fbpx

Bărbat pus la plată pentru că a scris pe Facebook despre fina lui că ”e o curvă dovedită”

Un bărbat, fost conferențiar universitar, a fost obligat, printr-o decizie definitivă a instanței, să plătească 5.000 de lei finei pe care a cununat-o pentru că a scris despre ea pe Facebook că ”e o curvă dovedită”.

Un bărbat din Arad, expert contabil și fost conferențiar universitar, a fost obligat de Tribunal să-i achite femeii pe care o cununase ca naș 5.000 de lei pentru că a jignit-o public pe Facebook. Inițial, judecătoria stabilise prejudiciul moral la 30.000 de lei, dar instanța de control a considerat că suma de 5.000 lei ”îndestulătoare pentru suferințele provocate prin postarea jignitoare de către pârât pe site-ul de socializare.”

Motivarea Tribunalului Arad

Constată că prin sentința civilă nr…… pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr. …  a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta H. Simona în contradictoriu cu pârâtul C. Florin Ion și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale.

De asemenea, a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtul C. Florin Ion în contradictoriu cu pârâta H. Simona, ca neîntemeiată și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 3.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut cu privire la acțiunea principală, că la data de 23.02.2013, pârâtul C. Florin Ion postat pe pagina sa de Facebook următorul text: vreau să înțelegeți faptul că S. D (fosta (sau actuală?..) măritată cu H. Florin  e o curvă dovedită! Lucru recunoscut și știut în Arad !!!”Urmare a acestei postări, reclamanta a fost sunată de fostul soț care i-a adus la cunoștință ceea ce a scris pârâtul despre ea. Aceasta, aflându-se la o cafenea din oraș cu încă două prietene – martorele Ș R și S A I – a fost foarte afectată de cele postate de către pârât, după cum rezultă din declarațiile martorelor. Astfel, ambele martore au arătat că reclamanta a început să tremure și să plângă, neînțelegând atitudinea pârâtului. Reclamanta a fost atât de afectată de situație încât martorele nu au reușit să o liniștească, fiind nevoite să o conducă acasă.

Pârâtul nu a negat postarea sa de pe pagina de Facebook, arătând însă că a șters-o după câteva ore astfel că doar fostul soț al reclamantei a văzut ceea ce a scris. De asemenea, pârâtul a mai arătat în apărare că fostul soț al reclamantei i-a relatat în decursul mai multor întâlniri despre „comportamentul imoral al reclamantei, astfel că demnitatea reclamantei nu putea fi afectată de faptul că acesta a citit mesajul”.

Cu privire la aceste susțineri ale pârâtului, instanța reține că este de notorietate faptul că postările scrise pe pagina personală de Facebook pot fi văzute cel puțin de către „prietenii” celui care face postarea, dacă nu de toată lumea care are un cont de Facebook. Or, pârâtul, după cum rezultă din fotografia de la fila 10 are un număr de 140 de prieteni pe Facebook care puteau oricând să vadă postarea sa, înainte de a fi ștearsă. Ca atare, susținerea sa potrivit căreia doar soțul reclamantei a văzut postarea este nu doar nedovedită dar și puțin plauzibilă.

În drept, instanța de fond a reținut că potrivit art.72 C.civ., orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art.75, adică a celor permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte.

Conform art.1349 alin.1 și 2 C.civ.., „(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.

Prima instanță a reținut că pârâtul a adus atingere onoarei și reputației reclamantei prin postarea făcută pe pagina sa de Facebook.

Astfel, pârâtul nu a negat nici o clipă fapta, susținând însă în apărare, că: „reclamanta nu poate susține că prin relatarea acestora (a unor presupuse fapte josnice și lipsite de demnitate) i-a fost atinsă demnitatea, reputația și onoarea, câtă vreme a renunțat la demnitate, reputației și onoare prin săvârșirea acestor fapte”.

Prima instanță a reținut ca vădit nefondate acestea apărări ale pârâtului, deoarece dreptul la demnitate este un drept subiectiv fundamental nepatrimonial, strâns legat de personalitatea umană, fără ca o persoană să poată renunța la el. Pe de altă parte, dreptul la respectarea demnității este recunoscut oricărei persoane și nu doar celor care au un „comportament care să atragă respectul celor din jur”, cum a susținut pârâtul.

În Decizia nr. 1576/07.12.2011, Curtea Constituțională a statuat că demnitatea umană este un atribut inalienabil al persoanei umane, valoare ce impune fiecărui membru al societății un comportament de respect și protecție a celorlalți indivizi și interzicerea oricărei atitudini umilitoare sau degradante la adresa omului.

În continuare, Curtea a apreciat că “demnitatea umană, așa cum este aceasta consacrată de Constituție, nu este și nu trebuie interpretată ca instituind un tratament preferențial pentru anumite categorii de persoane, indiferent de contribuțiile, calitățile ori aportul acestora în societate. Prin urmare, demnitatea are aceleași valențe pentru oricare dintre indivizi”.

Pârâtul a mai invocat, în apărare, respectiv în justificarea faptei sale, o relație conflictuală existentă între părți și determinată, conform susținerilor pârâtului, de către reclamantă. Aceste afirmații, chiar dacă ar fi fost dovedite, nu reprezintă o cauză care înlătură răspunderea pârâtului.

Ca atare, prima instanță a reținut ca neîntemeiate apărările pârâtului, reținând totodată că prin publicarea pe pagina sa de Facebook a unor aprecieri de genul „Simona D (fosta (sau actuală?..) măritată cu H. F C) e o curvă dovedită” a adus atingere demnității și onoarei reclamantei, încălcând astfel dispozițiile art. 72 alin. 2 C.civil. Nu poate fi vorba aici de o atingere permisă de lege sau de Convenția Europeană a Drepturilor Omului ori de exercitarea dreptului la liberă exprimare consacrat de art.70 C.civ. și art.8 CEDO întrucât acest drept nu este nelimitat și nu este singurul drept protejat de CEDO și Constituția României iar libertatea fiecărui individ își regăsește limita în punctul în care începe libertatea celuilalt.

Prejudiciul cauzat reclamantei este unul de natură morală, astfel că se stabilește de instanța de judecată prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, aceste criterii fiind subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Ca atare, având în vedere faptul că s-a adus atingere unui drept fundamental al reclamantei (dreptul la demnitate și onoare), că aceasta a fost deosebit de afectată de fapta pârâtului, după cum rezultă din declarațiile martorelor Ș R și S.A I și văzând totodată că reclamanta este de profesie contabil, astfel încât imaginea și felul în care este percepută în societate poate să-i influențeze profesia și cariera, instanța de fond a apreciat că suma de 30.000 lei reprezintă o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul suferit.

În ce privește solicitarea reclamantei de a obliga pârâtul la publicarea hotărârii într-un ziar largă răspândire, instanța de fond a considerat că acest lucru nu se impune în speță întrucât pârâtul nu a săvârșit fapta prin intermediul presei, astfel că nu se poate susține că prin publicarea hotărârii s-ar realiza o reparație nepatrimonială a prejudiciului cauzat reclamantei, cu atât mai mult cu cât cele publicate de către pârât pe pagina sa de Facebook nu reprezintă un subiect de interes național care să intereseze publicul larg.

În consecință, față de cele de mai sus, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale, urmând să respingă în rest acțiunea.

Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârât, prima instanță a reținut că pârâtul a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale întrucât aceasta din urmă i-ar fi adus injurii.

Conform susținerilor pârâtului, reclamanta i-ar fi adresat la data de 29.03.2013 următoarele cuvinte: „Ești un nenorocit, din cauza ta am pierdut 30.000 lei, că mi-ai furat clientul de pe Mețianu, pe Ș, cu puii și nu mă las până nu-ți iau acești 30.000 lei. Știu eu că tu și nevastă-ta ați luat toate diplomele mituind în stânga și în dreapta și că ai luat o căruță de bani de la studenți. Au dus-o pe proasta de nevastă-ta la C. și i-ai aranjat doctoratul, pentru că ea nu este în stare de nimic. Așa cum ți-am luat mobila înapoi, nu mă las până nu-ți iau și cei 30.000 lei. Știu că tu, de bou ce ești, ai luat-o pe nevastă-ta de bună, după ce bărbatul său a lăsat-o de curvă ce a fost”.

Din probele administrate în cauză – respectiv proba cu martorii E. G. S, B. A și Z C – nu rezultă ca reclamanta să fi adresat vreun cuvânt jignitor pârâtului. Astfel, martorul E G a arătat că „reclamanta l-a făcut tâmpit și prost pe pârât, spunând că nu mai are nevoie de serviciile lui. Altceva nu am mai auzit din discuția dintre părți”, iar martorul B.. A a declarat că „nu știu dacă reclamanta i-a adresat cuvinte jignitoare pârâtului. (…) Eu cu dl. E. ne-am îndepărtat, astfel că nu am reușit să aud discuția între părți, dar am auzit că erau discuții aprinse”. În ce o privește pe martora Z. C aceasta nu a participat la discuția dintre părți ci doar l-a văzut pe pârât ulterior, vizibil afectat.

Astfel, chiar dacă reclamanta nu a recunoscut faptul că s-a întâlnit la data respectivă – în 29.03.2013 – cu pârâtul, încercând să sugereze că martorii propuși de pârât sunt mincinoși, depunând în acest sens o înregistrare video, instanța de fond, în contextul probatoriului administrat în speță a apreciat că nu este necesară această înregistrare video întrucât oricum, din declarațiile martorilor propuși de pârât nu rezultă săvârșirea vreunei fapte ilicite de către reclamantă, respectiv adresarea de injurii la adresa acestuia – astfel cum au fost indicate de reclamant în cererea reconvențională.

Or, chiar dacă cei trei martori propuși de pârât au arătat că pârâtul, ulterior discuției purtate cu reclamanta, s-a simțit rău, având în vedere starea conflictuală anterioară dintre părți precum și faptul că pârâtul suferă de afecțiuni cardiace, se poate prezuma în mod rezonabil că o discuție aprinsă între părți să fi determinat starea de rău ulterioară a pârâtului. Însă, o discuție aprinsă nu echivalează neapărat cu adresarea unor injurii, iar în speță pârâtul a făcut doar dovada unei discuții aprinse între părți și nu a injuriilor pe care le-a indicat în cererea reconvențională. Folosirea cuvintelor „prost” și „tâmpit” de către reclamantă – conform susținerilor martorului E. G – nu constituie o injurie care să fie aptă să aducă vreun prejudiciu real pârâtului. Oricum, nu sunt cuvintele pe care le-a indicat pârâtul că i le-a adresat reclamanta.

Ca atare, având în vedere faptul că pârâtul nu a făcut dovada săvârșirii faptei ilicite prejudiciabile de către reclamantă, instanța de fond a constatat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în ce o privește, astfel că a respins cererea reconvențională formulată de pârât, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat apel apelantul C. Florin Ion solicitând admiterea apelului și modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii principale, iar în subsidiar, a reducerii cuantumului despăgubirilor, precum și admiterii cererii reconvenționale așa cum a fost formulată.

În ceea ce privește soluția asupra cererii principale, apelantul arată că el și soția lui sunt nașii de cununie ai reclamantei, iar fapta descrisă de aceasta și care reprezintă temeiul pretențiilor sale, a fost generată de comportamentul reclamantei. Așa cum a rezultat din interogatoriul luat reclamantei si din depozițiile martorilor audiați in dovedirea prejudiciului, singura persoana care a văzut postările in cele 15-20 de minute cat au fost pe site a fost fostul soț al reclamantei.

Instanța de fond a reținut în mod greșit că nu a fost dovedită împrejurarea că postarea mesajului a fost vizualizată doar de fostul soț al reclamantei, în condițiile în care nu a avut în vedere recunoașterea, în acest sens, de la interogator, a reclamantei.

Având în vedere că însăși reclamanta a recunoscut că doar fostul soț a citit conținutul postării ce face obiectul litigiului (nici măcar reclamanta nu a citit postarea, deoarece fusese ștearsă de mine), consider că instanța nu putea prezuma că mesajul ar fi fost citit de cei 140 de prieteni.

Apelantul arată că în lipsa unor comentarii referitoare la mesajul postat, nu se poate presupune că acesta a fost vizualizat de vreunul dintre persoanele care aveau acces la pagina respectivă. Singurul aspect arătat de cele doua martore audiate a fost ca reclamanta a fost supărata si au dus-o acasă cu mașina. Nici o alta persoana nu a avut cunoștință de fapta arătata de reclamanta.

Se arată că, prin comportamentul reclamantei, probat și în fața instanței de judecata, aceasta și-a pierdut demnitatea față de apelant și familia lui, fapte ce au determinat reacția apelantului pe facebook.

Este adevărat că aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectivă, dar criteriile care stau la baza cuantumului despăgubirilor trebuie să fie obiective. Potrivit jurisprudenței CEDO, există un criteriu general potrivit căruia despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.

Soluția privind obligarea apelantului la plata sumei de 30.000 lei, este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond nu a arătat ce criteriu de apreciere a utilizat pentru a determina cuantumul acesteia. Nu există nici o dovadă că situația familială, profesională și socială – la care se referă instanța de fond ca fiind criteriile de apreciere avute în vedere – a reclamantei ar fi fost afectate în vreun fel, astfel că instanța de fond a acordat suma de 30.000 lei fără a tine seama de probatoriul administrat, cuantumul despăgubirilor fiind exagerat.

Repararea prejudiciului moral trebuie să fie realizată printr-o compensare echitabilă, aceasta presupune că, fără a se ignora natura valorilor lezate, nu trebuie să constituie un temei al îmbogățirii, pentru că s-ar deturna finalitatea acordării daunelor morale, care trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv și moral.

În ceea ce privește acțiunea reconvențională, apelantul solicită modificarea hotărârii în sensul de a constata caracterul ilicit al faptei săvârșite de pârâta reconvențională si să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale.

Contrar susținerilor pârâtei reconvenționale din întâmpinarea depusă, aceasta s-a aflat în zona Teatrului din Arad la data și la ora arătate în acțiune, iar martorii propuși de apelant au relatat atât faptul ca s-a întâlnit cu pârâta reconvențională, fapt reținut și de instanța de fond, cat si faptul ca, după acel moment, a fost foarte afectat, în sensul că am avut grave probleme medicale. Din probele existente la dosar rezulta ca s-a întâlnit cu H, Simona, că aceasta i-a adresat multe acuzații (toate pornite de la faptul ca dorea unele sume de bani, susținând ca i-am luat clienți), legate atât de viata lui personala, cât si de probitatea profesionala a lui si a soției lui.

Instanța de fond a reținut ca dovedită împrejurarea că pârâta reconvențională i-a adresat cuvintele “tâmpit și prost”, fiind de neînțeles evaluarea instanței în privința caracterului jignitor și ofensator al acestor cuvinte. De altfel, chiar dacă martorii nu au auzit toată discuția cu pârâta reconvențional, le-am relatat acestora conținutul discuției, care a fost de natură să-i provoace tulburări care i-au agravat starea de sănătate, iar instanța de fond ar fi trebuit să țină seama de toate consecințele acesteia. Atât el, cât și soția lui sunt experți contabili judiciari, au o bună reputație profesională și acuzațiile pârâtei reconvenționale, în sensul că au obținut fraudulos titlurile academice, sunt deosebit de ofensatoare cu atât mai mult cu cât au fost obținute în condiții onorabile și cu multe eforturi.

Intimata, depune concluzii scrise prin care solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală.

Se arată că lucrurile arătate sunt extrem de clare, nici una dintre vechile sau actualele critici vehiculate neputând să atragă respingerea acțiunii principale. Partea adversă nu a negat, și nu a încercat să combată niciodată acuzațiile care, mai mult, au și fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Postările/mesajele în discuție emană de la pârât, limbajul uzitat, în cadrul acestora, este incalificabil, revoltător și prejudiciabil pentru orice persoană apreciată sub standardul unui bonus pater familias, tocmai deoarece atentează asupra celor mai sacre drepturi ale omului, anume drepturile personalității, adică acele prerogative întemeiate pe însăși natura omului, indisociabile și inerente ființei umane.

Nu trebuie omis că “acuzațiile” vizează nu doar postarea pe propria pagina de facebook aparținând apelantului, ci cumulativ/inclusiv, cele două mesaje trimise direct subsemnatei (via internet; din cont în cont) tot de către apelant. Practic, nu se vorbește despre o singură faptă ilicită, ci de mai multe, adică de o persistență și continuitate delictuală. Astfel, un principiu universal de drept arată că nimeni nu-si poate face singur dreptate. Ipotetic vorbind, indiferent ce s-ar fi întâmplat negativ între părțile litigante, anterior postării/mesajelor în discuție, nu ar fi putut să justifice, să legitimeze gesturile incalificabile ale apelantului. Mai mult, apelantul nu invocă actualmente, și nu a invocat niciodată vreo cauză exoneratoare de răspundere, dintre cele expres, limitativ și minuțios reglementate prin art.1.351-1.356 NCC.

Faptul că postarea/mesajele au fost citite de către 1 (unu) sau 140 (osutăpatruzeci) de prieteni, ori doar de către intimată, nu va putea conduce niciodată la “ștergerea/radierea” faptei ilicite și a răspunderii civile delictuale care vine să o sancționeze. Acordarea unei sume derizorii nu ar face altceva decât a încălca principiul reparării integrale a prejudiciului (art.1385 alin.1 NCC) și a încuraja pârâtul la comiterea unor noi atare fapte ilicite abjecte, pe un considerent gen: paguba produsă și satisfacția personală obținută prin aceasta este infinit mai mare decât suma pe care va fi obligat să o suporte cu titlu de reparațiune.

Referitor la cererea reconvențională, intimata arată că aceasta este netemeinică/nefondată, în primul rând pe considerentul că alegațiile/susținerile din reconvențională nu au fost probate, dimpotrivă, chiar dovezile de care pârâtul-reclamant reconvențional se prevalează, îi infirmă/combat propria poziție. “Prost” și “tâmpit” nu sunt cuvintele/injuriile pe care le-a indicat pârâtul ca aparținându-i, și care să-i fi cauzat un prejudiciu, astfel încât cu ce rațiune juridică ar putea să fie obligată a repara un atare “prejudiciu” cauzat de o faptă ilicită cu care instanța nici măcar nu a fost sesizată/învestită legal. Nici unul dintre cei 3 (trei) martori propuși de către apelant nu confirmă defel pretinsele injurii aduse de către intimată pârâtului-reclamant reconvențional, „injurii” pe care acesta din urmă, așa cum deja a arătat, le citează „ad litteram” în reconvențională.

Este demn de remarcat că nu exista nici o rațiune legală a se înlătura înregistrarea video obținută de la S.C. OSCAR 91 S.R.L., înregistrare care “acoperă” atât temporal cât și spațial aspectele vehiculate ca petrecute în dimineața zilei de 29 martie 2013. Și această înregistrare/filmare infirmă totalmente afirmațiile vădit mincinoase și disperate din reconvențională, reconvențională formulată strict ca o “monedă” de schimb cu cererea principală.

Apelantul depune concluzii scrise (filele 25-27 dosar apel) prin care solicită aceleași lucruri ca și prin cererea de apel și depune în probațiune practică judiciară cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate în alte cazuri.

Instanța de apel examinând hotărârea atacată, în limitele cererii de apel, în temeiul dispozițiilor art.479 Cod procedură civilă, cât și din oficiu pentru motivele de ordine publica, constată că apelul declarat este fondat urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin hotărârea primei instanțe a fost admisă în parte acțiunea reclamantei și pârâtul a fost obligat să îi plătească 30.000 lei daune morale, respingându-se acțiunea reconvențională a pârâtului.

Tribunalul reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art.1357 Cod civil, care prevăd faptul că „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”, deoarece fapta ilicită săvârșită de pârâtul apelant a avut loc la data de 23.02.2013, sub imperiul noului cod civil.

Condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art.1357 c. civil, sunt: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și culpa sau greșeala.

Tribunalul constată că fapta ilicită a pârâtului apelant constă în acțiunea de a posta pe pagina sa de Facebook textul „vreau să înțelegeți faptul că Simona D (fosta (sau actuală?..) măritată cu H. F C e o curvă dovedită! Lucru recunoscut și știut în Arad !!!”, după cum rezultă din extrasul de pe pagina de Facebook (fila 8 dosar primă instanță) și după cum a  recunoscut, de altfel, și pârâtul apelant.

Prin această faptă pârâtul a încălcat dreptul la demnitate al reclamantei, drept prevăzut de art.72 cod civil, care prevede faptul că orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane fără consimțământul acesteia.

Prejudiciul pe care l-a produs pârâtul, reclamantei, prin săvârșirea acestei fapte, este unul nepatrimonial și constă în suferința morală provocată deoarece reclamanta a fost jignită prin această postare pe un cont de socializare la care aveau accesul mai multe persoane

De asemenea, această postare a ajuns la cunoștința ei și a fostului soț al ei care a sunat-o și i-a comunicat ce a postat pârâtul pe contul de socializare, reclamanta fiind împreună cu două prietene care au depus mărturie în prezenta cauză (filele 74 și 75 dosar primă instanță).

Reclamanta a fost afectată de această postare și i s-a făcut rău, a început să tremure și să plângă și a fost dusă acasă de prietenele ei.

Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu există, deoarece prejudiciul moral cauzat reclamantei este consecința faptei ilicite a pârâtului.

De asemenea, tribunalul constată că există culpa autorului faptei ilicite, respectiv a pârâtului, deoarece acesta și-a dat seama de caracterul antisocial al faptei sale, a prevăzut consecințele acesteia și a urmărit ca ele să se producă, acționând cu intenția directă de a o jigni pe reclamantă și de a o face să sufere.

Prin urmare, condițiile răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite, așa cum corect a constatat prima instanță, dar în ceea ce privește valoarea prejudiciului moral de 30.000 lei, prima instanță a considerat o sumă mult prea mare pentru repararea prejudiciul produs, fără să țină seama de faptul că postarea pe site-ul de socializare nu a fost văzută de multe persoane, deoarece aceasta a fost ștearsă după puțin timp, iar ceea ce s-a dovedit a fost faptul că aceasta a ajuns la cunoștința fostului soț al reclamantei și la cele două prietene ale ei care erau de față când a fost informată de postarea pârâtului.

Astfel, postarea cu cuvintele jignitoare la adresa reclamantei, a ajuns la cunoștința unui cerc restrâns de persoane, iar reclamanta nu este o persoană publică, prejudiciul moral produs fiind în acest caz mult mai mic.

Tribunalul apreciază valoarea prejudiciului moral produs reclamantei ca fiind în sumă de 5.000 lei, sumă considerată ca fiind îndestulătoare pentru suferințele provocate prin postarea jignitoare de către pârât, pe site-ul de socializare.

Prin urmare, tribunalul va reduce suma acordată de către prima instanță ca prejudiciu moral, de la suma de 30.000 lei la suma de 5.000 lei.

Referitor la cheltuielile de judecată acordate de către prima instanță reclamantei, cheltuieli în sumă de 3.000 lei ce reprezintă onorariul de avocat, având în vedere că tribunalul a redus prejudiciul de la suma de 30.000 lei, la suma de 5.000 lei, va reduce și cheltuielile de judecată la care a fost obligat pârâtul în primă instanță, în temeiul art.453 al.2 c. pr. civilă, și îl va obligă pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.

În ceea ce privește acțiunea reconvențională a pârâtului apelant, tribunalul constată că aceasta a fost corect respinsă de către prima instanță, deoarece din probele administrate, respectiv declarațiile martorilor audiați, nu rezultă ce cuvinte jignitoare i-ar fi adresat reclamanta pârâtului la întâlnirea care a avut loc între ei.

Nu pot fi primite susținerile apelantului referitoare la faptul că acesta le-a relatat martorilor ce a discutat cu reclamanta, deoarece aceștia au relatat ceea ce au auzit ei din discuție și nu ceea ce le-a relatat apelantul, iar tulburările apelantului după discuția cu reclamanta se pot datora și altor cauze, nu neapărat jignirilor aduse de reclamantă.

Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art.480 al.2 din codul de procedură civilă, instanța va admite apelul formulat de apelantul C F I și va schimba în parte sentința civilă nr.6716/31.10.2013 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr……., în sensul că va admite în parte cererea formulată de reclamanta H Simona, în contradictoriu cu pârâtul C F I și va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000 lei daune morale, către reclamantă.

De asemenea, va reduce cheltuielile de judecată la care a fost obligat pârâtul în primă instanță și îl va obliga pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.

Va menține dispozițiile din sentința atacată în ceea ce privește respingerea în rest a acțiunii reclamantei și respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâtul reclamant reconvențional C F I.

În temeiul art.453 Cod procedură civilă, instanța va constata că apelantul nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel și va respinge cheltuielile de judecată în apel solicitate de către intimată, deoarece apelul a fost admis.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina