Un angajat al Curții de Apel Alba Iulia a fost confirmat, ieri, cu COVID-19. A fost declanșată ancheta epidemiologică și au fost identificați contacții direcți care urmează să fie testați individual.
”Duminică, 28.06.2020, un angajat al Curții de Apel Alba Iulia a fost confirmat pozitiv la testul pentru COVID-19 în urma prezentării la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul SJU Alba Iulia cu simptome de viroză respiratorie, care au debutat în cursul zilei de sâmbătă seara.
Încă din cursul zilei de duminică 28.06.2020 au fost anunțați reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Alba, iar luni 29.06.2020 a fost declanșată ancheta epidemiologică și au fost identificați contacții direcți care urmează să fie testați individual. Pentru restul angajaților instanței va fi realizată testarea de grup prin metoda pooling.
Până în prezent niciun alt angajat al instanței nu a manifestat simptome de infectare, iar colegii contacți direcți cu cel mai mare risc de infectare au rămas în autoizolare la domiciliu, urmând să fie testați individual.
Activitatea instanței se desfășoară în continuare în condiții normale iar Curtea de Apel Alba Iulia colaborează îndeaproape cu reprezentanții DSP Alba și urmează toate măsurile recomandate
Reamintim pe această cale că respectarea cu strictețe a măsurilor de protecție și prevenire a infectării cu coronavirus (COVID-19) anunțate public de către Curtea de Apel Alba Iulia, care depinde în mare măsură și de conduita responsabilă a publicului din instanțe, ne va permite să trecem împreună cu bine peste această perioadă. În acest sens, ne menținem recomandările pentru publicul instanței, transmise încă de la începutul pandemiei:
- Evitarea prezenței la sediul instanței, în cazul în care aceasta nu este absolut necesară și limitarea staționării în incinta Palatului Justiției doar pentru timpul strict necesar îndeplinirii obligațiilor judiciare sau profesionale;
- Folosirea exclusiv a mijloacelor electronice de comunicare cu instanța, de transmitere a documentelor și de informare disponibile permanent la nivelul instanței:
- e-mail (ca-albaiulia@just.ro – Registratură; muntean@just.ro – Biroul de informare și relații publice) fax (0258810286) telefon (0258810289 – Arhivă, Registratură; 0258819877, 0746100207 Biroul de informare și relații publice)
- Utilizarea aplicației informatice DOSAR ELECTRONIC pentru informare sau studierea dosarului și limitarea deplasării fizice la Arhiva instanței sau la celelalte compartimente publice;
- Exprimarea acordului pentru citarea și comunicarea actelor de procedură în format electronic prin intermediul aplicației „TDS” (Trimitere Document Securizat) și eliminarea astfel integral a contactului fizic cu documentele de procedură comunicate de instanță prin intermediul serviciilor poștale;
- Utilizarea exclusivă a telefonului sau adresei de e-mail pentru informare și solicitarea de lămuriri inclusiv, cu privire la măsurile aplicate în această perioadă.”, a transmis purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia.