fbpx

Conturile false deschise cu datele reale ale unei altei persoane pe rețelele de socializare fac obiectul unei sesizări a ICCJ

Curtea de Apel Brașov a sesizat ICCJ pentru interpretarea normelor juridice referitoare la falsul informatic.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al ICCJ a stabilit termen pentru soluționarea sesizării formulate de către Curtea de Apel Brașov în dosarul cu nr. 9010/197/2019 cu privire la următoarea chestiune de drept: ,, Dacă fapta de a deschide şi utiliza un cont pe o reţea de socializare deschisă publicului (reţea care nu solicită dovezi din care să reiasă folosirea numelui real de către deţinătorul unui cont), furnizând ca nume de utilizator numele unei alte persoane şi introducând date reale vizând această  persoană (informaţii, fotografii, imagini video etc.) realizează  condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de fals informatic prevăzută de art. 325 Cod penal, cu referire la cerinţele ca acţiunea de introducere a unor date informatice să fie realizată fără drept şi, respectiv, să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului”.

În sesizare se arată că ,,instanța înțelege să pună în discuția părților o chestiune în raport de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală și anume necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegara unei chestiuni de drept. În acest sens, Curtea are în vedere că, prin actul de sesizare s-a reținut în sarcina incuplatului și a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals informatic, instanța de fond a apreciat că fapta descrisă și, în opinia sa, dovedită ar realiza conținutul constitutive al acestei infracțiuni. Prin apelul declarant în cauză, inculpatul afirmă că nu sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii, sub aspect laturii obiective, în sensul că deschiderea unui cont pe o rețea de socializare de tip Facebook, altfel cum este în cauză și cel de-al doilea site la care se face referire, nu ar reprezenta o faptă de introducere a unor date informatice care să conducă la date necorespunzătoare adevărului”.

ICCJ a stabilit data de 25 noiembrie 2020 pentru soluționarea sesizării.

Atașăm sesizarea.

sesizare fals informatic

Comments

comentarii

Lasă un răspuns