CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Judecătoria Turda a hotărât achitarea unui bărbat de 49 de ani acuzat de agresiune sexuală asupra unei adolescente de 15 ani, considerând că fapta de a o prinde de fund, o dată, nu întrunește elementele unei infracțiuni. Totuși instanța îl dojenește pe inculpat: ”Comportamentul inculpatului este unul reprobabil, total necorespunzător pentru o persoană adultă, condamnabil din punct de vedere uman sau moral”
Bărbatul achitat a fost acuzat de agresiune sexuală pe motiv că, la un majorat organizat la Căminul Cultural din comuna Ceanu Mare din Cluj, a prins de fund o minoră de 15 ani.
”La un moment dat, inculpatul G.V., în vârstă de 49 de ani, care venise şi el la majorat, aflându-se sub influenţa alcoolului, a început să se apropie de persoana vătămată şi a prins-o de fund, fiind observat de martorul V.D.M. Persoana vătămată i-a spus inculpatului să o lase în pace şi, întrucât era speriată, pe parcursul petrecerii a încercat să stea tot mai departe de acesta.”, se arată în actul de acuzare.
”În speța de față, instanţa reţine că nu s-a acţionat sau nu s-a încercat să se acţioneze în legătură directă sau indirectă cu organele sexuale şi cu activitatea acestor organe, respectiv orice act de natură sexuală săvârşit prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, iar atingerea zonei dorsale a persoanei vătămate, o singură dată, în lipsa altor elemente care să circumstanțieze acțiunea inculpatului, nu poate conduce, în opinia instanței la obținerea unei satisfacții sexuale.
În mod evident comportamentul inculpatului este unul reprobabil, total necorespunzător pentru o persoană adultă, condamnabil din punct de vedere uman sau moral, însă gravitatea, semnificaţia acestuia nu a fost una penală din perspectiva infracţiunii reţinute în sarcina acestuia.
Zona corpului pe care inculpatul a atins-o nu contribuie la reţinerea naturii sexuale a actului său, în condiţiile în care nu orice acte de atingere a părţilor corpului pot avea o astfel de natură. Este necesar un întreg context care să certifice fără putinţă de tăgadă acest caracter al manifestării umane, context care în prezenta cauză nu se regăseşte, câtă vreme nu se poate reţine, dincolo de orice dubiu, existenţa unor atingeri în zona organelor genitale feminine sau a altor comportamente de stimulare sexuală sau dorinţa de a atinge aceste zone ale corpului.
Acest gest nu poate fi calificat ca reprezentând elementul material al infracţiunii de agresiune sexuală nici măcar sub forma tentativei, deoarece nu poate fi calificat ca urmărind obţinerea unei satisfacţii sexuale, care să lezeze libertatea sexuală a victimei. (..)
În jurisprudenţa Curţii Constituţionale (DCC nr. 405/2016) a fost analizat principiul minimei intervenţii, arătându-se că în exercitarea competenţei de legiferare în materie penală legiuitorul trebuie să ţină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracţiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul «ultima ratio». (…) Astfel, ultima ratio are semnificaţia comună de procedeu sau metodă ultimă sau finală folosită pentru a atinge scopul urmărit. Curtea apreciază că, în materie penală, acest principiu nu trebuie interpretat ca având semnificaţia că legea penală trebuie privită ca ultimă măsură aplicată din perspectivă cronologică, ci trebuie interpretat ca având semnificaţia că legea penală este singura în măsură să atingă scopul urmărit, alte măsuri de ordin civil, administrativ etc. fiind improprii în realizarea acestui deziderat. Curtea apreciază că, în sens larg, scopul urmărit de legiuitor prin legislaţia penală este acela de a apăra ordinea de drept, iar, în sens restrâns, este acela de a apăra valori sociale, identificate de legiuitor în partea specială a Codului penal, acest scop fiind, în principiu, legitim. Totodată, măsurile adoptate de legiuitor pentru atingerea scopului urmărit trebuie să fie adecvate, necesare şi să respecte un just echilibru între interesul public şi cel individual. Curtea reţine că din perspectiva principiului «ultima ratio» în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală”.
Transpunând acest principiu la situaţia de fapt reţinută de instanţă în cauză de faţă, instanţa constată că gestul inculpatului, care după ce a consumat câteva beri cu alcool a atins o singură dată zona dorsală a persoanei vătămate, nu reprezintă un act de natură sexuală de a produce satisfacţie sexuală. Astfel, legiuitorul nu a urmărit prin reglementarea agresiuii sexuale incriminarea oricăror gesturi de natură frivolă, imatură, care sunt condamnabile din punct de vedere moral, dar care nu reprezintă acte de natură sexuală care să se circumscrie elementului material al infracţiunii de agresiune sexuală.
Instanţa apreciază că comportamentul inculpatului a afectat demnitatea victimei, din probele administrate în cauză rezultând că persoana vătămată a fost afectată, speriată de cele întâmplate. Cu toate acestea gestul inculpatului nu reprezintă o conduită care poate fi calificată ca act de natură sexuală în sensul normei de incriminare, dată fiind situaţia de fapt particulară expusă mai sus.
Astfel cum instanţa a arătat mai sus, în acord cu principiul minimei intervenţii a dreptului penal, incriminarea unei fapte trebuie să intervină ca soluţie de ultim resort în protejarea unei valori sociale. Răspunderea penală trebuie interpretată ca fiind singura în măsură să atingă scopul urmărit. Deoarece fapta inculpatului nu e prevăzută de legea penală, răspunderea inculpatului pentru gestul reprobabil comis ar putea fi de natură civilă, pentru restabilirea demnităţii lezate.
Aşadar, instanţa apreciază că în ceea ce priveşte infracţiunea de agresiune sexuală reţinută în sarcina inculpatului …. lipseşte unul dintre elementele constitutive, respectiv elementul material, respectiv săvârșirea unui act de natura a produce satisfacție sexuală, motiv pentru care în temeiul art. 396 alin.5 Cod. proc. pen. rap. la art. 16 alin.1 lit. b teza I Cod. proc. pen., va dispune achitarea acestuia, considerând că fapta acestuia nu este prevăzută de legea penală.”, se arată în motivarea sentinței Judecătoriei Turda. Aceasta poate fi atacată cu apel.
Contactat de CluJust, avocatul inculpatului, Ionuț Cocan, colaborator la SCA Chiș Mihaela și Asociații, ne-a declarat următoarele:
”Prin soluția de achitare pronunțată recent, instanța de fond a demonstrat o reală capacitate de a judeca fiecare speță, atât în litera legii, cât și în spiritul ei, asumându-și o hotărâre temeinică și echitabilă într-o cauză sensibilă.
Astfel, instanța nu doar că a restabilit ordinea juridică, ci i-a oferit inculpatului șansa reală de a-și redobândi reputația în comunitatea din care provine.
În opinia mea, această hotărâre reprezintă o reafirmare fermă a principiului că actul de judecată trebuie să se întemeieze exclusiv pe probe, și nu pe simple acuzații sau afirmații nesusținute. Prezumția de nevinovăție nu este un concept teoretic, ci o garanție juridică, esențială pentru protejarea cetățenilor împotriva oricărei forme de abuz. Tocmai de aceea, orice persoană acuzată pe nedrept trebuie să aibă curajul de a contesta acuzațiile formulate, indiferent de sursa lor, și să își susțină apărarea în fața instanței, având convingerea că adevărul și dreptatea pot fi restabilite printr-un proces echitabil.”
