Acasă » JURIDICE-LEGISLAȚIE » Într-un proces pe legea dării în plată, CA Cluj a sesizat ÎCCJ pentru a lămuri aspecte privind impreviziunea

Într-un proces pe legea dării în plată, CA Cluj a sesizat ÎCCJ pentru a lămuri aspecte privind impreviziunea

Într-un proces pe legea dării în plată, instanța Curții de Apel Cluj a sesizat completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă de la ÎCCJ pentru a lămuri aspecte privind impreviziunea. Termenul la Înalta Curte a fost fixat pentru 11 noiembrie.

Instanța Curții de Apel Cluj a hotărât:

”Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie in vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind dezlegarea unor chestiuni de drept in temeiul art. 519 Cod procedură civilă, prin care să lămurească următoarele aspecte:

  1. În analiza impreviziunii, este suficient ca instanţa să constate că există fluctuaţiile cursului valutar, respectiv a valutei în care a fost acordat creditul, sau trebuie să analizeze şi alte aspecte precum veniturile debitorului, bunurile pe care le deţine debitorul?
  2. Dacă răspunsul este pozitiv, care e momentul la care trebuie realizată analiza veniturilor respectiv, data notificării, data formulării contestaţiei, data formulărli acţiunii sau data soluţionării definitive a cauzei?

Suspendă soluţionarea prezentului recurs in temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) Cod procedură civilă, până, la pronunţarea hotărârii prealabile de către inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.”

Procesul se afla la Curte în faza de recurs.

Prima instanță a admis contestaţia formulată de contestatoarea creditoare faţă de notificarea formulată la data de 26.08.2016,1n baza Legii nr. 77/2016 de debitor și au fost repuse părţile în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de Legea nr. 77/2016 privind darea în plată.

Tribunalul Cluj a admis apelul și a modificat în parte sentinţa primei instanțe, în sensul că s-a respins contestaţia formulată de contestatoarea creditoare.

În motivele de recurs se arată că decizia Tribunalului  este nelegala întrucât în cauza fluctuaţia valutara a fost asumata de către părţi la data încheierii contractului de credit, neputând fi un eveniment imprevizibil, în cauza instanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 punctul 8 din Codul de procedura civila, respectiv a aplicat greşit  normele materiale privind impreviziunea.

Recurentele susţin că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept întrucât orice contract de credit în valuta este supus riscului valutar. Expunerea consumatorului de credite la riscul valutar, ca tip de risc fmanciar materializat în fluctuaţii de curs valutar, reprezintă o trăsătura naturala a contractelor de credit în moneda străina. Orice 1mprumut denominat intr-o alta moneda decât cea naţionala, în care consumatorul obţine veniturile, implica obligaţia obţinerii de către debitor a valutei necesare plaţii ratelor de credit, pe baza resurselor financiare pe care le are la dispoziţie în moneda naţionala, la cursul valutar la care moneda străina poate sa fie procurata.

Punctul de vedere al completului de judecată care a sesizat ÎCCJ:

”Recurenta a susţinut prin recursul care a deterrninat învestirea Curţii că Decizia civila ……. este nelegala întrucât în cauză fluctuaţia valutară a fost asumată de către părţi la data încheierii contractului de credit, neputând fi un eveniment imprevizibil în cauză instanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 punctul 8 din Codul de procedura civila, respectiv a aplicat greşit normele materiale privind impreviziunea.

Curtea reţine că analiza textelor legale determinate ca fiind incidente in cauză relevă că aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor din Legea nr. 77/2016 se impune a fi realizată în considerarea prevederilor art. 147 din Constituţie şi art. 521 alin 3 Cod Procedură Civilă cu valorificarea coroborată a celor statuate prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (2), art. 6-8, în special art. 8 alin. (1), (3) şi (5), art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său, pronunţată de Curtea Constituţională şi publicată în Monitorul Oficial nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite pronunţată de Curtea Constituţională şi publicată în Monitorul Oficial nr. 656 din 9 august 2017.

Interpretarea textelor legale enunţate, cu aplicarea integrată a deciziilor evocate relevă că trebuie reţinut că instituţia dării in plată reglementată de Legea nr. 77/2016 are altă natură juridică decât cea reglementată de Codul Civil , vechi sau nou , după caz , fiind o instituţie autonomă care se bucură de reglementare specială şi cu privire la care nu poate fi ignorată derogarea de la dispoziţiile de drept comun enunţată în textul art 3 din legea specială .

Concluzia care se impune, în aplicarea deciziilor evocate , este că stingerea datoriei prin darea in plată a imobilului ipotecat reprezintă o ficţiune juridică aplicabilă tuturor procedurilor de executare silită începute anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, indiferent că bunul aferent garanţiei a fost vândut în cadrul acestei proceduri anterior/ulterior intrării în vigoare a legii, singura condiţie impusă de legiuitor fiind ca acestea să fie în curs la data depunerii notificării.

Instituţia impreviziunii vizează contractele cu executare succesivă şi se raportează la prejudiciul suferit de una dintre părţile contractante, în cursul executării contractului, ca urmare a dezechilibrului valoric între prestaţii, determinat, de regulă, de creşterea rapidă şi neincetată a preţurilor şi deprecierea valorii bunurilor .

Incidenţa teoriei impreviziunii presupune revizuirea efectelor actului juridic, din cauza ruperii echilibrului contractual ca urmare a schimbării 1mprejurărilor avute în vedere de părţi în momentul încheierii actului juridic întrucât dezechilibrul prezent , reprezentând suma evenimentelor exterioare este de natură a schimba efectele urmărite prin incheierea convenţiei .

Dacă nu s-ar opera o asemenea revizuire s-ar ajunge la situaţia în care efectele actului juridic să fie altele decât cele pe care părţile, in momentul incheierii respectivului act, au Inţeles să le stabilească.

Devine admisibilă revizuirea efectelor contractului atunci când executarea unui contract sinalagmatic devine excesiv de oneroasă pentru una din părţile contractante, pentru a se restabili echilibrul valoric al prestaţiilor, deoarece părţile s-au obligat în condiţiile economice existente la data Incheierii contractului,

Impreviziunea trebuie să implice o gravă alterate a echilibrului contractual aşa cum reţine şi Curtea Constituţională în Decizia nr.623/2016,impreviziunea intervine când în executarea contractului a survenit un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta.

Instanţa Investită trebuie să verifice dacă a intervenit o schimbare a Imprejurărilor legate de executarea contractului după incheierea acestuia, aceste împrejurări să nu fi fost şi să nu fi putut fi avute în vedere de către debitor,să verifice dacă modificarea circumstanţelor nu a fost integrată în riscul contractual, cauza schimbării circumstanţelor are caracter exterior, obiectiv independent de atitudinea părţilor.

Un debitor nu va putea invoca impreviziunea invocând argumentul că executarea în continuare a prestaţiilor contractuale îi creează o dificultate majoră în executare din cauza faptului că veniturile pe care le obţine nu îi permit să-şi onoreze obligaţiile contractuale, însă va putea invoca onerozitatea excesivă a obligaţiilor derivată din evenimentele exterioare şi imprevizibile intervenite .

Debitorul care invocă incidenţa impreviziunii trebuie să facă dovada onerozităţii excesive a executării prin raportare la dezechilibrul dintre prestaţia sa şi cea a creditorului ceea ce presupune analiza conjugată a tuturor elementelor care au determinat ruperea echilibrului contractual nu o analiză disjunctă , fără cumularea efectelor evenimentelor exterioare şi imprevizibile intervenite , numai intr-o astfel de ipoteză fiind realizată o verificare efectivă a îndeplinirii condiţiilor subiective ale impreviziunii

Nu trebuie omis că în analiza realizată Curtea Constituţională a reiterat că se impune a distinge între consumatorii care nu pot să plătească cei care nu vor să plătească creditul, ultimilor nefiindu-le aplicabilă impreviziunea , ceea ce restrânge aplicabilitatea normelor din legea specială la o impreviziune determinată subiectiv, elementele personale ale debitorului care se prevalează de incidenţa impreviziunii fiind determinante

Impreviziunea ca instituţie presupune că după încheierea contractului, circumstanţele încheierii acestuia se schimbă radical şi cu caracter excepţional, astfel încât prestaţiile părţilor se regăsesc într-o dispropoilie vădită, obligaţiile reciproce fiind dezechilibrate şi apare contrar bunei­credinţe şi echităţii să se pretindă executarea obligaţiilor pentru partea afectată de schimbarea circumstanţelor. in vederea reechilibrării prestaţiilor se impune ajustarea contractului, prin excepţie de la principiul forţei obligatorii.

Apariţia dezechilibrului se analizează în relaţie cu riscul inerent oricărui contract şi care poate fi prevăzut şi un risc supra-adăugat , imprevizibil şi care determină alte efecte ale actului juridic decât cele asignate de părţi la momentul încheierii .

Riscul inerent acoperă devalorizarea sau valorizarea rezonabilă a monedei creditului , fluctuaţia valutelor fiind un fenomen economic curent , cunoscut şi asumat , însă valorizarea exorbitantă a monedei creditului nu poate fi subsumată acestui risc asumat fiind un eveniment excepţional, obiectiv , dar care nu este de natură singur a detennina incidenţa unei impreviziuni obiective , examinarea elementelor subiective fiind necesară şi obligatorie

Teoria impreviziunii se aplică doar riscului supra-adăugat , iar imprevizibilitatea schimbării imprejurărilor este şi ea Indeplinită în măsura în care riscul supra-adăugat nu putea fi în mod rezonabil prevăzut la momentul încheierii contractului de credit, caracterul imprevizibil fiind necesar a fi analizat şi prin raportare la cumulul elementelor , întrucât deşi in mod independent producerea unora din evenimente putea fi apreciată ca fiind posibilă, producerea mai multor evenimente cumulat nu poate fi apreciată ca inerentă

Astfel se poate aprecia că având in vedere durata de executare a convenţiei se putea asuma oscilarea cursului valutar , însă nu cu 200%, determinată de deciziile Băncii Naţionale a Elveţiei care au generat valorizarea monedei CHF, care nu puteau să fie prevăzute in mod rezonabil .

De asemenea unele schimbări în parcursul profesional al debitorilor puteau fi asumate , însă nu puteau fi cuantificate efectele cumulate ale , devalorizării leului , scăderii valorii bunului ipotecat pierderii sau schimbării locului de muncă , afectarea bugetului familial analizat la momentul acordării creditului ca urmare a unor schimbări în viaţa debitorilor , respectiv divorţul, căsătoria , schimbarea numărului membrilor de familie , naşterea unor copii, şi alte evenimente care deşi nu sunt imprevizibile au determinat modificări impredictibile ale unor elemente care au fost luate în considerare de către ambele părţi în momentul încheierii contractului de credit , şi prin urmare sunt elemente care trebuie evaluate coroborat pentru a verifica atât buna credinţă cât şi ruperea echilibrului datorată unor motive exterioare .

Impreviziunea este incidentă dacă dovada onerozităţii excesive a executării prin raportare la dezechilibrul dintre prestaţia debitorului şi cea a creditorului rezultă din analiza conjugată a tuturor elementelor care au determinat ruperea echilibrului contractual şi nu o analiză disjunctă , întrucât şi la momentul încheierii contractului de credit toate elementele au fost analizate conjugat pentru determinarea bonităţii, respectiv veniturile debitorilor , numărul membrilor de familie , statutul marital , existenţa altor venituri, raportul dintre venituri şi creditul acordat , bunuri afiate în proprietate ,valoarea bunului care face obiectul contractului de ipotecă , eventuale creanţe.

Impreviziunea vizează onerozitatea contractuală stabilită prin evaluarea echilibrului presstaţiilor contractuale fiind exterioară sferei de control a debitorului, şi independentă de comportamentul acestuia însă circumstanţele personale ale acestuia trebuie analizate pentru determinarea exigenţelor instituite de instanţa de contencios constituţional vizând buna credinţa şi imposibilitatea obiectivă a executării.

Nu trebuie omis că in analiza realizată Curtea Constituţională a reiterat că se impune a distinge între consumatorii care nu pot să plătească şi cei care nu vor să plătească creditul, ultimilor neflindu-le aplicabilă. impreviziunea , ceea ce restrânge aplicabilitatea normelor din legea specială la o impreviziune determinată subiectiv, elementele personale ale debitorului care se prevalează de incidenţa impreviziunii fiind determinante.

Apariţia dezechilibrului se analizează in relaţie cu riscul inerent oricărui contract şi care poate fi prevăzut, şi un risc supra-adăugat, imprevizibil şi care determină alte efecte ale actului juridic decât cele asignate de părţi la momentul incheierii .

Riscul inerent acoperă devalorizarea sau valorizarea rezonabilă a monedei creditului, fluctuaţia valutelor fiind un fenomen economic curent , cunoscut şi asumat , însă valorizarea exorbitantă a monedei creditului nu poate fi subsumată acestui risc asumat fiind un eveniment excepţional, obiectiv ,dar care nu este de natură singur a determina incidenţa unei impreviziuni obiective , examinarea elementelor subiective fiind necesară şi obligatorie

Teoria impreviziunii se aplică doar riscului supra-adăugat , iar imprevizibilitatea schimbării împrejurărilor este şi ea Indeplinită în măsura în care riscul supra-adăugat nu putea fi in mod rezonabil prevăzut la momentul încheierii contractului de credit, caracterul imprevizibil fiind necesar a fi analizat şi prin raportare la cumulul elementelor , întrucât deşi în mod independent producerea unora din evenimente putea fi apreciată ca fiind posibilă, producerea mai multor evenimente cumulat nu poate fi apreciată ca inerentă , fiind necesar ca rezultanta acestui cumul să releve ruperea echilibrului contractual, ceea ce presupune prin ipoteză că un astfel de echilibru a existat astfel că se impune analizarea tuturor elementelor evocate pentru respectarea principiului simetriei

Curtea Constituţională a mai statuat  că instanţa de judecată nu va analiza dacă patrirnoniul debitorului se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente, ci îşi va limita analiza la dinamica obligaţiilor reciproce ‘intemeiate pe contractul de credit şi, în măsura în care va ajunge la concluzia că această dinamică este de natură să conducă la ruina contractuală a debitorului, prin materializarea riscului supraadăugat, va putea constata că, referitor la contractul de credit astfel analizat, a intervenit impreviziunea.

Interpretarea conferită de instanţa de contencios constituţional nu subminează argumentele privind analiza convergentă a elementelor care au fost examinate şi la momentul incheierii convenţiei în dinamica reciproce Intemeiate pe contractul de credit fiind incluse toate aspectele evocate In contractul de credit din perspectiva limitelor răspunderii părţilor.

În concluzie , instanţa care a formulat sesizarea apreciază că se impune analiza conjugată a tuturor elementelor care au determinat ruperea echilibrului contractual şi nu o analiză disjunctă , Intrucât şi la momentul încheierii contractului de credit toate elementele au fost analizate convergent pentru determinarea bonităţii, care circumscrie sfera riscurilor asumate de ambele părţi, respectiv veniturile debitorilor , numărul membrilor de familie , statutul marital , existenţa altor venituri, raportul dintre venituri şi creditul, acordat , bunuri aflate in proprietate ,valoarea bunului care face obiectul contractului de ipotecă eventuale creanţe şi alte elemente de natură a determina echilibrul contractual Ia momentul incheierii şi nu doar a elementelor individuale sau doar al riscului valutar.”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina