CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat Statul Român să-i plătească despăgubiri de 8.000 de euro fiului unui bătrân din Oradea, care a decedat în 2020 și căruia Comisia de încadrare în grad de handicap Bihor și Curtea de Apel Oradea i-au refuzat dreptul de a primi asistent personal.
Reclamantul Ioan-Doroteu Jiva s-a născut în 1930 și a murit în 2020. La 27 aprilie 2020, Ioan-Dan Jivan, fiul său și singurul moștenitor, și-a exprimat dorința de a continua procedura în fața CEDO.
Prin hotărârea din 8 februarie, Curtea europeană a constatat încălcarea articolului 8 din Convenție și a obligat Statul Român să-i plătească fiului 8000 de euro pentru prejudiciul moral și 300 de euro cheltuieli/
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a condamnat România din cauza nedreptății la care a fost supus bătrânul la 88 de ani de către Comisia de încadrare în grad de handicap Bihor și de Curtea de Apel Oradea.
Aceste au încălcat dreptul bătrânului cu handicap la asistent personal, deși era dependent total de ajutor pentru hrănire, igienă, gospodărire, îmbrăcare. Bătrânul avea multiple probleme medicale, fiind și dependent de scutec. La scorul ADL, indexul independentei activitaților de viață zilnice) întocmit de dr. specialist a obținut 3 puncte – dependenţă totală, care ii dădea dreptul expres la asistent personal. Ancheta socială a stabilit că e imobilizat la pat, are nevoie de ajutor în activitățile zilnice. Din cauza lipsei asistentului personal, care să-l poată îngriji permanent, a dezvoltat escare, potrivit avocatului D. Marcu.
”Curtea nu poate decât să constate că Comisia și Curtea de Apel și-au concentrat aprecierea pe principala stare medicală a reclamantului, adică amputarea parțială a piciorului acestuia , recunoscând totuși cel puțin gravitatea acestuia. a stării sale și a lipsei de sprijin . În pretențiile sale în fața autorităților, reclamantul a invocat argumente legate de situația sa mai largă, atât medicală, cât și socială, și a furnizat dovezi în sprijinul acțiunii sale . În opinia Curții, aceste argumente erau specifice, relevante și importante, iar Guvernul nu a susținut altfel. Cu toate acestea, nici Comisia, la eliberarea certificatului din 20 decembrie 2018, nici Curtea de Apel, în decizia sa finală din 22 mai 2019 nu au ținut cont de ele.
În special, dreptul reclamantului la autonomie și respectarea demnității sale nu pare să fi fost luat în considerare în aprecierile interne în cauză (certificatul Comisiei sau decizia Curții de Apel). Condițiile sale de viață și lipsa unei rețele de sprijin – asigurate fie de vecini, fie de familie – nu au fost menționate nici în acele decizii. În plus, autoritățile nu au ținut cont de vârsta reclamantului sau de faptul că acesta și-a pierdut piciorul la vârsta de optzeci și cinci de ani (a se vedea paragraful 5 de mai sus). Implicațiile pe care trebuie să le fi avut o astfel de schimbare drastică asupra vieții unui bătrân nu au fost menționate nici în evaluările interne. Nimic din deciziile atacate nu a explicat discrepanțele aparente dintre situația particulară a reclamantului de lipsă de autonomie și sprijin și constatarea că acesta nu avea dreptul, în temeiul dreptului intern, la un asistent personal. Ca o consecință a acestor decizii, reclamantul a fost lăsat să se descurce singur, iar autoritățile nu au oferit nicio modalitate practică alternativă pentru a-i asigura sprijinul constant de care avea nevoie.
Problema în cauză în prezenta cauză nu este alegerea între îngrijirea de bază sau îngrijirea suplimentară, mai costisitoare – care, fiind o chestiune de alocare a resurselor limitate ale statului, se încadrează în marja de apreciere a statului – ci mai degrabă despre asigurarea reclamantului nivelului adecvat de îngrijire și demnitate, astfel cum este prevăzut de lege și interpretarea acesteia în lumina scopurilor și principiilor sale .
Ținând cont de ce era în joc pentru reclamant, precum și de vulnerabilitatea sa generală – care necesita o protecție sporită din partea autorităților – Curtea trebuie să fie convinsă că statul a realizat un echilibru just între interesul public și cel privat în joc.
Având în vedere toate considerentele de mai sus, și în pofida rolului său subsidiar și a marjei de apreciere a statului pârât, Curtea consideră că autoritățile interne nu au făcut ceea ce a fost rezonabil în circumstanțele cauzei pentru a asigura reclamantului, un vârstnic cu handicap. protecția efectivă a dreptului său la respectarea vieții sale private, nereușind astfel să atingă echilibrul echitabil cerut de articolul 8.
Din aceste motive, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție.”, se arată în hotărârea JIVAN c. ROMANIA
