fbpx

Judecătorul Daniel Morar de la CCR consideră că nu se impune prelungirea mandatului Parlamentului

”În România, nu este declarată niciuna dintre cele 4 situații de excepție care determină prelungirea de drept a mandatului de 4 ani”, arată judecătorul Daniel Morar în opinia separată la Decizia CCR prin care s-a dat undă verde Parlamenului să stabilească data alegerilor parlamentare peste termen. Redăm mai jos fragmente din Opinia separată:

”Având în vedere, pe de o parte, rangul constituțional al instituției Parlamentului, rolul său esențial în existența statului democratic și de drept, în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului român [art.61 alin.(1) din Constituție], și, pe de altă parte, caracterul periodic al mandatului său de reprezentare, fiind ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale [art.62 alin.(1) din Constituție], pentru a evita eventualele perioade de hiatus între data expirării mandatului de 4 ani al vechiului Parlament și data întrunirii legale a noului Parlament, legiuitorul constituant a instituit regula potrivit căreia „mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament” [art.63 alin.(4) din Constituție], menită să asigure continuitatea acestei instituții fundamentale a statului. Prelungirea mandatului se realizează pentru intervalul scurs de la data împlinirii termenului de 4 ani până la data întrunirii legale a Camerelor Parlamentului deja alese potrivit procedurilor legale, iar ”în această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice”. Cu alte cuvinte, în acest interval, mandatul Parlamentului este unul limitat, având ca scop doar asigurarea continuității instituționale până la începerea mandatului noului Parlament. Este evident că perioada de prelungire în această ipoteză este una scurtă (câteva zile), fiind în strânsă legătură cu validarea alegerii membrilor noului Parlament şi depunerea jurământului de către aceștia, respectiv cu data convocării noului Parlament de către Președintele României.

De la regula duratei de 4 ani a mandatului Parlamentului, analizată mai sus, legiuitorul constituant a prevăzut 4 situații de excepție, care, dacă sunt întrunite, conduc la prelungirea de drept a mandatului de 4 ani. Acestea sunt menționate strict și limitativ de art.63 alin.(1) teza a doua și sunt starea de mobilizare, starea de război, starea de asediu și starea de urgenţă.

Prelungirea de drept a mandatului presupune că în cursul exercitării acestuia, deci înainte de expirarea sa, a intervenit una dintre stările excepționale menționate, care împiedică organizarea scrutinului pentru alegerea noului Parlament și determină abaterea de la norma constituțională care consacră regula periodicității alegerilor, o dată la patru ani.

(…)

Din interpretarea logică și sistematică a dispozițiilor constituționale ale art.63, rezultă că dispozițiile art.63 alin.(2) care prevăd organizarea scrutinului electoral în termen de 3 luni de la expirarea mandatului nu pot viza decât ipoteza mandatului prelungit de drept ca urmare a existenței unei stări excepționale. O interpretare contrară, potrivit căreia numai după expirarea mandatului de 4 ani se pot organiza alegeri pentru un nou Parlament, ar determina concluzia că mandatul Parlamentului este întotdeauna mai mare de 4 ani, cuprinzând în plus perioada de cel mult 3 luni pentru organizarea alegerilor și cele 20 de zile de la alegeri în care poate fi convocat noul Parlament. Or, o atare interpretare nu poate fi acceptată, întrucât contravine în mod flagrant dispozițiilor art.63 alin.(1) teza întâi din Constituție.

De altfel, constatăm că, în aplicarea dispozițiilor art.63 din Constituție, în interpretarea conform căreia art.63 alin.(2) este aplicabil exclusiv în ipotezele prevăzute de art.63 alin.(1) teza a doua, ultimele patru scrutinuri parlamentare, organizate începând din anul 2000 și până în prezent, au fost organizate înainte de expirarea mandatului de 4 ani al Parlamentului în exercițiu, tocmai pentru a înlătura orice posibilitate de prelungire în exces a mandatului și, implicit, de nesocotire a prevederilor art.63 alin.(1) și (4) din Constituție.

Examinând obiecția de neconstituționalitate, reținem că obiectul de reglementare al legii supuse controlului – lege privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016 – are o sferă de incidență care se limitează strict la alegerile parlamentare ce vizează mandatul noului Parlament. Mai mult, potrivit art.1 alin.(1) din lege, se stabilește că, prin derogare de la prevederile art.6 alin.(2) din Legea nr.208/2015, „data alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților ce vor fi organizate ca urmare a expirării mandatului Parlamentului, aflat în curs de exercitare la data intrării în vigoare a prezentei legi, se stabilește prin lege organică, cu cel puțin 60 de zile înaintea datei alegerilor”. Derogarea de la legea în vigoare constă în trei aspecte: (i) organizarea alegerilor după expirarea mandatului Parlamentului, (ii) stabilirea datei alegerilor prin lege organică, iar nu prin hotărâre a Guvernului și (iii) stabilirea datei se face cu cel puțin 60 de zile înaintea datei alegerilor, iar nu cu 90 de zile cum prevede legea în vigoare

Având în vedere că dispozițiile art.63 alin.(2) din Constituție care prevăd organizarea scrutinului electoral în termen de 3 luni de la expirarea mandatului vizează exclusiv ipoteza mandatului prelungit de drept ca urmare a existenței unei stări excepționale, constatăm că opțiunea legiuitorului de a adopta o lege derogatorie de la dreptul comun în materia alegerilor parlamentare pentru scrutinul organizat ca urmare a expirării mandatului Parlamentului aflat în curs de exercitare contravine prevederilor art.63 alin.(1) din Constituție, în condițiile în care, în România, nu este declarată niciuna dintre cele 4 situații de excepție care determină prelungirea de drept a mandatului de 4 ani. Noua reglementare, cu incidență limitată la scrutinul organizat ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, conferă Parlamentului dreptul de a-și prelungi mandatul, independent de existența unei stări excepționale, cu încălcarea normei imperative cuprinse în art.63 alin.(1) teza întâi din Constituție. Mai mult, cauzele prelungirii mandatelor care nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile care justifică, potrivit Constituţiei, prelungirea mandatelor aleşilor, încalcă principiul periodicităţii alegerilor şi dispoziţiile art.1 alin.(5) din Constituţie, care consacră obligaţia respectării Constituţiei, supremaţiei sale şi a legilor.

Pe de altă parte, apreciem că dacă intenția legiuitorului ar fi fost instituirea unor norme derogatorii pentru reglementarea cazurilor excepționale care presupun organizarea alegerilor după expirarea mandatului Parlamentului, atunci legea adoptată ar fi trebuit să aibă caracter general și să fie aplicabilă în toate situațiile în care mandatul prelungit de drept al Parlamentului expiră, iar nu doar a celui „aflat în curs de exercitare la data intrării în vigoare a prezentei legi”. Pentru acest motiv, apreciem că legea supusă controlului încalcă prevederile art.1 alin.(5) din Constituție, din perspectiva principiului legalității, respectiv a condiției privind claritatea și previzibilitatea normelor legale.

În fine, instabilitatea legislativă în materie electorală, determinată de modificarea acestei legislaţii, cu precădere, în anii electorali, s-a relevat a fi nu doar un factor de incertitudine juridică, ci şi o cauză a deficienţelor acestei legislaţii, constatate cu prilejul aplicării sale. Prin Decizia nr.51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.90 din 3 februarie 2012, Curtea a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a sancţionat modificarea legislaţiei electorale într-un an în care au loc alegeri, cu consecinţa încălcării, prin legea criticată, a prevederilor art.1 alin.(5) din Constituţie, întrucât modificările operate de lege au generat „dificultăţi suplimentare autorităţilor însărcinate cu aplicarea sa, sub aspectul adaptării la procedura nou instituită şi operaţiunile de ordin tehnic pe care aceasta le presupune”, „dificultăţi în exercitarea dreptului de vot, dificultăţi care pot avea ca efect, în cele din urmă, restrângerea exerciţiului acestui drept”. Astfel, având în vedere că mandatul Parlamentului aflat în curs de exercitare expiră la 4 ani de la data învestirii sale (19 decembrie 2016), respectiv în data de 18 decembrie 2020, în temeiul art.6 alin.(2) din Legea nr.208/2015, prin Hotărârea Guvernului nr.744 din 3 septembrie 2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.816 din 4 septembrie 2020, Guvernul a adus la cunoştinţa publică data scrutinului, respectiv 6 decembrie 2020.

Prin urmare, intrarea în vigoare a legii supuse controlului, care dă dreptul Parlamentului de a adopta o lege organică prin care să stabilească data alegerilor, deci implicit să prelungească mandatul în curs al Parlamentului, independent de existența uneia dintre stările excepționale prevăzute de art.63 alin.(1) teza a doua din Constituție, cu doar câteva zile înainte de expirarea mandatului de 4 ani, demonstrează caracterul arbitrar al intervenției legislative și încalcă principiile statuate de Curtea Constituţională în aplicarea art.1 alin.(5) din Constituţie, respectiv principiul securității raporturilor juridice în materie constituțională și cel al colaborării loiale între instituțiile statului. ”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns