Acasă » JURISPRUDENȚĂ » Decizii definitive: Executarea silită pornită de primării este nulă în lipsa unei decizii de impunere

Decizii definitive: Executarea silită pornită de primării este nulă în lipsa unei decizii de impunere

Instanțele au arătat, atât pe vechiul cod de procedură fiscală, cât și pe noul cod, că executarea silită pornită de primării pentru impozite și taxe este nulă în lipsa unei decizii de impunere.

În ciuda a ce scriu unii de prin presa centrală, în România nu există regula precedentului judiciar, dar deciziile instanțelor pot fi depuse în alte dosare ca jurisprudență favorabilă, în speranța că judecătorul va ține cont de ele. Astfel, CLUJUST vă prezintă motivările a două decizii definitive, una mai nouă de la Tribunalul Argeș pe noul cod de procedură fiscală, și alta din 2017 de la Tribunalul Alba, pe vechiul cod, prin care s-au admis contestațiile la executare împotriva unor primării pe motiv că acestea nu au emis decizii de impunere, astfel că nu există titlu de creanță, iar somația și titlul executoriu sunt nule.

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2827/2019

(….)

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel  invocate în limitele prevăzute de art. 476- 478 din Noul  Cod de pr. Civilă, Tribunalul constată că apelul  formulat este nefondat  și  pe cale de consecința îl va respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit  art. 32 alin. (1) lit. d) NCPC, orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes , dispoziție ce se aplică, în mod corespunzător, și în cazul apărărilor.

Prin  interes se înțelege folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a formulat o cerere de chemare în judecată, o cererea recon-ventională, o cerere de interventie voluntară sau fortată, o cale de atac sau orice altă formă de exercitare a acțiunii civile .

Condiția interesului trebuie să se verifice nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, ci pe tot parcursul procesului, ori de câte ori se apelează la una sau alta dintre formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii civile (cereri, excepții, exercitarea căilor de atac, executare silită etc.).

Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate.

Interesul trebuie să fie personal, în sensul că folosul practic urmărit de titularul cererii trebuie să se răsfrângă asupra acestuia; cu alte cuvinte, această cerință exprimă ideea că, în principiu, nu este îngăduit unei persoane să apere interesul unei alte persoane și, pe cale de consecință, nici interesul colectiv

Interesul trebuie să fie determinat, adică folosul practic, material sau moral, ce poate fi realizat de parte, în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, să fie unul concret, iar nu abstract.

Interesul trebuie să fie determinat, adică folosul practic, material sau moral, ce poate fi realizat de parte, în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, să fie unul concret, iar nu abstract.

Raportat la motivul de apel ce vizează modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Băiculești prin Prima și nesoluționarea excepției lipsei capacității de folosință a aceleiași instituții tribunalul reține că apelanta nu justifică interes având în vedere faptul că partea interesată, Primăria Băiculești , respectiv Primarul în calitate de reprezentant al Primăriei Băiculești, nu au exercitat calea de atac.

Admiterea căii de atac promovată de U.A.T. BĂICULEȘTI raportat la acest motiv nu ar produce nici un efect în patrimoniul apelantei, considerente pentru care va fi respins.

Al doilea motiv de apel vizează fondul cauzei, apelanta invocând, în esență, faptul că nu era necesară emiterea deciziei de impunere în vederea declanșării executării silite în raport de natura creanțelor executate.

Reține tribunalul că la data de 16.05.2018 contestatoarei N. S.-L. i-a fost comunicat de Primăriei Băiculești titlul executoriu  nr. 207/10.05.2018.

Conform mențiunilor din titlul executoriu intimata înregistrează un debit în cuantum de 1048 lei format din impozit pe clădiri, impozit pe terenuri , amenzi, taxa PSI si taxa paza, precum si din majorările de întârziere aferente.

Instanța de fond a reținut că stabilirea impozitelor și taxelor trebuie făcută individual printr-un act administrativ fiscal ce trebuie comunicat contribuabilului și care poate fi atacat în contencios administrativ, respectiv o decizie de impunere. Acest aspect a rezultat din coroborarea art. 47, 93 alin 2 lit b și art. 95 Cod penal.fiscal. Pe de altă parte, analizând conținutul notiunii de  „declarație de impunere”, astfel cum este explicat în art. 1 pct. 18 din Codul de proc. Fiscală, a rezultat că titlul executoriu emis de Primarie, nu putea avea la bază declarația contribuabilului, taxele și impozitele reținute în acest titlu executoriu neîncadându-se în disp. art. 1 pct. 18, rezultând încă o dată că legea prevede emiterea unei decizii de impunere de către organul fiscal.

Instanța de fond  a reținut că în lipsa acestei decizii, respectiv a titlului de creanță, în cauză nu se putea emite un titlu executoriu sau somație. Trebuie de asemenea precizat că somația a fost emisă și comunicată ulterior titlului executoriu, cu încălcarea disp. art. 230 alin. 1 C .p.fiscal.

Tribunalul constată că soluția instanței de fond este corectă.

Cu prioritate vor fi redate dispozițiile legale aplicabile în cauză.

Conform disp. art. 1 punctele 17, 18  din legea 207/2015:

„ …17. declarație fiscală – act întocmit de contribuabil/plătitor, în condițiile și situațiile prevăzute de lege, reprezentând declarația de impunere și declarația informativă;

18. declarație de impunere – actul întocmit de contribuabil/plătitor care se referă la:

a) impozitele, taxele și contribuțiile sociale datorate, în cazul în care, potrivit legii, obligația calculării acestora revine contribuabilului/plătitorului;

b) impozitele, taxele și contribuțiile sociale colectate, în cazul în care plătitorul are obligația de a calcula, de a reține și de a plăti sau, după caz, de a colecta și de a plăti impozitele, taxele și contribuțiile sociale;

c) bunurile și veniturile impozabile, precum și alte elemente ale bazei de impozitare, dacă legea prevede declararea acestora…”

Potrivit disp. art. 93 al. 2 din legea 207/2015:

„…(2) Creanțele fiscale se stabilesc astfel:

a) prin declarație de impunere, în condițiile art. 95 alin. (4) și art. 102 alin. (2);

b) prin decizie de impunere emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.”

Conform disp. art. 95  din legea 207/2015:

„ (1) Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent.

(2) Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta stabilește sau modifică baza de impozitare ca urmare a unei verificări documentare, a unei inspecții fiscale ori a unei verificări a situației fiscale personale, efectuate în condițiile legii.

(3) Decizia de impunere se emite, dacă este necesar, și în cazul în care nu s-a emis decizie referitoare la baza de impozitare potrivit art. 99.

(4) Declarația de impunere întocmită potrivit art. 102 alin. (2) este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, și produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia.

(5) În situația în care legea nu prevede obligația de calculare a impozitului, declarația de impunere este asimilată unei decizii referitoare la baza de impozitare.

(6) Decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie și înștiințări de plată, de la data comunicării acestora, în condițiile în care se stabilesc sume de plată.”

Potrivit disp. art. 98 din legea 207/2015:

„ Sunt asimilate deciziilor de impunere și următoarele acte administrative fiscale:

a) deciziile privind soluționarea cererilor de rambursare de taxă pe valoarea adăugată și deciziile privind soluționarea cererilor de restituiri de creanțe fiscale;

b) deciziile referitoare la bazele de impozitare;

c) deciziile referitoare la obligațiile fiscale accesorii;

d) deciziile privind nemodificarea bazei de impozitare.”

Conform disp. art. 100  din legea 207/2015:

„ (1) Creanțele bugetare reprezentând prejudicii/plăți nelegale din fonduri publice ce trebuie recuperate potrivit legii se stabilesc prin decizie, de către autoritățile competente, în măsura în care legea specială nu prevede altfel.

(2) Decizia prevăzută la alin. (1) este titlu de creanță bugetară potrivit art. 1 pct. 38 și poate fi contestată potrivit prezentului cod. Contestația se soluționează de către autoritatea emitentă. Dispozițiile titlului VIII sunt aplicabile în mod corespunzător.”

Potrivit disp. art. 101 al. 1 din legea 207/2015:

„(1) Declarația fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal sau altor legi speciale, la termenele stabilite de acestea. ”

Conform disp. art. 102 al. 2  din legea 207/2015:

„(2) În declarația de impunere contribuabilul/plătitorul trebuie să calculeze cuantumul obligației fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege.”

Potrivit disp. art. 106 din legea 207/2015:

„ (1) Organul fiscal stabilește baza de impozitare și creanța fiscală aferentă, prin estimarea rezonabilă a bazei de impozitare, folosind orice probă și mijloc de probă prevăzute de lege, ori de câte ori acesta nu poate determina situația fiscală corectă.

(2) Stabilirea prin estimare a bazei de impozitare se efectuează în situații cum ar fi:

a) în situația prevăzută la art. 107 alin. (1) – (4);

b) în situația în care organul fiscal nu poate determina situația fiscală corectă și constată că evidențele contabile sau fiscale ori declarațiile fiscale sau documentele și informațiile prezentate în cursul controlului fiscal sunt incorecte, incomplete, precum și în situația în care acestea nu există ori nu sunt puse la dispoziția organelor fiscale.

(3) În situațiile în care, potrivit legii, organul fiscal este îndreptățit să stabilească prin estimare bazele de impozitare, acesta identifică acele elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale. Organul fiscal are obligația menționării în actul de impunere a motivelor de fapt și a temeiului de drept care au determinat folosirea estimării, precum și a criteriilor de estimare.

(4) În cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central și în scopul stabilirii prin estimare a bazei de impozitare, organul fiscal poate folosi metode de stabilire prin estimare a bazelor de impozitare, aprobate prin ordin al președintelui A.N.A.F.

(5) Cuantumul creanțelor fiscale rezultate din aplicarea prevederilor prezentului articol sunt stabilite sub rezerva verificării ulterioare, cu excepția celor stabilite în cadrul unei inspecții fiscale.”

Conform disp. art. 133  din legea 207/2015:

„ (1) Pe perioada desfășurării inspecției fiscale, organul de inspecție fiscală emite decizii de impunere provizorii pentru obligațiile fiscale principale suplimentare aferente unei perioade și unui tip de obligație verificată. În acest caz, prin excepție de la prevederile art. 131, nu se întocmește raport de inspecție fiscală. În acest scop, organul fiscal informează în cel mult 5 zile lucrătoare, contribuabilul/plătitorul cu privire la finalizarea unei perioade fiscale și a unui tip de obligație fiscală verificată.

(2) Deciziile de impunere provizorii prevăzute la alin. (1) se emit la cererea contribuabilului/plătitorului, în scopul plății obligațiilor fiscale suplimentare.

(3) Obligațiile fiscale stabilite prin decizii de impunere provizorii se includ în deciziile întocmite în condițiile art. 131 și se contestă împreună cu acestea. Sumele stabilite prin decizie de impunere provizorie se regularizează în decizia de impunere emisă potrivit art. 131.

(4) Titlul de creanță prevăzut la alin. (1) devine executoriu la data la care devine executorie decizia de impunere emisă potrivit art. 131.”

Potrivit disp. art. 146 din legea 207/2015:

„ (1) Raportul prevăzut la art. 145 stă la baza emiterii deciziei de impunere sau, după caz, a unei decizii de încetare a procedurii de verificare, în cazul în care nu se ajustează baza de impozitare.

(2) Decizia de impunere sau de încetare a procedurii de verificare se comunică persoanei fizice verificate.

(3) În cazul în care se constată că declarațiile fiscale, documentele și informațiile prezentate în cadrul procedurii de verificare sunt incorecte, incomplete, false sau dacă persoana fizică verificată refuză, în cadrul aceleiași proceduri, prezentarea documentelor pentru verificare ori acestea nu sunt prezentate în termenul legal sau persoana se sustrage prin orice alte mijloace de la verificare, organul fiscal central stabilește baza de impozitare ajustată pentru impozitul pe venit și emite decizia de impunere.”

Conform disp. art. 155 al. 4  din legea 207/2015:

„ (4) Obligațiile fiscale stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă în baza unei declarații de impunere în sensul art. 1 pct. 18 lit. c), comunicată după expirarea termenelor de plată prevăzute de Codul fiscal sau alte legi speciale care reglementează respectivele obligații fiscale, sunt scadente în termen de 5 zile de la data comunicării deciziei de impunere, cu condiția depunerii de către contribuabil/plătitor a declarațiilor fiscale în termenul prevăzut de lege.”

Potrivit disp. art. 226 al. 1, 2,4din legea 207/2015:

„(1) Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare silită competent potrivit art. 30.

(2) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare silită prevăzut la alin. (1) se înscriu creanțele fiscale, principale și accesorii, neachitate la scadență, stabilite și individualizate în titluri de creanță fiscală întocmite și comunicate în condițiile legii, precum și creanțele bugetare individualizate în alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii. Niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță fiscală emis și comunicat în condițiile legii sau a unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu…

(4) Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care se împlinește scadența sau termenul de plată prevăzut de lege. ”

Conform disp. art. 2 al. 1lit. h, i  din legea 227/2015:

„ (1) Impozitele și taxele reglementate prin prezentul cod sunt următoarele:

h) impozitele și taxele locale;

i) impozitul pe construcții.”

Potrivit disp. art. 454 al. 1 din legea 227/2015:

„ Impozitele și taxele locale sunt după cum urmează:

a) impozitul pe clădiri și taxa pe clădiri;

b) impozitul pe teren și taxa pe teren;

h) alte taxe locale.”

Conform disp. art. 455 al. 1 din legea 227/2015 orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit.

Potrivit disp. art. 457 al. 1 din legea 227/2015:

„ (1) Pentru clădirile rezidențiale și clădirile-anexă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08% – 0,2%, asupra valorii impozabile a clădirii. Calculul impozitului pe clădiri se stabilește prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București.

(2) Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulțirea suprafeței construite desfășurate a acesteia, exprimată în metri pătrați, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/m 2 , din tabelul următor.”

Conform disp. art. al. 1, al 2, al. 14 al. 15 din legea 227/2015:

„ (1) Impozitul pe clădiri este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în proprietate clădirea la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

(2) În cazul dobândirii sau construirii unei clădiri în cursul anului, proprietarul acesteia are obligația să depună o declarație la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii și datorează impozit pe clădiri începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.

(14) Declararea clădirilor în scop fiscal nu este condiționată de înregistrarea acestor imobile la oficiile de cadastru și publicitate imobiliară.

(15) Depunerea declarațiilor fiscale reprezintă o obligație și în cazul persoanelor care beneficiază de scutiri sau reduceri de la plata impozitului sau a taxei pe clădiri.

Potrivit disp. art. 463 din legea 227/2015:

„ (1) Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel.”

Conform disp. art. 465  din legea 227/2015 impozitul/Taxa pe teren se stabilește luând în calcul suprafața terenului, rangul localității în care este amplasat terenul, zona și categoria de folosință a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local.

Conform disp. art. al. 1, al 2, al. 11 al. 12 din legea 227/2015:

„(1) Impozitul pe teren este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în proprietate terenul la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

(2) În cazul dobândirii unui teren în cursul anului, proprietarul acestuia are obligația să depună o nouă declarație de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află terenul, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, și datorează impozit pe teren începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.

(11) Declararea terenurilor în scop fiscal nu este condiționată de înregistrarea acestor terenuri la oficiile de cadastru și publicitate imobiliară.

(12) Depunerea declarațiilor fiscale reprezintă o obligație și în cazul persoanelor care beneficiază de scutiri sau reduceri de la plata impozitului sau a taxei pe teren.”

Din coroborarea dispozițiilor codului fiscal anterior menționate rezultă că nu are obligația contribuabilul să calculeze impozitul datorat pentru construcții și terenuri și, cu atât mai puțin, să aprecieze asupra cuantumului taxelor locale datorate.

Reține tribunalul că are contribuabilul  obligația, conform acelorași dispoziții legale, să declare terenurile și construcțiile în scop fiscal.

Ori, potrivit disp. art. 93 al. 2 din legea 207/2015 creanțele fiscale se stabilesc prin declarație de impunere, în condițiile art. 95 alin. (4) și art. 102 alin. (2) și prin decizie de impunere emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.

Declarația de impunere întocmită potrivit art. 102 alin. (2) este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, și produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia potrivit art. 95 al.4 din Legea 207/2015, iar conform art 102 al. 2 din legea 207/2015 în declarația de impunere contribuabilul/plătitorul trebuie să calculeze cuantumul obligației fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege.

Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că plata impozitelor și taxelor locale, în cauză, nu se poate realiza decât în baza unei decizii de impunere emisă de organul fiscal fundamentată pe  baza declarației contribuabilului ce vizează construcțiile și terenurile  deținute, iar nu în baza declarației de impunere, în condițiile art. 95 alin. (4) și art. 102 alin. (2), contribuabilul neavând prin lege stabilită în sarcina sa obligația de a calcula impozitele.

Numai în această ultimă situație declarația de impunere întocmită de contribuabil este asimilată cu o decizie de impunere și produce efectele specifice deciziei de impunere.

În situația în care legea nu prevede obligația de calculare a impozitului, declarația de impunere care reprezintă actul întocmit de contribuabil/plătitor ce se referă la bunurile și veniturile impozabile, precum și alte elemente ale bazei de impozitare, dacă legea prevede declararea acestora, este asimilată unei decizii referitoare la baza de impozitare în raport de care organul fiscal calculează impozitul și emite decizia de impunere.

În cauză, apelanta nu a emis decizie de impunere prin care să stabilească impozitul pe teren și construcții, precum și taxele datorate de către intimata contestatoare.

În aceste condiții, apelanta a declanșat executarea în lipsa unui titlu de creanță, respectiv în lipsa deciziei de impunere.

Reține tribunalul că titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care se împlinește scadența sau termenul de plată prevăzut de lege, iar executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare silită competent potrivit art. 30.

Pentru considerentele expuse, tribunalul constată că soluția instanței de fond este corectă, actele de executare silită efectuate în lipsa unui titlu de creanță devenit titlu executoriu prin ajungerea creanței la scadență neputând fi sancționate decât cu nulitatea.

Codul de procedură fiscală nu prevede posibilitatea anulării în parte a actelor de executare, astfel încât, în mod corect instanța de fond le-a anulat integral, apelanta având posibilitatea să emită un nou titlu executoriu și o nouă somație pentru creanța rezultată din amenzi, iar raportat la celelalte creanțe fiscale să urmeze procedura reglementată de Legea 207/2015, respectiv să emită decizii de impunere și să parcurgă celelalte etape legale.

Pentru considerentele expuse, tribunalul reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, drept pentru care în baza disp. art. 480 al.1 cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.

Având în vedere faptul că intimata contestatoare nu a depus la dosar dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată, tribunalul,în baza disp. art. 453 cod procedură civilă, va respinge cererea formulată în acest sens ca neîntemeiată

 

TRIBUNALUL ALBA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

DECIZIA Nr. 1150 /A/2017

(….)

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de control judiciar reține următoarele:

Față de un debit datorat, organul fiscal trebuie să emită o  decizie cu privire la penalitățile neachitate în termen legal, care devine titlu executoriu.

În speță, intimata a emis somație și titlu executoriu fără a exista decizie de impunere.

Mai mult, ,,titlul executoriu,,  atacat nu arată pe ce perioadă au fost calculate penalitățile și majorările și la ce debit au fost ele calculate.

În concluzie, organul fiscal nu a emis vreo decizie de impunere prin care să se stabilească în sarcina apelantei obligația fiscală, pe care să o poată contesta pe calea administrativă indicată de instanța de fond.

Conform art. 85 (1) din OG 92/2003 Impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel: a) prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4); b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.

Articolul 86 (1) Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modifică baza de impunere, ca urmare a unor constatări prealabile ale organului fiscal sau în baza unei inspecții fiscale.

În lipsa acestei decizii de impunere, executarea silită este nulă .

Din situația depusă de intimat odată cu întâmpinarea la dosarul de fond , intitulată DEBITE – PLAȚI – RĂMPȘIȚE – MAJORĂRI, întocmită Ia 17.05.2016, rezultă că la data de 31.12.2015 apelanta avea la TOTAL GENERAL (pag. 2) 0 (zero) lei reprezentând sold curent, rămășițe, majorări, penalități.

Din situația depusă de intimat intitulată Denumire: Impozit pe clădiri și alte construcții anexe, întocmită de intimat la 08.02.2017 nu rezultă un sold al majorărilor și penalităților cert, aceasta conținând adăugiri cu scris olograf, peste scrisul electronic, inacceptabil într-un document oficial, generator de drepturi și obligații fiscale.

Din înscrisul intitulat Sold la data 25.11.2016, emis la 08.02.2017, rezultă că în anii precedenți nu s-au stabilit în sarcina sa majorări și penalități.

Prin urmare, se constată că apelul de față este întemeiat, drept pentru c are, în baza art.480 al.2 Cod procedură civilă, va admite apelul declarat de contestatoarea  SC…. sentinței  civile nr. 347/2017 pronunțată de Judecătoria Cămpeni   în  dosar nr…….., va schimba în tot sentința atacată în sensul că va admite contestația  la executare formulată de contestatoarea  în contradictoriu cu  intimatul Orașul Câmpeni  și în consecință va anula somația  nr…/25.11.2016  precum și titlul executoriu    nr.422/25.11.2016 emise de intimat, precum și actele de executare  din dosar execuțional nr.422/25.11.2016.

Va dispune întoarcerea executării în  situația în care aceste acte au produs efecte juridice.

În baza art.453 cod pr.civ., intimata va fi obligată la plata către apelantă la suma de 1346  lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina