Decizie ÎCCJ – Mențiunile din contractul de asistenţă juridică nu sunt supuse verificării instanţei civile

Mențiunile din contractul de asistenţă juridică privind identitatea părţilor semnatare, atestate fiind de avocat, nu sunt supuse verificării instanţei civile, pe cale incidentală, se arată într-o decizie a Înaltei Curți.

ÎCCJ a casat hotărârea instanței de apel prin care se anulase cererea de chemare în judecată prin admiterea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant a reclamantei. Judecătorii Înaltei Curți arată cstatuarea instanţei de apel potrivit căreia împuternicirea avocaţială din acest caz ar fi lipsită de valoare juridică se dovedeşte a fi greşită.

”Statuând prin dispoziţiile art. 219 alin. (1) C. proc. civ. că instanţa civilă verifică identitatea părţilor, iar dacă ele sunt reprezentate ori asistate, verifică şi împuternicirea sau calitatea celor care le reprezintă ori le asistă, legiuitorul a avut în vedere verificările impuse şi permise de normele de procedură civilă.

Referitor la cererea de chemare în judecată formulată prin reprezentant, dispoziţiile art. 151 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că avocatul va depune împuternicirea sa, potrivit legii. Împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată unui avocat, potrivit dispoziţiilor art. 85 alin. (3) C. proc. civ., se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei.

Rezultă că în ceea ce priveşte dreptul dat unui avocat de a reprezenta o persoană în proces dovada se face prin înscrisul emis de avocat în condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea profesie de avocat şi ale Statutului profesiei de avocat.

Dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat (forma consolidată la 22.02.2022) menţionează următoarele: Contractul de asistenţă juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială întocmită conform anexei nr. II. Prevederile art. 122 alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi formularului împuternicirii avocaţiale.

Ca atare, împuternicirea avocaţială este înscrisul care probează în faţa instanţei de judecată puterile pe care clientul le-a conferit avocatului şi, totodată, reprezintă dovada calităţii de reprezentant la care face trimitere norma de procedură prevăzută la art. 82 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte actele întocmite de avocat pentru ţinerea evidenţelor profesionale cerute de lege, precum şi pentru legitimarea faţă de terţi a calităţii de reprezentant, printre care se numără şi contractul de asistenţă juridică şi împuternicirea avocaţială, dispoziţiile art. 43 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 statuează că au forţa probantă deplină până la înscrierea în fals.

Rezultă că în caz de contestare a autenticităţii menţiunilor unor astfel de înscrisuri întocmite de avocat, verificările se realizează exclusiv prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de norma specială, anume prin înscrierea în fals.

În speţă, cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Bucureşti sub nr. x/2.10.2015, a fost formulată de partea reclamantă A., C. şi B. şi a fost semnată în numele acesteia de avocata P..

Pentru a proba puterile conferite de partea reclamantă, la dosarul cauzei a fost depusă, în original, împuternicirea avocaţială seria x nr. x/2015 ale cărei menţiuni fac dovada deplină până la înscrierea în fals, potrivit normei de drept menţionate.

Conform acestor menţiuni, împuternicirea a fost emisă la 2 octombrie 2015, în baza contractului de asistenţă juridică nr. x/2015 (în copie, dosar apel, în care se indică tipul acţiunii, “revocatorie”), mandatul fiind dat de clienţii A., C. şi B. pentru “asistenţă şi reprezentare, redactare, semnare, depunere, legalizare etc”.

Împuternicirea menţionată este semnată de avocată şi are aplicată ştampila, semnătura clienţilor nefiind necesară, întrucât forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea părţilor, a conţinutului şi data contractului de asistenţă juridică în baza căruia s-a eliberat (aspect evidenţiat în cuprinsul documentului).

Ca atare, statuarea instanţei de apel potrivit căreia împuternicirea avocaţială mai sus arătată ar fi lipsită de valoare juridică se dovedeşte a fi greşită.

În fundamentarea concluziei reţinute, instanţa de apel a reţinut, eronat, că în condiţiile prezentării doar a împuternicirii avocaţiale, nu şi a originalului contractului de asistenţă juridică (obligaţie care incumba părţii potrivit art. 292 C. proc. civ.), se află în imposibilitate să verifice existenţa şi limitele mandatului şi să statueze asupra criticii prin care partea pârâtă a pretins că avocata nu era împuternicită să semneze cererea de chemare în judecată în numele reclamantei B., argumentat de faptul că semnătura de pe contractul de asistenţă nu aparţine acesteia (ci unei alte persoane, Q., respectiv, se află în imposibilitate să evalueze efectele înscrisului autentificat sub nr. x/28.03.2018, prin care partea reclamantă a ratificat actele încheiate în numele său de numitul Q..

Or, dispoziţiile legale menţionate prevăd explicit că dovada dreptului de a reprezenta dată unui avocat se face cu împuternicirea avocaţială emisă în baza contractului de asistenţă juridică, contract ale cărui menţiuni privind identitatea părţilor semnatare, atestate fiind de avocat, nu sunt supuse verificării instanţei civile, pe cale incidentală.

Consultarea clauzelor contractului de asistenţă juridică, care poate fi prezentat şi în copie, este justificată doar în situaţia în care menţiunile privind drepturile avocatului (limitele mandatului) din cuprinsul împuternicirii sunt neclare ori imprecise, situaţie care nu se identifică în speţă, împuternicirea prevăzând dreptul avocatei de a redacta şi semna cererea dedusă judecăţii în numele clienţilor.

Concluzia se impune pentru că, astfel cum s-a arătat, atât împuternicirea avocaţială, cât şi contractul de asistenţă juridică sunt acte întocmite de avocat, acte care, potrivit art. 43 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, au forţă probantă deplină până la înscrierea în fals, caz în care, pe de o parte, nu pot face obiectul examinării instanţei civile din perspectiva exactităţii/realităţii menţiunilor consemnate în cuprinsul lor şi, pe de altă parte, în considerarea reglementării speciale, nu pot fi înlăturate din proces în temeiul normelor de drept relative la administrarea probei cu înscrisuri prevăzute la art. 292 C. proc. civ.

Concluzia se impune, totodată, justificat şi de faptul că verificările impuse instanţei civile de dispoziţiile art. 82 alin. (1) C. proc. civ. pentru statuarea asupra excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant sunt limitate, anume la a solicita părţii acoperirea lipsurilor, limitarea fiind determinată de împrejurarea că eventuale contestaţii privind autenticitatea datelor înscrise în cuprinsul dovezilor de reprezentare nu pot face obiectul verificărilor instanţei civile, partea interesată având a folosi în acest scop mijloacele procedurale prevăzute de normele de drept speciale.

În consecinţă, cum împuternicirea avocaţială seria x nr. x/2015 depusă la dosarul cauzei de avocata P. probează mandatul dat de partea reclamantă pentru redactarea şi semnarea cererii de chemare în judecată (acţiune revocatorie, potrivit clauzei contractuale) şi cum părţile interesate nu s-au înscris în fals cu privire la menţiunile atestate de avocat în acest înscris, soluţia dispusă de instanţa de apel, de anulare a cererii de chemare în judecată în temeiul dispoziţiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ., se dovedeşte a fi eronată.

Pentru considerentele arătate, care fac inutilă analizarea altor argumente, Înalta Curte, constatând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor şi art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, urmează a admite recursul declarat de partea reclamantă, a casa decizia recurată şi a trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, instanţa de trimitere urmează a analiza şi apărările prin care partea a pretins aplicarea greşită a normei de la art. 451 C. proc. civ., relative la cuantumul cheltuielilor de judecată, cheltuieli stabilite prin decizia de completare, nr. 1091/2020, care face corp comun cu hotărârea casată.”, se arată în motivarea Deciziei nr. 196/2022 a Secției I Civile de la ÎCCJ.

Comments

comentarii