fbpx

Primul traficant de droguri din România condamnat și pentru ucidere din culpă după ce a murit un consumator

Un traficant de droguri notoriu în zona Transilvaniei a fost condamnat definitiv la 10 ani închisoare pentru trafic de droguri de mare risc, operațiuni cu substanțe psihoactive și ucidere din culpă. Pentru ultima infracțiune a primit 3 ani închisoare, fiind considerat responsabil în proporție de 50% de moartea unui consumator de droguri. Victima are și ea jumătate de vină.

Septimiu Piscoi, zis „Gambino Lorenzo”, este primul traficant de droguri din România condamnat și pentru ucidere din culpă, ceea ce ar trebui să tragă un semnal de alarmă în rândul dealerilor. Chiar avocatul inculpatului a susținut că nu a identificat în jurisprudența din România nici măcar o speţă în care vânzătorii de droguri să fie condamnaţi pentru ucidere din culpă.

Apelul inculpatului Piscoi a vizat atât latura penală, cât și latura civilă a cauzei. Astfel, în ceea ce privește latura penală, față de infracţiunea de ucidere din culpă, în baza art. 16 alin. 1 lit. b), ambele teze, lit. c) C.proc.pen., s-a solicitat achitarea, iar cu privire la infracţiunea de trafic de droguri şi de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, s-a solicitat reducerea limitelor de pedeapsă.

Apărarea a susţinut că prima instanţă, Tribunal Brașov, a reţinut în mod greşit că sunt întrunite elementele de tipicitate, elementele constitutive şi susţine că această întrunire a elementelor a fost dovedită prin probe, sens în care hotărârea atacată este considerată ca fiind netemeinică şi nelegală.

S-a arătat că, raportat la elementul material reţinut în cauză – vânzarea de substanţe cu efect psihoactiv, nu există probe că inculpatul i-ar fi vândut în această perioadă substanţe, nu există probe că cei doi s-au întâlnit măcar să îi poată vinde direct, nu există probe nici că prin intermediar ar fi fost vândut. 

Mai departe, s-a arătat de către apărare că ”forma de vinovăţie în ceea ce priveşte substanţele cu efect psihoactiv este intenţia. Prin definiţie, uciderea din culpă are ca formă de vinovăţie culpa. Deci, vânzarea de substanţe cu efecte psihoactive nu se poate săvârşi din culpă cu prevedere şi nu se poate susţine că un om prudent şi diligent ar fi dedus că din vânzarea de substanţe cu efect psihoactiv obligatoriu rezultatul este moartea. 

Nu se poate reţine nici praeterintenţia ca formă de vinovăţie, în condiţiile în care nu mai există text legal în care să se regăsească această faptă, prin urmare se solicită în subsidiar achitarea inculpatului Piscoi Septimiu , în temeiul tezei a II-a a art. 16 alin. 1 lit. b) C.proc.pen.

A considera că vânzarea de substanţe cu efect psihoactiv, chiar dacă ar fi dovedită, provoacă moartea reprezintă o extindere a normei de incriminare, ceea ce nu poate fi acceptat. Anual mor mii de tineri ca urmare a consumului de droguri, însă vânzătorii drogurilor răspund pentru vânzare de droguri, nu pentru ucidere din culpă, în jurişprudenţă neindentificând nici măcar o speţă în care vânzătorii de droguri să fie condamnaţi pentru ucidere din culpă.”

S-a mai solicitat achitarea inculpatului în baza art. 16 alin. 1 lit. c) C.proc.pen. invocându-se în esenţă aplicarea principiului in dubio pro reo, pe motiv că nu există probe dincolo de orice îndoială rezonabilă, care să confirme că inculpatul a săvârşit elementul material al faptei reţinute în sarcina sa. 

Având ultimul cuvânt, inculpatul Piscoi a arătat că doreşte să i se facă dreptate, că a recunoscut faptele din rechizitoriu, pe care le-a comis, dar mai puţin uciderea din culpă. Regretă că victima a decedat, a conştientizat faptele, anturajul său şi afirmă că şi el era consumator. Într-adevăr, a recunoscut că i-a trimis mesaj victimei, dar nu s-a văzut cu aceasta, aşa cum a susţinut şi iubita victimei.

Cu privire la acuzația de ucidere din culpă, judecătorii Curții de Apel Brașov au reținut următoarele:

”În ceea ce priveşte apelul inculpatului Piscoi Septimiu, Curtea constată că se critică soluţia primei instanţe privind condamnarea acestuia pentru infracţiunea de ucidere din culpă, solicitându-se achitarea sa, cu susţinerea, în principal, că fapta nu este prevăzută de legea penală, conform art. 16 alin. 1 lit. b) teza I C.proc.pen. (nu este tipică obiectiv şi subiectiv), în sensul că nu sunt probe că acesta i-a vândut în perioada de referinţă substanţe psihoactive victimei şi nu a fost demonstrată legătura de cauzalitate între actul de vânzare şi moartea victimei (sub aspect obiectiv) şi nici nu a prevăzut urmarea produsă privind decesul, care nu ar fi fost iminent ci puţin probabil (sub aspect subiectiv). În subsidiar, inculpatul a cerut achitarea sa în baza art. 16 alin. 1 lit. c) C.proc.pen., pentru că nu există probe că a comis fapta sesizată de ucidere din culpă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, hotărârea instanţei de condamnare neputându-se întemeia doar pe prezumţii de fapt şi probabilităţi.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt privind infracţiunea de ucidere din culpă, Curtea reţine următoarele:

Astfel, Curtea reţine că inculpatul era în perioada de referinţă furnizorul obişnuit al victimei de substanţe psihoactive (etnobotanice), sens în care Curtea reţine declaraţiile martorilor care îl indică fără echivoc pe inculpat ca fiind cel care îl vindea, cu titlu obişnuit, substanţele interzise victimei în perioada de dinaintea morţii sale (martorii #######  #######, ###### #######, ##### ######, ##### ###### şi ######## ###### #########). De altfel, nici inculpatul nu a negat, în prisma sa declaraţie, că anterior îi furnizare etnobotanice victimei, ci doar a precizat că „nu-mi amintesc să-i fi vândut direct lui ###### ######### astfel de substanţe” (dup, f. 42).

În acelaşi sens, Curtea subliniază că inculpatul a fost abordat de către victimă cu doar 20 de zile anterior decesului, la data de 01.02.2021 cerându-i acestuia să-i vândă etnobotanice, ocazie cu care inculpatul l-a îndrumat expres către coinculpatul Mailat Silviu Mihai, într-o modalitate care reflectă obişnuinţa, astfel cum au confirmat martorii ascultaţi („Sal bro poti vb cu Silviu k e ok”… „I spui k esti din partea mea”), aspect recunoscut de inculpatul însuşi în declaraţia sa din 09.03.2022 (ds. fond, f. 50). Mai mult, chiar în dimineaţa în care i s-a făcut rău victimei, în data de 17.02.2021, inculpatul a fost cel care i-a trimis acesteia un mesaj prin care a invitat-o, în mod său obişnuit, să cumpere de la el substanţele interzise („Sal bro; Sunt in bv”).

În sfârşit, substanţa regăsită în corpul victimei (4F-MDMB-####) este similară cu cea comercializată de inculpat în perioada respectivă (5F-MDMB-####, vândută în data de 05.10.2020 martorilor  ###### şi ##### ######, care a şi cauzat intrarea în inconştienţă a martorei ###### ######, mama celui dintâi, după doar un consum foarte redus – „mama a tras un fum să vadă cum e şi i s-a făcut rău şi şi-a pierdut cunoştinţa”, dup, f. 206). Astfel, cele două substanţe sunt „structural legate”, astfel cum reiese din documentaţia publică specifică de la nivel european (Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie – Raport privind evaluarea riscului 4F-MDMB-#### – 2020, pag. 10 şi urm.). Sub acest aspect, Curtea nu poate primi apărarea inculpatului în sensul diferenţelor dintre substanţele respective, comparaţia fiind făcută cu substanţele psihoactive comercializate de inculpat ulterior decesului victimei. Cu această ocazie, Curtea remarcă că anterior morţii victimei inculpatul comercializa o altă categorie de substanţă specifică, nefiind exclus ca acesta – dat fiind şi recidiva sa specială care l-a familiarizat cu modalităţile de administrare a probatoriului în procesele penale având ca obiect traficul de droguri – să-şi fi schimbat furnizorii tocmai în legătură cu decesul acesteia, al cărei furnizor era şi de care se interesase, aşa cum a arătat şi martorul ##### ######, a cărei declaraţie a fost expusă pe larg de prima instanţă. 

Cu privire la apărarea inculpatului, Curtea reţine că, într-adevăr, aşa cum s-a reţinut şi în rechizitoriu, inculpatul a susţinut că a fost plecat din ţară în perioada respectivă, revenind cu doar două zile anterior celei în care i se făcuse rău victimei, respectiv în data de 15.02.2021. Cu toate acestea, Curtea reţine că nimic nu l-ar fi împiedicat pe inculpat să vândă etnobotanicele victimei, nu în mod direct, ci indirect, prin intermediari, aşa cum s-a dovedit în cauză că proceda inculpatul cu alte ocazii (de exemplu, aşa cum a arătat martorul cu numele atribuit <######### #######>, dup, f. 268”). Curtea subliniază în acest sens că unul dintre intermediari era însuşi coinculpatul, mai ales în condiţiile în care tranzacţiile erau foarte dese, fiind consumatori care apelau la inculpat chiar şi de două ori pe zi, conform aceluiaşi martor „######### #######”, iar victima consuma zilnic etnobotanice, aspect confirmat şi de prietena sa, martora ####### ####### (dup, f. 257, 316). Aceasta poate fi explicaţia pentru care martorii în cauză, precum ##### ###### şi ######## ###### #########,  au susţinut că victima le-a spus expres că luase produsele de la inculpat şi în acea perioadă de dinaintea decesului, deşi el nu era localizat atunci în ţară (dup, f. 304, 312). În sfârşit, singura persoană de la care s-a susţinut că victima ar mai fi achiziţionat substanţe este martorul ######## ###### #########, însă acesta a negat expres acest lucru, deşi încunoştinţat că declaraţiile sale nu pot fi folosite împotriva lui. De altfel, acest aspect a fost infirmat şi de restul materialului testimonial în cauză. În sfârşit, inculpatul este cel care era în legătură directă cu furnizorii, astfel cum arată comunicările reţinute pe mediile sale informatice, precum telefonul şi email-ul (procesul-verbal din 01.11.2021 privind percheziţia informatică, dup, vol. II, f 36 şi urm).

În aceste împrejurări, Curtea nu poate să nu reţină inclusiv vânzări indirecte victimei, mai ales în condiţiile relevate testimonial în cauză, precum caracterul sporadic al prezenţei inculpatului în oraş, frecvenţa deosebită a actelor de vânzare a etnobotanicelor şi faptul că acesta „le spune clienţilor că Braşovul este zona lui” (declaraţia martorului „######### #######”, dup, f. 269).

În concluzie, Curtea reţine că inculpatul, furnizor constant de substanţe psihoactive inclusiv prin intermediari (cu vânzări şi de două ori pe zi aceluiaşi cumpărător) şi recunoscându-se cu ########## ###### ## ##### #### ## ## ############## (inculpatul însuşi lăudându-se astfel), i-a oferit victimei, toxicomană cu consum zilnic, substanţe psihoactive cu câteva zile anterior decesului, ce a fost produs de astfel de substanţe având aceeaşi natură cu cele pe care obişnuia inculpatul să le comercializeze în perioada respectivă, existând mărturii exprese că victima a relatat că îşi achiziţionase substanţele respective de la inculpat, direct sau indirect, în perioada imediat anterioară decesului.

Având în vedere acest probatoriu, Curtea nu poate decât să confirme constatarea primei instanţe, dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a fost acela care i-a vândut victimei, direct sau indirect, în perioada imediat anterioară decesului acesteia, inclusiv prin oferta de vânzare din 17.02.2022, substanţele psihoactive care i-au produs moartea.

Faţă de cele expuse, Curtea reţine că acuzaţia formulată sub acest aspect a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, în acord cu prevederile art. 103 alin. 2 C.proc.pen. şi art. 396 alin. 2 C.proc.pen., astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituţionale, care a reţinut că „săvârșirea unei anumite fapte de o anumită persoană este dovedită dincolo de orice dubiu rezonabil atunci când, din întreg materialul probator, nu rezultă nicio altă concluzie rațională, logică, decât că persoana respectivă a săvârșit acea faptă” (Decizia nr. 633/2018, parag. 445).

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), potrivit căreia standardul de probă dincolo de un dubiu rezonabil permite deducerea faptei penale şi din coexistenţa unor concluzii suficient de întemeiate, clare şi concordate sau a unor prezumţii de fapt similare şi incontestabile (Cauza Boicenco împotriva Republicii Moldova din 11 iulie 2006, par.104). Mai mult, Curtea europeană nu exclude luarea în considerare a situaţiilor care necesită în mod clar explicaţii din partea acuzatului, în lipsa cărora se pot trage concluzii defavorabile acestuia, în cadrul aprecierii probelor aflate la dosar (Cauza John Murray împotriva Marii Britanii din 8 februarie 2006, Marea Cameră, par.47). De altfel, doctrina noastră clasică subliniază în mod expresiv că „a stăpâni adevărul real nu înseamnă însă a avea fotografia fidelă a realităţii, ci numai certitudinea lui” (V\intilă Dongoroz, în Tratat de drept și procedură penală. Procedură penală, vol. IV, edițiunea a doua a Cursului de drept și procedură penală, revăzut și completat de V. Dongoroz, C. Chisăliță, Șt. Laday și E. Decusaru, Tipografia Curierul Judiciar, București, 1924-1927, pag. 39).

În ceea ce priveşte încadrarea în drept, Curtea reţine că infracţiunea de ucidere din culpă este prevăzută în art. 192 alin. 1 C.pen., potrivit căruia uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. 

Prin incriminarea infracţiunii s-a urmărit astfel protecţia dreptului la viaţă al oricărei persoane, care constituie astfel obiectul juridic al infracţiunii.

Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, elementul material (actus reus) constă în orice fel de acţiune sau inacţiune susceptibilă să producă, direct sau indirect, decesul persoanei, aceasta fiind urmarea imediată incriminată, legiuitorul folosind în acest sens o normă deschisă prin folosirea noţiunii de ucidere, fără niciun fel de alte circumstanţieri.

Între această acţiune sau inacţiune şi rezultatul produs trebuie să existe o legătură de cauzalitate, contestată în cauză de către apărare şi asupra căreia instanţa urmează să se aplece în continuare.

Astfel, determinarea existenţei legăturii de cauzalitate implică stabilirea unui raport cauză-efect între acţiunea inculpatului şi urmarea imediată a acesteia, pentru a se putea constata că acţiunea prevăzută de norma de incriminare a fost cea care a cauzat rezultatul incriminat. 

Pentru aprecierea legăturii de cauzalitate în ipoteza unor cauze multiple, s-au propus mai multe teorii ce pot fi grupate în jurul a două teze: teza monistă şi teza pluralistă. Astfel, teza monistă – care propune ca, dintre acţiunile care au precedat rezultatul, doar una singură să fie considerată drept cauză a efectului produs, celelalte acţiuni având semnificaţia unor simple condiţii fără relevanţă juridică sub aspect penal – cuprinde teoria cauzei preponderente (care a avut cea mai mare contribuţie la producerea rezultatului incriminat), teoria cauzei adecvate (care reţine drept cauză doar acţiunea specifică urmării produse) şi teoria cauzei proxime (cea care limitează legătura la cea din urmă cauză anterioară rezultatului). În opoziţie cu teza monistă, potrivit tezei pluraliste, producerea urmării imediate poate fi consecinţa unui concurs de cauze, reţinându-se în acest sens teoria echivalenţei condiţiilor, după care are valoare de cauză orice acţiune sau inacţiune anterioară în absenţa căreia rezultatul nu s-ar fi produs (sine qua non), teorie agreată de majoritatea practicii noastre judecătoreşti. Pentru a se stabili dacă o condiţie a fost necesară rezultatului, se foloseşte metoda izolării în gândire (eliminarea ipotetică), o condiţie fiind necesară atunci când, eliminată mintal din procesul cauzal, rezultatul nu s-ar mai fi produs (sublata cauza tollitur effectus). Odată stabilită condiţia necesară, legătura de cauzalitate nu este întreruptă nici dacă au intervenit între condiţie şi rezultat alte acţiuni ori activităţi, precum acţiunea forţelor naturii sau a altor persoane ori rezultatul s-a datorat particularităţilor fizice sau psihice ale victimei. Aşa fiind, legătura de cauzalitate se consideră întreruptă, frântă, doar atunci când acţiunea fizică a unei energii independente prin ea însăşi a produs rezultatul periculos, aspect subliniat şi de doctrina de specialitate (Vintilă Dongoroz, Drept penal, Institutul de Arte Grafice, București, 1939,  pag. 229).

În cauză, în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate între acţiunea reţinută (vânzarea substanţelor psihoactive către victimă) şi urmarea produsă incriminată (decesul acesteia datorat aceloraşi substanţe), Curtea reţine următoarele.

Potrivit materialului probator al cauzei, inculpatul i-a vândut victimei substanţe psihoactive, pe care aceasta le-a consumat, cauzându-i-se astfel decesul, context în care apărarea contestă legătură de cauzalitate între vânzare şi deces, susţinând că moartea victimei s-ar fi datorat exclusiv consumului acestor substanţe, care ar fi întrerupt orice eventuală legătură de cauzalitate cu actul de vânzare.

În contra apărării astfel formulate, Curtea reţine că fără acţiunea de vânzare a inculpatului victima nu ar fi intrat în posesia substanţelor respective, care, odată consumate, au condus în mod direct la decesul acesteia. Dimpotrivă, nu se poate reţine că legătura de cauzalitate dintre acţiunea de vânzare şi deces a fost întreruptă, aşa cum susţine apărarea, atâta timp cât acţiunea de consum a fost consecinţa firească a intrării în posesie a substanţei urmare a comercializării ei de către inculpat către victimă, neputând fi considerată total independentă prin ea însăşi prin raportare la producerea rezultatului periculos. A considera contrariul conform opiniei apărării, în sensul că doar consumul a produs rezultatul periculos, înseamnă a îmbrăţişa tezele moniste despre legătură de cauzalitate cu privire la teoriile cauzei preponderente, adecvate sau proxime, mai sus expuse, care însă au fost larg contestate şi respinse în doctrină şi de practica judecătorească. 

În concluzie, Curtea reţine sub aspect obiectiv că vânzarea către victimă a substanţelor se înscrie în antecedenţa cauzală a rezultatului produs constând în moartea acesteia, în condiţiile în care este evident că fără această vânzare victima nu ar fi achiziţionat şi consumat acele substanţe şi nu s-ar fi produs decesul ei în aceste circumstanţe, consumul fiind consecinţa directă şi firească a vânzării iar nu total independent de aceasta, condiţii în care nu se poate considera că întrerupe legătura de cauzalitate între acţiunea de vânzare şi urmarea periculoasă constând în decesul consumatorului (teoria echivalenţei condiţiilor – sine qua non). 

Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii, Curtea va avea în vedere că infracţiunea de ucidere din culpă, după cum îi spune şi denumirea, poate fi comisă cu forma de vinovăţie a culpei, sub ambele sale modalităţi, respectiv culpă cu prevedere (uşurinţa), atunci când autorul prevede rezultatul faptei sale dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce (prev. de art. 16 alin. 4 lit. a) C.pen.) şi culpă fără prevedere (greşeala), în ipoteza în care autorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă (prev. de art. 16 alin. 4 lit. b) C.pen.).

Culpa fiind unul din factorii elementului subiectiv, existența sa trebuie să fie dovedită și constatată. Culpa nu se prezumă în dreptul penal niciodată, ci trebuie să fie stabilită, iar sarcina dovedirii sale incumbă acuzării. Pentru aceasta vor putea servi toate circumstanțele, care înconjoară activitatea fizică efectuată, și toate datele, din care se poate trage un indiciu sau o prezumție.

Astfel, pentru stabilirea culpei, se va proceda la un îndoit examen. În primul rând, se va examina, dacă, față cu circumstanțele cauzei, orice om normal, în aceeași situațiune, ar fi trebuit să conceapă producerea rezultatului dăunător (examenul obiectiv). Dacă răspunsul va fi negativ, atunci vom spune că ne găsim în fața unui caz fortuit (că nu avem culpă). Dacă, din contra, răspunsul este afirmativ, atunci vom păși la al doilea examen. În al doilea rând, se va cerceta dacă, față cu circumstanțele cauzei, însuși făptuitorul ar fi putut să conceapă (să prevadă), în finalitatea activității sale, producerea rezultatului dăunător (examen subiectiv). În acest examen subiectiv se ține seamă de întreaga personalitate a făptuitorului, de cultura, de inteligența, experiența lui, de starea lui psiho-fizică, în genere și în special, în momentul săvârșirii faptului etc. Dacă rezultatul examenului subiectiv este negativ, atunci nu va exista culpă și invers, dacă se constată că făptuitorul putea concepe rezultatul, vom avea culpă.

În prezenta cauză a fost reţinută culpa cu prevedere, în sensul că inculpatul a prevăzut posibilitatea survenirii decesului victimei ca urmare a consumului substanţelor psihoactive vândute acesteia, însă a socotit, fără un temei suficient, că moartea nu se va produce.

Astfel, Curtea reţine că inculpatul a fost în măsură să prevadă posibilitatea producerii decesului victimei urmare a consumului substanţelor vândute ei, în condiţiile în care acesta era în deplină cunoştinţă de noutatea substanţei şi de efectele ei puternice asupra organismului, avertizând chiar cumpărătorii să nu o consume în public datorită riscului de pierdere a conştienţei şi alertarea autorităţilor, astfel cum reiese din declaraţiile mai sus expuse ale martorilor. Mai mult, astfel de situaţii cu risc ridicat pentru viaţa persoanei s-au şi produs efectiv, în sarcina inculpatului reţinându-se în prezenta cauză un act de vânzare de produse similare (actul material de vânzare din 05.10.2020, care a condus la pierderea conştienţei şi spitalizarea persoanei care a consumat chiar şi o mică cantitate din produsul toxic, respectiv martora ###### ######, mama martorului cumpărător ######, care, regăsind în haina acestuia o astfel de ţigaretă cu substanţă psihoactivă provenită de la inculpat, a ales să o consume, cu intenţia declarată de a-i observa tipologia de efecte, intrând imediat în inconştienţă). În sfârşit, inculpatul şi-a dat seama că substanţele comercializate nelegal au un efect imprevizibil, putând duce la orice fel de consecinţe dăunătoare sănătăţii şi având astfel risc vital, nefiind cunoscut, nici măcar experimental, dozajul potrivit care să minimalizeze riscurile cunoscute. Pentru aceste motive, Curtea consideră irelevantă data la care inculpatul a accesat site-urile de profil regăsite pe mediul său informatic, acesta cunoscând foarte bine efectul lor având propria sa experienţă în acest sens.

În continuare, Curtea reţine că inculpatul a socotit totuşi că decesul cumpărătorilor nu se va produce, în condiţiile în care aceştia erau consumatori cunoscuţi, obişnuiţi să aprecieze dozajul şi să-l limiteze în consecinţă, inclusiv la avertizarea inculpatului, efectele grave cu pierdere de conştienţă având un caracter izolat. Cu toate acestea, cel puţin în cazul victimei de faţă, aprecierea inculpatului s-a dovedit a fi fost eronată, în condiţiile în care s-a produs moartea acesteia datorită consumului substanţelor psihoactive vândute de inculpat.

În sfârşit, inculpatul cunoştea dependenţa deosebită a victimei de substanţele comercializate acesteia, aspect confirmat de el însuşi în declaraţia sa din 08.12.2021, în care a precizat că victima îl contactase pentru că „era în sevraj” (dup, f. 42). 

Cu toate acestea, în acord deplin cu Tribunalul, Curtea reţine că, alături de vinovăţia inculpatului se poate reţine şi cea a victimei, care, deşi în dependenţă de ele, a ales singură să consume substanţele astfel procurate de la inculpat, conduită apreciată într-o măsură ridicată sub aspectul proporţiei culpelor (50% culpa victimei).  

În concluzie, Curtea reţine sub aspect subiectiv că inculpatul a prevăzut posibilitatea survenirii decesului victimei, în condiţiile în care cunoştea caracterul de noutate şi efectul puternic al substanţelor asupra sănătăţii şi vieţii persoanei, mai ales faţă de un consumator cu dependenţă deosebită aşa cum îi era cunoscută victima, socotind fără avea motive suficiente că această urmare nu se va produce, deşi ea s-a produs în realitate, victima decedând din cauza consumului substanţelor comercializate ei de inculpat.

În ceea ce priveşte apărarea inculpatului în sensul că nu actul de vânzare i-a produs moartea victimei, ci doar consumul substanţelor astfel vândute, pentru care victima singură este responsabilă, Curtea înţelege că se contestă aplicarea teoriei echivalenţei condiţiilor ca fiind prea largă sub aspectul stabilirii legăturii de cauzalitate, permiţând considerarea drept cauze a unor condiţii care nu au acest caracter.

Faţă de criticile apărării, Curtea va avea în vedere şi mai noua teorie a imputării obiective a rezultatului, de natură a corecta neajunsurile teoriei clasice a echivalenţei condiţiilor, descrisă în doctrină ca nefiind propriu-zis o teorie cu privire la raportul de cauzalitate, ci o una menită să conducă la determinarea situaţiilor în care un anumit rezultat poate fi imputat autorului unei acţiuni (Florin Streteanu, Daniel Nițu, Drept penal – Partea generală, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, pag. 304 şi urm.). 

Astfel, teoria imputării obiective a rezultatului presupune un examen în două etape, urmând ca, mai întâi să se verifice dacă acţiunea a creat un pericol relevant din punct de vedere juridic pentru valoarea socială ocrotită (i), iar mai apoi să se constate dacă rezultatul produs este o consecinţă a stării de pericol create prin acţiunea autorului (ii).

Pentru fiecare dintre cele două etape se pot reţine anumite cauze care exclude imputarea rezultatului produs. Astfel, în cadrul verificării creării unui risc nepermis pentru valoarea socială protejată, imputarea va fi exclusă dacă riscul era permis de reglementările în vigoare a diferitelor activităţi (riscul permis), atunci când autorul nu a sporit riscul pentru valoarea socială protejată, ci fapta acestuia a vizat activităţi normale şi irelevante juridic (riscul inexistent) sau în ipoteza în care autorul diminuează prin acţiunea sa un pericol deja creat pentru valoarea socială ocrotită (riscul diminuat). În continuare, în cadrul etapei privind verificarea materializării stării de pericol, imputarea va fi exclusă atunci când, deşi autorul a creat un pericol pentru valoarea ocrotită, rezultatul nu apare ca urmare a materializării acestui pericol, ci din cauza unui factor extern survenit întâmplător (riscul deviat), atunci când culpa ulterioară victimei a contribuit decisiv la producerea rezultatului (riscul culpabil), când rezultatul s-ar fi produs în mod cert şi în ipoteza unei conduite alternative perfect licite (riscul egal) sau, în sfârşit, atunci când rezultatul produs nu se încadrează în scopul normei juridice încălcate şi nu coincide deci cu rezultatul pe care norma încălcată îşi propunea să-l prevină (riscul neprotejat).

Revenind la cauza de faţă cu privire la care se va aplica teoria imputării obiective a rezultatului, în prima sa etapă Curtea reţine că inculpatul a creat un pericol pentru sănătatea şi viaţa consumatorului prin vânzarea către victimă a substanţelor psihoactive, în condiţiile în care pericolul astfel creat, mai ales în cazul substanţelor psihoactive (etnobotanice) al căror efect negativ nu este pe deplin cunoscut, este recunoscut ca atare de însăşi legislaţia în materie prin interzicerea expresă a comercializării acelor substanţe şi relevant sub aspect juridic pentru valoarea socială ocrotită prin incriminarea infracţiunii sesizate de ucidere din culpă.

În continuare, în cea de-a doua etapă a analizei, Curtea reţine că pericolul creat pentru viaţa persoanei s-a materializat prin producerea decesului acesteia, cauzat de înseşi substanţele astfel vândute şi consumate de victimă, motiv pentru care se poate constata că rezultatul produs este o consecinţă a stării de pericol create prin acţiunea reţinută.

Curtea nu poate reţine niciuna dintre cauzele de excludere a imputării rezultatului produs, aşa cum au fost acestea expuse mai sus.

Astfel, în cadrul verificării existenţei unui pericol relevant sub aspectul riscului nepermis pentru valoarea socială protejată, Curtea constată că asumarea riscului creat era interzis de lege, nefiind permis tocmai pentru protejarea valorii afectate prin acţiunea autorului (cauza de excludere constând în riscul permis), riscul a existat în materialitatea lui având în vedere că substanţele s-au dovedit periculoase în concret pentru viaţa omului (cauza de excludere constând în riscul inexistent) şi nici nu se poate reţine că prin acţiunea inculpatului s-ar fi diminuat un risc preexistent (cauza de excludere constând în riscul diminuat).

În continuare, procedând la analizarea intervenţiei unor cauze străine care ar fi înlăturat determinarea stării de pericol de acţiunea autorului, Curtea reţine că moartea victimei nu s-a datorat unui factor extern survenit întâmplător, ci consumului produselor vândute acesteia chiar de către inculpat, ca o consecinţă firească a achiziţionării lor de către victimă (nefiind incidentă cauza de excludere a riscului deviat), ea nu s-ar fi produs în mod cert şi în ipoteza unei conduite alternative licite constând în lipsa vânzării respective (riscul egal), rezultatul produs încadrându-se perfect în riscul protejat de lege privind ocrotirea vieţii persoanei (nefiind vorba de un risc neprotejat). 

Cu toate acestea, aşa cum a expus mai sus, Curtea va reţine riscul culpabil al victimei drept cauză de excludere parţială a imputării obiective a rezultatului, având în vedere că, deşi inculpatul a fost acela care a creat starea de pericol pentru valoarea socială protejată, culpa ulterioară a victimei a contribuit la producerea rezultatului într-o proporţie apreciată ca fiind egală cu cea a inculpatului, în condiţiile în care singură a ales să consume substanţele achiziționate în contextul dat.

În ceea ce priveşte apărarea inculpatului în sensul că victima s-ar fi putut aproviziona şi de la alte persoane, Curtea reţine că, atâta timp cât s-a demonstrat legătură de cauzalitate dintre acţiunea inculpatului de vânzare a substanţelor psihoactive şi decesul victimei urmare a consumului lor, nu mai importă dacă la aceasta s-au adăugat şi alte acţiuni similare celei reţinute, mai ales în condiţiile în care acestea din urmă nu fost stabilite în concret, nefiind confirmate de probatoriul administrat în cauză.

Sub aspectul dreptului comparat, Curtea reţine în acelaşi sens jurisprudenţa franceză, consacrată pe terenul art. 221-6 C.pen. francez având un conţinut similar incriminării noastre de ucidere din culpă, potrivit căreia „cei doi furnizori obişnuiţi de heroină unui toxicoman care a decedat de o „supradoză” sunt consideraţi vinovaţi de ucidere din culpă; importă mai puţin să se cunoască cine a furnizat doza letală, atâta timp cât ambii autori au creat condiţiile care a făcut posibilă intoxicaţia obişnuită, ce a condus apoi la moartea victimei, în lipsa cărora aceasta nu s-ar fi produs” (Yves Mayaud, Code pénal – 113e édition, Editura Dalloz,, 2016, pag. 497).

În acelaşi sens este şi doctrina italiană, care abordează şi ea teoria imputabilităţii obiective a rezultatului, în cadrul căreia procedează la verificarea celor două criterii cu privire la ipoteza vânzării de droguri urmate de consum letal. Astfel, s-a considerat, mai întâi, că nu se poate nega faptul că instigarea unui dependent de droguri să reia consumul nu creşte riscul producerii evenimentului letal (criteriul producerii riscului sporit pentru valoarea protejată), iar apoi, trasabilitatea situaţiei de la deces şi până la traficantul de droguri ar putea fi susţinută, pe de o parte, dacă se reţine că printre scopurile normei care pedepseşte traficul de droguri este protejarea vieţii consumatorilor de droguri, iar, pe de altă parte, să se excludă dacă se crede că protecţia vieţii este doar unul dintre scopurile indirecte urmărite de legiuitor, opţiunea dintre cele două ţinând astfel de raţiunea normelor incriminatoare (criteriul materializării riscului sporit pentru valoarea protejată) (Luigi Delpino, Rocco Pezzano, Diritto penale – Parte generale, Grupul Editorial Simone, Napoli, 2021, pag. 87). Revenind la speţa de faţă, Curtea subliniază astfel că norma interzicând traficul de droguri sau substanţe psihoactive protejează nu doar sănătatea persoanei, dar şi viaţa acesteia în mod direct, mai ales în cazul drogurilor sau altor substanţe interzise al căror efecte negative sunt imprevizibile sub aspectul intensităţii lor şi se dovedesc letale.

În fine, doctrina germană neagă, în cadrul analizei criteriului privind crearea riscului sub aspectul posibilităţii autovătămării sau autopericlitării, reţinerea legăturii de cauzalitate între vânzarea de droguri şi decesul consumatorului în cazul infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 222 din Codul penal german (StGB), însă face trimitere la infracţiunea specială prev. de art. 30 din Legea privind traficul de droguri (BtMG), potrivit căreia se pedepseşte persoana care livrează o substanţă narcotică provocând astfel din neglijenţă moartea consumatorului (Wolfgang Frisch, La imputación objetiva del resultado. Desarrollo, fundamentos y cuestiones abiertas – Imputarea obiectivă a rezultatului – Dezvoltare, fundamente și întrebări deschise, ediţia spaniolă, Editura Atelier Libros Jurídicos, Barcelona, 2015, pag. 73).

De altfel, Curtea subliniază că şi legislaţia română incriminează o variantă agravantă praeterintenţionată a traficului de droguri de risc şi mare risc, atunci când urmare a traficului de droguri s-a produs din culpă decesul consumatorului, în cuprinsul art. 11 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, potrivit căruia, dacă faptele prevăzute la art. 2, 6 – 8 şi 10 au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Aşa fiind, în condiţiile în care există o incriminare specială în acest sens, apare evident că nu se poate exclude de plano legătura de cauzalitate în astfel de ipoteze, urmând a se aplica incriminarea din dreptul comun în lipsa uneia de natură specială, cu analiza de la caz la caz a cauzalităţii specifice infracţiunilor din culpă. 

Pentru toate aceste motive, Curtea va respinge ca nefondat apelul inculpatului privind soluţia de condamnare pentru infracţiunea de ucidere din culpă.

Curtea va avea astfel în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului Piscoi Septimiu , care este recidivist pentru infracţiuni similare, fiind condamnat anterior prin sentinţa de mai sus la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu detenţie efectivă, ocazie cu care Curtea nu poate să ignore că executarea pedepsei nu a avut rolul preventiv şi educativ urmărit, la numai două luni de la eliberare inculpatul reluându-şi activitatea infracţională, cu produse similare, faţă de aceiaşi clienţi, în cuprinsul aceluiaşi oraş cum este ######## ######. Faţă de acest aspect, Curtea apreciază necesară majorarea pedepsei şi pentru motivul încetării relaţiilor infracţionale şi de comercializare a drogurilor până la eliberarea acestuia din executarea pedepsei ce se va pronunţa.

În sfârşit, Curtea are în vedere în mod special periculozitatea în creştere a traficului de droguri sau de alte substanţe psihoactive deosebit de periculoase, ce face posibil şi încurajează consumul lor, cu consecinţe grave asupra sănătăţii persoanelor (nu puţine sunt cazurile când cei afectaţi ajung la spitalizare sau chiar la deces), dar şi în ce priveşte viaţa de familie şi socială (consumatorii fiind grav afectaţi în activitatea lor zilnică şi în relaţiile de familie, sociale şi de serviciu). Mai mult, consumul de droguri sau alte substanţe psihoactive este de natură a creşte considerabil predispoziţia la săvârşirea de infracţiuni (fiind din ce în ce mai multe infracţiuni de violenţă comise pe fondul acestui consum sau alte infracţiuni precum cele de conducere auto  comise sub influenţa drogurilor, însăşi victima în cauză fiind şofer profesionist, consumator zilnic de etnobotanice, aflându-se în cursă auto exact în momentul când i s-a făcut rău din cauza consumului acestor substanţe).

De altfel, inculpatul Piscoi Septimiu a fost avertizat cu privire la consecinţele faptelor sale şi prin sentinţa anterioară de condamnare, prin care s-a reţinut că „periculozitatea faptelor derivă, în mod evident, și din consecințele extrem de grave ale acestora, ținând cont că cei mai mulți consumatori sunt persoane tinere, iar efectele negative ale consumului sunt de notorietate și evidențiate prin înscrisul depus la dosar, provenind de la Spitalul Clinic de Copii Brașov. Cu referire la faptele de omor și tentativă de omor invocate în cuprinsul rechizitoriului, săvârșite de persoane aflate sub influența unor astfel de substanțe, apărarea a susținut că nu au legătură cu cei doi inculpați. În această privință, Curtea arată, pe de o parte, că s-a făcut trimitere la declarațiile persoanelor acuzate de săvârșirea respectivelor fapte, din cuprinsul cărora rezultă că sursa inițială a substanțelor consumate (chiar și în ipoteza în care au fost achiziționate de la alte persoane) este inculpatul Piscoi Septimiu. Pe de altă parte, chiar și în lipsa unei astfel de legături directe, Curtea apreciază că aspectele invocate de acuzare sunt relevante pentru a demonstra consecințele consumului unor astfel de substanțe, și deci gravitatea faptelor constând în punerea la dispoziția publicului a acestora. Pe cale de consecință, toate circumstanțele referitoare la fapte indică un grad de pericol foarte ridicat.”.

În concluzie, Curtea reţine la individualizarea pedepsei că inculpatul Piscoi Septimiu , recidivist pentru infracţiuni de acelaşi fel privind traficul de droguri şi alte substanţe psihoactive, a continuat săvârşirea unor fapte similare, având ca obiect substanţe noi şi cu efecte puternice şi imprevizibile asupra sănătăţii şi vieţii consumatorului, cu consecinţe şi mai grave, cauzând decesul unei persoane, în scop pur speculativ, de natură a obţine venituri consistente de ordinul a zecilor de mii de euro într-o perioadă de doar câteva luni de zile, ceea ce conduce instanţa să concluzioneze că inculpatul practic vindea otravă unor persoane vulnerabile în scopul înavuţirii sale personale, motiv pentru care se impune majorarea pedepselor aplicate inclusiv sub aspect preventiv, până la un cuantum exemplar, în aşa fel încât să se conştientizeze mai bine periculozitatea unor astfel de fapte şi să se preîntâmpine reluarea relaţiilor infracţionale cu furnizorii şi consumatorii. ”, se arată în motivare. 

În concluzie, Curtea a decis:

”Va înlătura dispoziţiile art. 43 alin. 5 C.pen din încadrarea juridică a infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin.1 C.pen., reţinută în sarcina inculpatului Piscoi Septimiu

Va majora pedeapsa principală aplicată inculpatului Piscoi Septimiu pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. şi art. 43 alin. 5 C.pen. (5 acte materiale), de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 8 ani închisoare. 

Va majora pedeapsa principală aplicată inculpatului Piscoi Septimiu pentru infracţiunea de efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. şi art. 43 alin. 5 C.pen. (2 acte materiale), de la 1 an şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare. 

Va majora pedeapsa principală aplicată inculpatului Piscoi Septimiu pentru infracţiunea de ucidere din culpă, de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare. 

Va majora pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului Piscoi Septimiu de la 8 ani şi 8 luni închisoare la 10 ani închisoare.

Comments

comentarii

Competiția WorldSkills de Cofetari-Patiseri și Brutari la Cluj: O zi specială pentru talentele din patiserie și brutărie. Cei mai buni vor reprezenta România la Lyon.... Citește mai mult
Cinci persoane au fost ucise sâmbătă după-amiază într-un atac cu cuţitul într-un mall din Sydney, în timp ce alte opt sunt spitalizate, între care şi un copil.... Citește mai mult

Lasă un răspuns