De ce au rămas după gratii ”îngerii” fraților Tate. Surpriză! Au mai multe infracțiuni ca ei

Clujust vă prezintă în exclusivitate motivele pentru care Curtea de Apel București a întors hotărârea Tribunalului prin care ”îngerii” fraților Tate, Luana și Georgiana, erau plasate în arest la domiciliu, astfel că cele două au rămas după gratii la fel ca și co-inculpații. În motivarea CAB se arată cele două sunt acuzate de mai multe infracțiuni de trafic de persoane decât Andrew și Tristan Tate.

Extras din motivare:Contestația formulată de Ministerul Public este fondată, întrucât și pentru inculpatele Radu Luana şi Naghel Georgiana Manuela temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate a inculpatelor iar înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu nu se impune la acest moment procesual, subzistând temeiul de arestare prevăzut de art.223 alin.2 Cod procedură penală.

Probele din care rezultă suspiciunea rezonabilă a săvârșirii infracțiunilor au fost deja pe larg prezentate în cuprinsul motivării încheierii, de altfel observându-se că inculpatele Radu Luana şi Naghel Georgiana Manuela, odată înlocuită măsura preventivă, nu au formulat în prezentul dosar contestație prin care să solicite revocarea măsurii arestării preventive.

Așadar, este esențial a fi avute în vedere argumentele pe care judecătorul de drepturi și libertăți le-a reținut în motivarea soluției de înlocuire a măsurii, or acestea nu sunt temeinice iar motivarea este una contradictorie.

Pe lângă o serie de considerente cu caracter general, în concret, s-a ținut seama de faptul că:

– nu ar putea fi influențată ancheta penală pentru că nu s-au efectuat acte de urmărire penală de la momentul prelungirii anterioare – or, în această privință, același argument nu a fost avut în vedere de către judecător și pentru ceilalți inculpați;

– durata de 2 luni ar fi fost suficientă pentru estomparea pericolului social concret al faptelor – or, același argument nu a fost avut în vedere de către judecător și pentru ceilalți inculpați;

– s-a avut în vedere gravitatea faptelor presupus săvârșite și circumstanțele personale ale inculpatelor, care ar fi avut o contribuție mai mică și nu sunt cunoscute cu antecedente penale.

Contrar acestor considerente, Completul de drepturi și libertăți din cadrul Curții apreciază ca fiind evident faptul că gravitatea presupuselor infracțiuni nu s-a estompat în numai două luni de la momentul dispunerii măsurii preventive, iar pericolul social al acestora este ridicat, contribuția inculpatelor, astfel cum este descrisă în actele dosarului, nefiind una redusă, ci dimpotrivă, una substanțială.

Se observă astfel că inculpatele Radu Luana şi Naghel Georgiana Manuela sunt acuzate de comiterea unor infracțiuni de trafic de persoane și constituire a unui grup infracțional organizat, la fel ca și coinculpații Tate Emory Andrew si Tate Tristan. Mai mult, infracțiunile de trafic de persoane de care sunt acuzate inculpatele Radu Luana şi Naghel Georgiana Manuela sunt practic numeric mai multe decât cele reținute în cazul inculpaților Tate Andrew si Tate Tristan.

Dacă inculpatul Tate III Emory Andrew  a fost arestat reținându-se 3 infracțiuni de trafic de persoane, iar inculpatul Tate Tristan a fost arestat reținându-se 2 infracțiuni de trafic de persoane, pentru inculpata Radu Luana s-au reținut 6 infracțiuni de trafic de persoane, iar pentru inculpata Naghel Georgiana Manuela s-au reținut 5 infracțiuni de trafic de persoane.

Curtea apreciază că lăsarea în libertate a inculpatelor Radu Luana şi Naghel Georgiana Manuela prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la gravitatea, natura și circumstanţele reale ale săvârşirii presupuselor fapte.

Faţă de împrejurările arătate, luarea unei alte măsuri preventive mai puţin restrictive, cum ar fi arestul la domiciliu, ca alternativă la măsura arestării preventive, nu este oportună în prezent.

Totodată, referitor la împrejurările invocate privind situația personală a inculpatelor, Curtea constată că acestea nu sunt de natură a conduce la concluzia că la acest moment procesual cercetarea sub alte măsuri preventive, mai ușoare (arestul la domiciliu/controlul judiciar), ar fi suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 Cod procedură penală.

Prelungirea arestării preventive este necesară și pentru finalizarea cercetărilor în cauză, pentru desfășurarea în bune condiții a activităților de urmărire penală care au rămas de efectuat, precum și pentru protecția victimelor.

În aceste condiții, cu privire la inculpatele Radu Luana şi Naghel Georgiana Manuela, temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate a acestora, la acest moment, și justifică prelungirea măsurii arestării preventive, care este proporțională cu gravitatea acuzațiilor.”

Comments

comentarii

U-BT Cluj a plecat spre Râmnicu Vâlcea, acolo unde va juca o partidă importantă pentru ocuparea locului doi la finalul sezonului regulat.... Citește mai mult
Roma este cuprinsă de doliu și reverență, în timp ce în centrul istoric al orașului se desfășoară ultimele pregătiri pentru înmormântarea Papei Francisc, care a murit luni, 21 aprilie, în a doua zi de Paște, la vârsta de 88 de ani.... Citește mai mult

Lasă un răspuns