Judecătoarea clujeancă Andrea Chiș, acum membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a depus cerere de pensionare după 27 de ani de activitate. ”După 27 de ani în magistratură, ani în care am parcurs treptele profesionale de la judecător de judecătorie, la tribunal și curte de apel, cariera fiindu-mi încununată de încrederea cu care m-au investit colegii mei, alegându-mă să-i reprezint în Consiliul Superior al Magistraturii şi punându-şi cariera în mâinile mele, azi am depus cererea de eliberare din funcția de judecător prin pensionare. Motivele le voi aduce la cunoştință publică în ședința Secției pentru judecători de mâine, 3 noiembrie 2022. …
Citește mai multSISTEMUL JUDICIAR
Grefierii îi avertizează pe politicieni că vor bloca activitatea sistemului judiciar dacă le sunt afectate pensiile
Sindicatul Național al Grefei Judiciare – Dicasterial anunță că ”va declanșa ample acțiuni de protest, care vor conduce până la blocarea totală a activității în sistemul judiciar, dacă vor fi afectate negativ condițiile de acordare a pensiei de serviciu” ”Solicităm Guvernului României să acorde mai întâi prioritate creșterii speranței de viață, decât recomandărilor primite de la experți ai Băncii Mondiale pentru atingerea jaloanelor din PNRR, impuse fără un minim de studiu cu privire la activitatea efectivă și legislația specifică fiecărei categorii socio-profesionale la care se referă. Cu puțin timp în urmă, Ministrul Muncii declara, în mod oficial, că acum în …
Citește mai multFront comun al Curților de Apel împotriva ”experimentelor legislative” care afectează statutul judecătorilor
Preşedinţii Curţilor de Apel din țară au emis un comunicat comun pentru a susţine stabilitatea statutului judecătorului, în contextul proiectului legislativ de modificare a vârstei de pensionare și reducere a pensiei de serviciu. ”Având în vedere întâlnirea de lucru a preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei cu preşedinţii Curţilor de Apel, din data de 28 octombrie 2022, problemele dezbătute şi rezoluţia adoptată, conţinând aspecte punctuale vizând stabilirea Statutului judecătorilor – garanţie a independenţei justiţiei şi calitatea actului de justiţie, au fost convocate adunările generale ale judecătorilor de la curţile de apel, conform art. 7 alin. (1) lit. p) din …
Citește mai multȘefa CA Cluj: “ne asumăm să folosim toate mijloacele legale pentru apărarea statutului constituțional al judecătorilor”
Adunarea generală a judecătorilor Curții de Apel Cluj a hotărât cu unanimitate susținerea demersului inițiat și a propunerilor adoptate de către Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cuprinse în Hotărârea nr. 5 din data de 31 octombrie 2022, respectiv: – Solicitarea celorlalte puteri ale statului să respecte statutul constituțional al judecătorilor, ale cărui repere constituționale se regăsesc în prevederile art. 124 alin. (3) și art. 125 din Constituția României, și să își asume principiile stabilității și previzibilității acestui statut. – Solicitarea executivului și legislativului să respecte principiul cooperării loiale între puterile statului, astfel încât …
Citește mai multMăsuri urgente pe ordinea de zi a CSM! 63 de judecători au cerut pensionarea! E jale în sistem
După ce Guvernul a pregătit o Ordonanță prin care să scadă pensiile de serviciu, magistrații dau bir cu fugiții din sistem. Pe ordinea de zi a secției de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii din 3 noiembrie sunt ”măsuri urgente ca urmare a destabilizării fără precedent a situației resurselor umane” și 63 de cereri de pensionare! ”Măsurile urgente ca urmare a destabilizării fără precedent a situaţiei resurselor umane la nivelul instanţelor judecătoreşti şi a limitării grave a independenţei judecătorului şi a dreptului de acces la justiţie, determinate de promovarea în spaţiul public a unor demersuri care afectează, în substanță, statutul …
Citește mai multPreședintele ÎCCJ și șefii Curților de Apel au semnat Rezoluția pentru stabilitatea statutului magistraților
”Atât vârsta de pensionare a magistraților, cât și cuantumul pensiei ocupaționale reprezintă de fapt o compensație parțială a condițiilor de muncă, a riscurilor și responsabilităților pe care le implică exercitarea acestor profesii, precum și a regimului de incompatibilități și interdicții care instituie limitări a unor categorii de drepturi fundamentale.”, se arată Rezoluția semnată de președintele Înaltei Curți, Corina Corbu, și președinții curților de apel din țară. Rezoluția vine ca efect al unui proiect de OUG privind tăierea pensiilor de serviciu. ”La data de 28 octombrie 2022, la sediul al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a avut loc întâlnirea de …
Citește mai multProcurorii din CSM atrag atenția: Vor înceta procese penale pentru comiterea unor infracțiuni foarte grave
Secția pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii trage un semnal de alarmă după hotârârea prealabilă a ÎCCJ privind aplicarea deciziilor CCR referitoare la prescripție. ”Având în vedere Decizia pronunțată în data de 25.10.2022 de către Completul Înaltei Curte de Casație și Justiție pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit modul de aplicare a Deciziilor Curții Constituționale a României nr. 297/2018 și nr. 358/2022 privind prescripția răspunderii penale, Secția pentru procurori constată că aplicarea directă în cauzele penale aflate în curs de urmărire penală sau în fața instanțelor judecătorești, în diverse stadii procesuale, va determina încetarea proceselor …
Citește mai multScrisoarea grefierului anonim: ”Pontajele instanțelor, deși contrasemnate și confirmate pentru autenticitate, sunt false în întregul sistem judiciar”
Scrisoarea grefierului anonim către întreaga societate! a fost publicată pe site-ul Sindicatului Național al Grefei Judiciare DICASTERIAL: Să ne amintim, mai ales că este totul încă de actualitate : “Scrisoarea grefierului anonim către întreaga societate! Întrebările grefierului anonim adresate societăţii: – sunteţi sleiţi de scandalul continuu din justiţie? – vă plac protocoalele secrete sau culoarele şi completurile speciale? – este serviciul public al justiţiei unul performant? – sunteţi sătui de jocurile de putere care sunt mascate drept lupte de principii (europene şi de stat de drept)? – vi se pare că prea multă nedreptate este ignorată în numele luptei …
Citește mai multInspectia Judiciară a redeschis dosarul disciplinar în care este vizat judecătorul Ghica de la Tribunalul Cluj
Surse avizate au dezvaluit pentru Lumea Justitiei ca Inspectia Judiciară a redeschis dosarul disciplinar in care este vizat judecătorul Mihai Ghica de la secția penală a Tribunalului Cluj, care a fost aproape de a intra în viitorul Consiliu Superior al Magistraturii. Este vorba de dosarul disciplinar constituit pe motiv ca Mihai Ghica a tinut in pronuntare un dosar privind o grupare de traficanti de etnobotanice timp de opt luni, perioada in care s-a implinit termenul maxim de 1 an si 6 luni pana la care unul dintre inculpati putea sta in arest preventiv. Initial, dosarul lui Ghica a fost clasat …
Citește mai multUn nou concurs de admitere în magistratură! Înscrierile se fac luna aceasta
După ce doar 172 de candidați au trecut de primul hop al concursului pentru magistratură în desfășurare acum, CSM anunță un nou concurs. ”Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 141/11 octombrie 2022, Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat organizarea concursului de admitere în magistratură, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, la București, în perioada octombrie 2022 – iulie 2023, în condițiile art. 33 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, acesta urmând a fi anunțat si publicat in mod oficial la data de 14.10.2022 Concursul se organizează pentru ocuparea unui număr de 100 de posturi de …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.