Mai puțini candidați, subiecte mai grele, mai mulți admiși în Baroul Cluj

La examenul de anul acesta pentru dobândirea calității de avocat stagiar au fost mai puțini candidați pentru Baroul Cluj, dar mai mulți admiși decât anul trecut.

347 de candidați la intrarea în profesia de avocat, ca stagiar, au fost pentru Baroul Cluj, față de 370 în 2014. La ieșirea de la examen, mulți s-au plâns de subiectele de la procedură civilă, care ar fi avut numeroase capcane. Cu toate acestea sunt 78 de candidați admiși pentru Baroul Cluj, față de 50 anul trecut.

Directorul Centrului Teritorial Cluj al Institutului Național de Pregătire și Perfecțioanre a Avocaților, Gidro Stanca, pune creșterea numărului de admiși pe seama faptului că este al treilea an cu sistemul de tip grilă, iar candidați au început să se obișnuiască cu el.  ”S-au axat mai mult pe învățatul pentru grile. Altfel înveți cânt e redacțional și trebuie sa concepi. Pentru grile, trebuie să faci exerciții. Cred că încep să se obișnuiască cu sistemul de grile. E interesant să facem o statistică câți sunt absolvenți de anul acesta. Eu mă bucur că sunt mai mulți avocați. Să sperăm că sunt copii buni. Din păcate ne confruntăm cu o  campanie de desconsiderare a profesiei de avocat, în general”, a spus directorul INPPA Cluj, Ioana Gidro Stanca.

Cu toate acestea, șefa INPPA Cluj nu este de acord cu acest sistem de examen pentru intrarea în profesia de avocat, așa cum a spus într-un interviu recent acordat Clujust.ro

Numărul candidaților admiși ar fi fost și mai are dacă nu erau subiectele discutabile de la procedură civilă. Nu mai puțin de 19 candidați pentru Baroul Cluj au avut medii de peste sau egale cu 70 de puncte, dar au avut mai puțin de 10 puncte la această materie, motiv pentru care au picat examenul. Vezi subiectele de la examen AICI!

Rezultatele, în ordinea mediilor, ale candidaților din raza Centrului Teritorial INPPA Cluj

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Comments

comentarii

Un bărbat din New Jersey a dat în judecată compania United Airlines după ce pilotul l-a scos cu forța din toaleta avionului, lăsându-l cu pantalonii în vine în fața celorlalți pasageri.... Citește mai mult
Specialiștii atrag atenția asupra unor comportamente care pot duce la probleme serioase precum demența, durerile cronice sau afecțiunile cardiovasculare.... Citește mai mult

Lasă un răspuns