Licitație fără sfârșit pentru întreținerea și deszăpezirea drumurilor județene. A început în 2013!

Primăria și Consiliul Județean Cluj parcă s-au înscris la concursul ”cea mai lungită și anulată licitație ”. Mai trece o iarnă, iar acordul-cadru pentru întreținerea și deszăpezirea drumurilor județene nu s-a semnat.

Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Privat (RAADPP) din subordinea CJ Cluj, condusă de controversatul director Mircea Avram, susținut de aripa PDL din noul PNL, a fost obligată, din nou, de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) să reevalueze ofertele. Licitația cu o valoare estimată de peste 152 milione lei (34 milioane euro) a fost lansată în septembrie 2013. De atunci se tot zbate între contestații și anulări. La ultima adjudecare, a câștigat firma Construct Perom din Bistrița, deținută de Gheorghe Petruț, care deszăpezește iarna aceasta drumurile județului Bistrița-Năsăud la prețul de 7 milioane lei.

Trei firme clunene cunoscute nu s-au lăsat și s-au adresat CNSC. Diferit SRL, prin administrator Grigore Vădean, Regia Autonomă a Drumurilor Judeţene Cluj RA (în prezent Drumuri și Poduri Județene Cluj SA), prin directorul Călin Platon, în calitate de lider al asocierii RADJ – Construcții Napoca SA (compania lui Ioan Bene) au cerut anularea raportului procedurii organizate în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Lucrări de întreţinere pe timp de vară şi servicii de deszăpezire a drumurilor judeţene din judeţul Cluj, 3 Loturi”, cu anunţ de participare nr. 146464, publicat în SEAP la 11.09.2013, precum şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor.

Rezultatul anunțat în 14 ianuarie: ”Admite contestaţiile formulate de SC DIFERIT SRL şi de DRUMURI ŞI PODURI JUDEŢENE CLUJ SA şi anulează rezultatul procedurii consemnat în raportul procedurii şi adresele de comunicare a rezultatului procedurii pentru loturile 1, 2 şi 3. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii, în termen de 10 zile de la primirea prezentei decizii, prin reevaluarea ofertelor prezentate de SC CONSTRUCT PEROM SRL şi DRUMURI ŞI PODURI Județene Cluj SA (la lotul III), de SC Diferit SRL (la lotul I) şi de Drumuri și Poduri Județene Cluj SA (la lotul II) şi stabilirea unui nou rezultat al procedurii.”.

Se poate formula plângere la instanță în 10 zile de la comunicarea deciziei CNSC.

Anterior, în 25 august 2014, CNSC a admis în parte contestaţiile formulate de asociererea RADJ – Construcții Napoca SA și Diferit SRL: ”Anulează, în parte, raportul procedurii înregistrat sub nr. 6246/10.07.2014, respectiv menţiunile referitoare la respingerea ofertelor contestatoarei Asocierea REGIA AUTONOMĂ A DRUMURILOR JUDEŢENE CLUJ – CONSTRUCŢII NAPOCA SA depuse în cadrul loturilor 2 şi 3 şi a ofertelor contestatoarei SC DIFERIT SRL., depuse în cadrul loturilor 1 şi 3, precum şi cele referitoare la stabilirea ofertei câştigătoare pentru aceste loturi, şi actele subsecvente acestora. Obligă autoritatea contractantă, ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertelor contestatoarei Asocierea REGIA AUTONOMĂ A DRUMURILOR JUDEŢENE CLUJ –CONSTRUCŢII NAPOCA SA depuse în cadrul loturilor 2 şi 3 şi a ofertelor contestatoarei SC DIFERIT SRL, depuse în cadrul loturilor 1 şi 3, conform celor reţinute în motivare.”

Conducătorii celor trei societăți, Diferit, RADJ și Construcții Napoca, sunt uniți de dosarul ”Uioreanu”. Numele directorului Diferit, Grigore Vădean, apare în declarația martorului cheie Răzvan Pop (detalii AICI), iar directorul RADJ (DPJ), Călin Platon a fost interceptat de procurori în timp ce era ”certat” de patronul Construcții Napoca, Ioan Bene. (detalii AICI)

În lipsa acordului-cadru, RAADPP a acordat pentru iarna aceasta, prin incredintare directa, lucrarile de deszapezire a drumurilor judetene către firmele Diferit, Drumuri si Poduri Judetene SA si Bema Prodserv. Valoarea totala a contractelor se ridica la 5,5 milioane de lei. Contractele au fost negociate fara anunt de participare, pe motiv ca s-a impus o “situatie de urgenta extrema survenita in urma unor evenimente care nu puteau fi prevazute de autoritatea contractanta”.

Comments

comentarii

Amenințări halucinante din partea pro-rusului Călin Georgescu. În timp ce amenință cu interzicerea „rețelei Soros”, adepții săi lansează amenințări la adresa președintelui interimar Ilie Bolojan.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns