Între scandaluri, directorul Companie de Apă Someș s-a întâlnit cu ”PR-ul” pe care îl plătea cu bani publici

Între scandalul legat de buget și cel legat de sporuri, directorul Companiei de Apă Someș, Călin Neamțu, a avut o întrevedere pe terasa unui hotel cu consultantul Florin Bugnar, căruia i-a plătit din bani publici 9.000 de euro pentru imagine, până a apărut informația în presă.

După ce bugetul Companiei de Apă Someș a fost aprobat cu greu de Consiliul Județean, după o amânare și după ce s-au tăiat cheltuieli (inclusiv un contract cu o avocată despre care relata separat), directorul Călin Neamțu a avut o întâlnire de taină, în 27 mai, la ora 14, pe terasa Grand Hotel Italia, departe de zona centrală, cu amfitrionul Florin Bugnar, care organizează evenimentele X Party & Networking și îi consiliază cu privire la imagine, contra cost, pe partenerii evenimentului. Cu unii a ajuns la procese, după cum am relatat AICI. Dar mai sunt se pare mulți care cred în așa-zisa promovare pe care le-o face Bugnar, căci la întâlnirea cu Neamțu a venit cu un Land Rover Defender nou pe care a dat, spun sursele noastre, aproape 150.000 de euro.

Să revenim la Compania de Apă Someș, de unde se scurgeau bani publici pe toate părțile până să intervină tânărul consilier județean Bashar Molhem (PNL), în calitate de președinte al Comisiei de buget-finanțe din Consiliul Județean, care a avut curajul să înfrunte ”caracatița” de la compania de are monopol. Proiectul de buget propus în timp ce Călin Neamțu era plecat la o conferință despre pierderi de apă în Brazilia (!!) a fost amânat de consilierii județeni, iar după noi discuții în comisia de buget-finanțe, s-au tăiat bonusurile pentru tot felul de sărbători precum ziua apei sau consultanță juridică de la o avocată deși au 11 juriști, iar bugetul a fost aprobat.

Nici nu s-a încheiat bine scandalul cu bugetul și bonusurule pentru șefi, că a început cel al sporurilor pe care nu le primesc angajații care lucrează în condiții grele și care au dat în judecată compania. Și e scandal cât casa, de a apărut la televiziuni naționale (Antena 1 și Kanad D), de nici prietenul Bugnar nu-l mai spală pe Neamțu cu reel-urile lui de 3.000 de euro pe lună.

Este revoltă la compania care alimentează cu apă județul Cluj. Aproape 200 de angajați care lucrează în canale, printre gunoaie, au cerut în instanță acordarea sporului pentru condiții degradante, eliminat în urmă cu mai mulți ani. În timp ce oamenii își caută dreptatea în tribunal, conducerea companiei a solicitat Consiliului Județean bonusuri de aproape 30 de milioane de lei. În urma unui scandal public însă, banii au fost reduşi la jumatate, relatează cei de la Observator – Antena 1.

Avocatul angajaților susține că sporurile cerute se acordă și în alte județe și sunt prevăzute de legislația în vigoare.

“Fluturaș din anul 2026, din Hunedoara, se acordă în prezent sporul de degradant civic. În prezent se afirmă că ar fi abrogată această normă legală, respectiv H.G. 735-1990, în condiții în care este imposibil să fie abrogată, câtă vreme ea se aplică în țară, așa cum am arătat în Hunedoara și în alte județe”, a declarat avocatul Ştefan Bălan.

Vom reveni asupra procesului dintre cei 180 de angajați și Compania de Apă Someș.

L-am sunat pe directorul Călin Neamțu chiar în timpul întâlnirii cu ”consultantul” Florin Bugnar, dar nu ne-a răspuns la telefon. De asemenea, i-am scris un mesaj în care îl întrebam dacă întâlnirea a avut loc în timpul programului de lucru, dar nu ne-a răspuns.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns