CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Luiza Budușan, avocat și consilier în Baroul Cluj, a aniversat recent 25 de ani de avocatură, împreună cu colegii din societatea Budușan și Asociații, pe care a fondat-o după câțiva ani de cabinet individual. Cu această ocazie, am provocat-o la un interviu despre anii ce au trecut. Când a intrat în Barou, erau 60 de avocați în Cluj, iar acum sunt peste 1500. Își aduce aminte și acum emoțiile primului caz în sala de judecată, când nici nu și-a dat seama că s-a amânat. Acum 20 de ani, nu a mai pledat în instanță până când niște judecători corupți nu s-au pensionat. A fondat firma cu prieteni ca parteneri, dar și-a dat seama că nu este o ”rețetă” bună asta. Luiza Budușan ne-a povestit despre reușite și momente memorabile din carieră, dar și despre cea mai dureroasă înfrângere. Compară avocatura cu un maraton, fiind și împătimită a alergatului, și spune că mai are ce face încă 25 de ani. Apoi se retrage pe o barcă în Grecia.
CLUJUST: Felicitări pentru cei 25 de ani! Cum au trecut?
Luiza Budușan: Au zburat. Vorbeam cu colegii mei de curând și m-au întrebat exact așa: cum mă simt? Nici măcar nu mi se pare că am 10 ani de profesie… dar asta e în mare parte și datorită lor. Sunt înconjurată de asociații și colaboratorii mei, majoritatea covârșitoare fiind foști stagiari ai noștri, entuziaști ca în prima zi sau mai mult. Media de vârstă a echipei noastre este de 35 de ani și m-am surprins, nu o dată, spunându-le: dar cutare e de o vârstă cu noi. Și după o vreme îmi dau seama de unde era nedumerirea de pe fața lor – adică de o vârstă cu mine sau cu tine?:)
CLUJUST: Să o luăm cu începutul. Mai ții minte primele zile în profesie? Cum au fost?
Luiza Budușan: Sigur că da. Începând de la interviul în fața Consiliului Baroului (așa era procedura atunci) când una din întrebări a fost – de ce totuși nu vrei să devii notar? (mama mea fiind notar public) – până la primul oficiu. Știu că eram atât de stresată încât am stat în ultima bancă a sălii de judecată de când s-a deschis până s-au terminat cauzele, așteptându-mi rândul. Abia când am rămas singură și m-a întrebat judecătorul ce cauză am, mi-am dat seama că se amânase fără ca măcar să se facă apelul cauzei – nefiind adus inculpatul.
Și prima clientă personală – un divorț – alături de care am plâns două ore până când am terminat pachetul de șervețele.
Primul succes – o ordonanță președințială de obligare la furnizarea de utilități. Redactasem cererea în întregime la mașina de scris și cred că era prima cerere redactată fără nicio corectură, nu de altceva dar la mașina de scris nu puteam da backspace…
CLUJUST: Au fost momente când ai vrut să renunți?
Luiza Budușan: Nu. Doar am renunțat, pentru o vreme, la “instanță”, adică la susținerea cauzelor. Din păcate, acum 20 de ani, încă mai existau anumite forme de…. ceea ce numim acum corupție, trafic de influență, pentru anumite cauze cu miză mare. Deși refuzam să cred asta, am simțit-o pe pielea mea și mai ales pe a clientului, care nu era la fel de naiv ca și mine. La nivelul la care partea adversă ne-a sunat, cu o zi înainte de pronunțare, ca să acceptăm o tranzacție extrem de defavorabilă și nici măcar nu s-a abținut în a spune: dacă nu, mâine veți pierde. Iar soluția în apel împotriva noastră a fost atât de evident nemotivabilă, încât judecătorii nici măcar nu au putut enunța considerentele. S-au rezumat în a relua susținerile părților și au menționat ”pentru motivele de mai sus admitem apelul”, fără a-și exprima părerea proprie. Până când acei judecători nu s-au pensionat nu am mai intrat la Curtea de Apel. Din fericire s-au pensionat într-un an de la acel moment.
CLUJUST: Ce-ți place cel mai mult la profesie?
Luiza Budușan: Provocările fiecărui nou caz. Emoția căutării unei soluții care să se potrivească dorinței clientului. Discuțiile cu clienții și colegii, construcția de strategii – care poate dura ore, în care nici nu-ți dai seama că ai uitat să mănânci. Bucuria la fiecare victorie, pe care o împărtășim cu colegii; după câte o cauză grea noi chiar sărim și ne îmbrățișăm. Momentul în care dăm vestea clientului. Frumusețea dreptului – de care nu te poți plictisi niciodată.
CLUJUST: Când te-ai focusat pe avocatura de business și de ce?
Luiza Budușan: Întotdeauna m-a atras avocatura de afaceri, care este mai complexă decât orice domeniu de drept, înglobând cel puțin jumătate din materiile predate la facultate. Înseamnă civil – principii, contracte, obligații, drept comercial, dreptul insolvenței, drept societar, trebuie să cunoști dreptul muncii – pentru că orice întreprindere funcționează cu angajați, drept fiscal – pentru că adesea intervin probleme legate de taxe, administrativ – pentru că orice profesionist are din când în când o divergență de opinii cu autoritățile, mai înseamnă și ceea ce în ultima vreme – adică de 20 de ani:) numim tot mai des real estate – tranzacții complexe imobiliare.
Însă ai de-a face chiar și cu dreptul familiei, pentru că în viața oamenilor din spatele întreprinderii intervin și probleme sensibile din acest domeniu și tot către tine, avocatul firmei, în care au încredere de mulți ani, se îndreaptă pentru a găsi soluții. Astfel, în paralel, am dezvoltat și un departament puternic de dreptul familiei, cu rezultate remarcabile în cazuri complexe de partaj și custodie.
CLUJUST: Cum au fost începuturile ca societate?
Luiza Budușan: Pline de speranță și entuziasm, cu o doză inevitabilă de amatorism specifică vârstei și începuturilor avocaturii “private” în Romania. Fiind una din primele societăți de avocatură din Cluj, construită de la zero, în mod natural am început alături de cunoscuți și prieteni, pe baze personale. Am învățat, in the hard way, ca nu funcționează așa, ci exact invers. Primul pas fiind selectarea partenerilor de drum pe bază de competențe și profesionalism cu valori și țeluri comune, iar abia ulterior, când această relație s-a consolidat, se poate transforma în prietenie. Pentru că asta nu te învață la facultate – cum să faci business, am lucrat cu o firmă de consultanță în management câțiva ani, am învățat și cum să recrutam și cum să cultivăm modul nostru de lucru și mai ales cum să rămânem împreună pentru că ne dorim asta și pentru că știm ca ne e mai bine așa decât separat. În cadrul societății au crescut și au devenit profesioniști 35 de avocați din Baroul Cluj, din care 16 sunt cei care formează astăzi Budușan și Asociații.
CLUJUST: Care a fost cea mai dureroasă înfrângere într-un proces?
Luiza Budușan: Cea pe care am menționat-o anterior, pentru ca a fost atât de nedreaptă și pe punctul de a-mi tăia aripile, oricât de hotărâtă eram – și sunt. Au mai fost înfrângeri, inevitabil, unele așteptate – față de mersul procesului, însă clientul și-a dorit să încerce cu orice preț, altele surprinzătoare, însă toate fac parte din profesie. Chiar dacă este un citat uzitat, îmi place să-l repet, chiar și copiilor mei: ”Uneori câștigi, alteori înveți”. Îmi place să cred că am învățat din fiecare insucces și asta ne-a ajutat să creștem spre binele nostru și al clienților noștri. Dar fără discuție și fără falsă modestie – înfrângerile au fost excepțiile. Un alt principiu după care ne ghidăm este că niciodată nu putem spune că nu există nici o șansă. Chiar și în cazurile cu șanse mici de victorie pot apărea surprize plăcute – dovezi sau acte pe care nici clientul nu știa că le poate folosi în favoarea lui de la început, sau chiar omisiuni sau acțiuni greșite ale părții adverse.
CLUJUST: Dar cea mai frumoasă reușită?
Luiza Budușan: Primul caz de la Înalta Curte de Justiție, un recurs în domeniul insolvenței cu impact hotărâtor asupra întregii proceduri, pe care l-am și câștigat, întorcând soluțiile defavorabile din fond si apel. Am rămas acolo până la pronunțarea soluției, când am sărit efectiv în brațele clientului.
CLUJUST: Ne poți povesti momente amuzante sau memorabile de care îți aduci aminte?
Luiza Budușan: Au fost multe, foarte multe, majoritatea în interiorul echipei noastre, pornind de la sărbătorirea victoriilor pe care le-am menționat și continuând cu punctarea fiecărui moment important din viața noastră. Avem team-buildinguri, petreceri, nunți – ale aproape fiecărui coleg, botezuri, maratoane și alergări în fiecare an – chiar victorii și în acest domeniu, ca și echipă.
Ca și exemplu de cazuri sau situații memorabile pot menționa primul caz în care am avut onorariu de succes, și în care am avut o abordare nespecifică pentru modul de lucru de la noi, dar extrem de uzitat în cauzele din Statele Unite – adică am susținut noi toate costurile. Era vorba de o anulare a unui certificat de moștenitor prin care fusese exclusă de la moștenire o persoană cu vocație, urmând ca, în caz de câștig, să excludem noi pe cei care au fraudat – astfel încât bunurile să revină în întregime clientului. Un tip de proces destul de rar întâlnit și pentru care nu am găsit practică anterioară. Am crezut atât de mult în cauza acesta încât, în contextul în care clientul nu avea posibilitatea de a plăti decât un onorariu minim, am avansat noi taxele de timbru de o valoare remarcabilă pentru acea vreme – aproape 5000 de Euro – urmând să le recuperăm în caz de câștig. Am format o echipă și cu clientul și am câștigat atât în fond cât și în apel. Acestea sunt momentele când simți că ceea ce ai învățat contează și că ai posibilitatea de a schimba în bine viața unor oameni. Și mai ales de a îndrepta o nedreptate ce li s-a făcut.
Ca și o situație amuzantă și surprinzătoare, a fost modul în care un client ne-a ales. Nu am crezut, o vreme în bloguri însă, la îndemnul colegilor, am construit unul, în care nu am avut timp să scriu prea multe. Cu toate acestea, întoarsă de la concertul formației mele favorite, Eagles, am scris în euforia momentului câteva cuvinte despre entuziasmul de a-i fi văzut pentru prima dată – singura postare în engleză. După câteva luni am fost contactați de către avocatul unei societăți extrem de mari din Statele Unite – listată la bursa de la New York – care intenționa să intre pe piața din România. Era acel tip de client care merge “din reflex” la societățile de avocatură mari din București, însă aceasta dorea să achiziționeze o societate mică – pe atunci – din Cluj-Napoca. După câteva discuții profesionale am programat o convorbire cu CEO-ul. Și a fost doar: Hello Luiza. So you like Eagles. Me too. I think will get along well together. Atât. La prima întâlnire mi-a adus History of The Eagles. Și așa a și fost. Pentru că, pe lângă calitățile profesionale, cred că cel mai mult contează partea umană și modul în care poți interacționa și pe acest plan. Suma acestora creează încrederea care este esențială în relația dintre avocat și client.
CLUJUST: Un client memorabil? (fără să-i dăm numele)
Luiza Budușan: Este memorabil pentru că este de la început cu noi, a avut și are încredere în noi, și crede în ceea ce credem și noi – în prevenție – mai degrabă decât în a lăsa in seama altora soluționarea problemelor. Este unul din cele mai mari grupuri de societăți din Cluj și a aplicat ceea ce aplica întotdeauna managerii de succes: pornește la drum cu un avocat și un contabil bun, sfătuiește-te cu ei și ai grijă de ei așa cum au și ei grijă de tine. Îi simțim azi – chiar mai mult decât la început – ca și parte a societății noastre – așa cum suntem și noi parte a grupului lor. Și desigur nu au fost numai flori și zile senine pe parcursul a peste 20 de ani de colaborare, însă ne susținem reciproc și ducem încrederea mai departe până când ne vom retrage fiecare pe barca lui în Grecia – unde cumva sunt singură ca va începe o nouă afacere.
CLUJUST: Cum e avocatura acum față de cea de acum 25 de ani?
Luiza Budușan: Mult mai dinamică și concurențială. Acest lucru are atât părți bune cât și părți mai puțin bune. Când am intrat în avocatură erau 60 de avocați în Baroul Cluj – știu că pare incredibil – și desigur ne cunoșteam toți. Acum suntem peste 1500 și, chiar dacă mulți suntem interconectați pe rețele sociale, poate cunoaștem personal 200-300 fiecare. Cred în relațiile personale, în respect atât unul față de altul, cât și față de clienți. Îmi doresc să putem dezvolta în viitor relații mai strânse cât mai mulți, pentru că ne putem ajuta și susține reciproc, pentru a ajuta la o imagine a avocaturii mult mai bună decât o avem acum. Marea majoritate suntem implicați și responsabili, însă există și colegi – puțini însă, să le spunem mai individualiști, care fac un deserviciu atât profesiei. cât și lor înșiși pe termen lung, tratând cauzele cu superficialitate și creând-și o imagine care se reflectă asupra tuturor. Știu că e aproape o utopie ceea ce îmi doresc – și anume marginalizarea celor care nu ne fac cinste, însă în măsura în care cu toții ne dăm seama că este spre binele tuturor, este realizabil. Toți ne dorim ca avocatul să fie respectat în societatea noastră la fel ca și în societățile cu tradiție, însă depinde de fiecare în parte dacă vom reuși. Organele profesiei – cărora li se cere totul – nu pot face mult fără suportul tuturor colegilor.
CLUJUST: Cum vezi viitorul profesiei în contextul digitalizării?
Luiza Budușan: Nu cred că se va schimba foarte mult în privința modului de dezbatere a cauzelor – dacă la asta te referi. Sigur că tot sistemul de modernizare prin transmiterea documentelor online, vizualizarea dosarelor în acest mod este de un ajutor remarcabil, însă a se ajunge la estimări conform cărora algoritmii vor înlocui judecători sau vor da soluții, iar cauzele se vor redacta pe formate tip, nu doar că nu este de dorit, dar este și imposibil în domeniul nostru. Pentru că frumusețea dreptului este dată de faptul că nicio cauză nu este la fel ca alta, fiecare societate sau persoană vine cu specificul propriu și acestea nu pot fi standardizate, în măsura în care oamenii nu pot fi standardizați. Iar interacțiunea la nivel personal din sala de judecată nu poate fi înlocuită de comunicarea prin ecrane, prin care nu poți transmite emoția și pasiunea cu care susții o cauză.
CLUJUST: Concluzia? După cei 25 de ani de profesie.
Luiza Budușan: Cariera în avocatură o pot compara ușor cu un maraton, mai ales ca am alergat 4 și intenționez să continui. Până ajungi să alergi primul maraton durează poate și 10 ani de alergări mai ușoare și apoi din ce în ce mai susținute, mai intense si mai dificile. Însă satisfacția de a fi reușit face să merite tot efortul și nu-ți dorești decât să reiei antrenamentul pentru a-l alerga pe celălalt mai bine și într-un timp mai scurt.
Iar pentru a nu se obișnui corpul la pregătirea următorului maraton schimbi tipul de antrenament.
La fel, până ajungi să poți fi considerat avocat de succes poate dura și 10 ani, iar pentru a rămâne acolo trebuie să continui antrenamentul și să-ți găsești și regăsești de fiecare dată motivația, chiar dacă asta vine dintr-o poveste de succes, dintr-un caz la finalul căruia spui că a meritat tot, dintr-un film sau serial (sau mai multe) cu sau despre avocați, dreptate sau nedreptate, din cărți, din reluarea studiilor, un masterat, un doctorat, împărtășirea cunoștințelor studenților sau, de ce nu, colegilor. În mod cert, am ce face încă cel puțin 25 de ani.
