Lupta unor constructori de drumuri cu pretinsele prejudicii invocate de CJ Suceava la CA Mureș

O asociere de constructori de drumuri în frunte cu Autotehnorom se luptă să demonstreze că fosta conducere a Consiliului Județean Suceava a invocat nejustificat prejudicii după rezilierea unui contract. Litigiul se judecă la Curtea de Apel Târgu Mureș.

Fosta conducere a Consiliului Judeâean Suceava a solicitat instanțelor de judecată obligarea Asocierii de antreprenori coordonați de liderul Autotehnorom la plata unor despăgubiri pentru acoperirea unui pretins prejudiciu suferit ca urmare a rezilierii contractelor de lucrări încheiate în aprilie 2020 pentru realizarea Axei rutiere.

În motivarea cererii, CJ Suceava a invocat existența unor prejudicii, fără a indica temeiul contractual și fără a demonstra în mod concret realitatea prejudiciului pretins.

Asocierile au arătat, în principal, că CJ Suceava este decăzută din dreptul de a formula astfel de pretenții, întrucât nu a respectat procedura contractuală prealabilă de notificare și revendicare a daunelor. Această procedură este obligatorie pentru părți, în temeiul art. 1270 din Codul civil, având valoare de lege între semnatari.

Pe fondul cererii, Asocierile au susținut că nicio dispoziție contractuală nu le obligă la plata unei diferențe între valoarea totală a contractelor și valoarea efectivă a lucrărilor executate. Ele au mai arătat că prejudiciul invocat nu există, întrucât, la data formulării cererii de chemare în judecată și nici ulterior, CJ Suceava nu a pierdut fondurile europene alocate pentru realizarea investiției, acestea fiind utilizate integral pentru finanțarea restului de executat.

De menționat că prin Decizia Curții de Apel Târgu Mureș din ianuarie 2024 și prin Decizia Curții de Apel Suceava din decembrie 2024, s-au desființat toate notificările de reziliere formulate de părți, înlăturând astfel fundamentul juridic al cererii de despăgubire formulată de CJ Suceava.

Pretențiile CJ Suceava ar fi putut avea o justificare în măsura în care autoritatea contractantă ar fi achitat integral lucrările în avans, iar acestea nu ar fi fost executate. Or, CJ Suceava a decontat doar lucrările efectiv realizate în baza contractelor inițiale (aprilie 2020; ciclul I), iar restul lucrărilor a fost executat și decontat ulterior, în cadrul noilor contracte (aprilie 2023; ciclul II), adjudecate tot de Autotehnorom.

După rezilierea contractelor inițiale de către CJ Suceava (18.04.2022), a fost organizată o nouă procedură de achiziție publică pentru restul de executat (ciclul II), prin licitația lansată la data de 28.11.2022. Antreprenorul Autotehnorom a participat ca ofertant unic fiind în competiție cu trei Asocieri consacrate de constructori și a câștigat licitația cu punctajul maxim (100 de puncte), oferind un preț cu aproape 29 milione lei mai mic decât valoarea estimată de autoritate.

Aceste date dovedesc că lucrările rămase neexecutate din ciclul I au fost realizate de Antreprenorul câstigător în cadrul noilor contracte la o valoare inferioară celei care ar fi fost plătită în baza contractelor reziliate.

Astfel, CJ Suceava a beneficiat de o economie bugetară considerabilă rezultată în primul rând din diferența între prețul scos la licitatie de autoritate și cel ofertat de către Autotehnorom și nu în ultimul rând de soluțiile tehnice implementate de actuala conducere a CJ, care a adaptat proiectul tehnic la realitatea din teren.vImplementarea acestor soluții tehnice au avut o importanta cruciala, fara de care acest proiect nu ar fi putut sa fie dus la bun sfarsit.

Termenul inițial de finalizare a lucrărilor era la 15.08.2024, însă pentru adaptarea proiectului la realitatea din teren, Beneficiarul a aprobat executarea unor lucrări suplimentare. Astfel, este evident că pentru executarea acestora a fost necesar ca Autoritatea să dispună prelungirea duratei de execuție până la data de 03.04.2025. Lucrările contractate au fost finalizate la un cost mai mic, însă lucrările suplimentare aprobate de Beneficiar pentru îndreptarea erorilor tehnice din proiectul moștenit de la fosta conducere au generat costuri suplimentare semnificative pentru actuala conducere a CJ Suceava

În ciclul II, actuala conducere a CJ Suceava a dovedit o schimbare de atitudine, dispunand Proiectantului sa emita toate dispoziții de șantier necesare să corecteze neconcordanțele dintre proiect și situația din teren, și a colaborat cu un supervizor profesionist care a emis ordine administrative conforme cu prevederile contractuale. Prin eforturile concertate ale acestor actori, Antreprenorul Autotehnorom a reușit finalizarea proiectului.

Prin contrast, în ciclul I, CJ a adoptat o atitudine pasivă, refuzând adaptarea soluțiilor tehnice la realitatea din teren, ceea ce a condus la blocaje și, în final, la rezilierea contractelor. De asemenea, CJ a dispus executarea garanțiilor contractuale și a refuzat plata situației finale, fără existența unei culpe dovedite din partea Asocierii. Aceste acțiuni au afectat grav capacitatea financiară a antreprenorului, care a fost nevoit să suporte toate prejudiciile rezultate.

În ciuda dificultăților, Autotehnorom a contractat noi credite bancare și a emis scrisori de garanție pentru a finaliza lucrările din ciclul II. Aceste eforturi au generat costuri suplimentare semnificative și au accentuat dezechilibrul financiar al companiei, dezechilibru amplificat de executarea nelegală a garanțiilor și de neplata situației finale.

În cele din urmă, deși a rambursat toate creditele la scadență, Antreprenorul nu a mai reușit să evite deschiderea procedurii de insolvență, din cauza blocării unor sume de peste 26 milioane lei de către CJ Suceava.

Tribunalul Botoșani a constatat, prin sentința pronunțată în decembrie 2024, că executarea garanțiilor de către CJ Suceva a fost nelegală. Curtea de Apel Suceava a confirmat, printr-o decizie pronunțată în aceeași lună, nelegalitatea rezilierii contractului de către autoritate și inexistența oricărei fapte ilicite din partea Asocierilor.

Concluzia care se poate trage este că antreprenorul Autotehnorom a realizat lucrările contractate, a suportat toate riscurile și prejudiciile generate de neîndeplinirea obligațiilor de către autoritatea contractantă, iar CJ Suceava a beneficiat de investiția finalizată, fără a suferi pierderi reale și fără a pierde finanțarea europeană.

Mai mult, lucrările au fost executate la un cost inferior celui din contractul inițial, ca urmare a adaptării soluțiilor tehnice – adaptare solicitată încă din ciclul I de către antreprenor, dar refuzată atunci de Consiliul Județean.

În lumina celor prezentate în acest articol, este de asteptat ca actuala conducere a CJ Suceava să analizeze în echitate eforturile Antreprenorului si sa procedeze la indreptarea demersurile realizate cu exces de putere de catre fosta conducere de executare nelegala a garantiilor si neplata lucrarilor din situatia finala deoarece reprezintă unica soluție viabilă prin care Antreprenorii își pot continua activitatea, pot menține locurile de muncă și se pot redresa financiar.

Comments

comentarii

În 2024, peste 223.000 persoane inactive doreau să lucreze, dar fie nu căutau de lucru, fie nu erau disponibile să înceapă lucrul.... Citește mai mult
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, care execută o pedeapsă de 6 ani în dosarul „Gala Bute”, la Penitenciarul Târgşor, solicită reducerea pedepsei.... Citește mai mult

Lasă un răspuns