Acasă » JURISPRUDENȚĂ » A intrat la INM și a ajuns procuror în ciuda faptului că a fost condamnat penal în trecut

A intrat la INM și a ajuns procuror în ciuda faptului că a fost condamnat penal în trecut

Clujust.ro vă prezintă un caz care va schimba percepția asupra condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească un candidat care vrea să intre la INM și să ajungă magistrat.

Profesioniști din domeniul juridic le-au spus de multe ori studenților că dacă greșesc în viață, mai ales din punct de vedere penal, își pot lua gândul de la o carieră în magistratură. Iată că nu e chiar așa. Un procuror din Cluj-Napoca a ajuns în profesie, cu toate că în tinerețe a primit condamnare penală. Nu a ajuns însă așa ușor, căci a trebuit să se judece cu CSM-ul, care nu i-a validat inițial intrarea la INM din cauza condiției bunei reputații din Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor. Înalta Curte i-a dat dreptate candidatului de atunci și a obligat CSM-ul să valideze rezultatul acestuia de la concursul de admitere la INM.

Menționăm că am anonimizat complet numele procurorului deoarece acesta a fost primit în sistem tocmai pe motiv că fapta din trecut nu a avut ecou, astfel că nu i-a afectat buna reputație. Procurorul, care în trecut a fost condamnat pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legalăse ocupă acum și de cazuri în care sunt cercetați șoferi pentru același lucru. Acesta aspect considerăm că este de avut în vedere de către superiorii săi atunci când se repartizează sarcinile procurorilor în parchet. În continuare, redăm motivarea ÎCCJ:

Decizia nr. 1031/2011 – Înalta Curte de Casație și Justiție – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4 februarie 2010 pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul X.X. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând desființarea în parte a hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 29 octombrie 2009 și validarea rezultatului obținut de el la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii desfășurat în perioada 25 iunie – 25 septembrie 2009.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost declarat admis în urma susținerii concursului la Institutul Național al Magistraturii, iar ulterior pârâtul a constatat că nu îndeplinește condiția „bunei reputații” prevăzută de art. 12 din Legea nr. 303/2004, prin interpretarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 303/2004 atunci când a apreciat că o condamnare penală în privința căreia a intervenit reabilitarea de drept afectează „buna reputație”. Mai susține reclamantul că fapta pentru care a fost condamnat în anul 2001 nu a avut ecou public la data săvârșirii ei, iar în anul 2003 a intervenit reabilitarea, astfel că nu este de natură a conduce la știrbirea prestigiului calității de magistrat, iar îndeplinirea condiției referitoare la „buna reputație” trebuie analizată în persoana reclamantului la nivelul anului 2009, pentru a conferi forță juridică principiului general de drept al „efectelor trecerii timpului”, recunoscut atât în materie penală, cât și în materie civilă. A susținut reclamantul că la momentul actual îndeplinește întru totul condiția „bunei reputații”, ca „standard înalt de conduită de care trebuie să dea dovadă un magistrat”.

2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 115/CA din 10 mai 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de către reclamantul X.X., a desființat în parte hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 29 octombrie 2009 în ceea ce privește soluția dată în raport cu reclamantul X.X. și a dispus validarea rezultatului obținut de către acesta la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii din perioada 25 iunie – 25 septembrie 2009, cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Reclamantul a fost admis la Institutul Național al Magistraturii în sesiunea august – septembrie 2009, după proba eliminatorie tip grilă, el făcând parte din cei 240 candidați admiși din totalul de 2.764. Ulterior, reclamantul a susținut și testul grilă de verificare a raționamentului logic, interviul și testul psihologic, iar conform art. 63 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii s-a procedat la verificarea îndeplinirii condiției de bună reputație.

Prin hotărârea din 29 octombrie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat neîndeplinirea de către reclamant, alături de alte două persoane, a condiției bunei reputații, cu motivarea că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că „figurează în evidențele operative ale poliției”, fără a fi oferite detalii asupra cauzelor faptice avute în vedere la adoptarea hotărârii.

A constatat Curtea de apel că situația de fapt și de drept avută în vedere în privința reclamantului rezidă în faptul că, prin sentința penală nr. 621 din 28 mai 2001 a Judecătoriei Pașcani, definitivă, X a fost condamnat la 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1996, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală. Instanța penală a reținut următoarele: la data de 16 decembrie 2000, X a consumat băuturi alcoolice împreună cu alte persoane la un bar, după care, conducând autoturismul marca Dacia pe drumurile publice din oraș, a pierdut controlul și a intrat în coliziune cu altă mașină; prin buletinul de analize toxicologice s-a reținut o alcoolemie de 1,65 gr ‰; incidentul s-a datorat consumului de alcool și stării de oboseală a inculpatului; X. a despăgubit proprietarii autoturismelor avariate; la individualizarea pedepsei, au fost avute în vedere, ca circumstanțe atenuante, poziția sinceră a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, acoperirea prejudiciului.

Curtea de apel a reținut că, întrucât în privința acestei condamnări a intervenit reabilitarea de drept, având drept consecință lipsa antecedentelor penale ale persoanei și încetarea oricăror interdicții și decăderi ce derivă din condamnarea penală definitivă, în mod greșit pârâtul a apreciat că reclamantul nu îndeplinește condiția bunei reputații în sensul dispozițiilor art. 14 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 303/2004 pentru motivul că „figurează în evidențele operative ale poliției”.

A mai reținut instanța că, deși nu se evidențiază ca antecedent penal, o condamnare cu suspendarea executării pedepsei sau alt gen de condamnare pot apărea în unele evidențe speciale, interne, ale poliției, însă acestea nu prezintă nici un fel de relevanță și nu au nici o consecință în ceea ce privește percepția opiniei publice asupra persoanei, iar, întrucât asemenea evidențe nu sunt și nu pot fi aduse la cunoștința publicului, sunt lipsite de efecte asupra persoanei, nu îi afectează și nu trebuie să-i afecteze în niciun mod imaginea. Dacă legiuitorul, intervenind cu instituția reabilitării de drept, înlătură prin aceasta orice antecedente penale, cu atât mai mult niște evidențe ale poliției, de organizare internă, nu pot marca o persoană „à la long” și nu trebuie să-i afecteze imaginea și accesul la o funcție sau o carieră.

Totodată, Curtea de apel a reținut că, pentru ca o condamnare penală în privința căreia a intervenit reabilitarea să reprezinte un argument privind lipsa „bunei reputații”, este necesar a fi avut în vedere un ansamblu larg de aspecte ce caracterizează persoana respectivă, iar pârâtul, stabilind aprioric faptul că reclamantul nu îndeplinea condiția bunei reputații, nu a examinat în niciun mod fapta pentru care acesta a fost condamnat cu suspendare, împrejurările săvârșirii acesteia, conduita concretă a reclamantului la acel moment și în timpul procesului, conduita ulterioară a acestuia etc., aspecte care, privite coroborat, ar fi fost de natură să creeze o imagine asupra persoanei reclamantului, asupra modului în care acesta este perceput în societate, dacă fapta sa a avut răsunet în comunitate, cum a fost privită și ce a făcut reclamantul pentru a înlătura orice efecte negative.

Curtea de apel a apreciat că, deși din cuprinsul sentinței penale rezultă că X. a avut o conduită procesuală coerentă și corectă, sinceră, nu a încercat să denatureze adevărul sau probele, a depus toate diligențele pentru înlăturarea consecințelor pecuniare negative, din perspectiva modului de abordare de către Consiliul Superior al Magistraturii, ar însemna că, deși însăși legiuitorul a intervenit cu instituții care să înlăture orice consecințe ale unei condamnări penale, simpla existență a acesteia în evidențele proprii ale poliției, indiferent de conduita persoanei și de cât timp a trecut de la condamnare, ar fi de natură să afecteze sine die reputația persoanei respective, cu consecința interzicerii accesului la o poziție demnă în societate, așa cum este aceea de absolvent de științe juridice cursant la Institutul Național al Magistraturii.

A mai reținut instanța că cerința „bunei reputații” prevăzute de art. 12 din Legea nr. 303/2004 trebuie analizată ca un ansamblu de criterii, apreciate în concret și în funcție de fiecare caz în parte, cu luarea în considerare a condiției persoanei atât înainte, cât și după săvârșirea faptei, precum și a impactului faptei în opinia publică și că o interpretare simplistă, limitată precum aceea dată de Consiliul Superior al Magistraturii, în condițiile în care toate datele existente conduc la concluzia că fapta reclamantului nu a avut nici un ecou public, iar conduita sa corectă nu poate fi pusă la îndoială, este de natură să ducă la instituirea unei răspunderi perpetue și la incapacități și interdicții de mare gravitate pentru tot restul existenței.

În consecință, instanța a apreciat că, în ceea ce îl privește pe reclamant, condamnare cu suspendare intervenită într-un moment al vieții, în privința căreia legea a înlăturat orice consecințe, nu a mai produs în decursul anilor consecințe, nu a avut și nici nu are un impact în opinia publică.

A mai reținut instanța că reclamantul s-a supus recoltării probelor biologice, a manifestat un deplin regret și dorința materializată de a înlătura orice consecințe, ulterior anului 2001 a susținut examenul de admitere la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” promovat cu media 9,33, a absolvit cursurile universitare cu media 9,80 în anul 2005, iar în anul 2009 a promovat examenul de admitere la Institutul Național al Magistraturii și în tot acest timp, s-a bucurat de aprecierea concetățenilor dintr-o localitate relativ mică și nu a fost implicat în incidente care să-i afecteze reputația în percepția celorlalți.

În final, Curtea de apel a apreciat că pârâtul nu a avut în vedere aspectele prezentate referitoare la conduita reclamantului, iar modul în care a abordat situația în litigiu i-ar crea reclamantului o aparență de imoralitate perpetuă imposibil de contraargumentat oricare ar fi conduita sa și oricât timp ar fi trecut și ar fi de natură să creeze o imagine deformată asupra justiției, a scopului acesteia și a rolului în societate, în condițiile în care „încrederea publicului în justiție” și „satisfacerea interesului general” nu pot fi asigurate decât prin exemple de abordări echilibrate și echidistante, specifice ideii și dezideratului de justiție.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 115/CA din 10 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, după expunerea istoricului cauzei, menționează că verificarea reclamantului X. sub aspectul îndeplinirii condiției referitoare la „buna reputație” a fost realizată cu respectarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 303/2004 și art. 27 din Regulamentul privind concursul de admitere și examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/2006.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că X. figurează în evidențele organelor de poliție, întrucât a fost condamnat, prin sentința penală nr. 621 din 28 mai 2001, rămasă definitivă prin neapelare, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat.

Față de această împrejurare, recurentul-pârât susține că, având în vedere rolul deosebit ce revine judecătorului în realizarea justiției, ca serviciu public și sarcina ce revine Consiliului Superior al Magistraturii de a preîntâmpina lezarea demnității și prestigiului funcției de magistrat și de a asigura moralitatea corpului de magistrați, aparența de moralitate și încrederea opiniei publice în independența, imparțialitatea și reputația neștirbită a magistratului, în raport cu definiția noțiunii de „bună reputație”, în raport cu natura faptei săvârșite, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut în mod corect că reclamantul X. nu îndeplinește condiția „bunei reputații” prevăzute de art. 12 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Mai susține recurentul-pârât că reabilitarea de drept intervenită în privința condamnării reclamantului este o condiție distinctă pe care un candidat trebuie să o îndeplinească pentru a putea fi admis în magistratură, însă acest aspect nu este suficient pentru a se constata că X. se bucură de o „bună reputație”.

4. Hotărârea instanței de recurs

Analizând cauza, prin prisma criticilor din recurs, în raport cu motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

În raport cu împrejurările cauzei, astfel cum acestea sunt prezentate în expunerea anterioară a hotărârii pronunțate de Curtea de apel și a celor susținute în cuprinsul cererii recurs, problema de drept supusă dezlegării se rezumă la aprecierea îndeplinirii de către X. a condiției referitoare la „buna reputație” impusă de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care în anul 2001 a fost condamnat la 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, condamnare în privința căreia a intervenit reabilitarea de drept în anul 2003.

Conform dispozițiilor legale incidente cauzei, ale art. 12 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

„Art. 12. – Admiterea în magistratură a judecătorilor și procurorilor se face prin concurs, pe baza competenței profesionale, a aptitudinilor și a bunei reputații”.

În cauză, este necontestat faptul că reclamantul X. a fost condamnat, prin sentința penală nr. 621 din 28 mai 2001 a Judecătoriei Pașcani, definitivă, la 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1996, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.

Totodată, recurentul-pârât nu contestă faptul că în privința condamnării respective a intervenit reabilitarea de drept în condițiile art. 133 alin. (1) C. pen., conform cărora „Reabilitarea face să înceteze decăderile și interdicțiile precum și incapacitățile care rezultă din condamnare”.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției referitoare la „buna reputație” prevăzută de art. 12 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, (decizia nr. 2267/2010) s-a reținut că „reputația unei persoane se construiește în timp, printr-un întreg ansamblu de elemente care concură la conturarea profilului său uman și profesional, care nu pot fi luate în evaluare în mod izolat, scoase din context. Prin urmare, Consiliul Superior al Magistraturii trebuia să ia în considerare intervalul îndelungat de timp scurs de la data presupusei fapte, conduita ulterioară a recurentului-reclamant, aprecierile favorabile asupra activității desfășurate (…) și inexistența, in concreto, a unor ecouri publice ale faptei reținute”.

Or, în cauză, nici în cuprinsul hotărârii Plenului Consiliului Superiror al Magistraturii nr. 1880 din 29 octombrie 2009 și nici în cererea de recurs, recurentul-pârât nu a reliefat nici existența unor ecouri publice cu privire la fapta pentru care reclamantul a fost condamnat în anul 2001 și nici faptul că în percepția opiniei publice ar fi știrbită buna reputație a intimatului-reclamant X.

De altfel, prin reabilitare se înțelege chiar „restabilirea bunei reputații” (Mic dicționar academic, Volumul IV, Literele P-Z, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2003, p. 174), iar în doctrina de drept penal s-a afirmat că „prin reabilitarea unui fost condamnat se înțelege reinserarea socială completă a acestuia prin înlăturarea pentru viitor a tuturor incapacităților și interdicțiilor ce decurg în general dintr-o hotărâre de condamnare și prin repunerea lui, din punct de vedere moral și social, în situația pe care o avea înainte de condamnare” (C. Bulai, B. Bulai, Manual de drept penal, Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2007, p. 649).

În prezența acestor argumente, a se reține că buna reputație a reclamantului este știrbită în pofida reabilitării de drept și în ciuda faptului că recurentul-pârât nu a probat existența niciunui aspect referitor la conduita ulterioară a persoanei de natură a induce o percepție negativă din partea opiniei publice, ar însemna lipsirea de finalitate și de conținut a instituției juridice a reabilitării și acceptarea unei blamării permanente a individului pe întreg parcursul vieții.

Totodată, instanța de recurs constată că instanța de fond a analizat în concret și a oferit o motivare detaliată în sensul că nu se poate reține neîndeplinirea de către reclamant a condiției referitoare la „buna reputație”, prin prisma conduitei sale ulterioare condamnării în privința căreia a intervenit reabilitarea de drept.

Față de susținerile reprezentantului recurentului-pârât formulate în cadrul ședinței publice din 22 februarie 2010 referitoare la faptul că instanța de fond ar fi făcut confuzie între condiția impusă candidaților la Institutul Național al Magistraturii prin dispozițiile art. 14 din Legea nr. 303/2004 în sensul lipsei antecedentelor penale și condiția impusă pentru admiterea în magistratură prin dispozițiile art. 12 din aceeași lege referitoare la buna reputație, instanța de recurs constată că acestea nu pot fi primite, întrucât, așa cum rezultă din prezentarea considerentelor Curții de apel, instanța a analizat separat cele două aspecte, arătând expres care sunt argumentele pentru care a apreciat că reclamantul se bucură de o „bună reputație”.

De altfel, se constată că, atât prin răspunsul la plângerea prealabilă, cât și în cuprinsul întâmpinării, Consiliul Superior al Magistraturii a precizat că „în privința domnului X., în urma verificărilor efectuate (…) s-a reținut că acesta figurează în evidențele operative ale organelor de poliție”, astfel că instanța de fond, prin considerentele hotărârii pronunțate, nu a făcut altceva decât să răspundă apărărilor pârâtului.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, neexistând motive de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Având în vedere soluția adoptată în cauză și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., în raport cu documentele justificative depuse de intimatul-reclamant la dosarul de recurs, recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii va fi obligat să plătească intimatului-reclamant suma de 869,40 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 115/CA din 10 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii la plata către intimatul-reclamant X. a sumei de 869,40 RON – cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.

Comments

comentarii

Un comentariu

  1. Vai uite unde erau mieluseii, neprihanitii, inocentii… cei care cu siguranta nu au gresit niciodata in viata lor perfecta, care au respectat toate regulile… Sa te urci baut la volan. Cine face asta? Pai cam cate 99 de ingerasi la fiecare infractor prins. Cred ca asta ar fi proportia corecta la genul asta de infractiuni. Si desigur ca o persoana condamnata si reabilitata pentru o infractiune MINORA nu mai prezinta credibilitate si orice face nu poate fi decat CRIMA. Dar ma nedumereste rationamentul (daca ii pot spune asa :))) ) d-lui Sesu Doru – omul e condamnat penal pentru o infractiune (pe care a comis-o) si apoi isi dedica viata sa condamne alte persoane NEVINOVATE pentru acelasi gen de infractiune? Hmm logica unora… dar poate ca si domnul care a emis teoria are ceva probleme penale…e o presupunere de-a mea….

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați!