O avocată din Baroul Cluj a făcut o analogie interesantă între cazurile cu femei bătute de acum 15 ani, cele cu animale chinuite, care sunt mai actuale, și dosarele DNA. ”Se poate spune că în cazul DNA nu e la fel ca și cu femeile bătute și animalele chinuite, ci e chiar pe dos. Într-o logică a erorii imputabile, să tergiversezi un dosar (strânge praf) și sa nu îl investighezi este la fel de grav cu excesul de zel și trimiterea lui rapidă în judecată.”, spune Ioana Trană. Aceasta spune că nici ea, nici maestra ei, Luiza Budușan, nu au cerut destituirea procurorului șef pentru că dosarele lor strângeau praf prin birouri, pentru că știau că inamicul este mentalitatea de țară.

 

”La începutul carierei mele de avocat, acum mai mult de 15 ani, mă implicam alături de maestra mea, cu predilecție în cazuri privind combaterea violenței domestice. Cred că e important să ne aducem aminte cum stătea treaba acum 15 ani cu violența domestică în România. Prin autobuze și pe stradă, vedeai dacă erai atent, destule femei cu vânătăi pe față pe care unele încercau să le ascundă sub fard sau ochelari de soare. La fel, dacă te opreai să vorbești cu vreun școlar cu ghiozdanul în spate, care încă mai mergeau în vremurile alea pe jos la școală, exista o posibilitate de 65% că dacă ridicai brusc mâna în timp ce vorbeai cu școlarul cât ghiozdanul de mare, el să tresară speriat când tu ridicai brusc brațul.

Statul nu se implica deloc în vremurile alea în schimbarea mentalității colective și în sancționarea violenței asupra femeilor și copiilor, în vremea aceea, încă puteai să folosești ca argument credibil faptul că bătaia e terapeutică și că o dovadă a iubirii sunt scatoalcele.

Exista pe atunci în Cluj o singură asociație (ONG) care se implica activ în combaterea acestui fenomen și noi eram implicate serios pe partea juridică.
Am redactat astfel multe plângeri penale împotriva soților violenți cu soțiile și copiii lor și foarte important, am avut contact cu percepția polițiștilor și a procurorilor asupra chestiunilor ăstora. Îmi aduc aminte cum se holbau la noi polițiștii când se trezeau cu plângerile pentru loviri între soți pe birou – unde de altfel adunau praf. Viol asupra soției?!? Păi cum mai vine și asta, nu de aia s-au căsătorit, de ce mai e soție femeia?

Îmi amintesc cum polițiștii refuzau să ia măsuri împotriva soților agresivi deorece atâta timp cât erau căsătoriți, nu puteau interveni în ceea ce ei considerau a fi relația de familie, chiar dacă femeia apela îngrozită și învinețită numărul de urgențe al poliției.

În fine, între timp (după mulți ani și mult prea multe victime), a intervenit și statul prin politici publice, a schimbat legislația și acum nu mai e încetățenită percepția (cel puțin în mediul urban) conform căreia dacă ai fost adus până în punctul în care a trebuit să îți bați femeia, înseamnă că a meritat-o.

Acum nu mă mai ocup de violența domestică, mă ocup de violența asupra animalelor. Ajung în contact cu aceeași polițiști și procurori care trebuie să instrumenteze dosare în care oameni sunt acuzați că au ucis animale, ori că le-au provocat fără vreo justificare suferință.

Polițisti care de data asta holbează ochii la mine când primesc un dosar în care sesizez faptul că persoane cu un important status social în urbea noastră, care practică vânătoarea ca pe un hobby aristocratic, împușcă câinii de turmă ai ciobanilor de pe lângă Cluj. Păi bine donșoara avocat, nu credeți că avem altele mai importante de făcut?

Cum adică să întocmim rechizitoriu pentru că cineva a abandonat niște pui de pisică proaspăt născuți într-o ghenă de gunoi? Ah, da, există un text de lege care incriminează asta, dar bine, donșoara avocat, știți că suntem ocupați cu probleme reale, nu?

O să continui cu munca asta, știu că va sosi o vreme, probabil peste alți câțiva 15 ani când nu vom mai produce atât de multă suferință nejustificată animalelor și cred că vor apărea și soluții de condamnare în România pentru o persoană care aruncă pui vii la gunoi, ori își ține câinele într-un lanț scurt toată viața.

Dar, altceva vroiam să spun. Mi-a trecut oare mie prin cap sau maestrei mele să cerem destituirea Procurorului Șef al Parchetului pentru felul în care dosarele noastre strângeau praf prin birouri? Nu! Știam că inamicul nostru este mentalitatea și nu mentalitatea organului de cercetare penală, ci mentalitatea de țară și doar perseverența va da roade.

Desigur, se poate spune că în cazul DNA nu e la fel ca și cu femeile bătute și animalele chinuite, ci e chiar pe dos.

Într-o logică a erorii imputabile, să tergiversezi un dosar (strânge praf) și sa nu îl investighezi este la fel de grav cu excesul de zel și trimiterea lui rapidă în judecată.

Să investigăm așadar problemele, dar să demitem Procurorul Șef?

În logica asta ar trebui demiși TOȚI Prim Procurorii ai tuturor Parchetelor din România.”, a scris Ioana Trană pe Facebook.

Comments

comentarii