Instanța Tribunalului Cluj a respins plângerea avocaților omului de afaceri Ioan Bene împotriva rezoluției procurorului DNA de clasare cu privire la denunțul penal formulat împotriva lui Horea Uioreanu după arestarea preventivă și începerea urmăririi penale împotriva celor doi.
După ce a fost arestat preventiv, omul de afaceri Ioan Bene a depus ”plângere penală și denunț penal” împotriva fostului președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, și a consilierului acestuia Răzvan Pop. Informația apare chiar în rechizitoriul de aprape 90 de pagini al cazului trimis în judecată, aflat acum în cameră preliminară.
”Ulterior inculpării sale, la data de 5 iunie 2014, inculpatul Bene Ioan a depus la dosar un act intitulat „Plângere penală şi denunţ penal” în care a solicitat cercetarea şi tragerea la răspundere penală a inculpatului Uioreanu Horea Dorin cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, şantaj şi luare de mită”, se arată în rechizitoriu.
Omul de afaceri Ioan Bene a susținut în plângere că, pe lângă cei 300.000 de lei pentru care este inculpat, Horea Uioreanu, i-ar fi cerut și un imobil. Bene a precizat că nu era dispus să-i dea imobilul. Detalii AICI.
Procurorul de caz a emis rezoluție de clasare în cazul denunțului omului de afaceri. Rezoluția a fost apoi atacată a procurorul șef DNA Cluj, care a menținut-o. În ultima fază, avocații lui Bene au făcut plângere împotriva rezoluției procurorului la instanță. Dosarul a primit numărul 5839/117/2014, care însă nu apare pe portalul instanțelor de judecată. Tribunalul Cluj a respins astăzi plângerea, a confirmat avocata lui Uioreanu, Smaranda Bara.
Intre timp, Ioan Bene și Horea Uioreanu au fost trimiși în judecată alături de consilierul județean Ioan Petran, afaceristul Vasile Pogăcean și directorul UTI Gabriel Davidescu pentru fapte de corupție. Dosarul se află în faza de judecată pe fond la Tribunalul Cluj.