Acasă » JURISPRUDENȚĂ » Decizie de impunere în sarcina unui avocat, anulată parțial cu privire la impozit pe venit, CAS și TVA stabilite suplimentar

Decizie de impunere în sarcina unui avocat, anulată parțial cu privire la impozit pe venit, CAS și TVA stabilite suplimentar

Clujust vă prezintă sentința prin care un cabinet de avocat din Baroul Cluj, în calitate de reclamant, a obținut anularea parțială a unei decizii de impunere emisă de Finanțe cu privire la sume importante constând în impozit pe venit, CAS și TVA, stabilite suplimentar, potrivit instanței Tribunalului Cluj.

Cabinetul de avocat a chemat în judecată Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj și Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Cluj.

Soluția pe scurt:

”Admite în parte cererea. Anuleaza în parte decizia nr. 335/06.06.2016 privind solutionarea contestatiei.

Anuleaza în parte decizia de impunere nr. 92644/1/25.02.2016 (perioada 2009-2012) în ceea ce priveste suma de 14.720 lei reprezentând impozit pe venit stabilit suplimentar precum si dobânzile/majorarile si penalitatile de întârziere aferente acestuia, 5.157 lei reprezentând CAS stabilit suplimentar precum si dobânzile/majorarile si penalitatile de întârziere aferente acestuia.

Anuleaza în parte decizia de impunere nr. 92644/2/25.02.2016 în ceea ce priveste suma de 28.588 lei reprezentând TVA stabilit suplimentar (2011-2013) precum si dobânzile/majorarile si penalitatile de întârziere aferente acestuia.

Anuleaza în parte raportul de inspectie fiscala nr. 92644/1/25.02.2016, pentru sumele anterior mentionate.

Respinge în rest cererea ca fiind neîntemeiata.

Obliga pârâtii catre reclamant la plata sumei de 5.100 lei, reprezentând cheltuieli de judecata partiale reprezentaând taxa judiciara de timbru si onorariu expert.”

AJFP Cluj-Napoca a atacat cu recurs sentința.

Motivarea Sentinței civile nr. 662/2019 – Tribunalul Cluj – secția mixtă

Analizând actele și lucrările dosarului, in rejudecare , instanța reține următoarele:

În fapt, prin decizia de impunere nr. …/1/25.02.2016  și decizia de impunere nr. ../2/25.02.2016 , au fost stabilite în sarcina reclamantului obligații fiscale suplimentare de plata în valoare totala de 92.798 lei din care:

– 20.009 lei debit suplimentar impozit pe venit din activități independente;

– 5.983 lei dobânzi de întârziere impozit pe venit din activități independente;

– 2.882 lei penalități de întârziere impozit pe venit din activități independente;

– 6.999 lei contribuții de asigurări sociale de sănătate stabilite suplimentar;

– 1,111 lei dobânzi de întârziere aferente contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate

– 336 lei penalități de întârziere aferente contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate;

– 36.677 lei debit suplimentar tva;

– 13.142 lei dobânzi de întârziere tva;

– 5.659 lei penalități de întârziere tva.

La baza emiterii deciziilor anterior menționate a stat raportul de inspecție fiscala nr. …/1/25.02.2016 (f. 193-211).

Deciziile de impunere au făcut inițial obiectul contestației administrativ fiscale soluționată prin Decizia nr. 335/06.06.2016 privind soluționarea contestației, soluția pronunțată fiind de respingere a contestației ca neîntemeiată.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a contestat doar parțial actele administrative-fiscale, respectiv pentru suma de 84.308 lei.

În drept, potrivit art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii .

Se constata ca solutia dispusa asupra aspectelor de nelegalitate invocate de reclamant a fost menținută de instanta de casare. Curtea a casat în parte hotărârea atacată sub aspectul cheltuielilor cu combustibil, piese și reparații auto și sub aspectul TVA aferentă facturilor fiscale emise de ”Attique Studio” S.R.L., instanța de fond urmând să verifice aplicabilitatea jurisprudenței CJUE amintite, precum și sub aspectul contributiei CASS stabilită suplimentar.

Cu privire la carburantul autoinstanța constată că reclamantul a făcut justificat bonurile carburant, prin ordine de deplasare și foi de parcurs, coroborat cu înfățișări la instanțele de judecată din țară precum și cu contractele de asistență juridică încheiate cu diverși clienți ai cabinetului (Anexa 2, 3 și 4 raport de expertiză) și contractul de comodat auto, fiind așadar cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe venit.

Conform art.48 din LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal , in vigoare pe perioada 01.05.2009-31.12.11 (7) Nu sunt cheltuieli deductibile (…):l^1) în perioada 1 mai 2009 – 31 decembrie 2010 ( 31 decembrie 2011 inclusiv) , cheltuielile privind combustibilul pentru vehiculele rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, cu o greutate maximă autorizată care să nu depășească 3.500 kg și care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând și scaunul șoferului, cu excepția situației în care vehiculele se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:1. vehiculele utilizate exclusiv pentru: intervenție, reparații, pază și protecție, curierat, transport de personal la și de la locul de desfășurare a activității, precum și vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenți de vânzări și de agenți de recrutare a forței de muncă.

Prin urmare, in baza acestor dispoziții legale și a dispozitiilor de la pct.39 ind.1 și 45 ind.1 lit.f din normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal aprobate prin HG nr.44/2004, sunt deductibile cheltuielile efectuate pentru cumpararea carburantului consumat de autoturismul cu care reclamantul a facut deplasarile pentru realizarea veniturilor impozabile.

Relativ la cheltuielile privind piesele și reparațiile auto instanța constată că prin raportare la contractul de comodat depus de reclamant, sunt incidente prevederile art. 48 alin. (38) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, în conformitate cu care Sunt cheltuieli deductibile, de exemplu: cheltuielile cu funcționarea și întreținerea, aferente bunurilor care fac obiectul unui contract de comodat , potrivit înțelegerii din contract, pentru partea aferentă utilizării în scopul afacerii . În aceste condiții, instanța le apreciază ca fiind cheltuieli deductibile.

În ceea ce privește valoarea care urmează a fi avută în vedere (carburant și piese+reparații auto), instanța constată că, unele deplasări au fost efectuate în interes personal (12.520 km – conform constatări expert – f. 63 Vol. IV), ceea ce face ca procentul de 73% (cât reprezintă distanța de 12.520 km din totalul de 17.160 km parcurși) să nu fie deductibil, respectiv suma de 2.158,36 lei reprezentând reparații și întreținere auto, conform concluzii lor raport expertiză – f. 63 Vol. IV .

Instanța nu va considera ca deductibile cheltuieliloe in suma de 992,43 lei (conform concluzii raport expertiză – f. 63-64 Vol. IV), în condițiile în care bonuri fiscale indicate în tabelul expertului nu se regăseau ca și alimentări efectuate în scopul afacerii, adică nu erau înscrise pe foile de parcurs prezentate expertului.

Pentru anul 2012, prin decizia de impunere nr. …/1/25.02.2016, organele de inspecție fiscală au stabilit următoarele sume:

– 86,439 lei, reprezentând diferența de venit net anual stabilită suplimentar;

– 13.830 lei, impozit pe venit stabilit suplimentar precum și dobânzile/majorările și penalitățile de întârziere aferente acestuia;

– 4.754 lei, reprezentând CASS stabilit suplimentar precum și dobânzile/majorările și penalitățile de întârziere aferente acestuia.

Cu privire la carburantul auto instanța constată că reclamantul a făcut justificat bonurile carburant, prin ordine de deplasare și foi de parcurs, coroborat cu înfățișări la instanțele de judecată din țară precum și cu contractele de asistență juridică încheiate cu diverși clienți ai cabinetului (Anexa 2, 3 și 4 raport de expertiză) și contractul de comodat auto, fiind așadar cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe venit.

Instanța constată că, ulterior datei de 01.01.2012, art. 48 alin. 7 lit. I din Legea nr. 571/2003 a fost modificat in sensul ca a fost permisă deducerea, la calculul impozitului pe profit, a impozitului pe veniturile din activitățile independente, a unei cote de 50% din cheltuielile privind combustibilul.

În ceea ce privește valoarea care urmează a fi avută în vedere pentru carburant instanța reține că, expertul a constatat o diferență în minus de 835,99 lei, față de totalul înregistrat în contabilitate de reclamant, urmând a fi considerată nedeductibilă. Totodată, instanța nu va considera ca deductibile și cheltuielile de deplasare în valoare de 668,61 lei (50%x1.337,23 lei) (conform concluzii raport expertiză – f. 75-76 Vol. IV), în condițiile în care în cuprinsul foilor de parcurs aferente nu au fost regăsite bonurile fiscale indicate în tabelul expertului în valoare de 1.337,23.

Instanta apreciaza ca din probele adminstrate, rezultă ca autoturismul proprietate personală a fost dat in folosinta cabinetului de avocatură, astfel ca si cheltuielile cu reparatiile si piesele auto sunt deductibile , având în vedere și prevederile art.48 alin.38 din  normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal.

În ceea ce privește TVA-ul a ferent facturi lor fiscale emise de Attique Studio SRL, instanța retine aplicabilitatea jurisprudenței CJUE care a reținut în cuprinsul Cauzei C-101/16 Paper Consult faptul că Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie să fie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în cauza principală, în temeiul căreia dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată este refuzat unei persoane impozabile pentru motivul că operatorul care i ‑ a furnizat o prestare de servicii în schimbul unei facturi pe care figurează separat prețul și taxa pe valoarea adăugată a fost declarat inactiv de administrația fiscală a unui stat membru, această declarare a inactivității fiind publică și accesibilă pe internet oricărei persoane impozabile în acest stat, atunci când acest refuz al dreptului de deducere este sistematic și definitiv, nepermițând să se facă dovada absenței unei fraude sau a unei pierderi de venituri fiscale.

În acelasi sens este ș i cauza Dankowski C-438/09 CJUE prin care s-a statuat ca: „Articolul 18 alineatul (1) litera (a) și articolul 22 alineatul (3) litera (b) din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/18/CE a Consiliului din 14 februarie 2006, trebuie interpretate în sensul că o persoană impozabilă beneficiază de dreptul de deducere în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată achitată pentru prestările de servicii furnizate de o altă persoană impozabilă care nu este înregistrată în scopuri de taxă pe valoarea adăugată atunci când facturile referitoare la acestea conțin toate informațiile impuse de respectivul articol 22 alineatul (3) litera (b), în special cele necesare pentru identificarea persoanei care a întocmit facturile menționate și a naturii serviciilor furnizate. 2)  Articolul 17 alineatul (6) din A șasea directivă 77/388, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/18, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care exclude dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată plătite de o persoană impozabilă unei alte persoane impozabile, prestatoare de servicii, atunci când aceasta din urmă nu este înregistrată în scopuri de taxă pe valoarea adăugată”.

Avand in vedere jurisprudenta CJUE citata mai sus, instanta retine incidența acesteia in prezenta cauză și apreciaza ca reclamantului nu i se poate refuza deducerea aferentă facturilor fiscale emise de Attique Studio SRL .

Cu privire la CASS stabilit suplimentar, instanta constata ca suma a fost stabilită în baza unor dispozitii legale care s-au aplicat începand cu data de 01.07.2012, astfel ca CASS stabilita pentru anii 2009-2012 nu are temei legal.

Prin urmare, luand în considerare cele aratate mai sus, va anula în parte Decizia nr. 335/06.06.2016 privind soluționarea contestației, precum si Decizia de impunere nr. ../1/25.02.2016 (perioada 2009-2012) în ceea ce privește suma de 14.720 lei reprezentând impozit pe venit stabilit suplimentar precum și dobânzile/majorările și penalitățile de întârziere aferente acestuia, 5.157 lei reprezentând CAS stabilit suplimentar precum și dobânzile/majorările și penalitățile de întârziere aferente acestuia.

Va anula în parte decizia de impunere nr. ../2/25.02.2016 în ceea ce privește suma de 28.588 lei reprezentând TVA stabilit suplimentar (2011-2013) precum și dobânzile/majorările și penalitățile de întârziere aferente acestuia, precum si raportul de inspecție fiscala nr. …/1/25.02.2016, pe ntru sumele anterior menționate și va r espinge în rest cererea ca fiind neîntemeiată.

În baza art. 453 C.pr.civ. și a vând în vedere că acțiunea a fost admisă în parte, instanța urmează a admite în parte capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, corespunzător pretențiilor dovedite și va obliga pe pârâți la plata sumei de 5.100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamant, cu consecința respingerii cererii pentru restul sumei solicitate, ca fiind neîntemeiată.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina