Horodniceanu este în proces cu Poliția pentru a-și păstra permisul! A pierdut în primă instanță

Procurorul DIICOT Daniel Horodniceanu, vicepreședinte CSM, care a revoltat o țară întreagă cu atitudinea avută față de doi polițiști care l-au oprit în trafic, este în proces cu IPJ Vrancea din august 2022, când a contesta procesul-verbal prin care i-a fost suspendat permisul 90 de zile din cauza vitezei. Procurorul a pierdut la Judecătoria Panciu, iar dosarul este în apel la Tribunalul Vrancea. Dacă pierde definitiv, Horodniceanu trebuie să predea permisul pentru trei luni.

Potrivit datelor de la dosar, la data 30 iulie 2022, ora 15:10, Daniel Horodniceanu a condus autoturismul pe DN2-E85, km 211, cu viteza de 169 km/h, abaterea fiind filmată de aparatul radar montat pe auto MAI 49981.

I s-a aplicat sanctiunea principala a avertismentului si sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile.

Horodniceanu a depus plângere contravențională la Judecătoria Panciu.

”În motivarea factuală a arătat că procesul verbal este netemeinic in sensul că cele consemnate de agentul constatator nu reflectă realitatea faptică; astfel a menţionat că nu a condus cu viteza reţinută in cuprinsul procesului verbal contestat.

Că procesul verbal este si nelegal, fiind intocmit cu nerespectarea disp. art 16 din OG 2/2001; ca agentul constatator a retinut in cuprinsul procesului verbal ca locul comiterii ilicitului civil a fost pe DN2, km 211, fara a indica unde era pozitionat aparatul radar in raport vehiculul pe care il conducea si daca cinemometrul era stationar sau in mers.

Că DN2, km 211, este situat pe raza localitatii ….; ca indicarea incompletă a locului savarsirii pretinsei contraventii atrage sanctiunea nulitatii absolute a procesului verbal.

Că viteza de deplasare a vehicului pe care il conducea a fost surprinsa in afara localitatii, limita de viteza pe respectivul sector de drum fiind de 100 km/h”, se arată la dosar.

Instanța de fond i-a respins acțiunea ca neîntemeiată, desființând argumentele petentului astfel:

”Sub aspectul legalității procesului-verbal de constatare, instanța reține că acesta respectă toate prevederile impuse în mod imperativ de lege, neregăsindu-se în cuprinsul său vicii de natură a atrage sancțiunea nulității absolute şi nefiind invocate motive temeinice de nulitate relativă. În plus, textele legale relevante au fost respectate de agentul constatator la întocmirea procesului-verbal.

Analizând procesul-verbal de constatare a contravenției, se reţine că actul constatator întocmit pe numele petentului cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor în art. 17 sub sancțiunea nulității absolute, precum și cele menționate la art. 16, respectiv descrierea faptelor fiind detaliată, cu arătarea tuturor împrejurărilor în care au fost săvârșite, a datei și a locului săvârșirii acestora și a datelor de identificare (număr de înmatriculare) a autoturismului condus de către petent.

Potrivit adresei nr. 11/433/05.12.2022, emisa de catre CNAIR-Directia Regionala de drumuri si poduri Buzău (fila 47), pozitia kilometrica 211, pe DN2 (E85) se afla intre localitatile Haret si Calimanesti; in mod corect in procesul verbal s-a retinut ca ilicitul civil a fost savarsit in afara localitatii, limita de viteza de respectivul sector de drum fiind de 100 km/h.

Instanta retine, contrar sustinerilor petentului, ca procesul verbal cuprinde locul comiterii contraventiei, respectiv pe DN2-E85, km 211, intre localitatile Haret si Calimanesti.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare, instanța reține din coroborarea procesului-verbal cu probele administrate în cauză, că fapta există, că aceasta reprezintă contravenție, că a fost săvârșită de către petent cu vinovăție, că este prevăzută de lege, sancțiunea aplicată încadrându-se în limitele impuse de textul sancționator.

Se reține şi faptul că procesul-verbal este un act administrativ cu caracter individual care se bucură de o prezumție relativă de legalitate şi temeinicie aplicabilă actelor administrative, în măsura în care a fost legal întocmit datorită faptului că agentul constatator, ca organ emitent, acționează în calitate de reprezentant al unei autorități publice.

Procesul-verbal fiind legal întocmit şi beneficiind de prezumția de legalitate şi temeinicie aplicabilă actelor administrative, reprezintă în sine un mijloc de probă concludent, care reclamă din partea celui „acuzat” de săvârşirea faptei ieşirea din pasivitate, prin propunerea de probe care să poată răsturna prezumţia relativă.

Aplicarea unor prezumţii de fapt sau de drept nu este incompatibilă prin ea însăşi cu dispoziţiile art. 6 par. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la prezumţia de nevinovăţie sub aspectul sarcinii probei, fiind esenţială respectarea de către state a principiului proporţionalităţii între mijloacele folosite şi scopul legitim urmărit prin reglementarea acestor prezumţii astfel cum s-a reţinut şi în cauzele ######### vs. ######, din 07.10.1998 şi #### vs. #######, din 03.02.2005.

A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci o modalitate de „stabilire legala a vinovăției”, în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția europeana a drepturilor omului.

Un asemenea demers se întemeiază pe faptul că regimul juridic al contravenţiilor este completat de dispoziţiile Codului de procedură civilă, la care se aplică, în materie de probe, principiul conform căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenţie judecăţii.

În această privinţă, instanța reține constatările C.E.D.O. în cauza ######## ######## împotriva României, potrivit cărora „în orice sistem de drept există prezumţii de fapt şi de drept şi că, în principiu, convenţia nu se opune acestora, însă în materie penală obligă statele contractante să nu depăşească un anumit prag. În special, art. 6 § 2 impune statelor să încadreze aceste prezumţii între nişte limite rezonabile, ţinând cont de gravitatea faptelor şi protejând dreptul la apărare In acest sens, nici litera şi nici spiritul art. 6 din Convenţie nu împiedică o persoană să renunţe de bună voie la garanţiile care sunt consacrate în acesta în mod expres sau tacit, printre care cea de a întreba sau de a solicita audierea unui martor, însă această renunţare trebuie să fie neechivocă şi să nu fie contrară niciunui interes public important [Håkansson şi Sturesson împotriva Suediei, hotărârea din 21 februarie 1990, seria A nr. 171-A, pct. 66 şi Kwiatkowska împotriva Italiei (dec.), nr. 52868/99, 30 noiembrie 2000]”. Prin probele propuse și administrate în cauză, „petentul  s-a expus riscului unei condamnări întemeiate numai pe probele aflate la dosar, incluzând aşadar procesul-verbal de contravenţie pe care el însăşi l-a prezentat în faţa judecătoriei şi căruia îi era atribuită o prezumţie de temeinicie relativă”.

Instanța mai reține că pentru a putea fi sancţionată o faptă contravenţională se impun a fi îndeplinite două tipuri de cerinţe: intrinseci, constând în încălcarea cu vinovăţie a unei norme de drept, faptă ce va atrage după sine o sancţiune prevăzută de lege, dar şi extrinseci constând în constatarea corespunzătoare a faptei respective de către o persoană abilitată în acest sens – agentul constatator. În plus, agentului constatator îi incumbă obligaţia de a respecta o serie de forme expres, de cele mai multe ori, prescrise de legea contravenţională, ce au menirea de a proba dincolo de orice îndoială existenţa faptei, vinovăţia contravenientului şi legalitatea actului realizat în acest sens.

În speţă, există o obligaţie, imperativ impusă de lege pentru agentul constatator, de a realiza constatarea în anumite condiţii şi în baza anumitor mijloace de probă care să ateste în mod indubitabil săvârşirea faptei de către petent. În egală măsură intimatului îi incumbă obligaţia de a alătura apărării sale şi probele care să ateste temeinicia procesului-verbal contestat, probe în lipsa cărora actul de constatare deşi legal întocmit va fi lipsit de temeinicie.

Instanța constată că dispoziţiile art. 181 din HG nr. 1391/2006 au fost respectate de către agentul constatator, respectiv a indicat în mod corespunzător locul amplasării aparatului radar, aspect de natură a suplini nerespectarea formularului special cerut de lege şi de a permite o verificare corespunzătoare a actului de constatare prin raportare la celelalte probe.

Intimatul a depus la dosarul cauzei CD-ul din care rezultă evenimentului rutier şi din care se pot distinge viteza de circulație a vehiculului, ora, locul săvârșirii faptei, precum şi numărul de înmatriculare al maşinii condusă de petent.

De asemenea intimatul a depus la dosar atestatul operatorului radar din care rezultă că cel ce a realizat înregistrarea avea calitatea să facă acest demers, buletinul de verificare metrologică din care rezultă că cinemometrul se afla în termenul de valabilitate la momentul realizării înregistrării şi că poate fi folosit atât în regim staționar cât şi în regim de deplasare.

Existența buletinului de verificare metrologică face inutilă depunerea certificatului de omologare, în condițiile în care primul act nu poate fi emis în lipsa celui din urmă.

Din analiza probelor administrate instanţa reţine ca intimatul a făcut dovada cu privire la respectarea dispoziţiilor legale şi anume ca viteza a fost înregistrată cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic astfel cum rezultă din buletinul de verificare metrologică valabil la data constatării contravenției, situat pe suport CD.

Se reţine că intimatul a efectuat înregistrarea cu un cinemometru care se încadrează, sub aspectul parametrilor de funcționare, în cerințele prevăzute de lege conform buletinului de verificare metrologica si că înregistrarea video cuprinde elementele minime care sa permită identificarea autoturismului condus de petent; de asemenea se poate reţine că cinemometrul a fost montat pe aceeași mașină indicată în buletinul de verificare metrologică.

Nu a rezultat o încălcare a prescripţiilor art. 3.5.1. din NML 021-05, din înregistrarea video rezultând elementele relevante impuse de acest text. De asemenea, este evidentă respectarea prevederilor art. 4.4. din NML 021-05.

Se reţine că fapta imputată petentului se încadrează în conținutul legal al normei incriminatoare iar aplicarea sancțiunii respectă cerința legalității. De asemenea, se reține că respectarea dreptului la apărare a fost realizată în tot cursul procedurii, petentul având posibilitatea efectivă de a propune probe.

În ceea ce privește cuantumul sancțiunilor aplicate petentului, instanța apreciază că acestea sunt proporționale cu gradul de pericol social relativ ridicat al faptei săvârșite.

Instanța reține rolul dublu al pedepselor contravenționale în discuție, preventiv, cu menirea de a descuraja acțiuni strict prohibite de lege, şi aflictiv, de a sancționa o conduită neconformă cu normele sociale în vigoare.

Nepedepsirea unor atare fapte ar avea drept consecință nu doar înlăturarea caracterului punitiv al sancțiunii, ci mai ales minimalizarea rolului preventiv-educativ al acesteia.

Instanţa reține că pentru a aprecia proporționalitatea sancțiunii aplicate trebuie avute în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, respectiv: împrejurările în care a fost săvârşită fapta, modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele persoanele ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Se reţine că în baza art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001, instanța trebuie să se raporteze în aprecierea oportunităţii şi temeiniciei sancțiunii contravenţionale aplicate, la gradul de pericol social al faptei săvârșite.”

Comments

comentarii