Incident mocnit între Șepcile roșii și Jandarmerie/Scutul Negru, sub ochii unui procuror FOTO/VIDEO

Un incident mocnit, la propriu și la figurat, a avut loc în prima repriză a meciului CS Florești – ”U” Cluj, în peluză, sub ochii unui procuror, care era pe banca de rezerve.

Din primele minute ale meciului, galeria Universității, numită ”Șepcile roșii”, a aprins torțe cu fum negru și gros, ce a acoperit toată peluza.

Nu s-a văzut clar ce s-a întâmplat ulterior din cauza fumului, însă cert este că suporterii au început să scandeze: ”Asasini, gabori asasini!”. Un organizator ne-a spus că jandarmii au intrat în peluză, deși nu au voie decât în caz că sunt chemați dacă sunt incidente.

Jandarmii în peluză
Jandarmii în peluză

Lângă suporteri și-au făcut apariția agenții de pază de la Scutul Negru, firmă care a revenit după o pauză pe Cluj Arena. Motivul de dispută a fost mesh-ul uriaș montat de galerie, pentru care ar fi existat o înțelegele să stea doar 3 minute. Astfel că stewarzii au intervenit pentru a obliga fanii să dea jos meshul, care a și fost rupt, după cum puteți vedea în filmarea de mai jos.

Cu siguranță că cei care au fost implicați în incidentul din peluză nu știau că pe Cluj Arena se află și un procuror, chiar de la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca, instituție în competența căreia intră tulburarea ordinii publice, lovirile și alte violențe. Numai că procurorul nu se afla în timpul lucrului, ci ca jucător de fotbal la echipa CS Florești. În timp ce era agitație în peluză, procurorul-fotbalist Mirel Toader era pe banca de rezerve.

Procurorul-fotbalist Mirel Toader
Procurorul-fotbalist Mirel Toader

Toader a intrat în teren în repriza a doua, când a stat mai mult cu spatele la peluza Șepcile roșii, căci joacă în apărare, iar acolo se afla poarta echipei sale. Acesta face parte și din lotul finalist la Mundiavocat 2016. 

Mirel Toader între doi jucători de la ”U”
Mirel Toader între doi jucători de la ”U”

Citește aici despre procurorul Mirel Toader, care este și purtător de cuvânt la Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns