Acasă » OPINII-ANALIZĂ » Cum vede un psiholog, care intră în sala de judecată ca avocat, problema vârstei minime a magistratului

Cum vede un psiholog, care intră în sala de judecată ca avocat, problema vârstei minime a magistratului

Gabriela Culda, avocat și psiholog, a scris pentru Clujust o opinie cu privire la problema vârstei minime a magistratului, despre care se discută intens zilele acestea. Redăm mai jos textul avocatei:

Este sensibilă problema vârstei minime pentru a putea profesa ca judecator. Chiar dacă se folosește mai des exemplul judecătorului tânăr, nu mai puțin important este rolul procurorului care poate și el profesa de la aceași vârstă de 25 ani. Cred că sunt argumente pertinente și pro și contra pentru a se fixa o vârstă minimă. Fiecare ponderează diferit aceste argumente și ajunge sa aibă o opinie sau alta.

Primul gând care mi-a venit în minte în încercarea de a analiza situația a fost: Cu cine ar fi înlocuiți potențialii judecători de 25 de ani de azi? Acum ”problema” se conturează cam asa: sunt prea tineri, nu au experiență de viață, însă sunt foarte competenți profesional și sunt corecți. Majoritatea celor ce și-au exprimat poziția cu privire la vârsta minimă a magistraților sunt de acord cu situația. Deci, cu cine ar fi înlocuiți? Căci dacă ar fi vorba tot despre cei de azi, însă peste câțiva ani, deci aceiași tineri competenți și corecți care așteaptă să dobândească experiență de viață, ar fi perfect! Problema ar fi rezolvată. Nu ne putem aștepta însă ca lucrurile să stea așa. De ce? Nu trebuie să uităm că unul dintre motivele pentru care tinerii aleg această profesie este câștigarea rapidă a independenței.

Există un anumit profil al tânărului ce-și asumă o astfel de profesie, o anumită determinare. Pe de altă parte, așa competenți profesional cum sunt, este foarte posibil să aibă mult succes într-o altă profesie juridică. Or, omul se atașează de munca lui, de succesul obținut și de regulă renunță cu greu la o investiție de resurse (timp, energie) pentru a o lua de la început. Nu în ultimul rând, studiile din psihologie arată că perioada adultului emergent (vârsta cuprinsă între aprox 20-29 ani) este cea în care majoritatea tinerilor își întemeiază o familie. Deci, dacă la  22 ani, când am dorința să intru la INM, costurile mele sunt minime, adică nu am nimic de pierdut, la 30 s-ar putea să cântărească altfel balanța. Sigur că nu pentru toți, însă cred că ar fi corect să ne asteptăm ca cei ce vor accesa profesia de magistrat la 30 de ani să nu fie aceiași de la 22 peste ani, ci alții. Cine și cu ce tip de motivație? Dacă am răspunde la această întrebare am putea știi cum se transformă problema inițială din sunt prea tineri, nu au experiență de viață, însă sunt foarte competenți profesional și sunt corecți în…ce? Și apoi să evaluăm dacă merită schimbul.

Personal, cred că experiența de viață te face să judeci mai bine (mai cumpătat și mai complex). Sigur că și experiența de viață poate fi bună sau proastă. Doar sunt și atâția profesioniști din alte profesii juridice care au trecut de o anumită vârstă, însă nu i-a ajutat cu nimic asta… Totuși, cei buni au devenit în timp și mai buni. În acest sens, studiile în domeniul învățării umane și cele în consiliere în carieră arată că, profesional, primii 5 ani de experiență chiar fac diferența între un novice și un expert, însă ulterior capacitatea reflexivă este cea care își spune cuvântul. Adică, ce contează până la urmă este acea abilitate de a reflecta permanent la ceea ce faci urmărind să-ți perfecționezi munca. Reflexia asupra practicii este mai importantă decât durata practicii. Dacă nu-ți dezvolți această capacitate poți să ai 20 de ani de experiență…proasta. Și nu ai făcut nimic. Înțelepciunea, ca trăsătură de personalitate este proprie fiecărei vârste. Cu alte cuvinte, fiecare vârstă are înțelepciunea ei. Din nou, dacă nu ești neaparat un înțelept, s-ar putea ca trecerea timpului să nu te ajute prea mult.

Judecătorul tânăr – se crede un mic Dumnezeu

Cred că această problemă (des invocată în mediul juridic) are mai multe fațete. În psihologie se face clar distincția între gând, emoție, comportament. O văd esențială aici. Cum se întâmplă? Un judecător tânăr ridică tonul sau este ironic (ironia=forma intelectuală de agresivitate) sau ”are o atitudine arogantă”. Deci ce observăm noi (privitorii) este comportamentul. Apoi presupunem: se crede un mic Dumnezeu. Adică, prin deducție ajungem la gând. Vedem cum se comportă și presupunem cum se crede. E corectă presupunerea? Nu neaparat. Și de multe ori nu. Exact același comportament poate fi generat de diferite gânduri și diferite emoții. Vă spun o situație ce am observat-o de mai multe ori în sala de judecată: Se întâmplă ca judecătorul să trăiască anxietate sau furie. Anxietatea ar putea proveni din faptul că într-o anume situație crede că nu poate face față (stres din motive legate de timp sau legate de avocați mai dificili sau pur și simplu îngrijorarea permanentă că s-ar putea crea o situație ridicolă etc). Furia ar putea fi provocată de o anume reacție a unei persoane din sală  – avocat, parte, inculpat, martor etc –  care se comportă într-un anume mod ”nerespectos” sau ”neonest”. Deci judecătorul poate simți o astfel de emoție. Felul în care reacționează la emoția ce o simte poate fi perceput ca arogant. De exemplu, se poate declanșa un mecanism defensiv și judecătorul se comportă arogant. Se crede el un mic Dumnezeu în acel moment? Nici vorbă, dimpotrivă, se poate simți aiurea în acele momente, însă nu știe cum altfel să reacționeze, nu știe cum să gestioneze situația.

Nu o dată am observat judecători care după o reacție nepotrivită într-un dosar, au devenit foarte amabili in dosarele ce le judecau imediat după. Practic acela era felul în care își controlau sentimentul de vinovăție ce-l simțeau. Am dat doar un exemplu încercând să explic mecanismele ce pot sta în spatele unei situații. Așa funcționează psihicul uman. Asta nu înseamnă că sunt justificate sau trebuie tolerate asemenea atitudini. Am încercat doar să explic cum pot aparea. Rămâne de analizat în ce măsură trebuie manifestată înțelegere.

Cum ajută experiența de viață în astfel de situații?

Cu cât trăiești mai mult (și cu cât ai experiențe mai diverse), cu atât întâmpini mai multe situații greu de gestionat. Trecând prin mai multe situații ce-ți provoacă anxietate, în timp, te imunizezi la acei stimuli (de exemplu, știi că ai mai trecut prin n momente în care erai îngrijorat că nu vei face față, însă experiența ți-a arătat că nu a fost așa, drept urmare îți calibrezi altfel așteptările). Tot experiența de viață te învață să nu iei personal reacțiile oamenilor din jurul tău și deci să înțelegi că lipsa de respect ce ți-o arată un inculpat spune ceva despre el și nu despre tine. Sigur că trebuie să iei măsuri (asta e altceva), însă furia nu apare dacă înțelegi cu adevărat că …e despre el.  Din acest punct de vedere, sunt convinsă că o persoană cu mai multă experiență de viață poate aborda mai echilibrat lucrurile. Știm cu toții că sunt nenumărate spețe care se rezolvă aplicând legea, fără să se pună problema ca judecătorul să cântărească subiectiv faptele. Sunt însă altele ce impun expres sau tacit aprecieri asupra situațiilor, oamenilor, probabilităților evenimentelor. Iar când judeci probleme de viață, experiența de viață devine componentă a celei profesionale.

Dacă sunt convinsă că un om ajuns la 30 de ani judecă mai bine decât la 25 de ani, rămâne totuși în discuție ”ce cu ce înlocuim” și dacă merită.

Gabriela Culda, în vârstă de 29 de ani, este avocat in Baroul Cluj din 2011, psiholog și cadru didactic asociat la Facultatea de Psihologie UBB Cluj, unde predă de 4 ani psihologie generală si psihologia personalității.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați!