Înalta Curte s-a pronunțat cu privire la recursul în interesul legii ce-i viza pe așa zișii avocați din Baroul Bota, pe care unele instanțe îi condamnau, altele nu. ÎCCJ a stabilit că Fapta unei persoane care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor entităţi care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 constituie infracțiune.
Recursul în interesul legii a fost promovat în luna mai de procurorul general Tiberiu Nițu, după ce instanțele din țară au manifestat o optică diferită în cazurile în care membri din Baroul Constituțional sunt inculpați.
În şedinţa din 21 septembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronunțat următoare soluție:
Decizia nr.15 în dosarul nr.10/2015
”Admite recursul în interesul legii.
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.348 din Codul penal stabileşte:
„Fapta unei persoane care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor entităţi care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr.51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituie infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi prevăzută de art. 348 Cod penal.”
Obligatorie, potrivit art.474 alin.4 din Codul de procedură penală.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 septembrie 2015.”

Fostul decan al Baroului Cluj și director al INPPA Cluj, avocata Stanca Gidro, o luptătoare înăsprită împotriva Baroului Constituțional sau Bota, după numeel liderului Pompiliu Bota, salută această decizie. ”Este o decizie foarte bună, pe care o așteptam. Să-i condamne! Umblă în robe în sală, vin cu procură. Unii judecători se sesizează, alții nu”, a spus Stanca Gidro.
Citiți motivele din RIL-ul promovat de procurorul general AICI!