fbpx

CEDO a condamnat practica instanțelor române de a se pronunța ținând cont de probe care nu au fost administrate în fața lor

La data de 16 februarie 2021, CEDO a pronunțat două hotărâri similare, prin care a acordat despăgubiri  în cuantum total de 5000 euro celor doi reclamanți (1000 de euro unuia și 4000 de euro celuilalt).

Ambele cereri vizau modalitatea de soluționare a plângerilor împotriva soluțiilor date de procur în timpul urmării penale, în temeiul art 2781 din vechiul Cod de procedură penală.

Astfel, în cauza Buliga contra României (cererea nr. 22003/12) și în cauza Negulescu contra României (cererea nr. 11230/12), Curtea a constatat că a fost încălcat art. 6 § 1 și 3 (d) din Convenție, prin faptul că soluțiile instanțelor de judecată s-au bazat pe probele aflate la dosar, respectiv pe declarațiile de martor care au fost date în fața organelor de urmărire penală, fără ca reclamanții sau avocații lor să aibă posibilitatea să le adreseze întrebări.

Redăm din motivarea Curții în cauza Buliga contra României, motivare care coincide cu cea din cauza Negulescu contra României.

,, În ceea ce privește faptele cauzei examinate, Curtea constată că reclamantul a fost pus sub anchetă de către parchet (a se vedea paragraful 5 de mai sus), dar că procedura a fost întreruptă în cele din urmă pe motiv că faptele comise nu erau suficient de grave pentru a constitui o infracțiune penală. Reclamantul, care a primit o amendă de la parchet, a contestat rezultatul în fața instanțelor penale, recurgând la procedura prevăzută la articolul 2781 din CPP.

Curtea reiterează faptul că, în cadrul procedurii în cauză, instanțele naționale au fost chemate să examineze legalitatea deciziilor parchetelor și nu aveau puterea de a audia martori sau de a evalua în mod direct fondul cauzei. Cu toate acestea, Curtea poate constata doar că, constatând că reclamantul „a furat … gardul metalic”, în decizia sa finală din 23 august 2011, instanța națională a făcut, de fapt, o evaluare a vinovăției sale. Procedând astfel, s-a referit la declarațiile făcute de martori care nu se prezentaseră în fața sa.

Curtea constată că martorii au fost audiați doar în timpul anchetei. În acest context, Curtea trebuie să evalueze dacă a existat un motiv întemeiat pentru neprezentarea martorilor în fața instanței, cum ar fi moartea sau frica, absența din motive de sănătate sau imposibilitatea de a ajunge la martor (a se vedea Schatschaschwili, citată mai sus, § 119, cu referințe suplimentare). Curtea constată că legea aplicabilă nu a permis instanțelor să audieze mărturia martorilor în cadrul procedurii prevăzute la articolul 2781 din CPP, întrucât acestea erau obligate să examineze plângerea pe baza probelor aflate deja în dosar, singura excepție fiind posibilitatea de a examina documente suplimentare, dacă este necesar (a se vedea articolul 2781 § 7 din CPP). Totuși, acesta nu este un motiv întemeiat care justifică neprezentarea martorilor relevanți, în sensul articolului 6 al Convenției. Este, de asemenea, relevant să se rețină că nu există nicio indicație, nici nu a fost susținută de guvern, că martorii nu ar fi fost disponibili sau că ar fi fost dificil să fie chemați să se prezinte în fața instanței (a se vedea Blokhin, citat mai sus, § 213).

În ceea ce privește semnificația probelor cu martorii absenți, Curtea constată că instanța internă a luat decizia în cauză, bazându-se pe declarațiile făcute de acești martori. Din aceasta se poate deduce că au fost decisive pentru concluzia instanței (a se vedea Schatschaschwili, § 141 și Blokhin, § 212).

Rămâne de stabilit dacă au existat suficienți factori de contrabalansare pentru a compensa handicapurile pe care le-a suferit  apărarea ca urmare a admiterii probelor decisive cu martorii absenți (a se vedea Schatschaschwili). Cu alte cuvinte, Curtea trebuie să se asigure că procesul, judecat în ansamblu, a fost echitabil, ținând cont de faptul că lipsa unui motiv întemeiat pentru absența unui martor de urmărire penală este un factor foarte important care trebuie cântărit în echilibru atunci când se evaluează corectitudinea unui proces care poate înclina echilibrul în favoarea constatării unei încălcări a articolului 6 §§ 1 și 3 (d) din Convenție. O garanție importantă ar fi aceea de a fi dat solicitantului sau avocatului apărător posibilitatea de a interoga martorii în timpul etapei anchetei (a se vedea Schatschaschwili). Cu toate acestea, în dosar nu există dovezi că apărarea a fost informată cu privire la data la care au fost intervievați martorii și se pare că reclamantul nu a fost nici prezent, nici reprezentat în timpul interogatoriului poliției și Guvernul nu a prezentat orice justificare cu privire la motivul pentru care reclamantul nu a fost prezent în timpul interogării poliției. Mai mult, se pare că reclamantul nu a primit niciun răspuns la afirmația sa conform căreia martorii au fost intimidați de poliție. Nu există nimic în dosarul cauzei care să indice că a fost în vreun fel informat despre data la care martorii vor fi intervievați de anchetatori sau invitați să participe.

Curtea constată că, în plângerea sa depusă la instanța internă, reclamantul a solicitat probe suplimentare și a contestat exactitatea anumitor declarații ale martorilor. Cu toate acestea, instanța și-a bazat decizia exclusiv pe probele din dosarul cauzei.

Mai mult, în această privință, Curtea nu poate să nu constate că, chiar și în absența puterii de audiere a martorilor, instanța a avut la dispoziție alte mijloace de soluționare a cauzei care ar fi putut, cel puțin teoretic, să asigure o mai bună protecție a drepturile la apărare. În special, observă că, în temeiul articolului 2781 din CPP, instanțele naționale aveau puterea de a anula o decizie luată de parchet și de a trimite dosarul înapoi la parchet sau de a-l examina în continuare în cadrul procedurilor penale corespunzătoare, ca primă -instanță de judecată. Instanța națională, care a profitat de această posibilitate și a înaintat cazul înapoi la parchet atunci când a considerat ancheta incompletă, nu a profitat de posibilitatea de a face acest lucru sau de a examina cazul în procedurii atunci când a fost chemată să interpreteze probele din dosar, inclusiv declarațiile martorilor. În schimb, instanța a confirmat decizia procurorului din 9 iunie 2011 fără a administra probe, frustrând astfel posibilitatea reclamantului de a interoga martorii a căror mărturie a avut o importanță decisivă. Procedând astfel, instanța a privat reclamantul de posibilitatea de a-i fi examinat cazul său de către o instanță în conformitate cu cerințele Convenției.

În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 §§ 1 și 3 (d) din Convenție.”

Hotărârile se pot accesa aici și aici.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina