fbpx

CJUE: Dreptul artiștilor din afara SEE de a fi retribuiți în statele UE în care are loc reproducerea performanței acestora

Hotărârea în cauza C-265/19 pronunțată in data de 18 septembrie 2020 stabileste: Legislația Uniunii Europene se opune ca un stat membru să excludă artiștii interpreți din afara Spațiului Economic European de la dreptul la o remunerație unică și echitabilă pentru reproducerea muzicii înregistrate.

Recorded Artists Actors Performers Ltd (RAAP) este o uniune care gestionează drepturile interpreților și peformerilor, iar Phonographic Performance (Ireland) Ltd (PPI) e o uniune care apără drepturile producătorilor de fonograme. Cele două companii au încheiat un contract în care s-au stipulat modalitățile în care urmau să se împartă către artiști, drepturile bănești care reveneau în Irlanda, artiștilor pentru difuzarea în public, în baruri și în alte locuri accesibile publice sau prin difuzarea de muzică înregistrată, după ce PPI a încasat de la utilizatorii săi contravaloarea serviciilor, urmând ca o parte din venituri să fie retrocedate de către PPI către RAAP.

Cele două părți nu au căzut de acord cu privire la modul de aplicare al contractului menționat, în legătură cu drepturile plătite către PPI în cazurile în care muzica a fost interpretată sau prestația a fost executată de către un artist care nu este cetățean sau rezident al unui stat membru al Spațiului Economic European (SEE).

RAAP consideră că toate drepturile exigibile ar trebui să fie partajate, indiferent de naționalitatea și locul de reședință al artistului. La rândul său, PPI susține că, dacă ar urma poziția apărată de RAAP, interpreții din state terțe întotdeauna, ar fi plătiți în Irlanda, ceea ce în opinia lor ar fi contrar reglementărilor irlandeze, care nu permit artiștilor irlandezi să perceapă o remunerație echitabilă în state terțe.

În hotărârea sa din 8 septembrie 2020, Curtea de Justiție declară că atunci când fonogramele sunt utilizate în Uniunea Europeană, Directiva 2006/115 se opune ca Statul membru să excludă din rândul artiștilor care au dreptul la remunerație echitabilă și unică pe cei care sunt cetățeni ai unor state din afara SEE.

Curtea de Justiție observă, de asemenea, că rezervele notificate de statele terțe Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI) în temeiul prevederilor Tratatului privind interpretarea și fonogramele (WPPT- Performances and PhonogramsTreaty) nu limitează în sine dreptul acestor artiști naționali din state terțe, la o remunerație unică și echitabilă în Uniunea Europeană.

Deși astfel de limitări, pot fi introduse de către legiuitorul Uniunii, cu condiția ca acestea să fie în conformitate cu drepturile de proprietate intelectuală protejate de Carta Drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene („Cartă”), Directiva 2006/115 nu conține astfel de limitări și se opune unui stat membru care limitează dreptul la o remunerație echitabilă și unică în ceea ce privește interpreții și producătorii de fonograme de către cetățenii statelor terțe.

În plus, Curtea de Justiție consideră că Directiva 2006/115 se opune și faptului ca numai producătorul fonogramei să primească remunerație, fără a o împărți cu interpretul care a contribuit la fonogramă.

Curtea de Justiție consideră, în primul rând, că dreptul la o remunerație echitabilă este garantat în dreptul Uniunii și nu poate fi rezervat de către un legislator național pentru cetățenii statelor membre ale SEE.

În acest sens, Curtea de Justiție indică faptul că Directiva 2006/115 este aplicabilă și drepturilor conexe dreptului de autor cum este acest drept de natură compensatorie și impune obligația de a garanta producătorului fonogramei și interpretului,  o remunerație echitabilă și unică, care trebuie distribuită între aceștia. Această obligație se impune în cazurile în care utilizarea fonogramei sau o reproducere a acesteia au loc în Uniunea Europeană.

Directiva nu stabilește nicio condiție conform căreia artistul, interpretul sau producătorul fonogramei trebuie să fie cetățean al unuia dintre Statele membre ale SEE sau vreo altă condiție prin care să fie necesară o legătură cuTeritoriul SEE, cum ar fi să aibă domiciliul, reședința sau locul de realizare a muncii creative sau artistice.Dimpotrivă, Curtea de Justiție consideră că, atât contextul Directivei 2006/115 cât și obiectivele sale, cum ar fi primatul acordurilor internaționale încheiate de Uniune, conduc la interpretarea acelei directive, în măsura posibilului, în conformitate cu WPPT.

În acest sens, Curtea de Justiție constată că acordul internațional menționat anterior, face parte integrantă din ordinea juridică a Uniunii și obligă, în principiu, atât Uniunea cât și statele sale membre să acorde dreptul la o remunerație echitabilă și unică și pentru cetățenii altor părți contractante cu cei cărora le este aplicabil WPPT.În al doilea rând, Curtea observă că rezervele notificate de către statele terțe din cadrul WPPT nu conduc ele însele, în Uniune, la limitarea prin lege a dreptului la o remunerație unică și echitabilă față de cetățenii statelor terțe respective.

Totodată, Curtea reține că, în virtutea principiului reciprocității consacrat în Convenția de la Viena, Uniunea și statele sale membre nu sunt obligate să acorde fără limitări dreptul la o remunerație echitabilă și unică. În opinia sa, necesitatea de a asigura condiții echitabile în domeniul muzicii înregistrate poate justifica o limitare a dreptului la o remunerație unică și echitabilă.Cu toate acestea, acest drept legat de drepturile de autor constituie un drept de proprietate intelectuală protejat de Cartă. În consecință, orice limitare a exercitării acestui drept trebuie stabilit prin lege, în mod clar și precis, în virtutea dispozițiilor din Cartă.

Curtea de Justiție consideră că simpla manifestare a unei rezerve notificate cu privire la WPPT nu îndeplinește această cerință. Este exclusiv responsabilitatea legiuitorului Uniunii, care are competență externă exclusivă, de a determina dacă se aplică respectiva limitare.

În al treilea rând, Curtea constată că, din chiar  formularea Directivei 2006/115 rezultă că atât interpreții, cât și producătorii de fonograme au dreptul la o remunerație unică și echitabilă, care trebuie împărțită între ei. În consecință, directiva nu permite unui stat membru să excludă artiștii interpreți  de la remunerația menționată.

N.red.-conform DEX, prin fonogramă se înțelege o înregistrare a unor vibrații sonore pe bandă de hârtie fotografică, bandă de magnetofon, disc, peliculă cinematografică etc. cu mijloace electrice, mecanice etc.

cjue artisti remuneratie

Comments

comentarii

Lasă un răspuns