Europarlamentarul PNL Daniel Buda a contestat în două dosare decizii ale Direcției Finanțelor Publice privind penalități de întârziere la plata impozitului pe veniturile încasate ca notar public. În ambele cazuri, Buda a invocat că nu a primit deciziile personal, fiind plecat din țară cu serviciul la Parlamentul European. Însă un apropiat al lui Buda a primit actele și a semnat pentru ele, astfel că instanțele au considerat că procedura a fost îndeplinită și au dat câștig de cauză Finanțelor Publice.

Ambele procese au fost pierdute de europarlamentar la Curtea de Apel Cluj după ce Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Cluj a atacat sentințele de la fond cu recurs.

Mai întâi, Buda a contestat Decizia de impunere anuală din 26.04.2016 a fost comunicată la data de 13.09.2016 la domiciliul său. La scadența debitului principal s-au calculat accesorii în valoare de 1.593 lei.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că deși reprezentanții Direcției de Finanțe susțin că Decizia de impunere anuală a fost comunicată legal, existând o confirmare de primire, ”acea confirmare de primire nu avea cum să fie semnată de reclamantul cât timp eram plecat din țară.”

Reclamantul a arătat faptul că ”în intervalul 12-15.09.2016, a fost plecat în străinătate în interes de serviciu, desfășurând activități profesionale în Franța, astfel cum rezultă din înscrisurile atașate: bilet de îmbarcare dus-întors pe ruta Cluj-Munich-Basel cu plecare în data de 12.09.2016 si retur în data de 15.09.2016 și extras proces verbal privind participarea reclamantului la votarea unor documente legislative, activitate desfășurată în Strasbourg în baza locului de muncă. Prin urmare, este evident faptul că nu aș fi putut semna dovada de comunicare a deciziei privind obligațiile fiscale principale.

Mai mult, se poate constata faptul că pe confirmarea de primire, prezentată de recurentă (DGRFP – n.red), la calitatea primitorului este trecut „des ” , respectiv destinatar. Or, este evident că persoana care a semnat nu avea cum să aibă calitatea de destinatar, respectiv contribuabil/plătitor cât timp doar reclamantul putea avea această calitate, dacă se afla în țară la domiciliu pentru a semna confirmarea de primire.

Afirmațiile recurentei conform cărora confirmarea de primire ar fi fost semnata de către o persoană apropiată mie, nu pot fi primite, cu atât mai mult cu cât din probele administrate în cauză reiese faptul că imobilul situat în Cluj-Napoca, Bld….._ În plus, indiferent cărei persoane i-ar fi fost comunicată decizia de impunere, pe confirmarea de primire ar fi trebuit trecut numele acesteia, calitatea și datele din cartea de identitate. Ori, așa cum se poate observa, pe confirmarea de primire apare că ar fi fost comunicată reclamantului (adică destinatarului), fără a se menționa numele complet, apare, de asemenea, /și un număr , posibil al cărții de identitate, dar acesta nu este al cărții mele de identitate valabile la acel moment”, a precizat Buda în dosar.

Prin Decizia civilă nr. 1787/2018 din 15 Martie 2018, Curtea de Apel Cluj reține că ”actul comunicării s-a realizat la locul prevăzut de legea procesual fiscală, respectiv la domiciliul fiscal al contribuabilului așa cum este el înregistrat la organul fiscal și deci opozabil acestuia, comunicarea realizându-se sub semnătura indescifrabilă a persoanei care a primit actul, semnătură opozabilă atât beneficiarului actului cât și organului fiscal.

Susținerea în apărare că locul comunicării nu este cel corect și legal având în vedere că imobilul precizat în adresa de comunicare a fost închiriat de către reclamantul intimat, apărarea validată de instanța de fond, nu este fondată.

Astfel, mențiunile cu privire la domiciliul contribuabilului persoană fizică înregistrate în baza de date la Biroul de evidență al persoanelor sunt aceleași și cu privire la domiciliul fiscal înregistrat la organul fiscal dacă, între timp, nu survin modificări care însă trebuie înregistrate la organul fiscal conform  procedurii prevăzute de lege pentru a fi opozabile acestuia.

Curtea reține cu trimitere la Fișa de evidență alocată reclamantului intimat din cadrul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne  că la epoca la care s-a realizat operațiunea de comunicare a actului administrativ fiscal contestată de reclamant, acesta a avut domiciliul la imobilul menționat în actul de confirmare de primire precizat mai sus. Curtea reține că mențiunile cu privire la domiciliul reclamantului la adresa la care s-a comunicat actul administrativ fiscal (decizia de impunere anuală individualizată mai sus) sunt corecte, deoarece din conținutul fișei de evidență rezultă că domiciliul reclamantului intimat a fost valabil în perioada 20 iunie 2008 – 6 martie 2017 la adresa menționat în confirmarea de primire , abia de la această din urmă dată putându-se constata că reclamantul și-a modificat adresa de domiciliu.

Orice altă apărarea a reclamantului că acesta și-ar fi schimbat în fapt adresa de domiciliu sau că nu ar mai locui efectiv la adresa la care s-a realizat comunicarea pentru că imobilul a fost închiriat nu sunt opozabile organului fiscal și deci nu pot fi validate.

Curtea reține că actul comunicării este legal nu numai din perspectiva locului comunicării ci și din perspectiva regularității comunicării privind persoana beneficiarului /destinatarului acesteia.

Astfel, s-a reținut de către instanța de fond că, comunicarea nu s-a făcut către reclamant deoarece acesta a fost plecat din țară la data la care s-a atestat că s-a realizat comunicarea. De asemenea, instanța de fond a mai reținut că reclamantul nu recunoaște că a primit decizia de impunere și astfel nu se poate stabili nici cine a preluat corespondența și nici dacă acea persoană era în drept să o primească, în conformitate cu prevederile art. 162- 163 C .pr.civ.

Curtea reține că dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare a actului administrativ fiscal întocmită de factorul poștal îndeplinește cerințele legale a înscrisului autentic.

Dacă în actul de procedură al comunicării se contestă cal itatea primitorului și semnătura atunci aceste verificăr i impun activarea prevede rilor art. 304 alin. 1 din Codul de procedură civilă privind denunțarea înscrisului ca fiind fals întrucât procedura de verificare a înscrisurilor la care a apelat instanța de fond este circumscrisă exclusiv înscrisurilor sub semnătură privată (art. 301- 303 C .pr.civ.).

În altă ordine de idei, în lipsa activării acestei proceduri, se prezumă că mențiunile făcute în actul autentic sunt legale și corecte și deci opozabile destinatarului actului.

De altfel, conform art. 163 alin. 6C .pr.civ. se dispune că în situația în care destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reședință agentul procedural va înmâna comunicarea unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuiește cu destinatarul ori care, în mod obișnuit îi primește corespondența.

În speță, chiar dacă agentul poștal nu l-ar fi găsit pe destinatar la domiciliu se constată că actul de confirmare a predării corespondenței din litigiu a fost semnat de o altă persoană prezumată, până la proba contrară, a face parte din categoria celor menționate de norma legală citată anterior, semnătura realizată pe act la poziția confirm primirea fiind opozabilă , în accepțiunea normei legale precitate , destinatarului dar și organului fiscal.

Cât privește organul fiscal , trebuie precizat că numai dacă comunicarea prin poștă nu a fost posibilă (refuzul de primire sau returnarea corespondenței ca neridicată în termenul legal de păstrare) se activează , conform art. 47 alin. 4 C .pr.fisc. , comunicarea prin publicitate prevăzută de dispozițiile art. 47 alin. 5- 7 C .pr.fisc.

Față de cele ce precedă, Curtea constată că instanța de fond a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 47 alin. 1 C .pr.fisc. , sens în care se găsește ca fondat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. 1 pct. 8 C .pr.civ..

Pe cale de consecință, în temeiul art. 20 alin. 3 și art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. 2 și art. 498 alin. 1 C .pr.civ. se va admite recursul declarat în cauză, se va casa sentința atacată și rejudecând se va respinge cererea de chemare în judecată a reclamantului.”

În al doilea dosar, Daniel Buda a contestat Decizia din 31.03.2017 referitoare la obligații de plată accesorii, prin care s-a stabilit obligația de plată a sumei de 1559 lei cu titlu de dobânzi și penalități de întârziere calculate pentru nerespectarea obligației de plată a sumei reprezentând diferență de impozit anual de regularizat pe anul 2015, sumă indicată în Decizia de impunere anuală din 24.08 .2016.

Politicianul a arătat că această decizie de impunere nu i s-a comunicat conform dispozițiilor art. 47 C .pr. fisc., fiind astfel inopozabilă și neproducând nici un efect juridic față de el. Prin urmare, cât timp nu a avut cunoștință de obligația de plată a unor creanțe principale și nici de dată de scadență, pârâta nu avea dreptul să calculeze accesorii.

”Reclamantul a învederat că în intervalul 12-15.09.2016, a fost plecat în străinătate în interes de serviciu, desfășurând activități profesionale în Franța și că semnătura de pe confirmarea de primire nu îi aparține., iar conform  art. 48 alin. 2 C .proc. fiscală, actul administrativ fiscal care nu a fost comunicat potrivit art. 47 nu este opozabil contribuabilului/plătitorului și nu produce niciun efect juridic, fiind incidente și dispozițiile  art. 95 alin. 6 Cod procedură fiscală.”, se arată în dosar.

Prin întâmpinare, reprezentanții Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca au răspuns că ”decizia de impunere anuala nr.xxxxxxxxxxxxxx/24.08.2016, prin care a fost stabilit debitul in suma de 112.951 lei pe anul 2015 reprezentând diferența impozit anual de regularizat rezultat din “venituri din asociere”- “activități juridice”, la care au fost calculate accesoriile contestate, a fost comunicata reclamantului prin Unitatea de Imprimerie Rapida (UIR) si a fost confirmata de primire in data de 13.09.2016, potrivit semnăturii de pe confirmarea de primire, aflata in copie la dosarul contestației.”

În Decizia civilă Nr. 3425/2018 din 20 iunie 2018, magistrații Curții de Apel Cluj arată:

”Cu privire la comunicarea Deciziei de impunere anuala nr……/24.08.2016 prin care a fost stabilit debitul principal, aferent căruia, prin decizia nr. …/31.03.2017, în sarcina intimatului s-au calculat obligații fiscale accesorii, prin dec. civ. nr. 1787/2018, definitivă, pronunțată în dosarul nr. 5075/117/2017 al Curții de Apel Cluj, s-a stabilit că procedura de comunicare a actului administrativ fiscal, respectiv decizia de impunere anuală nr. … din 26.04.2016 (care a generat decizia de plată a accesoriilor contestată și în prezentul litigiu), a fost nelegal invalidată față de art. 47 alin. 1 din Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015). S-a mai reținut că dacă în actul de procedură al comunicării se contestă calitatea primitorului și semnătura atunci aceste verificări impun activarea prevederilor art. 304 alin. 1 din Codul de procedură civilă privind denunțarea înscrisului ca fiind fals întrucât procedura de verificare a înscrisurilor la care a apelat instanța de fond este circumscrisă exclusiv înscrisurilor sub semnătură privată (art. 301- 303 C .pr.civ.), iar în altă ordine de idei, în lipsa activării acestei proceduri, se prezumă că mențiunile făcute în actul autentic sunt legale și corecte și deci opozabile destinatarului actului.

Așadar, s-a stabilit cu titlu definitiv că procedura de comunicare a deciziei de impunere privind obligația fiscală principală a fost respectată, astfel că, în condițiile art. 430 și art. 431 al. 2 C .pr.civ., această hotărâre nu mai poate fi contrazisă ulterior (de altfel, se stabilise că numai prin înscrierea în fals-ar fi putut pune în discuție în litigiu legalitatea comunicării actului) . Așadar, conform art. 431 al. 2 C .pr.civ., „oricine poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă ” .

Chestiunea comunicării legale a deciziei de impunere anuală nr. ,,, din 26.04.2016 a fost definitiv tranșată în dosarul nr. 5075/117/2017 al Curții de Apel Cluj și era necesar ca acesteia să i se de eficiență, potrivit art. 431 al. 2 C .pr.civ.

Singurul temei de nelegalitate invocat de către intimatul reclamant în privința deciziei nr. ../31.03.2017 , respectiv al dec. nr. 451/14.06.2017 privind soluționarea contestației administrativ fiscale este cel referitor la necomunicarea legală a deciziei de impunere anuală nr. …/26.04.2016.

În consecință, pentru aceste motive, în temeiul art. 496, art. 488 al. 1 pct. 8 C .pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ împotriva sentinței civile nr. 675 din 28.02.2018, pronunțată în dosarul nr. 6174/117/2017 al Tribunalului Cluj, pe care o va casa în tot în sensul că rejudecând, va respinge acțiunea formulată”

Comments

comentarii