fbpx

Decizie CA Cluj: 3 ani cu suspendare pentru uciderea unei fete de 15 ani pe trecere de pietoni în Vâlcele

Clujust vă prezintă motivarea deciziei Curții de Apel Cluj de condamnare a unui bărbat care a lovit mortal cu mașina o fată de 15 ani pe o trecere de pietoni în Vâlcele, în noiembrie 2016. Inculpatul, în vârstă de 32 de ani, a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare, după ce Curtea a apreciat că sentința primei instanțe, de 2 ani și 9 luni, este ”excesiv de blândă”. Părinții adolescentei, care au văzut-o pe aceasta într-o baltă de sânge după accident, au primit daune morale de doar 140.000 euro.

Avocatul familiei îndurerarate a prezentat, în fața judecătorilor Curții, o comparație cu alt dosar similar (tânără lovită pe trecere pe DN1 în Florești), unde s-a pronunțat pedeapsă de închisoare cu executare și s-au acordat daune morale duble. Culmea este că familia asolescentei se mutase cu puțin timp în urmă în Cluj-Napoca după ce aceasta a fost admisă la Liceul ”Mihai Eminescu”. Inculpatul, în vârstă de 32 de ani acum, din județul Alba, a precizat că duce flori la mormântul victimei de fiecare dată când trece prin Cluj.

Prin Rechizitoriul nr. 8725/P/2016 din data de 18 septembrie 2017 al Parchetuluo de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, inculpatul Cătălin Bogdan O. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. S-a reținut în actul de sesizare că la data de 12 noiembrie 2016, în jurul orelor 14.29, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen Lupo pe raza localității Vâlcele din județul Cluj, în direcția Cluj-Napoca – Turda, în momentul în care a ajuns la trecerea de pietoni situată la km 463 + 375 m , a surprins-o și accidentat-o pe minora F.A.A.M, care se angajase în traversarea regulamentară a drumului public, pe marcajul trecerii de pietoni, provocându-i leziuni care i-au cauzat decesul.

La fond, instanța a aplicat o pedeapsă de 2 ani și 9 luni închisoare, fiind suspendată executarea pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de supraveghere. Părinții au primit daune morale de câte 70.000 euro fiecare, sume ce au fost menținute și în apel.

În sentința penală nr. 1443/20.06.2019 a Judecătoriei Cluj- Napoca se arată cum a fost cântărită pedeapsa:

”La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.74 Cod penal, art. 369 al. 10 C .pr.pen. și în acest context, de poziția sincera a inculpatului, de lipsa antecedenței penale, conform fișei de cazier judiciar, dar și de gradul concret de pericol social al infracțiunii săvârșite, care rezultă din normele elementare încălcate de către inculpat și din rezultatul iremediabil produs (moartea victimei F.A.A.M în vârstă de 15 de ani).

Instanța a avut în vedere că aceasta s-a datorat neatenției cu care inculpatul conducea pe raza localității Vâlcele, totodată încălcând flagrant (cu mai mult de 40 de km/h) limita maximă de viteză admisă în localitate în proximitatea unei treceri de pietoni semnalizate. Prin comportamentul său neglijent și superficial, inculpatul nu doar că a cauzat decesul victimei, dar a pus în pericol și siguranța celorlalți participanți la trafic. Mai mult, instanța a reținut că neglijența acestuia reiese și din împrejurarea că observând că autoturismul din dreapta sa frânează, inculpatul nu și-a pus problema reducerii propriei viteze, deși putea și trebuia să prevadă că se apropia de un obstacol pe drum, chiar dacă nu ar fi observat marcajele trecerii de pietoni, astfel cum susține acesta.

Mai mult, la stabilirea unei pedepse care să corespundă gravității faptei în concret săvârșite, instanța are în vedere că persoana accidentată și decedată era în vârstă de doar 15 ani, viață care s-a curmat subit și în absența culpei concurente a acesteia la producerea accidentului.

În ceea ce privește circumstanțele personale al inculpatului, acesta este în vârstă de 30 de ani, cetățean român, necăsătorit, studii medii, ocupația de veterinar, fără antecedente penale.

Instanța a considerat că în ciuda faptului că circumstanțele personale ale inculpatului nu indică o periculozitate ridicată a acestuia pentru valorile sociale ocrotite, urmarea imediată foarte gravă a infracțiunii (practic una dintre cele mai grave urmări pe care o infracțiune o poate avea asupra valorii sociale ocrotite, decesul unei persoane), coroborată cu faptul că inculpatul putea cu ușurință să își ia anumite măsuri de precauție care ar fi putut conduce la evitarea accidentului, și anume reducerea vitezei la maximul prevăzut de lege pentru segmentul de drum traversat (30km/h) fac ca doar o soluție de condamnare la închisoare să fie o sancțiune proporțională cu gravitatea faptei și să conducă la atingerea scopului atât punitiv cât și preventiv al sancțiunii penale. Circumstanțele personale ale inculpatului trebuie și sunt avute în vedere conform art. 74 C .pen. însă în prezenta cauză în concret ele nu reduc în așa măsură gravitatea faptei încât să convingă instanței că scopurile legii penale pot fi atinse față de inculpat și printr-o măsură de individualizare a executării pedepsei mai ușoare. Astfel cum s-a precizat și supra, segmentul de drum traversat de inculpat, raza localității Vâlcele, este cunoscută pentru multitudinea de accidente rutiere deosebit de grave determinată evident de  nerespectarea regulilor impuse de legislația rutieră pentru conducerea unui autoturism pe un drum public și în special neadaptarea vitezei în localitate.

Pentru aceste considerente instanța, în baza art. 192 alin. 1, 2 C .pen. cu aplic. art. 375 – art. 396 alin. 2 și 10 C .proc.pen., instanța a considerat că este necesară aplicarea față de inculpat a unei pedepse de 2 ani și 9 luni închisoare.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei de către inculpat, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 91 alin. 1 C .pen. pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, după cum urmează: se constată pedeapsa aplicată acestuia nu depășește 3 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost anterior condamnat și și-a exprimat consimțământul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității. De asemenea, raportat la persoana inculpatului precum și la posibilitățile acestuia de îndreptare, aplicarea pedepsei apare ca fiind suficientă, chiar și fără executarea acesteia, fiind necesară însă supravegherea conduitei inculpatului pe durata termenului de supraveghere (nu se poate pune problema efortului inculpatului de înlăturare sau diminuare a consecințelor infracțiunii care sunt unele ireversibile). Instanța consideră că executarea în regim de detenție a pedepsei cu închisoarea de către inculpat ar fi o sancțiune mult prea drastică raportat la circumstanțele concrete ale comiterii infracțiunii.

Suplimentar, considerând că prin infracțiunea săvârșită, în special gravitatea acesteia, precum și neglijența manifestată la volan de către inculpat, comportament care a determinat, finalmente, decesul unei persoane, acesta a devenit temporar nedemn pentru a exercita drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) C.pen., urmează a le interzice pe acestea cu titlu de pedeapsă complementară. Nu în ultimul rând, și având în vedere că de la momentul săvârșirii accidentului inculpatul nu mai deține drept de circulație, instanța a considerat necesar interzicerea ca pedeapsă complementară și a dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i) C.pen., respectiv dreptul de a conduce autovehicule pe o durată de 2 ani.”

Judecătorii Curții de Apel Cluj au apreciat, potrivit motivării de mai jos, că pedeapsa aplicată de Judecătirie este ”excesiv de blândă”, dar cu toate acestea au pronunțat 3 ani cu suspendare pe un termen de supravegehre de 4 ani. Adică o diferență de 3 luni și tot cu suspendare.

DECIZIA PENALĂ NR. 911/A/2019 – Secția penală CA Cluj:

”Împotriva acestei sentințe (a primei instanțe – n.red) au declarat apel părțile civile FLS și FM, care au solicitat admiterea apelului propriu, desființarea sentinței primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri  prin care să fie majorată pedeapsa aplicată inculpatului, precum și termenul de supraveghere stabilit în sarcin a acestuia și celelalte obligații stabilite în sarcina inculpatului, care să fie stabilite la limita maximă prevăzută de lege.

În motivarea apelului s-au arătat următoarele:

(…)

În ceea ce privește criteriile reținute de instanța de fond pentru a justifica pedeapsa aplicată inculpatului, s-a arătat următoarele:

După cum în mod constant s-a reținut în jurisprudența, lipsa antecedentelor penale constituie o stare de normalitate care trebuie să se regăsească în situația juridică a tuturor destinatarilor legii penale, nefiind un criteriu care să ducă la o atenuare a răspunderii penale, ci la neagravarea acesteia.

De asemenea, sinceritatea și atitudinea de regret de care inculpatul a dat dovadă pe parcursul procesului penal sunt doar declarative, formale, aceasta reieșind neîndoielnic din faptul că inculpatul nu a luat legătura cu apelanții, nu s-a interesat de starea lor fizică/psihică, de cheltuielile generate de înmormântarea fiicei apelanților și nu s-a oferit să îi ajute efectiv pentru a trece peste această perioadă deosebit de dificilă (atât din punct de vedere psihic cât și pecuniar).

Chiar dacă inculpatul este o persoană tânără, atunci când se pune problema luării unor decizii ce implică un oarecare curaj pentru a le cere iertare unor oameni cărora le-a distrus viața prin răpirea vieții copilului lor, se observă că acesta dă dovadă de imaturitate emoțională și intelectuală, respectiv este incapabil de a-și asuma fapta și de a face acest gest oricum doar simbolic de a-și exprima regretul tocmai față de acele persoane cărora le-a cauzat suferințe psihice inimaginabile pe care probabil nici în acest moment nu le înțelege pe deplin.

Trebuie subliniat faptul că inculpatul nu a avut niciun fel de justificare în producerea accidentului rutier, infracțiunea fiind comisă într-o zonă intens circulată, pe un drum european, pe timp de zi, când vizibilitatea era bună, culpa fiind exclusivă a inculpatului iar accidentul soldându-se cu decesul unei persoane tinere și inocente, toate acestea constituind aspecte negative cu privire la fapta comisă și care agravează răspunderea penală a inculpatului.

Prin raportare la cele expuse anterior, deși instanța trebuia în opinia apelanților, să stabilească și să aplice o pedeapsă orientată către maximul special prevăzut de lege, se observă că pedeapsa efectiv aplicată (2 ani și 9 luni de închisoare) nu se situează nici măcar la jumătatea limitelor speciale prevăzute de art. 192 alin. 1 și 2 C .pen., reduse ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 C .pr.pen.

Pentru toate motivele expuse mai sus s-a apreciat că pedeapsa de 2 ani și 9 luni de închisoare este mult prea blândă, astfel că, din punctul de vedere al apelanților, nu este de natură a constitui un avertisment adecvat pentru inculpat față de reprobabilitatea faptei sale și nu îi va crea o atitudine potrivită față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială lezate.

Mai mult, această pedeapsă nu este de natură nici de a realiza scopul preventiv al pedepsei, respectiv de a preîntâmpina unele reacții colective negative, ce ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice și al respectului față de lege.

Din punct de vedere a modalității de executare a pedepsei, s-a arătat că în principiu nu ne opunem unei eventuale soluții de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere – în cazul în care sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune în acest sens și în măsura în care instanța de control judiciar apreciază că o asemenea soluție este capabilă să ducă la îndeplinirea scopurilor pedepsei penale.

Apelanții au apreciat însă că atât termenul de supraveghere, cât și perioada în care inculpatul trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunității ar trebui să reflecte gravitatea infracțiunii și circumstanțele în care aceasta a fost comisă și în consecință să fie orientate spre maximul prevăzut de legea penală, respectiv 4 ani în cazul termenului de supraveghere și 120 zile de muncă în folosul comunității, întrucât finalmente, la modul concret, doar prin acestea inculpatul va resimții rigoarea legii.

În ceea ce privește acțiunea civilă, încă de la început s-a adus următoarea precizare:

Potrivit art. 19 C .pr.pen. soluționarea acțiunii civile în procesul penal este guvernată de dispozițiile legii civile, iar principiul de bază în procesul civil, aplicabil inclusiv în materia răspunderii civile delictuale, este cel al disponibilității. Acest principiu cuprinde dreptul de a porni sau nu acțiunea, de a determina limitele pretențiilor formulate, de a renunța la judecata sau Ia dreptul subiectiv, de a achiesa la pretenții si de a stinge litigiul printr-o tranzacție, de a exercita sau nu calea de atac.

Achiesarea la pretențiile reclamantului este un act de dispoziție al pârâtului care recunoaște pretențiile formulate împotriva sa. Actele de dispoziție, din momentul în care au fost efectuate, sunt irevocabile, astfel că partea nu mai poate reveni asupra manifestării sale de voința în sensul de a le retracta.

În acest sens s-a statuat și prin Decizia nr. 702 din 13 martie 2012 pronunțată în recurs de Secția penală a înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că „în situația în care inculpatul, în ședință publică și în prezența apărătorului ales, a fost de acord cu pretențiile civile formulate de către partea civilă, această poziție reprezintă un act de dispoziție asupra căruia nu mai poate reveni ulterior, în condițiile în care nu există niciun indiciu al unui consimțământ viciat”.

Aceste principii si-au găsit consacrarea și în dispozițiile procesual penale, prin art. 23 C .pr.pen. alin. (2) și (3).

Astfel în cazul în care inculpatul, în prezența apărătorului ales ori desemnat din oficiu, a fost de acord cu pretențiile civile formulate de către partea civilă, aceasta reprezintă un act de dispoziție asupra căruia instanța nu poate interveni, câtă vreme nu s-a constatat vreo afectare a legalității acestuia.

În declarația de inculpat dată în ședința publică din data de 13.06.2019 (f. 52 din dosarul instanței), inculpatul O.C.B, în prezența apărătorului ales a declarat următoarele:

„Sunt de acord să recuperez prejudiciul cauzat părții civile, astfel cum acesta a fost solicitat în constituirea de parte civilă depusă laf. 19 și următoarele din dosarul instanței”.

Astfel, prin raportare atât la faptul că inculpatul a recunoscut în totalitate pretențiile civile solicitate de apelanții, cât și la faptul că partea responsabilă civilmente, deși putea să propună probe sau să pună concluzii în sensul respingerii sau al admiterii în parte a pretențiilor subsemnaților, a ales să rămână în totală pasivitate, apreciem că potrivit art. 397 C .pr.pen. rap. la art. 23 C .pr.pen. instanța de fond ar fi trebuit să admită în totalitate constituirea de parte civilă, astfel cum aceasta a fost formulata.

După cum în mod constant s-a reținut în practica judiciară, recunoașterea pretențiilor civile de către inculpat este opozabilă asigurătorului, în temeiul prevederilor legale, având la bază tocmai contractul de asigurare.

Astfel, potrivit art. 23 alin. 3 teza I C.pr.pen., dacă inculpatul recunoaște pretențiile civile, instanța îi va obliga în măsura recunoașterii.

Potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995 (în vigoare la data încheierii poliței de asigurare) asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, iar potrivit art. 50 alin. 1 din același act normativ, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată pentru persoanele păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

De asemenea, trebuie menționat că în conformitate cu polița de asigurare RCA deținută de inculpat, limita de despăgubire pentru vătămări corporale și deces este de 5.000.000 EURO, fiind evident că cererea apelanților se încadrează în această limită.

În situația în care instanța va trece peste argumentele expuse supra, se arată următoarele:

a)  Referitor la daunele materiale:

După cum s-a arătat și în cererea de apel, dispozitivul Sentinței penale nr. 1443 din 20.06.2019 nu conține nicio referire cu privire la admiterea sau respingerea pretențiilor apelanților vizând acest tip de prejudiciu. Cu toate acestea, în considerentele sentinței atacate, instanța de fond reține următoarele:

„Daunele materiale solicitate de către părțile civile se ridică la suma de 23.500 lei, cuantum ce însă nu a fost dovedit, nefiind depuse la dosarul cauzei niciun fel de documente care să ateste cheltuielile efectuate cu ocazia înmormântării victimei; depoziția martorului S.C, audiat în cursul judecății (f. 55), care a apreciat că cheltuielile ocazionate familiei se ridică la suma de 20.000 lei nu poate constitui, în sine și independent de coroborarea cu alte înscrisuri, dovada efectuării acelor cheltuieli și a cuantumului lor.

În consecință, instanța urmează a respinge solicitarea de acordare a daunelor materiale, acestea nefiind probate de către partea care le-a solicitat”

Contrar celor reținute de instanța de fond, apelanții au probat atât existența, cât și cuantumul daunelor materiale prin depoziția martorului S.C (care a depus în prealabil jurământul religios și căruia i s-a prezentat obligația de a da declarații conforme cu realitatea, atrăgându-i-se atenția că legea pedepsește infracțiunea de mărturie mincinoasă).

Mai mult, depoziția acestuia este consemnată în declarația de martor din 13.06.2019, care constituie un înscris în probațiune. Astfel, la dosarul cauzei există un document care atestă cele susținute de apelanți. Este adevărat că apelanții nu au depus la dosarul cauzei nici o chitanță sau factură care să ateste cele susținute de subsemnații și confirmate de martorul S.C, deoarece nu le-a păstrat, motivul fiind acela că în perioada în care au făcut toate aceste cheltuieli, respectiv în perioada imediat următoare uciderii fiicei lor) apelanții erau mult prea devastați și tulburați pentru a se gândi la acest aspect.

Cu toate acestea, este evident că înmormântarea fiicei apelanților a avut loc, parastasele ținute conform religiei ortodoxe au avut loc, amenajarea locului de mormânt a avut lor, iar monumentul funerar există – toate acestea generând evident cheltuieli, care au și fost probate prin depoziția martorului.

În aceste condiții, respingerea daunelor materiale în totalitate, echivalează din punctul nostru de vedere, cu negarea de către prima instanță a existenței înmormântării, parastaselor ținute potrivit religiei creștine, a amenajării locului de mormânt și a monumentului funerar.

În situația în care instanța de fond ar fi apreciat că declarația martorului nu este suficientă pentru a demonstra existența și cuantumul daunelor solicitate, apreciem că instanța ar fi trebuit:

– fie să disjungă soluționarea acțiunii civile de latura penală, urmând ca în acest caz să pună în discuția părților necesitatea administrării unor probe suplimentare sau să le dispună din oficiu,

– fie să admită în parte pretențiile subsemnaților, în cuantumul apreciat eventual de instanță ca fiind rezonabil,

devreme ce nici unul din elementele componente ale solicitării de daune materiale – înmormântarea, parastasele și monumentul funerar – nu pot fi negate.

b) în ceea ce privește daunele morale acordate pentru fiecare dintre apelanți (de 70.000 de euro pentru fiecare) s-a apreciat că această sumă nu este de natură a “compensa” prejudiciul produs, pentru următoarele motive:

În motivarea acordării daunelor morale, instanța de fond a reținut următoarele:

„Din probele administrate rezultă că ambele părți civile, părinții victimei au fost șocați de moartea unicului lor copil la acea vreme, care a survenit intempestiv și total neașteptat, relația părinte – copii fiind una dintre cele mai strânse și interdependente relații umane care se poate forma pe parcursul vieții omenești. Instanța este deplin conștientă că pentru un părinte, pierderea unui copil, în special într-o manieră precum cea din speță, printr-un accident rutier, reprezintă un eveniment profund traumatic care nu doar că lasă urme adânci și de cele mai multe ori, permanente, dar este în aceeași măsură evident că nicio sumă de bani nu poate compensa sau aplana pe deplin suferința incomensurabilă resimțită de familie.

Instanța mai reține că relația părinților cu fiica lor era una deosebit de apropiată, bazată pe afecțiune, înțelegere și respect reciproc, aceasta fiind singurul lor copil, astfel cum atestă fotografiile depuse la dosar (f. 27 – 47 dos. instanță). Mai mult, dovadă a relației strânse dintre aceștia, părinții au decis mutarea la nașterea Alexandrei din localitatea Vâlcele, în municipiul Galați, spre a-i putea oferi acesteia un mediu academic și social propice dezvoltării sale ca și copil și ulterior ca și adolescentă. Mai mult, cu ocazia acceptării Alexandrei la Liceul “Mihai Eminescu” din Cluj-Napoca, unde dorea să studieze, părinții acesteia au dat din nou curs rugăminților acesteia, făcând efortul financiar deosebit de a se reîntoarce în județul Cluj, pentru ca fiica lor să aibă parte de o educație mai bună, proiect care a fost însă curmat subit de decesul acesteia când de abia începuse liceul, în toamna anului 2016.

Nu în ultimul rând, la stabilirea unui cuantum echitabil al daunelor morale, instanța a avut în vedere și vârsta fragedă a victimei, doar 15 ani, a cărei viață s-a sfârșit subit datorită neatenției și neadaptării vitezei de circulație”.

Toate considerentele mai sus redate, sunt corecte și juste, dar constituie în același timp motive din care rezultă că suma acordată finalmente cu titlu de daune morale, nu reprezintă nici pe departe o “satisfacție adecvată a suferințelor trăite”, sumele fiind nejustificat de mici atât față de prejudiciul efectiv creat apelanților și față de împrejurările în care accidentul s-a comis, cât și față de cele acordate în alte situații similare și cu privire la care există o practica judiciară, relativ extinsă.

Despăgubirile solicitate în prezenta cauză au scopul de a alina suferința pricinuită de dispariția violentă și intempestivă a fiicei apelanților F.A.A-M. Este fără putință de tăgadă faptul că apelanții au suferit și suferă în continuare traume psihice de excepție, determinate de fapta săvârșită de inculpat, traume ale căror consecințe vor fi vizibile și în viitor.

Existența traumelor psihice rezultă din:

– faptul că între părinții ei și Alexandra a existat o relație specială, bazată atât pe o iubire nemărginită, cât și pe respect, înțelegere și admirație, vârsta foarte fragedă a Alexandra la momentul producerii evenimentului ce i-a curmat viața, faptul că era singurul nostru copil, faptul că aceasta nu a avut nicio vină în producerea accidentului, imaginea întipărită în mintea părinților de la locul accidentului, cu Alexandra lovită, întinsă pe asfalt, aflată într-o baltă de sânge, cu încălțămintea proiectată la câțiva metri de ea și cu persoane care încercau zadarnic să o resusciteze.

Relația strânsă dintre părinții săi și Alexandra și implicit trauma suferită ca urmare a pierderii acesteia rezultă și din faptul că apelanții nu au ezitat niciodată să facă schimbări majore în viețile lor atunci când a fost vorba de bunăstarea singurului lor copil, mutându-se în acest sens la momentul nașterii Alexandra în municipiul Galați, pentru a-i oferi un mediu social și școlar cât mai potrivit dezvoltării sale iar ulterior, când a crescut și a fost acceptată la Liceul “Mihai Eminescu”, au dat curs rugăminții acesteia pentru a se muta în județul Cluj. Toate acestea pentru ca fiica lor să aibă parte de o educație cât mai bună, să devină o persoană autonomă care să ducă o viață împlinită și fericită. Toate acestea au însemnat eforturi deosebite pentru apelanți, însă orice părinte știe că împlinirea și fericirea propriilor copii, merită orice efort și orice sacrificiu, în ceea ce îi privește ei fiind principalul motiv pentru care trăiesc, muncesc, se “zbat” în viață.

Pentru aprecierea asupra întinderii prejudiciului, apelanții consideră că trebuie avute în vedere consecințele negative suferite de aceștia, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost, sunt și vor fi percepute consecințele infracțiunii.

Astfel, apelanții au considerat că trebuie ținut cont de faptul că în urma accidentului rutier, a fost ucisă fiica lor de numai 15 ani, care la acel moment era singurul lor copil și era o tânără în pragul vieții de adolescent și care avea toată viața înainte, care avea aspirații și vise șt care a lăsat în urmă doi părinți. Mai mult, apelanții au fost martori direcți la suferința fiicei lor imediat ulterior producerii accidentului, întipărindu-i-se în minte imaginea Alexandrei lovită, întinsă pe asfalt, aflată într-o baltă de sânge, cu încălțămintea proiectată la câțiva metri de ea și în jur cu persoane care încercau zadarnic să o resusciteze.

Totodată, la aprecierea pretențiilor morale, apelanții consideră că trebuie avute în considerare și circumstanțele personale ale acestora (vârstă, venit, motivul pentru care au decis să se mute la Cluj, efectele evenimentului asupra dezvoltării personale și profesionale a subsemnaților, etc.), precum și contextul producerii accidentului (faptul că inculpatul nu a avut niciun fel de justificare în producerea accidentului rutier, infracțiunea fiind comisă într-o zonă intens circulată, pe un drum european, pe timp de zi, când vizibilitatea era bună, culpa fiind exclusivă a inculpatului).

Nu în ultimul rând, se arată că cuantumul sumelor acordate de prima instanță cu titlu de daune morale sunt nejustificat de mici și prin raportare la jurisprudența ce s-a format în cauzele având ca obiect accidente de circulație soldate cu decesul victimelor, sumele acordate de instanțele judecătoreștii situându-se peste pragul de 100.000 EURO / părinte, putând ajunge până la limita prevăzut de polița de asigurare, în funcție de circumstanțele cauzei.

În acest sens, se arată că prin Decizia penală nr. 1346/A/2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dos. nr. ../211/2016, dosar ce vizează o faptă aproape identică cu cea din speța de față (persoană ucisă din culpă în timp ce traversa regulamentar pe trecere de  pietoni), instanța a acordat părților civile despăgubiri morale în cuantum de 300.000 EURO și despăgubiri materiale în cuantum de 75.000 EURO.

Cu toate că starea de fapt din cele două dosare este aproape identică, există și diferențe semnificative, care constituie argumente în favoarea apelanților, după cum urmează:

– viteza cu care inculpatul a depășit limita legală de deplasare este semnificativ mai mare în prezenta cauză, inculpatul circulând cu o viteză de 70 km/h într-o zonă în care viteza trebuia limitată la 30 km/h , în timp ce în dosarul cu nr. …/211/2016 inculpatul a comis infracțiunea circulând cu o viteză de 60 km/h , pe un sector de drum în care viteza legală de circulație era de 50km/h,

– tânăra care și-a pierdut viața în urma accidentului ce a făcut obiectul dosarului cu nr. ../211/2016 avea 34 de ani, în timp ce fiica lor avea 15 ani,

– tânăra care și-a pierdut viața în urma accidentului ce a făcut obiectul dosarului cu nr. ../211/2016 nu era singură la părinți, aceasta mai având un frate, în timp ce Alexandra era singurul lor copil la acea dată,

– în cauza cu nr. ../211/2016 inculpatul nu a recunoscut pretențiile civile, în timp ce în prezenta cauză inculpatul a recunoscut în mod expres și în totalitate pretențiile subsemnaților,

– în cauza cu nr. ../211/2016 partea responsabilă civilmente a formulat apărări în sensul respingerii sau a diminuării pretențiilor civile, în timp ce în prezenta cauză partea responsabilă civilmente a rămas în totală pasivitate.

– în cauza cu nr. ../211/2016 părțile civile au solicitat daune morale în cuantum de 150.000 EURO / părinte, sume pe care instanța de apel le-a acordat în întregime.

Prin raportare la toate motivele expuse mai sus, apelanții au apreciat că pierderea suferită de subsemnații, în calitate de părinți ai Alexandrei, justifică o reparație în cuantum a câte 500.000 euro pentru fiecare, ținând cont de:

– recunoașterea pretențiilor civile de către inculpat,

– starea de pasivitate a părții responsabile civilmente,

– circumstanțele comiterii faptei,

– vârsta fragedă a fiicei noastre,

– faptul că era singurul copil al subsemnaților,

– faptul că apelanții au fost martori direcți la suferința prin care trecea fiica lor, ceea ce le-a accentuat suferințele psihice, și nu în ultimul rând

– jurisprudența relevantă în materia accidentelor soldate cu moartea victimei, fără a se putea susține că o asemenea sumă constituie o îmbogățire fără justă cauză.

Inculpatul O.C.B a depus la dosarul cauzei un memoriu față de apelul declarat de către părțile civile FLS, si FM, prin care acestea solicita instanței de apel sa constate ca soluția instanței de fond este nelegala si netemeinica sub următoarele 3 aspecte:

1. Soluția de condamnare a inculpatului O.C:B la pedeapsa de 2 ani si 9 luni închisoare, pedeapsa care in temeiul art. 91 C .pen. a fost suspendata sub supraveghere pe o durata de 3 ani de zile, este mult prea blânda prin raportare la gravitatea faptei, la urmările acesteia si la conduita inculpatului pe parcursul procesului penal.

2. Instanța de fond a omis sa se pronunțe asupra daunelor materiale, deși acestea au fost solicitate si probate de către părțile civile.

3. Suma de 70.000 Euro acordata cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre părțile civile nu este de natura a “compensa” prejudiciul produs.

Inculpatul a solicitat respingerea apelului declarat, cu consecința menținerii ca legale si temeinice a hotărârii atacate , învederând următoarele aspecte:

Inculpatul a apreciat ca hotărârea instanței de fond este una legala si temeinica, si ca pedeapsa aplicata de către judecătorul fondului este una proporționala cu gravitatea faptei pentru care acesta a fost trimis in judecata.

Inculpatul a învederat instanței regretul profund si sincer fata de nefericitul eveniment in urma căruia si-a pierdut viata FAAM, respectiv fiica părților civile. Regret ă pe care l-a transmis la modul cel mai sincer părților civile, si i-l reiterează încă o data pe aceasta cale.

Se precizează faptul ca sentimentul de r egret profund si compasiune fata de familia victimei nu este unul formal, ci este unul real, iar amintirea acelor momente îl marchează si in prezent pe inculpat.

Fără a încerca sa dezvolte o polemica in ceea ce privește conduita sa de după accident inculpatul a dorit să precizeze că, după producerea evenimentului, a stat de vorba la politie aproximativ 1 ora cu tatăl victimei FM, ocazie cu care a încercat sa-și exprime regretul profund față de cele întâmplate.

După înmormântarea victimei, inculpatul a transmis un sms D-lui. FM prin care i-a arătat disponibilitatea de a suporta cheltuielile cu înmormântarea victimei, si a oferi sprijin in măsura in care aceștia au nevoie si sunt dispuși sa-1 accepte.

Inculpatul a mai precizat faptul ca după înmormântarea victimei, a mers la mormântul acesteia si a dus un buchet mare de trandafiri albi, iar când vine la Cluj aproape de fiecare data merge la mormântul victimei. Nu numai inculpatul, ci întreaga familie este profund marcați de nefericitul eveniment, iar amintirea acestuia este încă vie in mintea inculpatului chiar si acuma la 2 ani de la accident si va rămâne vie pentru tot restul vieții.

In ceea ce privește pedeapsa aplicata de 2 ani si 9 luni, a cărei executare a fost suspendata sub supraveghere, stabilind un termen de supraveghere de 3 ani, inculpatul a apreciat ca este temeinica si legala, fiind proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, si in concordanță cu criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 74 C .pen., ținând cont si de prevederile art. 369 alin. 10 C .pr.pen., precum si de poziția sincera de care inculpatul a dat dovada imediat după producerea accidentului de circulație, aspect reținut inclusiv in actul de sesizare al instanței de judecata.

De asemenea lipsa antecedentelor penale, caracterizările depuse la dosarul cauzei faptul ca sunt o persoana implicata activ in meseria de veterinar pe care o are, iar in cursul acestui an, în data de 31 august s-a căsătorit întemeindu-i-și o familie, inculpatul a apreciat ca justifica pedeapsa aplicata de către instanța de fond, atât sub aspectul cuantumului, cat si sub aspectul modalității de executare si a pedepselor complementare aplicate.

Scopul pedepsei este acela de reintegrare a individului in societate, ori date fiind circumstanțele personale, precum si cele ale faptei pentru care a fost trimis in judecata si condamnat de către prima instanța, inculpatul a apreciat ca modalitatea de executare a executării pedepsei este acea de suspendare sub supraveghere, astfel cum si părțile civile susțin prin memoriul de apel.

Or , in acest context, a acordului comun in ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei ca fiind suspendarea sub supraveghere, inculpatul a dorit să învedereze instanței faptul ca pedeapsa aplicata de către instanța de fond este de 2 ani si 9 luni, in condițiile in care pedeapsa maxima pentru care se poate dispune suspendarea sub supraveghere este de 3 ani, astfel cum prevede art. 91. lit. a C.pen. Prin urmare, in cazul de față pedeapsa a fost orientata spre maximul prevăzut de lege, ținând cont de modalitatea de executare a acesteia sub supraveghere.

Pe de alta parte instanța de fond a mai dispus aplicarea unei pedepse complementare in temeiul art. 66 alin 1 lit. I C.pen., prin care s-a stabilit in sarcina inculpatului interdicția de a conduce pe drumurile publice orice autovehicul pentru o perioada de 2 ani de la rămânerea definitiva a hotărârii de condamnare.

Ținând cont de data la care s-a produs accidentul de circulație (12.11.2016), data la care mi-a fost ridicat permisul de conducere fără a i se prelungi dreptul de a conduce pe drumurile publice, suntem in situația in care un interval de timp de aproximativ 4 ani si 10 luni de zile inculpatul nu va conduce pe drumurile publice niciun fel de autovehicule.

Inculpatul a apreciat ca perioada de interdicție de a circula pe drumurile publice de aproape 5 ani de zile precum si obligațiile stabilite de către instanța de fond in sarcina sa in temeiul art. 93 alin 1 C .penal., inclusiv acea de interdicție de a ieși din tara pe perioada termenului de încercare fără acordul instanței de judecata, si de a presta o munca neremunerata in folosul comunității pentru o perioada de 60 de zile sunt suficiente pentru atingerea scopului pedepsei in cazul de fata. Fiind conștient ca nerespectarea cu rea credința a masurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse, precum si săvârșirea unei alte infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere atrag revocarea suspendării si executării pedepsei in regim de detenție.

In ceea ce privește latura civila a cauzei, față de susținerile părților civile, care solicita obligarea inculpatului la plata integrala a sumelor pretinse de către părțile civile (cate 500.000 euro), pentru fiacre parte civila in parte, invocând prevederile art. 23 alin 3 teza I C.pr.pen. inculpatul dorește să solicite respingerea acestei solicitări.

Decizia Nr. 1/2016 (RIL), pronunțata de către Înalta Casație de Casație si Justiție, care este obligatorie pentru instanțele de judecata statuează ca: „ in cazul asigurării obligatorii de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabila civilmente si are obligația de a repara singura prejudiciul cauzat prin infracțiune, in limitele stabilite in contractul de asigurare si prin dispozițiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civila ”.

Prin urmare singura care poate fi obligata la repararea prejudiciului produs prin infracțiune este societatea de asigurare, fiind nelegala obligarea inculpatului la plata in solidar a despăgubirilor alături de asigurător, astfel cum au solicitat părțile civile.

Analizând sentința penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele :

Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și necontestată de inculpat, care s-a prevalat de dispozițiile art. 374 alin. 4, art. 375 C .pr.pen., în sensul că, inculpatul O.C:B, la data de 12.11.2016, în jurul orelor 14.29, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen Lupo cu numărul de înmatriculare … pe DN1 E60, pe raza localității Vâlcele din județul Cluj, având o viteză superioară limitei legale maxim admise pe acel segment de drum, ajungând la km 463 + 375m, a lovit și accidentat grav victima FAAM, care se deplasa pe partea carosabilă a drumului, fiind angajată în traversarea regulamentară a drumului, în urma accidentului rutier rezultând decesul persoanei vătăm ate.

Corect a fost încadrată în drept fapt comisă de inculpat, întrucât aceasta realizează elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 alin.(1) și (2) C.pen.

Apelul promovat de părțile civile urmează să fie admis, atât pe latura penală a cauzei, cât și pe latura civilă, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Cu privire la latura penală a cauzei, apreciem că, pedeapsa aplicată inculpatului, termenul de supraveghere, precum și celelalte obligații stabilite în sarcina inculpatului potrivit art. 93 C .pen., sunt excesiv de blânde, raportat la fapta comisă de inculpat , care a accidentat victima pe trecerea de pietoni, pe un drum european, pe timp de zi, cu vizibilitate bună, într-o zonă intens circulată, culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului, ca re a condus la decesul victimei la vârsta de doar 15 ani.

Având în vedere condițiile și împrejurările în care s-a produs accidentul, precum și urmările acestui a, respectiv decesul victimei , apreciem că se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, precum și a termenului de supraveghere, la fel și munca în folosul comunității .

Referitor la daunele morale solicitate de părțile civile, sunt de remarcat următoarele:

Cerințele legii impun ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăși redactarea art. 1357 din Codul civil, care folosește termenul general de „prejudiciu”, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile materiale cât și cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci, și a celor cu caracter penal.

Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ ușoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daunele morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele de a fi evaluate în bani.

În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de p ersoana vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Pe de altă parte, această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.

În prezenta cauză este vorba de repararea unui prejudiciu de afecțiune, prejudiciu care trebuie reparat de către partea responsabilă civilmente, sens în care s-a stabilit și prin rezoluția Comitetului de miniștri al Consiliului Europei nr. 75 adoptată la 14 martie 1965 în materia prejudiciului corporal care statuează expres că, în caz de deces, repar ația prejudiciului de afecțiune trebuie acordată părinților, fraților și surorilor victimei, întrucât doar în acest caz, reparația este supusă condiției ca aceste persoane să fi avut legături de afecțiune strânse cu victima, în momentul decesului, însă în prezenta cauză, au solicitat daune morale doar părinții victimei .

Părțile civile au suferit o traumă psihică de excepție, determinată de fapta comisă de inculpat, respectiv decesul fiicei părților civile și apreciem că suma de câte 70.000 euro stabilită pe seama părților civile va reprezenta o compensare a prejudiciului afectiv cauzat acestora, de care victima era legată printr-o relație afectivă de natură familială.

Prin stabilirea daunelor morale la cuantumul sumelor menționate mai sus, Curtea apreciază că soluția va fi conformă atât cu interpretarea tradițională a jurisprudenței române, cât și cu interpretarea constantă a jurisprudenței europene.

În sinteză, existentă un raport de cauzalitate între activitatea delictuală a inculpatului, care avea un contract de asigurare încheiat cu partea responsabilă civilmente, și prejudiciul nepatrimonial încercat de părțile civile, Curtea apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este corespunzătoare principiilor răspunderii civile delictuale stabilite prin dreptul intern și exigențelor art. 3 din Protocolul nr. 7 al C.E.D.O., sens în care nu se impune majorarea cuantumului daunelor morale solicitate de părțile civile.

Pe de altă parte, orice sumă ar fi acordată părților civile nu ar fi în măsură să compenseze prejudiciul moral suferit de acestea, prin decesul unui membru de familie, determinată de conduita inculpatului , așa cum s-a arătat în detaliu mai sus, însă suma acordată cu acest titlu este aptă să compenseze măcar în parte prejudiciul moral cauzat acestora.

Cu privire la daunele materiale de 23.500 lei , solicitate de părțile civile și respinse de instanța de fond, pe motiv că acestea nu au fost dovedite, se rețin următoarele:

Potrivit depoziției martorului SC, audiat la instanța de fond, părțile civile au efectuat cheltuieli cu înmormântarea victimei și realizarea unui monument funerar, care se ridică la suma de 20.000 lei.

Pe de altă parte, potrivit obiceiului locului, respectiv cheltuielile cu înmormântarea victimei și parastasele ulterioare, de pomenire a memoriei acesteia, suma de 20.000 lei, cu titlu de daune materiale solicitată de părțile civile , este o sumă rezonabilă, care se cuvine a fi acordată acestora.

Susținerea părților civile, referitoare la faptul că inculpatul a recunoscut pretențiile civile și că acestea trebuiau acordate în totalitate, nu este întemeiată, întrucât despăgubirile civile urmează să fie achitate de către societatea de asigurare și nu de inculpat, iar societatea de asigurare nu și-a manifestat o asemenea disponibilitate, care nu poate fi obligată la despăgubiri civile potrivit mențiunii inculpatului, așa cum solicită părțile civile prin motivele de apel.

La fel, s olicitarea părților civile, referitoare la obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în apel, nu este întemeiată, întrucât inculpatul nu a promovat apel în cauză, sens în care acesta nu poate fi obligat la plata cheltuielilor judiciare solicitate de părțile civile.

Având în vedere că instanța de fond a stabilit o pedeapsă excesiv de blândă, la fel și obligațiile pe care inculpatul trebuie să le îndeplinească pe perioada termenului de supraveghere, potrivit art. 93 C .pen., și că nu a acordat părților civile daune materiale, deși acestea au fost dovedite în cauză cu depoziția martorului SC, sau dacă instanța de fond a apreciat că aceste daune nu sunt dovedite avea obligația să solicite părților civile suplimentarea probațiunii sub acest aspect, pentru moti vele ca s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art.421 pct.2 lit. a  C.pr.pen., se vor admite apelurile declarate de către părțile civile FLS si FM împotriva sentinței penale nr. 1443/20.06.2019 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o va desființa, atât cu privire la latura civilă, cât și cu privire la latura penală a cauzei și, pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite, va major a cuantumul pedepsei aplicate inculpatului OCB , la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În temeiul art. 91 C .pen. va suspenda executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de supraveghere stabilit conform art. 92 C .pen., care se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 93 alin. 3 C .pen., cu reținerea art. 404 alin. 2 C .pr.pen. va impune inculpatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligația prestării unei munci neremunerate în folosul comunității timp de 120 de zile, care va fi executată în cadrul Primăriei comunei Unirea, jud. Alba.

În baza art. 397 alin. 1 rap. la art. 19 și 25 C .pr.pen., cu reținerea art. 1357 C .civ., va admite în parte acțiunea civilă exercitată de către părțile civile FM si FLS și va oblig  partea responsabilă civilmente S.C. Carpatica Asig S.A. prin Casa de Insolvență Transilvania, Filiala Cluj la plata către partea civilă FM a sumei de 70.000 euro în echivalentul în lei la data plății cu titlu de daune morale și 10.000 lei, despăgubiri materiale și către partea civilă FLS a sumei de 70.000 euro în echivalentul în lei la data plății cu titlu de daune morale și 10.000 lei, despăgubiri materiale.”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina