De cine nu au voie să se apropie Paszkany și Mureșan. Fotbaliști, cluburi, avocați, firme, pe lista DIICOT

Reprezentanții cluburilor de fotbal Juventus, Galatasaray, Schalke 04 sau Parma, fotbaliștii Culio, Traore, Deac, avocați din România, Cipru și Ungaria, administratorul judiciar al CFR, RTZ&Partners SPRL, sunt pe lista persoanelor de care nu au voie să se apropie Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan, urmăriți penal pentru delapidare.

Omul de afaceri a contestat măsura controlului judiciar, susținând că nu poate să-și conducă afacerile și clubul de fotbal. Mureșan nu a contestat în instanță măsura luată de DIICOT, ci și-a dat demisia din funcția de președinte căci avea interdicție să se apropie până și de angajații de la clubul de fotbal.

iuliu muresan la diicot cluj (1)

Clujust.ro vă dezvăluie ce conțin ordonanțele prin care s-a luat măsura controlului judiciar față de Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan, urmăriți penal din 7 iunie. Atunci, procurorul de caz a procedat la emiterea ordonanţelor prin care a luat faţă de cei doi măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 7 iunie 2016 şi până la data de 5 august 2016, fiind fixate în sarcina inculpaților următoarele obligaţii:

  • să se prezinte la DIICOT – ST CLUJ ori de câte ori este chemat;
  • să informeze de îndată DIICOT– ST CLUJ cu privire la schimbarea locuinţei;
  • să se prezinte la IPJ CLUJ – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul de Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
  • să nu depăşească limitele teritoriale ale municipiului Cluj-Napoca, jud. Cluj, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;
  • să nu se apropie unul de celălalt
  • să nu se apropie de suspecţii SZEKERNYES KAROLY si HORVATH PETER, de următoarele persoane: POPESCU MARCEL-FLORIN, NEGREAN MARIA, BOER ALEXANDRU, POP-PUŞCAŞ TEODOR, CIORCA VASILE-FLORIN, ONIGA TUDOR-MIRCEA, BACIU SIMONA-CLAUDIA, ZAMFIR RĂZVAN, CAZAC MARIA, MATEI ALEXANDRU, BALAJ IUSTIN; de reprezentanţii şi angajaţii următoarelor entităţi: SC SPORTIVA FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ SA, SC TAXMASTER SRL, RTZ&PARTNERS SPRL, SC CAZACUS CONSULTING SRL, ZXM AUDIT SRL, Societatea civilă de avocaţi „ALĂZĂROAIE&ASOCIAŢII”, Societatea civilă de avocaţi „POPOVICI, NITU, STOICA ŞI ASOCIAŢII”, avocatul FARKAS ZOLTAN-LASZLO, VIANOVA HOLDINGS LTD Cipru, Nicosia, reprezentată de director YIANNA ALEXANDROU şi d-na JANNA NISSIOTOU, şi LEGRAND INVESTMENT LTD. SEYCHELLES, CRYSTAL WORLDWIDE, INTER JURA CY (SERVICES) LIMITED reprezentată de KIRIAKI PETROU SAVVIDOU, CHRIYSTALLA PITSILLI – DEKATRIS, avocat în Baroul Nicosia, Biroul de avocaţi Dr. K. CHRYSOSTOMIDES &CO, din care mai fac parte d-nele ELENI CHRYSOSTOMIDES şi GEORGIA CHRYSOSTOMIDES, care au calitatea de administratori ai VIANOVA HOLDINGS LIMITED; reprezentanţii următoarelor cluburi de fotbal: FUTEBOL CLUBE DO PORTO – Portugalia, FOTBAL CLUB LORIENT – Franţa, FC GELSENKIRCHEN SCHALKE 04 – Germania, FC GALATASARAY – Turcia, FC KUBAN KRASNODAR – Rusia, RIO AVE FC – Portugalia, FCM TG. MUREŞ – România, COIMBRA – Portugalia, MONTEVIDEO WANDERERS FC – Uruguay, SPORTING BRAGA – Portugalia, HELLAS VERONA – Italia, JUVENTUS FC – Italia, FC PARMA – Italia şi AS LIVORNO CALCIO – Italia; următorii judecători de fotbal: PEREIRA BARRAGAN ALVARO DANIEL, DUBARBIER SEBASTIAN, DEAC CIPRIAN, CULIO JUAN EMMANUEL, LACINA TRAORE, IVO DANIEL FERREIRA MENDONCA PINTO, SEPSI LASZLO, DIOGO JORGE MORENO VALENTE, MATIAS AGUIRREGARAY, SANTOS DOS SANTOS LUIS ALBERTO, SASA BJELANOVIC, MARTINEZ JORGE ANDRES, GODFRED ADOFO, ENOW SOLOMON şi MATEO LIGNIANI; agenţii de joc, agenţii sportivi, avocaţii şi intermediarii de orice fel, care au contribuit la transferurile judecătorilor de fotbal menţionaţi anterior la şi de la SCS FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ SA şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale.

În timp ce Iuliu Mureșan s-a resemnat și și-a dat demisia, Arpad Paszkany a cerut în instanță revocarea controlului judiciar, cerere care a ajuns la Înalta Curte. 

Ce motive invocă Paszkany pentru revocarea controlului judiciar: ”întreg fotbalul românesc va fi afectat”

Avocatul ales al lui Paszkany a depus înscrisuri în susţinerea cererii formulate, respectiv o adeverinţă medicală din care rezultă că soţia acestuia este însărcinată, urmând să nască în scurt timp, precum şi înscrisuri din care rezultă că acesta este asociat la unele societăţi la care se ţine contabilitatea de către Taxmaster (care e pe lista de mai sus), precum şi o adresă de la clubul CFR privind situaţia creată ca urmare a măsurii controlului judiciar, precum şi de la Taxmaster.

Avocatul a susținut: ”s-a interzis contactul direct sau indirect inculpatului şi preşedintelui clubului – dl Iuliu Mureşan cu orice angajat al clubului, care nu mai funcţionează corespunzător, având în vedere că se efectuează cantonamente, pregătiri şi că va începe un nou sezon, astfel că se impune reînnoirea contractelor jucătorilor, efectuarea unor transferuri şi negocierea contractelor, urmând Super Cupa României, care se va desfăşura între CFR şi Astra. Întreaga activitate a clubului este blocată, întrucât acţionarul şi preşedintele nu mai pot da dispoziţii.”

Mai mult, a depus la dosar scripte doveditoare faptului că inculpatul reprezintă societatea care achită drepturile de televiziune pentru Liga profesionistă, iar din sumele respective finanţează majoritatea cluburilor de fotbal. ”Astfel, în cazul în care inculpatului i se interzice deplasarea în străinătate există dificultăţi în achitarea de către societatea respectivă a datoriilor şi obligaţiilor, urmând ca întreg fotbalul românesc să fie afectat.”, a precizat avocatul.

Acesta a precizat că procurorul are obligaţia de a motiva măsura controlului judiciar prin oferirea de argumente de ce fără măsura dispusă activitatea de urmărire penală preconizată nu poate fi realizată: ”Deşi la fila nr. 4 din ordonanţă se menţionează „în vederea asigurări bunei desfăşurări a procesului penal, conform art. 202”, la fila 5 „apreciem că măsura controlului judiciar este necesară” consideră că aceste aspecte nu reprezintă o argumentaţie, hotărârea fiind nemotivată, şi oferă cu titlul de exemplu faptul că nu este plauzibilă considerarea contactării sau posibilităţii de influenţare a preşedintelui sau a patronului de la Juventus, Parma, Galatasaray.”

 

 

 

Paszkany a declarat în instanță că măsura dispusă îi afectează activitatea societăţilor de care depind sute de oameni, precum şi plata drepturilor în cuantum de 16,5 milioane de euro care se achită de două ori pe an, respectiv un total de 33 000 000 de euro, iar măsura de a i se interzice părăsirea ţării îi afectează colaborarea cu partenerii săi din străinătate, care sunt îngrijoraţi cu privire la situaţia fotbalului românesc.

Mai mult, a susținut că interdicţia de părăsire a ţării constituie un aspect îndoielnic cu privire la colaborările sale cu partenerii străini şi consideră că orice măsură se impune a fi luată în interesul unei bune desfăşurări a anchetei penale, însă fără a bloca şi afecta alte activităţi consistente şi cu urmări foarte grave. În acest sens, redă cu titlul de exemplu faptul că ulterior efectuării percheziţiilor a fost plecat din ţară şi a revenit, cu încunoştinţarea procurorului. Aşadar, precizează faptul că orice eventuală plecare a sa nu ar depăşi mai mult de 24 sau 48 de ore, raportat şi la starea de graviditate a soţiei sale, dar îi este imperios necesară efectuarea deplasărilor.

În ceea ce priveşte clubul de fotbal, a arătat că în ipoteza în care nu va exista posibilitatea conducerii lui acesta va fi devalizat, sens în care invocă articolele de presă apărute care redau aspecte nereale, însă susţine că prin intermediul acestora se încearcă influenţarea jucătorilor pentru a deveni jucători liberi de contract.

Cu privire la relaţionarea sa cu firma de contabilitate, a precizat faptul că acceptă fără dificultate să nu aibă relaţii personale cu cei care au lucrat ca şi contabili pentru clubul de fotbal, chiar în mod inexplicabil, însă nu poate accepta interdicţia de a nu lua legătura cu niciun angajat din cadrul firmei de contabilitate cu care are încheiate contracte cu toate firmele pe care le reprezintă într-un fel sau altul, întrucât are nevoie de o mulţime de proceduri, respectiv deschiderea unui cont escrow, efectuarea unei linii de creditare, fiindu-i astfel blocate activităţile altor societăţi care nu au nicio legătură cu cauza.

Reprezentantul DIICOT Cluj a precizat că ”măsura a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale, existând în cauză indicii în sensul săvârşirii de către inculpat a infracţiunilor pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, respectiv constituire de grup infracţional, instigare la delapidare şi instigare la evaziune fiscală. Măsura este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor aduse, este necesară pentru desfăşurarea în bune condiţii a urmăririi penale, fiind necesară atât măsura, cât şi obligaţiile aferente acesteia, având în vedere şi elementele de extraneitate prezente în cauză.”

Comments

comentarii

Transilvania se va confrunta cu o perioadă de temperaturi scăzute în următoarele zile, conform prognozei meteorologice.... Citește mai mult
CFR Cluj a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 4-1 (0-0), luni seara, în deplasare, în ultimul meci din etapa a 26-a a SuperLigii.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns