La Judecătoria Cluj-Napoca s-a lucrat și în 31 decembrie 2019. Un judecător de civil, un grefier, un procuror, avocați și părți au participat la judecarea a două cereri pentru ordine de protecție. De asemenea, un judecător de cameră preliminară a constatat legalitatea a două rechizitorii.
În primul caz, o femeie a cerut și obținut ordin de protecție împotriva soțului agresiv.
Solutia pe scurt: ”Admite cererea de emitere a ordinului de protecţie înaintată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca cu privire victima-reclamantă V.S, în contradictoriu cu agresorul-pârât V.OI, având ca obiect ordin de protecţie şi, în consecinţă: Dispune evacuarea temporară a pârâtului din locuinţa situată în mun. Cluj-Napoca, ….., jud. Cluj și obligă pârâtul la păstrarea unei distanţe minime de 200 m faţă de victima VS, precum și față de domiciliul acesteia situat administrativ în mun. Cluj-Napoca, ….. Cluj.
Obligă pârâtul să urmeze consiliere psihologică si psihoterapie în vederea prevenirii consumului de alcool. Stabileşte durata măsurilor la un termen de 4 (patru) luni de la data emiterii ordinului. Executorie fără somaţie sau trecerea vreunui termen. Încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin prezenta hotărâre constituie infracţiune conform art. 32 alin. 1 din Legea nr. 217/2003.
Avansează onorariul avocatului din oficiu pentru reclamantă în cuantum de 500 lei din fondurile Ministerului de Justiţie.. Avansează onorariul avocatului din oficiu pentru pârât, în cuantum de 500 lei din fondurile Ministerului de Justiţie. Prezentul ordin de protecţie se comunică reclamantei, pârâtului, Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj şi Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca Secţia 2 Poliţie. Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunţare, cerere care se va depune la Judecătoria Cluj-Napoca. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 31.12.2019.”
În al doilea caz de la secția civilă, o femeie a cerut ordine de protecție împotriva concubinului, dar a renunțat la cerere. Solutia instanței a fost: ”Ia act de renunţare la judecată”
Un judecător de cameră preliminară a pronunțat soluții cu privire la un inculpat judecat pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat și folosirea unui număr fals, iar în alt dosar față de alt inculpat judecat pentru furt calificat.
Solutia pe scurt: ”În baza art. 346 alin.1 Codul de Procedură Penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 31.10.2019 în dosarul nr.5031/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecatoria Cluj-Napoca înregistrat sub nr. dosar 25767/211/2019 la data de 13.11.2019 privind pe inculpatul M A C, cercetat în stare de libertate şi trimis in judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prev. şi ped. de art.334 alin.l Cod Penal, punere în circulatie sau conducere a unui vehicul cu număr fals prev şi ped de art.334 alin.1 Cod Penal şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prev.şi ped. de art. 335 alin. l Codul Penal, cu aplicarea art. 38 alin (2) Cod Penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M A C pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prev. şi ped. de art.334 alin.l Cod Penal, punere în circulatie sau conducere a unui vehicul cu număr fals prev şi ped de art.334 alin.1 Cod Penal şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prev.şi ped. de art. 335 alin. l Codul Penal, cu aplicarea art. 38 alin (2) Cod Penal, urmând a se fixa termen de judecata după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Dispune comunicarea prezentei încheieri de îndată , procurorului şi inculpatului. Cu drept de contestatie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii conform art. 347 alin.1 Cod Procedura Penală. Pronunţată în şedinta camerei de consiliu din data de 31.12.2019.”
Solutia pe scurt: ”În baza art. 346 alin.1 Codul de Procedură Penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 11.11.2019 în dosarul nr.3634/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca înregistrat sub nr. dosar 25763/211/2019 la data de 13.11.2019 privind pe inculpatul K S D, cercetat în stare de libertate şi trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev şi ped de art. 228 alin.1-art. 229 alin.1 lit. b şi d Cod Penal cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod Penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul K S D pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev şi ped de art. 228 alin.1-art. 229 alin.1 lit. b şi d Cod Penal cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod Penal, urmând a se fixa termen de judecata după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Dispune comunicarea prezentei încheieri de îndată, procurorului şi inculpatului şi persoanelor vătămate. Cu drept de contestatie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii conform art. 347 alin.1 Cod Procedura Penală. Pronunţată în şedinta camerei de consiliu din data de 31.12.2019.”