fbpx

Daune morale acordate unei persoane publice pentru că i-a apărut numele pe lista datornicilor, deși câștigase anularea actelor fiscale

Un avocat, fost consilier local în Iași, a câștigat, în primă instanță, daune morale de 15.000 lei într-un proces contra Primăriei pentru că i-a apărut numele pe lista datornicilor la bugetul loca, numită și ”lista rușinii”, cu toate că câștigase definitiv în instanță anularea actelor administrative-fiscale care au dus la înscrierea lui pe acea listă.

Sentința nu este definitivă, iar procesul se află în apel la Tribunalul Iași.

Motivarea sentinței

Prin cererea depusă la data de 12.02.2019 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub   nr. .., reclamantul R.V.D a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Iași , obligarea acestuia la plata, cu titlu de daune morale, a sumei de 200 de lei/zi, pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a publicării numelui acestuia pe lista debitorilor, începând cu data de 31.01.2018 și până la momentul epuizării faptei.

În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, reclamantul arată că pârâtul, prin autoritatea administrativă fiscală, a emis pe numele acestuia a cte administrativ-fiscale, ce au fost anulate în mod definitiv.

Astfel, reclamantul precizează că a formulat împotriva Deciziei de impunere emisă pe numele său contestație administrativă și, în condițiile în care aceasta nu fusese încă soluționată, a fost încunoștiințat, prin Notificarea nr. 193 din 08.01.2018, că neplata debitului imputat până la data de 31.01.2018 va fi asimilată consimțământului său expres în vederea publicării numelui pe lista debitorilor de pe pagina de internet proprie a Primăriei Municipiului Iași, adresă la care reclamantul a răspuns, arătând că nu își exprimă un asemenea acord și că a formulat contestație administrativă împotriva titlului de creanță.

În aprecierea reclamantului, un asemenea răspuns viza în mod evident refuzul său în vederea prelucrării datelor cu caracter personal.

Reclamantul arată că, deși se considera nevinovat, la data de 29.06.2018, a efectuat plata în cuantum de 7040,04 lei.

Reclamantul susține că, în urma admiterii recursului de Curtea de Apel Iași la data de 19.11.2018, au fost anulate în mod definitiv actele administrative-fiscale emise pe numele său și care au stat la baza înscrierii sale pe lista rușinii .

De asemenea, reclamantul învederează instanței că, după data soluționării definitive a dosarului, numele său a figurat în continuare pe cele două liste în format pdf ce pot fi găsite prin intermediul motorului de căutare Google pe internet și în prezent, fiind atașate unor link-uri care aparțin Primăriei Iași, astfel încât a solicitat să i se comunice numărul de zile în care numele său a figurat pe această listă, fără a fi făcută nicio mențiune la rubrica din care în litigiu.

Reclamantul arată că a fost suspus în toată această perioadă unei presiuni psihice nejustificate, unor sentimente de umilire și rușine față de cunoscuți fiindu-i atașat în mod nejustificat un anumit stigmat social, fiind aduse prejudicii reputației sale, ca persoană publică și fiind încălcată prezumția de onorabilitate.

Totodată, reclamantul apreciază că au fost încălcate dispozițiile legale privind prelucrarea datelor cu caracter personal, prin lipsa de diligență a pârâtului, în calitate de operator de date cu caracter personal.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1357 și urm. C.proc civ. p rivind răspunderea civilă delictuală, dispozițiile Codului de procedură fiscală, ale Codului ci vi l , art. 71și urm., art. 253 precum și cele ale Legii nr 677/2001.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat cu titlu prealabil excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, față de dispozițiile Legii nr. 554/2004, respinsă ca neîntemeiată prin Încheiere de ședință, pentru considerentele reținute la acea dată, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Pârâtul arată că, prin adresa nr. .. din 14.01.2019, organul fiscal al Municipiului Iași a adus la cunoștință reclamantului că publicarea pe pagina de internet a listei debitorilor reprezintă o obligație legală, potrivit dispozițiilor art. 162 din Legea nr. 207/2015.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a precizat că acțiunea formulată este una autonomă, întemeiată pe protecția datelor cu caracter personal, astfel încât fapta ilicită imputată pârâtului nu vizează emiterea în sine a actelor administrativ-f iscale.

În cauză, au fost administ r ate proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu și proba testimonială, instanța apreciind că acestea sunt utile, pertinente și pot conduce la soluționarea pe fond a cauzei.

Din materialul probator administrat în cauză, instanța reține că, prin Notificarea referitoare la obligații restante din data de 08.01.2018, comunicată reclamantului la data de 22.01.2018, i s-a adus la cunoștință acestuia că figurează cu obligații fiscale restante în cuantum de 6681,36 lei , iar neplata până la data de 31.01.2018 este asimilată consimțământului expres de publicare pe lista debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante ce se publică pe pagina de internet proprie a Primăriei Municipiului Iași, care se actualizează în termen de 15 zile de la achitarea integrală a obligațiilor fiscale restante.

Prin adresa înregistrată sub nr. xxxxx din 30.01.2018, reclamantul a adus la cunoștința pârâtului că a formulat Contestație administrativă împotriva Deciziei nr. xxxxxx din 15.11.2017 referitoare la obligațiile de plată accesorii și împotriva Deciziei de impunere pentru anul 2017 pentru stabilirea impozitelor și a taxelor datorate de persoanele fizice nr. 1 din 13.11.2017.

În cuprinsul respectivei adrese, reclamantul a precizat că în ceea ce privește publicarea numelui acestuia pe lista debitorilor, față de contestarea deciziilor de impunere, demersul în cauză îi poate afecta reputația și astfel nu își exprimă consimțământul în vederea publicării.

La data de 29.11.2017, a fost înregistrată, sub nr. .., contestația administrativă a reclamantului împotriva Deciziei nr. xxxxxx din 15.11.2017 referitoare la obligațiile de plată accesorii și împotriva Deciziei de impunere pentru anul 2017 pentru stabilirea impozitelor și a taxelor datorate de persoanele fizice nr. 1 din 13.11.2017.

Prin Sentința civilă nr. 1063 din 27.06.2018 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. … având ca obiect anulare act administrativ, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea acestuia înregistrată la dat a de 17.07.2018.

La data de 29.06.2018, reclamantul a achitat suma de 7040lei cu titlu de impozite și taxe locale.

Prin Decizia civilă nr. 2180 din 19.11.2018, Curtea de Apel Iași a admis  recursul declarat de recurentul R.V.D împotriva Sentinței nr.1063/c.a./27.06.2018 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care a casat-o, a admis acțiunea formulată de reclamantul  în contradictoriu cu pârâtul municipiul Iași, reprezentat prin prima și a dispus anularea Dispoziției nr. 798/09.02.2018 emisă de Primarul mun. Iași, a Deciziei de impunere nr. 1/13.11.2017 și a Deciziei nr. …/15.11.2017 emise de municipiul Iași.

(…)

La data de 22.11.2018, reclamantul solicită pârâtului restituirea sumei nedatorate de 7070,04 lei achitată la data de 29.06.2018, în contextul anulării titlurilor de creanță prin Decizia instanței de recurs, solicitând totodată comunicarea numărului de zile în care numele său a figurat pe lista datornicilor postată pe site-ul instituției.

Prin adresa nr. … din 14.01.2019, pârâtul îi aduce la cunoștință reclamantului că organul fiscal se va conforma dispozițiilor Codului de procedură fiscală în ceea ce privește restituirea sumelor încasate cu titlu de impozite nedatorate, iar în ceea ce privește publicarea pe pagina de internet a instituției a listei debitorilor, arată că acest demers reprezintă o obligație legală a organului fiscal local, potrivit art. 162 C.proc.fisc., sens în care numele reclamantului a figurat pe această listă în perioada 31.01.2018- 5.11.2019

De asemenea, pârâtul precizează că, de la data aplicării în România a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27.04.2016, municipiul Iași nu a mai procedat la publicarea pe site-ul oficial a listei datornicilor, dar că este posibil că informațiile publicate să apară în motorul de căutare/indexare google.ro, chiar dacă informația a fost ștearsă de pe site-ul propriu, iar înlăturarea acestora se va face în conformitate cu politica de elimin are a datelor cu caracter personal, conform RGDP.

Potrivit Încheierii de certificare nr. 1 din 17.01.2019, numele reclamantului se afla încă menționat în listele publicate, aceeași situație persistând și la data de 19.02.2019 -filele 63-85 din dosar vol. I .

Instanța reține , totodată că, potrivit adresei nr. … din 28.06.2019 a pârâtului filele 117-118 din dosar, vol. I, la data de 29.07.2019, organul fiscal a solicitat Serviciului de informatizare din cadrul Municipiului Iași eliminarea datelor contribuabilului R.V.D de pe toate motoarele de căutare, la solicitarea organului fiscal din data de 25.05.2018.

Cu toate acestea, la data de 24-25.09.2019, putea fi accesată Lista de debitori persoane fizice a Municipiului Iași prin intermediul motorului de căutare al site-ului Primăriei Iași.

Potrivit precizărilor reclamantului susținute prin înscrisurile depuse la dosar, fapta s-a epuizat începând cu data de 05.11.2019.

În drept, potrivit art. 162 – Publicarea listelor debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în forma în vigoare la momentul publicării listei respective:

(1) Organele fiscale au obligația de a publica pe pagina de internet proprie lista debitorilor persoane fizice și juridice care înregistrează obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații.

(2) Lista se publică trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare și cuprinde obligațiile fiscale restante la sfârșitul trimestrului și neachitate la data publicării listei, al căror plafon se stabilește astfel:

a) în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin ordin al președintelui A.N.A.F.;

b) în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre a consiliului local.

(3) Înainte de publicare, obligațiile fiscale restante se notifică debitorilor. Obligațiile fiscale ale sediilor secundare plătitoare de salarii și venituri asimilate salariilor se notifică persoanei în structura căreia acestea funcționează.

(4) În termen de 15 zile de la achitarea integrală a obligațiilor fiscale datorate, organul fiscal competent operează modificările pentru fiecare debitor care și-a achitat aceste obligații.

(5) Prevederile prezentului articol se aplică și pentru obligațiile fiscale stabilite prin titluri de creanță împotriva cărora contribuabilul a exercitat căile de atac prevăzute de lege, până la soluționarea căilor de atac, caz în care organul fiscal face mențiuni cu privire la această situație. Ori de câte ori contribuabilul obține suspendarea executării actului administrativ fiscal în condițiile Legii nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, sunt aplicabile prevederile alin. (4).

Potrivit HCL nr. 410 din 29.12.2016 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale și a altor surse care se fac venit la bugetul local pentru anul 2017, coroborate cu cele ale HCL nr. 175/2018, a fost stabilit un plafon în cuantum de 5000 de lei pentru obligațile fiscale restante ale persoanelor fizice.

Potrivit pct. 22 din Legea nr. 30/2019 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2018 privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare : La articolul 162, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

«Art. 162 – (1) Organele fiscale au obligația de a publica pe pagina de internet proprie lista debitorilor persoane juridice care înregistrează obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații.»”

     Față de obiectul cererii, instanța reține ca incidente și următoarele dispoziții privind apărarea drepturilor nepatrimoniale:

    Art. 73  – Dreptul la propria imagine: (1) Orice persoană are dreptul la propria imagine. (2) În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfățișării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispozițiile art. 75 rămân aplicabile.

     Art. 75  – Limite: (1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte. (2) Exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune.

     Art. 252 C.civ.- Ocrotirea personalității umane – Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică.

    Art. 253 C.civ.- Mijloace de apărare: (1) Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori amenințate poate cere oricând instanței:

a) interzicerea săvârșirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;

b) încetarea încălcării și interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;

c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.

Instanța reține totodat ă că Directiva 95/46 a fost abrogată și înlocuită, cu efect de la 25 mai 2018, prin Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (JO 2016, L 119, p. 1). Cu toate acestea, ținând seama de data faptelor în discuție în litigiul principal, acesta din urmă rămâne guvernat de dispozițiile acestei directive.

  Potrivit articolului 1 din Directiva 95/46, aceasta avea ca obiect protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei și în special a dreptului la viața privată în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și eliminarea obstacolelor din calea liberei circulații a acestor date.

  Articolul 3 din această directivă prevedea la alineatul (1):

„Prezenta directivă se aplică prelucrării automate, în totalitate sau parțial, precum și prelucrării neautomate a datelor cu caracter personal, conținute sau care urmează să fie conținute într ‑ un sistem de evidență a datelor cu caracter personal.”

   Capitolul II din directiva menționată cuprindea o secțiune I, intitulată „Principii referitoare la calitatea datelor”, compusă din articolul 6 din aceeași directivă, care prevedea:

„(1) Statele membre stabilesc că datele cu caracter personal trebuie să fie:

(a) prelucrate în mod corect și legal;

(b) colectate în scopuri determinate, explicite și legitime și să nu mai fie prelucrate ulterior într ‑ un mod incompatibil cu aceste scopuri. Prelucrarea ulterioară a datelor în scopuri istorice, statistice sau științifice nu este considerată incompatibilă atât timp cât statele membre prevăd garanții corespunzătoare;

(c) adecvate, pertinente și neexcesive în ceea ce privește scopurile pentru care sunt colectate și prelucrate ulterior;

(d) exacte și, dacă este necesar, actualizate; trebuie luate toate măsurile necesare pentru ca datele inexacte sau incomplete din punctul de vedere al scopului pentru care sunt colectate sau pentru care vor fi prelucrate ulterior să fie șterse sau rectificate;

(e) păstrate într ‑ o formă care permite identificarea persoanelor vizate o perioadă nu mai lungă decât este necesar în vederea atingerii scopurilor pentru care au fost colectate sau pentru care vor fi prelucrate ulterior. Statele membre stabilesc garanțiile corespunzătoare pentru datele cu caracter personal care sunt stocate pe o perioadă mai mare decât cea menționată, în scopuri istorice, statistice sau științifice.

(2) Operatorul are obligația să asigure respectarea alineatului (1).”

  În secțiunea II din acest capitol II, intitulată „Criterii privind legitimitatea prelucrării datelor”, articolul 7 din Directiva 95/46 avea următorul cuprins:

„Statele membre prevăd ca datele cu caracter personal să fie prelucrate numai dacă:

(a) persoana vizată și ‑ a dat consimțământul neechivoc

sau

(b) prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care subiectul datelor este parte sau în vederea luării unor măsuri, la cererea acestuia, înainte de încheierea contractului

sau

(c) prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului

sau

(d) prelucrarea este necesară în scopul protejării interesului vital al persoanei vizate

sau

(e) prelucrarea este necesară pentru aducerea la îndeplinire a unei sarcini de interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit operatorul sau terțul căruia îi sunt comunicate datele

sau

(f) prelucrarea este necesară pentru realizarea interesului legitim urmărit de operator sau de către unul sau mai mulți terți, cu condiția ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protecție în temeiul articolului 1 alineatul (1).”

    Aplicând aceste dispoziții legale în cazul de față, instanța constată cu titlu prealabil că publicarea respectivei liste era o obligație legală ce revenea organului fiscal local, potrivit  Legii nr. 207/2015 , cu respectarea Legii nr. 677/2001 , instanța urmând a verifica dacă aceste dispoziții legale au fost respectate în ceea ce îl privește pe reclamant.

Pe de altă parte, tot cu titlu preliminar, instanța constată că acțiunea reclamantului nu este circumscrisă materiei actelor administrativ fiscale, ci acesta invocă o răspundere civilă delictuală decurgând din nerespectarea dispozițiilor legale, în speță a dispozițiilor legale privind protecția datelor cu caracter personal și ale art. 162 din Legea nr. 207/2015 în ceea ce privește publicarea în cuprinsul listei debitorilor a numelui său, ulterior stingerii obligației de plată și chiar a anulării titlurilor de creanță ce au stat la baza unei asemenea înregistrări, de natură să aducă atingere dreptului acestuia la onoare, reputație și demnitate.

Din materialul probator administrat în cauză instanța apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Astfel, fapta ilicită reținută în sarcina pârâtului vizează încălcarea de către acesta a dispozițiilor legale privind procedura publicării, respectiv dispozițiile alin. (4) potrivit cărora, în termen de 15 zile de la achitarea integrală a obligațiilor fiscale datorate, organul fiscal competent operează modificările pentru fiecare debitor care și-a achitat aceste obligații și cele ale alin. (5), potrivit cărora prevederile prezentului articol se aplică și pentru obligațiile fiscale stabilite prin titluri de creanță împotriva cărora contribuabilul a exercitat căile de atac prevăzute de lege, până la soluționarea căilor de atac, caz în care organul fiscal face mențiuni cu privire la această situație. Or, nerespectarea procedurii de publicare a listei respective a determinat implicit nesocotirea dispozițiilor legislației în materia protecției datelor cu caracter personal ce permitea operatorului, în anumite condiții, prelucrarea acestor date.

Față de aceste considerente , în cazul de față, rezultă în mod evident din cuprinsul tuturor înscrisurilor depuse la dosar, dar și din recunoașterile parțiale ale pârâtului , că reclamantul a continuat să figureze în list a debitorilor, după achitarea debitului și chiar după ce titlul de creanță în baza căruia fusese înregistrat acest debit a fost anulat. De asemenea, instanța reține că nu a fost consemnată la niciun moment contestarea de către reclamant a debitului înregistrat pe această listă, deși exista rubrică specială în acest sens, iar organului fiscal îi revenea obligația de a efectua aceste mențiuni.

Mai mult, instanța reține că lista în discuție a continuat a fi postată chiar și după momentul înregistrării prezentei cereri de chemare în judecată, în contextul unor notificări succesive ale reclamantului în sensul eliminării postării respective.

Totodată, instanța apreciază că este îndeplinită în cauză și cerința prejudiciului moral suferit de reclamant ca urmare a faptei ilicite a pârâtului.

Astfel, instanța reține că dreptul la demnitate nu este definit în mod expres de către legiuitorul român, întrucât domeniul demnității se analizează prin raportare la o serie de valori morale, care țin de comportamentul și caracterul propriu al persoanei. Altfel spus, nefiind impus un etalon al demnității, interesează în cauza concretă observarea valorilor învederate de către reclamant, având în vedere că, tocmai în considerarea acestora, reclamantul s-a considerat lezat în demnitatea sa.

Cu toate acestea, instanța apreciază că demnitatea reprezintă un sentiment cu conținut complex și înglobează atât o latură socială (în legătură cu modul în care persoana este percepută de către ceilalți), cât și o latură individuală, determinată de percepția pe care fiecare persoană o are despre demnitatea sa.

În ceea ce privește prejudiciul nepatrimonial, instanța reține că în stabilirea existenței prejudiciului moral – definit în doctrina și în jurisprudență ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau morală, pe care le resimte victimă – trebuie luat în calcul caracterul și importanța valorilor nepatrimoniale, cărora le-a fost cauzat prejudiciul, situația personală a victimei, ținând cont de mediul social din care victimă face parte, educația, cultură, standardul de moralitate, personalitatea și psihologia victimei, circumstanțele săvârșirii faptei, statutul social, etc. Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi  care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 8 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, dar și de valori aparate de Constituție și de legile naționale, existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei.  Instanța consideră că nicio persoană ale cărei valori fundamentale au fost lezate în asemenea context, nu ar putea trece cu ușurință peste o asemenea situație, fără a suferi pe plan psihic.

În același context, unul dintre drepturile personalității, calificate de doctrină ca „drepturi primordiale ale ființei umane”, care își găsește reglementarea în cuprinsul Codului civil, în conținutul capitolului consacrat Respectului datorat ființei umane și drepturilor ei inerente , este și dreptul la reputație, ca element component al dreptului la demnitate, alături de dreptul la onoare.

În ceea ce privește proba prejudiciului moral, proba faptei ilicite este suficientă, urmând că prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanțele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simplă existența a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu și a împrejurărilor în care a fost săvârșită, soluția fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă. În acest sens, instanța constată că publicarea pe internet a propriului nume pe o listă a datornicilor, în condițiile în care debitul fusese achitat sau titlul ce a stat la baza acestei înscrieri a fost anulat în mod definitiv de instanță, este de natură să cauzeze suferințe de natură psihică/morală unei persoane care, potrivit declarației martorului audiat în cauză, este o persoană publică, cu o anumita notorietate si un anumit prestigiu pe plan local .

Aplicând acest dispoziții legale și considerații cu caracter general în cauza de față, instanța reține că, în ceea ce privește cererea de chemare în judecată, având în vedere faptele ilicite invocate, rezultă fără echivoc că a fost produs un prejudiciu reclamantului, prejudiciu constând nu numai în rușinea publică și lezarea demnității și a reputației pentru o perioadă de aproape 2 ani, dar și în încercările repetate ale acestuia de a i se face dreptate, perseverența în apărarea propriei imagini și pentru încetarea acțiunii ilicite.

Mai mult, autorul faptei ilicite, fiind o autoritate publică locală, reclamantul, chiar dacă este avocat de profesie, a acționat de pe o poziție de inferioritate, neavând la îndemână decât dreptul de petiționare, pe care l-a valorificat în mod repetat, însă fără rezultat. Publicarea fără temei legal, începând cu momentul achitării debitului și fără menționarea căilor de atac formulate, chiar de la momentul inițial, pe site-ul propriu al instituției publice, a fost în măsură să creeze în percepția publicului, o prezumție de veridicitate a informațiilor respective, reclamantul fiind în imposibilitate de a face dovada contrarie.

Totodată, instanța apreciază că reputația și imaginea reprezinte aspecte importante ce stau la baza  exercitării profesiei de avocat și care sunt afectate în mod substanțial prin alăturarea pe o listă a datornicilor, ce a putut fi accesată de orice persoană în orice moment, timp de doi ani, în ciuda demersurilor efectuate de reclamant.

   În ceea ce privește legătura de cauzalitate specifică, instanța constată că fapta ilicită a determinat lezarea dreptului la reputație, demnitate și onoare al reclamantului, acesta fiind pus în situația de a întreprinde multiple demersuri, inclusiv juridice, pentru încetarea faptei ilicite, pentru o perioadă considerabilă de timp.

Analiza suferinței suferite de reclamant se face prin raportare la starea afectivă a acestuia, la profesia exercitată, la faptul că lista respectivă a fost accesibilă oricărei persoane o perioadă îndelungată de timp, prin acțiunea unei autorități publice, reclamantul fiind pus într-o poziție de inferioritate și în situația de a-și apăra propria imagine. De asemenea instanța apreciază că demersurile, administrative și judiciare, întreprinse de reclamant și fără niciun rezultat pe o perioadă de aproximativ doi ani au fost de natură a accentua prejudiciul moral suferit de către acesta.

Cu privire la daunele morale solicitate, instanța reține că acoperirea prejudiciului moral trebuie să presupună o justă evaluare a compensației sau satisfacției acordate persoanei vătămate, nefiind în măsură a   compensa în întregime pierderea suferită, de altfel nici nu ar fi posibil a se stabili cu certitudine ce sumă ar putea acoperi în întregime o asemenea suferință, dar este în măsură a atenua urmările faptei. Instanța va avea în vedere așadar criteriul general reținut de CEDO, respectiv cel al gradului de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii adusa acestora, despăgubirile trebuind sa prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusa (cauza Tolstoy Miloslavsky).

Față de aceste considerente, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța urmează a admite în parte cererea și a dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 15000 de lei cu titlu de daune morale.

Vezi aici o declarație a reclamantului, care s-a reprezentat singur.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina