fbpx

De ce a respins CCR excepția referitoare la prevederi din Legea stării de alertă

CCR a motivat decizia prin care a respins excepția de neconstituționalitate depusă de avocata Uscov cu privire la mai multe prevederi din Legea 55/2020 privind starea de alertă. Judecătorii constituționali arată că ”înţelesul lor poate fi dedus din interpretarea lor gramaticală, teleologică şi sistematică”

DECIZIE Nr. 391/2021 din 8 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5, art. 8, art. 9 alin. (1), art. 13, art. 14, art. 38 – 39, art. 65 şi 66 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi a Legii nr. 55/2020, în ansamblul său

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 719 din 22 iulie 2021

Valer Dorneanu – preşedinte
Cristian Deliorga – judecător
Marian Enache – judecător
Daniel Marius Morar – judecător
Gheorghe Stan – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Elena-Simina Tănăsescu – judecător
Varga Attila – judecător
Cristina Teodora Pop – magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, excepţie ridicată de Silvia Uscov în Dosarul nr. 6.274/2/2020 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.357D/2020.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 20 mai 2021, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 8 iunie 2021, când a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Sentinţa civilă nr. 1.317 din 27 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 6.274/2/2020, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, excepţie ridicată de Silvia Uscov într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ, formulată de autoarea excepţiei, în vederea anulării unui act administrativ.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu privire la neconstituţionalitatea extrinsecă a Legii nr. 55/2020, se susţine că această lege a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, astfel cum rezultă acest principiu din prevederile art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie. Astfel, faţă de forma Legii nr. 55/2020 adoptată de către Senat, Camera Deputaţilor a operat următoarele modificări: au fost introduse dispoziţiile art. 2 şi art. 3 ale Legii nr. 55/2020, care permit executivului aplicarea de măsuri graduale specifice stării de alertă; a fost modificat art. 4 din Legea nr. 55/2020, în sensul de a permite Parlamentului să aprobe şi chiar să modifice măsurile adoptate de către Guvern; au fost introduse dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 55/2020, care prevăd măsurile pentru creşterea capacităţii de răspuns, ce pot fi aplicate gradual de către Guvern şi de către autorităţile subordonate puterii executive; au fost introduse dispoziţiile art. 6 şi art. 7, ce reglementează conţinutul hotărârilor prin care se declară ori se prelungeşte starea de alertă şi al celor prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, precum şi reevaluarea, în cazul instituirii stării de urgenţă, a măsurilor aplicate pe durata stării de alertă. Se susţine, totodată, că forma iniţială a legii analizate reglementa, în vederea declarării stării de alertă, o procedură similară celei prin care este declarată starea de urgenţă, asimilând hotărârea Guvernului cu decretul Preşedintelui; în cadrul acestei proceduri, Parlamentul încuviinţa sau nu măsurile astfel adoptate, după verificarea conformităţii acestui act administrativ cu dispoziţiile Constituţiei.

5. Se arată că, prin Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată de Avocatul Poporului şi a constatat că dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi (4), precum şi ale art. 65 lit. s) şi ş), ale art. 66 lit. a), b) şi c) în ceea ce priveşte trimiterile la art. 65 lit. s), ş) şi t) şi ale art. 67 alin. (2) lit. b) în ceea ce priveşte trimiterile la art. 65 lit. s), ş) şi t) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt neconstituţionale. Ca urmare a pronunţării acestei decizii, a fost eliminat controlul parlamentar asupra restrângerii exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi dispuse prin hotărârea Guvernului prin care se instituie sau se prelungeşte starea de alertă. Se susţine că, în prezent, Guvernul poate adopta, conform art. 5 din Legea nr. 55/2020, măsuri de restrângere a exerciţiului oricăror drepturi, întrucât drepturile a căror exercitare poate fi restrânsă nu sunt prevăzute în cuprinsul Legii nr. 55/2020. Se susţine că Guvernul poate exercita atribuţia astfel reglementată fără ca Parlamentul, care este singura autoritate ce poate restrânge, prin lege, exerciţiul unor drepturi şi al unor libertăţi, să poată interveni asupra unor astfel de restrângeri. Se arată că acest mecanism a fost creat de Camera Deputaţilor, prin modificările aduse proiectului Legii nr. 55/2020, faţă de forma acestuia adoptată de Senat, modificări care au îndepărtat nepermis de mult actul normativ analizat de scopul său, acela al creării unui cadru legal în care drepturile şi libertăţile fundamentale să poată fi restrânse, în condiţiile prevăzute la art. 53 din Legea fundamentală. Se arată că, în prezent, contrar dispoziţiilor Legii fundamentale, această atribuţie aparţine Guvernului şi altor autorităţi administrative. Sunt invocate considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 62 din 13 februarie 2018, paragrafele 60 – 63.

6. Se susţine, totodată, că Legea nr. 55/2020 este neconstituţională, întrucât a fost adoptată fără solicitarea avizului Consiliului Economic şi Social, care, conform art. 1 alin. (3) şi (5) raportat la art. 141 din Constituţie şi potrivit art. 2 din Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, era obligatorie, întrucât actul normativ analizat reglementează restrângeri ale exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, precum şi politici în domeniul sănătăţii. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 221 din 2 iunie 2020, paragrafele 53 şi 59.

7. Cu privire la neconstituţionalitatea intrinsecă a dispoziţiilor Legii nr. 55/2020 se susţine că expunerea de motive a acestei legi face referire la necesitatea generată de contextul dinamicii situaţiei epidemiologice naţionale şi internaţionale, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, şi a creării unui cadrul legal pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, în conformitate cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie, dar că, în contradicţie cu aceasta şi cu deciziile Curţii Constituţionale nr. 152 din 6 mai 2020 şi nr. 157 din 13 mai 2020, Legea nr. 55/2020 prevede restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi fundamentale prin hotărâre a Guvernului, aspect ce contravine prevederilor art. 108 din Constituţie, conform cărora hotărârile Guvernului sunt emise doar pentru organizarea executării legii. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 498 din 17 iulie 2018, paragraful 50, şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 157 din 13 mai 2020, paragrafele 88 şi 89.

8. Se susţine că legislaţia în vigoare prevede mai multe garanţii în privinţa restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi în perioada stării de urgenţă, faţă de garanţiile prevăzute pentru restrângerea exerciţiului drepturilor şi al libertăţilor fundamentale în perioada stării de alertă, întrucât aceasta din urmă nu este supusă controlului parlamentar, iar drepturile şi libertăţile a căror exercitare poate fi restrânsă nu sunt expres prevăzute prin lege, aspecte ce contravin dispoziţiilor art. 53 din Constituţie. Se arată că deşi Legea nr. 55/2020 prevede la art. 2 că măsurile care se dispun în starea de alertă trebuie să fie proporţionale cu nivelul de gravitate al situaţiei de urgenţă care a impus-o, enumeră doar generic măsurile care pot fi dispuse prin hotărâre a Guvernului, fără a conţine norme care să permită analiza respectării cerinţelor impuse de norma constituţională anterior menţionată. Mai mult, se susţine că dispoziţiile Legii nr. 55/2020 deleagă ministrului afacerilor interne competenţa de a efectua această analiză şi de a propune declararea, prelungirea sau încetarea stării de alertă, iar Guvernului atribuţia de a institui, de a prelungi şi de a încheia această stare, precum şi de a dispune măsuri de restrângere a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

9. Se mai susţine că aceste aspecte contravin prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora Parlamentul este singura autoritate legiuitoare a ţării, dar şi dispoziţiilor art. 73, art. 108 alin. (2) şi art. 115 din Constituţie, potrivit cărora acesta nu poate delega puterea de legiferare Guvernului, care să exercite această competenţă prin emiterea de hotărâri, întrucât acestea sunt acte care se emit pentru organizarea executării legilor, dar care nu intră în categoria legilor. Pentru aceste motive, se susţine că prevederile Legii nr. 55/2020, care abilitează Guvernul să restrângă exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale, prin hotărâre, contravin principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Mai mult, se arată că hotărârile Guvernului nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, ci pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, potrivit unor proceduri de lungă durată, care încalcă dreptul la un recurs efectiv, în condiţiile în care măsurile criticate sunt dispuse pentru intervale de timp limitate.

10. În acest context se arată că dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 55/2020 nu prevăd o listă a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale care pot fi restrânse în condiţiile art. 53 din Constituţie. Se arată, totodată, că deşi există o dispoziţie expresă în cuprinsul art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 referitoare la posibilitatea ca, printr-un ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, să se dispună obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, Guvernul, invocând drept temei dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, a extins această obligativitate, prevăzând, la art. 3 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, obligaţia purtării măştii de protecţie în toate spaţiile deschise. Se susţine că norma juridică de la art. 5 din Legea nr. 55/2020 este lipsită atât de ipoteză, cât şi de dispoziţie, motiv pentru care este lipsită de claritate şi previzibilitate.

11. Se mai susţine că prevederile art. 8, art. 9 alin. (1), art. 13, art. 14 şi art. 38 – 39 din Legea nr. 55/2020 conţin sintagme precum “se poate suspenda” şi “poate fi permisă”, care lipsesc normele juridice analizate de elementul dispozitiv, care este înlocuit cu un element permisiv, ce va fi aplicat în funcţie de deciziile unor autorităţi care fac parte din puterea executivă. Pentru acest motiv, se susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă standardele de calitate a legii. Se arată că aceste decizii ale autorităţilor care fac parte din puterea executivă sunt ordine ale miniştrilor sau hotărâri ale Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, adoptate, conform practicii curente, cu puţin timp înainte de ora 24,00 a zilei, urmând a fi implementate începând cu ziua imediat următoare, în fapt, existând doar câteva ore în care cetăţenii şi operatorii economici îşi pot adapta conduita la noile reguli. Or, se arată că motivul reglementării de către legiuitorul constituant a termenului de 3 zile pentru intrarea în vigoare a legii este dat tocmai de necesitatea aducerii la cunoştinţa cetăţenilor a măsurilor adoptate prin legi. Se susţine că acesta reprezintă un motiv în plus pentru ca, prin deciziile sale, Curtea Constituţională să impună ca măsurile de restrângere a exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi să fie adoptate doar prin lege, ca act formal al Parlamentului. Se arată că, astfel cum prevede jurisprudenţa Curţii Constituţionale, normele din cuprinsul legilor trebuie să aibă un caracter general, neputând să prevadă toate situaţiile specifice; cu toate acestea, caracterul prea general al dispoziţiilor legale criticate în prezenta cauză permite delegarea puterii de restrângere a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale autorităţilor executive, această putere fiind exercitată prin emiterea de hotărâri ale Guvernului, de ordine ale miniştrilor sau de hotărâri ale Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Or, aceste măsuri sunt astfel imposibil de supus controlului Curţii Constituţionale, potrivit art. 146 lit. d) Constituţie, sub aspectul proporţionalităţii.

12. Referitor la dispoziţiile art. 65 şi 66 din Legea nr. 55/2020 se susţine că acestea sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, fiind contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, precum şi prevederilor art. 50 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, întrucât trimiterile din cuprinsul lor constau în “descrieri” ale măsurilor ce pot fi luate de autorităţile subordonate puterii executive. În acelaşi sens se arată că o parte din normele anterior menţionate sunt lipsite de dispoziţie, ca element al structurii logico-juridice al normei de drept, şi că, în mod distinct, prevederile art. 65 din Legea nr. 55/2020 fac trimitere la art. 5 din acelaşi act normativ, care nu cuprinde decât o enumerare a măsurilor ce pot fi luate în orice moment pe durata stării de alertă, prin acte cu caracter normativ ulterioare, aparţinând puterii executive, fără a exista un element de stabilitate legislativă, respectiv fără a se preciza, în mod concret, în ce termen şi cum vor fi implementate şi aplicate aceste măsuri, motiv pentru care destinatarul legii nu îşi poate adapta conduita în consecinţă. Se face trimitere la Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, paragrafele 39 – 42, la Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 45, şi la Decizia nr. 152 din 6 mai 2020, paragrafele 134 şi 135, precum şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la standardele de calitate a legii. Sunt menţionate, în acest din urmă sens, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Cöeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109.

13. Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

15. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată prin raportare la criticile formulate în prezenta cauză.

16. Referitor la pretinsa încălcare, prin procedura de adoptare a Legii nr. 55/2020, a principiului bicameralismului, se arată că aceasta nu poate fi reţinută. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1 din 11 ianuarie 2012 şi nr. 624 din 26 octombrie 2016. Cu privire la respectarea de către iniţiatorul Legii nr. 55/2020 a obligaţiei de a solicita avizul Consiliului Economic şi Social, se face trimitere la dispoziţiile Legii nr. 24/2000 şi ale Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, arătându-se că, potrivit acestora, avizul anterior menţionat se solicită şi se obţine după finalizarea procesului de avizare interministerială a proiectului de act normativ, prin grija iniţiatorilor. Pentru aceste considerente, se susţine că nu poate fi formulat un punct de vedere cu privire la îndeplinirea sau neîndeplinirea de către iniţiator a obligaţiei prevăzute la art. 141 din Constituţie.

17. În ceea ce priveşte constituţionalitatea intrinsecă a dispoziţiilor art. 5, 65 şi 66 din Legea nr. 55/2020 se susţine că acestea sunt clare, precise şi previzibile, precum şi că prevederile legale anterior menţionate sunt în acord cu exigenţele reglementate la art. 53 din Constituţie.

18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

19. Având în vedere dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, prin Adresa nr. 3.289 din 21 aprilie 2021 şi Adresa nr. 3.290 din 21 aprilie 2021, Curtea Constituţională a solicitat secretarului general al Camerei Deputaţilor şi secretarului general al Senatului informaţii referitoare la solicitarea şi primirea de către Camera Deputaţilor şi, respectiv, de către Senat, în cadrul procedurii legislative referitoare la Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a avizului Consiliului Economic şi Social. Ca urmare a celor două adrese anterior menţionate, prin Adresa nr. 3.471 din 29 aprilie 2021, secretarul general al Camerei Deputaţilor a făcut cunoscut Curţii Constituţionale că în cadrul procedurii parlamentare de adoptare a Legii nr. 55/2020, la Camera Deputaţilor, nu a fost solicitat şi nu a fost primit avizul Consiliului Economic şi Social. În mod similar, prin Adresa nr. 3.453 din 29 aprilie 2021, secretarul general al Senatului a transmis Curţii Constituţionale că, în cadrul procedurii legislative referitoare la legea anterior menţionată, Senatul nu a solicitat şi nu a primit avizul Consiliului Economic şi Social.

20. Până la data dezbaterilor, Grupul Parlamentar Alianţa pentru Uniunea Românilor, Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept, domnul Adrian Severin, domnul Adrian Cristian Secu, domnul Adrian Toni Neacşu, domnul Radu Moraru, Societatea Profi Rom Food – S.R.L. din Timişoara, domnul Costel Cotârlan Simioniuc, în calitate de vicepreşedinte al Asociaţiei Civice Dreptate – Filiala Prahova, domnul Dragoş Constantin Bordeanu şi domnul Dan-Cezar Avarvarei au depus la dosar memorii amicus curiae.

CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor şi ale procurorului şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform actului de sesizare, prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că autoarea critică, în realitate, dispoziţiile art. 5, art. 8, art. 9 alin. (1), art. 13, art. 14, art. 38 – 39, art. 65 şi 66 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi Legea nr. 55/2020, în ansamblul său. Prevederile art. 5, art. 8, art. 9 alin. (1), art. 13, art. 14, art. 38 – 39, art. 65 şi 66 din Legea nr. 55/2020 au următorul cuprins:
– Art. 5: “(1) Măsurile pentru creşterea capacităţii de răspuns sunt:
a) achiziţionarea bunurilor şi serviciilor de necesitate imediată în gestionarea situaţiei de urgenţă pentru care a fost declarată starea de alertă, prin negocierea fără publicare prealabilă;
b) suplimentarea, prin redistribuirea către zonele afectate, a tehnicii, echipamentelor şi dispozitivelor necesare acţiunilor de răspuns;
c) detaşarea pe teritoriul naţional, în zonele afectate, a personalului care deţine competenţele adecvate gestionării situaţiei de urgenţă, cu consimţământ;
d) coordonarea operaţională a unor servicii publice;
e) adaptarea programului de lucru sau permanentizarea activităţii serviciilor de asistenţă socială;
f) permanentizarea activităţii unor centre operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate temporară.
(2) Măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor sunt:
a) evacuarea temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată;
b) acordarea de ajutoare de primă necesitate pentru persoanele şi animalele afectate;
c) efectuarea lucrărilor pentru modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii, stabilite de forţele de intervenţie pentru oprirea sau limitarea efectelor situaţiei de urgenţă;
d) măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu;
(3) Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt:
a) restrângerea sau interzicerea organizării şi desfăşurării unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise, precum şi a unor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise;
b) restrângerea sau interzicerea circulaţiei persoanelor şi vehiculelor în locurile şi, după caz, în intervalele orare stabilite;
c) interzicerea ieşirii din zonele stabilite şi, după caz, în intervalele orare stabilite sau instituirea carantinei asupra unor clădiri, localităţi sau zone geografice;
d) restrângerea sau interzicerea efectuării de către operatori a transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul pe rutele şi, după caz, în intervalele orare stabilite;
e) închiderea temporară a unor puncte de trecere a frontierei de stat;
f) limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activităţii unor instituţii sau operatori economici;
g) participarea cetăţenilor şi a operatorilor economici la unele activităţi în folosul comunităţilor locale.”;
– Art. 8: “(1) Pe durata stării de alertă se poate suspenda consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât şi la terasele din exteriorul acestora.
(2) Pe durata stării de alertă poate fi permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice care nu se consumă în spaţiile menţionate la alin. (1), cu excepţia teraselor unde se respectă măsurile de protecţie sanitară.”;
– Art. 9 alin. (1): “Pe durata stării de alertă se pot suspenda activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici, cu acordul CNSSU.”;
– Art. 13: “Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne se poate institui:
a) obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;
b) obligativitatea organizării activităţii instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor, astfel încât să se asigure la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori. Pentru personalul propriu triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, iar pentru vizitatori triajul se realizează prin măsurarea temperaturii.”;
– Art. 14: “Pe durata stării de alertă, pentru produsele utilizate pentru rezolvarea cauzei care a determinat starea de alertă pot fi plafonate preţurile, în condiţiile art. 4 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar dacă în piaţă există disfuncţionalităţi în privinţa asigurării acestora.”;
– Art. 38: “(1) Pe durata stării de alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ se pot suspenda, la propunerea consiliului de administraţie a unităţii de învăţământ preuniversitar, cu avizul inspectoratului şcolar judeţean/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti şi al direcţiei de sănătate publică judeţene/Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi cu aprobarea prin hotărâre a comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă/Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, pe baza argumentelor legale privind starea de sănătate.
(1^1) Pe durata stării de alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar militar aparţinând Ministerului Apărării Naţionale se pot suspenda la propunerea consiliului de conducere al unităţii de învăţământ preuniversitar militar, cu avizul inspectoratului şcolar judeţean, statului major al categoriei de forţe/comandamentului care are în subordine unitatea de învăţământ preuniversitar militar şi cu aprobarea prin hotărâre a comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă/Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.
(1^2) Ministerul Educaţiei şi Cercetării are obligaţia să asigure suportul privind resursele materiale, formarea cadrelor didactice şi cadrul metodologic pentru desfăşurarea cursurilor online.
(1^3) În perioada noiembrie 2020 – 31 decembrie 2020, prin excepţie de la prevederile alin. (1), prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, în baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi analizei situaţiei epidemiologice la nivel naţional, se pot dispune suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem on-line.
(1^4) În perioada 11 ianuarie 2021 – 8 februarie 2021, prin excepţie de la prevederile alin. (1), în baza şi sub rezerva analizei situaţiei epidemiologice la nivel naţional realizate de Ministerul Sănătăţii împreună cu Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei şi în baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin ordin al ministrului educaţiei, se pot dispune suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem on-line.
(2) Durata suspendării prevăzută la alin. (1) poate depăşi durata stării de alertă, în funcţie de perioada rămasă din anul şcolar şi de stadiul procesului de învăţământ.”;
– Art. 38^1: “Pe durata stării de alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a studenţilor în instituţiile de învăţământ superior se pot suspenda prin hotărâre a senatului universitar, cu respectarea măsurilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei şi cercetării. Cursurile online se desfăşoară conform unui regulament al senatului universitar.”;
– Art. 39: “(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, unităţile de învăţământ preuniversitar organizează activităţi din planurile de învăţământ şi în mediul online.
(2) În situaţia în care activităţile nu pot fi desfăşurate conform prevederilor alin. (1), pentru a asigura accesul egal la educaţie, inspectoratele şcolare/inspectoratul şcolar al municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar au obligaţia să asigure resursele educaţionale pentru elevii care nu au acces la tehnologie, în conformitate cu instrucţiunile ministrului educaţiei şi cercetării.
(3) Derularea activităţilor prevăzute la alin. (2), precum şi modul de recuperare a conţinuturilor din programele şcolare care nu pot fi parcurse în această perioadă se stabilesc de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.”;
– Art. 65: “Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte săvârşite pe durata stării de alertă:
a) neluarea de către conducătorii serviciilor de asistenţă socială a măsurilor stabilite conform art. 5 alin. (1) lit. e), referitoare la adaptarea programului de lucru sau la permanentizarea activităţii;
b) neluarea de către conducătorii autorităţilor sau instituţiilor la nivelul cărora sunt constituite centrele operative pentru situaţii de urgenţă a măsurilor pentru permanentizarea activităţii acestora, conform art. 5 alin. (1) lit. f);
c) neexecutarea măsurilor stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. a), referitoare la evacuarea temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate să pună în aplicare aceste măsuri;
d) împiedicarea de către orice persoană fizică a executării măsurilor de evacuare temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. a);
e) împiedicarea de către orice persoană fizică a distribuirii ajutoarelor de primă necesitate pentru persoanele şi animale afectate, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. b);
f) neefectuarea lucrărilor stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. c), referitoare la modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii, de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate prin hotărâri ale comitetelor pentru situaţii de urgenţă să pună în aplicare aceste măsuri;
g) împiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. c), referitoare la modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii;
h) nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d);
i) nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor de izolare la domiciliu stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d);
j) nerespectarea interdicţiilor stabilite conform art. 5 alin. (3) lit. a) de a organiza mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise;
k) participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori la întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, interzise în conformitate cu art. 5 alin. (3) lit. a);
l) desfăşurarea de către organizatori a unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori a unor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite conform art. 5 alin. (3) lit. a);
m) circulaţia persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile şi, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă potrivit art. 5 alin. (3) lit. b);
n) nerespectarea de către persoanele fizice a interdicţiei de ieşire din zonele stabilite în conformitate cu art. 5 alin. (3) lit. c) sau încălcarea intervalelor orare în care este permisă ieşirea din aceste zone;
o) nerespectarea de către persoanele fizice a interdicţiei de ieşire din clădirile, localităţile sau zonele geografice în care a fost instituită carantina potrivit art. 5 alin. (3) lit. c);
p) nerespectarea de către operatori a măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. d), referitoare la restrângerea sau interzicerea transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul ori încălcarea intervalelor orare în care acestea sunt permise;
q) nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau operatorilor economici a condiţiilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f), referitoare la desfăşurarea activităţii acestor instituţii sau operatori economici;
r) nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau operatorilor economici a măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f), referitoare la suspendarea temporară a activităţii acestor instituţii sau operatori economici;”;
– Art. 66: “Contravenţiile prevăzute la art. 65 se sancţionează după cum urmează:
a) cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. c), d), e), g), h), k), m), n) […];
b) cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. a), b), f), i), o), q) […];
c) cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. l), r) […];
d) cu amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. j) şi p).”
23. Dispoziţiile art. 65 şi ale art. 66 din Legea nr. 55/2020 au fost modificate, anterior sesizării Curţii Constituţionale prin Sentinţa civilă nr. 1.317 din 27 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 6.274/2/2020 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 457 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 1 iulie 2020, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată de Avocatul Poporului şi s-a constatat că dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi (4), precum şi ale art. 65 lit. s) şi ş) şi ale art. 66 lit. a), b) şi c) în ceea ce priveşte trimiterile la art. 65 lit. s), ş) şi t) din Legea nr. 55/2020 sunt neconstituţionale.

24. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul de drept şi la calitatea legii, ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 61 alin. (2) cu privire la rolul şi structura Parlamentului, ale art. 75 referitor la sesizarea Camerelor, ale art. 108 privind actele Guvernului şi ale art. 141 referitor la Consiliul Economic şi Social.

25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, cu privire la principiul bicameralismului, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, spre exemplu, în cuprinsul Deciziei nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, şi al Deciziei nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, au fost stabilite două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului. Aceste criterii esenţiale cumulative sunt următoarele: a) existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului; b) existenţa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferită, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului.

26. Din analiza comparată a documentelor privind iniţierea şi desfăşurarea procesului legislativ în cauză, respectiv a proiectului de lege depus de Guvern, a formei adoptate de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi a celei adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, prin raportare la criticile formulate de autoarea excepţiei, Curtea constată că modificările operate de către Camera Deputaţilor faţă de forma legii adoptate de Senat, în sensul introducerii în cuprinsul Legii nr. 55/2020 a dispoziţiilor art. 2, art. 3, art. 5, art. 6 şi art. 7, nu sunt de natură a genera nici deosebiri majore de conţinut juridic faţă de forma legii adoptată de Senat şi nici o configuraţie deosebită, semnificativ diferită faţă de cea a proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

27. În acest sens, analizând conţinutul juridic al Legii nr. 55/2020, în forma adoptată de Senat şi în forma adoptată de Camera Deputaţilor, Curtea reţine că dispoziţiile art. 2, art. 3, art. 5, art. 6 şi art. 7, introduse de Camera Deputaţilor, sunt în acord cu conţinutul normativ al întregii legi, reglementând fie aspecte de principiu, fie aspecte privind procedura instituirii stării de alertă şi măsurile ce pot fi luate în timpul acesteia.

28. Astfel, art. 2 din Legea nr. 55/2020 defineşte starea de alertă ca fiind un răspuns la o situaţie de urgenţă de amploare şi de intensitate deosebită, ce îndeplineşte condiţiile prevăzute în cuprinsul acestei norme, definiţie care nu modifică conţinutul Legii nr. 55/2020.

29. Art. 3 din Legea nr. 55/2020 reglementează posibilitatea declarării stării de alertă la nivel local, judeţean sau naţional, perioada de timp, de 30 de zile, pentru care poate fi declarată starea de alertă şi factorii care o determină [art. 3 alin. (1) din Legea nr. 55/2020], condiţiile şi perioada de timp pentru care poate fi prelungită starea de alertă [art. 3 alin. (2) din Legea nr. 55/2020], condiţiile în care încetează starea de alertă [art. 3 alin. (3) din Legea nr. 55/2020] şi factorii de risc ce se analizează pentru declararea, prelungirea sau încetarea stării de alertă [art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020]. Aşadar, dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 55/2020 sunt de natură a completa prevederile acestui act normativ cu menţiuni procedurale importante, care fac posibilă aplicarea legii analizate, fără a modifica însă conţinutul juridic al acestuia.

30. De asemenea, art. 5 din Legea nr. 55/2020 prevede, în cadrul celor trei alineate din structura sa, măsurile pentru creşterea capacităţii de răspuns, măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor şi măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc. Prin urmare, dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 55/2020 reglementează, enumerând expressis verbis, categoriile de măsuri economice care pot fi luate pe durata stării de alertă, fără a modifica conţinutul juridic al actului normativ analizat.

31. Totodată, art. 6 din Legea nr. 55/2020 arată care sunt menţiunile obligatoriu a fi incluse în cuprinsul hotărârilor prin care se declară sau se prelungeşte starea de alertă, iar art. 7 din aceeaşi lege prevede reevaluarea măsurilor aplicate pe durata stării de alertă, în cazul instituirii stării de urgenţă, aşa încât nici acestea nu aduc modificări majore conţinutului juridic al Legii nr. 55/2020.

32. Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea constată că introducerea de către Camera Deputaţilor, în cuprinsul Legii nr. 55/2020, a prevederilor art. 2, art. 3, art. 5, art. 6 şi art. 7 nu a determinat apariţia unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, dispoziţiile legale anterior menţionate nuanţând sau completând conţinutul normativ al acestei legi cu dispoziţii indispensabile aplicării ei, fără a modifica sensul juridic al normelor din cuprinsul Legii nr. 55/2020 în forma adoptată de Senat.

33. Referitor la prevederile art. 4 din Legea nr. 55/2020, articol introdus de Camera Deputaţilor, care prevedea, la alin. (3) şi (4), controlului Parlamentului asupra hotărârilor Guvernului prin care este instituită starea de alertă, Curtea reţine că dispoziţiile legale anterior menţionate au fost constatate neconstituţionale prin Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, precitată, motiv pentru care nu fac obiectul prezentei analize.

34. În ceea ce priveşte structura Legii nr. 55/2020, în forma sa adoptată de Senat şi în cea adoptată de Camera Deputaţilor, Curtea reţine că introducerea, în această din urmă formă, a dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 în cuprinsul capitolului I al legii supuse controlului de constituţionalitate şi a dispoziţiilor art. 5, art. 6 şi art. 7 în cuprinsul capitolului II al aceleiaşi legi nu a determinat modificări majore ale structurii Legii nr. 55/2020 faţă de forma acesteia care a fost adoptată de Senat.

35. Pentru toate aceste considerente, completările operate de Camera Deputaţilor asupra formei adoptate de Senat a Legii nr. 55/2020 întrunesc cele două condiţii ale respectării principiului bicameralismului, referitoare la lipsa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, respectiv, la lipsa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferită, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, nefiind, prin urmare, contrare dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi 75 din Constituţie.

36. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la obligaţia solicitării avizului Consiliului Economic şi Social, Curtea reţine că, astfel cum rezultă din răspunsurile la adresele nr. 3.289 din 21 aprilie 2021 şi nr. 3.290 din 21 aprilie 2021, trimise de către instanţa de contencios constituţional secretarului general al Camerei Deputaţilor şi secretarului general al Senatului, în cadrul procedurii legislative de adoptare a Legii nr. 55/2020, Camera Deputaţilor şi Senatul nu au solicitat şi nu au primit avizul Consiliului Economic şi Social. Referitor la acelaşi aviz, în expunerea de motive a Legii nr. 55/2020, la secţiunea a 3-a, intitulată “Impactul socioeconomic al proiectului de act normativ”, la toate punctele acestei secţiuni, se menţionează că “proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect”, iniţiatorul, respectiv Guvernul, asumându-şi astfel că Legea nr. 55/2020 nu are impact socioeconomic. Aceeaşi concluzie rezultă şi din pct. 5, referitor la informaţii privind avizarea, al secţiunii a 6-a a expunerii de motive, cu denumirea “Consultările efectuate în vederea elaborării proiectului de act normativ”, în care se specifică, în mod expres, avizarea proiectului doar de către Consiliul Legislativ.

37. Curtea constată că, în jurisprudenţa sa constantă, s-a pronunţat, pe calea controlului a posteriori concret de constituţionalitate, asupra unor critici de neconstituţionalitate similare celor formulate în prezenta cauză, spre exemplu, prin Decizia nr. 83 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2009, şi Decizia nr. 354 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 9 decembrie 2013, prin care a respins, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

38. Prin deciziile anterior menţionate, Curtea a constatat că art. 141 din Constituţie se rezumă doar la consacrarea rolului Consiliului Economic şi Social ca organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului, iar pentru detalii privind domeniile de specialitate în care acesta este consultat, textul face trimitere la legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare. Curtea a reţinut, totodată, că norma constituţională, exprimând sintetic rolul pur consultativ pentru Parlament şi Guvern al Consiliului Economic şi Social, nu face niciun fel de referire expresă la obligaţia iniţiatorilor proiectelor de acte normative de a solicita avizul consultativ al Consiliului Economic şi Social şi nici cu privire la mecanismele de consultare a acestui organ consultativ, acestea fiind tratate în legea de organizare şi funcţionare a acestuia, la care Legea fundamentală face trimitere. Curtea a reţinut însă că, într-un mod cu totul diferit, legiuitorul constituant a reglementat în art. 79 din Legea fundamentală rolul Consiliului Legislativ, care “este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei României”. Sub acest aspect, nesolicitarea avizului consultativ al Consiliului Legislativ duce la neconstituţionalitatea legii sau ordonanţei – simplă sau de urgenţă. Curtea a statuat, prin urmare, că, dacă voinţa legiuitorului constituant ar fi fost în sensul impunerii obligativităţii solicitării avizului, atunci aceasta ar fi fost exprimată în cuprinsul art. 141 din Legea fundamentală, într-un mod asemănător celui folosit la redactarea art. 79 pentru reglementarea rolului şi atribuţiilor Consiliului Legislativ.

39. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, Legea nr. 55/2020 fiind în acord cu prevederile art. 141 din Constituţie.

40. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea reţine că Legea nr. 55/2020 a fost elaborată în scopul combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, prin instituirea unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în vederea protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale, astfel cum prevede, în mod explicit, art. 1 alin. (1) din legea analizată. Totodată, Legea nr. 55/2020 a fost adoptată în contextul generat de dinamica evoluţiei situaţiei epidemiologice naţionale, dar şi internaţionale, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, context în care interesul public general reclama adoptarea unor măsuri care să permită autorităţilor publice să intervină eficient şi cu mijloace adecvate pentru gestionarea crizei existente. De asemenea, la elaborarea acestei legi a fost luată în considerare necesitatea asigurării în continuare, chiar şi după încetarea stării de urgenţă, a unei protecţii adecvate împotriva îmbolnăvirii cu coronavirusul SARS-CoV-2, dar şi crearea în acelaşi timp a premiselor-cadru pentru revenirea etapizată, fără sincope majore, la situaţia de normalitate, inclusiv prin relaxarea măsurilor luate în contextul instituirii şi prelungirii stării de urgenţă pe teritoriul României, aspecte ce rezultă atât din preambulul Legii nr. 55/2020, cât şi din expunerea de motive a acesteia. Nu în ultimul rând, la elaborarea actului normativ analizat a fost avută în vedere experienţa statelor grav afectate de evoluţia virusului şi măsurile care au avut impact pozitiv în prevenirea şi limitarea răspândirii acestuia, inclusiv după luarea măsurilor iniţiale de primă urgenţă. Astfel, Legea nr. 55/2020 a fost adoptată în considerarea necesităţii instituirii, inclusiv la nivel legislativ, a unor mecanisme care să protejeze, în mod adecvat şi cu prioritate, drepturile convenţionale, unionale şi constituţionale la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii şi având în vedere obligaţia instituită de Legea fundamentală în sarcina statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice a cetăţenilor.

41. Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea reţine că Legea nr. 55/2020 constituie un act normativ-cadru care stabileşte principiile de bază ale instituirii stării de alertă, prevăzând, cu titlu general, măsurile ce pot fi dispuse în cadrul acesteia, în vederea atingerii obiectivelor mai sus arătate. Aceste măsuri, astfel cum se arată, în mod expres, la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, sunt adoptate în aplicarea legii analizate, de către Guvern, prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, starea de alertă putând fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile. Această manieră de reglementare denotă intenţia legiuitorului de a crea un cadru legal pentru implementarea măsurilor cu caracter administrativ necesare şi adecvate particularităţilor crizei epidemiologice existente şi evoluţiei acesteia în fiecare perioadă de timp. Aceste necesităţi de reglementare nu puteau fi, în mod evident, anticipate la data elaborării Legii nr. 55/2020 şi nici prevăzute, în mod expres, în cuprinsul acestei legi, având în vedere caracterul lor variabil, imprevizibil. Cu toate acestea, legea analizată prevede, în mod expres, procedura de instituire şi de prelungire a stării de alertă, măsurile care pot fi dispuse pe parcursul acesteia, perioadele de timp pentru care pot fi luate şi prelungite astfel de măsuri, condiţiile implementării lor, precum şi autorităţile şi instituţiile statale implicate, neputându-se susţine că actul normativ analizat, contrar principiului legalităţii, prevede măsuri descriptive, lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, astfel cum susţine autoarea excepţiei.

42. Aşa fiind şi având în vedere natura legii, pe de o parte, şi a hotărârii Guvernului, pe de altă parte, legiuitorul a prevăzut ca instituirea stării de alertă – în sensul aplicării dispoziţiilor Legii nr. 55/2020 pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, după caz – să fie făcută prin hotărâre a Guvernului. Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, paragraful 42, Curtea a reţinut că hotărârile Guvernului sunt acte administrative normative sau individuale, expresie a competenţei originare a Guvernului, prevăzută în Constituţie, tipică pentru rolul acestuia de autoritate publică a puterii executive. S-a arătat, totodată, că organizarea executării legilor pe calea hotărârilor este un atribut exclusiv al Guvernului şi că, potrivit regimului său constituţional, hotărârea Guvernului intervine atunci când executarea unor prevederi ale legii reclamă stabilirea de măsuri sau reguli subsecvente. Prin urmare, Curtea a reţinut că hotărârile Guvernului se adoptă întotdeauna pe baza şi în vederea executării legilor, urmărind punerea în aplicare sau ducerea la îndeplinire a acestora.

43. În ceea ce priveşte necesitatea unui control al Parlamentului asupra hotărârilor Guvernului emise conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, susţinută de autoarea excepţiei, Curtea reţine că un astfel de control a fost prevăzut la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 55/2020 în forma sa iniţială, doar pentru ipoteza în care starea de alertă era instituită pe cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării, norma anterior menţionată prevăzând că măsura instituirii stării de alertă se supune încuviinţării Parlamentului. Această dispoziţie legală a fost însă constatată neconstituţională prin Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, precitată, Curtea reţinând, la paragraful 50, că un control parlamentar al hotărârilor Guvernului în sensul încuviinţării/respingerii/modificării acestora nu apare între mecanismele de rang constituţional instituite pentru a regla raporturile dintre autorităţile publice în cadrul regimului de separaţie şi echilibru al puterilor în stat, iar hotărârile Guvernului constituie expresia competenţei originare a Guvernului, prin excelenţă de natură executivă. Prin încuviinţarea/modificarea măsurilor adoptate prin hotărâri ale Guvernului, Parlamentul ajunge să cumuleze funcţiile legislativă şi executivă, situaţie incompatibilă cu principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie.

44. Ca urmare a pronunţării acestei decizii, hotărârile Guvernului prin care se instituie starea de alertă, pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, nu mai sunt supuse încuviinţării Parlamentului, acest mecanism fiind în acord cu dispoziţiile Legii fundamentale.

45. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate, cu caracter general, conform căreia dispoziţiile Legii nr. 55/2020 permit Guvernului să limiteze exercitarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale prin adoptarea de hotărâri de instituire şi de prelungire a stării de alertă, conform art. 4 alin. (1) din cuprinsul acestei legi, Curtea reţine că, prin natura lor, măsurile adoptate în perioada stării de alertă presupun limitarea exercitării unor drepturi şi libertăţi fundamentale, în scopul asigurării unei protecţii adecvate a dreptului la viaţă, la integritate fizică şi psihică şi la ocrotirea sănătăţii, aspect menţionat în preambulul Legii nr. 55/2020. Aceste restrângeri au ca temei legal dispoziţiile legii anterior menţionate, care, de altfel, prevăd în mod expres care sunt măsurile restrictive ce pot fi dispuse în perioada stării de alertă, precum şi regimul juridic al dispunerii lor, corespunzând scopului arătat în cuprinsul legii. În aceste condiţii, hotărârile Guvernului, la care fac referire prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, asigură organizarea executării dispoziţiilor legii analizate, prin reglementarea formelor concrete ale măsurilor specifice stării de alertă, care pot să difere de la o perioadă la alta sau de la o unitate administrativ-teritorială la alta, fiind corespunzătoare dinamicii crizei epidemiologice. Aşa fiind, reglementarea în cuprinsul Legii nr. 55/2020 a unui inventar al drepturilor şi al libertăţilor fundamentale a căror exercitare poate fi restrânsă prin hotărârile Guvernului de instituire şi de prelungire a stării de alertă, inventar la care face referire autoarea excepţiei, este inutilă, acestea rezultând din interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 55/2020.

46. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 55/2020, conform căreia, invocând dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 – referitoare la măsurile de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu – Guvernul a extins obligativitatea purtării măştii, prevăzând la art. 3 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 (privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 945 din data de 14 octombrie 2020) obligaţia purtării măştii în toate spaţiile publice deschise, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, Curtea reţine că acest aspect nu constituie o problemă de constituţionalitate a Legii nr. 55/2020, ci una de legalitate, controlul ei fiind de competenţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal competente.

47. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind conţinutul dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 55/2020, acestea enumeră în mod expres măsurile cu caracter economic ce pot fi luate în perioada stării de alertă, pe care le clasifică în următoarele trei categorii: măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns, măsuri pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor şi măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc. Aşa fiind, nimic nu lipseşte dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 55/2020 de claritate, precizie sau previzibilitate, acestea fiind în acord cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie.

48. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la folosirea în cuprinsul dispoziţiilor art. 8, art. 9 alin. (1), art. 13, art. 14, art. 38 – 39 din Legea nr. 55/2020 a sintagmelor “se poate suspenda”, “se pot suspenda”, “poate fi permisă”, “se poate institui”, “pot fi plafonate”, “se pot suspenda”, sintagme care ar lipsi normele juridice anterior enumerate, pe de o parte, de partea dispozitivă, iar, pe de altă parte, de claritate, precizie şi previzibilitate, Curtea reţine că utilizarea verbului “a putea” în cadrul expresiilor criticate corespunde caracterului Legii nr. 55/2020 de act normativ-cadru ce reglementează măsurile ce pot fi luate, prin acte cu caracter administrativ, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, măsuri care pot fi dispuse de autorităţi în funcţie de evoluţia răspândirii acestei boli pe teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale.

49. Această manieră de exprimare a dispoziţiilor legale analizate nu le lipseşte pe acestea de claritate, precizie şi previzibilitate, înţelesul lor putând fi dedus din interpretarea lor gramaticală, teleologică şi sistematică. Astfel, Curtea reţine că, având în vedere sensul gramatical al dispoziţiilor legale analizate, având în vedere scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 55/2020 şi raportând normele criticate la ansamblul dispoziţiilor legii analizate – care prevede o infrastructură legală a instituirii şi a prelungirii stării de alertă, prin prevederea măsurilor ce pot fi dispuse în diferite ipoteze ale evoluţiei pandemiei de COVID-19 – destinatarii legii pot determina, la nevoie apelând la servicii de consultanţă juridică, înţelesul şi efectele prevederilor art. 5, art. 8, art. 9 alin. (1), art. 13, art. 14, art. 38 – 39 din Legea nr. 55/2020 şi îşi pot adapta conduita la conţinutul acestora. Aşadar, prevederile legale criticate sunt clare, precise şi previzibile, fiind în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie.

50. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 65 şi 66 din Legea nr. 55/2020, în privinţa cărora autoarea excepţiei susţine că sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, Curtea constată că acestea reglementează faptele care constituie contravenţii şi sancţiunile aplicabile în cazul acestora.

51. Analizând gramatical dispoziţiile art. 65 anterior menţionat, Curtea reţine că acestea prevăd, în partea introductivă, caracterul contravenţional al faptelor reglementate, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, enumerând, la lit. a) şi r), acţiunile şi inacţiunile ce constituie fapte contravenţionale. Deşi autoarea excepţiei susţine că toate contravenţiile enumerate în cuprinsul normei criticate sunt reglementate prin trimitere la dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 55/2020, Curtea reţine că reglementarea contravenţiilor prin norme juridice incomplete de trimitere nu lipseşte însă de claritate, precizie şi previzibilitate prevederile art. 65 din Legea nr. 55/2020. Aceasta întrucât dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 55/2020, la care prevederile legale criticate fac trimitere, îndeplinesc exigenţele de calitate a legii, prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituţie, în conţinutul acestui articol fiind enumerate, exhaustiv, măsurile pentru creşterea capacităţii de răspuns [art. 5 alin. (1) din Legea nr. 55/2020], măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor [art. 5 alin. (2) din Legea nr. 55/2020] şi, respectiv, măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc [art. 5 alin. (3) din Legea nr. 55/2020]. De asemenea, dispoziţiile art. 66 din Legea nr. 55/2020 prevăd sancţiunile contravenţionale aplicabile în cazul săvârşirii faptelor enumerate la art. 65 din aceeaşi lege, acestea constând în amenzi contravenţionale ale căror limite minime şi maxime sunt arătate în textul criticat.

52. Aşa fiind, Curtea constată că prevederile art. 65 şi 66 din Legea nr. 55/2020 sunt clare, precise şi previzibile, sensul lor putând fi determinat de către destinatarii legii prin simpla interpretarea gramaticală a textelor analizate.

53. Referitor la standardele de calitate a legii, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa – spre exemplu, prin Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, paragrafele 30 şi 31, invocând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S. W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, şi Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93 – că, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută şi că una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, s-a arătat că numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. În acest context s-a constatat că oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal, iar nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Totodată, s-a reţinut că, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Pentru acest motiv, s-a statuat că rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor.

54. În ceea ce priveşte trimiterile la procedura de adoptare şi publicare a actelor administrative, respectiv a ordinelor miniştrilor şi a hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, Curtea reţine că verificarea acesteia excedează competenţei instanţei de contencios constituţional care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă “numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată”.

55. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Silvia Uscov în Dosarul nr. 6.274/2/2020 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 5, art. 8, art. 9 alin. (1), art. 13, art. 14, art. 38 – 39, art. 65 şi 66 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi Legea nr. 55/2020, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 8 iunie 2021.

 

Comments

comentarii

În 2021, echinocţiul de toamnă are loc astăzi, 22 septembrie, la ora 22:21 şi reprezintă momentul în care Soarele, în mişcarea sa aparentă anuală, trece prin punctul de intersecţie a eclipticii cu ecuatorul ceresc.... Citește mai mult
Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, miercuri, 22 septembrie, într-o conferinţă de presă, că speră ca jucătorii săi să aibă o altă atitudine în meciul din şaisprezecimile de finală ale Cupei României la fotbal, cu CFR Cluj.... Citește mai mult
O echipă de control a Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Cluj a verificat depozitele carmangeriei Moldovan, după ce în spațiul public au apărut reclamații la adresa produselor comercializate.... Citește mai mult
Toamna și-a intrat pe deplin în drepturi, iar asta înseamnă că începem să scoatem din dulap hainele mai călduțe și accesoriile potrivite.... Citește mai mult

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

error: Alert: Conținut protejat !!