Acasă » JURISPRUDENȚĂ » Firmă de recuperări creanțe, pusă la plata unor onorarii avocațiale de 3.000 de euro către o familie executată silit

Firmă de recuperări creanțe, pusă la plata unor onorarii avocațiale de 3.000 de euro către o familie executată silit

Firma de recuperări creanțe folosită de BCR s-a ”fript” după ce a cerut executarea silită a doi soți pentru jumătate de milion de lei. Aceștia au câștigat definitiv contestația la executare și s-au întors împotriva Suport Colect SRL prin acțiune în pretenții pentru cheltuielile de judecată constând în onorariile avocațiale la fond și recurs, în total circa 3.000 de euro. Trei instanțe, ultima fiind Curtea de Apel Cluj, au admis acțiunea pentru toată suma.

Pe lângă cei 3.000 de euro din acțiunea civilă deschisă pe cale separată pentru cheltuielile de judecată din primul litigiu, firma de recuperări creanțe Suport Colect a mai fost obligată la plata a 4.400 de lei cheltuieli de judecată în al doilea dosar cu obiect pretenții.

Prima instanță care a admis acțiunea pentru celtuielile de judecată a fost Judecătoria Șimleu Silvaniei, după care Suport Colect a atacat cu apel. Acesta a fost respins de Tribunalul Sălaj, care a motivat astfel:

Extras din Decizia civilă nr. 299/2018 – Tribunalul Sălaj:

”Analizând apelul pârâtei Suport Colect SRL, prin prisma motivelor de apel și dispozițiilor art. 466-479, 481-482 Cod procedură civilă, Tribunalul apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Între părți s-a purtat anterior litigiul din dosarele nr. … (fond) și nr. … (recurs), având ca obiect contestație la executare, în care intimații-reclamanți de azi, M.N și M.I, în calitate de debitori-contestatori, au solicitat, în contradictoriu cu creditorul Suport Colect SRL, anularea executării silite demarate de acesta din urmă în dosarul execuțional nr. 380/2012 al SCPEJ Morari și Asociații, ca urmare a prescripției dreptului creditorului de a cere executarea silită. Prin aceeași contestație la executare au fost formulate și apărări de fond împotriva titlurilor executorii reprezentate de două contracte de credit cu actele adiționale aferente, solicitându-se anularea clauzelor penale din cuprinsul acestor contracte.

Așa cum a reținut și prima instanță, apelanta Suport Colect SRL a pierdut acel litigiu, prin Decizia civilă nr. 93/13.10.2015 a Tribunalului Sălaj, ca urmare a admiterii recursului contestatorilor, fiind admisă contestația la executare formulată de debitorii M.N și M.I și anulate toate actele de executare și executarea silită înseși, drept consecință a admiterii excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită.

În cadrul litigiului privind contestația la executare reclamanții M.N și M.I nu au solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată decât sumele pe care le-au achitat în dosarul primei instanțe și în recurs cu titlu de taxe judiciare de timbru și onorariul expertului contabil, arătând în mod expres că sumele achitate avocatului lor cu titlu de onorariu urmează a le solicita ulterior, în cazul în care contestația va fi admisă.

În consecință, pe cale separată, reclamanții au solicitat prin acțiunea civilă ce face obiectul dosarului de față, obligarea pârâtei la plata acestor cheltuieli de judecată, în sumă totală de 16.673,11 lei, din care echivalentul în lei a sumei de 2000 euro reprezintă onorariul avocațial pentru dosarul de primă instanță, iar echivalentul în lei a sumei de 900 euro reprezintă onorariul pentru faza de judecată a recursului.

Potrivit art. 274 alin. 1 Cod proc. civ. de la 1865, în vigoare la data demarării  litigiului anterior purtat între părți, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpă (vinovăția) procesuală. Prin urmare partea care a pierdut procesul suportă atât cheltuielile făcute de ea, cât și cheltuielile făcute de partea care a câștigat definitiv/irevocabil procesul, deoarece este în culpă procesuală, determinând prin atitudinea sa în proces aceste cheltuieli. Cheltuielile de judecată pot fi solicitate atât în cadrul litigiului ce le-a generat, cât și printr-o cerere separată în pretenții. În această ultimă variantă-care este și cazul speței de față –temeiul juridic care justifică obligarea la plata cheltuielilor de judecată este cel al răspunderii civile delictuale.

Condițiile angajării unei astfel de răspunderi sunt îndeplinite, întrucât există un raport de cauzalitate direct și necesar între fapta ilicită, constând în încălcarea dreptului subiectiv al celui ce câștigă procesul, și prejudiciul încercat de acesta, cuprinzând inclusiv cheltuielile pe care le-a făcut cu recunoașterea dreptului litigios.

Cheltuielile de judecată constând în onorariile avocațiale în cuantum total de 16.673,11 lei, ocazionate de soluționarea litigiului din dosarele nr… și nr…, având ca obiect contestație la executare, în faza judecății în primă instanță și recurs, rezultă din contractele de asistență juridică și chitanțele depuse de către reclamanți în probațiune la filele 26-33 din prezentul dosar al primei instanțe. Aceste sume au fost plătite de către reclamanți avocatului lor anterior soluționării dosarului pentru care s-au realizat, așa încât nu se poate presupune reaua credință a intimaților, în sensul negocierii unor onorarii în cuantum substanțial, bazat pe convingerea câștigării procesului.

În fine, sunt lipsite de relevanță referirile apelantei la alte dosare în care a fost parte și având același obiect, deoarece fapta ilicită și culpa pârâtei nu por fi cercetate decât raportat la litigiul care a generat cheltuielile de judecată solicitate de reclamanți, iar în acel proces, reclamanții au obținut câștig de cauză.

Referitor la inadmisibilitatea acțiunii, invocată în raport de prevederile art. 452 din noul C.pr.civ., Tribunalul constată că textul de lege invocat de apelantă este inaplicabil speței, deoarece, pe de o parte, așa cum s-a arătat mai sus, pentru că procesul anterior dintre părți și care a generat cheltuielile de judecată pretinse s-a desfășurat, în întregime, sub incidența prevederilor vechiului Cod de procedură civilă, în care dispozițiile art. 452 partea finală nu își găseau corespondent, iar pe de altă parte, pentru că norma invocată de apelantă se referă la cheltuielile de judecată pretinse în cadrul acelui proces, rațiunea instituirii obligației de a depune dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată pretinse până cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, constând în necesitatea asigurării principiului contradictorialității și respectării dreptului la apărare cu privire la toate aspectele cauzei, deci inclusiv în privința cheltuielilor de judecată pretinse de părți. Nimic nu se opune însă ca, pe temeiul răspunderii civile delictuale, aceste cheltuieli să fie solicitate cu titlu de pretenții pe cale separată.

Tribunalul apreciază neîntemeiat apelul pârâtei și în privința cererii formulate în subsidiar, de reducere a cuantumului onorariului avocațial plătit de reclamanți avocatului lor, într-un cuantum rezonabil, stabilit în conformitate cu complexitatea cauzei și munca depusă de avocat.

În acest sens, se va reține că, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 3 vechiul C.pr.civ., „ Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat ”.

Verificând dosarele atașate, nr. … și nr. …, în care au fost efectuate cheltuielile de judecată solicitate de către reclamanți în prezent, prin raportare la cele două criterii de apreciere stipulate în partea finală a dispoziției legale mai sus evocate, Tribunalul reține caracterul real, necesar și rezonabil al cuantumului onorariului avocațial achitat de reclamanți avocatului lor, sens în care va  considera neîntemeiată cererea apelantei de reducere a acestuia.

Astfel, în raport de primul criteriu, respectiv cel al valorii pricinii, se observă că debitorii contestatori – reclamanții din prezent – erau supuși unei executări silite pentru o creanță în valoare de 565.856,10 lei, la care s-au adăugat cheltuielile de executare în sumă de 14.058,77 lei, iar prin contestația la executare s-a contestat această creanță în întregul său, precum și executarea silită înseși, prin invocarea prescripției dreptului creditorului de a porni executarea silită. Raportând valoarea onorariului avocațial la valoarea creanței urmărite silit, rezultă că acesta a reprezentat un procent de 2,87% din valoarea pricinii, procent pe care instanța îl apreciază mai mult decât rezonabil.

Sub aspectul celui de-al doilea criteriu, al muncii îndeplinite de avocat, verificând activitățile concrete desfășurate de avocatul reclamanților în litigiul având ca obiect contestație la executare, Tribunalul reține că procesul s-a desfășurat pe parcursul a trei ani, timp în care reclamanții au beneficiat de apărarea calificată a avocatului lor, atât în redactarea actelor procesuale, cât și prin reprezentare în fața instanțelor de judecată.

În concret, munca avocatului în acel litigiu a constat din redactarea profesionistă, corect argumentată și documentată juridic a unor acte procesuale elaborate, cum sunt: contestația la executare și două cereri adiționale la aceasta, cerere de suspendare a executării silite, răspuns la întâmpinare, concluzii scrise asupra excepției prescripției dreptului la executare silită, cereri în probațiune, interogatoriu, note de ședință privind obiecțiunile la expertiză invocate de partea adversă sau alte aspecte invocate de către această ori puse în discuția părților de către instanță, concluzii scrise asupra fondului cauzei, cerere de recurs, întâmpinare la recursul părții adverse și răspuns la întâmpinare în recurs, etc. De asemenea, litigiul a mai presupus participarea avocatului la peste 30 de termene de judecată, pentru dezbaterea cărora acesta a trebuit să se deplaseze de la Cluj-Napoca la Șimleu Silvaniei și, în recurs, la Zalău. La toate acestea, se mai adaugă necesitatea studierii actelor de executare, documentarea pentru oferirea documentelor și explicațiilor necesare realizării expertizei contabile judiciare ce a fost administrată în cauză.

Raportat la activitatea concretă desfășurată de avocat în litigiul privind contestația la executare, Tribunalul apreciază că onorariul avocațial achitat de către reclamanți nu este disproporționat de mare, fiind pe deplin justificat de durata litigiului, de numeroasele lucrări scrise întocmite, de calitatea prestației avocatului, astfel că nu se justifică reducerea cuantumului acestui onorariu în temeiul art. 274 alin.3 din vechiul C.p.civ..

În ce privește cheltuielile de judecată generate de acest proces, Tribunalul constată temeinicia și legalitatea dispoziției de acordare a lor, dată fiind Decizia nr. 59/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că: În cauzele având ca obiect obligarea pârâtului la suportarea pretenției constând în cheltuielile de judecată generate de un alt litigiu soluționat definitiv, dispozițiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă (corespondent al art. 274 din C.p.civ. de la 1865) rămân aplicabile.

În considerentele acestei decizii, s-au reținut următoarele:

    78….recunoașterea posibilității recuperării pe cale separată a cheltuielilor de judecată și caracterul autonom al unor astfel de litigii (în raport cu acelea care le-au generat) au constituit situația premisă a dezlegării regăsite în Decizia nr. 19/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că în acest caz este vorba despre cereri principale supuse taxei judiciare de timbru, care se calculează la valoarea pretențiilor deduse judecății, chiar dacă cererile care au format obiectul litigiului din care aceste cheltuieli provin au fost scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.

    79. Or, posibilitatea recunoscută ca fiind legală nu constituie altceva decât un drept, iar cel ce pune în practică o posibilitate legală ori care exercită un drept – așa cum este cazul reclamantului care solicită recuperarea, pe calea unei acțiuni separate, a cheltuielilor de judecată determinate de susținerea unui proces definitiv câștigat – nu poate fi considerat în culpă.

    80. Reclamantului din astfel de acțiuni nu i se poate reproșa opțiunea recuperării pe cale separată a cheltuielilor de judecată dintr-un litigiu anterior, după cum el nu poate fi considerat culpabil pentru valorificarea acestei posibilități legale și nici nu poate fi prezumat de plano că exercită un abuz procesual manifestându-se în acest sens.

Având în vedere obligativitatea pentru instanță a dezlegării date chestiunii de drept, de la data publicării deciziei Înaltei Curți în Monitorul Oficial al României, Tribunalul va recunoaște, raportat la decizia mai sus menționată, dreptul reclamanților la acordarea cheltuielilor de judecată suportate și cu litigiul de față, fără a mai fi necesară analizarea motivelor de apel invocate de către pârâtă sub acest aspect.”

Pentru că suma solicitată era sub 200.000 lei, procesul a ajuns și în faza de recurs, la Curtea de Apel Cluj.

DECIZIA CIVILĂ NR. 202/R/2019 – Curtea de Apel Cluj:

”Astfel cum rezultă din prevederile art. 488 alin. 1 C . pr. civ., recursul, fiind o cale extraordin ară de atac, poate fi exercitat numai în considerarea motivelor prevăzute de aceste dispoziții legale, nefiindu-i îngăduit recurentului să critice hotărârea atacată (și) cu privire la aspecte care nu se circumscriu motivelor stabilite expres și limitativ de lege. În acest din urmă caz, sancțiunea care intervine este aceea a nulității recursului sau, după caz, doar a acelor motive care nu satisfac exigențele legale, în acest sens fiind prevederile art. 489 alin. 2 C . pr. civ.

În cauză, instanța de apel a evidențiat cu atenție activitatea desfășurată de avocatul reclamanților intimați, menționând că în concret munca avocatului în prezentul litigiu a constatat în redactarea profesionistă, corect argumentată și documentată juridic a unor acte procesuale elaborate, cum sunt: contestația la executare ș i două cereri adiționale la aceasta, cerere de suspendare a executării silite, răspuns la întâmpinare, concluzii scrise asupra excepției prescripției dreptului la executare silită, cereri în probațiune, interogatoriu, note de ședință privind obiecțiunile la expertiză invocate de partea adversă sau alte aspecte invocate de către această ori puse în discuția părților de către instanță, concluzii scrise asupra fondului cauzei, cerere de recurs, întâmpinare la recursul părții adverse și răspuns la întâmpinare în recurs, etc.

De asemenea, litigiul a mai presupus participarea avocatului la peste 30 de termene de judecată, pentru dezbaterea cărora acesta a trebuit să se deplaseze de la Cluj-Napoca la Șimleu Silvaniei și, în recurs, la Zalău. La toate acestea, se mai adaugă necesitatea studierii actelor de executare, documentarea pentru oferirea documentelor și explicațiilor necesare realizării expertizei contabile judiciare ce a fost administrată în cauză.

Toate acestea sunt chestiuni de fapt pe care instanțele fondului le-au stabilit în urma analizei probelor administrate, nefiindu-i îngăduit instanței de recurs să procedeze la o reanalizare a probelor pentru a trage alte concluzii cu privire la întinderea în fapt și complexitatea concretă a activității avocatului actualilor reclamanți.

Raportat la starea de fapt reținută, Curtea apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, nefiind justificată aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. 2 C . pr. civ. privitoare la reducerea onorariului avocațial.

Contrar celor afirmate de pârâta recurentă, faptul că la unele termene de judecată s-a dispus amânarea judecății fără discuții, constatându-se lipsa raportului de expertiză sau alte motive pentru o asemenea amânare, nu este de natură a influența aprecierile privitoare la cara c terul justificat al onorariului avocațial, căci activitatea avocatului trebuie privită în ansamblul ei, prin raportare la totalitatea activităților realizate de acesta.

Nu trebuie omis nici că valoarea litigiului era de 565.856,10 lei, la care s-au adăugat cheltuieli de executare în sumă de 14058,77 lei, fiind deci vorba despre o valoare ridicată, iar acesta este și el un element care, în sensul prevederilor art. 451 alin. 1 C . pr. civ., influențează întinderea onorariului avocațial.

În ce privește motivul de recurs prin care pârâta recurentă invocă lipsa culpei sale procesuale în prezentul proces, reclamanții optând pentru a nu solicita cheltuielile de judecată în procesul anterior, deși o puteau face, Curtea reține că sub acest aspect instanța de apel a apreciat în mod corect că prin decizia civilă nr. 59/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit cu forța obligatorie impusă de art. 521 alin. 3 C . pr. civ. că în cauzele având ca obiect obligarea pârâtului la suportarea pretenției constând în cheltuielile de judecată generate de un alt litigiu soluționat definitiv, dispozițiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt aplicabile.

S-a afirmat, astfel, posibilitatea recuperării pe cale separată a cheltuielilor de judecată ocazionate într-un proces anterior, statuându-se și că reclamantului din astfel de acțiuni nu i se poate reproșa opțiunea re cuperării pe cale separată a cheltuieli lor de judecată dintr-un litigiu anterior, el neputând fi considerat culpabil pentru valorificarea acestei posibilități legale, după cum nu s-ar putea nici presupune de plano că într-o astfel de situație exercită în mod abuziv un drept procesual.

Este fără relevanță și că recurenta nu ar fi avut la dispoziție toate actele justificative ale cheltuielilor de judecată la data la care i-a fost comunicată notificarea prin care reclamanții au solicitat plata cheltuielilor de judecată, precum și că la data punerii în întârziere a recurentei creanța nu ar fi fost, potrivit recurentei, certă, lichidă și exigibilă, esențial fiind că în cadrul prezentului proces reclamanții au făcut dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată, precum și a îndreptățirii lor legale la a le fi plătite.

Observă Curtea, în context, că prin întâmpinarea depusă la prima instanță pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, astfel că nu se putea situ a sub incidența  prevederilor art. 454 C . pr. civ., pentru a putea fi exonerată de la plată.

Față de toate cele ce preced, recursul se va respinge în baza art. 496 alin. 1 C . pr. civ., instanța de apel hotărând cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.

În baza art. 451 și art. 453 C . pr. civ. se va dispune obligarea recurentei la a le plăti intimaților suma de 1.701,93 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial (1.467,27 lei) și taxă judiciară de timbru aferentă cererii de redeschidere a jude cății (234,27 lei), filele 38, 51 .”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns