Acasă » SPECIALIȘTI » Granița între dreptul la imagine /viață privată și libera exprimare/ interesul public

Granița între dreptul la imagine /viață privată și libera exprimare/ interesul public

Doi avocați din București au publicat un articol interesant în care scriu că ”dreptul la imagine nu este in drept absolut” și arată cum se poate folosi imaginea unei persoane fără consimțământul ei. Distribuirea imaginii unei persoane ”să se asigure un just echilibru între libertatea de expresie, nevoia publicului de informare și respectarea vieții private”, mai spus avocații. CLUJUST adaugă articolul din Codul Penal care permite fotografierea sau înregistrarea ”dacă surprinde fapte de interes public”.

Articolul din care am extras paragrafele de mai jos, cu acordul autorilor, a fost publicat de avocații Andreea Lisievici și Bogdan Halcu din București în Revista Română de Drept al Afacerilor numărul 11/2014 şi pe blogul despre Data Privacy al casei de avocatură în cadrul căreia activează.

Dreptul la imagine

”La nivel de principiu, captarea imaginii (fotografierea) unei persoane ori utilizarea acestei imagini (inclusiv prin distribuiri pe site-urile de socializare) sunt interzise în absența consimțământului prealabil al persoanei fotografiate, sau, în cazul minorilor, în absența consimțământului prealabil al reprezentanților legali. Totuși, dreptul la imagine nu este un drept absolut, iar fotografierea și utilizarea imaginii unei persoane sunt permise chiar în lipsa unui consimțământ prealabil atunci când acestea se fac cu bună credință în exercitarea altor drepturi fundamentale cum este, de exemplu, dreptul la libera exprimare.

Delimitarea dreptului la imagine de dreptul la liberă exprimare nu este un exercițiu simplu, iar instanțele de judecată sunt de multe ori puse în situația de a cântări atent limitele acestor drepturi fundamentale atunci când sunt chemate să decidă dacă utilizarea imaginii unei persoane satisface sau nu exigențele legale. În efortul de a trasa granița între dreptul la imagine și dreptul la liberă exprimare, legea și practica judiciară au definit câteva reguli principiale.

Fotografierea unei persoane aflate într-un spațiu privat, indiferent că acel spațiu îi aparține ei sau altei persoane, fără acordul acesteia, este de principiu interzisă, indiferent dacă este urmată sau nu de utilizarea acelei imagini sau înregistrări (art. 74 lit. c) din Noul Cod Civil). Mai mult decât atât, în condițiile Codului Penal fotografierea unei persoane aflate în spații private fără consimțământul său ar putea reprezenta infracțiune pedepsită cu amendă sau chiar închisoare.

Art. 74 lit. c) din Codul Civil: Captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără acordul acesteia;
Art. 226 alin (1) din Noul Cod Penal: Atingerea adusă vieții private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.

La polul opus se află situația fotografierii / utilizării imaginii unei persoane surprinse într-un loc public în desfășurarea unei activități publice (artiștii care susțin un concert, sportivii care participă la un eveniment sportiv etc.) caz în care, de principiu, utilizarea imaginii persoanei respective fără acordul său nu încalcă legea dacă nu aduce atingere reputației ori demnității sale.

Situațiile cel mai des întâlnite și care generează conflicte legale sunt acelea când, fără acordul său, se utilizează imaginea unei persoane surprinse într-un loc public, însă în desfășurarea unei activități private (de exemplu, persoanele din publicul unui concert sau unui eveniment sportiv). Legea nu consacră regula conform cu care tot ce se întâmplă pe domeniul public poate fi filmat sau fotografiat. Dreptul la imagine ar suferi o restrângere nejustificată dacă el ar putea fi exercitat numai în limitele spațiilor private. Activitățile curente presupun deplasarea și prezența individului în spații și locuri publice, iar a considera că această alegere reprezintă o opțiune în sensul acceptării unei expuneri către publicul larg ar conduce la concluzia forțată că o persoană va putea să păstreze intimitatea activităților sale zilnice numai dacă ar rămâne în permanență în securitatea unui spațiu privat. Din acest motiv, fotografierea și utilizarea imaginilor cu activități private desfășurate în locuri publice sunt legale numai dacă înregistrările sunt utilizate cu bună-credință. Aceasta impune existența unui interes legitim care să justifice fotografierea și utilizarea, interes care trebuie să existe inclusiv la momentul fotografierii (de ex. surprinderea unor fapte nelegale). În caz contrar, utilizarea cu bună-credință este pusă sub semnul întrebării, iar persoana în cauză se va putea opune utilizării imaginii sale.

În ceea ce privește analiza interesului legitim al persoanei care ar folosi fotografia și balanța între acesta și interesele persoanei portretizate, este relevant Avizul Grupului de Lucru Art. 29 nr. 06/2014 cu privire la noțiunea de interese legitime ale operatorului în temeiul articolului 7 din Directiva 95/46/CE (WP 217).

Într-o situație specială se află persoanele general cunoscute, fie deoarece ocupă o funcție care implică desfășurarea unor activități publice (de exemplu membrii Parlamentului, Guvernului și ai altor autorități publice), fie datorită domeniului în care profesează (actori, cântăreți sau alte categorii de artiști și persoane larg cunoscute). În primul caz, fotografierea și utilizarea imaginilor sunt mai permisive, notorietatea persoanei conferind o notă de „publicitate” activităților sale, corespunzătoare unei nevoi de informare mai acute a publicului larg. În cel de-al doilea caz, activitățile private ale persoanelor general cunoscute vor putea fi surprinse fără acordul lor dacă există un interes legitim al publicului larg de a cunoaște conduita acestora în timpul nealocat activității ce presupune expunere.

Fotografierea și distribuirea imaginii unei persoane fără acordul acesteia trebuie să se facă cu responsabilitate, astfel încât să se asigure un just echilibru între libertatea de expresie, nevoia publicului de informare și respectarea vieții private. O relație de prietenie între cel care utilizează imaginea și persoana vizată nu este de natură să „legalizeze” utilizarea imaginii primului fără acordul său, însă ar putea să aibă relevanță sub aspectul existenței unui acord implicit al persoanei portretizate. De asemenea, art. 76 din Codul civil prezumă acordul persoanei fotografiate pentru utilizarea imaginii sale atunci când respectiva persoană a oferit fotografia unei persoane despre care cunoștea că își desfășoară activitatea în domeniul informării publicului (de exemplu unui fotoreporter).”, se arată în articolul celor doi avocați.

UTIL. Nu este atingere adusă vieții private dacă faptuitorul surprinde fapte de interes public

Pentru o mai bună înțelegere a graniței dintre viață privată și interesul public, în special în cazul articolelor de presă, CLUJUST redă mai jos integral un articol esențial în acest sens din Noul Cod Penal, dar și trei articole din Codul Civil cu privire la viața privată.

Art. 226 Cod Penal – Violarea vieții private

(1) – Atingerea adusă vieții private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.

(2) – Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) – Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

(4) – Nu constituie infracțiune fapta săvârșită:

a. de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;

b. dacă persoana vătămată a acționat explicit cu intenția de a fi văzută ori auzită de făptuitor;

c. dacă făptuitorul surprinde săvârșirea unei infracțiuni sau contribuie la dovedirea săvârșirii unei infracțiuni;

d. dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificație pentru viața comunității și a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.

(5) – Plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârșirii faptelor prevăzute în alin. (1) și alin. (2), se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Art. 74 -Cod Civil  – Atingeri aduse vieţii private

Sub rezerva aplicării dispoziţiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri aduse vieţii private:
a) intrarea sau rămânerea fără drept în locuinţă sau luarea din aceasta a oricărui obiect fără acordul celui care o ocupă în mod legal;
b) interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvârşită prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunoştinţă de cauză, a unei asemenea interceptări;
c) captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără acordul acesteia;
d) difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spaţiu privat, fără acordul celui care îl ocupă în mod legal;
e) ţinerea vieţii private sub observaţie, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege;
f) difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză;
g) difuzarea de materiale conţinând imagini privind o persoană aflată la tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără acordul persoanei în cauză, iar în cazul în care aceasta este decedată, fără acordul familiei sau al persoanelor îndreptăţite;
h) utilizarea, cu rea-credinţă, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană;
i) difuzarea sau utilizarea corespondenţei, manuscriselor ori a altor documente personale, inclusiv a datelor privind domiciliul, reşedinţa, precum şi numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără acordul persoanei căreia acestea îi aparţin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele.

Art. 75
Limite
(1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.
(2) Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune.

Art. 76
Prezumţia de consimţământ
Când însuşi cel la care se referă o informaţie sau un material le pune la dispoziţia unei persoane fizice ori persoane juridice despre care are cunoştinţă că îşi desfăşoară activitatea în domeniul informării publicului, consimţământul pentru utilizarea acestora este prezumat, nefiind necesar un acord scris.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina