Jocurile de noroc i-au adus unui clujean ordin de protecție față de soție și fiică

Patima pentru jocurile de noroc l-au adus pe un clujean în situația în care a fost emis împotriva lui ordin de protecție pe o perioadă de trei luni și a fost evacuat din locuință, cu interdicția de a se apropia la mai puțin de 200 de metri de soția și fiica lui.

La Judecătoria Cluj-Napoca, reclamanta a precizat că ”în data de 02.08.2024, i-a dat pârâtului o sumă de bani, mai exact 2000 lei, ce a primit-o de la bunicul copiilor, ce a fost virată pe contul băiatului, bani pe care pârâtul trebuia să îi restituie, dar acesta i-a cheltuit la jocurile de noroc. După ce reclamanta i-a dat această sumă, pârâtul i-a mai cerut 1500 lei, spunând că dacă nu îi va primi, va duce laptopul copiilor la amanet, moment în care reclamanta i-a spus că nu îl mai primește acasă. Pârâtul i-a dat cheile de la casă, iar reclamanta i-a dat ei 1500 lei pe care acesta i-a cerut. Pârâtul i-a trimis o poză reclamantei cum că a caștigat la jocurile de noroc cu cei 1500 lei. Cei doi s-au întâlnit pentru a vorbi, iar pârâtul i-a spus că nu poate accepta faptul că nu mai poate merge acasă, reclamanta spunându-i să meargă să se trateze dacă acum are bani. Pârâtul i-a aruncat acesteia în poală o sumă de bani reclamantei, apoi aceasta a plecat acasă. Reclamanta i-a spus să vină să își ia lucrurile, moment în care pârâtul a spus că nu vrea să plece de acasă.”

Potrivit cererii de ordin de protecție, pârâtul a amenințat-o cu moartea pe reclamantă, spunându-i, de asemenea, că o va călca cu mașina. Aceasta a sunat la Poliție, în urma sfaturilor primite de la soacra sa.

”Reclamanta crede că amenințările din partea pârâtului sunt din cauza adiției acestuia pentru jocurile de noroc și din cauza consumului de băuturi alcoolice și medicamente. În momentul în care reclamanta era la Poliție, pârâtul a făcut mai multe plăți de pe cardul acesteia, până în momentul în care reclamanta a blocat cardul.”, se arată la dosar.

Bărbatul a replicat că relația sa cu copii este una foarte bună. ”Acum copii sunt agitați datorită acestui incident și din cauza spuselor mamei lor. Pârâtul îi întreține pe aceștia, le aduce mâncare și tot ce trebuie. La jocurile de noroc joacă doar de 2-3 ori pe lună.”, a precizat apărarea.

Reprezentanta Ministerului Public a solicitat ”admiterea cererii de emitere a ordinului de protecție cu toate măsurile solicitate, pe o durată de 3 luni, raportat la probatoriul administrat în cauză, pârâtul a exercitat acte de violență verbală și psihologică, față de reclamantă, prin acte de amenințare confirmate de pârât și de înregistările administrate în ședință. De asemenea, prin e-mail-urile primite de reclamantă se probează și tensiunea psihologică creată pentru aceasta. În ceea ce o privește pe fiica acestora, chiar dacă nu a fost vizată în mod direct de comportamentul pârâtului, atâta timp cât ea a fost cea care a înregistrat convorbirea telefonică dintre părți, cu ocazia căreia tatăl său a amenințat-o pe mama sa, aceasta este prezumată ca fiind o victimă. Pârâtul a negat că la evenimentul din aprilie, fiica acestora a fost de față, iar reclamanta a spus că fetița a alertat organele de poliție. Pârâtul reprezintă un pericol pentru acestea, existând o stare conflictuală între părți, generată de discuțiile ce privesc sume de bani și jocurile de noroc, astfel că se impune emiterea ordinului de protecție, pentru a se remedia situația dintre cei doi.”

Avocata reclamantei a solicitat ”admiterea cererii de emitere a ordinului de protecție pe durată maximă, fiind îndeplinite condițiile emiterii acestuia, integritatea fizică și psihică a victimei a fost pusă în pericol prin actele de violență verbală din data 2 august. Atât reclamanta, cât și copii trăiesc într-o stare de stres permanent, datorită viciului pârâtului, de a se frecventa jocurile de noroc. Violența verbală poate fi un precursor al violenței fizice.”

Reclamanta a precizat că pârâtul este dependent de jocurile de noroc, iar acesta nu a negat întocmai afirmația, a precizat că joacă ocazional, de câteva ori pe lună.

Instanța a reținut că ”scopul emiterii unui ordin de protecție nu se rezumă la a proteja doar persoanele care au fost supuse la agresiuni fizice sau psihice, intenţia legiuitorului fiind tocmai aceea de a preveni ca în viitor victima să fie expusă unor pericole concrete.

Raportat la aceste motive, instanţa apreciază că pârâtul reprezintă un pericol pentru integritatea fizică şi psihică a reclamantei și a fiicei minore, pentru liniştea şi armonia ce trebuie să prevaleze în locuinţa unde se desfășoară viaţa de familie, iar pentru înlăturarea stării de pericol se impune atât înlăturarea intimatului din locuință, cât și restricționarea apropierii acestuia de victime.

Astfel, raportat la comportamentul anterior al pârâtului, care a exercitate diverse acte de violență asupra reclamantei, în mod constant în ultima perioadă, în contextul practicării jocurilor de noroc, instanța reține că există un grad ridicat de risc ca pârâtul să exercite în continuare asupra reclamantei aceleași acte de violență verbală și psihologică.”

Comments

comentarii

Ploile aduse de ciclonul Boris au făcut prăpăd în sudul României. Pompierii clujeni au fost chemați să ajute în județele afectate.... Citește mai mult
Cluj-Napoca este un campion al absorbției fondurilor europene, în condițiile în care peste 420 de milioane de euro sunt implementate, deja, în municipiu.... Citește mai mult

Lasă un răspuns