din convenție doar pentru Reciplia, obiectiv pe care l-a realizat.

Prin urmare, inculpatul nu a acționat ca un consultant imobiliar extern pentru SC Reciplia SRL, ci, prin demersurile sale, a urmărit realizarea intereselor grupului infracțional organizat în relația cu Al României Paul Philippe, dar și cu alte societăți (SC Lot Invest Invest), executând întocmai ordinele primite de la Tal Silberstein.

Veniturile obţinute de Mateescu Lucian în cadrul proiectului Reciplia (suma de 10.000 euro/lună) nu pot fi justificate de vreo activitate de consultanţă imobiliară, în condiţiile în care din probele administrate nu rezultă că inculpatul a întocmit un raport de evaluare a bunurilor ce fac obiectul convenției care să fi fost folosit de avocații din cadrul S.C.A. TZA în demersurile judiciare pentru SC Reciplia SRL, reprezentând în realitate remunerarea prestaţiilor sale în vederea realizării scopului asocierii infracţionale.

De altfel, implicarea inculpatului Mateescu în activitatea grupului este probată şi de corespondenţa electronică purtată de acesta în legătură cu problema neplăţii onorariului de succes datorat pentru obţinerea Fermei Regale Băneasa: “Acum am vorbit cu Tal (…)Întreaga datorie va fi plătită sigur săptămâna viitoare.A fost deja instructat cel ce se ocupă de acest aspect (…) cu menţiunea că miercuri când Shimon şi Tal vor fi în Ro, vor vorbi cu Gabi despre momentul plăţii succes fee (..) – fil.91, vol.52 dup

Totodată, într-o corespondenţă electronică purtată între martorii Borbely Dan şi Zbârcea Gabriel se face vorbire despre implicarea inculpatului Mateescu, alături de Tal Silberstein, într-o posibilă tranzacţie cu un bun revendicat de inculpatul Al României Paul, respectiv pădurea Broşteni, deşi “actele nu-l ajută”, cu precizarea că acest imobil era menţionat în actul adiţional din 4.10.2007 printre cele cu privire la care inculpatul îşi cesionase drepturile în favoarea Reciplia, act redactat de asemenea de inculpatul Roşu: “Prinţul vinde ceva (pădurea Broşteni) şi Mateescu cu Tal iau şi ei o parte din bani (am avea ceva success aici?Că nu ştiu ce a negociat Robert, o să-l întreb şi pe el). Problema e că din punctul meu de vedere, Prinţul nu are ce să vândă. A pierdut irevocabil acţiunea în restituire şi ar mai avea doar acţiunea de drept comun.Însă actele nu-l ajută. Cu toate astea e cineva care vrea să-i dea 6 mil pe pădure (3 acum şi 3 când o primeşte). Acum le scriu celor de la Reciplia şi Lot Invest (Tal and comp) o scrisoare de risc. Şi stau cu Mateescu de la 2 pe contract că vrea să schimbe chestii. Abia aseară la 6 ne-a spus că vor să semneze luni la 9. Asta e.” (fil.54, vol.29 dup. şi fil.91, vol.52 dup.)

Or, “schimbarea unor chestii din contract” arată dimensiunea implicării inculpatului Mateescu în acţiunile grupului infracţional, din nou fără vreo legătură cu vreo evaluare imobiliară, cu atât mai mult cu cât era vorba despre un bun în legătură cu care Al României Paul nu deţinea acte doveditoare (“Prinţul nu are ce să vândă (…), actele nu-l ajută”).

Prin urmare, acțiunile realizate de inculpatul Mateescu Lucian Claudiu denotă aderarea sa la grupul infracţional organizat în beneficiul căruia a acţionat în perioada 2011-2013, fiind astfel întrunite, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective, elementele de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 367 alin.1 și 2 C.pen.  

În condiţiile reţinerii vinovăţiei inculpatului şi a condamnării sale pentru săvârşirea respectivei infracţiuni, critica acestuia privind inexistența faptei, cu consecinţa pronunțării unei hotărâri de achitare în baza art.16 alin. 1 lit. a C.pr.pen a rămas fără obiect, motiv pentru care nu va mai fi analizată.

Înalta Curte constată că infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este una continuă, care se epuizează fie la momentul destrămării grupului ori al părăsirii acestuia de către unii membri, fie la momentul descoperirii lui, iar potrivit art.154 alin.2 C.pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, care echivalează cu momentul epuizării activităţii infracţionale.

În cauză, inculpatul Mateescu Luican a aderat la grupul infracţional în anul 2011 şi a desfăşurat activităţi în calitate de membru al acestuia până în anul 2013, moment care marchează epuizarea în privinţa sa a infracţiunii şi de la care începe să curgă termenul general de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art.154 alin. 1 lit. c C.pen., de 8 ani, acesta nefiind împlinit nici măcar la data soluţionării definitive a cauzei.

În ceea ce privește critica parchetului referitoare la greșita achitare de către instanța de fond a inculpatului Moshe Agavi, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, acuzațiile aduse acestuia în actul de sesizare constau în aceea că a aderat, în anul 2007, la grupul infracțional organizat ce avea ca scop dobândirea bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe în baza Legilor nr.10/2001 și nr.247/2005, a acționat în cadrul acestuia până în anul 2013, sub directa coordonare a lui Tal Silberstein, a păstrat legătură între acesta și inculpații Steinmetz Benyamin și Truică Remus, le-a comunicat rezultatul demersurilor efectuate, a participat la întâlniri cu cumpărătorul de influență și a îndeplinit dispozițiile date de ceilalți membri ai grupării.

Probatoriul administrat în cauză nu dovedeşte însă dincolo de orice îndoială rezonabilă implicarea inculpatului Moshe Agavi în activitățile grupului infracțional organizat după momentul constituirii la 1.11.2006 sau participarea sa la întâlnirile dintre membrii asocierii în scopul negocierii cu cumpărătorul de influență, chiar dacă inculpatul era implicat în alte afaceri comerciale împreună cu unii dintre aceștia. 

În acest sens, relevante sunt declarațiile martorelor Valmar Ioana și Ciocoiu Alina Mihaela, din care rezultă că l-au întâlnit o sigură pe dată pe Moshe Agavi, că acesta se cunoștea cu o parte din membrii grupului infracțional organizat, însă acestea nu au putut preciza dacă era implicat în proiectul Reciplia ori acțiunile întreprinse în concret pentru realizarea scopului grupării sau dacă a participat la negocierile cu Al României Paul Philippe. 

Şi martorul Bejenaru Andrei a precizat că, întâlnindu-l pe inculpatul Moshe Agavi în perioada 2008-2010, l-a perceput pe acesta ca fiind un consultant implicat în identificarea unui potențial urbanistic, ca un mandatar care aproba cheltuieli și se interesa de impozite și taxe, fără a releva însă alte elemente factuale din care să rezulte că ar fi susținut acțiunile întreprinse de membrii asocierii în legătură cu obținerea bunurilor ce au făcut obiectul contractului de cesiune din 1.11.2006.

De asemenea, martorul Radu Gabriel a relatat că, în anul 2010, a acceptat, la cererea lui Moshe Agavi, să se ocupe de contabilitatea SC Reciplia SRL, dar nu a oferit informaţii relevante care să probeze implicarea acestuia în realizarea scopului grupării infracţionale.

De altfel, nici cumpărătorul de influență și nici coinculpații nu au susținut că Moshe Agavi ar fi intervenit pentru a menține contractul încheiat la 1.11.2006 sau pentru a susține demersurile făcute de membrii grupului pentru obținerea bunurilor revendicate de cel din urmă, nerezultând din probele administrate nici faptul că ar fi participat la discuţiile purtate de aceştia în legătură cu lipsa calităţii de persoană îndreptățită la retrocedare a inculpatului Al României Paul. 

Astfel, inculpații Andronic Dan Cătălin și Mateescu Lucian, atunci când au arătat că Moshe Agavi a participat alături de Tal Silberstein la întâlnirile de la sediul S.C.A. TZA, unde se discuta despre procedurile derulate în cadrul proiectului Reciplia, nu au oferit elemente circumstanțiale concrete legate de conduita inculpatului sau implicarea sa în discuțiile referitoare la pretențiile lui Al României Paul Philippe, așa cum se susține de acuzare.  

Ca atare, având în vedere că în cauză nu rezultă implicarea lui Moshe Agavi în activitatea grupului infracțional, în perioada 2007-2013, precum și faptul că participarea sa la întâlnirile cu Al României Paul Philippe nu s-a realizat în scopul menținerii contractului de cesiune ori al realizării intereselor membrilor asocierii, Înalta Curte constată că acţiunile desfăşurate de acesta, astfel cum sunt relevate de materialul probator administrat, nu întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, în modalitatea aderării.  

În consecință, criticile formulate de Parchet sub acest aspect sunt neîntemeiate, motiv pentru care Înalta Curte va menţine în privinţa inculpatului Moshe Agavi soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond, situaţie în care schimbarea încadrării juridice dată faptei de constituire a unui grup infracțional organizat, prin reținerea formei agravate, ar fi un demers pur formal, neavând consecințe în ceea ce privește situația juridică a acestuia.

IV.1. Cu privire la criticile formulate de Ministerul Public şi apelanţii inculpaţi Truică Remus, S.C.Reciplia S.R.L, Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei și Mateescu Lucian Claudiu în legătură cu infracțiunile de trafic de influenţă

1.a) În analiza criticii apelantului inculpat Truică Remus referitoare la netemeinicia soluţiei de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influență, Înalta Curte îşi însuşeşte, în parte, argumentele de fapt şi de drept reţinute de instanța de fond şi constată, totodată, că probele administrate în cursul procesului penal fac dovada certă a vinovăției sale în comiterea infracțiunii de corupție ce a făcut obiectul acuzației.

Referitor la schimbarea încadrării juridice a faptei, dispusă de instanța de fond prin încheierea din 17.05.2019, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, au fost înlăturate din conținutul încadrării juridice dată faptei dispozițiile art.35 alin.1 C.pen. privind infracţiunea continuată.

În acest sens, este de menționat că traficul de influență face parte din categoria infracțiunilor cu consumare anticipată, ceea ce înseamnă că simpla pretindere de bani sau alte foloase ori, după caz, simpla acceptare de promisiuni sunt suficiente pentru consumarea acesteia, activitatea ulterioară a autorului, ce poate consta în oricare dintre modalitățile alternative prevăzute în textul de incriminare, integrându-se, împreună cu actele anterioare, într-o unitate naturală de infracțiune.

Cu alte cuvinte, dacă după momentul consumării infracțiunii, prin pretinderea de bani sau alte foloase, subiectul activ solicită și/sau primește de mai multe ori de la cumpărătorul de influență diverse sume de bani în considerarea celor pretinse inițial, realizându-se, astfel, o fragmentare a actelor de executare, există o singură infracțiune de trafic de influență, însă nu în forma continuată, reglementată de art. 35 alin.1 C.pen. sau, după caz, art.41 alin. 2 C.pen. (1969), ci în varianta unității naturale, având în vedere că actele subsecvente consumării, privite în ansamblul lor, se îmbină între ele în mod natural, alcătuind în mod firesc, împreună cu actele precedente, o singură acțiune, motiv pentru care nu pot fi considerate ca fiind activități independente, separate, de sine-stătătoare, care prezintă fiecare în parte conținutul infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. 1 C.pen. (1969).

În speţă, după încercarea, fără rezultat, în perioada 2005 – august 2006, a inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela de a obține retrocedarea bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe, printre care și Pădurea Snagov, la solicitarea și presiunile exercitate de acesta din urmă, care dorea obținerea unor venituri mari și immediate, date fiind dificultățile financiare în care se afla la acel moment (pierderea unui proces la Londra unde fusese obligat la despăgubiri de ordinul milioanelor de euro), aceasta a încercat să găsească oameni puternici din punct de vedere financiar și mai bine ancorați în lumea politică care puteau să îl ajute în obținerea bunurilor revendicate, pentru care depusese mai multe cereri de retrocedare şi punere în posesie (în cazul pădurii Snagov). În acest context, l-a contactat pe martorul Dimofte Radu, cunoscut om de afaceri și interesat de proiecte imobiliare și, ulterior, pe Truică Remus, care a aflat despre bunurile revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe cu ocazia negocierii unui antecontract de vânzare cumpărare pentru o suprafață de 2 ha teren din Pădurea Snagov ce se învecina cu imobilul proprietatea sa din localitatea Snagov (negocierile fiind purtate de Truică Remus cu Păvăloiu Nela, reprezentant al SC Ilko Star).  

Referitor la acest aspect, martora Cuniță Mihaela a arătat că a fost împreună cu Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela la o întâlnire cu Dimofte Radu, la hotel Howard Johnson, întrucât aceasta intenționa să cedeze drepturile inculpatului Al României Paul martorului Dimofte Radu, despre care a auzit că este interesat să cumpere astfel de drepturi, acesta din urmă venind la întâlnire împreună cu omul său de încredere, un consilier juridic al cărui nume nu și-l amintește, dar și-l reprezintă ca fiind „plinuț și cu ochelari”. Totodată, a mai precizat că a prezentat martorului Dimofte și consilierului juridic care îl însoțea dosarele întocmite până la acel moment, stadiul procedurilor și actele pe care le avea, urmând ca acestea să fie analizate de cei doi pentru a lua o decizie, însă după vreo două săptămâni a aflat de la Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela că Dimofte nu era interesat. Știe că după acest moment Păvăloiu a început discuțiile cu Truică Remus în toamna anului 2006, dar nu cunoaște când au fost finalizate.   

La rândul său martorul Radu Dimofte a arătat că a cunoscut-o pe Păvăloiu Nela (în prezent Ignatenko) în anul 2006, când a venit la Andrei Bejenaru, consilierul său, fiind trimisă de cineva de la Snagov, un domn Mușat, cu o propunere pentru niște drepturi legate de “prințul Paul”, înainte ca Truică Remus să vină cu propunerea lui de afaceri, însă Andrei Bejenaru, după ce a studiat actele, nu a fost de acord și înţelegerea nu s-a realizat.

În declarația din data de 26.02.2016, martorul Bejenaru Andrei confirmă împrejurarea că la biroul său a venit Păvăloiu Nela cu o ofertă de cumpărare de drepturi, împreună cu o listă de bunuri pentru care Al României Paul Philippe a cerut retrocedarea și pentru care a solicitat 2 milioane de euro, întrucât era iminentă dobândirea, sumă apreciată de martor ca fiind prea mare, având în vedere că Păvăloiu nu i-a prezentat vreun act din care să rezulte că “prințul” avea dreptul la retrocedare. Martorul a arătat că a vorbit și cu Dimofte Radu căruia i-a comunicat opinia sa în sensul că “a înnebunit lumea și cer atâți de mulți bani pentru drepturi litigioase fără a se prezenta o minimă documentație în sprijinul acestei solicitări”, afirmație ce vine de la o persoană care avea experiență în domeniul cadastral, pasionată de acest domeniu, astfel cum relevă martorul Dimofte Radu și care infirmă susținerile apărătorilor inculpaților că refuzul încheierii unui acord s-ar fi datorat doar sumei prea mari solicitate, în avans, de inculpatul Al României Paul.

Întrucât nu a găsit o rezolvare pentru solicitările presante ale inculpatului Al României Paul Philippe de a obține bunurile revendicate într-un timp cât mai scurt și, implicit, anumite venituri din vânzarea acestora, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela i-a comunicat acestuia că are nevoie de oameni puternici, implicați în mediul politic care să îl ajute în demersurile sale la autorități, sens în care i-a propus o întâlnire cu inculpatul Truică Remus, care s-a și realizat după două, trei zile, pe care l-a prezentat ca fost consilier al lui Adrian Năstase și, la acel moment, consilier al lui Tăriceanu, un baron al localității Snagov, unde deține o casă, şi un apropiat al primarul comunei și al lui Sorin Roșca Stănescu.

În fapt, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela l-a cunoscut anterior pe Truică Remus când a negociat cu acesta, în calitate de mandatar al inculpatului Al României Paul, un antecontract de vânzare cumpărare pentru suprafața de 2 ha teren din Pădurea Snagov, împrejurare în care au discutat și despre bunurile revendicate de cel din urmă. Mai mult, inculpatul Truică cunoștea și situația juridică a terenului de la Snagov, cu referire la faptul că Al României Paul Philippe nu definitivase procedura administrativă de punere în posesie, având în vedere că abia după finalizarea respectivei proceduri și vânzarea imobilului către Reciplia SRL, acesta a obținut dreptul de proprietate și asupra celor 2 ha teren.  

Relevante în acest sens sunt și declaraţiile inculpatului Al României Paul Philippe în care precizează că l-a întâlnit prima dată pe Truică Remus la hotelul Howard Johnson, fiindu-i prezentat de Nela Păvăloiu ca fost consilier al lui Năstase și consilier al lui Tăriceanu în domeniul afacerilor la acel moment, acesta  promiţându-i că îl va ajuta să-şi recupereze bunurile dată fiind influenţa şi poziţia pe care o are în lumea politică şi mass media, făcând referire la Tăriceanu, la primarul de la Snagov, care îi este prieten (Muşat Apostol) şi la Sorin Roşca Stănescu, care nu îl va mai ataca în presă, context în care au discutat şi despre procentele pe care urma să le primească din valoarea bunurilor retrocedate, dar şi despre faptul că se va obţine rapid în procedura administrativă terenul de la Băneasa. (filele 234-245 şi 250-259, vol.3 d.u.p.)

 Susţinerile inculpatului sunt confirmate şi de martora A României Lia Georgia care a menţionat că, într-adevăr, în anul 2006, Păvăloiu Nela l-a prezentat pe Truică Remus ca fiind consilier al lui Tăriceanu şi om cu resurse financiare şi influenţe în lumea politică, acesta promiţându-le că prin prisma relaţiilor sale va reuşi să obţină într-un timp scurt terenul de la Băneasa pentru care găsise deja şi cumpărători. (filele 167-176, 179-195, vol.5 dup) 

La rândul său, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, în declarația din data de 3.03.2016, a arătat că, în anul 2006, cu câteva luni înainte de încheierea contractului cu Reciplia, s-a realizat o întâlnire între părți, la sediul firmei Ilko Star din Piața Domenii, la care au participat inculpații Remus Truică, Al României Paul Philippe și avocatul Leți Octavian. Totodată, a menţionat că după studierea actelor de către avocat, au avut loc mai multe întâlniri în care s-au negociat condițiile cesiunii, la acestea participând alături de inculpată, martorul Leți Octavian, inculpaţii Truică Remus, Roșu Robert Mihăiță şi Al României Paul, care și-a spus pretențiile, solicitând avansul și semnarea contractului. 

Și martorul Poenaru Liviu arată că a fost trimis de Al României Paul Philippe să vorbească cu Truică Remus pentru plata onorariului cuvenit pentru acțiunile întreprinse în legătură cu retrocedarea imobilelor. În acest context, martorul s-a întâlnit cu inculpatul Truică Remus la o terasă, în vara anului 2006, însă, deși acesta i-a promis că vor mai vorbi despre onorariul său, nu a primit nimic și nici nu a mai purtat vreo discuție cu privire la acest aspect.  

 În acest context, la data de 21.09.2006, a fost încheiat contractul privind transmiterea drepturilor cu privire la bunurile imobile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire între inculpatul Al României Paul Philippe, în calitate de cedent, și SC Reciplia SRL, în calitate de cesionar, reprezentată de Truică Remus, în baza procurii dată în 14.09.2006 de reprezentanții Reciplia (filele 431-492, vol.30 d.u.p.), contract care, ulterior, a fost înlocuit cu cel semnat de aceleaşi părţi la data de 1.11.2006.

Existența celor două contracte nu a fost contestată de părți, inculpatul Al României Paul Philippe arătând că, în perioada august-septembrie 2006, a negociat cu Truică Remus în legătură cu cesionarea drepturilor referitoare la bunurile revendicate și că s-au întâlnit de mai multe ori, inclusiv în prezenţa inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela. (declarația din 23.04.2015)

Astfel, în contextul în care inculpatul Al României Paul Philippe avea o situație financiară delicată (pierderea unui proces la Londra în care a fost și obligat la plata unor despăgubiri de ordinul milioanelor de euro) şi cunoștea că nu este îndrituit la retrocedarea bunurilor (Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa) în condițiile legii, iar până la acel moment nu se realizase recuperarea efectivă a niciunuia din aceste bunuri, fiind întreprinse mai multe acțiuni în acest sens, inclusiv de inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, acesta a acceptat condițiile impuse de Truică Remus, în calitate de reprezentant al SC Reciplia SRL, și a semnat la 1.11.2006 contractul de cesiune de drepturi, cunoscând că pentru dobândirea celor două bunuri se va folosi de influența politică pe care o are și de resursele financiare de care dispune. Prin urmare, încheierea contractului de cesiune de drepturi nu s-a realizat în scopul obţinerii unei sume de bani de cel care vindea drepturile asupra bunurilor revendicate, ci pentru a ascunde cumpărarea de influență, în cazul cedentului, și plata traficului de influență promis și realizat de către Truică Remus, în calitate de reprezentant al SC Reciplia SRL, despre care au cunoscut și membrii grupului infracțional organizat, scopul constituirii grupului fiind dobândirea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, deși cunoșteau că acesta nu este persoană îndreptățită.     

Potrivit mențiunilor din contractul de cesiune redactat și certificat de inculpatul Roșu Robert Mihăiță, la data de 1.11.2006, Al României Paul Philippe îşi cesiona/transmitea fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente și viitoare asupra bunurilor imobile, enumerate în contract la pct. I (bunuri aflate în procedura administrativă de restituire, printre acestea fiind menționate la pct.1.5. “Ferma Regală – Băneasa în suprafață de 28,63 ha.” și la pct. 1.18. Pădurea Snagov, în suprafață de cca 30 ha.) și pct. II (bunuri mobile și imobile aflate în procedura de revendicare și drepturi viitoare) către SC Reciplia SRL. Aceasta din urmă se obliga să plătească în anumite condiții, prezentate în detaliu în Anexa 2 la contract, un avans de 4 milioane de euro, din care 1 milion la semnarea contractului, iar ulterior, un procent de 20% sau 50%, după caz, din prețul obținut din valorificarea fiecărui imobil care va fi retrocedat, cu precizarea că pentru imobilul Ferma Regală Băneasa, de care inculpatul Truică Remus era interesat în mod deosebit, cotele stabilite erau de 20% pentru cedent și 80% pentru SC Reciplia SRL (filele 66-85, vol.70 d.u.p.).

Contrar susținerilor inculpatului Truică Remus, faptul că în contract s-a menționat încă de la început plata unei sume de bani în avans, de 4 milioane de euro, care au și fost remiși cumpărătorului de influență la scurt timp de la semnarea actului din 1.11.2006, nu are relevanță sub aspectul existenței infracțiunii de trafic de influență, întrucât promisiunea traficării de influență s-a realizat anterior încheierii celor două contracte, încă din perioada august-septembrie 2006, în condițiile menționate mai sus. 

Acceptarea de către inculpatul Al României Paul Philippe la încheierea contractului de cesiune a unor procente de 20% din valoarea imobilului Ferma Regală Băneasa de care inculpatul Truică Remus era interesat în mod deosebit, şi de 50% din valoarea Pădurii Snagov având în vedere stadiul avansat al procedurilor administrative în care se afla, s-a datorat promisiunii inculpatului Truică Remus că va obţine aceste bunuri prin relaţiile de care dispune şi exercitarea influenţei la nivelul funcţionarilor publici cu atribuţii în retrocedarea celor două bunuri (declaraţiile din 23.04.2015 și 11.12.2015, filele 234-245, 250-259, vol.3 d.u.p.). 

Astfel, în declarațiile sale, inculpatul Al României Paul Philippe a arătat, în detaliu, promisiunile făcute de Truică Remus și influența pe care acesta pretindea că o are la nivel politic, în justiție și mass media, cu referire directă la personalități din lume politică (Adrian Năstase, Tăriceanu Popescu, prim ministru la acel moment), la persoane apropiate acestora, respectiv soția lui Tăriceanu despre care a afirmat că lucrează la firma de avocatură TZA (“a spus să nu-mi fac griji cu Tăriceanu deoarece rezolvă el … că Ioana Tăriceanu lucrează la  SCA Țuca”), la accesul pe care-l au la Curtea Supremă (“dacă va fi nevoie ne poate ajuta la Curtea Supremă, spunând că doamna Țuca este judecător acolo”), la primarul din Snagov, Mușat Apostol (“cu care este bun prieten, care l-a ajutat să cumpere pământ acolo, se vizitează cu acesta”), la Sorin Roșca Stănescu, persoană pe care i-a și prezentat-o la una dintre întâlniri, spunându-i că din acel moment ziarul acestuia nu îl va mai ataca. 

Totodată, a mai precizat că inculpatul Truică Remus i-a spus că înțelegerea trebuia perfectată cu Reciplia SRL și fiecare parte trebuia să primească 50% și că “fără el nu pot să obţin nimic pentru că sunt mulţi oameni care încearcă să fure aceste terenuri de la mine, menţionându-i pe Becali, Popoviciu sau primarul Videanu”, condiții acceptate de cumpărătorul de influență care a și primit un avans de 4 milioane de euro.

Deși, în declarațiile ulterioare, Al României Paul Philippe a retractat sau a dat o altă interpretare unor împrejurări faptice legate de promisiunea traficării influenței de către inculpatul Truică Remus, în sensul că pentru recuperarea bunurilor revendicate nu era necesară folosirea influenței, întrucât era persoană îndreptățită la retrocedare conform documentelor pe care le deţinea, iar încheierea contractului a fost determinată de lipsa resurselor financiare pentru obținerea bunurilor, totuși, aspectele relevate initial de inculpat oferă suficiente elemente care, prin coroborare cu alte probe (cum ar fi declaraţiile inculpatei Ignatenko, fostă Păvăloiu Nela şi declaraţiile martorilor A României Lia Giorgia, Aparaschivei Cristian, Mircea Andrei, Togan Liviu, Rădulescu Veronel, precum şi plângerea penală întocmită de acesta), confirmă scopul ilicit al perfectării celor două convenţii prin care s-a urmărit crearea unei aparențe de legalitate a prețului plătit pentru traficarea influenței.

Simpla retractare sau nuanțare a unor aspecte relevate în declaraţiile iniţiale, în legătură cu motivul încheierii contractelor de cesiune și promisiunile făcute de inculpatul Truică Remus în perioada negocierilor contractelor, nu poate conduce la lipsirea de efecte a acestor declaraţii, din moment ce, pe de o parte, inculpatul nu a justificat în mod credibil schimbarea poziţiei sale procesuale, iar pe de altă parte, odată ce a fost de acord să dea declaraţii în calitate de suspect şi inculpat, acesta a cunoscut şi acceptat că tot ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa.

Susținerile inculpatului că aspectele consemnate de procuror nu corespund cu cele declarate de acesta în realitate sau că nu s-a realizat o traducere corespunzătoare, având în vedere că Al României Paul Philippe a dat declarații în limba engleză, nu pot fi primite, în condițiile în care, deși audierile nu au fost înregistrate în întregime cu mijloace audio video, ele au fost realizate în prezența apărătorilor aleși ai inculpaților cu respectarea drepturilor procedurale, au fost citite și semnate de inculpat și apărătorii prezenți la audiere fără obiecțiuni, astfel că atât conținutul, cât și realitatea consemnărilor au fost însușite de semnatari. Mai mult, dacă ar fi existat eventuale discrepanțe determinate de traducerea inexactă a celor relatate de inculpat, apărătorii aleși, prezenți la audiere, ar fi putut adresa întrebări inculpatului Al României Paul Philippe pentru înlăturarea unor eventuale diferențe determinate de o traducere inexactă a unor termeni/expresii din limba engleză. 

Împrejurarea că la audierea inculpatului Al Românei Paul Philippe din data de 11.12.2015 nu a fost prezent și apărătorul inculpatului Truică Remus nu poate conduce la înlăturarea acestei declarații din ansamblul probator, având în vedere că ascultarea s-a desfăşurat în prezenţa apărătorului ales al persoanei audiate, precum și apărătorilor altor coinculpați din cauză, iar ulterior, pe parcursul cercetărilor, apărătorul inculpatului Truică Remus a avut posibilitatea de a formula întrebări și cu privire la aspectele relatate de cumpărătorul de influență în conținutul depoziție inițiale.  

Credibilitatea declaraţiilor inițiale ale inculpatului Al României Paul Philippe este relevată și de acțiunile inițiate chiar de acesta pe fondul nemulțumirilor față de demersurile întreprinse de Truică Remus după obținerea, prin exercitarea influenţei, a Pădurii Snagov şi a Fermei Regale Băneasa                      (vânzarea bunurilor fără a-l încunoștința şi neplata sumelor convenite), constând în formularea unor plângeri penale (din 12.10.2011, întocmită de martorul Rădulescu Veronel la solicitarea inculpatului, cea înregistrată la DNA la 23.01. 2015, filele 1-11, vol. 2 d.u.p.) și a unui denunț (depus la DNA la data de 15.04.2015, acesta fiind redactat de avocații Mircea Andrei și Togan Liviu, care îl reprezentau la acea vreme pe inculpat, filele 13-26, vol. 2 d.u.p.), înscrisuri din al căror conținut rezultă în mod cert promisiunea de traficare a influenței a inculpatului Truică Remus, precum și faptul că inculpatul Al României Paul Philippe a încheiat contractul de cesiune de drepturi cu SC Reciplia SRL tocmai în considerarea acestor promisiuni. 

În esență, astfel cum corect au fost expuse pe larg în considerentele sentinței atacate, în cuprinsul celor trei înscrisuri menţionate anterior, întocmite la solicitarea inculpatului Al României Paul Philippe de avocații care îl reprezentau la acel moment, sunt prezentate aceleași împrejurări factuale care l-au determinat să încheie contractul de cesiune de drepturi, cu referire la faptul că Truică Remus i-a fost prezentat de Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, la circa un an de la încheierea contractului de mandat cu societatea Ilko Star, ca un om important în România ce dispunea de resurse financiare, care are de partea sa o echipă bună de avocați ce se va ocupa de cererile și procesele în curs și cele care urmau, că datorită relațiilor publice pe care le are (fost șef de cabinet a lui Năstase Adrian, prietenia cu Tăriceanu Popescu Călin, prim ministru la acel moment) poate obține bunurile revendicate de inculpat, iar fără ajutorul său nu va obține acele bunuri, întrucât cererile vor fi blocate la autorități, afirmații care aveau rolul de a-l convinge pe Al României Paul Philippe să accepte și procentele propuse de Truică Remus. Totodată, în conținutul acestor înscrisuri inculpatul face referire și la faptul că, la început, a crezut că Truică Remus este singurul asociat al Reciplia SRL, dar și la elemente care conturează comiterea unor fapte de corupție în legătură cu terenurile date de SC Reciplia SRL, prin intermediari, unor persoane care l-au ajutat pe Truică Remus în demersurile de traficare a influenței la funcționarii chemați să aprecieze asupra cererilor de retrocedare, aspecte care s-au și confirmat ulterior (cu titlu exemplificativ, suprafața de 1000 mp teren din Pădurea Snagov transmisă de Reciplia inculpatului Chiriac Theodor, prin intermediul martorilor Matei Marian și Matei Maria). 

Faptul că în conținutul plângerilor penale și al denunțului formulat de inculpatul Al României Paul Philippe sunt relatate împrejurări factuale percepute în mod direct de acesta este confirmat și de martorii Rădulescu Veronel, Andrei Florin Mircea și Togan Liviu, care au redactat pentru inculpat cele trei înscrisuri. 

Astfel, în declarația dată la instanța de fond (din 17.11.2017), martorul Rădulescu Veronel a precizat că a redactat plângerea urmare a solicitării inculpatului Al României Paul Philippe și știe de la acesta că încă de la venirea în România i s-a sugerat să se asocieze cu o persoană cu relații pentru că altfel nu va reuși să obţină bunurile, că nu va avea câștig de cauză în justiție, acesta fiind contextul în care s-a încheiat contractul de cesiune de drepturi.

La rândul lor, martorii Andrei Florin Mircea și Togan Liviu au arătat că atât plângerea, cât și denunțul au fost redactate la solicitarea lui Al României Paul Philippe și conform aspectelor prezentate de acesta, fără vreo influență din partea lor sau a altor persoane. În plus, martorul Andrei Florin Mircea a precizat că inculpatul a făcut afirmații despre traficul de influență realizat anterior datei la care s-a încheiat contractual de cesiune.

Afirmațiile celor trei martori care au redactat plângerile și denunțul fac dovada că aspectele menţionate în cuprinsul lor au reprezentat manifestarea de voință a inculpatului, urmare a nemulțumirilor legate de neplata sumelor convenite la încheierea contractului.

Mai mult, susţinerile inculpatului Al României Paul Philippe se coroborează și cu depozițiile martorei A României Lia Georgia, care a arătat că soțul său a fost contactat de mai multe persoane pentru a-l reprezenta în procedurile de revendicare a bunurilor revendicate, context în care Păvăloiu Nela (în prezent Ignatenko) i l-a prezentat pe inculpatul Truică Remus, fost consilier al lui Năstase Adrian, care “are posibilitatea de a ne ajuta cu acest sabotaj al autorităților și obținerea documentelor necesare”, că au discutat despre procedura de exequatur și proprietățile inculpatului, iar cu ocazia unei vizite făcute la domiciliul acestuia din Snagov, le-a spus că are relații în toată țara, că îl cunoaște pe Mușat Apostol și poate debloca autoritățile care l-au împiedicat pe “prinţ” să obțină restituirea bunurilor. De la Truică Remus a aflat că i-a dat lui Păvăloiu Nela o sumă de bani să iasă din afacere, că le va da o parte în avans din bunurile revendicate, promisiune pe care și-a onorat-o, oferind inculpatului Al României Paul Philippe suma de aproximativ 5 milioane de euro.

Referitor la încheierea contractului la sediul TZA, martora a precizat că, la momentul semnării actului, inculpatul Truică Remus a pretins un procent de 80% din domeniul Băneasa pentru SC Reciplia SRL, fiind foarte sigur că va obține terenul în procedura administrativă și lăsând de înțeles că are și un cumpărător, lucru care a surprins-o, întrucât soţul său nu primise nicio ofertă în acest sens. În legătură cu retrocedarea terenului de la Băneasa a mai arătat că a fost obținut urmare influenței lui Truică Remus, care le transmitea că orice politician care se va opune retrocedării terenului nu va mai fi reales. (filele 167-176 vol.5 d.u.p.)

Chiar dacă martora A României Lia Georgia a revenit ulterior asupra declaraţiei iniţiale, Înalta Curte nu poate valorifica declaraţiile de retractare din moment ce, pe de o parte, martora nu a justificat în mod credibil schimbarea poziţiei sale procesuale, iar pe de altă parte, aspectele relevate inițial în legătură cu traficul și cumpărarea de influență sunt confirmate şi de celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

 În plus, instanţa de apel consideră că sunt neîntemeiate susținerile martorei în sensul că în declarația din 6.05.2015 s-ar fi consemnat altceva decât ceea ce a menţionat în realitate, având în vedere că a fost asistată cu prilejul audierii de un apărător ales și un traducător autorizat de limba engleză, semnând depoziţia fără obiecțiuni, aspect ce atestă că și-a însușit integral conținutul acesteia ce corespunde pe deplin adevărului.  

Contrar susținerilor apărării, declarațiile iniţiale ale inculpatului Al României Paul Philippe care confirmă acuzația de trafic de influență imputată lui Truică Remus se coroborează și cu depoziţiile martorei Cuniță Mihaela, care a arătat că, în luna septembrie sau octombrie 2006, a aflat de la Nela Păvăloiu despre nemulţumirea inculpatului generată de faptul că nu a obţinut efectiv bunurile revendicate, motiv pentru cea din urmă “i-a cedat contractul” lui Truică Remus, pe care martora l-a întâlnit o singură dată în biroul inculpatei, acesta fiind însoțit de soție și un avocat. 

Și martora Alexandroiu Mihaela Irina, persoană apropiată inculpatului Al României Paul Philippe, a precizat că Truică Remus i-a spus acestuia “că pentru obţinerea proprietăţilor revendicate s-a pus în mișcare un mecanism sensibil, cu reglaje foarte fine”, cu referire la faptul că “foarte multe dintre titluri puteau fi rezolvate administrativ”, fiind “mai ușor să se rezolve administrativ decât în instanță” (declaraţii din 19.02.2016 şi 6.10.2017, menţinute în apel), afirmații ce se coroborează cu susținerile inculpatului Al României Paul Philippe și ale martorei A României Lia Georgia conform cărora Truică Remus le-a promis că va recupera terenul de la Băneasa pe cale administrativă, în scurt timp. 

În dovedirea promisiunii că va interveni pe lângă funcționarii cu au  atribuții în soluționarea cererilor de retrocedare, făcută de Truică Remus inculpatului Al României Paul Philippe, relevante sunt și depozițiile martorului Aparaschivei Cristian Relu care a precizat că “era un circuit între Truică, Robert Roşu şi Nela Păvăloiu” şi că “uneori l-am dus chiar eu cu maşina pe Truică pentru a se întâlni cu persoanele menţionate, dar Truică mi-a spus că se întâlnesc pentru a discuta despre terenurile prinţului Paul.” (filele 260-267, vol.7 d.u.p., filele 9-13, vol.7 dos inst.apel)

Instanţa de apel nu poate reţine susţinerile apărării privind lipsa de credibilitate a martorului Aparaschivei Cristian Relu, din moment ce acesta a întrerupt relaţiile de prietenie cu Truică Remus la sfârșitul anului 2006 sau începutul anului 2007, în timp ce promisiunea de traficare a influenţei s-a realizat de inculpat într-o perioadă anterioară, respectiv în august-septembrie 2006 

Referitor la influența promisă și realizată de inculpatul Truică Remus pe lângă funcționarii din cadrul Direcției Silvice Bucureşti, martorul a arătat, în mod constant, că acesta îl cunoștea pe Chiriac Theodor care lucra în cadrul acestei instituţii, că orice problemă legată de Romsilva “se rezolva” cu cel din urmă, aspect ce i-a fost comunicat chiar de omul de încredere al inculpatului, martorul Dan Iovănescu, precum și faptul că inculpatul Chiriac îl vizita pe Truică la Snagov.

Relația de prietenie dintre cei doi inculpați este confirmată și de martorul Cucu Ionuț, care a arătat că în primăvara sau vara anului 2007, în timp ce afla la o terasă pe malul lacului Snagov împreună cu Chiriac, acesta a discutat la un moment dat cu Truică Remus ca şi cum se cunoşteau, ocazie cu care cel din urmă a adus în discuție şi faptul că urma să fie schimbat directorul Romsilva.

Numirea unei alte persoane în locul martorului Capanu George în funcţia de director al Direcţiei Silvice Bucureşti era benefică pentru demersurile realizate de Truică Remus privind punerea în posesie a inculpatului Al României Paul Philippe, întrucât martorul s-a opus în mod constant retrocedării terenului forestier situat în Pădurea Snagov, considerând că Al României Paul nu este persoană îndreptăţită la retrocedare, şi a refuzat orice dialog pe această temă cu Truică Remus, care a încercat să ia legătura cu el prin intermediul inculpatului Mușat Apostol.

Faptul că inculpaţii Truică Remus şi Muşat Apostol se aflau în relații de prietenie rezultă şi din depozițiile martorului Aparaschivei Cristian Relu, care a arătat că cel din urmă îl vizita pe primul acasă, aspecte recunoscute de altfel şi de inculpatul Muşat, care a menţionat că a participat la o petrecere organizată de Truică, fiind invitat şi cu alte ocazii la domiciliul acestuia (filele 53-59, vol. 4 d.u.p.).   

Urmare influenței exercitate de Truică Remus, la datele de 26.06.2007 şi  14.08.2007, inculpatul Chiriac Theodor, în calitate de reprezentant al Direcţiei Silvice Bucureşti, prin adresele nr.2850 şi nr.3096, a solicitat Ocolului Silvic Snagov să procedeze la punerea în posesie a inculpatului Al României Paul Philippe cu suprafața de 46,78 ha. pădure, situată în Snagov zona “Fundul Sacului”. 

Faptul că inculpatul Truică Remus și-a folosit influența pentru a obţine punerea în posesie cu privire la terenul forestier arătat rezultă și din faptul că acesta a asistat la discuţiile purtate de membrii comisiei constituite în acest scop în biroul primarului Muşat Apostol, deplasându-se efectiv şi la faţa locului pentru realizarea, în concret, a operaţiunii de predare-primire a suprafeţei de pădure, invocând, ca pretext, împrejurarea că bunul restituit se învecina cu proprietatea sa. (depoziţiile martorilor Ene Mihail din 22.03.2016 şi 23.06.2017, Cucu Ionuţ din 26.02.2016, 20.10.2017 şi 26.06.2020, Cişman Marinescu Răzvan din 9.03.2016, menţinută în 18.12.2017)

Din probele administrate rezultă dincolo de orice îndoială că inculpatul Truică Remus și-a folosit influența în mod real și pentru a obține retrocedarea imobilului Ferma Regală Băneasa. Astfel, după ce a aflat că Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor a solicitat completarea dosarului administrativ cu înscrisuri, a întreprins demersuri pentru a obține în mod fraudulos retrocedarea Fermei Regale Băneasa. 

  Sub acest aspect, se constată că pentru a obține retrocedarea Fermei Regale Băneasa, cunoscând opoziția A.S.A.S și I.C.D.P.P., inculpatul Truică Remus a luat legătură cu directorul institutului, Horia Iliescu, pe care a reușit să îl convingă să susţină cererea de retrocedare prin oferirea unor avantaje materiale, astfel cum se va arata la analiza infracțiunii de dare de mită, iar ulterior, prin intermediul acestuia, a obținut o soluție favorabilă din partea consiliului de administrație. 

În acest sens, martorul Oancea Florin a arătat că a fost chemat în biroul directorului Horia Iliescu, unde se aflau inculpații Truică Remus și Tal Silberstein, despre cel din urmă aflând că este consilierul de imagine  a lui Tăriceanu. Percepţia martorului a fost aceea că cei doi au venit “pentru a impresiona și a-și arăta nivelul de influență.” 

Relevante în dovedirea influenței exercitate de Truică Remus asupra directorului ICDPP sunt și depozițiile martorului Aparaschivei Cristian Relu, care a precizat că între inculpatul Truică Remus și directorul Horia Iliescu au avut loc câteva întâlniri, atât la sediul ICDPP cât și în afara institutului, la biroul lui Truică sau la Snagov, martorul făcând o descriere exactă a lui Horia Iliescu, respectiv un domn în vârstă, masiv, care se deplasa foarte greu.  

În acelaşi sens sunt şi depoziţiile martorei A României Lia Georgia, care a aflat de la Truică Remus că a vorbit cu directorul institutului şi că acesta ar fi mulțumit cu niște excursii la Monaco de care se va ocupa el (declarația din 6.05. 2015). 

După retrocedarea Pădurii Snagov și a Fermei Regale Băneasa, inculpatul Al României Paul Philippe, conform înțelegerii cu Truică Remus, a vândut cele două imobile SC Reciplia SRL prin contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr.3512 din 15.10.2007 (Pădurea Snagov) şi sub nr.5 din 15.01.2009 (Ferma Regală Băneasa).

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond, că acțiunile inculpatului Truică Remus, de pretindere realizate în perioada august – septembrie 2006 și de primire a bunurilor la datele de 15.10.2007 (Pădurea Snagov) și 15.01.2009 (Ferma Regală Băneasa), în schimbul promisiunii de a-şi trafica influența pe lângă funcţionarii cu atribuţii în ce priveşte restituirea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, fac parte din conținutul infracțiunii unice de trafic de influență.

Astfel, din analiza coroborată a întregului material probator, astfel cum a fost expus anterior, rezultă cu certitudine că Truică Remus a promis inculpatului Al României Paul Philippe traficarea influenței pentru obținerea efectivă a bunurilor revendicate de acesta, deși cel din urmă nu era persoană îndreptățită la restituire, pretinzând în schimb transmiterea proprietății bunurilor retrocedate prin intermediul S.C. Reciplia S.R.L. acțiuni care se circumscriu conținutului constitutiv al infracțiunii de trafic de influență, faptă prevăzută de art.257 C.pen. (1969), ce reprezintă lege penală mai favorabilă.

Inculpatul Truică Remus, în schimbul promisiunii traficării influenței pe lângă funcționarii publici competenţi să dispună asupra restituirii efective a bunurilor revendicate care au facut obiectul contractului de cesiune de drepturi  (din 21.09.2006, preluat ulterior de contractul din 1.11.2006) și cu privire la care s-au purtat negocieri în perioada august-septembrie 2006, a urmărit obținerea celor două terenuri, Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, scop pe care l-a și realizat prin încheierea celor două contracte de vânzare cumpărare prin care cumpărătorul de influență a transmis dreptul de proprietate asupra lor, ca plată a traficării influenței, acționând, sub aspect subiectiv, cu vinovăție sub forma intenției directe.  

Susținerile inculpatului Truică Remus că nu fost nominalizați funcționarii față de care urma să-și exercite influența nu au nicio relevanță sub aspectul existenței infracțiunii de trafic de influență, având în vedere că, pentru îndeplinirea situației premise, nu se cere ca funcționarul să fie determinat, ci important este ca actul pentru care se va interveni să fie precizat, or, în cauză, promisiunile sale au fost exprese, în sensul obținerii în proceduri administrative a celor două bunuri, Pădurea Snagov și Ferma Regală  Băneasa, prin influența pe care urma să o exercite asupra funcționarilor publici, care s-a și realizat în fapt  (Chiriac Teodor, reprezentant legal al Direcţiei Silvice Bucureşti și Iliescu Horia, director al ICDPP și membru în consiliu de administrație al institutului), aspecte confirmate de inculpatul Al României Paul Philippe şi de martorii A României Lia Georgia, Alexandroiu Mihaela Irina, Aparaschivei Relu Cristian, Oancea Florin, Capanu George și Cucu Ionuț. 

Înalta Curte constată, contrar susținerilor apărării, că, din probatoriul administrat, rezultă în mod cert că, în perioada august-septembrie 2006, Al României Paul Philippe s-a întâlnit cu inculpații Truică Remus şi Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela pentru a negocia condițiile încheierii contractului de cesiune din 21.09.2006 (ulterior contractul din 1.11.2006) care reprezenta, în fapt, o modalitate de ascundere a plății traficului de influență promis de Truică Remus cumpărătorului de influență, fiind fără relevanță sub aspectul existenței faptei și al antrenării răspunderii penale a inculpatului Truică Remus împrejurarea că nu s-a stabilit data și ora exactă când au avut loc aceste discuții între inculpați. Reperele temporale privind negocierile dintre cumpărătorul de influență și traficantul de influență vizează perioada august-septembrie 2006, anterior încheierii contractului ilicit de cesiune de drepturi din data de 21.09.2006 (și celui din 1.11.2006), iar inculpații nu au negat că au avut loc aceste întâlniri, chiar dacă Truică Remus nu a recunoscut scopul lor.

Susținerile inculpatului Truică Remus că la aceste negocieri nu a fost prezent și Al României Paul Philippe sunt infirmate de probele administrate, respectiv de declarațiile celui din urmă şi conținutul plângerilor penale și al denunțulului pe care le-a formulat, ale inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela şi ale martorilor A României Lia Georgia, Leți Octavian, Cuniță Mihaela, Aparaschivei Relu Cristian şi Poenaru Liviu, ale căror susţineri au fost dezvoltate pe larg anterior.

În ceea ce privește apărarea inculpatului privind caracterul licit al contractului de cesiune de drepturi, dedus din menționarea plății în avans a sumei de 4 milioane de euro pentru cedent, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, reține că acest fapt nu conduce la inexistența infracțiunii de trafic de influență, întrucât nu înlătură înțelegerea frauduloasă dintre părți realizată în perioada august-septembrie 2006, constând în promisiunea traficării influenței asupra funcționarilor implicaţi în retrocedarea bunurilor în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra acestora. Mai mult, prețul stabilit a fi plătit cedentului din valoarea bunurilor ce urmau a fi obţinute (procente de 20% și 50 %), dar și avansul achitat confirmă caracterul ilicit al înțelegerii, având în vedere valoarea ridicată a bunurilor revendicate, în condițiile în care în cadrul procedurilor administrative şi judiciare nu era necesară plata unor taxe.

Față de toate aceste argumente nu pot fi primite criticile apelantului  inculpat Truică Remus referitoare la inexistența faptei de trafic de influență, cu consecinţa pronunțării unei soluții de achitare, întemeiată pe dispozițiile art.16 alin. 1 lit. a C.pr.pen.. 

Nu poate fi primită nici critica formulată în subsidiar de inculpatul Truică Remus referitoare la intervenirea prescripției răspunderii penale în ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență, întrucât termenul de prescripție a răspunderii penale se calculează de la momentul primirii bunurilor pretinse iniţial, acţiune ce se integrează în mod natural, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, în conţinutul constitutiv al infracţiunii unice de trafic de influenţă, respectiv de la data de 15.01.2009, când s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr.5 privind Ferma Regală Băneasa între inculpatul Al României Paul şi S.C.Reciplia S.R.L., societate deţinută de Reciplia Ltd., controlată la rândul său de firmele offshore în care era acţionar inclusiv inculpatul Truică.

 Prin urmare, în raport de această dată, termenul general de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 122 lit. c Cod penal (1969), de 8 ani, nu s-a împlinit până la data când s-a dispus de către procuror efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpat, iar termenul special al prescripției, de 12 ani, calculat potrivit art.124 C.pen. (1969), s-ar împlini la 15.01.2021, aşadar ulterior  soluţionării definitive a cauzei prin prezenta decizie.

Argumentele invocate de apărare privind Decizia nr. 5/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii nu pot fi primite, întrucât, aşa cum s-a menţionat explicit în cuprinsul său, decizia vizează exclusiv infracțiunile simple ce constau într-o singură acțiune sau inacțiune, care prezintă particularitatea producerii unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp. Or, în speţă, aşa cum s-a reţinut anterior, pretinderea foloaselor a fost urmată de primirea acestora, fiind vorba aşadar de mai multe acţiuni, prevăzute ca modalități alternative în textul de incriminare şi care se integrează într-o unitate naturală de infracțiune.

În ceea ce privește Decizia nr.16/2016 pronunțată de completul specializat pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Înalta Curte constată, pe de o parte, că aceasta se referă la infracțiunea de spălare a banilor, iar, pe de altă parte, că problema ridicată a vizat existenţa unei pluralităţi sau unităţi de infracţiune în cazul comiterii mai multor acţiuni prevăzute alternativ în norma de incriminare. Or, în speţă, este fără dubiu că suntem în prezenţa unei unităţi naturale de infracţiune, astfel încât decizia invocată nu prezintă relevanţă în legătură cu stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale.

1.b) În ce priveşte apelul declarat de inculpata S.C.Reciplia S.RL., Înalta Curte, analizând cu prioritate critica referitoare la nepronunţarea asupra faptei de trafic de influență, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare, îşi însuşeşte argumentele instanţei de fond cu privire la acuzația adusă acestei inculpate, însă în limitele ce vor fi arătate în continuare, şi constată că în mod corect a fost cenzurată situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu și reținută vinovăţia persoanei juridice în săvârșirea infracţiunii de corupţie ce a făcut obiectul trimiterii în judecată.

Contrar celor susținute de apărare, Înalta Curte constată că împrejurările faptice reținute de instanța de fond în legătură cu activitatea infracțională desfășurată de inculpata SC Reciplia SRL, prin prisma acțiunilor realizate de reprezentantul său de fapt, în numele și interesul acesteia, constând în aceea că, prin intermediul inculpatului Truică Remus, a pretins în perioada august-septembrie 2006 şi, apoi, a primit la 15.10.2007 şi, respective, la 15.01.2009 de la inculpatul Al României Paul Philippe bunurile Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, în schimbul promisiunii exercitării influenţei asupra funcţionarilor publici competenţi să dispună asupra retrocedării acestor imobile, nu excede limitelor și obiectului cauzei deduse judecății, chiar dacă, în opinia judecătorului de prim grad de jurisdicție, cumpărătorul de influență era persoană îndreptățită la restituire, argument pe care instanța de control judiciar nu îl consideră întemeiat, astfel cum s-a arătat în cele ce preced și se va dezvolta cu ocazia analizării infracțiunii de cumpărare de influență săvârşită de inculpatul Al României Paul Philippe. 

În descrierea faptei, la secțiunea “în drept” din actul de sesizare, procurorul face referire atât la modalitatea de acțiune a inculpatei descrisă în mod detaliat la pct. 1, cât și la continuarea activității infracționale de către SC Reciplia SRL, în perioada 1.11.2006 – sfârșitul anului 2013, întrucât a apreciat că infracțiunea de trafic de influență a fost comisă în formă continuată. Or, instanța de fond, în mod corect, a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin înlăturarea dispozițiilor art. 35 alin. 1 C.pen. (încheierea din 17.05.2019), argumentele fiind identice cu cele relevate în cazul inculpatului Truică Remus și care au fost însușite de instanța de control judiciar, astfel cum s-a arătat în considerentele deciziei. 

Faptul că instanța de fond a apreciat că inculpatul Al României Paul Philippe era persoană îndreptățită la retrocedarea bunurilor ce au făcut obiectul contractului de cesiune de drepturi nu a condus la reținerea unei alte acuzații decât cea descrisă în actul de sesizare, întrucât infracțiunea de trafic de influență poate fi comisă și dacă promisiunea de a-și folosi influența vizează obţinerea unui bun la care cumpărătorul de influență era îndrituit. Atunci când a analizat existența infracțiunii de trafic de influență, în raport de criticile formulate de inculpați, instanța de fond a făcut referire la acțiunile desfășurate de inculpatul Truică Remus în numele societății Reciplia SRL, al cărei reprezentat legal era, în fapt, în considerarea împrejurării că inculpatul Al României Paul Philippe era persoană îndreptățită la retrocedare, însă a apreciat că și în măsura în care nu ar fi fost persoană îndrituită, acțiunile întreprinse de reprezentantul acesteia se circumscriu actelor de promisiune și primire a bunurilor în schimbul traficului promis și realizat.

Pe cale de consecință, activitățile reținute de instanța de fond în sarcina inculpaților Truică Remus și, implicit, a persoanei juridice Reciplia SRL nu exced situației de fapt descrise în actul de sesizare, prin urmare, nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, așa cum s-a solicitat de apărare. 

Totodată, reținerea de către instanța de control judiciar a situației de fapt stabilită de acuzare, în sensul că inculpatul Al României Paul Philippe nu era îndreptățit la retrocedarea bunurilor revendicate, nu conduce la aprecierea că se realizează o judecată a inculpatei SC Reciplia SRL pentru o altă faptă direct în calea de atac a apelului și se încalcă, astfel, principiul dublului grad de jurisdicție ce guvernează procesul penal, având în vedere că în fața instanței de fond au fost readministrate probele din cursul urmăririi penale, solicitate de inculpați și celelalte părți, parte din ele fiind readministrate şi în faza apelului, iar soluția a fost pronunțată în raport cu toate aceste elemente probatorii. De asemenea, judecătorul fondului a analizat ambele situații factuale (cea reținută de acuzare și cea reținută de instanța de fond) și a apreciat că acestea susțin, în egală măsură, existența infracțiunii de trafic de influență, indiferent dacă cumpărătorul de influență era sau nu persoană îndreptățită la retrocedare.

În ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență reținută în sarcina inculpatei SC Reciplia SRL, se constată că probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești în fond şi în apel face dovada certă că, în perioada august-septembrie 2006, reprezentantul în fapt al acesteia, Truică Remus, a pretins în numele și interesul societății imobilele Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, pe care ulterior, la datele de 15.10.2007 și de 15.01.2009, inculpata persoană juridică le-a primit de la Al României Paul Philippe, în schimbul promisiunii de a-şi exercita influența asupra funcționarilor publici competenți să dispună cu privire la retrocedarea celor două terenuri.

Având în vedere că inculpatul Truică Remus a fost cel care a reprezentat SC Reciplia SRL în raporturile cu cumpărătorul de influență, promiţându-i acestuia cu ocazia negocierii contractului de cesiune de drepturi traficarea influenței pe lângă funcționarii publici implicaţi în restituirea efectivă a bunurilor (Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa), influență pe care a și realizat-o, instanța de control judiciar apreciază că toate argumentele expuse la pct.IV.1.a) sunt pe deplin aplicabile și în cazul inculpatei persoană juridică.

Pentru a aprecia asupra posibilității angajării răspunderii penale a inculpatei Reciplia SRL se impun a fi făcute câteva considerații de ordin teoretic raportat și la argumentele invocate de apărare în susținerea motivelor de netemeinicie a hotărârii atacate.

În conformitate cu prevederile art.135 alin.1 C.pen. care stabilesc sfera de incidență a răspunderii penale a persoanei juridice, se constată că aceasta poate fi angajată pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. 

Din analiza cerințelor alternative impuse de norma penală rezultă că pentru a putea aprecia că infracțiunea a fost săvârșită în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice, la momentul săvârșirii infracțiunii, agentul trebuie să se afle în exercițiul unei atribuții de serviciu, cu alte cuvinte, să aibă calitatea de organ sau reprezentant al ei pentru a putea acționa în numele acesteia. Prin urmare, pentru a se putea vorbi de răspunderea penală a persoanei juridice este necesar ca cel care acționează în numele ei să aibă calitatea de prepus, în sens larg, noțiune care include și calitatea de organ sau reprezentat al acesteia.

Sub aspectul celei de-a treia cerințe, se constată că într-o interpretare subiectivă se impune a se dovedi că agentul/reprezentantul persoanei juridice a acționat cu intenție calificată de scopul obținerii unui profit pentru persoana juridică, cu alte cuvinte, a urmărit să dobândească un folos pentru aceasta.

Pornind de la aceste considerații teoretice, instanța de control judiciar reține că inculpatul Truică Remus, la momentul promisiunii traficării influenței, a acționat ca reprezentant al SC Reciplia SRL, având în vedere că, la data încheierii contractelor de cesiune de drepturi din 21.09.2006 și 1.11.2006, a avut mandat de reprezentare din partea administratorului Reciplia SRL, Sandra Merloni Horemans (cel din data de 14.09.2006, în baza căruia putea să negocieze termenii și condițiile cu privire la cesiunea de drepturi, să formuleze, să depună orice tip de cereri în fața terților, notarului public sau autorităților competente și cel ulterior, din 7.11.2006, prin care a fost împuternicit să deschidă un cont bancar în lei, în numele societății).

Mai mult, din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că inculpatul Truică Remus alături de Tal Silberstein, Steinmetz Benyamin și Shimon Shevez, controlau Reciplia SRL prin intermediul firmelor offshore (Riverside Real Estate Corp., înregistrată în Insulele Virgine Britanice în care controlul era deținut de Steinmetz Benyamin cu 87,8%, Truică Remus cu 7,8% și STG Ventures LTD. cu 4,4% societate în care asociați erau Tal Silberstein și Shimon Shevez). Structura acestui parteneriat s-a modificat în anul 2010, când inculpatul și-a înstrăinat părțile sociale deținute în STG Ventures LTD către societatea Doorbel Trading LTD, ce aparținea martorului Radu Dimofte. (filele 212, vol.38 și 140, vol.29)

Faptul că inculpatul Truică Remus a acționat la momentul negocierilor privind contractul de cesiune în numele SC Reciplia SRL este confirmat și de Al României Paul Philippe, care a arătat în mod constant, că inițial, nu a cunoscut că în cadrul Reciplia SRL mai sunt și alți asociați în afara lui Remus Truică și a aflat despre ceilalți parteneri israelieni după vânzarea terenurilor, în același sens fiind și depozițiile martorelor A României Lia Georgia şi Alexandroiu Mihaela Irina.    

În susținerea acestei aprecieri este și conținutul plângerii penale înregistrată la parchet la 23.01.2015 în care inculpatul Al României Paul Philippe a precizat că a încheiat contractul de cesiune de drepturi cu Reciplia SRL „ al cărei unic asociat este domnul Truică Remus”.  

Și martorii Dimofte Radu și Aparaschivei Relu Cristian au menţionat că de SC Reciplia SRL, în perioada 2006-2010, s-a ocupat inculpatul Truică Remus. În plus, martorul Dimofte Radu a menţionat că abia după ce l-a cunoscut pe Steinmetz Benyamin a aflat că Reciplia este a sa, că la momentul când a discutat cu Truică despre preluarea părților sociale deținute în Reciplia nu a cunoscut parteneriatul societății, percepându-l pe Truică, în urma discuțiilor cu Steinmetz Benyamin, ca fiind un administrator al societății împreună cu Tal Silberstein.  

Toate aceste elemente probatorii fac dovada că inculpatul Truică Remus a realizat promisiunea traficării influenței și pretinderea bunurilor ce fac obiectul contractului de cesiune de drepturi în calitate de reprezentant al SC Reciplia SRL (în numele și interesul societății), iar, ulterior, după dobândirea imobilelor Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, persoana juridică în numele căreia a acţionat inculpatul a primit bunurile retrocedate, fiind îndeplinite condițiile răspunderii penale a inculpatei Reciplia SRL, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 135 C.pen., prin urmare, criticile inculpatei privind inexistența faptei sunt neîntemeiate.

Având în vedere că reprezentanții SC Reciplia SRL au dat un mandat de reprezentare în negocierea contractului de cesiune de drepturi inculpatului Truică Remus, că scopul încheierii contractului a vizat obținerea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, deşi nu era persoană îndreptățită, iar în realizarea acestuia, în calitate de reprezentant de fapt al SC Reciplia SRL, Truică Remus a pretins și primit în patrimoniul societății terenurile Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, în schimbul promisiunii traficării influenței asupra funcționarilor publici cu atribuţii în retrocedarea bunurilor, se constată, contrar susţinerilor apelantei inculpate, că persoana juridică a acționat, prin intermediul reprezentantului său, cu forma de vinovăție cerută de norma de incriminare, respectiv cu intenție directă.

Acuzarea nu a reținut că societatea Reciplia SRL a fost înființată în scopul săvârșirii de infracțiunii, astfel cum în mod eronat a relevat instanța de fond, prin implicarea societății creându-se o aparență de legalitate pentru înțelegerea frauduloasă care a stat la baza încheierii contractului de cesiune de drepturi ce reprezenta în realitate o modalitate de plată pentru cumpărarea și traficul de influență în varianta acceptată de părți. Realizarea celor două modalități normative alternative de comitere a infracţiunii de trafic de influență, pretindere și primire, de către inculpatul Truică Remus, în calitate de administrator de fapt, au fost în interesul acestei societăți, iar, prin dobândirea la 15.10.2007 și 15.01.2009 a bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe, persoana juridică a obținut avantaje patrimoniale, astfel că între acțiunile ce compun latura obiectivă și urmarea imediată există o legătură de cauzalitate, fiind îndeplinite, contrar susținerilor apărării, elementele de tipicitate ale infracțiunii analizate.

Astfel cum s-a reținut în baza probatoriului administrat, după retrocedarea Pădurii Snagov și a Fermei Regale Băneasa, inculpatul Al României Paul Philippe, conform înțelegerii cu inculpatul Truică Remus, în calitate de administrator de fapt al SC Reciplia SRL, a transmis proprietatea terenurilor către aceasta din urmă prin contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 3512 din 15.10.2007 (Pădurea Snagov) şi sub nr.5 din 15.01.2009 (Ferma Regală Băneasa).

Prin urmare, având în vedere argumentele expuse pe larg la analizarea infracțiunii de trafic de influență reținută în sarcina inculpatului Truică Remus și în considerarea aspectelor particulare arătate în cele ce preced, Înalta Curte constată că pretinderea de către inculpatul Truică Remus, în perioada august-septembrie 2006, în numele inculpatei SC Reciplia SRL, și primirea de către societate la datele 15.10.2007 și 15.012009 a bunurilor imobile (Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa) de la inculpatul Al Românei Paul Philippe, în schimbul promisiunii traficării influenței asupra funcționarilor publici cu atribuţii în retrocedarea terenurilor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art.257 alin.1 C.pen. (1969), ce constituie lege penală mai favorabilă în cazul inculpatei persoană juridică.

Susținerile apărării că SC Reciplia SRL era o societate cu scop special și că avea o justificare economică nu au nicio relevanță sub aspectul răspunderii penale a persoanei juridice, din moment ce inculpatul Truică Remus a acționat în numele și interesul său atunci când a realizat acțiunea de pretindere a imobilelor, în schimbul promisiunii realizării influenței asupra funcționarilor publici implicaţi în procedura de restituire a bunurilor ce au făcut obiectul contractului de cesiune din 1.11.2011, terenurile intrând ulterior în patrimoniul SC Reciplia SRL, societate deţinută de Reciplia Ltd., controlată la rândul său de firmele offshore în care era acţionar inclusiv inculpatul Truică.

Așa cum s-a arătat în cele ce preced, antrenarea răspunderii penale a persoanei juridice este determinată de săvârșirea de către un reprezentant al acesteia, în numele și interesul ei, a unei fapte penale în realizarea obiectului său de activitate ori în interesul acesteia, fiind fără relevanță că societatea și-a îndeplinit obligațiile fiscale către bugetul de stat şi a angajat colaboratori externi pentru consultanță în diferite domenii (fiscal, imobiliar), astfel cum s-a invocat de către apărare. 

Cât privește caracterul ilicit al contractului de cesiune, contrar susținerilor apărării, instanța de control judiciar reține că, în conținutul și concluziile raportului de due diligence, au fost identificate elemente care ridicau serioase dubii cu privire la calitatea inculpatului Al României Paul Philippe de persoană îndreptăţită la retrocedare, aspecte cunoscute de reprezentanții Reciplia și care  confirmă o dată în plus că inculpatul Truică Remus și-a folosit influența pentru a determina funcționarii publici cu atribuţii în procedura administrativă de restituire să își îndeplinească necorespunzător îndatoririle de serviciu, aceasta fiind singura modalitate posibilă pentru a se obţine bunurile revendicate. 

Într-adevăr, aşa cum a susţinut apărarea, contractul de cesiune de drepturi a fost rezultatul negocierilor dintre inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, Al României Paul Philippe şi Truică Remus, însă cel din urmă a acţionat şi în calitate de reprezentant în fapt al S.C Reciplia S.RL., dovadă fiind faptul că înţelegerea s-a perfectat de cumpărătorul de influenţă cu această societate, în patrimoniul căreia au şi ajuns în final bunurile. 

În ceea ce privește apărarea inculpatei privind caracterul licit al contractului de cesiune de drepturi dedus din menționarea plății în avans a sumei de 4 milioane de euro pentru cedent, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, reține că acest fapt nu conduce la inexistența infracțiunii de trafic de influență, întrucât nu înlătură înțelegerea frauduloasă dintre părţi realizată în perioada august-septembrie 2006, constând în promisiunea traficării influenței asupra funcționarilor implicaţi în retrocedarea bunurilor în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra acestora. Mai mult, prețul stabilit a fi plătit cedentului din valoarea bunurilor ce urmau a fi obţinute (procente de 20% și 50 %), dar și avansul achitat confirmă caracterul ilicit al înțelegerii, având în vedere valoarea ridicată a bunurilor revendicate, în condițiile în care în cadrul procedurilor administrative şi judiciare nu era necesară plata unor taxe.

Față de toate aceste argumente nu pot fi primite criticile apelantei  inculpate SC Reciplia SRL referitoare la inexistența faptei de trafic de influență sau la lipsa vinovăție sale în comiterea infracţiunii ce i se impută, cu consecința  pronunțării unei soluții de achitare, întemeiată pe dispozițiile art.16 alin. 1 lit.a sau lit.b teza a II-a C.pr.pen.. 

În ceea ce privește susținerile apelantei în sensul că nu se poate angaja răspunderea sa penală întrucât aceasta nu era reglementată  anterior lunii octombrie 2006, Înalta Curte constată că, până la introducerea în Codul penal (1969) a art.19¹, doctrina a dat o interpretare largă noțiunii de “răspundere”, fiind privită ca obligație legală de a suporta consecințele unui fapt juridic penal, iar în sens restrâns, ca responsabilitate individual, astfel că normele penale vizau deopotrivă condițiile în care o persoană fizică sau juridică poate fi trasă la răspundere penală. 

Referitor la ultimul motiv de apel invocat de apelanta inculpată SC Reciplia SRL, Înalta Curte, faţă de disp.art.122 alin.3 C.pen. (1969), face trimitere la aspectele reţinute anterior cu referire la critica similară formulată de inculpatul Truică Remus, constatând că nu sunt incidente disp.art.16 alin.1 lit.f teza a II-a C.pr.pen.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge ca  nefondat apelul inculpatei S.C. Reciplia S.R.L.

1.c) Nefondată este şi critica Parchetului privind greșita achitare de către instanţa de fond a inculpaților Roșu Robert Mihăiță, Tal Silberstein, Marcovici Marius Andrei, Mateescu Lucian Claudiu, Andronic Dan Cătălin şi Steinmetz Benyamin sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, în forma autoratului sau, după caz, a complicității.

Astfel, în raport cu acuzațiile aduse inculpaților Roșu Robert Mihăiță, Tal Silberstein, în calitate de autori, Steinmetz Benyamin, Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei și Mateescu Lucian Claudiu, în calitate de complici, Înalta Curte constată că acţiunile imputate acestora s-au realizat ulterior consumării infracţiunii de trafic de influenţă care s-a produs la momentul negocierilor inițiale dintre inculpaţii Truică Remus și Al României Paul Philippe, înțelegerea ilicită fiind doar materializată în încheierea contractului de cesiune de drepturi prin care s-a stabilit prețul traficului-cumpărării de influență. Mai mult, în cazul inculpatului Steinmetz Benyamin, acuzarea a reținut împrejurarea că acesta nu a fost cunoscut de cumpărătorul de influență decât în luna decembrie 2011, prin urmare, nu avea cum să ajute la traficarea vreunei influențe, în condițiile în care la acel moment Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa fuseseră deja remise, ca plată a traficului de influență promis și realizat de inculpatul Truică Remus, inclusiv în numele și interesul Reciplia SRL.      

Prin urmare, acţiunile realizate de inculpații Roșu Robert Mihăiță (începând cu luna septembrie 2006), Tal Silberstein (începând cu anul 2007), Steinmetz Benyamin (începând cu toamna anului 2006), Andronic Dan Cătălin (începând cu anul 2007), Marcovici Marius Andrei (începând cu anul 2007) și Mateescu Lucian Claudiu (începând cu anul 2011) pentru a-l convinge pe inculpatul Al României Paul Philippe să nu rezilieze contractul de cesiune de drepturi, în contextul nemulțumirilor acestuia generate de împrejurarea că nu a primit sumele de bani promise din vânzarea celor două imobile revendicate și că nu s-a reușit dobândirea altor bunuri menționate în convenţie, nu se circumscriu elementului material al infracțiunii de trafic de influență în forma autoratului sau a complicităţii, ci relevă, aşa cum s-a dezvoltat pe larg în secţiunea III a prezentei decizii, apartenenţa lor la grupul infracţional organizat şi contribuţia la atingerea scopului acestuia. 

Ca atare, soluţia de achitare a acestor inculpaţi pentru infracţiunea de trafic de influenţă este corectă, însă nu pentru motivele arătate de instanţa de fond, ci în considerarea argumentelor expuse anterior.

În ceea ce privește temeiul juridic în baza căruia au fost dispuse soluțiile de achitare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, criticat de apelanţii inculpaţi Marcovici Marius Andrei, Mateescu Lucian Claudiu şi Andronic Dan Cătălin, Înalta Curte constată că faptele imputate acestora au fundamentat trimiterea lor în judecată atât pentru infracţiunea de trafic de influenţă, cât şi pentru cea de constituire a unui grup infracţional organizat, situaţie care, de altfel, este incidentă şi în privinţa intimaţilor inculpaţi Roșu Robert Mihăiță, Tal Silberstein şi Steinmetz Benyamin.

Aşa cum s-a reţinut detaliat anterior în considerentele prezentei decizii, aceste fapte există, în materialitatea lor, dar nu se circumscriu decât infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, astfel încât nu este incident temeiul de achitare prev.de art.16 alin.1 lit.a C.pr.pen., aşa cum au solicitat apelanţii inculpaţi cu referire la infracţiunea de trafic de influenţă.

Față de considerentele expuse anterior, o analiză a criticii apelantului  inculpat Marcovici Marius Andrei referitoare la intervenirea prescripției răspunderii penale, cu consecinţa pronunțării unei soluții de încetare a procesului penal, nu se mai justifică.

  2. Cu privire la criticile formulate de apelantul inculpat Al României Paul Philippe în legătură cu infracţiunea de cumpărare de influenţă, se constată că acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. 

În urma propriului examen al actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că, în mod întemeiat, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului Al României Paul Philippe care, în perioada august-septembrie 2006, a promis inculpatului Truică Remus o cotă parte importantă din valoarea bunurilor revendicate, în schimbul influenţei pe care acesta urma să o exercite asupra funcţionarilor publici implicaţi în procedura administrativă de retrocedare și care a remis ulterior, la datele de 15.10.2007 şi 15.01.2009, către SC Reciplia SRL cele imobile restituite (Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa) constituie infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art.6¹ alin. 1 din Legea nr.78/2000, forma în vigoare la data faptelor și care reprezintă lege penală mai favorabilă pentru apelantul inculpat.

Deși concluzia la care a ajuns instanța de fond privind vinovăţia inculpatului Al României Paul este corectă, Înalta Curte nu poate reţine argumentul că acesta era persoană îndreptățită la retrocedarea bunurilor revendicate, astfel că sub acest aspect se impun a fi făcute câteva precizări în legătură cu interesului inculpatului pentru cumpărarea de influență în vederea obţinerii acestora.

Astfel, prin sentința nr.132 din 6 februarie 1955 a Tribunalului de la Lisabona, reclamantul Mircea Grigorie Lambrino, tatăl lui Al României Paul Philippe, a fost declarat fiul legitim al lui Carol al II-ea, moștenitor al defunctului rege, hotărâre ce a fost recunoscută în România după o perioadă mare de timp și parcurgerea mai multor cicluri procesuale, prin decizia civilă nr. 954 din 14.02.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 5696/2/2009 (filele 11-70, vol.64 d.u.p.).

Până la finalizarea procedurii de exequatur, inculpatul Al României Paul Philippe a introdus, în nume propriu, prin intermediul executorului judecătoresc, mai multe cereri și notificări în baza Legii nr.10/2001 pentru retrocedarea unor bunuri imobile la care se considera îndreptățit, printre care Ferma Regală Băneasa și Pădurea Snagov, deși tatăl său Mircea Grigorie era în viață la momentul formulării acestora (decesul lui producându-se în ianuarie 2006) şi nu-l împuternicise să facă astfel de demersuri. În susţinerea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, inculpatul Al României Paul Philippe a invocate, initial, cumpărarea drepturilor succesorale ale lui Monique Urdărianu, pretinsă legatară a Elenei Lupescu, soția supraviețuitoare a lui Carol al II-lea, iar, ulterior, calitatea sa de moştenitor al lui Carol al II-lea, ca nepot de fiu. 

 După abdicarea sa și plecarea în exil în anul 1940, întreaga avere a acestuia a fost pusă sub sechestru, ca efect al Decretului-lege nr.3767/1940, cu consecinţa pierderii dreptului de exercitare a oricăror prerogative asupra ei, situaţie care nu   s-a schimbat până la instaurarea regimului comunist. 

Ulterior, prin Deciziunea nr.1 din 26.11.1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constatat că anumite bunuri imobile nu au aparținut în mod legal lui Carol al II-lea și a fost obligat să le restituie statului în starea în care se aflau, printre acestea regăsindu-se, în tot sau în parte, și cele două imobile ce fac obiectul prezentului dosar, Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa. (filele 187-219, vol.27 d.u.p.)

Prin Decretul nr.38 din 26.05.1948, bunurile reprezentând Domeniul Coroanei și cele folosite sau administrate sub denumirea de Casa Regală și aflate în proprietate fostului Rege Mihai I au trecut în proprietatea statului, fiind enumerate în Decizia Consiliului de Miniștrii din 18.06.1948, enumerare în care nu se regăsesc însă bunurile precizate în conținutul Deciziunii nr.1/1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care se aflau deja în proprietatea statului. (fila 142, vol.27 d.u.p.) 

Inculpatul Al României Paul Philippe a avut încă de la început reprezentarea că nu este persoană îndreptățită la retrocedare, astfel că, în lipsa unei procuri de la tatăl său Carol Mircea Grigorie, care nu a făcut niciun demers în acest sens, a obținut mai multe înscrisuri pentru a crea aparența de legitimitate a acţiunilor pe care le-a întreprins, respectiv contractul de vânzare – cumpărare a drepturilor succesorale, contractul de donație cu privire la aceleași drepturi, certificate prin care se atestă calitatea de moștenitor a lui Mircea Grigorie după Carol al II-lea și a inculpatului după tatăl său.    

Astfel, din înscrisurile puse la dispoziție de biroul notarial și declarațiile martorei Burlacu (fostă Năstase) Daniela Laura, avocat, rezultă că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, în România nu era deschisă procedura succesorală după Elena Lupescu sau Carol al II-lea, iar  martora a acceptat la solicitarea inculpatului al României Paul Philippe să fie mandatara lui Monique Urdărianu, pe care nu o cunoștea, sens în care la notar doar a semnat contractul, fără să cunoască clauzele sau să negocieze vreun preț (filele 277-282, vol.6 d.u.p.).

Deschiderea procedurii succesorale după Elena Lupescu s-a făcut abia la data de 23.09.2002, tot la solicitarea inculpatului Al României Paul Philippe și tot prin intermediul martorei Burlacu (fostă Năstase) Daniela Laura, deşi nu avea procură în acest sens. La notar a fost prezentă și martora A României Lia Georgia, la acel moment Triff Lia Georgia, care a declarat că a cunoscut-o pe Elena Lupescu și că aceasta nu a avut moștenitori, deşi la data de 29.06.1977, când a decedat cea din urmă, nici nu-l cunoscuse încă pe viitorul soţ, inculpatul Al României Paul. (fila 297, vol.63 d.u.p.)

Acest demers al inculpatului Al României Paul Philippe a fost determinat de faptul că nu putea justifica calitatea lui Monique Urdărianu în procesul de exequatur și de necesitatea de a obține înscrisuri preconstituite, pe care urma să le folosească în procedurile de revendicare a bunurilor ce pretindea că ar fi aparținut lui Carol al II-lea și Elenei Lupescu.

Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că la data de 13.02.2002 inculpatul Al României Paul Philippe a depus prin intermediul Biroului executorului judecătoresc Stăiculescu Dumitru 10 notificări către diverse autorităţi, printre acestea aflându-se şi cele adresate Primăriei mun. București și Regiei Naţionale a Pădurilor, prin care a solicitat în nume propriu restituirea în natură a Fermei Regale Băneasa şi a Pădurii Snagov, fără a depune însă înscrisuri care să ateste calitatea sa de persoană îndreptățită la retrocedare. 

Tot ca urmare a demersurilor întreprinse prin formularea cererilor de retrocedare, inculpatul a obținut și certificatul de calitate de moștenitor legal al lui Mircea Grigorie după Carol la II-lea (certificat autentificat sub nr. 55 din 26 mai 2005 la BNP Popa Carmen Marilena) și cel privind calitatea sa de moștenitor de pe urma defunctului Mircea Grigorie.

Toate aceste elemente fac dovada că inculpatul Al României Paul Philippe cunoștea împrejurarea că nu era îndreptățit să obţină bunurile pretins a fi aparținut lui Carol al II-lea, în susținerea acestei aprecieri fiind depozițiile martorilor Poenaru Liviu şi Burlacu (fostă Năstase) Daniela Laura, precum şi corespondența dintre inculpat și avocatul Igreț Ioan, care l-a reprezentat în diferite proceduri judiciare sau administrative.

Astfel, din declarația martorului Poenaru Liviu rezultă că inculpatul Al României Paul Philippe i-a prezentat ambele contracte, de vânzare cumpărare de drepturi succesorale și de donație, cu privire la același drepturi, fiind autentificate la același notar, iar la întrebarea martorului de unde le are a răspuns că “rezolvat-o” să fie bine și i-a cerut sfatul care dintre înscrisuri să-l folosească pentru a revendica bunurile, acesta sfătuindu-l să uzeze de actul de vânzare. Martorul a mai arătat că în procesul de exequatur a reprezentat-o și pe Monique Urdărianu, moștenitoare testamentară a Elenei Lupescu, dar nu a văzut testamentul acesteia, cititind doar actul de vânzare – cumpărare de drepturi succesorale. (filele 547-554, vol.7 d.u.p.)

În susținerea depozițiilor martorului Poenaru Liviu sunt înscrisurile aflate la dosar, din care rezultă că în procedura de exequatur inculpatul Al României Paul Philippe a depus contractul de donație, iar în cea de revendicare a bunurilor actul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, deși ambele înscrisuri vizau aceleași drepturi, aspect ce susține aprecierea că inculpatul cunoștea că nu este persoană îndreptățită la retrocedarea și își preconstituia actele necesare în susținerea cererilor de retrocedare formulate. (filele 304-311, vol.26 d.u.p.),

Martora Burlacu (fostă Năstase) Daniela Laura a arătat că, la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare de drepturi succesorale, în România nu fusese deschisă succesiunea după Elena Lupescu sau Carol al II-lea, iar aceasta a acceptat, la solicitarea inculpatului Al României Paul Philippe, să fie mandatarul lui Monique Urdărianu, pe care nu o cunoștea, la notar semnând doar contractul fără să cunoască clauzele sau să negocieze vreun preț. Totodată, martora a declarat că, la solicitarea inculpatului, a întreprins demersuri pentru deschiderea succesiunii după Elena Lupescu, în baza aceleiași procuri pe care a folosit-o și la vânzarea de drepturi succesorale, iar martora A României Lia Georgia a declarat în faţa notarului, sub numele de Triff Lia Georgia, că a cunoscut-o pe Elena Lupescu și aceasta nu a avut moștenitori. În opinia martorei, Al României Paul Philippe nu era îndreptățit la retrocedarea Fermei Regale Băneasa, bazându-se pe un act din care rezulta că acest imobil nu a aparținut Elenei Lupescu, ci familiei regale.   

Inculpatul Al României Paul Philippe a efectuat toate aceste activități ilicite prin intermediul mai multor avocați sau mandatari și, deși cunoștea că nu este persoană îndreptățită, a acceptat chiar și demersuri ilegale, astfel cum rezultă din corespondența purtată cu avocatul Igreț Ion care i-a comunicat că “de la prima discuţie v-am adus la cunoştinţă că nu aveţi dreptul să recuperaţi în baza Legii nr.10/2001 nicio fostă proprietate Elena Lupesc, deoarece Legea 10/2001 se aplică doar imobilelor intravilane preluate abuziv în PERIOADA 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, ori toate proprietăţile Prinţesei Elena au fost expropriate în anul 1941, deci sunt excluse de la restituire. Cele extravilane, pe lângă că sunt excluse de la restituire, conform Legii 10/2001, dar sunt excluse de la restituire şi pentru faptul că nu au fost cerute în baza Legii 18/1991. În ceea ce priveşte fostele proprietăţi ale Regelui Carol, în afara celor 500 m.p. din Parcul Jianu, nu se mai poate recupera nimic deoarece sunt terenuri extravilane şi nu au fost cerute în termen, în baza Legii nr.18/1991.Complexul Peleş şi celelalte, lăsate prin testament Regelui Mhai, sunt ale acestuia şi recuperarea lor se poate face numai prin instanţele de judecată, şansele fiind minime. Cunoscând toate cele arătate mai sus, v-am cerut acordul să contactez eventuale persoane interesate în a le ceda dreptul dumneavoastră incert în schimbul unor sume de bani. Aţi spus că nu vreţi să ştiţi ce ilegalităţi se fac pentru recuperare şi aţi fost de acord cu cedarea drepturilor litigioase pentru terenul Snagov contra sumei de 600.000 USD şi cu cedarea drepturilor asupra terenului din Băneasa contra sumei de un milion de dolari SUA sau a unui teren de 5 ha în zona Pipera, în vederea valorificării lui. Pentru toate afirmaţiile de mai sus am dovezi provenind de la dumneavoastră (…)” – fil.494, vol.30 dup.

În ciuda demersurilor efectuate în perioada 2002-2005, inculpatul Al României Paul Philippe nu a reușit să dobândească bunurile revendicate, astfel că a încercat să intre în contact cu oameni cu influență în lumea politică și care dispuneau de resurse financiare care, în schimbul cedării unei părți din aceste bunuri, urmau să-și folosească influența pe lângă funcționarii implicaţi în soluţionarea cererilor de retrocedare formulate de inculpat.

Astfel, în cursul anului 2005, inculpatului Al României Paul Philippe i-a fost recomandată Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela ca fiind o persoană cu relații și influență, iar aceasta i-a promis inculpatului că prin relațiile sale îl va ajuta să recupereze bunurile, în schimbul unui procent de 35% din valoarea acestora

Relevante în acest sens sunt declaraţiile inculpatului Al României Paul Philippe și ale martorei A României Lia Georgia în care au arătat că Nela Păvăloiu le-a fost prezentată ca fiind o persoană cu relații, care îl poate ajuta pe inculpat          să-și recupereze proprietățile, chiar aceasta făcând referire la faptul că îl cunoaște pe primarul de la Snagov pe care l-a vizitat de câteva ori, iar Al României Paul Philippe a fost de acord cu încheierea contractului de mandat. (filele 234-245, vol. 3 d.u.p., filele 179 – 195 vol.5 d.u.p.)

În acelaşi sens, martorul Poenaru Liviu a arătat că știe de la inculpat că Păvăloiu Nela are relații în lumea politică, dar fără a face referire la un politician anume, însă din zvon public cunoştea că aceasta are o relație apropiată cu Mircea Ionescu Quintus.

Astfel, între inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, în calitate de reprezentant al SC Ilko Star SRL, și inculpatul Al României Paul Philippe s-a încheiat, la data de 30.10.2005, un contract de mandat prin care societatea se obliga să acorde asistență de specialitate în procedurile de restituire a bunurilor inițiate de cesionar, în schimbul unui procent din suma obținută din vânzare bunurilor sau cotă parte în natură din aceste bunuri (filele 27-28, vol.70 d.u.p.). Ulterior, un contract cu același obiect și aceleași obligații a fost autentificat la notarul public Maria Magdalena Terovan, sub nr. 5 din 13.01.2006 (filele 29-33, vol.70 d.u.p.)  prin care plata mandatarului a fost stabilită la valoarea de 30% din prețul de vânzare al bunului recuperat, contract modificat prin două acte adiționale, autentificate la același notar (filele 56-57, vol.70 d.u.p.), în baza cărora au fost încheiate, ulterior, antecontractele de vânzare cumpărare a unor părți din bunurile solicitate la retrocedare, corespunzătoare procentului de 30%. 

De menționat că înțelegerea frauduloasă dintre inculpaţii Al României Paul Philippe și Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, concretizată în încheierea celor două contracte care, în realitate, reprezentau plata influenței promise de inculpată și promisiunea remiterii cotei de 35% din valoarea bunurilor obținute prin folosirea influenței de către inculpat (cumpărător de influență), a făcut obiectul cercetărilor în prezenta cauză, însă ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale s-a dispus o soluție de clasare față de cei doi inculpați.

În urma intervenţiilor efectuate la inculpaţii Muşat şi Jecu, preşedinţi ai comisiei locale Snagov şi a celei judeţene Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate, inculpata a obţinut retrocedarea cu încălcarea dispoziţiilor legale a terenului în suprafaţă de 46,78 ha. situat în Pădurea Snagov, fără a reuşi însă şi punerea în posesie datorită opoziţiei ferme a directorului Direcţiei Silvice Bucureşti, martorul Capanu George.

Considerându-se depăşită de situaţie, inculpata a efectuat demersuri pentru a identifica persoane mai bine ancorate în lumea politică şi cu resurse financiare în vederea cesionării drepturilor asupra bunurilor revendicate de Al României Paul. 

În acest context, l-a contactat, inițial, pe martorul Dimofte Radu, cunoscut om de afaceri și interesat de proiecte imobiliare și, ulterior, pe Truică Remus, acesta din urmă aflând despre bunurile revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe cu ocazia negocierii unui antecontract de vânzare-cumpărare pentru o suprafață de 2 ha teren din Pădurea Snagov ce se învecina cu imobilul proprietatea sa din aceeaşi localitate. 

La solicitările presante ale inculpatului Al României Paul Philippe de a obține bunurile revendicate într-un timp cât mai scurt și, implicit, anumite venituri din vânzarea acestora, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela i-a comunicat că are nevoie de oameni puternici, implicați în mediul politic care să îl ajute în demersurile sale la autorități și i-a propus o întâlnire cu Truică Remus, pe care  l-a prezentat ca fost consilier al lui Adrian Năstase și la acel moment consilier al lui Tăriceanu, un baron al localității Snagov unde deține o casă, fiind în relații apropiate cu primarul comunei și cu Sorin Roșca Stănescu, întâlnire care s-a și realizat după două, trei zile.

Relevante în acest sens sunt și declaraţiile inculpatului Al României Paul Philippe, în care precizează că l-a întâlnit prima dată pe Truică Remus la hotelul Howard Johnson, fiindu-i prezentat de Nela Păvăloiu ca fost consilier al lui Năstase și consilier al lui Tăriceanu în domeniul afacerilor la acel moment, acesta  promiţându-i că îl va ajuta să-şi recupereze bunurile dată fiind influenţa şi poziţia pe care o are în lumea politică şi mass media, făcând referire la Tăriceanu, la primarul de la Snagov, care îi este prieten (Muşat Apostol), şi la Sorin Roşca Stănescu, care nu îl va mai ataca în presă, context în care au discutat şi despre procentele pe care urma să le primească din valoarea bunurilor retrocedate, dar şi despre faptul că se va obţine rapid în procedura administrativă terenul de la Băneasa. (filele 234-245 şi 250-259, vol.3 d.u.p.)

 Susţinerile inculpatului sunt confirmate şi de martora A României Lia Georgia care a menţionat că, într-adevăr, în anul 2006, Păvăloiu Nela l-a prezentat pe Truică Remus ca fiind consilier al lui Tăriceanu şi om cu resurse financiare şi influenţe în lumea politică, acesta promiţându-le că prin prisma relaţiilor sale va reuşi să obţină într-un timp scurt terenul de la Băneasa pentru care găsise deja şi cumpărători. (filele 167-176, 179-195, vol.5 dup) 

La rândul său, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, în declarația din data de 3.03.2016, a arătat că, în anul 2006, cu câteva luni înainte de încheierea contractului cu Reciplia, s-a realizat o întâlnire între părți, la sediul firmei Ilko Star din Piața Domenii, la care au participat inculpații Remus Truică, Al României Paul Philippe și avocatul Leți Octavian. Totodată, a menţionat că după studierea actelor de către avocat, au avut loc mai multe întâlniri în care s-au negociat condițiile cesiunii, la acestea participând alături de inculpată, martorul Leți Octavian, inculpaţii Truică Remus, Roșu Robert Mihăiță şi Al României Paul, care și-a spus pretențiile, solicitând avansul și semnarea contractului. 

Și martorul Poenaru Liviu arată că a fost trimis de Al României Paul Philippe să vorbească cu Truică Remus pentru plata onorariului cuvenit pentru acțiunile întreprinse în legătură cu retrocedarea imobilelor. În acest context, martorul s-a întâlnit cu inculpatul Truică Remus la o terasă, în vara anului 2006, însă, deși acesta i-a promis că vor mai vorbi despre onorariul său, nu a primit nimic și nici nu a mai purtat vreo discuție cu privire la acest aspect.  

 În acest context, la data de 21.09.2006, a fost încheiat contractul privind transmiterea drepturilor cu privire la bunurile imobile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire între inculpatul Al României Paul Philippe, în calitate de cedent, și SC Reciplia SRL, în calitate de cesionar, reprezentată de Truică Remus, în baza procurii dată în 14.09.2006 de reprezentanții Reciplia, contract care, ulterior, a fost înlocuit cu cel semnat de aceleaşi părţi la data de 1.11.2006. (filele 431-492, vol.30 d.u.p.)

Existența celor două contracte nu a fost contestată de părți, inculpatul Al României Paul Philippe arătând că, în perioada august-septembrie 2006, a negociat cu Truică Remus în legătură cu cesionarea drepturilor referitoare la bunurile revendicate și că s-au întâlnit de mai multe ori, inclusiv în prezenţa inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela. (declarația din de suspect din 23.04.2015)

Astfel, în contextul în care inculpatul Al României Paul Philippe avea o situație financiară delicată (pierderea unui proces la Londra în care a fost și obligat la plata unor despăgubiri de ordinul milioanelor de euro) şi cunoștea că nu este îndrituit la retrocedarea bunurilor (Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa) în condițiile legii, iar până la acel moment nu se realizase recuperarea efectivă a niciunuia din aceste bunuri, fiind întreprinse mai multe acțiuni în acest sens, inclusiv de inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, a acceptat condițiile impuse de Truică Remus, în calitate de reprezentant al SC Reciplia SRL, și a semnat la 1.11.2006 contractul de cesiune de drepturi, cunoscând că pentru dobândirea cele două bunuri acesta se va folosi de influența politică pe care o are și de resursele financiare de care dispune. Prin urmare, încheierea contractului de cesiune de drepturi nu s-a realizat în scopul obţinerii unei sume de bani de cel care vindea drepturile asupra bunurilor revendicate, ci pentru a ascunde cumpărarea de influență, în cazul cedentului, și plata traficului de influență promis și realizat de către Truică Remus, în calitate de reprezentant al SC Reciplia SRL, despre care au cunoscut și membrii grupului infracțional organizat, scopul constituirii grupului fiind dobândirea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, deși cunoșteau că acesta nu este persoană îndreptățită.     

Pentru realizarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii de cumpărare de influență, este necesar ca autorul să acționeze având în vedere influența reală sau presupusă pe care o persoană o are sau lasă să se creadă că o are pe lângă un funcționar, mizând pe aceasta, și, totodată, să creadă că persoana contactată se bucură de trecerea de care se prevalează pe lângă funcționar, condiții esențiale pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, care sunt îndeplinite în cauză. 

Prin urmare, contrar celor susținute de apărare, încheierea contractelor de cesiune de drepturi nu s-a realizat în scopul ca cel care vinde drepturile asupra bunurilor revendicate să primească în schimb o sumă de bani, ci al ascunderii cumpărării de influență și al plății traficului de influență promis și realizat de către Truică Remus, în calitate de reprezentant al SC Reciplia SRL.

Caracterul ilicit al contractului de cesiune este dovedit și clauzele contractuale dezavantajoase pentru inculpatul Al României Paul Philippe care îşi cesiona/transmitea fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente și viitoare asupra bunurilor imobile, enumerate în contract la pct.I (bunuri aflate în procedura administrativă de restituire, printre acestea fiind menționate la pct.1.5. “Ferma Regală – Băneasa în suprafață de 28,63 ha.” și la pct. 1.18. Pădurea Snagov, în suprafață de cca 30 ha.) și pct.II (bunuri mobile și imobile aflate în procedura de revendicare și drepturi viitoare) către SC Reciplia SRL. Aceasta din urmă se obliga să plătească în anumite condiții, prezentate în detaliu în Anexa 2 la contract, un avans de 4 milioane de euro, din care 1 milion la semnarea contractului, iar ulterior, un procent de 20% sau 50%, după caz, din prețul obținut din valorificarea fiecărui imobil care va fi retrocedat, cu precizarea că pentru imobilul Ferma Regală Băneasa, de care inculpatul Truică Remus era interesat în mod deosebit, cotele stabilite erau de 20% pentru cedent și 80% pentru SC Reciplia SRL (filele 66-85, vol.70 d.u.p.).

Menţionarea în contractul de cesiune de drepturi a plăţii în avans a sumei de 4 milioane de euro pentru cedent, care a și fost remisă cumpărătorului de influență la scurt timp de la semnarea actului din 1.11.2006, nu are relevanță sub aspectul existenței infracțiunii de cumpărare de influență, deoarece promisiunea transmiterii bunurilor către Reciplia în schimbul folosirii influenţei s-a realizat anterior încheierii celor două contracte, încă din perioada august-septembrie 2006, în contextul în care inculpatul Al României Paul Philippe încerca obținerea unor sume de bani într-un timp scurt din vânzarea bunurilor pe care le revendica și la care nu era îndreptățit, astfel cum rezultă din probele administrate, pe care instanța de fond nu le-a interpretat în mod corespunzător.

Astfel, inculpatul Al României Paul Philippe a promis în perioada august-septembrie 2006 și la momentul semnării contractului de cesiune de drepturi din 21.09.2006 că, în schimbul exercitării influenței de către Truică Remus asupra funcţionarilor publici cu atribuţii în procedura administrativă de restituire, va transmite dreptul de proprietate cu privire la bunurile ce au făcut obiectul contractului, printre care Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, către SC Reciplia SRL, relevante fiind chiar declaraţiile acestuia din 23.04.2015 și 11.12.2015 (filele 234-245, 250-259, vol.3 d.u.p.). 

În declarațiile sale, inculpatul Al României Paul Philippe a arătat, în detaliu, promisiunile făcute de Truică Remus și influența pe care acesta pretindea că o are la nivel politic, în justiție și mass media, cu referire directă la personalități din lume politică (Adrian Năstase, Tăriceanu Popescu, prim ministru la acel moment), la persoane apropiate acestora, respectiv soția lui Tăriceanu despre care a afirmat că lucrează la firma de avocatură TZA (“a spus să nu-mi fac griji cu Tăriceanu deoarece rezolvă el … că Ioana Tăriceanu lucrează la  SCA Țuca”), la accesul pe care-l au la Curtea Supremă (“dacă va fi nevoie ne poate ajuta la Curtea Supremă, spunând că doamna Țuca este judecător acolo”), la primarul din Snagov, Mușat Apostol (“cu care este bun prieten, care l-a ajutat să cumpere pământ acolo, se vizitează cu acesta”), la Sorin Roșca Stănescu, persoană pe care i-a și prezentat-o la una dintre întâlniri, spunându-i că din acel moment ziarul acestuia nu îl va mai ataca. 

Totodată, a mai precizat că inculpatul Truică Remus i-a spus că înțelegerea trebuia perfectată cu Reciplia SRL și fiecare parte trebuia să primească 50% și că “fără el nu pot să obţin nimic pentru că sunt mulţi oameni care încearcă să fure aceste terenuri de la mine, menţionându-i pe Becali, Popoviciu sau primarul Videanu”, condiții acceptate de cumpărătorul de influență care a și primit un avans de 4 milioane de euro.

Deși, în declarațiile ulterioare, Al României Paul Philippe a retractat sau a dat o altă interpretare unor împrejurări faptice legate de promisiunea traficării influenței de către inculpatul Truică Remus, în sensul că pentru recuperarea bunurilor revendicate nu era necesară folosirea influenței, întrucât era persoană îndreptățită la retrocedare conform documentelor pe care le deţinea, iar încheierea contractului a fost determinată de lipsa resurselor financiare pentru obținerea bunurilor, totuși, aspectele relevate iniţial de inculpat oferă suficiente elemente care, prin coroborare cu alte probe (cum ar fi declaraţiile inculpatei Ignatenko, fostă Păvăloiu, Nela şi ale martorilor A României Lia Giorgia, Aparaschivei Cristian, Mircea Andrei, Togan Liviu, Rădulescu Veronel, precum şi plângerea penală întocmită de acesta), confirmă scopul ilicit al perfectării celor două convenţii prin care s-a urmărit crearea unei aparențe de legalitate a prețului plătit pentru traficarea influenței.

Simpla retractare sau nuanțare a unor aspecte relevate în declaraţiile iniţiale în legătură cu motivul încheierii contractelor de cesiune și promisiunile făcute de inculpatul Truică Remus în perioada negocierilor contractelor, nu poate conduce la lipsirea de efecte a acestor declaraţii, din moment ce, pe de o parte, inculpatul nu a justificat în mod credibil schimbarea poziţiei sale procesuale, iar pe de altă parte, odată ce a fost de acord să dea declaraţii în calitate de suspect şi inculpat, acesta a cunoscut şi acceptat că tot ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa.

Susținerile inculpatului că aspectele consemnate de procuror nu corespund cu cele declarate de acesta în realitate sau că nu s-a realizat o traducere corespunzătoare, având în vedere că Al României Paul Philippe a dat declarații în limba engleză, nu pot fi primite, în condițiile în care, deși audierile nu au fost înregistrate în întregime cu mijloace audio video, ele au fost realizate în prezența apărătorilor aleși ai inculpaților cu respectarea drepturilor procedurale, au fost citite și semnate de inculpat și apărătorii prezenți la audiere fără obiecțiuni, astfel că atât conținutul, cât și realitatea consemnărilor au fost însușite de semnatari. Mai mult, dacă ar fi existat eventuale discrepanțe determinate de traducerea inexactă a celor relatate de inculpat, apărătorii aleși, prezenți la audiere, ar fi putut adresa întrebări inculpatului Al României Paul Philippe pentru înlăturarea unor eventuale diferențe determinate de o traducere inexactă a unor termeni/expresii din limba engleză. 

Credibilitatea declaraţiilor inițiale ale inculpatului Al României Paul Philippe este relevată și de acțiunile inițiate chiar de acesta pe fondul nemulțumirilor față de demersurile întreprinse de Truică Remus după obținerea, prin exercitarea influenţei, a Pădurii Snagov şi a Fermei Regale Băneasa                      (vânzarea bunurilor fără a-l încunoștința şi neplata sumelor convenite), constând în formularea unor plângeri penale (din 12.10.2011, întocmită de martorul Rădulescu Veronel la solicitarea inculpatului, cea înregistrată la DNA la 23.01. 2015, filele 1-11, vol. 2 d.u.p.) și a unui denunț (depus la DNA la data de 15.04.2015, acesta fiind redactat de avocații Mircea Andrei și Togan Liviu, care îl reprezentau la acea vreme pe inculpat, filele 13-26, vol. 2 d.u.p.), înscrisuri din al căror conținut rezultă în mod cert promisiunea de traficare a influenței a inculpatului Truică Remus, precum și faptul că inculpatul Al României Paul Philippe a încheiat contractul de cesiune de drepturi cu SC Reciplia SRL tocmai în considerarea acestor promisiuni. 

În esență, astfel cum corect au fost expuse pe larg în considerentele sentinței atacate, în cuprinsul celor trei înscrisuri menţionate anterior, întocmite la solicitarea inculpatului Al României Paul Philippe de avocații care îl reprezentau la acel moment, sunt prezentate aceleași împrejurări factuale care l-au determinat să încheie contractul de cesiune de drepturi, cu referire la faptul că Truică Remus i-a fost prezentat de Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, la circa un an de la încheierea contractului de mandat cu societatea Ilko Star, ca un om important în România ce dispunea de resurse financiare, care are de partea sa o echipă bună de avocați ce se va ocupa de cererile și procesele în curs și cele care urmau, că datorită relațiilor publice pe care le are (fost șef de cabinet a lui Năstase Adrian, prietenia cu Tăriceanu Popescu Călin, prim ministru la acel moment) poate obține bunurile revendicate de inculpat, iar fără ajutorul său nu va obține acele bunuri, întrucât cererile vor fi blocate la autorități, afirmații care aveau rolul de a-l convinge pe Al României Paul Philippe să accepte și procentele propuse de Truică Remus. Totodată, în conținutul acestor înscrisuri inculpatul face referire și la faptul că, la început, a crezut că Truică Remus este singurul asociat al Reciplia SRL, dar și la elemente care conturează comiterea unor fapte de corupție, în legătură cu terenurile date de Reciplia SRL, prin intermediari, unor persoane care l-au ajutat pe Truică Remus în demersurile de traficare a influenței la funcționarii chemați să aprecieze asupra cererilor de retrocedare, aspecte care s-au și confirmat ulterior (cu titlu exemplificativ, suprafața de 1000 mp teren din Pădurea Snagov transmisă de Reciplia inculpatului Chiriac Theodor, prin intermediul martorilor Matei Marian și Matei Maria). 

Faptul că în conținutul plângerilor penale și al denunțului formulat de inculpatul Al României Paul Philippe sunt relatate împrejurări factuale percepute în mod direct de acesta este confirmat și de martorii Rădulescu Veronel, Andrei Florin Mircea și Togan Liviu, care au redactat pentru inculpat cele trei înscrisuri. 

Astfel, în declarația dată la instanța de fond (din 17.11.2017), martorul Rădulescu Veronel a precizat că a redactat plângerea urmare a solicitării inculpatului Al României Paul Philippe și știe de la acesta că încă de la venirea în România i s-a sugerat să se asocieze cu o persoană cu relații pentru că altfel nu va reuși să obţină bunurile, că nu va avea câștig de cauză în justiție, acesta fiind contextul în care s-a încheiat contractul de cesiune de drepturi.

La rândul lor, martorii Andrei Florin Mircea și Togan Liviu au arătat că atât plângerea, cât și denunțul au fost redactate la solicitarea lui Al României Paul Philippe și conform aspectelor prezentate de acesta, fără vreo influență din partea lor sau a altor persoane. În plus, martorul Andrei Florin Mircea a precizat că inculpatul a făcut afirmații despre traficul de influență realizat anterior datei la care s-a încheiat contractual de cesiune.

Afirmațiile celor trei martori care au redactat plângerile și denunțul fac dovada că aspectele menţionate în cuprinsul lor au reprezentat manifestarea de voință a inculpatului, urmare a nemulțumirilor legate de neplata sumelor convenite la încheierea contractului.

Mai mult, susţinerile inculpatului Al României Paul Philippe se coroborează și cu depozițiile martorei A României Lia Georgia, care a arătat că soțul său a fost contactat de mai multe persoane pentru a-l reprezenta în procedurile de revendicare a bunurilor revendicate, context în care Păvăloiu Nela (în prezent Ignatenko) i l-a prezentat pe inculpatul Truică Remus, fost consilier al lui Năstase Adrian, care “are posibilitatea de a ne ajuta cu acest sabotaj al autorităților și obținerea documentelor necesare”, că au discutat despre procedura de exequatur și proprietățile inculpatului, iar cu ocazia unei vizite făcute la domiciliul acestuia din Snagov, le-a spus că are relații în toată țara, că îl cunoaște pe Mușat Apostol și poate debloca autoritățile care l-au împiedicat pe prinț să obțină restituirea bunurilor. De la Truică Remus a aflat că i-a dat lui Păvăloiu Nela o sumă de bani să iasă din afacere, că le va da o parte în avans din bunurile revendicate, promisiune pe care și-a onorat-o, oferind inculpatului Al României Paul Philippe suma de aproximativ 5 milioane de euro.

Referitor la încheierea contractului la sediul TZA, martora a precizat că, la momentul semnării actului, inculpatul Truică Remus a pretins un procent de 80% din domeniul Băneasa pentru Reciplia SRL, fiind foarte sigur că va obține terenul în procedura administrativă și lăsând de înțeles că are și un cumpărător, lucru care a surprins-o, întrucât soţul său nu primise nicio ofertă în acest sens. În legătură cu retrocedarea terenului de la Băneasa a mai arătat că a fost obținut urmare influenței lui Truică Remus, care le transmitea că orice politician care se va opune retrocedării terenului nu va mai fi reales. (filele 167-176 vol.5 d.u.p.)

Chiar dacă martora A României Lia Georgia a revenit ulterior asupra declaraţiei iniţiale, Înalta Curte nu poate valorifica declaraţiile de retractare din moment ce, pe de o parte, martora nu a justificat în mod credibil schimbarea poziţiei sale procesuale, iar pe de altă parte, aspectele relevate inițial în legătură cu traficul și cumpărarea de influență sunt confirmate şi de celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

 În plus, instanţa de apel consideră că sunt neîntemeiate susținerile martorei în sensul că în declarația din 6.05.2015 s-ar fi consemnat altceva decât ceea ce a menţionat în realitate, având în vedere că a fost asistată cu prilejul audierii de un apărător ales și un traducător autorizat de limba engleză, semnând depoziţia fără obiecțiuni, aspect ce atestă că și-a însușit integral conținutul acesteia ce corespunde pe deplin adevărului.  

Contrar susținerilor apărării, declarațiile iniţiale ale inculpatului Al României Paul Philippe care confirmă acuzația de trafic de influență imputată lui Truică Remus se coroborează și cu depoziţiile martorei Cuniță Mihaela, care a arătat că, în luna septembrie sau octombrie 2006, a aflat de la Nela Păvăloiu despre nemulţumirea inculpatului generată de faptul că nu a obţinut efectiv bunurile revendicate, motiv pentru cea din urmă “i-a cedat contractul” lui Truică Remus, pe care martora l-a întâlnit o singură dată în biroul inculpatei, acesta fiind însoțit de soție și un avocat. 

Și martora Alexandroiu Mihaela Irina, persoană apropiată inculpatului Al României Paul Philippe a precizat că Truică Remus i-a spus acestuia “că pentru obţinerea proprietăţilor revendicate s-a pus în mișcare un mecanism sensibil, cu reglaje foarte fine”, cu referire la faptul că “foarte multe dintre titluri puteau fi rezolvate administrativ”, fiind “mai ușor să se rezolve administrativ decât în instanță”, afirmații ce se coroborează cu susținerile inculpatului Al României Paul Philippe și ale martorei A României Lia Georgia conform cărora Truică Remus          le-a promis că va recupera terenul de la Băneasa pe cale administrativă, în scurt timp. (declaraţii din 19.02.2016 şi 6.10.2017, menţinute în apel) 

În dovedirea promisiunii că va interveni pe lângă funcționarii cu atribuții în soluționarea cererilor de retrocedare, făcută de Truică Remus inculpatului Al României Paul Philippe, relevante sunt și depozițiile martorului Aparaschivei Cristian Relu care a precizat că “era un circuit între Truică, Robert Roşu şi Nela Păvăloiu” şi că “uneori l-am dus chiar eu cu maşina pe Truică pentru a se întâlni cu persoanele menţionate, dar Truică mi-a spus că se întâlnesc pentru a discuta despre terenurile prinţului Paul.” (filele 260-267, vol.7 d.u.p., filele 9-13, vol.7 dos inst.apel)

Instanţa de apel nu poate reţine susţinerile apărării privind lipsa de credibilitate a martorului Aparaschivei Cristian Relu, din moment ce acesta a întrerupt relaţiile de prietenie cu Truică Remus la sfârșitul anului 2006 sau începutul anului 2007, în timp ce promisiunea de traficare a influenţei s-a realizat de inculpat într-o perioadă anterioară, respectiv în august-septembrie 2006. 

Totodată, în dovedirea împrejurării că inculpatul Al României Paul Philippe știa că nu este persoană îndreptățită la retrocedare și că a promis să remită cele două bunuri către SC Reciplia SRL, în schimbul folosirii influenţei de către Truică Remus, relevanță prezintă și modalitatea în care acesta a înțeles să-și susțină cererea de retrocedare privind Ferma Regală Băneasa, sens în care s-a deplasat împreună cu Roșu Robert Mihăiță la ședința Consiliului de Administrație al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor cunoscând că Truică Remus a intrat în legătură cu directorul institutului, Horia Iliescu, căruia i-a oferit anumite avantaje material şi prin intermediul căruia a reuşit să obțină restituirea imobilului.

În acelaşi sens sunt şi depoziţiile martorei A României Lia Georgia, care a aflat de la Truică Remus că a vorbit cu directorul institutului şi că acesta ar fi mulțumit cu niște excursii la Monaco de care se va ocupa el (declarația din 6.05. 2015). 

După retrocedarea Pădurii Snagov și a Fermei Regale Băneasa, inculpatul Al României Paul Philippe, conform înțelegerii cu inculpatul Truică Remus, în calitate de administrator de fapt al Reciplia SRL, a transmis proprietatea terenurilor către aceasta din urmă prin contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 3512 din 15.10.2007 (Pădurea Snagov) şi sub nr.5 din 15.01.2009 (Ferma Regală Băneasa).

Pe cale de consecință,  Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond că acțiunile inculpatului Al României Paul Philippe de a promite în perioada august-septembrie 2006 transmiterea dreptului de proprietate asupra celor două terenuri (Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa) și de a remite ulterior, la datele de 15.10.2007 și 15.01.2009, aceste bunuri, în schimbul promisiunii inculpatului Truică Remus că-şi va exercita influența asupra funcționarilor publici cu atribuţii în procedurile de retrocedare a bunurilor revendicate, fac parte din conținutul aceleiași infracțiuni de cumpărare de influență, prevăzută de art.6¹  alin.1 din Legea nr. 78/2000, ce constituie lege penală mai favorabilă.

Sub aspect subiectiv, inculpatul Al României Paul a acţionat cu vinovăție sub forma intenției directe, promiţându-i inculpatului Truică Remus că va remite cele două terenuri, deşi cunoştea că nu este persoană îndreptăţită la retrocedare şi, implicit, faptul că nu le putea obţine decât prin exercitarea influenţei asupra funcţionarilor implicaţi în procedurile administrative de retrocedare.

Susținerile apărării că nu au fost nominalizați funcționarii față de care inculpatul Truică Remus urma să-și exercite influența nu are nicio relevanță sub aspectul existenței infracțiunii de cumpărare de influență, având în vedere că pentru îndeplinirea situației premisă, nu se cere ca funcționarul să fie determinat, important fiind ca cel asupra căruia se pretinde că se va realiza influența să exercite atribuțiile de care depinde efectuarea actului solicitat de cumpărătorul de influență, or, în cauză, promisiunile inculpatului Truică Remus au fost exprese, în sensul obținerii în proceduri administrative a celor două bunuri, Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa prin influența pe care urmează a o exercita asupra funcționarilor, influență care s-a și realizat în mod real (asupra lui Iliescu Horia, directorul ICDPP și membru în consiliu de administrație şi Chiriac Teodor, reprezentant al Direcţiei Silvice Bucureşti), aspect confirmat de inculpaţii Al României Paul Philippe şi  Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, dar şi de martorii A României Lia Georgia, Alexandroiu Mihaela Irina şi Aparaschivei Relu Cristian.

Față de toate aceste argumente nu pot fi primite criticile apelantului inculpat Al României Paul referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influență, cu consecinţa pronunțării unei soluții de achitare, întemeiată pe dispozițiile art.16 alin. 1 lit.b C.pr.pen..

3. Cu privire la criticile formulate de inculpaţii Truică Remus şi Marcovici Marius Andrei referitoare la infracţiunile de spălare a banilor, Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod corect, a înlăturat dispozițiile art.35 alin.1 din încadrarea juridică dată faptelor, prin încheierea din 17.05.2019, iar pe fondul cauzei a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art.29 alin.1 lit. a din Legea nr. 656/2002 (respectiv de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002, forma în vigoare la data comiterii faptelor), deoarece acţiunile descrise de acuzare constituie acte materiale ale infracţiunilor premisă (cumpărarea-traficarea influenței), care nu pot fi săvârșite în concurs ideal cu infracțiunea de spălarea banilor, sens în care a dispus achitarea tuturor inculpaților în temeiul  art.16 alin. 1 lit. b teza I C.pr.pen.. 

În argumentele reținute de instanța de fond se precizează, în mod corect, că acţiunile de transmitere a dreptului de proprietate asupra Pădurii Snagov şi Fermei Regale Băneasa, realizate de inculpatul Al României Paul Philippe către SC Reciplia SRL prin contractele încheiate la 15.10.2007 şi, respectiv, la 15.01.2009 intră în conţinutul infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă, fiind urmarea actelor anterioare de pretindere şi promisiune a acestor bunuri, comise în anul 2006. Ca atare, săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în legătură cu aceste bunuri, prin schimbarea sau transferul lor, s-ar fi putut comite după datele de 15.10.2007 și 15.01.2009, pentru a fi îndeplinită condiţia existenţei situaţiei premisă, ca bunul să fi provenit dintr-o infracţiune.

În privinţa convenţiilor din 20.03.2007, 04.04.2007 şi 04.10.2007 reţinute de Parchet în conţinutul constitutiv al infracțiunii de spălarea banilor, instanța a constatat justificat că acestea sunt acte adiţionale la contractul de cesiune din 1.11.2006, care vizează bunuri cu privire la care nu s-a făcut vreo dovadă că ar fi fost obţinute în mod efectiv, fiind vorba doar despre promisiuni de transmitere a unor bunuri viitoare, fără a se realiza transferul lor în scopul prevăzut de lege. 

Referitor la „Înțelegerea” din 13.04.2011 şi “Act adiţional nr. 1” din 23.06.2011, prima instanţă în mod întemeiat a reținut că au fost încheiate în urma divergenţelor ivite între inculpatul Al României Paul Philippe şi reprezentanţii SC Reciplia SRL şi nu au avut scopul de a ascunde provenienţa ilicită a vreunor bunuri, ci de a pune capăt acestor neînţelegeri. 

În ceea ce privește critica apelanților inculpați Truică Remus şi Marcovici Marius Andrei privind reţinerea greşită a temeiului juridic al achitării pentru infracțiunea de spălare a banilor, Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată, având în vedere că din probatoriul administrat în cauză rezultă că aceştia au realizat activități în legătură cu negocierea, întocmirea și semnarea contractelor din 1.11.2006, 15.10.2007, 15.01.2009, actelor adiționale din 20.03.2007, 04.04. 2007 şi 04.10.2007, Înțelegerea din 13.04.2011 şi actul nr.1 din 23.06.2011, astfel încât, constatând existenţa unor fapte în materialitatea lor cu consecinţa producerii unor modificări în realitatea obiectivă, nu este incident temeiul de achitare prev.de art.16 alin.1 lit.a C.pr.pen. 

V.1. Cu privire la criticile formulate de Ministerul Public şi apelanta parte civilă Regia Națională a Pădurilor – Romsilva referitoare la infracțiunile de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru altul un folos necuvenit, reţinute în legătură cu retrocedarea Pădurii Snagov

1.1. Examinând criticile formulate de Ministerul Public și de apelanta parte civilă Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin raportare la aspectele reținute de prima instanță și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte le apreciază ca fiind parțial întemeiate, în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente:

Astfel, din analiza materialului probator al cauzei, instanța de control judiciar constată că, într-adevăr, judecătorul fondului a procedat la valorificarea selectivă a acestuia, fără a prezenta, însă, motivele pentru care anumite mijloace de probă (declarații ale inculpaților, depoziții de martori, înscrisuri) nu au fost valorizate, cu toate că furnizau informații relevante în legătură cu elementele de fapt ce formau obiectul probațiunii, stabilind, astfel, o situație factuală incompletă, lacunară, și ajungând la concluzia eronată că acțiunile unora dintre inculpați nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu în forma autoratului sau, după caz, a complicității.

Ca atare, evaluând, în mod coroborat întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale, dar și în faza cercetării judecătorești în fond și în apel, Înalta Curte reține următoarea situație de fapt:

Prin sentința nr. 132 din 6.02.1955, pronunțată în dosarul nr. 236/4 din 1954, Tribunalul din Lisabona, Portugalia, a admis acțiunea formulată de Mircea Grigore Lambrino împotriva Prințesei Elena a României, a MS Regele Mihai I și a Reginei Anna de Bourbon Parma și, în consecință, l-a declarat pe reclamant fiu legitim al MS Regele Carol al II-lea al României, considerându-l moștenitor al defunctului rege, cu toate consecințele legale ce decurg din această calitate.

Cu toate că procedura de recunoaștere în România a acestei hotărâri nu era finalizată,  definitivându-se abia prin decizia civilă nr. 954 din 14.02.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. 5696/2/2009 (filele 11-70 vol. 64 d.u.p.), când a intrat în puterea lucrului judecat, potrivit art. 167 din Legea nr. 105/1992, inculpatul Al României Paul Philippe a inițiat, începând cu anul 2002, o serie de demersuri în vederea retrocedării anumitor bunuri imobile ce ar fi aparținut fostului rege Carol al II-lea, invocând fie calitatea sa de cumpărător al drepturilor succesorale ale numitei Urdărianu Monique Adina, pretinsă legatară a soției supraviețuitoare a fostului rege, Elena Lupescu, fie dreptul propriu de moștenire, în calitate de nepot de fiu, deși, la data respectivă, tatăl său Mircea Grigore Carol al României trăia (decedând în 26.01.2006) și nu îl împuternicise să efectueze asemenea activități.

Astfel, la data de 13.02.2002, inculpatul a depus, prin intermediul Biroului executorului judecătoresc Stăiculescu Dumitru, un număr de 10 notificări către diverse autorități (declarațiile martorilor Stăiculescu Dumitru din 04.12.2015 și 24.03.2017, Zainea Ana Cristina din 21.12.2015 și 07.07.2017, Burlacu Daniela Laura din 17.02.2016 și 24.03.2017; procesul verbal nr. 259/P/2015 din 04.12.2015 al Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov – filele 86-94, 131-135, 277-282 vol. 6 d.u.p., filele 127-129 vol. 9 ds.i.fd., fila 83 vol. 20 ds.i.fd.), printre acestea aflându-se și cea adresată Regiei Naționale a Pădurilor, înscrisă în Registrul de evidență a notificărilor la nr. 555 și înregistrată la instituția destinatară sub nr. 9797 din 18.02.2002, prin care a solicitat, în nume propriu, restituirea Pădurii Snagov, în suprafață de 46,78 ha (filele 133-135 vol. 15 d.u.p., filele 112-114, 426-428 vol. 16 d.u.p.).

În cuprinsul notificării, solicitantul a arătat că imobilul a aparținut regelui Carol al II-lea, ca urmare a acceptării donației făcută de Primăria Municipiului București prin procesul verbal nr. 21486/4932A/1932, fiind moștenit, la moartea acestuia, de soția supraviețuitoare Elena Lupescu, care a lăsat prin testament, ca legatară universală, pe Urdărianu Monique, ale cărei drepturi succesorale au fost cumpărate de inculpat în baza actului de vânzare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 1498 din 02.08.2001.

În cazul imposibilității retrocedării în natură a imobilului, s-a solicitat, în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001, restituirea prin echivalent, estimându-se valoarea bunului la 3.000.000 dolari.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 10 pct. 4 și 5, art. 21 și art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Conform mențiunilor înscrise la finalul notificării, aceasta a fost însoțită de următoarele înscrisuri, depuse în copie: actul de vânzare-cumpărare a drepturilor succesorale nr. 1498 din 02.08.2001, testamentul aparținând numitei Elena Lupescu și cartea de identitate a solicitantului.

Prin adresa nr. 1071 din 12.03.2002, Regia Naţională a Pădurilor, Direcţia Silvică Bucureşti, a comunicat inculpatului Al României Paul Philippe răspunsul de respingere a cererii ce a făcut obiectul notificării nr. 555 din 13.02.2002, arătând, în esență, că a fost aleasă în mod greşit procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 întrucât retrocedarea terenurilor forestiere cade sub incidența Legii nr. 1/2000 (art. 7 şi art. 22) și că nu s-a făcut dovada calităţii procesuale (nefiind depuse acte de stare civilă) a titularului de drept și a titlului în baza căruia pădurea a aparţinut regelui Carol al II-lea, având în vedere că Primăria Municipiului București administra și în anul 1940 domeniul public al statului, situație în care nu putea să doneze o parte din pădurea aparținând acestuia nici măcar regelui (fila 425 vol. 16 d.u.p.).

Cu toate că nu a contestat în instanță modul de soluționare a cererii sale, la data de 12.03.2003, inculpatul, prin mandatar Gostin Marin (în baza contractului de mandat nr. 369 din 29.01.2003 dat de Al României Paul Philippe prin reprezentant convențional Igreț Ion), a depus o nouă notificare la Primăria Snagov, înregistrată sub nr. 3476, prin care, făcând trimitere la notificarea anterioară (nr. 555 din 13.02.2002) și la aceleași temeiuri de drept (art. 10 pct. 4 și 5, art. 21 și art. 24 din Legea nr. 10/2001) și aspecte inserate în cuprinsul acesteia cu privire la îndreptățirea sa la retrocedare (bunul a fost proprietatea regelui Carol al II-lea, ca urmare a acceptării donației făcută de Primăria Municipiului București prin procesul verbal nr. 21486/4932A/1932, fiind moștenit de numita Elena Lupescu, soție supraviețuitoare, care a lăsat prin testament, ca legatară universală, pe Urdărianu Monique, ale cărei drepturi succesorale au fost dobândite de inculpat în baza actului de vânzare-cumpărare nr. 1498 din 02.08.2001), a solicitat restituirea în natură a Pădurii Snagov, locul numit „Fundul Sacului”, în suprafață de 10,78 ha (filele 19, 22-23 vol. 15 d.u.p., filele 172-173, 175, 179 vol. 16 d.u.p.). Totodată, pentru diferența de suprafață pentru care retrocedarea în natură nu este posibilă, a solicitat, în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001, restituirea prin echivalent.

Notificarea a fost însoțită de mai multe documente, respectiv procesul verbal nr. 21486/4932A/1932, contractul de vânzare-cumpărare a drepturilor succesorale nr. 1498 din 02.08.2001, testamentul numitei Elena Lupescu, certificatul de calitate de moștenitor nr. 8 din 21.10.2002, acte de identitate, notificarea nr. 555 din 13.02.2002, declarația pe proprie răspundere a solicitantului, prin avocat Igreț Ion, în sensul că nu a revendicat terenuri în suprafață mai mare de 50 ha, actul de succesiune după regele Carol al II-lea, procura specială pentru Igreț Ion, contractul de mandat pentru Gostin Marin, fără să fie, însă, atașată dovada că bunul imobil revendicat a aparținut fostului rege, respectiv că a fost expropriat de la acesta.

Prin adresa nr. 4002 din 13.03.2003 a Primăriei Snagov, primită personal, sub semnătură, de inculpatul Gostin Marin, s-a comunicat titularului notificării că cererea sa înregistrată sub nr. 3476 din 12.03.2003, referitoare la restituirea suprafeței de 10,78 ha situată în comuna Snagov, tarlaua 30, parcela 163, în locul numit „Fundul Sacului”, nu a fost soluționată deoarece nu a făcut dovada clară a faptului că este îndreptățit la retrocedare (înscrisuri fila 170 vol. 7 d.u.p., fila 402 vol. 16 d.u.p.; declarația inculpatului Gostin Marin din 22.02.2019 – filele 80-82 vol. 44 ds.i.fd.). 

În acest context, întrucât avea o relație apropiată cu Gostin Marin, mandatar al inculpatului Al României Paul Philippe în baza contractului de mandat nr. 369 din 29.01.2003 și, în același timp, persoană direct interesată în retrocedarea imobilului întrucât dorea să achiziționeze o parte din acesta pentru dezvoltarea unei afaceri, martorul Biriș Teodor, primar al localității Snagov, l-a contactat pe avocatul Bădulescu Petre, cu care se afla în raporturi de amiciție de mai mulți ani, solicitându-i opinia juridică cu privire la posibilitatea obținerii retrocedării terenului situat în zona „Fundul Sacului”, în condițiile în care restituirea pe cale administrativă nu mai era posibilă.

Considerând că, într-adevăr, termenul de introducere a unei cereri în temeiul Legilor nr. 18/1991, nr. 167/1997 și nr. 1/2000 este depășit și că Legea nr. 10/2001 nu era incidentă în speță, martorul Bădulescu Petre i-a comunicat primarului că singura posibilitate pe care o întrevede constă în introducerea unei acțiuni în constatarea existenței dreptului de proprietate al inculpatului Al României Paul Philippe asupra unei suprafețe de teren de 10 ha din Pădurea Snagov (maximul permis de lege la data respectivă), întemeiată pe dispozițiile art. 111 C.pr.civ., urmată, după obținerea hotărârii, de întocmirea documentației cadastrale și de întabulare. În plus, pentru cazul în care „vor fi probleme”, martorul a avansat ideea promovării ulterioare a unei acțiuni având ca obiect obligația de a face, respectiv de a preda imobilul asupra căruia se constatase existența dreptului de proprietate.

Prin intermediul lui Biriș Teodor, avocatul Bădulescu Petre a intrat în legătură cu inculpatul Gostin Marin, cu care s-a întâlnit la cabinetul său, ocazie cu care cel din urmă l-a împuternicit, în baza unui contract de asistență juridică, să redacteze acțiunea în constatare și să îl reprezinte pe inculpatul Al României Paul Philippe în fața instanței de judecată, punându-i, totodată, la dispoziție și o serie de înscrisuri (depozițiile martorului Bădulescu Petre din 23.03.2016 și 16.02.2018 – filele 376-380 vol. 7 d.u.p., 130-132 vol. 29 ds.i.fd.; declarația inculpatului Gostin Marin din 22.02.2019; împuternicirea avocațială din 20.05.2003 – fila 32 vol. 26 d.u.p.).

Ca urmare, martorul Bădulescu Petre a redactat personal cererea de chemare în judecată prin care inculpatul Al României Paul Philippe, prin mandatar Gostin Marin, solicita instanței, în contradictoriu cu pârâta Comuna Snagov, prin primar, să constate că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de retrocedarea terenului în suprafață de 10 ha pădure situat în Snagov, cunoscut sub denumirea „Fundul Sacului”, din totalul de 46,78 ha care a constituit proprietatea bunicului acestuia, regele Carol al II-lea, prin acceptarea donației făcute de Primăria Municipiului București conform procesului verbal nr. 21486/4932A/1932. În plus, în motivarea acțiunii, s-a mai arătat că după decesul regelui, imobilul a fost moștenit de soția supraviețuitoare, Elena Lupescu care, la rândul său, a lăsat prin testament, ca legatară universală, pe Urdărianu Monique, ale cărei drepturi succesorale au fost dobândite de reclamant în baza actului de vânzare-cumpărare nr. 1498 din 02.08.2001. Ca atare, s-a subliniat că inculpatul Al României Paul Philippe nu este doar unicul moștenitor al regelui Carol al II-lea, ca nepot de fiu, ci și cesionar al drepturilor succesorale ale moștenitoarei Elenei Lupescu, drepturi din care face parte și cel de proprietate asupra suprafeței de 46,78 ha pădure. Totodată, s-a făcut trimitere și la Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei Snagov, publicat în Monitorul Oficial nr. 682 bis, Partea I, din 16.09.2002, în care, la poziția 308 din Anexa nr. 35, figurează și suprafața de 100.000 m.p. pădure, preluată după colectivizare. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 111 C.pr.civ.

Deși redactată de martorul Bădulescu, cererea de chemare în judecată a fost semnată, la solicitarea acestuia, de colaboratoarea sa, avocat Pavel (fostă Trandafirescu) Iulia Veronica, fiind depusă la Judecătoria Buftea, împreună cu împuternicirea avocațială și o serie de înscrisuri, în copie (contractul de mandat nr. 369 din 20.01.2003, contractul de vânzare-cumpărare a drepturilor succesorale autentificat sub nr. 1498 din 02.08.2001, certificatul de calitate de moștenitor nr. 8 din 21.10.2002, Jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 1722 din 11.07.1940, procesele verbale de instituire a sechestrului din 23.11.1940 și 25.08.1041, traducerea în limba română a testamentului numitei Elena Lupescu și a declarației privind deschiderea procesului de stabilire a taxei succesorale, ca urmare a decesului fostului rege în 09.04.1943, și a anexei la aceasta constând în darea de seamă asupra bunurilor supuse partajului, acte de stare civilă ale reclamantului), în data de 06.06.2003 (filele 1-32 vol. 26 d.u.p.). Acțiunea a fost înregistrată sub nr. 3387/2003, stabilindu-se prim termen de judecată în 26.06.2003.

Anterior acestei date, martorii Bădulescu Petre și Pavel (fostă Trandafirescu) Iulia Veronica s-au deplasat la Primăria Snagov, unde s-au întâlnit cu primarul Biriș Teodor și cu jurista instituției, aceștia confirmându-le că sunt de acord cu admiterea acțiunii, urmând ca cea din urmă să formuleze concluzii în acest sens în fața instanței, și că vor avea câștig de cauză (declarațiile martorilor Bădulescu Petre din 16.02.2018, Pavel Iulia Veronica din 14.03.2016 și 05.05.2017, Pavel Ioan din 18.04.2016 și 02.03.2018 – filele 320-322, 376-380, 450-453 vol. 7 d.u.p., filele 130-132 vol. 29 ds.i.fd., 159 vol. 11 ds.i.fd., 46-47 vol. 30 ds.i.fd.).

La termenul de judecată fixat, cei doi avocați, Bădulescu Petre și Pavel (fostă Trandafirescu) Iulia Veronica, s-au prezentat în fața instanței, primul solicitând strigarea cu prioritate a cauzei întrucât trebuie să asigure servicii de asistență juridică și într-un alt dosar. Președintele completului nu a dat curs acestei cereri, întrebând, totodată, de ce s-a formulat acțiune în constatare și nu în realizare, situație în care martorul Bădulescu a solicitat să se ia act de concluziile sale și să se admită acțiunea, după care a părăsit sala de ședință împreună cu colaboratoarea sa (declarațiile martorilor Bădulescu Petre din 16.02.2018 și 23.03.2016 și Pavel Iulia Veronica din 05.05.2017). De asemenea, la termen a fost prezentă și martora Corbei (fostă Mirea) Camelia, consilier juridic în cadrul Primăriei Snagov (fila vol. 26 d.u.p.). Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză.

Ulterior, când s-a făcut apelul în dosar, pentru reclamant a răspuns avocatul Pădureanu Ion, care a depus împuternicirea emisă în aceeași zi și adresa nr. 4002 din 13.03.2003 a Primăriei Snagov (filele 34-35 vol. 26 d.u.p.), acesta fiind angajat de mandatarul Gostin Marin cu o zi înainte de termen pe motiv că ceilalți apărători ai inculpatului Al României Paul Philippe nu se pot prezenta la data respectivă în instanță (declarația inculpatului Gostin Marin din 22.02.2019; depozițiile martorului Pădureanu Ion din 14.03.2016, 05.05.2017 și 28.09.2020 – filele 323-325 vol. 7 d.u.p., 167 vol. 11 ds.i.fd., 115-117 vol. 7 ds.ICCJ).

Cu ocazia dezbaterilor, astfel cum rezultă din declarațiile sale și din practicaua hotărârii pronunțate, martorul Pădureanu, deși cunoștea doar obiectul dosarului, fără a-l studia, a solicitat admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, și constatarea faptului că „reclamantul este îndreptățit să solicite retrocedarea suprafeței de teren”, în timp ce reprezentantul Primăriei Snagov a lăsat soluția la aprecierea instanței.

După circa 2-3 zile, martorul Bădulescu Petre a fost încunoștințat de Biriș Teodor că instanța a respins acțiunea în constatare, atât acesta, cât și martora Pavel (fostă Trandafirescu) Iulia Veronica aflând abia cu prilejul cercetărilor efectuate în prezenta cauză că, de fapt, cererea de chemare în judecată fusese admisă, dar și că, la termenul din 26.06.2003, după plecarea lor, s-a prezentat în ședința de judecată avocatul Pădureanu Ion, care a formulat concluzii pentru reclamant (declarațiile martorilor Bădulescu Petre și Pavel Iulia Veronica).

Prin sentința civilă nr. 1872 din 26.06.2003, pronunțată în dosarul nr. 3387/2003, Judecătoria Buftea a admis acţiunea formulată de reclamantul Hohenzollern Paul Philippe, prin mandatar Gostin Marin, şi a constatat că acesta este îndreptăţit să beneficieze de retrocedarea suprafeței de 10 ha pădure, situată în localitatea Snagov, zona „Fundul Sacului”.

În considerentele hotărârii, după ce a făcut referire la conținutul cererii de chemare în judecată și la înscrisurile depuse în susținerea acesteia, instanța a apreciat că acțiunea este întemeiată, motiv pentru care urmează a fi admisă, în baza art. 111 C.pr.pen. S-a arătat, în acest sens, doar faptul că „Soluția este motivată prin faptul că, reclamantul a făcut dovada calității de succesor în drepturi al Elenei Lupescu, soția regelui Carol al II-lea, care la rândul său a fost proprietarul suprafeței de pădure la care se face referire în acțiune.” (filele 40-41 vol. 26 d.u.p.). 

Sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin neapelare, iar, la data de 22.10.2003, a fost transmisă Consiliului Local al comunei Snagov de către Gostin Marin, în numele inculpatului Al României Paul Philippe, cu solicitarea de a fi pusă în executare, menționându-se că, în caz contrar, va fi promovată o acțiune în pretenții împotriva consilierilor și vor fi sesizate organele de urmărire penală (fila 20 vol. 15 d.u.p., fila 24 vol. 16 d.u.p.).

Totodată, în temeiul aceluiași contract de mandat, Gostin Marin a formulat, la data de 16.12.2003, o contestație împotriva „modului în care comisia locală Snagov a procedat la netransmiterea documentelor necesare validării pentru suprafața de 10 ha teren forestier” și a solicitat „stabilirea dreptului de proprietate, înscrierea în anexa 53 cu suprafața mai sus menționată ce a aparținut ascendenților mei”, cererea fiind înregistrată la Prefectura județului Ilfov sub nr. 19639 din 17.12.2003, însoțită de mai multe înscrisuri, în copie, și anume notificarea nr. 3976/12.03.2003, sentința civilă nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea și contractul de mandat autentificat sub nr. 369 din 20.01.2003 (filele 18 verso-23 vol. 15 d.u.p., filele 21-25, 171-179 vol. 16 d.u.p.).

Prin referatul nr. 30 din 14.01.2004 întocmit de martorii Țipluică Marian și Anghelescu Dragoș Emil, coordonator și, respectiv, consilier în cadrul colectivului de lucru de pe lângă Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, avându-se în vedere înscrisurile atașate contestației formulate de către inculpatul Al României Paul Philippe, prin mandatar, s-a propus înscrierea în anexa 53, comuna Snagov, a acestuia cu suprafața de 10 ha teren cu vegetație forestieră. Ca atare, prin hotărârea nr. 7 din 14.01.2004, Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor (din care făcea parte și Popa Caterina, în calitate de secretar general), invocând dispozițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 și art. 12 din Legea nr. 18/1991, a aprobat înscrierea în respectiva anexă a inculpatului cu suprafața de teren menționată, dispunând, totodată, comunicarea acesteia către instituțiile abilitate, printre care și Inspectoratul Silvic București și Direcția Silvică București, în vederea punerii ei în aplicare (filele 17-18 vol. 15 d.u.p., filele 19-20, 169-170 vol. 16 d.u.p.). Așa cum reiese din cuprinsul adresei nr. 4973 din 20.04.2016 emisă de Instituția Prefectului, Județul Ilfov, în arhiva acesteia nu a fost identificat procesul verbal al ședinței în care a fost adoptată hotărârea nr. 7 din 14.01.2004 și nici anexa 53 în original (fila 470 vol. 16 d.u.p.).

Prin adresa nr. 542 din 05.02.2004, înregistrată la Prefectura județului Ilfov sub nr. 2211 din aceeași dată, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică București, a solicitat Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor invalidarea hotărârii nr. 7 din 14.01.2004, susținând că aceasta contravine prevederilor Legii nr. 1/2000, modificată prin Legea nr. 400/2002 (fila 214 vol. 17 d.u.p., fila 513 vol. 30 d.u.p.).

Ulterior, în lipsa unui demers în acest sens al comisiei și având în vedere poziția fermă exprimată în mod repetat de Direcția teritorială de regim silvic și de vânătoare București, care s-a opus categoric punerii în aplicare a hotărârii nr. 7 din 14.01.2004 (înscrisuri filele 235-237 vol. 17 d.u.p., 506-511 vol. 30 d.u.p.), Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică București, în baza referatului nr. 4575 din 08.11.2004 (filele 212-213 vol. 17 d.u.p.), a solicitat, la data de 10.01.2005, pe calea unei acțiuni în instanță, anularea acesteia, arătând, în esență, în motivare că nu a fost formulată în termen o cerere scrisă pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier în temeiul Legii nr. 1/2000 și că notificarea depusă de inculpatul Al României Paul Philippe nu putea primi o rezolvare în baza Legii nr. 10/2001, întrucât bunul a cărei retrocedare s-a cerut nu intra sub incidența acesteia. La rândul său, Direcția teritorială de regim silvic și de vânătoare București a formulat cerere de intervenție accesorie în cauză, invocând argumente similare cu cele prezentate de reclamantă (filele 225-227 vol. 17 d.u.p.).  

Acțiunea promovată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică București, în contradictoriu cu pârâții Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și Paul Philippe de Hohenzollern, precum și cererea de intervenție accesorie au fost, însă, respinse, ca neîntemeiate, prin sentința civilă nr. 1496 din 16.05.2005 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 378/2005, rămasă definitivă prin decizia nr. 1075/A/12.05.2006 a Tribunalului București, Secția a III-a civilă, și irevocabilă prin decizia nr. 73/22.01.2007 a Curții de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie (filele 99-111 vol. 16 d.u.p., filele 107-114, 143-149 vol. 17 d.u.p.). În esență, instanțele au reținut că, prin sentința civilă definitivă nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea, s-a constatat dreptul la retrocedare al pârâtului Paul Philippe de Hohenzollern asupra unei suprafețe de teren forestier, „apreciindu-se, astfel, indirect că sunt îndeplinite toate cerințele legale – de formă și de fond – pentru a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000”, context în care faptul că această hotărâre „nu este executorie și nu obligă comisiile constituite în baza Legii nr. 18/1991 la reconstituirea dreptului de proprietate” a fost considerat ca fiind lipsit de relevanță. S-a arătat, astfel, că „autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive nu trebuie confundată cu opozabilitatea, în sens larg, a hotărârii față de terți ca o realitate incontestabilă, acest act jurisdicțional fiind totuși un element al ordinii juridice care nu poate fi ignorat”.

Anterior, însă, soluționării, în mod irevocabil, a cererii de chemare în judecată promovată de Romsilva, Direcția Silvică București, inculpatul Al României Paul Philippe, nemulțumit fiind de rezultatul acțiunilor întreprinse pentru retrocedarea efectivă a imobilului solicitat, neintrând, practic, în posesia acestuia, a revocat mandatul acordat lui Gostin Marin și a efectuat demersuri în vederea identificării unei persoane care, prin relațiile pe care le avea și conexiunile cu lumea politică, ar fi putut obține restituirea bunurilor al căror proprietar se pretindea inculpatul.

În contextul respectivelor demersuri, prin intermediul unei cunoștințe comune, acesta a cunoscut-o, în vara anului 2005, pe inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, persoană care corespundea profilului căutat, fiindu-i recomandată ca o femeie de afaceri de succes care, prin prisma contactelor „în domeniul justiției, avocați și în mediul de afaceri”, fiind, deopotrivă, conectată și la mediul politic, putea să îl ajute în obținerea bunurilor pretins confiscate de la regele Carol al II-lea (declarațiile martorilor Poenaru Liviu Traian din 28.04.2016, 07.07.2017 și 16.07.2020 – filele 547-554 vol. 7 d.u.p., 84-86 vol. 20 ds.i.fd., filele 4-7 vol. 7 ds.ÎCCJ; Rădulescu Cristache din 29.04.2016 – filele 561-564 vol. 7 d.u.p.; A României Lia Giorgia din 06.05.2015 – filele 167-176 vol. 5 d.u.p.; declarațiile inculpatului Al României Paul Philippe din 11.12.2015, 09.05.2016 și 11.01.2016 – filele 250-259, 268-276 vol. 3 d.u.p., 323-327¹ vol. 5 d.u.p.).

Ca urmare, între cei doi au avut loc mai multe întrevederi în care Al României Paul Philippe i-a prezentat inculpatei situația imobilelor a căror retrocedare dorește să o obțină, la una dintre ele participând și martorul Dumitrescu Mircea, colaborator al celei din urmă, cu care intenționa să realizeze anumite proiecte imobiliare. Cu această ocazie, inculpatul le-a prezentat o listă cu respectivele bunuri, ce ar fi aparținut numitei Elena Lupescu, printre acestea aflându-se și terenul în suprafață de 46,78 ha situat în Snagov, cunoscut sub denumirea de „Fundul Sacului”. La finalul întâlnirii, cei trei au convenit să demareze demersurile necesare pentru revendicarea imobilelor, sens în care Al României Paul Philippe urma să pună la dispoziție documentele care atestau îndreptățirea sa la restituire, iar inculpata și martorul să inițieze procedurile pentru obținerea lor în proprietate (depozițiile martorului Dumitrescu Mircea din 04.03.2016 și 20.10.2017, declarația inculpatei Păvăloiu Nela din 25.01.2019 – filele 204-210 vol. 7 d.u.p., 170 vol. 24 ds.i.fd., 126-131 vol. 43 ds.i.fd.). În acest sens, inculpatul i-a dat martorului Dumitrescu Mircea o procură, autentificată sub nr. 2399 din 01.09.2005, prin care, „în calitate de dobânditor al drepturilor succesorale aparținând defunctei Elena Lupescu”, l-a împuternicit pe acesta să îl reprezinte la autoritățile competente, respectiv la primărie, prefectură, Arhivele Statului, A.N.C.P.I., D.I.T.L., Ministerul de Externe, Primăria Snagov ș.a., în vederea redobândirii pe cale administrativă a mai multor imobile, printre care și terenul în suprafață de 46 ha situat în comuna Snagov (filele 405-406 vol. 16 d.u.p.). 

În temeiul acestei procuri, martorul, după o prealabilă consultare cu Păvăloiu Nela, a redactat și a depus la Primăria Snagov, în numele inculpatului Al României Paul Philippe, cererea înregistrată sub nr. 11923 din 06.09.2005, prin care, făcând trimitere la notificarea anterioară nr. 3476 din 03.12.2003, ce viza doar suprafața de 10 ha, a solicitat, în conformitate cu Legea nr. 247/2005, restituirea în natură sau în echivalent a terenului de 46 ha din localitatea Ghermănești, comuna Snagov, fără, însă, să atașeze la aceasta vreun document (înscris – filele 79, 383 vol. 16 d.u.p., declarațiile martorului Dumitrescu Mircea din 04.03.2016 și 20.10.2017). Ulterior, în 11.10.2005, au fost depuse la Primăria Snagov și alte cereri de retrocedare a unor bunuri aflate pe raza respectivei localități (trimise, apoi, spre soluționare altei instituții), la care au fost atașate mai multe documente, conform opisului anexat lor, printre acestea aflându-se și copia Monitorului Oficial nr. 121 din 27 mai 1948, în care a fost publicat Decretul nr. 38/1948 pentru intrarea în proprietatea Statului a bunurilor fostului rege Mihai I și a membrilor fostei familii regale, bunuri între care nu se regăsește și suprafața de 46,78 ha teren situat în Pădurea Snagov (filele 324-326, 338-339, 340-343, 354- 382 vol. 16 d.u.p.).

În concretizarea celor stabilite anterior, la data de 30.10.2005, s-a perfectat între societatea inculpatei, S.C. Ilko Star S.R.L., reprezentată de aceasta, și Al României Paul Philippe un „contract de mandat și asistență de specialitate” având ca obiect: asistența în procedurile de restituire a bunurilor imobile care au aparținut membrilor familiei regale, autori al mandantului; consultanță „pentru o prezentare reală și cu elemente de veridicitate a mandantului” în relațiile cu terțe persoane, cu autoritățile statului și în negocierile cu reprezentanții familiei fostului rege Mihai I; identificarea unor eventuali cumpărători ai imobilelor restituite în proprietatea mandantului  și negocierea cu terțe persoane a unor eventuale contracte de vânzare – cumpărare; reprezentarea în fața autorităților administrative sau judiciare, inclusiv pentru a primi, în numele mandantului, titlurile de proprietate și orice alte înscrisuri ce au legătură cu contractul. În schimbul realizării acestor activități de către S.C. Ilko Star S.R.L., prin intermediul inculpatei, Al României Paul Philippe se obliga să plătească mandatarului un echivalent bănesc într-un procent variabil din suma obținută în urma vânzării imobilelor sau cota parte în natură din acestea, precizate în lista anexă la contract (filele 27-28 vol. 70 d.u.p.). Convenția a fost semnată la sediul cabinetului avocațial al martorului Leți Octavian, cu care, dată fiind lipsa de expertiză și experiență în domeniu a inculpatei Păvăloiu Nela, au fost încheiate contracte de asistență juridică în vederea reprezentării mandantului în dosarele aflate pe rolul instanțelor judecătorești, pentru celelalte demersuri convenite de părți la data de 30.10.2005 fiind cooptată de către acuzată martora Cuniță Mihaela, consilier juridic (declarațiile martorilor Leți Octavian din 05.01.2016 și 24.03.2017, menținute în 26.06.2020 – filele 186-193 vol. 6 d.u.p., 130-132 vol. 9 ds.i.fd., 180-183 vol. 6 ds.ÎCCJ; Cuniță Mihaela din 20.04.2016 și 05.05.2017 – filele 476-482 vol. 7 d.u.p., 168-169 vol. 11 ds.i.fd.; A României Lia Giorgia din 06.05.2015 – filele 167-176 vol. 5 d.u.p.; declarația inculpatei Păvăloiu Nela din 25.01.2019). 

A doua zi, în 01.11.2005, martorul Dumitrescu Mircea, după ce s-a consultat din nou cu numita Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, a mai depus la Primăria Snagov, în calitate de împuternicit al inculpatului Al României Paul Philippe, o cerere, înregistrată sub nr. 15056, prin care, fără a invoca vreun temei de drept, „revine la notificarea privind proprietatea din zona Fundul Sacului în suprafață de 47 ha”, anexând procesul verbal nr. 021486 al ședinței consiliului comunal general al municipiului București din 22.07.1932 (filele 346-350 vol.16 d.u.p., declarațiile martorului Dumitrescu Mircea din 04.03.2016 și 20.10.2017). Ulterior, fără vreo implicare a martorului, au fost depuse la dosar, în copie, de către inculpata Păvăloiu Nela și alte înscrisuri, în mare parte acte de stare civilă sau care priveau succesiunea după Elena Lupescu, fără a fi, însă, atașate documente referitoare la calitatea solicitantului de moștenitor al regelui Carol al II-lea, la dreptul de proprietate al celui din urmă asupra terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov și la deposedarea sa abuzivă de către Statul Român prin Decretul nr. 38/1948. Totodată, împreună cu aceste înscrisuri, a fost depus un „memoriu” al inculpatului Al României Paul Philippe, întocmit prin mandatar S.C. Ilko Star S.R.L., reprezentată de Păvăloiu Nela, în cuprinsul căruia se justifică calitatea lui de persoană îndreptățită la retrocedare prin prisma dreptului de proprietate ce a aparținut regelui Carol al II-lea, descendența după acesta a tatălui său, Carol Mircea Grigore, precum și dreptul celui din urmă la moștenire fiind recunoscute prin hotărârea definitivă și executorie a Tribunalului din Lisabona din 06.02.1955. Referitor la suprafața de teren revendicată, s-a menționat, în esență, că aceasta a intrat în proprietatea regelui Carol al II-lea prin procesul verbal nr. 21486/4932/1932 al Primăriei Municipiului București, fiind, ulterior, trecută în proprietatea Statului Român la data de 06.03.1945, ca efect al aplicării art. II din Decretul nr. 38/27.05.1948 (filele 414-419 vol. 16 d.u.p.). 

Contractul de mandat și asistență de specialitate a fost încheiat de părți și în formă autentică la data de 13.01.2006 (filele 5-12, 29-36 vol. 70 d.u.p.), având, în esență, același conținut, iar, în plus, prevăzându-se expres durata de valabilitate a acestuia (perioada 01.01-31.12.2006, cu posibilitatea prelungirii până la soluționarea definitivă a cererilor de restituire imobiliară aflate în curs de rezolvare în procedura administrativă sau judiciară) și caracterul lui oneros, în sensul că mandantul se obligă să plătească mandatarului pentru fiecare din acțiunile care fac obiectul contractului întreprinse cu privire la bunurile indicate în lista anexă la convenție, dar mai ales pentru fiecare restituire imobiliară pentru care se obține titlul de proprietate, un echivalent bănesc în cuantum de 30% din prețul de vânzare a imobilului respectiv la data încheierii actului autentic de vânzare-cumpărare (atunci când restituirea se face în natură) sau din valoarea echivalentului bănesc acordat sub formă de acțiuni la Fondul Proprietatea, în temeiul Legii nr. 247/2005 (atunci când restituirea în natură nu mai este posibilă). Totodată, se menționa expres obligația mandatarului ca, în realizarea obiectului contractului, să angajeze un cabinet de avocatură, la alegerea sa, pentru îndeplinirea activităților de asistență și reprezentare juridică, precum și experți pentru evaluări imobiliare sau topo-cadastrale ori, după caz, în alte domenii, dar și de a căuta, identifica și obține „toate actele pe care nu le deține mandantul și care sunt necesare atingerii obiectului contractului”.

Încheierea convenției autentificată sub nr. 5 din 13.01.2006 a fost urmată de perfectarea de către părți a unor antecontracte de vânzare-cumpărare pentru bunurile ce se urmărea a fi retrocedate, printre acestea aflându-se și terenul forestier de 46,78 ha, situat în Pădurea Snagov, cunoscut sub denumirea „Fundul Sacului”, din care inculpatul Al României Paul Philippe și-a asumat obligația de a vinde promitentei cumpărătoare S.C. Ilko Star S.R.L., la obținerea titlului de proprietate, suprafața de 0,40 ha, prețul fiind reprezentat de echivalentul în natură al drepturilor contractuale cuvenite celei din urmă în baza contractului din 13.01.2006, evaluate de comun acord la suma de 1000 de euro (filele 44-47 vol. 70 d.u.p.).

În condițiile în care inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela a perfectat cu Al României Paul Philippe convenția de mandat și asistență de specialitate nr. 5 din 13.01.2006, dar și antecontractele de vânzare-cumpărare ulterioare, intuind, astfel, posibilitatea obținerii bunurilor prin prisma legăturilor sale cu factorii de decizie de la nivelul județului Ilfov (primarul comunei Snagov, Mușat Adrian, și prefectul județului Ilfov, Jecu Nicolae) și, implicit, procurarea unui folos patrimonial, aceasta a încetat colaborarea cu numitul Dumitrescu Mircea, nemulțumită fiind și de faptul că martorul, în timpul unei întâlniri cu Al României Paul Philippe, la care au participat și jurista S.C. Ilko Star S.R.L., Cuniță Mihalea, și avocatul Leți Octavian, afirmase că o serie de imobile, printre care și Ferma Regală Băneasa, nu vor putea fi redobândite pe cale administrativă, ci doar prin intermediul unor acțiuni în revendicare adresate instanței. Această atitudine a inculpatei, dar și faptul că nu i-a fost prezentat niciun document din care să reiasă că Al României Paul Philippe este îndreptățit la restituirea imobilelor, l-au determinat pe martorul Dumitrescu Mircea să se retragă din afacere (declarațiile martorului Dumitrescu Mircea din 04.03.2016 și 20.10.2017, declarația inculpatei Păvăloiu Nela din 25.01.2019). 

După renunțarea la serviciile martorului, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela s-a ocupat personal de efectuarea demersurilor în vederea admiterii cererii de retrocedare a terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov și restituirii efective a acestuia, sens în care a apelat la martorul Rădulescu Cristache, la data respectivă senator și președinte al organizației județene Ilfov a unui partid politic, cu care se afla în relații de prietenie și care făcea parte din aceeași formațiune politică cu inculpații Mușat Apostol, primar al comunei Snagov și președinte al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, și Jecu Nicolae, prefect al județului Ilfov și președinte al Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cărora a recomandat-o (declarațiile martorilor Rădulescu Cristache din 29.04.2016, menținută în 25.05.2018 – filele 561-564 vol. 7 d.u.p. și 4 vol. 33 ds.i.fd.; Capanu George din 26.02.2016, 20.10.2017 și 26.06.2020 – filele 186-190 vol. 7 d.u.p., 171-172 vol. 24 ds.i.fd., 209-211 vol. 6 ds.ÎCCJ; declarațiile inculpaților Mușat Apostol din 02.03.2016, 06.05.2016 și 22.02.2019 – filele 53-56³ vol. 4 d.u.p., 2-6 vol. 48 ds.i.fd.; Dima Niculae din 02.03.2016 și 24.02.2017 – filele 63-66 vol. 4 d.u.p., 38-40 vol. 7 ds.i.fd.; Păvăloiu Nela din 03.03.2016 și 25.01.2019 – filele 4-13 vol. 4 d.u.p., 126-131 vol. 43 ds.i.fd.).

În acest context, cu toate că, prin adresa nr. 15056 din 14.12.2005, inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae (secretarul Comisiei locale Snagov) au transmis mandatarului de la acea dată al inculpatului Al României Paul Philippe necesitatea depunerii actului/legii prin care regele Carol al II-lea a primit cu titlu de donație Pădurea Snagov, apreciind că se impune trimiterea acestui document pentru soluționarea cererilor înregistrate sub nr. 11923/06.09.2005 și nr. 15056/01.11.2005, conform art. 9 alin. 4 și 5 din Legea nr. 18/1991 și art. 6 din Legea nr. 1/2000 (filele 81, 344 vol. 16 d.u.p.), iar, la rândul său, Direcția Silvică București, Ocolul Silvic Snagov, a comunicat, prin adresa nr. 871/23.02.2006 (semnată de martorul Berceanu Daniel Marian), înregistrată la Primăria Snagov sub nr. 3113/24.02.2006, că cererea de retrocedare nu îndeplinește condițiile legale, nefăcându-se dovada titlului de proprietate al regelui Carol al II-lea și a deposedării sale abuzive de către Statul Român (fila 336 vol. 16 d.u.p.), înscrisuri care, însă, nu au fost înaintate la dosarul administrativ de către inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, totuși, în data de 09.03.2006, s-a întocmit procesul verbal al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, înregistrat sub nr. 3719 din 10.03.2006, prin care s-a constatat, conform art. 9 alin. 4 și 5 din Legea nr. 18/1991, că persoana solicitantă îndeplinește condițiile pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha, aprobându-se anexa 37 și dispunându-se înaintarea ei pentru validare comisiei județene (fila 31 vol. 16 d.u.p.).

Așadar, deși inițial consideraseră că documentele depuse în susținerea cererilor de retrocedare formulate de Al României Paul Philippe nu dovedesc dreptul de proprietate al autorului acestuia asupra terenului revendicat, punct de vedere exprimat atât în scris, cât și verbal, cu ocazia discuțiilor purtate cu cei doi, și de șeful Ocolului Silvic Snagov, martorul Berceanu Daniel, inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae, după aproximativ trei luni și fără ca inculpatul Al României Paul Philippe să se conformeze, între timp, solicitării făcute chiar de ei prin adresa nr. 15056/14.12.2005, au revenit, fără o justificare valabilă, asupra poziției anterioare și, împreună cu alți patru membri ai comisiei locale, au constatat existența dreptului la retrocedare pentru întreaga suprafață de 46,78 ha teren, cu toate că, la dosar, existau dovezi cu privire la restituirea în anul 2004 a unei părți din imobil (10 ha), semnând, în acest sens, atât procesul verbal din 09.03.2006, cât și anexa 37 (referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra respectivei suprafețe de teren forestier situat în Snagov pe numele solicitantului Al României Paul Philippe, în calitate de moștenitor al regelui Carol al II-lea), înregistrată sub nr. 3721 din 10.03.2006 (depozițiile martorilor Berceanu Daniel din 21.02.2015 și 20.10.2017 – filele 23-28 vol. 7 d.u.p., 174-178 vol. 24 ds.i.fd.; Cucu Petru Ionuț din 26.02.2016, menținută în 20.10.2017 și 26.06.2020 – filele 86-92 vol. 7 d.u.p., 163-167 vol. 24 ds.i.fd., 205-208 vol. 6 ds.ÎCCJ; Capanu George din 26.02.2016, 20.10.2017 și 26.06.2020; declarația inculpatului Mușat Apostol din 02.03.2016, menținută în 06.05.2016 și 22.02.2019).

Chiar dacă făcea parte din Comisia locală Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, martorul Berceanu Daniel Marian nu a fost invitat să participe la ședința acesteia în care s-au luat în discuție cererile formulate de Al României Paul Philippe, motiv pentru care nu a iscălit procesul verbal din data de 09.03.2006, semnând, la insistențele inculpatului Dima Niculae, doar anexa 37 (filele 3, 36 vol. 15 d.u.p.; 33, 133 vol. 16 d.u.p.; declarațiile martorului Berceanu Daniel din 21.02.2015 și 20.10.2017; declarația inculpatului Dima Niculae din 24.02.2017), însă cu obiecțiuni, în sensul că „nu prezintă actul de proprietate (legea); nu prezintă dovada deposedării de către statul român (în Decretul nr. 38 din M.O. nr. 121/27.05.1948, precum și Partea 1B din M.O. nr. 140/19.06.1948 nu este evidențiată suprafața solicitată)”.

Cu adresa nr. 3765 din 10.03.2006 a Primăriei Snagov, anexa 37 cu nr. 3721/10.03.2006, împreună cu procesul verbal din 09.03.2006, înregistrat sub nr. 3719/10.03.2006, și cu documentele care au stat la baza emiterii acestora au fost înaintate, spre verificare și validare, Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, fiind înregistrate la Prefectura Ilfov sub nr. 5460 din 15.03.2006 (fila 32 vol. 16 d.u.p.).

Totodată, la 20.04.2006, cu adresa nr. 5749, au mai fost transmise, în completare, înscrisuri depuse ulterior datei de 10.03.2006 de reprezentantul convențional al inculpatului Al României Paul Philippe, fără a fi individualizate (53 file), acestea primind la Prefectura Ilfov nr. 8810 din 26.04.2006 (fila 29 vol. 16 d.u.p.).

Având în vedere modul favorabil de rezolvare a cererilor de retrocedare de către Comisia locală Snagov, inculpații Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și Al României Paul Philippe au convenit, la data de 26.04.2006, să modifice parțial clauzele contractului de mandat și asistență de specialitate autentificat sub nr. 5 din 13.01.2006, stabilind, printre altele, că, la valoarea comisionului prevăzut inițial pentru terenul forestier în suprafață de 46,78 ha din comuna Snagov, se adaugă procentul de 3% (fila 56 vol. 70).

Conform ordinului nr. 630 din 09.06.2006 al prefectului județului Ilfov, Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor era formată din: președinte Jecu Nicolae – prefectul județului Ilfov, Delcea Valentin – subprefect al aceluiași județ; secretar Popa Caterina – subprefect; și membrii Olteanu Gheorghe – director Direcția verificarea legalității actelor normative și contencios administrativ, Ghiba Ruxandra – director Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov, Soare Ion – director general Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Ilfov, Zoltan Nagy Bege – șef birou, reprezentant al Agenției Domeniilor Statului, Reprezentanța teritorială Ilfov, Ioanovici Elie Nicolae – director Administrația Națională de Îmbunătățiri Funciare, Sucursala Olt-Argeș, Cismaru Nicolae – vicepreședinte Consiliul județean Ilfov, Băncilă Florian – inspector șef, Inspectoratul teritorial de regim silvic și de vânătoare București, Capanu George – director Direcția Silvică București, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Papuc Leonard Florian – Asociația proprietarilor de păduri din România, Grecu Sebastian – Asociația administratorilor de păduri din România și Burlacu Victor – SNTR Propact (filele 248-249 vol. 16 d.u.p.). Aceeași componență a comisiei a fost menținută, în mare parte, și ulterior, prin Ordinele prefectului nr. 295 din 05.03.2007 și nr. 898 din 06.07.2007, doar Zoltan Bege Nagy și Băncilă Florian fiind înlocuiți cu Miloiu Claudiu și, respectiv, cu Marinescu Badea (filele 244-247 vol. 16 d.u.p.).

Pe lângă Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor funcționa un colectiv de lucru care, în perioada mai 2006-ianuarie 2008 a fost constituit, conform Ordinului prefectului Ilfov nr. 525/2006, din Țipluică Marian, Bădescu Petre Toma, Anghelescu Dragoș Emil, Goni Viorica (consilieri Prefectura Ilfov), Voicu Cristian, Nae Ionel (consilieri juridici Prefectura Ilfov), Spirea Lucia Maria (consilier juridic Consiliul Județean Ilfov), Bondoc Ștefan (referent O.C.P.I.), Cucu Ionuț (inginer Direcția Silvică București), Vasile Ion (inginer I.T.R.S.V.) și Răceanu Victor (manager A.N.Î.F., Unitatea de administrare Ilfov) – filele 241-243 vol. 16 d.u.p.

În ceea ce privește procedura concretă de lucru, se reține că lucrările de competența comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate, înregistrate la Prefectura Ilfov, erau repartizate de prefect sau persoana desemnată să îl înlocuiască șefului colectivului de lucru, Țipluică Marian, care, la rândul său, le dădea în lucru inspectorului căruia îi era arondată localitatea în care era situat terenul. Acesta analiza cererea și documentația aferentă și, pe baza lor, întocmea un referat în cuprinsul căruia insera și propunerea cu privire la modul de soluționare a lucrării, referat care, apoi, era discutat cu șeful colectivului de lucru și aprobat de acesta. În cazul în care lucrarea privea un teren forestier și existau obiecțiuni cu privire la retrocedarea lui, la referat se atașa atât propunerea comisiei locale, cât și anexa 37 cu respectivele observații. Ulterior, dosarul era introdus pe ordinea de zi a comisiei, iar, în preziua ședinței, aspecte privind obiectul cererilor/ propunerilor aflate pe rol, înscrisurile pe care se întemeiau și modul preconizat de soluționare a acestora se discutau de martorul Țipluică Marian cu inculpații Popa Caterina, Jecu Nicolae, cu Olteanu Gheorghe, după caz, și, mai rar, cu Delcea Valentin. La lucrările ședințelor comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate participau, de regulă, și membri ai colectivului de lucru, iar inspectorul care întocmise referatul sau martorul Țipluică prezentau conținutul acestuia și propunerea de soluție făcută, care erau puse în discuția membrilor comisiei (declarațiile martorilor Țipluică Marian din 17.03.2016, 11.04.2016, 19.01.2018 și 26.06.2020; Spirea Lucia Maria din 06.04.2016, 16.03.2018 și 26.06.2020; Goni Viorica din 07.04.2016, 02.02.2018 și 16.07.2020; Anghelescu Dragoș Emil din 17.03.2016 și 19.01.2018; Nae Ionel Florin din 17.03.2016 și 16.02.2018 – filele 338-360, 396-400, 406-409 vol. 7 d.u.p., 39-45 vol. 28 ds.i.fd., 145 vol. 30 ds.i.fd., 7-8, 133-134 vol. 29 ds.i.fd., 198-204 vol. 6 ds.ÎCCJ, 1-2 vol. 7 ds.ÎCCJ; declarațiile inculpaților Popa Caterina din 02.03.2016 și 22.02.2019; Jecu Nicolae din 21.04.2017; Delcea Valentin din 12.04.2016 și 22.02.2019; Olteanu Gheorghe din 04.03.2016, 22.03.2016 și 16.11.2008 – filele 110-114, 132-136, 140-144, 176-182 vol. 4 d.u.p., 75-79 vol. 44 ds.i.fd., 38-41 vol. 11 ds.i.fd., 56-57 vol. 41 ds.i.fd.).

Cu toate că, potrivit art. 6 lit. c) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, aprobat prin H.G. nr. 890/2005, membrii comisiilor județene erau cei care trebuiau să analizeze propunerile trimise de comisiile comunale, orășenești sau municipale privind modul de respectare a dispozițiilor legale în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate, în fapt, aceștia nu verificau și nu studiau efectiv actele dosarului decât în situații excepționale, când se ridicau probleme în legătură cu cererea analizată, astfel încât, de regulă, concluzia la care ajungeau inculpații Popa Caterina și Jecu Nicolae înainte de ședință, cu prilejul discutării lucrărilor, era însușită și de ceilalți membri, nefiind cazuri în care votul exprimat de prefect să difere de decizia adoptată, în final, de comisie (depozițiile martorilor Anghelescu Dragoș Emil din 17.03.2016 și 19.01.2018; Ghiba Ruxandra din 04.03.2016, menținută în 13.04.2018 – filele 246-250 vol. 5 d.u.p., 121-122 vol. 31 ds.i.fd.; Nagy Bege Zoltan din 07.03.2016, menținută în 11.05.2018 – filele 254-257 vol. 5 d.u.p., 115-116 vol. 32 ds.i.fd.; Goni Viorica din 07.04.2016, menținută în 02.02.2018 și 16.07.2020; declarațiile inculpaților Delcea Valentin din 12.04.2016 și 22.09.2019; Olteanu Gheorghe din 04.03.2016; Jecu Nicolae din 02.03.2016, menținută în 21.04.2017 – filele 80-83 vol. 4 d.u.p., 38-41 vol. 11 ds.i.fd.).

După înregistrarea, la Instituția Prefectului Ilfov, pentru verificare și validare de către comisia județeană, a anexei 37 cu nr. 3721/10.03.2006 și a procesului verbal din 09.03.2006, înregistrat sub nr. 3719/10.03.2006, ambele ale Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, sub pretextul depunerii unor înscrisuri suplimentare și a lămuririi unor aspecte în legătură cu cererile de retrocedare a terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov (deși nu i se solicitaseră astfel de documente sau precizări), s-a deplasat la sediul Prefecturii Ilfov, unde, profitând de relația sa de amiciție cu senatorul Rădulescu Cristache, ce făcea parte din aceeași coaliție politică cu inculpatul Jecu Nicolae, pe care îl vizita adesea la locul de muncă, s-a prezentat la biroul celui din urmă, recomandându-se ca venind din partea primului, la îndemnul căruia ar fi întocmit „memoriul” pe care dorește să îl depună. Cu această ocazie, au fost convocați și inculpații Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, precum și martorul Țipluică Marian, discutând toți cinci pe marginea documentelor prezentate cu acel prilej de Păvăloiu Nela, deși nu exista o obligație legală în acest sens, cu atât mai mult cu cât acuzata nu venise în audiență la prefect, ci la recomandarea martorului Rădulescu și nu depusese înscrisuri noi, care să nu se fi regăsit deja la dosar (declarațiile inculpaților Păvăloiu Nela din 03.03.2016 și 25.01.2019; Popa Caterina din 02.03.2016 și 09.05.2016; Jecu Nicolae din 02.03.2016 și 21.04.2017; declarațiile martorilor Țipluică Marian din 17.03.2016, 11.04.2016 și 26.06.2020; Rădulescu Cristache din 29.04.2016, menținută în 25.05.2018; Cuniță Mihaela din 20.04.2016 și 05.05.2017 – filele 476-482 vol. 7 d.u.p., 168-169 vol. 11 ds.i.fd.).

În ceea ce îl privește pe martorul Rădulescu Cristache, acesta era o persoană cunoscută la nivelul Prefecturii Ilfov, vizitându-i adesea la locul de muncă pe inculpații Jecu Nicolae și Delcea Valentin, prin prisma faptului că erau membri ai unor partide ce compuneau coaliția politică aflată la guvernare, martorul fiind, totodată, președintele filialei Ilfov a uneia dintre respectivele formațiuni, poziție în raport cu care avea puterea de a influența numirea unor persoane în funcțiile de prefect și subprefect al județului Ilfov (declarațiile inculpaților Popa Caterina din 02.03.2016, menținută în 09.05.2016 și 22.02.2019; Olteanu Gheorghe din 04.03.2016, menținută în 22.03.2016; Delcea Valentin din 12.04.2016, menținută în 22.02.2019; depozițiile martorilor Țipluică Marian din 17.03.2016, menținută în 26.06.2020; Anghelescu Dragoș Emil din 17.03.2016, menținută în 19.01.2018; Cismaru Niculae din 21.03.2016).

La data de 19.06.2006, a fost înregistrat la Prefectura Ilfov, sub nr. 12693/1030, un memoriu semnat de inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, în calitate de reprezentant legal al S.C. Ilko Star S.R.L., mandatară a inculpatului Al României Paul Philippe, prin care s-a arătat, în esență, că, deși terenul forestier a cărui restituire se solicită nu este cuprins în Dispoziția nr. 905 din 19 iunie 1948, chiar aceasta prevedea, în art. 4, că lista bunurilor mobile și imobile naționalizate publicată în Monitorul Oficial nu este completă, fiind complinită cu alte acte ulterioare. În plus, s-a învederat că litigiul dintre Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică București, pe de o parte, și Primăria Snagov și inculpat, pe de altă parte, s-a soluționat prin decizia civilă nr. 1075/A din 12.05.2006 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a III-a civilă, hotărârea fiind definitivă și executorie (filele 83-84 vol. 16 d.u.p.).

Totodată, la 05.07.2006, a fost depus de inculpată, prin adresa nr. 125/05.07.2006, înregistrată sub același nr. 12693/1030, „încă un set de acte (…) pentru a completa eventualele lipsuri din dosarul înaintat de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a Primăriei Snagov …”, între care, însă, nu se regăseau, nici de această dată, documente referitoare la calitatea solicitantului de moștenitor al regelui Carol al II-lea, la dreptul de proprietate al celui din urmă asupra terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov și la deposedarea sa abuzivă de către Statul Român prin Decretul nr. 38/1948. Deopotrivă, a fost atașat încă o dată „memoriul” inculpatului Al României Paul Philippe, întocmit prin mandatar S.C. Ilko Star S.R.L., reprezentată de Păvăloiu Nela, în cuprinsul căruia se justifică calitatea lui de persoană îndreptățită la retrocedare prin prisma dreptului de proprietate ce a aparținut regelui Carol al II-lea, descendența după acesta a tatălui său, Carol Mircea Grigore, precum și dreptul celui din urmă la moștenire fiind recunoscute prin hotărârea definitivă și executorie a Tribunalului din Lisabona din 06.02.1955. Referitor la suprafața de teren revendicată, s-a menționat, în esență, că aceasta a intrat în proprietatea regelui Carol al II-lea prin procesul verbal nr. 21486/4932/1932 al Primăriei Municipiului București, fiind, ulterior, trecută în proprietatea Statului Român la data de 06.03.1945, ca efect al aplicării art. II din Decretul nr. 38/27.05.1948. De această dată, la memoriul formulat a fost anexat, în copie, și contractul de mandat și asistență de specialitate autentificat sub nr. 5 din 13.01.2006, încheiat între inculpat și S.C. Ilko Star S.R.L., prin reprezentant Păvăloiu Nela (filele 85-96 vol. 16 d.u.p.).

Conform procedurii de lucru existentă la nivelul Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, astfel cum a fost anterior prezentată, lucrarea transmisă de Comisia locală Snagov cu adresa nr. 3765/10.03.2006, înregistrată la Prefectura Ilfov sub nr. 5460/15.03.2006, a fost repartizată de martorul Țipluică Marian, șeful colectivului lucru, inspectorului Bădescu Petre Toma, căruia îi era arondată localitatea Snagov, acesta propunând, prin referatul întocmit, nedatat și care nu poartă niciun număr, „validarea anexei nr. 37, poziția 1, autor Carol II al României, solicitant – Paul Philippe al României cu suprafața de 46,78 ha” (fila 267 vol. 16 d.u.p.).

Referatul a fost aprobat de martorul Țipluică Marian și, după discuțiile prealabile cu inculpații Popa Caterina și Jecu Nicolae, lucrarea a fost introdusă pe ordinea de zi a ședinței Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din data de 07.07.2006 (declarațiile inculpaților Popa Caterina din 02.03.2016, menținută în 22.02.2019; Olteanu Gheorghe din 16.11.2018; Jecu Nicolae din 21.04.2017; declarațiile martorului Țipluică Marian din 17.03.2016 și 19.01.2018).

La momentul luării în discuție a lucrării referitoare la validarea anexei 37 privind restituirea suprafeței de 46,78 ha teren forestier situat în Snagov, înregistrată pe rolul comisiei, în ședința din 07.07.2006, la poziția 30, s-a învederat, cu titlu preliminar, că, de fapt, Paul Philippe al României o moștenește pe Elena Lupescu, însă cel deposedat este Carol al II-lea, că Pădurea Snagov se afla sub sechestru la plecarea acestuia din țară, că tatăl solicitantului, Mircea Grigore, trăia (probabil la apariția Legii nr. 247/2005), dar și că Direcția Silvică are un punct de vedere separat.

Ulterior, cu prilejul dezbaterilor purtate în comisie, s-a invocat, ca aspect ce nu este lămurit, modalitatea în care terenul revendicat a revenit în proprietatea Statului Român, dat fiind că nu figurează în Monitorul Oficial din 1948 (inculpații Olteanu și Popa), reprezentantul Direcției Silvice București, care a depus și un punct de vedere scris din partea instituției (adresa nr. 2782/04.07.2006 semnată de directorul Capanu George, înregistrată la Prefectura Ilfov sub nr. 13683/04.07.2006, fila 408 vol. 30 d.u.p.), opinând că nu există nicio dovadă că acesta a fost naționalizat de la regele Carol al II-lea. În plus, s-a ridicat problema existenței pe rolul instanțelor judecătorești a acțiunii civile prin care Romsilva a solicitat anularea dispoziției de retrocedare a suprafeței de 10 ha din același teren, propunându-se amânarea adoptării unei decizii până la soluționarea definitivă a dosarului, în condițiile în care ambele demersuri privesc același imobil și nu se pot da rezolvări diferite (inculpatul Olteanu).

Trecând, însă, peste toate aceste chestiuni care, deși fuseseră invocate, nu au fost verificate și clarificate prin analizarea, în concret, a actelor depuse la dosar, inculpatul Jecu Nicolae, care prezida ședința, a supus la vot propunerea ce forma obiectul sesizării, context în care comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, formată, alături de președinte, din Delcea Valentin, Popa Caterina, Olteanu Gheorghe, Ghiba Ruxandra, Zoltan Bege Nagy, Petrișor Teodor (în locul lui Ioanovici Elie Nicolae), Cismaru Nicolae, Cucu Petru Ionuț (în locul lui Capanu George), Băncilă Florian și Burlacu Victor, a hotărât, în majoritate, validarea anexei 37, înregistrată la Primăria comunei Snagov sub nr. 3721/10.03.2006, referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier în suprafață de 46,78 ha situat în Snagov pe numele solicitantului Al României Paul Philippe, în calitate de moștenitor al regelui Carol al II-lea. Singurul care s-a opus validării, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru retrocedare întrucât nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului solicitantului și nici a deposedării abuzive a acestuia de către Statul Român, a fost reprezentantul Direcției Silvice București, martorul Cucu Petru Ionuț (înscrisuri filele 189-192 vol. 16 d.u.p.; raportul de expertiză criminalistică nr. 100 din 07.08.2017 întocmit de Laboratorul interjudețean de expertize criminalistice Brașov – filele 141-150 vol. 21 ds.i.fd.; declarațiile inculpaților Jecu Nicolae din 06.04.2016 și 21.04.2017; Delcea Valentin din 12.04.2016 și 22.02.2019; depozițiile martorilor Ghiba Ruxandra din 04.03.2016 și 13.04.2018; Cucu Petru Ionuț din 26.02.2016, 20.10.2017 și 26.06.2020; Capanu George din 26.02.2016, 20.10.2017 și 26.06.2020). 

Așadar, deși anexa 37 ce se solicita a fi validată fusese semnată cu obiecțiuni de către reprezentantul Ocolului Silvic Snagov, martorul Berceanu Daniel Marian, iar, din partea Direcției Silvice București exista aceeași poziție fermă de opunere la retrocedare, pentru motivele expuse, atât în scris, cât și verbal, de martorul Cucu Ionuț, Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a procedat, totuși, la admiterea cererii și confirmarea deciziei adoptate de Comisia locală Snagov, în condițiile în care o parte însemnată dintre membrii prezenți la ședință nu studiaseră efectiv actele dosarului, iar practica comisiei în cazuri identice, când existau astfel de observații din partea instituției ce administra fondul forestier național, era aceea de a respinge propunerea de validare (declarațiile inculpaților Delcea Valentin din 22.02.2019; Olteanu Gheorghe din 04.03.2016 și 16.11.2018; Jecu Nicolae din 21.04.2017; declarațiile martorilor Ghiba Ruxandra din 04.03.2016 și 13.04.2018; Nagy Bege Zoltan din 07.03.2016 și 11.05.2018; Băncilă Florian din 17.03.2016 și 11.05.2018; Anghelescu Dragoș Emil din 17.03.2016 și 19.01.2018; Goni Viorica din 07.04.2016 și 16.07.2020; Țipluică Marian din 17.03.2016, 11.04.2016, 19.01.2018 și 26.06.2020).

Ca urmare a votului exprimat în ședința din 07.07.2006, a fost emisă hotărârea nr. 1156 din aceeași dată a Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin care, în temeiul art. 12 alin. 2 și art. 51 din Legea nr. 18/1991, s-a validat anexa 37, poziția 1, autor Carol al II-lea al României, moștenitor ASR prințul Al României Paul Phillipe, cu suprafața de 46,78 ha, teren cu vegetație forestieră, dispunându-se, totodată, comunicarea acesteia către Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară Ilfov și către Comisia comunală Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate, în vederea punerii ei în aplicare. Hotărârea a fost semnată de inculpatul Delcea Valentin, pentru prefectul Jecu Nicolae, și de secretarul comisiei, inculpata Popa Caterina (filele 205 vol. 15 d.u.p., 27 vol. 16 d.u.p.).

Ulterior emiterii hotărârii de validare, au fost întreprinse demersuri în vederea punerii efective în posesia terenului retrocedat, sens în care inculpatul Al României Paul Phillipe a notificat, la data de 18.10.2006, Primăria Snagov solicitând urgentarea acestei proceduri și eliberarea titlului de proprietate (filele 277 vol.15 d.u.p., 318 vol.16 d.u.p.). Deopotrivă, în același scop al accelerării demersurilor de punere în posesie și profitând de faptul că, prin prisma conexiunilor sale în mediul politic, cu referire specială la martorul Rădulescu Cristache, a stabilit o legătură apropiată cu primarul comunei Snagov, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela s-a deplasat împreună cu Al României Paul Philippe la primăria respectivei localități, purtând discuții pe această temă cu Mușat Apostol, cel din urmă fiind, totodată, și persoana care, în contextul relațiilor stabilite încă dinainte cu inculpata, a recomandat-o pe aceasta martorilor Dimofte Radu și Bejenaru Andrei Mihai în vederea unei eventuale cesionări către cei din urmă a drepturilor solicitantului asupra bunurilor revendicate (declarațiile inculpaților Al României Paul Philippe din 09.05.2016 – filele 323-327¹ vol. 5 d.u.p.; Păvăloiu Nela din 03.03.2016 și 25.01.2019; Mușat Apostol din 02.03.2016, 06.05.2016 și 22.02.2019; Dima Niculae din 02.03.2016 și 24.02.2017; declarațiile martorilor Berceanu Daniel din 21.02.2015 și 20.10.2017; Cișman Marinescu Răzvan Dumitru din 09.03.2016, menținută în 18.12.2017 – filele 315-319 vol. 7 d.u.p., 102-103 vol. 27 ds.i.fd; Bejenaru Andrei Mihai din 21.12.2015 și 26.02.2016, menținute în 07.04.2017 – filele 137-155 vol. 6 d.u.p., 103-110 vol. 10 ds.i.fd.; Dimofte Radu din 22.02.2016, menținută în 05.05.2017 – filele 60-70 vol. 7 d.u.p., 161-166 vol. 11 ds.i.fd.). În plus, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela a luat legătură cu martorul Capanu George, cerându-i explicații pentru refuzul de punere în posesie a inculpatului Al României Paul Phillipe, ocazie cu care acesta și-a păstrat aceeași poziție categorică, spunându-i că acționează în conformitate cu legea și respingând orice posibilă propunere (declarațiile inculpatei Păvăloiu Nela din 03.03.2016 și ale martorului Capanu George din 26.02.2016 și 20.10.2017, menținute în 26.06.2020). 

În pofida acestor demersuri, inculpații nu au reușit să obțină efectiv în posesie terenul retrocedat, dată fiind opoziția fermă și constantă a Ocolului Silvic Snagov și a Direcției Silvice București, generată, printre altele, la momentul respectiv, de faptul că cererea prin care se solicitase anularea hotărârii nr. 7/14.01.2014 nu se soluționase în mod irevocabil și se promovase, în plus, acțiune și pentru desființarea, pe cale judecătorească, a hotărârii nr. 1156 din 07.07.2006 a Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (ce a format, inițial, obiectul dosarului nr. 3626/94/2006 al Judecătoriei Buftea, iar, ulterior, după casarea sentinței pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare, al dosarului nr. 3392/94/2007 al aceleași instanțe), considerându-se că a fost emisă cu încălcarea legii (filele 150, 154, 187-189 vol. 17 d.u.p.).

În acest context, dată fiind nemulțumirea manifestată de Al României Paul Philippe cu privire la imposibilitatea de a intra efectiv în posesia bunului imobil revendicat și constatând că a epuizat, fără succes, toate căile pe care le-a avut la dispoziție pentru accelerarea stadiului procedurilor și retrocedarea imediată a terenului, chiar apelând la relațiile sale cu persoane din lumea politică, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela a demarat demersuri pentru găsirea unor persoane dispuse să preia, cu titlu oneros, drepturile în legătură cu imobilele în privința cărora inculpatul se pretindea îndreptățit să obțină restituirea, context în care, la data de 29.08.2006, între cei doi s-a încheiat actul adițional nr. 2 la contractul de mandat și asistență de specialitate, prin care s-a extins obiectul acestuia și cu privire la „identificarea unor cumpărători de drepturi litigioase” pentru bunurile indicate în anexă, „negocierea cu aceștia asupra procentelor acordate, precum și asistența la încheierea contractului cu aceștia” (fila 57 vol. 70 d.u.p.; declarațiile inculpaților Păvăloiu Nela din 03.03.2016 și 25.01.2019; Al României Paul Philippe din 11.01.2016; declarațiile martorilor A României Lia Georgia din 06.05.2015, 08.01.2016 și 05.11.2020; Leți Octavian din 05.01.2016, 24.03.2017 și 26.06.2020).

În acest sens, așa cum s-a arătat anterior, fiind recomandată de primarul localității Snagov, Mușat Apostol, inculpata l-a abordat, prin intermediul martorului Bejenaru Andrei Mihai, pe Dimofte Radu, potent om de afaceri, cunoscut ca investitor în domeniul imobiliar, dar și ca persoană interesată în cumpărarea de drepturi litigioase vizând bunuri naționalizate de regimul comunist. După analizarea actelor puse la dispoziție de inculpată și după consultarea cu Bejenaru Andrei Mihai, colaborator al său, martorul Dimofte Radu a refuzat propunerea de cumpărare a drepturilor cu privire la imobilele asupra cărora Al României Paul Philippe reclama îndreptățirea la retrocedare, nefiind de acord cu pretenția inculpatului de a-i fi remisă o sumă de bani în avans, dar și raportat la incertitudinea restituirii bunurilor, dat fiind că Păvăloiu Nela nu prezentase documente care să justifice dreptul pretins asupra acestora (declarațiile martorilor Dimofte Radu din 22.02.2016 și 05.05.2017; Bejenaru Andrei Mihai din 21.12.2015, 26.02.2016 și 07.04.2017; Cuniță Mihaela din 20.04.2016, menținută în 05.05.2017; declarațiile inculpatei Păvăloiu Nela din 03.03.2016 și 25.01.2019).

Ca urmare a acestui refuz, în continuarea acțiunilor demarate anterior, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela i-a făcut cunoștință inculpatului Al României Paul Philippe cu Truică Remus, interesat de preluarea drepturilor asupra imobilelor solicitate, prezentându-l pe cel din urmă ca fiind un important om de afaceri, cu experiență în recuperarea proprietăților și fost consilier al lui Adrian Năstase, care, în plus, colaborează cu unul dintre cei mai buni avocați din țară, existând, așadar, toate premisele pentru ca acesta să-l ajute în recuperarea bunurilor revendicate (declarațiile inculpaților Al României Paul Philippe din 23.04.2015, 11.12.2015, 11.01.2016, 09.05.2016 și 10.11.2020 – filele 234-245, 250-259, 268-276 vol. 3 d.u.p., 323-327¹ vol. 5 d.u.p., 95-100 vol. 8 ds.ÎCCJ; Păvăloiu Nela din 03.03.2016 și 25.01.2019; Truică Remus din 09.12.2015, 24.02.2017 și 28.09.2020 – filele 94-99 vol. 3 d.u.p., 41-47 vol. 7 ds.i.fd., 141-144 vol. 7 ds.ÎCCJ; declarațiile martorilor A României Lia Georgia din 06.05.2015 și 08.01.2016; Cuniță Mihaela din 20.04.2016, menținută în 05.05.2017).

Astfel, în circumstanțele descrise, pe larg, în secțiunea III a hotărârii, la data de 01.11.2006, la sediul S.C.A. Țuca, Zbârcea și Asociații, s-a perfectat între inculpatul Al României Paul Philippe, în calitate de cedent, și S.C. Reciplia S.R.L., reprezentată de inculpatul Truică Remus, în calitate de cesionar, contractul privind transmiterea/cesiunea de drepturi cu privire la bunuri imobile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietății, convenție ce a fost redactată și certificată de către avocatul Roșu Robert Mihăiță, fiind înregistrată în evidențele societății de avocatură sub nr. 299/2006 (filele 26-45 vol. 29 d.u.p., 66-85 vol. 70 d.u.p.).

Potrivit înțelegerii părților, prin acest contract, Al României Paul Philippe transmitea/cesiona fără nicio rezervă, cu titlu oneros, societății comerciale Reciplia S.R.L. toate drepturile sale prezente și viitoare asupra unor bunuri imobile, identificate în cuprinsul convenției (printre care și Pădurea Snagov, în suprafață de cca. 30 ha, indicată la pct. 1.18 din enumerare), iar cesionarul se obliga, în schimb, să plătească în anumite condiții o sumă de bani și să asigure sprijin și asistență în legătură cu respectivele bunuri aflate în proceduri administrative sau judiciare de retrocedare. În concret, S.C. Reciplia S.R.L. își asuma obligația de a achita cedentului un avans în cuantum de 4.000.000 euro, din care 1.000.000 euro la semnarea contractului, iar, ulterior, un procent de 20% sau, după caz, de 50% din valoarea de valorificare a fiecărui bun imobil ce constituia obiect al convenției, în această din urmă situație aflându-se și Pădurea Snagov. În legătură cu acest teren, s-a mai stipulat că plata diferenței de 3.000.000 euro reprezentând parte din avans se va realiza numai dacă cedentul obține și predă către cesionar procesul verbal de punere în posesie în natură însoțit de titlul de proprietate.

Totodată, se mai prevedea în contract că cedentul este de acord să accepte, la cererea cesionarului, subrogarea acestuia în cauzele aflate în curs de soluționare sau în cele civile care au legătură cu procedurile judiciare de restituire a imobilelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, convenindu-se, însă, și posibilitatea ca cesionarul să opteze pentru continuarea respectivelor proceduri administrative și judiciare de către cedent care „va fi în această situație, aparent, titularul procedurilor desfășurate, fără ca acest lucru să afecteze” drepturile și obligațiile prevăzute în convenție.

În plus, părțile au recunoscut că acest contract nu reprezintă o revocare a mandatului acordat S.C. Ilko Star S.R.L. de către Al României Paul Philippe, care își produce în continuare efectele, constituind anexă la convenția din 01.11.2006, cesionarul recunoscând opozabilitatea acestuia cu privire la dispozițiile ce vizează încasarea de către mandatar a unui procent de 30% din drepturile bănești, în condițiile de la momentul valorificării fiecărui bun imobil indicat în contract.

Ulterior semnării convenției, în baza clauzelor acesteia, părțile au perfectat în formă autentică antecontracte de vânzare-cumpărare pentru fiecare bun în parte (filele 71-286 vol. 59 d.u.p.).

După încheierea contractului de cesiune din data de 01.11.2006, demersurile pentru retrocedarea imobilelor ce făceau obiectul acestuia, inclusiv pentru punerea în posesia terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, au fost întreprinse, în mare parte, de S.C.A. Țuca, Zbârcea și Asociații, care a acționat, însă, în calitate de reprezentant convențional al inculpatului Al României Paul Philippe și nu al S.C. Reciplia S.R.L. (filele 293, 297, 299 vol. 16 d.u.p., 59-62, 67-69 vol. 17 d.u.p.), echipa de avocați care s-a ocupat de realizarea acestor activități fiind coordonată de inculpatul Roșu Robert Mihăiță.

Astfel, în data de 06.02.2007, avocatul Roșu, în numele inculpatului Al României Paul Philippe, a transmis o notificare Direcției Silvice București, înregistrată sub nr. 488/06.02.2007, prin care, referindu-se la întreaga suprafață de teren de 46,78 ha ce a fost retrocedată prin hotărârea nr. 1156/07.07.2006 a Comisiei județene Ilfov, a „somat” această instituție să nu formuleze recurs împotriva sentinței civile nr. 6161 din 06.12.2006 prin care Judecătoria Buftea, în dosarul nr. 3626/94/2006, a respins, ca tardivă, acțiunea promovată împotriva respectivei hotărâri, precizând că „în situația în care Romsilva nu își îndeplinește obligațiile legale și nu respectă hotărârile judecătorești” se va solicita „angajarea răspunderii persoanelor vinovate și plata de către acestea de despăgubiri bănești pentru lipsa de folosință a imobilului și pentru costurile suplimentare” care trebuie suportate „ca urmare a comportamentului abuziv al Romsilva” (filele 59-62 vol. 17 d.u.p., filele 392-395 vol. 30 d.u.p.). 

Ulterior, în data de 17.04.2007, același avocat, în calitate de reprezentant convențional al inculpatului Al României Paul Philippe, a formulat o nouă notificare, înregistrată sub nr. 1426/18.04.2007, prin care a „somat” Direcția Silvică București să demareze „neîntârziat” procedura legală de punere la dispoziția celui din urmă a suprafeței de 10 ha teren, astfel cum a fost validată prin hotărârea nr. 7/14.01.2004 a Comisiei județene Ilfov, confirmată prin hotărâri judecătorești, și să solicite, de urgență, Ocolului Silvic Snagov să întreprindă toate demersurile necesare în acest scop, învederând că, în caz contrar, se săvârșește infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 271 C.pen., și vor fi declanșate „atât împotriva Romsilva, cât și împotriva celorlalte instituții și persoane responsabile procedurile judiciare necesare pentru protejarea drepturilor Clientului (…) și pentru stoparea gravelor prejudicii care i se aduc prin lipsa de folosință a imobilului” (filele 67-69 vol. 17 d.u.p.).

În contextul acelorași demersuri referitoare la punerea în posesie și în pofida emiterii, anterior, a hotărârii nr. 661 din 02.03.2007, prin care s-a revocat hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006, cu consecința înscrierii în anexa 37 a numitului Al României Paul Philippe cu suprafața de 36,78 ha teren forestier, în data de 30.04.2007, a fost transmisă Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, fiind înregistrată la Instituția Prefectului Ilfov sub nr. 10821-622 din 02.05.2007, cererea redactată de S.C.A. Țuca, Zbârcea și Asociații, „în calitate de avocați” ai celui din urmă, prin care, făcându-se referire la hotărârea nr. 7 din 14.01.2004, ce a aprobat înscrierea în anexa 53 a inculpatului cu suprafața de 10 ha teren forestier situat în Snagov, precum și la parcursul procedurii judiciare de anulare a acesteia, finalizată cu respingerea acțiunii promovate de Romsilva, s-a solicitat emiterea unei noi hotărâri de restituire în natură a suprafeței de 36,78 ha teren, din cele 46,78 ha a căror retrocedare a fost validată prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006 a aceleași comisii, în condițiile în care, pentru imobilul de 10 ha, existau deja decizii irevocabile ce recunoșteau dreptul de proprietate al inculpatului asupra acestuia. În plus, s-a cerut Comisiei județene Ilfov să acționeze „în vederea instructării autorităților competente (Romsilva și Ocolul Silvic Snagov) să ne pună în posesie cu suprafața de 10 ha, conform sentinței civile irevocabile nr. 1872/26.06.2003” (filele 396-398 vol. 30 d.u.p.).

La rândul ei, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, al cărei mandat acordat în data de 30.10.2005 și menținut în 13.01.2006 de Al României Paul Philippe a rămas valabil, așa cum s-a arătat anterior, deși acesta își cesionase drepturile către S.C. Reciplia S.R.L. și beneficia la acel moment de consultanță, asistență și reprezentare juridică din partea uneia dintre cele mai importante case de avocatură din țară, a solicitat, la data de 23.05.2007, Direcției Silvice București, în numele mandantului, punerea acestuia în posesie cu cele 10 ha teren forestier validate prin hotărârea nr. 7/14.01.2004 a Comisiei județene Ilfov, cerere căreia nu i s-a dat, însă, curs, comunicându-i-se acuzatei, prin adresa nr. 1833/G.C./31.05.2007, semnată de martorul Capanu, imposibilitatea punerii la dispoziție a imobilului, dată fiind existența pe rolul instanțelor de judecată a acțiunii promovate de Romsilva pentru anularea hotărârii nr. 1156/07.07.2006 care privește suprafața de 46,78 ha, incluzând-o și pe cea de 10 ha la care se referă hotărârea nr. 7/14.01.2004 (filele 448-451 vol. 30 d.u.p.).

De asemenea, pentru a obține punerea în posesie a inculpatului Al României Paul Philippe cu imobilul retrocedat prin hotărârea nr. 1156/07.07.2006, a întreprins o serie de acțiuni și inculpatul Truică Remus, care a încercat, inițial, să îl capaciteze pe martorul Capanu George, directorul Direcției Silvice București (declarațiile inculpatului Mușat Apostol din 02.03.2016, menținută în 06.05.2016 și 22.02.2019, și ale martorului Capanu George din 26.02.2016 și 20.10.2017, menținute în 26.06.2020), iar, ulterior, ca urmare a eșuării acestui demers, să îl determine pe inculpatul Chiriac Theodor, o cunoștință de-a sa și director tehnic în cadrul aceleiași instituții, să acționeze în favoarea intereselor grupului infracțional organizat, în vederea restituirii efective a terenului către solicitant (declarația inculpatului Mușat Apostol din 02.03.2016, menținută în 06.05.2016 și 22.02.2019; depozițiile martorilor Cucu Petru Ionuț din 26.02.2016, 20.10.2017 și 26.06.2020; Aparaschivei Cristian Relu din 09.03.2016, 23.06.2017 și 16.07.2020 – filele 260-267 vol. 7 d.u.p., 209-213 vol. 18 ds.i.fd., 9-13 vol. 7 ds.ÎCCJ).

Cu toate că, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, Comisia locală Snagov înaintase încă din 20.04.2006, cu adresa nr. 5749, mai multe documente ce ar fi fost depuse, în completare, după data de 10.03.2006, de către reprezentantul convențional al inculpatului Al României Paul Philippe, fără, însă, a le individualiza (53 file), înscrisuri ce au primit la Prefectura Ilfov nr. 8810 din 26.04.2006 (fila 29 vol. 16 d.u.p.), acestea nu au fost valorificate în niciun fel de Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor timp de aproximativ 1 an, respectiv până în luna martie 2007, când Bădescu Petre Toma, membru al colectivului de lucru ce funcționa pe lângă comisie, a întocmit un referat, vizat de martorul Țipluică Marian, în cuprinsul căruia, invocând adresa nr. 5749/20.04.2006 și făcând trimitere la hotărârea nr. 7 din 14.01.2004, prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate al numitului Hohenzollern Paul Philippe asupra imobilului în suprafața de 10 ha situat în Snagov, a propus revocarea hotărârii nr. 1156 din 07.07.2006 și emiterea unei alte hotărâri prin care să se valideze înscrierea în anexa 37 a suprafeței de 36,78 ha teren cu vegetație forestieră (fila 263 vol. 17 d.u.p.).

Ca urmare, Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în componența stabilită prin ordinul nr. 630 din 09.06.2006 al prefectului județului Ilfov, din care făceau parte și inculpații Jecu Nicolae și Popa Caterina, a emis hotărârea nr. 661 din 02 martie 2007, prin care a fost revocată hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006 și s-a dispus înscrierea în anexa 37, poziția 1, autor Carol al II-lea al României, moștenitor ASR prințul al României Paul Philippe cu suprafața de 36,78 ha teren cu vegetație forestieră. Hotărârea a fost semnată de inculpații Jecu Nicolae, președintele comisiei și prefect al județului Ilfov, și Popa Caterina, în calitate de secretar al comisiei și subprefect al aceluiași județ (filele 17, 28 vol. 16 d.u.p.).

În acest timp, pe rolul instanțelor civile, se aflau în curs de judecată mai multe acțiuni prin care Al României Paul Philippe contestase deciziile administrative prin care îi fusese restabilit regelui Mihai I dreptul de proprietate asupra unor imobile, printre care și Castelul Peleș, Casa Regală fiind reprezentată în aceste procese de avocatul Vasiliu Adrian. Ca urmare a formulării respectivelor acțiuni, în vederea realizării unei apărări solide, care să demonstreze că bunurile lăsate prin testament de regele Ferdinand nu au aparținut și lui Carol al II-lea, martorul Vasiliu a efectuat o serie de verificări ale documentelor vremii la Arhivele Naționale, ocazie cu care a identificat, în martie/aprilie 2007, și Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Colegiului Prezidențial al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care se atesta tocmai acest aspect, dispunându-se, totodată, și restituirea de către regele Carol al II-lea către Statul Român a mai multor bunuri, printre care și Pădurea Snagov (filele 23-55 vol. 6 d.u.p.).

Această hotărâre, în copie, purtând mențiunea „executat la Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale”, a fost depusă de Casa Regală în toate procesele declanșate de Al României Paul Philippe, iar, la scurt timp, împuterniciții acesteia au fost invitați la o întâlnire cu reprezentanții inculpatului, pentru a discuta în legătură cu diferendele dintre părți. Întrevederea a avut loc în luna mai sau iunie 2007, fiind prezenți, din partea regelui Mihai I, avocatul Vasiliu Adrian, directorul executiv al Casei Regale, Tucă Ion, și șeful onorific al acesteia, Popper Andrew, iar, din partea lui Al României Paul Philippe, un avocat de la S.C.A. Țuca, Zbârcea și Asociații, posibil inculpatul Roşu Robert Mihăiţă, precum și Truică Remus și Tal Sielberstein, care au invocat, fără a prezenta vreo dovadă, calitatea lor de cesionari ai drepturilor litigioase ale inculpatului. Discuțiile au fost purtate, în general, între martorul Vasiliu Adrian și Truică Remus si au vizat atât posibilitatea de rezolvare a disensiunilor dintre părți generate de promovarea acțiunilor în justiție de către Al României Paul Philippe, dată fiind și depunerea la dosarele aflate pe rol a Deciziunii nr. 1/1941 (chestiune ridicată de martorul Vasiliu), cât și propunerea de revendicare comună a anumitor imobile (formulată de Truică Remus), ce a fost, însă, respinsă ferm de reprezentanții Casei Regale. În plus, martorul Vasiliu i-a atenționat pe reprezentanții inculpatului Al României Paul Philippe că nu toate bunurile ce se dorea a fi solicitate în comun „erau revendicabile”, dar și că, potrivit hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție din anul 1941, Pădurea Snagov nu a aparținut în mod legal regelui Carol al II-lea, Truică Remus replicându-i, însă, că „asta e problema lor” (declarațiile inculpaților Truică Remus din 09.12.2015 și 10.03.2017, menținute în 28.09.2020 – filele 94-99 vol. 3 d.u.p., 66-69 vol. 8 ds.i.fd., 141-144 vol. 7 ds.ÎCCJ; Roșu Robert Mihăiță din 02.11.2018 – filele 104-117 vol. 40 ds.i.fd; Tal Silberstein din 08.11.2017 – filele 113-119 vol. 25 ds.i.fd.; depozițiile martorului Vasiliu Adrian din 04.12.2015, 16.12.2015, 21.03.2016 și 24.03.2017 – filele 18-22, 56-58, 69-72 vol. 6 d.u.p., 123-126 vol. 6 ds.i.fd.; procesul-verbal din 16.12.2015, filele 59-62, vol.6 d.u.p.).

În contextul abordării anterioare de către martorul Cucu Ionuț a directorului executiv al Casei Regale, Tucă Ion, în legătură cu situația juridică a Pădurii Snagov și îndreptățirea lui Al României Paul Philippe de a solicita restituirea ei, dar și al trimiterii unui punct de vedere, sub acest aspect, din partea Casei Regale, înregistrat la Direcția Silvică București sub nr. 902 din 12.03.2007, în care se arăta, în esență, că inculpatul nu putea solicita retrocedarea cât timp tatăl său, Mircea Grigore Lambrino, era în viață și nu renunțase la moștenire și că Pădurea „Fundul Sacului” nu a aparținut niciodată, în mod valabil, regelui Carol al II-lea, dovadă că nu a figurat printre bunurile confiscate prin Decretul nr. 38/1948, reprezentantul acesteia, Tucă Ion, după obținerea documentului de la Arhivele Naționale, a pus la dispoziția respectivului martor Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Colegiului Prezidențial al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, ulterior, a fost transmisă  Direcției Silvice București, unde a fost înregistrată sub nr. 1814 din 22.05.2007 (înscrisuri filele 70-105 vol. 17 d.u.p.; declarațiile martorilor Vasiliu Adrian din 04.12.2015 și 24.03.2017; Cucu Petru Ionuț din 26.02.2016, 20.10.2017 și 26.06.2020).

Prin această hotărâre, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de președintele ad interim al Consiliului de Miniștri, în numele și pentru Statul Român, și s-a dispus obligarea fostului rege Carol al II-lea să lase în deplină proprietate și posesie mai multe imobile, cu toate investițiile, clădirile, plantațiile și îmbunătățirile aflate pe ele, printre acestea regăsindu-se și Trupul de pădure „Fundul sacului” din Pădurea Snagov, județul Ilfov, în suprafață de 46,78 ha. (pct. 11 din dispozitiv).

Cu privire la acest bun, s-a arătat, în esență, în considerentele deciziei că primarul general al capitalei a cedat în fapt 46,78 ha pădure la Snagov fostului rege Carol al II-lea, pe care acesta le posedă în fapt, fără, însă, să fie emisă legea necesară în baza căreia Primăria putea ceda de drept terenul și fără să se fi întocmit un act pentru transmiterea proprietății, existând numai o încuviințare a Consiliului Comunal în acest sens. Ca atare, s-a constatat că deținerea de către fostul suveran a bunului imobil este lipsită de temei legal, astfel încât acesta trebuie restituit Statului Român, urmând ca problema drepturilor Primăriei Municipiului București asupra lui să fie soluționată între aceasta și Stat.

Prin adresa nr. 1814 din 25.05.2007, semnată de martorul Capanu George, Direcția Silvică București a comunicat Instituției Prefectului Ilfov, unde a fost înregistrată sub nr. 13094/25.05.2007, Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Colegiului Prezidențial al Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând instituției destinatare anularea tuturor hotărârilor de validare, în contextul în care, prin această hotărâre, s-a stabilit că „regele Carol al II-lea nu a deținut cu act de proprietate terenurile forestiere de la Fundul Sacului” (fapt atestat și de evidențele amenajamentelor silvice de arhivă), motiv pentru care a fost obligat să le restituie Statului Român (fila 391 vol. 30 d.u.p.).

După fix o lună, Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a răspuns prin adresa nr. 13094/25.06.2007, semnată de prefectul Jecu Nicolae și avizată de inculpatul Olteanu Gheorghe, solicitând Direcției Silvice București să transmită Deciziunea nr. 1/1941 în integralitatea sa, certificată pentru conformitate, legalizată sau în original, considerând că exemplarul în copie înaintat anterior nu are nicio valoare juridică, cu toate că acesta purta mențiunea „executat la Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale” (filele 56, 58 vol. 17 d.u.p.; declarațiile martorului Anghelescu Dragoș Emil din 11.04.2016 și 19.01.2018 și cea a inculpatului Olteanu Gheorghe din 16.11.2018).

În continuarea corespondenței dintre cele două entități, Direcția Silvică București, prin adresa nr. 3128 din 18.07.2007, semnată de inculpatul Chiriac Theodor, a comunicat Comisiei județene Ilfov că, dată fiind modalitatea în care a intrat în posesia hotărârii menționate, ce „a fost depusă în mod anonim”, nu are competența de a o certifica pentru conformitate cu originalul sau de a proceda la legalizarea ei, urmând să se analizeze oportunitatea solicitării acesteia de la Direcția Arhivele Naționale (fila 57 vol. 17 d.u.p.).

De fapt, prin adresa nr. 3127 din 17.07.2007, semnată de același inculpat, Direcția Silvică București solicitase deja instituției menționate să comunice dacă în evidențele sale există vreo hotărâre judecătorească, pronunțată ulterior anului 1940 de către instanțele române, cu privire la terenul forestier în suprafață de 46,78 ha situat în trupul de pădure „Fundul Sacului” Snagov, Arhivele Naționale răspunzând, prin adresa nr. 7964 din 20.07.2007, că pentru transmiterea acestor informații este necesară indicarea numărului respectivei hotărâri și a instanței care a pronunțat-o; deopotrivă, s-a învederat că, din cercetarea evidențelor pe care le dețin, a rezultat că trupul de pădure „Fundul Sacului” nu figurează între proprietățile forestiere trecute în proprietatea Statului din domeniile familiei regale române prin Decretul nr. 38 din 27.05.1948 (filele 54-55 vol. 17 d.u.p.).

La rândul său, inculpatul Jecu Nicolae a solicitat informații de la Arhivele Naționale în legătură cu Deciziunea nr. 1/1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, comunicându-se, prin adresa nr. 8306 din 25.07.2007 a acestei instituții, semnată, printre alții, de martora Mușetoiu Rodica și înregistrată la Prefectura Ilfov sub nr. 17127/03.08.2007, că, în urma investigațiilor efectuate asupra evidențelor și documentelor deținute de la Casa Regală – Administrația Sechestră și de la Înalta Curte de Casație și Justiție, din perioada 1940-1948, hotărârea nu a fost identificată, fără, însă, să se precizeze că aceasta nu există, cu atât mai mult cu cât nu fusese cercetată și Colecția Consiliului de Miniștri, parte în acel dosar, iar, cu puțin timp înainte, aceeași instituție eliberase o copie a hotărârii avocatului Vasiliu Adrian (fila 53 vol. 17 d.u.p.; declarațiile martorilor Mușetoiu Rodica din 07.04.2016 și 02.02.2018; Grigorescu Liviu Daniel din 12.04.2016 și 16.02.2018 – filele 410-413, 427-431 vol. 7 d.u.p., 10-12 și 144-146 vol. 29 ds.i.fd.).

Cu toate că, așa cum s-a arătat anterior, Direcția Silvică București se afla în posesia unei copii a Deciziunii nr. 1/1941 purtând mențiunea „executat la Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale” (înregistrată sub nr. 1814/22.05.2007, filele 70-102 vol. 17 d.u.p.), iar, de la ultimul demers făcut, în 23.05.2007, de Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, în numele inculpatului Al României Paul Philippe, în vederea punerii la dispoziție a celor 10 ha teren forestier validate prin hotărârea nr. 7/14.01.2004 a Comisiei județene Ilfov, nu intervenise nicio altă modificare a situației juridice cu privire la acest imobil, cu excepția depunerii hotărârii menționate, nefiind încă soluționat nici dosarul nr. 3392/94/2007 al Judecătoriei Buftea (fost dosar nr. 3626/94/2006), la data de 26.06.2007, urmare a intervenției lui Truică Remus, inculpatul Chiriac Theodor a semnat, în calitate de reprezentant al Direcției Silvice București, adresa nr. 2850, prin care a solicitat Ocolului Silvic Snagov să procedeze la punerea în posesie a solicitantului cu privire la imobilul menționat, invocând, în acest sens, decizia irevocabilă nr. 73/22.01.2007 a Curții de Apel București, sentința civilă nr. 1872/26.06.2003 a Judecătoriei Buftea, precum și lipsa oricărei alte căi de atac pentru anularea celei din urmă hotărâri (fila 352 vol. 17 d.u.p.).

În baza dispoziției date de inculpatul Chiriac Theodor, șeful Ocolului Silvic Snagov, martorul Cucu Petru Ionuț, a emis adresa nr. 2366 din 26.06.2007, înregistrată la Primăria Snagov sub nr. 12658 din aceeași dată, prin care a adus la cunoștința Comisiei locale Snagov pentru reconstituirea dreptului de proprietate disponibilitatea terenului în suprafață de 10 ha, amplasată în U.P. IV Barboși, Trupul de pădure Fundul Sacului, în vederea realizării formalităților de punere în posesie a proprietarului (fila 351 vol. 17 d.u.p.).

Ca atare, în aceeași zi, în baza amplasamentului stabilit de Ocolul Silvic Snagov, s-a încheiat procesul verbal de punere în posesie (înregistrat la Primăria Snagov sub nr. 12912 din 29.06.2007, iar la Ocolul Silvic Snagov sub nr. 2408 din aceeași dată) a inculpatului Al României Paul Philippe, reprezentat de avocatul Ene Mihail Nicolae din cadrul S.C.A. Țuca, Zbârcea și Asociații (filele 349-350 vol. 17 d.u.p.), cu suprafața de 9,97 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, zona „Fundul Sacului”, potrivit hotărârii nr. 7 din 14.01.2004 a Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate și a hotărârilor judecătorești nr. 1872/26.06.2003 și nr. 73/22.01.2007, din comisia constituită în acest scop făcând parte inculpații Mușat Apostol, primarul localității, și Dima Niculae, secretarul primăriei, martorul Cucu Ionuț, reprezentant al Ocolului Silvic Snagov, și Cișman Marinescu Răzvan Dumitru, specialist în măsurători topografice (filele 297-302 vol. 16 d.u.p., 340-348 vol. 17 d.u.p.). Cu toate acestea, de față la discuțiile purtate de membrii comisiei în biroul primarului Mușat Apostol în legătură cu punerea în posesie a fost prezent și inculpatul Truică Remus, care s-a deplasat efectiv și la fața locului pentru realizarea, în concret, a operațiunii de predare-primire a suprafeței de pădure, invocând, ca pretext, împrejurarea că terenul restituit se învecina cu proprietatea sa (depozițiile martorilor Ene Mihail Nicolae din 22.03.2016 și 23.06.2017 – filele 365-369 vol. 7 d.u.p., 206-208 vol. 18 ds.i.fd; Cucu Petru Ionuț din 26.02.2016; 20.10.2017 și 26.06.2020; Cișman Marinescu Răzvan Dumitru din 09.03.2016, menținută în 18.12.2017).

Între cele 9,97 ha teren forestier cu care inculpatul Al României Paul Philippe fusese pus în posesie se regăsește și o suprafață de 1,4 ha care făcea parte din amenajamentul silvic al U.P. IV Barboși, u.a. 163C, deși, prin adresa nr. 12987 din 09.08.2006 a Primăriei comunei Snagov, semnată de inculpatul Mușat Apostol, în calitate de primar, și trimisă Direcției Silvice București, se comunica refuzul Comisiei locale Snagov de a reconstitui „dreptul de proprietate a terenurilor forestiere autorului Carol al II-lea al României, moștenitor ASR prințul Al României Paul Philippe” pe mai multe amplasamente, inclusiv cel sus-menționat, întrucât acestea făceau obiectul H.G. nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al comunei Snagov (fila 334 vol. 17 d.u.p.).

În mod similar, în calitate de director al Direcției Silvice București, inculpatul Chiriac Theodor a semnat, ulterior, adresa nr. 3096 din 14.08.2007, prin care a solicitat Ocolului Silvic Snagov să procedeze la punerea în posesie a solicitantului Al României Paul Philippe și cu privire la bunul imobil în suprafață de 36,78 ha, a cărui restituire s-a dispus prin hotărârea nr. 661 din 02.03.2007 a Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (fila 332 vol. 17 d.u.p.).

Conformându-se dispoziției primite, martorul Cucu Petru Ionuț a comunicat Comisiei locale Snagov, prin adresa nr. 3099 din 15.08.2007, înregistrată la Primăria Snagov sub nr. 16057, disponibilitatea suprafeței de 36,78 ha teren, situată în U.P.II Snagov, u.a. 98, 99, 105 (fila 331 vol. 17 d.u.p.), amplasament pe care, prin procesul verbal din aceeași zi, înregistrat la Primăria Snagov sub nr. 16085 din 15.08.2007, s-a realizat de aceeași comisie (în componența Mușat Apostol, Cucu Ionuț, Cișman Marinescu Răzvan Dumitru și încă o persoană care l-a înlocuit pe Dima Niculae) punerea în posesie a inculpatului Al României Paul Philippe, care a fost reprezentat și de această dată de martorul Ene Mihail Nicolae (filele 293-294 vol. 16 d.u.p., 319-330 vol. 17 d.u.p.).

Imediat după punerea în posesie cu imobilele retrocedate prin hotărârile nr. 7 din 14.01.2004 și nr. 661 din 02.03.2007 (care a înlocuit hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006) ale Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prefectul Jecu Nicolae, deși avea cunoștință de conținutul Deciziunii nr. 1/1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a emis titlurile de proprietate nr. 243 din 07.08.2007, pentru suprafața de 10 ha, și nr. 246 din 31.08.2007, pentru suprafața de 36,78 ha, ambele reprezentând teren forestier situat în Snagov, pe numele inculpatului Al României Paul Philippe, în calitate de moștenitor al defunctului Carol al II-lea al României (filele 7-8 vol. 15 d.u.p.; 290-291, 295-296 vol. 16 d.u.p.).

Conform clauzelor convenției încheiate de părți în data de 01.11.2006, terenurile pentru care s-au emis cele două titluri de proprietate au fost înstrăinate, apoi, de inculpatul Al României Paul Philippe către S.C. Reciplia S.R.L., reprezentată de Truică Remus, contra sumei de 500.000 euro (reprezentând 1,0695 euro/m.p.), prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3512/15.10.2007 (filele 34-37 vol. 20 d.u.p., 75-78 vol. 25 d.u.p.; raportul de constatare din 17.02.2016 întocmit de specialiștii D.N.A. cu privire la realitatea prețurilor de tranzacționare a imobilelor – filele 2-33 vol. 20 d.u.p.).

Cu toate că reprezentase S.C. Reciplia S.R.L. în relația contractuală cu Al României Paul Philippe, inculpatul Truică Remus a cumpărat, ulterior, de la aceeași societate, reprezentată de această dată de martorul Șerban Ionuț Cătălin, avocat în cadrul S.C.A. Țuca, Zbârcea și Asociații, terenurile în suprafață de 14.000 m.p. și 9300 m.p. (ce au format obiectul titlului de proprietate nr. 243/07.08.2007), în schimbul sumei de 278.580 euro, reprezentând 11,96 euro/m.p., sens în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 4144/05.12.2007 (filele 46-48 vol. 20 d.u.p.; raportul de constatare din 17.02.2016 întocmit de specialiștii D.N.A.). 

Deopotrivă, urmărind să ascundă proveniența ilicită a bunului, inculpatul, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 103/11.06.2009, a mai achiziționat de la S.C. Reciplia S.R.L., reprezentată de Zelig Tony Sebastian, și terenul cu vegetație forestieră în suprafață de 75.400 m.p., prețul menționat în cuprinsul convenției, în sumă de 310.786 lei, respectiv 0,98 euro/m.p. (la cursul BNR de 4,1977 lei/euro din 11.06.2009), deși în mod evident subevaluat, nefiind achitat de către cumpărător (filele 42-45 vol. 20 d.u.p.; raportul de constatare din 17.02.2016 întocmit de specialiștii D.N.A.).

În realitate, încheierea acestor contracte a reprezentat modalitatea de spălare a folosului necuvenit obținut de inculpatul Truică Remus în schimbul activității desfășurate în cadrul grupului infracțional organizat pentru atingerea scopului acestuia, conform înțelegerii prealabile cu o parte din membrii asocierii.

Tot în baza înțelegerii intervenite în data de 01.11.2006, inculpata Ignatenko (Păvăloiu) Nela a beneficiat de o parte din terenul ce a format obiectul titlului de proprietate nr. 246/31.08.2007, sens în care au fost perfectate între societatea aparținând acesteia, S.C. Ilko Star S.R.L., și S.C. Reciplia S.R.L., prin mandatari Șerban Ionuț Cătălin, și, respectiv, Aparaschivei Cristian Relu și Aprofirei Diana Cristina, contractele de vânzare-cumpărare nr. 7/08.01.2008 (privind suprafețele de 6534 m.p. și 43.459 m.p., estimate la valoarea de 199.972 euro, respectiv 4 euro/m.p.) și nr. 266/21.02.2008 (privind suprafața de 28.799 m.p., prețul stabilit fiind de 115.196 euro, respectiv 4 euro/m.p.) – înscrisuri filele 57-58, 69-70 vol. 20 d.u.p.; raportul de constatare din 17.02.2016 întocmit de specialiștii D.N.A.

Ulterior, terenurile obţinute de inculpată, prin intermediul S.C. Ilko Star S.R.L., au fost transmise către S.C. Mercure Commerce International S.R.L., fiind aduse ca aport la capitalul social al acestei societăţi prin actul constitutiv actualizat nr. 1459 din 28.09.2015, înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în 01.10.2015 (filele 440-445, 447-448, 453 verso vol. 23 d.u.p., 25-30 vol. 24 d.u.p.). 

Astfel, la data de 24.07.2015, deci după formularea de către inculpatul Al României Paul Philippe a plângerii din 23.01.2015 şi a denunţului din 15.04.2015 (filele 1-26 vol. 2 d.u.p.), când deja se efectuau cercetări în prezenta cauză sub aspectul modului de dobândire de către acuzat a dreptului de proprietate asupra terenului în discuție, a fost înfiinţată S.C. Mercure Commerce International S.R.L., care, deși la acel moment avea ca asociat unic şi administrator pe numita Şerban Ana Maria Iulia, fiica inculpatei Ignatenko (Păvăloiu) Nela, în fapt, era controlată tot de aceasta din urmă. După câteva luni, însă, ca urmare a încheierii și înscrierii la O.N.R.C. a actului constitutiv actualizat nr. 1459 din 28.09.2015, a dobândit calitatea de asociat în firmă și S.C. Ilko Star S.R.L., cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 99,98%, consecință a aducerii terenurilor dobândite de la S.C. Reciplia S.R.L. ca aport la capitalul social, în timp ce Şerban Ana Maria Iulia a rămas cu o cotă de participare de 0,02% (filele 460-466 vol. 23 d.u.p., 38-44 vol. 24 d.u.p.). Transferul terenurilor în proprietatea S.C. Mercure Commerce International S.R.L. reprezintă, în realitate, modalitatea de spălare a folosului necuvenit obținut de inculpata Ignatenko (Păvăloiu) Nela din activitatea infracțională desfășurată împreună cu o parte din ceilalți acuzați. 

Totodată, unele dintre terenurile ce au făcut obiectul contractului nr. 3512/15.10.2007, perfectat între inculpatul Al României Paul Philippe și S.C. Reciplia S.R.L., au fost transferate de către această societate, fără a încasa, însă, vreun preț sau primind în numerar sume modice, către alte persoane, posibil interpuşi ai inculpatului Truică Remus şi ai martorului Aparaschivei Cristian Relu (prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 2980/20.11.2007, nr. 4143/05.12.2007, nr. 4145/05.12.2007, nr. 515/20.02.2008, nr. 2440/13.08.2008, nr. 2441/13.08.2008 și nr. 2439/13.08.2008 – filele 49-56, 59-68, 71-73 vol. 20 d.u.p.), respectivele terenuri, dar, în parte, și cele a căror proprietate a fost transmisă către inculpatul Truică Remus fiind folosite ulterior pentru obţinerea unor credite ipotecare, ce nu au mai fost restituite băncii, aspecte ce formează obiectul cercetărilor într-un dosar separat, aflat în cursul anchetei penale (filele 74-77 vol. 20 d.u.p.; rapoartele de evaluare din 07.08.2008 și 18.08.2008 întocmite de S.C. Preciss Consulting S.R.L. – filele 186-260 vol. 20 d.u.p.; raportul de constatare din 17.02.2016 întocmit de specialiștii D.N.A.; declarațiile martorilor Aparaschivei Cristian Relu din 09.03.2016 și 23.06.2017, menținute în 16.07.2020; Vasilescu Vladimir Mihai, Grigore Gheorghe, Rădulescu Corneliu, Nicolici Georgiana Vesna din 08.03.2016 și 08.12.2017; Roșca-Stănescu Sorin Ștefan din 08.03.2016 – filele 211-218, 220-246 vol. 7 d.u.p., 99-101, 104 vol. 24 ds.i.fd.).

Deopotrivă, pentru a disimula originea ilicită a folosului material dat și, respectiv, obținut, cu titlu de mită, pentru îndeplinirea unor acte contrare atribuțiilor sale de serviciu, inculpatului Chiriac Theodor i-a fost transferat, prin intermediul unor persoane interpuse, dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 1000 m.p. teren forestier situat în zona „Fundul Sacului”, ce a făcut obiectul restituirii, sens în care a fost încheiat, în mod fictiv, contractul de vânzare-cumpărare nr. 517 din 20.02.2008 între S.C. Reciplia S.R.L., reprezentată de Aparaschivei Cristian Relu, și martorul Matei Marian, cu privire la respectivul imobil, prevăzându-se un preț în cuantum de 5000 euro (filele 167-170 vol. 18 d.u.p., 38-41 vol. 20 d.u.p.).

Astfel, ulterior punerii la dispoziția numitului Al României Paul Philippe a bunurilor imobile retrocedate, care au fost transmise imediat în proprietatea S.C. Reciplia S.R.L. prin contractul nr. 3512/15.10.2007, inculpatul Chiriac Theodor a apelat la martorul Matei Marian, cu care se afla în relații de prietenie, pentru a achiziționa pe numele său terenul în suprafață de 1000 m.p. situat în Snagov, ce-i fusese promis anterior de Truică Remus în schimbul facilitării – prin prisma funcției deținute în cadrul Direcției Silvice București – punerii în posesie a solicitantului, în pofida documentelor care atestau lipsa calității de persoană îndreptățită a celui din urmă, inculpatul invocând în acest sens faptul că este persoană publică și nu dorește să fie implicat în astfel de operațiuni cu terenuri retrocedate, întrucât acest lucru ar fi atras atenția asupra sa, iar, în plus, ar fi trebuit să menționeze în declarația de avere tranzacția încheiată (declarațiile martorilor Matei Marian din 01.03.2016, 25.04.2016 și 20.10.2017; Matei Maria din 22.04.2016 și 02.03.2018 – filele 198-201, 483-487, 490-493 vol. 7 d.u.p., 168-169 vol. 24 ds.i.fd., 36 vol. 30 ds.i.fd.).

Ca atare, având în vedere și promisiunea inculpatului Chiriac că va vinde în curând imobilul, martorul Matei Marian a acceptat să achiziționeze pe numele său terenul de 1000 m.p. situat în Snagov, sens în care s-a prezentat, însoțit de acesta, la biroul notarial și a semnat, în calitate de cumpărător, contractul nr. 517 din 20.02.2008, fără, însă, a plăti vreo sumă de bani cu titlu de preț. Un exemplar al convenției a fost înmânat martorului, care l-a predat, apoi, inculpatului Chiriac Theodor.

După aproximativ o lună, Matei Marian a fost anunțat de inculpat că a găsit un cumpărător pentru terenul achiziționat, cel din urmă discutând cu acesta condițiile perfectării convenției și ocupându-se de toate formalitățile necesare în acest scop. Ca atare, la solicitarea lui Chiriac Theodor și împreună cu acesta, martorul, însoțit de soția sa, Matei Maria, s-au deplasat la biroul unui notar public și au semnat, în calitate de vânzători, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1484 din 01.04.2008, prin care dreptul de proprietate asupra terenului forestier în suprafață de 1000 m.p. situat în Snagov a fost transferat către numitul Cacenco Aurelian (filele 218-219 vol. 18 d.u.p.). Deși în cuprinsul convenției s-a menționat că prețul vânzării este de 5000 euro, inculpatul Chiriac a încasat de la cumpărător o sumă cuprinsă între 45.000 și 50.000 euro, din care 10.000 euro au fost remiși martorilor Matei Marian și Matei Maria pentru serviciile prestate (declarațiile martorilor Matei Marian din 01.03.2016, 25.04.2016 și 20.10.2017; Matei Maria din 22.04.2016 și 02.03.2018).

De altfel, acesta nu a fost singurul bun achiziționat de martori pe numele lor, la solicitarea inculpatului Chiriac Theodor justificată de aceleași motive, cei doi soți procedând în același mod și în privința altor trei imobile și a unor bunuri mobile, respectiv a trei autoturisme (declarațiile martorilor Matei Marian din 25.04.2016, 03.05.2016 și 20.10.2017; Matei Maria din 22.04.2016 și 02.03.2018).

Ca urmare a tuturor transferurilor realizate de S.C. Reciplia S.R.L., prin reprezentanții săi legali/convenționali, cu privire la imobilele dobândite prin contractul nr. 3512/15.10.2007, în proprietatea acesteia a mai rămas doar suprafața totală de 246.375 m.p. din terenurile retrocedate situate în Pădurea Snagov, divizată în mai multe loturi, de 67.393 m.p., 110.682 m.p. și 68.300 m.p.

Deși inculpatul Al României Paul Philippe ar fi trebuit să primească, conform contractului încheiat în data de 01.11.2006 cu S.C. Reciplia S.R.L., un procent de 50% din preţul de vânzare al terenului forestier situat în Pădurea Snagov, acesta nu a primit nimic, împrejurare ce a constituit şi motivul disensiunilor apărute între el şi ceilalţi acuzați din prezenta cauză.

*****

1.2. Prioritar verificării corespondenței dintre împrejurările faptice reținute și tiparul normei de incriminare a abuzului în serviciu, prin raportare atât la criticile formulate de Ministerul Public și de partea civilă Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, cât și la aspectele stabilite prin hotărârea atacată, Înalta Curte subliniază, în acord cu susținerile apelanților și contrar aprecierilor făcute de judecătorul fondului, că, în conformitate cu dispozițiile art. 371 C.pr.pen., potrivit cărora judecata se mărginește la faptele și persoanele arătate în actul de sesizare, instanța este ținută să analizeze și să se pronunțe exclusiv cu privire la faptele imputate persoanelor trimise în judecată, orice analiză comparativă între situația juridică a acestora și cea a altor persoane care nu au fost deferite instanței excedând limitelor judecății, astfel cum sunt configurate prin textul de lege anterior menționat.

Într-adevăr, așa cum a reținut și curtea de apel, deși numiții Ghiba Ruxandra, Zoltan Bege Nagy, Băncilă Florian, Burlacu Victor și Cismaru Nicolae au fost membri ai Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și au votat în ședința din data de 07.07.2006 în favoarea adoptării hotărârii nr. 1156/2006, procurorul nu a dispus trimiterea lor în judecată pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dând, ulterior, față de ei, prin ordonanța nr. 82/P/2016 din 31.07.2018 a D.N.A., Serviciul Teritorial Brașov, o soluție de clasare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a C.pr.pen., însă această soluție de netrimitere în judecată nu produce vreo consecință asupra situației juridice a inculpaților Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, neputând conduce prin ea însăși, în lipsa altor elemente care să demonstreze netemeinicia acuzațiilor formulate împotriva lor prin rechizitoriu, la concluzia nevinovăției acestora, având în vedere particularitățile cauzei generate de împrejurările diferite în care fiecare dintre respectivele persoane a acționat.

Tot cu titlu preliminar, Înalta Curte notează că, deși Parchetul a făcut, pe larg, trimitere, în cuprinsul motivelor de apel, la aspectele reținute de prima instanța în legătură cu circumstanțele în care a fost adoptată hotărârea nr. 7/14.01.2004 a Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, formulând critici în acest sens, respectivele împrejurări nu fac obiectul judecății, dispunându-se prin rechizitoriu, în privința lor, clasarea cauzei sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. f C.pr.pen. (intervenirea prescripției răspunderii penale), astfel încât motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate de procuror sub acest aspect vor fi analizate numai în măsura în care respectiva hotărâre a stat la baza emiterii de către inculpați a altor acte administrative sau vizează chestiuni comune cu cele ce privesc adoptarea de către aceeași comisie a hotărârii nr. 1156/07.07.2006, înlocuită, apoi, cu hotărârea nr. 661/02.03.2007, pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.

Deopotrivă, având în vedere criticile invocate, în concret, de Ministerul Public și de partea civilă R.N.P. – Romsilva cu privire la soluția de achitare dispusă de prima instanță față de inculpații funcționari publici implicați în soluționarea cererii de retrocedare a terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, Înalta Curte reține că, prin unificarea într-un singur conținut de infracțiune a faptelor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 246 și art. 248 C.pen. (1969), legiuitorul a incriminat în art. 297 alin. 1 C.pen., preluând, în linii generale, cuprinsul normelor corespondente din codificarea penală anterioară, fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

Totodată, în noua reglementare, a fost menținută și forma specială a infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, text care a fost, însă, modificat prin art. 79 pct. 9 din Legea nr. 187/2012, sub aspectul urmării imediate a infracțiunii, în sensul introducerii cerinţei ca folosul obţinut pentru sine sau pentru altul de funcţionarul public să aibă un caracter necuvenit.

Prin deciziile Curții Constituționale nr. 405/15.06.2016 și nr. 392/06.06.2017, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517/08.07.2016 și, respectiv nr. 504/30.06.2017, conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu – atât în varianta tip, prevăzută de art. 246 C.pen. (1969), art. 248 C.pen. (1969) și art. 297 alin. 1 C.pen., cât și în forma specială, reglementată de art. 13² din Legea nr. 78/2000, care face trimitere și se raportează la normele de incriminare din Codul penal – a fost reconfigurat sub aspectul elementului material al laturii obiective, statuându-se că prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul dispozițiilor legale menționate se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”.

Astfel, instanța de contencios constituțional a restrâns în mod substanțial câmpul de aplicare a normelor ce incriminează abuzul în serviciu, stabilind, în considerentele deciziei nr. 405/15.06.2016 – pe care le-a aplicat, ulterior, și cu prilejul verificării constituționalității prevederilor art. 248 C.pen. anterior (decizia nr. 392/06.06.2017, paragr. 31-38) –  că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară, respectiv legi, ordonanțe și ordonanțe de urgență ale Guvernului, fiind, astfel, excluse din sfera actelor abuzive, în înțelesul legii penale, acele comportamente ale funcționarului public care sunt interzise prin acte infralegale sau acte interne ale angajatorului. În acest sens, Curtea a arătat că, în materie penală, principiul legalității incriminării, „nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege”, impune ca numai legiuitorul primar (respectiv Parlamentul, prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. 1 din Constituție, sau Guvernul, prin emiterea ordonanțelor sau ordonanțelor de urgență, în baza delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție) să poată stabili conduita pe care destinatarii legii sunt obligați să o respecte, în caz contrar aceștia supunându-se sancțiunii penale, astfel încât sintagma „îndeplinește în mod defectuos” nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuției de serviciu se realizează „prin încălcarea legii” (paragr. 65).

Așadar, orice acuzație având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a nesocotit îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea respectivelor atribuții a avut loc prin încălcarea legii, în accepțiunea stabilită de Curtea Constituțională în cuprinsul deciziilor nr. 405/15.06.2016 și nr. 392/06.06.2017, fiind exterioare normativului penal substanțial regăsit în art. 246 C.pen. (1969), art. 248 C.pen. (1969), art. 297 alin. 1 C.pen. și, implicit, în art. 13² din Legea nr. 78/2000, acele încălcări de către funcționar ale dispozițiilor altor acte decât cele normative cu putere de lege, cum ar fi cele cuprinse în hotărâri ale Guvernului, ordine de ministru, hotărâri ale autorităților publice centrale sau locale, regulamente de funcționare sau organizare internă ale entităților publice sau private, hotărâri ale organelor de deliberare și decizie (adunarea generală a acționarilor/asociaților) sau ale celor de supraveghere și control (consiliul de administrație) din cadrul companiilor, societăților comerciale sau altor organizații, coduri etice sau deontologice, fișe ale postului ori contracte de muncă.

Într-adevăr, dată fiind imposibilitatea obiectivă, din punct de vedere al tehnicii legislative, de a configura în mod amănunțit prin legislația primară obligațiile/îndatoririle de serviciu ce revin diverselor categorii de funcționari publici care își desfășoară activitatea în anumite domenii specifice ale autorităților/entităților/instituțiilor publice, precum și consecințele nerespectării acestora, legislația primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, însă, așa cum a reținut și instanța de contencios constituțional în considerentele deciziei nr. 405/15.06.2016 (paragr. 60 și 64), aceste acte normative date în executarea legilor și ordonanțelor Guvernului se emit doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă, conform prevederilor art. 4 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. De altfel, este frecvent utilizată în elaborarea legislației metoda prevederii în chiar cuprinsul legii, a ordonanței sau, după caz, a ordonanței de urgență a Guvernului a unui text care instituie obligația adoptării, subsecvente, a unui act normativ de reglementare secundară (de regulă, a unei hotărâri de Guvern, care, potrivit art. 108 alin. 2 din Constituție, este emisă pentru organizarea executării legilor), prin care să se detalieze/explice dispozițiile din legislația primară, inclusiv sub aspectul conduitei pe care destinatarul legii este obligat să o respecte și a consecințelor ce intervin în situația neadoptării ei. Așadar, în aprecierea îndeplinirii cerinței esențiale atașată elementului material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu, astfel cum a fost reconfigurată prin cele două decizii ale Curții Constituționale, analiza efectuată poate viza dispoziții din legislația secundară numai în măsura în care acestea preiau, detaliază sau explicitează obligații prevăzute expres și neechivoc în legi, ordonanțe sau ordonanțe de urgență ale Guvernului, nefiind permisă raportarea la atribuții sau îndatoriri de serviciu stipulate în sarcina funcționarilor publici doar în acte de reglementare secundară (inclusiv în hotărâri de Guvern) sau prevăzute în detaliu în cuprinsul unor asemenea acte, deși norma de drept primar este neclară, ambiguă sau are o aplicabilitate extrem de generală. De asemenea, defectuozitatea în îndeplinirea unui act, ca element de tipicitate al infracțiunii de abuz în serviciu, poate fi evaluată prin raportare la nerespectarea de către subiectul activ a unor prevederi din legislația secundară doar în situația în care acestea transpun ca atare dispoziții exprese din legi, ordonanțe sau ordonanțe de urgență ale Guvernului, nu și în cazul în care îndeplinirea atribuțiilor de serviciu se realizează prin încălcarea unor asemenea prevederi care modifică ori chiar contravin actelor normative de reglementare primară.

Având ca punct de plecare aceste considerații teoretice, Înalta Curte constată că acuzațiile aduse prin actul de sesizare inculpaților Mușat Apostol, Dima Niculae, Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina, Olteanu Gheorghe și Chiriac Theodor vizează, în esență, soluționarea, cu încălcarea dispozițiilor legale și beneficiind de ajutorul inculpaților Truică Remus, Roșu Robert Mihăiță, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și Al României Paul Philippe, a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de cel din urmă, prin mandatar, la data de 06.09.2005 (reiterată în 01.11.2005) și restituirea în natură a terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha, situat în Pădurea Snagov, zona „Fundul Sacului”, cu consecința prejudicierii Statului Român și a obținerii de către inculpații Al României Paul Philippe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și membrii grupului infracțional organizat a unui folos patrimonial necuvenit.

Dispozițiile a căror nerespectare a fost imputată inculpaților prin rechizitoriu (Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 890/2005) au fost precizate sau, după caz, indicate (în ceea ce-l privește pe inculpatul Chiriac Theodor), în etapa camerei preliminare, prin adresa nr. 784/III-13/2016 din 22.07.2016 a Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov (filele 101-105 vol. 4 ds. 345/64/2016/a1), astfel încât aceștia au avut posibilitatea reală de a cunoaște într-o manieră clară și completă acuzațiile ce le-au fost aduse și circumstanțele ce le caracterizează pentru a beneficia de un proces echitabil și a putea să aducă, în cursul cercetării judecătorești, toate argumentele considerate relevante pentru dovedirea nevinovăției lor, dreptul la apărare fiind pe deplin respectat.

Sub acest aspect, nu trebuie omis faptul că, în speță, rechizitoriul a fost întocmit în data de 17.05.2016, deci anterior adoptării și publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curții Constituționale, astfel încât, în mod obiectiv, la redactarea lui, nu puteau fi avute în vedere toate exigențele subliniate de instanța de contencios constituțional în paragrafele 64-65 ale hotărârii sale, dar și că precizarea cu privire la dispozițiile legale ce se apreciază că au fost încălcate de funcționarii publici, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, s-a realizat până la epuizarea momentului instituit de lege, în condițiile în care limitele și obiectul judecății stabilite prin actul de sesizare a instanței sunt supuse controlului de legalitate în faza camerei preliminare, când judecătorul hotărăște cu autoritate de lucru judecat asupra regularității rechizitoriului.

În consecință, pretinsa îndeplinire necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu imputată de parchet inculpaților Mușat Apostol, Dima Niculae, Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe va fi examinată atât prin prisma încălcării dispozițiilor din legislația primară menționate în adresa nr. 784/III-13/2016 din 22.07.2016 a D.N.A. (respectiv a prevederilor art. 3 alin. 2, art. 6 alin. 1 și art. 25 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificată prin art. 1 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005, și a celor ale art. IV din Titlul VI al celui din urmă act normativ), cât și a nerespectării celorlalte reglementări din actele infralegale invocate (art. 2 alin. 1 lit. a și c, art. 5 lit. a, b, c, d și h, art. 7 alin. 1, art. 8 alin. 2, art. 11 alin. 1, 2 și 3 și art. 79 alin. 1 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G. nr. 890/2005 – în cazul inculpaților Mușat Apostol și Dima Niculae; art. 4 alin. 1 lit. a, b și d, art. 6 lit. c, e și f, art. 11 alin. 1, 2 și 3 și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005 – în cazul inculpaților Jecu Nicolae, Popa Caterina, Olteanu Gheorghe și Delcea Valentin), în măsura în care preiau/transpun, detaliază sau explicitează normele de drept primar cuprinse în Legea nr. 1/2000, dar și în Legea nr. 18/1991, din moment ce prima cuprinde, în mare parte, dispoziții pentru punerea în aplicare efectivă a prevederilor celei din urmă. 

De asemenea, în privința inculpatului Chiriac Theodor, examenul instanței se va realiza prin raportare la prevederile art. 10, art. 11, art. 16 și art. 54 din Legea nr. 26/1996, art. 11 alin. 1 și 2 din Legea nr. 213/1998, art. 6 lit. A, prima liniuță și art. 9 alin. 1 și 2 din H.G. nr. 1105/2003, indicate de parchet în cuprinsul aceleiași adrese.

Sub același aspect, se impune a se menționa și faptul că analiza efectuată de Înalta Curte se va raporta la dispozițiile legale în vigoare la data faptelor imputate inculpaților, conform principiului de drept tempus regit actum, și va avea în vedere înscrisurile doveditoare în ființă la acel moment, căci la acestea trebuiau să se raporteze și inculpații, indiferent de calitatea lor (funcționari publici sau persoane particulare) și de forma de participație penală ce li s-a reținut în sarcină (autorat sau complicitate).

Ca urmare, pornind de la aceste considerații și având în vedere precizările făcute de Ministerul Public prin adresa nr. 784/III-13/2016 din 22.07.2016, Înalta Curte arată că, așa cum rezultă din chiar titlul ei, Legea nr. 1/2000, ale cărei dispoziții se susține că ar fi fost încălcate de inculpații Mușat Apostol, Dima Niculae, Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu, reprezintă, în esență, o lege pentru punerea în aplicare a legilor fondului funciar nr. 18/1991 și nr. 167/1997, de prevederile acesteia beneficiind persoanele fizice și persoanele juridice care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole și forestiere, în termenul legal (art. 1).

De altfel, acest aspect rezultă și din conținutul art. 25 alin. 1 al actului normativ, care stabilește că „reconstituirea dreptului de proprietate și punerea în posesie a titularilor, în cazul terenurilor forestiere, precum și eliberarea titlurilor de proprietate se fac de comisiile locale și, respectiv, comisiile județene, în condițiile și cu procedura stabilite de Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 167/1997, de Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor”, aprobat prin H.G. nr. 890/2005, „și conform prezentei legi”.

În concordanță cu aceste dispoziții, art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 stipulează că, la stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, în conformitate cu prevederile acestui act normativ, „comisiile comunale, orășenești, municipale și comisiile județene, constituite potrivit legii, vor verifica în mod riguros existența actelor doveditoare prevăzute la art. 9 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, republicată, precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte, ținându-se seama și de dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2 din aceeași lege”.

Îndatorirea studierii și analizării în mod punctual, cu scrupulozitate și seriozitate, a înscrisurilor atașate cererii de retrocedare, sub toate aspectele stabilite de norma primară (existență, pertinență, verosimilitate, autenticitate și concludență), este prevăzută și de legislația secundară, respectiv de Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, care, reglementând atribuțiile ce revin comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, constituite în temeiul art. 12 din Legea nr. 18/1991, stabilește că cele comunale, orășenești și municipale „verifică în mod riguros îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 9 alin. 4 și 5 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și la art. 6 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, solicitând în acest scop toate relațiile și datele necesare” (art. 5 lit. b), în timp ce comisiile județene „verifică legalitatea propunerilor înaintate de comisiile comunale, orășenești și municipale, în special existența actelor doveditoare, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestora” (art. 6 lit. c). În același sens, art. 79 alin. 1 din Regulament menționează că, „în toate cazurile prevăzute de Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, comisiile comunale, orășenești sau municipale și cele județene vor verifica existența cererilor și actele doveditoare prevăzute la art. 9 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte”.

În plus, comisiile comunale, orășenești și municipale (din compunerea cărora fac parte și primarul localității, în calitate de președinte, precum și secretarul unității administrativ-teritoriale, conform art. 2 alin. 1 lit. a și c) mai au ca atribuții principale, printre altele, preluarea și analizarea cererilor depuse în conformitate cu prevederile legii, pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, cu excepția celor formulate de comune, orașe sau municipii (art. 5 lit. a); stabilirea mărimii și amplasamentului suprafeței de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propunerea altor amplasamente și consemnarea în scris a acceptului fostului proprietar sau al moștenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe un alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane (art. 5 lit. c); completarea, în urma verificărilor efectuate, a anexelor la regulament cu persoanele fizice și juridice îndreptățite (art. 5 lit. d), în cazul cererilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, formulate în condițiile art. 24 din Legea nr. 1/2000, fiind întocmită anexa 37, potrivit art. 61 alin. 3 din același regulament; înaintarea și prezentarea spre aprobare și validare comisiei județene a situațiilor definitive, împreună cu documentația necesară, precum și a divergențelor produse și consemnate la nivelul acestor comisii (art. 5 lit. h).

Deopotrivă, potrivit aceluiași Regulament, comisiile județene (din care fac parte și prefectul, subprefectul și directorul direcției de contencios administrativ și controlul legalității, conform art. 4 alin. 1 lit. a, b și d,), printre alte atribuții ce le revin, validează sau invalidează propunerile comisiilor comunale, orășenești și municipale, împreună cu proiectele de delimitare și parcelare (art. 6 lit. e) și emit titlurile de proprietate pentru cererile validate (art. 6 lit. f).

Așa cum s-a arătat anterior, înființarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 18/1991, acestea fiind organizate, prin ordin al prefectului, în fiecare comună, oraș sau municipiu (alin. 1) și funcționând sub îndrumarea unei comisii județene, condusă de prefect (2). Același text de lege a prevăzut reglementarea, prin hotărâre a Guvernului, a procedurii de constituire a comisiilor, a modalității de desfășurare a activității acestora și a atribuțiilor ce le revin (alin. 3), la data faptelor imputate inculpaților fiind în vigoare H.G. nr. 890/2005, care a aprobat Regulamentul prin care au fost stabilite aceste aspecte și care, în art. 2, prevedea, în sarcina comisiilor, obligația de a urmări și de a lua măsurile necesare pentru respectarea și aplicarea întocmai a respectivului regulament, dar și a prevederilor Legilor nr. 1/2000 și nr. 18/1991.

Cu privire la natura, felul și forma actelor doveditoare ce trebuie anexate cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere și a căror existență, pertinență, verosimilitate, autenticitate și concludență se impune, în mod obligatoriu, a fi verificate cu rigurozitate de către membrii comisiilor comunale, orășenești, municipale și județene, art. 9 alin. 5 din  Legea nr. 18/1991, la care face trimitere atât art. 45 din același act normativ, cât și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, stabilește că acestea constau în: copie xerox de pe titlul de proprietate care s-a emis sau, după caz, de pe procesul verbal ori de pe fișa de punere în posesie (lit. a); copie xerox de pe documentele ce dovedesc dreptul de proprietate pentru suprafețele de teren solicitate în plus (lit. b); o declarație în care se va consemna, pe propria răspundere, suprafața totală de teren atribuită în proprietate, prin reconstituire sau constituire, de familie, potrivit legii, chiar dacă aceasta s-a făcut în mai multe localități sau de la mai mulți autori (lit. c). În situația în care nu au fost atașate cererii de retrocedare înscrisurile la care face referire norma legală, iar solicitantul, deși a fost informat de către comisia locală (prin intermediul președintelui sau secretarului) cu privire la necesitatea depunerii lor, nu le-a prezentat, fără a invoca o justificare valabilă, în privința acestuia operează sancțiunea decăderii din dreptul de a cere reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, astfel cum se prevede în art. 9 alin. 8 teza a II-a din Legea nr. 18/1991.

Detaliind dispozițiile art. 9 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, dar și pe cele ale art. 9 alin. 3 și 4 din același act normativ (referitoare la locul și modul în care se depune cererea de reconstituire și la conținutul său), art. 11 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005 prevede că „stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptățită, personal sau prin mandatar” (alin. 1); că „în cerere se vor menționa următoarele date și elemente: numele și prenumele solicitantului și ale părinților, gradul de rudenie, suprafața de teren la care se socotește îndreptățit, precum și orice alte date necesare pentru stabilirea dreptului de proprietate potrivit legii” (alin. 2); că, „la cerere se vor anexa: acte de proprietate, certificat de moștenitor, hotărâre judecătorească, dacă există”, iar, „în toate cazurile, certificat de naștere, certificat de deces al autorului, în cazul moștenitorilor, precum și orice acte din care să rezulte dreptul de proprietate asupra terenului solicitat” (alin. 3), dar și declarația prevăzută de art. 10 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 (alin. 4). Totodată, art. 11 stabilește că „în cazul în care cererea se depune personal, solicitantul va prezenta actele doveditoare în original și câte o copie xerox, semnată pentru conformitate, rămânând la comisie numai copiile acestora” (alin. 6), iar, în situația în care „cererea se transmite prin poștă, la aceasta se vor anexa copii xerox semnate pentru conformitate pe propria răspundere de către solicitant” (alin. 7).

Astfel, sintetizând, în toate situațiile ce intră sub incidența Legilor nr. 1/2000 și nr. 18/1991, deci și în cazul în care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferența dintre suprafața primită prin aplicarea legilor fondului funciar și cea avută în proprietate (art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000), cererea adresată comisiilor locale trebuie să fie însoțită de următoarele înscrisuri: titlul de proprietate care s-a emis sau, după caz, procesul verbal ori fișa de punere în posesie, în copie xerox semnată pentru conformitate de către solicitant; documentele ce dovedesc dreptul de proprietate pentru suprafața de teren solicitată în plus, în copii xerox semnate pentru conformitate de către solicitant, categorie în care se includ, pe lângă actele obișnuite de dovedire a proprietății, orice alte înscrisuri din care rezultă dreptul de proprietate care a aparținut foștilor proprietari; o declarație în care se va consemna, pe propria răspundere, suprafața totală de teren atribuită în proprietate, prin reconstituire sau constituire, de familie, potrivit legii, chiar dacă aceasta s-a făcut în mai multe localități sau de la mai mulți autori; acte care dovedesc calitatea de moștenitor, în copii xerox semnate pentru conformitate de către solicitant, cum ar fi: certificat de moștenitor, certificat de naștere, certificat de deces al autorului, hotărâre judecătorească etc.; declarația prevăzută de art. 10 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.

Rezultă, așadar, că actele doveditoare anexate cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, astfel cum sunt prevăzute de art. 9 alin. 5 din Legea nr. 18/1991 și detaliate de art. 11 alin. 3 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, trebuie verificate în mod atent, punctual, cu scrupulozitate și seriozitate, atât sub aspectul existenței (inclusiv a formei în care au fost depuse), cât și al pertinenței, verosimilității, autenticității și concludenței lor de către membrii comisiilor comunale, orășenești, municipale și județene învestite cu soluționarea cererilor de retrocedare, conform obligației instituite în sarcina acestora prin art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 raportat la art. 5 lit. b, art. 6 lit. c și art. 79 alin. 1 din Regulament, astfel încât să se constate, dincolo de orice dubiu rezonabil, că titularul cererii este persoană îndreptățită la restituire și că imobilul revendicat a aparținut în proprietate acestuia sau antecesorilor săi la data trecerii lui în proprietatea statului prin efectul unor acte normative speciale sau, dimpotrivă, că nu sunt îndeplinite aceste condiții și, ca atare, stabilirea dreptului de proprietate, prin reconstituire, nu poate opera.

 Cu alte cuvinte, concluzia cu privire la temeinicia sau, după caz, la netemeinicia unei cereri de retrocedare nu se poate fundamenta pe o verificare formală, superficială, a actelor anexate acesteia sau depuse, ulterior, în dovedirea ei, membrii comisiilor locale și, respectiv, județene având obligația legală de a examina în mod temeinic, riguros, toate înscrisurile aflate la dosarul administrativ pentru a se asigura că realitatea lor nu poate fi tăgăduită ori pusă la îndoială și că au fost întocmite cu respectarea tuturor formelor legale (autenticitatea), că, prin conținutul lor și aspectele pe care le atestă, se bucură de credibilitate/plauzibilitate (verosimilitatea), că sunt relevante sub aspectul împrejurărilor ce trebuie dovedite (pertinența) și că prezintă aptitudinea de a contribui la aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei (concludența), în sensul că furnizează informații convingătoare, lămuritoare, pentru a stabili existența/inexistența calității solicitantului de persoană îndreptățită la restituire, atât din perspectiva dreptului de proprietate al acestuia sau al predecesorilor săi asupra terenului revendicat la data trecerii lui în proprietatea statului, cât și sub aspectul calității sale de moștenitor legal sau testamentar al celor din urmă.

Sub aspectul împrejurărilor ce trebuie dovedite cu documentele anexate cererii de retrocedare, Înalta Curte constată, în baza interpretării coroborate a prevederilor art. 1 și art. 24 din Legea nr. 1/2000, că, în accepțiunea acestui act normativ, persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferența dintre suprafața primită prin aplicarea legilor fondului funciar și cea avută în proprietate (ce constituie, de altfel, limita maximă a suprafeței de teren ce poate fi retrocedată), sunt foștii proprietari, persoane fizice/juridice, sau moștenitorii acestora, pe numele cărora se întocmesc, ulterior, și titlurile de proprietate, în condițiile art. 24 alin. 3 din același act normativ.

De altfel, aceleași categorii de beneficiari ai dreptului la retrocedare sunt stabilite și în cuprinsul art. 45 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, potrivit căruia „persoanele fizice sau, după caz, moștenitorii acestora, ale căror terenuri cu vegetație forestieră, păduri, zăvoaie, tufărișuri, pășuni și fânețe au trecut în proprietatea statului prin efectul unor acte normative speciale, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate (…)”, caz în care formularea cererii trebuie făcută, potrivit alin. 3 al aceluiași articol „în termenul, cu procedura și în condițiile prevăzute la art. 9 alin. 3-9”. 

În același sens sunt și dispozițiile art. 26 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, care menționează că „terenurile cu vegetație forestieră (…) care au aparținut persoanelor fizice se restituie, la cerere, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestuia, într-o suprafață egală cu cea trecută în proprietatea statului”. 

Calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare este strâns legată de dovedirea dreptului de proprietate al solicitantului sau al autorului său cu privire la terenul forestier revendicat, drept care trebuie să fi existat la momentul preluării bunului de către stat prin efectul unor acte normative speciale, căci, în cazul în care înscrisurile atașate cererii nu prezintă aptitudinea de a proba acest din urmă aspect (și nu s-au solicitat, în scris, alte probe), nici titularul ei nu poate fi considerat persoană îndrituită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv. În plus, în situația în care cererea este formulată de succesorul fostului proprietar, solicitantul, pentru a fi considerat persoană îndreptățită, trebuie să dovedească, pe lângă existența dreptului de proprietate al autorului invocat, asupra terenului, la data naționalizării, și calitatea sa de moștenitor al acestuia, în înțelesul dat respectivei noțiuni de Legea nr. 1/2000, ale cărei dispoziții se completează ce cele ale Legii nr. 18/1991. Or, în conformitate cu prevederile art. 13 din acest din urmă act normativ, coroborate cu cele ale art. 11 alin. 3 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, aplicabile și în ipoteza reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, prevăzută de art. 45 din Legea nr. 18/1991 și art. 24 din Legea nr. 1/2000, calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive și a actelor de stare civilă ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moștenirii. Așa cum s-a arătat în literatura juridică, întrucât textul de lege nu distinge, acesta are în vedere atât moștenitorii legali, cât și pe cei testamentari, aplicându-se, în baza aceluiași raționament, indiferent dacă moștenitorii care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate au venit la moștenire în nume personal, prin reprezentare succesorală sau prin retransmitere. 

În ceea ce privește dovada actelor juridice, sarcină ce îi incumbă persoanei care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, în doctrina de specialitate, dar și în jurisprudența instanțelor naționale s-a arătat că aceasta este guvernată de legea în vigoare la momentul încheierii respectivelor acte juridice, cu excepția situației când forma lor a fost impusă ad probaționem și legea nouă ușurează dovada, permițând noi mijloace de probă, caz în care se aplică aceasta din urmă.

1.2.a) În speță, astfel cum rezultă din situația de fapt reținută în urma coroborării întregului material probator administrat, inculpatul Al României Paul Philippe, prin mandatar, a formulat, la data de 06.09.2005, în nume propriu, o cerere de restituire în natură sau prin echivalent a terenului de 46 ha situat în localitatea Ghermănești, comuna Snagov, făcând trimitere, în acest sens, la notificarea anterioară, înregistrată sub nr. 3476 din 03.12.2003, care vizase doar suprafața de 10 ha, așa cum prevedea legea specială în vigoare la acel moment.

În drept, a fost invocată Legea nr. 247/2005 care, prin art. 3 din Titlul VI, a prelungit termenul de depunere a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferențele de suprafață ce puteau fi restituite conform Legii nr. 1/2000, astfel cum a fost modificată prin actul normativ menționat, până la data de 30.11.2005 inclusiv.

Cererea nu cuprinde nicio referire la calitatea în care inculpatul a formulat-o, însă, făcându-se trimitere la notificarea nr. 3476 din 03.12.2003, reiese că a fost avută în vedere aceeași justificare invocată anterior, respectiv cumpărarea de către acesta, în baza contractului autentificat sub nr. 1498 din 02.08.2001, a drepturilor succesorale ale numitei Urdărianu Monique, legatara universală a Elenei Lupescu, la rândul său, soția supraviețuitoare și moștenitoarea fostului rege Carol al II-lea, căruia i-ar fi aparținut imobilul solicitat, ca urmare a donației făcute de Primăria Municipiului București prin procesul verbal nr. 21486/4932A/1932. În același sens pledează și faptul că procura autentificată sub nr. 2399/01.09.2005, în baza căreia martorul Dumitrescu Mircea a depus cererea de retrocedare, a fost dată de inculpat „în calitate de dobânditor al drepturilor succesorale aparținând defunctei Elena Lupescu”, mandatarul fiind împuternicit să îl reprezinte pe acesta la autoritățile competente (printre care și Primăria Snagov) în vederea redobândirii pe cale administrativă a mai multor bunuri, între care se regăsește și terenul în suprafață de 46 ha situat în comuna Snagov.

Deși, la data de 01.11.2005, a fost formulată și depusă la Primăria Snagov, de către același mandatar, în numele lui Al României Paul Philippe, o altă cerere în care s-a făcut referire la cea anterioară, din 06.09.2005, nici în conținutul acesteia nu a fost menționată calitatea în care inculpatul a inițiat respectivele demersuri de reconstituire a dreptului de proprietate, singura precizare suplimentară vizând identificarea bunului imobil a cărui restituire se solicită, respectiv terenul în suprafață de 47 ha situat în comuna Snagov, zona „Fundul Sacului”.

Abia ulterior, printr-un memoriu întocmit prin mandatar S.C. Ilko Star S.R.L., reprezentată de Păvăloiu Nela, inculpatul Al României Paul Philippe a justificat calitatea sa de persoană îndreptățită la retrocedare prin prisma dreptului de proprietate ce a aparținut regelui Carol al II-lea, arătând că descendența după acesta a tatălui său, Carol Mircea Grigore, precum și dreptul celui din urmă la moștenire au fost recunoscute prin hotărârea definitivă și executorie a Tribunalului din Lisabona din 06.02.1955. Referitor la bunul revendicat, s-a menționat, în esență, că aceasta a intrat în proprietatea regelui Carol al II-lea prin procesul verbal nr. 21486/4932/1932 al Primăriei Municipiului București, fiind, ulterior, preluat de Statul Român ca efect al aplicării art. II din Decretul nr. 38 din 27.05.1948.

Astfel cum rezultă din dosarul administrativ înaintat de Primăria Snagov (filele 210-403 vol. 15 d.u.p., 281-453 vol. 16 d.u.p.), deși, inițial, cererea adresată respectivei instituții nu a fost însoțită de niciun document, ulterior, în dovedirea acesteia, s-au depus, în copie xerox: traducerile în limba română a testamentului și actului de deces al Elenei Lupescu, a certificatului de căsătorie dintre aceasta și Carol al II-lea, a declarației privind deschiderea procesului de stabilire a taxei succesorale, ca urmare a decesului fostului rege în 09.04.1943, și a anexei la aceasta constând în darea de seamă asupra bunurilor supuse partajului; certificatul de naștere, cartea de identitate și pașaportul inculpatului Al României Paul Philippe; procesul verbal nr. 21486/4932A din 22.06.1932 al Consiliului comunal general al Municipiului București; procesul verbal din 23.11.1940 privind punerea în posesie ca administrator sechestru a domnului M. Rîmniceanu asupra proprietăților imobiliare care, sub orice titlu, au aparținut fostului rege Carol al II-lea sau Casei Regale; procesul verbal din 25.08.1941 privind punerea în posesie ca administrator sechestru, în locul domnului M. Rîmniceanu, al cărui mandat înceta, a numitului Fl. Marinescu; sentințele civile nr. 1872 din 26.06.2003 și nr. 1496 din 16.05.2005 ale Judecătoriei Buftea, pronunțate în dosarele nr. 3387/2003 și, respectiv, nr. 378/2005, iar, în copie legalizată: contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 1489 din 02.08.2001 și certificatul de calitate de moștenitor nr. 8 din 21.10.2002 de pe urma Elenei Lupescu.

Prin adresa nr. 15056 din 14.12.2005, inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae, în calitate de președinte și, respectiv, de secretar al Comisiei comunale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, au solicitat mandatarului de la acea dată al inculpatului Al României Paul Philippe să transmită actul – legea prin care regele Carol al II-lea a primit cu titlu de donație Pădurea Snagov, considerând că acesta este necesar pentru soluționarea cererilor înregistrate sub nr. 11923/06.09.2005 și nr. 15056/01.11.2005, conform art. 9 alin. 4 și 5 din Legea nr. 18/1991 și art. 6 din Legea nr. 1/2000.

La rândul său, Direcția Silvică București, Ocolul Silvic Snagov, a transmis, prin adresa nr. 871/23.02.2006, semnată de martorul Berceanu Daniel Marian, că cererea de retrocedare nu îndeplinește condițiile legale, nefăcându-se dovada titlului de proprietate al regelui Carol al II-lea și a deposedării sale abuzive de către Statul Român.

Ulterior, însă, fără a verifica în mod riguros depunerea la dosarul administrativ a documentului solicitat prin adresa nr. 15056 din 14.12.2005, dar și existența, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența celorlalte acte doveditoare prevăzute de art. 9 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, cu toate că le revenea o asemenea obligație potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae, împreună cu alți patru membri ai Comisiei locale Snagov din care făceau parte, au întocmit, în data de 09.03.2006, procesul verbal înregistrat sub nr. 3719 din 10.03.2006, prin care au constatat, în temeiul art. 9 alin. 4 și 5 din Legea nr. 18/1991, că Al României Paul Philippe îndeplinește condițiile pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Snagov, aprobând anexa 37 și dispunând înaintarea ei pentru validare comisiei județene. Totodată, în baza acestui proces verbal, în calitate de președinte și, respectiv, de secretar al Comisiei locale Snagov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae au semnat, ulterior, în aceleași condiții, anexa 37, prin care s-a recunoscut dreptul inculpatului Al României Paul Philippe asupra suprafeței de teren solicitate. 

Cu toate că, la dosarul administrativ se regăsește, în copie xerox, procesul verbal din 23.11.1940 privind punerea în posesie a domnului M. Rîmniceanu, ca administrator sechestru, asupra proprietăților imobiliare ce au aparținut fostului rege Carol al II-lea sau Casei Regale, înscris ce poartă, pe verso, mențiunea olografă „document depus urmare adresei nr. 15056/14.12.2005; 19.12.2005” și o semnătură indescifrabilă, se constată că acestuia nu i-a fost atribuit un număr de înregistrare distinct la Primăria Snagov care să ateste o dată diferită la care să fi fost transmis, iar, în plus, are aplicate anumite însemnări, de asemenea olografe („să vedem dacă există lege”), cu privire chiar la aspectul ce trebuia lămurit prin emiterea adresei, împrejurări care, analizate în mod coroborat, conduc la concluzia certă că respectivul document nu a fost comunicat Comisiei locale Snagov ulterior zilei de 14.12.2005, ci, dimpotrivă, a fost depus anterior, împreună cu o parte din celelalte înscrisuri, mențiunile de pe spatele lui fiind efectuate tocmai pentru a da o aparență de legalitate procedurii de soluționare a cererii formulate de inculpatul Al României Paul Philippe (fila 351 vol. 16 d.u.p.).

Chiar dacă s-ar admite că acest act a fost transmis ca urmare a adresei nr. 15056 din 14.12.2005, membrii Comisiei locale Snagov și, în principal, inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae, care întocmiseră respectiva adresă, ar fi trebuit să observe, în urma unei analize temeinice și atente a conținutului său, că este lipsit de pertinență și concludență, din moment ce face o referire generală la legea întocmită în baza procesului verbal nr. 21486/4932A/1932 al Consiliului comunal general al Municipiului București, fără a indica numărul ei sau Monitorul Oficial în care a fost publicată, și în condițiile în care nu a fost însoțit efectiv, astfel cum se solicita în adresă, de documentul (legea) care proba dobândirea dreptului de proprietate asupra Pădurii Snagov de către regele Carol al II-lea.

Într-adevăr, așa cum rezultă din actele atașate la dosarul administrativ, prin procesul verbal nr. 21486/4932A din 22.06.1932, Consiliul comunal general al Municipiului București a aprobat propunerea primarului capitalei de a se dona regelui Carol al II-lea trupul „Fundul Sacului” din Pădurea Snagov, în suprafață de 46,78 ha, dar, pentru a opera efectul translativ de proprietate, s-a dispus „întocmirea cuvenitului proiect de lege pentru această donațiune” (filele 348-349 vol. 16 d.u.p.). De altfel, bunul imobil respectiv intrase în proprietatea Municipiului București, tot prin „cedare cu titlu gratuit” de către Ministerul de Agricultură și Domenii, ca efect al unui act normativ, respectiv a Legii nr. 716 bis pentru înfrumusețarea împrejurimilor Capitalei, publicată în Monitorul Oficial nr. 32 din 09.02.1931 (filele 67-68 vol. 16 d.u.p., 34-36 vol. 17 d.u.p.).

Or, în situația în care solicitantul nu a dovedit, prin înscrisurile depuse, existența legii prin care dreptul de proprietate asupra terenului forestier revendicat a fost transferat, cu titlu gratuit, în patrimoniul regelui Carol al II-lea și nici existența unui eventual act de donație perfectat cu respectarea cerințelor de formă prevăzute ad validitatem de art. 813 din Codul civil de la 1864, în vigoare la data faptelor, Comisia locală Snagov nu putea să constate îndeplinirea de către acesta a condițiilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la acel teren decât în urma unei examinări sumare și superficiale a existenței documentelor la care se referă art. 9 alin. 5 lit. b din Legea nr. 18/1991 și art. 11 alin. 3 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, deci cu încălcarea obligației instituite de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 5 lit. b) și art. 79 alin. 1 din același regulament.

Într-adevăr, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, prin Decretul-lege nr. 3767/1940, publicat în Monitorul Oficial nr. 266 din 12.11.1940, s-a dispus instituirea sechestrului asupra averii regelui Carol al II-lea, până la stabilirea definitivă a dreptului de proprietate cu privire la bunurile deținute de acesta (filele 40-42 vol. 17 d.u.p.), sens în care, ulterior, a fost emisă de Ministerul Justiției Deciziunea nr. 158384 din 13.11.1940, publicată în Monitorul Oficial nr. 268 din 14.11.1940, prin care a fost desemnat administratorul sechestru „al tuturor bunurilor imobiliare care, sub orice titlu, au aparținut sau aparțin fostului rege” (filele 38-39 vol. 17 d.u.p.). Așadar, prin efectul Decretului-lege nr. 3767/1940, au fost puse sub sechestru nu doar bunurile aflate în proprietatea regelui Carol al II-lea, ci și cele care se aflau în posesia sa, cum era și Pădurea Snagov, în cazul căreia nu fusese adoptată o lege și nici încheiat vreun act juridic pentru a opera transmisiunea dreptului de proprietate din patrimoniul Municipiului București în patrimoniul acestuia. Or, în atare condiții, cele două procese verbale de instituire a sechestrului, din 23.11.1940 și 25.08.1941, depuse de Al României Paul Philippe, prin mandatar, la dosarul administrativ, nu prezentau aptitudinea de a dovedi dreptul de proprietate al regelui Carol al II-lea asupra terenului cu vegetație forestieră, situat în Pădurea Snagov, a cărui retrocedare se solicita, chiar dacă în primul dintre acestea se făcea referire – fără a fi, însă, indicată în concret – la legea emisă în baza procesului verbal nr. 21486/4932A/1932, din moment ce respectiva lege nu a fost identificată și anexată cererii de reconstituire, după cum nu a fost atașat niciun alt înscris care să dovedească dobândirea în proprietate a bunului de către autorul invocat de solicitant, aspect ce ar fi fost lesne de observat de către președintele și secretarul Comisiei locale Snagov dacă ar fi analizat corespunzător, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, actele de care inculpatul a înțeles să se folosească.

De altfel, contrar susținerilor judecătorului fondului, nici celelalte înscrisuri indicate de acesta în cuprinsul sentinței apelate (procesul verbal încheiat de o comisie constituită la Palatul Regal în datele de 27.09, 01, 04, 07, 11, 16 și 23.10.1940; lista de imobile urbane și rurale proprietatea fostului suveran; inventarul din 15.04.1941 cuprinzând averea imobiliară aparținând fostului suveran Carol al II-lea, care a fost pusă sub sechestru potrivit Decretului-lege nr. 3767/1940; nota informativă din 01.07.1946) nu dovedesc că terenul forestier în suprafață de 46,78 ha, situat în Pădurea Snagov, ar fi fost proprietatea regelui Carol al II-lea, ci doar realitatea, necontestată, că bunurile deținute de acesta, cu orice titlu, inclusiv imobilul în discuție, ulterior abdicării sale au fost puse sub sechestru, ca efect al Decretului-lege nr. 3767/1940, cu consecința pierderii dreptului de exercitare a oricăror prerogative asupra lor, situație care nu s-a schimbat până la instaurarea regimului comunist. Într-adevăr, și în cuprinsul inventarului din 15.04.1941, se face aceeași trimitere la „legea întocmită în baza procesului verbal nr. 21486/4932A/1932”, însă, dat fiind că o asemenea lege nu a fost adoptată, existența ei nefiind identificată nici de Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale (vol. 27 d.u.p.), nu s-a realizat nici transmisiunea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 46,78 ha teren forestier în patrimoniul regelui Carol al II-lea, bunul aflându-se doar în posesia acestuia.

În plus, deși inculpatul Al României Paul Philippe s-a prevalat, în cuprinsul memoriilor depuse la dosarul administrativ, de faptul că bunul a cărui restituire a solicitat-o fusese trecut abuziv în proprietatea Statului Român prin Decretul nr. 38/1948, din conținutul acestuia rezultă cu evidență că Pădurea Snagov nu a făcut obiectul preluării de către stat prin acest act, lucru cu neputință de realizat din moment ce imobilul nu s-a aflat niciodată în proprietatea regelui Carol al II-lea. Sub acest aspect, nu poate fi reținută susținerea primei instanțe în sensul că Decretul nr. 38/1948, prin dispozițiile art. II, se referea generic la toate bunurile ce au aparținut fostei familii regale, în care se include și Pădurea Snagov, din moment ce, în Deciziunea Consiliului de Miniștri, dată în aplicarea acestuia (publicată în Monitorul Oficial, Partea 1B, nr. 140 din 19.06.1948), imobilele trecute în proprietatea statului au fost, pe larg, individualizate, iar între acestea nu se regăsește și terenul în discuție, a cărei retrocedare s-a solicitat de către Al României Paul Philippe (filele 142-150 vol. 27 d.u.p.). 

Deși inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae, în calitate de membri ai Comisiei locale Snagov, pentru a aprecia asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, trebuiau să verifice dacă bunul revendicat a aparținut în proprietate autorului solicitantului la momentul preluării lui de către stat, examinare ce ar fi fost pe deplin posibilă, de vreme ce Decretul nr. 38/1948 fusese pus la dispoziția comisiei de Al României Paul Philippe în sprijinul altor notificări, fiind înaintat de Primăria Snagov și pentru prezentul dosar (filele 340-343, 355-356, 381-382 vol. 16 d.u.p.), dovadă că s-a aflat la dispoziția autorității administrative, aceștia nu au depus minime diligențe pentru stabilirea respectivei chestiuni, ce era, practic, de esența soluționării cererii de retrocedare, considerând, fără vreo analiză în acest sens în raport cu actele doveditoare depuse, care demonstrau contrariul, că imobilul s-a aflat în proprietatea fostului rege Carol al II-lea și că a fost trecut în mod abuziv în proprietatea Statului Român, acțiune ce se subsumează, deopotrivă, încălcării obligației instituite de art. 6 alin. 1 din Legea 1/2000, dar și de art. 5 lit. b) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, aplicabile potrivit art. 25 alin. 1 din primul act normativ menționat.

Faptul că imobilul a cărui retrocedare s-a solicitat de către Al României Paul Philippe nu a constituit proprietatea regelui Carol al II-lea, aflându-se doar în posesia acestuia, și prin, urmare, nu a făcut obiectul Decretului nr. 38/1948, a fost confirmat și de Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Colegiului Prezidențial al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care acesta a fost obligat să lase în deplină proprietate și posesie Statului Român mai multe bunuri, printre care și Trupul de pădure „Fundul sacului” din Pădurea Snagov, în suprafață de 46,78 ha, constatându-se, în esență, că deținerea de către fostul suveran a terenului respectiv s-a realizat fără niciun titlu. În concret, s-a reținut că „ (…) fostul Primar General al Capitalei (…) a fost nevoit să cedeze în fapt 46,78 ha pădure la Snagov fostului Rege Carol al II-lea, pe care acesta le posedă în fapt, fără a se fi elaborat legea necesară în baza căreia Primăria să poată ceda acea pădure și fără a se fi întocmit un act pentru transmisiunea proprietății, existând numai o încuviințare a Consiliului Comunal de a se dona trupul de pădure zis Fundul sacului cu o suprafață de 46,78 ha”. În consecință, având în vedere că nu a existat „o transmisiune a dreptului de proprietate asupra suprafeței de pădure în discuțiune”, aspect recunoscut și prin memoriul-întâmpinare depus de mandatarul fostului rege Carol al II-lea, în care se arată, „în mod categoric, că nu s-au îndeplinit formele legale” pentru această transmisiune, s-a constatat că „deținerea ei de către fostul suveran este lipsită de un temei legal” și, în consecință, se impune readucerea acesteia în patrimoniul Statului Român (filele 70-102 vol. 17 d.u.p., 187-219 vol. 27 d.u.p.).

În plus, inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae nu se puteau prevala nici de existența sentinței civile nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea, prin care s-a constatat că Al României Paul Philippe este îndreptățit să beneficieze de retrocedarea suprafeței de 10 ha pădure, situată în comuna Snagov, zona „Fundul Sacului”, din moment ce, nefiind parte în procesul în care s-a pronunțat, într-o acțiune în constatare, respectiva hotărâre judecătorească, aceasta nu era obligatorie pentru Comisia locală Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, situație în care membrii săi trebuiau să analizeze temeinicia cererii de restituire prin raportare la toate documentele depuse de solicitant în procedura administrativă. 

Cu alte cuvinte, în condițiile în care sentința civilă nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea nu se impunea prin forța sa obligatorie Comisiei comunale Snagov, din moment ce aceasta nu a fost parte în procedura judiciară în care a fost pronunțată, procedură specifică, de altfel, dreptului comun privind acțiunea în constatare, iar nu legilor speciale în materia retrocedării, membrilor săi, inculpați în cauză, le revenea obligația legală de a verifica, în mod riguros, toate înscrisurile depuse la dosarul administrativ pentru a stabili calitatea inculpatului Al României Paul Philippe de persoană îndrituită la restituirea terenului cu vegetație forestieră situat în pădurea Snagov, atât sub aspectul existenței titlului de proprietate al antecesorului indicat de solicitant și al deposedării sale abuzive de către Statul Român, cât și al calității sale de moștenitor al celui din urmă, cu atât mai mult cu cât, prin respectiva sentință, se constatase doar îndrituirea la retrocedarea unei părți din imobilul revendicat (10 ha), ce fusese deja restituită prin hotărârea nr. 7 din 14.01.2004, situație în care, potrivit normei de reglementare primară, stabilirea dreptului de proprietate nu mai putea opera decât pentru diferența dintre suprafața primită anterior și cea avută în proprietate.

Îndreptățirea inculpatului Al României Paul Philippe de a obține reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier situat în Pădurea Snagov, potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, nu a fost analizată, însă, cu scrupulozitate și seriozitate, de inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae nici din perspectiva calității acestuia de moștenitor legal sau testamentar al autorului invocat, documentele atașate în susținerea cererii neprezentând pertinența și concludența necesare pentru a concluziona că solicitantul era îndrituit la retrocedare.

Astfel, în condițiile în care nu au realizat o verificare riguroasă a existenței și relevanței înscrisurilor doveditoare sub acest aspect, cei doi membri ai Comisiei locale Snagov nu au observat că, deși Al României Paul Philippe a formulat cererile de restituire (din 06.09.2005 și 01.11.2005) în nume propriu, invocând, inițial, așa cum s-a arătat anterior, faptul că ar fi cumpărat drepturile succesorale ale numitei Urdărianu Monique, legatara universală a Elenei Lupescu, în realitate, prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 1489 din 02.08.2001 (ce a fost atașat la dosarul administrativ), inculpatul nu a dobândit calitatea de moștenitor testamentar al soției supraviețuitoare a regelui Carol al II-lea, în sensul avut în vedere de art. 24 din Legea nr. 1/2000 raportat la art. 45 din Legea nr. 18/1991 (aplicabil potrivit art. 25 din Legea nr. 1/2000), respectiv acela de moștenitor al persoanei fizice proprietară a terenului forestier la data preluării lui de către stat prin efectul unor acte normative speciale.

În plus, pentru dovedirea calității de moștenitor a Elenei Lupescu după fostul rege Carol al II-lea nu era suficientă existența actelor de stare civilă depuse de solicitant, ci aceasta trebuia să rezulte dintr-un certificat de moștenitor sau certificat de calitate de moștenitor, care să probeze, implicit, că acceptase succesiunea în termenul legal, însă, deși un asemenea act nu a fost trimis Comisiei locale Snagov, membrii săi nu au constatat și sancționat aceste lipsuri.

Mai mult, așa cum atestă conținutul său, contractul de vânzare – cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 1489 din 02.08.2001 a vizat doar o parte din bunurile Elenei Lupescu, respectiv acelea „lăsate și existente pe teritoriul statului român de către Prințesa Elena de România”, în condițiile în care aceasta a trăit împreună cu fostul rege și a decedat în Portugalia.

Or, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, în privința suprafeței de 46,78 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, zona „Fundul Sacului”, nu a fost adoptată vreo lege și nici încheiat vreun act juridic prin care să se realizeze transferul dreptului de proprietate din patrimoniul Municipiului București în patrimoniul regelui Carol al II-lea, astfel încât respectivul imobil nu ar fi putut să aparțină nici Elenei Lupescu, nefiind, deci, „un bun lăsat pe teritoriul statului român” de către aceasta.

Pe de altă parte, deși prin memoriile completatoare depuse ulterior la dosarul administrativ, inculpatul Al României Paul Philippe a susținut și faptul că este succesorul în linie directă (nepot de fiu) al regelui Carol al II-lea, acesta nu era îndrituit să formuleze, la data de 06.09.2005, cererea de retrocedare prevalându-se de această calitate, din moment ce tatăl său, Carol Mircea Grigore, era în viață, astfel încât, teoretic, doar el (împreună cu regele Mihai I) putea avea calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 1/2000 în legătură cu bunurile ce i-ar fi aparținut fostului suveran.

În acest sens, este de menționat că, potrivit principiilor generale ale devoluțiunii legale, aplicabile la data faptelor imputate inculpaților, rudele defunctului veneau la moștenire în ordinea claselor de moștenitori legali, iar, în interiorul unei clase, rudele mai apropiate în grad le înlăturau de la moștenire pe cele mai îndepărtate (principiul proximității gradului de rudenie între moștenitorii din aceeași clasă), astfel încât singurul care era îndreptățit potrivit legii să vină la moștenirea regelui Carol al II-lea, alături de fostul rege Mihai I, era Carol Mircea Grigore, în calitate de fiu, care a decedat abia la data de 27.01.2006, când deja expirase inclusiv termenul stabilit de art. 3 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005, respectiv 30.11.2005.

Mai mult, deși a invocat în apărare acest aspect, inculpatul Al României Paul Philippe nu a atașat la dosarul administrativ vreo procură specială prin care să fi fost împuternicit de tatăl său să introducă, în numele lui, cererea de restituire, dimpotrivă aceasta fiind formulată de inculpat în nume propriu.

În cauză, însă, nefăcând o verificare riguroasă cu privire la existența la dosar a tuturor înscrisurilor necesare pentru a aprecia asupra întrunirii de către solicitant a calității prevăzute de lege pentru formularea cererii de retrocedare și nici cu referire la pertinența, concludența, verosimilitatea și autenticitatea sub același aspect a actelor depuse de acesta, pe care le-au examinat superficial, inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae, în calitate de membri ai Comisiei locale Snagov, au considerat, contrar împrejurărilor atestate de documentele folosite de inculpatul Al României Paul Philippe în susținerea solicitării, că acesta are calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier revendicat, nesocotind, astfel, prin maniera în care au acționat și în această privință, obligația ce le revenea potrivit art. 6 alin. 1 din Legea 1/2000, art. 5 lit. b) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

De altfel, atât cu prilejul audierii sale de către organele de anchetă penală, cât și în cursul cercetării judecătorești efectuate în fața instanței de fond, inculpatul Mușat Apostol a recunoscut că nu a verificat în mod serios, cu scrupulozitate, înscrisurile depuse în dovedirea cererii de restituire a terenului forestier în suprafață de 46,78 ha, pe care „doar le-a răsfoit”, arătând că „s-a bazat pe ce i-a spus Dima” și că, neavând cunoștințe de specialitate, nu era în măsură să examineze legalitatea unor asemenea documente, motiv pentru care își însușea opinia direcției de specialitate. Apărarea inculpatului este, însă, neîntemeiată, din moment ce obligația de a studia cu rigurozitate actele doveditoare depuse în susținerea cererii de retrocedare incumbă, potrivit art. 6 alin. 1 din Legea 1/2000, fiecărui membru al comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate, care răspunde personal pentru modul în care o aduce la îndeplinire, și trebuie să poarte asupra mai multor aspecte, respectiv existența, pertinența, concludența, verosimilitatea și autenticitatea respectivelor înscrisuri, ceea ce presupune, implicit, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, efectuarea de verificări pentru a se asigura că realitatea acestora nu poate fi tăgăduită ori pusă la îndoială și că au fost întocmite cu respectarea tuturor formelor legale (autenticitatea), că, prin conținutul lor și aspectele pe care le atestă, se bucură de credibilitate/plauzibilitate (verosimilitatea), că sunt relevante sub aspectul împrejurărilor ce trebuie dovedite (pertinența) și că prezintă aptitudinea de a contribui la aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei (concludența). De altfel, efectuarea unei analize superficiale a actelor doveditoare depuse de solicitant a fost acceptată și de inculpatul Dima Niculae, care, în declarația de la urmărire penală, menținută la curtea de apel, a arătat că „cel de la juridic din Prefectura Ilfov” a fost persoana care i-a spus „că Paul vine în calitate de cumpărător de drepturi succesorale” (aspect ce putea fi lesne observat din simpla lecturare a cererilor și a înscrisurilor atașate), dar și că nu a „verificat dacă s-a deschis succesiunea”, deși observase existența contractului de cumpărare a drepturilor succesorale.

Contrar susținerii curții de apel, nu se poate considera că, prin pronunțarea deciziei civile nr. 954 din 14.02.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, prin care s-a recunoscut în România sentința nr. 132 din 6.02.1955 a Tribunalului din Lisabona, a fost consolidat retroactiv dreptul inculpatului Al României Paul Philippe la retrocedarea Pădurii Snagov, din moment ce, așa cum s-a argumentat anterior, acesta nu a îndeplinit niciuna dintre condițiile prevăzute de Legea nr. 1/2000 pentru a i se reconstitui dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv, neavând calitatea de persoană îndreptățită nici din perspectiva existenței dreptului de proprietate al autorului indicat cu privire la terenul forestier revendicat și al preluării abuzive a bunului de către stat prin efectul unor acte normative speciale, și nici din perspectiva existenței calității de moștenitor al fostului proprietar, din moment ce terenul în discuție nu s-a aflat niciodată în proprietatea regelui Carol al II-lea, ci în proprietatea publică/privată a statului.

Mai mult, astfel cum s-a arătat deja, analiza efectuată de Înalta Curte nu se poate raporta decât la înscrisurile doveditoare în ființă la momentul comiterii faptelor imputate prin rechizitoriu, căci acestea trebuiau avute în vedere și de inculpați, indiferent de calitatea lor, de funcționari publici sau persoane particulare, și de forma de participație penală ce li s-a reținut în sarcină, respectiv autorat sau complicitate.

Așadar, având în vedere toate considerentele anterior expuse, instanța de control judiciar constată, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, că aprobarea, prin procesul verbal din 09.03.2006 (înregistrat sub nr. 3719 din 10.03.2006), și, ulterior, semnarea de către inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae, în calitate de președinte și, respectiv, de secretar al Comisiei locale Snagov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a anexei 37 (înregistrată sub nr. 3721 din 10.03.2006), prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul Al României Paul Philippe a condițiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptățită la retrocedare, s-au realizat cu încălcarea legii, și anume a art. 6 alin. 1 din Legea 1/2000, art. 5 lit. b) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, și au avut ca urmare prejudicierea Statului Român și, corelativ, obținerea unui folos material injust de către inculpații Al României Paul Philippe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și membrii grupului infracțional organizat, fiind, astfel, întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, în varianta incriminată de art. 13² din Legea nr. 78/2000.

Sub aspect subiectiv, inculpații au acționat cu vinovăție sub forma intenției directe, prevăzând că, prin acțiunile lor, grefate pe examinarea superficială și lipsită de orice rigurozitate a actelor doveditoare depuse în susținerea cererii de retrocedare, cu consecința reconstituirii, cu încălcarea obligațiilor legale, a dreptului de proprietate privată asupra unui teren aparținând Statului Român, creează atât un prejudiciu patrimonial acestuia, cât și un folos material necuvenit solicitantului și mandatarei sale, și urmărind producerea acestui rezultat prin comiterea faptelor.

Relevanță în ceea ce privește atitudinea psihică cu care au acționat inculpații prezintă declarațiile martorilor Berceanu Daniel Marian (șef al Ocolului Silvic Snagov și membru al comisiei comunale pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor), Cucu Petru Ionuț și Capanu George, care au arătat, în mod concordant, că poziția Direcției Silvice București, Ocolul Silvic Snagov, exprimată constant, atât în scris, dar și verbal, cu ocazia discuțiilor purtate de primul martor cu inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae (recunoscute și de inculpatul Mușat Apostol în declarațiile din 02.03.2016 și 22.02.2019), a fost în sensul neîndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru retrocedarea către Al României Paul Philippe a terenului forestier în suprafață de 46,78 ha, situat în Snagov, nefăcându-se dovada titlului de proprietate al regelui Carol al II-lea asupra bunului și a deposedării sale abuzive de către Statul Român. De altfel, chiar inculpații au pus în vedere, în scris, solicitantului, prin mandatar, să transmită comisiei actul – legea prin care regele Carol al II-lea a primit cu titlu de donație Pădurea Snagov, considerând că documentul este necesar pentru soluționarea cererii de restituire, conform art. 9 alin. 4 și 5 din Legea nr. 18/1991 și art. 6 din Legea nr. 1/2000.

Or, în atare condiții, când chiar reprezentatul autorității publice care administra fondul forestier național contesta în mod vehement dreptul la retrocedare al solicitantului, în loc să manifeste o diligență sporită pentru verificarea cu rigurozitate a actelor doveditoare prin raportare în special la aspectele tăgăduite, și cu atât mai mult cu cât Al României Paul Philippe nu transmisese la dosarul administrativ documentul solicitat, inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae, fără o analiză atentă, minuțioasă, a existenței, pertinenței, concludenței, verosimilității și autenticității înscrisurilor depuse, care dovedeau contrariul, au considerat că titularul cererii este persoană îndreptățită la restituire, atât sub aspectul dreptului de proprietate al autorului invocat asupra bunului, cât și al calității solicitantului de moștenitor al celui din urmă, în sensul Legii nr. 1/2000.

Mai mult, cunoscând poziția fermă manifestată în mod constant de Berceanu Daniel Marian, reprezentantul în comisie al Ocolului Silvic Snagov, și prefigurând, deopotrivă, soluția ce va fi dată cu nesocotirea prevederilor legale în materia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, inculpații, în calitate de președinte și secretar ai respectivei comisii, nu l-au invitat pe acesta să participe la ședința din 09.03.2006, când s-a luat în discuție, printre altele, și cererea de restituire formulată de inculpatul Al României Paul Philippe, motiv pentru care martorul nu a iscălit procesul verbal din 09.03.2006, semnând, la insistențele inculpatului Dima Niculae, doar anexa 37, însă cu obiecțiuni, în sensul incidenței acelorași impedimente la retrocedare invocate anterior, respectiv a inexistenței la dosar a legii/actului prin care imobilul revendicat a fost transmis în proprietatea regelui Carol al II-lea și a dovezii privind deposedarea lui abuzivă de către Statul Român, suprafața solicitată nefiind prevăzută în Decretul nr. 38/1948 și nici în Deciziunea Consiliului de Miniștri publicată în Monitorul Oficial nr. 140/19.06.1948, Partea 1B.

De altfel, sub aspectul poziției subiective avute la momentul comiterii faptelor, nu poate fi omisă împrejurarea, atestată de probatoriul testimonial și înscrisurile administrate în cauză, că modalitatea în care au acționat inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae, cu ocazia soluționării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de Al României Paul Philippe, a fost influențată, în mod determinant, și de conduita inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela – mandatara celui din urmă și persoană direct interesată în restituirea, prin orice mijloace, a terenului revendicat, dată fiind valoarea folosului pe care urma să îl obțină din valorificarea ulterioară a acestuia – care, prin prisma relației apropiate stabilite, prin intermediul senatorului Rădulescu Cristache, cu primarul localității Snagov, a contribuit, prin intervenția sa, la adoptarea de către acesta din urmă și de către coinculpat a deciziei de aprobare a anexei 37, prin demersurile efectuate (cereri, memorii, depunerea unor acte nerelevante), în care a susținut, contrar realității, ce îi era pe deplin cunoscută, că mandantul este persoană îndreptățită la retrocedare, sprijinindu-i, deopotrivă, pe aceștia să găsească o justificare pentru acțiunile întreprinse și să dea o aparență de legalitate actelor abuzive comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

1.2.b) În același registru al îndeplinirii defectuoase a îndatoririlor specifice funcțiilor încredințate, s-a desfășurat și procedura de validare a anexei 37 de către Comisia județeană Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, constatându-se aceeași încălcare de către membrii acesteia, inculpați în cauză, a dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

Așa cum s-a arătat cu ocazia expunerii situației factuale, anexa 37 cu nr. 3721/10.03.2006, împreună cu procesul verbal din 09.03.2006, înregistrat sub nr. 3719/10.03.2006, și cu documentele care au stat la baza emiterii acestora au fost înaintate, la data de 10.03.2006, spre verificare și validare, Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, fiind înregistrate la Prefectura Ilfov sub nr. 5460 din 15.03.2006.

În 20.04.2006, Primăria Snagov a mai transmis, în completare, înscrisuri comunicate, ulterior aprobării anexei 37, de reprezentanta convențională a inculpatului Al României Paul Philippe, fără, însă, a le individualiza (53 file), iar, la rândul său, cea din urmă, respectiv inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, a mai depus la dosarul administrativ, în două rânduri, dintre care o dată cu prilejul vizitei efectuate la biroul prefectului județului Ilfov, Jecu Nicolae, o serie de acte, din care o parte semnificativă fuseseră deja atașate în cursul procedurii administrative desfășurată de Comisia locală Snagov pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

Astfel, cu caracter de noutate, în procedura de verificare a legalității propunerii de validare a anexei 37, formulată de comisia locală, au fost depuse, în copie xerox: traducerile în limba română a sentinței nr. 132 din 6.02.1955 a Tribunalului din Lisabona, pronunțată în dosarul nr. 234/4, și a actului de deces al fostului suveran Carol al II-lea; Legea nr. 716 bis pentru înfrumusețarea împrejurimilor Capitalei; Monitoarele Oficiale nr. 266 din 12.11.1940, nr. 268 din 14.11.1940 și nr. 121 din 27.05.1948, în care au fost publicate Decretul-lege nr. 3767/1940, Deciziunea nr. 158384 din 13.11.1940 și, respectiv, Decretul nr. 38/1948; extras din Monitorul Oficial nr. 282 din 23.03.1889; certificatul de calitate de moștenitor nr. 55 din 26.05.2005 de pe urma regelui Carol al II-lea; certificatul de calitate de moștenitor nr. 129 din 24.05.2006 de pe urma defunctului Carol Mircea Grigore de România; certificatul de naștere și actul de deces ale numitului Al României Mircea Grigore; decizia civilă nr. 1075/A din 12.05.2006 a Tribunalului București, Secția a III-a civilă, pronunțată în dosarul nr. 31572/3/2005.

Deși aceste înscrisuri nu atestau o altă situație juridică cu privire la imobilul revendicat și la calitatea de moștenitor a solicitantului, diferită de cea rezultată din actele depuse în susținerea cererii în prima etapă a procedurii administrative, neavând, așadar, aptitudinea de a demonstra îndreptățirea inculpatului Al României Paul Philippe la retrocedarea terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov și, implicit, nici legalitatea propunerii de validare formulată de Comisia locală Snagov, inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, fără a verifica în mod riguros existența, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența actelor doveditoare prevăzute de art. 9 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, cu toate că le revenea o asemenea obligație potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, au decis, în ședința din data de 07.07.2006, împreună cu alți membri ai Comisiei județene Ilfov, din care făceau parte, validarea anexei 37, înregistrată sub nr. 3721/10.03.2006, referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate al solicitantului asupra suprafeței de teren menționate, în calitate de moștenitor al regelui Carol al II-lea. Ca urmare, a fost emisă hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006 a Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin care, în temeiul art. 12 alin. 2 și art. 51 din Legea nr. 18/1991, s-a validat anexa 37, poziția 1, autor Carol al II-lea al României, moștenitor ASR prințul Al României Paul Phillipe, cu suprafața de 46,78 ha, teren cu vegetație forestieră, hotărâre ce a fost semnată de inculpatul Delcea Valentin, pentru prefectul Jecu Nicolae, și de secretarul comisiei, inculpata Popa Caterina.

De altfel, desfășurarea activității cu ignorarea obligației prevăzute art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 constituia o regulă la nivelul Comisiei județene Ilfov, căci, așa cum rezultă din vastul probatoriu administrat în cauză, inclusiv în faza procesuală a apelului, deși membrilor acesteia le revenea îndatorirea legală și regulamentară de a analiza propunerile trimise de comisiile comunale, orășenești sau municipale, sub aspectul modului de respectare a dispozițiilor legale ce reglementau re/constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în special prin stabilirea existenței, pertinenței, verosimilității, autenticității și concludenței înscrisurilor doveditoare, în fapt, aceștia nu verificau și nu studiau efectiv actele dosarului decât în situații excepționale, când se ridicau probleme în legătură cu cererea analizată, sau le examinau în mod superficial și selectiv, astfel încât, de regulă, își însușeau concluzia la care ajungeau inculpații Popa Caterina și Jecu Nicolae înainte de ședință, cu prilejul discutării lucrărilor, neexistând cazuri în care votul exprimat de prefect să difere de decizia adoptată, în final, de comisie.

Astfel, în concret, ulterior întocmirii de către inspectorul desemnat a referatului cu privire la lucrarea înregistrată pe rolul Comisiei județene Ilfov, acesta era aprobat de șeful colectivului de lucru, Țipluică Marian, după care dosarul era introdus pe ordinea de zi a comisiei, iar, în preziua ședinței, aspecte privind obiectul cererilor/propunerilor aflate pe rol și înscrisurile pe care se întemeiau erau discutate de martor, în principal, cu inculpații Popa Caterina și Jecu Nicolae, dar, uneori, și cu Olteanu Gheorghe, iar, mai rar, cu Delcea Valentin, ocazie cu care, de multe ori, era tranșată și modalitatea în care respectivele sesizări urmau a fi soluționate, punctul de vedere astfel adoptat fiind însușit, mai apoi, prin votul exprimat de majoritatea membrilor comisiei.

Relevante în acest sens sunt susținerile martorului Anghelescu Dragoș Emil, membru al colectivului de lucru care funcționa pe lângă Comisia județeană Ilfov, care a confirmat, atât în cursul instrucției penale, cât și în fața instanței, existența discuțiilor purtate, după întocmirea referatului, cu prefectul Jecu Nicolae și cu subprefectul Popa Caterina, președintele și, respectiv, secretarul acesteia, arătând, totodată, că, în unele cazuri, întocmea hotărârea de validare anterior ședinței propriu-zise a comisiei, „știind soluția” după consultarea cu cei doi. În același sens, al importanței cu prilejul votului a poziției adoptată de prefect, sunt și depozițiile martorilor Ghiba Ruxandra și Nagy Bege Zoltan, care au menționat că, într-adevăr, nu au existat situații în care hotărârile comisiei județene, ai cărei membri erau, să difere de punctul de vedere al acestuia, subliniind, în plus, așa cum a arătat, de altfel, și martora Goni Viorica, că, de regulă, membrii comisiei nu analizau efectiv înscrisurile existente la dosar, discuțiile din cadrul ședinței purtându-se doar pe marginea referatului întocmit de colectivul de lucru. 

Același aspect, ce constituia, de fapt, o practică la nivelul Comisiei județene Ilfov, a fost învederat și de inculpatul Jecu Nicolae, care a declarat că „se uita pe hârtiile din dosare” numai „în cazurile care păreau mai deosebite”, în rest discuțiile în comisie purtându-se doar pe baza materialului redactat de colectivul de lucru, dar și de inculpatul Delcea Valentin, care, menționând că „foarte rar cineva din comisie a cerut în ședință să vadă dosarul”, a arătat, în ceea ce îl privește, că, potrivit atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau, nu participa niciodată la analiza lucrărilor, și că, la exprimarea votului, ținea seama de poziția prefectului, care, de regulă, era identică cu cea a Direcției juridice, reprezentată de Olteanu Gheorghe, de asemenea membru al comisiei. De altfel, și acest din urmă inculpat a relatat că „noi, cei din comisie nu consultam materialele depuse de solicitant întrucât era un volum imens de documente”.

În aceeași modalitate s-a derulat și procedura de soluționare a propunerii de validare a anexei 37, înregistrată sub nr. 3721/10.03.2006, formulată de Comisia comunală Snagov, în sensul că, după întocmirea, într-o manieră extrem de sumară, a referatului de către numitul Bădescu Petre Toma, care a propus o soluție favorabilă, și purtarea discuțiilor prealabile cu inculpații Jecu Nicolae și Popa Caterina, lucrarea a fost introdusă pe ordinea de zi a ședinței Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din data de 07.07.2006, din componența căreia, mai făceau parte, alături de alte persoane, și inculpații Delcea Valentin (subprefect al județului Ilfov) și Olteanu Gheorghe (director al Direcției verificarea legalității actelor normative și contencios administrativ), precum și martorul Cucu Petru Ionuț (reprezentant al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică București).

Astfel cum reiese din procesul verbal de desfășurare a ședinței Comisiei județene Ilfov din 07.07.2006 (filele 189-192 vol. 16 d.u.p.), la momentul luării în discuție a lucrării referitoare la validarea anexei 37 aprobată de Comisia locală Snagov și înregistrată sub nr. 3721/10.03.2006, s-a învederat, cu titlu preliminar, că, de fapt, Paul Philippe al României o moștenește pe Elena Lupescu, însă cel deposedat este Carol al II-lea, că Pădurea Snagov se afla sub sechestru la plecarea acestuia din țară, că tatăl solicitantului, Mircea Grigore, trăia (probabil la apariția Legii nr. 247/2005), dar și că Direcția Silvică are un punct de vedere separat, invocându-se, totodată, cu prilejul dezbaterilor, ca aspect ce nu era lămurit, modalitatea în care terenul revendicat a revenit în proprietatea Statului Român, dat fiind că nu figurează în Monitorul Oficial din 1948 (inculpații Olteanu și Popa), reprezentantul Direcției Silvice București, care a depus și un punct de vedere scris din partea instituției, opinând că nu există nicio dovadă că acesta a fost naționalizat de la regele Carol al II-lea. În plus, s-a ridicat problema existenței pe rolul instanțelor judecătorești a acțiunii civile prin care Romsilva a solicitat anularea dispoziției de retrocedare a suprafeței de 10 ha din același teren, propunându-se amânarea adoptării unei decizii până la soluționarea definitivă a dosarului, în condițiile în care ambele demersuri privesc același imobil și nu se pot da rezolvări diferite (inculpatul Olteanu).

Fără a se proceda, însă, la verificarea și clarificarea tuturor acestor chestiuni esențiale în privința soluției ce urma a fi adoptată, prin analizarea, în concret și într-o manieră riguroasă, a existenței, pertinenței, verosimilității, autenticității și concludenței actelor doveditoare depuse la dosar, așa cum se stipula în cuprinsul art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, inculpatul Jecu Nicolae, care prezida ședința, a supus la vot propunerea ce forma obiectul sesizării, context în care Comisia județeană Ilfov a hotărât, în majoritate, validarea anexei 37 referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier în suprafață de 46,78 ha situat în Snagov pe numele solicitantului Al României Paul Philippe, în calitate de moștenitor al regelui Carol al II-lea, singurul care s-a opus validării, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru retrocedare întrucât nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului solicitantului și nici a deposedării abuzive a acestuia de către Statul Român, fiind reprezentantul Direcției Silvice București, martorul Cucu Petru Ionuț.

Așa cum s-a arătat anterior și cum rezultă din ansamblul probator al cauzei, adoptarea soluției fără ca o parte însemnată dintre membrii comisiei (printre care și inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin și Olteanu Gheorghe) să studieze efectiv actele dosarului administrativ, limitându-se, practic, la lecturarea materialului întocmit și, eventual, a unor înscrisuri prezentate de colectivul de lucru, pe marginea cărora se purtau discuțiile, și însușindu-și, în general, punctul de vedere al prefectului, constituia o regulă la nivelul Comisiei județene Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ce s-a aplicat, deopotrivă, și în cadrul procedurii de validare a anexei 37 emisă pe numele inculpatului Al României Paul Philippe. Astfel, cu ocazia audierii sale de către instanța de fond, la întrebarea ce i-a fost adresată de apărarea inculpatului Dima Niculae, „Dacă documentația trimisă de comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar Snagov către comisia județeană conținea înscrisuri justificative”, inculpatul Olteanu Gheorghe a răspuns „Nu am văzut dosarul, nu știu”, aceeași poziție fiind exprimată, în mod constant, pe parcursul procesului penal, și de inculpatul Delcea Valentin care a arătat că nu a citit actele dosarului privind cererea de retrocedare formulată Al României Paul Philippe și nici nu își amintește dacă vreun membru al comisiei a făcut un asemenea lucru în ședință, precum și faptul că, deși „nu participa niciodată la analiza dosarelor”, nici în timpul ședinței nu a solicitat „studierea detaliată a dosarului”. Deopotrivă, după ce, în etapa anchetei penale, a declarat că nu își amintește dacă s-a uitat „pe hârtiile” aflate la dosarul privind restituirea Pădurii Snagov, inculpatul Jecu Nicolae a menționat, în cursul cercetării judecătorești, la întrebarea procurorului „Nu ați considerat necesar să verificați obiecțiunile martorului Cucu?”, că „Toate aspectele prezentate de martor sau de inspectorii din colectivul tehnic au fost analizate de ei și s-a întocmit referat conform regulamentului”. La rândul său, fiind interogată de reprezentantul parchetului cu privire la faptul dacă „a verificat documentele anexate cererii lui Al României”, inculpata Popa Caterina a răspuns „Nu, toate documentele au fost prezentate în ședința comisiei județene. Mi s-a prezentat ordinea de zi, am întrebat șeful colectivului de lucru dacă sunt întrunite toate condițiile pentru introducerea pe ordinea de zi a acestui dosar, mi s-a spus de hotărârea judecătorească din 2003 definitivă și irevocabilă și ulterior toate discuțiile s-au purtat în ședință”.

De fapt, prin declarațiile date, cei patru inculpați au încercat să translateze răspunderea cu privire la modul de examinare a actelor doveditoare depuse de solicitant la dosarul administrativ în sarcina membrilor colectivului de lucru, arătând, în esență, că, dat fiind volumul mare al documentelor, atribuțiile de serviciu suplimentare pe care membrii comisiei județene le mai îndeplineau și lipsa lor de expertiză în domeniu, aceștia nu aveau posibilitatea reală de a le studia și analiza, situație în care, în cele mai multe cazuri, se bazau în adoptarea soluțiilor pe aspectele constatate și actele prezentate de funcționarii din aparatul tehnic. 

Într-adevăr, prin art. 4 alin. 2 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, s-a dispus constituirea, prin ordin al prefectului, a unui colectiv de lucru compus din specialiști, în vederea sprijinirii comisiei județene în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, aspect ce nu echivalează, însă, cu preluarea acestor atribuții și, implicit, a obligațiilor subsumate lor de către persoanele din aparatul tehnic, cele din urmă, prin expertiza pe care o dețineau într-un anumit domeniu, dându-și doar concursul la realizarea, în bune condiții, a activităților prevăzute de art. 6 din același regulament, a căror aducere la îndeplinire rămâne, însă, în sarcina membrilor comisiei.

Ca atare, chiar dacă membrii colectivului de lucru, în baza documentelor depuse de solicitant în susținerea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, întocmeau un referat, cuprinzând și soluția propusă, pe care îl prezentau membrilor comisiei județene, acest lucru nu îi dispensa pe cei din urmă de îndeplinirea corespunzătoare a obligației instituite în sarcina lor prin art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, constând în verificarea riguroasă a existenței, pertinenței, verosimilității, autenticității și concludenței actelor doveditoare prevăzute de art. 9 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, căci numai în urma unei asemenea analize minuțioase și atente, aceștia se puteau pronunța, în deplină cunoștință de cauză, asupra legalității propunerilor înaintate de comisiile locale, cu consecința validării sau, dimpotrivă, a invalidării acestora.

În cauză, examinarea cu scrupulozitate și seriozitate a înscrisurilor depuse la dosarul administrativ se impunea cu atât mai mult cu cât anexa 37 fusese aprobată de Comisia locală Snagov cu obiecțiuni din partea reprezentantului Ocolului Silvic Snagov, poziție menținută de Direcția Silvică București și în procedura de validare, iar, în ședința din data de 07.07.2006, fuseseră invocate mai multe chestiuni ce ar fi trebuit în mod necesar lămurite, întrucât de clarificarea acestora depindea stabilirea calității de persoană îndreptățită la retrocedare a inculpatului Al României Paul Philippe și, implicit, modul de soluționare a propunerii de validare cu care comisia județeană fusese învestită. În plus, referatul întocmit de colectivul de lucru era unul lapidar, incomplet, cuprinzând doar soluția preconizată, fără a face referire la înscrisurile și motivele care au fundamentat propunerea făcută, fiind, deci, total nerelevant pentru aprecierea asupra legalității cererii de validare adresată comisiei județene, cu atât mai mult cu cât, pe parcursul procedurii derulate în această fază, fuseseră depuse de solicitant înscrisuri noi, ce nu au fost avute în vedere în prima etapă a demersului administrativ.

Or, în cauză, deși, în ședința din 07.07.2006, s-a ridicat problema îndrituirii inculpatului Al României Paul Philippe de a obține restituirea, având în vedere, pe de o parte, că la data adoptării Legii nr. 1/2000, tatăl acestuia, Carol Mircea Grigore, era în viață, iar, pe de parte, că terenul revendicat nu a fost preluat de la regele Carol al II-lea, instituindu-se sechestrul asupra lui încă la data plecării sale din țară și, apoi, nefiind menționat în Decretul nr. 38/1948, inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, fără a clarifica aceste chestiuni prin verificarea actelor doveditoare aflate la dosarul administrativ, astfel cum erau obligați potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, împreună cu ceilalți membri ai Comisiei județene Ilfov, cu excepția reprezentantului Direcției Silvice București, au admis propunerea Comisiei locale Snagov și au validat anexa 37, cu toate că îndreptățirea solicitantului la retrocedare nu era dovedită de înscrisurile atașate în susținerea cererii (inclusiv de cele trimise în procedura administrativă de validare) nici din perspectiva existenței dreptului de proprietate al autorului indicat cu privire la terenul forestier revendicat și al preluării abuzive a bunului de către stat prin efectul unor acte normative speciale, și nici din perspectiva existenței calității sale de moștenitor al fostului proprietar, în sensul Legii nr. 1/2000.

Astfel, se constată, pe baza actelor atașate la dosarul administrativ, că, prin procesul verbal nr. 21486/4932A din 22.06.1932, Consiliul comunal general al Municipiului București a aprobat propunerea primarului capitalei de a se dona regelui Carol al II-lea trupul „Fundul Sacului” din Pădurea Snagov, în suprafață de 46,78 ha, însă, pentru a opera efectul translativ de proprietate, s-a dispus „întocmirea cuvenitului proiect de lege pentru această donațiune” (filele 348-349 vol. 16 d.u.p.). De altfel, bunul imobil respectiv intrase în proprietatea Municipiului București, tot prin „cedare cu titlu gratuit” de către Ministerul de Agricultură și Domenii, ca efect al unui act normativ, respectiv a Legii nr. 716 bis pentru înfrumusețarea împrejurimilor Capitalei, publicată în Monitorul Oficial nr. 32 din 09.02.1931 (filele 67-68 vol. 16 d.u.p., 34-36 vol. 17 d.u.p.).

În speță, însă, deși i s-a cerut în mod expres acest lucru de către Comisia locală Snagov, prin adresa nr. 15056 din 14.12.2005, solicitantul nu a dovedit, nici prin înscrisurile depuse inițial și nici prin cele transmise în procedura de validare, existența legii prin care dreptul de proprietate asupra terenului forestier revendicat a fost transferat, cu titlu gratuit, în patrimoniul regelui Carol al II-lea sau, după caz, existența unui eventual act de donație perfectat cu respectarea cerințelor de formă prevăzute ad validitatem de art. 813 din Codul civil de la 1864, în vigoare la data faptelor, situație în care Comisia județeană Ilfov nu putea să constate îndeplinirea de către acesta a condițiilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la acel teren și să valideze anexa 37 aprobată de comisia locală decât în urma unei examinări sumare și superficiale a existenței documentelor la care se referă art. 9 alin. 5 lit. b din Legea nr. 18/1991 și art. 11 alin. 3 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005 sau în lipsa efectuării oricărei verificări sub acest aspect, deci cu încălcarea obligației instituite de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din același regulament.

Într-adevăr, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, prin Decretul-lege nr. 3767/1940, publicat în Monitorul Oficial nr. 266 din 12.11.1940, s-a dispus instituirea sechestrului asupra averii regelui Carol al II-lea, până la stabilirea definitivă a dreptului de proprietate cu privire la bunurile deținute de acesta (filele 40-42 vol. 17 d.u.p.), sens în care, ulterior, a fost emisă de Ministerul Justiției Deciziunea nr. 158384 din 13.11.1940, publicată în Monitorul Oficial nr. 268 din 14.11.1940, prin care a fost desemnat administratorul sechestru „al tuturor bunurilor imobiliare care, sub orice titlu, au aparținut sau aparțin fostului rege” (filele 38-39 vol. 17 d.u.p.). Așadar, prin efectul Decretului-lege nr. 3767/1940, au fost puse sub sechestru nu doar bunurile aflate în proprietatea regelui Carol al II-lea, ci și cele care se aflau în posesia sa, cum era și Pădurea Snagov, în cazul căreia nu fusese adoptată o lege și nici încheiat vreun act juridic pentru a opera transmisiunea dreptului de proprietate din patrimoniul Municipiului București în patrimoniul acestuia. Or, în atare condiții, cele două procese verbale de instituire a sechestrului, din 23.11.1940 și 25.08.1941, depuse de Al României Paul Philippe, prin mandatar, la dosarul administrativ, nu prezentau aptitudinea de a dovedi dreptul de proprietate al regelui Carol al II-lea asupra terenului cu vegetație forestieră, situat în Pădurea Snagov, a cărui retrocedare se solicita, chiar dacă în primul dintre acestea se făcea referire – fără a fi, însă, indicată în concret – la legea emisă în baza procesului verbal nr. 21486/4932A/1932, din moment ce respectiva lege nu a fost identificată și anexată cererii de reconstituire, după cum nu a fost atașat niciun alt înscris care să dovedească dobândirea în proprietate a bunului de către autorul invocat de solicitant, aspect ce ar fi fost lesne de observat de către inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe dacă ar fi analizat corespunzător, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, actele de care inculpatul a înțeles să se folosească.

De altfel, așa cum s-a arătat și cu ocazia analizării acuzațiilor aduse inculpaților Mușat Apostol și Dima Niculae, nici celelalte înscrisuri indicate de judecătorul fondului  în cuprinsul sentinței apelate (procesul verbal încheiat de o comisie constituită la Palatul Regal în datele de 27.09, 01, 04, 07, 11, 16 și 23.10.1940; lista de imobile urbane și rurale proprietatea fostului suveran; inventarul din 15.04.1941 cuprinzând averea imobiliară aparținând fostului suveran Carol al II-lea, care a fost pusă sub sechestru potrivit Decretului-lege nr. 3767/1940; nota informativă din 01.07.1946) nu dovedesc, contrar susținerilor acestuia, că terenul forestier în suprafață de 46,78 ha, situat în Pădurea Snagov, ar fi fost proprietatea regelui Carol al II-lea, ci doar realitatea, necontestată, că bunurile deținute de acesta, cu orice titlu, inclusiv imobilul în discuție, ulterior abdicării sale au fost puse sub sechestru, ca efect al Decretului-lege nr. 3767/1940, cu consecința pierderii dreptului de exercitare a oricăror prerogative asupra lor, situație care nu s-a schimbat până la instaurarea regimului comunist. Într-adevăr, și în cuprinsul inventarului din 15.04.1941, se face aceeași trimitere la „legea întocmită în baza procesului verbal nr. 21486/4932A/1932”, însă, dat fiind că o asemenea lege nu a fost adoptată, existența ei nefiind identificată nici de Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale (vol. 27 d.u.p.), nu s-a realizat nici transmisiunea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 46,78 ha teren forestier în patrimoniul regelui Carol al II-lea, bunul aflându-se doar în posesia acestuia.

În plus, deși inculpatul Al României Paul Philippe s-a prevalat, în cuprinsul memoriilor depuse la dosarul administrativ pe întreg parcursul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, de faptul că bunul a cărui restituire a solicitat-o fusese trecut abuziv în proprietatea Statului Român prin Decretul nr. 38/1948, din conținutul acestuia rezultă cu evidență că Pădurea Snagov nu a făcut obiectul preluării de către stat prin acest act, lucru cu neputință de realizat din moment ce imobilul nu s-a aflat niciodată în proprietatea regelui Carol al II-lea. Sub acest aspect, nu poate fi reținută susținerea primei instanțe în sensul că Decretul nr. 38/1948, prin dispozițiile art. II, se referea generic la toate bunurile ce au aparținut fostei familii regale, în care se include și Pădurea Snagov, din moment ce, în Deciziunea Consiliului de Miniștri, dată în aplicarea acestuia (publicată în Monitorul Oficial, Partea 1B, nr. 140 din 19.06.1948), imobilele trecute în proprietatea statului au fost, pe larg, individualizate, iar între acestea nu se regăsește și terenul în discuție, a cărei retrocedare s-a solicitat de către Al României Paul Philippe (filele 142-150 vol. 27 d.u.p.).

Deși inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, în calitate de membri ai Comisiei județene Ilfov, pentru a aprecia asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, și, implicit, asupra legalității propunerii formulate în acest sens de Comisia locală Snagov, trebuiau să verifice dacă bunul revendicat a aparținut în proprietate autorului solicitantului la momentul preluării lui de către stat, examinare ce ar fi fost pe deplin posibilă, de vreme ce Decretul nr. 38/1948 fusese depus la dosar de către Al României Paul Philippe, prin mandatar, în cea de-a doua etapă a procedurii administrative, aceștia nu au efectuat minime diligențe pentru stabilirea respectivei chestiuni, ce era, practic, de esența soluționării cererii de retrocedare, considerând, fără vreo analiză în acest sens în raport cu actele doveditoare atașate, care demonstrau contrariul, că imobilul s-a aflat în proprietatea fostului rege Carol al II-lea și că a fost trecut în mod abuziv în proprietatea Statului Român, acțiune ce se subsumează, deopotrivă, încălcării obligației instituite de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, dar și de art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, aplicabile potrivit art. 25 alin. 1 din primul act normativ menționat.

Faptul că imobilul a cărui retrocedare s-a solicitat de către Al României Paul Philippe nu a constituit proprietatea regelui Carol al II-lea, aflându-se doar în posesia acestuia, și prin, urmare, nu a făcut obiectul Decretului nr. 38/1948, a fost confirmat și de Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Colegiului Prezidențial al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care acesta a fost obligat să lase în deplină proprietate și posesie Statului Român mai multe bunuri, printre care și Trupul de pădure „Fundul sacului” din Pădurea Snagov, în suprafață de 46,78 ha, constatându-se, în esență, că deținerea de către fostul suveran a terenului respectiv s-a realizat fără niciun titlu. În concret, s-a reținut că „ (…) fostul Primar General al Capitalei (…) a fost nevoit să cedeze în fapt 46,78 ha pădure la Snagov fostului Rege Carol al II-lea, pe care acesta le posedă în fapt, fără a se fi elaborat legea necesară în baza căreia Primăria să poată ceda acea pădure și fără a se fi întocmit un act pentru transmisiunea proprietății, existând numai o încuviințare a Consiliului Comunal de a se dona trupul de pădure zis Fundul sacului cu o suprafață de 46,78 ha”. În consecință, având în vedere că nu a existat „o transmisiune a dreptului de proprietate asupra suprafeței de pădure în discuțiune”, aspect recunoscut și prin memoriul-întâmpinare depus de mandatarul fostului rege Carol al II-lea, în care se arată, „în mod categoric, că nu s-au îndeplinit formele legale” pentru această transmisiune, s-a constatat că „deținerea ei de către fostul suveran este lipsită de un temei legal” și, în consecință, se impune readucerea acesteia în patrimoniul Statului Român (filele 70-102 vol. 17 d.u.p., 187-219 vol. 27 d.u.p.).

În ceea ce privește susținerea, împărtășită inclusiv de prima instanță, potrivit căreia Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 ar fi fost plăsmuită de regimul comunist, Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată, considerând că nu poate fi reținut ca un argument în acest sens faptul că hotărârea nu a fost identificată în evidențele instanței supreme și nici în fondul arhivistic al acesteia de la Arhivele Naționale, din moment ce a fost pronunțată ca urmare a cererii formulate de președintele ad interim al Consiliului de Miniștri, pentru și în numele Statului Român, aspect de natură să justifice găsirea acesteia în fondul arhivistic Colecția Consiliului de Miniștri (fila 186 vol. 17 d.u.p.).

Deopotrivă, trebuie avută în vedere împrejurarea că Deciziunea nr. 1/1941 nu a fost pronunțată potrivit dreptului comun, ci în temeiul art. 23 din Statutul membrilor familiei domnitoare, publicat în Monitorul Oficial nr. 166 din 16.07.1941, care atribuia Colegiului Prezidențial al Înaltei Curți de Casație și Justiție competența exclusivă de judecată a cererilor privind drepturi patrimoniale pentru neînțelegeri ivite între Statul Român și membrii sau foștii membri ai familiei regale, cereri care puteau fi formulate doar de președintele Consiliului de Miniștri și care se judecau fără citarea părților și cu excluderea publicității, hotărârea instanței fiind, în acest caz, una definitivă, nesupusă, deci, căilor de atac.

Totodată, apare de neînțeles motivul pentru care regimul comunist ar fi recurs la plăsmuirea unei asemenea hotărâri, în condițiile în care este de notorietate că, în acea perioadă, au existat cazuri în care proprietatea privată a fost preluată de Stat chiar și în lipsa unui titlu formal. Mai mult, se constată că Deciziunea nr. 1/1941 a instanței supreme a format obiectul analizei în mai multe procese civile și a fost valorificată ca atare de către organele judiciare (spre exemplu, sentința civilă nr. 753 din 23.05.2014 a Tribunalului București, Secția a III-a civilă, pronunțată în dosarul nr. 48104/3/2012*, irevocabilă prin decizia nr. 68 din 19.01.2015 a Curții de Apel București – filele 274-280 vol. 16 d.u.p.; sentința civilă nr. 9891 din 22.06.2007 a Judecătoriei Sectorului 1 București, pronunțată în dosarul nr. 7129/299/2007, irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac – filele 293-295 vol. 26 d.u.p.; decizia civilă nr. 429/A din 14.11.2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, pronunțată în dosarul nr. 3872/1/2016, nepublicată, irevocabilă prin decizia nr. 567 din 22.02.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), reținându-se chiar că aceasta a fost învestită cu formulă executorie la 23.12.1941.

De altfel, conținutul hotărârii se coroborează cu alte acte a căror realitate nu a fost contestată, cum ar fi inventarul bunurilor aparținând fostului rege Mihai I și membrilor fostei familii regale, stabilit prin Deciziunea Consiliului de Miniștri dată în aplicarea Decretului nr. 38/1948, publicată în Monitorul Oficial, Partea 1B, nr. 140 din 19.06.1948, constatându-se că imobilele menționate în dispozitivul Deciziunii nr. 1/1941, pe care regele Carol al II-lea a fost obligat să le lase în deplină proprietate și posesie Statului Român, nu se mai regăsesc printre cele preluate de regimul comunist în baza actelor menționate.

În plus, în referatul întocmit de administratorul sechestru la data de 10.11.1943, se face referire expresă la Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941, dată în temeiul art. 23 din Legea nr. 655/1941 pentru Statutul membrilor familiei domnitoare, în urma acțiunii președintelui ad interim al Consiliului de Miniștri, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție l-a obligat pe fostul rege Carol al II-lea să lase în deplină proprietate și posesie mai multe bunuri, enumerate ca atare în referat și care corespund cu cele menționate în dispozitivul deciziei a cărei realitate este contestată, precizându-se, totodată, bunurile rămase la acea dată sub sechestru (filele 168-185 vol. 27 d.u.p.).

În fine, trebuie subliniat că, deși inculpații Jecu Nicolae, Olteanu Gheorghe și Al României Paul Philippe, precum și membrii grupului infracțional organizat au cunoscut despre existența Deciziunii nr. 1/1941 încă din anul 2007, fiind găsită cu ocazia percheziției efectuate la sediul S.C.A. Țucă, Zbârcea și Asociații cu un stiker aplicat pe ea ce purta mențiunea „A NU SE FOLOSI ÎN NICI UN DOSAR!” (filele 268-284 vol. 34 d.u.p.), aceasta nu a fost contestată până la declanșarea cercetărilor în prezenta cauză, iar o plângere penală cu privire la prezumtiva sa falsificare a fost formulată abia în anul 2019, finalizându-se cu o soluție de clasare emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 11/P/2019 (filele 34-49 vol. 8 ds.ÎCCJ).

De altfel, martorii Mușetoiu Rodica și Grigorescu Liviu Daniel, angajați la Arhivele Naționale în perioada de referință, au explicat, în cuprinsul declarațiilor date atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești în fond, motivele obiective pentru care Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost identificată în fondul arhivistic aparținând acesteia, cel din urmă menționând în fața primei instanțe că „(…) punându-se la dispoziție documentul liberat de noi în anul 2007 (n.n. avocatului Vasiliu Adrian), s-a constatat că acesta era o copie a unui document din fondul președinția consiliului de miniștri, fond care se află în arhiva fostului comitet central al Partidului Comunist Român pe care arhivele naționale l-au primit în păstrare în perioada 1993-2008 de la arhivele militare naționale. Acest document (n.n. Deciziunea nr. 1/1941)  făcea parte practic dintr-o colecție de documente pe care fostul comitet central al partidului comunist român a selectat-o din diverse alte fonduri istorice pentru a-și crea practic o identitate istorică. Acesta a fost motivul pentru care documentul în anul 2014 nu a fost depistat și nici nu se găsește în fondul ÎCCJ, ci se găsește, în copie, în cu totul altă locație”. De asemenea, fiind întrebat de apărare dacă „Este posibil ca cineva să se ducă la arhive și, neexistând un opis al dosarului, să introducă în dosar un document, după care să facă o cerere de eliberare a acelui document?”, martorul a răspuns că „După părerea mea nu este posibil din mai multe considerente. În primul rând, dosarele sunt legate și asta ar însemna să dezlege dosarul ca să poată să introducă noul document după care să îl lege la loc. După aceea, dosarele sunt numerotate, nu se dau nenumerotate la sală, iar la sfârșit este certificat nr. de file, practic orice filă în plus sau în minus se observă, iar lângă cercetători sunt întotdeauna supraveghetorii sălii de studiu (….). Apoi dacă cineva ar vrea să facă acest lucru, trebuie să ne gândim la calitatea hârtiei, cel care aduce documentul trebuie să fie un foarte bun cunoscător al epocii și al hârtiei folosite la acea vreme. (…) Toate documentele din jurul ei (n.n. a Deciziunii nr. 1/1941) sunt pe același tip de hârtie”.

Totodată, astfel cum atestă probatoriul administrat în cauză, îndreptățirea inculpatului Al României Paul Philippe de a obține reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier situat în Pădurea Snagov, potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, nu a fost analizată, cu scrupulozitate și seriozitate, de inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe nici din perspectiva calității acestuia de moștenitor legal sau testamentar al autorului invocat (cu toate că, în ședința din 07.07.2006 a Comisiei județene Ilfov, s-a invocat această chestiune, arătându-se că solicitantul o moștenește pe Elena Lupescu, însă cel deposedat este Carol al II-lea), documentele atașate în susținerea cererii, inclusiv în procedura de validare, neprezentând pertinența și concludența necesare pentru a concluziona că solicitantul era îndrituit la retrocedare, cu atât mai mult cu cât existau anumite dubii cu privire la verosimilitatea și autenticitatea acestora.

Astfel, în condițiile în care nu au realizat o verificare riguroasă a existenței și relevanței înscrisurilor doveditoare sub acest aspect, cu toate că stabilirea calității de moștenitor al fostului proprietar reprezenta o chestiune esențială pentru constatarea legalității propunerii de validare formulată de comisia locală, cu atât mai mult cu cât în ședința din 07.07.2006 fuseseră antamate anumite neclarități în această privință, cei patru membri ai Comisiei județene Ilfov nu au remarcat că, deși Al României Paul Philippe a formulat cererile de restituire (din 06.09.2005 și 01.11.2005) în nume propriu, invocând, inițial, faptul că ar fi cumpărat drepturile succesorale ale numitei Urdărianu Monique, legatara universală a Elenei Lupescu, în realitate, prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 1489 din 02.08.2001 (ce a fost atașat la dosarul administrativ), inculpatul nu a dobândit calitatea de moștenitor testamentar al soției supraviețuitoare a regelui Carol al II-lea, în sensul avut în vedere de art. 24 din Legea nr. 1/2000 raportat la art. 45 din Legea nr. 18/1991 (aplicabil potrivit art. 25 din Legea nr. 1/2000), respectiv acela de moștenitor al persoanei fizice proprietară a terenului forestier la data preluării lui de către stat prin efectul unor acte normative speciale.

În plus, pentru dovedirea calității de moștenitor a Elenei Lupescu după fostul rege Carol al II-lea nu era suficientă existența actelor de stare civilă depuse de solicitant, ci aceasta trebuia să rezulte dintr-un certificat de moștenitor sau certificat de calitate de moștenitor, care să probeze, implicit, că acceptase succesiunea în termenul legal, însă, deși un asemenea act nu a fost atașat la dosarul administrativ, membrii Comisiei județene Ilfov, ca și cei ai Comisiei comunale Snagov, nu au constatat și sancționat aceste lipsuri. 

Mai mult, în certificatul de calitate de moștenitor nr. 55 din 26.05.2005, singurul emis de pe urma defunctului rege Carol al II-lea și de care inculpatul Al României Paul Philippe s-a prevalat abia în procedura administrativă de validare, este menționat un singur moștenitor al fostului suveran, în persoana lui Mircea Grigore, iar nu și fosta soție Elena Lupescu, cu toate că certificatul a fost întocmit la solicitarea inculpatului (filele 141-142 vol. 63 d.u.p.). 

Pe lângă faptul că acest înscris ridica serioase dubii sub aspectul verosimilității, al credibilității lui, din moment ce era de notorietate faptul că și regele Mihai I era fiu al fostului suveran Carol al II-lea, se mai observă că, astfel cum s-a consemnat explicit în chiar cuprinsul său, acesta a fost eliberat în baza sentinței civile nr. 1809 din 01.07.2002 a Tribunalului Teleorman, prin care fuseseră recunoscute pe teritoriul României, într-o procedură de exequatur, efectele sentinței nr. 132 din 6.02.1955 a Tribunalului din Lisabona cu privire la paternitatea lui Mircea Grigore Lambrino față de regele Carol al II-lea. Or, prin decizia nr. 1357/A din 29.09.2005 a Curții de Apel București, Secția a III-a civilă, respectiva sentință a fost anulată, iar cauza trimisă spre rejudecare Tribunalului Teleorman.

În urma rejudecării, o nouă sentință în primă instanță, cu nr. 182, a fost pronunțată abia în 29.12.2008, aceasta devenind irevocabilă prin decizia civilă nr. 954 din 14.02.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă.

Așadar, ca efect al anulării sentinței civile nr. 1809/2002 a Tribunalului Teleorman, în luna iulie 2006, când s-au comis faptele imputate celor patru inculpați, sentința nr. 132 din 6.02.1955 a Tribunalului din Lisabona nu producea niciun efect pe teritoriul României, iar toate actele emise în baza acesteia, cum este și cazul certificatului de calitate de moștenitor nr. 55 din 26.05.2005, utilizat de inculpatul Al României Paul Philippe în fața Comisiei județene Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, erau lovite de caducitate și nu mai puteau produce efecte juridice.

Împrejurarea că, ulterior, în anul 2012, s-au recunoscut în mod irevocabil efectele sentinței nr. 132/1955 a Tribunalului din Lisabona cu privire la paternitatea lui Mircea Grigore Lambrino față de regele Carol al II-lea, este lipsită de relevanță, în condițiile în care, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, acuzațiile formulate împotriva inculpaților Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe trebuie analizate doar în raport cu înscrisurile pe care aceștia le-au avut la dispoziție în luna iulie 2006, când a fost soluționată propunerea Comisiei locale Snagov de validare a anexei 37 și s-a stabilit de către membrii comisiei județene că Al României Paul Philippe are calitatea de persoană îndreptățită la restituire.

Or, este evident că, în măsura în care ar fi cunoscut adevărata situație de fapt, și anume că, în luna iulie 2006, nu fusese, în realitate, stabilită filiația lui Carol Mircea Grigore față de regele Carol al II-lea, și ar fi fost respectate dispozițiile legale, inculpații nu ar mai fi constatat că solicitantul are calitatea de persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 1/2000, ca nepot de fiu al fostului proprietar, fiind lipsit de orice relevanță în această privință și certificatul de calitate de moștenitor nr. 129 din 24.05.2006, din moment ce, la data respectivă, tatăl inculpatului Al României Paul Philippe nu fusese încă recunoscut pe teritoriul României ca fiind fiul fostului suveran.

În ceea ce privește contractul de vânzare – cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 1489 din 02.08.2001, se mai observă, din conținutul său, că acesta a vizat doar o parte din bunurile Elenei Lupescu, respectiv acelea „lăsate și existente pe teritoriul statului român de către Prințesa Elena de România”, în condițiile în care cea din urmă a trăit împreună cu fostul rege și a decedat în Portugalia.

Or, așa cum s-a menționat mai sus, în privința suprafeței de 46,78 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, zona „Fundul Sacului”, nu a fost adoptată vreo lege și nici încheiat vreun act juridic prin care să se realizeze transferul dreptului de proprietate din patrimoniul Municipiului București în patrimoniul regelui Carol al II-lea, astfel încât respectivul imobil nu ar fi putut să aparțină nici Elenei Lupescu, nefiind, deci, „un bun lăsat pe teritoriul statului român” de către aceasta.

Pe de altă parte, deși prin memoriile completatoare depuse ulterior la dosarul administrativ, inculpatul Al României Paul Philippe a susținut și faptul că este succesorul în linie directă (nepot de fiu) al regelui Carol al II-lea, acesta nu era îndrituit să formuleze, la data de 06.09.2005, cererea de retrocedare prevalându-se de această calitate, din moment ce tatăl său, Carol Mircea Grigore, era în viață, astfel încât, teoretic, doar el (împreună cu regele Mihai I) putea avea calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 1/2000 în legătură cu bunurile imobile ce i-ar fi aparținut fostului suveran.

În acest sens, este de menționat că, potrivit principiilor generale ale devoluțiunii legale, aplicabile la data faptelor imputate inculpaților, rudele defunctului veneau la moștenire în ordinea claselor de moștenitori legali, iar, în interiorul unei clase, rudele mai apropiate în grad le înlăturau de la moștenire pe cele mai îndepărtate (principiul proximității gradului de rudenie între moștenitorii din aceeași clasă), astfel încât singurul care era îndreptățit potrivit legii să vină la moștenirea regelui Carol al II-lea, alături de fostul rege Mihai I, era Carol Mircea Grigore, în calitate de fiu, care a decedat abia la data de 27.01.2006, când deja expirase inclusiv termenul stabilit de art. 3 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005, respectiv 30.11.2005.

Mai mult, deși a invocat în apărare acest aspect, inculpatul Al României Paul Philippe nu a atașat la dosarul administrativ vreo procură specială prin care să fi fost împuternicit de tatăl său să introducă, în numele lui, cererea de restituire, dimpotrivă aceasta fiind formulată de inculpat în nume propriu.

De altfel, aceeași chestiune a fost evidențiată și de S.C.A. Țuca, Zbârcea și Asociații cu ocazia analizei efectuate cu privire la regimul juridic al unor bunuri ce au făcut obiectul contractului încheiat inițial (în 21.09.2006) între S.C. Reciplia S.R.L. și Al României Paul Philippe, menționându-se în cuprinsul raportului întocmit, este adevărat, cu privire la alte imobile, dar aflate într-o situație similară, că termenul de depunere a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, potrivit Legii nr. 247/2005, a expirat la 30.11.2005, dată la care Carol Mircea Grigore trăia și, prin urmare, acesta avea calitatea de persoană îndreptățită să solicite măsuri reparatorii. Ca atare, în ipoteza în care cel din urmă nu a depus cerere de reconstituire în termenul legal, orice notificare formulată de Al României Paul Philippe, în nume propriu, poate fi respinsă ca fiind introdusă de o persoană neîndreptățită. De asemenea, s-a consemnat că, în ipoteza în care bunul revendicat nu era în proprietatea privată a regelui Carol al II-lea la data naționalizării, nefiind menționat sub această denumire în Decretul nr. 38/1948, există riscul ca moștenitorii acestuia să nu fie considerați persoane îndreptățite potrivit Legilor nr. 18/1991, nr. 167/1997, nr. 1/2000 și nr. 247/2005 (filele 314-332 vol. 30 d.u.p.).   

În cauză, însă, nefăcând o verificare riguroasă cu privire la existența la dosar a tuturor înscrisurilor necesare pentru a aprecia asupra întrunirii de către solicitant a calității prevăzute de lege pentru formularea cererii de retrocedare și nici cu referire la pertinența, concludența, verosimilitatea și autenticitatea sub același aspect a actelor depuse de acesta, chestiune esențială pentru a stabili, apoi, legalitatea/nelegalitatea sesizării formulate de Comisia locală Snagov, inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, în calitate de membri ai Comisiei județene Ilfov, au considerat, contrar împrejurărilor atestate de documentele folosite de inculpatul Al României Paul Philippe în susținerea solicitării, că acesta are calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier revendicat și, ca atare, propunerea de validare a anexei 37 este pe deplin justificată, nesocotind, astfel, prin maniera în care au acționat și în această privință, obligația ce le revenea potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

De altfel, așa cum s-a reținut anterior, inculpații au recunoscut că nu au verificat înscrisurile aflate la dosarul administrativ sau că le-au examinat în mod selectiv și superficial, invocând, în acest sens, fie volumul mare de documente ce trebuiau studiate, fie atribuțiile de serviciu pe care le mai aveau de îndeplinit sau lipsa de expertiză în domeniu, motiv pentru care s-au bazat, în adoptarea soluției, pe materialul întocmit de colectivul de lucru care funcționa pe lângă comisie. Apărările inculpaților sunt, însă, neîntemeiate, din moment ce obligația de a studia cu rigurozitate actele doveditoare depuse în susținerea cererii de retrocedare incumbă, potrivit art. 6 alin. 1 din Legea 1/2000, fiecărui membru al comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate, care răspunde personal pentru modul în care o aduce la îndeplinire, și trebuie să poarte asupra mai multor aspecte, respectiv existența, pertinența, concludența, verosimilitatea și autenticitatea respectivelor înscrisuri, ceea ce presupune, implicit, efectuarea de verificări pentru a se asigura că realitatea acestora nu poate fi tăgăduită ori pusă la îndoială și că au fost întocmite cu respectarea tuturor formelor legale (autenticitatea), că, prin conținutul lor și aspectele pe care le atestă, se bucură de credibilitate/plauzibilitate (verosimilitatea), că sunt relevante sub aspectul împrejurărilor ce trebuie dovedite (pertinența) și că prezintă aptitudinea de a contribui la aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei (concludența).

De asemenea, inculpații au invocat, în cursul judecății, pentru a justifica faptul că nu au studiat în mod riguros ansamblul actelor doveditoare atașate în susținerea cererii de restituire și, implicit, împrejurarea că au procedat la validarea anexei 37, existența sentinței civile nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea, prin care s-a constatat că inculpatul Al României Paul Philippe este îndreptățit să beneficieze de retrocedarea suprafeței de 10 ha pădure, situată în comuna Snagov, zona „Fundul Sacului”, motivând, în esență, că, de vreme ce noua procedură administrativă viza același bun imobil, respectiv Pădurea Snagov (în suprafață totală de 46,78 ha), din care făcea parte și suprafața de 10 ha, cererea de retrocedare pentru diferența de teren ce nu a format inițial obiectul reconstituirii dreptului de proprietate trebuia să urmeze același regim juridic.

Susținerile inculpaților nu sunt, însă, de natură să demonstreze netemeinicia acuzațiilor formulate împotriva lor, din moment ce, nefiind parte în procesul în care s-a pronunțat, într-o acțiune în constatare, respectiva hotărâre judecătorească, aceasta nu era obligatorie pentru Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, situație în care membrii săi trebuiau să analizeze legalitatea propunerii de validare prin raportare la toate documentele depuse de solicitant în procedura administrativă.

Astfel, așa cum s-a reținut cu prilejul expunerii situației factuale si cum reiese din actele dosarului nr. 3387/2003 al Judecătoriei Buftea, deși inculpatul Al României Paul Philippe solicitase, pe cale administrativă, retrocedarea suprafeței de 10,78 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, procedură ce nu era finalizată încă, acțiunea introductivă de instanță a fost formulată de acesta, pe calea dreptului comun (art. 111 C.pr.civ. anterior), iar nu în temeiul legilor speciale aplicabile în materia retrocedării bunurilor imobile, împotriva Comunei Snagov, prin primar, pârâtă în contradictoriu cu care s-a derulat întreaga procedură contencioasă și s-a pronunțat sentința civilă nr. 1872 din 26.06.2003, devenită irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac.

Or, principiul relativității hotărârii judecătorești (recunoscut atât de doctrină, cât și de jurisprudență și anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, cu toate că nu avea o reglementare expresă, ca în codificarea actuală), atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât și al lucrului judecat, presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, în principiu, să nu poată fi opus decât părților din proces (ori succesorilor acestora), fundamentul și justificarea acestui principiu fiind reprezentate de necesitatea respectării contradictorialității și a dreptului la apărare. Cu alte cuvinte, efectele obligatorii ale hotărârii judecătorești se produc, de regulă, pentru părțile cauzei (și succesorii acestora), respectiv pentru acele persoane care au stat, fie personal, fie prin reprezentant legal sau convențional în proces, indiferent de calitatea lor de reclamant, pârât sau intervenient, însă, în demersul judiciar finalizat cu pronunțarea sentinței civile nr. 1872 din 26.06.2003, Comisia județeană Ilfov nu a avut niciuna dintre respectivele calități procesuale, astfel încât hotărârea nu era obligatorie pentru aceasta.

Într-adevăr, ca o consecință a opozabilității efectelor hotărârii judecătorești, orice persoană care nu a fost implicată în procedura judiciară trebuie să recunoască și să respecte situația juridică născută din faptul existenței acesteia, aspect care nu echivalează, însă, cu o extensiune a obligativității efectelor actului jurisdicțional sau a autorității sale de lucru judecat asupra terților ce nu au participat în proces, care sunt excluși din câmpul de aplicare a relativității efectelor hotărârii. 

Cu alte cuvinte, opozabilitatea hotărârii judecătorești nu presupune obligativitatea efectelor acesteia față de terți și nici imposibilitatea celor din urmă de a invoca o altă situație juridică decât cea tranșată pe cale jurisdicțională, în procesul în care nu au participat, față de ei actul jurisdicțional opunându-se ca realitate juridică, ca fapt juridic, ce poate fi combătut prin mijloace de probă ce dovedesc contrariul.

Ca atare, în condițiile în care sentința civilă nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea nu se impunea prin forța sa obligatorie Comisiei județene Ilfov, din moment ce aceasta nu a fost parte în procedura judiciară în care a fost pronunțată, procedură specifică, de altfel, dreptului comun privind acțiunea în constatare, iar nu legilor speciale în materia retrocedării, membrilor săi, inculpați în cauză, le revenea obligația legală de a verifica, cu seriozitate și scrupulozitate, toate înscrisurile depuse la dosarul administrativ pentru a stabili calitatea inculpatului Al României Paul Philippe de persoană îndreptățită la restituirea terenului cu vegetație forestieră situat în pădurea Snagov, atât sub aspectul existenței titlului de proprietate al autorului invocat de solicitant și al deposedării sale abuzive de către Statul Român, cât și din perspectiva calității sale de moștenitor al celui din urmă, cu atât mai mult cu cât prin sentința civilă invocată în apărare de acuzați se constatase doar îndrituirea la retrocedarea unei părți din imobilul revendicat (10 ha), ce fusese deja restituită prin hotărârea nr. 7 din 14.01.2004, iar, potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, reconstituirea dreptului de proprietate nu mai putea opera decât pentru diferența dintre suprafața primită anterior și cea avută în proprietate.

Mai mult, așa cum atestă mențiunile din cuprinsul procesului verbal de desfășurare a ședinței Comisiei județene Ilfov din 07.07.2006, cu acel prilej nu a fost invocată, astfel cum neîntemeiat a susținut apărarea, existența sentinței civile nr. 1872 din 26.06.2003 ca motiv de admitere a propunerii de validare și nu s-a purtat nicio discuție pe marginea acestui subiect, ce nici măcar nu a fost antamat, singurele aspecte ridicate, dar rămase, însă, nelămurite, deși constituiau elemente esențiale pentru modul de soluționare a cauzei, fiind cele referitoare la existența/inexistența calității inculpatului Al României Paul Philippe de moștenitor al fostului proprietar și a titlului de proprietate al fostului rege asupra terenului revendicat la data emiterii Decretului nr. 38/1948, solicitându-se, totodată, fără, însă, a fi supusă la vot, și amânarea adoptării unei decizii până la soluționarea definitivă a acțiunii civile prin care Romsilva solicitase anularea hotărârii nr. 7 din 14.01.2004 privind retrocedarea suprafeței de 10 ha teren.

Totodată, contrar susținerii primei instanțe, nu se poate considera că, prin pronunțarea deciziei civile nr. 954 din 14.02.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, prin care s-a recunoscut în România sentința nr. 132 din 6.02.1955 a Tribunalului din Lisabona, a fost consolidat retroactiv dreptul inculpatului Al României Paul Philippe la retrocedarea Pădurii Snagov, din moment ce, așa cum s-a argumentat anterior, acesta nu a îndeplinit niciuna dintre condițiile prevăzute de Legea nr. 1/2000 pentru a i se reconstitui dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv, neavând calitatea de persoană îndreptățită nici din perspectiva existenței dreptului de proprietate al autorului indicat cu privire la terenul forestier revendicat și al preluării abuzive a bunului de către stat prin efectul unor acte normative speciale, și nici din perspectiva existenței calității de moștenitor al fostului proprietar, din moment ce terenul în discuție nu s-a aflat niciodată în proprietatea regelui Carol al II-lea, ci în proprietatea publică/privată a statului.

În plus, astfel cum s-a mai arătat anterior, analiza efectuată de Înalta Curte nu se poate raporta decât la înscrisurile doveditoare în ființă la momentul comiterii faptelor imputate prin rechizitoriu, căci acestea trebuiau avute în vedere și de inculpați, indiferent de calitatea lor, de funcționari publici sau persoane particulare, și de forma de participație penală ce li s-a reținut în sarcină, respectiv autorat sau complicitate.

Cu toate că, în declarațiile date ulterior primei audieri de către organele de anchetă penală, inculpații Popa Caterina și Olteanu Gheorghe au susținut că votul lor final în ședința Comisiei județene Ilfov din data de 07.07.2006 a fost unul negativ, fiind efectuate mențiuni în acest sens și în cuprinsul procesului verbal întocmit cu acea ocazie, instanța de apel nu poate reține această apărare întrucât este contrazisă de întregul material probator administrat în cauză.

Astfel, așa cum s-a menționat, nici inculpații nu au negat, cu prilejul primei lor audieri, împrejurarea că au fost de acord cu admiterea propunerii de validare, votând în acest sens, aspect confirmat de toți ceilalți membri ai Comisiei județene Ilfov ce au fost ascultați în calitate de inculpați (Jecu Nicolae și Delcea Valentin) și martori în cauză (Ghiba Ruxandra și Cucu Ionuț), care au arătat că singura persoană care a votat împotrivă a fost reprezentantul Direcției Silvice București, Cucu Petru Ionuț, în același sens fiind și depozițiile martorilor Capanu George și Țipluică Marian. Audiat sub acest aspect, inculpatul Jecu Nicolae a menționat fără nicio rezervă că Popa Caterina și Olteanu Gheorghe au votat în ședința din 07.07.2006 în favoarea validării anexei 37 referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate pe numele solicitantului Al României Paul Philippe, invocând în acest sens întocmirea și păstrarea, în calitate de președinte al comisiei, a unei evidențe proprii cu privire la modul de exercitare a opțiunilor cu acel prilej, din consultarea căreia a rezultat că, la poziția 30 de pe ordinea de zi, figurează 9 voturi „pentru” și doar unul „împotrivă”, care a aparținut martorului Cucu Ionuț, împrejurare atestată, deopotrivă, și de celelalte persoane ascultate în cauză, dar și de modalitatea în care s-au purtat discuțiile în ședința respectivă, reprezentantul Direcției Silvice București fiind singurul care s-a opus vehement și argumentat admiterii propunerii formulate de Comisia locală Snagov. În plus, în aceeași zi, martorul Cucu Ionuț a întocmit un raport, înregistrat la Direcția Silvică București sub nr. 2830/07.07.2006, prin care a adus la cunoștința conducerii instituției rezultatul votului exprimat în ședința Comisiei județene Ilfov, arătând că aceasta a validat anexa 37, înregistrată sub nr. 3721 din 10.03.2006, cu 9 voturi „pentru” și unul „împotrivă”, care îi aparține (fila 99 vol. 7 d.u.p.).

Într-adevăr, în cuprinsul procesului verbal al ședinței Comisiei județene Ilfov din 07.07.2006, s-a consemnat, cu privire la opțiunile exprimate, că „pentru” au fost înregistrate 1+8 voturi, printre care a fost trecută „Dna Popa”, mențiune ce a fost, însă, tăiată, numele acesteia apărând înscris, cu caractere mai mici, la voturile „împotrivă”, rubrică unde s-a notat „1+1 D. Silvică, Dna Popa”. Cu privire la aceste tăieri și, respectiv, adăugiri, prin raportul de expertiză criminalistică nr. 100 din 07.08.2017 întocmit de Laboratorul interjudețean de expertize criminalistice Brașov, s-a constatat că textele „+1” și „Dna Popa” de la rubrica „Împotrivă” prezintă dimensiune mică comparativ cu restul textului, precum și faptul că paragraful „Se supune la vot … cu majoritate de voturi” este executat cu pastă de pix de culoare albastră de diferite nuanțe, în sensul că, printre altele, textele „+1”, „Dna Popa” (pe al patrulea rând) și bara orizontală ce taie textul „Dna Popa” (pe al doilea rând) sunt realizate cu material de scriere diferit față de restul paragrafului, concluzionându-se că acestea nu au fost efectuate în același timp cu restul documentului în litigiu. Ca atare, raportat la concluziile lucrării de specialitate, apare evident faptul că aceste modificări au fost operate ulterior exprimării, în ședință, a votului, care, în cazul inculpatei Popa Caterina a fost unul favorabil validării anexei 37, așa cum atestă fără urmă de îndoială consemnările inițiale ale procesului verbal și probatoriul administrat în cauză, în același sens votând și Olteanu Gheorghe, astfel cum reiese din conținutul mențiunilor înscrise în același document, unde numele său a fost trecut primul la rubrica „Pentru”.

Așadar, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de prima instanţă, că validarea, prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006 – semnată de inculpatul Delcea Valentin, pentru prefectul Jecu Nicolae, și de secretarul comisiei, Popa Caterina – a anexei 37 aprobată de Comisia locală Snagov și înregistrată sub nr. 3721 din 10.03.2006, prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul Al României Paul Philippe a condițiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ, inclusiv cele atașate în cea de-a doua etapă a procedurii, nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptățită la retrocedare, s-a realizat de către inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, în calitate de membri ai Comisiei județene Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu încălcarea legii, și anume a dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, și a avut ca urmare prejudicierea Statului Român și, corelativ, obținerea unui folos material injust de către inculpații Al României Paul Philippe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și membrii grupului infracțional organizat, fiind, astfel, întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, în varianta incriminată de art. 13² din Legea nr. 78/2000.

Sub aspect subiectiv, inculpații au acționat cu vinovăție sub forma intenției directe, prevăzând că, prin acțiunile lor, grefate pe neexaminarea actelor doveditoare depuse în susținerea cererii de retrocedare sau, după caz, pe verificarea lor superficială și lipsită de orice rigurozitate, cu consecința reconstituirii, cu încălcarea obligațiilor legale, a dreptului de proprietate privată asupra unui teren aparținând Statului Român, creează atât un prejudiciu patrimonial acestuia, cât și un folos material necuvenit solicitantului și mandatarei sale, și urmărind producerea acestui rezultat prin comiterea faptelor.

Astfel, relevant în ceea ce privește atitudinea psihică a inculpaților este faptul că, deși anexa 37 ce se solicita a fi validată fusese semnată cu obiecțiuni de către reprezentantul Ocolului Silvic Snagov, martorul Berceanu Daniel, iar, din partea Direcției Silvice București exista aceeași poziție fermă de opunere la retrocedare, pentru motivele expuse, atât în scris de instituție (fila 408, vol. 30 d.u.p.), cât și verbal, în ședința din 07.07.2007, de către martorul Cucu Ionuț (care susținuse inexistența unei dovezi în sensul preluării abuzive de către Statul Român, de la fostul rege Carol al II-lea, a terenului revendicat), aceștia, în calitate de membri ai Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în loc să manifeste o diligență sporită pentru verificarea cu rigurozitate a înscrisurilor doveditoare prin raportare în special la aspectele tăgăduite, cu atât mai mult cu cât Al României Paul Philippe nu atașase la dosarul administrativ legea/actul prin care imobilul revendicat a fost transmis în proprietatea regelui Carol al II-lea și dovada privind deposedarea lui abuzivă de către Statul Român, au procedat, totuși, la admiterea propunerii și confirmarea deciziei nelegale adoptate de Comisia locală Snagov, în condițiile în care nu studiaseră efectiv actele dosarului administrativ sau, după caz, le verificaseră în mod selectiv și superficial, iar practica comisiei în cazuri identice, când existau astfel de observații din partea instituției ce administra fondul forestier național, era aceea de a respinge cererea de validare.

Sub acest aspect, martorul Țipluică Marian, cu ocazia audierii sale pe întreg parcursul procedurii judiciare, inclusiv de către instanța de apel, a arătat, în mod constant, că, în cazul cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, comisia județeană ținea seama de opinia Direcției Silvice, astfel încât nu se dădea curs solicitărilor de retrocedare când existau obiecțiuni din partea acestei instituții, sens în care au declarat și alte persoane din cadrul colectivului de lucru care își desfășura activitatea pe lângă comisie, respectiv martorii Anghelescu Dragoș Emil și Goni Viorica, cea din urmă menționând în fața instanței de control judiciar, când a reluat, practic, cele declarate anterior, că „niciodată în perioada cât eu mi-am desfășurat activitatea în cadrul comisiei de fond funciar nu au fost atribuite solicitantului terenuri (păduri), dacă Romsilva se opunea la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestuia”. Același aspect a fost subliniat în declarațiile sale și de martorul Nagy Bege Zoltan, membru al Comisiei județene Ilfov, care a arătat că, în afara datei de 07.07.2006, nu a participat la alte ședințe în care punctul de vedere al Direcției Silvice să nu fi fost luat în considerare și, ca atare, să se fi adoptat o decizie contrară acestuia.

Așadar, cu toate că, în mod obișnuit, în aprecierea legalității propunerilor înaintate de comisiile locale și, implicit, în adoptarea soluțiilor de validare sau, după caz, de invalidare a acestora, Comisia județeană Ilfov ținea seama de opinia exprimată de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, în cazul cererii de confirmare a anexei 37 prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al inculpatului Al României Paul Philippe asupra suprafeței de 46,78 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, în calitate de membrii ai comisiei, au ignorat punctul de vedere exprimat de instituția ce administra fondul forestier național, în pofida tuturor argumentelor prezentate și fără ca actele dosarului, pe care, însă, nu le-au verificat cu rigurozitate, să dovedească netemeinicia acestora, aspect ce demonstrează caracterul intenționat al acțiunilor lor, în sensul că au avut reprezentarea clară a scoaterii ilegale a bunului imobil din patrimoniul Statului Român prin adoptarea hotărârii nr. 1156/07.07.2006, cu consecința producerii unui prejudiciu acestuia și a procurării unui folos material necuvenit solicitantului și mandatarei sale, și au urmărit obținerea acestui rezultat prin comiterea faptelor.

Mai mult, deși în ședința comisiei din data de 07.07.2006, au fost invocate o serie de aspecte ce puneau în discuție îndreptățirea solicitantului la retrocedare (calitatea de moștenitor legal sau testamentar, posibilitatea de a formula cererea de restituire în condițiile în care tatăl solicitantului era în viață la momentul adoptării Legii nr. 247/2005, existența dreptului de proprietate al regelui Carol al II-lea asupra terenului revendicat la data emiterii Decretului nr. 38/1948, existența pe rolul instanțelor a acțiunii civile prin care Romsilva contesta calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare a solicitantului), inculpatul Jecu Nicolae, în calitate de președinte al comisiei, fără a interveni în vreun fel în dezbateri, fără a susține sau a dezavua importanța lămuririi chestiunilor ridicate pentru corecta rezolvare a cererii și fără a pune măcar în discuție amânarea lucrării într-o altă ședință pentru examinarea atentă a actelor dosarului, lăsând, astfel, să se înțeleagă, prin atitudinea sa, soluția spre care se orientează, respectiv aceea de validare, a supus la vot propunerea Comisiei locale Snagov de confirmare a anexei 37, în condițiile în care știa că majoritatea celorlalți membri, în lipsa unei verificări serioase și minuțioase a înscrisurilor doveditoare și fără a avea o clarificare a aspectelor invocate, vor vota conform poziției exprimate de el, lucru care, de altfel, s-a și întâmplat în fapt.

La rândul lor, cu toate că au invocat o serie de chestiuni care puneau sub semnul întrebării calitatea solicitantului de persoană îndreptățită la restituire, inculpații Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, ca și Delcea Valentin, au acceptat să se treacă la exprimarea votului fără ca acele aspecte să fie clarificate prin analiza riguroasă a actelor depuse la dosarul administrativ, iar, ulterior, chiar au votat pentru validare, deci contrar poziției adoptate anterior, având, așadar, reprezentarea clară a faptului că, prin soluția adoptată cu nesocotirea prevederilor legale în materia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, imobilul revendicat este trecut în mod nelegal în proprietatea inculpatului Al României Paul Philippe, cu consecința păgubirii Statului Român.

Totodată, sub aspectul poziției subiective avute la momentul comiterii faptelor, nu poate fi omisă împrejurarea, atestată de probatoriul testimonial și înscrisurile administrate în cauză, că modalitatea în care au acționat inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, cu ocazia soluționării propunerii Comisiei locale Snagov de validare a anexei 37, prin care s-a recunoscut îndeplinirea condițiilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov în persoana inculpatului Al României Paul Philippe, a fost influențată, în mod determinant, și de conduita inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela – mandatara celui din urmă și persoană direct interesată în restituirea, prin orice mijloace, a terenului revendicat, dată fiind valoarea folosului pe care urma să îl obțină din valorificarea ulterioară a acestuia – care, prin prisma relației apropiate stabilite, prin intermediul senatorului Rădulescu Cristache, cu prefectul județului Ilfov, a contribuit, prin intervenția sa, la adoptarea de către acesta din urmă și de către coinculpați a deciziei de confirmare a anexei 37, prin demersurile efectuate (cereri, memorii, depunerea unor acte nerelevante, purtarea unor discuții, în afara cadrului legal, cu o parte dintre membrii comisiei și ai colectivului de lucru care funcționa pe lângă aceasta), în care a susținut, contrar realității, ce îi era pe deplin cunoscută, că mandantul este persoană îndreptățită la retrocedare, sprijinindu-i, deopotrivă, pe aceștia să găsească o justificare pentru acțiunile întreprinse și să dea o aparență de legalitate actelor abuzive comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Cu aceeași formă de vinovăție au acționat inculpații Jecu Nicolae și Popa Caterina, în calitate de președinte și, respectiv, secretar al Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, și cu ocazia emiterii și semnării hotărârii nr. 661 din 02.03.2007, prin care s-a revocat decizia anterioară, nr. 1156 din 07.07.2006 a autorității administrative sus-menționate ce viza același bun imobil, și s-a dispus înscrierea în anexa 37, poziția 1, a inculpatului Al României Paul Philippe cu suprafața de 36,78 ha teren cu vegetație forestieră situat în Pădurea Snagov, în calitate de moștenitor al regelui Carol al II-lea.

Așadar, deși cunoșteau că hotărârea nr. 1156/07.07.2006 a fost adoptată fără verificarea riguroasă, cu scrupulozitate și atenție, a actelor atașate la dosar, care demonstrau, contrar dispozițiilor acesteia, că solicitantul nu era persoană îndrituită la retrocedare nici din perspectiva dreptului de proprietate al autorului invocat asupra imobilului revendicat și a preluării lui abuzive de către Statul Român și nici din perspectiva existenței calității sale de moștenitor al fostului proprietar, inculpații Jecu Nicolae și Popa Caterina, cu încălcarea aceleiași obligații prevăzute de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, deci fără a studia efectiv înscrisurile doveditoare atașate cererii și fără a întreprinde alte activități sub acest aspect în afara celor care au stat la baza adoptării actului administrativ inițial, au emis, la data de 02.03.2007, hotărârea nr. 661, întemeiată pe aceeași constatare, nefundamentată de documentele pe care Al României Paul Philippe a înțeles să le folosească, referitoare la îndreptățirea celui din urmă la retrocedare, sens în care, asemenea primei decizii, au menținut dispoziția de înscriere a acestuia în anexa 37 cu privire la terenul forestier situat în pădurea Snagov, așa cum dispusese Comisia locală Snagov, însă doar pentru suprafața de 36,78 ha (în loc de 46,78 ha), având în vedere că, între timp, litigiul declanșat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva pentru anularea hotărârii nr. 7 din 14.01.2004 privind restituirea a 10 ha teren fusese tranșat definitiv prin decizia civilă nr. 73 din 22.01.2007 a Curții de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori si de familie.

De fapt, emiterea hotărârii nr. 661/02.03.2007 s-a grefat, în mod determinant, pe activitatea desfășurată și constatările făcute de membrii Comisiei județene Ilfov, inclusiv de inculpații Delcea Valentin și Olteanu Gheorghe, cu ocazia adoptării actului administrativ inițial, aceasta transpunând, practic, în conținutul său, aceleași aspecte de nelegalitate cu privire la recunoașterea calității inculpatului Al României Paul Philippe de persoană îndreptățită la retrocedare, dar preluând, deopotrivă, și urmările în plan juridic pe care le-ar fi produs hotărârea nr. 1156/07.07.2006, constând în eliberarea în mod nelegal a titlului de proprietate asupra terenului restituit, cu consecința scoaterii frauduloase a bunului imobil din proprietatea Statului Român și a transferării sale în patrimoniul solicitantului.

Cu alte cuvinte, deși prin hotărârea nr. 661/02.03.2007 a fost revocată cea anterioară, cu nr. 1156/2006 (art. 1), totuși, în cuprinsul său (art. 2), a fost menținută aceeași dispoziție contrară legii de reconstituire a dreptului de proprietate al inculpatului Al României Paul Philippe cu privire la terenul forestier situat în Pădurea Snagov, fundamentată exclusiv pe aprecierile realizate de membrii Comisiei județene Ilfov la data de 07.07.2006 (când a fost emisă hotărârea nr. 1156), în condițiile în care aceștia nu au efectuat alte verificări suplimentare cu prilejul emiterii noului act administrativ, urmările produse de îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu cu acea ocazie translatându-se și în privința celei de-a doua hotărâri, indisolubil legată, prin conținutul său și efectele produse, de cea dintâi.

Ca atare, nu se poate susține că, prin revocarea hotărârii nr. 1156/07.07.2006, persoanele care au participat la adoptarea ei, inculpați în cauză (cu referire la Delcea Valentin, Olteanu Gheorghe, Jecu Nicolae și Popa Caterina), sunt absolviți de orice răspundere cu privire la modul defectuos în care și-au îndeplinit atribuțiile specifice funcției cu acel prilej, din moment ce adoptarea deciziei ulterioare – ce nu poate fi disociată de împrejurările în care s-a emis prima hotărâre și efectele ei specifice – s-a grefat tocmai pe această modalitate contrară legii de realizare a sarcinilor de serviciu, fapt ce a permis, în pofida actelor depuse în susținerea cererii, constatarea îndreptățirii solicitantului la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier situat în pădurea Snagov, constatare ce a fost preluată și se regăsește întocmai și în dispoziția de la art. 2 a noului act administrativ, cu singura diferență referitoare la suprafața restituită, care, însă, nu prezintă relevanță sub aspectul acuzațiilor aduse inculpaților, raportat la prevederile din legislația primară ce se susține că au fost încălcate.

Ulterior adoptării, în condițiile menționate, a hotărârii nr. 661 din 02.03.2007 de către Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, inculpatul Jecu Nicolae, cu toate că aflase, între timp, de existența și conținutul Deciziunii nr. 1 din 26.11.1941 a Colegiului Prezidențial al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a emis pe numele inculpatului Al României Paul Philippe, în calitate de moștenitor al defunctului Carol al II-lea al României, în baza actului administrativ indicat, dar și a hotărârii nr. 7 din 14.01.2004 a aceleiași comisii, titlurile de proprietate nr. 243 din 07.08.2007 și nr. 246 din 31.08.2007, pentru suprafețele de 10 ha și, respectiv, de 36,78 ha, ambele reprezentând teren forestier situat în Snagov, după ce, în prealabil, se procedase la punerea în posesie a solicitantului asupra acestor imobile, conform proceselor verbale înregistrate la Primăria Snagov sub nr. 12912/29.06.2007 și nr. 16085/15.08.2007.

Astfel cum rezultă din ansamblul probator al cauzei și cum s-a reținut cu ocazia expunerii situației factuale, la data de 25.05.2007, după ce martorului Cucu Ionuț îi fusese pusă la dispoziție, în prealabil, de reprezentantul Casei Regale Deciziunea nr. 1/1941 a instanței supreme purtând mențiunea „executat la Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale”, ce a fost înregistrată la Direcția Silvică București sub nr. 1814 din 22.05.2007, această hotărâre a fost transmisă de cea din urmă instituție Prefecturii județului Ilfov, prin adresa nr. 1814/25.05.2007, cu solicitarea de a se proceda la anularea tuturor deciziilor de validare emise de Comisia județeană Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată cu privire la terenul cu vegetație forestieră situat în Pădurea Snagov, în suprafață totală de 46,78 ha. În acest sens, s-a subliniat, în cuprinsul adresei, că Deciziunea nr. 1/1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit cu claritate că fostul rege Carol al II-lea nu a avut în proprietate terenurile forestiere de la „Fundul Sacului”, fapt atestat și de evidențele amenajamentelor silvice de arhivă, motiv pentru care a fost obligat să le restituie Statului Român.

Pentru a da o aparență de legalitate refuzului de a efectua demersuri în acest sens, prefectul Jecu Nicolae, în calitate de președinte al Comisiei județene Ilfov, după fix o lună de la primirea hotărârii, a solicitat, în scris, Direcției Silvice București să transmită Deciziunea nr. 1/1941 în integralitatea sa, certificată pentru conformitate, legalizată sau în original, pe motiv că exemplarul înaintat anterior în copie nu are nicio valoare juridică, cu toate că acesta, așa cum s-a arătat, purta mențiunea „executat la Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale” și în pofida faptului că, în mare parte, actele doveditoare depuse de inculpatul Al României Paul Philippe în susținerea cererilor de retrocedare și pe care se întemeiaseră, cel puțin aparent, hotărârile de reconstituire a dreptului de proprietate date de aceeași comisie fuseseră acceptate la dosarul administrativ în copie xerox, fără a fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitant, așa cum se prevedea în art. 9 alin. 5 lit. b din Legea nr. 18/1991 (la care face trimitere art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000) raportat la art. 11 alin. 3, alin. 6 și alin. 7 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

Mai mult, în același scop, inculpatul Jecu Nicolae a solicitat informații de la Arhivele Naționale în legătură cu Deciziunea nr. 1/1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără a indica, însă, în afara numărului hotărârii și a soluției în extras, și alte elemente pentru a fi mai lesne de găsit, raportat la faptul, cu siguranță observat de acuzat, că aceasta nu fusese pronunțată potrivit dreptului comun, ci în temeiul art. 23 din Statutul membrilor familiei domnitoare, care atribuia Colegiului Prezidențial al instanței supreme competența exclusivă de judecată a cererilor formulate de președintele Consiliului de Miniștri privind neînțelegeri, de natură patrimonială, între Statul Român și membrii sau foștii membri ai familiei regale, astfel încât, în lipsa menționării unor astfel de date suplimentare, ar fi fost dificil de identificat, neputând fi stabilit fondul arhivistic în care se regăsește.

Or, în atare condiții, acest lucru s-a și întâmplat în fapt întrucât, prin adresa nr. 8306 din 25.07.2007 a Arhivelor Naționale, s-a comunicat că, în urma investigațiilor efectuate asupra evidențelor și documentelor deținute de la Casa Regală – Administrația Sechestră și de la Înalta Curte de Casație și Justiție, din perioada 1940-1948, hotărârea nu a fost identificată, fără a se preciza, însă, că aceasta nu există, cu atât mai mult cu cât nu fusese cercetată și Colecția Consiliului de Miniștri, parte în acel dosar, iar, cu puțin timp înainte, aceeași instituție eliberase o copie a hotărârii avocatului Vasiliu Adrian.

O dovadă a faptului că inculpatul Jecu Nicolae purtase toată această corespondență doar pentru a găsi un motiv aparent verosimil care să justifice lipsa demarării procedurii de revocare a hotărârilor de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea lui Al României Paul Philippe, așa cum solicitase Direcția Silvică București, o reprezintă și împrejurarea că, deși Arhivele Naționale nu confirmaseră inexistența deciziunii, iar exemplarul transmis Prefecturii Ilfov purta chiar mențiunea „executat la Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale”, acuzatul nu a mai continuat demersurile la instituția deținătoare pentru certificarea păstrării ei într-unul dintre fondurile arhivistice, preferând să se prevaleze de absența originalului sau a unei copii conforme cu acesta pentru a aprecia, contrar evidenței, că documentul nu există și, ca atare, înscrisul înaintat de Direcția Silvică nu poate fi valorificat, neavând forță probatorie. Aceeași regulă nu a fost aplicată, însă, de președintele comisiei județene Ilfov și în privința actelor doveditoare depuse de inculpatul Al României Paul Philippe în susținerea cererii de retrocedare, acesta acceptând prezența la dosarul administrativ a unor simple copii xerox, inclusiv ale unor hotărâri judecătorești, în pofida dispozițiilor legale și regulamentare care obligau la atașarea acestor înscrisuri în copie certificată de solicitant pentru conformitate cu originalul.

Așa cum s-a menționat, însă, în condițiile în care purta mențiunea „executat la Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale” și, în plus, fusese înaintată Instituției prefectului Ilfov chiar de autoritatea ce administra fondul forestier național, care constatase corespondența dintre aspectele reținute în considerentele hotărârii și cele atestate de evidențele amenajamentului silvic, existența Deciziunii nr. 1/1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conținutul transmis de către Direcția Silvică București, nu putea fi pusă la îndoială de către inculpatul Jecu Nicolae, cu atât mai mult cu cât aceasta era de natură să clarifice tocmai chestiunile invocate în ședința din 07.07.2006 a Comisiei județene Ilfov cu privire la lipsa calității solicitantului de persoană îndreptățită la retrocedare, chestiuni ce rămăseseră nelămurite datorită înseși atitudinii acuzatului care, fără a dispune, în calitate de președinte, anumite măsuri în vederea edificării problemelor controversate, a supus la vot propunerea Comisiei locale Snagov de confirmare a anexei 37, știind că majoritatea celorlalți membri, în lipsa unei verificări riguroase a înscrisurilor doveditoare, sub aspectul existenței, pertinenței, verosimilității, concludenței și autenticității, vor vota conform poziției exprimate de el, lucru care, de altfel, s-a și întâmplat în fapt, cu consecința aprobării hotărârii nr. 1156/2006.

Prin urmare, ca demers final al activității infracționale desfășurată în vederea trecerii unei importante suprafețe de teren forestier situat în Pădurea Snagov din proprietatea Statului Român în patrimoniul inculpatului Al României Paul Philippe, ce a debutat, în privința sa, cu adoptarea hotărârii nr. 1156/2006, ale cărei prevederi au fost preluate, ulterior, în limitele arătate mai sus, de hotărârea nr. 661/2007, ambele ale Comisiei județene Ilfov, inculpatul Jecu Nicolae a emis titlurile de proprietate nr. 243 din 07.08.2007 și nr. 246 din 31.08.2007, cu toate că, în calitate de președinte al comisiei, cunoștea faptul că respectivele hotărâri fuseseră adoptate cu încălcarea de către membrii săi, coinculpați în cauză, a obligației prevăzute de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, adică fără studierea efectivă și analizarea atentă și minuțioasă a înscrisurilor doveditoare depuse în susținerea cererilor de restituire, care demonstrau, contrar dispozițiilor celor două acte administrative, că solicitantul nu era persoană îndreptățită la retrocedare nici din perspectiva dreptului de proprietate al autorului invocat asupra imobilului revendicat și a preluării lui abuzive de către Statul Român și nici din perspectiva existenței calității sale de moștenitor al fostului proprietar. Mai mult, inculpatul a avut la dispoziție Deciziunea nr. 1 din 26.11.1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care constatase, în mod definitiv, lipsa titlului de proprietate al fostului rege Carol al II-lea asupra trupului de pădure „Fundul Sacului” din Pădurea Snagov, în suprafață de 46,78 ha, cu consecința revenirii lui în patrimoniul Statului, însă a ignorat în mod voit dispozițiile acesteia, recurgând la întreprinderea mai multor acțiuni pentru a da o aparență de legalitate demersului său ilicit.

Deopotrivă, în aceleași condiții a fost emis și titlul de proprietate nr. 243 din 07.08.2007, de vreme ce, la baza acestuia, a stat hotărârea nr. 7 din 14.01.2004 a Comisiei județene Ilfov prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate al inculpatului Al României Paul Philippe asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 10 ha situat în Snagov, acesta fiind parte din trupul de pădure „Fundul Sacului” pe care regele Carol al II-lea fusese obligat, prin Deciziunea nr. 1/1941 a instanței supreme, să îl lase în deplina proprietate și posesie a Statului Român, constatându-se că nu deține un titlu de proprietate în privința lui. 

Ca atare, reținând că fostul suveran nu a fost proprietar al terenului revendicat de Al României Paul Philippe și dispunând revenirea bunului în patrimoniul Statului, această deciziune, prin conținutul său, dovedea, implicit, caracterul nelegal al hotărârii nr. 7/14.01.2004 a Comisiei județene Ilfov, din perspectiva lipsei calității solicitantului de persoană îndreptățită la retrocedare, însă inculpatul Jecu Nicolae, fără o justificare valabilă și în pofida faptului că exemplarul ce-i fusese înaintat purta mențiunea „executat la Direcția Arhive Naționale Istorice Centrale”, nu a luat-o în considerare, apreciind, în lipsa oricăror elemente care să dovedească acest lucru și aplicând reguli diferite de cele folosite în privința înscrisurilor atașate cererii de restituire, că nu poate fi valorificată în plan juridic, din moment ce nu a fost depusă în original sau în copie certificată pentru conformitate ori legalizată și nu a fost identificată nici de Arhivele Naționale în fondurile aparținând instanței supreme și Casei Regale – Administrația Sechestră. Or, așa cum s-a arătat anterior, după ce a corespondat, în vederea comunicării hotărârii în una din aceste forme, atât cu Direcția Silvică București, cât și cu Arhivele Naționale, și în condițiile în care nu fusese confirmată inexistența acesteia, inculpatul a renunțat la continuarea demersurilor la instituția deținătoare pentru certificarea păstrării ei într-unul dintre fondurile arhivistice, preferând să se prevaleze de absența originalului sau a unei copii conforme cu acesta pentru a aprecia, contrar evidenței, că documentul nu există și, ca atare, înscrisul înaintat de Direcția Silvică nu prezintă valoare juridică.

Cu alte cuvinte, deși a avut reprezentarea că hotărârea nr. 7/14.01.2004 a fost emisă cu încălcarea condițiilor cerute de legislația aplicabilă în materia reconstituirii dreptului de proprietate, inculpatul Al României Paul Philippe neavând calitatea de persoană îndreptățită la restituire din moment ce antecesorul său nu fusese proprietar al imobilului revendicat, astfel cum se stabilise, în mod definitiv, prin Deciziunea nr. 1/1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prefectul Jecu Nicolae și-a continuat demersul infracțional ce urmărea transferarea dreptului de proprietate al statului asupra unei suprafețe considerabile de teren forestier din pădurea Snagov în favoarea solicitantului, prin emiterea titlului de proprietate nr. 243 din 07.08.2007, sens în care, prin acțiunile prealabile întreprinse (emiterea unor adrese la Direcția Silvică București și la Arhivele Naționale), a încercat să acrediteze ideea falsă a inexistenței, în fapt, a hotărârii instanței supreme și, implicit, a imposibilității valorificării exemplarului acesteia primit în data de 25.05.2007 la Prefectura județului Ilfov.

De altfel, prin rechizitoriu, s-a dispus clasarea cauzei pentru infracțiunea de abuz în serviciu în legătură cu împrejurările în care a fost emisă de către Comisia județeană Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor hotărârea nr. 7 din 14.01.2004, reținându-se că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, soluție care, analizând aspecte de fond și nefiind infirmată de procurorul ierarhic superior, din oficiu sau la plângere, se bucură de autoritate de lucru judecat în privința constatării de către organul de urmărire penală a caracterului nelegal al adoptării acesteia pentru motivele expuse, pe larg, în cuprinsul actului de sesizare a instanței, nelegalitate care afectează evident și actele subsecvente emise în baza ei, respectiv titlul de proprietate nr. 243 din 07.08.2007.

Așadar, pe lângă aspectele de nelegalitate rezultate din încălcarea, cu ocazia adoptării hotărârilor nr. 1156/07.07.2006 și nr. 661/02.03.2007 ale Comisiei județene Ilfov, a obligației de a verifica, în mod riguros, existența, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența actelor doveditoare depuse în susținerea cererii de restituire, prevăzută de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, aspectele anterior expuse relevă noi elemente de neconformitate cu legea a actelor administrative emise de inculpatul Jecu Nicolae, respectiv a titlurilor de proprietate nr. 243 din 07.08.2007 și nr. 246 din 31.08.2007, ce au fost întocmite de acesta cu toate că avea reprezentarea clară a faptului că se fundamentau pe decizii adoptate cu nesocotirea prescripțiilor normative în materia reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, fiind, astfel, la rândul lor, nelegale și contribuind, împreună cu cele anterioare, pe care s-au bazat, la păgubirea patrimoniului Statului Român, prin trecerea fără drept a bunului imobil în suprafață de 46,78 ha, situat în Pădurea Snagov, zona „Fundul Sacului”, în proprietatea inculpatului Al României Paul Philippe, persoană ce nu era îndreptățită la retrocedare.

1.2.c) Deși responsabilitatea pentru actele nelegale și păgubitoare întocmite revine, în mod neîndoielnic, inculpaților Mușat Apostol, Dima Niculae, Jecu Nicolae, Popa Caterina, Delcea Valentin și Olteanu Gheorghe, probatoriul testimonial și înscrisurile administrate în speță atestă că modalitatea în care aceștia au acționat a fost influențată, în mod determinant, și de conduita altor persoane, viitori beneficiari imediați sau mediați ai deciziilor emise cu încălcarea dispozițiilor legale, care au contribuit, în mod direct sau indirect, la adoptarea, în atare condiții, a acestora de către membrii comisiilor locale și județene pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, inculpați în cauză, prin demersurile efectuate (cereri, memorii, depunerea unor acte nerelevante și care ridicau serioase dubii cu privire la verosimilitatea și autenticitatea lor, purtarea unor discuții, în afara cadrului legal, cu o parte din membrii comisiilor și a colectivului de lucru care funcționa pe lângă una dintre acestea), în care au susținut, contrar realității, ce le era pe deplin cunoscută, că solicitantul este persoană îndreptățită la retrocedare, sprijinindu-i, deopotrivă, pe cei din urmă să găsească o justificare pentru acțiunile întreprinse și să dea o aparență de legalitate actelor abuzive comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Sub acest aspect, se impune a se menționa că, din modalitatea în care a fost concepută și s-a desfășurat activitatea infracțională, astfel cum este relevată de probele administrate în cauză, rezultă că a existat un plan bine pus la punct pentru ca obținerea de către inculpatul Al României Paul Philippe a terenului forestier în suprafață de 46,78 ha, situat în Pădurea Snagov, să se realizeze pe cale administrativă, ca urmare a realizării unor intervenții la funcționarii publici, și nu pe cale jurisdicțională, atât acesta, cât și persoanele la care a apelat sau, după caz, pe care le-a sprijinit ulterior, prin acțiunile sale, în vederea atingerii scopului infracțional cunoscând, pe baza înscrisurilor doveditoare puse la dispoziție (care nu erau concludente, iar unele ridicau serioase dubii cu privire la verosimilitatea și autenticitatea lor), că nu este îndreptățit la retrocedare nici din perspectiva dreptului de proprietate al autorului invocat (fostul suveran Carol al II-lea) asupra bunului revendicat și al preluării lui abuzive de către Statul Român și nici din perspectiva calității sale de moștenitor legal sau testamentar al acestuia, aspecte care, cu siguranță, nu ar fi putut fi trecute cu vederea în cazul declanșării unei proceduri judiciare, așa cum s-a întâmplat, de altfel, în cazul altor bunuri aflate în aceeași situație juridică (spre exemplu, Stația de Montă Băneasa, ce a făcut obiectul Deciziunii nr. 1/1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și care nu se regăsește în enumerarea din cuprinsul Deciziunii Consiliului de Miniștri dată în aplicarea Decretului nr. 38/1048), când instanțele au constatat că acestea nu au aparținut pretinsului proprietar (regele Carol al II-lea) la data naționalizării și că inculpatul nu era moștenitor al celui din urmă (sentința civilă nr. 753 din 23.05.2014 a Tribunalului București, Secția a III-a civilă, irevocabilă prin decizia civilă nr. 68 din 19.01.2015 a Curții de Apel București, filele 274-280 vol. 16 d.u.p.).

Acesta a fost, de altfel, și motivul pentru care, deși termenele de introducere a notificărilor prevăzute de legile speciale din materia reconstituirii dreptului de proprietate erau depășite, iar Regia Națională a Pădurilor, Direcția Silvică București, căreia i se adresase inițial, îi comunicase că nu era aplicabilă în speță Legea nr. 10/2001 și că nu făcuse dovada calității de moștenitor și a titlului de proprietate aparținând fostului rege Carol al II-lea (fila 425 vol. 16 d.u.p.), inculpatul Al României Paul Philippe nu a sesizat instanța civilă cu o acțiune în revendicare, ci a preferat să se adreseze, în 12.03.2003, cu o nouă notificare Primăriei Snagov, în care a invocat aceleași temeiuri de fapt și de drept (filele 172-173), apelând de această dată, cu toate că beneficia de asistență juridică calificată din partea avocatului Igreț Ion, la inculpatul Gostin Marin, om de afaceri și persoană influentă la nivelul județului Ilfov, ce era implicat, printre altele, în efectuarea de demersuri în vederea reconstituirii drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor și care se afla în relații de prietenie cu primarul de la acea dată al localității, Biriș Ioan. Astfel, martorul Poenaru Liviu Traian, la rândul său, fost avocat al inculpatului Al României Paul Philippe a declarat în legătură cu Gostin Marin că „era implicat în tot felul de retrocedări de terenuri”, știind că „făcuse falsuri pentru a obține hotărâri de retrocedare a unor terenuri, care apoi s-au anulat” (declarația din 28.04.2016, menținută inclusiv în apel), iar martorul Bădulescu Petre l-a caracterizat ca fiind „unul dintre descurcăreții perioadei respective, fost președinte la Clubul Dinamo” (declarația din 23.03.2016, menținută în fond), aceste aspecte reprezentând, în realitate, și elementele pe care a contat inculpatul Al României Paul Philippe când l-a mandatat pe Gostin Marin să se ocupe de retrocedarea, în natură sau prin echivalent, a terenului forestier în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, din moment ce era pe deplin conștient că, neavând calitatea de persoană îndreptățită la restituire, nu putea obține bunul imobil decât prin intervenții la factorii de decizie, în concret la primarul Comunei Snagov, martorul Biriș Ioan.

De altfel, așa cum se reține în cuprinsul actului de sesizare în susținerea soluției de clasare dispusă, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. f C.pr.pen., cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu referitoare la împrejurările în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea și emisă hotărârea nr. 7 din 14.01.2004 a Comisiei județene Ilfov (soluție care, așa cum s-a arătat anterior, analizând chestiuni de fond și nefiind infirmată de procurorul ierarhic superior, din oficiu sau la plângere, se bucură de autoritate de lucru judecat în privința aspectelor constatate), primarul Biriș a fost cel prin intermediul căruia inculpatul Al României Paul Philippe a reușit să obțină fraudulos suprafața de 10 ha din terenul forestier situat în Pădurea Snagov, acesta abordându-l pe avocatul Bădulescu Petre și punându-l în legătură cu Gostin Marin pentru a formula, în contradictoriu cu Comuna Snagov, acțiunea în constatarea dreptului solicitantului de a beneficia de retrocedarea terenului respectiv, fără să se opună, ulterior, în calitate de reprezentant legal al pârâtei, admiterii cererii de chemare în judecată sau să exercite căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii pronunțate în cauză.

În mod similar a procedat inculpatul Al României Paul Philippe și după ce a revocat mandatul acordat lui Gostin Marin, căci, în loc să apeleze la serviciile specializate ale unor avocați, a efectuat demersuri în vederea identificării unei persoane care, prin relațiile pe care le avea și legăturile cu lumea politică, ar fi putut obține pe cale administrativă restituirea bunului al cărui proprietar se pretindea, aspect ce demonstrează, o dată în plus, că acesta avea reprezentarea clară a faptului că nu era îndrituit la retrocedarea terenului forestier în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov și, ca atare, nu putea beneficia, în mod legal, de reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra acestuia în baza actelor normative speciale aplicabile în materie.

Acest aspect i-a fost, de altfel, comunicat în mod expres inculpatului și de avocatul Igreț Ion, prin intermediul corespondenței purtate de cei doi, din care transpare, deopotrivă, și deschiderea primului în a accepta orice demers, chiar nelegal, în vederea stabilirii în favoarea sa a dreptului de proprietate asupra terenurilor revendicate, atitudine pe fondul căreia au fost întreprinse, ulterior, și acțiunile pentru găsirea unei/unor persoane care, prin prisma statusului ei/lor social și a conexiunilor cu lumea politică și factori importanți de decizie, ar fi putut asigura, chiar în lipsa deținerii unor dovezi referitoare la dreptul de proprietate al autorului invocat și la calitatea de moștenitor al acestuia, retrocedarea bunurilor imobile în privința cărora acuzatul își clama îndreptățirea. 

Astfel, în răspunsul adresat inculpatului, descoperit cu prilejul percheziției efectuate la sediul S.C.A. Țuca, Zbârcea și Asociații, fostul său avocat, Igreț Ion, îi atrăgea acestuia atenția că „de la prima discuţie v-am adus la cunoştinţă că nu aveţi dreptul să recuperaţi  în baza Legii 10/2001 nicio fostă proprietate Elena Lupescu, deoarece Legea 10/2001 se aplică doar terenurilor intravilane, preluate abuziv în PERIOADA 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, ori toate proprietăţile Prinţesei Elena au fost expropriate în anul 1941, deci sunt excluse de la restituire. Cele extravilane, pe lângă că sunt excluse de la restituire potrivit Legii 10/2001, dar sunt excluse de la restituire şi pentru faptul că nu au fost cerute în baza Legii 18/1991. În ceea ce priveşte fostele proprietăţi ale Regelui Carol, în afara celor 500 m.p. din Parcul Jianu, nu se mai poate recupera nimic deoarece sunt terenuri extravilane şi nu au fost cerute în termen, în baza Legii 18/1991. Complexul Peleș și celelalte, lăsate prin testament Regelui Mihai, sunt ale acestuia și recuperarea lor se poate face numai prin instanțele de judecată, șansele fiind minime. Cunoscând toate cele arătate mai sus, v-am cerut acordul să contactez eventuale persoane interesate în a le ceda dreptul dumneavoastră incert în schimbul unor sume de bani. Aţi spus că nu vreţi să ştiţi ce ilegalităţi fac pentru recuperare și ați fost de acord cu cedarea drepturilor litigioase pentru terenul Snagov contra sumei de 600.000 USD și cu cedarea drepturilor asupra terenului din Băneasa contra sumei de un milion de dolari SUA sau a unui teren de 5 ha în zona Pipera, în vederea valorificării lui. Pentru toate afirmațiile de mai sus am dovezi provenind de la dumneavoastră. (…) În ce privește eventuale sume de bani, v-am adus la cunoștință că nu am încasat nici un ban cu ocazia încheierii acestor convenții și vă confirm și în scris, încă o dată că NU am încasat nici un ban, considerând că toate recuperările respective sunt ilegale. Toate sumele trecute în acele acte, au fost doar o asigurare a celor care s-au obligat să recupereze imobilele, deoarece nu aveau încredere în dumneavoastră că vă veți ține de cuvânt, în cazul în care reușeau recuperarea” (filele 493-494 vol. 30 d.u.p.).

Ca atare, în contextul demersurilor efectuate în vederea identificării unor oameni cu conexiuni în sfera politică și resurse financiare care, în schimbul cedării unei părți importante din averea pretinsă, să influențeze funcționarii publici cu atribuții în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în sensul aprobării, cu eludarea dispozițiilor legale, a cererilor de retrocedare formulate, inculpatul Al României Paul Philippe a cunoscut-o, în vara anului 2005, pe inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, persoană care corespundea profilului căutat, fiindu-i recomandată ca o femeie de afaceri de succes care, prin prisma contactelor „în domeniul justiției, avocați și în mediul de afaceri”, fiind, deopotrivă, conectată și la mediul politic, putea să îl ajute în obținerea bunurilor pretins confiscate de la regele Carol al II-lea, cu toate că nu avea îndreptățirea legală în acest sens.

Relevante sub aspectul rațiunilor avute în vedere de inculpat pentru a perfecta contractul de mandat și asistență de specialitate cu Păvăloiu Nela, în calitate de reprezentant legal al S.C. Ilko Star S.R.L., în detrimentul contractării unor servicii de consultanță/asistență juridică calificată din partea unor avocați, sunt depozițiile martorului Poenaru Liviu Andrei, care a arătat în mod constant pe parcursul procedurii judiciare, inclusiv în apel, că inculpata i-a fost prezentată de Al României Paul Philippe ca fiind o persoană „care e în stare să-l conecteze cu oameni importanți politici și care are astfel influență pentru soluționarea cererilor de revendicare”, acesta fiind și motivul pentru care a recurs la serviciile sale, solicitându-i martorului să îi predea acesteia toate înscrisurile aferente notificărilor formulate până la acel moment pentru restituirea unor imobile, dar care nu primiseră o rezolvare favorabilă. La rândul său, audiat fiind sub acest aspect, inculpatul a menționat că „(…) am cunoscut-o pe Nela Păvăloiu la recomandarea unui prieten (…)” care „mi-a spus că Păvăloiu mă poate ajuta să obțin bunurile confiscate lui Carol al II-lea” întrucât este „o persoană cu contacte în domeniul justiției, avocați, și în mediul de afaceri”, dar și că „Înainte să închei înțelegerea cu Păvăloiu, aceasta a spus că îl cunoaște pe primarul de la Snagov, pe care apoi mi l-a și prezentat. (…) A spus că are contacte bune, prefecți, senatori. A menționat lucruri de genul acesta. A mai spus că prietenul ei este de la SRI” (declarațiile din 11.12.2015 și 11.01.2016), împrejurări care, în esență, au fost iterate și de martora A României Lia Giorgia, care a arătat că „Nela Păvăloiu ne-a spus că pentru a avea un rezultat pozitiv în legătură cu notificările, trebuie să dăm bacșiș funcționarilor din administrație” și că „are relațiile necesare pentru a face rost de documentele care fac dovada că bunurile aparțin” soțului său (declarația din 06.05.2015).

Așadar, deși numita Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela nu avea expertiză în domeniul juridic sau imobiliar și nici angajați specializați în retrocedări, inculpatul Al României Paul Philippe a mandatat-o pe aceasta, în calitate de reprezentant legal al S.C. Ilko Star S.R.L., să se ocupe, printre altele, de restituirea terenului forestier în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, mizând exclusiv pe relațiile inculpatei și conexiunile sale cu lumea politică, prin prisma cărora putea interveni la funcționarii publici ce aveau atribuții în materia reconstituirii dreptului de proprietate, apreciind că aceasta era singura variantă posibilă pentru obținerea efectivă a bunului imobil, din moment ce orice alt demers, mai ales o eventuală acțiune în instanță, ar fi fost sortită eșecului în lipsa deținerii unor dovezi cu privire la calitatea sa de moștenitor al fostului rege Carol al II-lea și la existența dreptului de proprietate al celui din urmă asupra bunului revendicat la data preluării lui de către stat. 

Ca atare, fiind unicul motiv pentru care a perfectat înțelegerea cu inculpata, care a promis că are influența necesară, mai ales la nivelul județului Ilfov, pentru a obține bunul pretins, Al României Paul Philippe a realizat pe deplin că aceasta – în condițiile în care nu avea cunoștințe juridice, iar avocatul Leți Octavian, cu care colabora, se ocupa doar de litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești -, pentru a beneficia de folosul patrimonial convenit prin contract (30% din valoarea bunului recuperat), va uza de relațiile de care ea însăși s-a prevalat pentru a interveni la persoanele cu putere de decizie din cadrul autorităților administrative competente și a le influența în sensul admiterii solicitării de restituire a terenului forestier situat în Pădurea Snagov, lucru care, de altfel, s-a și întâmplat și pe care acuzatul l-a urmărit în fapt prin încheierea convenției, contribuind, astfel, în mod indirect, prin maniera în care a acționat, la adoptarea, cu încălcarea dispozițiilor legale, a deciziilor de retrocedare a bunului imobil de către comisia locală și cea județeană de fond funciar, cu consecința prejudicierii Statului Român și a procurării unui avantaj material necuvenit pentru sine, coinculpată și membrii grupului infracțional organizat.

Cu alte cuvinte, deși inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, așa cum se va arăta în continuare, a fost cea care a intervenit la primarul localității Snagov și la funcționarii din cadrul Prefecturii Ilfov pentru soluționarea favorabilă a cererii de restituire, intervenție pe fondul căreia membrii comisiei locale Snagov și ai celei județene Ilfov, inculpați în cauză, nu au mai procedat la verificarea riguroasă a actelor doveditoare depuse (sub aspectul existenței, pertinenței, verosimilității, autenticității și concludenței), încălcând, astfel, obligația instituită în sarcina lor de dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, și au admis solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov în lipsa oricăror dovezi privind calitatea de proprietar a autorului și cea de moștenitor a solicitantului, la adoptarea de către aceștia a hotărârilor nelegale de retrocedare a contribuit, în egală măsură, și inculpatul Al României Paul Philippe care, acceptând să perfecteze contractul de mandat și asistență de specialitate în condițiile date (respectiv prin cedarea unei părți considerabile din valoarea bunului ce urma a fi recuperat – 30% – în schimbul influenței promise pe lângă factorii de decizie din cadrul autorităților administrative competente în materia reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor), a creat posibilitatea concretă ca inculpata să acționeze în modul convenit de comun acord pentru obținerea, cu nesocotirea prescripțiilor normative, a bunului imobil al cărui proprietar acesta se pretindea, contribuția sa la emiterea de către funcționarii publici a actelor nelegale fiind, așadar, una indirectă, mijlocită, realizată prin intermediul reprezentantului legal al societății mandatare.

Mai mult, deși era conștient de toate aspectele anterior expuse care îl împiedicau să dobândească în mod legal terenul în discuție (lipsa unor dovezi privind calitatea de moștenitor al regelui Carol al II-lea și existența dreptului de proprietate al acestuia asupra bunului revendicat), inculpatul a susținut contrariul în cuprinsul cererilor și memoriilor formulate, prin mandatar, pe parcursul procedurii administrative, iar, în plus, pentru a induce ideea eronată a existenței situației de fapt invocată în conținutul acestora și a da, astfel, o aparență de legalitate actelor abuzive comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici, ca urmare a intervențiilor realizate de inculpata Păvăloiu Nela, a depus la dosarul administrativ, în aceeași modalitate, o serie de înscrisuri nerelevante, dintre care o parte ridicau serioase dubii cu privire la verosimilitatea și autenticitatea lor, activități care, dat fiind contextul și scopul în care au fost comise, astfel cum acestea sunt conturate de materialul probator expus anterior, reprezintă, deopotrivă, acte de sprijinire mijlocită a membrilor Comisiei locale Snagov și Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor specifice funcției deținute.

Astfel, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, unul dintre argumentele invocate de inculpat în susținerea calității de persoană îndreptățită s-a referit la faptul că ar fi dobândit drepturile succesorale ale numitei Urdărianu Monique, legatara universală a Elenei Lupescu, deși cunoștea că acestea făcuseră obiectul a două contracte diferite, unul de donație și altul de vânzare-cumpărare, încheiate la o distanță în timp de doar câteva luni, or, câtă vreme drepturile fuseseră deja donate, ele nu mai puteau fi ulterior vândute, din moment ce nu se mai regăseau în patrimoniul vânzătorului.

În acest sens, se observă că, după ce, prin actul de donație din 02.04.2001, acceptat de Al României Paul Philippe la 21.05.2001, Urdărianu Monique i-a donat acestuia „toate proprietățile ce i-au aparținut Elenei Lupescu și pe care le-am moștenit, dar nu le-am putut pretinde până acum” (filele 353-357 vol. 26 d.u.p.), ulterior, prin contractul încheiat la data de 02.08.2001, aceeași persoană (Urdărianu Monique) i-a vândut inculpatului „drepturile succesorale privind bunurile lăsate și existente pe teritoriul statului român de către Prințesa Elena de România, drepturi la care am vocație conform testamentului de mai sus”, vânzătoarea fiind reprezentată la perfectarea acestei din urmă convenții de martora Burlacu (fostă Năstase) Daniela Laura, care de fapt era avocata cumpărătorului (filele 154, 385 vol. 16 d.u.p.).

Relevante sub aspectul împrejurărilor în care au fost perfectate cele două contracte ce vizează aceleași drepturi sunt declarațiile martorului Poenaru Liviu Traian, care a arătat că l-a întrebat pe clientul său, inculpatul Al României Paul Philippe, „cum de are două contracte diferite și mi-a spus că a rezolvat-o și a rezolvat cum să fie mai bine. L-am întrebat dacă a plătit ceva ca preț și mi-a spus că nu a dat nici un ban”, deși în contractul de vânzare-cumpărare s-a menționat că „prețul vânzării este de 50.000 USD, adică echivalentul sumei de 1.481.900.000 lei, pe care, vânzătorul, l-am primit integral de la cumpărător azi, data notificării” (declarația din 28.04.2016, menținută ulterior, inclusiv în apel). 

Or, potrivit depoziției martorei Burlacu (fostă Năstase) Daniela Laura, care a semnat contractul ca mandatar al vânzătorului, însă la solicitarea cumpărătorului, aceasta nu s-a implicat în negocieri, nu a discutat de preț, nu știe dacă s-a dat vreo sumă de bani cu acest titlu și care a fost cuantumul ei, nefăcând altceva decât să semneze convenția, ale cărei clauze fuseseră deja stabilite (declarația din 17.02.2016).

Mai mult, inculpatul Al României Paul Philippe s-a prevalat în susținerea solicitării de restituire a terenului forestier situat în Pădurea Snagov de certificatul de calitate de moștenitor nr. 8 din 21.10.2002, care a fost obținut, de asemenea, în circumstanțe îndoielnice, cu ajutorul aceleiași martore, Burlacu (fostă Năstase) Daniela Laura. Astfel, cu toate că nu deținea o procură specială în acest sens, așa cum rezultă din actele depuse la dosarul notarial (filele 267-297 vol. 63 d.u.p.), cea existentă la fila 271 vizând exclusiv încheierea contractului de vânzare-cumpărare a drepturilor succesorale, martora, în calitate de mandatară a numitei Urdărianu Monique, a solicitat, la data de 21.10.2002, deschiderea procedurii succesorale după Elena Lupescu, indicând-o pe așa-zisa mandantă ca unic moștenitor și menționând că masa succesorală urmează să se stabilească la cererea succesibililor (filele 292, 269 vol. 63 d.u.p.). În plus, deși la dosar nu existau dovezi cu privire la existența/inexistența unor moștenitori legali ai defunctei, iar decesul acesteia intervenise în data de 29.06.1977, când martora A României Lia Georgia nici nu îl întâlnise încă pe viitorul său soț, cea din urmă a dat o declarație, în fața notarului, sub numele de Triff Lia Georgia, în care a menționat că a cunoscut-o personal pe Elena Lupescu și că aceasta nu a avut moștenitori (fila 297 vol. 63 d.u.p.), cu toate că inculpatul Al României Paul Philippe a arătat, cu prilejul audierii în prezenta cauză, că „Soția mea nu a cunoscut-o pe Elena Lupescu. Eu am cunoscut-o pe Lia A României în 1990 sau 1991. Nu a fost deschisă succesiunea după Elena Lupescu în România. Aceasta a decedat în Portugalia” (declarația din 09.05.2016, filele 323-327¹ vol. 5 d.u.p.).

Totodată, în dovedirea calității sale de succesor în linie directă (nepot de fiu) al regelui Carol al II-lea, pe care a invocat-o, deopotrivă, în susținerea îndreptățirii sale la retrocedare, inculpatul Al României Paul Philippe a depus în procedura de validare a anexei 37 certificatul de calitate de moștenitor nr. 55 din 26.05.2005, deși știa, la nivelul anului 2006, că sentința civilă nr. 1809/2002 a Tribunalului Teleorman, care a stat la baza emiterii acestuia și prin care fuseseră recunoscute pe teritoriul României, într-o procedură de exequatur, efectele sentinței nr. 132 din 6.02.1955 a Tribunalului din Lisabona cu privire la paternitatea lui Mircea Grigore Lambrino față de regele Carol al II-lea, fusese anulată prin decizia nr. 1357/A/2005 a Curții de Apel București, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță, fără să se fi obținut până la acel moment o nouă hotărâre în fond. În plus, acest înscris ridica serioase dubii sub aspectul verosimilității și al credibilității lui, din moment ce menționa un singur moștenitor al fostului suveran, în persoana lui Mircea Grigore, cu toate că era de notorietate faptul că și regele Mihai I era fiul lui Carol al II-lea.

Prin urmare, în perioada cât s-a desfășurat procedura de validare, nu era stabilită în mod legal calitatea inculpatului Al României Paul Philippe de nepot de fiu al fostului suveran Carol al II-lea, o nouă sentința în primă instanță, cu nr. 182, fiind pronunțată, în procedura de exequatur, ca urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare, abia în data de 29.12.2008, ce a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr. 954 din 14.02.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă.

Mai mult, așa cum deja s-a arătat, tatăl inculpatului, Carol Mircea Grigore, era în viață la datele de 06.09.2005 și 01.11.2005, când s-au formulat cererile de retrocedare, și nu renunțase la moștenire, astfel încât, teoretic, doar acesta (împreună cu regele Mihai I) putea avea calitate de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 1/2000 în legătură cu bunurile imobile ce i-ar fi aparținut fostului suveran.

Circumstanțele îndoielnice în care au fost emise aceste acte erau cunoscute de Al României Paul Philippe și reprezentanții săi convenționali, din moment ce, în mare parte, au fost eliberate la solicitarea sa ori a avocatului pe care îl avea la acea vreme, martora Burlacu (fostă Năstase) Daniela Laura, și, cu toate acestea, au fost folosite în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului forestier din Pădurea Snagov, dar și a altor bunuri imobile, aspect ce demonstrează că, pe lângă preocuparea de identificare a unor persoane cu relații în lumea politică și cu resurse financiare care, prin prisma influenței lor, ar fi putut interveni la funcționarii publici cu atribuții în domeniu în vederea admiterii, cu eludarea dispozițiilor legale, a cererilor de restituire formulate, planul infracțional conceput și pus în practică de inculpat a vizat, deopotrivă, și obținerea unor asemenea înscrisuri a căror verosimilitate și autenticitate ridicau serioase dubii, apreciate ca fiind necesare pentru a crea aparența îndreptățirii lui la retrocedare, în condițiile în care nu existau dovezi în această privință nici din perspectiva dreptului de proprietate al autorului invocat (fostul rege Carol al II-lea) asupra bunului revendicat și al deposedării lui abuzive de către Statul Român și nici din perspectiva calității solicitantului de moștenitor legal sau testamentar al celui din urmă. De altfel, această împrejurare reiese și din mențiunile inserate în contractul perfectat între inculpat și S.C. Reciplia S.R.L. la data de 01.11.2006, în care s-a precizat, la art. 12, că „cedentul recunoaște că în prezent nu deține toate documentele necesare valorificării drepturilor patrimoniale menționate” și că „se obligă ca, pe măsura dobândirii lor și la cererea cesionarului, să le pună la dispoziție în original sau în copii legalizate”.

Totodată, contrar susținerilor sale, și inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela a avut, la momentul perfectării înțelegerii cu Al României Paul Philippe, deplina reprezentare a lipsei calității acestuia de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului forestier în suprafață de 46,78 ha situat în Snagov, împrejurare atestată de coordonatele în care s-au purtat discuțiile dintre cei doi, cu prilejul cărora prima s-a prevalat de influența necesară, mai ales la nivelul județului Ilfov, pentru a obține bunul pretins, în schimbul cedării de către cel din urmă a unei părți importante din valoarea acestuia (30%), realizând, astfel, că, în absența dovezilor cu privire la calitatea solicitantului de moștenitor al regelui Carol al II-lea și la existența dreptului de proprietate al celui din urmă asupra bunului revendicat, restituirea efectivă a terenului forestier nu se putea realiza decât pe cale administrativă, ca urmare a efectuării unor intervenții la factorii de decizie din cadrul autorităților publice cu atribuții în materia retrocedării bunurilor imobile în vederea soluționării favorabile a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, demersuri pe care, contra folosului material convenit, situat cu mult peste onorariul de succes al oricărui avocat și disproporționat în raport cu activitățile inserate în contract, aceasta le putea realiza folosindu-se de relațiile pe care le avea și conexiunile sale cu lumea politică, pe care le-a și invocat, de altfel, cu ocazia tratativelor preliminare purtate cu inculpatul și de care acesta avea cunoștință, constituind, în realitate, singurul element pe care a mizat pentru încheierea contractului de mandat și asistență de specialitate cu S.C. Ilko Star S.R.L., în condițiile în care reprezentantul legal al societății nu avea expertiză/experiență în domeniul juridic ori imobiliar, iar angajații firmei nu erau specializați în retrocedări de bunuri imobile.

Astfel, audiat fiind pe parcursul procedurii judiciare, inculpatul Al României Paul Philippe a menționat, în cuprinsul declarațiilor din 11.12.2015 și 11.01.2016, că „(…) am cunoscut-o pe Nela Păvăloiu la recomandarea unui prieten (…)” care „mi-a spus că Păvăloiu mă poate ajuta să obțin bunurile confiscate lui Carol al II-lea” întrucât este „o persoană cu contacte în domeniul justiției, avocați, și în mediul de afaceri”, dar și că „Înainte să închei înțelegerea cu Păvăloiu, aceasta a spus că îl cunoaște pe primarul de la Snagov, pe care apoi mi l-a și prezentat. (…) A spus că are contacte bune, prefecți, senatori. A menționat lucruri de genul acesta. A mai spus că prietenul ei este de la SRI”, aceleași împrejurări fiind învederate și la data de 23.04.2015, când a arătat că „Nela Păvăloiu mi-a fost prezentată ca fiind o persoană care cunoaște mulți oameni și mă poate ajuta să recuperez proprietățile. M-am întâlnit cu Nela Păvăloiu (…), ocazie cu care mi-a spus că mă poate ajuta cu recuperarea proprietăților. (…) Nela Păvăloiu mi-a spus că are o relație bună cu primarul din Snagov, pe care l-a vizitat de mai multe ori. (…) Am discutat cu Nela Păvăloiu ca în schimbul ajutorului dat, aceasta să primească aproximativ 35% din valoarea imobilelor recuperate de ea (…)”. 

Relevantă, totodată, sub același aspect al cunoașterii de către inculpată a împrejurării că Al României Paul Philippe nu are calitatea de persoană îndreptățită, motiv pentru care era necesar să apeleze la folosirea influenței sale sau la coruperea funcționarilor publici pentru a obține retrocedarea imobilelor al căror proprietar acesta se pretindea, este și declarația martorei A României Lia Giorgia din 06.05.2015, în care a arătat că „Nela Păvăloiu ne-a spus (…) că, din informațiile ei, documentele care fac dovada că bunurile îi aparțin soțului meu ar fi ascunse din ordinul directorului Arhivelor Naționale”, context în care „ne-a spus că are relațiile necesare pentru a face rost de documente în ciuda acestor piedici”, dar și că, „pentru a avea un rezultat pozitiv în legătură cu notificările, trebuie să dăm bacșiș funcționarilor din administrație”.

Deopotrivă, martorul Poenaru Liviu Traian, fost avocat al inculpatului Al României Paul Philippe, a declarat în mod constant în etapa urmăririi penale, dar și în faza cercetării judecătorești, inclusiv în apel, că acesta i-a prezentat-o pe Păvăloiu Nela ca fiind o persoană „care e în stare să-l conecteze cu oameni importanți politici și care are astfel influență pentru soluționarea cererilor de revendicare”, iar, la rândul său, A României Lia Giorgia i-a relatat despre ea că „este foarte bine cunoscută în lumea politică”, acestea fiind și motivele pentru care acuzatul a recurs la serviciile sale, solicitându-i martorului să îi predea inculpatei toate înscrisurile aferente notificărilor formulate până la acel moment pentru restituirea unor imobile, dar care nu primiseră o rezolvare favorabilă.

Cu toate că inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela a susținut că reprezentarea sa a fost în sensul îndreptățirii lui Al României Paul Philippe la retrocedarea terenului forestier în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, invocând în acest sens informațiile ce i-ar fi fost furnizate de martorii Leți Octavian și Cuniță Mihaela în urma studierii înscrisurilor puse la dispoziție de inculpat și a celor procurate ulterior, Înalta Curte apreciază apărarea formulată ca fiind neîntemeiată, de vreme ce, astfel cum rezultă din materialul probator al cauzei (declarațiile inculpatului Al României Paul Philippe și ale martorilor A României Lia Giorgia și Leți Octavian; declarațiile inculpatei Păvăloiu Nela și ale martorei Cuniță Mihaela), primul dintre aceștia nu s-a ocupat de reprezentarea/asistența juridică a mandantului în procedurile administrative, ci doar în procesele aflate pe rolul instanțelor de judecată, chiar el declarând că „Nu am discutat cu Nela Păvăloiu despre cererile aflate în proceduri administrative și nu am consiliat-o pe aceasta în nici un fel” și că „nu am discutat vreodată cu Păvăloiu despre temeinicia cererilor depuse de prințul Paul și nici nu am consiliat-o pentru cererile aflate în proceduri administrative”, iar cea de-a doua, jurist la Muzeul Țăranului Român, neavând specializare în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra imobilelor, a fost cooptată exclusiv pentru „documentarea pe monitoare vechi, în arhive, pentru obținerea anumitor acte” și depunerea lor în susținerea cererilor de restituire, iar nu pentru a o consilia pe inculpată sub aspectul îndeplinirii de către solicitant a cerințelor impuse de lege pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de actele normative speciale.

Mai mult, așa cum a declarat martorul Poenaru Liviu Traian, cel căruia Al României Paul Philippe îi relatase despre modul în care „a rezolvat cum să fie mai bine” anumite înscrisuri invocate în susținerea cererilor de restituire, acesta i-a „povestit”, la rândul său, inculpatei Păvăloiu Nela despre dosarele de retrocedare, în momentul în care a procedat la predarea lor, prilej cu care, deși actele atașate la acestea nu fuseseră încă studiate nici de Leți Octavian și Cuniță Mihaela și nici de ea, cea din urmă l-a asigurat pe martor că „are posibilitatea să rezolve restituirea bunurilor și o să-mi dea și mie un onorariu”, aspect care demonstrează, o dată în plus, că, pentru obținerea terenului forestier din Pădurea Snagov importantă nu era relevanța și suficiența documentelor depuse în dovedirea calității solicitantului de persoană îndreptățită sau modul în care au fost procurate, ci demersurile pe care aceasta urma să le întreprindă, în conivență cu inculpatul Al României Paul Philippe, la funcționarii publici competenți pentru a-i influența în sensul rezolvării favorabile a solicitării cu care fuseseră învestiți.

De altfel, faptul că nu i-a fost prezentat niciun înscris care să ateste îndrituirea inculpatului Al României Paul Philippe la restituirea bunurilor a constituit principalul motiv pentru care martorul Dumitrescu Mircea, specialist în tranzacții imobiliare, s-a retras din înțelegerea avută inițial cu inculpata Păvăloiu Nela, constând în colaborarea celor doi pentru a obține, în numele primului, reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor revendicate, lipsa unor astfel de documente fiind, deopotrivă, invocată și de martorii Bejenaru Andrei Mihai și Dimofte Radu, la rândul lor investitori în domeniul imobiliar, iar ultimul și persoană interesată în achiziționarea de drepturi litigioase vizând bunuri naționalizate de regimul comunist, pentru a refuza propunerea inculpatei de cumpărare a unor asemenea drepturi în legătură cu imobilele cu privire la care Al României Paul Philippe reclama îndreptățirea la retrocedare.

Într-adevăr, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela a afirmat în fața organelor judiciare că respingerea ofertei de cumpărare a drepturilor cu privire la bunurile solicitate de Al României Paul Philippe s-a datorat cuantumului exagerat al sumei pretinse de inculpat cu titlu de avans, însă, așa cum reiese din depozițiile celor doi martori, constante sub acest aspect pe întreg parcursul procesului penal, principalul motiv al declinării propunerii nu a fost acesta, ci lipsa unor înscrisuri care să justifice îndreptățirea solicitantului la reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate, printre care se afla și terenul forestier situat în Pădurea Snagov.

Astfel, audiat fiind sub acest aspect, martorul Bejenaru Andrei Mihai a menționat că „pentru bunuri revendicate de prințul Paul, am fost contactat în anul 2006 (…), cred că în vară, de Păvăloiu Nela, care mi-a făcut ofertă să cumpăr drepturile litigioase pentru respectivele bunuri cerând 2 milioane de euro”, precizând, totodată, „că este în fază avansată de soluționare pentru alte bunuri, spre exemplu la Snagov”, însă acesta a refuzat propunerea întrucât „suma mi s-a părut exagerată (…), mai ales că Păvăloiu nu mi-a arătat niciun act care să justifice dreptul pretins pentru acele imobile. (…) Am vorbit și cu Radu Dimofte, spunându-i că a înnebunit lumea că cer atât de mulți bani pentru drepturi litigioase fără a se prezenta o minimă documentație în sprijinul acestei solicitări” (declarație din 26.02.2016, menținută în fond). 

În același sens, martorul Dimofte Radu a declarat cu prilejul ascultării sale de către prima instanță, păstrându-și, practic, poziția exprimată în faza anchetei penale, că, în anul 2006, Păvăloiu Nela „a fost trimisă de primarul din Snagov, domnul Mușat, la Andrei Bejenaru să încerce să vândă niște drepturi pe care ea le avea cu Prințul Paul. A venit, a avut o întâlnire cu Bejenaru” care, la final, i-a spus că inculpata „voia să vândă niște drepturi ale prințului Paul, cred că pretindea 2 milioane de euro, dar nu avea documente complete și ce voia să vândă era o parte, nu erau toate drepturile. (…) Andrei Bejenaru m-a sfătuit să nu le cumpărăm că nu are documente”.

Toate împrejurările expuse anterior dovedesc, fără dubiu, cunoașterea de către inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, încă din momentul perfectării înțelegerii, a situației juridice reale a terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov și, implicit, a faptului că Al României Paul Philippe nu era îndrituit la retrocedarea acestuia, neexistând dovezi cu privire la calitatea sa de moștenitor al fostului rege Carol al II-lea și la dreptul de proprietate al celui din urmă asupra terenului revendicat, situație în care includerea respectivului bun în contractul de mandat și asistență de specialitate nu se putea realiza decât în considerarea intervenției, promisă de inculpată, la factorii de decizie din cadrul autorităților administrative cu atribuții în materia retrocedării bunurilor imobile, în vederea aprobării, cu eludarea dispozițiilor legale, a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, profitând în acest scop de relațiile și conexiunile sale cu lumea politică, de care, așa cum s-a arătat deja, s-a prevalat la perfectarea convenției și care au constituit singurele elemente avute în vedere de inculpatul Al României Paul Philippe pentru a accepta clauzele acesteia.

Astfel, realizând că, în condițiile date, restituirea efectivă a bunului nu se putea realiza decât pe cale administrativă, orice acțiune în instanță neavând nicio șansă de izbândă, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, în exercitarea influenței de care s-a prevalat anterior, a intervenit la primarul localității Snagov și la funcționarii din cadrul Prefecturii Ilfov pentru soluționarea favorabilă a cererii de restituire, demers pe fondul căruia membrii comisiei locale Snagov și ai celei județene Ilfov, inculpați în cauză, nu au mai procedat la verificarea riguroasă a actelor doveditoare depuse (sub aspectul existenței, pertinenței, verosimilității, autenticității și concludenței), încălcând, astfel, obligația instituită în sarcina lor de dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, și au admis solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov în lipsa oricăror dovezi privind calitatea de proprietar a autorului și cea de moștenitor a solicitantului, inculpata contribuind, astfel, prin modalitatea în care a acționat, la adoptarea de către cei din urmă, cu nesocotirea prescripțiilor normative, a deciziilor de retrocedare a imobilului, cu consecința prejudicierii Statului Român și a procurării unui avantaj material necuvenit pentru sine, coinculpatul Al României Paul Philippe și membrii grupului infracțional organizat.

Deopotrivă, deși avea pe deplin reprezentarea aspectelor care îl împiedicau pe cel din urmă să dobândească în mod legal terenul în discuție (lipsa unor dovezi privind calitatea de moștenitor al regelui Carol al II-lea și existența dreptului de proprietate al acestuia asupra bunului revendicat), inculpata, în calitate de reprezentant legal al mandatarei S.C. Ilko Star S.R.L., a susținut contrariul în cuprinsul cererilor și memoriilor formulate, în numele mandantului, pe parcursul procedurii administrative, astfel cum au fost detaliate cu ocazia expunerii situației factuale, iar, în plus, pentru a induce ideea eronată a existenței situației de fapt invocată în conținutul acestora și a da, astfel, o aparență de legalitate actelor abuzive comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici, ca urmare a intervențiilor pe care le-a realizat la nivelul Primăriei Snagov și al Prefecturii Ilfov, a depus la dosarul administrativ o serie de înscrisuri nerelevante, dintre care o parte ridicau serioase dubii cu privire la verosimilitatea și autenticitatea lor (certificatele de calitate de moștenitor nr. 8 din 21.10.2002 și nr. 55 din 26.05.2005, contractul de vânzare – cumpărare de drepturi succesorale nr. 1489 din 02.08.2001), activități care, dat fiind contextul și scopul în care au fost comise, astfel cum acestea sunt conturate de materialul probator administrat, reprezintă, în egală măsură, acte de sprijinire a membrilor Comisiei locale Snagov și Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor specifice funcției deținute.

Astfel, deși cererile din 06.09.2005 și 01.11.2005, prin care s-a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 46,78 ha teren forestier situat în Snagov, zona „Fundul Sacului”, au fost redactate și depuse la Primăria Snagov, pentru inculpatul Al României Paul Philippe, de martorul Dumitrescu Mircea, acesta, potrivit propriilor susțineri, s-a consultat, în prealabil, cu Păvăloiu Nela în legătură cu formularea și conținutul lor, sens în care a făcut trimitere la notificarea inițială nr. 3476 din 03.12.2003, în care se invoca calitatea solicitantului de cumpărător al drepturilor succesorale aparținând numitei Urdărianu Monique, legatara universală a soției supraviețuitoare a fostului suveran Carol al II-lea, inculpata fiind, totodată, cea care, ulterior înregistrării ultimei cereri, a depus la dosarul administrativ, în copie, pentru a fi avute în vedere de Comisia locală Snagov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, o serie înscrisuri, în mare parte acte de stare civilă sau care priveau succesiunea după Elena Lupescu, fără a fi, însă, atașate documente referitoare la calitatea inculpatului de moștenitor al regelui Carol al II-lea, la dreptul de proprietate al celui din urmă asupra terenului revendicat și la deposedarea sa abuzivă de către Statul Român prin Decretul nr. 38/1948, în condițiile în care imobilul a cărui retrocedare se solicita nu se regăsea în enumerarea realizată în cuprinsul Deciziunii Consiliului de Miniștri dată în aplicarea acestuia.

Totodată, împreună cu aceste înscrisuri, a fost depus și un „memoriu” întocmit, în numele inculpatului Al României Paul Philippe, de mandatara S.C. Ilko Star S.R.L., prin reprezentant legal Păvăloiu Nela, în cuprinsul căruia se justifica îndreptățirea solicitantului la restituire prin prisma dreptului de proprietate ce a aparținut regelui Carol al II-lea, arătându-se că descendența după acesta a tatălui inculpatului, Carol Mircea Grigore, precum și dreptul celui din urmă la moștenire au fost stabilite prin hotărârea definitivă și executorie a Tribunalului din Lisabona din 06.02.1955, cu toate că, la acea dată, respectiva hotărâre nu era recunoscută pe teritoriul României și nu putea produce efecte juridice. Referitor la suprafața de teren revendicată, s-a menționat, în esență, contrar evidenței, că aceasta a intrat în proprietatea regelui Carol al II-lea prin procesul verbal nr. 21486/4932/1932 al Primăriei Municipiului București, deși chiar prin conținutul respectivului document se dispusese emiterea unei legi în acest sens, pentru a putea opera efectul translativ de proprietate, act normativ care, însă, nu a fost identificat și depus la dosar. De asemenea, s-a arătat că imobilul a fost, ulterior, trecut în proprietatea Statului Român la data de 06.03.1945, ca efect al aplicării art. II din Decretul nr. 38/27.05.1948, în ciuda faptului că, așa cum s-a precizat anterior, nu era cuprins în enumerarea bunurilor preluate de Stat, realizată prin Deciziunea Consiliului de Miniștri dată în aplicarea acestuia.

Deși se afla deja la dosarul administrativ, același memoriu a mai fost depus de inculpată și în procedura de validare aflată pe rolul Comisiei județene Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, fiind transmis prin adresa nr. 125 din 07.07.2006, împreună cu un set de acte între care, însă, nu se regăseau nici de această dată documente referitoare la calitatea inculpatului Al României Paul Philippe de moștenitor al regelui Carol al II-lea, la dreptul de proprietate al celui din urmă asupra terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov (legea emisă în baza procesului verbal nr. 21486/4932/1932 al Primăriei Municipiului București sau un alt înscris care să dovedească dobândirea unui asemenea drept de către autorul invocat) și la deposedarea sa abuzivă de către Statul Român prin Decretul nr. 38/1948.

În plus, la data de 19.06.2006, a fost înregistrat la Prefectura Ilfov un alt memoriu semnat de Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, în calitate de reprezentant legal al S.C. Ilko Star S.R.L., mandatară a inculpatului Al României Paul Philippe, prin care s-a arătat, în esență, că, deși terenul forestier a cărui restituire se solicită nu este cuprins în Dispoziția nr. 905 din 19 iunie 1948, chiar aceasta prevedea, în art. 4, că lista bunurilor mobile și imobile naționalizate publicată în Monitorul Oficial nu este completă, fiind complinită cu alte acte ulterioare, fără a se menționa, însă, care sunt respectivele acte și ce dispoziții cuprind cu referire la terenul în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, ce face obiectul cererii de retrocedare, și fără a se proceda la depunerea lor la dosar, în dovedirea acestei susțineri.

Totodată, pentru a crea percepția eronată a existenței situației de fapt și a realității susținerilor invocate în conținutul cererilor și memoriilor formulate și a da, astfel, o aparență de legalitate actelor abuzive comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici, ca urmare a intervențiilor pe care le-a realizat la nivelul Primăriei Snagov și al Prefecturii Ilfov, inculpata a depus la dosarul administrativ o serie de înscrisuri nerelevante, dintre care o parte ridicau serioase dubii cu privire la verosimilitatea și autenticitatea lor, toate acestea fiind examinate, pe larg, cu ocazia analizării acuzațiilor aduse inculpaților membri ai comisiei locale și celei județene de fond funciar, precum și inculpatului Al României Paul Philippe, motiv pentru care argumentele prezentate cu acel prilej nu vor mai fi reluate, păstrându-și pe deplin valabilitatea. 

De altfel, așa cum s-a menționat în dezvoltările anterioare, lipsa de pertinență și concludență a documentelor invocate în susținerea solicitării de retrocedare erau pe deplin cunoscute de inculpată, care avea reprezentarea clară a faptului că Al României Paul Philippe nu era îndreptățit la restituire, motiv pentru care s-a și prevalat de influența sa pe lângă factorii de decizie din cadrul autorităților administrative competente pentru a încheia contractul de mandat și asistență de specialitate cu acesta, influență de care, apoi, s-a și folosit pentru a obține soluționarea favorabilă a cererii, prin încălcarea de către funcționarii publici a dispozițiilor legale incidente în materia reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. În plus, astfel cum reiese din probele administrate, după perfectarea înțelegerii cu inculpatul, Păvăloiu Nela a preluat toate dosarele privind bunurile revendicate de acesta și aflate în procedura administrativă sau judiciară de la martorul Poenaru Liviu Traian, fostul său avocat, cu care a purtat o discuție pe marginea lor, în contextul în care martorul a fost și persoana căreia acuzatul i-a relatat despre modul în care „a rezolvat cum să fie mai bine” anumite înscrisuri invocate în susținerea cererilor de restituire, dată fiind nelămurirea acestuia legată de existența, pentru aceleași drepturi succesorale aparținând numitei Urdărianu Monique, atât a unui contract de donație, cât și a unuia de vânzare-cumpărare, în condițiile în care, odată donate, acestea nu mai puteau fi și vândute.

Cu toate că inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela a negat orice intervenție la funcționarii din cadrul autorităților administrative competente în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, materialul probator administrat în cauză, în ambele faza procesuale, inclusiv în apel, dovedește contrariul, respectiv faptul că aceasta, pentru a obține admiterea cererii de retrocedare a bunului imobil în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov și restituirea lui efectivă, a apelat la martorul Rădulescu Cristache, la data respectivă senator și președinte al organizației județene Ilfov a unui partid politic, cu care se afla în relații de prietenie și care făcea parte din aceeași formațiune politică cu inculpații Mușat Apostol, primar al comunei Snagov și președinte al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, și Jecu Nicolae, prefect al județului Ilfov și președinte al Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cărora a recomandat-o.

Astfel, în cuprinsul declarației din 06.05.2016, inculpatul Mușat Apostol a arătat că a cunoscut-o pe Păvăloiu Nela „atunci când a venit în legătură cu cererea formulată de prințul Paul. Cred că a fost trimisă de Cristache Rădulescu, care cred că era la acel moment președinte CJ Ilfov. La acel moment făceam parte din același partid cu Cristache Rădulescu, acesta fiind președintele PDL Ilfov”, aspecte ce au fost confirmate și de cel din urmă cu prilejul audierii sale în calitate de martor, când a menționat că „Pe Nela Păvăloiu o cunosc de mai mulți ani și am o relație bună cu aceasta, dar nu suntem prieteni apropiați. (…) Am întâlnit-o de mai multe ori, cu diverse ocazii, întâlniri cu oameni de afaceri sau inaugurări de supermarket-uri și mall-uri. M-am întâlnit cu aceasta și la sediul central al PD din București și am constatat că era o persoană cunoscută în partid. M-a abordat și m-a întrebat dacă sunt președintele de la Ilfov (…) și a venit apoi la mine, dar nu mai știu despre ce am discutat …” (depoziția din 29.04.2016, menținută în fond).

 De altfel, așa cum reiese din declarațiile date de Al României Paul Philippe, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela s-a prevalat de relația bună pe care o are cu primarul Mușat Apostol încă dinainte de perfectarea contractului, iar, apoi, i l-a și prezentat, pentru ca, în discuțiile purtate de cei doi „pe tema Pădurii Snagov”, să îi spună „că a mers în repetate rânduri la primarul din respectiva localitate, cu care spunea că are o relație bună” (declarații din 23.04.2015 și 09.05.2016).

Mai mult, chiar inculpata a acceptat, cu ocazia audierii sale din data de 03.03.2016, că, în afara deplasării realizate cu prilejul demersurilor efectuate pentru punerea în posesia terenului, a mai mers o dată la Primăria Snagov, unde s-a întâlnit cu primarul, declarație care, deși nu a mai fost menținută sub acest aspect, ulterior, în fața instanței de fond, nu poate fi înlăturată din moment ce acuzata nu a oferit nicio explicație credibilă pentru schimbarea poziției sale procesuale.

Legăturile strânse dintre cei doi inculpați au fost confirmate și de martorii Bejenaru Andrei Mihai și Dimofte Radu care au declarat, în mod concordant, pe întreg parcursul procedurii judiciare, că cel care le-a recomandat-o pe Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela pentru a discuta despre cesionarea drepturilor cu privire la bunurile asupra cărora Al României Paul Philippe reclama îndreptățirea la retrocedare, printre care se afla și terenul forestier situat în Snagov, a fost primarul acestei localități, Mușat Apostol, dovadă că cel din urmă cunoștea foarte bine situația juridică a imobilelor și stadiul procedurilor de revendicare a acestora, aspecte pe care nu le putea afla decât prin prisma bunelor sale relații cu inculpata. Mai mult, martorul Bejenaru Andrei Mihai a declarat că o cunoștea dinainte pe Păvăloiu Nela, fiindu-i prezentată de Mușat Apostol chiar în incinta Primăriei Snagov, dar și faptul că aceasta „intermedia tot felul de tranzacții de tipul acesta”.

Deopotrivă, relevante pentru dovedirea relației apropiate pe care Păvăloiu Nela o avea cu inculpatul Mușat Apostol, dar și a intervenției pe care aceasta a făcut-o la cel din urmă pentru soluționarea favorabilă a cererii de retrocedare a terenului forestier situat în Pădurea Snagov sunt depozițiile martorului Berceanu Daniel Marian, șef al Ocolului Silvic Snagov și membru în Comisia locală Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ale cărui discuții purtate cu primarul, în biroul său, pe marginea neajunsurilor cererii din perspectiva lipsei calității solicitantului de persoană îndreptățită, discuții ce nu au fost contestate de interlocutor, au fost puse de primar la dispoziția persoanei care reprezenta interesele inculpatului Al României Paul Philippe, motiv pentru care aceasta, aflând punctul de vedere al martorului, l-a sesizat pe unul dintre superiorii lui. În concret, martorul a relatat că „anterior semnării anexei 37 am fost la primăria Snagov unde am purtat o discuție cu primarul Mușat despre această retrocedare. Mi-am spus punctul de vedere în sensul că nu are dreptul la retrocedare și nu semnez, iar în timpul acesta primarul se juca cu telefonul, sau cel puțin așa am crezut. Primarul era oarecum pasiv și ulterior la scurt timp, când eram în mașină am fost sunat de directorul tehnic care mi-a făcut observații că m-am apucat să vorbesc despre retrocedare. Acesta mi-a spus că în timp ce vorbeam cu primarul acesta a sunat pe cineva care reprezenta interesele prințului și am fost pus pe speaker și a auzit punctul meu de vedere. Nu mi-a spus despre ce persoană este vorba dar a fost deranjat de reacția mea și l-a sunat pe directorul tehnic, care era pentru retrocedare”. Totodată, referindu-se la întâlnirea pe care a avut-o, tot în biroul primarului Mușat, cu inculpații Păvăloiu Nela, Chiriac Theodor și Al României Paul Philippe, cu ocazia primei încercări de punere în posesie a celui din urmă, martorul a menționat că „percepția mea a fost că domnul Chiriac se cunoștea cu doamna Păvăloiu, dar nu și cu Al României. Cred că și domnul primar o cunoștea pe doamna Păvăloiu întrucât anterior vorbise admirativ la adresa acesteia” (depoziția din 21.02.2015, menținută în fond), declarație ce se coroborează cu cea a martorului Cucu Petru Ionuț, care a arătat că a „auzit de Păvăloiu Nela și știu că a fost mandatarul lui Paul și avea o relație bună cu primarul din Snagov, acesta susținând-o în solicitările de retrocedare” (depoziția din 26.02.2016, menținută inclusiv în fața instanței de apel).

Elocvent, însă, pentru dovedirea influenței pe care inculpata a exercitat-o asupra primarului și, implicit, asupra secretarului comunei Snagov, în vederea soluționării, cu încălcarea dispozițiilor legale, a solicitării de retrocedare, este faptul că, deși, inițial, aceștia, prin adresa nr. 15056 din 14.12.2005, au transmis mandatarului de la acea dată al inculpatului Al României Paul Philippe necesitatea depunerii actului/legii prin care regele Carol al II-lea a primit cu titlu de donație Pădurea Snagov, apreciind că se impune trimiterea acestui document pentru soluționarea cererilor înregistrate sub nr. 11923/06.09.2005 și nr. 15056/01.11.2005, conform art. 9 alin. 4 și 5 din Legea nr. 18/1991 și art. 6 din Legea nr. 1/2000, iar, la rândul său, Direcția Silvică București, Ocolul Silvic Snagov, a comunicat, prin adresa nr. 871/23.02.2006, înregistrată la Primăria Snagov sub nr. 3113/24.02.2006, că cererea de restituire nu îndeplinește condițiile legale, nefăcându-se dovada titlului de proprietate al regelui Carol al II-lea și a deposedării sale abuzive de către Statul Român, înscrisuri care, însă, nu au fost înaintate la dosarul administrativ de către inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, totuși, în data de 09.03.2006, s-a întocmit procesul verbal al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, înregistrat sub nr. 3719 din 10.03.2006, prin care s-a constatat, conform art. 9 alin. 4 și 5 din Legea nr. 18/1991, că persoana solicitantă îndeplinește condițiile pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha, aprobându-se anexa 37 și dispunându-se înaintarea ei pentru validare comisiei județene.

Așadar, deși la început consideraseră că documentele depuse în susținerea cererii de retrocedare formulată de Al României Paul Philippe nu dovedesc dreptul de proprietate al autorului acestuia asupra terenului revendicat, punct de vedere exprimat atât în scris, cât și verbal, cu ocazia discuțiilor purtate cu cei doi, și de șeful Ocolului Silvic Snagov, martorul Berceanu Daniel, inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae, după aproximativ trei luni și fără ca inculpatul Al României Paul Philippe să se conformeze, între timp, solicitării făcute chiar de ei prin adresa nr. 15056/14.12.2005, au revenit, fără o justificare obiectivă, asupra poziției anterioare și, împreună cu alți patru membri ai comisiei locale, au constatat existența dreptului la retrocedare pentru întreaga suprafață de 46,78 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, semnând, în acest sens, atât procesul verbal din 09.03.2006, cât și anexa 37, înregistrată sub nr. 3721 din 10.03.2006, singura explicație pertinentă cu privire la adoptarea unei asemenea atitudini diametral opusă celei inițiale reprezentând-o intervenția realizată de inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela în sensul admiterii cererii, chiar dacă nu erau îndeplinite condițiile legale pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra respectivului bun imobil, aspect ce ar fi fost lesne de observat dacă cei doi inculpați și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător obligația de a studia riguros actele dosarului administrativ, prevăzută de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 5 lit. b) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

Un asemenea demers a fost efectuat de Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și la nivelul funcționarilor publici din cadrul Comisiei județene Ilfov de fond funciar, căci, conștientă fiind de lipsa dovezilor privind calitatea de persoană îndreptățită a solicitantului Al României Paul Philippe, împrejurare ce ar fi condus, dacă s-ar fi respectat legea, la invalidarea anexei 37, aceasta a demarat o serie de acțiuni pentru a intra în legătură cu factori de decizie ce ar fi putut influența modul de soluționare a propunerii în sensul dorit de inculpată, context în care, prin intermediul aceluiași martor Rădulescu Cristache, l-a cunoscut pe Jecu Nicolae, prefect al județului Ilfov și președinte al respectivei autorități publice cu atribuții în materia reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Astfel, așa cum atestă amplul material probator administrat în cauză, Rădulescu Cristache era o persoană cunoscută la nivelul Prefecturii Ilfov, vizitându-i adesea la locul de muncă pe inculpații Jecu Nicolae și Delcea Valentin, prin prisma faptului că erau membri ai unor partide ce compuneau coaliția politică aflată la guvernare, martorul fiind, totodată, președintele filialei Ilfov a uneia dintre respectivele formațiuni, postură ce îi conferea puterea de a influența numirea unor persoane în funcțiile de prefect și subprefect al județului Ilfov (declarațiile inculpaților Popa Caterina, Olteanu Gheorghe, Delcea Valentin, precum și ale martorilor Țipluică Marian, Anghelescu Dragoș Emil, Cismaru Niculae).

Ca atare, având în vedere poziția importantă ocupată de Rădulescu Cristache în structura formațiunii politice din care făcea parte, dar și ascendentul pe care îl avea asupra prefectului Jecu Nicolae și subprefectului Delcea Valentin, ce erau, deopotrivă, și membri ai Comisiei județene Ilfov de fond funciar, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, profitând de relațiile apropiate pe care le avea cu acesta, împreună cu care participase la mai multe evenimente publice și private, l-a abordat pe martor pentru a se plânge de modalitatea de derulare a procedurii de validare a deciziei de retrocedare a Pădurii Snagov, aflată pe rolul respectivei comisii, cel din urmă sfătuind-o „să fac o scrisoare oficială către prefect și să mă duc să o duc direct la secretariat, iar dacă este liber prefectul să bat la ușă și să intru să îi spun oful. Mi-a spus să îi zic prefectului că am făcut această scrisoare oficială la recomandarea lui” (declarația inculpatei din 03.03.2016, menținută parțial în fața instanței de fond).

Prin urmare, având reprezentarea clară că, în condițiile date (lipsa unor dovezi cu privire la calitatea lui Al României Paul Philippe de moștenitor al regelui Carol al II-lea și la existența dreptului de proprietate al celui din urmă asupra terenului revendicat), confirmarea anexei 37 nu se putea realiza decât cu nesocotirea dispozițiilor legale incidente în materia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, ceea ce presupunea influențarea în acest sens a membrilor Comisiei județene Ilfov, inculpata, ulterior înregistrării pe rolul acesteia a propunerii de validare formulată de Comisia locală Snagov, s-a deplasat, sub pretextul depunerii unor înscrisuri suplimentare și a lămuririi unor aspecte în legătură cu cererile de retrocedare a terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov (deși nu i se solicitaseră astfel de documente sau precizări), la sediul Prefecturii Ilfov, unde, profitând de relația sa de amiciție cu senatorul Rădulescu Cristache, ce făcea parte, așa cum s-a arătat, din aceeași coaliție politică cu inculpatul Jecu Nicolae, pe care îl vizita adesea la locul de muncă, s-a prezentat la biroul celui din urmă, recomandându-se ca venind din partea primului, la îndemnul căruia ar fi întocmit „memoriul” pe care dorește să îl depună. Cu această ocazie, au fost convocați și inculpații Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, precum și martorul Țipluică Marian, discutând toți cinci pe marginea documentelor prezentate cu acel prilej de Păvăloiu Nela, deși nu exista o obligație legală în acest sens, cu atât mai mult cu cât acuzata nu venise în audiență la prefect, ci la recomandarea martorului Rădulescu, și nu depusese înscrisuri noi, care să nu se fi regăsit deja la dosar. Mai mult, dispozițiile art. 11 alin. 9 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005 permiteau prezența solicitantului, personal sau prin mandatar, doar cu ocazia soluționării cererii, deci exclusiv în cadrul ședinței în care aveau loc dezbaterile propriu-zise, în prezența tuturor membrilor comisiei, și doar dacă acesta își exprimase în scris dorința, însă, în speță, nu era îndeplinită niciuna dintre cele două condiții, toată conversația purtându-se în afara cadrului legal.

Or, date fiind împrejurările concrete în care a avut loc întrevederea, respectiv în afara oricăror atribuții și drepturi recunoscute de lege în sarcina comisiei și, respectiv, în favoarea solicitantului, Păvăloiu Nela prevalându-se de relațiile sale cu martorul Rădulescu Cristache pentru a obține întâlnirea cu prefectul Jecu Nicolae, dar și cu ceilalți doi membri ai comisiei județene care analizau, prealabil ședinței propriu-zise, lucrările aflate pe rol și a căror opinie era însușită, de regulă, și de ceilalți membri, apare cu evidență faptul că susținerile inculpatei cu acest prilej nu au vizat nicidecum clarificarea unor aspecte în legătură cu cererea de retrocedare în sensul stabilirii corecte a situației rezultate din actele doveditoare, așa cum neîntemeiat a susținut acuzata, ci, dimpotrivă, inducerea în eroare asupra unor chestiuni de fapt și, prin aceasta, influențarea membrilor comisiei în sensul luării unei hotărâri favorabile, dar nelegale, în beneficiul solicitantului, dar și al inculpatei, în calitate de mandatar al celui din urmă.

Cu alte cuvinte, prin inițierea acestor discuții, inculpata nu a urmărit altceva decât să creeze percepția eronată a existenței situației de fapt invocată în cuprinsul cererilor și memoriilor depuse și să contribuie, astfel, prin susținerile sale, la formarea concluziei greșite că Al României Paul Philippe este îndreptățit la retrocedare, în calitate de moștenitor al regelui Carol al II-lea, căruia i-ar fi aparținut în proprietate terenul revendicat, împrejurări ce erau contrazise, însă, de actele doveditoare atașate la dosarul administrativ, aspect ce putea fi în mod facil observat de membrii Comisiei județene Ilfov, inculpați în cauză, dacă ar fi studiat cu scrupulozitate și seriozitate respectivele înscrisuri, astfel cum erau obligați să procedeze în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, dar pe care, în fapt, le-au ignorat.

Ca atare, realizând că, pentru a obține o decizie favorabilă în ședința comisiei județene, trebuie să intervină la acele persoane ce aveau autoritatea necesară pentru a influența votul celorlalți membri care, în mare parte, nu aveau pregătire juridică, inculpata, prin relațiile sale cu Rădulescu Cristache, a apelat în acest scop la inculpatul Jecu Nicolae, al cărui punct de vedere era decisiv în adoptarea oricărei hotărâri, iar, prin intermediul celui din urmă, la acei membri ai comisiei între care se purtau discuțiile prealabile ședinței propriu-zise (Popa Caterina și Olteanu Gheorghe) și la șeful colectivului de lucru care aviza toate referatele cu propuneri (Țipluică Marian), având în vedere că, de regulă, concluzia la care ajungeau aceștia împreună cu prefectul, cu prilejul întâlnirii preliminare, era însușită, apoi, și de celelalte persoane ce compuneau comisia.

De altfel, conduita celor trei inculpați și a martorului cu ocazia soluționării cererii de validare a anexei 37 demonstrează cu evidență că influențele exercitate asupra lor de inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela au fost unele reale și au avut efectul scontat, căci, după formularea de propuneri favorabile în cuprinsul referatului avizat de martorul Țipluică Marian, în ședința Comisiei județene Ilfov din data de 07.07.2006, cu toate că s-a ridicat problema îndrituirii inculpatului Al României Paul Philippe de a obține restituirea, având în vedere, pe de o parte, că la data adoptării Legii nr. 1/2000, tatăl acestuia, Carol Mircea Grigore, era în viață, iar, pe de parte, că terenul revendicat nu a fost preluat de la regele Carol al II-lea, instituindu-se sechestrul asupra lui încă la data plecării sale din țară și, apoi, nefiind menționat în Decretul nr. 38/1948, inculpații Jecu Nicolae, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, fără a clarifica aceste chestiuni prin verificarea actelor doveditoare aflate la dosarul administrativ, astfel cum erau obligați potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, împreună cu majoritatea celorlalți membri (printre care și inculpatul Delcea Valentin), cu excepția reprezentantului Direcției Silvice București, au admis propunerea Comisiei locale Snagov și au confirmat anexa 37, deși îndreptățirea solicitantului la retrocedare nu era dovedită de înscrisurile atașate în susținerea cererii (inclusiv de cele trimise în procedura de validare) nici din perspectiva existenței dreptului de proprietate al autorului indicat cu privire la terenul forestier revendicat și al preluării lui abuzive de către stat prin efectul unor acte normative speciale și nici din perspectiva existenței calității sale de moștenitor al fostului proprietar, în sensul Legii nr. 1/2000.  

Mai mult, cu toate că, în mod obișnuit, în aprecierea legalității propunerilor înaintate de comisiile locale și, implicit, în adoptarea soluțiilor de validare sau, după caz, de invalidare a acestora, Comisia județeană Ilfov ținea seama de opinia exprimată de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, în cazul cererii de confirmare a anexei 37 prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al inculpatului Al României Paul Philippe asupra suprafeței de 46,78 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, inculpații Jecu Nicolae, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, dar și Delcea Valentin, în calitate de membri ai comisiei, au ignorat punctul de vedere exprimat de instituția ce administra fondul forestier național, în pofida tuturor argumentelor prezentate și fără ca actele dosarului, pe care, însă, nu le-au verificat cu rigurozitate, să dovedească netemeinicia acestora, aspect ce demonstrează, o dată în plus, că au acționat pe fondul influenței exercitate asupra lor de inculpata Păvăloiu Nela, având reprezentarea clară a scoaterii ilegale a bunului imobil din patrimoniul Statului Român, prin adoptarea, cu contribuția celei din urmă, a deciziei de validare, cu consecința producerii unui prejudiciu acestuia și a procurării unui folos material necuvenit pentru solicitant, mandatara sa și membrii grupului infracțional organizat.

Deși inculpata Popa Caterina a menționat în fața instanței de fond că Păvăloiu Nela nu este persoana care s-a prezentat la sediul Prefecturii Ilfov și cu care s-au purtat discuțiile pe marginea cererii de retrocedare formulată de Al României Paul Philippe, această declarație nu poate fi reținută și valorificată de Înalta Curte, din moment ce nu se coroborează cu restul materialului probator administrat în cauză, fiind contrazisă chiar de susținerile aceleiași inculpate făcute în cursul anchetei penale, la o distanță în timp mult mai redusă de momentul comiterii faptelor. 

Astfel, cu ocazia audierii sale din data de 02.03.2016, întrebată fiind în mod expres de procuror „O cunoașteți pe Nela Păvăloiu”, inculpata a răspuns inițial, fără nicio ezitare, „A fost o singură dată la prefectură și a adus niște documente. Din câte îmi amintesc și aceasta a participat la discuția din colectivul de lucru la care am făcut referire mai sus”. Într-adevăr, ulterior, atât în cuprinsul acestei depoziții, cât și a celei din 09.05.2006, acuzata a revenit parțial asupra celor menționate anterior și a arătat că nu știe dacă persoana despre care a făcut vorbire este Păvăloiu Nela, însă nici nu a negat o asemenea posibilitate, precizând că aceasta s-a prezentat ca fiind „avocata lui Paul al României” sau „avocata prințului”, or, la momentul respectiv, singurul avocat cu care cel din urmă încheiase un  contract de asistență juridică era martorul Leți Octavian, care, însă, așa cum s-a arătat, nu a asigurat asistența/reprezentarea juridică a clientului în proceduri administrative, ci doar în cadrul acțiunilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești. În plus, în declarațiile sale din cursul cercetării judecătorești din fond și din apel (din 24.03.2017 și 26.06.2020), martorul a învederat că nu s-a deplasat la Prefectura Ilfov pentru a depune documente în legătură cu retrocedarea Pădurii Snagov nici împreună cu Al României Paul Philippe și nici cu inculpata Păvăloiu Nela sau cu martora Cuniță Mihaela, aceasta din urmă confirmând, la rândul său, în depoziția din 20.04.2016, menținută în fond, că, într-adevăr, nu a fost niciodată la sediul respectivei instituții „pentru a discuta cu cei din comisia de fond funciar”. 

Așadar, singura persoană care se circumscrie, în condițiile date, prezentării făcute de inculpata Popa Caterina nu poate fi decât Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, chiar aceasta recunoscând, în mod constant, prezența sa la Prefectura Ilfov, însă doar pentru a discuta cu prefectul Jecu Nicolae, și afirmând contrar realității, că martorii Leți Octavian și Cuniță Mihaela au fost cei care l-au însoțit pe Al României Paul Philippe la întrevederea cu membrii comisiei județene, pentru clarificarea anumitor chestiuni, împrejurare ce a fost, însă, negată nu doar de aceștia, dar și de Popa Caterina și Țipluică Marian, care au relatat despre participarea unei singure persoane la acea întâlnire, respectiv de „avocata lui Paul al României” sau „avocata prințului” ori „o doamnă care s-a recomandat ca fiind avocat (…) venită pentru prințul Paul”.

Așadar, ansamblul probator al cauzei confirmă fără dubiu faptul că inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela a fost cea care, prevalându-se de bunele sale relații cu martorul Rădulescu Cristache, s-a prezentat la biroul prefectului Jecu Nicolae, recomandându-se ca venind din partea primului, și a purtat o discuție atât cu acesta, cât și cu inculpații Popa Caterina și Olteanu Gheorghe în legătură cu cererea de retrocedare formulată de Al României Paul Philippe, prin susținerile sale, în care a încercat să acrediteze ideea falsă că cel din urmă este persoană îndreptățită la restituire și pe fondul cărora acuzații nu au mai procedat, ulterior, la verificarea riguroasă a actelor doveditoare, pe care nu le-au mai studiat sau le-au evaluat în mod superficial, contribuind la adoptarea de către aceștia, cu nesocotirea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, a deciziilor de validare a anexei 37 prin care se recunoscuse dreptul de proprietate al solicitantului asupra terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu consecința prejudicierii Statului Român și a procurării unui folos necuvenit pentru cel din urmă, coinculpată și membrii grupului infracțional organizat.

Ca atare, Înalta Curte constată că probatoriul administrat atât în faza urmăririi penale, cât și în etapa cercetării judecătorești, ce nu a fost avut în vedere și analizat în totalitate de prima instanță, demonstrează, pe de o parte, că stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate al inculpatului Al României Paul Philippe asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, zona „Fundul Sacului”, s-a făcut de către membrii Comisiei locale Snagov și cei ai Comisiei județene Ilfov de fond funciar, inculpați în cauză, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor din legislația primară și cea secundară, iar, pe de altă parte, că această operațiune a fost înlesnită, în mod direct sau, după caz, indirect de inculpații Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și Al României Paul Philippe, persoane ce au acționat în propriul lor interes material, fiind, la momentul respectiv, beneficiarii mijlociți și, respectiv, nemijlociți ai deciziilor de retrocedare adoptate în mod nelegal.

1.2.d) În consecință, față de toate considerentele expuse în dezvoltările anterioare, instanța de apel, contrar concluziei la care a ajuns judecătorul fondului, constată, în baza analizei coroborate a ansamblului probator existent la dosar, că faptele imputate prin actul de sesizare inculpaților Mușat Apostol, Dima Niculae, Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina, Olteanu Gheorghe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și Al României Paul Philippe, însă în limitele arătate cu ocazia analizării acuzațiilor aduse fiecăruia, există, au fost săvârșite de aceștia și se circumscriu sferei ilicitului penal, întrunind condițiile de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în forma autoratului și, respectiv, a complicității.

Astfel, Înalta Curte reține, în dezacord cu cele stabilite de prima instanță, că reconstituirea dreptului de proprietate al inculpatului Al României Paul Philippe asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov s-a realizat de inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 5 lit. b) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, iar de către inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe cu nesocotirea prevederilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din același regulament, emiterea nelegală de către aceștia a deciziilor de restituire având ca urmare producerea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.796 euro, sumă ce reprezintă, deopotrivă, și un folos material necuvenit pentru inculpații Al României Paul Philippe și Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, dar și pentru membrii grupului infracțional organizat.

Deși, prin adresa nr. 784/III-13/2016 din 22.07.2016 a Direcției Naționale Anticorupție, au fost indicate și alte norme legale ce ar fi fost nesocotite de inculpații Mușat Apostol, Dima Niculae, Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe, în exercițiul funcției deținute, instanța de apel constată că acestea nu pot fi reținute în aprecierea defectuozității îndeplinirii actelor ce li se impută, având în vedere că fie nu sunt incidente în cauză prin raportare la acuzațiile formulate prin rechizitoriu sau la situația de fapt rezultată din probe, astfel cum a fost expusă anterior (art. 3 alin. 2 din Legea nr. 1/2000, art. 4 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005, art. 5 lit. a, c, d și h, art. 6 lit. e și f, art. 7 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005), fie, deși se referă la aspecte aflate în strânsă legătură cu faptele ce li se reproșează, nu reglementează obligații concrete ce le reveneau acestora în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ci chestiuni de ordin general privind organizarea și funcționarea autorității publice în cadrul căreia își desfășurau activitatea, respectiv componența comisiilor locale și a celor județene de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (art. 2 alin. 1 lit. a și c, art. 4 alin. 1 lit. a, b și d din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005), modalitatea în care se adoptau hotărârile acestora (art. 8 alin. 2 din același regulament) și procedura de stabilire a dreptului de proprietate, cu referire exclusivă la titularul și conținutul cererii de reconstituire, precum și la felul înscrisurilor doveditoare anexate acesteia (art. 11 alin. 1, 2 și 3 din regulament).

Astfel, cu referire la prima categorie de norme, se observă că, în timp ce acuzațiile aduse inculpaților vizează soluționarea, cu încălcarea legii, a cererii de stabilire a dreptului de proprietate privată formulată de Al României Paul Philippe cu privire la terenul forestier în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, dispozițiile art. 3 alin. 2 din Legea nr. 1/2000 se referă exclusiv la reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole, stabilind o suprafață maximă pentru care se poate dispune restituirea de 50 ha de proprietar deposedat, în timp ce, în privința bunurilor imobile de natura celui ce a format obiectul solicitării de retrocedare în prezenta cauză, respectiv terenurile forestiere, incidente sunt prevederile art. 24 alin. 1 din același act normativ, care nu fixează un asemenea prag, reconstituirea putând fi dispusă pentru diferența dintre suprafața primită prin aplicarea legilor fondului funciar și cea avută în proprietate, aceasta din urmă constituind, de altfel, și limita maximă a suprafeței de teren forestier ce poate fi restituită.

Cu referire la prevederile art. 4 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005, se constată că acestea instituie obligația Guvernului de a modifica, într-un anumit termen, Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1172/2001 (în realitate cel aprobat prin H.G.nr. 890/2005), neavând, deci, nicio legătură cu acuzațiile aduse inculpaților, aceeași concluzie fiind valabilă și în privința dispozițiilor art. 5 lit. a), c), d) și h) și art. 6 lit. e) și f) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, din moment ce faptele reținute în sarcina acestora prin rechizitoriu nu constau, în concret, în încălcarea unor atribuții reglementate de textele respective, ci doar în nerespectarea îndatoririi de a verifica în mod riguros existența, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența actelor doveditoare anexate cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, prevăzută de norma de reglementare primară în art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 și de legislația secundară în art. 5 lit. b), art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

Totodată, deși în actul de sesizare s-a reținut, în esență, că procesul verbal din data de 09.03.2006, prin care s-a recunoscut îndreptățirea inculpatului Al României Paul Philippe la retrocedarea unei suprafețe de 46,78 ha teren forestier situat în Snagov și s-a aprobat anexa 37, a fost întocmit fără să fi avut loc o ședință a Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în care să fie analizată cererea de restituire, din probele administrate în cauză nu rezultă un asemenea aspect, ci, dimpotrivă, că respectiva comisie s-a întrunit, iar la lucrările ei au participat șase membri din opt, printre care și inculpații Mușat Apostol, în calitate de președinte, și Dima Niculae, în calitate de secretar, toți exprimându-și votul în sensul soluționării favorabile a solicitării de reconstituire, fapt atestat atât de declarațiile celor doi, cât și de înscrisul original aflat la fila 31 din volumul 16 al dosarului de urmărire penală. Or, în atare situație, nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 7 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, din moment ce activitatea comisiei locale s-a desfășurat în conformitate cu acestea, respectiv în plen, în prezența majorității membrilor ei și cu prezența primarului, a cărui participare era obligatorie.

În ce privește textul art. 25 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, se constată că acesta cuprinde norme juridice incomplete/nedeterminate, de trimitere, care pentru elementele de structură care le lipsesc (dispoziția și sancțiunea) fac trimitere la alte acte normative aflate în vigoare (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor), astfel încât, din moment ce normele complete, la care se face trimitere, devin suportul juridic al celor incomplete, se vor avea în vedere doar primele dintre acestea în aprecierea defectuozității îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, reținându-se, astfel, încălcarea de către inculpații Mușat Apostol și Dima Niculae a dispozițiilor art. 5 lit. b) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, iar de către inculpații Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina și Olteanu Gheorghe a prevederilor art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din același regulament.

În ceea ce privește cuantumul prejudiciului material cauzat Statului Român prin comiterea de către inculpații Mușat Apostol, Dima Niculae, Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina, Olteanu Gheorghe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și Al României Paul Philippe a acțiunilor frauduloase ce li se rețin în sarcină, Înalta Curte constată, în dezacord cu prima instanță, că acesta depășește pragul valoric de 2.000.000 lei stabilit de art.183 C.pen. pentru existența consecințelor deosebit de grave, fiind, astfel, incidentă varianta agravată a infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit (în forma autoratului și, respectiv, a complicității), prevăzută de art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 309 C.pen. și art. 13² din Legea nr. 78/2000.

În acest sens, se apreciază că, în mod neîntemeiat, judecătorul fondului a valorificat, pentru a stabili inaplicabilitatea dispozițiilor art.309 C.pen., concluziile raportului de expertiză în specialitatea evaluare imobiliară, întocmit de expertul Perlik Romeo Alexandru și înregistrat sub nr. 811738/11.06.2018 (filele 168-191 vol. 33 d.i.fd., 65-87 vol. 40 d.i.fd), în detrimentul tuturor celorlalte mijloace de probă administrate în cauză sub acest aspect, care atestă, fără putință de tăgadă, că valoarea pagubei materiale cauzate de inculpați devansează suma de 2.000.000 lei, ignorând, astfel, faptul că lucrarea de specialitate realizată în etapa cercetării judecătorești nu a răspuns obiectivelor stabilite prin evaluarea tuturor criteriilor pe care trebuia să le aibă în vedere.

Se constată, sub acest aspect, că, deși a fost invocată o atare chestiune, expertiza și suplimentul la aceasta nu au analizat incidența dispozițiilor art. 37 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, care prevăd posibilitatea ca, în cazul proprietăților forestiere mai mari de 5 ha, un procent de 5% să fie scos definitiv din fondul forestier și transformat în teren construibil, criteriu care, dacă ar fi fost valorificat corespunzător, ar fi condus, în mod cert, la creșterea considerabilă a valorii imobilului supus evaluării, mai ales dacă se avea în vedere și ipoteza parcelării terenului pentru maximizarea procentului la care se referă textul de lege menționat.

Totodată, având în vedere metoda de evaluare folosită de expert, și anume aceea a comparației directe, acesta ar fi trebuit să se raporteze la comparabile din același areal de dispunere cu imobilul supus estimării și, pe cât posibil, cu aceleași caracteristici ale vegetației forestiere, or, în procesul de analiză efectuat, fără a ține seama de respectivele criterii, dar și de importanța din punct de vedere economic, social și istoric pe care o are Pădurea Snagov (inclusă, parțial, în categoria zonelor naturale protejate prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate), s-au folosit ca etalon de comparație păduri situate în alte județe ale ţării, aplicându-se anumite corecții de localizare, aspect ce a fost de natură să influențeze în mod determinant rezultatul expertizei.

Mai mult, expertul nu a avut în vedere informații referitoare la natura și calitatea masei lemnoase existente pe terenurile comparabile alese, situație în care, raportat și la celelalte neajunsuri pe care le prezintă lucrarea întocmită, se poate afirma că, în fapt, nu s-a ținut cont, în mod corespunzător, de prevederile Standardelor Internaționale de Evaluare în ceea ce privește metoda comparației directe pe care acesta a folosit-o pentru realizarea estimării valorii imobilului situat în Pădurea Snagov, ce a făcut obiectul titlurilor de proprietate nr. 243 din 07.08.2007 și nr. 246 din 31.08.2007, astfel încât rezultatul la care a ajuns nu poate fi valorificat în cauză, așa cum, în mod nefondat, a apreciat curtea de apel.

De altfel, faptul că suma stabilită prin raportul de expertiză întocmit în faza judecății nu este una reală, corectă, este atestat și de celelalte probe administrate în cauză, a căror analiză coroborată conduce la concluzia certă că valoarea terenului forestier în suprafață de 46,78 ha și, implicit, cuantumul prejudiciului cauzat Statului Român prin retrocedarea nelegală a acestuia depășește pragul de 2.000.000 lei stabilit de art. 183 C.pen., ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 309 C.pen. privind varianta agravată a infracțiunii de abuz în serviciu comisă în forma specială prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000.

Astfel, se impune a se avea în vedere, în primul rând, raportul de constatare tehnico-științifică efectuat în cursul urmăririi penale de specialiștii D.N.A., prin care s-a stabilit, folosindu-se metoda comparațiilor relative, sens în care au fost analizate proprietăți comparabile (tranzacții și oferte) localizate în aceeași zonă cu cea în care este amplasat imobilul evaluat și s-a ținut cont de valoarea masei lemnoase aferente acestuia, că valoarea de piață a terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 99.700 m.p. (titlul de proprietate nr. 243/07.08.2007) este de 1.814.323,11 euro, iar a celui în suprafață de 367.000 m.p. (titlul de proprietate nr. 246/31.08.2007) este de 7.709.445,96 euro, deci, în total, de 9.523.769 euro (filele 2-184 vol. 20, vol. 22-25 d.u.p.), ceea ce echivalează cu suma de aproximativ 20 euro/m.p., spre deosebire de rezultatul la care a ajuns expertul judiciar, care a stabilit o valoare situată între 0,48 eurocenți/m.p. (4835 euro/ha) și 0,55 eurocenți/m.p. (5550 euro/m.p.).

De asemenea, cu ocazia percheziției realizate la sediul S.C.A. Țuca, Zbârcea și Asociații, au fost ridicate două rapoarte de expertiză efectuate chiar la solicitarea inculpaților, dintre care unul este anterior încheierii contractului din 01.11.2006 privind cesiunea/transmiterea de drepturi între Al României Paul Philippe și S.C. Reciplia S.R.L., prin care s-au stabilit valori ale terenului forestier situat în Pădurea Snagov cuprinse între 18.000.000 euro (aproximativ 40 euro/m.p.) și 83.000.000 euro (circa 180 euro/m.p.), deci cu mult mai mari chiar decât cele calculate de specialiștii D.N.A. cu ocazia întocmirii lucrării de specialitate (filele 415-420 vol. 30 d.u.p.). Mai mult, unul dintre aceste rapoarte are în vedere inclusiv ipoteza scoaterii unor suprafețe din fondul forestier național și chiar posibilitatea delimitării terenului în parcele de câte 4000 m.p., tocmai pentru aplicarea procentului de 5% pentru fiecare dintre acestea, în vederea edificării unor construcții.

Deopotrivă, în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3512/15.10.2007, încheiat între inculpații Al României Paul Philippe și S.C. Reciplia S.R.L., reprezentată de Truică Remus, s-a prevăzut, cu titlu de preț, pentru terenul ce a făcut obiectul titlurilor de proprietate nr. 243/2007 și nr. 246/2007, suma de 500.000 euro, respectiv 1,0695 euro/m.p., în condițiile în care, ulterior perfectării convenției din 01.11.2006, mai fusese achitat un avans de 4.000.000 euro pentru mai multe imobile, printre care și cel în discuție, care, spre deosebire de celelalte, se afla în fază avansată de retrocedare.

Relevant este și antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 781 din 30.03.2006 (filele 46-51 vol. 6 ds.ÎCCJ) încheiat între Al României Paul Philippe, în calitate de promitent vânzător, și Truică Ioana Irina, soția inculpatului Truică Remus, în calitate de promitent cumpărător, cu privire la o suprafață de 2 ha teren forestier situat în Snagov, în corpul de pădure „Fundul Sacului”, amenajamentul silvic 163C, pentru care s-a prevăzut un preț de 300.000 de euro, și anume 15 euro/m.p., sumă care, conform declarației dată de cel din urmă în fața instanței de apel, a fost una reală și s-a plătit efectiv (filele 141-144 vol. 7 ds.ÎCCJ). În plus, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4144 din 05.12.2007, soții Truică au cumpărat de la S.C. Reciplia S.R.L. o suprafață totală de 23.300 m.p. din același teren cu vegetație forestieră, contra sumei de 278.580 euro, adică aproximativ 12 euro/m.p. (filele 46-48 vol. 20 d.u.p.).

De asemenea, terenul forestier în suprafață de 10.000 m.p. situat în comuna Snagov, achiziționat de numitul Vladimir Mihai Vasilescu de la S.C. Reciplia S.R.L. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2439/13.08.2008 a fost, ulterior, ipotecat în favoarea B.R.D. – Groupe Societe Generale S.A., pentru garantarea unui credit, conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. 1102/20.08.2008, fiind evaluat prin raportul nr. 554 din 18.08.2008 întocmit de S.C. Preciss Consulting S.R.L. la valoarea de 3.400.000 de euro, ceea ce reprezintă chiar 340 euro/m.p. (filele 71-77 vol. 20 d.u.p.).

De altfel, din depoziția martorei Alexandroiu Mihaela Irina, proprietara unei agenții imobiliare, reiese că, la momentul comiterii faptelor, suprafețele de teren forestier din Pădurea Snagov se tranzacționau la prețul de 50-100 euro/m.p. (depoziția din 18.06.2020, filele 161-167 vol. 6 ds.ÎCCJ), în același sens fiind și declarațiile martorului Dimofte Radu, investitor în domeniul imobiliar, care a indicat suma de 100 euro/m.p. pentru achiziționarea/înstrăinarea unui astfel de bun imobil la nivelul anului 2008 (depoziția din 05.05.2017).

Toate aceste mijloace de probă, neavute în vedere de judecătorul fondului, dar și aspectele evidențiate în debutul analizei, demonstrează modalitatea deficitară în care a fost elaborat, în faza de judecată, raportul de expertiză tehnică în specialitatea evaluare imobiliară și, implicit, caracterul nereal al valorii terenului forestier în suprafață de 46,78 ha situat în Snagov, ce a fost stabilită de expertul desemnat de instanță, Înalta Curte apreciind că estimarea corectă în această privință este cea realizată prin raportul de constatare tehnico-științifică din 17.02.2016 întocmit în faza de urmărire penală, ale cărui observații și analize justifică întru-totul concluzia la care acesta a ajuns.

În acest context, instanța de apel arată că, asemenea rapoartelor de expertiză, și cele de constatare constituie mijloace de probă potrivit art. 97 alin. 2 lit. e) C.pr.pen., dar și faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. 1 din același cod, probele nu au o valoare dinainte stabilită, ci sunt apreciate de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Aceasta înseamnă că nu există probe cu valoare preferențială, inclusiv din perspectiva etapei procesuale în care au fost obținute.

Prin urmare, probele administrate în cursul urmăririi penale, a căror legalitate a fost constatată în faza camerei preliminare, sunt avute în vedere în egală măsură la aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei ca și cele obținute în etapa cercetării judecătorești.

În privința raportului de expertiză, acesta nu are preeminență față de raportul de constatare tehnico-științifică, așa cum în mod eronat a apreciat instanța de fond, chiar și în situația în care, cum este cazul în speță, cel din urmă a fost întocmit de specialiști încadrați potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 43/2002 în cadrul parchetului care a efectuat urmărirea penală.

În consecință, împrejurarea că, în faza nepublică a procesului, a fost întocmit un raport de constatare tehnico-științifică nu atrage după sine obligativitatea efectuării unei/unor expertize în etapa judecății, după cum concluziile raportului de constatare nu pot fi puse automat sub semnul îndoielii doar prin prisma faptului că specialistul/specialiștii care l-a/l-au elaborat își desfășoară activitatea, în condițiile legii, în cadrul parchetului care a instrumentat cauza, în condițiile în care nu există o subordonare din punct de vedere profesional față de procuror, iar acesta/aceștia au o pregătire corespunzătoare domeniului în care s-a dispus întocmirea lucrării de specialitate, cum este cazul și în speța de față.

Prin urmare, valorificând, pentru toate considerentele anterior expuse, concluziile raportului de constatare tehnico-științifică întocmit de specialiștii D.N.A. în cursul urmăririi penale, în detrimentul raportului de expertiză efectuat în etapa judecății, ale cărui concluzii sunt contrazise de întreg materialul probator administrat în cauză, astfel cum a fost analizat mai sus, Înalta Curte constată că valoarea prejudiciului cauzat Statului Român prin restituirea, cu încălcarea dispozițiilor legale incidente în materie, a terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov este în sumă de 9.523.769 euro, așadar superior pragului instituit de art. 183 C.pen., motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 309 C.pen. privind varianta agravată a infracțiunii de abuz în serviciu comisă în forma specială prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000.

Ca atare, constatând, în acord cu susținerile Ministerului Public și ale apelantei părți civile Regia Națională a Pădurilor – Romsilva că, în mod greșit, prima instanță a dispus, prin sentința penală atacată, schimbarea încadrării juridice a faptelor de abuz în serviciu reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpaților în legătură cu retrocedarea terenului în suprafață de 46,78 ha aflat în comuna Snagov, în sensul neaplicării textului art. 309 C.pen., Înalta Curte, în urma rejudecării cauzei după desființarea sub acest aspect a hotărârii, în conformitate cu prevederile art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., va înlătura respectiva dispoziție, încadrarea juridică corectă a acestor fapte fiind cea prevăzută de art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 309 C.pen. și art. 13² din Legea nr. 78/2000 (cu reținerea autoratului sau, după caz, a complicității).

De asemenea, reținând, pentru toate motivele prezentate în dezvoltările anterioare, că cele două căi de atac promovate de procuror și de partea civilă Romsilva sunt fondate și în privința greșitei achitări a inculpaților Mușat Apostol, Dima Niculae, Jecu Nicolae, Delcea Valentin, Popa Caterina, Olteanu Gheorghe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și Al României Paul Philippe pentru faptele comise în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului cu vegetație forestieră situat în Pădurea Snagov, va desființa sentința primei instanțe și sub acest aspect și procedând, în temeiul acelorași dispoziții procesual penale, la rejudecarea cauzei, va dispune condamnarea acestora după cum urmează:

– inculpatul Mușat Apostol pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 309 C.pen. și art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C.pen., constând în aprobarea, prin procesul verbal din 09.03.2006 (înregistrat sub nr. 3719 din 10.03.2006), și, ulterior, semnarea de către acesta, în calitate de președinte al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea 1/2000, art. 5 lit. b) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, a anexei 37 (înregistrată sub nr. 3721 din 10.03.2006), prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul Al României Paul Philippe a condițiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptățită la retrocedare, fapte ce au avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil retrocedat), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru inculpații Al României Paul Philippe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și membrii grupului infracțional organizat;

– inculpatul Dima Niculae pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 309 C.pen. și art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C.pen., constând în aprobarea, prin procesul verbal din 09.03.2006 (înregistrat sub nr. 3719 din 10.03.2006), și, ulterior, semnarea de către acesta, în calitate de secretar al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea 1/2000, art. 5 lit. b) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, a anexei 37 (înregistrată sub nr. 3721 din 10.03.2006), prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul Al României Paul Philippe a condițiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptățită la retrocedare, fapte ce au avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil retrocedat), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru inculpații Al României Paul Philippe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și membrii grupului infracțional organizat;

– inculpatul Jecu Nicolae pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 309 C.pen. și art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C.pen., constând în aceea că, în calitate de prefect al județului Ilfov și președinte al Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, a aprobat în comisie, prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006, validarea anexei 37 întocmită de Comisia locală Snagov și înregistrată sub nr. 3721 din 10.03.2006, prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul Al României Paul Philippe a condițiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptățită la retrocedare, iar, la data de 02.03.2007, a adoptat, în aceleași condiții, hotărârea nr. 661, prin care, asemenea primei decizii, s-a menținut dispoziția de înscriere a solicitantului în anexa 37 cu privire la terenul forestier menționat, așa cum dispusese Comisia locală Snagov, însă doar pentru suprafața de 36,78 ha (în loc de 46,78 ha), pentru ca, ulterior, deși instituția pe care o conducea fusese notificată în legătură cu existența Deciziunii nr. 1 din 26.11.1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și deși cunoștea faptul că hotărârile de restituire fuseseră adoptate cu încălcarea normelor legale incidente în materia reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, să emită titlurile de proprietate nr. 243 din 07.08.2007 și nr. 246 din 31.08.2007 pe numele inculpatului Al României Paul Philippe, în calitate de moștenitor al fostului rege Carol al II-lea, fapte ce au avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil retrocedat), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru inculpații Al României Paul Philippe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și membrii grupului infracțional organizat;

– inculpata Popa Caterina pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 309 C.pen. și art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C.pen., constând în aceea că, în calitate de secretar al Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, a aprobat în comisie, prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006, pe care a și iscălit-o, validarea anexei 37 întocmită de Comisia locală Snagov și înregistrată sub nr. 3721 din 10.03.2006, prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul Al României Paul Philippe a condițiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptățită la retrocedare, iar, ulterior, a adoptat și semnat, în aceleași condiții, hotărârea nr. 661 din 02.03.2007, prin care, asemenea primei decizii, s-a menținut dispoziția de înscriere a solicitantului în anexa 37 cu privire la terenul forestier menționat, așa cum dispusese Comisia locală Snagov, însă doar pentru suprafața de 36,78 ha (în loc de 46,78 ha), fapte ce au avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil retrocedat), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru inculpații Al României Paul Philippe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și membrii grupului infracțional organizat;

– inculpatul Olteanu Gheorghe pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 309 C.pen. și art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C.pen., constând în aceea că, în calitate de membru al Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, a aprobat în comisie, prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006 (ale cărei constatări și dispoziții au fost preluate, ulterior, în cuprinsul hotărârii nr. 661 din 02.03.2007, dar numai cu privire la suprafața de 36,78 ha), validarea anexei 37 întocmită de Comisia locală Snagov și înregistrată sub nr. 3721 din 10.03.2006, prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul Al României Paul Philippe a condițiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptățită la retrocedare, faptă ce a avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil retrocedat), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru inculpații Al României Paul Philippe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și membrii grupului infracțional organizat;

– inculpatul Delcea Valentin pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 309 C.pen. și art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C.pen., constând în aceea că, în calitate de membru al Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, art. 6 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, a aprobat în comisie, prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006 (ale cărei constatări și dispoziții au fost preluate, ulterior, în cuprinsul hotărârii nr. 661 din 02.03.2007, dar numai cu privire la suprafața de 36,78 ha), pe care a și semnat-o, validarea anexei 37 întocmită de Comisia locală Snagov și înregistrată sub nr. 3721 din 10.03.2006, prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul Al României Paul Philippe a condițiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele doveditoare depuse la dosarul administrativ nu atestau calitatea acestuia de persoană îndreptățită la retrocedare, fapte ce au avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil retrocedat), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru inculpații Al României Paul Philippe, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și membrii grupului infracțional organizat;

– inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. 1 C.pen. raportat la art. 297 alin. 1 C.pen., art. 309 C.pen. și art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C.pen., constând în aceea că, în perioada septembrie 2005 – iulie 2006, în baza înțelegerii stabilite cu inculpatul Al României Paul Philippe, deși cunoștea că acesta nu este îndreptățit la retrocedare nici din perspectiva dreptului de proprietate al autorului invocat (fostul rege Carol al II-lea) asupra bunului revendicat și al preluării lui abuzive de către Statul Român și nici din perspectiva calității sale de moștenitor legal sau testamentar al celui din urmă, aspecte care, de altfel, nu erau dovedite nici de înscrisurile depuse la dosarul administrativ, a efectuat demersurile detaliate anterior în considerentele prezentei hotărâri, prin care a înlesnit adoptarea de către membrii Comisiei comunale Snagov și ai Comisiei județene Ilfov de fond funciar, inculpați în cauză, cu încălcarea dispozițiilor din legislația primară și secundară sus-menționate, a deciziilor de aprobare (în baza procesului verbal din 09.03.2006) și, respectiv, de validare (prin  hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006, înlocuită, apoi, cu hotărârea nr. 661 din 02.03.2007) a anexei 37, prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către inculpatul Al României Paul Philippe a condițiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele atașate cererii de restituire nu atestau calitatea acestuia de persoană îndrituită la retrocedare, fapte ce au avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil restituit), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru acuzată, pentru coinculpat, dar și pentru membrii grupului infracțional organizat;

– inculpatul Al României Paul Philippe pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248, art. 248¹ C.pen. (1969) și art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C.pen., constând în aceea că, în perioada septembrie 2005 – iulie 2006, în baza înțelegerii stabilite cu inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, deși cunoștea că nu este îndreptățit la retrocedare nici din perspectiva dreptului de proprietate al autorului invocat (fostul rege Carol al II-lea) asupra bunului revendicat și al preluării lui abuzive de către Statul Român și nici din perspectiva calității sale de moștenitor legal sau testamentar al celui din urmă, aspecte care, de altfel, nu erau dovedite nici de înscrisurile depuse la dosarul administrativ, a efectuat demersurile detaliate anterior în considerentele prezentei hotărâri, prin care a înlesnit adoptarea de către membrii Comisiei comunale Snagov și ai Comisiei județene Ilfov de fond funciar, inculpați în cauză, cu încălcarea dispozițiilor din legislația primară și secundară sus-menționate, a deciziilor de aprobare (în baza procesului verbal din 09.03.2006) și, respectiv, de validare (prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006, înlocuită, apoi, cu hotărârea nr. 661 din 02.03.2007) a anexei 37, prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către acesta a condițiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, cu toate că actele atașate cererii de restituire nu atestau calitatea lui de persoană îndrituită la retrocedare, fapte ce au avut ca urmare cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuantum de 9.523.769 euro (reprezentând valoarea bunului imobil restituit), sumă ce constituie, totodată, un folos necuvenit pentru acuzat, pentru coinculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, dar și pentru membrii grupului infracțional organizat.

Fiind o infracţiune de rezultat, abuzul în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, în forma specială prevăzută de art.13² din Legea nr.78/2000 se consumă în momentul producerii rezultatului descris în norma de incriminare, constând în cauzarea unei pagube persoanei fizice sau persoanei juridice şi, corelativ, în obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit.

În cauză, astfel cum s-a arătat, urmarea socialmente periculoasă s-a realizat la momentul trecerii frauduloase a terenului forestier în suprafaţă de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov din proprietatea Statului Român în patrimoniul inculpatului Al României Paul, operaţiune finalizată în 31.08.2007, odată cu emiterea titlului de proprietate nr.246, dată de la care începe să curgă termenul general de prescripţie a răspunderii penale de 10 ani, prevăzut de art.154 alin.1 lit.b C.pen. şi art.122 alin.1 lit.b C.pen. (1969). Ca atare, acesta nu era împlinit la data la care procurorul a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpaţi (1.03.2016).

În ce priveşte termenul special de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art.124 C.pen. (1969) şi art.155 alin.4 C.pen., acesta s-ar fi împlinit în 31.08.2022, iar, conform legii penale în vigoare, în 31.08.2027, aşadar ulterior soluţionării definitive a prezentei cauze.

1.2.e) În ceea ce privește soluția de achitare a inculpatului Chiriac Theodor, dispusă de curtea de apel, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. 1 lit. b) teza I C.pr.pen., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C.pen., Înalta Curte constată, contrar susținerilor Ministerului Public și ale apelantei părți civile Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, că aceasta este întemeiată, însă pentru alte considerente decât cele avute în vedere de judecătorul fondului.

Astfel, se observă că, prin actul de sesizare, s-a dispus trimiterea în judecată a acestui inculpat pentru faptul că, în calitate de director tehnic al Direcției Silvice București, la cererea lui Truică Remus și având drept justificare notificările depuse de Roșu Robert Mihăiță pentru punerea în posesie a inculpatului Al României Paul Philippe asupra terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, a semnat, în numele directorului instituției în cadrul căreia își desfășura activitatea, adresele nr. 2850 din 26.06.2007 și nr. 3096 din 14.08.2007 (menționată eronat ca fiind din 15.08.2007), prin care a solicitat Ocolului Silvic Snagov punerea în posesie a celui din urmă cu terenul menționat, deși avea cunoștință despre existența Deciziunii nr. 1 din 26.11.1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, implicit, despre împrejurarea că acesta nu era îndreptățit la restituire și că, anterior, Direcția Silvică București se opusese constant unui asemenea demers.

Prin adresa nr. 784/III-13/2016 din 22.07.2016 a Direcției Naționale Anticorupție au fost indicate dispozițiile legale ce se pretinde că ar fi fost încălcate de inculpatul Chiriac Theodor în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, respectiv cele ale art. 10, art. 11, art. 16 și art. 54 din Legea nr. 26/1996, art. 11 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 213/1998, art. 6 lit. A, prima liniuță și art. 9 alin. 1 și 2 din H.G. nr. 1105/2003.

Analizând, însă, conținutul textelor legale invocate, prin raportare la exigențele stabilite prin Deciziile nr. 405/15.06.2016 și nr. 392/06.06.2017 ale Curții Constituționale, se constată că acestea reglementează doar principii și aspecte de ordin general cu privire la regimul juridic al bunurilor din domeniul public (art. 11 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 213/1998), la administrarea (art. 10 Legea nr. 26/1996), gospodărirea (art. 16 din aceeași lege) și asigurarea integrității și dezvoltării fondului forestier proprietatea publică a statului (art. 54 din aceeași lege), la modul de funcționare și organizare a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva (art. 11 din aceeași lege), la atribuțiile principale ce revin respectivei autorități (art. 6 lit. A, prima liniuță din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, ce constituie anexă la H.G. nr. 1105/2003), precum și la structura organizatorică a unităților fără personalitate juridică din subordinea acesteia (art. 9 alin. 1 și 2 din același regulament), fără a institui, însă, obligații concrete ce ar fi revenit directorului tehnic sau, după caz, directorului Direcției Silvice București în exercitarea funcției deținute, astfel încât, având o aplicabilitate extrem de generală, nu pot fi avute în vedere la aprecierea defectuozității în îndeplinirea actelor imputate inculpatului, ca element de tipicitate al infracțiunii de abuz în serviciu.

De altfel, așa cum stipulează art. 9 alin. 2 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Romsilva, ce constituie anexă la H.G. nr. 1105/2003, atribuțiile  directorului și directorului tehnic ai direcțiilor silvice sunt stabilite prin regulament aprobat de Consiliul de administrație al Regiei Naționale a Pădurilor, astfel încât, fiind prevăzute doar în acte de reglementare secundară, eventuala nesocotire a acestora nu ar putea caracteriza, sub aspectul laturii obiective, infracțiunea de abuz în serviciu reținută în sarcina inculpatului, în condițiile în care comportamentul interzis care conduce la îndeplinirea în mod defectuos a unui act de serviciu trebuie impus prin legislația primară.

Mai mult, parchetul nu a făcut referire, în adresa nr. 784/III-13/2016 din 22.07.2016, la asemenea dispoziții din cuprinsul unor acte infralegale, dar nici la alte prevederi din legislația primară ce reglementează îndatoririle ce revin reprezentanților autorităților publice cu competențe în domeniul punerii în posesie a terenurilor în privința cărora s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate privată, complinirea unei atare omisiuni neputând fi realizată de instanță întrucât ar contraveni principiului separării funcțiilor judiciare și ar aduce atingere, în egală măsură, dreptului la apărare al inculpatului, în condițiile în care limitele și obiectul judecății stabilite prin rechizitoriu sunt supuse controlului de legalitate în faza camerei preliminare, fiind exclusă extinderea ulterioară a acestora în etapa judecății și, cu atât mai puțin, cu ocazia pronunțării deciziei date în apel.

Ca atare, se observă că, deși materialul probator administrat în cauză, ce a fost analizat, pe larg, cu ocazia prezentării situației factuale, confirmă comiterea de către inculpatul Chiriac Theodor a faptelor ce i-au fost reținute în sarcină, acestea nu îndeplinesc condițiile de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu sub aspectul cerinței esențiale atașată elementului material al laturii obiective, neputându-se stabili, în condițiile date, astfel cum au fost expuse anterior, că emiterea adreselor nr. 2850 din 26.06.2007 și nr. 3096 din 14.08.2007 (menționată eronat ca fiind din 15.08.2007) s-a realizat de către acuzat în mod defectuos, în accepțiunea dată acestei sintagme prin Deciziile Curții Constituționale nr. 405/15.06.2016 și nr. 392/06.06.2017.

Așadar, constatând că este incidentă cauza de stingere a acțiunii penale prevăzută de art. 16 alin. 1 lit. b) teza I C.pr.pen., însă doar pentru motivele arătate anterior, profund diferite de cele reținute în cuprinsul sentinței penale atacate, Înalta Curte va menține soluția dată sub aspectul acestei infracțiuni de prima instanță, considerând că solicitarea de condamnare a inculpatului Chiriac Theodor formulată, în căile de atac, de către Ministerul Public și de apelanta parte civilă Regia Națională a Pădurilor – Romsilva este nefondată.

În mod similar, se constată că, în sarcina inculpatului Mușat Apostol, s-a reținut, prin rechizitoriu, circumscris infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 309 C.pen. și art. 13² din Legea nr. 78/2000, și împrejurarea că, pe parcursul anului 2007, acesta, la cererea lui Truică Remus, deși cunoștea că inculpatul Al României Paul Philippe nu este persoană îndreptățită la restituire, a susținut punerea lui în posesie asupra terenului în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, sens în care a păstrat legătura cu reprezentanții celui din urmă și a mediat întâlniri între funcționarii publici și Truică Remus.

Deși faptele imputate sunt dovedite de ansamblul probator al cauzei, ce a fost prezentat, în detaliu, în secțiunea dedicată expunerii situației de fapt, acestea nu pot fi reținute în conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu pentru care se va dispune condamnarea inculpatului, din moment ce nu s-a stabilit că au fost îndeplinite în mod defectuos, respectiv cu încălcarea legii, așa cum s-a statuat prin Deciziile nr. 405/15.06.2016 și nr. 392/06.06.2017 ale Curții Constituționale, prevederile legale indicate de Direcția Națională Anticorupție, în cuprinsul adresei nr. 784/III-13/2016 din 22.07.2016, nereglementând obligații ce revin funcționarilor publici cu ocazia activității de punere în posesie asupra terenurilor în privința cărora s-a stabilit dreptul de proprietate privată în una din ipotezele prevăzute de legile speciale în materie, ci fie îndatoriri instituite pentru membrii comisiei locale de fond funciar pe parcursul derulării procedurii de reconstituire (art. 6 alin. 1 din Legea 1/2000, art. 5 lit. a, b, c, d și h și art. 79 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005), fie reguli de ordin general privind organizarea și funcționarea respectivei autorități publice, cum ar fi componența acesteia (art. 2 alin. 1 lit. a din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005), modalitatea în care se adoptau hotărârile (art. 7 alin. 1 și art. 8 alin. 2 din același regulament) și procedura de stabilire a dreptului de proprietate, cu referire exclusivă la titularul și conținutul cererii de retrocedare, precum și la felul înscrisurilor doveditoare anexate acesteia (art. 11 alin. 1, 2 și 3 din regulament), fie aspecte care nu au vreo legătură cu stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere (art. 3 alin. 2 din Legea nr. 1/2000, care se referă exclusiv la reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole; art. 4 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005, care instituie obligația Guvernului de a modifica, într-un anumit termen, Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1172/2001). Mai mult, așa cum deja s-a arătat, textul art. 25 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 cuprinde norme juridice incomplete, de trimitere, care pentru elementele de structură care le lipsesc (dispoziția și sancțiunea) fac trimitere la alte acte normative aflate în vigoare (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor), or, nefiind indicate de parchet dispoziții ale acestor din urmă acte normative care să instituie în sarcina funcționarilor publici obligații pe parcursul procedurii de punere în posesie asupra terenurilor forestiere retrocedate, lipsește însuși suportul juridic al normelor incomplete, nefiind, astfel, posibilă raportarea acțiunilor inculpatului la un anume comportament interzis de lege.

Prin urmare, dispozițiile legale invocate de Ministerul Public în cuprinsul adresei nr. 784/III-13/2016 din 22.07.2016 nu pot fi reținute în aprecierea defectuozității îndeplinirii de către inculpatul Mușat Apostol a actelor comise pe parcursul punerii în posesie a solicitantului Al României Paul Philippe cu privire la suprafața de 46,78 ha teren forestier situat în Pădurea Snagov, motiv pentru care, nefiind întrunit în privința lor unul din elementele de tipicitate obiectivă instituit de norma de incriminare, acestea nu vor fi reținute, contrar susținerilor Ministerului Public și ale apelantei părţi civile Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, în conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu, faptele circumscrise acesteia limitându-se, exclusiv, la cele realizate de acuzat în procedura de stabilire, prin reconstituire, a dreptului de proprietate privată asupra terenului forestier menționat, în calitate de președinte al Comisiei locale Snagov de fond funciar, astfel cum acestea au fost descrise, pe larg, în considerentele prezentei decizii și prezentate sintetic cu ocazia realizării încadrării juridice.

Așa cum s-a menționat și anterior, în actuala configurație a infracțiunii de abuz în serviciu, indicarea textelor legale presupus încălcate de persoana trimisă în judecată face parte din însăși învinuirea formulată împotriva sa, reprezentând cauza acesteia, astfel încât nu este permis instanței de judecată să se subroge procurorului în activitatea de stabilire a acuzației penale sub toate aspectele de fapt și de drept, în sensul identificării acelor prevederi din actele normative cu putere de lege a căror nesocotire ar putea să contureze elementele de tipicitate ale respectivei infracțiuni, căci, în caz contrar, s-ar aduce atingere nu doar principiului separării funcțiilor judiciare, consacrat în art. 3 C.pr.pen., ci și dreptului la apărare al inculpatului care, încă de la momentul începerii judecății, trebuie să cunoască într-o manieră precisă și detaliată faptele ce îi sunt imputate prin actul de sesizare, pentru a avea posibilitatea de a aduce toate argumentele în dovedirea nevinovăției sale.

În ceea ce privește soluțiile de achitare a inculpaților Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță, dispuse de prima instanță, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. 1 lit. b) teza I C.pr.pen., pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C.pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C.pen., și, respectiv, pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. 1 C.pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 și art. 297 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen., Înalta Curte constată, contrar susținerilor Ministerului Public și ale apelantei părți civile Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, că acestea sunt întemeiate, însă pentru alte considerente decât cele avute în vedere de judecătorul fondului.

Astfel, se observă că, prin actul de sesizare, inculpatul Truică Remus a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, reținându-se, în esență, că, în cursul anului 2007, urmărind realizarea scopului grupului infracțional organizat, a acționat pentru a-i ajuta pe funcționarii publici cu atribuții în privința punerii în posesie a solicitantului Al României Paul Philippe asupra imobilului retrocedat, respectiv pe inculpații Mușat Apostol și Chiriac Theodor, prin prezentarea sa la sediul Primăriei Snagov, prin convingerea lor că demersul realizat nu va avea consecințe negative dată fiind influența sa politică și prin oferirea de foloase necuvenite, determinându-i, astfel, pe aceștia să realizeze punerea în posesie la data de 26.06.2007 cu suprafața de 10 ha teren în zona „Fundul Sacului” și în 15.08.2007 cu restul de 36,78 ha în Pădurea Snagov, deși cunoștea faptul că Al României Paul Philippe nu avea vreun drept asupra bunului imobil efectiv restituit, fapte prin care a urmărit și a obținut pentru sine și pentru alții foloase necuvenite, cu consecința prejudicierii Statului Român.

Deopotrivă, pentru aceeași infracțiune de abuz în serviciu, în forma complicității, a fost deferit instanței și inculpatul Roșu Robert Mihăiță, în sarcina căruia s-a reținut, în esență, că, în calitate de avocat al S.C. Reciplia S.R.L., urmare a înțelegerii lui Truică Remus cu Chiriac Theodor și pentru a-l ajuta pe acesta să aibă justificarea pentru a ordona punerea în posesie în locul directorului Direcției Silvice București, cunoscând opoziția constantă a celui de urmă la retrocedarea pădurii, a făcut demersuri pentru punerea în posesie a inculpatului Al României Paul Philippe cu suprafața de 46,78 ha teren forestier situat în Snagov, semnând și depunând, în cursul anului 2007, cereri și notificări la Direcția Silvică București, amenințând cu acțiuni pentru angajarea răspunderii persoanelor vinovate și plata de către acestea de despăgubiri bănești ca urmare a comportamentului „abuziv” al R.N.P. – Romsilva și solicitând directorului „să intervină și să remedieze” situația, cu toate că știa că solicitantul nu avea calitatea de persoană îndreptățită, acțiuni urmate de emiterea de către Chiriac Theodor a celor două adrese pentru punerea în posesie și de predarea efectivă a terenului în discuție în prezența avocatului Ene Mihail, din cadrul S.C.A. Țuca, Zbârcea și Asociații, care l-a reprezentat pe Al României Paul Philippe, cu consecința prejudicierii Statului Român și a obținerii unui folos necuvenit pentru sine și pentru alții.

Potrivit definiției legale dată complicelui, identică în cele două codificări penale generale succesive (art. 26 C.pen. din 1969 și art. 48 C.pen.), acesta este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, precum și persoana care promite, înainte sau în timpul comiterii ei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

Astfel, așa cum prevăd dispozițiile art. 26 C.pen. (1969), dar și cele ale art. 48 C.pen., determinantă pentru existența acestei forme secundare de participație este săvârșirea nemijlocită de către autor a faptei incriminate (în forma consumată sau a tentativei pedepsibile), aspect care atribuie și complicității sens juridico-penal, în lipsa unui asemenea act de executare activitatea complicelui rămânând fără semnificație penală. Sub acest aspect, este de menționat că activitatea complicelui, alăturându-se celei prin care autorul realizează acțiunea ce formează elementul material al infracțiunii, se angrenează, în mod firesc, în antecedența cauzală a faptei prevăzute de legea penală, ceea ce imprimă caracterul de realitate unică a acestei fapte, realizată prin contribuția participantului. Ca atare, fără activitatea autorului de comitere a faptei incriminate, nici acțiunile complicelui nu dobândesc specificul unor acte de participație, rămânând fără relevanță din punct de vedere penal.

Or, în cauză, așa cum s-a arătat anterior, inculpații Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță au fost trimiși în judecată pentru acte de complicitate la acțiunile ce au fost săvârșite, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de inculpatul Chiriac Theodor în legătură cu emiterea adreselor nr. 2850 din 26.06.2007 și nr. 3096 din 14.08.2007 ale Direcției Silvice București, iar primul dintre aceștia și pentru sprijinirea inculpatului Mușat Apostol pe parcursul procedurii de punere în posesie a solicitantului Al României Paul Philippe asupra terenului forestier în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov, însă, pentru motivele expuse mai sus, faptele pentru care au fost trimiși în judecată cei doi autori (inculpații Chiriac Theodor și Mușat Apostol) nu îndeplinesc cerințele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de abuz în serviciu, situație în care nici activitatea de sprijinire imputată inculpaților Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță nu poate avea caracter penal, nefiind îndeplinită condiția de bază, esențială, pentru reținerea acestei forme de participație penală.

Prin urmare, se observă că, deși materialul probator administrat în cauză, astfel cum a fost analizat, în detaliu, în debutul secţiunii V.1 a considerentelor, confirmă comiterea de către inculpații Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță a faptelor ce le-au fost reținute în sarcină, însă doar în limita arătată cu ocazia expunerii situației factuale reținute de instanța de apel, acestea nu întrunesc elementele de tipicitate ale complicității la infracțiunea de abuz în serviciu sub aspectul laturii obiective, din moment ce activitatea imputată autorilor excedează sfera ilicitului penal, context în care nici acțiunile complicilor nu pot prezenta caracteristicile unor acte de participație penală, rămânând fără nicio semnificație sub acest aspect.

Așadar, constatând că este incidentă cauza de stingere a acțiunii penale prevăzută de art. 16 alin. 1 lit. b) teza I C.pr.pen., însă numai pentru motivele arătate anterior, esențialmente diferite de cele reținute în cuprinsul sentinței penale apelate, Înalta Curte va menține soluția dată de prima instanță sub aspectul complicității la infracțiunea de abuz în serviciu pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță, considerând că solicitarea de condamnare a acestora pentru respectiva infracțiune, ce a fost formulată, în căile de atac, de către Ministerul Public și de apelanta parte civilă Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, este nefondată. 

În acest sens, trebuie menționat că instanța de control judiciar va menține soluțiile de achitare a inculpaților Chiriac Theodor, Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță pentru infracțiunea de abuz în serviciu (în forma autoratului și, respectiv, a complicității) în încadrarea juridică reținută de judecătorul fondului, înlăturarea în apel a măsurii de schimbare a calificării în drept a faptelor dispusă de acesta nefiind de natură să producă vreo consecință concretă în privința situației juridice a celor trei inculpați, astfel încât să impună desființarea și sub acest aspect a hotărârii apelate.

În mod similar, având în vedere că acțiunile inculpatului Mușat Apostol comise pe parcursul procedurii de punere în posesie cu privire la terenul în suprafață de 46,78 ha situat în Pădurea Snagov nu se circumscriu, pentru motivele arătate anterior, laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu pentru care se va dispune condamnarea acestuia, nici în conținutul constitutiv al complicității la aceeași infracțiune, reținută în sarcina inculpaților Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela și Al României Paul Philippe, nu pot fi incluse actele de sprijinire directă a autorului ce ar fi fost realizate de cei doi cu prilejul desfășurării respectivei proceduri, după cum, în privința celui din urmă nu pot fi subsumate complicității mediate demersurile realizate, tot în etapa punerii în posesie, prin intermediul inculpaților Truică Remus și Roșu Robert Mihăiță, de vreme ce faptele imputate acestora nu prezintă specificul unor acte de participație penală și nu au nicio relevanță sub acest aspect, așa cum deja s-a menționat.

V.2. Cu privire la criticile formulate de inculpaţii Chiriac Theodor, Truică Remus şi Igantenko (fostă Păvăloiu) Nela referitoare la infracțiunile de spălare a banilor

2.1. Analizând criticile formulate de apelantul inculpat Chiriac Theodor în legătură cu soluția de condamnare dispusă în privința sa sub aspectul participației improprii la infracțiunea de spălare a banilor, Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate, prima instanță realizând o analiză corespunzătoare a mijloacelor de probă administrate în cauză, pe baza căreia a apreciat, în mod justificat, că acțiunile reținute în sarcina acestuia există și au fost comise de acuzat, iar cele circumscrise încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 1484 din 01.04.2008 întrunesc toate elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 31 alin. 2 C.pen. (1969) raportat la art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C.pen..

Astfel, pentru a solicita, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. a) C.pr.pen., achitarea sa sub aspectul respectivei infracțiuni, apelantul a susținut, în esență, că, în cauză, nu s-a dovedit că terenul în suprafață de 1000 m.p., ce a făcut obiectul contractelor nr. 517 din 20.02.2008 și nr. 1484 din 01.04.2008, provine din comiterea infracțiunii de luare de mită, neexistând la dosar probe care să ateste un asemenea lucru, cu atât mai mult cu cât organul de urmărire penală nu a procedat la începerea urmăririi penale în această privința, lipsa infracțiunii predicat atrăgând, implicit, și inexistența infracțiunii de spălare a banilor, inclusiv în forma participației improprii.

Prealabil analizării temeiniciei susținerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, potrivit art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (în vigoare la data comiterii activităților imputate), infracțiunea de spălare a banilor constă în schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestora ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei. Doctrina şi practica judiciară au definit acţiunea de schimbare ca fiind orice activitate prin intermediul căreia se substituie bunul provenit din săvârşirea unei infracţiuni cu altul de origine licită, iar cea de transfer ca reprezentând orice operaţiune prin care drepturile asupra unor fructe ilicite sunt transmise către o altă persoană, în timp ce ascunderea sau disimularea, în scopul realizării cărora infracțiunea se comite, constau în mascarea originii nelegale a bunurilor, prin operaţiuni de natură juridică, economică sau financiară.

Pentru a exista infracțiunea prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002, este obligatoriu ca activitățile de schimbare sau transfer să fie precedate de săvârșirea unei alte infracțiuni din care să provină bunurile supuse spălării, aceste acțiuni fiind întotdeauna distincte de cele care formează latura obiectivă a infracțiunii predicat și situate în timp la un moment ulterior comiterii celei din urmă. Ca atare, infracțiunea de spălare a banilor are un caracter corelativ, derivat, întrucât depinde de preexistența alteia (considerată infracțiune principală, primară, predicat), din care rezultă bunul ce urmează a fi introdus în procesul de albire, săvârșirea acesteia constituind, astfel, situația premisă a infracțiunii reglementate de art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002, respectiv cerința prealabilă necesară, în lipsa căreia acțiunile circumscrise elementului material nu pot constitui infracțiunea de spălare a banilor.

Pe de altă parte, tragerea la răspundere penală a participanților la comiterea actelor de reciclare a bunurilor nu este condiționată de pronunțarea anterioară sau concomitentă a unei hotărâri de condamnare pentru infracțiunea generatoare de fonduri ilicite, având în vedere caracterul autonom al infracțiunii de spălare a banilor, aspect ce rezultă atât din modalitatea de reglementare a incriminării pentru această faptă, cât și din standardele și recomandările internaționale, legislația europeană ratificată de România, jurisprudența Curții de la Strasbourg, precum și cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conturată atât în cadrul mecanismelor ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii (decizia nr. 16 din 08 iunie 2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654/25.08.2016), cât și prin deciziile de speță (spre exemplu, decizia nr. 609/19.02.2014 a Secției penale a instanței supreme, pronunțată în dosarul nr. 3807/1/2013).

În această situație, organele judiciare sunt obligate să dovedească dincolo de orice dubiu că bunurile sau banii provin dintr-o faptă prevăzută de legea penală, deci care îndeplinește condițiile de tipicitate instituite de o anumită normă de incriminare, neavând relevanță dacă autorul infracțiunii primare a fost sau nu identificat sau condamnat ori dacă există în privința lui o cauză de neimputabilitate (constrângerea fizică/morală, minoritatea, iresponsabilitate), de nepedepsire sau care înlătură răspunderea sa penală (aministia, prescripția, lipsa/retragerea plângerii prealabile, împăcarea). Altfel spus, infracțiunea de spălare a banilor poate subzista în lipsa sancționării penale a autorului infracțiunii primare (cu excepția situației în care se stabilește că fapta imputată acestuia nu există sau nu are caracter penal), deci inclusiv în ipoteza unei soluții de clasare determinată de împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea principală, însă numai dacă se constată că fapta premisă realizează elementele unei infracțiuni, fiind, astfel, exclusă cu certitudine proveniența legală a bunurilor.

În cauză, așa cum rezultă din materialul probator administrat și cum s-a arătat cu ocazia expunerii situației factuale, pentru a disimula originea ilicită a folosului material dat și, respectiv, obținut, cu titlu de mită, pentru îndeplinirea unor acte contrare atribuțiilor sale de serviciu, inculpatului Chiriac Theodor i-a fost transferat, prin intermediul unor persoane interpuse, dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 1000 m.p. teren forestier situat în zona „Fundul Sacului”, ce a făcut obiectul restituirii, sens în care a fost încheiat, în mod fictiv, contractul de vânzare-cumpărare nr. 517 din 20.02.2008 între S.C. Reciplia S.R.L., reprezentată de Aparaschivei Cristian Relu, și martorul Matei Marian, cu privire la respectivul imobil, prevăzându-se un preț în cuantum de 5000 euro.

Astfel, ulterior punerii la dispoziția numitului Al României Paul Philippe a bunurilor imobile retrocedate, care au fost transmise imediat în proprietatea S.C. Reciplia S.R.L. prin contractul nr. 3512/15.10.2007, inculpatul Chiriac Theodor a apelat la martorul Matei Marian, cu care se afla în relații de prietenie, pentru a achiziționa pe numele său terenul în suprafață de 1000 m.p. situat în Snagov, ce-i fusese promis anterior de Truică Remus în schimbul facilitării – prin prisma funcției deținute în cadrul Direcției Silvice București – punerii în posesie a solicitantului, în pofida documentelor care atestau lipsa calității sale de persoană îndreptățită, inculpatul invocând în acest sens faptul că este persoană publică și nu dorește să fie implicat în astfel de operațiuni cu terenuri retrocedate, întrucât acest lucru ar fi atras atenția asupra sa, iar, în plus, ar fi trebuit să menționeze în declarația de avere tranzacția încheiată. Ca atare, având în vedere și promisiunea inculpatului Chiriac că va vinde în curând imobilul, martorul Matei Marian a acceptat să achiziționeze pe numele său terenul de 1000 m.p. situat în Snagov, sens în care s-a prezentat, însoțit de acesta, la biroul notarial și a semnat, în calitate de cumpărător, contractul nr. 517 din 20.02.2008, fără, însă, a plăti vreo sumă de bani cu titlu de preț. 

După aproximativ o lună, Matei Marian a fost anunțat de inculpat că a găsit un cumpărător pentru terenul achiziționat, cel din urmă discutând cu acesta condițiile perfectării convenției și ocupându-se de toate formalitățile necesare în acest scop. Ca atare, la îndemnul lui Chiriac Theodor și împreună cu acesta, martorul, însoțit de soția sa, Matei Maria, s-au deplasat la biroul unui notar public și au semnat, în calitate de vânzători, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1484 din 01.04.2008, prin care dreptul de proprietate asupra terenului forestier în suprafață de 1000 m.p. situat în Snagov a fost transferat către numitul Cacenco Aurelian. Deși în cuprinsul convenției s-a menționat că prețul vânzării este de 5000 euro, inculpatul Chiriac a încasat de la cumpărător o sumă cuprinsă între 45.000 și 50.000 euro, din care 10.000 euro au fost remiși martorilor Matei Marian și Matei Maria pentru serviciile prestate.

Într-adevăr, așa cum a menționat apelantul inculpat Chiriac Theodor, prin actul de sesizare a instanţei, s-a dispus în privința sa, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. f) C.p.pen., clasarea cauzei pentru infracțiunea de luare de mită, prevãzută de art. 289 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale, acesta fiind trimis în judecată doar pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru altul un folos necuvenit și de spălare a banilor, în forma participației improprii, în varianta normativă prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (fost art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002), reținându-se, în esență, că i-a determinat pe martorii Matei Marian și Matei Maria să încheie, în calitate de cumpărători, contractul de vânzare-cumpărare nr. 517 din 20.02.2008 (indicat greșit în rechizitoriu și sentință ca având nr. 27909/22.02.2008) pentru terenul forestier în suprafață de 1000 m.p. situat în Snagov, primit cu titlu de mită de la Truică Remus, prin intermediul S.C. Reciplia S.R.L., pentru îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, iar, apoi, să semneze, din postura de vânzători, contractul de vânzare-cumpărare nr. 1484 din 01.04.2008, prin care același imobil a fost înstrăinat numitului Cacenco Aurelian, contra unei sume cuprinsă între 45.000 și 50.000 euro.

Cu toate că existenţa infracţiunii de spãlare a banilor nu este afectată, aşa cum s-a arătat anterior, de prescrierea rãspunderii penale pentru infracţiunea premisă, în speţã cea de luare de mită, prevãzută art. 289 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, organului judiciar îi revine obligaţia să facă trimitere la acele probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că fapta din care provine bunul ce face obiectul albirii există şi se integrează în sfera ilicitului penal, îndatorire pe care, în condițiile în care rechizitoriul nu analizează chestiuni de fond cu privire la acea faptă, prima instanță a respectat-o, evaluând în mod corespunzător depozițiile martorilor audiați în cauză și ajungând la concluzia întemeiată că acestea sunt în măsură să contureze acele elementele de natură a imprima un caracter infracţional activităţii generatoare de fonduri ilicite.

Astfel, în mod corect, pentru a reliefa relațiile de prietenie existente între inculpații Truică Remus și Chiriac Theodor, precum și influența pe care primul o avea asupra celui din urmă și de care s-a folosit pentru a obține punerea efectivă în posesie a solicitantului cu privire la terenul forestier situat în Pădurea Snagov, judecătorul fondului a valorificat declarațiile martorilor Aparaschivei Cristian Relu, Cucu Petru Ionuț, Capanu George și Berceanu Daniel Marian, pe care, contrar susținerilor apărării, le-a interpretat într-o manieră corespunzătoare, reținând întemeiat, pe baza lor, că respectiva procedură de punere în posesie nu s-ar fi putut finaliza fără intervenția inculpatului Chiriac, la solicitarea lui Truică Remus și în schimbul promisiunii acestuia de a-i procura un folos necuvenit pentru îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor sale de serviciu (emiterea adreselor nr. 2850/26.06.2007 și nr. 3096/14.08.2007), folos ce a fost, ulterior, remis, prin intermediul S.C. Reciplia S.R.L., sub forma unei suprafețe de 1000 m.p. din terenul retrocedat care, la îndemnul acuzatului, a fost transferat pe numele martorului Matei Marian, prin încheierea fictivă a contractului de vânzare-cumpărare nr. 517/20.02.2008.

De asemenea, în mod justificat, prima instanță a făcut trimitere, în dovedirea primirii de către Chiriac Theodor, cu titlu de mită, a terenului în suprafață de 1000 m.p. situat în Snagov, și la susținerile inculpatului Al României Paul Philippe din cuprinsul plângerii depuse la parchet în data de 23.01.2015, dar și la depozițiile constante ale martorilor Matei Marian și Matei Maria, care au arătat, în mod concordant, că bunul imobil transferat în patrimoniul lor de S.C. Reciplia S.R.L., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 517 din 20.02.2008, și pentru care nu s-a plătit vreo sumă de bani, era, în realitate al inculpatului Chiriac, ei acționând, practic, ca interpuși ai acestuia, pentru a ascunde faptul că provine din comiterea unei infracțiuni de corupție. 

Astfel, audiat fiind sub acest aspect, martorul Matei Marian a declarat, în 01.03.2016, că inculpatul Chiriac „mi-a spus că vrea să cumpere un teren forestier în Snagov lângă lac și cantonul silvic și m-a rugat să-l iau pe numele meu. Mi-a spus că nu-l ia pe numele său întrucât nu vrea să fie implicat în retrocedările de pădure. (…) Am mers împreună cu Chiriac Theodor (…) la notar la data stabilită de acesta. Mi-a spus că voi cumpăra de la o firmă dar nu știam a cui este. (…) Nu l-am văzut să dea bani la notar”, aceleași precizări fiind făcute de acesta și în data de 25.04.2016, când a relatat că „Chiriac Theodor mi-a cerut să achiziționez un teren pentru el întrucât este persoană publică și nu poate. (…) Rolul meu a fost de a mă deplasa la notar, la cererea lui Chiriac, pentru a semna actele. Nu m-am ocupat de găsirea unui cumpărător (…) Prețul vânzării a fost de 45.000 euro sau 50.000 euro. Eu am primit 10.000 euro …”, dar și în fața instanței de fond, ocazie cu care a menționat că „ (…) mi-a propus domnul Chiriac să iau diverse bunuri pe numele meu cu motivația că este o persoană publică și că între timp o să le treacă pe numele dânsului când se va rezolva problema. (…) Mi-a spus că o să aibă niște terenuri pe care nu poate să le ia pe numele dumnealui și să merg să le iau pe numele meu”.

În același sens, martora Matei Maria a declarat, la rândul său, că, în cursul anului 2008, soțul său i-a „spus că Theodor Chiriac a achiziționat un teren, dar că contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat pe numele soțului întrucât Chiriac Theodor era o persoană publică și acest lucru ar fi atras atenția. În plus, automat, Chiriac Theodor ar fi trebuit să menționeze acest lucru în declarația de avere, iar el nu-și dorea acest lucru. (…) în cursul aceluiași an (…) terenul în cauză a fost vândut de către Chiriac Theodor. În acest sens, la cererea soțului meu m-am deplasat la un birou notarial din București unde am semnat contractul de vânzare-cumpărare. La această activitate a fost prezent și Chiriac Theodor. De fapt, discuțiile legate de vânzarea terenului cu persoanele care au cumpărat terenul (…) au fost purtate exclusiv de Chiriac Theodor. Noi, eu și soțul meu, am îndeplinit doar o simplă formalitate și am semnat contractul de vânzare-cumpărare. (…) Ulterior am aflat de la soțul meu că după vânzarea terenului a primit de la Chiriac Theodor un plic în care se aflau 10.000 de euro. Acasă am văzut și eu plicul în care se afla suma menționată” (depoziția din 22.04.2016, menținută în 02.03.2018).

Or, în situația în care martorii Matei Marian și Matei Maria sunt muncitori, fără mari posibilități financiare, având, totodată, mai mulți copii minori în întreținere, instanța de control judiciar apreciază, în acord cu judecătorul fondului, că declarațiile acestora, în sensul că terenul cumpărat pe numele primului și înstrăinat, ulterior, către numitul Cacenco Aurelian a aparținut, în realitate, inculpatului Chiriac, sunt pe deplin credibile, cu atât mai mult cu cât cazul acestui imobil nu este unul izolat, existând, conform susținerilor martorilor, mai multe bunuri, mobile și imobile (trei autoturisme, două terenuri, o casă în Snagov), achiziționate de cei doi în aceleași condiții și cu aceeași justificare din partea inculpatului. De altfel, în declarațiile sale, chiar martorul Cucu Petru Ionuț sugerează posibila cumpărare a unei părți din terenul retrocedat, pentru inculpatul Chiriac, de către unul dintre prietenii săi, acesta arătând că „terenul a fost achiziționat de S.C. Reciplia S.R.L. și o parte a fost vândută către Truică Remus. Am mai aflat acum câțiva ani de la colegi că un anume Matei Marian din Snagov (Ciofliceni), care deține un service, prieten cu Chiriac Theodor, a achiziționat o suprafață de 1000 mp în zona Fundul Sacului din suprafața retrocedată” (depoziția din 26.02.2016, menținută în fond și în apel). 

Ca atare, se constată, așa cum, de altfel, a stabilit și prima instanță, că, în cauză, există suficiente probe din care rezultă că inculpatul Chiriac Theodor a primit de la Truică Remus, cu titlu de mită, suprafața de 1000 m.p. din terenul retrocedat situat în Snagov, fiind lipsit de relevanță faptul că, pentru infracțiunea de abuz în serviciu, care a format, deopotrivă, obiectul acuzației penale, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate sub aspectul laturii obiective, atâta timp cât ceea ce a urmărit, în realitate, acesta a fost obţinerea de foloase necuvenite în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor ce-i reveneau în calitate de director în cadrul Direcției Silvice București.

Neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu sub aspectul cerinței esențiale atașată elementului material al laturii obiective nu exclude posibilitatea îndeplinirii de către funcționarul public a unor acte contrare îndatoririlor de serviciu sau a îndeplinirii în mod necorespunzător a respectivelor atribuții, căci numai defectuozitatea în realizarea actelor specifice funcției, în înțelesul dat acestei noțiuni prin Deciziile nr. 405/15.06.2016 și nr. 392/06.06.2017 ale Curții Constituționale, este sancționată penal, prin dispozițiile art. 297 C.pen. (fost art. 246 și art. 248 C.pen. din 1969), în timp ce, în celelalte două situații, caracterul necorespunzător al exercitării atribuțiilor de serviciu ori efectuarea unui act potrivnic lor, se apreciază inclusiv prin raportare la dispoziții din legislația secundară, neavând importanță, din perspectiva subzistenței infracțiunii de luare de mită, dacă îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea, întârzierea efectuării unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale autorului sau îndeplinirea unui act contrar acestora, în legătură cu care se realizează primirea folosului necuvenit, se încadrează sau nu în tiparul normei de incriminare a abuzului în serviciu.

Mai mult, faptul că inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea de abuz în serviciu nu are nicio relevanță sub aspectul existenței infracțiunii de spălare a banilor, așa cum în mod neîntemeiat a apreciat apelantul, din moment ce bunul supus activității de reciclare nu provine din comiterea acestei infracțiuni, ci a celei de luare de mită, săvârșită în varianta normativă a primirii terenului în suprafață de 1000 m.p. situat în Snagov, neavând relevanță sub acest aspect legalitatea sau, dimpotrivă, nelegalitatea procedurii administrative în care s-a reconstituit dreptul de proprietate privată asupra lui.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că materialul probator al cauzei este îndestulător pentru a face dovada activităţii infracţionale din care provine bunul supus procesului de albire, activitate săvârşită de inculpaţii Chiriac Theodor și Truică Remus în calitate de autori ai faptelor de luare și, respectiv, de dare de mită pentru care, prin rechizitoriu, s-a dispus clasarea, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, neputând fi, astfel, reținute criticile formulate sub acest aspect de către apelant.

În același sens, instanța de control judiciar mai arată, contrar celor susținute de apărare, că modalitatea alternativă a infracţiunii de luare de mită constând în primirea unui folos necuvenit prezintă aptitudinea de a asigura obiectul material al spălării de bani, din moment ce presupune preluarea de către autor a bunului remis, susceptibil de a fi supus uneia dintre operațiunile incriminate de textul art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002, astfel încât, fiind, în această variantă normativă, generatoare de fonduri ilicite, luarea de mită poate constitui infracțiunea predicat pentru cea de spălare a banilor.

În cauză, așa cum s-a arătat anterior, bunul promis de Truică Remus în schimbul îndeplinirii de către inculpatul Chiriac Theodor a unor acte contrare atribuțiilor de serviciu, respectiv suprafața de 1000 m.p. din terenul retrocedat, a fost, ulterior, remis, prin intermediul S.C. Reciplia S.R.L., celui din urmă, care, însă, pentru a intra în posesia acestuia, a apelat la persoane interpuse, și anume la martorul Matei Marian pentru a achiziționa în mod fictiv bunul pe numele său, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 517 din 20.02.2008. Cu alte cuvinte, deși în cuprinsul convenției figura, în calitate de cumpărător, o altă persoană, terenul aparținea, în realitate, inculpatului Chiriac Theodor, cum, de altfel, au menționat în mod concordant și constant martorii Matei Marian și Matei Maria, perfectarea contractului pe numele altcuiva decât al adevăratului proprietar reprezentând modalitatea la care a recurs inculpatul pentru a masca primirea imobilului promis cu titlu de mită în scopul îndeplinirii necorespunzătoare a îndatoririle specifice funcției deținute. 

Ulterior, pentru a oculta sursa nelegală a obținerii imobilului, inculpatul Chiriac i-a determinat (prin îndemnuri) pe cei doi martori, care nu au avut reprezentarea naturii ilicite a operațiunii, să semneze, în calitate de vânzători, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1484 din 01.04.2008, prin care dreptul de proprietate asupra terenului forestier în suprafață de 1000 m.p. situat în Snagov a fost transmis către numitul Cacenco Aurelian, în schimbul unei sume cuprinse între 45.000 și 50.000 euro, realizându-se, practic, prin acest demers, înlocuirea bunului rezultat din săvârşirea infracţiunii de luare de mită cu altul de proveniență licită (suma de bani primită), faptă ce întrunește elementele constitutive ale participației improprii la infracțiunea de spălare a banilor, în modalitatea normativă a schimbării bunului cu scopul disimulării originii ilicite a acestuia, prevăzută de art. 31 alin. 2 C.pen. (1969) raportat la art. 23 alin. 1 lit. a) teza I din Legea nr. 656/2002.

Faptul că încheierea convenției de vânzare nu s-a realizat la inițiativa martorilor, ci, dimpotrivă, la îndemnul inculpatului, căruia îi aparținea în realitate terenul, rezultă din faptul că acesta a fost cel care s-a ocupat de găsirea cumpărătorului, de purtarea negocierilor și stabilirea prețului, dar și de toate formalitățile aferente tranzacției, context în care, după ce le-a solicitat celor doi să semneze actul de vânzare-cumpărare, fără măcar a le comunica identitatea cocontractantului și termenii înțelegerii, i-a însoțit la notariat pentru autentificarea acestuia și încasarea prețului, rolul lor fiind unul pur formal.

Așadar, sintetizând, mai întâi s-a realizat primirea de către Chiriac Theodor, cu titlu de mită, a bunului imobil ce-i fusese promis inițial pentru a-și îndeplini necorespunzător îndatoririle de serviciu, operațiune nelegală mascată prin încheierea fictivă a contractului de vânzare-cumpărare nr. 517 din 20.02.2008, după care, printr-o acțiune distinctă și subsecventă celei dintâi, terenul provenit din infracțiunea predicat de luare de mită a fost introdus în procesul de reciclare, prin schimbarea lui cu un alt bun de proveniență licită, activitate înfăptuită prin perfectarea unei alte convenții cu caracter simulat, autentificată sub nr. 1484 din 01.04.2008, prin care martorii Matei Marian și Matei Maria, în calitate de interpuși ai inculpatului, au transferat, la îndemnul său, dreptul de proprietate asupra imobilului în patrimoniul cumpărătorului de bună credință Cacenco Aurelian, în schimbul unei sume de bani cuprinsă între 45.000 și 50.000 euro, ce a intrat integral în posesia acestuia.

Ca atare, raportat la toate aspectele expuse în precedent, Înalta Curte constată că, în mod corect, judecătorul fondului a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea, în forma participației improprii, a infracțiunii de spălare a banilor, nefiind incidentă cauza de stingere a acțiunii penale prevăzută de art. 16 alin. 1 lit. a) C.pr.pen., așa cum nejustificat a considerat apelantul.

Nefondată este și solicitarea de încetare a procesului penal, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. f) C.pr.pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, instanța de apel constatând, în acord cu judecătorul fondului, că, raportat la data săvârșirii infracțiunii și la termene fixate de norma penală generală, nu este incidentă, în speță, această cauză de înlăturare a răspunderii penale.

Astfel, pornind de la faptul că, în mod corect, a fost determinată ca lege penală mai favorabilă cea în vigoare la momentul comiterii infracțiunii, dată fiind și durata mai redusă a termenului de prescripție specială a răspunderii penale, pe lângă efectele și conținutul măsurilor și obligațiilor impuse pe durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere, aplicată inițial inculpatului, Înalta Curte constată că, potrivit art. 122 alin. 1 lit. b) C.pen. (1969), termenul general de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002, este de 10 ani și curge de la data de 01.04.2008, când aceasta a fost comisă, împlinindu-se la 01.04.2018, când inculpatul fusese deja trimis în judecată, în timp ce prescripția specială putea interveni, potrivit art. 124 din același cod, în vigoare la data faptei, în 01.04.2023, dacă procedura judiciară nu ar fi fost finalizatã, în mod definitiv.

De altfel, termenul general de prescripție a răspunderii penale nu ar fi fost împlinit nici dacă s-ar fi considerat că legea penală nouă este mai favorabilă, din moment ce acesta este, potrivit art. 154 alin. 1 lit. c) C.pen., de 8 ani (expirând în 01.04.2016) și a fost întrerupt ca urmare a dispunerii, prin ordonanța din 01.03.2016, a efectuării în continuare a urmăririi penale față de inculpat, urmată de punerea în mișcare a acțiunii penale, prin ordonanța din 03.03.2016, cu efectul curgerii unor noi termene de prescripție, în conformitate cu prevederile art. 155 alin. 2 din același cod. Totodată, prescripția specială a răspunderii penale ar fi putut interveni, dacă nu se pronunța, între timp, o hotărâre definitivă, în 01.04.2024.

Deși apelantul a susținut că termenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă din 20.02.2008, când a fost perfectat între S.C. Recilpia S.R.L. și martorul Matei Marian contractul de vânzare-cumpărare nr. 517/2008, Înalta Curte arată că această dată marchează doar momentul în care s-a realizat primirea, cu titlu de mită, de către Chiriac Theodor a bunului imobil promis anterior, însă acesta a fost supus procesului de albire, prin operațiunea de schimbare cu un alt bun de proveniență licită, prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. a) teza I din Legea nr. 656/2002, abia ulterior, în data de 01.04.2008, când martorii Matei Marian și Matei Maria au semnat, la îndemnul inculpatului, contractul de vânzare-cumpărare nr. 1484 din 01.04.2008, încheiat cu numitul Cacenco Aurelian.

În consecință, constatând, pentru toate considerentele expuse, că aspectele de critică invocate de inculpatul Chiriac Theodor nu sunt întemeiate, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C.pr.pen., va dispune respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de acesta.

2.2. În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul inculpat Truică Remus a criticat hotărârea atacată sub aspectul greșitei sale condamnări pentru comiterea infracțiunii de spălare a banilor, în legătură cu transferarea dreptului de proprietate asupra terenului de 75.400 m.p. din Pădurea Snagov, solicitând, în principal, pronunțarea unei soluții de achitare, întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. a) C.pr.pen., iar, în subsidiar, a unei soluţii de încetare a procesului penal, potrivit art. 16 alin. 1 lit. f) C.pr.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Criticile apelantului inculpat sunt neîntemeiate pentru argumentele ce vor fi arătate în continuare.

Înalta Curte constată că fapta inculpatului Truică Remus care, la data de 11 iunie 2009, a dobândit în baza contractului de vânzare – cumpărare nr. 103/2009, autentificat la notar, terenul în suprafață de 75.400 m.p. de la S.C. Reciplia S.R.L. reprezentată de Zeling Tony Sebastian, la un preț subevaluat de 310.789 lei, respectiv de 0,98 euro/m.p. (la cursul BNR de 4,1977 lei/euro din 11.06.2009), pe care acesta nu l-a achitat, întrucât reprezenta recompensa primită pentru activitatea infracțională pe care a desfășurat-o în cadrul grupului infracțional organizat, cunoscând că bunul a fost obținut prin fapte de corupție la care a contribuit în mod direct prin traficarea influenței și a urmărit astfel să ascundă proveniența ilicită a bunului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002, forma în vigoare la data comiterii faptei. 

Din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că, după punerea în posesie și emiterea celor două titlurilor de proprietate pentru imobile retrocedate, inculpatul Al României Paul Philippe, conform clauzelor contractului de cesiune de drepturi litigioase, încheiat la data de 1 noiembrie 2006, a transmis către Reciplia SRL, reprezentată de inculpatul Truică Remus, pentru suma de 500.000 euro, preț subevaluat, proprietatea terenului de 46,78 ha din Pădurea Snagov (dezmembrat în 6 loturi, de 76.400 m.p., 14.000 m.p. 9.300 m.p., 106.500 m.p., 193.000 m.p. și 68.300 m.p.), conform contractului de vânzare – cumpărare, autentificat la notar sub nr. 3512/15.10.2007 (filele 75-78, vol. 25 d.u.p.). 

Prețul de vânzare stabilit în contract, la o valoare mult diminuată față de valoarea reală a terenului, care a fost estimată între 18 milioane și 83 milioane de euro de societățile Eurisko Consulting și Remax, documente identificate la sediul TZA cu ocazia percheziției domiciliare (filele 415-416, vol. 30 d.u.p.), face dovada caracterului fictiv al acestei vânzări și scopului urmărit de inculpați, disimularea originii ilicite a dobândirii bunului, în condițiile în care toți inculpații cunoșteau că provine din săvârșirea unei infracțiuni, chiar încheierea contractului de cesiune de drepturi litigioase în baza căruia s-a realizat tranzacția a avut un caracter ilicit, reprezentând plata cumpărării, respectiv a traficului de influență promis și realizat de inculpatul Truică Remus. De altfel, și în concluziile raportului de constatare întocmit de specialistul D.N.A. valoarea terenului de 46,78 ha, retrocedat abuziv inculpatului Al României Paul Philippe, a fost estimată, raportat la data de 15 octombrie 2007, la peste 9 milioane euro.

Așa cum s-a arătat, impunerea societății Reciplia în realizarea înțelegerii frauduloase dintre inculpatul Truică Remus și inculpatul Al României Paul Philippe, concretizată inițial în încheierea contractului din data de 21 septembrie 2006, preluată, ulterior, și în contractul din 1 noiembrie 2006, reprezintă varianta la care inculpații au ajuns pentru realizarea scopului grupului infracțional organizat (obținerea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe și la care nu  era îndreptățit) și, implicit, pentru ascunderea naturii bunurilor pretinse, promise și date în schimbul cumpărării-traficării influenței pentru a le da aparență licită.

Înalta Curte reține că pentru existența infracțiunii de spălare a banilor norma de incriminare presupune ca situație premisă existența unui bun care să fi provenit din săvârșirea unei infracțiuni. Or, în cauză, s-a făcut dovada, pe de o parte, a caracterul ilicit al contractului de cesiune de drepturi litigioase încheiat între inculpatul Al României Paul Philippe și S.C. Reciplia S.R.L. reprezentată de Truică Remus, în contextul în care membrii grupului infracțional urmăreau obținerea bunurilor revendicate de cedent, deși nu era persoană îndreptățită la retrocedare, și cunoșteau faptul că reprezintă o modalitate de plată a cumpărării-traficării influenței, iar pe de altă parte, a fost dovedit traficul realizat chiar de inculpatul Truică Remus pentru punerea în posesie pe terenul Pădurea Snagov a inculpatului Al României Paul Philippe.

Astfel, situația premisă cerută de norma de incriminare este realizată în cauză, bunul (terenul de 46,78 ha din Pădurea Snagov) transmis de inculpatul Al României Paul Philippe către S.C.Reciplia S.R.L., reprezentată de inculpatul Truică Remus, a fost obținut în mod nelegal prin săvârșirea unei infracțiuni (traficare influenței), aspecte cunoscute de inculpatul Truică Remus, fiind cel care a săvârșit fapta de corupție ce a avut ca rezultat dobândirea terenului (urmare punerii în posesie a cumpărătorului de influență).

Prin urmare, inculpatul Truică Remus, deși reprezentase anterior SC Reciplia SRL în relația cu inculpatul Al României Paul Philippe privind cesiunea drepturilor litigioase (contract cu caracter ilicit), a cumpărat, ulterior, de la această societate, reprezentată de martorul Șerban Ionuț Cătălin, avocat la TZA, terenurile în suprafață de 14.000 m.p. și 9.300 m.p., pentru suma de 278.580 euro, reprezentând 11,96 euro/m.p., fiind încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 4144 din 5 decembrie 2007 (filele 42-45, vol. 20 d.u.p.), în scopul disimulării naturii bunurilor, cunoscând că provin din comiterea unei fapte de corupție, realizată chiar de inculpat. Deși probele administrate au făcut dovada că prin încheierea acestuia s-a urmărit ascunderea naturii bunului obținut din comiterea unei infracțiuni (traficul de influență realizat de Truică Remus asupra funcționarilor chemați să aprecieze asupra cererii de punere în posesie pe terenul Pădurea Snagov), având în vedere data încheierii actului (7.08.2007), s-a constatat de acuzare că a intervenit o cauză care înlătură răspunderea penală, respectiv prescripția răspunderii penale.

Ulterior, în continuarea activității infracționale de ascundere a provenienței bunului dobândit ilicit (terenul forestier de la Snagov), inculpatul Truică Remus a încheiat cu SC Reciplia SRL reprezentată de Zeling Tony Sebastian și contractul de vânzare cumpărare  nr. 103 din 11 iunie 2009, prin care a dobândit împreună cu soția sa, Truică Ioana Irina, terenul cu vegetație forestieră de 75.400 m.p. din Pădurea Snagov, care face parte din suprafața totală de 46,78 – lotul dezmembrat de 76.4000 m.p. (filele 42-45, vol. 20 d.u.p.) și care reprezenta prețul pentru activitatea desfășurată în cadrul grupului infracțional organizat și al promisiunii traficării  influenței în modalitate descrisă în considerentele deciziei.

De menționat că, din lotul de 76.400 m.p. ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 3512/15.10.2007, suprafața de 1000 m.p. a fost vândută de SC Reciplia SRL, prin mandatar Aparaschivei Relu Cristian, prieten al inculpatului Truică Remus, martorilor Matei Marian și Matei Maria, reprezentând plata serviciilor întreprinse de inculpatul Chiriac Theodor pentru punerea în posesie pe terenul de la Snagov a inculpatului Al României Paul Philippe, urmare influenței realizate de inculpatul Truică Remus (contractul de vânzare cumpărare nr. 517/20.02.2008).

De asemenea, din actele și lucrările dosarului, rezultă că parcele din acest teren, astfel cum a fost lotizat la momentul transmiterii dreptului de proprietate prin contractului de vânzare – cumpărare, autentificat la notar sub nr. 3512/15.10.2007, au fost transmise în mod fictiv, prin mai multe contracte de vânzare cumpărare (nr.2980/20.11.2007, nr. 4143/5.12.2007, nr. 4145/ 5.12.2007, nr. 515/20.02.2008, nr. 2440/13.08.2008 și nr. 2439/13.08.2008) și altor persoane, care le-au dobândit la solicitarea martorului Aparaschivei Relu Cristian, iar ulterior, cu o parte din aceste terenuri au fost garantate credite mari, contractate de la o filială BRD, de către inculpatul Truică Remus, aspecte ce fac obiectul cercetărilor într-un alt dosar penal.

Toate aceste vânzări succesive ale bunurilor dobândite de S.C. Reciplia S.R.L., tranzacții în care societatea era reprezentată de persoane diferite (Truică Remus, administrator de fapt, Aparaschivei Cristian Relu interpus al inculpatului Truică Remus), fac dovada că scopul acestor tranzacții a fost unul fictiv, pentru a ascunde proveniența ilicită a acestor terenuri și a da o aparență legală dobândirii lor.

Sub acest ultim aspect se constată, contrar susținerilor apărării, că instanța de fond  a reținut o situație de fapt corectă, în raport de activitățile desfășurate de inculpatul Truică Remus la momentul vânzării acelor terenuri și garantării împrumutului contractat de la BRD de acesta, fapt ce dovedește intenția de disimulare a naturii ilicite a bunului de către inculpat, fiind fără relevanță faptul că împrumutul a fost ulterior restituit, cu atât mai mult cu cât aceste aspecte fac obiectul cercetărilor într-un alt dosar.

Revenind la terenul de 74.500 m.p., dobândit de inculpatul Truică Remus prin contractul de vânzare cumpărare nr. 103/11.06.2009, ce face obiectul cauzei, se constată că probele administrate au dovedit dincolo de orice îndoială că acesta cunoștea că bunul provine din săvârșirea unei infracțiuni, la care și-a adus contribuția în mod direct (traficarea influenței), încă de la momentul când inculpatul Al României Paul Philippe a transmis dreptul de proprietate a terenului Pădurea Snagov către SC. Reciplia S.R.L. (15.10.2007), reprezentată chiar de inculpatul Truică Remus, și, ulterior, a urmărit să ascundă proveniența bunului astfel dobândit prin vânzarea lui succesivă către alte persoane pentru a-i schimba natura/transforma într-un bun licit, iar, în final, să beneficieze de acesta în interes personal.

Înalta Curte observă că, de cele mai multe ori, infracţiunea de spălare a banilor se realizează simultan în mai multe din variantele normative, motiv pentru care a fost privită ca fiind susceptibilă de epuizare în timp, şi nu de consumare instantanee. Astfel, deși se consumă odată cu primul act, în cazul de față, transferul proprietății bunului între două părți, ea se epuizează numai atunci când toate operaţiunile de disimulare a provenienţei s-au săvârşit, în modalitatea în care şi-a conceput făptuitorul activitatea infracţională sau în raport de natura bunului.

Or, în cauză inculpatul Truică Remus și-a conceput activitatea infracțională prin supunerea bunului (terenului) mai multor operațiuni succesive de disimulare, prin acte materiale de transfer dintr-un patrimoniu în altul și, în final, același bun a fost dobândit efectiv chiar de inculpat (11.06.2009), acesta fiind momentul la care se definitivează aparența de legalitate a provenienței bunului, precum și disimularea provenienței lui ilicite, şi nu atunci când s-a efectuat primul transfer al bunului, astfel cum susține apărarea că s-ar fi realizat “spălarea bunului”.

Întrucât legiuitorul a prevăzut în conținutul normei de incriminare numai condiţia cunoaşterii provenienţei bunurilor şi nu a reglementat o incompatibilitate între calitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor şi calitatea de subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile, nu există un temei legal care să impună excluderea persoanei care are calitatea de subiect activ al infracţiunii predicat din sfera de aplicare a normei de incriminare cuprinse în art. 23 alin. 1 lit. a) – b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, fiind realizată în această ipoteză și condiția premisă impusă de lege pentru existența infracțiunii (să cunoască că bunul provine din comiterea unei infracțiuni). Într-adevăr, Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, ratificată de România prin Legea nr. 420/2006, conferă, prin art. 9 paragraful 2 lit. b, posibilitatea statelor de a stabili în legislaţia internă că infracţiunea de spălare a banilor „nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiunea predicat”, însă legiuitorul român nu a utilizat în cuprinsul Legii nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, posibilitatea menţionată în Convenţie, în sensul că nu a exclus din sfera răspunderii penale persoanele care au săvârşit infracţiunea predicat.

De asemenea, prin Decizia Curții Constituționale nr. 418 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 625 din 19 iulie 2018, au fost declarate neconstituționale sub acest aspect doar dispozițiile art. 23 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 656/2002, însă această modalitate alternativă de săvârșire a faptei (dobândire, deţinere sau folosire) nu a fost reținută în sarcina inculpatului.

Referitor la calitatea inculpatului Truică Remus în cadrul S.C. Reciplia S.R.L., din probele administrate în cauză, rezultă că acesta era o persoana ce reprezenta societatea în raporturile cu Al României Paul Philippe, dar și cu terții, astfel cum rezultă din declarațiile inculpatului Al României Paul Philippe care a precizat că, atunci când a încheiat contractul de cesiune, a perceput că Reciplia este reprezentată de Truică Remus, afirmație susținută de martora A României Lia Georgia în depozițiile date în faza de urmărire penală, considerentele relevate de instanța de control judiciar cu privire la veridicitatea acestor declarații fiind pe deplin aplicabile și sub acest aspect.

Declarațiile acestora se coroborează și cu cele ale martorului Radu Dimofte care a arătat că știe de la Steinmetz Benyamin că de Reciplia  se ocupau Truică și Silberstein, Truică fiind un fel de administrator în România coordonat de Silberstein, precum şi ale martorilor Aparaschivei Relu Cristian, care a precizat că de Reciplia din România se ocupa Truică Remus, și Bejenaru Andrei, care a menționat că a fost rugat de Truică să își exprime opinia în legătură cu raportul de due diligence, întrucât era în negocieri cu privire la preluarea drepturilor litigioase de la inculpatul Al României Paul; tot martorul a susținut că, într-o discuție cu Steinmetz Benyamin, acesta a fost surprins de tranzacțiile făcute de Truică și din acest motiv l-a scos din proiect.

În dovedirea calității de administrator de fapt a inculpatului Truică Remus în cadrul SC Reciplia SRL, relevant este chiar contractul de vânzare – cumpărare nr. 3512/15.10.2007 în care este menționată calitatea acestuia de reprezentant al societății, deși aceasta era administrată, de drept, de Sandra Merloni Horemans, astfel cum rezultă din actele societății, iar S.C.Reciplia S.R.L. potrivit contractului de cesiune, era reprezentată de TZA, prin urmare, este cert că implicarea inculpatului Truică Remus viza realizarea scopului pentru care s-a încheiat contractul de cesiune și, în final, disimularea proveninței ilicite a bunului dobândit în baza acestei convenții.

Astfel, inculpatul Truică Remus nu s-a limitat doar la a obține folosul bunului în schimbul traficării influenței, ci a contribuit, ulterior, și la disimularea proveninței acestuia prin dobândirea suprafeței de 75.4000 m.p., tranzacție în care societatea Reciplia este reprezentată de Zeling Tony Sebastian, deși terenul obținut de inculpat face parte din suprafața totală de 46,78 ha din Pădurea Snagov, transmisă de inculpatul Al României Paul Philippe către Reciplia SRL, în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 3512/15.10.2007, prin urmare, nu numai că știa că bunul provine din comiterea unei fapte de corupție la care a contribuit efectiv, dar a și urmărit, încă de la acel moment, ascunderea proveninței lui, acțiune infracțională realizată prin această din urmă tranzacție când, practic, s-a definitivat disimularea provenienței ilicite a terenului.

Împrejurarea că între inculpatul Truică Remus și reprezentanții Reciplia SRL au intervenit unele disensiuni legate tocmai de vânzarea acestor terenuri ce au condus, în final, la excluderea inculpatului din proiect în primăvara anului 2010, aspecte relevate și de Truică Remus în declarațiile date în cursul procesului penal, nu îl exonerează de răspundere penală, întrucât, așa cum s-a arătat, acesta cunoștea la momentul încheierii tranzacției că bunul provine din săvârșirea unei infracțiuni, al cărui autor era chiar inculpatul, iar norma de incriminare nu prevede o calitate specială pentru subiectul activ, prin urmare, este lipsit de relevanță dacă acesta mai reprezenta sau nu S.C.Reciplia S.R.L. atunci când a dobândit bunul (11.06.2009).

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte nu poate primi criticile apelantului inculpat Truică Remus privind inexistența faptei de spălare  a banilor, întrucât ansamblul probator administrat dovedește fără putință de tăgadă că acțiunile întreprinse de acesta, de trecere a bunului (suprafața de 75.400 m.p. teren) dintr-un patrimoniu în altul, cunoscând că provine din comiterea unei infracțiuni de corupție la care a contribuit efectiv, au avut ca scop disimularea provenienței ilicite și crearea aparenței caracterului licit al bunului pe care l-a dobândit în patrimoniul său, deși, în realitate, reprezenta plata traficului de influență promis și realizat în raporturile cu Al României Paul Philippe, cumpărător de influență.

Prin urmare, solicitarea inculpatului Truică Remus de a se pronunța o soluție de achitare în baza art.16 lit. a) C.pr.pen. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art.23 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002, forma în vigoare la momentul comiterii faptei, este neîntemeiată.

Totodată, neîntemeiată este și critica apelantului inculpat Truică Remus referitoare la intervenirea prescripției răspunderii penale, având în vedere că infracţiunea de spălare a banilor este susceptibilă de epuizare în timp, şi nu de consumare instantanee, iar ultima operațiune de disimulare a naturii bunului (suprafața de 74.500 m.p.) s-a realizat de inculpat prin încheierea contractului de vânzare- cumpărare nr. 103 din data de 11 iunie 2009. Întrucât termenul de prescripție specială stabilit de dispozițiile art. 124 raportat la art. 122 alin. 2 lit. c) C.pen. (1969) este de 15 ani, raportat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare (11.06.2009) se constată că în cauză termenul de prescripție se împlinește la 11.06.2024, astfel că nu se poate dispune o soluție de încetare a procesului penal, cum s-a solicitat de apărare.

În consecință, Înalta Curte urmează a respinge apelul formulat de apelantul inculpat Truică Remus și sub acest aspect.

2.3. Criticile apelantei inculpate Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela privind greşita sa condamnare pentru infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, sunt neîntemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse.

Analizând, cu prioritate, motivul de apel invocat cu ocazia dezbaterilor, pe care apărarea l-a circumscris unei cauze de nulitate absolută, în realitate, fiind relevată împrejurarea depășirii limitelor judecății cu nesocotirea prevederilor art. 371 C.pr.pen.,  Înalta Curte constată că, în cauză, instanța de fond nu a reținut o altă situație de fapt decât cea descrisă în actul de sesizare.

Astfel, se constată că instanța de fond, în mod corect a apreciat că probele administrate în cauză fac dovada comiterii infracțiunii de spălare a banilor de către inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, constând în aceea că, pentru a ascunde provenienţa ilicită a terenului primit la Snagov, a încheiat, în anul 2008, contracte fictive de vânzare-cumpărare cu SC Reciplia SRL în numele societăţii sale, Ilko Star SRL (contractul de vânzare-cumpărare nr. 7/08.01.2008 şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 266/21.02.2008), iar ulterior, după declanșarea cercetărilor în prezenta cauză, a transferat întreaga suprafaţă de teren, de 78.792 m.p., pe numele societăţii comerciale Mercure Commerce International SRL, înfiinţată la data de 27.07.2015, ca aport la capitalul social, devenind astfel acționar majoritar, societate unde asociat unic şi administrator este fiica inculpatei.

Faptul că instanța de fond a reținut că inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, atunci când a primit pe numele societății Ilko Star S.R.L., prin cele două contracte de vânzare cumpărarea, suprafața totală de 78.792 m.p. și, ulterior, când a transmis bunul către Mercure Commerce International S.R.L., cunoștea că terenul provine din comiterea infracțiunii de trafic de influență, realizată de inculpatul Truică Remus, nu poate conduce la aprecierea că a relevat o altă situație de fapt.

În concret, fapta de spălare a banilor ce face obiectul judecății privește doar împrejurarea că inculpata a adus ca aport la capitalul social al societății Mercure Commerce International S.R.L. terenul dobândit de S.C. Ilko Star S.R.L. în urma comiterii faptei de traficare a influenței descrise la pct. II din actul de sesizare, faptă pentru care s-a dispus o soluție de clasare, urmare a interveniri prescripție răspunderii penale, însă sub acest aspect au fost administrate probe care au făcut dovada acțiunilor ilicite desfășurate de inculpată în baza contractului de mandat încheiat cu inculpatul Al României Paul Philippe și a criteriilor pe care inculpata le-a avut în vedere atunci când a predat proiectul inculpatului Truică Remus.

Faptul că în cauză s-a dispus o soluție de clasare față de inculpată sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de influență (infracțiunea predicat), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale nu are relevanță sub aspectul răspunderii juridice a autorului infracțiunii de spălare a banilor, deoarece infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, a cărei existenţă nu este condiţionată de pronunţarea unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile, principiu statuat și în conținutul art. 9 paragraful 5 din Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, pe care România a ratificat-o prin Legea nr. 420/2006, asumându-și astfel obligația de a nu condiționa condamnarea pentru fapta de spălare a banilor de existența unei condamnării pentru infracțiunea predicat (infracțiunea în urma căreia a fost dobândit bunul). 

Totodată, având în vedere soluția spre care s-a orientat instanța de control judiciar, în urma propriului examen al materialului probator administrat în cauză, în legătură cu actele de complicitate la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave privind retrocedarea Pădurii Snagov, în sensul dovedirii existenței faptei și vinovăției inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, susținerile apărării că se impune pronunțarea unei soluții de achitare și sub aspectul comiterii infracțiunii de spălare a banilor sunt lipsite de fundament legal (s-a susținut că inexistența infracțiunii predicat conduce implicit la inexistența infracțiunii de spălare a banilor în opinia apărării). Mai mult, chiar dacă s-ar fi menţinut soluţia de achitare pentru infracțiunea de abuz în serviciu sub forma complicităţii, acest aspect nu ar fi avut nicio relevanță sub aspectul existenței infracțiunii de spălare a banilor, așa cum în mod neîntemeiat a apreciat apelanta, din moment ce bunul supus activității de reciclare nu provine din comiterea acestei infracțiuni, ci a celei de trafic de influenţă.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curtea apreciază că instanța de fond nu a reținut o altă situație de fapt decât cea relevată de acuzare în actul de sesizare, astfel că nu se poate aprecia că au fost depășite limitele judecății, cu nesocotirea prevederilor art. 371 C.pr.pen., așa cum s-a susținut de apărătorul apelantei inculpate Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela cu ocazia dezbaterilor.

Analizând criticile de netemeinicie invocate de apelanta inculpată cu privire la greșita sa condamnare sub aspectul comiterii infracțiunii de spălare a  banilor, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a apreciat asupra existenței faptei, a elementelor de tipicitate ale infracțiunii și vinovăției inculpatei, pronunțând o soluție de condamnare.

Probele administrate dovedesc în mod cert că după dobândirea de către inculpatul Al României Paul Philippe, în mod nelegal, a suprafeței de 46,78 ha din Pădurea Snagov, acesta a transferat dreptul de proprietate asupra terenului către S.C. Reciplia S.R.L., având în vedere înțelegerea frauduloasă făcută cu inculpatul Truică Remus, reflectată și prin clauzele contractului de cesiune de drepturi litigioase (procentele stabilite cu titlu de plată pentru cumpărătorul de influență într-un cuantum diminuat față de valoarea reală a bunului revendicat, recunoașterea contractului de mandat încheiat cu S.C. Ilko Star S.R.L.).

Cunoscând înțelegerea dintre părți, în contextul în care chiar inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela a promis și realizat traficarea influenței în legătură cu retrocedarea terenului forestier situat în Pădurea Snagov (contractul de mandat încheiat cu Al României Paul Philippe la 30.10.2005), demersuri continuate apoi de inculpatul Truică Remus pentru punerea în posesie a inculpatului Al României Paul Philippe, în baza contractului de cesiune (01.11.2006), pentru a ascunde proveniența  ilicită a bunului, inculpata a încheiat, în anul 2008, contracte fictive de vânzare-cumpărare cu SC Reciplia SRL în numele societăţii sale, SC Ilko Star S.R.L, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 7/08.01.2008 (privind  suprafețele de 6534 m.p. și 43.459 m.p., la o valoare estimată de 199.972 euro, respectiv 4 euro/m.p.) şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 266/21.02.2008 (privind suprafața de 28.709 m.p., pentru prețul de 115.196 euro, respectiv 4 euro/mp), fapte pentru care a intervenit prescripția răspunderii penale, având în vedere data întocmirii celor două acte, însă, în cauză, au fost administrate probe care au dovedit în mod cert comiterea faptei de către inculpată și care au relevanță sub aspect probator în dovedirea acțiunilor sale ulterioare de disimulare a proveninței bunului.

Din probele administrate în cauză rezultă că inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela cunoștea provenința ilicită a bunului, având în vedere că a participat în mod direct la negocierile dintre inculpatul al României Paul Philippe și Truică Remus, pe care inculpata l-a prezentat celui dintâi, iar criteriile avute în vedere au fost tocmai poziția și influența acestuia în lumea politică, dar și puterea financiară pentru a susține demersurile ilegale ce urmau a fi realizate după semnarea contractului de cesiune de drepturi.

Așa cum s-a arătat cu ocazia analizării infracțiunilor de cumpărare-traficare de influență, întrucât nu reușise obținerea în proceduri administrative a bunurilor revendicate, la care nu era îndreptățit, în cursul anului 2005, inculpatul Al României Paul Philippe a cunoscut-o pe Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, ca fiind o persoană cu relații și influență, care i-a promis că prin relațiile sale îl va ajuta să recupereze proprietățile, în schimbul unui procent de 35% din valoarea bunurile obținute.

Relevantă în acest sens este depoziția martorului Poenaru Liviu care a arătat că Al României Paul Philippe i-a spus că a găsit pe cineva care să îl conecteze cu oameni politici importanți și care are influență pentru soluționarea cererilor lui de revendicare, făcând referire la Păvăloiu Nelu, căruia martorul i-a și predat dosarele, iar după câteva săptămâni a fost trimis de inculpat la o întâlnire cu Truică Remus.

În urma negocierilor dintre părți s-a încheiat la data de 30.10.2005 contractul de mandat, prin care societatea S.C. Ilko Star S.R.L. se obliga să acorde asistență de specialitate în procedurile de restituire a bunurilor inițiate de mandant, în schimbul unui procent din suma obținută din vânzare bunurilor sau cotă parte în natură din aceste bunuri (filele 27-28, vol. 70 d.u.p.), ce ulterior a fost autentificat la notarul public Maria Magdalena Terovan, sub nr. 5 din 13.01.2006 (filele 29-33, vol. 70 d.u.p.), plata mandatului fiind stabilită la valoarea de 30% din prețul de vânzare al bunului recuperat (filele 56-57, vol. 70 d.u.p.). În baza acestui contract au fost încheiate, ulterior, antecontractele de vânzare cumpărare a unor părți din bunurile solicitate la retrocedare, corespunzătoare procentului de 30%, deși obținerea acestora nu era certă, aspecte ce au făcut obiectul cercetărilor, dar urmare a intervenirii prescripției, s-a dispus clasarea cauzei.

În urma eșecurilor de a obține efectiv vreunul din bunurile revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, în perioada 2005 – august 2006, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, la solicitarea și presiunile exercitate de inculpat, care dorea obținerea unor venituri mari și imediate, date fiind dificultățile financiare în care se afla la acel moment (pierderea unui proces la Londra unde fusese obligat la despăgubiri de ordinul milioanelor de euro), a încercat să găsească oameni puternici din punct de vedere financiar și mai bine ancorați în lumea politică care puteau să îl ajute în obținerea bunurilor pentru care a depus mai multe cereri de retrocedare, respectiv de punere în posesie (în cazul Pădurii Snagov).

În acest context, l-a contactat, inițial, pe martorul Dimofte Radu, cunoscut om de afaceri și interesat de proiecte imobiliare și, ulterior, pe Truică Remus, acesta din urmă aflând despre bunurile revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe cu ocazia încheierii unui antecontract de vânzare cumpărare  pentru o suprafață de 2 ha teren din Pădurea Snagov ce se învecina cu imobilul proprietatea sa (negocierile fiind purtate de Truică Remus cu Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela,  reprezentant al S.C. Ilko Star S.R.L., mandar al inculpatului Al României Paul).

În acest sens, martora Cuniță Mihaela a arătat că a participat cu Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela la o întâlnire cu Dimofte Radu, la hotelul Howard Johnson, întrucât aceasta intenționa să cedeze drepturile inculpatului Al României Paul martorului, despre care a auzit că este interesat să cumpere astfel de drepturi, acesta din urmă venind la întâlnire împreună cu omul său de încredere, un consilier juridic al cărui nume martora nu și-l amintește, dar și-l reprezintă ca fiind „plinuț și cu ochelari”. Martora a mai precizat că a prezentat martorului Dimofte și consilierului juridic care îl însoțea dosarele întocmite până la acel moment, însă după vreo două săptămâni a aflat de la Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela că Dimofte nu era interesat, iar după acest moment Păvăloiu a început discuțiile cu Truică Remus, în toamna anului 2006, dar nu știe când au fost finalizate.

Aceste aspecte sunt confirmate de martorul Radu Dimofte în declarațiile date în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, în care arată că a cunoscut-o pe Păvăloiu (în prezent Ignatenko) Nela în anul 2006, când a venit la Andrei Bejenaru, consilierul său, fiind trimisă de cineva de la Snagov, un domn Mușat, cu o propunere pentru niște drepturi litigioase legate de „prințul Paul”, înainte ca Truică Remus să vină cu propunerea lui de afaceri, însă Andrei Bejenaru, după ce a studiat actele, nu a fost de acord și propunerea nu s-a realizat.

Şi martorul Bejenaru Andrei, în declarația din data de 26.02.2016, confirmă împrejurarea că la biroul său a venit Păvăloiu Nela cu o ofertă de cumpărare de drepturi litigioase, împreună cu o listă de bunuri pentru care Al României Paul Philippe a solicitat retrocedarea și pentru care a solicitat 2 milioane de euro, întrucât era iminentă restituirea Pădurii Snagov, sumă apreciată de martor ca fiind prea mare, având în vedere că Păvăloiu nu i-a prezentat niciun act din care să rezulte că inculpatul Al României Paul avea vreun drept la retrocedare.

În acest context, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela i-a comunicat lui Al României Paul Philippe că are nevoie de oameni puternici, implicați în mediul politic, care să îl ajute în demersurile sale la autorități, sens în care i-a propus și a intermediat o întâlnire cu Truică Remus, pe care l-a prezentat ca fiind fost consilier al lui Adrian Năstase și, la acel moment, consilier al lui Tăriceanu, un baron al localității Snagov, unde deține o casă, fiind în relații apropiate cu primarul comunei și cu Sorin Roșca Stănescu.

Astfel, în depozițiile sale inculpatul Al României Paul Philippe precizează că a întâlnit-o pe Păvăloiu Nela în anul 2005, că i-a promis că îl va ajuta să-și recupereze bunurile, context în care i-a spus că îl cunoaște pe primarul de la Snagov, pe care l-a vizitat de mai multe ori, în schimbul ajutorului urmând să primească un procent de 35% din valoarea imobilelor recuperate. Totodată, a precizat în conținutul declarației că după un an Păvăloiu i l-a prezentat pe Truică Remus, ca fost consilier al lui Năstase și consilier al lui Tăriceanu în domeniul afacerilor, la acel moment. (din data de 23.04.2015, filele 234-245, vol. 3 d.u.p.)

Martora A României Georgia Lia, în declarația din 8.01.2016 confirmă cele susținute de inculpatul Al României Paul Philippe în legătură cu promisiunile făcute de Păvăloiu Nela pentru recuperarea bunurilor revendicate de soţul său, că inculpata le-a spus că are relațiile necesare pentru obținerea de la Arhivele Naționale a documentelor care fac dovada că bunurile aparțin acestuia,  acte ce sunt ținute ascunse din ordinul directorului Lungu. (filele 179-195, vol. 5 d.u.p.)

Declaraţiile inculpatului Al României Paul Philippe se coroborează și cu cele ale inculpatului Mușat Apostol (filele 53-59, vol.4 d.u.p.), ale martorilor Capanu George (filele 186-197, vol.7 d.u.p.), Cucu Petru Ionuț (filele 86-92, vol. 7 d.u.p.) și Berceanu Daniel Marian (filele 23-28, vol.7 d.u.p.), care confirmă împrejurarea că inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela se cunoștea cu primarul Mușat Apostol care vorbea despre acesta în mod familiar și era interesată de retrocedarea terenurilor revendicate de „prințul Paul”, astfel că, prin intermediul senatorului Rădulescu Cristache, a încercat să pună presiune asupra persoanelor ce aveau putere de decizie și erau chemate să aprecieze asupra cererii de retrocedare, printre care era și martorul Capanu George. Referitor la retrocedarea Pădurii Snagov, martorul Capanu George a precizat că senatorul Rădulescu l-a chemat la biroul său și i-a prezentat un bilet cu 4 retrocedări, printre care și pădurea Snagov, context în care martorul i-a comunicat că sunt nelegale și nu a luat biletul la plecarea din biroul senatorului.

Deși inculpatul Al României Paul Philippe și martora A României Lia Georgia au retractat sau și-au nuanțat anumite aspecte din declarațiile date în cursul urmăririi penale, ele nu pot fi înlăturate din ansamblul probator administrat în cauză, având în vedere același argumente ce au fost expuse la analizarea celor două infracțiuni de conivență reținute în sarcina inculpaților Truică Remus și Al României Paul Philippe (cumpărarea – traficul de influență).

În declarația din 3.03.2016, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela a precizat că îl cunoaște pe președintele Consiliului Județean Ilfov, Cristi Rădulescu, întrucât mergeau împreună la nunți și botezuri, precum și faptul că i-a spus acestuia că a făcut demersuri la prefectură pentru retrocedarea pădurii, dar nu a primit nimic.

În ceea ce privește solicitarea apărării, de înlăturare a declarației date, în calitate de martor, de către Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela în 18.12.2015, Înalta Curte arată că, în analiza acuzaţiilor aduse acesteia prin rechizitoriu, respectiva depoziţie nu a fost valorificată în faza apelului, fiind avute în vedere exclusiv declaraţiile sale, date în calitate de suspect şi inculpat, în măsura în care acestea se coroborează cu celelalate mijloace de probă administrate în cauză.

Toate aceste elemente probatorii confirmă împrejurarea că inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela a intervenit pentru retrocedarea terenului Pădurea Snagov revendicat de inculpatul Al României Paul Philippe și că acesta nu era persoană îndreptățită, contrar celor susținute de inculpată în declarația dată în cursul cercetării judecătorești.

Realizarea înțelegerii frauduloase dintre inculpaţii Truică Remus și Al României Paul Philippe, concretizată în încheierea contractului din data de 21.09.2006, preluată ulterior și în contractul din 1.11.2006, reprezintă varianta la care inculpații au ajuns pentru realizarea scopului urmărit (obținerea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe și la care nu  era îndreptățit) și, implicit, pentru ascunderea naturii bunurilor pretinse, promise și date în schimbul cumpărării-traficării influenței pentru a le da aparență licită, înțelegere cunoscută de inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, la care a contribuit în mod direct, având în vedere că i l-a prezentat inculpatului pe Truică Remus, căruia i-a cedat în final proiectul, acesta fiind și motivul pentru care în contractul de cesiune încheiat între părți se recunosc obligațiile asumate de inculpatul Al României Paul în relația cu mandatara S.C. Ilko Star S.R.L., reprezentată de inculpată.

Potrivit mențiunilor de la pct. 31 al Cap. V “Alte clauze”, inculpatul Al României Paul Philippe recunoaște și notifică cesionarul (SC Reciplia SRL) în legătură cu existența convenţiei din 31.01.2006 cu SC Ilko Star, reprezentată de inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, prin care societatea urma să facă demersuri pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor ce făceau obiectul acesteia, precum și faptul că, prin încheierea prezentului contract, nu se revocă mandatul dat SC Ilko Star SRL. Totodată, cesionarul se obligă față de această societate să respecte prevederile contractului de mandat și să o încunoștințeze în timp util despre eventualitatea oricărei tranzacții în legătură cu bunurile imobile ce fac obiectul înţelegerii și condițiile de tranzacționare. La momentul încheierii contractului, se menționa că din avansul  remis cedentului, un procent de 30% din sumă urmează a fi trecut de cedent în contul  societății Ilko Star, iar pentru restul de 3 milioane de euro plata să se realizeze în aceleași procente între cedent și S.C. Ilko Star S.R.L.

Or, recunoașterea contractului de mandat încheiat cu S.C. Ilko Star S.R.L., cu obligațiile impuse cesionarului, în condițiile în care valabilitatea mandatului era limitată până la data de 31.12.2006, iar motivul pentru care Al României Paul Philippe a renunțat la serviciile inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela a fost eșecul acesteia în dobândirea efectivă a bunurilor revendicate și necesitatea obținerii unor resurse financiare imediate din valorificarea lor, nu are o justificare contractuală legală, cu atât mai mult cu cât toate dosarele  privind procesele aflate pe rol au fost predate de martorul Leți Octavian și de acuzată inculpatului Roșu Robert Mihăiță, încă din perioada discuțiilor preliminare încheierii contractului de cesiune de drepturi.

Preluarea contractului de mandat nu este justificată nici raportat la activitățile ulterioare ce ar putea fi întreprinse de S.C. Ilko Star S.R.L. în baza mandatului nerevocat, având în vedere că de acțiunile în justiție și procedurile administrative urma să se ocupe cesionarul, prin intermediul unei firme de avocatură renumite (TZA), astfel că acordarea asistenței de specialitate și de reprezentare în cadrul unor proceduri administrative sau judiciare, chiar începute, nu mai subzistă. În realitate, menținerea obligației privind plata unui procent din valoarea bunurilor revendicate către societatea inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela reprezintă o modalitate de plată nu doar pentru intervenţiile sale la funcţionarii publici pentru retrocedarea Pădurii Snagov, ci şi pentru activitatea acesteia de a-l ajuta pe inculpatul Al României Paul să încheie contractul cu SC Reciplia SRL, reprezentată de Truică Remus, pe care inculpata l-a ales după criteriul influenței și poziției sale în mediul politic, precum și a resurselor financiare necesare pentru realizarea promisiunilor de obținere a bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul Philippe, la care nu era îndreptățit. 

Faptul că inculpata Ignatneko (fostă Păvăloiu) a fost cea i-a cedat „afacerea” inculpatului Truică Remus și a cunoscut că prin încheierea contractului de cesiune se realizează o plată a cumpărării-traficării influenței promise de inculpatul Truică Remus, în continuarea acțiunilor ilicite întreprinse chiar de ea, rezultă și din declarațiile martorului Aparaschivei Cristian Relu, în care a arătat că între inculpații Truică Remus, Păvăloiu Nela și Roșu Robert exista un adevărat „circuit”, că se discuta despre terenurile „prințului Paul”, iar de la Truică știe că cea care a inițiat proiectul și l-a prezentat acestuia este Păvăloiu Nela. Martorul a mai precizat că știe că între cei doi existau disensiuni, Truică fiind nemulțumit de pretențiile emise de inculpată, că avea să primească bani și că era implicată în demersurile pentru retrocedarea terenurilor.

Având în vedere că din probele administrate și analizate mai sus rezultă că între inculpaţii Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela şi Al României Paul Phillipe a existat o înţelegere ilicită privind retrocedarea Pădurii Snagov prin intervenţia la funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens, continuată apoi prin promisiunea inculpatului Truică de a definitiva aceste demersuri, în sensul dobândirii efective a bunului imobil, prin acţiuni similare (exercitarea influenţei sale asupra persoanelor competente în privinţa punerii în posesie), Înalta Curte apreciază că situația premisă cerută de norma de incriminare este realizată în cauză.

Prin urmare, la momentul încheierii celor două contracte fictive de vânzare- cumpărare cu SC Reciplia SRL, reprezentată de Șerban Ionuț Cătălin, Aparaschivei Cristian Relu și Aprofirei Diana Cristina, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 7/08.01.2008 (privind  suprafețele de 6534 mp și 43.459 mp, la o valoare estimată de 199.972 euro, respectiv 4 euro/mp) şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 266/21.02.2008 (privind suprafața de 28.709 mp, pentru prețul de 115.196 euro, respectiv 4 euro/mp), inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela cunoștea că terenul de 46,78 ha din Pădurea Snagov, transmis anterior de inculpatul Al României Paul Philippe către SC Reciplia SRL, provenea din comiterea unei infracțiuni de corupție.

Or, prin transferul terenurilor în patrimoniul S.C. Ilko Star S.R.L., care reprezenta plata pentru activitățile ilicite întreprinse de inculpată anterior încheierii contractului de cesiune și cedării proiectului privind bunurile revendicate de inculpatul Al României Paul către inculpatul Truică Remus – aspect ce rezultă cu evidență din probele administrate și clauzele contractului de cesiune încheiat la 1.11.2006 -, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela a urmărit să ascundă proveniența ilicită a bunului obținut din comiterea unor infracțiuni. 

Intenția inculpatei de a ascunde proveniența ilicită  a bunului rezultă și din aceea că, la scurt timp după formularea de către inculpatul Al României Paul Philippe a plângerii penale, la data de 23.01.2015, și a denunțului, la data de 15.04.2015, împotriva inculpatului Truică Remus și declanșarea cercetărilor în cauză, a transmis terenurile obținute în schimbul acțiunilor întreprinse pentru retrocedarea Pădurii Snagov din proprietatea SC Ilko Star SRL în patrimoniul societăţii Mercure Commerce International SRL, înființată la data de 24.07.2015, sub formă de aport la capitalul social, astfel cum rezultă din mențiunile din actul constitutiv al societății actualizat nr. 1459 din 28.09.2015, înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București la 1 octombrie 2015, devenind, astfel, acționar majoritar, în timp ce fiica sa, Șerban Ana Maria Iulia, a rămas cu un procent de 0,02 % (filele 460-466, vol.23 d.u.p. și 38-44, vol.24 d.u.p.).

Susținerile apărării, în sensul că transferul acestor terenuri s-a realizat în mod licit și la vedere, astfel că nu s-a urmărit disimularea naturii bunului, nu pot fi primite, având în vedere că inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, așa cum s-a arătat, cunoștea despre caracterul ilicit al contractului de cesiune de drepturi și de proveniența ilicită a bunului ce a fost transferat în proprietatea Reciplia S.R.L., reprezentată de inculpatul Truică Remus, ca atare, prin transferul bunului dintr-un patrimoniu în altul aceasta a urmărit ascunderea naturii sale ilicite.

Împrejurarea că inculpata a deținut bunul în patrimoniul societății SC Ilko Star S.R.L. o perioadă de aproximativ 7 ani, până la transmiterea acestuia către Mercure Commerce International S.R.L., nu poate conduce la aprecierea că tranzacțiile au fost la vedere și licite, în condițiile în care bunul dobândit de S.C. Ilko Star S.R.L. a fost obținut din comiterea unei infracțiuni de corupție (traficarea influenței de către inculpatul Truică Remus și a demersurilor ilicite realizate chiar de inculpată), iar ulterior, același bun dobândit nelegal a fost transmis în patrimoniul SC Mercure Commerce International S.R.L., sub forma de aport la capitalul social, după formularea plângerii penale din data de 23.01.2015 și denunțului din data de 14.04.2015 de către cumpărătorul de influență, inculpatul Al României Paul Philippe, în care a prezentat în detaliu întreaga activitate infracțională a inculpaților, inclusiv cea desfășurată de Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela.

Contrar susținerilor apărării, suprafețele de teren menționate în cele două contracte de vânzare – cumpărare fictive au intrat în patrimoniul S.C. Ilko Star S.R.L., tot în scopul disimulării naturii lor ilicite, iar inculpata a cunoscut că provin din comiterea unei fapte de corupție, astfel că păstrarea bunului o perioadă îndelungată în patrimoniul unei societăți ce derula o activitate comercială legală, nu conferă un caracter licit acestui produs al infracțiunii. Scopul pentru care autorul infracțiunii de spălare a banilor transferă bunul dintr-un patrimoniu în altul este acela de a-i ascunde provenința și a-i da o aparență licită, astfel că, după transferul bunului, acesta are în continuare caracterul de bun dobândit din comiterea infracțiunii, indiferent cât timp a trecut de la momentul transferului.

Prin urmare, în condițiile în care cercetările fuseseră deja începute în cauză, pentru a ascunde natura ilicită a bunului intrat în patrimoniul SC Ilko Star SRL, inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela l-a transferat din nou, sub forma aportului la capitalul social, în patrimoniul SC Mercure Commerce International S.R.L., devenind astfel acționar majoritar al societății.

Deși s-a susținut de apărare că scopul acestei operaţiuni a fost acela al desfăşurării în viitor a unei activități comerciale cu o societate din China, din actele dosarului nu rezultă că s-a realizat derularea vreunui contract comercial sau a unor relații comerciale concrete care să fi justificat majorarea capitalului social al societății Mercure Commerce International S.R.L., conținutul convorbirilor telefonice invocate de inculpată neputând fi avute în vedere, întrucât au fost excluse din ansamblul probator de către instanța de control judiciar. Mai mult, constituirea societății cu puțin timp înainte de realizarea acestui transfer (24.07.2015) și într-o perioadă apropiată de data sesizării și începerii cercetărilor în cauză (ianuarie 2015, respectiv aprilie 2015), precum și faptul că nu au fost derulate activități comerciale anterior majorării capitalului social, fac dovada că, în realitate, intenția inculpatei a fost aceea de disimula natura bunului dobândit ca folos al comiterii unor infracțiuni.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte nu poate primi criticile apelantei  inculpate Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela privind inexistența faptei sau neîndeplinirea condițiilor de tipicitate ale infracțiunii de spălare a banilor, întrucât ansamblul probator administrat dovedește fără putință de tăgadă că, prin acțiunile sale, inculpata a transferat cu intenție terenurile dobândite prin contractele de vânzare – cumpărare fictive din patrimoniul S.C. Ilko Star S.R.L. în patrimoniul S.C. Mercure Commerce International S.R.L., ca aport social la această din urmă societate, cunoscând că bunurile provin din comiterea unor infracțiuni de corupție comise de aceasta şi de inculpatul Truică Remus, în scopul ascunderii proveninței ilicite acestora, în contextul în care, în cauză au fost declanșate cercetările în legătură cu dobândirea bunurilor revendicate de inculpatul Al României Paul.

Prin urmare, constatând că, în mod corect, a fost reținută vinovăția acesteia în comiterea infracțiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002, solicitarea inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela de a se pronunța o soluție de achitare în baza dispozițiilor art.16 lit. a) sau art. 16 lit. b) C.pr.pen., este neîntemeiată.

  VI. Cu privire la criticile formulate de Ministerul Public şi apelanta parte civilă Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, referitoare la infracțiunile de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru altul un folos necuvenit, reţinute în legătură cu retrocedarea Fermei Regale Băneasa

1. Din analiza materialului probator al cauzei, instanța de control judiciar constată, în acord cu susţinerile Ministerului Public, că prima instanţă a procedat la valorificarea selectivă a acestuia, fără a prezenta, însă, motivele pentru care anumite mijloace de probă nu au fost valorizate, cu toate că furnizau informații relevante în legătură cu elementele de fapt ce formau obiectul probațiunii, stabilind, astfel, o situație factuală incompletă, lacunară, și ajungând la concluzia eronată că acțiunile majorităţii inculpaților nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu în forma autoratului sau, după caz, a complicității.

Ca atare, evaluând, în mod coroborat întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale, dar și în faza cercetării judecătorești în fond și în apel, Înalta Curte reține următoarea situație de fapt:

Prin notificarea nr.554 din 13.02.2002, depusă la Primăria Municipiului Bucureşti (P.M.B.) prin intermediul executorului judecătoresc şi înregistrată sub nr.25576, inculpatul Al României Paul a solicitat, în nume propriu, deşi la acea dată tatăl său, Mircea Grigore, era în viaţă, restituirea imobilului în suprafaţă totală de 26,8764 ha. teren, situat în str. Ion Ionescu de la Brad nr.4, 8 şi 10, cunoscut ca fosta Fermă Regală Băneasa. În motivarea notificării s-a arătat că imobilul a aparţinut regelui Carol al-II-lea, fiind compus din 23 ha. obţinute în baza titlului de proprietate nr.2 din 2.10.1931, 3,5224 ha. cumpărate prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Illfov sub nr.5534 din 31.10.1936 şi 3540 mp. dobândiţi în baza legii publicate în Monitorul Oficial nr.89/1940.

S-a arătat că imobilul a fost moştenit de către soţia supravieţuitoare Elena Lupescu, care a lăsat prin testament, ca legatară universală, pe Monique Urdărianu, ale cărei drepturi succesorale au fost cumpărate de inculpat în baza actului de vânzare de drepturi succesorale autentificat sub nr.1489 din 2.08.2001.

În situaţia în care restituirea în natură nu era posibilă, s-a solicitat restituirea prin echivalent conform art.23 din Legea nr.10/2001, estimând valoarea imobilului la suma de 2.100.000 dolari.

În drept, au fost invocate disp.art.10 pct.4 şi 5, art.21 şi art.23 din Legea nr.10/2001.

Notificarea nu a fost însoţită de vreun act, deşi s-a menţionat anexarea copiei actului de identitate, a testamentului Elenei Lupescu şi a actului de vânzare-cumpărare drepturi succesorale. (fil.15, vol.10 dup)

În privinţa terenului revendicat, este de reţinut că, deşi acesta a fost menţionat în Decizia Consiliului de Miniştri din 18.06.1948 emisă în baza Decretului nr.38/1948, prin care treceau în proprietatea statului bunurile mobile şi imobile ale fostului rege Mihai I şi ale membrilor fostei familii regale, întreaga avere a fostului rege Carol al-II-lea, inclusiv fosta Fermă Regală Băneasa fusese sechestrată de Statul Român încă din 1940, aşadar mai înainte de instaurarea regimului comunist, conform Decretului-lege nr.3767/1940, act în baza căruia fostul suveran pierduse dreptul de dispoziţie asupra bunurilor sale.

Ulterior, la data de 13.03.2003, prin adresa înregistrată la P.M.B. sub nr.11594, inculpatul Al României Paul a menţionat depunerea unor documente “în completarea notificării nr.554/14.02.2002” (acte de identitate, testamentul Elenei Lupescu, contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, acte obţinute de la Arhivele Naţionale în legătură cu imobilul revendicat şi adrese emise de P.M.B.) –  fil.19, vol.10 dup.

Totodată, la 8.02.2007, prin adresa înregistrată la P.M.B. sub nr.5170 din 8.02.2007, inculpatul Al României Paul a menţionat depunerea unor documente suplimentare în legătură cu aceeaşi notificare (istoricul imobilului, certificatele de calitate de moştenitor nr.55/2005 şi nr.129/2006, certificat de naştere Mircea Grigore, hotărârea Tribunalului din Lisabona din 6.02.1955, decretul nr.38/1948, procesul-verbal din 23.11.1940). – fil.25, vol.10 dup.

Este de reţinut că, potrivit contractului nr.299 din 1.11.2006 privind transmiterea/cesiunea de drepturi cu privire la bunuri imobile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, încheiat între inculpatul Al României Paul, în calitate de cedent, şi inculpata S.C.Reciplia S.R.L., reprezentată la semnarea contractului de inculpatul Truică, în calitate de cesionar, inculpatul Al României Paul cesionase “ferm şi irevocabil, cu titlu oneros, fără nicio rezervă”, toate drepturile sale asupra mai multor imobile, între care şi “imobilul denumit Ferma Regală Băneasa, în suprafaţă de 28,63 ha.”, pentru care formulase notificare (art.1, 1.5 şi 2 din contract) – fil.26, vol.29 dup.

Fiind vorba despre o cesiune de drepturi, cesionarul ar fi trebuit să se substituie cedentului în toate procedurile pendinte, administrative sau judiciare, însă în contract s-a prevăzut dreptul inculpatei S.C.Reciplia S.R.L. de a alege ca inculpatul Al României Paul să continue procedurile administrative şi judiciare, urmând ca acesta să fie “aparent titularul procedurilor desfăşurate, fără ca acest lucru să afecteze în vreun fel drepturile transmise/cesionate prin prezentul contract (…)” – art.7 din contract.

Potrivit menţiunilor explicite de la finalul contractului, “în conformitate cu disp.art.3 alin.1 teza a-III-a din Legea nr.51/1995”, inculpatul Roşu Robert a atestat în calitate de avocat “data, identitatea părţilor şi conţinutul prezentului act redactat de mine”, astfel încât acesta nu doar cunoştea, ci fusese artizanul acestui mecanism care a permis ascunderea ulterioară a adevăratului titular al drepturilor revendicate.

Astfel, deşi toţi inculpaţii cunoşteau că, începând cu data intrării în vigoare a contractului, care coincidea cu data plăţii avansului de 1.000.000 de euro, drepturile care făceau obiectul diferitelor proceduri administrative şi/sau judiciare nu mai aparţineau inculpatului Al României Paul, ci, conform art.9 alin.2 din contract, fuseseră cesionate efectiv inculpatei S.C.Reciplia S.R.L., societate în spatele căreia se afla un grup de interese transfrontalier, ei au ascuns această situaţie de fapt autorităţilor cu care au intrat în contact şi  s-au folosit în continuare de inculpatul Al României Paul, pe care l-au prezentat ca fiind titularul drepturilor revendicate, tertip utilizat pentru a spori şansele de reuşită ale demersurilor lor de a obţine bunurile solicitate de acesta, prin invocarea calităţii sale de moştenitor al fostului rege Carol al-II-lea şi de membru al fostei familii regale a României.

În aceste condiţii, deşi clientul Societăţii Civile de Avocaţi Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii (denumită în continuare S.C.A.TZA) şi al inculpatului Roşu, în calitatea sa de avocat coordonator al proiectului Prinţul/Reciplia, era doar această din urmă societate, în relaţia cu autorităţile s-au prezentat ca reprezentanţi ai inculpatului Al României Paul şi au făcut demersuri în numele sau alături de acesta, ascunzând adevărata situaţie de fapt şi prezentându-l în continuare pe inculpatul Al României Paul ca fiind persoana îndreptăţită să obţină bunurile solicitate.

Astfel, la data de 28.08.2007, printr-o adresă emisă de S.C.A TZA, în calitate de reprezentant al inculpatului Al României Paul şi înregistrată la P.M.B. sub nr.34509, s-a menţionat depunerea unor documente suplimentare, parte din acestea regăsindu-se şi în adresele anterioare.

În ce priveşte dovada calităţii de persoană îndreptăţită, în condiţiile art.3 alin.1 din Legea nr.10/2001, s-a arătat că inculpatul Al României Paul este succesor în linie directă (nepot de fiu) al regelui Carol al-II-lea, sens în care s-a făcut referire la certificatul de calitate de moştenitor nr.55 din 26.05.2005 şi la hotărârea Tribunalului de la Lisabona din 6.02.1955 (fil.28,29, vol.10 dup).

În realitate, reprezentanţii S.C.A. TZA cunoşteau că certificatul de calitate de moştenitor nr.55 din 26.05.2005 fusese eliberat în baza sentinţei civile nr.1809 din 1.07.2002 a Tribunalului Teleorman, prin care fuseseră recunoscute pe teritoriul României, într-o procedură de exequatur, efectele sentinţei pronunţate în anul 1955 de tribunalul de la Lisabona cu privire la paternitatea lui Mircea Grigore Lambrino faţă de fostul rege Carol al-II-lea, însă prin decizia nr.1357 A din 29.09.2005 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a-III-a civilă, sentinţa sus-menţionată fusese anulată, iar cauza trimisă spre rejudecare Tribunalului Teleorman, situaţie care afecta valabilitatea certificatului de moştenitor sus-menţionat (fil.135, vol.10 dup).

Prin Nota de reconstituire, nedatată, emisă de Direcţia patrimoniu, evidenţa proprietăţii şi cadastru din cadrul P.M.B. în legătură cu reconstituirea fostului amplasament cunoscut ca Ferma Regală Băneasa, s-a arătat că în baza de date nu se regăsesc planuri care să permită identificarea cu precizie a fostului teren notificat şi s-a recomandat efectuarea unei expertize topografice de către un expert autorizat (fil.164, vol.10 dup).

Prin raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de numitul Hogea Constantin, la cererea inculpatului Al României Paul, s-a constatat că terenul revendicat, în suprafaţă totală de 268.764 mp. este compus din patru loturi: 204.740 mp. în incinta Institutului de Cercetare pentru Protecţia Plantelor, 28.590 mp. în incinta Institutului de Microbiologie, Parazitologie şi Epidemiologie Dr. Cantacuzino, 28.780 mp. în incinta Romatsa şi 6.654 mp. ocupat de curţi şi construcţii. (fil.167, vol.10 dup)

Pentru a ajunge la această concluzie, expertul a utilizat planul proprietăţii Şcoalei de Horticultură Gr.II din anul 1938, anexa la actul de vanzare-cumpărare nr.5534 din 31.10.1936 şi planurile topografice actuale ale P.M.B., iar nu şi planurile/schiţele aferente celorlalte două titluri de proprietate indicate în notificare (pentru terenurile de 23 ha. şi 3540 mp.).

În urma întocmirii acestui raport de expertiză, Direcţia evidenţă imobiliară şi cadastrală din P.M.B. a emis Nota de reconstituire nr.16454/10.2007, în care s-au preluat ca atare concluziile expertului şi s-a menţionat că, în cazul emiterii Dispoziţiei de retrocedare, se va folosi planul întocmit de acesta, “ce poartă răspunderea identificării”. (fil.151, vol.10 dup)

În ce priveşte situaţia juridică a terenului revendicat, prin adresa din 30.10.2007 emisă de Serviciul evidenţa proprietăţii din cadrul Direcţiei sus-arătate s-a menţionat, în legătură cu loturile nr.1 şi 2 din expertiză, că acestea reprezintă secţiuni din terenurile ocupate de Institutul de Cercetare pentru Protecţia Plantelor şi Institutul de Cercetare pentru Mecanizarea Agriculturii, respectiv de Institutul de Microbiologie Parazitologie şi Epidemiologie, înscrise în evidenţe din anul 1986, iar în ce priveşte lotul nr.4, acesta este ocupat de Romatsa.

Neexistând date cu privire la terenul notificat şi nici referitoare la actul de preluare a acestuia în proprietatea statului, s-a apreciat că este necesar ca Serviciul analiză dosare şi emitere avize – Legea nr.10/2001 să se adreseze societăţilor care ocupă în prezent imobilele respective, precum şi Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a sectorului 1. (fil.149, vol.10 dup)

Prin Raportul întocmit de Direcţia juridică, contencios şi legislaţie din cadrul P.M.B. la data de 2.11.2007 şi însuşit de Comisia internă pentru analiza notificărilor formulate în baza Legii nr.10/2001, s-a propus declinarea competenţei pentru loturile nr.1,2 şi 4 identificate în raportul de expertiză, însuşit ca atare de Direcţia evidenţă imobiliară şi cadastru conform celor expuse anterior. (fil.147, vol.10 dup)

Astfel, prin Dispoziţia primarului general al Municipiului Bucureşti nr.9134 din 23.11.2007, s-a declinat competenţa de soluţionare a notificării privind terenul în suprafaţă de 204.740 mp. situat în strada Ion Ionescu de la Brad nr.4,8 şi 10, în favoarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti (fil.13, vol.10 dup).

S-a reţinut astfel că terenul respectiv, identificat ca lotul nr.1 în expertiza întocmită de numitul Hogea Constantin, nu se află în administrarea P.M.B.

Această decizie a fost ridicată de inculpatul Roşu Robert, care a făcut referire la împuternicirea nr.425579 din 15.11.2007 şi care a declarat pe proprie răspundere că nu mai sunt alţi moştenitori îndreptăţiţi la restituire (fil.14, vol.10 dup).

Este de reţinut că, deşi cunoştea că notificarea nr.554 fusese adresată Primăriei Municipiului Bucureşti şi întemeiată pe Legea nr.10/2001, în vara anului 2007, S.C.A. TZA se adresase şi Agenţiei Domeniilor Statului (A.D.S.) în legătură cu acelaşi teren în suprafaţă de 26,87 ha., care a comunicat societăţii de avocatură că, în baza H.G.nr.1881/2005, întreaga suprafaţă de teren aflată până atunci în administrarea A.D.S. a fost predată la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor în baza Protocolului nr.56787 din 15.11.2006 (fil.189, vol.10 dup).

De asemenea, la data de 20.09.2007, în timp ce notificarea nr.554 era încă pe rolul Comisiei din cadrul P.M.B., S.C.A. TZA a notificat mai multe instituţii, inclusiv Prefectura Municipiului Bucureşti şi Primăria sectorului 1, pentru a nu demara proceduri de vânzare-cumpărare, de înstrăinare ori de grevare în orice mod a imobilului de 26,87 ha., întrucât procedurile administrative cu privire la retrocederea imobilului către clientul “Alteţa Sa Regală Prinţul Paul Philippe al României, în calitate de persoană îndreptăţită”, erau în curs de soluţionare. În completarea acestei notificări, la data de 8.11.2007, S.C.A.TZA a transmis aceloraşi instituţii planurile cadastrale cu încadrarea în zonă a terenului (fil.192,194, vol.10 dup, fil.49, 53, 156 vol.11 dup).

Prin Hotărârea nr.929 din 28.09.2007 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legilor fondului funciar s-a luat act de notificarea primită de la S.C.A. TZA şi înregistrată la instituţia Prefectului sub nr.26425/20.09.2007 şi s-a dispus ca această notificare să fie trimisă Subcomisiei de aplicare a Legilor fondului funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 1.(fil.59, vol.11 dup)

Extrasul hotărârii sus-menţionate, împreună cu documentaţia aferentă, au fost ridicate de reprezentantul Primăriei Sectorului 1 – Subcomisia de aplicare a legilor fondului funciar la data de 3.10.2007 (fil.64, vol.11 dup)

De asemenea, extrasul aceleiaşi hotărâri a fost transmis şi la S.C.A.TZA prin adresa nr.CG/26425/2007/SP3/2.10.2007 (fil.67, vol.11 dup).

Prin urmare, chiar dacă notificarea referitoare la interdicţia încheierii oricăror acte de dispoziţie cu privire la suprafaţa de teren de 26,87 ha. a fost adresată de S.C.A. TZA, în numele inculpatului Al României Paul, instituţiei Prefectului, în final aceasta a ajuns la Subcomisia de aplicare a Legilor fondului funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 1, considerându-se că numai această instituţie, în procedura de aplicare a procedurilor de aplicare a legilor fondului funciar, ar putea dispune, în tot sau parte, de terenul menţionat în notificare.

De altfel, la data de 23.10.2007, ca răspuns la notificarea ce i-a fost adresată în mod direct de S.C.A.TZA, în condiţiile menţionate anterior, Primăria Sectorului 1, Serviciul fond funciar, registrul agricol a solicitat societăţii de avocaţi completarea expertizei tehnice, considerând că a fost învestită cu soluţionarea unei notificări vizând însăşi restituirea terenului în suprafaţă de 26,78 ha. (fil.155, vol.11 dup)

În urma verificărilor, s-a stabilit însă că la Primăria Sectorului 1 nu fusese înregistrată o notificare vizând restituirea aceluiaşi teren în baza legilor fondului funciar.

Prin urmare, primind extrasul Hotărârii nr.929 din 28.09.2007 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legilor fondului funciar, reprezentanţii S.C.A. TZA, inclusiv inculpatul Roşu, în calitatea sa de coordonator şi responsabil al proiectului Prinţul/Reciplia, au avut confirmarea faptului că terenul ce făcea obiectul notificării formulate în baza Legii nr.10/2001, aflată încă în curs de soluţionare, era în realitate supus procedurilor de restituire prevăzute de legile fondului funciar, căci în mod evident, faţă de dispoziţiile extrem de clare ale art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001, unul şi acelaşi teren nu putea face atât obiectul acestei din urmă legi, cât şi a legilor fondului funciar.

În plus, potrivit reglementărilor în vigoare, fiind vorba despre un teren agricol aflat în domeniul public al statului şi în administrarea unui institut de cercetare, reconstituirea dreptului de proprietate pe acelaşi amplasament se putea face de comisia de fond funciar doar dacă terenul nu era indispensabil cercetării şi numai după trecerea acestuia din domeniul public al statului în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale. 

Cu toate acestea, deşi cunoşteau reglementările legale în materie, la data de 28.02.2008, S.C.A.TZA, învocând calitatea de avocaţi ai inculpatului Al României Paul, au notificat Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor pentru soluţionarea notificării iniţiale nr.544 din 13.02.2002 în baza Legii nr.10/2001, în sensul restituirii terenului în suprafaţă de 204.740 mp. situat în str.Ion Ionescu de la Brad nr.4,8 şi 10. (fil.202).

În cuprinsul notificării, s-a făcut trimitere, între altele, la corespondenţa purtată cu Agenţia Domeniilor Statului, inclusiv la anexa 11.c.) a H.G. nr.1881/ 2005 în care era prevăzută suprafaţa de teren transmisă institutului de la A.D.S.

În ce priveşte temeiul legal al solicitării de soluţionare a notificării de către Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, s-a făcut referire la disp.art.21 alin.1 din Legea nr.10/2001, deşi era incidentă situaţia de excepţie prev. de art.8 alin.1 din aceeaşi lege, dispoziţii legale care nu permiteau institutului să soluţioneze cererea de restituire formulată de inculpatul Al României Paul, aspect pe care S.C.A. TZA l-a eludat în mod deliberat din conţinutul notificării.

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti a fost înfiinţat în baza H.G. nr.1881/2005 privind înfiinţarea unor institute şi centre de cercetare-dezvoltare agricolă prin reorganizarea unor institute, centre, staţiuni şi societăţi comerciale de cercetare şi producţie agricolă.

Potrivit anexei 11 la H.G. nr.1881/2005, acest institut a fost înfiinţat prin reorganizarea Centrului de Cercetări pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, fiind o instituţie publică cu personalitate juridică, cu sediul social în Bd.Ion Ionescu de la Brad nr.8, aflată în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Siseşti.

Conducerea institutului era asigurată de un director şi un consiliu de administraţie, format din 7 membri, din componenţa căruia făceau parte  reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, Ministerului Finanţelor Publice, Academiei de Ştiinţe Agricole, preşedintele consiliului ştiinţific şi directorul unităţii, care era şi preşedintele consiliului de administraţie.

În ce priveşte patrimoniul institutului, acesta era constituit din bunuri proprietate publică a statului, bunuri proprietate privată a statului şi bunuri proprii.

Potrivit art.2 alin.4 din H.G. nr.1881/2005, suprafeţele de teren ale institutelor, centrelor, staţiunilor şi societăţilor comerciale de cercetare şi producţie agricolă, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului şi concesionate institutelor, centrelor, staţiunilor şi societăţilor comerciale de cercetare şi producţie agricolă, trec în administrarea institutelor şi centrelor de cercetare-dezvoltare agricolă nou înfiinţate şi au datele de identificare prevăzute în anexele 1.c)-6.c), 8.c)-11.c).

Astfel, în anexa 11.c) erau prevăzute datele de identificare a suprafeţelor de teren din domeniul public al statului care se dau în administrarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti.

Potrivit datelor din anexă, suprafaţa totală aflată în domeniul public, înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice şi dată în administrarea institutului, era de 31,409 ha., fiind compusă din teren agricol, în suprafaţă totală de 27,230 ha., şi teren neagricol, în suprafaţă totală de 4,179 ha.

Terenul agricol era compus din teren arabil (6,27 ha.), vie (4,54 ha.) şi livezi (16,42 ha.)

Terenul neagricol era compus din drumuri (2,31 ha.) şi construcţii-curţi (1,869 ha.).

În privinţa construcţiilor, făceau parte din domeniul public al statului şase imobile, menţionate în anexa 11.a: corp dependinţe Corp C (1334 mp.), Laborator Agrochimie Corp B (182 mp.), Clădire anexă (308 mp.), Clădire principală (58 de camere, 1470 mp.), Sera A.S.A.S. (349 mp.) şi Clădire pentru locuit (subsol, parter, etaj, pe o suprafaţă de teren de 422,21 mp.).

Cu privire la suprafeţele de teren din domeniul public al statului aflate în administrarea institutelor de cercetare-dezvoltare agricolă, art.3 din H.G. nr1881/ 2005 făcea trimitere explicită la “cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, în temeiul prevederilor legilor fondului funciar”, dar şi la disp.art.10 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, potrivit cărora trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul privat se face doar prin hotărâre a Guvernului.

Faţă de toate aceste dispoziţii ale H.G. nr.1881/2005 şi ale anexelor aferente acesteia, era evident că suprafaţa revendicată de inculpatul Al României Paul şi menţionată în notificarea S.C.A.TZA, de 204.740 mp. (20,474 ha.) era în realitate un teren agricol, aflat în domeniul public al statului, cu privire la care Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, ca instituţie publică cu personalitate juridică, nu avea decât un drept de administrare şi care nu putea face obiectul procedurilor reglementate de Legea nr.10/2001.

Toate aceste aspecte erau cunoscute atât de către inculpatul Al României Paul, cât şi de inculpatul Roşu, în calitatea acestuia de coordonator al proiectului Prinţul/Reciplia.

În urma notificării din 28.02.2008 formulată de S.C.A. TZA, în numele inculpatului Al României Paul, Oficiul Juridic al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, reprezentat de inculpata Dicu Corina, a întocmit Nota juridică înregistrată sub nr.996 din 14.04.2008, însuşită prin semnătură de directorul instituţiei, Iliescu Horia. (fil.369, vol.30 dup)

Este de reţinut că la întocmirea notei au fost avute în vedere notificarea nr.554 din 13.02.2002, dispoziţia de declinare a competenţei nr.9134 din 23.11.2007, precum şi actele anexate în susţinerea notificării, menţionate anterior.

În această Notă juridică s-au reţinut, între altele că:

– în ce priveşte calitatea de persoană îndreptăţită a inculpatului Al României Paul, se impune completarea dosarului administrativ cu certificatul de moştenitor/de calitate de moştenitor al Elenei Lupescu, ca urmare a decesului regelui Carol al-II-lea, precum şi cu certificatul de moştenitor/de calitate de moştenitor al lui Monique Urdărianu, ca urmare a decesului Elenei Lupescu.

În legătură cu aceste acte, în Notă s-a precizat că în lipsa acestora nu se poate emite o dispoziţie/decizie motivată de restituire a imobilului ce face obiectul notifcării.

– notificarea a fost formulată de inculpatul Al României Paul, în nume propriu, deşi la data formulării şi depunerii la executorul judecătoresc (13.02.2002), autorul său, Carol Mircea Grigore, era în viaţă (a decedat la 26.01.2006).

Prin urmare, notificarea trebuia să fie făcută de acesta din urmă, fie în nume propriu, fie prin mandatar, ceea ce nu era cazul în speţă.

Sub acest aspect, în Notă s-a concluzionat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de Legea nr.10/2001 pentru a stabili calitatea de persoană îndreptăţită a inculpatului Al României Paul.

– în ce priveşte dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză, s-a constatat că nu a fost depus titlul de proprietate nr.2 din 2.10.1931 care atestă dreptul de proprietate asupra celor 23 ha. din suprafaţa totală de teren revendicată şi nici încheierile de intabulare în legătură cu contractul de vanzare-cumpărare din 31.10.1936.

În acest sens, Nota juridică solicită completarea dosarului administrativ.

– în ce priveşte situaţia juridică a imobilului la data preluării către stat, s-a făcut trimitere la Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi explotaţiilor agricole din comuna Băneasa, întocmit conform recensământului agricol şi al populaţiei din ianuarie 1948, în care a fost identificată Ferma Regală Băneasa în suprafaţă de 28 ha. şi 8760 mp., situată în hotarul satului, adică în extravilanul comunei Băneasa.

În aceste condiţii, în cuprinsul Notei s-a reţinut în mod explicit faptul că, fiind un teren extravilan la momentul preluării abuzive, cererea de restituire conform Legii nr.10/2001 este inadmisibilă şi “nu se poate emite o decizie motivată în favoarea ASR Prinţul Paul de România.”

– în ce priveşte identificarea şi individualizarea terenului, s-a reţinut că expertiza efectuată de numitul Hogea Constantin a avut în vedere doar planul proprietăţii Şcoalei de Horticultură Gr.II din anul 1938, anexa la contractul de vânzare-cumpărare din 31.10.1936 (care însă privea doar 3,5224 ha., faţă de cele 26,87.ha revendicate), precum şi planurile topografice actuale deţinute de P.M.B.

Având în vedere dispoziţiile Legii de înfiinţare a Institutului de Cercetări Agronomice al României şi a staţiunilor agronomice din anul 1932, potrivit căreia institutul se înzestra cu 40 ha. din terenul de la Băneasa, în Nota juridică s-a menţionat că se impune stabilirea cu exactitate a vecinătăţilor proprietăţii regelui Carol al-II-lea şi, în funcţie de aceasta, suprafaţa de teren aflată în proprietatea institutului sus-arătat.

În atare situaţie, s-a considerat că se impune efectuarea unei noi expertize pentru identificarea şi individualizarea imobilului ce face obiectul notificării.

În concluzie, în vederea emiterii unei decizii motivate faţă de notificarea formulată, s-a arătat că Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor “susţine opinia exprimată în paragrafele de mai sus, motiv pentru care este imperios necesară completarea dosarului administrativ anexat notificării nr.554/2002 a ASR Prinţul Paul de România.”

Nota juridică a fost însoţită de copia Borderoului populaţiei, proprietăţilor şi explotaţiilor agricole din comuna Băneasa, întocmit conform recensământului agricol şi al populaţiei din ianuarie 1948, precum şi de copia Legii de înfiinţare a Institutului de Cercetări Agronomice al României şi a staţiunilor agronomice din anul 1932.

Faţă de cele reţinute în cuprinsul Notei juridice întocmită în 14.04.2008 de inculpata Dicu Corina şi însuşită de directorul Horia Iliescu, nu era însă vorba doar despre un dosar incomplet, fiind puse în discuţie inadmisibilitatea cererii prin raportare la disp.art.8 din Legea nr.10/2001, precum şi lipsa calităţii de persoană îndreptăţită în cazul inculpatului Al României Paul.

Această Notă juridică a fost transmisă la S.C.A.TZA de către Ministerul Agriculturii prin adresa nr.10549 din 5.05.2008. Deşi această instituţie nu era nici măcar formal implicată în soluţionarea notificării, ea a recomandat “pentru o soluţionare rapidă a cazului”, completarea dosarului administrativ conform celor reţinute în Nota juridică (fil.357, vol.30 dup).

Este de reţinut că Nota juridică nu a mai fost regăsită printre actele predate cu ocazia cercetărilor de către Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, fiind însă ridicată de la sediul S.C.A TZA, cu ocazia percheziţiei.

Primind această notă şi cunoscând cadrul legal în vigoare, inclusiv apartenenţa terenului revendicat la domeniul public al statului, membrii grupului infracţional organizat au realizat că, pentru a obţine o soluţie favorabilă din partea Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, este necesar să se intervină asupra directorului Iliescu Horia, iar prin intermediul acestuia, asupra juristei instituţiei, inculpata Dicu Corina, care întocmise Nota juridică. Susţinerea acestora era esenţială, în condiţiile în care, pe de o parte, directorul institutului era şi preşedintele Consiliului de Administraţie, iar, pe de altă parte, membrii acestui organ colectiv de conducere nu aveau pregătire juridică.

Astfel, în perioada în care notificarea s-a aflat pe rolul institutului, inculpatul Truică l-a contactat şi a avut mai multe întâlniri cu directorul Iliescu Horia, la una dintre acestea fiind însoţit şi de inculpatul Tal Silberstein, care a fost prezentat ca fiind consilierul de imagine al prim-ministrului din acea perioadă, Popescu Tăriceanu. Discuţiile s-au purtat în legătură cu retrocedarea terenului ce forma obiectul notificării, deşi cel care formulase notificarea era inculpatul Al României Paul, iar inculpaţii Truică şi Silberstein nu aveau aparent nicio legătură cu aceasta, ci doar un interes ascuns de a intra cât mai rapid în stăpânirea sa, ca urmare a implicării lor în proiectul Prinţul/Reciplia, în baza contractului de cesiune de drepturi din 1.11.2006 ce a consfinţit vânzarea-cumpărarea de influenţă.

Intervenţia asupra directorului Iliescu Horia nu s-a rezumat însă la simple discuţii, ci a presupus şi coruperea acestuia, în condiţiile în care inculpatul Truică a suportat contravaloarea unei excursii a celui dintâi pe Coasta de Azur.

În egală măsură, intervenţia asupra directorului institutului, deşi necesară, nu era suficientă, ci trebuia să se obţină şi modificarea punctului de vedere exprimat de inculpata Dicu Corina, în calitate de jurist al instituţiei, în conţinutul Notei juridice.

În aceste condiţii, inculpatul Roşu, care coordona din punct de vedere legal proiectul Prinţul/Reciplia, a hotărât să se ocupe personal şi exclusiv de retrocedarea Fermei Regale Băneasa.

În acest sens, din dispoziţia directorului Iliescu Horia, inculpata Dicu s-a deplasat la sediul S.C.A.TZA şi a purtat discuţii cu inculpatul Roşu în legătură cu aspectele reţinute de ea în Nota juridică.

În urma discuţiilor purtate, deşi nu au fost ataşate documentele suplimentare menţionate în Nota juridică, inculpata Dicu şi-a modificat poziţia iniţială şi a hotărât să susţină în faţa Consiliului de Administraţie soluţionarea favorabilă a notificării formulate de inculpatul Al României Paul, fără a întocmi însă un nou punct de vedere în scris în care să explice această schimbare de poziţie, inclusiv în ce priveşte admisibilitatea notificării din perspectiva art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001.

Este de reţinut că la data de 9.05.2008, sub semnătura inculpatului Al României Paul, fusese înregistrat la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor un memoriu (“precizări”), în care se răspundea obiecţiunilor cuprinse în Nota juridică din 14.04.2008, fără ca acesta să fie însoţit şi de alte documente. (fil.204, vol.10 dup)

Spre deosebire de notificările şi memoriile menţionate anterior, asumate în mod explicit de S.C.A TZA, în calitate de aşa-zişi reprezentanţi ai inculpatului Al României Paul, precizările din 9.05.2008 au fost făcute în nume propriu chiar de inculpat, care le-a şi semnat, deşi sunt redactate în mod evident într-un limbaj juridic.

În acest context, din actele aflate la dosar, rezultă că, în realitate, clientul S.C.A TZA nu era inculpatul Al României Paul, ci Reciplia Ltd. Cipru, care controla inculpata S.C.Reciplia S.R.L..

Astfel, în înţelegerea încheiată la data de 1.10.2006 de inculpatul Roşu, în calitate de partener al S.C.A.TZA şi Sandra Merloni Horemans, în calitate de director al Reciplia Ltd., care deţinea S.C.Reciplia S.R.L., calitatea de “client” al serviciilor de asistenţă juridică şi reprezentare o avea Reciplia Ltd., iar nu inculpatul Al României Paul. (fil.326, vol.29 dup).

De altfel, cu ocazia percheziţiilor efectuate în faza de urmărire penală, nu a fost identificat vreun contract de asistenţă juridică încheiat între S.C.A.TZA şi inculpatul Al României Paul, iar potrivit documentelor existente la dosar, acesta din urmă nu a plătit vreo sumă cu titlu de onorariu către S.C.A.TZA pentru servicii de asistenţă juridică şi reprezentare, toate plăţile primite de societatea de avocatură fiind efectuate de inculpata S.C.Reciplia S.R.L. (fil.333 şi urm., vol.29 dup).

De asemenea, onorariul de succes negociat de inculpatul Roşu, în calitate de partener al S.C.A.TZA, de 2% din valoarea de piaţă a bunurilor obţinute în proceduri administrative (cum era cazul şi fostei Ferme Regale Băneasa) şi/sau judiciare, urma a fi achitat de clientul Reciplia Ltd, iar nu de către cel din urmă inculpat, în cuprinsul înţelegerii fiind detaliat mecanismul prin care S.C.A.TZA avea să primească onorariul de succes, în funcţie de valoarea acestuia (mai mare sau mai mic de 300.000 de euro), calculat prin raportare la valoarea de piaţă a fiecărui bun obţinut de inculpata S.C.Reciplia S.RL..

Revenind la memoriul asumat în nume propriu de către inculpatul Al României Paul, s-a susţinut, în esenţă, că acesta este persoană îndreptăţită să revendice terenul în discuţie, atât ca descendent direct al regelui Carol al-II-lea, cât şi calitate de cumpărător al drepturilor ce au aparţinut numitei Monique Urdărianu, făcându-se referire la hotărârea Tribunalului de la Lisabona din 6.02.1955, deşi aceasta nu era recunoscută la acea dată în România printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, aspect cunoscut atât de inculpatul Al României Paul, cât şi de inculpatul Roşu. De asemenea, s-a invocat, între altele, certificatul de calitate de moştenitor nr.55 din 26.05.2005, deşi atât inculpatul Al României Paul, cât şi inculpatul Roşu cunoşteau că acesta fusese emis în baza sentinţei civile nr.1809/2002 a Tribunalului Teleorman, care însă fusese între timp anulată, iar cauza trimisă spre rejudecare, prin decizia civilă nr.1357/2005 a Curţii de Apel Bucureşti. Totodată, s-a invocat faptul că la data notificării, Carol Mircea îi donase inculpatului Al României Paul drepturile de proprietate asupra a 37% din averea regală, omiţându-se să se precizeze că, deşi oferta de donaţie fusese făcută la 10.02.2002, în faţa unui avocat din străinătate, inculpatul Al României Paul a acceptat-o prin declaraţie autentică, în faţa unui notar din România, abia la 21.05.2002, aşadar după expirarea datei limită până la care puteau fi formulate notificări în baza Legii nr.10/2001, respectiv 14.02.2002.

Nu este de omis faptul că, în justificarea calităţii sale de persoană îndreptăţită, inculpatul Al României Paul a invocat, ca precedent judiciar, chiar sentinţa civilă nr.1872/2003 a Judecătoriei Buftea, care a fost utilizată pentru a obţine restituirea unei părţi din Pădurea Snagov, deşi atât acest inculpat, cât şi inculpatul Roşu cunoşteau caracterul nelegal al acestei restituiri, în condiţiile în care pădurea în cauză nu a aparţinut niciodată regelui Carol al-II-lea.

În ce priveşte incidenţa Legii nr.10/2001, prin raportare la caracterul extravilan al terenului revendicat la data preluării abuzive, s-a susţinut că dispoziţia legală de excludere din art.8 nu exista la data formulării notificării şi că menţiunea privind situarea terenului “în hotarul satului”, conform recensământului din anul 1948, a avut în vedere doar faptul că acesta reprezenta limita de hotar a comunei Băneasa, iar nu că ar fi fost situat în extravilan, deşi atât din titlu, cât şi din conţinutul acestui document rezulta cu certitudine că respectivul teren era unul agricol.

În fine, în ce priveşte necesitatea efectuării unei expertize, s-a susţinut că nu există o obligaţie a petentului în acest sens, iar unitatea deţinătoare urmează a soluţiona notificarea pe baza înscrisurilor depuse la dosarul administrativ. În plus, înzestrarea Institutului de Cercetări Agronomice cu 40 de hectare, prin legea din 1932, nu afectează identificarea şi individualizarea imobilului revendicat de inculpat, fiind vorba despre imobile învecinate. 

După transmiterea acestui memoriu, deşi cunoşteau că nu pot obţine în mod legal o soluţionare favorabilă a notificării din partea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, inculpaţii Al României Paul şi Roşu Robert au exercitat presiuni pentru întrunirea Consilului de Administraţie a institutului şi restituirea terenului revendicat.

Demersurile întreprinse sub coordonarea inculpatului Roşu au urmărit, pe de o parte, să creeze o stare de presiune, dar şi de temere membrilor Consiliului de Administraţie, prin prezentarea deformată a consecinţelor pe care aceştia le-ar putea suporta în cazul luării unei decizii nefavorabile inculpatului Al României Paul, iar, pe de altă parte, să influenţeze în mod direct membrii Consiliului de Administraţie, prin prezenţa inculpaţilor la şedinţa la care urma să se ia în discuţie notificarea formulată, inclusiv a inculpatului Al României Paul, care avea să fie înfăţişat ca membru al familie regale a României, deşi ştiau că aceasta nu corespunde adevărului.

Astfel, prin adresa din 24.07.2008 întocmită sub antetul “ASR Prinţul Paul al României”, făcându-se referire la “întrevederea avută, precum şi discuţiile purtate cu această ocazie” cu directorul Iliescu Horia, s-a solicitat convocarea Consiliului de Administraţie şi dezbaterea aprobării cererii inculpatului, cu participarea acestuia la lucrările organului de conducere, menţionându-se că “tergiversarea  soluţionării cererii de către Instituţia dvs. îmi cauzează grave prejudicii” şi că “acest comportament urmează a fi sancţionat de către instanţele judecătoreşti”.(fil.232, vol.10 dup).

În finalul adresei s-a exprimat speranţa că “demersurile actuale reprezintă începutul unei colaborări benefice pentru ambele părţi”, deşi pierderea de către institut a unei suprafeţe esenţiale pentru desfăşurarea activităţii sale, ca urmare a soluţionării favorabile a notificării, nu reprezenta un beneficiu decât pentru inculpat.

Totodată, la aceeaşi dată, inculpatul Al României Paul s-a adresat şi Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (A.S.A.S), arătând că, după declinarea soluţionării notificării către Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, a avut “un dialog permanent cu Institutul menţionat”, prin intermediul “reprezentantului meu legal” şi solicitând ca, în considerarea calităţii sale, de coordonare a activităţii institutului, A.S.A.S. să ia măsuri pentru convocarea de urgenţă a Consiliului de Administraţie al institutului pentru a supune dezbaterii notificarea sa, cu invitarea reprezentantului său legal la lucrările organului de conducere, conform art.25 alin.2 din Legea nr.10/2001.

În aceeaşi adresă, inculpatul Al României Paul a mai precizat că “solicitarea de restituire în natură a imobilului are în vedere întocmai vechiul amplasament”.(fil.235, vol.10 dup)

Totodată, prin memoriile succesive din 26.08.2008 şi 27.08.2008, având acelaşi conţinut, primul semnat exclusiv de inculpatul Roşu, în numele S.C.A.TZA, în calitate de “avocaţi ai Alteţei Sale Regale Prinţul Paul Philippe al României”, iar cel de-al doilea, de inculpaţii Al României Paul şi Roşu, după ce       s-au reluat argumentele expuse în Precizările din 9.05.2008, într-un capitol distinct au fost expuse consecinţele legale ale tergiversării soluţionării cererii. (fil.217,223, vol.10 dup).

Este de observat că, referindu-se la consecinţele penale, în cele două memorii s-a menţionat explicit că “fapta persoanelor abilitate de a soluţiona cererea subsemnatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzut de art.315 Cod penal”, deşi în acest articol al Codul penal din 1969, în vigoare la acea dată, era incriminată infracţiunea de lăsare fără ajutor, iar nu infracţiunea de abuz în serviciu. În realitate, referirea era la infracţiunea de abuz în serviciu incriminată într-un Cod penal care nu a fost niciodată în vigoare (Codul penal din 2004, aprobat prin Legea nr.301/2004).

De asemenea, s-a menţionat că, “tot ca o consecinţă a tergiversării soluţionării prezentei notificări, vă învederăm faptul că, suntem îndreptăţiţi să iniţiem măsurile legale ce se impun pentru obligarea la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a imobilului.”

Deşi aparent chestiunea pusă în discuţie prin termenii ultimativi folosiţi în cele două memorii tindea doar la soluţionarea cu celeritate a notificării (în condiţiile în care de la data depunerii ei, 13.02.2002 şi până în anul 2007 nu existase însă vreun demers similar, cel puţin din partea inculpatului Al României Paul), în realitate acestea urmăreau să pună o presiune pe conducerea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor în sensul restituirii imobilului solicitat, fapt care rezultă atât din destinatarii memoriilor, indicaţi în antet (Consiliul de Administraţie şi directorul Horia Iliescu), cât şi din ultima frază, în care era exprimată “încrederea că veţi da eficienţă dispoziţiilor legale incidente şi că veţi soluţiona prezenta cerere în cel mai scurt timp posibil, în sensul restituirii în natură a Terenului”.

În baza înscrisului depus de inculpatul Al României Paul la 24.07.2008, A.S.A.S, în subordinea căreia funcţiona Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, a emis adresa nr.1420 din 29.07.2008, semnată de inculpatul Sin Gheorghe, în calitate de secretar general, în atenţia directorului institutului, numitul Iiescu Horia, în care s-a solicitat să se ia măsuri de convocare a Consiliului de Administraţie “la care să analizaţi solicitarea ASR Prinţul Paul de România şi să invitaţi să participe reprezentantul legal al Excelenţei Sale ASR Prinţul Paul de România”, conform art.25 alin.2 din Legea nr.10/2001.(fil.231, vol.10 dup).

Ca urmare a adresei nr.1420 din 29.07.2008, la data de 20.08.2008, directorul Iliescu Horia a convocat Consiliul de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor pentru ziua de 2.09.2008 şi a transmis convocatorul şedinţei membrilor consiliului, respectiv Leaotă Elena (reprezentant al Ministerului Agriculturii), Pascu Alexandru (reprezentant al A.S.A.S), Andrei Ana-Maria (secretar ştiinţific al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor), Oancea Florin (director ştiinţific al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor), în care era specificat că la pct.1 se va dezbate poziţia institutului faţă de notificarea nr.554/2002 formulată de inculpatul Al României Paul (fil.237-240, vol.10 dup).

Invitaţii similare au fost transmise inculpatului Sin Gheorghe, în calitate de secretar general al A.S.A.S., precum şi inculpatului Al României Paul, “prin reprezentanţii legali” S.C.A TZA, fiind încunoştinţat totodată şi preşedintele A.S.A.S., Hera Cristian (fil.236, 241 şi 243, vol.10 dup).

În ce priveşte componenţa Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, aceasta a fost stabilită prin Decizia nr.165 din 20.08.2008 a Preşedintelui A.S.A.S, Hera Cristian şi îi includea, pe lângă cele patru persoane nominalizate anterior, şi pe directorul Iliescu Horia, în calitate de preşedinte, precum şi pe inculpata Gheorghiţă Dragomira, contabil şef, în calitate de membru. (fil.324 şi urm., vol.10 dup)

Este de observat că, deşi potrivit Anexei la H.G. nr.1881/2005, din Consiliul de Administraţie trebuia să facă parte şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor, acesta nu a fost nominalizat decât la data de 26.09.2008, în persoana lui Tudor Daniel Mihail, iar prin Decizia nr.175 emisă la aceeaşi dată de Preşedintele A.S.A.S, acesta a fost numit membru al Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Prin urmare, atât la şedinţa din 2.09.2008, cât şi la cea din 26.09.2008, când s-a luat în discuţie notificarea inculpatului Al României Paul şi s-a decis restituirea în natură a unei suprafeţe de 170.924,975 mp. teren aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, Consiliul de Administraţie al acestei instituţii nu a fost legal constituit, în condiţiile în care reprezentantul Ministerului Finanţelor, adică al Statului Român, nu fusese nominalizat pâna la acea dată, nefiind vorba aşadar despre o simplă neparticipare a acestuia, care ar putea fi compensată, din perspectiva cvorumului, de prezenţa celorlalţi membri ai Consiliului de Administraţie.

La şedinţa Consiliului de Administraţie din 2.09.2008 au participat numitul Horia Iliescu, precum şi cei cinci membri numiţi prin Decizia nr.165/2008.

Totodată, deşi nu făceau parte din Consiliul de Administraţie, la şedinţă au participat în calitate de invitaţi inculpata Dicu Corina, juristul institutului, inculpatul Sin Gheorghe, secretar general al A.S.A.S şi martora Popescu Ileana, juristul A.S.A.S.

De asemenea, au participat inculpatul Al României Paul şi inculpatul Roşu Robert, în calitate de avocat al celui dintâi, în condiţiile în care, potrivit celor expuse anterior, clientul S.C.A.TZA, în numele căruia acţiona inculpatul Roşu, nu era în realitate inculpatul Al României Paul, ci S.C.Reciplia S.R.L., de la care urma să încaseze onorariul de succes de 2% din valoarea de piaţă a terenului restituit în condiţii nelegale.

Cu această ocazie, inculpatul Roşu a înmânat fiecărui membru al consiliului câte un dosar cu documente în care se prezenta că inculpatul AL României Paul este recunoscut ca membru al Casei Regale a României şi că acesta are dreptul la retrocedarea imobilului solicitat, în acelaşi sens fiind şi demersul inculpatului Al României Paul, care a înmânat aceloraşi persoane câte o broşură din care rezulta apartenenţa sa la familia regală, ca nepot al fostului rege Carol al-II-lea.

Din conţinutul procesului-verbal rezultă că problemele puse în discuţie au vizat identificarea cu exactitate a terenului revendicat, în condiţiile în care A.S.A.S. formulase o notificare în baza legilor fondului funciar pentru o suprafaţă de teren care îi aparţinuse în baza unei legi din 1932 şi care nu fusese soluţionată încă.

De asemenea, potrivit procesului-verbal, martorul Oancea Florin a ridicat problema stabilirii statutului de extravilan sau intravilan pentru terenul în discuţie, atrăgând atenţia “asupra necesităţii de a se reconsidera istoricul terenului şi a verifica dacă terenul corespunde Legii 10.”

În privinţa inculpatului Roşu Robert, acesta s-a implicat activ în discuţii, contestând identificarea prin coordonate GPS a terenului, iar în ce priveşte aspectul esenţial pus în discuţie de martorul Oancea, de care depindea incidenţa Legii nr.10/2001 şi, implicit, competenţa Consiliului de Administraţie de a soluţiona notificarea cu care fusese învestit, din procesul-verbal de şedinţă rezultă că singura persoană care a intervenit a fost inculpatul Roşu, care nu a exprimat vreo opinie juridică, ci “a adus la cunoştinţă faptul că la momentul preluării terenului, acesta nu a fost extravilan. Terenul era situat în comuna Băneasa la acel moment, deci extravilan”, deşi cunoştea că acest lucru nu este real şi că nu există niciun document care să-i susţină afirmaţia.

Deşi în cuprinsul procesului-verbal sunt doar câteva menţiuni neconcludente în legătură cu poziţia exprimată de directorul Iliescu Horia şi inculpata Dicu Corina, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că aceştia au susţinut admiterea cererii inculpatului Al României Paul, în condiţiile în care ştiau că această soluţie contravine legii, iar poziţia exprimată de ei a fost avută în vedere de ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie.

Cu toate că din dezbaterile consemnate în partea introductivă a procesului-verbal nu rezultă că s-ar fi luat o decizie pe fond, ci doar în sensul de a se efectua o expertiză, în dispozitivul actului întocmit s-a menţionat că, în unanimitate, membrii Consiliului de Administraţie au decis că:

– Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, prin organele sale de conducere, are competenţa legală de a soluţiona notificarea şi de a emite o decizie motivată în acest sens, în calitate de unitate deţinătoare conform Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, deşi institutul nu exercita în numele statului dreptul de proprietate publică asupra terenului revendicat, ci era doar titularul unui drept de administrare;

– Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, prin organele sale de conducere, recunoaşte calitatea inculpatului Al României Paul, de persoană îndreptăţită la restituire, fiind nepot de fiu al fostului rege Carol al-II-lea şi dobânditorul drepturilor succesorale de la Monique Urdărianu;

– Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, prin organele sale de conducere, recunoaşte dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului de către fostul rege Carol al-II-lea, în suprafaţă totală de 26,87 ha. şi compus din trei loturi alăturate;

– Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, prin organele sale de conducere, recunoaşte faptul preluării abuzive a terenului de către statul român;

Abia la punctul 5 din dispozitiv s-a menţionat efectuarea unei expertize, cu luarea în considerare a planurilor avute în vedere la expertiza deja existentă (care fusese efectuată chiar la cererea inculpatului Al României Paul de către numitul Hogea Constantin) şi a prevederilor legii din 1932, prin care Institutul de Cercetări Agronomice fusese înzestrat cu 40 ha. “din terenul de la Băneasa”.

Este de reţinut că ultimul obiectiv al expertizei avea în vedere “determinarea amplasamentului fostei Ferme Regale Băneasa deţinute de Regele Carol al-II-lea, în sensul stabilirii dacă acesta se află în limitele hotarelor comunei Băneasa sau în exteriorul lor (în intravilanul sau extravilanul comunei), aşa cum este definită această noţiune în prezent”.

Or, faţă de acest obiectiv al expertizei, este evident că toate celelalte dispoziţii ale procesului-verbal, menţionate anterior, nu aveau nicio relevanţă căci, în ipoteza în care expertiza ar fi stabilit că terenul fusese extravilan la data preluării abuzive, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor nu ar mai fi fost competent să soluţioneze notificarea.

Deşi în cuprinsul procesului-verbal s-a reţinut că membrii Consiliului de Administraţie ar fi luat deciziile în unanimitate, în finalul acestuia s-a menţionat că au fost 5 voturi pentru şi o abţinere (martora Leaotă Elena), care nici nu l-a semnat.

Procesul-verbal a fost semnat pe prima pagină de directorul Iliescu Horia, de 4 din cei 5 membri, precum şi de inculpata Dicu Corina, deşi aceasta nu făcea parte din Consiliul de Administraţie.

În privinţa procesului-verbal, este de observat că, din comparaţia acestuia cu consemnările din Registrul de procese-verbale ale Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, rezultă că membrii acestuia nu au deliberat şi nu au decis în sensul că “Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, prin organele sale de conducere, are competenţa legală de a soluţiona notificarea şi de a emite o decizie motivată în acest sens, în calitate de unitate deţinătoare conform Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2000”, aspect esenţial, fără de care toate celelate dispoziţii ar fi devenit lipsite de relevanţă. (fil.472 şi urm., vol.10 dup)

Tot astfel, în privinţa susţinerilor martorului Oancea Florin referitoare la necesitatea de a stabili statutul de extravilan sau intravilan pentru terenul în discuţie, în procesul-verbal nu a fost menţionată susţinerea exactă a martorului, astfel cum apare consemnată în Registrul de procese-verbale: “terenul era extravilan la momentul respectiv (preluarea de către stat).L.10 devine inaplicabilă (n.n). În 48-49 nu exista acest termen (noţiune)”. Or, această menţiune punea în discuţie însăşi competenţa institutului de soluţionare a cererii, în directă legătură cu cele expuse anterior.

Aşa cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, procesul-verbal a fost tehnoredactat într-o primă formă de martora Avramovici Iolanda, care asigura secretariatul şedinţelor Consiliului de Administraţie şi a fost transmis în format electronic inculpatei Dicu pentru verificare. Forma finală a fost listată de martora Avramovici după ce a primit-o, tot în format electronic, de la inculpata Dicu, iar ulterior a pus documentul la mapa de la secretariat spre a fi semnat.

În realitate, după ce a primit forma iniţială a procesului-verbal, inculpata Dicu a transmis-o inculpatului Roşu Robert. Astfel, cu ocazia percheziţiei efectuate în faza de urmărire penală la sediul S.C.A TZA, a fost descoperită o variantă a procesului-verbal a şedinţei Consiliului de Administraţie din data de 2.09.2008, purtând menţiunea olografă “proiect” şi având menţiuni diferite de forma finală a procesului-verbal semnată de membrii Consiliului de Administraţie şi predată de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor la cererea organelor de urmărire penală.

Astfel, din forma iniţială a procesului-verbal lipsea menţiunea esenţială potrivit căreia “Sub rezerva stabilirii exacte ale amplasamentului şi vecinătăţilor imobilului-teren ce face obiectul notificării, având în vedere actele anexate notificării nr.554/2002 formulate de ASR Prinţul Paul de România, se propune emiterea unei decizii motivate de către ICDPP, prin organele sale de conducere, de restituire în natură a imobilului solicitat. (n.n.- scrierea bolduită, ca şi sublinierea nu ne aparţine) Astfel, se va da curs principiului restituirii în natură care guvernează dispoziţiile Legii nr.10/2001 şi statuat de art.1 alin.1, art.7 şi art.9 alin.1 din acest act normativ.”

De asemenea, au fost adăugate menţiuni care reglementau ipoteza în care pe terenul revendicat se aflau construcţii “noi şi autorizate” necesare desfăşurării activităţii de cercetare, servituţi legale şi amenajari de utilitate publică, situaţie în care s-a prevăzut posibilitatea compensării cu alte bunuri deţinute de institut şi aflate în proprietatea publică, după trecerea acestora în propietatea privată a statului .

Rezultă aşadar că forma finală a procesului-verbal al şedinţei Consiliului de Administraţie din data de 2.09.2008 a fost stabilită de comun acord între inculpaţii Roşu şi Dicu, deşi teoretic cei doi aveau interese contrare, fapt care probează conivenţa infracţională dintre cei doi inculpaţi.

Astfel, dincolo de împrejurarea că nu era în realitate avocatul inculpatului Al României Paul, inculpatul Roşu a intervenit în activitatea unei instituţii publice, implicându-se în definitivarea procesului-verbal al şedinţei Consiliului de Administraţie din 2.09.2008, în baza înţelegerii avute cu inculpata Dicu.

La rândul ei, inculpata Dicu, deşi era angajată a Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, ale cărei interese trebuia să le apere, a pus la dispoziţia inculpatului Roşu un act intern al instituţiei, la care acesta nu trebuia să aibă acces şi a stabilit împreună cu el forma finală a procesului-verbal, în care au fost adăugate dispoziţii în favoarea inculpatului Al României Paul.

În vederea efectuării expertizei tehnice aprobate în şedinţa din 2.09.2008, directorul Iliescu Horia l-a contactat pe inculpatul Stoian Ioan prin intermediul unui angajat al A.S.A.S. 

Întrucât nu putea efectua expertiza în nume propriu, fiind consilier cadastru la Centrul Naţional de Cartografie, inculpatul Stoian a utilizat ştampila de expert a unui coleg, numitul Stîngu Ioan, pe care a aplicat-o pe lucrarea efectuată, atestând astfel în mod nereal că aceasta ar fi fost întocmită de sus-numitul, iar nu de către inculpatul Stoian.

Deşi expertiza avea printre obiective identificarea terenului ce făcea obiectul notificării şi delimitarea amplasamentului fostei Ferme Regale Băneasa, în sensul de a se stabili dacă aceasta sa afla în limitele hotarelor comunei Băneasa sau în exteriorul lor, inculpatul nu a făcut o identificare a terenului pretins prin raportare la punctele din plan sau pe bază de coordonate, ci a delimitat terenul institutului, iar în cadrul acestuia a stabilit două variante de lotizare, după datele indicate de inculpata Dicu Corina, care i-a impus cum să facă loturile, ca suprafaţă şi orientare în teren, discuţiile fiind purtate şi în prezenţa directorului Iliescu Horia şi a contabilei institutului, Gheorghiţă Dragomira, mama inculpatei Dicu.

Mai mult, inculpatul Stoian le-a adus la cunoştinţă acestora că nu poate răspunde la ultimul obiectiv (determinarea amplasamentului fostei Ferme Regale Băneasa) pentru că nu are date de la arhivă, planuri, schiţe, însă directorul i-a spus să facă lucrarea şi fără acel obiectiv, întrucât “se grăbeşte foarte tare.”

Deşi verificarea suprapunerii terenului revendicat peste terenul institutului presupunea o expertiză topo, din discuţiile purtate cu directorul Iliescu şi inculpata Gheorghiţă Dragomira, inculpatul Stoian a înţeles că retrocedarea fusese făcută şi că el trebuia doar să delimiteze suprafaţa şi loturile.

Prin urmare, inculpatul nu a răspuns obiectivelor stabilite în şedinţa Consiliului de Administraţie din 2.09.2008, ci a întocmit o lucrare, pe care a intitulat-o “expertiză tehnică imobiliară”, în care a stabilit suprafaţa de teren neocupată de construcţii şi servituţi şi două variante de lotizare a acesteia “pentru negocieri”. (fil.172, vol.14 dup)

Între timp, prin adresa nr.1772 din 12.09.2008, A.S.A.S. a informat Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor că prin cererea nr.43272 din 23.11.2005, înregistrată la Primăria Sectorului 1 şi întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.247/2005, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafaţă totală de 66,74 ha. ce au aparţinut Institutului de Cercetări Agronomice al României în baza unor legi şi dispoziţii din 1932, respectiv 1940 şi care, potrivit expertizei topografice agreate de Primăria sectorului 1, s-ar fi suprapus cu amplasamentul mai multor instituţii din subordine, inclusiv Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Întrucât până la acea dată cererea formulată nu fusese soluţionată de Primăria Sectorului 1, în finalul adresei s-a solicitat “să nu întreprindeţi măsuri de înstrăinare a imobilului menţionat identificat conform expertizei topografice”. Adresa a fost însoţită de copia notificării şi de alte înscrisuri. (fil.268 şi urm., vol.10 dup)

În acest context, este de reţinut că respectiva notificare nu a fost soluţionată, cel puţin până în luna iulie 2013 (fil.269, vol.10 dup).

La data de 24.09.2008, directorul Iliescu Horia a convocat un nou Consiliu de Administraţie pentru data de 26.09.2008, pentru a se emite o decizie motivată în ceea ce priveşte notificarea inculpatului Al României Paul, în raport de concluziile expertizei tehnice “întocmite de expertul tehnic cadastral dr.ing. Ioan Stângu” cu privire la suprafaţa de teren notificată. (fil.253,vol.10 dup)

Potrivit menţiunilor din procesul-verbal întocmit cu această ocazie, la şedinţa Consiliului de Administraţie din 26.09.2008 au participat numitul Horia Iliescu, precum şi cei cinci membri numiţi prin Decizia nr.165/2008. (fil.254, vol.10 dup)

Totodată, deşi nu făceau parte din Consiliul de Administraţie, din procesul-verbal de şedinţă rezultă că la aceasta au participat în calitate de invitaţi inculpata Dicu Corina, juristul institutului şi expertul tehnic cadastral, aspect negat de acesta din urmă.

De asemenea, a participat inculpatul Roşu Robert, în calitate de avocat al inculpatului Al României Paul, în condiţiile în care, potrivit celor expuse anterior, clientul S.C.A.TZA, în numele căruia acţiona inculpatul Roşu, nu era în realitate inculpatul Al României Paul, ci S.C.Reciplia S.R.L.

Discuţiile s-au purtat doar în legătură cu suprafeţele care pot fi restituite în natură, în condiţiile în care expertiza efectuată, care de altfel nu a fost pusă la dispoziţia membrilor Consiliului de Administraţie, nu răspundea obiectivelor stabilite în şedinţa din 2.09.2008, mai ales în legătură cu identificarea terenului revendicat şi stabilirea amplasamentului acestuia la data preluării sale de către stat, în funcţie de care depindea însăşi competenţa institutului de a soluţiona notificarea. 

Inculpata Dicu a prezentat “implicaţiile concluziilor raportului de expertiză asupra notificării ASR Prinţul de România”, iar inculpata Gheorghiţă Dragomira a arătat că a confruntat suprafeţele de teren din schiţele întocmite de expert cu cele din actele normative şi a constatat că diferenţele rezultate se încadrează în toleranţa admisă de 6%.

Este de reţinut că martorul Oancea a învederat că, în cadrul proiectelor în derulare, există experimente care necesită înfiinţarea unei culturi de grâu şi a cerut acordul ASR Prinţul Paul de România pentru un spaţiu de desfăşurare a experimentelor.

Inculpatul Roşu, în calitate de reprezentant al inculpatului Al României Paul, a arătat că este de acord cu acordarea unei suprafeţe de teren pentru experimentare, în proximitatea serei, pe o durată de 12 luni, urmând a se încheia un protocol între părţi în acest sens. Acest acord cu privire la o chestiune ulterioară restituirii terenului nu a fost exprimat de inculpatul Al României Paul, ci de inculpatul Roşu, deşi teoretic mandatul său de reprezentare ar fi trebuit să se rezume strict la procedura administrativă desfăşurată în baza Legii nr.10/2001, care se finaliza odată cu soluţionarea notificării.

În realitate, potrivit planurilor întocmite de inculpatul Stoian, sera experimentală, bun din domeniul public al statului potrivit anexei 11.a.) la H.G. nr.1881/2005, era situată cel puţin în parte pe terenul ce urma a fi restituit, fiind în mod evident necesară desfăşurării activităţii institutului, astfel încât acest teren nu putea fi restituit în natură conform art.10 alin.1 şi 2 din Legea nr.10/2001.

De asemenea, pe acelaşi teren se aflau şi alte construcţii, bunuri din domeniul public al statului enumerate în aceeaşi anexă, inclusiv o clădire pentru locuit, singura menţiune făcută cu ocazia dezbaterilor fiind aceea a necesităţii notificării titularilor contractelor de închiriere cu privire la faptul că “terenul în speţă este revendicat de ASR Prinţul Paul de România.”

În ce priveşte notificarea care fusese formulată de A.S.A.S., s-a menţionat doar faptul că “până la soluţionarea definitivă a acestei cereri, ICDPP nu poate lua nicio decizie cu privire la acest teren”, omiţându-se să se constate că pentru revendicarea unui teren situat în perimetrul institutului sau în vecinătatea acestuia A.S.A.S formulase o notificare adresată Comisiei Locale de Fond Funciar de pe lângă Primăria Sectorului 1, întemeiată pe legile fondului funciar, iar nu pe Legea nr.10/2001, fiind vorba tot despre un teren agricol.

În urma deliberărilor, cu 5 voturi pentru şi o abţinere (martora Leaotă Elena), Consiliul de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi-a însuşit concluziile “raportului de expertiză tehnică topografică întocmit de expert tehnic cadastral dr.ing. Ioan Stângu”, întocmit în realitate de inculpatul Stoian Ioan, şi a hotărât restituirea în natură inculpatului Al României Paul a imobilului compus din teren în suprafaţă de 170.924,975 mp. situat în bd.Ion Ionescu de la Brad nr.8, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea institutului, în condiţiile în care notificarea fusese întemeiată pe Legea nr.10/2001 şi avusese ca obiect un teren agricol extravilan la data preluării acestuia de către stat, având şi la momentul soluţionării notificării aceeaşi destinaţie.

Totodată, s-a hotărât respingerea cererii de restituire în natură pentru o suprafaţă de 25.642,96 mp., întrucât aceasta era “ocupată de construcţii noi, durabile şi autorizate necesare desfăşurării activităţii de cercetare-dezvoltare a ICDPP, precum şi căi de acces”, urmând a se analiza acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, “având în vedere şi cererea A.S.A.S.”.

De asemenea, s-a hotărât declinarea competenţei de soluţionare a cererii cu privire la alte suprafeţe de teren (1596,44 mp., 1296,18 mp. şi 4999,87 mp.) către alte instituţii (Direcţia Sanitară Veterinară Ilfov, Laboratorul Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide din Plante şi Produse Vegetale şi Autoritatea Naţională Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor), întrucât Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor nu avea în administrare aceste suprafeţe de teren.

În baza acestui proces-verbal, în aceeaşi zi, a fost întocmită Decizia nr.30, prin care s-a restituit în natură inculpatului Al României Paul imobilul compus din teren în suprafaţă de 170.924,975 mp., identificat în baza “expertizei întocmite de expert tehnic cadastral dr.ing.Ioan Stângu”, cu menţiunea suplimentară, neregăsită în procesul-verbal al Consiliului de Administraţie, că terenul face parte din suprafaţa de 204.460,379 mp. rezultată conform “expertizei agreate ca făcând obiectul dispoziţiei nr.9134/2007 emise de P.M.B. (n.n.- declinare a competenţei de soluţionare a notificării)”, expertiză care fusese făcută de numitul Hogea Constantin la cererea inculpatului Al României Paul.

De asemenea, tot în ziua de 26.09.2008, a fost întocmit şi protocolul de predare-preluare a suprafeţei restituite, care a fost semnat de inculpatul Roşu Robert, ca “împuternicit avocaţial” al inculpatului Al României Paul (fil.304, vol.10 dup).

Este de reţinut că în niciunul dintre documentele întocmite (procesul verbal al şedinţei Consiliului de Administraţie, Decizia nr.30 şi protocolul de predare-preluare) nu s-a făcut vreo menţiune în legătură cu construcţiile aflate pe terenul restituit, deşi, conform anexei nr.11.a) la H.G. nr.1881/2005, toate aparţineau domeniului public al statului, iar, potrivit art.10 alin.5 din Legea nr.10/2001, terenurile pe care se află construcţii care nu mai sunt necesare unităţii deţinătoare (aşa cum s-a apreciat de către Consiliul de Administraţie în şedinţa din 26.09.2008) puteau fi restituite în natură numai dacă persoana îndreptăţită achita o despăgubire reprezentând valoarea de piaţă a construcţiilor respective, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.

Prin Actul de dezmembrare nr.4 din 14.01.2009, terenul în suprafaţă totală de 170.924,975 mp., care în urma măsuratorilor cadastrale era de 150.972 mp., a fost dezmembrat în 3 loturi, de 5.583 mp., 18.200 mp. şi 127.138 mp..

Conform înţelegerii infracţionale materializată în contractul de cesiune din 1.11.2006 redactat şi atestat de inculpatul Roşu Robert şi a antecontractului de vânzare-cumpărare nr.1122 din 17.04.2007, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.5 din 15.01.2009 inculpatul Al României Paul a vândut S.C.Reciplia S.R.L., reprezentată de Horemans Sandra, toate cele trei loturi rezultate din dezmembrarea terenului dobândit de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor în baza Deciziei nr.30 din 26.09.2008.

Preţul vânzării a fost stabilit la 3.216.316 euro, din care 2.456.316 euro primiţi ca avans în mai multe tranşe şi 760.000 euro rest de plată ce urma a fi achitat în două tranşe.

În aceeaşi zi, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.6 din 15.01.2009, S.C.Reciplia S.R.L. a vandut două din cele trei loturi abia cumpărate (5.583 mp. şi 18.200 mp.) S.C.Hercules Properties S.R.L., controlată de martorul Bejenaru Andrei, în contul serviciilor prestate conform contractului de prestări servicii din 1.09.2008.

Este de reţinut că, deşi terenul restituit era situat pe bd.Ion Ionescu de la Brad nr.8, inculpatul Al României Paul a obţinut atribuirea provizorie a unei alte adrese, pe sos.Gh.Ionescu Siseşti nr.8A, pentru a se plăti taxe notariale şi impozite mai mici cu ocazia autentificării actului de vânzare-cumpărare, în condiţiile în care, din datele pe care le aveau inculpaţii, dacă imobilul era situat pe strada Ion Ionescu de la Brad, acesta era evaluat la 1300 euro/mp (227.402.467,50 euro pentru suprafaţa restituită de 170.924,975 mp) şi ar fi atras plata unor taxe şi impozite în cuantum total de 6.836.694,99 euro – fil.228, vol.57 dup.

Astfel, la data de 14.12.2008 a fost înregistrată la P.M.B. o cerere în numele inculpatului Al României Paul, cu o semnătură indescifrabilă, prin care s-a solicitat atribuirea unei adrese pe str. Gheorghe Ionescu Siseşti, fără a indica şi motivele.

După numai două zile, cu o celeritate remarcabilă şi fără a fi indicate motivele, prin adresa nr.791314/19033 din 16.12.2008, P.M.B. – Direcţia evidenţă imobiliară şi cadastrală a comunicat inculpatului Al României Paul că terenul va purta provizoriu numărul 8A, pe sos.Gh.Ionescu Siseşti, dar şi faptul că acesta se suprapune parţial cu un imobil ce facuse obiectul H.G. nr.857/2003, aflat la nr.8-10 şi care fusese trecut din domeniul public al statului în domeniul privat al Municipiului Bucureşti şi în administrarea Consiliului Local sector 1.

În ce priveşte temeiul de drept al admiterii cererii, s-a făcut referire la art.12 din Regulamentul privind atribuirea sau schimbarea de denumiri şi atribuirea numerelor poştale de imobile în Municipiul Bucureşti, care însă se referă doar la stabilirea numărului poştal sau renumerotarea imobilelor, în situaţii deosebite, iar nu şi la schimbarea adresei poştale (fil.6,40, vol.11 dup).

Ulterior, la 8.07.2009, deşi vânduse întreaga suprafaţă de teren obţinută în baza deciziei nr.30 din 26.09.2008, inculpatul Al României Paul s-a adresat Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor cu o “cerere de lămurire” a deciziei sus-menţionate, în sensul de a se preciza dacă prin aceasta s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 170.924,975 mp. sau a suprafeţei rezultate din măsurătorile cadastrale, de 150.972 mp.(fil.430, vol.10 dup).

Valoarea de piaţă a terenului restituit în mod nelegal, aflat în domeniul public al statului, estimată la data de 26.09.2008 (data la care acesta a fost predat inculpatului Al României Paul), era de 153.832.478 euro (900 euro/mp., 170.924,95 mp. suprafaţă din acte), respectiv de 135.874.800 euro (900 euro/mp., 150.972 mp. suprafaţa din măsurători). – fil.11, vol.14 dup.

2. Procedând la analiza probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit rechizitoriului, în legătură cu soluţionarea notificării având ca obiect fosta Fermă Regală Băneasa, au fost comise două infracţiuni:

– abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, constând, în esenţă, în aceea că restituirea în natură a suprafeţei de 170.924,97 mp., teren aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art.8, art.10 şi art.21 din Legea nr.10/2001 şi ale H.G. nr.1881/2005, cu consecinţa prejudicierii Statului Român cu suma de 135.874.800 euro (valoarea terenului care a ieşit în mod nelegal din domeniul public al statului), sumă care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru inculpaţii Al României Paul, Truică Remus şi ceilalţi membri grupului infracţional organizat.

Această infracţiune a fost reţinută în sarcina inculpaţilor Gheorghiţă Dragomira (în calitate de autor), Roşu Robert, Truică Remus, Al României Paul, Dicu Corina, Stoian Ioan şi Sin Gheorghe (fiecare în calitate de complice).

– dare de mită, constând în aceea că, pentru a-l determina pe directorul institutului, Iliescu Horia (în prezent, decedat), să sprijine în Consiliul de Administraţie al Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor cererea de retrocedare şi să aprobe în final retrocedarea, deşi nu erau întrunite condiţiile prevăzute de lege, inculpatul Truică i-a oferit acestuia foloase necuvenite constând în plata unei excursii în străinătate în toamna anului 2008.

Această infracţiune a fost reţinută exclusiv în sarcina inculpatului Truică.

Prima instanţă a dispus în baza art.16 alin.1 lit.b teza I C.pr.pen. achitarea tuturor inculpaţilor pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, întrucât, a apreciat că, deşi inculpaţii au săvârşit nişte fapte, acestea nu sunt prevăzute de legea penală, fiind fapte legale.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă că emiterea deciziei în baza căreia s-a dispus restituirea în natură către inculpatul Al României Paul a suprafeţei de 170.924,97 mp. din fosta Fermă Regală Băneasa nu a fost dată cu încălcarea vreunei dispoziţii legale, situaţie în care nu se poate reţine nici complicitatea la infracţiunea analizată în sarcina celor care au ajutat sau înlesnit adoptarea acestei decizii

În ce priveşte infracţiunea de dare de mită reţinută în sarcina inculpatului Truică Remus, prima instanţă a dispus în baza art.16 alin.1 lit.f C.pr.pen. încetarea procesului penal pentru ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Instanţa de fond a reţinut că din probele administate în cauză rezultă săvârşirea de către inculpatul Truică a infracţiunii de dare de mită, însă în legătură cu îndeplinirea unui act legal de către fostul director al institutului, Iliescu Horia, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu.

Soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu a fost criticată de Parchet, care a arătat, în esenţă, că aprecierile primei instanţe sunt contrazise de probele administrate în cauză şi care au fost ignorate, raţionamentul judecătorului de la instanţa de fond nefăcând trimitere în vreun fel la probele analizate în cuprinsul rechizitoriului şi care au fundamentat  soluţia de trimitere în judecată, în condiţiile în care, pe de o parte, niciuna dintre probele din faza de urmărire penală nu a fost înlăturată de judecător, iar, pe de altă parte, în faza de judecată nu au fost administrate probe contrare, persoanele audiate menţinându-şi declaraţiile date anterior.

Judecătorul fondului s-a limitat să prezinte doar o parte din înscrisurile de la dosar, respectiv acte de stare civilă şi hotărâri ulterioare deciziei de retrocedare, cu referire la decizia civilă nr.2146/2013 a Tribunalului Bucureşti, deşi aceasta din urmă nu a analizat întrunirea condiţiilor legale pentru retrocedarea imobilului, ci a fost tocmai în baza deciziei nr.30/2008 emisă de Institutul de de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

În acelaşi sens, apelanta parte civilă Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F., D.G.F.P.Braşov a susţinut prin motivele de apel că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la Ferma Regală Băneasa s-ar fi făcut în mod legal.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul judecăţii în primă instanţă şi în apel, confirmă săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în forma autoratului, respectiv a complicităţii în legătură cu retrocedarea fostei Ferme Regale Băneasa, pentru motivele care se vor arăta în continuare.

Ca şi în cazul celorlalte infracţiuni care fac obiectul judecăţii în prezenta cauză, şi în privinţa infracţiunilor imputate inculpaţilor în legătură cu restituirea fostei Ferme Regale Băneasa instanţa de fond a avut în vedere doar o parte din mijloacele de probă aflate la dosar (unele înscrisuri şi declaraţiile martorilor Fătu Viorel şi Dragomir Liliana, ale căror depoziţii nici nu sunt esenţiale pentru a statua asupra acuzaţiilor), stabilind astfel în mod greşit situaţia de fapt şi ajungând în mod eronat la concluzia că faptele imputate inculpaţilor nu sunt prevăzute de legea penală.

Mai înainte de a proceda la analiza faptelor şi vinovăţiei inculpaţilor prin prisma probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte va face câteva observaţii, cu titlu preliminar.

Astfel, instanţa de apel reţine mai întâi că, potrivit art.371 C.pr.pen., judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare.

În aceste condiţii, instanţa este ţinută să analizeze şi să se pronunţe exclusiv cu privire la faptele imputate persoanelor trimise în judecată, fără a face referiri şi analize paralele cu privire la situaţia altor persoane.Soluţia de netrimitere în judecată adoptată faţă de acestea din urmă nu se răsfrânge automat şi asupra inculpaţilor din prezenta cauză şi nu poate duce, prin ea însăşi, la concluzia nevinovăţiei acestora, cu atât mai mult cu cât, aşa cum se va vedea, există anumite particularităţi care deosebesc persoane care doar aparent s-au aflat în aceeaşi situaţie.

În al doilea rând, infracţiunile imputate inculpaţilor prin actul de sesizare urmează a fi analizate prin prisma cadrului legal existent la data comiterii faptelor, dar şi a actelor doveditoare in fiinţă la acel moment, căci doar acestea trebuiau să fie avute în vedere de inculpaţi, indiferent de calitatea lor (funcţionari publici sau persoane particulare) şi de forma de participaţie care li se impută (autor sau complici).

Din această perspectivă, modificările legislative sau obţinerea de acte suplimentare, ulterior datei săvârşirii faptelor, sunt aspecte lipsite de relevanţă, căci infracţiunea de abuz în serviciu prev.de art.13/2 din Legea nr.78/2000 s-a consumat la data la care terenul a fost restituit de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi a intrat în proprietatea inculpatului Al României Paul.

În acest context, împrejurarea că în anul 2012, odată cu rămânerea irevocabilă a hotărârii de exequatur, s-a stabilit filiaţia lui Carol Mircea, tatăl inculpatului Al României Paul, faţă de fostul rege Carol al-II-lea, nu înlătură retroactiv eventualele elemente de nelegalitate sub acest aspect cuprinse în hotărârile Consiliului de Administraţie al Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, căci acest înscris nu a existat din punct de vedere probator la dosarul administrativ care trebuia analizat de organul colectiv de conducere al institutului.

Astfel, potrivit art.23 din Legea nr.10/2001, act normativ în baza căruia s-a formulat şi analizat notificarea în legătură cu fosta Fermă Regală Băneasa, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, puteau fi depuse până la data soluţionării notificării, astfel încât obţinerea ulterioară a altor înscrisuri doveditoare, cum este şi hotărârea de exequatur, pronunţată în primă instanţă în decembrie 2008 şi rămasă irevocabilă abia în anul 2012, după 4 ani de la soluţionarea notificării de către Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, este lipsită de relevanţă şi nu conferă soluţiei pronunţate în acea procedură de către instanţa civilă valoarea unei chestiuni prealabile în prezenta cauză penală, în sensul prev.de art.52 alin.3 C.pr.pen.

Tot astfel, în al treilea rând, cu referire la sentinţa civilă nr.2146 din 6.12.2013 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a-III-a civilă, Înalta Curte constată că aspectele soluţionate de instanţa civilă nu reprezintă o chestiune prealabilă şi, de aceea, acestă hotărâre nu are autoritate de lucru judecat în instanţei penale în prezenta cauză, cu referire la legalitatea restituirii terenului în suprafaţă de 170.924,975 mp. de către Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Astfel, prin această sentinţă, institutul a fost obligat “să emită dispoziţie de acordare de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 25642,96 mp. din imobilul cunoscut ca Ferma Regală Băneasa în condiţiile Legii nr.165/2013”, tribunalul “constatând îndeplinită situaţia premisă prevăzută de Legea nr.10/2001 atât referitor la preluarea abuzivă a imobilului din patrimoniul autorului reclamantului, cât şi referitor la calitatea acestuia de persoană îndreptăţită la despăgubire, aspecte recunoscute în mod definitiv şi de către pârâtă pentru întreaga suprafaţă a fostei Ferme Regale Băneasa, inclusiv pentru suprafaţa ce face obiectul prezentului litigiu” şi reţinând, în consecinţă, “obligaţia pârâtei de a soluţiona notificarea şi pentru diferenţa rămasă nerestituită a suprafeţei de teren de 25642,96 mp. din imobilul cunoscut ca Ferma Regală Băneasa…”.

Este de observat, pe de o parte, că această hotărâre civilă a fost pronunţată în anul 2013, în legătură cu alte aspecte decât cele care fac obiectul judecăţii în prezenta cauză, respectiv acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de teren nerestituită în natură, iar pe de altă parte, a avut la bază “aspectele recunoscute în mod definitiv şi de către pârâtă (n.n- Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor)” cu privire la “preluarea abuzivă a imobilului din patrimoniul autorului reclamantului, cât şi referitor la calitatea acestuia de persoană îndreptăţită la despăgubiri”.

Prin urmare, instanţa civilă nu a fost învestită cu cenzurarea, sub aspectul legalităţii, a deciziei nr.30 din 26.09.2008 şi nici nu o putea face, ţinând seama de obiectul cauzei pe care a avut-o spre soluţionare, ci s-a bazat pe această decizie, valorificând-o ca atare, ca pe un dat, în cauza dedusă judecăţii. Practic, instanţa civilă a reţinut că, de vreme ce Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor a soluţionat notificarea în baza Legii nr.10/2001, recunoscând anterior “preluarea abuzivă a imobilului din patrimoniul autorului reclamantului, cât şi calitatea acestuia de persoană îndreptăţită la despăgubiri”, avea obligaţia de a soluţiona notificarea şi pentru diferenţa rămasă nerestituită, prin acordarea de măsuri reparatorii.

Or, ceea ce se impută inculpaţilor în prezenta cauză sunt împrejurările de fapt în care s-a ajuns la emiterea deciziei nr.30/2008, inclusiv competenţa Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor de a dispune restituirea terenului prin raportare la legislaţia în vigoare la data săvârşirii faptelor (inaplicabilitatea Legii nr.10/2001, datorită incidenţei art.8 alin.1 din această lege), aspecte pe care instanţa civilă nici nu le-a analizat (constatarea acesteia vizând în mod explicit şi exclusiv doar preluarea abuzivă a imobilului şi calitatea inculpatului Al României Paul de persoană îndreptăţită la despăgubire), astfel încât hotărârea pronunţată de aceasta în anul 2013 nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale învestite cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii.

În fine, în al patrulea rând, soluţiile pronunţate pe parcursul cercetărilor în privinţa măsurilor preventive sub imperiul cărora s-au aflat temporar unii dintre inculpaţi nu au autoritate de lucru judecat cu privire la faptele imputate acestora prin actul de sesizare, în condiţiile în care judecătorul de drepturi şi libertăţi învestit cu verificarea legalităţii şi temeiniciei unei măsuri preventive nu se pronunţă asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei cercetate, acesta fiind atributul suveran al instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei pe fond, prin rechizitoriul întocmit de procuror.

Trecând la analiza faptelor cu care a fost învestită, Înalta Curte reţine mai întâi dispoziţiile din legislaţia primară şi secundară, relevante în ce priveşte soluţionarea notificării referitoare la terenul fostei Ferme Regale Băneasa, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor:

– art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989: “Nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.”

– art.V Titlul I din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente:

“(1) Notificările nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentului titlu (…) se vor înainta în vederea soluţionării, în termen de 60 de zile, comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Dispoziţiile alin.1 se aplică în mod corespunzător şi pentru terenurile prevăzute la art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicată.”

– art.8.2 din Norma metodologică din 7.03.2007 de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989: “În cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la alin.1 al art.8 din lege, acestea, în temeiul art.V alin.2 din titlul I din Legea nr.247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a fi înaintate, în vederea soluţionării, comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr.1/2000 cu modificările şi completările ulterioare.”

– art.2 alin.4 din H.G. nr.1881/2005 privind înfiinţarea unor institute şi centre de cercetare-dezvoltare agricolă prin reorganizarea unor institute, centre, staţiuni şi societăţi comerciale de cercetare şi producţie agricolă: “suprafeţele de teren ale institutelor, centrelor, staţiunilor şi societăţilor comerciale de cercetare şi producţie agricolă, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului şi concesionate institutelor, centrelor, staţiunilor şi societăţilor comerciale de cercetare şi producţie agricolă, trec în administrarea institutelor şi centrelor de cercetare-dezvoltare agricolă nou înfiinţate şi au datele de identificare prevăzute în anexele 1.c)-6.c), 8.c)-11.c).”

– art.3 din H.G. nr.1881/2005 privind înfiinţarea unor institute şi centre de cercetare-dezvoltare agricolă prin reorganizarea unor institute, centre, staţiuni şi societăţi comerciale de cercetare şi producţie agricolă: “Pentru suprafeţele de teren din domeniul public al statului, prevăzute la art.2 alin.4 şi 6, pentru care se vor valida cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, în temeiul legilor fondului funciar, se aplică prevederile art.III alin.1/1 din Legea nr.169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art.10 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare.”

– art.10 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia: 

“(1) Dreptul de proprietate publică încetează, dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat.

(2) Trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel.”

– pct.5 din Anexa la Legea nr.213/1998 cuprinzând Lista bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale: “terenurile institutelor şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice şi ale unităţilor de învăţământ agricol şi silvic, destinate cercetării şi producerii de seminţe şi de material săditor din categoriile biologice şi de animale de rasă”

– art.35 alin.2 din Legea nr.18/1991: “Terenurile proprietate de stat, administrate de institutele şi staţiunile de cercetări ştiinţifice, agricole şi silvice, destinate cercetării şi producerii de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi a animalelor de rasă, precum şi din administrarea Institutului pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor de Plante de Cultură şi a centrelor sale teritoriale aparţin domeniului public şi rămân în administrarea acestora.(…)”

– art.10 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997:

“(1) Persoanelor fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor deţinute de institutele şi staţiunile de cercetare şi producţie agricolă, precum şi de regiile autonome cu profil agricol sau de societăţile naţionale cu profil agricol li se vor atribui terenuri în natură din proprietatea privată a statului.

(2) În situaţia în care suprafeţele proprietate privată a statului sunt insuficiente acestea pot fi suplimentate cu suprafeţe ce se vor scoate din domeniul public al statului, în condiţiile legii, la propunerea prefectului, sau se vor acorda despăgubiri.”

– art.10 alin.8 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G.nr.890/2005: “ În aplicarea art.9 alin.1 şi a art.24 alin.6 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, reconstituirea dreptului de proprietate pentru vechile amplasamente se face în perimetrul unităţilor de cercetare-dezvoltare pe terenuri agricole care nu sunt indispensabile cercetării.”

– art.4 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989:

“(1) De prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.

(2) Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.”

– art.10 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989:

“(1) În situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

…………………………………………………………………………

(5) Se restituie în natură şi terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcţii autorizate care nu mai sunt necesare unităţii deţinătoare, dacă persoana îndreptăţită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piaţă a construcţiei respective, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.

– art.21 alin.1 din din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989: “Imobilele – terenuri şi construcţii – preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau o companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.”

În ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, analiza acuzaţiilor aduse inculpaţilor are ca punct de plecare cadrul legal existent la data comiterii faptelor.

Aşa cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, notificarea depusă de inculpatul Al României Paul a vizat restituirea fostei Ferme Regale Băneasa, în suprafaţă de 26,8764 ha. şi a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

În esenţă, în privinţa terenurilor, procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere era reglementată de Legea nr.18/1991 şi Legea nr.1/2000, în timp ce regimul juridic al terenurilor situate în intravilanul localităţilor era reglementat de dispoziţiile Legii nr.10/2001.

Inaplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr.10/2001 în privinţa terenurilor al căror regim juridic era reglementat prin Legea nr.18/1991 şi Legea nr.1/2000, a fost consacrată de la bun început în dispoziţiile art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001.

Ulterior, prin Legea nr.247/2005, art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001 a fost completat cu încă o situaţie de excepţie, respectiv terenurile care la data preluării abuzive sau la data notificării erau situate în extravilanul localităţilor.

Prin urmare, în temeiul noii reglementări, dacă la data preluării abuzive terenul fusese situat în extravilan, restituirea acestuia nu era posibilă în temeiul Legii nr.10/2001, chiar dacă la data formulării notificării sau a analizării ei acesta se afla în intravilan.

Având în vedere că data limită de depunere a notificărilor întemeiate pe Legea nr.10/2001 a fost 14.02.2002, este evident că noile dispoziţii ale art.8 erau incidente în privinţa notificărilor depuse în termenul legal, dar care nu fuseseră soluţionate până la intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005, aspect menţionat de altfel în mod explicit în art.V alin.1 şi 2 Titlul I din această lege. O altă interpretare ar fi nu doar contrară legii, ci şi logicii elementare, căci, potrivit celor expuse anterior, la data intrării în vigoare a noilor dispoziţii nu se mai puteau depune notificări în baza Legii nr.10/2001, aşa încât nu se poate susţine că aceste dispoziţii s-ar aplica numai unor eventuale notificări noi.

Prin urmare, instituţiile învestite cu soluţionarea unor notificări întemeiate pe Legea nr.10/2001 şi care nu le soluţionaseră până la data intrării în vigoare a Legii nr.247/2005, aveau în primul rând obligaţia să verifice dacă sunt sau nu incidente disp.art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001, cu consecinţa păstrării şi soluţionării notificării conform procedurii reglementate de această lege sau, după caz, a trimiterii acesteia spre competentă soluţionare comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr.1/2000 cu modificările şi completările ulterioare.

Acest mod de a proceda a fost consacrat explicit în disp.art.8.2 din Norma metodologică de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, anterior citate, care reprezintă o normă de competenţă cu caracter exclusiv şi de la care nu se poate deroga, a cărei încălcare atrage sancţiunea nulităţii dispoziţiei emisă în aceste condiţii (a se vedea în acest sens decizia nr.657 din 6.02.2012 a Î.C.C.J., Secţia I civilă, publicată pe www.scj.ro).

Aplicând aceste dispoziţii legale la situaţia din speţă, Înalta Curte constată că, mai înainte şi independent de analiza condiţiilor referitoare la calitatea de persoană îndreptăţită a inculpatului Al României Paul şi dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, Consiliul de Administraţie al Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor trebuia să verifice, prin raportare la actele aflate la dosarul administrativ sau pe care institutul le avea la dispoziţie, dacă terenul în litigiu putea face obiectul unei notificări întemeiate pe Legea nr.10/2001.

Astfel, este de observat că în Decizia Consiliului de Miniştri din 18.06.1948, emisă în baza Decretului nr.38/1948 şi depusă la dosarul administrativ, fuseseră precizate toate bunurile mobile şi imobile ale fostului rege Mihai I şi ale  membrilor fostei familii regale. În privinţa terenurilor, acestea erau împărţite în trei categorii: agricole, forestiere şi urbane, iar terenul de 28,43 ha. denumit “ferma Băneasa” a fost menţionat în categoria “terenuri agricole”, iar nu “terenuri urbane”, fiind situat în comuna Băneasa, judeţul Ilfov, motiv pentru care a şi fost trecut în administrarea şi folosinţa Ministerului Agriculturii  (fil.60, vol.10 dup).

De asemenea, din Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole din comuna suburbană Băneasa, oraş Bucureşti, judeţul llfov din luna ianuarie 1948, Ferma Regală Băneasa figura cu 28,8760 ha. teren, compus din 8 ha.grădini de zarzavat irigate, 3,75 ha. fâneţe naturale, 7,1260 ha. păşuni, 1 ha.vii altoite, 3 ha. livezi cu pomi şi 6 ha.alte terenuri şi neproductive.

În acelaşi document se menţionează că întreaga suprafaţă de 28,8760 ha. este situată “în hotarul satului”. (fil.358, vol.30 dup).

Chiar dacă în perioada postbelică, în care statul comunist a preluat în mod abuziv imobile proprietate privată, nu exista terminologia “intravilan/ extravilan”, încadrarea terenurilor într-una dintre cele două categorii de către instituţia învestită cu soluţionarea unei notificări formulate în baza Legii nr.10/2001 era obligatorie din perspectiva art.8 alin.1 şi se putea face prin raportare la terminologia folosită în epocă pentru a determina locul situării terenurilor, dar şi la înţelesul comun, uzual al celor două cuvinte.

Astfel, prin “intravilan” se înţelege zona care cuprinde suprafaţa construită şi construibilă a unui oraş sau a unui sat, iar prin “extravilan” se înţelege teritoriul aflat în afara spaţiului construit sau pe cale de construire al unei localităţi (a se vedea Dicţionarul explicativ al limbii române).

În ce priveşte sintagma “în hotarul satului”, este de reţinut că satul românesc era/este alcătuit dintr-o aglomerare de case şi dependinţe, care formează “vatra satului” şi dintr-un teritoriu folosit pentru agricultură, numit “hotar”, “moşie” sau “mereaua satului” (a se vedea noţiunea de “sat” explicată pe www. enciclopediaromâniei.ro).

Sintetizând, având în vedere cele expuse anterior, ţinând seama că, prin natura lor, terenurile agricole nu sunt destinate construcţiei, iar zona intravilană cuprinde suprafaţa construită/construibilă a unei localităţi, rezultă că terenurile situate în hotarul/moşia/mereaua satului, fiind folosite pentru agricultură, erau situate în extravilanul localităţilor.

Împrejurarea că respectivul teren agricol era menţionat ca făcând parte din comuna suburbană Băneasa nu atrage după sine concluzia că ar fi fost situat în intravilanul localităţii la data preluării sale de către stat, ştiut fiind faptul că pe raza administrativă a unei localităţi pot fi cuprinse nu numai terenuri intravilane, ci şi terenuri extravilane, destinate exploatării agricole, cum este şi cazul în speţă.

Chiar şi în lipsa cunoştinţelor referitoare la sintagma “hotarul satului”, deşi toţi termenii menţionaţi anterior sunt cunoscuţi de profesioniştii dreptului familiarizaţi cu procedurile de restituire a imobilelor, căci se regăsesc în actele folosite în dovedirea dreptului de proprietate emise în perioada anterioară instaurării regimului comunist, având în vedere menţiunile referitoare la felul şi destinaţia terenurilor care intrau în componenţa fostei Ferme Regale Băneasa, cuprinse în cele două acte emise în anul 1948, era evident că acestea nu făceau parte din intravilanul comunei Băneasa la data preluării de către stat şi, ca atare, nu puteau face obiectul restituirii în baza Legii nr.10/2001.

Înalta Curte constată că în procesul-verbal din 2.09.2008 al Consiliului de Administraţie al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, s-a menţionat că acesta, prin organele sale de conducere, “are competenţa legală de a soluţiona notificarea”, în calitate de “unitate deţinătoare” a terenului, fără a se pronunţa asupra incidenţei disp.art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001, deşi cu ocazia dezbaterilor martorul Oancea Florin a pus în discuţie inaplicabilitatea acestei legi, ţinând seama de situarea în extravilan a terenului la data preluării terenului.

Mai mult, Consiliul de Administraţie a recunoscut că are competenţa de soluţionare a notificării, deşi unul dintre obiectivele expertizei dispuse în aceeaşi şedinţă era determinarea amplasamentului fostei Ferme Regale Băneasa, în sensul dacă aceasta s-a aflat în limita hotarelor comunei Băneasa sau în exteriorul lor (în intravilanul sau extravilanul comunei), în raport de care se putea stabili incidenţa sau nu a Legii nr.10/2001.

Ulterior, la şedinţa din 26.09.2008, fără a avea la dispoziţie raportul de expertiză, din care ar fi constatat că expertul nu a răspuns la obiectivele stabilite şi, cel mai important, nu a determinat amplasamentul intra/extravilan al terenului la data preluării sale de către stat, Consiliul de Administraţie a decis restituirea terenului în suprafaţă de 170.924,975 mp., fiind emisă în acest sens decizia nr.30 din 26.09.2008.

Procedând astfel, preşedintele şi membrii Consiliului de Administraţie al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor au încălcat dispoziţiile art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001 şi au cauzat un prejudiciu Statului Român, reprezentat de terenul restituit, care făcea parte din domeniul public, se afla doar în administrarea institutului şi a intrat în mod fraudulos în stăpânirea inculpatului Al României Paul, iar ulterior – a inculpatei S.C.Reciplia S.R.L.

Din declaraţiile membrilor Consiliului de Administraţie care au fost audiaţi în calitate de martori nu rezultă că în şedinţa din 2.09.2008 s-ar fi decis în sensul celor consemnate în procesul-verbal, cu referire la competenţa institutului de a soluţiona notificarea, aspect confirmat şi de menţiunile olografe din Registrul de procese-verbale existent la dosar.

Cu toate acestea, cu excepţia martorei Leaotă, toţi ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie au semnat fără obiecţiuni ambele procese-verbale.

Din procesul-verbal de constatare întocmit de Curtea de Conturi a României la 12.10.2010 s-a reţinut de asemenea că “soluţia adoptării deciziei de retrocedare a terenului menţionat este rezultatul aplicării şi interpretării incorecte a legii, respectiv a art.8 din Legea nr.10/2001.”

Astfel, făcând trimitere la Borderoul de inventariere din luna ianuarie 2008, menţionat anterior, Curtea de Conturi a constatat că “la data când a avut loc recensământul (ianuarie 1948) Ferma Regală Băneasa era fermă agricolă în extravilan şi nu imobil în zona intravilană a Comunei Băneasa”, astfel încât, la momentul preluării abuzive de către stat, terenul era în extravilanul comunei Băneasa.

Prin urmare, “cererea de restituire în natură sau prin echivalent, conform prevederilor Legii nr.10/2001 devine inadmisibilă, caz în care nu se poate emite o decizie motivată în favoarea petentului.”

În acest context, Curtea de Conturi a mai reţinut şi faptul că în expertiza tehnică imobiliară făcută în luna septembrie 2008 şi acceptată de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, “nu s-au făcut menţiuni privind situaţia juridică a terenului, respectiv intravilan sau extravilan”.

În egală măsură, Înalta Curte constată că organul de conducere al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, învestit cu soluţionarea notificării formulată de inculpatul Al României Paul nu a avut în vedere nici destinaţia terenului, atât la momentul preluării sale de către stat, cât şi la data soluţionării notificării, în raport de care nu avea de asemenea competenţa de a dispune asupra acestuia.

Conform art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001, pe lângă terenurile situate în extravilan la data preluării abuzive sau la data notificării, nu intrau sub incidenţa acestei legi nici terenurile al căror regim juridic era reglementat de Legea nr.18/1991 sau Legea nr.1/2000, adică terenurile agricole sau forestiere, indiferent de locul situării acestora, în intra sau extravilanul localităţilor şi chiar dacă proprietarul  sau moştenitorii săi nu au solicitat anterior restituirea potrivit legilor fondului funciar.

Nici în art.8 din Legea nr.10/2001 şi nici la pct.8 din Norma metodologică de aplicare a acestui articol nu este menţionată, ca o condiţie pentru incidenţa textului de lege sus-menţionat, formularea anterioară a unei cereri de restituire a acestor imobile în temeiul legilor fondului funciar.

Soluţia de excludere din domeniul de aplicare a Legii nr.10/2001 a unor asemenea categorii de terenuri care au intrat sub incidenţa legilor fondului funciar, a fost opţiunea legiutorului, în baza “dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislaţia trecută cu privire la proprietatea funciară.” (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr.2/2005).

Prin urmare, reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cu destinaţie agricolă (în care intrau, printre altele, conform art.2 lit.a din Legea nr.18/1991, terenurile arabile, viile, livezile, păşunile, fâneţele, cum erau şi cele care făceau parte din fosta Fermă Regală Băneasa) se realiza potrivit legilor fondului funciar, iar nu potrivit Legii nr.10/2001, indiferent că erau situate în intravilanul sau extravilanul localităţilor.

Din această perspectivă, împrejurarea că la data soluţionării notificării terenul solicitat era în intravilan, aspect rezultat şi din certificatul de urbanism nr.1031/27/1 din 27.03.2008 emis de Primăria sectorului 1, este lipsită de relevanţă, ţinând seama de destinaţia agricolă a acestuia, rezultată din actele normative în vigoare.

Astfel, potrivit art.2 alin.4 din H.G. nr.1881/2005, Anexa 11.c) la această hotărâre şi pct.5 din Anexa la Legea nr.213/1998, terenul revendicat de inculpatul Al României Paul era unul agricol, aflat în domeniul public al statului, cu privire la care Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor nu exercita decât un drept de administrare.

Fiind vorba de un teren agricol, conform art.8 alin.1 teza a-II-a din Legea nr.10/2001, acesta era de asemenea exceptat de la procedurile instituite de această lege, astfel încât şi din această perspectivă notificarea inculpatului Al României Paul nu putea fi legal analizată de către Consiliul de Administraţie al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, ci trebuia trimisă comisiei locale a sectorului 1 constituită conform legilor fondului funciar (Legea nr.18/1991 şi Legea nr.1/2000), potrivit art.8.2 din Norma metodologică de aplicare unitară a Legii nr.10/2001.

Astfel, din coroborarea dispoziţiilor art.3 din H.G. nr.1881/2005, art.9 alin.1, art.10 alin.1 şi 2 şi art.12 alin.1,3 şi 4 din Legea nr.1/2000 şi art.10 alin.1 şi 2 din Legea nr.213/1998, rezultă că reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri aflate în administrarea unor institute de cercetare, cum era şi Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, presupunea:

– identificarea şi delimitarea terenului supus retrocedării, operaţiune care trebuia desfăşurată de comisia locala sector 1 de fond funciar;

– validarea de către comisia Municipiului Bucureşti de fond funciar a procesului-verbal de delimitare şi a hotărârii comisiei locale;

– trecerea terenului din domeniul public al statului în domeniul privat al sectorului 1, prin Hotărâre de Guvern.

Potrivit art.10 alin.8 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G.nr.890/2005, reconstituirea dreptului de proprietate pentru vechile amplasamente se făcea în perimetrul unităţilor de cercetare-dezvoltare pe terenuri agricole doar dacă acestea nu erau indispensabile cercetării.

Prin urmare, dreptul persoanei îndreptăţite la reconstituirea proprietăţii asupra terenului nu presupunea în mod obligatoriu că aceasta va primi terenul în natură, chiar în perimetrul institutului sau staţiunii de cercetare, putându-se atribui terenuri din rezerva aflată la dispoziţia comisiei locale sau chiar despăgubiri, în condiţiile art.10 alin.2 din Legea nr.1/2000.

Această interpretare a dispoziţiilor legale referitoare la procedura de urmat în cazul reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenuri aflate în perimetrul staţiunilor, instituţiilor şi centrelor de cercetare ori al unităţilor de învăţământ de profil agricol sau silvic, a fost ulterior confirmată şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr.23/2011. 

Caracterul complinitor al dispoziţiilor Legii nr.10/2001 nu putea fi invocat pentru eludarea dispoziţiilor restrictive prevăzute de alte acte normative reparatorii (a se vedea în acest sens decizia nr.182 din 23.01.2013 a Î.C.C.J., Secţia I civilă, publicată pe www.scj.ro) şi nici pentru instituirea unor proceduri paralele de reparare a prejudiciilor, fiind evident că Legea nr.10/2001 şi legile fondului funciar presupuneau proceduri diferite, inclusiv în cazul în care terenul solicitat făcea parte din domeniul public al statului. Legea 10/2001 nu putea în acelaşi timp să excludă de la aplicarea ei terenurile agricole şi forestiere, în baza art.8 alin.1, dar în acelaşi timp să le includă, prin invocarea caracterului ei complinitor, neexistând un drept de opţiune între legile fondului funciar şi Legea nr.10/2001.

În speţă, în condiţiile în care terenul vizat fusese şi era unul agricol, aflat în administrarea unui institut de cercetare agricolă şi în domeniul public al statului, acesta era supus o dată în plus procedurilor prevăzute de legile fondului funciar, iar nu Legii nr.10/2001, aspect prevăzut explicit la pct,8.2 din Norma metodologică de aplicare unitară a legii.

Rezultă aşadar că, soluţionând notificarea inculpatului Al României Paul şi restituind un teren agricol, aflat în domeniul public al statului, cu privire la care institutul avea doar un drept de administrare, Consiliul de Administraţie a Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor a comis o dubla ilegalitate, întrucât, pe de o parte, a dispus restituirea unui teren agricol, deşi nu aveau această competenţă prin raportare la disp.art.8 alin.1 Legii nr.10/2001, iar pe de altă parte, a dispus restituirea unui teren agricol aflat în domeniul public al statului, cu nerespectarea competenţei şi procedurii de trecere din domeniul public în domeniul privat, reglementate de disp.art.10 alin.2 din Legea nr.213/1998, sancţionată cu nulitatea absolută conform art.11 alin.2 din aceeaşi lege.

Încălcarea dispoziţiilor Legii nr.213/1998 a fost constatată şi de Curtea de Conturi a României prin procesul-verbal de constatare din 12.10.2010, care a reţinut că “decizia nr.30/26.09.2008 nu a avut la bază o hotărâre de guvern, prin care să se reglementeze trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat” (fil.20, vol.13 dup).

În ce priveşte încălcarea art.8 alin.1 teza a-II-a din Legea nr.10/2001, prin raportare la destinaţia terenului şi apartenenţa acestuia la domeniul public, este de observat că această chestiune nici măcar nu a fost antamată cu ocazia discuţiilor care s-au purtat în cele două şedinţe din luna septembrie 2008 ale Consiliului de Administraţie, deşi din adresa trimisă de A.S.A.S în 12.09.2008 rezulta că Academia în subordinea căreia funcţiona institutul formulase încă din 2005 o solicitare de reconstituire a dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de teren agricol, pe care o înregistrase la comisia locală de fond funciar de pe lângă Primăria sectorului 1 (fil.271, vol.10 dup).

Or, în condiţiile în care A.S.A.S. invoca în adresa înaintată institutului că suprafaţa revendicată se suprapunea amplasamentului actual al acestuia, lucru pe care de altfel îl susţinea şi inculpatul Al României Paul în legătură cu terenul notificat de el, era evident că pentru restituirea aceluiaşi teren nu puteau fi competente două organisme diferire, în baza a două legi diferite, concluzia fiind aceeaşi şi în situaţia în care cele două terenuri nu se suprapuneau, ci doar se învecinau.

Cu toate acestea, nici unul dintre membrii Consiliului de Administraţie nu şi-a pus vreo problemă în legătură cu competenţa acestui organ de a soluţiona notificarea inculpatului Al României Paul, prin raportare la dispoziţiile explicite ale legislaţiei în vigoare.

În concluzie, Înalta Curte reţine că motivele expuse până la acest punct al analizei sunt suficiente pentru a constata că restituirea terenului în suprafaţă de 170.924,975 mp. către inculpatul Al României Paul a fost făcută cu încălcarea legii, fapte care au avut urmare imediată prejudicierea Statului Român şi, corelativ, obţinerea unui folos material injust de către inculpatul Al României Paul şi membrii grupului infracţional organizat, fiind astfel întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în varianta incriminată în art.13² din Legea nr.78/2000.

În ce priveşte calitatea inculpatului Al României Paul de persoană îndreptăţită la restituire, Consiliul de Administraţie a reţinut că acesta era succesorul în linie directă al regelui Carol al-II-lea şi cumpărător al drepturilor succesorale dobândite de la numita Monique Urdărianu.

În analiza calităţii de persoană îndreptăţită la restituire trebuie pornit de la constatarea că notificarea nr.554 din 13.02.2002 a fost formulată de inculpatul Al României Paul în nume propriu, iar acesta şi-a justificat calitatea exclusiv prin raportare la cumpărarea drepturilor succesorale ale numitei Monique Urdărianu. Ulterior, prin memorii completatoare, s-a susţinut că inculpatul este şi succesorul în linie directă (nepot de fiu) al fostului rege Carol al-II-lea.

Potrivit disp.art.3 alin.1 lit.a şi art.4 alin.2 din Legea nr.10/2001, sunt îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de această lege persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora, precum şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.

În acelaşi timp, este de reţinut că termenul limită de depunere a notificărilor întemeiate pe Legea nr.10/2001 a expirat la 14.02.2002.

Din actele existente la dosar rezultă că la acea dată Mircea Grigore, tatăl inculpatului Al României Paul era în viaţă (a decedat abia la 26.01.2006), fiind astfel singura persoană care putea avea teoretic calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 în legătură cu bunurile ce i-ar fi aparţinut tatălui său, fostul rege Carol al-II-lea.

În acest context, s-a susţinut că, de fapt, Mircea Grigore, tatăl inculpatului Al României Paul, i-ar fi cedat acestuia drepturile în legătură cu averea fostului rege, fiind invocată în acest sens copia traducerii unui act ce ar fi fost încheiat la 10.02.2002, în faţa avocatului David Northrop din Londra (fil.125, vol.10 dup).

Dincolo de dubiile cu privire la autenticitatea acestui înscris, ţinând seama că nu a fost prezentat exemplarul original, în limba engleză şi nici nu există vreo certitudine cu privire la identitatea şi calitatea pretinsului avocat, este de reţinut că, potrivit unei declaraţii prezentate de inculpatul Al României Paul, acesta a acceptat oferta de donaţie din data de 10.02.2002 abia la data de 21.05.2002 (fil.128, vol. 10 dup).

Or, făcând din nou abstracţie de faptul că probatoriul administrat în cauză a demonstrat că la data indicată notarul nu a autentificat vreun înscris printr-o încheiere cu numărul respectiv, ci acesta apare menţionat abia în anul 2003 şi corespunde unui alt tip de operaţiune notarială (legalizare copii), că traducerea pretinsei oferte de donaţie s-a făcut la 15.01.2003, aşadar ulterior actului notarial de acceptare a donaţiei, ceea ce interesează este faptul că, potrivit art.814 alin.1 şi 2 din Codul civil de la 1864, în vigoare la data săvârşirii faptelor, acceptarea donaţiei printr-un act ulterior, cum este cazul în speţă, produce efecte numai pentru viitor, mai exact “din ziua din care se va fi comunicat donatorelui actul de acceptare”, care trebuie să fie exprimat printr-un act autentic, ca şi oferta de donaţie.

Prin urmare, câtă vreme atât oferta de donaţie, cât şi acceptarea ei trebuie să îmbrace forma autentică pentru încheierea valabilă a contractului, înseamnă că până la exprimarea consimţământului de către donatar printr-un act autentic, contractul de donaţie nu este considerat încheiat.

Mai mult, faţă de dispoziţiile exprese menţionate anterior, în cazul încheierii contractului de donaţie între persoane absente (când donatorul şi donatarul nu sunt prezenţi fizic în acelaşi timp în faţa notarului), contractul va fi considerat încheiat atunci când donatorul a luat cunoştinţă de acceptarea donaţiei de către donatar, căci până atunci oferta de donaţie este revocabilă.

În speţă, chiar dacă s-ar accepta că această comunicare s-a făcut în ziua acceptării donaţiei, este de observat că data de 21.05.2002 este ulterioară datei de 14.02.2002 la care expirase termenul maxim până la care se puteau depune notificările în baza Legii nr.10/2001, ceea ce înseamnă că notificarea formulată în nume propriu de către inculpatul Al României Paul, ca urmare a acceptării presupusei oferte de donaţie din partea tatălui său, nu este valabilă.

Notificarea depusă la 13.02.2002 de către inculpatul Al României Paul nu poate avea semnificaţia unei acceptări a ofertei de donaţie, întrucât potrivit art.814 alin.1 şi 2 C.civ. aceasta trebuia să fie expresă şi să îmbrace forma autentică.

În egală măsură, în ce priveşte calitatea de moştenitor legal al lui Mircea Grigore după fostul rege Carol al-II-lea, s-a invocat certificatul de calitate de moştenitor nr.55 din 26.05.2005, care însă, aşa cum s-a precizat în mod explicit în cuprinsul său, a fost eliberat în baza sentinţei civile nr.1809 din 1.07.2002 a Tribunalului Teleorman, prin care fuseseră recunoscute pe teritoriul României, într-o procedură de exequatur, efectele sentinţei pronunţate în anul 1955 de tribunalul de la Lisabona cu privire la paternitatea lui Mircea Grigore Lambrino faţă de fostul rege Carol al-II-lea (fil.135, vol.10 dup).

Or, prin decizia nr.1357 A din 29.09.2005 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a-III-a civilă, sentinţa sus-menţionată a fost anulată, iar cauza trimisă spre rejudecare Tribunalului Teleorman.

În urma rejudecării, o nouă sentinţă în primă instanţă, sub nr.182, a fost pronunţată abia la 29.12.2008, care a devenit definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr.954 din 14.02.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, ca efect al anulării sentinţei civile nr.1809/2002 a Tribunalului Teleorman, rezultă că în luna septembrie 2008, când s-au comis faptele deduse judecăţii în prezenta cauză în legătură cu restituirea Fermei Regale Băneasa, sentinţa din 1955 nu producea niciun efect pe teritoriul României, iar toate actele emise în baza acesteia, cum este şi cazul certificatului de calitate de moştenitor nr.55 din 26.05.2005 utilizat de inculpatul Al României Paul în faţa Consiliului de Administraţie al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, erau lovite de caducitate şi nu mai puteau produce efecte juridice.

Împrejurarea că ulterior, în anul 2012, s-au recunoscut în mod definitiv şi irevocabil efectele sentinţei pronunţate în anul 1955 de tribunalul de la Lisabona cu privire la paternitatea lui Mircea Grigore Lambrino faţă de fostul rege Carol al-II-lea, este lipsită de relevanţă, căci faptele imputate inculpaţilor din prezenta cauză trebuie analizate în raport cu înscrisurile pe care aceştia le-au avut la dispoziţie în luna septembrie 2008, când a fost soluţionată notificarea inculpatului Al României Paul, s-a stabilit că acesta este persoană îndreptăţită la restituire, iar bunurile au ieşit din domeniul public al statului, producându-se urmarea imediată prevăzută atât de varianta tip a infracţiunii de abuz în serviciu, cât şi de forma agravată prev.de art.13² din Legea nr.78/2000.

Or, este evident că, în măsura în care ar fi cunoscut adevărata situaţie de fapt, cu referire la împrejurarea că în luna septembrie 2008 nu fusese în realitate stabilită filiaţia lui Carol Mircea, tatăl inculpatului Al României Paul, faţă de fostul rege Carol al-II-lea, membrii Consiliului de Administraţie, dacă ar fi respectat legea, nu ar mai fi constatat că acest inculpat are calitatea de persoană îndreptăţită, în sensul Legii nr.10/2001, ca nepot de fiu al fostului proprietar.

În ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr.1489 din 2.08.2001, invocat de asemenea în susţinerea calităţii de persoană îndreptăţită a inculpatului Al României Paul la restituirea terenului ce a făcut parte din fosta Fermă Regală Băneasa, este de reţinut mai întâi că aceleaşi drepturi succesorale făcuseră anterior obiectul unui contract de donaţie încheiat între persoane absente, prin acceptarea, la 21.05.2001, de către inculpatul Al României Paul, a actului de donaţie întocmit de Monique Urdărianu la 2.04.2001.

Prin urmare, aceleaşi drepturi nu mai puteau face ulterior obiectul vânzării.

În al doilea rând, chiar dacă s-ar reţine valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, inculpatul Al României Paul nu a dobândit calitatea de moştenitor testamentar a fostei soţii a fostului rege Carol al-II-lea, Elena Lupescu, în sensul avut în vedere de Legea nr.10/2001.

Scopul şi raţiunea acestei legi a fost acela de a se acorda măsuri reparatorii foştilor proprietari ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

În acest sens, în art.3 din lege, legiuitorul a enumerat limitativ persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, acestea fiind, între altele, persoanele fizice, proprietare la data preluării abuzive. Singura excepţie este prevăzută în art.4 alin.2 din lege, în sensul că de prevederile acesteia beneficiază şi “moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite”. (a se vedea decizia nr.3562 din 2004 a Î.C.C.J., secţia civilă, decizia 4982 din 15.06.2007 a Î.C.C.J., secţia civilă, fil.108, vol.29 dup)

Potrivit pct.4.4 din Norma metodologică de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, în toate cazurile stabilirea calităţii de moştenitor (legal sau testamentar) se face potrivit legii civile române, astfel încât pentru dovedirea calităţii de moştenitor a Elenei Lupescu după fostul rege Carol al-II-lea nu era suficientă existenţa unor acte de stare civilă, ci aceasta trebuia să rezulte dintr-un certificat de moştenitor sau certificat de calitate de moştenitor, care să probeze implicit că respectiva persoană a acceptat succesiunea în termenul legal.

Or, în certificatul de calitate de moştenitor nr.55 din 26.05.2005, singurul emis de pe urma defunctului rege Carol al-II-lea şi de care de care inculpatul s-a prevalat, este menţionat un singur moştenitor al fostului suveran, în persoana lui Mircea Grigore, iar nu şi fosta soţie Elena Lupescu, deşi certificatul a fost întocmit la solicitarea inculpatului Al României Paul. (fil.142 şi anterior, vol.63 dup)

În egală măsură, potrivit testamentului Elenei Lupescu, a cărui traducere se află doar în copie simplă la dosar, unica moştenitoare testamentară a fost desemnată Monique Urdărianu, care era în viaţă la data de 14.02.2002, când a expirat termenul de depunere a notificărilor în baza Legii  nr.10/2001.

În privinţa obiectului contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, acesta a vizat doar o parte din bunurile Elenei Lupescu, respectiv “bunurile lăsate şi existente pe teritoriul statului român de către Prinţesa Elena de România”, în condiţiile în care aceasta a trăit împreună cu fostul rege şi a decedat în Portugalia.

Or, potrivit certificatului depus la dosar, fostul rege Carol al-II-lea s-a căsătorit cu Elena Lupescu la 3.07.1947, astfel încât fosta Fermă Regală Băneasa, care ar fi fost dobândită prin trei acte încheiate în 1931,1936 şi 1940, nu i-a aparţinut niciodată acesteia, nefiind “un bun lăsat pe teritoriul statului român” de către Elena Lupescu.

Mai mult, în realitate, la data preluării bunului de către stat, averea fostului rege Carol al-II-lea, aşadar inclusiv fosta Fermă Regală Băneasa, era sub sechestru încă din anul 1940, care fusese instituit prin Decretul-lege nr.3767 din acelaşi an.

Odată cu instituirea acestui regim special, fostul rege a pierdut atât dreptul de administrare, cât şi dreptul de dispoziţie asupra bunurilor sale (art.3 din Decretul-lege), situaţie care nu s-a schimbat până la instaurarea regimului comunist.

Rezultă aşadar că, odată cu instituirea sechestrului, fostul suveran nu a mai exercitat niciunul dintre atributele dreptului de proprietate (posesie, folosinţă, dispoziţie) asupra fostei Ferme Regale Băneasa, aceasta fiind preluată de facto de către Statul Român încă din anul 1940 şi doar formal prin Decretul nr.38/1948.

Deşi, aparent, preluarea de jure a fost una fără titlu, Înalta Curte constată, pe de o parte, că prin Deciziunea nr.1 din 26.11.1941 a Colegiului Prezidenţial al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aşadar mai înainte de instaurarea regimului comunist, fostul rege Carol al-II-lea a fost obligat la plata sumei de 194.613.773 lei către Statul Român, sumă care nu a fost achitată vreodată, existând astfel un titlu executoriu al statului care afecta averea fostului suveran, iar pe de altă parte, că acelaşi stat instituise încă din 1940 un sechestru asupra bunurilor acestuia, între care se regăsea şi Ferma Regală Băneasa.

De asemenea, prin aceeaşi decizie fostul rege a fost obligat să lase în deplină proprietate şi posesie Statului Român mai multe imobile, între care şi cele care fac obiectul judecăţii în prezenta cauză, respectiv Trupul de pădure “Fundul Sacului” din pădurea Snagov, în suprafaţă de 46,78 ha, precum şi o parte din terenurile care constituiau Ferma Regală Băneasa –  terenul de 3540 mp., care anterior a făcut parte din terenul Şcolii de Horticultură Băneasa şi care n-a ieşit niciodată din patrimoniul Statului, fiind predat doar în folosinţă fostului rege şi deţinut de acesta “fără cauză şi fără titlu legal.”

În ce priveşte susţinerea, împărtăşită inclusiv de instanţa de fond, potrivit căreia Deciziunea nr.1/1941 ar fi fost plăsmuită de regimul comunist, Înalta Curte constată că aceasta este o simplă afirmaţie, nesusţinută probator.

Împrejurarea că această decizie nu a fost identificată în arhiva instanţei supreme şi nici în fondul arhivistic al acesteia de la Arhivele Naţionale, ci în fondul arhivistic “Gospodăria de partid a CC a PCR/Consiliul de Ministri”, nu poate conduce la concluzia că respectiva decizie ar fi plăsmuită de regimul comunist, ţinând seama că aceasta fusese pronunţată în urma unei cereri formulate de preşedintele ad interim al Consiliului de Miniştri, fapt care explică de ce nu a fost găsită în fondul arhivistic al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de la Arhivele Naţionale.

Totodată, este de reţinut că aceasta nu a fost pronunţată potrivit dreptului comun, ci în baza art.23 din Legea nr.655/1941 privind Statutul Membrilor Familiei Domnitoare, care atribuia Colegiului Prezidenţial al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa exclusivă de judecată a cererilor privind drepturi patrimoniale pentru neînţelegeri ce s-ar ivi între Statul Român şi membrii sau foştii membri ai Familiei Regale. Judecata unei asemenea cereri, care putea fi formulată doar de Preşedintele Consiliului de Miniştri, se făcea fără citarea părţilor şi cu excluderea publicităţii, hotărârea fiind definitivă, iar executarea se realiza în urma ordinului dat în acest sens de ministrul justiţiei (art.23 alin.4 şi 5 din lege – fil.251, vol.34 dup).

Dincolo de împrejurarea că nu se înţelege raţiunea pentru care regimul comunist ar fi recurs la plăsmuirea unei asemenea hotărâri, în condiţiile în care este de notorietate că, în acea perioadă, au existat cazuri în care proprietatea privată a fost preluată chiar şi în lipsa unui titlu formal, Înalta Curte constată că această decizie a format obiectul analizei în mai multe procese civile, iar instanţele au valorificat-o ca atare (a se vedea sentinţa civilă nr.9891/2007, fil.293, vol.26 dup sau decizia nr.429/A din 14.11.2017 a Curţii de Apel Tg.Mureş, nepublicată, definitivă prin decizia nr.567 din 22.02.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), reţinându-se chiar că aceasta a fost învestită cu formulă executorie la 23.12.1941.

În plus, deşi inculpatul Al României Paul şi membrii grupului infracţional organizat au cunoscut despre existenţa Deciziunii nr.1/1941 încă din anul 2007, care a fost găsită cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul S.C.A.TZA având ataşat un sticker cu menţiunea “A NU SE FOLOSI ÎN NICIUN DOSAR” (fil.268, vol.34 dup), aceasta a fost contestată abia după declanşarea cercetărilor în prezenta cauză, iar o plângere penală a fost formulată abia în anul 2019, finalizată prin soluţia de clasare dată în dosarul nr.11/P/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. 

În fine, conţinutul deciziei se coroborează cu alte acte a căror realitate nu a fost contestată, cum ar fi inventarul bunurilor aparţinând fostului rege Mihai I şi membrilor fostei familii regale, stabilit prin decizia Consiliului de Miniştri publicată în M.Of. nr.140 din 19.06.1948, dată în baza Decretului nr.38 din 26.05.1948. Astfel, bunurile menţionate în dispozitivul Deciziunii nr.1/1941, pe care fostul rege Carol al-II-lea a fost obligat să le lase în deplină proprietate şi posesie Statului Român, nu se mai regăsesc între cele preluate de statul comunist prin actele sus-arătate.

Mai mult, în referatul întocmit de administratorul sechestru la 10.11.1943 se face referire explicită la deciziunea nr.1 din 26.11.1941, dată în temeiul art.23 din Legea nr.655/1941 pentru Statutul Membrilor Familiei Domnitoare, în urma acţiunii preşedintelui ad interim al Consiliului de Miniştri, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a obligat pe fostul rege Carol al-II-lea să lase în deplină proprietate şi posesie mai multe bunuri, enumerate ca atare de administratorul sechestru şi care corespund dispozitivului deciziei a cărei realitate este contestată, precizându-se totodată bunurile rămase în prezent (la acea dată) sub sechestru (fil.125, 127, vol.27 dup).

În concluzie, pe lângă aspectele de nelegalitate rezultate din lipsa de competenţă a Consiliului de Administraţie al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, prin raportare la disp.art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001, considerentele expuse anterior adaugă noi elemente de nelegalitate ale actelor întocmite de organul de conducere al institutului, care au avut ca urmare păgubirea domeniului public al Statului Român şi a patrimoniului Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor cu terenul restituit inculpatului Al României Paul.

Strict formal, responsabilitatea pentru actele ilegale şi păgubitoare revine fără îndoială membrilor Consiliului de Administraţie, aspect consacrat explicit în art.20 alin.1 şi 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, conform căruia membrii consiliului de administraţie sunt răspunzători, în condiţiile legii, pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin şi răspund solidar pentru gestionarea patrimoniului institutului, cu excepţia situaţiei în care s-au împotrivit luării unei decizii ce s-a dovedit păgubitoare pentru institut, prin consemnarea expresă a punctului lor de vedere în registrul de şedinţe şi comunicarea în scris despre aceasta organului ierarhic superior. (fil.214, vol.14 dup).

Probatoriul testimonial relevant readministrat în faza apelului, precum şi înscrisurile aflate la dosarul cauzei au demonstrat însă că modul în care a acţionat cea mai mare parte a membrilor Consiliului de Administraţie şi, mai ales, deciziile ilegale şi păgubitoare pe care aceştia le-au luat, au fost influenţate în mod decisiv de conduita altor persoane, o parte dintre acestea având chiar funcţii de conducere sau fiind angajaţi esenţiali ai institutului, iar cealaltă parte fiind viitorii beneficiari, imediaţi sau mediaţi, ai acestor decizii, majoritatea membri ai unui grup infracţional organizat, care au reuşit să speculeze în favoarea lor lipsa cunoştinţelor juridice ale celor mai mulţi dintre membrii Consiliului de Administraţie, dar şi contextul faptic pe care  l-au creat prin acţiunile lor conjugate.

Astfel, beneficiarii reali ai deciziilor ilegale şi păgubitoare au reuşit, pe de o parte, să influenţeze, inclusiv prin acte de corupţie, persoane cu funcţii de conducere ori cu atribuţii esenţiale pentru desfăşurarea activităţii în condiţii de legalitate, iar pe de altă parte, au acţionat ei înşişi, în mod direct şi nemijlocit, pentru a-i determina pe membrii Consiliului de Administraţie să-şi asume deciziile ilegale menţionate anterior.

În acord cu scopul grupului infracţional pe care l-au constituit, inculpaţii Truică, Roşu şi Tal Silberstein au realizat că pentru a atinge obiectivul urmărit (intrarea cât mai rapidă în stăpânire a terenului administrat de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, aflat în domeniul public al statului), este nevoie să acţioneze în mod coordonat pe mai multe paliere:

– să obţină susţinere din partea unor persoane importante din interiorul institutului, care ulterior urmau să-i convingă pe membrii Consiliului de Administraţie că decizia de restituire a terenului către inculpatul Al României Paul este singura care poate fi luată;

– să creeze o stare de presiune, dar şi de temere membrilor Consiliului de Administraţie, prin prezentarea deformată a consecinţelor aceştia le-ar putea suporta în cazul luării unei decizii nefavorabile inculpatului Al României Paul;

– să influenţeze în mod direct membrii Consiliului de Administraţie, prin prezenţa lor la şedinţa la care urma să se ia în discuţie notificarea formulată, inclusiv a inculpatului Al României Paul, care avea să fie înfăţişat ca membru al familie regale a României, deşi ştiau că aceasta nu corespunde adevărului.

Acţiunile membrilor grupului infracţional organizat s-au intensificat după ce aceştia au intrat în posesia Notei juridice întocmită de inculpata Dicu la 14.04.2008, asumată sub semnătură de directorul institutului, Iliescu Horia, care era în mod evident defavorabilă restituirii terenului solicitat de inculpatul Al României Paul.

Astfel, inculpaţii au acţionat pentru a intra în legătură cu factori de decizie din cadrul A.S.A.S, în subordinea căreia funcţiona Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, dar şi cu conducerea institutului.

În acest sens, din declaraţiile martorului Hera Cristian, preşedinte al A.S.A.S., rezultă că inculpatul Al României Paul i-a solicitat o audienţă, însă a fost refuzat de martor, care nu a avut contact cu acesta, întrucât martorul se opunea restituirii terenului către inculpat.

În aceste condiţii, inculpaţii s-au orientat către directorul Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, numitul Iliescu Horia, culegând şi obţinând date în legătură cu acesta, inclusiv veniturile pe care le realizează. În acest context, este de reţinut că la sediul S.C.A. TZA, cu ocazia percheziţiei, printre alte înscrisuri, a fost descoperită decizia nr.67 din 19.05.2006 emisă de A.S.A.S., prin care Iliescu Horia fusese numit director al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi din care rezultau inclusiv veniturile acestuia (2800 lei salariu de încadrare şi 40% indemnizaţie de conducere), act pe care nici societatea de avocaţi şi nici clientul său, S.C.Reciplia S.R.L. nu îl puteau obţine în mod legal şi nu avea nicio legătură cu vreo activitate de reprezentare avocaţială.

Inculpatul Truică Remus a fost cel care l-a contactat pe directorul Horia Iliescu şi l-a influenţat în sensul susţinerii cererii de restituire a terenului în Consiliul de Administraţie, inclusiv prin mituirea acestuia.

Astfel, deşi poziţia iniţială a directorului institului a fost în sensul că inculpatul Al României Paul nu avea niciun drept să solicite suprafaţa de teren de la institut, fapt care rezultă din declaraţiile martorului Hera Cristian, dar şi din semnarea Notei juridice din 14.04.2008, ulterior, ca urmare a influenţelor exercitate de inculpatul Truică, dar şi a foloaselor oferite şi primite de la acesta, Iliescu Horia şi-a schimbat punctul de vedere şi a susţinut activ în ambele şedinţe ale Consiliului de Administraţie restituirea terenului solicitat de inculpatul Al României Paul.

Prezenţa la institut a inculpatului Truică, inclusiv împreună cu inculpatul Tal Silberstein, în perioada discutării cererii de retrocedare, rezultă din declaraţiile constante ale martorului Oancea Florin, menţinute cu ocazia audierii în faţa Înaltei Curţi, care a arătat că la una dintre întâlniri inculpatul Truică a venit însoţit de un cetăţean străin, al cărui nume se termina în “stein” şi pe care l-a prezentat ca fiind consilierul de imagine al premierului României. Cei doi i-au fost prezentaţi martorului chiar de directorul Iliescu, care l-a chemat special pentru aceasta, martorul realizând după câteva luni “că au venit pentru a ne impresiona, în sensul de a ne arăta nivelul de influenţă. Pe moment am fost impresionat, dar ulterior am realizat care a fost scopul acestei întâlniri. La acea întâlnire nu s-a discutat despre acea retrocedare şi s-a pus problema ca şi cum ar fi fost realizată. Am înţeles că acea persoană este asociatul lui Truică şi a venit pentru a vedea stadiul retrocedării.Tot atunci s-a discutat şi despre urgentarea trecerii din public în privat şi pe moment n-am înţeles.”

De asemenea, martorul a mai arătat în faţa instanţei de apel că inculpatul Truică i-a fost prezentat de Iliescu Horia ca fiind “prieten cu Al României Paul Philippe şi îl ajută „cu detalii” în legătură cu retrocedările”, relaţia dintre inculpatul Truică şi directorul Iliescu fiind percepută de martor ca una “de preţuire reciprocă”.

Rezultă aşadar că atât inculpatul Truică, cât şi inculpatul Tal Silberstein cunoşteau că terenul pe care-l vizau aparţinea domeniului public al statului şi că acesta nu putea fi restituit ca atare. Cu toate acestea, au continuat demersurile în sensul influenţării factorilor de decizie ai institutului, fiind pe deplin conştienţi că numai pe această cale vor obţine restituirea terenului.

Prezenţa inculpatului Tal Silberstein la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor rezultă şi din declaraţiile martorului Aparaschivei Cristian şi nu este infirmată de înscrisul provenind de la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, căci acesta atestă intrările şi ieşirile din România ale inculpatului, însă doar în baza paşaportului israelian şi numai în ultimii 5 ani, aşadar până în 2010. (fil.147,148, vol.5 dup). În plus, din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că inculpatul Tal Silberstein era şi titularul unui paşaport emis de autorităţile franceze la data de 27.07.2005, valabil 10 ani, iar după intrarea României în Uniunea Europeană nu se mai stochează date cu privire la intrările/ieşirile în/din România efectuate de cetăţeni U.E., nexistând aşadar o evidenţă a situaţiilor în care inculpatul Tal Silberstein a intrat/ieşit în/din România, folosind cel de-al doilea paşaport (fil.158, vol.39 dup).

În declaraţia dată în faţa Înaltei Curţi, inculpatul Truică nu a negat prezenţa sa în mai multe rânduri la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi nici prezenţa inculpatului Tal Silberstein la una dintre întâlnirile avute cu Iliescu Horia, recunoscând inclusiv faptul că “scopul vizitei noastre este în legătură cu cererea de retrocedare a terenului aparţinând sau aflat în administrarea institutului”.

De asemenea, inculpatul Truică a arătat că “l-am informat pe directorul Horia Iliescu despre faptul că exista o solicitare de retrocedare a terenului aflat în administrarea institutului şi aveam un cabinet de avocatură care se ocupă de toate aceste formalităţi”.

În aparenţă însă, prezenţa inculpaţilor Truică şi Silberstein nu avea nicio justificare, în condiţiile în care notificarea fusese formulată de către inculpatul Al României Paul, iar cei doi inculpaţi nu au devoalat directorului Iliescu contractul în baza căruia cel dintâi inculpat îşi cesionase drepturile, inclusiv cu privire la Ferma Regală Băneasa, către S.C.Reciplia S.R.L., în spatele căreia se aflau, între alţii, inculpaţii Truică şi Silberstein.

Prezenţa inculpatului Truică la institut rezultă şi din declaraţiile martorei Andrei Ana-Maria, membră a Consiliului de Administraţie, care a arătat că acesta a participat chiar la şedinţa din 2.09.2008 şi “stătea la aceeaşi masă cu noi.”

Prin urmare, prezenţa celor doi la institut şi discuţiile purtate cu directorului acestuia nu au avut o motivaţie legală, ci a avut ca unic scop influenţarea lui Iliescu Horia pentru a obţine susţinerea acestuia pentru o decizie favorabilă retrocedării, scop pe care l-au şi atins.

De altfel, în legătură cu terenul fostei Ferme Regale Băneasa, este de reţinut că, încă din perioada premergătoare încheierii contractului de cesiune din 1.11.2006, inculpatul Truică îi dăduse asigurări inculpatului Al României Paul că “are conexiunile necesare pentru a recupera Băneasa într-o perioadă foarte scurtă de timp” (a se vedea declaraţia dată de A României Lia, fil.179 şi urm., vol.4 dup) şi că “vor rezolva foarte repede obţinerea acestui teren pe cale administrativă, ceea ce s-a şi întâmplat.” (a se vedea declaraţia inculpatului Al României Paul, fil.234 şi urm., vol.3 dup).

Pentru a se asigura de susţinerea directorului institutului, Iliescu Horia, inculpatul Truică a acţionat şi în direcţia coruperii acestuia.

Deşi inculpatul Truică a negat această conduită ilegală, arătând în esenţă că doar a luat masa cu acesta, cu ocazia unei deplasări pe care cel dintâi a făcut-o la Monaco, în octombrie 2008, în realitate, mituirea directorului Iliescu de către inculpatul Truică este probată prin declaraţiile martorilor Aparaschivei Cristian şi A României Lia, ambii fiind reaudiaţi şi de către instanţa de apel.

Astfel, martorul Aparaschivei, prieten apropiat al inculpatului Truică, a arătat că acesta a intervenit la directorul Iliescu, “care în prima fază s-a opus (n.n- retrocedării), la un moment dat totul era blocat, pentru că directorul se tot opunea şi Truică spunea că trebuie să găsească o soluţie, pentru că partenerii evrei nu vor să renunţe la nicio parte din teren în favoarea institutului şi ştiu că Truică a fost la institut împreună cu Steinmetz (n.n- în realitate, Tal Silberstein) pentru a discuta”.

În privinţa mituirii directorului, acelaşi martor a arătat că “ştiu că directorul institutului şi soţia acestuia au fost invitaţi de Truică la Monaco.  I-a cazat la un hotel, i-a plimbat cu barca, au ieşit la masă. Şi eu eram atunci la Monaco împreună cu Truică, aşa că i-am văzut chiar eu pe cei doi acolo în vizită.(…) Precizez că această vizită s-a desfăşurat în condiţiile în care Remus Truică trebuia să-l convingă pe Horia Iliescu să semneze actul de punere în posesie a terenului de la Băneasa în favoarea lui Remus Truică şi asociaţilor lui. Ştiu aceste aspecte chiar de la Remus Truică, pentru că  l-am întrebat ce caută familia Iliescu acolo şi Truică mi-a răspuns să trebuie să găsească o cale de a-l convinge să le semneze actele de punere în posesie. A fost prima şi singura dată când Truică a invitat pe cineva şi a obţinut rezervare la Louis al XVI lea, un restaurant cu 3 stele Michelin din Monaco, unde rezervările se făceau cu luni de zile înainte (…) Truică şi Iliescu au avut mai multe discuţii pe barcă, unele private, pentru care se retrăgeau sub punte, discuţii la care eu nu am asistat, însă la finalul vizitei Truică mi-a spus că e bucuros, că a rezolvat problema şi terenul de la Băneasa este al lui.”

Deşi inculpatul Truică a încercat să-l decredibilizeze pe martor, este de reţinut că acesta nu a fost doar un bun prieten al inculpatului, ci s-a implicat în vânzare unora dintre terenurile obţinute prin retrocedările ilegale ce fac obiectul cercetărilor în prezenta cauză, în baza unor procuri obţinute chiar de la administratorul S.C.Reciplia S.R.L., iar ulterior, de asemenea împreună cu inculpatul Truică, a garantat nişte credite chiar cu terenurile astfel vândute, fapte care fac obiectul unui alt dosar penal.

În sensul celor susţinute de martorul Aparaschivei, cu referire la mituirea directorului Iliescu, este şi declaraţia martorei A României Lia, care a arătat că “ Remus Truică ne-a spus că a vorbit cu directorul Institutului de Cercetare de la Băneasa, despre care spunea că este un om foarte dificil, dar ar putea fi mulţumit cu nişte excursii. Eu i-am cerut lămuriri suplimentare, dar Remus Truică mi-a spus să stau liniştită, că este vorba doar despre Monaco. Din câte ştiu eu, Băneasa a fost recuperată prin influenţa lui Remus Truică. Reţin că la un moment dat, acesta ne-a spus că orice politician care se va opune retrocedării terenului de la Băneasa nu va mai fi reales.”

Împrejurarea că foloasele ar fi fost primite de directorul institutului după ce decizia restituirii fusese luată, pe lângă că nu este probată, nici nu are vreo relevanţă, câtă vreme înţelegerea infracţională a avut loc anterior şi a fost determinată tocmai de conduita iniţială a directorului, potrivnică restituirii terenului.

Ca urmare a acţiunilor întreprinse de inculpatul Truică, cu implicarea parţială şi a inculpatului Tal Silberstein, directorul Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi-a schimbat poziţia iniţială, asumată în scris prin semnarea Notei juridice din 14.04.2008, şi s-a transformat într-un susţinător al restituirii terenului aflat în administrarea institutului, în beneficiul inculpatului Al României Paul şi grupului infracţional organizat.

Astfel, acesta a susţinut activ restituirea terenului atât în şedinţa din 2.09.2008, cât şi în cea din 26.09.2008, iar poziţia sa, în calitate de director al institutului, alături de cea a inculpatei Dicu, în calitate de jurist al instituţiei, a cântărit semnificativ în luarea deciziilor ilegale şi păgubitoare de către membrii Consiliului de Administraţie, pe fondul lipsei lor de cunoştinţe juridice, dar şi a circumstanţelor în care au avut loc cele două şedinţe.

Poziţia favorabilă retrocedării, adoptată de directorul Iiescu după discuţiile cu membrii grupului infracţional organizat, nu s-a rezumat la a susţine că inculpatul Al României Paul este îndreptăţit să primească terenul, ci a avut în vedere şi întărirea stării de temere, creată prin demersurile aşa-zis legale, realizate sub coordonarea inculpatului Roşu, cu referire la posibilele consecinţe, inclusiv de natură penală pe care membrii Consiliului de Administraţie le vor suporta în cazul în care nu vor încuviinţa restituirea terenului.

Astfel, martora Andrei Ana-Maria, membru al consiliului, a arătat că “un rol determinant în convingerea noastră l-a avut şi directorul institutului Horia Iliescu, care ne atenţiona că prinţul a făcut poze cu terenul aflat în paragină, acesta inducându-ne ideea că ar exista un risc de răspundere penală dacă nu retrocedăm terenul solicitat prin faptul că îi încălcăm dreptul la reconstituirea proprietăţii şi prin faptul că nu putem justifica lăsarea în degradare a unor terenuri aflate în administrarea institutului (…) Din punct de vedere juridic dna Corina Dicu cunoştea cel mai bine situaţia, iar dl director Horia Iliescu era cel mai hotărât pentru a se retroceda terenul.”

În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorului Oancea Florin, de asemenea membru al Consiliului de Administraţie, care a arătat că  “iniţial, împreună cu colegii mei, am hotărât să pasăm răspunderea la instanţă, însă jurista A.S.A.S. şi domnul Iliescu ne-a spus că putem plăti daune cominatorii, sugerându-ne că trebuie să restituim pentru a nu pune institutul într-o situaţie defavorabilă.”

Tot astfel, alt membru al Consiliului de Administraţie, martorul Pascu Alecsandru, reaudiat în faţa instanţei de apel, a reiterat aspectele declarate iniţial, ocazie cu care a arătat că “această procedură de retrocedare nu mi s-a părut transparentă şi s-a făcut cu mare grabă din partea directorului. Îmi amintesc că chiar în prima şedinţă a spus că el îşi asumă retrocedarea, că este un act de dreptate.”

Ulterior, după şedinţa Consiliului de Administraţie din 2.09.2008, directorul lliescu s-a implicat activ şi în efectuarea expertizei încuviinţate, luând legătura cu expertul Stoian şi cerându-i să efectueze urgent expertiza fără a răspunde la chestiuni esenţiale, cum ar fi amplasarea terenului revendicat în intravilan sau extravilan la data preluării acestuia de către stat, de care depindea însăşi competenţa institutului de a soluţiona notificarea.

Deşi directorul Horia Iliescu a decedat şi nu a putut fi cercetat în prezenta cauză, conduita adoptată de acesta demonstrează că influenţele exercitate de membrii grupului infracţional organizat asupra sa, în principal, ale inculpatului Truică, au fost unele reale şi au dat rezultate, aceştia reuşind să obţină schimbarea poziţiei iniţiale, defavorabile restituirii, într-una de susţinere a intereselor inculpatului Al României Paul şi ale grupării infracţionale, pe care şi le-a însuşit ca şi cum ar fi fost o cauză proprie.

Or, este evident că schimbarea poziţiei iniţiale nu s-a datorat unor împrejurări sau înscrisuri noi, în condiţiile în care nu au fost depuse documente suplimentare, iar dispoziţiile legale erau clare şi nu permiteau restituirea terenului de către Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, potrivit celor expuse anterior.

Influenţele exercitate de membrii grupului infracţional organizat nu au vizat doar schimbarea conduitei directorului instituţiei, ci, prin intermediul acestuia, şi pe cea a inculpatei Dicu Corina, care întocmise, în calitate de jurist al institutului, Nota juridică din 14.04.2008, în care susţinuse nu doar caracterul incomplet al documentaţiei depuse, ci chiar inadmisibilitatea cererii, în condiţiile în care terenul fostei Ferme Regale Băneasa se situa în extravilanul comunei Băneasa la momentul preluării abuzive de către stat, iar aceste terenuri nu făceau obiectul Legii nr.10/2001.

Membrii grupului infracţional organizat au realizat astfel că, pentru a obţine o decizie favorabilă în cadrul Consiliului de Administraţie, schimbarea poziţiei directorului institutului trebuie însoţită de modificarea punctului de vedere al juristului instituţiei, întrucât, pe de o parte, ambii semnaseră Nota juridică, iar pe de altă parte, membrii consiliului nu aveau pregătire juridică, fiind astfel previzibil că aceştia îşi vor însuşi opinia legală exprimată de inculpata Dicu Corina.

Astfel, din declaraţiile martorului Aparaschivei Cristian, rezultă că “înainte de vizita la Monaco a familiei Iliescu, Remus Truică a fost de mai multe ori la institut, unde a discutat cu Iliescu, asistat de Corina Dicu, jurista institutului. Ştiu că aceasta s-a opus tot timpul, spunând că nu este normal să se dea terenul. S-a opus şi atunci când s-a discutat despre mutarea drumului de acces. La unele discuţii am participat şi eu în biroul directorului Iliescu sau pe terenul pe care Truică îl dorea.Dicu a fost prezentă la unele din aceste întâlniri, dar nu la toate. O dată sau de două ori a fost prezent şi Tal Silberstein, pe care Truică i l-a prezentat lui Iliescu ca fiind reprezentantul lui Benny Steinmetz.”

Martorul Bejenaru Andrei a arătat, cu referire la notificarea în cazul Fermei Regale Băneasa, că, după primirea Notei juridice din 14.04.2008, a fost o şedinţă la care a participat şi Tal Silberstein, iar cu această ocazie s-a stabilit că avocaţii vor completa actele conform celor cerute de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi apoi “Remus Truică le va duce avocatului institutului sau directorului (…) Oricum, s-a făcut vorbire de avocatul institutului care gestionează procedura. Din câte am auzit apoi avocaţii au dat actele cu un memoriu, pe care le-a dus la institut sau la avocatul acestuia Remus Truică şi Robert Roşu.Oricum, legătura cu avocatul institutului era păstrată de cei doi.”

Ca urmare a intervenţiilor inculpaţilor Truică şi Roşu, inclusiv a influenţelor şi actelor de corupţie săvârşite de cel dintâi asupra directorului institutului, numitul Iliescu Horia, aceştia au reuşit să o determine pe inculpata Dicu să nu mai susţină poziţia exprimată în cuprinsul Notei juridice cu privire la caracterul extravilan a terenului la data preluării sale de către stat, condiţie esenţială pentru ca restituirea terenului să fie dispusă de către Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor în baza Legii nr.10/2001.

Mai mult, Nota juridică din 14.04.2008, defavorabilă restituirii terenului, nici nu a mai fost găsită printre actele predate de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor pe parcursul urmăririi penale, după cum nu a fost găsit integral nici Borderoul din 1948, din care rezulta amplasarea terenului la momentul preluării de către stat, ambele înscrisuri fiind descoperite, în copie, cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul S.C.A.TZA.

Schimbarea poziţiei oficiale a Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor cu privire la inadmisibilitatea notificării întemeiate pe Legea nr.10/2001 (în realitate, lipsa competenţei de a o soluţiona, prin raportare la disp.art.8 alin.1) era crucială, căci trimiterea notificării Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar, care era soluţia legală, presupunea nu doar parcurgerea ulterioară a unei proceduri anevoioase, ci şi incertitudinea obţinerii terenului în natură, în locaţia respectivă, în condiţiile în care dispoziţiile legale în vigoare făceau trimitere la parcurgerea procedurii de trecere a terenului din domeniul public în domeniul privat sau chiar la acordarea de despăgubiri pentru terenul nerestituit în natură.

Or, obiectivul grupului infracţional era acela de a obţine într-un termen cât mai scurt chiar terenul pe care îl administra Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, iar nu altul, căci amplasarea deosebită a acestuia era cea interesa pentru afacerile care urmau să se deruleze în continuare.

În plus, membrii grupului infracţional cunoşteau atât situaţia exactă a actelor invocate în susţinerea notificării, inclusiv faptul că la acel moment nu putea fi stabilită calitatea inculpatului Al României Paul de moştenitor al fostului rege Carol al-II-lea, în condiţiile în care nu se obţinuse nici măcar o hotărâre în primă instanţă în procedura de exequatur, ca urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare, cât şi implicaţiile pronunţării unei eventuale soluţii nefavorabile în această procedură, cu referire la obţinerea bunurilor vizate.

Astfel, în Sinteza raportului legal referitor la proprietăţile inculpatului Al României Paul, întocmit la 18.10.2006 de S.C.A.TZA, sub coordonarea inculpatului Roşu, pentru societăţile B.S.G. şi Reciplia (în spatele cărora se afla inculpatul Benyamin Steinmetz), s-a semnalat “riscul ca, în cazul respingerii în mod irevocabil a cererii de recunoaştere în România a Hotărârii de la Lisabona, orice persoană interesată să solicite modificarea certificatului de naştere contestând că Carol Mircea Grigore ar avea stabilită filiaţia faţă de tată. Consecinţa ar putea fi aceea a nerecunoaşterii calităţii lui Carol Mircea Grigore de moştenitor al Regelui Carol al-II-lea al României. Aşadar nici Paul Philippe al României nu ar mai putea pretinde drepturi asupra unor bunuri ce au făcut parte din patrimoniul Regelui Carol al-II-lea al României (n.n.-greşelile de exprimare aparţin autorului raportului legal”(fil.225, vol.56 dup).

Astfel, aşa cum chiar inculpata Dicu a recunoscut, aceasta s-a deplasat la sediul S.C.A.TZA, însă nu din proprie iniţiativă, ci ca urmare a solicitării directorului Iliescu, purtând discuţii cu inculpatul Roşu. Deşi inculpata Dicu nu a văzut nimic în neregulă în aceste deplasări la sediul S.C.A.TZA, a recunoscut că a primit “invitaţii prieteneşti” din partea inculpatului Truică pentru a merge cu familia la el acasă, însă l-a refuzat (fil.297, vol.4 dup).

În esenţă, inculpata Dicu a negat că ar fi fost influenţată de inculpatul Roşu, că ar fi avut o înţelegere cu acesta şi că ar fi urmărit favorizarea inculpaţilor, susţinând că a emis doar o opinie juridică, pe care şi-a format-o după analiza Legii nr.10/2001, iar obligaţia de analiză şi decizie a revenit membrilor Consiliului de Administraţie.

Probatoriul administrat în cauză demonstrează situaţia contrară, respectiv existenţa unei conivenţe infracţionale stabilite între membrii grupului infracţional organizat şi inculpatul Al României Paul, pe de o parte, şi persoane cu funcţii de conducere din cadrul Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi inculpata Dicu Corina, pe de altă parte, în scopul retrocedării terenului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea institutului.

Dincolo de împrejurarea că acorda asistenţă juridică unei instituţii publice, ceea ce presupunea apărarea drepturilor şi intereselor acesteia, inculpata Dicu Corina, în calitatea sa de avocat era obligată să respecte în primul rând dispoziţiile legale.

Potrivit art.2 alin.1 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, în exercitarea profesiei avocatul este independent şi se supune numai legii, statutului profesiei şi codului deontologic.

Potrivit art.37 alin.6 şi 7 din aceeaşi lege, avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris, în forma adecvată şi cu respectarea prevederilor alin.5, în faţa instanţelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicţie şi numai dacă aceste susţineri sunt în legătură cu apărarea în acea cauză şi sunt necesare stabilirii adevărului. Nerespectarea de către avocat a prevederilor alin.6 constituie abatere disciplinară gravă, iar răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea juridică penală sau civilă, după caz.

Potrivit art.7 alin.4 din statutul profesiei de avocat, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, avocatul este dator să dea clientului sfaturi juridice corespunzătoare legii şi să acţioneze numai în limitele legii, statutului, codului deontologic, potrivit crezului său profesional. 

Potrivit art.114 alin.2 din acelaşi statut, activitatea avocatului nu poate fi motivată decât în interesul clientului, apreciat în limitele legii, ale prezentului statut şi ale codului deontologic.

Potrivit art.144 alin.2 şi 3 din statut, avocatul este obligat să se abţină de la asistarea şi sfătuirea conştientă a unui client în activităţi infracţionale. Un avocat este îndreptăţit să se retragă imediat şi să renunţe la asistarea şi reprezentarea clientului, în cazul în care, acţiunile şi scopurile clientului, deşi aparent legale la începutul asistenţei şi/sau reprezentării, se dovedesc pe parcursul acesteia ca fiind infracţionale.

Potrivit deciziei nr.1486 din 27.10.2007 a Comisiei Permanente a Uniunii Naţionale a Barourilor din România (U.N.B.R.), începând cu 1.01.2007  Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană se aplică în România ca fiind şi Codul deontologic al avocatului român.

Astfel, potrivit pct.1.1 din acest cod, îndatoririle avocatului nu se limitează doar la executarea fidelă a unui mandat în cadrul legii.Avocatul trebuie să vegheze la respectul Statului de drept şi a intereselor celor ale căror drepturi şi libertăţi le apără.

De asemenea, sub rezerva respectării stricte a normelor legale şi deontologice, avocatul are obligaţia de a apăra întotdeauna cât mai bine interesele clientului său, chiar în raport cu propriile sale interese sau cu interesele confraţilor săi. 

Rezultă aşadar că obligaţia avocatului de a apăra interesele clientului său nu este una absolută, ci aceasta subzistă numai până la punctul în care aceste interese intră în coliziune cu dispoziţiile legale. Altfel spus, mai presus de interesele clientului este legea, astfel încât avocatul nu are o fidelitate oarbă faţă de clientul său, fiind obligat să se abţină de la asistarea/reprezentarea acestuia, atunci când clientul este angrenat în activităţi ilicite şi, mai grav, infracţionale.

Într-o asemenea ipoteză, avocaţii nu beneficiază de imunitate în faţa legii penale, ci răspund pentru faptele penale săvârşite în exercitarea profesiei sau în legătură cu aceasta.

În apărarea sa, inculpata Dicu nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de care este acuzată, susţinând că a exprimat doar opinii juridice şi că decizia de restituire a Fermei Regale Băneasa a aparţinut Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor. 

În speţă, contrar susţinerilor sale, inculpata Dicu nu este acuzată de fapte care se circumscriu exercitării cu bună-credinţă şi în limitele legii a profesiei de avocat, ci de implicarea sa în demersuri ilicite, săvârşite în contextul existenţei unui grup infracţional organizat cu ramificaţii transfrontaliere, ce a avut ca scop însuşirea unor bunuri prin încălcarea legii, lucru care s-a şi realizat în cele două cazuri care fac obiectul cercetărilor în prezenta cauză (Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa).

Întrucât însuşirea acestor bunuri trebuia să aibă o aparenţă de legalitate, grupul infracţional organizat a presupus şi angrenarea unor profesionişti în domeniul dreptului în aceste fapte ilicite, fie prin cooptarea ca membru al grupării, cum a fost cazul inculpatului Roşu, fie prin folosirea poziţiei deţinute în cadrul instituţiei publice care era învestită cu soluţionarea notificării, cum a fost cazul inculpatei Dicu, avocat angajat să acorde asistenţă juridică Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Prin urmare, inculpaţii Dicu şi Roşu nu sunt acuzaţi pentru opinii juridice pe care le-au exprimat, şi care, teoretic, pot fi şi greşite, în situaţia unor avocaţi incompetenţi, ci pentru conlucrarea activă în atingerea unui scop ilicit, respectiv scoaterea din patrimoniul statului şi însuşirea a unui bun, în beneficiul unor terţi şi a grupului infracţional din care aceştia făceau parte.

În privinţa inculpatei Dicu, este de reţinut că iniţial s-a opus retrocedării terenului aflat în administrarea Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, întocmind în acest sens Nota juridică din 14.04.2008, argumentată în fapt şi în drept.

Prin această notă, inculpata a acţionat nu doar în interesul instituţiei publice căreia îi acorda asistenţă juridică, ci şi în conformitate cu dispoziţiile legale.

Schimbarea punctului său de vedere nu a avut la bază alte documente decât cele deja existente la dosarul administrativ ori vreo reinterpretare, din proprie iniţiativă, a dispoziţiilor legale, ci s-a produs în urma discuţiilor purtate la sediul S.C.A TZA cu inculpatul Roşu.

Deşi rigoarea juridică sau măcar principiul simetriei formelor ar fi impus întocmirea unui nou punct de vedere în scris, inculpata Dicu nu a procedat astfel, ci a susţinut în şedinţa din 2.09.2008 a Consiliului de Administraţie că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru a se dispune retrocedarea terenului, aşa cum ea însăşi a recunoscut în declaraţia data în calitate de suspectă, care poate fi folosită ca mijloc de probă împotriva sa conform art.83 lit.a C.pr.pen. (fil.297, vol.4 dup).

Practic, membrilor Consiliului de Administraţie li s-a ascuns faptul că poziţia iniţială, consemnată într-un înscris oficial, care însă între timp dispăruse, fusese în sensul contrar celor susţinute atât de directorul Iliescu, cât şi de inculpata Dicu în şedinţa din 2.09.2008, căci dacă s-ar fi procedat astfel, exista riscul ca membrii consiliului să ceară detalii despre motivele şi, eventual, circumstanţele în care s-a ajuns la un punct de vedere diametral opus faţă de cel iniţial.

S-ar fi observat astfel că, iniţial, inculpata Dicu a opinat pentru inadmisibilitatea notificării, prin raportare la amplasarea în extravilan a terenului la data preluării abuzive, aspect esenţial, menţionat explicit în cuprinsul Notei din 14.04.2008.

Or, aşa cum rezultă din răspunsul formulat la 9.05.2008 de inculpatul Al României Paul la Nota juridică din 14.04.2008, neasumat formal de S.C.A.TZA,  s-a susţinut pur şi simplu că nu există dovezi privind situarea în extravilan a terenului, astfel încât o schimbare a opiniei contrare exprimată iniţial de inculpata Dicu şi întemeiată pe acte, care au fost ulterior ascunse Consiliului de Administraţie, nu ar fi fost justificată.

De altfel, aşa cum rezultă din procesul-verbal al şedinţei din 2.09.2008, deşi martorul Oancea a ridicat în mod explicit chestiunea situării terenului la data preluării de către stat, susţinând chiar că, dacă a fost în extravilan, Legea nr.10/2001 este inaplicabilă, inculpata Dicu nici măcar nu a încercat să lămurească acest aspect, dovedind implicit că nu avea niciun argument pentru schimbarea poziţiei exprimată în Nota din 14.04.2008 şi a cărei existenţă a ascuns-o membrilor Consiliului de Administraţie şi că, în realitate, această modificare s-a datorat influenţei inculpatului Roşu.

Din probatoriul testimonial administrat în cauză a rezultat că rolul cel mai important în convingerea membrilor Consiliului de Administraţie să accepte retrocedarea l-au avut directorul Iliescu şi inculpata Dicu, în calitate de jurist al institutului, în condiţiile în care membrii consiliului nu aveau pregătire juridică.

Astfel, martora Leaotă Elena a arătat că “jurista institutului a făcut o prezentare a acestui dosar, menţionând temeiul legal în baza căruia trebuie retrocedat terenul.Nu a spus expres că trebuie să votăm pentru retrocedare, dar din cele prezentate a rezultat că din punct de vedere legal aceasta ar fi soluţia”, martora precizând că nu este juristă şi nu are competenţă în acest domeniu (declaraţia din 4.12.2015, fil.104, vol.6 dup., menţinută în declaraţia din 7.07.2017 dată în faţa primei instanţe şi în declaraţia din 24.09.2020 dată în faţa instanţei de apel).

Totodată, martorul Oancea Florin a menţionat că “atât Corina, cât şi cealaltă juristă ne-a spus că Paul al României are dreptul. Nu ne-a spus dacă s-a completat cererea, dar ne-a spus că totul este în regulă şi nu ne-am gândit să întrebăm” şi că “am fost convins de către juriştii prezenţi la acea şedinţă că noi facem un lucru corect” (declaraţiile din 9.12.2015 şi 13.04.2018, menţinute în declaraţia dată în faţa instanţei de apel la 26.06.2020)

De asemenea, martora Andrei Ana-Maria a arătat că “din punct de vedere juridic dna Corina Dicu cunoştea cel mai bine situaţia”, că aceasta i-a convins că Al României Paul este persoană îndreptăţită la restituire şi că pentru martoră “în proporţie de 95% a contat părerea doamnei Dicu” (fil.216 vol.5 dup, declaraţie menţinută în faţa instanţei de fond la 13.04.2018)

În acelaşi sens, inculpatul Sin Gheorghe a arătat că “jurista de la Institut, pe care nu o ştiam, a susţinut punctul de vedere al directorului Iliescu, respectiv legalitatea retrocedării.” (declaraţia din 15.02.2016)

Prin urmare, ţinând seama că inculpata Dicu era o persoană specializată în domeniul dreptului, angajată totodată să reprezinte interesele legale ale institutului, era logic şi firesc ca membrii Consiliului de Administraţie să aibă încredere în susţinerile acesteia.

Astfel, deşi ştia că institutul nu poate dispune în mod legal restituirea terenului către inculpatul Al României Paul, inculpata Dicu a susţinut, împreună cu directorul Iliescu, că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru a se dispune retrocedarea, având reprezentarea că o asemenea decizie încalcă legea şi este cauzatoare de prejudiciu, aşadar că urmează să se comită o infracţiune.

Aşa cum s-a reţinut anterior, inculpata nu a exprimat niciun punct de vedere în privinţa competenţei institutului de a soluţiona notificarea, deşi cunoştea inclusiv faptul că terenul solicitat era la acel moment unul agricol şi se afla în domeniul public al statului şi doar în administrarea institutului, astfel încât era supus procedurilor de reconstituire a dreptului de proprietate reglementate de legile fondului funciar, iar nu de Legea nr.10/2001, dar şi a celor de trecere din domeniul public în domeniul privat, în legătură cu care Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor nu avea nicio competenţă legală.

Pregătirea juridică pe care inculpata Dicu o avea prezuma în mod absolut că aceasta cunoaşte dispoziţiile legale relevante care stabileau fără dubiu aspectele menţionate anterior, în raport de care, cu atât mai mult, institutul nu putea dispune restituirea terenului.

Mai mult, inculpata Dicu cunoştea că A.S.A.S. formulase o notificare pentru un teren similar, pe care însă o adresase Comisiei sectorului 1 de fond funciar, având astfel cel puţin un indiciu că notificarea inculpatului Al României Paul nu poate fi legal analizată şi soluţionată de către Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Conivenţa infracţională a inculpatei Dicu rezultă cu evidenţa din conduita pe care aceasta a adoptat-o după şedinţa Consiliului de Administraţie din 2.09.2008.

Probatoriul administrat în cauză, constând în declaraţiile martorei Avramovici şi înscrisurile aflate la dosar, ridicate cu ocazia percheziţiilor şi predate de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, a demonstrat că redactarea şi definitivarea procesului-verbal de şedinţă a fost făcută de inculpata Dicu împreună cu inculpatul Roşu, deşi acesta era un act intern al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Astfel, după ce martora Avramovici Iolanda, care asigura secretariatul lucrărilor consiliului, a redactat procesul-verbal pe baza notiţelor luate în cursul şedinţei, l-a transmis inculpatei Dicu spre verificare, urmând ca după aceasta, inculpata să-l retransmită martorei pentru tipărire şi semnare.

Din compararea formei definitive a procesului-verbal cu Registrul de procese-verbale, au rezultat însă diferenţe esenţiale, atât cu privire la modul de redare a susţinerilor făcute de cei prezenţi la şedinţa din 2.09.20008, cât şi cu privire la cele hotărâte.

Mai grav, o copie a unei forme intermediare a procesului-verbal, diferită de forma definitivă semnată de membrii consiliului, a fost găsită cu ocazia percheziţiei la sediul S.C.A.TZA, purtând menţiunea “proiect”.

Astfel, dacă potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.10/2001 persoana îndreptăţită avea dreptul de a fi invitată la lucrările organului de conducere al unităţii deţinătoare, pentru a-şi susţine cererea de restituire, ea nu avea şi dreptul de a interveni în luarea deciziei şi motivarea acesteia, fiind atribute exclusive ale unităţii deţinătoare.

Toate acestea conduc la concluzia că forma definitivă a procesului-verbal al şedinţei Consiliului de Administraţie, care a fost semnată de membrii lui, a fost stabilită în realitate de inculpata Dicu, împreună cu inculpatul Roşu, care s-au asigurat că, prin modul de consemnare a dezbaterilor şi, mai ales, a celor hotărâte de consiliu, actul întocmit va servi scopului urmărit de inculpatul Al României Paul şi de grupul infracţional organizat, respectiv dobândirea terenului aflat în administrarea Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

În acest fel, încă de la acel moment, cei doi inculpaţi au lipsit practic de efecte expertiza asupra căreia se decisese în şedinţa din 2.09.2008, în condiţiile în care au consemnat în procesul-verbal că institutul se recunoaşte competent să soluţioneze notificarea, ca unitate deţinătoare, în baza Legii nr.10/2001, deşi amplasarea terenului în intra sau extravilan la data preluării sale de către stat, de care depindea însăşi incidenţa legii, constituia un obiectiv al expertizei neefectuate încă.

Conduita infracţională a inculpatei Dicu s-a manifestat şi în ce priveşte întocmirea expertizei, întrucât, deşi nu avea vreo atribuţie în acest sens, a dat îndrumări expertului cu privire la conţinutul expertizei, contrar obiectivelor stabilite în scris prin procesul-verbal de şedinţă, în sensul de a face doar o delimitare a loturilor stabilite, iar nu o identificare a terenului menţionat în notificare, indicându-i expres orientarea loturilor în vederea retrocedării.

În acest sens, declaraţiile inculpatului Stoian se coroborează cu conţinutul aşa-zisei expertize efectuate de acesta, care nu a răspuns în realitate obiectivelor menţionate în procesul-verbal al şedinţei din 2.09.2008, inclusiv cel referitor la amplasarea terenului la data preluării de către stat.

Implicarea inculpatei Dicu în efectuarea expertizei este dovedită implicit de conţinutul procesului-verbal al şedinţei Consiliului de Administraţie din 26.09.2008, redactat integral de inculpată, în condiţiile în care martora Avramovici nu a participat la acea şedinţă.

Astfel, potrivit propriilor susţineri, inculpata Dicu a prezentat membrilor Consiliului de Administraţie implicaţiile concluziilor raportului de expertiză asupra notificării inculpatului Al României Paul.

Or, dacă inculpata Dicu ar fi fost de bună-credinţă, ar fi constatat nu doar că raportul de expertiză nu fusese pus la dispoziţia consiliului, ci şi că acesta nu răspundea de fapt obiectivelor stabilite la şedinţa anterioară, inclusiv, şi mai ales, cel referitor la amplasarea terenului în intra sau extravilan la data preluării sale de către stat, aspecte cunoscute de inculpată din discuţiile purtate cu inculpatul Stoian. În aceste condiţii, nu se putea lua nicio hotărâre, câtă vreme nu fuseseră respectate cele stabilite la precedenta şedinţă de consiliu.

În plus, potrivit procesului-verbal al şedinţei din 26.09.2008, redactat de inculpata Dicu, restituirea terenului s-a făcut prin raportare la criterii neprevăzute de lege. Astfel, dincolo de lipsa de competenţă a institutului deja analizată, reconstituirea dreptului de proprietate în cazul terenurilor aflate în administrarea institutelor de cercetare nu se putea face pe vechile amplasamente dacă acestea erau indispensabile cercetării, aspecte neanalizate în actele întocmite, în care s-a avut în vedere doar destinaţia construcţiilor amplasate pe acesta, iar nu a terenului.

Chiar şi în aceste condiţii, este de reţinut că, printre construcţiile care existau pe terenul restituit şi care, la rândul lor, făceau parte din domeniul public al statului, se afla amplasată şi o seră destinată cercetării, iar restituirea terenului s-a dispus fără a se achita o despăgubire pentru acestea, reprezentând valoarea de piaţă a contrucţiilor, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare, în condiţiile art.10 alin.5 din Legea nr.10/2001.

În fine, deşi se situează în timp după consumarea infracţiunii de abuz în serviciu, legăturile inculpatei Dicu cu membrii grupului infracţional organizat au continuat, aceasta fiind prezentă în luna septembrie 2009 în biroul directorului Iliescu, alături de reprezentantul inculpatului Truică, la înmânarea sumei de câte 2400 euro persoanelor care locuiseră cu chirie în imobilele aflate pe terenul retrocedat, dată pentru ca acestea să părăsească locuinţele.

Prin urmare, aşa cum se poate constata, activitatea inculpatei Dicu Corina, în calitate de avocat al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, nu s-a rezumat la opinii juridice, ci a fost mult mai amplă, ea transformându-se într-un adevărat apărător al pretenţiilor nelegale ale inculpatului Al României Paul, în detrimentul intereselor institutului.

În cazul inculpatei Dicu nu este vorba despre o simplă neglijenţă sau de incapacitate profesională, în condiţiile în care aceasta a ştiut de la bun început, odată cu redactarea Notei juridice din 14.04.2008, că terenul nu poate fi restituit inculpatului Al României Paul, având în vedere actele aflate la dosarul administrativ şi dispoziţiile legale în materie. Dimpotrivă, ca efect al influenţelor exercitate de inculpatul Roşu, în calitatea sa de membru al unei grupări infracţionale, inculpata Dicu a acţionat în mod deliberat, ştiind că va contribui la luarea unei decizii nelegale referitoare la restituirea unui teren aflat în administrarea institutului şi în domeniul public al statului, adică la săvârşirea unei infracţiuni.

Împrejurarea că inculpata nu a beneficiat de pe urma acestei infracţiuni, este lipsită de relevanţă, nefiind o condiţie pentru reţinerea vinovăţiei sale, urmând a fi avută în vedere doar în ce priveşte individualizarea pedepsei.

În privinţa inculpatului Roşu Robert Mihăiţă, în esenţă, şi acesta a susţinut că şi-a exercitat profesia de avocat în limitele legii şi că a exprimat doar opinii juridice.

În realitate, prin apărările sale, inculpatul tinde la scoaterea din context şi minimalizarea contribuţiei sale la restituirea ilegală a terenului aflat în administrarea Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, în condiţiile în care acuzaţiile care i se aduc nu vizează simpla reprezentare/asistare a unui client în relaţia acestuia cu o instituţie publică, ci acţiuni multiple pe care inculpatul le-a întreprins, ca membru al unui grup infracţional organizat, având ca finalitate dobândirea ilegală a unui teren de către acest grup, din care şi inculpatul, în mod indirect, avea să profite.

În ce priveşte calitatea în care inculpatul Roşu a acţionat, este de reţinut că acesta a reuşit să creeze aparenţa că este reprezentantul legal al inculpatului Al României Paul, prevalându-se în acest sens şi de împuternicirea avocaţială nr.258822 emisă la 2.09.2008 de S.C.A.TZA, semnată în calitate de client de către inculpatul Al României Paul. Conform acesteia, inculpatul Roşu era împuternicit de către clientul său să-l asiste/reprezinte în faţa Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, obiect care a fost completat, prin menţiuni olografe efectuate ulterior pe aceeaşi împuternicire, cu “semnare protocol predare-primire şi alte protocoale primire acte”, în baza cărora inculpatul Roşu a primit de la institut, între alte înscrisuri, decizia nr.30 din 26.09.2008, protocolul de predare-primire a terenului restituit şi expertiza întocmită de expertul Ioan Stângu (în realitate, inculpatul Stoian Ion) – fil.305,306, vol.10 dup.

Potrivit art.28 alin.1 din Legea nr.51/1995, avocatul are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândeşte dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţă.

Dincolo de împrejurarea că, potrivit împuternicirii sus-menţionate, aceasta ar fi fost emisă în baza contractului de asistenţă juridică încheiat în aceeaşi zi şi sub acelaşi număr (258822 din 2.09.2008), care însă nu se regăseşte printre actele ridicate de la S.C.A.TZA cu ocazia percheziţiei, probatoriul administrat în cauză demonstrează că, în realitate, clientul S.C.A.TZA, în numele căruia a acţionat şi inculpatul Roşu, nu era inculpatul Al României Paul, ci Reciplia Ltd. Cipru, care controla inculpata S.C.Reciplia S.R.L. şi căreia inculpatul Al României Paul îi cesionase drepturile cu privire la imobilele aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire, potrivit contractului din 1.11.2006 întocmit de inculpatul Roşu.

Împrejurarea că S.C.Reciplia S.R.L. era în realitate clientul S.C.A.TZA rezultă din înscrisurile aflate la dosar.

Astfel, potrivit scrisorii redactate la data de 1.10.2006 de inculpatul Roşu, în calitate de partener al S.C.A.TZA şi însuşită sub semătură de Sandra Merloni Horemans, ca director al Reciplia Ltd., care deţinea S.C.Reciplia S.R.L., calitatea de “client” al serviciilor de asistenţă juridică şi reprezentare o avea Reciplia Ltd., iar nu inculpatul Al României Paul. (fil.326, vol.29 dup).

De asemenea, cu ocazia percheziţiilor efectuate în faza de urmărire penală, nu a fost identificat vreun contract de asistenţă juridică încheiat între S.C.A.TZA şi inculpatul Al României Paul, iar potrivit documentelor existente la dosar, acesta din urmă nu a plătit vreo sumă cu titlu de onorariu către S.C.A.TZA pentru servicii de asistenţă juridică şi reprezentare, toate plăţile primite de societatea de avocatură fiind efectuate de inculpata S.C.Reciplia S.R.L. (fil.333 şi urm., vol.29 dup).

De altfel, chestiunea lipsei unui contract de asistenţă juridică (caj) cu inculpatul Al României Paul rezultă şi din corespondenţa email găsită cu ocazia percheziţiilor, purtată la 2.04.2013 între avocata Cristina Vlădescu, care îl înlocuise pe inculpatul Roşu în proiectul Reciplia, şi partenerul S.C.A.TZA Zbârcea Gabriel: “Am fost azi la o întâlnire cu Mateescu la ASR (n.n.- Alteţa Sa Regală, adică inculpatul Al României Paul), cică să ne semneze caj-urile. Problemele iau o întorsătură stranie, ăştia iar se ceartă, se acuză, probabil se doreşte intrarea în alte negocieri, până una alta noi nu avem mandat de la ASR, iar dacă nu ne dă, nu putem continua să-l reprezentăm (mai ales pe fondul unei ostilităţi evidente faţă de TZA/Reciplia).Asta e f imp., cu atât mai mult cu cât ASR era cu avocatul la întâlnire, care zicea că va reclama încheierea unor obligaţii contractuale de către Reciplia şi alte alea. Tb să vorbesc neapărat mâine cu tine, dacă poţi. Este extrem de important, pt ca tb să ştim cum ne situăm în aceste dosare/demersuri de continuat. Mulţumesc, Cristina” (fil.9, vol.52 dup)

Această situaţie, ca şi consecinţele în cazul în care inculpatul Al României Paul nu semna un contract de asistenţă juridică cu S.C.ATZ a fost adusă şi la cunoştinţa inculpaţilor Tal Silberstein, Marcovici Marius şi Mateescu Lucian printr-un email transmis a doua zi, 3.04.2013, din care rezultă că S.C.A.TZA nu va mai putea acorda asistenţă juridică şi reprezentare în cauzele aflate pe rolul instanţelor şi autorităţilor administrative deschise de inculpatul Al României Paul în lipsa unui contract de asistenţă juridică şi a unor împuterniciri avocaţiale semnate de inculpat, situaţie în care Reciplia ar fi trebuit să continue aceste demersuri în baza contractului de cesiune de drepturi din 1.11.2006, ceea ce comporta anumite riscuri (fil.14, vol.52 dup). În cele din urmă însă, inculpatul Al României Paul a semnat contractul şi împuternicirile, astfel cum rezultă din email-ul din 4.04.2013 (fil.66, vol.52 dup).

Calitatea în care avocaţii S.C.A.TZA şi, implicit, inculpatul Roşu au acţionat, inclusiv în cazul Fermei Regale Băneasa, anume aceea de avocaţi ai Reciplia, rezultă şi din răspunsul transmis de această societate inculpatului Al României Paul la data de 5.07.2012, în contextul neînţelegerilor intervenite ulterior între inculpaţi, în care s-a menţionat, între altele că “în cei aproximativ 2 ani avuţi la dispoziţie (şi nu 6 ani, aşa cum în mod fals HRH Prince Paul Philippe of Romania afirmă în adresa ASR din 26.06.2012), avocaţii Reciplia au reuşit importante succese, precum obţinerea titlului de proprietate în legătură cu o parte din ferma Regală Băneasa (aprox 17 hectare), anumite imobile din Sinaia (vilă şi teren), 46,7 hectare în Pădurea Snagov (Fundul Sacului), 50 hectare teren agricol în Zorleni (jud.Vaslui), Pădurea Iersig – 706 hectare de pădure.” (fil.195, vol.30 dup).

Tot astfel, în răspunsul trimis de societatea Reciplia, la 27.08.2012, ca răspuns la o scrisoare a inculpatului Al României Paul din 9.08.2012, s-a făcut referire la o “întâlnire de lucru” care a avut loc la reşedinţa acestuia la data de 8.04.2012 ora 17,00, care a durat două ore şi zece minute şi la care “din partea Reciplia au participat: domnul Tal Silberstein, domnul Shimon Menahem, domnul Marius Marcovici, domnul Moshe Agavi, domnul Lucian Mateescu, domnul Dan Andronic şi, nu în ultimul rând, avocatul Reciplia, domnul Robert Roşu.”

Este de reţinut, de asemenea, că în aceeaşi înţelegere de principiu încheiată la 1.10.2006, negociată şi semnată de inculpatul Roşu, în calitate de partener al S.C.A.TZA, pe lângă un onorariu de 10.000 euro/lună, s-a prevăzut un onorariu de succes de 2% din valoarea de piaţă a bunurilor recuperate, care urma a fi achitat de clientul Reciplia Ltd, iar nu de către inculpatul Al României Paul, în cuprinsul înţelegerii fiind detaliat mecanismul prin care S.C.A.TZA avea să primească onorariul de succes, în funcţie de valoarea acestuia (mai mare sau mai mic de 300.000 de euro), calculat prin raportare la valoarea de piaţă a fiecărui bun obţinut de inculpata S.C.Reciplia S.RL..

În legătură cu acest onorariu, cu ocazia percheziţiei efectuate în faza de urmărire penală a fost descoperit email-ul transmis la 5.12.2006 de inculpatul Roşu celorlalţi parteneri ai S.C.A.TZA în care se arăta că:” Dragii mei evrei par a fi de treabă: Cu Proiectul Prinţul, Remus Truică mi-a dat ok pentru monthly invoices (to be totally deducted from any succes fee paid) to range between Eur 5.000-10.000 with fee structure Eur 150/100/80/h and succes fee: 3%. Aştept ok şi de la Shimon. Eu vreau să închidem contractul cu succes 3,5% (discut cu Remus să mai pună din partea lui pentru noi încă 0,5%).” – fil.324, vol.52 dup

În acest context, din email-urile descoperite cu ocazia percheziţiei rezultă că plata onorariului de succes pentru obţinerea Fermei Regale Băneasa, ca parte a înţelegerii încheiate cu Reciplia, a suscitat ulterior preocupare în cadrul S.C.A.TZA, întrucât nu fusese achitat nici după trei ani de la dobândirea terenului, astfel încât s-a pus problema riscului de a nu mai fi primit, dar şi a prescripţiei dreptului de a-l mai solicita.

Astfel, în luna aprilie 2013, când inculpatul Roşu fusese îndepărtat din proiectul Prinţul/Reciplia, înlocuitoarea sa, Cristina Vlădescu, i-a adus la cunoştinţă această problemă partenerului S.C.A.TZA, Zbârcea Gabriel, care la rândul său, l-a informat pe inculpatul Roşu, redirecţionându-i mesajul primit de la sus-numita:

– email 4.04.2013 C.Vlădescu/G.Zbârcea: “Bună Gabi, Am verificat.Este prescris.Contractul dintre ASR şi Reciplia ref Băneasa este încheiat în ianuarie 2009. Potrivit Engagement letter semnat de Riverside în 2008, onorariul de succes este de 1,5% din val de piaţă a imobilului şi va fi plătit:dc este mai mic sau egal cu 300.000 Euro, în 3 luni de la emiterea facturii; dacă este mai mare, în 6 luni de la data plăţii sumei de mai sus. O declaraţie de recunoştere acum nu ne poate ajuta decât formal, dacă bineînţeles este urmată şi de plată (ca o obligaţie naturală, care nu poate fi pusă în executare silită).Fiind împlinit termenul de prescripţie, o asemenea declaraţie nu ne ajută pt că nu întrerupe termenul.Mă gândesc la un contract nou (pe care am de gând oricum să-l trimit) în care, alături de celelalte obligaţii pe care şi le vor asuma, să se nască practic o nouă obligaţie de plată cu privire la acest aspect (dacă, bineînţeles, nu li se va părea ciudat că reiterăm o obligaţie veche, asumată…)” – fil.66, vol.52 dup.

– email 4.04.2013 Roşu Robert / G.Zbârcea: “(…) Cu greu am scos şi onorariul de succes pe Snagov şi tu ştii foarte bine tot contextul.La dracu, sper că nu trebuie să dau explicaţii că nu am emis factura pe onorariu în contextul în care am spus de zeci de ori chestiunea onorariului, m-am văzut împreună cu tine, cu Shimon, după ce i-am făcut scandal lui Tal că nu ne dă banii, ba îmi amintesc că te-ai văzut cu Benny la el pe yacht şi atunci când m-ai rugat ţi-am dat situaţia şi te-am rugat să insişti şi pe onorariul de succes şi ai încercat şi tu, fără succes.De fapt schimbarea mea din Proiect este făcută, în realitate, pt că eu nu mai vroiam să lucrez fiind neplătiţi 10 luni. Nu poţi după 7 ani de laude la adresa mea în proiect, brusc să spui că nu mai sunt bun. Pur şi simplu au refuzat discuţia şi nici măcar nu am emis o factură pe onorariu, că nu aveam nici un criteriu să o facem (care e valoarea bunului?) şi pentru că nu vroiam să suportăm sute de mii TVA. Dar tu cunoşti Gabi toate chestiunile astea.De câte ori toţi anii ăştia am zis de onorariu şi am spus că trebuie să rezolvăm cumva? Dacă capul jos pt că avem RMGC (n.n.- proiectul Roşia Montană, în care era implicat inculpatul Benny Steinmetz) îl înţeleg, heirupismul ăsta de a lucra acum în spume pt ei nu-l pot înţelege pt că de plătit văd că tot nu ne plătesc. Dacă vrea Cristina să te impresioneze, să o facă, dar firma pierde timp, bani şi nervi pe gratis. Şi tumbele doamnei mă enervează teribil” – fil.64, vol.52 dup.

– email 4.04.2013 G.Zbârcea / R.Roşu:” Ţi-am dat ca să ştii.Atât.Nu fac anchete, nu am trimis nici lui Ţuca sau Damian (n.n- alţi parteneri ai S.C.A.TZA). Mi s-a părut important să ştii, atât.No offence.Stai liniştit.”

Ulterior, în urma negocierilor cu inculpatul Tal Silberstein, s-a stabilit ca onorariul de succes pentru obţinerea Fermei Regale Băneasa va rămâne de 1,5%, dar acesta se va plăti în momentul valorificării bunurilor de către Reciplia către terţi (fil.90, vol.52 dup).

Chiar dacă prevederea unui onorariu de succes nu este o chestiune prohibită, câtă vreme nu este vorba despre un pact de quota litis, şi nu i se cuvenea exclusiv inculpatului Roşu, înscrisurile menţionate anterior demonstrează că exista şi un cert interes material, chiar indirect, al acestuia, având în vedere şi calitatea sa de partener la S.C.A.TZA, pentru a fi obţinute bunurile revendicate de inculpatul Al României Paul. Mai mult, acelaşi probatoriu dovedeşte că încasarea ulterioară a acestui onorariu, ca şi cel cuvenit pentru obţinerea Pădurii Snagov, a constituit o preocupare a inculpatului Roşu, care a făcut demersuri în acest sens, chestiunea banilor reprezentând, în opinia sa, motivul pentru care a fost îndepărtat din proiectul Prinţul/Reciplia.

Împrejurarea că acest onorariu de succes, calculat ca un procent din valoarea terenului obţinut în mod ilegal de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor (circa 2,7 milioane de euro, reprezentând 2% din valoarea de piaţă a terenului, de 135.874.800 euro), nu a fost încasat efectiv, cel puţin până la îndepărtarea inculpatului Roşu din proiectul Prinţul/Reciplia, este lipsită de relevanţă, întrucât nu s-a datorat lipsei de interes a S.C.A.TZA şi, în particular, a inculpatului Roşu, ci lipsei de voinţă a celorlalţi membri ai grupului infracţional organizat, care se aflau în spatele Reciplia, de a-l plăti, în condiţiile în care bunul nu fusese valorificat.

Din toate cele expuse anterior, rezultă că adevăratul şi singurul client al inculpatului Roşu, în calitatea sa de avocat la S.C.A.TZA, era Reciplia Ltd. care controla inculpata S.C Reciplia S.R.L., aspect pe care l-a ascuns în relaţia cu reprezentanţii Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor. Acestora le-a fost creată aparenţa că acţionează în calitate de reprezentant al inculpatului Al României Paul, deşi, potrivit contractului din 1.11.2006, redactat chiar de inculpatul Roşu, cel dintâi inculpat îşi cesionase drepturile inculpatei S.C.Reciplia S.R.L., stratagemă  folosită pentru a maximiza şansele de reuşită a demersurilor de obţinere a terenului, prin prezentarea inculpatului Al României Paul ca membru al familiei regale şi moştenitor al fostului rege Carol al II-lea. Devoalarea contractului de cesiune din 1.11.2006 şi substituirea S.C.Reciplia S.R.L. în procedurile judiciare şi administrative pornite de inculpatul Al României Paul cu privire la bunurile revendicate ar fi atras după sine riscul, semnalat ulterior membrilor grupului infracţional organizat (a se vedea email-ul menţionat anterior, din 3.04.2013), ca S.C.Reciplia S.R.L., în calitate de cesionar de drepturi, să nu fie considerată persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, iar demersurile de obţinere a acestora să fie sortite eşecului.

Este adevărat că, teoretic, un contract de asistenţă juridică poate fi încheiat şi în beneficiul unui terţ, însă în speţă nu ne aflăm într-o asemenea ipoteză, în condiţiile în care împuternicirea avocaţială a fost semnată chiar de inculpatul Al României Paul, în calitate de client.

Independent de existenţa sau nu a unui contract de asistenţă juridică încheiat cu inculpatul Al României Paul (deşi în lipsa acestuia s-ar fi impus efectuarea de cercetări şi sub aspectul infracţiunilor de fals în înscrisuri şi uz de fals, cu referire la împuternicirea avocaţială aflată la dosar), pe fondul acuzaţiilor, Înalta Curte reţine că, în calitate de profesionist al dreptului, inculpatul Roşu a avut de la început reprezentarea faptului că, în raport cu dispoziţiile legale în vigoare la acel moment, pe care chiar şi el trebuia să le respecte, restituirea unui teren agricol, care nu se aflase în intravilan la data preluării sale de către stat, iar în prezent era în administrarea unui institut de cercetare şi în domeniul public al statului, nu poate fi dispusă în mod legal de către Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

În acest context, este de reţinut că notificarea adresată de S.C.A. TZA  Prefecturii Municipiului Bucureşti pentru a nu demara proceduri de vânzare-cumpărare, de înstrăinare ori de grevare în orice mod a imobilului de 26,87 ha. până la soluţionarea notificării cu privire la retrocederea imobilului, a fost transmisă de această instituţie Subcomisiei de aplicare a Legilor fondului funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 1, aspect comunicat S.C.A.TZA prin adresa nr.CG/26425/2007/SP3/2.10.2007 (fil.67,vol.11 dup).

Prin urmare, chiar dacă notificarea referitoare la interdicţia încheierii oricăror acte de dispoziţie cu privire la suprafaţa de teren de 26,87 ha. a fost adresată de S.C.A. TZA, în numele inculpatului Al României Paul, instituţiei Prefectului, în final aceasta a ajuns la Subcomisia de aplicare a Legilor fondului funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 1, considerându-se că numai această instituţie, în procedura de aplicare a procedurilor de aplicare a legilor fondului funciar, ar putea dispune, în tot sau parte, de terenul menţionat în notificare, împrejurare care dovedeşte o dată în plus că inculpatul Roşu cunoştea care era instituţia competentă să dispună cu privire la această notificare.

Pe lângă reglementările în vigoare, analizate în detaliu anterior, în calitatea sa de coordonator din punct de vedere legal al proiectului Prinţul/Reciplia, inculpatul Roşu cunoştea nu doar conţinutul studiilor interne efectuate în cadrul S.C.A. TZA, cum ar cel referitor la regimul juridic al restituirii imobilelor preluate de regimul comunist (fil.278, vol.30 dup), ci şi problemele care se ridicau în legătură cu fosta Fermă Regală Băneasa. 

Astfel, în tabelul transmis de inculpatul Roşu martorului Bejenaru Andrei la 14.01.2008, era menţionată explicit necesitatea stabilirii regimului terenului revendicat (dacă acesta era intra sau extravilan, dacă aparţinea domeniului public sau privat al statului), pentru a determina legea aplicabilă notificării formulate de inculpatul Al României Paul (Legea nr.18/1991 sau Legea nr.10/2001). În acest sens, s-a menţionat că, dacă terenul ar fi fost extravilan, agricol, legea aplicabilă era cea a fondului funciar nr.18/1991, iar nu Legea nr.10/2001 (fil.342, vol.57 dup). 

Or, apartenenţa la domeniul public al terenului vizat, ca şi destinaţia agricolă a acestuia rezultau cu certitudine din actele normative în vigoare, iar situarea terenului în extravilanul localităţii la data preluării de către stat, ca şi destinaţia agricolă a acestuia, inclusiv la acel moment, au fost invocate ulterior de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, în Nota juridică din 14.04.2008, fiind probate de copia Recensământului agricol din 1948, ambele înscrisuri fiind descoperite cu ocazia percheziţiei de la sediul S.C.A.TZA.

De asemenea, inculpatul Roşu cunoştea şi corespondenţa  pe care inculpatul Al României Paul o purtase anterior cu fostul său avocat, Ion Igreţ, descoperită cu ocazia percheziţiei efectuate la S.C.A TZA, în care acesta din urmă îi atrăgea atenţia inculpatului că “de la prima discuţie v-am adus la cunoştinţă că nu aveţi dreptul să recuperaţi în baza Legii nr.10/2001 nicio fostă proprietate Elena Lupesc, deoarece Legea 10/2001 se aplică doar imobilelor intravilane preluate abuziv în PERIOADA 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, ori toate proprietăţile Prinţesei Elena au fost expropriate în anul 1941, deci sunt excluse de la restituire. Cele extravilane, pe lângă că sunt excluse de la restituire, conform Legii 10/2001, dar sunt excluse de la restituire şi pentru faptul că nu au fost cerute în baza Legii 18/1991. În ceea ce priveşte fostele proprietăţi ale Regelui Carol, în afara celor 500 m.p. din Parcul Jianu, nu se mai poate recupera nimic deoarece sunt terenuri extravilane şi nu au fost cerute în termen, în baza Legii nr.18/1991.Complexul Peleş şi celelalte, lăsate prin testament Regelui Mihai, sunt ale acestuia şi recuperarea lor se poate face numai prin instanţele de judecată, şansele fiind minime. Cunoscând toate cele arătate mai sus, v-am cerut acordul să contactez eventuale persoane interesate în a le ceda dreptul dumneavoastră incert în schimbul unor sume de bani. Aţi spus că nu vreţi să ştiţi ce ilegalităţi se fac pentru recuperare şi aţi fost de acord cu cedarea drepturilor litigioase pentru terenul Snagov contra sumei de 600.000 USD şi cu cedarea drepturilor asupra terenului din Băneasa contra sumei de un milion de dolari SUA sau a unui teren de 5 ha în zona Pipera, în vederea valorificării lui. Pentru toate afirmaţiile de mai sus am dovezi provenind de la dumneavoastră (…)” – fil.494, vol.30 dup.

Prin urmare, dincolo de orice alte discuţii în legătură cu îndeplinirea condiţiilor referitoare la calitatea de moştenitor a inculpatului Al României Paul ori la dovedirea dreptului de proprietate, inculpatul Roşu a ştiut că restituirea respectivului teren de către Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor nu se poate face decât prin încălcarea legii de către reprezentanţii săi, cu consecinţa producerii unui prejudiciu domeniului public al statului, ceea ce din perspectiva legii penale constituie infracţiunea de abuz în serviciu.

În acest context, Înalta Curte reţine că, în calitatea sa de avocat, inculpatul Roşu era obligat să respecte în primul rând dispoziţiile legale.

Potrivit art.2 alin.1 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, în exercitarea profesiei avocatul este independent şi se supune numai legii, statutului profesiei şi codului deontologic.

Potrivit art.37 alin.6 şi 7 din aceeaşi lege, avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris, în forma adecvată şi cu respectarea prevederilor alin.5, în faţa instanţelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicţie şi numai dacă aceste susţineri sunt în legătură cu apărarea în acea cauză şi sunt necesare stabilirii adevărului. Nerespectarea de către avocat a prevederilor alin.6 constituie abatere disciplinară gravă, iar răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea juridică penală sau civilă, după caz.

Potrivit art.7 alin.4 din statutul profesiei de avocat, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, avocatul este dator să dea clientului sfaturi juridice corespunzătoare legii şi să acţioneze numai în limitele legii, statutului, codului deontologic, potrivit crezului său profesional. 

Potrivit art.114 alin.2 din acelaşi statut, activitatea avocatului nu poate fi motivată decât în interesul clientului, apreciat în limitele legii, ale prezentului statut şi ale codului deontologic.

Potrivit art.144 alin.2 şi 3 din statut, avocatul este obligat să se abţină de la asistarea şi sfătuirea conştientă a unui client în activităţi infracţionale. Un avocat este îndreptăţit să se retragă imediat şi să renunţe la asistarea şi reprezentarea clientului, în cazul în care, acţiunile şi scopurile clientului, deşi aparent legale la începutul asistenţei şi/sau reprezentării, se dovedesc pe parcursul acesteia ca fiind infracţionale.

Potrivit deciziei nr.1486 din 27.10.2007 a Comisiei Permanente a Uniunii Naţionale a Barourilor din România (U.N.B.R.), începând cu 1.01.2007  Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană se aplică în România ca fiind şi Codul deontologic al avocatului român.

Astfel, potrivit pct.1.1 din acest cod, îndatoririle avocatului nu se limitează doar la executarea fidelă a unui mandat în cadrul legii.Avocatul trebuie să vegheze la respectul Statului de drept şi a intereselor celor ale căror drepturi şi libertăţi le apără.

De asemenea, sub rezerva respectării stricte a normelor legale şi deontologice, avocatul are obligaţia de a apăra întotdeauna cât mai bine interesele clientului său, chiar în raport cu propriile sale interese sau cu interesele confraţilor săi. 

Rezultă aşadar că obligaţia avocatului de a apăra interesele clientului său nu este una absolută, ci aceasta subzistă numai până la punctul în care aceste interese intră în coliziune cu dispoziţiile legale. Altfel spus, mai presus de interesele clientului este legea, astfel încât avocatul nu are o fidelitate oarbă faţă de clientul său, fiind obligat să se abţină de la asistarea/reprezentarea acestuia, atunci când clientul este angrenat în activităţi ilicite şi, mai grav, infracţionale.

Într-o asemenea ipoteză, avocaţii nu beneficiază de imunitate în faţa legii penale, ci răspund pentru faptele penale săvârşite în exercitarea profesiei sau în legătură cu aceasta.

În apărarea sa, inculpatul Roşu nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de care este acuzat, susţinând că a exprimat doar opinii juridice şi că a acţionat în interesul clientului său.

În speţă, contrar susţinerilor sale, inculpatul Roşu nu este acuzat de fapte care se circumscriu exercitării cu bună-credinţă şi în limitele legii a profesiei de avocat, ci de implicarea sa în demersuri ilicite, săvârşite în contextul existenţei unui grup infracţional organizat cu ramificaţii transfrontaliere din care a făcut parte încă de la data constituirii lui, ce a avut ca scop însuşirea unor bunuri prin încălcarea legii, lucru care s-a şi realizat în cele două cazuri care fac obiectul cercetărilor în prezenta cauză (Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa).

Întrucât însuşirea acestor bunuri trebuia să aibă o aparenţă de legalitate, grupul infracţional organizat a presupus şi angrenarea unor profesionişti în domeniul dreptului în aceste fapte ilicite, fie prin cooptarea ca membru al grupării, cum a fost cazul inculpatului Roşu, fie prin folosirea poziţiei deţinute în cadrul instituţiei publice care era învestită cu soluţionarea notificării, cum a fost cazul inculpatei Dicu, avocat angajat să acorde asistenţă juridică Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Prin urmare, inculpaţii Dicu şi Roşu nu sunt acuzaţi pentru opiniile juridice pe care le-au exprimat, şi care, teoretic, pot fi şi greşite, în situaţia unor avocaţi incompetenţi, ci pentru conlucrarea activă în atingerea unui scop ilicit, respectiv scoaterea din patrimoniul statului şi însuşirea a unui bun, în beneficiul unor terţi şi a grupului infracţional din care aceştia făceau parte.

În acest context, Înalta Curte reţine că opiniile juridice se fundamentează pe elemente factuale rezultate din mijloace de probă (înscrisuri). Or, aşa cum s-a arătat anterior în considerentele deciziei, documentele ataşate notificării, cunoscute de inculpaţii Dicu şi Roşu, nu dovedeau nici calitatea de persoană îndreptăţită a lui Al României Pual la restituirea Fermei Regale Băneasa şi nici incidenţa Legii nr.10/2001 cu privire la respectivul teren, astfel încât orice demers efectuat în acest scop era unul ilicit.

Deşi inculpatul Roşu a fost conştient de la bun început că restituirea Fermei Regale Băneasa se poate face doar cu încălcarea legii, acesta nu doar că nu s-a abţinut de la desfăşurarea în continuare a unor demersuri cu evidentă conotaţie penală, ci a acţionat în sens contrar, forţând obţinerea unei decizii ilicite în beneficiul unor terţe persoane, care se aflau în spatele adevăratului său client, dar, aşa cum s-a reţinut anterior, şi în propriul beneficiu, în mod indirect.

Astfel, după ce au intrat în posesia Notei juridice întocmită de inculpata Dicu la 14.04.2008 şi însuşită de directorul institutului, Iliescu Horia, din care rezulta, între altele, că terenul nu face obiectul Legii nr.10/2001, întrucât se afla în extravilan la momentul preluării abuzive, membrii grupului infracţional organizat au realizat că pentru obţinerea unei soluţii favorabile este necesară schimbarea punctului de vedere sus-menţionat, prin influenţarea persoanelor care l-au semnat.

În acest sens, membrii grupului infracţional au conlucrat îndeaproape, iar demersurile lor s-au completat reciproc, în condiţiile în care cu toţii cunoşteau situaţia terenului revendicat. Probatoriul testimonial, dar şi declaraţiile inculpaţilor, analizate anterior, îi plasează în centrul acestor demersuri pe inculpaţii Truică şi Roşu, coordonaţi de inculpatul Tal Silberstein, astfel încât nu se poate susţine că fiecare a acţionat independent şi fără vreo cunoştinţă despre acţiunile celuilalt.

Restituirea Fermei Regale Băneasa nu mai era o chestiune care-l privea strict pe inculpatul Al României Paul, ci constituia o parte a înţelegerii ce a stat la baza încheierii contractului de cesiune din 1.11.2006, astfel încât interesul de a obţine acest bun aparţinea inculpaţilor care se aflau în spatele proiectului Prinţul/Reciplia.

Aşa cum rezultă din probatoriu, inculpaţii Truică şi Tal Silberstein au acţionat “la vedere” în relaţia cu Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, în particular, cu directorul acestuia, Iliescu Horia, astfel încât nu se poate susţine că inculpatul Roşu a fost străin de aceste demersuri, fiind o victimă inocentă a unor coincidenţe nefavorabile, cu atât mai mult cu cât prezenţa sa şi a inculpatului Truică la sediul institutului a fost, cel puţin în parte (a se vedea şedinţa Consiliului de Administraţie), concomitentă.

Însuşi inculpatul Roşu, în prima declaraţie dată în cauză a recunoscut implicarea celor doi, arătând că “Tal sau Truică, nu mai reţin, ne-au cerut să depunem un punct de vedere juridic în legătură cu drepturile prinţului”, iar ulterior, după ce s-a primit invitaţia de a participa la şedinţa Consiliului de Administraţie, “eu am fost sunat de Remus Truică sau de prinţul Paul, cerându-mi se să îl asist pe acesta în calitate de invitat la respectiva şedinţă.”

Mai mult, în aceeaşi declaraţie, inculpatul Roşu a arătat că, într-o discuţie purtată cu inculpatul Truică după câteva săptămâni de la obţinerea terenului, “acesta a spus că s-a ocupat de această revendicare cu domnul Iliescu, dar la acel moment nu am înţeles sensul acelor cuvinte”.

Deşi în faţa primei instanţe inculpatul Roşu a retractat această afirmaţie, arătând că a făcut-o la presiunea procurorului şi în condiţiile în care a resimţit oboseală şi stres, la care s-au adăugat “asigurările avocatului meu domnul Şurghie că trebuie să zic orice, ceva despre domnul Horia IIiescu ca să plecăm acasa”, este de reţinut, pe de o parte, că inculpatul Roşu avea cunoştinţe juridice şi a dat această declaraţie în deplină cunoştinţă de cauză, deşi putea să se prevaleze de dreptul la tăcere, iar, pe de altă parte, că este greu de crezut că propriul avocat (ales) al inculpatului, în loc să se opună presupuselor “presiuni ale procurorului”, şi-ar fi instigat clientul să declare lucruri neadevărate, cu probabile consecinţe penale, cu privire la un terţ, dându-i “asigurări” că astfel vor merge acasă. În plus, în finalul declaraţiei, care a fost înregistrată audio-video, există menţiunea însuşită sub semnătură de inculpatul Roşu, potrivit căreia “după ce am citit declaraţia în întregime constat că aceasta corespunde celor declarate de mine astfel că o semnez ca atare fără vreo obiecţie.”

În ce priveşte afirmaţia retractată, aceasta punea în discuţie corectitudinea întregului proces desfăşurat la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi finalizat cu restituirea terenului, dar şi implicarea inculpatului Truică în soluţionarea revendicării, aspect pe care inculpatul Roşu îl cunoştea, în condiţiile în care, potrivit celor expuse anterior, a primit indicaţii de la acesta.

Dacă inculpatul Truică, ajutat şi de inculpatul Tal Silberstein, s-a ocupat (cu succes) de directorul Iliescu, inclusiv prin mituirea acestuia, inculpatului Roşu i-a revenit misiunea de a obţine susţinerea inculpatei Dicu, ţinând seama că membrii Consiliului de Administraţie, care urma să decidă asupra restituirii terenului, nu aveau pregătire juridică.

Astfel, susţinerea cauzei inculpaţilor de către directorul Iliescu, deşi necesară, nu era suficientă, ci aceasta trebuia dublată de argumente cu aparenţă de legalitate, provenind din partea avocatului institutului.

În acest sens, ca urmare a influenţelor exercitate de inculpatul Truică asupra directorului Iliescu, acesta i-a cerut inculpatei Dicu să se deplaseze la sediul S.C.A.TZA şi să ia legătura cu inculpatul Roşu.

Chiar dacă inculpaţii Roşu şi Dicu au încercat să minimalizeze importanţa vizitelor efectuate de cea din urmă la sediul S.C.A.TZA, cei doi inculpaţi nu au reuşit să explice în mod convingător de ce era necesar un asemenea demers, în condiţiile în care, prin ipoteză, inculpatul Roşu, în calitatea sa de “avocat” al inculpatului Al României Paul, redactase şi transmisese în scris punctul de vedere al “clientului” său cu privire la aspectele menţionate în Nota juridică întocmită anterior de inculpata Dicu, iar aceasta din urmă putea să-şi reconsidere poziţia iniţială, desigur, în mod argumentat, exclusiv pe baza răspunsului primit în scris de la inculpatul Al României Paul şi a noilor înscrisuri eventual prezentate de acesta, toate acestea trebuind a fi raportate strict la dispoziţiile legale relevante în vigoare.

În realitate, după discuţiile purtate cu inculpatul Roşu, inculpata Dicu s-a transformat în al doilea avocat al inculpatului Al României Paul (presupunând că primul a fost, în mod legal, inculpatul Roşu), făcând abstracţie nu doar de Nota juridică pe care o întocmise anterior şi de împrejurarea că, formal, trebuia să apere interesele institutului, ci mai ales de dispoziţiile legale relevante în materie.

Această “colaborare” între cei doi avocaţi, care teoretic asistau clienţi cu interese contrare, nu s-a rezumat la vizitele făcute în această fază de inculpata Dicu la sediul S.C.A.TZA, ci a avut în vedere, aşa cum s-a menţionat anterior, şi transmiterea unui document intern ale institului, respectiv procesul-verbal al şedinţei Consiliului de Administraţie, pe care, în spiritul “normalei exercitări a profesiei de avocat”, cei doi inculpaţi cu pregătire juridică l-au definitivat împreună.

În acest context, este de precizat  faptul că nu era pentru prima dată când S.C.A. TZA şi, implicit, inculpatul Roşu, în calitate de coordonator al proiectului Prinţul/Reciplia au avut acces la documente interne ale Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, în condiţiile în care la percheziţia efectuată la sediul societăţii de avocaţi a fost găsită decizia nr.67 din 19.05.2006 emisă de A.S.A.S., prin care Iliescu Horia fusese numit director al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi din care rezultau inclusiv veniturile acestuia (2800 lei salariu de încadrare şi 40% indemnizaţie de conducere), act pe care nici societatea de avocaţi şi nici clientul său, S.C. Reciplia S.R.L., nu îl puteau obţine în mod legal şi nu putea avea vreo legătură cu “normala exercitare a profesiei de avocat” în legătură cu restituirea Fermei Regale Băneasa.

Deşi inculpata Dicu a negat că şi-ar fi schimbat punctul de vedere exprimat oficial la 14.04.2008, ca urmare a influenţelor exercitate de inculpatul Roşu, este evident că această schimbare de atitudine a inculpatei Dicu nu s-a datorat vreunei revelaţii juridice pe care a avut-o din proprie iniţiativă, recitind condiţiile impuse de Legea nr.10/2001 şi actele aflate la dosarul administrativ, ci aceasta s-a produs doar după ce inculpata s-a deplasat la sediul S.C.A. TZA şi a discutat cu inculpatul Roşu.

Mai mult, inculpata Dicu nu şi-a schimbat doar opinia juridică exprimată în Nota din 14.04.2008, ci s-a implicat activ şi în privinţa efectuării expertizei dispusă de Consiliul de Administraţie, deşi nu avea nimic de-a face cu “normala exercitare a profesiei de avocat”.

Modificarea punctului de vedere al inculpatei Dicu cu privire la competenţa institutului de a dispune asupra notificării în baza Legii nr.10/2001 nu era însă suficientă, mai ales în condiţiile în care aceasta nu a întocmit o nouă Notă juridică, în sens contrar celei dintâi, în care să argumenteze schimbarea opiniei.

În acest sens, deşi cunoşteau că Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor nu putea să restituie în mod legal terenul revendicat, pentru a obţine efectul scontat prin susţinerea de către directorul şi avocatul institutului a pretenţiilor inculpatului Al României Paul, membrii grupului infracţional organizat au acţionat şi pe alte două paliere, în care inculpatul Roşu, în calitatea sa de coordonator al proiectului Prinţul/Reciplia, a avut rolul principal.

Astfel, strategia pusă la cale a urmărit, pe de o parte, crearea unei stări de presiune, dar şi de temere membrilor Consiliului de Administraţie, prin prezentarea deformată a consecinţelor pe care aceştia le-ar putea suporta în cazul luării unei decizii nefavorabile inculpatului Al României Paul, iar, pe de altă parte, influenţarea în mod direct a membrilor Consiliului de Administraţie, prin prezenţa inculpaţilor la şedinţa la care urma să se ia în discuţie notificarea formulată, inclusiv a inculpatului Al României Paul, care avea să fie înfăţişat ca membru al familie regale a României şi moştenitor al fostului rege Carol al-II-lea, deşi ştiau că aceasta nu corespunde adevărului.

În acest sens, prin memoriile succesive din 26.08.2008 şi 27.08.2008, având acelaşi conţinut, primul semnat exclusiv de inculpatul Roşu, în numele S.C.A.TZA, în calitate de “avocaţi ai Alteţei Sale Regale Prinţul Paul Philippe al României”, iar cel de-al doilea, de inculpaţii Al României Paul şi Roşu, după ce s-au reluat argumentele expuse în Precizările din 9.05.2008, într-un capitol distinct au fost expuse “consecinţele legale ale tergiversării soluţionării cererii.” (fil.217, 223, vol.10 dup).

Făcând referire la dispoziţii legale care nu erau şi nu au fost niciodată în vigoare (a se vedea art.315 din Codul penal din 2004, aprobat prin Legea nr.301/2004), inculpaţii au pus în vedere directorului şi Consiliului de Administraţie al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor că “fapta persoanelor abilitate de a soluţiona (n.n.) cererea subsemnatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzut de art.315 Cod penal.”

De asemenea, s-a menţionat că, “tot ca o consecinţă a tergiversării soluţionării prezentei notificări, vă învederăm faptul că, suntem îndreptăţiţi să iniţiem măsurile legale ce se impun pentru obligarea la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a imobilului.”

Deşi aparent chestiunea pusă în discuţie, prin termenii ultimativi folosiţi în cele două memorii, tindea doar la soluţionarea cu celeritate a notificării (în condiţiile în care de la data depunerii ei, 13.02.2002 şi până în anul 2007 nu existase însă vreun demers similar, cel puţin din partea inculpatului Al României Paul), în realitate acestea urmăreau să pună o presiune pe conducerea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor în sensul restituirii imobilului solicitat, fapt care rezultă atât din destinatarii memoriilor, indicaţi în antet (Consiliul de Administraţie şi directorul Horia Iliescu), cât şi din ultima frază, în care era exprimată “încrederea că veţi da eficienţă dispoziţiilor legale incidente şi că veţi soluţiona prezenta cerere în cel mai scurt timp posibil, în sensul restituirii în natură a Terenului”.

Aceste memorii-somaţii au fost utilizate în şedinţa Consiliului de Administraţie din 2.09.2008 de directorul Iliescu Horia pentru a justifica soluţia de admitere a cererii de restituire.

În acest sens, în faţa instanţei de apel, martorul Oancea Florin, membru al Consiliului de Administraţie, a arătat că “singura presiune pe care am simţit-o în legătură cu opinia exprimată privind retrocedarea a fost momentul în care în cadrul şedinţei s-a susţinut că trebuie să avem în vedere şi daunele care se vor plăti în cazul în care nu se va da curs solicitării”, care confirmă astfel cele relatate în faza de urmărire penală de un alt membru al Consiliului de Administraţie, martora Andrei Ana-Maria, care a arătat că “un rol determinant în convingerea noastră l-a avut şi directorul Horia IIiescu, care ne atenţiona că prinţul a făcut poze cu terenul în paragină, acesta inducându-ne ideea că ar exista un risc de răspundere penală dacă nu retrocedăm terenul solicitat prin faptul că îi încălcăm dreptul la reconstituirea proprietăţii şi prin faptul că nu putem justifica lăsarea în degradare a unor terenuri aflate în administrarea institutului”.

Prin urmare, efectul scontat prin cele două memorii-somaţii s-a produs, fiind fără relevanţă că ameninţările din cuprinsul lor au fost aduse în discuţie de directorul Horia Iliescu, în condiţiile în care, pe de o parte, memoriile proveneau de la inculpaţi, iar pe de altă parte, potrivit celor expuse anterior, directorul fusese mituit pentru a susţine retrocedarea terenului, acţionând aşadar în deplină înţelegere cu ceilalţi inculpaţi.

Prin comparaţie, este de reţinut modul contrar în care au procedat reprezentanţii unei alte instituţii publice care a fost notificată în condiţii similare cu Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor pentru retrocedarea fostei Ferme Regale Băneasa, respectiv Regia Autonomă Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA. Astfel, dincolo de împrejurarea că avocatul Romatsa nu s-a deplasat la sediul S.C.A.TZA, ci discuţiile s-au purtat la sediul regiei, fiind consemnate într-o minută, atât conducerea Romatsa, cât şi avocatul acesteia au insistat pentru completarea dosarului administrativ cu mai multe documente/informaţii cerute încă în urmă cu 2 ani, refuzând astfel să dea curs solicitării avocaţilor S.C.A.TZA de soluţionare a notificării. În aceste condiţii, inculpatul Al României Paul s-a adresat şi instanţei civile, reclamând nesoluţionarea notificării, însă până în prezent cauza nu a fost soluţionată, fiind suspendată până la soluţionarea dosarului penal de faţă (a se vedea dosarul nr.22428/3/ 2013* al Tribunalului Bucureşti, Secţia a-IV-a civilă).

Or, această diferenţă de abordare a aceleiaşi probleme (soluţionarea unei notificări prin care se revendica aceeaşi suprafaţă de teren, fosta Fermă Regală Băneasa), se explică tocmai prin “legătura specială” stabilită între inculpatul Al României Paul şi “reprezentanţii” săi, în principal, inculpaţii Truică şi Roşu, pe de o parte, şi persoanele care au reprezentat Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, respectiv directorul Iliescu şi inculpata Dicu, pe de altă parte, care au preferat să susţină interesele grupului infracţional organizat, iar nu să respecte legea.

Presiunea pentru a obţine o decizie nelegală din partea Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, creată prin cele două memorii-somaţii, a fost susţinută ulterior de prezenţa inculpaţilor la şedinţa la care urma să se ia în discuţie notificarea formulată, inclusiv a inculpatului Al României Paul.

În acest sens, prevalându-se de disp.art.25 alin.2 din Legea nr.10/ 2001, care permiteau invitarea persoanei îndreptăţite pentru a-şi susţine cererea în organului de conducere al unităţii deţinătoare, inculpatul Al României Paul, însoţit de inculpatul Roşu Robert, care s-a prezentat ca fiind avocatul acestuia, au fost invitaţi şi au participat la şedinţa Consiliului de Administraţie din 2.09.2008.

Cu această ocazie, inculpatul Roşu a înmânat fiecărui membru al consiliului câte un dosar cu documente în care se prezenta că inculpatul AL României Paul este recunoscut ca membru al Casei Regale a României şi a susţinut că acesta are dreptul la retrocedarea imobilului solicitat.

Astfel, martorul Pascu Alexandru a arătat că “avocatul Roşu a prezentat dosarul, respectiv că Paul al României este moştenitorul lui Carol al II-lea, că a achiziţionat drepturi litigioase de la o doamnă şi a prezentat arborele genealogic. A fost ceva foarte pompos şi nu pot să redau tot ce a prezentat, dar a spus că dosarul este complet.” (declaraţia din 22.01.2016, fil.224, vol.5 dup, menţinută în declaraţia din 26.06.2020 dată în faţa instanţei de apel), în acelaşi sens fiind şi declaraţia dată în calitate de suspect de Gheorghiţă Dragomira, în prezenţa apărătorului ales al inculpatului Roşu (fil.261, vol.4 dup)

Tot astfel, martora Andrei Ana Maria a arătat că la acea şedinţă inculpatul Roşu a prezentat documente din care rezulta că Al României Paul are dreptul la retocedare, încercând să-i convingă de apartenenţa acestuia la Casa Regală şi de drepturile ce decurg din acest statut (fil.207 vol.5 dup, declaraţie menţinută în faţa instanţei de fond la 13.04.2018)

În fine, martorul Oancea Florin a relatat în faţa primei instanţe că în şedinţa din 2.09.2008 “ni s-a explicat istoria casei Regale a României, am înţeles cu toţii că domnul Paul al României este un urmaş al Regelui Carol al II-lea.Ni s-a spus că trebuie să facem restituirea în natură (…) am fost convins de către juriştii prezenţi la acea şedinţă că noi facem un lucru corect (…) Apoi am văzut că există o serie întreagă de argumente legale care arată că nu îndeplinea toate condiţiile solicitate de lege” (declaraţia din 13.04.2018, menţinută în faţa Înaltei Curţi), iar în depoziţia dată în apel a precizat că “în actele care mi-au fost prezentate şi care mi s-a indicat că atestă calitatea de moştenitor al lui Al României Paul Philippe îmi aduc aminte că a fost o hotărâre a unei instanţe române prin care se statua asupra faptului că Al României Paul Philippe este moştenitor al regelui Carol al II-lea şi un alt document prin care Al României Paul Philippe cumpărase drepturile succesorale ale lui Monique Urdărianu, moştenitoare a Elenei Lupescu fosta soţie a lui Carol.” (declaraţia din 26.06.2020)

În fapt, atât inculpatul Al României Paul, cât şi inculpatul Roşu cunoşteau că la acea dată, 2.09.2008, hotărârea de exequatur, prin care se recunoştea practic paternitatea lui Mircea Grigore, tatăl inculpatului Al României Paul, faţă de fostul rege Carol al II-lea şi în baza căruia fusese emis certificatul de calitate de moştenitor nr.55/2005, fusese desfiinţată în căile de atac, iar cauza respectivă se afla din nou pe rolul primei instanţe, fără a se fi obţinut până la acea dată o hotărâre în fond.

Prin urmare, la data de 2.09.2008 nu era stabilită în mod legal calitatea inculpatului Al României Paul, de nepot de fiu al fostului rege Carol al II-lea şi, cu atât mai puţin, acesta nu era membru al familiei regale a României.

Mai mult, inculpatul Roşu, în calitate de coordonator al proiectului Prinţul/Reciplia, cunoştea nu numai faptul că notificarea având ca obiect terenul fostei Ferme Regale Băneasa fusese formulată de inculpatul Al României Paul în nume propriu, iar nu de tatăl său, Mircea Grigore, care era în viaţa la acea dată, ci şi consecinţele juridice ale unui asemenea demers.

Astfel, în Sinteza raportului legal referitor la proprietăţile inculpatului Al României Paul, întocmit la 18.10.2006 de S.C.A TZA, sub coordonarea inculpatului Roşu, pentru B.S.G. şi Reciplia (societăţi în spatele cărora se afla inculpatul Benyamin Steinmetz), s-a reţinut explicit că: “există riscul ca, în cazul respingerii în mod irevocabil a cererii de recunoaştere în România a Hotărârii de la Lisabona, orice persoană interesată să solicite modificarea certificatului de naştere contestând că Carol Mircea Grigore ar avea stabilită filiaţia faţă de tată. Consecinţa ar putea fi aceea a nerecunoaşterii calităţii lui Carol Mircea Grigore de moştenitor al Regelui Carol al-II-lea al României. Aşadar nici Paul Philippe al României nu ar mai putea pretinde drepturi asupra unor bunuri ce au făcut parte din patrimoniul Regelui Carol al-II-lea al României.

(…)Pentru a putea solicita restituirea bunurilor ce au aparţinut unor membri ai Familiei Regale, Paul Philippe al României trebuie să facă dovada calităţii sale de moştenitor/succesor al persoanei căreia i-a aparţinut bunul a cărui restituire se solicită. Această calitate trebuie să existe la momentul la care s-a solicitat restituirea bunului.

Sub acest aspect, semnalăm riscul respingerii acelor cereri de restituire formulate de către Paul Philippe al României în nume propriu pentru bunuri moştenite de Carol Mircea Grigore şi care atâta timp cât era în viaţă, avea în realitate calitatea legală de a formula aceste cereri. Este vorba despre bunurile care au apaţinut Regele Carol al-II-lea al României şi Regina Elisabeta a Greciei.” (fil.231, vol.56 dup)

Or, întreaga construcţie folosită în faţa Consiliului de Administraţie s-a făcut în jurul acestei calităţi a inculpatului Al României Paul, aceasta fiind de fapt şi explicaţia prezenţei sale personale în şedinţa din 2.09.2008.

De asemenea, nici celelalte documente prezentate, analizate anterior în prezenta decizie, nu dovedeau că inculpatul Al României Paul este ,persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii.

Prin urmare, deşi inculpatul Roşu a susţinut că în faţa Consiliului de Administraţie al institutului a formulat doar opinii juridice, acesta eludează cu bună ştiinţă împrejurarea că, aşa cum s-a arătat anterior, o asemenea opinie s-a bazat pe ascunderea adevăratei situaţii de fapt rezultată din înscrisurile existente la acel moment şi care făceau imposibilă retrocedarea Fermei Regale Băneasa de către Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Astfel, dincolo de condiţiile de fond prevăzute de Legea nr.10/2001, una dintre chestiunile puse în discuţie de martorul Oancea Florin a fost necesitatea stabilirii statutului de extravilan sau intravilan a terenului la momentul preluării sale de către stat, în raport de care, aşa cum martorul a arătat în mod explicit (a se vedea însemnările olografe din Registrul de procese-verbale), “Legea 10 devine inaplicabilă”.

Aşa cum rezultă atât din Registrul de procese-verbale, cât şi din procesul-verbal al şedinţei din 2.09.2008, singura persoană care a intervenit sub acest aspect, care punea în discuţie însăşi competenţa institutului de a soluţiona notificarea, a fost inculpatul Roşu, care “aduce la cunoştinţă faptul că la momentul preluării terenului, acesta nu a fost extravilan.Terenul era situat în comuna Băneasa la acel moment, deci intravilan.” 

Problema pusă în discuţie de martorul Oancea nu presupunea exprimarea unei “opinii juridice”, ci era o chestiune de fapt afirmată de inculpat cu valoare de certitudine, care avea certe consecinţe juridice, întrucât în raport de aceasta Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor putea sau nu să soluţioneze notificarea cu care fusese învestit.

Aşa cum s-a arătat, pe lângă lipsa de cunoştinţe juridice, membrii Consiliului de Administraţie nu au avut la dispoziţie Nota juridică din 14.04.2008 şi nici documentul în baza căruia a fost întocmită, din care rezultau că notificarea nu putea să fie legal analizată de institut, având în vedere amplasarea terenului în extravilan la data preluării de către stat.

Or, la acel moment, ca şi inculpata Dicu, inculpatul Roşu cunoştea conţinutul documentului pus la dispoziţie de institut odată cu Nota juridică din 14.04.2008, singurul act din care rezulta categoria şi amplasarea terenului la data preluării de către stat, respectiv “Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole din comuna suburbană Băneasa”, întocmit conform “Recensământului agricol şi al populaţiei din ianuarie 1948”, descoperit cu ocazia percheziţiei efectuate la S.C.A.TZA (fil.358, vol.30).

Din chiar titlul documentului rezulta că recensământul “agricol” a avut în vedere doar “proprietăţile şi explotaţiile agricole”, iar terenurile ce compuneau la acea dată fosta Fermă Regală Băneasa (grădini de zarzavat, fâneţe naturale, păşuni, vii altoite, livezi cu pomi), erau situate în întregime “în hotarul satului”, sintagmă care nu desemna, aşa cum s-a reţinut anterior în considerentele prezentei decizii, intravilanul comunei.

Mai mult, inculpatul Roşu cunoştea că, potrivit actelor normative în vigoare, terenul în cauză era şi la momentul soluţionării notificării unul în cea mai mare parte agricol (27,23 ha. din 31.409 ha.), aflat în administrarea unui institut de cercetări agricole şi în domeniul public al statului, astfel încât nici din această perspectivă terenul nu putea fi restituit de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor în baza Legii nr.10/2001, decât cu încălcarea dispoziţiile art.8 alin.1 din lege.

  Chiar dacă această din urmă chestiune nici măcar nu a fost amintită de cineva cu ocazia dezbaterilor din 2.09.2008, deşi aceasta putea şi trebuia să fie pusă în discuţie măcar de conducerea executivă şi/sau avocatul instituţiei publice, ea contribuie, alături de susţinerile sale explicite făcute în contra evidenţei în aceeaşi şedinţă, la conturarea formei de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul Roşu.

Înalta Curte reaminteşte că, potrivit art.37 alin.6 şi 7 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris, în forma adecvată şi cu respectarea prevederilor alin.5, în faţa instanţelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicţie şi numai dacă aceste susţineri sunt în legătură cu apărarea în acea cauză şi sunt necesare stabilirii adevărului.

Este evident că, prin susţinerile sale, inculpatul Roşu nu a avut în vedere “stabilirea adevărului”, ci, dimpotrivă, inducerea în eroare asupra unei chestiuni de fapt şi, prin aceasta, influenţarea membrilor Consiliului de Administraţie în sensul luării unei hotărâri favorabile, dar ilegale, în beneficiul grupării infracţionale din care făcea parte. Această conduită a inculpatului Roşu nu se circumscrie unei “opinii juridice” şi nu reprezintă decât o parte din acuzaţiilor aduse inculpatului, în condiţiile în care acţiunile sale au fost mai numeroase şi nu s-au rezumat la prestaţia sa din şedinţa Consiliului de Administraţie din 2.09.2008.

Astfel, după finalizarea acesteia, deciziile adoptate trebuiau formalizate într-un proces-verbal, care a fost întocmit într-o primă formă de martora Avramovici, iar aceasta l-a transmis inculpatei Dicu spre verificare.

Înscrisurile predate de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, constând în Registrul de procese-verbale şi procesul-verbal semnat de membrii Consiliului de Administraţie, ca şi înscrisul ridicat cu ocazia percheziţiei de la S.C.A.TZA, purtând menţiunea “proiect”, demonstrează, pe de o parte, diferenţe între deciziile luate în şedinţa din 2.09.2008 şi cele menţionate în forma finală a procesului-verbal, iar, pe de altă parte, implicarea inculpatului Roşu, alături de inculpata Dicu, în stabilirea acesteia.

Inculpatul Roşu a susţinut în declaraţia dată în primă instanţă că acest document i-ar fi fost predat la finalul şedinţei din 2.09.2008 şi că fiecare membru al consiliului ar fi primit un asemenea document, inclusiv inculpatul Al României Paul, pentru a fi citit, a confirma că acesta a fost conţinutul şi a-l semna.În plus, inculpatul a susţinut că acest proiect de proces-verbal este identic cu cel semnat, adăugându-se doar nişte referiri privitoare la identificarea terenului.

Aceste susţineri ale inculpatului Roşu nu sunt confirmate de probatoriul administrat în cauză, ci reprezintă doar o încercare a acestuia de a scăpa de răspunderea care-i revine pentru faptele comise.

În primul rând, martora Avramovici, care se ocupa de secretariatul şedinţelor de consiliu, nu a confirmat susţinerile inculpatului Roşu, aceasta arătând în mod constant că, după ce a întocmit procesul-verbal, l-a trimis inculpatei Dicu pentru a fi verificat din punct de vedere juridic şi abia apoi, după ce a primit forma finală,  l-a tipărit şi pus la mapă pentru a fi semnat.

Martorul Pascu Alecsandru, membru al Consiliului de Administraţie, a arătat că în şedinţă se luau notiţe de către martora Avramovici, iar procesul-verbal se întocmea ulterior, poate la o săptămână, nu în aceeaşi zi.

De asemenea, din declaraţiile date de membrii Consiliului de Administraţie nu rezultă că vreunul dintre ei ar fi primit un proiect de proces-verbal la sfârşitul şedinţei pentru a-l citi, verifica şi semna.

Mai mult, chiar dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, nu se vede motivul pentru care un proiect al procesului-verbal ar fi fost înmânat pentru citire, confirmare şi semnare unor persoane din exteriorul instituţiei, care au avut doar calitatea de invitaţi la şedinţa consiliului. Acest proces-verbal nu a fost o minută a unei întâlniri, întocmită ad-hoc, ci era un înscris oficial al organului de conducere al instituţiei, cu reguli clare de întocmire şi evidenţă, astfel încât terţii, fie ei şi invitaţi la şedinţele consiliului, nu puteau cenzura în niciun fel procesul-verbal întocmit cu acest prilej şi nu interferau în redactarea, verificarea şi semnarea acestuia.

De altfel, potrivit art.25 alin.3 din Legea nr.10/2001, singurul act care se comunica persoanei îndreptăţite era decizia motivată a unităţii deţinătoare prin care aceasta a soluţionat notificarea, iar printre actele ridicate oficial de către inculpatul Roşu de la institut, conform înscrisului aflat la dosar, nu se află şi procesele-verbale ale celor două şedinţe ale Consiliului de Administraţie.

Prin urmare, dacă aceste procese-verbale nu se predau invitatului la şedinţele de consiliu şi nu erau semnate de acesta, nu se vede raţiunea pentru care i s-ar fi înmânat un proiect al unui asemenea act.

Astfel, aşa cum s-a arătat, nici din discuţiile redate în cuprinsul procesului-verbal semnat ori în varianta olografă a acestuia, din Registrul de procese-verbale, nu rezultă că membrii Consiliului de Administraţie s-ar fi pronunţat în sensul că institutul are competenţa legală de a soluţiona notitificarea în baza Legii nr.10/2001, ca unitate deţinătoare.

Cu toate acestea, în dispozitivul procesului-verbal semnat de membrii Consiliului de Administraţie, prima menţiune este exact aceasta.

Or, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, inclusiv cel testimonial, singura discuţie purtată, care avea legătura cu competenţa institutului de a soluţiona notificarea, s-a referit la necesitatea stabilirii statutului de extravilan sau intravilan a terenului notificat la momentul preluării sale de către stat, iar nu în legătură cu calitatea institutului de unitate deţinătoare.

De altfel, această din urmă calitate nu se putea stabili decât după ce Consiliul de Administraţie ar fi hotărât că nu sunt incidente disp.art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001, care excludeau însăşi soluţionarea notificării în baza acestui act normativ.

De aceea, deşi s-ar putea susţine că statutul de extravilan sau intravilan a terenului la momentul preluării sale de către stat urma să se stabilească abia după efectuarea expertizei, în realitate, menţiunea adăugată în forma finală a procesului-verbal faţă de cea din Registrul de procese-verbale referitoare la calitatea institutului de unitate deţinătoare în sensul Legii nr.10/2001 făcea inutile concluziile raportului de expertiză în ce priveşte amplasarea terenului la momentul preluării de către stat, câtă vreme în procesul-verbal din 2.09.2008 se stabilise deja că este incidentă această lege.

De asemenea, faţă de proiectul de proces-verbal găsit la sediul S.C.A. TZA, varianta finală semnată de membrii Consiliului de Administraţie cuprinde suplimentar, pe mai mult de o pagină, dispoziţii referitoare la emiterea deciziei de restituire în natură, precum şi la acordarea de măsuri prin echivalent constând în compensarea cu alte bunuri aflate în administrarea institutului şi în proprietatea publică a statului, după trecerea lor în proprietatea privată a statului sau a unităţii administrativ teritoriale.

Prin urmare, contrar susţinerilor inculpatului Roşu, între proiectul găsit la sediul S.C.A. TZA şi procesul-verbal semnat de membrii Consiliului de Administraţie şi predat cu ocazia cercetărilor există deosebiri importante, care nu se rezumă la simpla identificare a terenului.

Toate aceste deosebiri demonstrează că inculpatul Roşu, în calitate de coordonator al proiectului Prinţul/Reciplia în cadrul S.C.A. TZA, care s-a ocupat personal de notificarea vizând restituirea Fermei Regale Băneasa,  în deplină conivenţă cu inculpata Dicu, s-a implicat în stabilirea formei finale a procesului-verbal al şedinţei din 2.09.2008 a Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, acţionând astfel în afara oricăror atribuţii şi drepturi recunoscute de lege în favoarea unui avocat.

Dispoziţiile procesului-verbal al şedinţei din 2.09.2008 au fost ulterior valorificate ca atare, întrucât au stat la baza emiterii Deciziei nr.30 din 26.09.2008, prin care inculpatului Al României Paul i-au fost restituite 17 ha. din cele 31,4 ha. (27,23 ha. fiind teren agricol), pe care Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor le avea în administrare şi care se aflau în domeniul public al statului.

În ce priveşte şedinţa Consiliului de Administraţie din 26.09.2008, aşa cum rezultă din conţinutul procesului-verbal, discuţiile au vizat exclusiv suprafaţa de teren concretă care va fi restituită, fără a se prezenta aşa-zisul raport de expertiză. Astfel, membrilor consiliului le-au fost prezentate de către directorul Iliescu şi inculpata Dicu “implicaţiile concluziilor raportului de expertiză tehnică topografică agreată de ICDPP asupra notificării ASR Prinţul de România”, fără a li se preciza şi fără a avea posibilitatea de a constata personal că, în fapt, acest raport de expertiză nu răspundea obiectivelor stabilite de acelaşi consiliu la şedinţa precedentă, din 2.09.2008.

Astfel, cele mai importante obiective, cum ar fi identificarea terenului care făcea obiectul notificării şi amplasarea lui la data preluării de către stat, nu au primit răspuns din partea expertului, care, aşa cum s-a arătat, a efectuat expertiza în condiţiile impuse de conducerea restrânsă a institutului şi de inculpata Dicu.

Prin urmare, profitând de inserarea în procesul-verbal din 2.09.2010 a menţiunii vizând recunoaşterea competenţei institutului de a soluţiona notificarea, ca unitate deţinătoare, efectuată în condiţiile menţionate anterior, directorul IIiescu şi inculpata Dicu au purtat discuţiile  exclusiv cu privire la terenul pe care urma să-l primească în concret inculpatul Al României Paul, fără a se mai clarifica dacă, în raport cu amplasarea terenului la momentul preluării sale de jure de către stat, acesta făcea sau nu obiectul Legii nr.10/2001.

În şedinţa din 26.09.2008, inculpatul Roşu a exprimat, în numele inculpatului Al României Paul, acordul cu privire la folosirea temporară de către institut, timp de un an, a unei părţi din suprafaţa de teren ce urma a fi restituită, în condiţiile în care, potrivit martorului Oancea, pe aceasta existau proiecte în derulare, care necesitau înfiinţarea unor culturi. Or, potrivit legislaţiei în vigoare, reconstituirea dreptului de proprietate (de către comisiile de fond funciar) pe vechile amplasamente pentru terenurile agricole aflate în perimetrul unităţilor de cercetare-dezvoltare nu se putea face decât dacă acestea nu erau indispensabile cercetării, ceea ce dovedeşte o dată în plus caracterul nelegal al hotărârilor adoptate de Consiliul de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Prin urmare, Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cauză, neavut în vedere în totalitate de prima instanţă, demonstrează, pe de o parte, că restituirea terenului fostei Ferme Regale Băneasa către inculpatul Al României Paul s-a făcut cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor din legislaţia primară şi cea secundară, iar pe de altă parte, că această operaţiune a fost înlesnită atât de persoane din interiorul institutului (cum  este cazul inculpatei Dicu), cât şi din afara lui (cum este cazul inculpaţilor Truică şi Roşu), acestea din urmă acţionând în interesul unor terţe persoane (ceilalţi membri ai grupului infracţional constituit în spatele inculpatei S.C.Reciplia S.R.L.), dar şi în propriul interes material, în condiţiile în care cu toţii aveau să câştige din această restituire ilegală.

În cazul inculpaţilor Dicu şi Roşu, actele săvârşite de aceştia nu se circumscriu exercitării profesiei de avocat în limitele prevăzute de dispoziţiile legale şi statutare, interne şi internaţionale, care reglementează această profesie. Ambii inculpaţi au avut reprezentarea faptului că, în raport cu înscrisurile existente în dosarul administrativ, dar şi cu dispoziţiile legale în vigoare, analizate în detaliu în considerentele prezentei decizii, restituirea de către Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor a terenului solicitat de inculpatul Al României Paul nu se putea face decât prin încălcarea legii, astfel încât efectuarea de către ei a oricăror demersuri având drept finalitate ieşirea terenului din domeniul public al statului şi intrarea lui în stăpânirea inculpatului Al României Paul, iar ulterior, a grupului infracţional organizat, reprezenta un act deliberat de înlesnire a unei decizii ilegale, cauzatoare de prejudiciu, adică de complicitate la săvârşirea unei infracţiuni.

De asemenea, contrar celor susţinute de inculpaţii Dicu şi Roşu, activitatea lor nu a constat în simpla expunere a unor opinii juridice, ci a fost una mult mai vastă, cei doi inculpaţi conlucrând activ (deşi teoretic reprezentau interese contrare) nu doar pentru a-i influenţa pe membrii Consiliului de Administraţie în luarea deciziei ilegale, dar favorabile grupului infracţional organizat, mizând pe lipsa cunoştinţelor juridice şi pe starea de temere ce le-a fost creată, ci şi pentru definitivarea actelor interne relevante emise de organul de conducere colectivă a institutului (a se vedea procesul-verbal de şedinţă din 2.09.2008), într-un sens favorabil restituirii terenului revendicat.

Deciziile ilegale de restituire a terenului au fost înlesnite şi prin activitatea sau actele întocmite de alţi inculpaţi.

Astfel, deşi prin contractul din 1.11.2006 îşi cesionase drepturile cu privire la fosta Fermă Regală Băneasa către inculpata S.C.Reciplia S.R.L., inculpatul Al României Paul Philippe, animat de dorinţa de intra în posesia procentului negociat din acest bun, a acceptat să facă parte din strategia pusă la cale de membrii grupului infracţional organizat, care a presupus, pe de o parte, crearea unei stări de presiune, dar şi de temere membrilor Consiliului de Administraţie, prin prezentarea deformată a consecinţelor aceştia pe care aceştia le-ar putea suporta în cazul luării unei decizii nefavorabile inculpatului Al României Paul, iar, pe de altă parte, influenţarea în mod direct a membrilor Consiliului de Administraţie, inclusiv prin prezenţa personală a inculpatului Al României Paul la şedinţa la care urma să se ia în discuţie notificarea, care avea să fie înfăţişat ca membru al familie regale a României şi moştenitor al fostului rege Carol al-II-lea, deşi ştiau că aceasta nu corespunde adevărului.

În acest sens, inculpatul Al României Paul şi-a asumat prin semnătură, alături de inculpatul Roşu, memoriul din 27.08.2008, analizat anterior, care relua în esenţă argumentele expuse în Precizările pe care inculpatul Al României Paul le transmisese institutului, sub semnătură proprie, în 9.05.2008, iar ca element de noutate, într-un capitol distinct, cuprindea “consecinţele legale ale tergiversării soluţionării cererii.” (fil.217,223, vol.10 dup).

Totodată, prevalându-se de disp.art.25 alin.2 din Legea nr.10/2001, care permiteau invitarea persoanei îndreptăţite pentru a-şi susţine cererea în organului de conducere al unităţii deţinătoare, inculpatul Al României Paul, însoţit de inculpatul Roşu Robert, care s-a prezentat ca fiind avocatul acestuia, au fost invitaţi şi au participat la şedinţa Consiliului de Administraţie din 2.09.2008.

Este de reţinut că niciunul dintre inculpaţi nu a adus la cunoştinţa membrilor organului colectiv de conducere existenţa contractului de cesiune din 1.11.2006, deşi, odată cu intrarea lui în vigoare, toate drepturile invocate anterior de inculpatul Al României Paul, care făceau obiectul unor proceduri administrative, cum era şi cazul fostei Ferme Regale Băneasa, fuseseră cesionate inculpatei S.C.Reciplia S.R.L., al cărei avocat era inculpatul Roşu.

Or, acest mod de a proceda a fost unul deliberat, ca parte a strategiei pusă la cale de membrii grupului infracţional, căci astfel demersurile nelegale de obţinere a bunurilor aveau mai multe şanse de reuşită, prin folosirea numelui şi a prezenţei inculpatului Al României Paul în faţa autorităţilor administrative şi înfăţişarea sa ca membru al fostei familii regale şi titular al drepturilor invocate, deşi acestea fuseseră deja cesionate.

În acest context, inculpatul Al României Paul nu doar că a participat în persoană la şedinţa Consiliului de Administraţie din 2.09.2008, ci acesta, pe lângă documentele invocate în susţinerea notificării, a insistat ca membrilor Consiliului de Administraţie să li se înmâneze şi o broşură, pentru a dovedi că el este recunoscut ca membru al Casei Regale a României şi că are dreptul la retrocedarea imobilului solicitat.

Aşa cum s-a arătat anterior, în considerentele prezentei decizii, prin semnarea contractului de cesiune din 1.11.2006, inculpatul Al României Paul a recunoscut în mod explicit, conform art.12, că la acel moment “nu deţine toate documentele necesare valorificării drepturilor patrimoniale care făceau obiectul contractului” şi că a prezentat cesionarului “oricare şi toate documentele şi informaţiile pe care le deţine” cu privire la bunurile care fac obiectul contractului.

În fapt, inculpatul Al României Paul cunoştea în primul rând că în august-septembrie 2008, hotărârea de exequatur, prin care se recunoştea practic paternitatea lui Mircea Grigore, tatăl inculpatului Al României Paul, faţă de fostul rege Carol al-II-lea şi în baza căruia fusese emis certificatul de calitate de moştenitor nr.55/2005, fusese desfiinţată în căile de atac, iar cauza respectivă se afla din nou pe rolul primei instanţe, fără a se fi obţinut până la acea dată o hotărâre în fond.

Prin urmare, în acea perioadă, nu era stabilită în mod legal calitatea inculpatului Al României Paul, de nepot de fiu al fostului rege Carol al-II-lea şi, cu atât mai puţin, acesta nu era membru al familiei regale a României, astfel încât susţinerile făcute de acesta prin memorii şi oral în faţa Consiliului de Administraţie nu corespundeau adevărului.

Mai mult, aşa cum s-a arătat, tatăl inculpatului era în viaţă la data la care acesta depusese, în nume propriu, notificarea  referitoare la Ferma Regală Băneasa, iar referitor la oferta de donaţie făcută anterior de tatăl său, aceasta fusese acceptată de inculpat după expirarea termenului limită până la care puteau fi depuse notificări în baza Legii nr.10/2001.

În privinţa drepturilor succesorale dobândite de la Monique Urdărianu, inculpatul Al României Paul cunoştea că acestea făcuseră obiectul a două contracte diferite, unul de donaţie şi altul de vânzare-cumpărare, încheiate la câteva luni unul de altul.

Or, câtă vreme drepturile fuseseră donate, ele nu mai puteau fi ulterior vândute.

Astfel, prin actul de donaţie din 2.04.2001, acceptat de inculpatul Al României Paul la 21.05.2001, Monique Urdărianu i-a donat acestuia “toate proprietăţile ce i-au aparţinut Elenei Lupescu şi pe care le-am moştenit, dar nu le-am putut pretinde până acum” (fil.353, 356, vol.26 dup), pentru ca prin contractul încheiat la 2.08.2001, aceeaşi Monique Urdărianu i-a vândut inculpatului Al României Paul “drepturile succesorale privind bunurile lăsate şi existente pe teritoriul statului român de către Prinţesa Elena de România, drepturi la care am vocaţie conform testamentului de mai sus.” (fil.139, vol.10 dup). În acest din urmă act, vânzătoarea a fost reprezentată de Năstase Daniela, care era de fapt avocata inculpatului Al României Paul.

În legătură cu aceste două contracte diferite vizând aceleaşi drepturi, este relevantă declaraţia martorului Poenaru Liviu, fost avocat al inculpatului Al României Paul, care a arătat că l-a întrebat pe acesta “cum de are două contracte diferite şi mi-a spus că a rezolvat-o şi a rezolvat cum să fie mai bine. L-am întrebat dacă a plătit ceva ca preţ şi mi-a spus că nu a dat niciun ban”, deşi în contractul de vânzare s-a menţionat că “preţul vânzării este de 50.000 USD, adică echivalentul sumei de 1.481.900.000 lei, pe care eu, vânzătorul, l-am primit integral de la cumpărător azi, data notificării.”

Or, potrivit declaraţiei martorei Burlacu (fostă Năstase) Daniela, care a semnat contractul ca mandatar al vânzătorului, aceasta nu s-a implicat în negocieri, nu a discutat de preţ, nu ştie dacă s-a dat un preţ şi cât a fost acesta.

De asemenea, inculpatul Al României Paul cunoştea precaritatea dovezilor depuse pentru probarea dreptului de proprietate asupra presupusului său autor, în condiţiile în care, deşi suprafaţa revendicată, corespunzătoare fostei Ferme Regale Băneasa, era de fapt compusă din trei terenuri diferite, el nu a depus titlul de proprietate nr.2 din 2.10.1931 care atesta dreptul de proprietate al fostului rege Carol al-II-lea pentru cel mai mare dintre aceste terenuri (23 ha.), iar cu privire la cel de-al treilea, acesta făcuse obiectul Deciziunii nr.1/1941, aflată în posesia “avocaţilor” săi de la S.C.A TZA., unde a fost descoperită la percheziţie purtând menţiunea “a nu se folosi în niciun proces”.

Toate aceste aspecte referitoare la actele în baza cărora inculpatul Al României Paul susţinea că are calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea fostei Ferme Regale Băneasa, deşi erau cunoscute de acesta, au fost ascunse acelor membri ai Consiliului de Administraţie care nu se aflau în conivenţă cu grupul infracţional organizat. 

Tot astfel, nici inculpatul Al României Paul şi niciunul dintre inculpaţii care l-au susţinut la şedinţa din 2.09.2008 nu au prezentat situaţia reală a fostei Ferme Regale Băneasa la data preluării ei de jure de către stat, atât cu privire la amplasarea acesteia în extravilanul localităţii, cât şi a împrejurării că aceasta fusese sechestrată de Statul Român încă din 1940, aşadar mai înainte de instaurarea regimului comunist, după cum tot din perioada anterioară data şi Deciziunea nr.1/1941 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care avea relevanţă inclusiv cu privire la terenul revendicat.

Astfel, în ce priveşte fosta Fermă Regală Băneasa, deşi inculpatul Al României Paul cunoştea din scrisoarea anterior citată, provenind de la un alt fost avocat al său, Igreţ Ion, că terenul era situat în extravilan la momentul preluării de către stat şi trebuia să fi fost revendicat în baza legii fondului funciar, acesta a insistat ca notificarea să fie soluţionată de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor în baza Legii nr.10/2001, deşi acest lucru nu era posibil conform art.8 alin.1 din lege.

Prin urmare, prin conduita sa, inculpatul Al României Paul a fost parte la o procedură desfăşurată cu încălcarea legii, înlesnind în mod direct adoptarea de către Consiliul de Administraţie al respectivului institut a deciziei nelegale de restituire în favoarea sa a mai mult de jumătate din suprafaţa de teren aflată doar în administrarea institutului şi în domeniul public al statului (17 din 31 de hectare), astfel încât actele îndeplinite de acest inculpat sunt circumscrise complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu prev.de art.13² din Legea nr.78/2000.

În privinţa inculpatului Stoian Ioan, din probatoriul administrat în cauză rezultă că acesta a efectuat expertiza dispusă de Consiliul de Administraţie la şedinţa din 2.09.2008, care avea 6 obiective, între care  identificarea terenului ce face obiectul notificării, conform actelor depuse la dosar, în sensul stabilirii exacte a amplasamentului şi a vecinătăţilor, precum şi determinarea amplasamentului fostei Ferme Regale Băneasa deţinute de fostul rege Carol al II-lea, în sensul stabilirii dacă aceasta se află în limitele hotarelor comunei Băneasa sau în exteriorul lor (în intravilanul sau extravilanul comunei, aşa cum este definită această noţiune în prezent).

În vederea efectuării expertizei s-a făcut trimitere la expertiza întocmită de Hogea Constantin, la cererea inculpatului Al României Paul, în perioada în care notificarea s-a aflat la Primăria Municipiului Bucureşti şi la planurile utilizate de acesta, dintre care doar unul prezenta relevanţă (cel care era anexă la contractul de vânzare-cumpărare prin care fusese dobândită doar o parte din terenul ce avea să constituie Ferma Regală Băneasa, respectiv o suprafaţă de 3,5224 ha.)

Totodată, s-a dispus ca noua expertiză să ia în considerare şi prevederile Legii de înfiinţare a Institutului de Cercetări Agronomice al României şi a staţiunilor agronomice, modificată prin Legea promulgată cu înaltul decret regal nr.1676 din 16.05.1932, în baza căreia acest institut se înzestrase cu 40 ha.de teren în aceeaşi zonă.

Luarea în considerare a acestei legi se explică prin aceea că în şedinţa din 2.09.2008 problema delimitării terenului solicitat s-a pus şi prin raportare la suprafaţa de teren revendicată de A.S.A.S şi pentru care era formulată notificare la Comisia sectorului 1 de fond funciar, aspect confirmat de adresa şi actele transmise de A.S.A.S. ulterior şedinţei din 2.09.2008.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă mai întâi că inculpatul Stoian Ioan a întocmit o lucrare intitulată “expertiza tehnică imobiliară”, folosind fără drept ştampila expertului Stângu Ioan, în condiţiile în care inculpatul era consilier cadastru la Centrul Naţional de Cartografie şi nu putea efectua expertize.

De altfel, în faţa instanţei de fond, inculpatul a recunoscut că lucrarea întocmită era o ridicare topografică, o sinteză a calculului suprafeţelor, iar nu o expertiză, însă şi-a intitulat-o astfel în urma discuţiei cu directorul Iliescu şi inculpata Dicu, care a atras atenţia că în Consiliul de Administraţie s-a cerut o expertiză.

În al doilea rând, aşa cum chiar inculpatul a recunoscut în declaraţiile date în cauză, el nu a delimitat fosta Fermă Regală Băneasa, care constituia de fapt obiectul notificării, ci terenul aflat în administrarea institutului, iar apoi, folosindu-se doar de planul întocmit anterior de Hogea Constantin, pe care l-a preluat ca atare, a delimitat suprafaţa stabilită de acesta, de 204.740 mp. în interiorul suprafeţei administrate de institut.

Or, identificarea terenului ce face obiectul notificării, conform actelor depuse la dosar, în sensul stabilirii exacte a amplasamentului şi a vecinătăţilor, ca prim obiectiv al expertizei, presupunea în realitate delimitarea fostei Ferme Regale Băneasa şi verificarea suprapunerii acesteia cu actualul teren deţinut de institut, lucru pe care inculpatul Stoian nu l-a făcut.

În acest context, este de reţinut că, aşa cum corect se menţionase în Nota juridică din 14.04.2008, la identificarea întregului imobil revendicat prin notificare, de 26,87 ha., şi stabilirea vecinătăţilor acestuia, expertul Hogea Constantin folosise doar anexa la actul de vânzare-cumpărare pentru o suprafaţă de 3,5224 ha., în condiţiile în care, aşa cum se precizase explicit în notificare, suprafaţa revendicată era compusă din trei terenuri diferite: 23 ha. dobândite în baza titlului de proprietate nr.2/1931, 3,5224 ha.dobândite prin actul de vânzare-cumpărare sus-menţionat şi 3540 mp. dobândiţi în baza Jurnalului Consiliului de Miniştri nr.1722/1940 (şi care ulterior au făcut obiectul Deciziunii nr.1/1941, potrivit celor expuse anterior).

Prin urmare, pentru identificarea terenului iniţial şi verificarea suprapunerii sale cu terenul aflat în administrarea institutului, erau necesare planuri/schiţe din care să rezulte amplasarea tuturor celor trei terenuri componente la momentul dobândirii lor sau măcar la cel al preluării de către stat, nefiind suficiente acte referitoare la alte terenuri, aflate în aceeaşi zonă, cum era cazul terenurilor fostei Şcoli de Horticultură.

De altfel, aşa cum însuşi inculpatul Stoian a arătat în declaraţia dată în primă instanţă, el nu a primit de la institut decât schiţa întocmită anterior de expertul Hogea şi pe baza acesteia a urmărit terenul, neavând aşadar în vedere nici măcar anexa la contractul de vânzare-cumpărare prin care fusese dobândită o parte din terenul ce avea să constituie Ferma Regală Băneasa, menţionată explicit în procesul-verbal de şedinţă din 2.09.2008.

Mai mult, inculpatul Stoian nu a identificat terenul nici prin raportare la prevederile Legii de înfiinţare a Institutului de Cercetări Agronomice al României şi a staţiunilor agronomice, modificată prin Legea promulgată cu înaltul decret regal nr.1676 din 16.05.1932, în baza căreia acest institut se înzestrase cu 40 ha.de teren în aceeaşi zonă, deşi acest lucru fusese stabilit în mod explicit prin procesul-verbal al şedinţei Consiliului de Administraţie din 2.09.2008.

În al treilea rând, inculpatul Stoian a recunoscut că nu a răspuns la ultimul obiectiv, referitor la determinarea amplasamentului fostei Ferme Regale Băneasa prin raportare la intravilanul sau extravilanul comunei Băneasa. Din declaraţia sa de inculpat rezultă că a adus la cunoştinţa directorului Iliescu, de faţă fiind şi inculpatele Dicu şi Gheorghiţă Dragomira, că pentru a răspunde la acest obiectiv are nevoie de date de la arhivă, planuri şi schiţe. 

În raport cu cele susţinute de inculpatul Stoian, directorul Iliescu i-a spus “să facă lucrarea fără acel obiectiv”, pentru că “se grăbeşte foarte tare” şi nu-i interesează decât suprafeţele şi variantele de loturi.

De altfel, tot inculpatul a arătat că din discuţiile purtate cu directorul Iliescu şi inculpata Gheorghiţă a rezultat că interesul acestora era doar în legătură cu delimitarea terenului, iar nu acela de a verifica dacă terenul pretins se suprapunea peste terenul institutului.

De asemenea, din aceeaşi declaraţie a rezultat şi că inculpata Dicu i-a impus cum să facă loturile, ca suprafaţă şi orientare şi a stabilit mai multe variante, aşa cum i-a cerut conducerea institutului.

Chiar dacă în faţa primei instanţe inculpatul Stoian a încercat să dea o altă explicaţie intervenţiei inculpatei Dicu, arătând că aceasta i-ar fi pus la dispoziţie doar actele normative în baza cărora fuseseră cedate suprafeţe de teren către alte instituţii, care trebuiau excluse, o asemenea explicaţie nu poate fi primită, câtă vreme toate acestea erau anterioare H.G.nr.1881/2005 şi a anexei 11c, în care era prevăzută suprafaţa de teren administrată de institut. În plus, aşa-zisele “enclave” de teren la care a făcut referire inculpatul nu apar figurate în planurile pe care le-a întocmit.

Mai mult, este evident că inculpatul Stoian nu putea stabili singur cele două variante pentru negocieri şi nici varianta finală, care “a fost aleasă” şi pentru care a efectuat lotizarea suprafeţei care nu s-a retrocedat în natură.

Susţinerile sale sunt probate cu conţinutul raportului de expertiză, din care lipseşte orice referire la cel de-al şaselea obiectiv stabilit de Consiliul de Administraţie, deşi lista obiectivelor este ataşată la raport (fil.174, 190, vol.14 dup).

Din această declaraţie, pe care inculpatul a acceptat să o dea după ce i s-au pus în vedere drepturile prev.de art.83C.pr.pen., aşadar inclusiv împrejurarea că ceea ce declară poate fi folosit ca mijloc de probă împotriva sa, rezultă nu doar faptul că şi-a asumat efectuarea unui raport de expertiză incomplet, ci şi circumstanţele în care aceasta s-a întâmplat, adică la solicitarea directorului Iiescu şi în prezenţa inculpatelor Dicu şi Gheorghiţă, care au ştiu la rândul lor faptul că expertiza nu răspunde obiectivelor stabilite de Consiliul de Administraţie.

Cu toate acestea, cele două inculpate nu numai că nu au avut nicio reacţie, ba mai mult, nu au adus în discuţie acest aspect în şedinţa Consiliului de Administraţie din 26.09.2008, când, potrivit procesului-verbal, inculpata Dicu “a prezentat membrilor Consiliului de Administraţie implicaţiile concluziilor raportului de expertiză tehnică topografică agreate de ICDPP asupra notificării ASR Prinţul de România”, iar inculpata Gheorghiţă Dragomira s-a mărginit să spună doar că “a confruntat suprafeţele de teren rezultate din schiţele întocmite de expertul cadastral cu cele din actele normative” şi că “diferenţele rezultate se încadrează în toleranţa admisă de 6%”.

Inducerea în eroare prin omisiune a membrilor Consiliului de Administraţie a fost favorizată de faptul că în şedinţa din 26.09.2008 acestora nu li s-a pus la dispoziţie raportul de expertiză, în materialitate lui, ci au fost prezentate doar concluziile acestuia de către directorul Iliescu, susţinut de inculpatele Dicu şi Gheorghiţă, adică exact persoanele care s-au aflat în contact cu inculpatul Stoian, au participat la discuţiile cu acesta şi au cunoscut exact în ce a constat expertiza efectuată de acesta.

Mai mult, contrar celor menţionate în procesul-verbal de şedinţă, redactat în integralitate de inculpata Dicu, la şedinţa Consiliului de Administraţie nu a participat, în realitate, şi inculpatul Stoian.

Prin urmare, cunoscând atât obiectivele expertizei, cât şi finalitatea acesteia, inculpatul Stoian a ştiut că lucrarea întocmită de el va fi avută în vedere de Consiliul de Administraţie la soluţionarea notificării, lucru care s-a şi întâmplat.

Astfel, având în vedere menţiunile din procesul-verbal al şedinţei din 2.09.2008, emiterea deciziei referitoare la terenul notificat era formal condiţionată de concluziile expertizei dispuse cu acelaşi prilej.

Prin urmare, şi inculpatul Stoian, prin lucrarea efectuată, a contribuit la emiterea deciziei în baza căreia terenul pe care l-a individualizat în aşa-zisa “expertiză” a fost restituit în mod nelegal inculpatului Al României Paul.

În privinţa inculpatei Gheorghiţă Dragomira, deşi aceasta şi-a exprimat nedumerirea pentru faptul că este singurul membru al Consiliului de Administraţie trimis în judecată ca autor al infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu modul de soluţionare a notificării referitoare la Ferma Regală Băneasa, situaţia în care se găseşte această inculpată nu este identică cu cea în care s-au aflat ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie,

Făcând abstracţie de legătura de rudenie dintre ea şi inculpata Dicu, care probabil i-a permis inculpatei Gheorghiţă “să înţeleagă mai bine” documentele aflate la dosar, probatoriul administrat în cauză demonstrează că, spre deosebire de ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie, inculpata Gheorghiţă Dragomira a cauţionat acţiunile inculpatei Dicu şi ale directorului Iiescu, care au avut ca finalitate restituirea nelegală a terenului aflat în administrarea institutului şi în domeniul public al statului.

Inculpata Gheorghiţă a fost singurul membru al Consiliului de Administraţie (alături, evident, de directorul Iliescu) care a votat în favoarea restituirii terenului, deşi a avut cunoştinţă de Nota juridică întocmită de fiica sa la 14.04.2008, în care, dincolo de lipsa unor documente, care nu au fost complinite (cum ar fi certificatul de moştenitor al Elenei Lupescu), erau ridicate şi alte probleme, care puneau în discuţie însăşi admisibilitatea notificării prin raportare la disp.art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001.

În ce priveşte amplasarea terenului la momentul preluării sale, susţinerile inculpatei Gheorghiţă, în sensul că “s-a discutat despre situaţia acestuia şi s-a ajuns la concluzia că este în intravilan, întrucât era situat în comuna Băneasa jud.Ilfov”, nu corespund adevărului, fiind infirmate chiar de conţinutul procesului-verbal al şedinţei Consiliului de Administraţie, în ambele variante (din Registru şi cel semnat), dar şi de declaraţiile celorlalţi membri ai consiliului, audiaţi în calitate de martori. Astfel, cu excepţia martorului Oancea, cel care a şi ridicat această problemă în şedinţa din 2.09.2008, niciunul dintre ceilalţi membri nu a menţionat că “s-a ajuns la concluzia că este intravilan.”

De altfel, din conţinutul procesului-verbal nu rezultă că inculpata Gheorghiţă ar fi exprimat un punct de vedere la chestiunea ridicată explicit de martorul Oancea, singura persoană care s-a exprimat cu acest prilej, afirmând un fapt nereal cu titlu de certitudine, fiind inculpatul Roşu.

Mai mult, dacă această chestiune a fost tranşată în şedinţa din 2.09.2008, inculpata Gheorghiţă nu a putut explica de ce, totuşi, un obiectiv al expertizei dispuse cu această ocazie a fost chiar amplasamentul terenului la data preluării de către stat.

Tot astfel, inculpata Gheorghiţă a susţinut că discuţiile din şedinţa din 2.09.2008 au fost redate fidel în procesul-verbal, iar în urma acestora “s-au supus la vot toate aspectele cerinţei Legii nr.10”, aspecte care nu corespund adevărului, pentru motivele expuse anterior şi care nu vor mai fi reluate.

În realitate, prin susţinerile neadevărate făcute, inculpata Gheorghiţă nu şi-a susţinut doar propria nevinovăţie, ci a încercat să o apere astfel şi pe inculpata Dicu şi, implicit, pe inculpatul Roşu, în condiţiile în care varianta finală a procesului-verbal a fost stabilită de cei doi inculpaţi.

Însă dincolo de aceste susţineri necorespunzătoare adevărului, conduita inculpatei Gheorghiţă după şedinţa din 2.09.2008 demonstrează conivenţa sa infracţională, creându-i astfel o poziţie singulară printre membrii Consiliului de Administraţie (fără a-l lua în considerare şi pe directorul Iliescu, care a decedat între timp).

Astfel, deşi inculpata a susţinut că nu s-a implicat în efectuarea expertizei şi nu i-a dat îndrumări expertului, din declaraţia inculpatului Stoian rezultă că acesta a purtat discuţii cu directorul Iliescu şi inculpata Gheorghiţă, din care a înţeles că interesul acestora era doar în legătură cu delimitarea terenului, iar nu acela de a verifica dacă terenul pretins se suprapunea peste terenul institutului, deşi acesta era esenţial.

În acest sens, din declaraţiile martorei Andrei Ana-Maria, membru în Consiliul de Administraţie rezultă că l-a văzut pe expert în teren, fiind însoţit de inculpata Gheorghiţă Dragomira.

Totodată, inculpatul Stoian a adus la cunoştinţa directorului Iliescu, de faţă fiind şi inculpatele Dicu şi Gheorghiţă Dragomira, că pentru a răspunde la obiectivul referitor la amplasarea terenului la data preluării de către stat are nevoie de date de la arhivă, planuri şi schiţe, condiţii în care directorul Iliescu i-a spus “să facă lucrarea fără acel obiectiv”, pentru că “se grăbeşte foarte tare” şi nu-i interesează decât suprafeţele şi variantele de loturi.

În final, aşa cum rezultă din declaraţiile constante ale inculpatului Stoian, acesta a predat lucrarea efectuată inculpatei Gheorghiţă, care a cunoscut conţinutul real al acesteia.

Prin urmare, deşi inculpata Gheorghiţă a cunoscut că aşa-zisa expertiză nu este conformă celor dispuse în şedinţa din 2.09.2008 a Consiliului de Administraţie din care făcea parte, nu a adus la cunoştinţă acest aspect în şedinţa din 26.09.2008, în condiţiile în care, potrivit convocatorului, urmau să se discute tocmai concluziile raportului de expertiză în vederea emiterii unei decizii în ce priveşte notificarea inculpatului Al României Paul.

Cu această ocazie, inculpata Gheorghiţă s-a mărginit să susţină că a confruntat suprafeţele de teren rezultate din schiţele întocmite de inculpatul Stoian cu cele din actele normative şi a constatat că diferenţele rezultate se încadrează în toleranţa admisă, de 6%, fiind din nou în consonanţă cu inculpata Dicu, care, deşi la rândul său cunoştea că inculpatul Stoian nu răspunsese tuturor obiectivelor stabilite anterior, nu a adus acest aspect la cunoştinţa membrilor consiliului, ci le-a prezentat “implicaţiile concluziilor raportului de expertiză tehnică topografică agreate de ICDPP asupra notificării ASR Prinţul de România”.

De altfel, contrar realităţii, inculpata Gheorghiţă a susţinut în declaraţiile date în cauză că raportul de expertiză a fost prezentat fizic membrilor Consiliului de Administraţie, iar inculpatul Stoian a fost prezent la şedinţă, aspect consemnat în mod neadevărat de inculpata Dicu, în procesul-verbal pe care aceasta l-a întocmit în mod exclusiv.

Astfel, membrii Consiliului de Administraţie au avut în vedere doar susţinerile orale ale directorului Iliescu, precum şi ale inculpatelor Dicu şi Gheorghiţă, care au prezentat în mod omisiv conţinutul aşa-zisului raport de expertiză, deşi acesta trebuia analizat prin raportare la toate obiectivele stabilite în şedinţa din 2.09.2008. Or, dacă ar fi avut la dispoziţie lucrarea întocmită de inculpatul Stoian, ar fi realizat cu uşurinţă că, în realitate, el nu efectuase un raport de expertiză şi că, practic, nu a răspuns cerinţelor impuse anterior de consiliu, astfel încât această lucrare nu ar fi putut să stea la baza unei decizii în ce priveşte notificarea inculpatului Al României Paul.

Acest lucru a fost posibil ca urmare a conivenţei stabilite între directorul Iliescu şi inculpatele Dicu şi Gheorghiţă, în calitate de reprezentanţi ai institutului, şi inculpatul Al României Paul şi ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat.

În cazul inculpatei Gheorghiţă, împrejurarea că aceasta a acţionat în beneficiul acestor din urmă inculpaţi este probată şi de declaraţiile martorului Oancea Florin, care a arătat în declaraţia dată în faţa primei instanţe, menţinută în  apel, că legătura cu “reprezentanţii prinţului” se făcea prin intermediul inculpatelor Dicu şi Gheorghiţă.

Astfel, martorul a relatat discuţiile purtate în anul 2010 cu directorul Iliescu şi inculpata Gheorghiţă, în contextul în care la institut era în desfăşurare controlul Curţii de Conturi, care s-a finalizat prin procesul-verbal de constatare întocmit la 12.10.2010 şi în care s-a reţinut că retrocedarea de către Consiliul de Administraţie al I.C.D.P.P. a terenului în suprafaţă de 170.924,975 m.p., proprietate publică a statului către inculpatul Al României Paul s-a făcut fără a avea competenţele legale de aprobare a acestei operaţiuni patrimoniale şi cu încălcarea prevederilor legale în domeniul proprietăţii publice (vol.13 dup).

Din aceste discuţii, martorul Oancea a reţinut că directorul Iliescu făcea presiuni asupra inculpatei Gheorghiţă pentru obţinerea unei rezoluţii favorabile, printr-o intervenţie a inculpatului Truică la Curtea de Conturi, în condiţiile în care, cu altă ocazie, acelaşi director îl îndrumase pe martor să ia legătura cu inculpata Gheorghiţă pentru ca aceasta “să vorbească” cu “prinţul”.

Prin urmare, probatoriul administrat în cauză, inclusiv propriile declaraţii necorespunzătoare adevărului, o individualizează pe inculpata Gheorghiţă Dragomira ca fiind acel membru al Consiliului de Administraţie (alături de directorul Iliescu Horia, decedat între timp), care a acţionat în deplină cunoştinţă de cauză în ce priveşte restituirea nelegală a terenului aflat în administrarea institutului către inculpatul Al României Paul, aceasta acceptând atât păgubirea Statului Român (cu atât mai mult cu cât cunoştea cel mai bine situaţia patrimoniului institutului, prin prisma calităţii deţinute), cât şi obţinerea unui folos material necuvenit de către acest din urmă inculpat.

În privinţa inculpatului Sin Gheorghe, din actul de sesizare rezultă că acestuia i s-au imputat două acţiuni, prin care ar fi ajutat la restituirea nelegală a terenului aflat în administrarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor: pe de o parte, semnarea adresei nr.1420 din 29.07.2008, iar, pe de altă parte, participarea la şedinţa Consiliului de Administraţie al institutului din 2.09.2008.

În ce priveşte adresa sus-menţionată, semnată de inculpatul Sin Gheorghe, în calitate de secretar general al A.S.A.S, din conţinutul ei rezultă că aceasta a fost emisă în atenţia directorului institutului, numitul Iiescu Horia, ca urmare a faptului că la data de 29.07.2008 inculpatul Al României se adresase Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (A.S.A.S), solicitând ca, în considerarea calităţii sale, de coordonare a activităţii institutului, A.S.A.S. să ia măsuri pentru convocarea de urgenţă a Consiliului de Administraţie al institutului pentru a supune dezbaterii notificarea sa, cu invitarea reprezentantului său legal la lucrările organului de conducere, conform art.25 alin.2 din Legea nr.10/2001.

Prin urmare, emiterea acestei adrese de către inculpatul Sin, prin care se solicita convocarea Consiliului de Administraţie pentru discutarea notificării inculpatului Al României Paul şi invitarea reprezentantului acestuia la şedinţa în care urma să se ia în discuţie notificarea,  nu a avut la bază vreo iniţiativă personală a inculpatului Sin, ci solicitarea explicită a lui Al României Paul, adresată în scris A.S.A.S., în subordinea căruia îşi desfăşura activitatea Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

În condiţiile în care probatoriul administrat în cauză nu a demonstrat existenţa unei legături între inculpatul Sin, pe de o parte, şi membrii grupului infracţional şi inculpatul Al României Paul, pe de altă parte, emiterea acestei adrese nu are în sine o conotaţie penală.

Mai mult, este de reţinut că în aceeaşi zi, 24.07.2008, o adresă cu un conţinut asemănător şi o solicitare identică fusese transmisă de inculpatul Al României Paul şi Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, în atenţia directorului institutului, astfel încât convocarea Consiliului de Administraţie se putea face şi în temeiul acesteia, iar nu doar a adresei primite de la A.S.A.S.

Potrivit art.17 alin.1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, convocarea Consiliului de Administraţie se putea face doar de preşedinte (directorul institutului), vicepreşedinte sau la solicitarea a cel puţin 3 membri, iar nu şi a A.S.A.S.

Or, în speţă, aşa cum rezultă şi din invitaţiile transmise tuturor participanţilor la şedinţa din 2.09.2008, convocarea Consiliului de Administraţie s-a făcut de către directorul Iliescu Horia.

În ce priveşte participarea inculpatului Sin la şedinţa Consiliului de Administraţie din 2.09.2008, este adevărat că aceasta a avut aparent un caracter neobişnuit, în condiţiile în care inculpatul nu făcea parte din consiliu şi nu mai participase anterior, chiar şi în calitate de invitat, la şedinţele acestuia.

În acest context, este de reţinut că participarea inculpatului Sin la şedinţa din 2.09.2008 a avut la bază invitaţia scrisă pe care i-a adresat-o în nume personal directorul institutului (fil.236, vol.10 dup).

În condiţiile în care directorul Iliescu nu a fost audiat în prezenta cauză, fiind decedat, nu au putut fi stabilite motivele pentru care acesta a considerat necesară invitarea inculpatului Sin, în calitate de secretar general al A.S.A.S, însă din declaraţiile acestuia din urmă, neinfirmate de celelalte mijloace de probă, rezultă că inculpatul a considerat că trebuie să răspundă invitaţiei primite, în contextul în care existau demersuri anterioare ale A.S.A.S., concretizate într-o notificare adresată comisiei de fond funciar a sectorului 1, prin care era revendicată o suprafaţă de teren în aceeaşi zonă, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.247/2005, astfel încât exista riscul suprapunerii terenului solicitat de inculpatul Al României Paul cu terenul revendicat de A.S.A.S. În plus, poziţia exprimată până la acel moment de A.S.A.S. fusese în sensul protejării patrimoniului institutelor de cercetare din subordine, fiind vorba despre terenuri indispensabile cercetării, iar în ce priveşte notificarea inculpatului Al României Paul, terenul solicitat era în extravilan şi nu putea face obiectul Legii nr.10/2001.

Potrivit menţiunilor din procesul-verbal al şedinţei din 2.09.2008, singura poziţie exprimată de inculpatul Sin a vizat “necesitatea delimitării proprietăţii care se solicită”, în condiţiile în care acesta a precizat că “o parte din terenul se află şi în proprietatea A.S.A.S.”.

Atât inculpatul Sin, cât şi martora Popescu Ileana, jurista A.S.A.S. care a participat la şedinţa din 2.09.2008, la solicitarea inculpatului, au contestat conţinutul procesului-verbal, care nu ar reda cu fidelitate şi în întregime discuţiile purtate şi, mai ales, susţinerilor lor, cu referire la regimul juridic al terenului (extravilan, care nu face obiectul Legii nr.10/2001) şi la împrejurarea că acesta este indispensabil cercetării, iar A.S.A.S nu este de acord cu restituirea lui.

Deşi probatoriul testimonial administrat în cauză nu confirmă faptul că inculpatul Sin şi martora Popescu ar fi avut şi alte susţineri decât cele menţionate în procesul-verbal, niciunul dintre martorii audiaţi în cauză nu au arătat că inculpatul ar fi susţinut în vreun fel legalitatea şi temeincia notificării sau că s-ar fi exprimat în favoarea restituirii terenului solicitat, ci doar că ar trebui identificat terenul pentru care s-a formulat cererea de retrocedare.

Potrivit martorului Hera Cristian, preşedintele de la acea vreme a A.S.A.S., acesta a fost informat de către inculpatul Sin şi martora Popescu despre şedinţa la care au participat şi, ca urmare a acestei informări, a fost redactată adresa nr.1772 din 2.09.2008 prin care A.S.A.S. a încunoştinţat oficial institutul despre cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pe care o formulase în baza Legii nr.247/2005 pentru o suprafaţă totală de 62,74 ha. şi care fusese adresată Comisiei locale a sectorului 1 de fond funciar.

Mai mult, în această adresă s-a solicitat să nu se întreprindă măsuri de înstrăinare a imbilului identificat conform unei expertize topografice, care ar fi atestat suprapunerea suprafeţei revendicate de A.S.A.S. cu amplasamentul actual al mai multor instituţii, inclusiv Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, având în vedere că “dosarul nostru de fond funciar este în curs de soluţionare la Primăria sectorului 1.”

Prin urmare, această adresă transmisă de A.S.A.S. institutului între cele două şedinţe ale Consiliului de Administraţie nu este în contradicţie cu poziţia exprimată de Sin Gheorghe în şedinţa din 2.09.2008, singura la care inculpatul a participat şi care dovedeşte că nu s-a exprimat în favoarea retrocedării terenului solicitat de României Paul.

În consecinţă, niciuna dintre acţiunile imputate inculpatului Sin Gheorghe prin actul de sesizare nu a constituit un ajutor acordat directorului Iliescu sau celorlalţi membri ai Consiliului de Administraţie pentru a dispune restituirea nelegală a terenului solicitat de inculpatul Al României Paul, astfel încât nu se poate reţine în sarcina inculpatului Sin săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală.

În concluzie, faţă de toate considerentele expuse anterior, contrar concluziei la care a ajuns instanţa de fond, pe baza întregului probatoriu aflat la dosarul cauzei, instanţa de apel constată că faptele imputate prin actul de sesizare în cazul restituirii fostei Ferme Regale Băneasa, există, au fost săvârşite de inculpaţii indicaţi în rechizitoriu (cu excepţia inculpatului Sin Gheorghe) şi întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, în forma autoratului, respectiv a complicităţii.

Astfel, Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de instanţa de fond, că restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 170.924,97 mp. aflat în domeniul public al Statului Român şi în administrarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor s-a făcut cu încălcarea 8 alin.1 din Legea nr.10/2001 cu referire la art.V alin.1 şi 2 din Legea nr.247/2005, art.8.2 din Norma metodologică de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 şi art.3 din H.G. nr.1881/2005, dar şi la art.9 alin.1, art.10 alin.1 şi 2 şi art.12 alin.1,3 şi 4 din Legea nr.1/2000, art.10 alin.1 şi 2 din Legea nr.213/1998 şi art.10 alin.8 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G.nr.890/2005, dar şi cu nesocotirea art.10 alin.1, 2 şi 5 şi art.21 din Legea nr.10/2001.

Restituirea nelegală a terenului sus-menţionat a avut ca urmare producerea unui prejudiciu Statului Român în cuatum de 135.874.800 euro (reprezentând valoarea suprafeţei de 150.972 mp. rezultată din măsurători), respectiv de 153.832.478 euro (reprezentând valoarea suprafaţei de 170.924,95 mp. menţionată în actele întocmite de Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor), sumă care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru inculpaţii Al României Paul, Truică Remus şi ceilalţi membri grupului infracţional organizat.

În speţă, nu este vorba despre o simplă decizie eronată a Consiliului de Administraţie, pentru care ar fi responsabili doar membrii acestuia, ci despre deturnarea unei decizii a unei instituţii publice în beneficiul unui grup de interese transfrontatlier, ce a avut drept consecinţă prejudicierea Statului Român.

Tot astfel, restituirea nelegală a terenului aflat în administrarea institutului şi în domeniul public al statului nu a fost doar o afacere personală a inculpatului Truică şi a unui director corupt, care a şi decedat mai înainte de declanşarea cercetărilor penale, aşa cum s-a încercat să se acrediteze de către ceilalţi inculpaţi acuzaţi în prezenta cauză.

Restrângerea responsabilităţii pentru faptele ilegale cauzatoare de prejudicii la membrii Consiliului de Administraţie sau la directorul decedat face abstracţie de adevărata situaţie de fapt din speţă, potrivit căreia persoane din interiorul institutului au conlucrat perfect cu adevăraţii beneficiari ai restituirii ilegale, inclusiv, dar nu doar cu inculpatul Truică, aceştia reuşind să determine, pe fondul lipsei de cunoştinţe juridice, a ascunderii unor documente, inclusiv a contractului de cesiune de drepturi încheiat la 1.11.2006 între inculpaţii Al României Paul şi S.C.Reciplia S.RL., dar şi a adevăratei legături stabilite între conducerea institutului şi membrii unui grup infracţional organizat, luarea de către Consiliul de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, prin încălcarea legii, a unor hotărâri cu consecinţe păgubitoare atât pentru Statul Român, cât şi pentru institutul în care cei mai mulţi îşi desfăşurau activitatea.

Astfel, inculpaţii care au fost trimişi în judecată în legătură cu retrocedarea fostei Ferme Regale Băneasa, în calitate de autor, respectiv complici, au prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptelor lor, urmărind sau doar acceptând păgubirea patrimoniului public al statului şi, corelativ, obţinerea unor foloase necuvenite de către alte persoane.

Prin urmare, criticile Parchetului şi ale părţii civile ce pun în discuţie greşita achitare a inculpaţilor (cu excepţia lui Sin Gheorghe) pentru faptele săvârşite în legătură cu restituirea fostei Ferme Regale Băneasa sunt întemeiate, astfel încât, admiţând căile de atac formulate, în baza art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen., Înalta Curte va proceda la rejudecarea cauzei după desfiinţarea sub acest aspect a sentinţei atacate şi va dispune condamnarea următorilor inculpaţi pentru:

– în cazul inculpatei Gheorghiţă Dragomira: abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, fapta constând în aceea că, în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, în luna septembrie 2008, a aprobat, cu încălcarea dispoziţiilor din legislaţia primară şi secundară menţionate anterior, restituirea în natură către inculpatul Al României Paul a terenului în suprafaţă de 170.924,97 mp. aflat în domeniul public al Statului Român şi în administrarea institutului, cauzând prin aceasta un prejudiciu Statului Român în cuatum de 135.874.800 euro reprezentând valoarea suprafaţei de 150.972 mp. rezultată din măsurători), respectiv de 153.832.478 euro (reprezentând valoarea suprafaţei de 170.924,95 mp. menţionată în actele întocmite de Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor), sumă care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru inculpaţii Al României Paul, Truică Remus şi ceilalţi membri grupului infracţional organizat; 

– în cazul inculpatului Truică Remus: complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, fapta constând în aceea că, în perioada august-septembrie 2008, în baza înţelegerii stabilite cu inculpaţii Tal Silberstein şi Roşu Robert, deşi ştia că, în baza actelor existente la dosar şi a dispoziţiilor legale în vigoare, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor nu poate restitui în mod legal terenul ce a făcut obiectul notificării nr.554 din 13.02.2002, a efectuat demersurile detaliate anterior în considerentele prezentei decizii, prin care a înlesnit restituirea de către Consiliul de Administraţie al institutului a suprafeţei de 170.924,95 mp. aflată în administrarea acestuia şi în domeniul public al Statului Român, cu încălcarea dispoziţiilor din legislaţia primară şi secundară sus-menţionate, cauzând prin aceasta un prejudiciu Statului Român în cuatum de 135.874.800 euro reprezentând valoarea suprafaţei de 150.972 mp. rezultată din măsurători), respectiv de 153.832.478 euro (reprezentând valoarea suprafaţei de 170.924,95 mp. menţionată în actele întocmite de Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor), sumă care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru inculpaţii Al României Paul, Truică Remus şi ceilalţi membri grupului infracţional organizat;

– în cazul inculpatului Roşu Robert Mihăiţă: complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, fapta constând în aceea că, în perioada august-septembrie 2008, în baza înţelegerii stabilite cu inculpaţii Tal Silberstein şi Truică Remus, deşi ştia că, în baza actelor existente la dosar şi a dispoziţiilor legale în vigoare, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor nu poate restitui în mod legal terenul ce a făcut obiectul notificării nr.554 din 13.02.2002, cu încălcarea dispoziţiilor art.2 alin.1 din Legea nr.51/1991 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, art.7 alin.4 şi art.144 alin.2 şi 3 din Statutul profesiei de avocat, precum şi art.1.1 din Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei, a efectuat demersurile detaliate anterior în considerentele prezentei decizii, prin care a înlesnit restituirea de către Consiliul de Administraţie al institutului a suprafeţei de 170.924,95 mp. aflată în administrarea acestuia şi în domeniul public al Statului Român, cu încălcarea dispoziţiilor din legislaţia primară şi secundară sus-menţionate, cauzând prin aceasta un prejudiciu Statului Român în cuatum de 135.874.800 euro reprezentând valoarea suprafaţei de 150.972 mp. rezultată din măsurători), respectiv de 153.832.478 euro (reprezentând valoarea suprafaţei de 170.924,95 mp. menţionată în actele întocmite de Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor), sumă care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru inculpaţii Al României Paul, Truică Remus şi ceilalţi membri grupului infracţional organizat;

– în cazul inculpatei Dicu Corina Teodora: complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, fapta constând în aceea că, în  luna septembrie 2008, în calitate de avocat al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, deşi ştia că, în baza actelor existente la dosar şi a dispoziţiilor legale în vigoare, institutul nu poate restitui în mod legal inculpatului Al României Paul terenul ce a făcut obiectul notificării nr.554 din 13.02.2002, cu încălcarea dispoziţiilor art.2 alin.1 din Legea nr.51/1991 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, art.7 alin.4 şi art.144 alin.2 şi 3 din Statutul profesiei de avocat, precum şi art.1.1 din Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei, a efectuat demersurile detaliate anterior în considerentele prezentei decizii, prin care a înlesnit restituirea de către Consiliul de Administraţie al institutului a suprafeţei de 170.924,95 mp. aflată în administrarea acestuia şi în domeniul public al Statului Român, cu încălcarea dispoziţiilor din legislaţia primară şi secundară sus-menţionate, cauzând prin aceasta un prejudiciu Statului Român în cuatum de 135.874.800 euro reprezentând valoarea suprafaţei de 150.972 mp. rezultată din măsurători), respectiv de 153.832.478 euro (reprezentând valoarea suprafaţei de 170.924,95 mp. menţionată în actele întocmite de Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor), sumă care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru inculpaţii Al României Paul, Truică Remus şi ceilalţi membri grupului infracţional organizat;

– în cazul inculpatului Al României Paul: complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, fapta constând în aceea că, în perioada august-septembrie 2008, în baza înţelegerii stabilite cu inculpaţii Truică Remus şi Roşu Robert, deşi ştia că, în baza actelor existente la dosar şi a dispoziţiilor legale în vigoare, terenul ce a făcut obiectul notificării nr.554 din 13.02.2002 nu-i poate fi restituit în mod legal de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, a efectuat demersurile detaliate anterior în considerentele prezentei decizii, prin care a înlesnit restituirea de către Consiliul de Administraţie al institutului a suprafeţei de 170.924,95 mp. aflată în administrarea acestuia şi în domeniul public al Statului Român, cu încălcarea dispoziţiilor din legislaţia primară şi secundară sus-menţionate, cauzând prin aceasta un prejudiciu Statului Român în cuatum de 135.874.800 euro reprezentând valoarea suprafaţei de 150.972 mp. rezultată din măsurători), respectiv de 153.832.478 euro (reprezentând valoarea suprafaţei de 170.924,95 mp. menţionată în actele întocmite de Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor), sumă care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru inculpaţii Al României Paul, Truică Remus şi ceilalţi membri grupului infracţional organizat;

– în cazul inculpatului Stoian Ioan: complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, fapta constând în aceea că, în luna septembrie 2008, cunoscând că nu are dreptul de a efectua expertize, a întocmit o lucrare în numele altei persoane, utilizând în acest sens ştampila de expert autorizat a numitului Stângu Ioan, pe care a intitulat-o “expertiză tehnică imobiliară”, lucrare care, deşi nu întrunea cerinţele unei asemenea expertize şi nu răspundea tuturor obiectivelor stabilite în şedinţa Consiliului de Administraţie din 2.09.2008, a fost folosită de directorul Iliescu Horia şi de inculpatele Gheorghiţă Dragomira, Dicu Corina în şedinţa aceluiaşi consiliu din 26.09.2008 şi a stat la baza adoptării la aceeaşi dată, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a hotărârii şi dispoziţiei de restituire a suprafeţei de 170.924,97 mp. teren aflat în administrarea institutului, menţionat ca atare în cuprinsul lucrării, contribuind astfel la cauzarea unui prejudiciu Statului Român în cuatum de 135.874.800 euro reprezentând valoarea suprafaţei de 150.972 mp. rezultată din măsurători), respectiv de 153.832.478 euro (reprezentând valoarea suprafaţei de 170.924,95 mp. menţionată în actele întocmite de Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor), sumă care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru inculpaţii Al României Paul, Truică Remus şi ceilalţi membri grupului infracţional organizat.

Înalta Curte constată că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave s-a consumat la data când s-a produs paguba în patrimoniul Statului Român, care coincide cu data la care a fost realizat folosul necuvenit de inculpatul Al României Paul, respectiv 26.09.2008.

Potrivit art.154 alin.1 lit.b şi alin.2 C.pen., respectiv art.122 alin.1 lit.b şi alin.2 C.pen. (1969) termenul general de prescripţie a răspunderii penale, de 10 ani, curge de la data săvârşirii infracţiunii, care este data consumării acesteia conform art.174 C.pen., respectiv art.144 C.pen. (1969), iar acesta nu s-a împlinit până la momentul la care s-a dispus faţă de inculpaţii sus-menţionaţi efectuarea în continuare a urmăririi penale.

În ce priveşte termenul special de prescripţie a răspunderii penale prev. de art.124 C.pen.(1969) şi art.155 alin.4 C.pen., acesta s-ar fi împlinit în 26.09.2023, iar conform legii penale în vigoare în 26.09.2028, aşadar ulterior soluţionării definitive a prezentei cauze.

În ce priveşte infracţiunea de dare de mită imputată inculpatului Truică Remus, Înalta Curte constată că fapta acestuia care, în toamna anului 2008, a plătit directorului Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, numitul Iliescu Horia o excursie pe Coasta de Azur, pentru ca acesta să sprijine în Consiliul de Administraţie şi să aprobe restituirea terenului aferent fostei Ferme Regale Băneasa, deşi ştia că aceasta este contrară legii, întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită.

În acest sens, contrar celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că foloasele primite de directorul institutului de la inculpatul Truică au fost în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu, în condiţiile în care probatoriul administrat în cauză a demonstrat că restituirea terenului aflat în administrarea institutului s-a făcut cu încălcarea legii, fapt cunoscut atât de mituitor, cât şi de cel mituit.

Cu toate acestea, deşi fapta imputată există, a fost săvârşită de inculpat şi întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită, răspunderea penală este înlăturată ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale, aspect constatat şi de instanţa de fond prin sentinţa apelată.

Prin urmare, criticile formulate în apel de inculpatul Truică, care au pus în discuţie existenţa faptei şi condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită, sunt nefondate.

VII. Referitor la criticile formulate de Ministerul Public în legătură cu infracţiunea de mărturie mincinoasă 

Acuzaţia adusă inculpatului Gostin Marian prin actul de sesizare a constat în aceea că, fiind audiat în calitate de martor la datele de 1.03.2016 şi 15.03.2016 în legătură cu mandatul avut de la inculpatul Al României Paul şi demersurile întreprinse pentru retrocedarea bunurilor revendicate de acesta, inculpatul Gostin a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la împrejurările în care s-a formulat cererea de retrocedare la Primăria Snagov, legătura de prietenie cu primarul Biriş Teodor şi implicarea în obţinerea hotărârii, respectiv contactarea şi coordonarea avocaţilor pentru formularea unei acţiuni în instanţă, potrivit înţelegerii avute cu acesta.

Pe de o parte, în privinţa celor două declaraţii care formează obiectul acuzaţiilor, Înalta Curte constată că în prima declaraţie dată în calitate de martor, la 1.03.2016, inculpatul Gostin a recunoscut că a încheiat un contract de mandat cu inculpatul Al României Paul pentru a întreprinde demersuri legale pentru revendicarea Pădurii Snagov, urmând să primească un procent din pădurea care          s-ar fi obţinut.

În privinţa acestor demersuri, inculpatul Gostin a arătat că doar a plătit avocaţii care s-au ocupat de procesul de la Judecătoria Buftea, însă nu a discutat cu aceştia, nu s-a prezentat în instanţă, nu a vorbit niciodată cu primarul Biriş.

În cea de-a doua declaraţie dată în calitate de martor, la 15.03.2016, inculpatul Gostin a susţinut în esenţă aceleaşi aspecte, arătând suplimentar că, până la termenul de judecată din dosarul de la Judecătoria Buftea, nu a fost la primăria Snagov şi nu ştie dacă avocaţii au discutat cu primarul, viceprimarul sau jurista primăriei.

Avocaţii angajaţi i-ar fi fost sugeraţi de inculpatul Al României Paul şi avocatul acestuia, Igreţ Ioan, însă nu a discutat chestiuni concrete despre acţiunea în justiţie, rolul său fiind doar acela de plăti avocaţii.

Inculpatul a arătat că nu ştie/nu-şi aminteşte cine s-a prezentat la proces, în calitate de avocat şi nici dacă procesul s-a pierdut sau s-a câştigat.

Pe de altă parte, examinând conţinutul actului de sesizare, Înalta Curte constată că inculpatul Gostin a fost prezentat ca fiind un om de afaceri influent în judeţul Ilfov, cu care inculpatul Al României Paul a intrat în legătură, în contextul în care acesta era preocupat să găsească persoane cu influenţă politică şi resurse financiare, care, în schimbul cedării unei părţi din bunurile revendicate, puteau obţine aceste bunuri prin trafic de influenţă, în condiţiile în care toate persoanele implicate ştiau că Pădurea Snagov nu mai poate fi retrocedată legal.

În acest sens, s-a arătat că inculpatul Gostin avea o relaţie apropiată cu primarul de la acea dată al localităţii Snagov, martorul Biriş Ioan şi, de comun acord cu acesta, a apelat la martorul Bădulescu, avocat, pentru a găsi o soluţie care să eludeze dispoziţiile legilor speciale de retrocedare.

S-a recurs astfel la o acţiune în constatare, admisă la primul termen de judecată, la care, potrivit înţelegerii cu martorul Biriş, primăria Snagov nu s-a opus şi nici măcar nu a depus întâmpinare. Din practicaua hotărâriri judecătoreşti, rezultă că, la primul şi unicul termen de judecată, singura susţinere a consilierului juridic al primăriei a fost că “lasă la aprecierea instanţei”.Ulterior, aşa cum probează actele existente la dosar, pârâta nu a declarat apel împotriva sentinţei civile nr.1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea.

Prin urmare, din această situaţie de fapt expusă în actul de sesizare,  rezultă că inculpatul Gostin ar fi fost implicat în demersuri ilicite, finalizate cu obţinerea sentinţei civile nr.1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei Buftea, care ulterior a fost folosită de ceilalţi inculpaţi din prezenta cauza pentru a justifica restituirea nelegală a suprafeţei de 46,78 ha. din Pădurea Snagov.

Astfel, în rechizitoriu s-a precizat că inculpatul Gostin ar fi acţionat cu intenţie pentru a obţine fără drept Pădurea Snagov, bazându-se pentru aceasta pe relaţiile avute la primăria Snagov.

Este cert că în ambele declaraţii pe care le-a dat în calitate de martor în faza de urmărire penală, inculpatul Gostin nu a spus adevărul cu privire la aspecte esenţiale asupra cărora a fost întrebat, cum ar fi relaţiile pe care acesta le-a avut la primăria Snagov, mai exact cu fostul primar Biriş Ioan, precum şi demersurile pe care le-a făcut prin intermediul acestuia pentru a reuşi obţinerea unei hotărâri judecătoreşti în favoarea inculpatului Al României Paul, în condiţiile în care probatoriul testimonial administrat în cauză a demonstrat că, în baza înţelegerii avute cu primarul localităţii Snagov, această instituţie publică nu şi-a făcut în mod deliberat nicio apărare în respectiva cauză (nu a depus întâmpinare, nu a exprimat niciun punct de vedere cu ocazia dezbaterilor şi nu a atacat hotărârea pronunţată).

Având în vedere cele expuse anterior cu privire la situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare, este evident că aspectele pe care inculpatul Gostin trebuia să le relateze, în calitate de martor, l-ar fi putut teoretic expune unei investigaţii penale cu privire la o săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă sau la o posibilă participaţie la infracţiunea de abuz în serviciu.

În aceste condiţii, inculpatul Gostin a fost pus să aleagă între a spune adevărul, cu consecinţa furnizării de informaţii incriminatoare inclusiv cu privire la propria conduită ilicită, şi a minţi, cu consecinţa incriminării sale pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Împrejurarea că, la data audierii sale în calitate de martor, răspunderea penală pentru aceste infracţiuni era prescrisă, fiind împlinit termenul general de prescripţie, este lipsită de relevanţă din perspectiva reţinerii infracţiunii de mărturie mincinoasă, căci nu se poate pretinde martorului să cunoască amănunte în legătură cu actele îndeplinite şi stadiul procedurilor în cauza la momentul la care a fost audiat în această calitate, fiind suficient să aibă o temere in abstracto cu privire la o posibilă incriminare a sa pentru săvârşirea unor infracţiuni, inclusiv în legătură cu care este chemat să depună mărturie, chiar dacă in concreto aceasta nu mai era permisă de lege, întrucât era incidentă o cauză care înlătură răspunderea penală.

Aşa cum rezultă şi din jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale, “martorul veritabil este acela care nu a participat în niciun fel la săvârşirea infracţiunii, ci doar are cunoştinţă despre aceasta, respectiv are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări esenţiale care determină soarta procesului. Participantul la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală are o strânsă legătură cu infracţiunea dedusă judecăţii, astfel încât, în cazul său, operează o prezumţie de parţialitate – similar părţilor şi subiecţilor procesuali principali.Or, martorul, de principiu, se situează în afara intereselor raportului juridic concret dedus judecăţii şi, tocmai de aceea, se pretinde ca el să fie obiectiv şi să contribuie la aflarea adevărului.Calitatea de martor presupune o participare corectă şi loială la proces a celor care au informaţii ce pot conduce la dezlegarea pricinii ori constatării vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane.Această calitate însă trebuie să se menţină pe toată durata procesului, pentru că doar atunci i se poate cere martorului să fie consecvent în relatarea adevărului.” (decizia Curţii Constituţionale nr.236/2020)

În speţă, în raport cu cele expuse anterior, inculpatul Gostin nu a fost un “martor veritabil”, iar prin conduita pe care a adoptat-o cu ocazia celor două declaraţii date în această calitate, a ales să-şi protejeze propria persoană faţă de o posibilă incriminare, fiind astfel lipsit de libertatea de voinţă şi acţiune pe care o are martorul asupra căreia nu planează vreun dubiu cu privire la participarea sa la săvârşirea unei infracţiuni.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către inculpatul Gostin Marian este legală, astfel încât critica Parchetului este nefondată.

VIII. Legea penală mai favorabilă

Deşi instanţa de fond a stabilit legea penală mai favorabilă, aceasta a fost determinată doar cu privire la inculpaţii care au fost condamnaţi prin sentinţa apelată.

Având în vedere soluţiile de condamnare dispuse de instanţa de apel, ca urmare a admiterii căii de atac exercitate de Parchet şi părţile civile R.N.P.Romsilva şi Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F., D.G.F.P.Braşov, se impune stabilirea legii penale mai favorabile şi cu privire la inculpaţii achitaţi în primă instanţă, în limitele în care vor fi admise aceste apeluri.

Înalta Curte constată astfel că de la data comiterii faptelor analizate anterior şi până la soluţionarea definitivă a cauzei prin prezenta decizie există o succesiune de legi penale în timp.

Astfel, infracţiunile imputate inculpaţilor au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969, ale Legii nr.78/2000 şi Legii nr.39/2003, însă în prezent este în vigoare un alt Cod penal, adoptat prin Legea nr.286/2009 şi pus în aplicare prin Legea nr.187/2012.

Determinarea legii penale mai favorabile se face în concret, prin raportare la faptele comise de fiecare persoană în parte şi presupune analiza unor criterii referitoare la condiţiile de incriminare, de tragere la răspundere penală şi pedeapsă (cuantum şi modalitate de executare, tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni).

Înalta Curte reţine mai întâi că activitatea infracţională analizată în considerentele prezentei decizii, incriminată iniţial în Codul penal din 1969, Legea nr.78/2000 şi Legea nr.39/2003, se regăseşte în infracţiunile prevăzute în Codul penal în vigoare, dar şi în Legea nr.78/2000, inclusiv după modificarea sa prin Legea nr.187/2012, neexistând diferenţe semnificative între legea nouă şi legea veche în privinţa condiţiilor de incriminare.

În al doilea rând, în privinţa condiţiilor de tragere la răspundere penală, nu se ridică problema prescripţiei răspunderii penale pentru niciuna dintre infracţiunile care fac obiectul judecăţii (cu excepţia celei de dare de mită, cu privire la care prima instanţă a dispus deja încetarea procesului penal), atât din perspectiva Codului penal din 1969, cât şi a Codului penal în vigoare.

În fine, în privinţa pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite, instanţa de apel constată că limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală în vigoare (Codul penal şi Legea nr.78/2000) sunt mai mici decât cele prevăzute de Codul penal din 1969, situaţia fiind similară şi în cazul infracţiunii prev.de art.13² din Legea nr.78/2000, după modificarea intervenită prin Legea nr.187/2012, cât şi celei prev.de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003.

Astfel:

– în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave: 4-14 ani închisoare (art.13² din Legea nr.78/2000 rap.la art.297 alin.1 C.pen. cu ref. la art.309 C.pen.) faţă de 5-15 ani închisoare (art.13² din Legea nr.78/2000 rap.la art.248 C.pen. 1969 rap.la art.248/1 C.pen. 1969;

– în cazul infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat: 3-10 ani închisoare (art.367 alin.2 C.pen.) faţă de 5-20 ani închisoare, fără a se depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional oragnizat (art.7 alin.1 şi 2 din Legea nr.39/2003).

În cazul concursului de infracţiuni, legea în vigoare presupune aplicarea unui spor obligatoriu la pedeapsa cea mai grea, spre deosebire de Codul penal din 1969 sub imperiul căruia sporirea pedepsei era facultativă.

În egală măsură, din perspectiva circumstanţelor atenuante judiciare, ca şi a modalităţilor neprivative de libertate de executare a pedepselor, inclusiv cu referire la obligaţiile instituite şi la intervenirea reabilitării de drept, Codul penal din 1969 cuprinde reglementări mai favorabile.

Analizând situaţia fiecărui inculpat care urmează a fi condamnat ca efect al admiterii apelurilor Parchetului şi ale părţilor civile, prin raportare la criteriile menţionate anterior, Înalta Curte constată următoarele:

1. în cazul inculpaţilor Muşat Apostol, Dima Niculae, Jecu Nicolae, Popa Caterina, Olteanu Gheorghe şi Delcea Valentin, legea penală mai favorabilă este legea nouă (Codul penal în vigoare şi dispoziţiile Legii nr.78/2000 modificate prin Legea nr.187/2012).

În condiţiile în care aceşti inculpaţi urmează a fi condamnaţi doar pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, fără luarea în considerare a unor circumstanţe atenuante judiciare şi cu executarea pedepsei prin privare efectivă de libertate, legea penală mai favorabilă va fi legea în vigoare, întrucât aceasta prevede limite de pedeapsă mai mici decât cele rezultate din aplicarea legii vechi (4-14 ani închisoare faţă de 5-15 ani închisoare).

2. În cazul inculpaţilor Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz, Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei şi Mateescu Lucian Claudiu, legea penală mai favorabilă este legea nouă.

Astfel, faptele reţinute în sarcina acestor inculpaţi sunt incriminate atât de legea veche, reprezentată de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, cât şi de Codul penal în vigoare, în art.367 alin.2.

Faţă de limitele de pedepsă prevăzute de cele două legi penale succesive (5-20 de ani închisoare, fără se putea depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat, faţă de 3-10 ani conform legii noi), rezultă că legea penală mai favorabilă în cazul acestor inculpaţi este Codul penal în vigoare.

3. În cazul inculpaţilor Gheorghiţă Dragomira, Dicu Corina Teodora şi Stoian Ioan, legea penală mai favorabilă este legea veche (Codul penal din 1969 şi dispoziţiile Legii nr.78/2000 anterior modificării prin Legea nr.187/2012).

Deşi legea nouă prevede pentru infracţiunile săvârşite limite mai mici de pedepse (4-14 ani închisoare faţă de 5-15 ani închisoare), având în vedere că în cazul acestor inculpaţi sunt incidente unele împrejurări care pot constitui circumstanţe atenuate judiciare doar în condiţiile art.74 alin.2 din Codul penal din 1969, cu consecinţa coborârii pedepselor sub minimul special, până la o limită care permite totodată stabilirea unei modalităţi neprivative de libertate de executare a pedepsei, ţinând seama şi de efectele acesteia, legea penală mai favorabilă aplicabilă acestor inculpaţi este legea veche.

4. În cazul inculpatului Al României Paul, având în vedere incidenţa unor împrejurări care pot constitui circumstanţe atenuate judiciare doar în condiţiile art.74 alin.2 din Codul penal din 1969, cu consecinţa coborârii pedepselor sub minimul special, ca şi modalitatea de sancţionare a concursului de infracţiuni, legea penală mai favorabilă este legea veche (Codul penal din 1969 şi dispoziţiile Legii nr.78/2000 anterior modificării prin Legea nr.187/2012).

5. În cazul inculpatului Roşu Robert Mihăiţă, având în vedere limitele mai mari ale pedepselor prevăzute de legea veche pentru cele două infracţiuni săvârşite, legea penală mai favorabilă este Codul penal în vigoare, chiar în condiţiile în care în sarcina acestuia se reţine săvârşirea unui concurs de infracţiuni, care potrivit Codului penal în vigoare presupune aplicarea obligatorie a unui spor.

6. În cazul inculpatei Igantenko (fostă Pavăloiu) Nela legea penală mai favorabilă este Codul penal în vigoare.

În condiţiile în care inculpata urmează a fi condamnată şi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în forma complicităţii, fără luarea în considerare a unor circumstanţe atenuante judiciare şi cu executarea pedepsei prin privare efectivă de libertate, legea penală mai favorabilă va fi legea în vigoare, chiar în condiţiile existenţei unui concurs de infracţiuni, întrucât aceasta prevede pentru infracţiunea menţionată limite de pedeapsă mai mici decât cele rezultate din aplicarea legii vechi (4-14 ani închisoare faţă de 5-15 ani închisoare).

7. În cazul inculpatului Truică Remus, condamnat în fond pentru săvârşirea a două infracţiuni, prima instanţă a stabilit că legea penală mai favorabilă este legea veche.

În condiţiile în care, prin prezenta decizie, inculpatul urmează a fi condamnat şi pentru complicitate la abuz în serviciu, sancţionată mai sever conform legii penale în vigoare, ţinând seama totodată de modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante în cazul concursului de infracţiuni reglementată de Codul penal în vigoare, rezultă că legea penală mai favorabilă va ramâne legea veche (Codul penal din 1969 şi Legea nr.39/2003).

IX. Individualizarea pedepselor

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor a căror vinovăţie a fost stabilită pe baza probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte va avea în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art.72 C.pen.(1969), respectiv art.74 C.pen. în vigoare, în funcţie de legea penală mai favorabilă aplicabilă fiecărui inculpat.

În acest sens, instanţa de apel va avea în vedere gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, urmarea imediată produsă şi contribuţia concretă a fiecăruia la producerea acesteia.

În privinţa circumstanţelor personale, dincolo de împrejurarea că, cu puţine excepţii, inculpaţii nu au fost interesaţi să administreze probe în acest sens, influenţa acestora în stabilirea pedepselor de executat va fi în general una redusă, prin raportare la circumstanţele reale incidente în cauză.

Pregătirea superioară pe care cei mai mulţi dintre inculpaţi o au, ca şi împrejurarea că aceştia nu aveau antecedente penale ori erau integraţi social, nu         i-au împiedicat să încalce cu bună ştiinţă legea penală, toate acestea fiind mai degrabă circumstanţe cu caracter agravant decât unele favorabile inculpaţilor în procesul de individualizare a pedepselor.

În ce priveşte gravitatea faptelor comise de inculpaţi, Înalta Curte va reţine că acestea au fost săvârşite în beneficiul unui grup de interese, din care au făcut parte inculpaţii Al României Paul, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, precum şi inculpaţii Benyamin Steinmetz, Tal Silberstein, Truică Remus, Roşu Robert, Andronic Dan, Marcovici Marius şi Mateescu Lucian, aceştia, în calitate de membri ai unui grup infracţional organizat cu caracter transfrontalier, care  a reunit persoane potente financiar, cu conexiuni certe la cel mai înalt nivel al statului român şi, în parte, cu pregătire juridică superioară, grupare al cărui scop a fost dobândirea prin mijloce nelegale a unor proprietăţi extrem de valoroase şi, ulterior, realizarea unor profituri uriaşe de pe urma acestora, întrucât după obţinerea lor, proprietăţile puteau fi vândute în schimbul unor sume de bani importante sau puteau face obiectul altor investiţii imobiliare derulate chiar de inculpaţi.

Acţiunile derulate de acest grup de interese s-au concretizat în infracţiuni de corupţie sau asimilate acestora (trafic şi cumpărare de influenţă, dare şi luare de mită, abuz în serviciu), în care au fost antrenaţi şi funcţionari publici sau reprezentanţi ai unor instituţii publice, în urma cărora s-a reuşit devalizarea Statului Român cu zeci de hectare de terenuri agricole şi forestiere, situate inclusiv în domeniul public, care au intrat în stăpânirea efectivă a grupului infracţional organizat ascuns în spatele unei societăţi-paravan de tip offshore, dar şi a altor persoane care au avut legătură cu acesta, în baza unor înţelegeri de tip infracţional.

Faptul că o mare parte din bunurile obţinute în mod nelegal au fost găsite la inculpaţii cercetaţi în prezenta cauză (Truică, Reciplia – în spatele căreia se află inculpaţii Steinmetz şi Silberstein) sau la alte societăţi controlate de aceştia (cum este cazul inculpatei Ignatenko Nela), nu este vreun merit al inculpaţilor, ci doar urmarea neînţelegerilor intervenite între membrii grupului de interese în legătură cu împărţirea “prăzii”, care i-au împiedicat să se bucure de emolumentul activităţii lor infracţionale, astfel încât această împrejurare nu poate constitui o circumstanţă favorabilă inculpaţilor în procesul de individualizare a pedepselor.

Tot astfel, în ce priveşte timpul scurs de la săvârşirea infracţiunilor, este real faptul că, în speţă, pronunţarea unei hotărâri definitive care statuează asupra faptelor şi vinovăţiei persoanelor cercetate are loc după mai mulţi ani de la data comiterii acestora, însă acest aspect nu atrage după sine concluzia că rezonanţa socială a infracţiunilor săvârşite s-ar fi diminuat într-o asemenea măsură încât să conducă la aplicarea unor sancţiuni derizorii.

În acest context, este de reţinut că faptele care fac obiectul judecăţii în prezenta cauză au ajuns la cunoştinţa publicului abia în anul 2015, când organele de urmărire penală au început să le cerceteze efectiv, dată în raport de care nu se poate susţine nici faptul că procedurile judiciare ar fi avut o durată excesivă, ţinând seama de complexitatea deosebită a cauzei şi numărul mare de persoane cercetate (23 de inculpaţi).

Prin urmare, fără a nega durata de timp scursă de la data comiterii infracţiunilor, Înalta Curte va avea în vedere acest aspect în procesul de individualizare a pedepselor, însă nu-i va da prevalenţă, urmând a fi apreciat în contextul celorlalte criterii de individualizare prevăzute de lege.

Astfel, în privinţa inculpaţilor Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein, chiar dacă au avut vizibilitate mai redusă în acţiunile concrete ale grupului infracţional, aceştia au cunoscut de la bun început termenii înţelegerii cu caracter infracţional, au asigurat finanţarea grupării şi au fost ţinuţi la curent permanent, direct sau prin reprezentanţi, în legătură cu stadiul demersurilor efectuate pentru atingerea scopului grupului infracţional, urmând a fi principalii beneficiari ai bunurilor restituite ilegal.

Ascunderea implicării acestor inculpaţi în proiectul Prinţul/Reciplia s-a făcut în mod deliberat, pentru a nu atrage atenţia asupra adevăraţilor beneficiari ai afacerii, prin utilizarea unei societăţi-paravan, Reciplia, pe care inculpaţii o controlau “din umbră”, prin intermediul societăţilor care deţineau capitalul (părţile sociale) ale acesteia şi pe care tot ei urmau să o finanţeze, asigurând resursele necesare obţinerii bunurilor dorite.

Aşa cum s-a arătat anterior, împrejurarea că inculpaţii nu au reuşit să se bucure de beneficiile activităţii infracţionale pe care au pus-o la punct, s-a datorat numai neînţelegerilor intervenite ulterior între membrii grupării şi inculpatul Al României Paul cu privire la împărţirea celor două bunuri obţinute în mod fraudulos (Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa), care s-au prelungit în timp până la intervenţia organelor judiciare.

Faţă de aceste considerente, instanţa de apel îi va condamna pe inculpaţii Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein la câte o pedeapsă cu închisoarea, într-un cuantum moderat şi cu executare în regim de detenţie.

Totodată, având în vedere criteriile prev.de art.67 alin.1 C.pen.,  Înalta Curte va interzice acestor inculpaţi, ca pedepse complementare şi accesorii, exercitarea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit.a şi b C.pen., iar doar ca pedeapsă complementară, în baza art.66 alin.1 lit.c C.pen., li se va interzice acestora să se afle pe teritoriul României pe durata stabilită prin prezenta decizie.

Alături de inculpaţii Steinmetz şi Silberstein, un rol esenţial în cadrul grupării infracţionale l-a avut inculpatul Truică Remus, care a reprezentat interfaţa în relaţia cu inculpatul Paul, a purtat “negocierile” cu cel acesta, promiţându-i că bunurile dorite de acesta pot fi obţinute prin influenţa şi puterea pe care “ei” o au, şi a acţionat “la vedere” în acest scop, relaţionând cu funcţionarii de care depindea aducerea la îndeplinire a promisiunilor făcute şi reuşind, în final, ca prin demersurile sale ilicite să aducă în proprietatea grupării atât Pădurea Snagov, cât şi Ferma Regală Băneasa.

Acţiunile concrete derulate de inculpatul Truică pentru obţinerea bunurilor respective, reţinute deopotrivă în considerentele sentinţei apelate şi ale prezentei decizii, precum şi amploarea activităţii sale infracţionale justifică un tratament sancţionator mai sever aplicat acestuia, fără însă ca aceasta să echivaleze cu stabilirea unor pedepse derizorii pentru inculpaţii care au constituit împreună cu inculpatul Truică nucleul grupării infracţionale, căci toate acţiunile acestuia, de la traficarea de influenţă şi până la intervenţiile asupra funcţionarilor implicaţi în restituirea bunurilor,  s-a făcut cu acceptul şi în deplina cunoştinţă de cauză a inculpaţilor Steinmetz şi Silberstein. 

Inculpatul Truică a fost parte din proiectul “Prinţul/Reciplia”, fără a fi singura persoană implicată în această afacere, după cum societatea-paravan Reciplia, găsită vinovată la rândul său de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, nu era a inculpatului Truică, ci acesta a acţionat prin intermediul ei atât în propriul beneficiu, cât şi în interesul celorlalţi membri ai grupării infracţionale.

Cu alte cuvinte, chiar dacă inculpatul Truică a fost persoana cea mai vizibilă atât în relaţia cu cumpărătorul de influenţă, cât şi în privinţa demersurilor concrete pentru obţinerea bunurilor, acţiunile sale nu înlătură răspunderea penală a celorlalţi inculpaţi, membri ai grupului infracţional organizat, ci justifică tratamentul sancţionator diferit aplicat membrilor grupării, în funcţie de rolul deţinut şi activitatea desfăşurată de aceştia în mod concret.

Prin urmare, în cazul inculpatului Truică, instanţa de apel apreciază că, pe de o parte, se impune admiterea apelului Parchetului şi în ce priveşte individualizarea pedepselor, în sensul majorării sancţiunilor aplicate pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi spălare a banilor, iar, pe de altă parte, condamnarea inculpatului la pedepse într-un cuantum moderat pentru infracţiunea prev.de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 şi complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, urmând ca pedeapsa cea mai grea rezultată în urma contopirii să fie sporită, în condiţiile prev.de art.34 lit.b C.pen. (1969).

Totodată, având în vedere criteriile prev. de art.71 alin.3 C.pen. 1969, instanţa de apel va interzice inculpatului Truică, ca pedepse complementare şi accesorii, exercitarea drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a şi b C.pen. (1969).

Va deduce din pedeapsa de executat durata reţinerii şi arestului la domiciliu.

În cazul inculpaţilor Andronic Dan, Marcovici Marius Andrei şi Mateescu Lucian Claudiu, instanţa de apel va avea în vedere că aceştia s-au alăturat ulterior grupării infracţionale constituite de inculpaţii Steinmetz, Silberstein, Truică, cu ajutorul inculpatului Roşu, dar şi gradul de implicare a lor, ca durată şi/sau importanţă, în funcţionarea grupării, circumstanţe care justifică aplicarea unor pedepse mai reduse, fără executare în regim de detenţie, dar cu supravegherea conduitei lor pe durata unui termen de încercare şi obligarea la prestarea unei munci în folosul comunităţii, măsuri care, în aprecierea instanţei de apel, vor fi suficiente pentru îndreptarea comportamentului deviant de care aceştia au dat dovadă prin implicarea lor în activitatea infracţională care a făcut obiectul judecăţii, precum şi pentru respectarea pe viitor a valorilor apărate de legea penală.

Va atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art.96 C.pen. privind condiţiile în care suspendarea executării pedepsei sub supraveghere va fi revocată.

Totodată, având în vedere criteriile prev.de art.67 alin.1 C.pen., Înalta Curte va interzice acestor inculpaţi, ca pedepse complementare şi accesorii, exercitarea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit.a şi b C.pen.

Va constata că inculpaţii Andronic, Marcovici şi Mateescu au fost reţinuţi câte 24 de ore.

În privinţa inculpatului Roşu Robert Mihăiţă, Înalta Curte reţine că acesta s-a implicat activ în proiectul Prinţul/Reciplia, a asigurat interfaţa juridică şi a dat aparenţa de legalitate a întregului demers, coordonând aspectele legale şi implicându-se ulterior, prin demersuri efective, în obţinerea ilicită a terenului aferent fostei Ferme Regale Băneasa.

Gravitatea faptelor comise de inculpatul Roşu este cu atât mai mare cu cât, dintre toţi inculpaţii, el nu doar că avea pregătire juridică, ci activa într-una dintre casele importante de avocatură din România, prezumându-se în mod absolut că acesta cunoaşte rigorile legii, inclusiv ale celei penale, pe care era obligat să le respecte, mai presus de interesele unui grup sau chiar a potenţialelor beneficii materiale pe care şi el urma să le obţină, ca procent din bunurile restituite în mod ilegal.

În ciuda celor susţinute de inculpatul Roşu pe parcursul cercetărilor, probatoriul administrat în cauză a demonstrat că acesta a ales în mod deliberat să satisfacă interesele materiale ale unui grup infracţional organizat cu caracter transfrontalier în detrimentul respectării legii, implicându-se în mod activ şi fără scrupule în demersuri cu caracter ilegal, care au adus atingere inclusiv onoarei profesiei de avocat.

Din aceste motive, luând în considerare şi faptul că inculpatul Roşu se face vinovat de săvârşirea unui concurs de infracţiuni, instanţa de apel îl va condamna la pedepse cu închisoarea, orientate către minimul special, dar cu executare în regim de detenţie, nefiind posibilă şi nici justificată o altă modalitate de individualizare a executării pedepsei rezultante, prin raportare la cuantumul acesteia.

În acelaşi timp, având în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, inclusiv calitatea de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunilor, Înalta Curte va interzice inculpatului Roşu, ca pedepse complementare şi accesorii, nu numai exercitarea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit.a şi b C.pen., ci şi a dreptului de a exercita profesia de avocat, pe durata stabilită prin prezenta decizie

Va deduce din pedeapsa rezultantă durata reţinerii şi a arestului la domiciliu.

În privinţa inculpatului Al României Paul Philippe, deşi acesta nu a fost membru din grupul infracţional organizat, el a făcut parte din gruparea de interese care a gravitat în jurul acestuia şi care a avut ca scop intrarea în mod ilegal în stăpânirea unor bunuri din patrimoniul Statului Român.

Animat de dorinţa de îmbogăţire, prin invocarea legăturii cu fostul rege Carol al II-lea, şi ştiind că bunurile revendicate nu pot fi obţinute în mod legal, inculpatul Al României Paul a acceptat să cumpere influenţa afirmată de inculpatul Truică, ca exponent al unor persoane care aveau puterea necesară, nu doar financiară, ci şi la nivel relaţional, pentru a obţine aceste bunuri, inclusiv prin influenţe exercitate asupra funcţionarilor aflaţi la diverse paliere de decizie.

Deşi interacţiunile directe ale inculpatului Al României Paul cu ceilalţi membri ai grupului, în principal, inculpatul Truică, dar şi inculpatul Roşu, au fost sporadice, el aşteptând să obţină bunurile promise, în cotele înscrise în contractul ce a consfinţit vânzarea-cumpărarea de influenţă, inculpatul Al României Paul nu a ezitat să se implice personal în demersurile iniţiate de membrii grupului, atunci când aceasta a fost apreciată ca fiind necesară, acceptând astfel să contribuie la obţinerea ilicită a bunurilor revendicate.

În egală măsură, Înalta Curte va reţine, ca o circumstanţă atenuată judiciară, că, prin declaraţiile date în cauză, inculpatul Al României Paul a contribuit la devoalarea grupului infracţional organizat şi a modului în care acesta a funcţionat.

În consecinţă, instanţa de apel îl va condamna pe acest inculpat la pedepse orientate sub minimul special atât pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, cât şi pentru complicitate la cele două infracţiuni de abuz în serviciu, însă pedeapsa rezultantă va fi executată în regim de detenţie, nefiind posibilă şi nici justificată o altă modalitate de individualizare a executării pedepsei rezultante, prin raportare la cuantumul acesteia.

Totodată, având în vedere criteriile prev. de art.71 alin.3 C.pen. (1969), instanţa de apel va interzice inculpatului Al României Paul, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a şi b C.pen. (1969).

Va deduce din pedeapsa de executat durata reţinerii şi arestului la domiciliu.

Ca urmare a executării pedepsei rezultante în regim de detenţie, vor fi  înlăturate disp.art.86¹-86⁴ C.pen. (1969) referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum şi disp.art.71 alin.5 din acelaşi cod referitoare la suspendarea executării pedepselor accesorii.

În privinţa inculpatei Păvăloiu (fostă Ignatenko) Nela, aceasta nu doar că a cunoscut provenienţa infracţională a terenului transferat ulterior pe numele unei societăţi comerciale pe care o controla, ci, aşa cum a rezultat din considerentele prezentei decizii, a contribuit, prin demersurile efectuate, la restituirea nelegală a suprafeţei de 46,78 ha. din Pădurea Snagov şi, prin aceasta, la prejudicierea Statului Român.

Astfel, bunurile a căror provenienţa ilicită a ascuns-o reprezintă un beneficiu al inculpatei din activitatea infracţională în care s-a implicat în mod direct, în condiţiile în care aceasta a participat în calitate de complice la infracţiunea de abuz în serviciu ce a avut ca urmare restituirea ilegală a Pădurii Snagov, nefiind vorba aşadar doar despre dobândirea unor bunuri provenite din infracţiuni săvârşite de terţi.

Ca şi în cazul altor inculpaţi, împrejurarea că terenul dobândit din săvârşirea infracţiunii a fost recuperat de la societatea pe numele căreia fusese transferat, nu este un merit al inculpatei şi nu poate conduce la concluzia că spălarea de bani săvârşită de inculpata Ignatenko nu ar avea o gravitate foarte mare.

Prin urmare, admiţând apelul Parchetului, Înalta Curte o va condamna pe această inculpată pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu la o pedeapsă orientată către minimul special, pe care o va contopi cu cea aplicată de instanţa de fond pentru infracţiunea de spălare a banilor, urmând însă ca pedeapsa rezultantă să fie executată în regim de detenţie, neexistând motive care să justifice clemenţa manifestată de instanţa de fond.

În acest sens, vor fi înlăturate dispoziţiile referitoare la modalitatea neprivativă de libertate de executare a pedepsei, aplicate de prima instanţă.

Totodată, având în vedere criteriile prev.de art.67 alin.1 C.pen.,  Înalta Curte va interzice inculpatei, ca pedepse complementare şi accesorii, exercitarea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit.a şi b C.pen.

Aşa cum a rezultat din considerentele prezentei decizii, atingerea scopului urmărit de membrii grupării de interese nu ar fi fost posibilă fără conduita ilicită a reprezentanţilor instituţiilor publice învestite cu soluţionarea cererilor de restituire, care, chiar dacă nu s-a probat (decât cu unele excepţii) că ar fi avut beneficii directe de pe urma acţiunilor lor ilegale, au încălcat legea cu bună ştiinţă, urmărind sau acceptând obţinerea unor foloase materiale necuvenite de către terţe persoane.

Dincolo de dispreţul pe care l-au dovedit pentru lege, este de observat că niciunul dintre inculpaţii implicaţi în procedurile de soluţionare a notificărilor formulate în cazul Pădurii Snagov şi Fermei Regale Băneasa, în cea mai mare parte fiind vorba despre funcţionari publici, nu şi-a asumat vreo responsabilitate în legătură cu faptele imputate şi urmările produse, ci aceştia au încercat să-şi minimalizeze contribuţia, să o paseze în sarcina altor persoane, inclusiv decedate sau netrimise în judecată sau să se ascundă în spatele organului colectiv care a luat deciziile nelegale.

Astfel, în cazul restituirii Fermei Regale Băneasa, inculpatele Dicu Corina Teodora şi Gheorghiţă Dragomira au făcut abstracţie de dispoziţiile legale, dar şi de interesele instituţiei publice pe care o reprezentau şi au conlucrat perfect cu adevăraţii beneficiari ai restituirii ilegale, reuşind să determine, pe fondul lipsei de cunoştinţe juridice a membrilor Consiliului de Administraţie, a ascunderii unor documente, dar şi a adevăratei legături stabilite între conducerea institutului şi membrii unui grup infracţional organizat, luarea unor hotărâri prin încălcarea legii şi cu consecinţe păgubitoare atât pentru Statul Român, cât şi pentru institutul în care cei mai mulţi îşi desfăşurau activitatea.

În privinţa inculpatului Stoian Ioan, acesta a acceptat să efectueze o lucrare pe care a intitulat-o “expertiză”, ştiind că nu are acest drept şi că aceasta nu răspunde obiectivelor fixate de Consiliul de Administraţie, ci indicaţiilor inculpatelor Gheorghiţă, Dicu şi ale directorului institutului, pe care aceştia din urmă au folosit-o ulterior pentru a dispune restituirea nelegală a suprafeţei de teren aflată în administrarea institutului şi în domeniul public al statului.

În egală măsură, luând însă în considerare, pe de o parte, înscrisurile depuse în faza apelului de inculpatele Dicu şi Gheorghiţă, care atestă situaţia familială şi starea de sănătate a acestora, iar, pe de altă  parte, contribuţia concretă pe care  inculpatului Stoian a avut-o la luarea deciziei ilegale de restituire a terenului şi, prin aceasta, la producerea urmării imediate a infracţiunii de abuz în serviciu, Înalta Curte constată că în cazul acestor inculpaţi pot fi reţinute circumstanţe atenuante judiciare, în condiţiile art.74 alin.2 C.pen. (1969), cu consecinţa stabilirii unor pedepse sub minimul special, a căror executare va fi suspendată sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare, care va fi stabilit diferenţiat, între limita minimă şi maximă prev.de art.86² alin.1 C.pen. (1969), în funcţie de gravitatea faptelor reţinute în sarcina celor trei inculpaţi.

Totodată, având în vedere criteriile prev. de art.71 alin.3 C.pen. (1969), instanţa de apel va interzice inculpaţilor, ca pedepse complementare şi accesorii, exercitarea drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a şi b C.pen. (1969), iar în cazul inculpatelor Dicu şi Gheorghiţă – şi exerciţiul dreptului prev.de art.64 lit.c din acelaşi cod, cu referire la profesia de avocat, în cazul inculpatei Dicu şi a funcţiei de contabil şef/director economic, în cazul inculpatei Gheorghiţă.

Va atrage atenţia celor trei inculpaţi asupra condiţiilor în care se va dispune revocarea suspendării executării pedepselor sub supraveghere, prev. de art.86⁴ rap.la art.83 şi art.84 C.pen. (1969).

În baza art.71 alin.5 C.pen. (1969), pe durata termenului de încercare va fi suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

În cazul restiturii Pădurii Snagov, inculpaţii Muşat Apostol, Dima Niculae, Jecu Nicolae, Popa Caterina, Olteanu Gheorghe şi Delcea Valentin au dovedit un dispreţ suveran faţă de dispoziţiile legale, restituind în deplină cunoştinţă de cauză zeci de hectare de pădure în lipsa oricărei dovezi referitoare la dreptul de proprietate al persoanei care le-a solicitat şi acceptând atât prejudicierea Statului Român, cât şi obţinerea unui folos necuvenit de către inculpatul Al României Paul şi grupul de interese din care acesta făcea parte, motive care justifică aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special, dar cu executare în regim de detenţie.

În acelaşi timp, având în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, Înalta Curte va interzice acestor inculpaţi, ca pedepse complementare şi accesorii, exercitarea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit.a, b şi g C.pen.

În fine, în privinţa inculpaţilor S.C.Reciplia S.R.L. şi Chiriac Theodor, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate, însă numai din perspectiva cuantumului acestora.

Astfel, în cazul inculpatului Chiriac, deşi acesta a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, iar nu şi a celei de luare de mită, pentru care a intervenit prescripţia răspunderii penale, nu se poate face abstracţie de gravitatea faptei care a format obiectul judecăţii, prin care inculpatul Chiriac a ascuns provenienţa ilicită a terenului primit ca mită în anul 2008 de la S.C.Reciplia S.R.L., pentru contribuţia sa esenţială la intrarea în stăpânirea inculpaţilor a Pădurii Snagov, ce fusese restituită ilegal de către membrii comisiilor de fond funciar.

Prin vânzarea ulterioară a proprietăţii primită ca mită, operaţiune efectuată tot prin persoane interpuse, care figurau ca proprietari “în acte” ai terenului respectiv, şi ascunderea originii ilicite a preţului obţinut din vânzare, inculpatul Chiriac a putut să se bucure nestingherit de banii proveniţi din săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Aşa cum s-a reţinut anterior, timpul scurs de la săvârşirea infracţiunii nu poate justifica aplicare unor pedepse derizorii, inclusiv în ce priveşte modalitatea de executare. Mai mult, inculpatul Chiriac a “beneficiat” deja de scurgerea timpului, în condiţiile în care, tocmai din această cauză, nu a mai fost posibilă tragerea sa la răspundere penală şi pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, aceasta fiind prescrisă.

Având în vedere aceste considerente, este întemeiată critica Pachetului vizând individualizarea pedepsei aplicate inculpatului Chiriac Theodor, însă doar în ce priveşte modalitatea de executare a acesteia.

Astfel, vor fi înlăturate disp.art.86¹-86⁴ C.pen. (1969) referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum şi disp.art.71 alin.5 din acelaşi cod referitoare la suspendarea executării pedepselor accesorii, pedepsele urmând a fi executate efectiv.

X. Latura civilă

Ca efect al soluţiilor de achitare dispuse în privinţa infracţiunilor de abuz în serviciu în legătură cu retrocedarea Pădurii Snagov şi a fostei Ferme Regale Băneasa, întemeiate pe disp.art.16 alin.1 lit.b teza I C.pr.pen., prima instanţă a lăsat nesoluţionate acţiunile civile formulate de părţile civile Ministerul Finanţelor Publice, Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi R.N.P.-Romsilva.

Soluţiile dispuse în apel în legătură cu cele două infracţiuni de abuz în serviciu, în latura penală, atrag după sine o altă soluţie şi în ce priveşte latura civilă a cauzei.

Astfel, potrivit art.25 alin.2 C.pr.pen., când acţiunea civilă are ca obiect repararea prejudiciului material prin restituirea lucrului, iar aceasta este posibilă, instanţa dispune ca lucrul să fie restituit părţii civile.

De asemenea, potrivit art.25 alin.3 C.pr.pen., instanţa, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

În acest context, mai înainte de a analiza acţiunile civile formulate de părţile civile sus-menţionate, Înalta Curte reţine că încălcarea dispoziţiilor legale constatată în considerentele prezentei decizii, cu referire la restituirea Pădurii Snagov şi a fostei Ferme Regale Băneasa, s-a concretizat în mai multe înscrisuri întocmite de instituţiile publice implicate în soluţionarea notificărilor formulate în legătură cu aceste terenuri, care au stat la baza împroprietării nelegale a inculpatului Al României Paul, iar, ulterior, ca efect al contractelor de vânzare încheiate, şi a altor inculpaţi din prezenta cauză.

În consecinţă, ca efect al nelegalităţilor constatate şi a soluţiilor de condamnare dispuse cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, nu pot rămâne în fiinţă înscrisurile întocmite în mod nelegal în legătură cu restituirea celor două suprafeţe de teren, sens în care, consecutiv admiterii apelurilor declarate de Parchet şi de părţile civile Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F., D.G.F.P.Braşov şi R.N.P.-Romsilva , în baza art.25 alin.3 C.pr.pen. vor fi desfiinţate următoarele înscrisuri:

– Procesul verbal al Consiliului de administrație al Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Plantelor din data de 2.09.2008;

– Procesul verbal al Consiliului de administrație al Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Plantelor din data de 26.09.2008;

– Decizia nr. 30 din data de 26.09.2008 a Consiliului de Administrație al Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Plantelor;

– Protocolul de predare – preluare din data de 26.09.2008 încheiat între Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Plantelor și Al României Paul Philippe privind suprafața de 170.924,975 m.p.;

– Hotărârea nr. 7 din 14.01.2004 a Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor;

– Procesul verbal din 9 martie 2006 al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și Anexa nr. 37 (în parte, cu privire la cererea inculpatului Al României Paul Philippe);

– Hotărârea nr. 1156 din 07.06.2006 a Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor;

– Hotărârea nr. 661 din 02.03.2007 a Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor;

– Procesul verbal de punere în posesie a inculpatului Al României Paul Philippe din data de 26.06.2007 întocmit de Comisia locală Snagov pentru suprafața de 9,97 ha;

– Titlul de proprietate nr. 243 din 07.08.2007 emis de Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor;

– Procesul verbal de punere în posesie a inculpatului Al României Paul Philippe nr. 16.085 din data de 15.08.2007 întocmit de Comisia locală Snagov pentru suprafața de 36,78 ha; 

– Titlul de proprietate nr. 246 din 31.08.2007 emis de Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

În ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu în legătură cu restituirea nelegală a fostei Ferme Regale Băneasa, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a constituit parte civilă încă din faza de urmărire penală (fil.26, vol.66 dup), solicitând în principal restabilirea situaţiei anterioare emiterii deciziei nr.30 din 26.09.2008 de către Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi a protocolului de predare-preluare încheiat în aceeaşi zi, prin reintegrarea în proprietatea publică a statului a terenului în suprafaţă de 170.924,975 mp.

În subsidiar, în situaţia în care imobilul nu mai poate fi restituit în natură, s-a solicitat obligarea inculpaţilor la plata echivalentului în lei a sumei de 135.874.500 euro, reprezentând valoarea terenului stabilită prin raportul de constatare întocmit în faza de urmărire penală.

S-a arătat astfel că terenul sus-menţionat face parte din suprafaţa de 31,409 ha. aflată în domeniul public al statului şi în administrarea Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, conform H.G. nr.1881/2005.

Potrivit Constituţiei României, noului Cod civil şi Legii nr.213/1998, bunurile aparţinând domeniului public sunt inalienabile, iar sancţiunea pentru actele emise cu încălcarea regimului juridic al proprietăţii publice este nulitatea absolută.

Aşa cum s-a reţinut în considerentele prezentei decizii, apartenenţa la domeniul public al statului a terenului ce a format obiectul deciziei nr.30 din 26.09.2008 emisă de Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, în suprafaţă de 170.924,975 mp., este fără echivoc, rezultând în mod explicit din art.2 alin.4 din H.G. nr.1881/2005, coroborate cu conţinutul anexei nr.11c. a aceleaşi hotărâri, dar şi din Lista bunurilor aparţinând domeniului public al statului, anexă la Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

Potrivit art.136 alin.4 din Constituţia României, “Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.”

Regimul juridic al bunurilor din domeniul public este detaliat prin Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

Astfel, potrivit art.11 din această lege:

“(1) Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, după cum urmează:

a) nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condiţiile legii;

b) nu pot fi supuse executării silite şi asupra lor nu se pot constitui garanţii reale;

c) nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună-credinţă asupra bunurilor mobile.

(2) Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin.1 privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută.”

În consecinţă, având în vedere, pe de o parte, cele deja constatate de instanţa de apel cu privire la restituirea nelegală a terenului în suprafaţă de 170.924,975 mp. de către Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, iar, pe de altă parte, reţinând caracterul inalienabil al bunurilor din domeniul public al statului, precum şi sancţiunea aplicată actelor juridice încheiate cu încălcarea acestuia, în baza art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen. Înalta Curte va admite apelul formulat de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, va desfiinţa sentinţa şi în ce priveşte latura civilă a cauzei şi, rejudecând, în baza art.397 alin.1 şi 3 C.pr.pen. rap.la art.256 şi art.25 alin.2 C.pr.pen. va admite acţiunea civilă formulată de această parte civilă, dispunând restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul reintegrării terenului în suprafaţă de 170.924,975 mp. ce a făcut obiectul deciziei nr.30 din 26.08.2009 şi a protocolului de predare-primire din aceeaşi zi, în proprietatea publică a statului.

Urmează ca partea civilă, în calitate de reprezentant al Statului Român, să întreprindă toate demersurile necesare în sensul celor dispuse anterior cu privire la întreaga suprafaţă de teren care a fost restituită nelegal, fiind fără relevanţă că o parte din aceasta (23.783 mp.) a fost ulterior înstrăinată S.C.Hercules Proprieties S.R.L., care, la rândul său, a înstrăinat-o, în tot sau parte, altor persoane.

Astfel, dincolo de dispoziţiile explicite cuprinse în art.11 alin.2 din Legea nr.213/1998 cu privire la sancţiunea aplicabilă tuturor actelor juridice încheiate cu încălcarea caracterului inalineabil al bunurilor din domeniul public al statului, este de reţinut că martorul Bejenaru Andrei, care controla în fapt S.C.Hercules Proprieties S.R.L., a cunoscut circumstanţele în care a fost obţinut terenul pe care l-a dobândit.

Conform contractului de vânzare-cumpărare nr.6 din 15.01.2009 încheiat între inculpata S.C.Reciplia S.R.L. şi S.C.Hercules Proprieties S.R.L., preţul de 530.000 de euro nu a fost achitat, ci a fost compensat cu suma datorată de inculpată în baza contractului de prestări servicii, datat 1.09.2008., care avea ca obiect reprezentarea S.C.Reciplia S.R.L şi a inculpatului Al României Paul în faţa autorităţilor publice competente şi a instanţelor de judecată în legătură cu restituirea în natură a proprietăţilor.

Aşa cum a rezultat şi din considerentele prezentei decizii, martorul Bejenaru Andrei a relatat aspecte în legătură cu demersurile efectuate de inculpaţii Truică, Silberstein şi Roşu pentru obţinerea terenului fostei Ferme Regale Băneasa, cunoscând aşadar, inclusiv prin prisma contractului de prestări servicii invocat ca temei pentru dobândirea suprafeţei de 23.783 mp., circumstanţele în care a fost obţinut întreg terenul în suprafaţă de 170.924,975 mp..

Prin urmare, S.C.Hercules Proprieties S.R.L., prin persoana care o controla în fapt, a fost la curent cu procesul de restituire a terenului, cunoscând aşadar inclusiv faptul că acesta aparţinea domeniului public şi nu fusese parcursă procedura legală prevăzută în art.10 alin.2 din Legea nr.213/1998 de trecere a terenului din domeniul public al statului în cel privat şi, implicit, asumându-şi riscul dobândirii unei părţi din terenul astfel obţinut.

În mod corespunzător, obligaţia de a verifica modul în care terenul a fost obţinut, cu referire la apartenenţa acestuia la domeniul public al statului şi la neparcurgerea procedurii legale de trecere în domeniul privat, incumba tuturor eventualilor dobânditori ulteriori ai unor suprafeţe din terenul iniţial.

În consecinţă, în cauză nu se pune problema obţinerii unor despăgubiri prin echivalent bănesc pentru partea de teren care a fost înstrăinată de inculpata S.C.Reciplia S.R.L. către S.C.Hercules Proprieties S.R.L., ci a reintegrării efective în proprietatea publică a statului a întregii suprafeţe restituite nelegal.

Tot astfel, nu sunt incidente dispoziţiile referitoare la confiscarea specială, întrucât, potrivit art.118 lit.e din C.pen. (1969), respectiv art.112 lit.e din Codul penal în vigoare, confiscarea bunurilor dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală (adică a infracţiunii de trafic de influenţă, conform hotărârii apelate) are un caracter subsidiar faţă de despăgubirea persoanei vătămate, în natură sau prin echivalent.

Astfel, aceste bunuri sunt supuse confiscării numai dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.

În speţă, chiar dacă transmiterea terenului de la inculpatul Al României Paul la inculpata S.C.Reciplia S.R.L. a reprezentat preţul traficării de influenţă stabilit în contractul de cesiune din 1.11.2006, este de reţinut că dobândirea efectivă a terenului de către primul inculpat a fost urmarea imediată a infracţiunii de abuz în serviciu săvârşită de reprezentanţii Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, la care au concurat şi inculpaţii Al României Paul, Truică şi Roşu, în calitate de complici.

Prin urmare, având în vedere că infracţiunea de abuz în serviciu, pentru care se va dispune condamnarea prin prezenta decizie, este o infracţiune de prejudiciu, iar în cauză va fi admisă acţiunea civilă, în sensul restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor şi reintegrării în proprietatea publică a statului a întregului teren în suprafaţă de 170.924,975 mp. ce a făcut obiectul deciziei nr.30 din 26.08.2009, urmează a fi înlăturată dispoziţia de la pct.V.2 din sentinţa apelată cu privire la confiscarea de la inculpata S.C.Reciplia S.R.L. a echivalentului în bani a unei părţi din acest teren, înstrăinată de inculpata S.C.Reciplia S.R.L. către S.C.Hercules Proprieties S.R.L.

Tot în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu având ca obiect restituirea nelegală a fostei Ferme Regale Băneasa, Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpaţilor la plata unor daune materiale (473.316,23 lei, reprezentând cheltuielile efectuate de Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor în perioada 2011-2015 pentru închirierea unor terenuri agricole în vederea desfăşurării activităţilor de cercetare, generată de lipsa de folosinţă a terenului restituit; 66.595 lei, reprezentând daune materiale ocazionate de scoaterea din funcţiune şi casarea unor construcţii anexe sediului principal necesare activităţii de cercetare-dezvoltare; contravaloarea gardului care a împrejmuit perimetrul institutului) şi morale (cuantificate la suma de 1.300.000 euro, ca urmare afectării dreptului la propria imagine).

În faza de judecată, pentru dovedirea pretenţiilor civile, a fost încuviinţată audierea în calitate de martor a numitei Mincea Carmen şi s-a dispus efectuarea unei expertize care să stabilească, pe baza înscrisurilor prezentate de partea civilă, valoarea construcţiilor edificate pe terenul retrocedat, care au fost demolate după retrocedare, precum şi a gardului împrejmuitor.

Data de referinţă pentru evaluarea bunurilor nu a fost cea la care acestea au ieşit din patrimoniul institutului, expertiza stabilind valoarea bunurilor la datele la care inculpatul Al României Paul a vândut terenurile retrocedate, respectiv 15.01.2009 (Ferma Regală Băneasa), 15.10.2007 (Pădurea Snagov), precum şi la data întocmirii raportului de expertiză (30.06.2017).

Astfel, raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în faza de judecată a stabilit următoarele valori de piaţă ale gardului şi construcţiilor demolate ca urmare a deciziei nr.30/2008:

– 44.700 euro la data de 15.01.2009 (data vânzării terenului Fermei Regale Băneasa de către inculpatul Al României Paul către inculpata S.C.Reciplia S.R.L), din care 44.340 euro valoarea construcţiilor şi 360 euro valoarea gardului;

– 62.400 euro la data de 15.10.2007 (data vânzării Pădurii Snagov de către inculpatul Al României Paul către inculpata S.C.Reciplia S.R.L), din care 61.220 euro valoarea construcţiilor şi 1.180 euro valoarea gardului;

– 17.850 euro la data de 30.06.2017 (data întocmirii raportului de expertiză), din care 17.850 euro valoarea construcţiilor şi 0 euro valoarea gardului.

Deşi valoarea prejudiciului trebuia raportată la data la care terenul pe care construcţiile se aflau au ieşit din patrimoniul Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor (26.09.2008) sau, cel puţin, la o dată ulterioară, apropiată acestui moment (cum era, de pildă, data vânzării terenului, 15.01.2009), partea civilă şi-a însuşit valoarea stabilită de expert în raport cu data întocmirii raportului de expertiză (30.06.2017), mult inferioară valorii de piaţă a construcţiilor la data comiterii faptelor care fac obiectul judecăţii (17.829,73 euro faţă de 44.700 euro).

În condiţiile în care acţiunea civilă este guvernată de principiul disponibilităţii, instanţa de judecată nu poate trece peste manifestarea de voinţă a părţii civile, astfel încât, va admite apelul acesteia, va desfiinţa în parte sentinţa şi, rejudecând, constatând că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, în baza art.998, 999 rap.la art.1003 C.civ. din 1864, în vigoare la data comiterii faptelor, îi va obliga în solidar pe inculpaţii condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu restituirea nelegală a fostei Ferme Regale Băneasa la plata contravalorii în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii efective a sumei de 17.829,73 euro, cu titlu de despăgubiri civile materiale către partea civilă Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, reprezentând valoarea gardului şi a construcţiilor demolate, aflate pe terenul retrocedat în mod ilegal.

În privinţa celorlalte pretenţii formulate de aceeaşi parte civilă, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, în privinţa daunelor materiale solicitate pentru lipsa de folosinţă a terenului restituit ilegal, probatoriul administrat în cauză a demonstrat doar că, în vederea desfăşurării activităţilor de cercetare, institutul a închiriat mai multe suprafeţe de teren, fără a se putea stabili dacă aceasta s-a datorat exclusiv diminuării terenului administrat de institut cu suprafaţa retrocedată ilegal. Dimpotrivă, din declaraţia martorei Mincea Carmen, audiată la solicitarea părţii civile, a rezultat că, dacă până în anul 2008, lucrările de testare biologică s-au efectuat exclusiv pe suprafaţa arabilă a institutului, ulterior, legislaţia europeană în domeniu a impus efectuarea testelor în mai multe locaţii, fără a rezulta din probatoriul administrat în cauză care a fost suprafaţa ce a compensat practic terenul restituit nelegal, cu consecinţa determinării cheltuielilor suplimentare efectuate de institut în perioada ulterioară.

În privinţa daunelor morale, acestea au fost motivate prin afectarea dreptului la proprie imagine a Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor. Or, aşa cum rezultă şi din art.30 alin.6 din Constituţia României, încălcarea acestui drept se analizează de regulă prin raportare la depăşirea libertăţii de exprimare, ceea ce nu este cazul în speţă, în condiţiile în care obiectul judecăţii l-a constituit infracţiunile de corupţie sau asimilate acestora săvârşite de inculpaţi, una dintre acestea cauzând prejudicii materiale certe, în principal, Statului Român, iar în subsidiar, şi Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor.

Credibilitatea şi onorabilitatea institutului nu au fost afectate în mod direct de activitatea infracţională care face obiectul judecăţii în prezenta cauză, ci de mediatizarea acesteia, după începerea urmăririi penale şi pe parcursul judecăţii.

Totodată, dacă s-ar accepta susţinerile părţii civile, ar însemna că, ori de câte ori a fost săvârşită o infracţiune de corupţie sau asimilată acesteia, va exista şi un prejudiciu nepatrimonial suferit de persoana juridică în cadrul căreia şi-au desfăşurat activitatea, în tot sau parte, inculpaţii cercetaţi în cauză, ceea ce este inadmisibil.

Lipsa de corectitudine a inculpaţilor, angajaţi sau reprezentanţi ai persoanei juridice, a fost sancţionată de legea penală, în abstract, prin incriminarea infracţiunilor de serviciu comise de aceaştia, iar, în concret, prin condamnarea acestora pentru faptele săvârşite efectiv.

În ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu în legătură cu restituirea nelegală a Pădurii Snagov, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva s-a constituit parte civilă cu suma de 19.202,24 lei reprezentând valoarea masei lemnoase ce s-ar fi putut exploata, aferentă perioadei de la punerea în posesie şi până în anul 2009, precum şi cu suma de 3.746.522,45 lei reprezentând contravaloarea masei lemnoase existente pe această suprafaţă.

De asemenea, s-a constituit parte civilă cu contravaloarea terenului în suprafaţă de 46,78 ha.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că terenurile aferente titlurilor de proprietate nr.243 din 7.08.2007 şi nr.246 din 31.08.2007, emise nelegal, în suprafaţă totală de 46,75 ha.(9,97 ha şi 36,78 ha.) au fost vândute de inculpatul Al României Paul către inculpata S.C.Reciplia S.R.L. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3512 din 15.10.2007.

Din cele 6 loturi de teren care au făcut obiectul contractului sus-menţionat, o parte au rămas în proprietatea inculpatei S.C.Reciplia S.R.L., iar o altă parte a fost înstrăinată de aceasta inculpatului Truică Remus, S.C.Ilko Star S.R.L. controlată de inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, precum şi unor terţe persoane.

Cu privire la terenurile aflate încă în proprietatea inculpaţilor S.C.Reciplia S.R.L., Truică Remus, precum şi a societăţii S.C.Mercure Commerce International S.R.L., controlată de inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, urmează a se dispune conform art.25 alin.2 şi 3 C.pr.pen. restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu în legătură cu restituirea nelegală a Pădurii Snagov din care acestea provin şi reintegrarea lor în proprietatea statului sau, după caz, a unității administrativ teritoriale Snagov.

În acest context, este lipsită de relevanţă împrejurarea că inculpatul Truică a folosit terenurile dobândite pentru garantarea unor credite, în condiţiile în care s-a probat dubla provenienţă infracţională a acestora (trafic de influenţă, în cazul inculpatului Truică, dar şi abuz în serviciu). În caz contrar, s-ar ajunge la situaţia paradoxală şi inadmisibilă din perspectiva legii penale, în care inculpatului Truică i s-ar recunoaşte şi menţine un beneficiu infracţional, indiferent de valorificarea sau nu în viitor a ipotecii, în detrimentul acoperirii prejudiciului patrimonial cert cauzat părţii civile (în cazul valorificării ipotecii, inculpatul îşi va plăti practic creditul cu bunuri provenite din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, iar în cazul în care această valorificare nu va avea loc, inculpatul va păstra aceleaşi bunuri, în materialitatea lor).

În privinţa celorlalte terenuri, acestea au făcut obiectul a 8 contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu terţi, după cum urmează:

– un teren de 10.000 mp. vândut de S.C.Reciplia S.R.L. către Grigore Gheorghe în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.2980 din 20.11.2007 cu suma de 111.592 lei;

Conform raportului de constatare efectuat în faza de urmărire penală, valoarea de piaţă a acestui teren a fost de 229.169,86 euro.

– un teren de 5.010 mp. vândut de S.C.Reciplia S.R.L. către Sorin Roşca Stănescu în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.4143 din 5.12.2007 cu suma de 12.500 euro;

Conform raportului de constatare efectuat în faza de urmărire penală, valoarea de piaţă a acestui teren a fost de 94.707,34 euro.

– un teren de 5.000 mp. vândut de S.C.Reciplia S.R.L. către Sorin Roşca Stănescu în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.4145 din 5.12.2007 cu suma de 12.500 euro;

Conform raportului de constatare efectuat în faza de urmărire penală, valoarea de piaţă a acestui teren a fost de 94.518,31 euro.

– un teren de 1.774 mp. vândut de S.C.Reciplia S.R.L. către Rădulescu Corneliu în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.515 din 20.02.2008 cu suma de 8.000 euro;

Conform raportului de constatare efectuat în faza de urmărire penală, valoarea de piaţă a acestui teren a fost de 62.090,57 euro.

– un teren de 1.000 mp. vândut de S.C.Reciplia S.R.L. către Matei Marian în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.517 din 20.02.2008 cu suma de 5.000 euro;

Conform raportului de constatare efectuat în faza de urmărire penală, valoarea de piaţă a acestui teren a fost de 17.300,21 euro.

– un teren de 10.000 mp. vândut de S.C.Reciplia S.R.L. către Vasilescu Vladimir Mihai în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.2439 din 13.08.2008 cu suma de 65.817 lei;

Conform raportului de constatare efectuat în faza de urmărire penală, valoarea de piaţă a acestui teren a fost de 260.749,6 euro.

– un teren de 5.000 mp. vândut de S.C.Reciplia S.R.L. către Nicolici Georgiana în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.2440 din 13.08.2008 cu suma de 32.909 lei;

Conform raportului de constatare efectuat în faza de urmărire penală, valoarea de piaţă a acestui teren a fost de 130.374,80 euro.

– un teren de 5.000 mp. vândut de S.C.Reciplia S.R.L. către Nicolici Georgiana în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.2441 din 13.08.2008 cu suma de 32.909 lei.

Conform raportului de constatare efectuat în faza de urmărire penală, valoarea de piaţă a acestui teren a fost de 130.374,80 euro.

Rezultă aşadar că valoarea de piaţă a celor 8 terenuri înstrăinate către terţi, în suprafaţă totală de 42.784 mp. este de 1.019.285,49 euro.

Deşi cumpărătorii acestor terenuri au fost audiaţi în calitate de martori pe parcursul cercetărilor, nu s-a putut stabili faptul că aceştia au cunoscut provenienţa reală a bunurilor dobândite, respectiv că acestea fac parte din cele două terenuri restituite în mod nelegal inculpatului Al României Paul, în urma săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, care au fost apoi înstrăinate de acesta inculpatei S.C.Reciplia S.R.L., ca preţ al infracţiunii de trafic de influenţă stabilit în contractul de cesiune din 1.11.2006.

În consecinţă, ţinând seama totodată că nu s-au administrat probe cu privire la apartenenţa vreunuia dintre aceste terenuri la domeniul public al statului sau, după caz, al U.A.T Snagov, rezultă că în privinţa lor va opera repararea prejudiciului prin echivalent bănesc, prin plata în solidar de către inculpaţii condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu restituirea nelegală a Pădurii Snagov a contravalorii în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii efective a sumei de 1.019.285,49 euro, cu titlu de despăgubiri civile materiale către partea civilă R.N.P.Romsilva.

În consecinţă, în baza art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen. Înalta Curte va admite şi apelul declarat de partea civilă R.N.P.Romsilva, va desfiinţa în parte sentinţa apelată şi, rejudecând, în temeiul art. 397 alin. 1 și alin. 3 rap. la art. 256 și art. 25 alin. 2 și 3 Cod procedură penală, va admite, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA și va dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor, în sensul reintegrării următoarelor terenuri:

– terenul de 67393 m.p. înscris în C.F. nr. 104238 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7970) Snagov, nr. cadastral 5827/4/2; 

– terenul de 110682 m.p., înscris în C.F nr. 104373 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7449) Snagov, nr. cadastral 5830/4; 

– terenul de 68300 m.p. (68344 măsurat), înscris în C.F. nr. 104678 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7138 Snagov), nr. cadastral 5825;

– terenul de 75400 m.p., înscris în C.F. nr. 104234 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7966 Snagov), nr. cadastral 5843/2, în valoare de 41281,5 euro.

– terenul de 14000 m.p., înscris în C.F. nr. 104621 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7095 Snagov), nr. cadastral 5817; 

– terenul de 9300 m.p., înscris în C.F. nr. 104622 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7096 Snagov), nr. cadastral 5808;

– terenul de 6534 m.p., înscris în C.F. nr. 102687 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7440) Snagov, nr. cadastral 5827/2;

– terenul de 43459 m.p., înscris în C.F. iniţială  nr.7447 Snagov şi dezmembrat ulterior în 43 de parcele cu numerele cadastrale 5830/2/1-5830/2/43 și

– terenul de 28799 m.p., înscris în C.F. nr. 102714 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7448) Snagov, nr. cadastral 5830/3 

în proprietatea statului sau, după caz, a unității administrativ teritoriale Snagov, urmând ca partea civilă, în calitate de reprezentant al Statului Român, și unitatea administrativ teritorială să întreprindă toate demersurile necesare în acest sens.

În temeiul art. 998, 999 rap. la art. 1003 Cod civil anterior, va obliga în solidar pe inculpații Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, Al României Paul Philippe, Mușat Apostol, Dima Nicoale, Jecu Nicolae, Popa Caterina, Delcea Valentin și Olteanu Gheorghe la plata sumei de 1.019.285,49 euro, contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plății efective, către partea civilă Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA, în calitate de reprezentant al Statului Român, cu titlu de despăgubiri civile materiale.

  În privinţa celorlalte pretenţii civile, referitoare la lipsa de folosinţă a suprafeţei de 46,78 ha. teren forestier, acestea reprezintă valoarea materialului lemnos ce se putea valorifica de pe suprafaţa respectivă, “dacă era posibil să se recolteze” toată masa lemnoasă, aşa cum rezultă din însăşi cererea de constituire de parte civilă.

Prin urmare, din însăşi cererea formulată rezultă un element de incertitudine cu privire la întinderea prejudiciului a cărui acoperire se solicită, cu atât mai mult cu cât din actele depuse de partea civilă rezultă că volumele de masă lemnoasă aferente suprafeţelor restituite din Pădurea Snagov sunt unele estimative, stabilite conform Amenajamentului silvic al Ocolului Silvic Snagov ediţia 2000.

În consecinţă, având în vedere incertitudinea întinderii prejudiciului cu referire la contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului forestier restituit ilegal, instanţa de apel va respinge celelalte pretenţii civile formulate de partea civilă R.N.P.Romsilva.

În privinţa confiscării speciale dispuse în baza art.118 lit.e C.pen., ca şi în cazul terenului fostei Ferme Regale Băneasa, având în vedere caracter subsidiar al acestei măsuri de siguranţă în raport cu despăgubirea persoanei vătămate, constituită parte civilă, precum şi soluţia dispusă cu privire la apelul părţii civile R.N.P.Romsilva, instanţa de apel va înlătura dispoziţia de la pct.V.3 din sentinţa apelată cu referire la măsura confiscării de la inculpatul Truică al echivalentului bănesc al terenurilor menţionate, precum şi dispoziţia de la pct.V.5 cu referire la măsura confiscării terenurilor de la S.C.Mercure Commerce International S.R.L.

În privinţa măsurilor asigurătorii, având în vedere soluţiile dispuse cu privire la acţiunile civile formulate de părţile civile Ministerul Finanţelor Publice, Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi R.N.P.Romsilva, acestea vor fi menţinute pentru a garanta repararea prejudiciilor, în natură (prin restituirea terenurilor) sau prin echivalent bănesc, iar în cazul inculpatului Al României Paul, şi pentru executarea măsurii confiscării speciale.

În consecinţă, vor fi menţinute următoarele măsuri asigurătorii:

– cu privire la inculpatul Truicã Remus – cele instituite prin ordonanța procurorului din 1.03.2016 asupra terenurilor de 75400 m.p., înscris în C.F. nr. 104234 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7966 Snagov), nr. cadastral 5843/2;  de 9300 m.p., înscris în C.F. nr. 104622 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7096 Snagov), nr. cadastral 5808 şi de 14000 m.p., înscris în C.F. nr. 104621 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7095 Snagov), nr. cadastral 5817, iar cele instituite prin ordonanțele procurorului din 08.12.2015, 12.02.2016, 1.03.2016, 07.04.2016, 11.03.2016, 27.01.2016, 25.03.2016 până la concurenţa sumei de 17829,73 euro:

– cu privire la inculpatul Al României Paul Philippe – cele instituite prin ordonanţele procurorului din 08.12.2015, 01.03.2016, 11.03.2016, până la concurenţa sumei de 5.037.115,22 euro;

– cu privire la inculpata SC Reciplia SRL – cele instituite prin ordonanţele procurorului din 08.12.2015 şi 02.03.2016 asupra bunurilor imobile; 

– cu privire la Chiriac Theodor – cele instituite prin ordonanţele procurorului din 01.03.2016, 25.03.2016, 02.03.2016 şi 10.05.2016, până la concurenţa sumei de 45000 de euro;

– cu privire la SC Mercure Commerce International SRL – cele instituite prin ordonanţa procurorului din data de 04.03.2016; 

-cu privire la Roșu Robert Mihăiță – cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele 08.12.2015, 12.02.2016, 11.03.2016 şi 25.03.2016 până la concurența sumei de 17829,73 euro; 

– cu privire la inculpata Păvăloiu Nela – cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele de 01.03.2016, 11.03.2016, 25.03.2016 până la concurența sumei de 1.019.285,49 euro;

– cu privire la inculpatul Muşat Apostol – cea instituită prin ordonanţa procurorului din data de 01.03.2016 până la concurența sumei de 1.019.285,49 euro;

– cu privire la inculpatul Dima Niculae – cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele de 01.03.2016, 02.03.2016 şi 25.03.2016 până la concurența sumei de 1.019.285,49 euro;

– cu privire la inculpatul Jecu Nicolae – cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele de 01.03.2016, 02.03.2016 şi 25.03.2016 până la concurența sumei de 1.019.285,49 euro.

În cazul măsurii asigurătorii institutită asupra conturilor inculpatei persoană juridică S.C.Reciplia S.R.L., având în vedere înlăturarea dispoziţiei referitoare la confiscarea specială a echivalentului în bani a terenului înstrăinat, în condiţiile în care acesta se va întoarce în proprietatea publică a statului, va dispune ridicarea acestei măsuri.

XI. Cheltuieli judiciare

În privinţa cheltuielilor judiciare, având în vedere soluţiile de condamnare dispuse prin prezenta decizie, precum şi soluţiile dispuse cu privire la acţiunile civile, în baza art.274 alin.1 şi 2 C.pr.pen., respectiv art.276 alin.1,2 şi 4 C.pr.pen. inculpaţii vor fi obligaţi atât la plata cheltuielilor judiciare către stat, cât şi a cheltuielilor judiciare efectuate de părţile civile, solicitate de acestea.

XII. În aceste limite şi pentru motivele arătate, în baza art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen., apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov şi de părțile civile Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Plantelor vor fi admise, iar cauza rejudecată, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

De asemenea, pentru motivele arătate în considerentele deciziei, în baza art,421 pct.1 lit.b C.pr.pen. Înalta Curte va respinge ca nefondate apelurile formulate de inculpaţii inculpații Truică Remus, SC Reciplia SRL, Ignatenko (fostã Păvăloiu) Nela, Andronic Dan Cãtãlin, Mateescu Lucian Claudiu, Marcovici Marius Andrei, Al României Paul Philippe și Chiriac Theodor.

Va constata că prin încheierea din data de 4 iunie 2020 s-a luat act că inculpatul Roșu Robert Mihăiță și-a retras apelul formulat împotriva aceleiași sentințe penale. 

Va lua act de retragerea apelurilor declarate de inculpaţii Benyamin Steinmetz, Tal Silberstein și Moshe Agavi împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat pe inculpaţii care şi-au retras ori cărora li s-au respins căile de atac.

În privinţa cheltuielilor judiciare solicitate de intimata S.C.Hoda Project S.R.L., Înalta Curte reţine ca aceasta şi-a manifestat voinţa de a participa la judecarea apelului declarat de partea civilă Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, cu referire la încheierea din 19.10.2018 prin care prima instanţă a respins cererea părţii civile de instituire a sechestrului asigurător asupra imobilului aflat în proprietatea intimatei, care face parte din terenul restituit ilegal prin decizia nr.30 din 26.09.2008.

Având în vedere, pe de o parte, că partea civilă nu a criticat încheierea sus-menţionată, iar, pe de altă parte, şi soluţia dispusă prin prezenta decizie cu privire la reintegrarea întregului teren în proprietatea publică a statului, Înalta Curte va respinge cererea intimatei de obligare a părţii civile la plata cheltuielilor judiciare făcute în apel, reprezentând onorariu de avocat.

Comments

comentarii