Curtea de Apel București, prin sentința nr. 2924 din 20 iunie 2018, rămasă definitivă la Înalta Curte, a anulat Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale a României nr. 1 din 22 iunie 2017. Avocatul Toni Neacșu, fost judector, explică mai jos cum a fost posibil acest lucru.
”Anulează Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale a României nr. 1/22.06.2017 privind regulile de redactare a opiniei separate sau concurente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 477/23.06.2017, în ceea ce priveşte prevederile art. 1 alin. 2, 3, 4, 5, ale art. 2 şi ale art. 3.
Dispune obligarea pârâtei la reataşarea opiniilor separate şi/sau concurente formulate cu privire la Deciziile nr. 304/4.05.2017 şi nr. 392/6.06.2017, pronunţate în dosarele 32D/2017 respectiv 1328D/2017, precum şi la obligarea ataşării pe site şi la transmiterea spre publicare în Monitorul Oficial al României a acestor decizii împreună cu opiniile separate şi/sau concurente.”, se arată în dispozitivul sentinței.
Avocatul Toni Neacșu a explicat: ”Pe scurt, Curtea de apel Bucuresti a tranșat atunci ca deciziile și hotararile emise de CCR in baza competentelor sale sunt inatacabile în justitie, în timp ce toate celelalte acte emise în afara acestor competente, indiferent ce denumire poarta, sunt dimpotrive simple acte administrative care pot face obiectul contestării în contenciosul administrativ.
Prin Hotararea Plenului nr. 1/2017 CCR nu a exercitat nici una din atributiile ei constitutionale sau legale ci s-a substituit legiuitorului, creând norme de organizare administrativa proprie, respectiv ca opiniile separate la deciziile CCR nu se publica în Monitorul Oficial.
Judecatorul de la Curtea de apel Bucuresti a retinut ca hotărârea atacată este dată exclusiv în vederea organizării activităţii administrative a Curţii, fără a fi pronunţată la sesizarea uneia dintre instituţiile abilitate în acest sens de dispoziţiile art. 146 din Constituţie, fără a soluţiona un conflict juridic sau o situaţie juridică, nefiind rezultatul unei proceduri contradictorii. Din contră, această hotărâre este una care trasează atribuţii în favoarea Preşedintelui Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte regulile de redactare a opiniei separate sau concurente, răspunzând unei presupuse necesităţi de organizare administrative a activităţii Curţii.
Acesta este motivul pentru care această hotărâre nu intră în noţiunea actelor emise în cadrul activităţii jurisdicţionale a Curţii Constituţionale, care este doar cea exercitata în baza competentelor din Constitutie si Legea 47/1992.
CCR a renunțat la judecarea recursului declarat la ICCJ pentru ca pana la judecarea lui si-a modificat Hotararea nr. 1/22.06.2017 ( in 5 iulie 2018).”