Acasă » JURISPRUDENȚĂ » Daune de 10.000 de lei către fostul soț și concubina acestuia pentru denigrare pe Facebook, inclusiv în live

Daune de 10.000 de lei către fostul soț și concubina acestuia pentru denigrare pe Facebook, inclusiv în live

Tot mai mulți români nu înțeleg că pe Facebook au responsabilități și nu pot scrie sau spune chiar orice. O femeie a fost obligată de instanță să plătească daune morale de 10.000 de lei către fostul soț și concubina acestuia pentru că i-a jignit și denigrat pe Facebook, inclusiv în live video.

După divorțul ce a avut loc în 2017, femeia a început să-i denigreze pe Facebook, prin comentarii, postări și live-uri, pe fostul soț și pe actuala lui concubină.

Cei doi au chemat-o în judecată printr-o acțiune în răspundere delictuală, susținând că ”în spațiul virtual, pe Facebook, pârâta publică afirmații grobiene de natură a le afecta reputația, de genul: „mortii mă-ți H.S., mi-ai distrus viata„. „Nu mă tem de riscuri că postez. Eu cu siguranata voi fi bine, mă duc la puscărie și scap de toate grijile„ etc.”

Instanța le-a acordat reclamanților exact suma cerută de aceștia ca daune. ”Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii BVT şi HCS în contradictoriu cu pârâta PD. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale. Obligă pârâta să înceteze săvârşirea faptei ilicite care aduce atingere drepturilor reclamanţilor, respectiv să înceteze postarea de mesaje la adresa reclamanţilor în mediul online (internet) precum şi trimiterea de mesaje prin intermediul telefoniei mobile către numerele de telefon ale reclamanţilor, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitvă a prezentei hotărâri. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial şi taxă judiciară de timbru.”, se arată în minuta sentinței pronunțate luna trecută de Judecătoria Botoșani.

Aceasta poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Sentința civilă nr. 1011/2018 – Judecătoria Botoșani

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, reclamantul H.C.S. a fost căsătorit cu pârâta P.D., căsătoria acestora fiind desfăcută prin sentința civilă nr. 978/24.02.2017, pronunțată de Judecătoria Botoșani. În prezent, reclamantul se află într-o relație cu reclamanta B.V.T.

Prin cererea introductivă de instanță, reclamantii au pretins faptul că pârâta, fiind nemulțumită de această relație a reclamanților, a avut un comportament care le-a prejudiciat din punct de vedere moral, solicitând obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 10.000 lei.

În drept, instanța reține că potrivit art. 71-73 Cod Civil, “orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private, demnității sale, precum și dreptul la propria imagine.”

De asemenea, potrivit art. 8 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, „orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.“

Totodată, instanța reține că potrivit art. 1349 alin. (1) Cod civil „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane“. Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că „cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral“.

Pentru ca aceste texte legale să devină incidente, se impune verificarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale. Referitor la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, prevăzută de art. 1357 Cod civil și invocată de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.

Prin fapta ilicită ca element al răspunderii civile delictuale, se înțelege orice acțiune sau inacțiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparține unei persoane.

Din probatoriul administrat în cauză, instanța reține că fapta ilicită a pârâtei BVT a avut caracter de continuitate și a constat în expresii jignitoare și denigratoare, amenințări la adresa reclamanților, relevând dezaprobarea pârâtei cu privire la relația începută de reclamanți după divorț. Acestea fie au fost publicate în mediul virtual pe pagina aplicației facebook a pârâtei, fie pe pagina de facebook a reclamantului HCS prin comentarii la poze, fie au fost transmise prin mesaje text pe telefonul mobil, fie au fost adresate în mod direct, nemijlocit de către pârâtă atunci când s-a întâlnit personal cu reclamanții.

Împrejurarea că expresiile jignitoare și denigratoare și amenințările îi vizau pe reclamanți rezultă din faptul că în mesaje și postări apare explicit numele reclamanților.

Instanța apreciază ca sincere și obiective declarațiile martorului AOG, în pofida susținerilor contrare ale pârâtei raportat la faptul că acesta ar locui cu sora reclamantului, având în vedere consecvența relatării și a explicațiilor detaliate  pe care le-a oferit în cadrul răspunsurilor la întrebările ce i-au fost adresate.

Coroborând declarația martorului AOG cu declarația martorului CAP, instanța reține faptul că se confirmă susținerile reclamanților și fapta ilicită cu caracter de continuitate a pârâtei. Astfel, reclamanta BVT a relatat periodic martorului AOG în ce a constat comportamentul ilicit al pârâtei, arătându-i în dese rânduri acestuia fotografii, înregistrări și înscrisuri din care reieșea această conduită. Reclamanta a apelat la acest martor și în considerarea calității sale de polițist, solicitându-i sfaturi cu privire la căile legale pe care ar putea acționa în vederea reprimării actelor pârâtei, în condițiile în care reclamanta BVT era însărcinată la acel moment și din relatările aceluiași martor rezultă că acesteia îi era frică pentru viața copilului, în contextul amenințărilor pârâtei care îl vizau și pe acesta.  Același martor a văzut personal cum pârâta, în timp ce se deplasa spre locuința reclamantei, striga repetat injurii și amenințări la adresa reclamantei: „vadană; am să te omor” care au fost auzite și de alți consăteni ai reclamantei. A mai relatat martorul faptul că a vizionat o înregistrare în care observat-o pe pârâtă cum striga la poarta reclamantei, folosind un limbaj injurios la adresa acesteia. Declarația în acest sens a martorului este susținută și de mijlocul material de probă reprezentat de Cd-ul de la fila 37 vol. II.

Tot din declarația martorului AOG, instanța mai reține faptul că acesta a văzut videouri de tipul „live video” postate de către pârâtă pe contul acesteia în cadrul aplicației facebook prin care aducea amenințări și injurii la adresa reclamantei.

De asemenea, martorul CAP a relatat faptul că a văzut expresii vulgare folosite de pârâtă la adresa reclamanților pe pagina de Facebook a acesteia. Instanța reține că același martor a declarat faptul că pârâta a postat mesaje chiar pe pagina de facebook a locului de muncă al reclamantei, Popas Cucorani, prin care insinua faptul că aceasta ar fi ieșit cu alți bărbați, împrejurarea care ar fi făcut-o de rușine în rândul colegilor. Martorul a mai declarat faptul că această din urmă împrejurare i-a fost confirmată și de către soția sa care lucrează în același loc cu reclamanta.

Instanța nu poate reține susținerile pârâtei în sensul că nu aceasta ar fi scris acele cuvinte întrucât nu mai folosește internetul de ceva vreme. Instanța nu poate reține nici susținerile pârâtei PD din notele de conluzii scrise, în sensul că mesajele postate pe facebook nu ar fi fost promovate de aceasta personal și că reclamanții aveau posibilitatea de a se adresa IPJ Botoșani în vederea identificării IP-ului pentru a se stabilit dacă utilizatorul paginii facebook postează de la adresa sa.

Susținerile pârâtei sunt simple negații. Aceasta doar a contestat afirmațiile reclamanților fără a avea o conduită procesuală activă sub aspect probatoriu pentru a combate starea de fapt dovedită de către primii prin probele administrate. Iar aceștia, prin înscrisurile depuse, prin mijloacele materiale de probă și declarațiile martorilor și-au îndeplinit sarcina probatorie prescrisă de art. 249 Cpc.

De altfel, pârâta nu a negat faptul că contul de facebook cu numele DP nu i-ar aparține, ci a susținut doar că nu există certitudinea că aceasta ar fi postat respectivele mesaje. De altfel și din declarațiile concordante ale martorilor CAP și AOG, reiese faptul că respectivul cont de facebook ar aparține pârâtei. Ori aceasta nu a dovedit că un terț ar fi postat respectivele mesaje prin intermediul contului său de facebook. Deși a afirmat că reclamanții aveau posibilitatea de a se adresa IPJ Botoșani în vederea identificării IP-ului pentru a se stabilit dacă utilizatorul paginii facebook postează de la adresa sa, pârâta însăși nu a făcut o asemenea solicitare în fața instanței deși reclamanții au răsturnat sarcina probei prin probatoriul administrat.

După cum s-a stabilit recent și în jurisprudența CEDO (cauza D.A. împotriva Estoniei – hotărârea din 10 octombrie 2013, dar și în jurisprudența de dată mai veche a instanței europene (cauza Őztűrk împotriva Turciei, Hotărârea Marii Camere din anul 1999) responsabilitatea pentru publicarea unor afirmații defăimătoare la adresa unei persoane revine în primul rând persoanei care face posibilă aducerea la cunoștință publică a acestor informații.

În același sens, dispozițiile art. 30 alin.(6) și (7) din Constituția României prevăd că „libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine” și „sunt interzise de lege îndemnul la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”.

Astfel fiind, instanța reține ca fiind dovedită fapta ilicită a pârâtei, aceasta fiind concretizată în ingerința în viața privată a reclamanților și în modul în care aceștia înțeleg să dispună de aceasta, prin expresii jignitoare și denigratoare, amenințări la adresa acestora.

Contrar susținerilor pârâtei, reclamanților le-a fost provocat un prejudiciu.

Prejudiciul produs reclamanților constă în atingerea adusă dreptului la viață privată, demnității și onoarei acestora, a imaginii lor în societate. Totodată, astfel cum rezultă din declarația martorului AOG, reclamanta s-a aflat într-o stare de frică generală ca urmare a amenințărilor  pârâtei, raportat și la faptul că aceasta era însărcinată. Totodată, din declarația martorului CAP reiese faptul că a fost pusă într-o situație de rușine față de colegii de muncă. Comportamentul ilicit al pârâtei a generat o stare de rușine și față de consătenii reclamanților, având în vedere faptul că aceasta a strigat anumite injurii la adresa acestora în public, după cum a reținut anterior instanța.

Raportat la vârsta pârâtei, aceasta deține capacitatea delictuală prescrisă de lege. În privința vinovăției, instanța reține că potrivit art. 1357 alin. (2) Cod Civil „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă“. Din materialul probatoriu administrat, instanța reține că pârâta a acționat cu vinovăție sub forma intenției conform art. 16 alin. 2 C.civ. întrucât acaeasta a prevăzut rezultatul faptelor sale – lezarea drepturilor reclamanților – și a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat.

Raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu există, rezultând din materialul probator. În lipsa acțiunii ilicite a pârâtei nu ar fi fost lezate drepturile reclamanților și produs prejudiciul.

Analizând situația de fapt ce rezultă din probele administrate în cauză, în raport de prevederile legale mai sus enunțate, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, prevăzute de art. 1357 Noul Cod civil. Prin urmare, acțiunea reclamanților va fi admisă.

În privința întinderii prejudiciului și a daunelor morale ce vor fi acordate, instanța are în vedere faptul că întrucât este vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 8 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și de valori apărate de art. 30 alin.(6) și (7) din Constituția României și art. 58 C.civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimelor. Prejudiciul moral a fost definit ca fiind orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima.

Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative. În ce privește modul de calcul, cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc, dar nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Așadar, ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat.

În cuantificarea despăgubirilor acordate prejudiciul moral, echitatea este un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială și o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Astfel fiind, instanța apreciază că suma suma solicitată de către reclamanți este de natură să satisfacă aceste exigențe, astfel încât va obliga pârâta la plata în favoarea reclamanților a sumei de 10.0000 lei cu titlu de daune morale.

Totodată, potrivit art. 253 C.civ: (1) Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori amenințate poate cere oricând instanței:

 b) încetarea încălcării și interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;

Având în vedere aceste dispoziții legale, instanța va admite și celălalt capăt de cerere și va obliga pârâta să înceteze săvârșirea faptei ilicite care aduce atingere drepturilor reclamanților, respectiv să înceteze postarea de mesaje la adresa reclamanților în mediul online (internet) precum și trimiterea de mesaje prin intermediul telefoniei mobile către numerele de telefon ale reclamanților, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitvă a prezentei hotărâri.

Referitor la cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța are în vedere art. 451, art. 452 și art. 453 alin. (1) C.proc.civ., și întrucât acțiunea le va fi admisă, instanța o va obliga pe pârâta la plata în favoarea reclamanților a sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și taxă judiciară de timbru.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina