De ce s-a respins cererea unei avocate, fostă judecătoare, pentru ordin de protecție împotriva unui judecător

O avocată, fostă judecătoare, a cerut ordin de protecție împotriva fostului concubin, de profesie judecător, de care s-a plâns că a bătut-o. Prima instanță a respins cererea, iar la tribunal s-au abținut toți judecătorii, astfel că apelul va fi judecat de curtea de apel.

Avocata Gabriela Mariana Stuparu, fostă judecătoare și fostă șefă a Tribunalului Caras-Severin, s-a plâns că a fost victima violenței fizice din partea partenerului de viată, judecatorul Rustin Petru Ciasc , fost presedinte al Tribunalului Caras-Severin, in prezent judecător in cadrul Secției penale a instanței, informează Luju.ro

Judecătoria Reșița a respins cererea pentru emiterea ordinului de protecție, în 5 august, iar apoi la Tribunal s-au abținut toți judecătorii. Apelul are termen la Curtea de Apel Timișoara în 23 august.

Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat ”emiterea ordinului de protecţie împotriva pârâtului, în sensul obligării acestuia să respecte o distanţă minimă de 50 m faţă de reclamantă şi de domiciliul acesteia, precum şi interzicerea acestuia de a o contactata prin orice mod.

Reclamanta a arătat că pârâtul este fostul partener de viaţă, alături de care a avut o relaţie ce s-a desfășurat pe parcursul mai multor ani şi până în prezent.

În cursul zilei de 02.08.2002, în jurul orelor 21:00-21:30,  reclamanta a arătat că se afla la domiciliul său, proprietate personală, mai precis, în unul din dormitoarele apartamentului, unde purta o discuţie telefonică. 

La un moment dat, pârâtul a intrat în forţă în cameră şi s-a năpustit asupra sa, lovind-o cu bestialitate, cu palmele peste faţă. I-a smuls părul pe o porțiune de 4 cm, a strâns-o de gât, aruncând-o pe patul dormitorului, unde a continuat să o lovească în zona feţei. În acel moment, a intervenit fiul reclamantei,, care a aplanat conflictul, ajutând-o, în acelaşi timp, să îşi revină.

De asemenea, a solicitat emiterea ordinului de protecţie, deoarece se teme pentru viaţa  şi integritatea personală fizică şi psihică, agresiunile psiho-sufleteşti fiind, în ultima vreme, o constantă în relaţia părţilor. 

Menţionează că va formula și plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 193 CP.”

Cu ocazia administrării probei cu interogatoriul, pârâtul nu a recunoscut că ar fi săvârșit vreun act de violență față de reclamantă, declarând că a încercat să-i ia telefonul reclamantei, de la ureche, fiind posibil să-i fi smuls atunci câteva fire de păr, deoarece telefonul ar fi fost încâlcit  în părul acesteia, subliniind că nu a acționat cu intenția de a-i smulge părul. De asemenea, a precizat că ,,îi vine greu” să creadă că leziunile traumatice menționate în certificatul medico-legal ca fiind cauzate de smulgerea firelor de păr, s-ar fi putut produce cu ocazia smulgerii telefonului de la reclamantă, adăugând că e posibil ca leziunile din același certificat să se fi produs accidental sau în contextul autolezării.

Fiul reclamantei, audiat în cauză în calitate de martor, nu a asistat la comiterea vreunuia dintre actele de violență menționate în cererea de chemare în judecată, intrând în camera reclamantei după momentul producerii pretinselor acte de violență.

În fața instanței, martorul în cauză a declarat că se afla în camera sa, cu ușa închisă, că a auzit un zgomot de izbitură de ușă, fără a verifica imediat ce s-a întâmplat, însă ulterior a auzit părțile certându-se și un zgomot de plesnitură, situație în care s-a dus în camera mamei sale, ce era cu ușa închisă.

”Cu acea ocazie, a observat părțile stând în picioare, certându-se, iar pârâtul avea telefonul reclamantei în mână și încerca să o îndepărteze pe aceasta, cu cealaltă mână, pentru a o împiedica să-și recupereze telefonul.

De asemenea, martorul a mai observat la tâmpla mamei sale, în partea dreaptă a tâmplei (crede), semnul unei lovituri, zona fiind înroșită, precum și o ușoară înroșire în zona gâtului. După plecarea pârâtului, martorul a mai declarat că a observat un smoc de păr de-al mamei sale pe jos, iar la spital, unde a însoțit-o pe mama sa, a constatat că semnele erau mai vizibile (inclusiv scalpul era iritat). Totodată, deși atunci nu a observat nicio urmă de lovitură pe brațele reclamantei, a doua zi a văzut niște mici vânătăi și pe braț, lângă cot.

Așadar, nu există niciun martor ocular care să fi observat direct momentul în care pârâtul ar fi săvârșit vreunul din actele de violență fizică față de reclamantă (această situație este, însă, deseori întâlnită în cazul episoadelor de violență domestică, ce au loc într-un cadru restrâns, familial, fără participarea unor terți).”, se arată la dosar.

Potrivit motivării judecătoriei, ”În prezenta cauză, instanța nu poate statua cu privire la săvârșirea vreunui act specific infracțiunii de violență în familie, în modalitatea infracțiunii de lovire sau alte violențe [art. 199 rap. la art. 193 alin. (2) CP], nefiind competentă în acest sens, raportat la obiectul cauzei, probele fiind, de altfel, insuficiente în această procedură, pentru o asemenea concluzie.

Aspectele privind săvârșirea sau nu de către pârât a unei eventuale infracțiuni sunt de competența organelor judiciare penale, urmând a fi cercetate în cadrul unui dosar penal, dacă reclamanta va înțelege să formuleze plângere penală.

Din probele administrate în prezenta cauză, reiese aparența unor acte de violență fizică, fără a se putea stabili în mod exact și cert dinamica celor întâmplate.

Din certificatul medico-legal depus la dosar, reiese că reclamanta ar fi fost supusă unor acte de violență fizică, prezentând leziuni traumatice, însă acest certificat în sine nu reprezintă o probă absolută și trebuie coroborat cu alte probe, preferabil directe, care să dovedească săvârșirea actelor de violență fizică din partea pârâtului.  

Chiar și în ipoteza în care pârâtul ar fi fost autorul actelor de violență reclamate, pentru emiterea ordinului de protecție este necesar a se dovedi și îndeplinirea celorlalte condiții legale privitoare la punerea în pericol în prezent/în viitorul apropiat (iar nu în trecut) a vieții, a integrității fizice/psihice, a libertății reclamantei printr-un act de violență domestică, pericol ce s-ar impune a fi înlăturat prin emiterea ordinului. 

Or, în speță, nu s-a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții.

Din probele administrate, a reieșit faptul că părțile au fost parteneri de viață timp de aproximativ 10 ani, că au locuit împreună în apartamentul reclamantei, însă relația acestora a început să se degradeze, apropiindu-se de final, pârâtul nemaidorind  să continue această relație, aspect ce a afectat-o pe reclamantă, aceasta străduindu-se să salveze relația cu pârâtul.

Din probele administrate, coroborate cu atitudinea procesuală a părților, a reieșit că relația sentimentală dintre părți s-a încheiat în urma episodului din data de 02.08.2022, pârâtul nemaiavând nici cheile de la apartamentul reclamantei, fiind implicat, totodată, într-o nouă relație cu martora propusă de acesta (și audiată în prezenta cauză).

Din atitudinea părților în fața instanței, a reieșit faptul că acestea nu mai doresc să mai comunice, pârâtul susținând, de altfel, că reclamanta ar fi fost cea care ar fi încercat să continue relație dintre ei în ultima vreme, căutându-l la telefon în repetate dăți în timpul zilei, contrar dorinței acestuia (a se vedea și schimbul de mesaje dintre acesta și martoră), neconturându-se ipoteza unor insistențe din partea pârâtului în sensul păstrării legăturii cu reclamanta, în absența voinței acesteia.

Așadar, în speță, nu s-a conturat riscul apropierii sau încercării de apropiere a pârâtului de reclamantă pe viitor, în absența consimțământului acesteia și, de altfel, nici riscul/pericolul producerii în viitor a unor acte de violență domestică, ce s-ar impune a se preîntâmpina prin emiterea ordinului de protecție solicitat.

Martorii audiați au declarat că nu l-au perceput pe pârât ca fiind o persoană agresivă fizic de-a lungul timpului (martorul propus de reclamantă a avut această percepție până în data de 02.08.2022, iar martora propusă de către pârât o are în continuare).

Din probele administrate a reieșit faptul că, în data de 02.08.2022, conflictul verbal dintre părți s-a iscat de la o convorbire telefonică purtată de către reclamantă.

Fiul reclamantei nu a putut relata despre ce ar fi fost vorba în respectiva convorbire, susținând că nu ar fi fost atent la acest aspect, iar pârâtul a declarat că acesta ar fi reacționat și i-ar fi luat telefonul reclamantei, deoarece ar fi auzit-o pe aceasta discutând la telefon cu o persoană de sex masculin, căreia îi povestea detalii ale anumitor înregistrări privind momente de intimitate între pârât și alte persoane de sex feminin, înregistrări efectuate în apartamentul pârâtului, fără acordul acestuia.

Pârâtul a susținut că ar fi întrebat-o pe reclamantă despre montarea ilegală a unei aparaturi de înregistrare în apartamentul acestuia și ar fi dorit să-i ia telefonul pentru a verifica stocarea respectivelor înregistrări pe telefonul reclamantei, în contextul în care susține că reclamanta îi arătase înainte alte înregistrări stradale cu mașina noii partenere a pârâtului.

Reclamanta a negat existența acestor înregistrări, susținând că cearta s-ar fi declanșat ca urmare a faptului că pârâtului nu i-ar fi convenit să o audă povestind la telefon cu altcineva despre problemele de cuplu, pe care le avea în ultima vreme cu pârâtul și ar fi întrebat-o dacă aceasta a angajat un detectiv ca să-l urmărească.

Ținând cont de sursa conflictului dintre părți, din data de 02.08.2022, se apreciază că este vorba despre un episod singular, fără a exista riscul real al repetării sale, în contextul în care părțile s-au despărțit, nu mai locuiesc împreună, nu mai doresc să păstreze legătura, iar pârâtul nu mai are nici cheile de la apartamentul reclamantei, pentru a putea intra fără voia acesteia.

De altfel, în ipoteza existenței unor înregistrări ilegale, există remedii legale la care pârâtul poate recurge și de a căror existență are cunoștință, nedovedindu-se că acesta intenționează să recurgă pe viitor, în scop de răzbunare, la acte de violență la adresa reclamantei, cu atât mai mult cu cât pârâtul are pregătirea juridică, de specialitate, pentru a înțelege semnificația, gravitatea și ipoteticele consecințe juridice ale unei asemenea conduite.

Nu s-a dovedit nici faptul că, după data de 02.08.2022, pârâtul ar fi căutat-o pe reclamantă, că ar fi urmărit-o sau că ar fi insistat să păstreze legătura cu aceasta, reclamanta susținând că acesta i-ar fi trimis un singur mesaj nerelevant pentru obiectul prezentei cauze, iar pârâtul declarând că prin acel mesaj o înștiința că urmează să formuleze plângere penală împotriva sa în legătură cu înregistrările din apartamentul său, pentru infracțiunea de violarea vieții private.

Susținerea reclamantei că îi este teamă în prezent de pârât, pe motiv că ,,pretinsul episod violent, dacă s-a întâmplat, se mai poate repeta”, nu poate fundamenta emiterea ordinului de protecție în absența unei stări reale de pericol dovedite. 

Este adevărat că orice act de violență poate fi urmat, teoretic, de un nou act de violență, însă pericolul avut în vedere de legiuitor și menționat în cuprinsul art. 38 din Legea nr. 217/2003, nu poate fi unul pur abstract, pur ipotetic, prezumat, ci unul concret.

Din formularea normei cuprinse în art. 38 din Legea nr. 217/2003 reiese în mod clar că pericolul vizat de legiuitor este unul concret, aspect ce reiese atât din interpretarea literală a normei (,,punerea în pericol”, ,,în scopul înlăturării stării de pericol”), cât și din cea teleologică (ce vizează rațiunea întregii reglementări).

Cu alte cuvinte, dacă existența pericolului concret nu ar fi fost necesară pentru emiterea ordinului de protecție, legiuitorul ar fi recurs la o altă formulare și ar fi menționat că este suficientă comiterea unui act de violență domestică, fără vreo trimitere expresă la starea de pericol, aspect ce ar fi putut duce la emiterea unui ordin de protecție ori de câte ori s-ar fi comis acte de violență domestică (sau ar fi existat aparența rezonabilă a comiterii unor astfel de acte), fără a interesa existența/inexistența stării de pericol.

Or, prin ordinul de protecție nu se urmărește cu precădere a se sancționa un comportament trecut, ci a se reprima acte de violență actuale sau a se preîntâmpina cele viitoare, pentru a se înlătura starea de pericol existentă, certă.

În speță, nu s-a dovedit, însă, existența pericolului concret de comitere de către pârât a unui act de violență domestică la adresa reclamantei în viitorul apropiat, simplul pericol ipotetic, abstract neîntrunind exigențele legale și nejustificând luarea unor măsuri restrictive ale unor drepturi fundamentale, pe baza unei prezumții de comitere a unor astfel de acte în viitor.

Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar, ca neîntemeiată.”, se arată în motivare.

Comments

comentarii