Acasă » OPINII-ANALIZĂ » Avocat stagiar despre o experiență la ”spitalul care miroase a mucegai, a moarte și a nepăsare”

Avocat stagiar despre o experiență la ”spitalul care miroase a mucegai, a moarte și a nepăsare”

Tânărul Cristian Botu, proaspăt avocat stagiar în Baroul Cluj, a scris pe Facebook despre o experiență neplăcută la Spitalul Clinic de Urgență Oradea, despre care spune că ”miroase a mucegai, a moarte și a nepăsare”

”Intri în curte. Vezi câțiva asistenți care stau de povești cu mâinile în șolduri. Deasupra intrării, afișul mare și lat cu „Ministerul sănătății publice” îți confirmă că ești pe cale să pășești în ceea ce (oficial) este un spital român. Intri.

De la primul pas nu simți altceva decât revoltă și graba cu care speranța te părăsește. Este un singur scaun liber. În scaunul din dreapta vezi un om cu rană deschisă. În dreapta lui, un om care tusește de zor la 10 cm de acea rană. Din motive „egoiste” nu vrei să stai lângă ei pe scaun, asa ca te uiți după un perete de care sa te sprijini cât aștepți, însă toți și-au schimbat culoarea de la mizerie și mucegai. Decizi să stai în picioare, însă un „doctor” te roagă să iei loc pe un scaun. Nu vrei să faci asta, pentru că din vizitator o să te transformi brusc în pacient.

Îi cade unei persoane bolnave ceva sub scaun și te apleci să îl ajuți, însă sub scaun atingi involuntar ceva ce speri că e mucegai. Te uiți în sus pentru a cere speranță, dar nu vezi decât tavanul acoperit cu același mucegai.

Mergi la baie să te speli pe mâini. La baie miroase peste tot de parcă ar fi un wc de curte, iar cutia cu săpun este mai murdară decât pereții. Decizi să mergi la farmacie sa îți iei un dezinfectant.

Te întorci. Ești invitat la urgențe, unde este persoana pe care o vizitezi. Încă nu s-a ocupat nimeni de ea, deși a ajuns de ceva vreme. În colț, doi medici povestesc. Mâinile lor sunt tot în șolduri (deja ne-am obișnuit). Se apropie. Speri ca vin ca să se uite la pacient, însă ei se uită la tine. Te roagă să pleci, deoarece un singur vizitator are voie la un pacient. Te uiți puțin în ochii lui morți și decizi sa te conformezi (din nou, din motive „egoiste”).

Pleci. Nu te uiți înapoi. Speri doar să fie bine persoana pe care doreai sa o vizitezi și să nu mai ai vreodată ocazia să vezi ce ai văzut.

Dar o să ai. Toți o să avem, mai devreme sau mai târziu. Vedem la televizor aceleași lucruri din nou și din nou. Ne facem o cruce și rostim cuvintele magice „Să te ferească Dumnezeu!” Nu să te ferească neapărat de boală, ci de spital. De spitalul în care, decât să mergi cu o rană deschisă, mai bine stai acasă. De spitalul care miroase a mucegai, a moarte și a nepăsare.

Pe drum spre casă ești revoltat inițial pe Dăncilă și pe Orban. Esti revoltat pe politicienii corupți și managerii incompetenți de spital. Apoi îți dai seama că ar trebui să fii revoltat pe fiecare om pe care îl vezi pe stradă pentru că a lăsat lucrurile să degenereze așa. Acasă, te uiți în oglindă și revii la realitate. Ești unul dintre oamenii de pe stradă. Și vinovăția ta este direct proporțională cu anii trăiți în România. Ești revoltat pe tine însuți. Scrii o postarea pe Facebook (că poate te mai descarci). Te enervezi mai tare. Îți dai seama că ai două opțiuni: să pleci sau să te implici și să speri. Iti aduci aminte că există și a treia optiune: cimitirul în care te va băga propria țară și propria pasivitate scârboasă. Fiind încă tânăr și sănătatos, te gândești încă la primele două. Nu toți au acest lux.

„Orice om” îi este teamă de spital (unora mai mult decât de boală).”, a scris Cristian Botu.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns