CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Cu ocazia împlinirii a 11 ani de activitate a societății de avocați Chiriță și Asociații, am realizat un interviu cu fondatorii ei, Radu și Oana Chiriță, nume cunoscute în dreptul penal, respectiv civil. Am vorbit despre lucrul în echipă, provocări, dezamăgiri, cauze, bani, recrutări și alte chestiuni legat de casa de avocatură. ”E o atmosferă în care se râde, stres free, nimeni nu stă cu spaime și asta mi se pare că contează foarte mult la orice vârstă”, spune Oana Chiriță despre cum se lucrează în firma lor. Radu Chiriță atrage atenția: ”E o meserie în care experiența e unul din elementele extrem de importante, oricât de multă carte știi, oricât de inteligent ești (..) Nu suntem în zona IT-ului în care la 30 de ani poți să fii bogat. În avocatură la 30 de ani nu ai cum să fii bogat.”
CLUJUST: Pentru început de ce ați ales înființarea acestei forme de societăți și cum v-ați decis? Acum 10 ani nu se mai putea lucra individual?
Radu Chiriță: 100% individual, mie mi se pare greu de lucrat. poţi lucra individual atunci când ai un domeniu de nișă într-o oarecare măsură și să ai clientelă pe domeniul tău de nișă, altfel dreptul a devenit o chestie suficient de complexă încât ai nevoie de oameni cu specializări diferite ca să poți să rezolvi sau să te poți implica în proiecte de o anumită complexitate. Când am început nu știu dacă am început cu ideea să facem societatea societate sau am început-o și ne-am orientat pe parcurs, ne-am dezvoltat oarecum organic, fără să avem neaparat un plan sau niște etape pe care să le atingem.
CLUJUST: Inițial, câți oameni ați plecat la drum?
Oana Chiriță : Trei asociați. Am plecat trei oameni și toți trei am fost asociați în societate o bună bucată de timp de 2 ani. În momentul de față cel de-al treilea asociat nu mai face avocatură, deoarece încă de la început se ocupa în paralel și de o bucată de alte afaceri și cumva dorința lui cea mare nu era avocatura, era să se ocupe mai mult de business-uri.
CLUJUST: Cine s-a ocupat de partea de organizare a societății, având în vedere faptul că de obicei femeile preferă acest lucru?
Oana Chiriță: Nu neapărat m-am ocupat eu, pentru că așa cum spunea Radu, inițial chiar când am plecat nu am avut un plan foarte bine stabilit privind creșterea și nici nu am crescut cumva liniar, adică creșterea la început a fost mai micută și după aceea a fost la un moment dat destul de brutală încât după 5-6 ani am avut nevoie să angajăm mai multi oameni.
Radu Chiriță: După 4 ani am început să angajăm mulți oameni și să extindem, cumva nu a fost o chestie premeditată, așa a venit natural, pe masură ce baza de clienți și de proiecte în care eram implicați a crescut, a crescut și nevoia de a avea oameni, implicit am angajat tot mai mulți, ne-am mutat în spații mai mari.
Oana Chiriță: De organizare nu aș zice că m-am ocupat numai eu, pentru că pe masură ce am crescut am mai si cooptat alți asociați. Deci la noi politica a fost de la bun început să luam oameni de la facultate, pe care să ii creștem, având și avantajul că Radu era la facultate și din ei care erau mai ok au devenit asociați foarte repede. Atunci pe partea de organizare ne-am repartizat atribuțiile de la bun început, care cum venea ca asociat își primea felia lui de organizare, nu pot spune că m-am ocupat numai eu.
CLUJUST: Pentru voi doi, ca avocați, ce s-a schimbat odată cu înființarea societății privind sistemul de lucru?
Oana Chiriță: Mie mi se pare că avem net mai mult de muncă pentru noi doi ca persoane fizice. În primul rând, o contabilitate foarte greu de ținut, pe partea organizatorică sunt o groază de probleme pe care trebuie să le rezolvi tot timpul. Cea mai grea parte e munca cu oamenii. Spre deosebire de un SRL, unde există raport de subordonare, într-o societate de avocatură, teoretic și practic nu prea este raport de subordonare. Spre deosebire de viziunea tradițională, nu poți să tratezi avocații ca pe niște sclavi și ca pe niște subordonați. Făcusem la un moment dat niște ore de coaching cu o tipă care ne-a spus că avocatura prin natura meseriei presupune o chestiune prin care să se afirme fiecare persoană, trebuie să tratezi o societate de avocatură ca pe o constelație, în sensul că trebuie să creezi la fiecare sanșa să strălucească.
CLUJUST: Sunt orgolii ?
Oana Chiriță: Da, sunt orgoliile profesionale, dar în egală măsură trebuie ținută o organizare internă și o formă de subordonare trebuie să existe, că dacă nu, nu funcționează.
CLUJUST: Dacă fiecare vrea să se afirme, cum îi împarți într-o echipă?
Radu Chiriță: Suntem împărțiți. De regulă, organizarea o face de regulă cel care coordonează proiectul, care poate fi oricare dintre asociați, își face o echipă cu care lucrează și manageriază modul de rezolvare a sarcinilor sau taskurilor.
CLUJUST: Din câte persoane e formată o astfel de echipă?
Radu Chiriță: 2-3-4-7, în funcție de cât de complexă și de complicată e problema.
Oana Chiriță: O echipă e formată din minim 2, din care unul e coordonatorul care va fi stabilit prima dată în funcție de obiectul cauzei. În momentul de față suntem 7 asociați și suntem oarecum rupți fiecare pe un anumit gen de dosare, consultanță, fiecare e cu felia lui. Nu întotdeauna asociații sunt coordonatorii de dosar, avem cumva linia 2 de oameni care sunt avocații definitivi mai vechi, linia 3 de oameni care sunt avocații definitivi mai noi și linia 4 formată din avocații stagiari, dar mai avem din când în când linia cu oamenii pe care îi avem în practică. Am construit un sistem piramidal, iar atunci când vine un dosar vedem care e obiectul, complexitatea, i se atribuie unui om care îl va coordona, iar omul respectiv își va alege cine îi e secund, daca e un dosar mai complex și presupune o echipă mai mare în proporție de 91% coordonatorul e un asociat.
CLUJUST: Cum se împart efectiv task-urile într-o echipă?
Radu Chiriță: De regulă, le împarte coordonatorul în funcție de încărcătura și ce alte lucruri mai are de făcut, de urgența task-ului și de obiectul acestuia.
Oana Chiriță: La noi procedura e în felul următor, în primul rând avem aproape toată chestia informatizată, folosim o aplicație internă unde sunt trecute toate task-urile cu persoanele la care sunt repartizate, iar când se termină un task, se taie task-ul de acolo. Coordonatorul care a preluat dosarul poate să vadă care e încărcătura pe oameni și în funcție de asta să își aleagă echipa. Normal oamenii îi alege și în funcție de experiența pe care o au în domeniul respectiv. Să zicem că e de redactat și de făcut o chestie mai complexă care o să se împartă între mai mulți oameni. Noi avem în fiecare săptămână ședințe care sunt pe departamente, se discută tot ce e task și de repartizat pe săptămâna următoare, iar cele care sunt mai complexe se discută inclusiv din punct de vedere științific, se face un fel de brainstorming. Atunci se va repartiza în funcție de incărcătura pe om, de tipul de task și de cel care pare să aibă idei sau să se simtă mai confortabil se va repartiza.
CLUJUST: Apropo de aplicație, cât de des se trimit rapoartele de activitate clienților?
Oana Chiriță: În fiecare lună toți clienții primesc un raport de activitate pe care văd cine a lucrat, ce a lucrat și cât i-a luat să realizeze chestiunea respectivă. Legat de ce ziceam înainte că fiecare trebuie să se afirme profesional, asta o faci și prin contactul cu clientul și atunci noi am marșat încă de la bun inceput pe contactul direct între toți oamenii care lucrează și clientul. Asta pe de o parte dă încredere și responsabilizează avocatul, dar oferă transparență si clientului.
CLUJUST: Care ar fi ponderea cazurilor civil-penal?
Radu Chiriță: Ca și volum de muncă implicat în acestea, aproximativ jumi-juma. Ca număr de cauze şi proiecte de consultanţă sunt mai multe proiecte civile decât cele penale.
CLUJUST: Atunci și ponderea mai mare de bani vine din civil?
Radu Chiriță: Tot jumi-juma. Numărul de cauze penale ca și număr de dosare în care suntem implicați e aproximativ jumătate față de cele civile, dar volumul de muncă e cam egal. Cauzele penale sunt mai mari mâncătoare de timp, implică un volum mai mare de muncă, plus că sunt multe care sunt destul de departe, deci implică timp pierdut pe drum. Avem cauze penale peste tot, Bucuresti, Iasi, Constanta, Craiova.
CLUJUST: Cea mai dureroasă înfrângere?
Oana Chiriță: Sunt mai multe. În cauzele non-penale pe care le gestionez eu, cele mai dureroase sunt cele care intervin fie în apel, fie în recurs, când soluţia este definitivă. Atunci îşi mai permit să dea soluţii absolut aberante pe care nici nu se chinuie să le motiveze pentru că nici nu mai pot fi cenzurate. Noi am pațit asta destul de mult și la Curtea de Apel Cluj, din păcate mai multe în ultima perioadă decât înainte.
Radu Chiriță: Cred că cel mai dureros nu e faptul că pierzi unele cauze, e firesc, cel mai dureros e când nu soluția e aceea care te dezamăgește, ci faptul că procesul ăla a fost oricum vrei tu, dar nu echitabil, alea sunt urâte. În rest, deși în mintea ta încerci să fii obiectiv, tot subiectiv ești într-o formă sau alta, îți centrezi gândurile către o anumită zonă și poate ți se pare că soluția e greșită, dar de la o soluție greșită până la o chestie absolut aberantă sau atitudini greu de calificat în sală drumul e lung și cred că cele mai dureroase sunt soluțiile care sunt atât de greșite, încât nu pot să fie rodul unei erori umane inevitabile până la urmă.
Oana Chiriță: Tot din filmul ăsta, pentru mine și cred că și pentru colegii mei, din ce mai povestim pe grupul de WhatsApp, unde ne împărtășim ce se mai intamplă după cauze, sunt foarte frustrante litigiile în care intri în instanță și e absolut evident că instanța a intrat în sală cu opinia formată, completul are deja soluția și poți să zici ce vrei tu, cum vrei tu, pe ce ton vrei tu că nu mai poți schimba soluția. Deci asta din punctul meu de vedere e foarte frustrant. Atunci tu practic ajungi o marionetă, ceea ce nu e normal sa fie așa, pentru că nimeni nu deține adevărul absolut, nici magistratul. În mod normal, ar trebui să asculte argumentele parților și în sală. Dacă te duci și povestești o rețetă de mâncare, filmul de ieri sau îi spui o chestiune legată de dosar tot atât te ascultă.
CLUJUST: Din cauza opiniilor, mai ales de pe blog, ați avut repercusiuni?
Radu Chiriță: Nu. O singură dată, un judecător de la Curtea de Apel Galați a făcut o glumă, atâta tot. În rest, dacă are cineva ceva de zis nu-mi spune. Clienții îmi mai spun că mă citesc, mulți dintre ei nu au cum să vadă din perspectiva generală, ci o văd din perspectiva lor, e foarte greu să le cer sa aibă o opinie obiectivă față de un sistem în care în general ei intră temporar, o dată sau de două ori, cu care după aceea nu mai au ce face.
CLUJUST: Legat de subiectul anterior, ce îi spuneți clientului când instanța a intrat în sală cu opinia gata formată?
Oana Chiriță: Adevărul. În primul rând, la instanțele unde știu că sunt șanse să se întâmple asta, insist să vină clientul în sală. Mi se pare foarte important să vadă personal. Unele sunt atât de evidente că prefer să vadă el sau ea, cu ochii lui sau ei, astfel întelege mult mai bine decât să îi spun. Iar daca nu sunt în sală le spun adevărul că după parerea mea soluția o sa fie asta și în proporție de 90% din cauze o știu. Pot să anticipez soluția în momentul în care am ieșit pe ușă, noi am făcut ce a depins de noi. Aici cred că un rol îl are și transparența pe care o avem cu clienții, noi inainte sa înregistrăm documentele la instanță, le trimitem întotdeauna spre verificare și clientului, deci clientul știe cam tot timpul ce se întamplă, cum se întamplă, ce susținem, cum susținem și de aici încolo cât timp decizia nu e a mea, din păcate nu pot garanta faptele nimănui. Pot doar să-i zic că nu înțeleg de ce judecătorul are concepția eronată cu privire la o anumită soluție. Nici nu sufăr de mania persecuției, nici nu m-aș lansa în tot felul de ipoteze că vai de mine cineva are o problemă sau nu are o problemă. Eu, real, nu știu de ce intră cu părerea formată, nu știu dacă mi-ar fi mai ușor de înghițit dacă aș știi, poate că numai m-aș frustra mai tare, poate aș întelege.
CLUJUST: Ați făcut vreodată o sesizare la Inspecție?
Radu Chiriță: O singură dată am făcut eu o sesizare la Inspecția Judiciară împotriva unui judecător, dar nu are legatură cu asta.
Oana Chiriță: Nu cred că am face, doar dacă am avea probe, atunci da. Dacă doar bănuim, nu pot nici să merg sa îmi bat joc de cineva, eu nu-mi permit să fac acuzații pe bănuială.
CLUJUST: Revenind la echipă, de-a lungul timpului schimbările în interiorul ei au fost dese?
Radu Chiriță: La nivelul de sus al piramidei nu, în sensul că este un grup de bază care s-a tot îngroșat de-a lungul vremii, s-au tot adăugat oameni și care nu s-a schimbat. La nivelul de mai jos al piramidei da, au fost schimbări, unii din cei care vin în stagiatură poate că nu li se potrivește neaparat avocatura, dar nu știu asta de la inceput, altora poate nu li se potrivește stilul nostru de lucru. Cumva mie mi se pare relativ firesc ca la nivel de oamenii care sunt la început să ai un rulaj destul de mare până găsești potrivirea profesională și într-o oarecare măsura și personală cu un om cu care să poți să lucrezi ani de zile dupa aceea. Foarte greu e să te poți nimeri din prima, lui să îi placă avocatura, cum suntem noi organizați, cum vorbim cu oamenii, cum ne comportăm și nouă să ne placa de el.
Oana Chiriță: Mie mi se pare faptul că la noi sentimentul de echipă e destul de puternic, avem un mediu de oameni tineri care sunt prieteni între ei, adică ies înafara biroului, ceea ce din punctul meu de vedere este de vis. Asta înseamnă că se înteleg, iar cine se înțelege înafara biroului o sa se înteleagă teoretic și să lucreze în echipă.
Radu Chiriță: După mine, lucratul în echipă nu înseamnă că împărțim doar niște sarcini, în sensul că eu fac bucata asta, tu faci bucata asta și hai să le punem cap la cap. În lucratul în echipă bucățile trebuie să fie rodul unei colaborări, chiar dacă efectiv îl scrie cineva, trebuie să se ajute unul pe altul. Asta înseamnă echipă. Atunci când unul are nevoie, îl ajuți fără să primești directivă în sensul ăsta, iar pentru asta contează și relațiile personale și calitatea umană a oamenilor.
CLUJUST: Au fost tineri care v-au șocat cu cerințele în momentul interviurilor?
Oana Chiriță: De mult nu ne mai șocăm, cred că ne-am învățat, dar am avut tot felul de chestii mai ciudățele.
Radu Chiriță: Am avut odată un interviu cu un tânăr avocat care spunea că el ar vrea un program de muncă ceva mai redus pentru că de la ora 3 trebuie să meargă la sală. Totusi, l-am întrebat de ce fix ora 3? Ar putea să meargă la sală și dimineața și seara mai târziu, iar el mi-a zis că asta e ora perfectă să îți crești masa musculară. Dar vorba Oanei, de la un moment dat, dacă ajungi să vezi sau sa discuți cu zeci sau sute de oameni, inevitabil auzi chestii care te mai iau prin surprindere.
CLUJUST: Câte persoane vin în fiecare an la interviu? Rămâne în fiecare an cineva?
Radu Chiriță: 20-30, depinde de la an la an.
Oana Chiriță: Noi am luat până acum stagiari în fiecare an. Cât rămân aici e discutabil, am avut colegi care au plecat după un an, am avut colegi care au rămas și au îngroșat nucleul de care zicea Radu, deci asta depinde, dar da, de luat am luat în fiecare an.
CLUJUST: Ați observat schimbări la proaspeții absolvenți față de cei de acum câțiva ani?
Radu Chiriță: Da. E clar că sunt alte generații fată de cele de acum 7-8 ani, la un moment dat s-a produs un schimb de generații care se vede și aici, la fel cum se vede si la facultate. E foarte simplu cumva să pleci de la ideea că pe vremea mea era mai bine, nu știu cum era mai bine, zic clar că sunt alte generații, au crescut având tot timpul spatele asigurat oarecum și nedepinzând neaparat de niște eforturi proprii. La o adică nu au mai prins vremuri economic proaste, nici social foarte proaste, în consecință cumva la nivel de subconștient măcar știu că undeva în spate e cineva care sa îi sprijine într-o formă sau alta întotdeauna și atunci parerea mea e că nu sunt foarte învățati neaparat să se bazeze pe ei, să își rezolve ei problemele, asta însemnând responsabilitate în primul rând.
Oana Chiriță: Pe de altă parte, generațiile astea care sunt învățate să aibă spatele asigurat, au din punctul meu de vedere mult mai puține traume, spaime și frustrări față de cum aveau generațiile noastre. Deci, sunt mult mai țapeni pe picioare și siguri pe ceea ce vor, asta influențează pozitiv și partea de lucru.
CLUJUST: Se câștigă bine din avocatură?
Oana Chiriță: Da. Toată lumea trăiește cu senzația că se câștigă foarte bine. Da, se poate câștiga bine, dar nu de la început.
Radu Chiriță: E o meserie în care experiența e unul din elementele extrem de importante. Oricât de multă carte știi, oricât de inteligent ești, cât de pregătit sau cât de multe calități necesare în avocatură ai, nu ai cum să fii avocat bun la 30 de ani. E foarte greu sa câstigi bine pentru că nu ai încă performanțe foarte mari. Pe lângă calități și știință, trebuie să ai răbdare și să înveți din lucrurile bune care ți se întâmplă și mai ales din lucrurile rele, din greșelile pe care le faci, astfel încât între 30-40 de ani să ajungi să fii avocat bun și atunci în mod normal sau logic o să și câștigi bine. Nu suntem în zona IT-ului în care la 30 de ani poți să fii bogat. În avocatură la 30 de ani nu ai cum să fii bogat.
CLUJUST: De ce să aleagă noii absolvenți firma dumneavoastră? Cum îi atrageți?
Oana Chiriță: Eu pot să zic de ce m-aș fi dus eu la o firmă de genul cum e a noastră când am terminat, pentru că ar avea acces la dosare și la proiecte faine, mari și importante din toate punctele de vedere, pentru că au acces la o echipă faină de oameni și închegată. Deci atmosfera la biroul faină, oamenii sunt prieteni ei între ei, unii mai mult, alții mai putin, e o atmosferă în care se râde, stres free, nimeni nu stă cu spaime și asta mi se pare că contează foarte mult la orice varstă. Au și de la cine să învețe, ăsta e adevărul, am încercat să adunăm oameni buni, care chiar au cum să îi învețe pe cei care vin și atunci mi se pare că avem toate premisele.
Radu Chiriță: Am făcut la un moment dat un fel de sondaj, am pus niște întrebări celor care lucrează aici, să vedem ce îi multumește, ce îi nemulțumește. Singurul lucru unde a fost unanimitate de opinii e că în oricare altă parte nu ar fi invățat mai mult decât aici, în rest opiniile au fost divergente pe diverse subiecte, dar la asta toată lumea a fost de acord. Din punctul meu de vedere cineva care vrea sa devină avocat în punctul ăsta trebuie să își pună problema despre cum învață să fie, pentru că știe un pic de drept pe ici pe colo, dar cam atât. De aici până la avocatură drumul e lung. Eu mi-aș alege un loc în care să știu că pot să învăț să devin avocat și mie mi se pare că noi nu suntem neaparat locul perfect, dar suntem una din cele mai bune opțiuni. Nici nu cerem 80 de ore de muncă pe săptămână ca în filmele americane, 80 de ore pe săptămână înseamnă sclavagism, lipsă de viață personală.
