Acasă » INTERVIURI » Discipolul marelui profesor Nicolae Volonciu despre eșecul reformei procedurii penale. INTERVIU

Discipolul marelui profesor Nicolae Volonciu despre eșecul reformei procedurii penale. INTERVIU

Avocatul penalist Cătălin Marin, colaborator al marelui profesor Nicolae Volonciu, vorbeşte într-un interviu acordat CLUJUST despre eşecul reformei în materia procedurii penale.

Avocatul penalist Cătălin Marin este membru al Baroului Bucureşti din 2013 şi asistent universitar doctorand al Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza’’. Astfel, este interesant cum vede un tânăr avocat și cadru universitar modificările și încercările de modificare a Codului de procedură penală din ultimii ani.

Clujust: Cum aţi ajuns să studiaţi dreptul şi ce anume v-a atras spre dreptul procesual penal şi avocatura de penal?

Cătălin Marin: Înainte de a fi student, îmi plăcea să utilizez diferite tehnici de argumentare în dialogurile avute cu colegii mei. Ulterior, alegerea facultăţii de drept a venit ca un lucru firesc şi consider că prin această decizie mi-am găsit drumul profesional potrivit. Am dorit să practic avocatura de drept penal încă din timpul facultăţii, dreptul procesual penal fiind materia pe care am urmărit să o aprofundez cât mai mult şi cu privire la care, în mod permanent, să corelez dispoziţiile legale în vederea surprinderii sensului și finalității lor. De altminteri, frumusețea procedurii penale rezidă în amploarea operaţiunilor logice care pot fi utilizate de către profesionist pentru a descrie o anumită instituţie juridică sau pentru a proba un enunţ.

Marin alături de profesorul Volonciu la conferința din martie 2019 de la Cluj

Desigur, pasiunea pentru procedura penală o datorez în mare parte domnului profesor Nicolae Volonciu, de la care am avut şansa de a cunoaşte foarte multe lucruri din istoria nescrisă a peste 150 de ani de ştiinţe penale şi care mi-a oferit situaţia fericită de a scrie împreună pe marginea multor instituţii juridice de o importanţă capitală în economia oricărui proces penal.

Clujust: Din anul 2014 avem un nou Cod de procedură penală. Ce a schimbat intrarea în vigoare a noilor dispoziţii procesual penale?

Cătălin Marin: În ceea ce priveşte intrarea în vigoare a Codului de procedură penală actual, vă pot spune că a fost o naştere grea care s-a produs la data de 1 februarie 2014 şi care a reprezentat pentru mine, ca şi pentru alţi tehnicieni ai dreptului pozitiv, o profundă decepție profesională. Spun aceasta deoarece reglementarea procesual penală actualmente în vigoare nu a făcut altceva decât să preia cele mai multe dintre normele juridice anterioare, însă neadaptate multor schimbări de legislaţie şi cu variate greşeli, atât de substanţă cât şi de formă. În acest context procedural oferit de legiuitor, în literatura de specialitate şi în sălile de judecată s-au născut, în mod firesc, extrem de multe discuţii în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea corectă a normei procesual penale.

De asemenea, pot afirma, fără să mă tem că greşesc, faptul că multe dintre aspectele cu caracter de noutate înscrise în actual cod au fost transplantate din alte legislaţii procesual penale cu ignorarea tradiţiei sistemului din care ţara noastră face parte, într-o modalitate care le privează de o concepţie de natură unitară. Din limbajul care în numeroase situaţii poate fi caracterizat ca deficitar (toată lumea a recunoscut) la care s-au oprit redactorii actualului cod, rezultă o largă paletă de formulări imprecise, de dispoziţii procesual penale necorelate sau insuficient corelate. De asemenea, nu pot să nu remarc, cu multă obidă, absența înscrierii exprese a funcției de apărare în legea procesual penală. Sub acest aspect, domnul profesor Viorel Roș a spus-o răspicat: ,,O țară în care între funcțiile procesului penal nu se află și funcția de apărare nu poate fi democratică!’’ Oare cum s-a putut accepta așa ceva?

Clujust: Care consideraţi că sunt cauzele multiplelor modificări aduse actualului Cod de procedură penală?

Cătălin Marin: Redactorii actualului Cod de procedură penală au plecat de la niște premise de modernizare, de europenizare a procedurii penale, de progres. În final, însă, forma codului ,,livrat” de către legiuitor s-a caracterizat printr-un nivel calitativ redus al normelor juridice care îl compun. Ţinând seama de multiplele critici aduse noilor prevederi legale, și-au făcut apariția ,,legiuitorii auxiliari” ai dreptului procesual penal, astfel cum au fost denumiți în literatura de specialitate de către domnul profesor Gheorghiță Mateuț. Aici mă refer la Curtea Constituțională și la Înalta Curte de Casație și Justiție, care au fost nevoite să intervină în locul legiuitorului oficial.

Or, îndeosebi materia procedurii penale poate și trebuie să se caracterizeze prin stabilitate, independent de schimbările regimurilor politice. Sub acest aspect, este cunoscut faptul că, în trecut, în domeniul dreptului procesual penal se făceau foarte puține schimbări legislative, același lucru întâmplându-se și în alte sisteme. De altfel, una dintre apariţiile editoriale ample ale domnului profesor Nicolae Volonciu, „cartea verde”, asa cum este cunoscută în lumea juridică, nu a apărut decât într-o singură ediţie, dar care a fost folositoare multora timp de 20 de ani, nefiind nevoie de prea multe modificări faţă de textul iniţial.

Astăzi, lucrurile sunt ușor mai complicate din cauza numeroaselor modificări de legislație intervenite, din păcate, chiar la intervale foarte scurte.

Clujust: Ce ne puteţi spune despre reforma procedurii penale? În şedinţa din data de 29 iulie 2019, Curtea Constituțională a admis obiecțiile de neconstituționalitate referitoare la legile de modificare și completare a Codului penal și a Codului de procedură penală.

Cătălin Marin: Prin raportare la istoria de dată recentă a procedurii penale, în contextul unor multiple oscilații de la o prevedere la alta, nu poate trece neobservată nesiguranța legiuitorului, care a provocat o lipsă de stabilitate nemaiîntâlnită în materie. De ceva vreme, într-un context procedural lipsit de coerenţă, dreptul procesual penal constituie obiectul unor neîncetate aşa-zise reforme care au transformat acest domeniu într-un şantier permanent în lucru şi în care normele juridice pare că se forţează să apară.

La o simplă analiză a dispoziţiilor procesual penale actualmente în vigoare, observăm că multe dintre instituţiile preluate din alte sisteme şi introduse în actualul cod au fost deja readaptate. Sub acest aspect, numeroasele modificări aduse procedurii de cameră preliminară constituie cel mai elocvent exemplu. Insuccesul reformei procedurii penale rezultă din maniera defectuoasă în care se doreşte modificarea dispoziţiilor în vigoare, precum şi din faptul că nu au fost avute în vedere toate domeniile, acest fenomen de viaţă juridică, de importanţă majoră în restabilirea ordinii de drept nesocotite prin comiterea unor fapte ce prezintă pericol social, fiind cercetat în continuare ,,într-o dilemă de eficacitate, legitimitate şi protecţie’’.

Clujust: În categoria modificărilor Codului de procedură penală, adoptate prin Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, este inclusă şi eliminarea procedurii de cameră preliminară. Considerați că se impune această modificare şi că va avea un impact benefic?

Cătălin Marin: Cu titlu preliminar, instituţia camerei preliminare nu este cu totul nouă în ştiinţa procesual penală din România, având în vedere că fondul legislativ din ţara noastră a mai cunoscut o reglementare asemănătoare care purta denumirea de ,,şedinţă pregătitoare’’, înscrisă în conţinutul Codului de procedură penală de la 1936 prin Decretul nr. 506/1953 şi care constituia o veritabilă ,,probă de rezistenţă’’ a urmăririi penale. Spre deosebire de reglementarea actuală, legea veche prevedea posibilitatea instanţei de a pronunţa în cadrul şedinţei pregătitoare insclusiv o soluţie care să conducă la stingerea acţiunii penale.

În ceea ce priveşte actuala stare de incertitudine care planează asupra ,,destinului’’ fazei de cameră preliminară (legiuitorul intenţionând să procedeze la abrogarea art. 342-348 C. pr. pen., urmând ca atribuţiile avute în prezent de judecătorul de cameră preliminară să fie preluate de către instanţă în cadrul unei verificări prealabile la judecata în primă instanţă ), opinez că nu este necesară eliminarea procedurii de cameră preliminară, ci doar modificarea acesteia. Sub acest aspect, consider că este necesar a se extinde obiectul procedurii de cameră preliminară la un control de suficiență a probelor cu posibilitatea pronunţării de către judecător a unei soluţii care să conducă la stingerea acţiunii penale. Utilitatea unei asemenea instituţii este cunoscută în legislaţiile anglo-saxone, precum şi în multe dintre statele membre ale Uniunii Europene. Astfel, este absolut necesar să existe un filtru complet asupra urmăririi penale într-o fază procesuală distinctă, în condiţiile în care, în multe dintre cauzele penale, subzistă ineficienţa controlului exercitat în cadrul parchetelor de către procurorul ierarhic superior.

Clujust: Un mesaj, vă rog, pentru utilizatorii CLUJUST.ro.

Cătălin Marin: Nu renunțați să luptați pentru convingerile dumneavoastră şi păstraţi-vă optimismul că, în final, vor fi depăşite evoluţiile conjuncturale, iar procedurii penale i se va da voie să asigure concilierea între eficacitate şi protejarea intereselor individuale.

 

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina