Decizie CAB: Onorariul avocatului include doar munca efectiv prestată, nu și experiența profesională a acestuia

Regia Autonomă Monetăria Statului, aflată în subordinea BNR, a vrut să-l usture la buzunar pe un fost angajat, în sensul de a achita întregul onorariu plătit de regie unui avocat cu experiență în litigii de muncă. Însă Curtea de Apel București a arătat în decizia prin care a respins apelul Regiei că la stabilirea onorariului contează doar munca efectiv prestată de avocat în dosar, nu și experiența profesională a acestuia.

În motivele de apel ale Regiei se arată: ”Caracterul necesar al onorariului avocațial rezultă din faptul că intimatul-contestator a formulat în decursul timpului mai multe cereri/plângeri penale/sesizări împotriva apelantei care s-a văzut obligată să apeleze la ajutorul specializat al unui avocat pentru a se apăra împotriva atacurilor acestuia și acțiunilor șicanatorii.

Mai mult decât atât, caracterul necesar trebuie stabilit în funcție de contribuția efectivă pe care apelanta a adus-o soluționării cauzei.

În ceea ce privește caracterul rezonabil, jurisprudența CEDO stabilește că pentru stabilirea caracterului rezonabil al onorariului de avocat, trebuie avute în vedere o serie de criterii obiective și subiective: (a) valoarea pricinii; (b) munca depusă; c) pregătirea profesională a avocatului.

În cazul dedus judecății, criteriile anterior menționate au fost avute în vedere de părți la momentul stabilirii cuantumului onorariului de avocat și în plus, durata litigiului, la 3 termene, este irelevantă, ceea ce este cu adevărat important este munca efectiv depusă în acest dosar, inclusiv deplasarea la cabinetul reprezentantului convențional al intimatului pentru a remite probe din dosar, pentru eficientizarea soluționării pricinii.

De asemenea, arată că, fără a suna tendențios, trebuie subliniat faptul că avocatul ales în cauza are un doctorat (aflat deja la final) în dreptul muncii, ține seminarii la Facultatea de drept, are 15 ani vechime în avocatură și experiență vastă ca profesionist în domeniu, deci a se aprecia de către instanța de fond că munca efectiv prestată nu justifica onorariul depășește atribuțiile judecătorului.

Mai arată că ceea ce trebuie reiterat este faptul că apelanta nu are de ce să suporte pagube materiale pentru acțiunile formulate de către angajații săi „din orgoliu” sau în scop șicanator.

Tocmai pentru că importata litigiului nu era una majoră (în speța contestație împotriva avertismentului scris) intimatul trebuia să se abțină de la a formula cerere de chemare în judecată.

Pe cale de consecință, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.”

În cuprinsul întâmpinării, petentul a arătat următoarele:

”Soluția dată de prima instanță îi este nefavorabilă, însă nu a atacat-o chiar dacă dispozițiile și considerentele pe care s-a apărat pârâta și pe care instanța le-a recunoscut ca fiind temeinice și legale încalcă drepturile omului.

Cu toate acestea, avocatul paratei formulează apel contestând suma reținută ca onorariu de avocat, suma pe care intimatul o consideră oricum exagerată, având în vedere termenele de judecată, complexitatea cauzei, munca efectiv prestată și importanta litigiului pentru părți. Prerogativa judecătorească de a nu încuviința integral cererea accesorie a părții câștigătoare vizând cheltuielile de judecată este exercitată strict numai cu privire la situația pentru care a fost instituită de lege, respectiv ca protecție pentru partea căzută în pretenții, care poate fi expusă unor solicitări ruinătoare și punitive de cheltuieli, profitându-se de câștigul din cererea principală.

Triumful la care face referire apelantă – pârâta asupra unui fost salariat hărțuit în vederea eliminării acestuia din Regie și referirea la faptul că acesta a formulat la rândul său cereri/plângeri penale/sesizări împotriva angajatorului nu onorează în niciun fel nici apărătorul, nici angajatorul.

Onorariul avocațial trebuie cuantificat pentru fiecare acțiune în parte și nu poate fi însumată toată activitatea avocatului desfășurată pentru angajator într-o singură acțiune la instanța de fond în care angajatul convins că este hărțuit în vederea eliminării sale din Regie formulează contestație împotriva deciziei de sancționare disciplinare.

Activitatea avocatului cu privire la consultarea sau reprezentarea angajatorului în celelalte cauze nu poate fi cuantificată în această cauză.

Mai arată că instanța poate observa că suma de 5000 lei nu este o sumă mică, este o sumă exagerată pentru intimatul – pârât, pe care acesta nu a mai contestat-o și pe care este dispus să o plătească chiar dacă este mai mare decât un salariu, pe care nu îl mai are, având în vedere că apelanta – pârâta a dispus desfacerea contractului de munca inventând o altă abatere disciplinară.

Susține intimatul că majorarea cheltuielilor de judecată, după ce instanța de fond le-a diminuat, ar fi pentru intimat copleșitoare după ce acesta și-a pierdut și locul de muncă.

În fine, precizează că din onorariile avocațiale solicitate/practicate de părți în instanțele de litigii de muncă, în care soluția se poate da după 2 termene, se poate observa că majoritatea din acestea nu depășesc suma de 2000 lei.”

Curtea a reținut următoarele:

”Sub un prim aspect, instanța de apel va avea în vedere prevederile art. 477 alin. 1 Cod procedură civilă privind limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a apelat, respectiv faptul că prin calea de atac de față s-a apelat numai soluția primei instanțe referitoare la cheltuielile de judecată, context în care apelul va fi analizat în aceste limite.

În acest context, se reține că, potrivit facturii și extrasului de cont aflate la filele 70 și 71 vol. 2 dosar fond, onorariul avocațial plătit de apelantă în primă instanță a fost de 8800 lei, prima instanță apreciind ca fiind rezonabilă și justificată de complexitatea cauzei, numărul de termene de judecată, munca efectiv prestată de avocat și importanța litigiului pentru părți numai suma de 5000 de lei, la plata căreia a fost obligat pârâtul cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu privire la susținerile apelantei prin care se contestă posibilitatea primei instanțe de a aprecia asupra aspectelor determinante în stabilirea cheltuielilor de judecată puse în sarcina părții adverse, Curtea notează că aceasta nu poate fi primită, față de prevederile art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, în acord cu care instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.

Așadar, stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată la care s-a făcut referire la paragraful precedent reprezintă un atribut al instanței de judecată, care poate fi cenzurat în calea de atac numai în măsura în care reducerea onorariului nu ar respecta criteriile impuse de prevederea legală redată, situație inexistentă în speță.

Pornind de la cele arătate, Curtea menționează că de vreme ce legea recunoaște posibilitatea judecătorului de a reduce cheltuielile de judecată ce urmează a fi puse în sarcina părții care a pierdut procesul, în mod implicit se ajunge la lăsarea diferenței în sarcina părții care a câștigat, o astfel de măsură nefiind, așadar, contrară prevederilor legale incidente în materia cheltuielilor de judecată.

În continuare, analizând cuantumul cheltuielilor pretinse prin prisma criteriilor prevăzute de art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, constând în valoarea sau complexitatea cauzei, activitatea desfășurată de avocat și circumstanțele cauzei, cu luarea în considerare a susținerilor apelantei, Curtea reține că prima instanță a făcut o justă apreciere în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligat intimatul. (..)

Cu referire la cele de mai sus, instanța reține că obiectul dosarului de față, ce a generat cheltuielile analizate, este reprezentat de contestație împotriva deciziei de sancționare disciplinară a intimatului cu avertisment și de obligare a apelantei la plata sumei de…   lei cu titlu de daune morale, gradul de dificultate fiind, așadar, unul mediu, dosar în cadrul căruia apelanta a formulat, prin avocat, un singur act de procedură, respectiv întâmpinarea, dosar care a avut 3 termene de judecată, iar probatoriul administrat nu a fost unul complex. În acest context, și având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului la care s-a făcut referire, privitoare la situația cheltuielilor efectuate de partea care a câștigat procesul, parte care, în speță, este fostul angajator a cărui putere economică este evident incomparabilă cu aceea a fostului angajat, aspect ce prezintă importanță sub aspectul circumstanțelor cauzei, Curtea apreciază că tribunalul a făcut o justă evaluare a sumei acordate cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în litigiul în discuție.

Curtea achiesează la ideea că prezintă importanță nu numai numărul termenelor, ci și volumul concret de muncă depus de avocat, însă observă, pe de o parte, că în cauză nu a fost dovedit acest volum printr-un deviz în care să fie indicat timpul alocat fiecărei activități desfășurate și, pe de altă parte, prin prisma nivelului de complexitate al cauzei, astfel cum a fost reținut în precedent și a actelor de procedură efectuate prin avocat, volumul de muncă depus nu pare a fi unul diferit de cel implicat, ca regulă, de cauzele din materia litigiilor de muncă de complexitate medie.

În altă ordine de idei, într-adevăr, este importantă experiența profesională a avocatului, însă împrejurarea că partea a optat pentru un avocat cu un anumit parcurs profesional, astfel cum se susține în cererea de apel, nu poate constitui neapărat temei pentru a pune în sarcina părții care a pierdut procesul întreg onorariul care ar include, pe lângă munca efectiv prestată, și contravaloarea experienței profesionale a respectivului avocat, determinarea cuantumului cheltuielilor puse în sarcina părții adverse stabilindu-se prin aplicarea coroborată a tuturor criteriilor prevăzute de lege, experiența arătată neprevalând acestora.

Nici faptul că intimatul ar fi formulat mai multe plângeri împotriva apelantei nu poate justifica obligarea acestuia la cheltuieli de judecată care depășesc criteriile de proporționalitate instituite de prevederile art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, criterii care se apreciază prin raportare la situația din prezenta cauză, iar nu și la aceea din alte pricini în care au fost implicate părțile și pentru care chestiunea cheltuielilor de judecată se rezolvă în cadrul respectivelor litigii.”

Comments

comentarii

În cea de-a doua zi de Electric Castle 2024, domeniul Banffy a vibrat în ritmuri afrobeat cu Rema.... Citește mai mult
Cel mai mare youtuber din lume, Mr.Beast, a filmat la Salina Turda.... Citește mai mult

Lasă un răspuns